Regulamentul (UE) 2024/1991 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2024 privind restaurarea naturii și de modificare a Regulamentului (UE) 2022/869 (Text cu relevanță pentru SEE)

(1) Este necesar să se stabilească norme la nivelul Uniunii cu privire la restaurarea ecosistemelor pentru a asigura recuperarea rezilienței și a biodiversității naturii pe întreg teritoriul Uniunii. Restaurarea ecosistemelor contribuie, de asemenea, la îndeplinirea obiectivelor Uniunii de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea.

(2) Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 intitulată „Pactul verde european” (denumită în continuare „Pactul verde european”) stabilește o foaie de parcurs ambițioasă pentru a transforma Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, care urmărește să protejeze, să conserve și să amplifice capitalul natural al Uniunii și să protejeze sănătatea și bunăstarea cetățenilor împotriva riscurilor legate de mediu și a efectelor aferente. În cadrul Pactului verde european, comunicarea Comisiei din 20 mai 2020 intitulată „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre” stabilește Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030.

(3) Uniunea și statele sale membre sunt părți la Convenția privind diversitatea biologică (4). Ca atare, acestea s-au angajat să respecte viziunea strategică pe termen lung, adoptată în cadrul celei de a zecea reuniuni, din 18-29 octombrie 2010, a Conferinței părților la convenția respectivă prin Decizia X/2 privind Planul strategic pentru biodiversitate 2011-2020, conform căreia, până în 2050, biodiversitatea urmează să fie valorificată, conservată, restaurată și înțelept utilizată, menținând serviciile ecosistemice, susținând o planetă sănătoasă și aducând beneficii esențiale tuturor oamenilor.

(4) Cadrul mondial pentru biodiversitate, adoptat în cadrul celei de a cincisprezecea reuniuni, din 7-19 decembrie 2022, a Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică stabilește ținte mondiale orientate spre acțiuni vizând măsuri urgente pe parcursul deceniului care se încheie în 2030. Ținta 1 o constituie garantarea faptului că toate zonele fac obiectul unei amenajări spațiale participative, integrate și care respectă biodiversitatea și/sau sunt gestionate în mod eficace în cadrul procesului de schimbare a utilizării terenurilor și mării; reducerea până la un nivel apropiat de zero până în 2030, a pierderii suprafețelor de importanță ridicată pentru biodiversitate, inclusiv a ecosistemelor cu integritate ecologică ridicată, cu respectarea drepturilor populațiilor indigene și ale comunităților locale, astfel cum prevede Declarația Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind drepturile popoarelor indigene. Ținta 2 o constituie garantarea faptului că, până în 2030, cel puțin 30 % din suprafețele cu ecosisteme terestre, ecosisteme acvatice continentale, ecosisteme costiere și ecosisteme marine degradate fac obiectul unor măsuri efective de restaurare, pentru a spori biodiversitatea și funcțiile și serviciile ecosistemice, precum și integritatea și conectivitatea ecologice. Ținta 11 o constituie restaurarea, menținerea și amplificarea contribuțiilor pe care natura le aduce oamenilor, inclusiv funcțiile și serviciile ecosistemice, cum ar fi reglarea aerului, a apei și a climei, a sănătății solurilor, polenizarea și reducerea riscului de boli, precum și protecția împotriva pericolelor și dezastrelor naturale, prin soluții bazate pe natură și/sau abordări ecosistemice în interesul tuturor oamenilor și al naturii. Cadrul mondial pentru biodiversitate va permite realizarea de progrese în direcția realizării obiectivelor orientate spre rezultate pentru 2050.

(5) Obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, în special obiectivele 14.2, 15.1, 15.2 și 15.3, se referă la necesitatea de a asigura conservarea, restaurarea și utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre și acvatice continentale de apă dulce și a serviciilor aferente, în special a pădurilor, a zonelor umede, a munților și a terenurilor aride.

(6) În rezoluția sa din 1 martie 2019, Adunarea Generală a ONU a proclamat deceniul 2021-2030 drept deceniul ONU pentru restaurarea ecosistemelor, cu scopul de a sprijini și de a intensifica eforturile de prevenire, stopare și inversare a degradării ecosistemelor la nivel mondial și de a sensibiliza publicul cu privire la importanța restaurării ecosistemelor.

(7) Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 urmărește să garanteze că biodiversitatea Europei va fi adusă pe calea redresării până în 2030, în beneficiul oamenilor, al planetei, al climei și al economiei noastre. Aceasta stabilește un Plan ambițios al UE de restaurare a naturii, cu o serie de angajamente-cheie, inclusiv un angajament de a prezenta o propunere de obiective ale UE de restaurare a naturii, obligatorii din punct de vedere juridic, pentru restaurarea ecosistemelor degradate, în special a celor cu cel mai mare potențial de captare și stocare a dioxidului de carbon, precum și pentru prevenirea și reducerea efectelor dezastrelor naturale.

(8) În rezoluția din 9 iunie 2021 referitoare la Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, Parlamentul European a salutat cu entuziasm angajamentul de a elabora o propunere legislativă cu obiective obligatorii de restaurare a naturii și, în plus, a considerat că, pe lângă un obiectiv general de restaurare, ar trebui incluse obiective de restaurare specifice ecosistemelor, habitatelor și speciilor, care să acopere pădurile, pajiștile, zonele umede, turbăriile, polenizatorii, râurile cu curgere liberă, zonele de coastă și ecosistemele marine.

(9) În concluziile sale din 23 octombrie 2020, Consiliul a recunoscut că prevenirea declinului suplimentar al situației actuale a biodiversității și a naturii va fi esențială, dar nu suficientă pentru a readuce natura în viețile noastre. Consiliul a reafirmat că este nevoie de mai multă ambiție în ceea ce privește restaurarea naturii, astfel cum s-a propus în noul Plan al UE de restaurare a naturii, care include măsuri de protejare și restaurare a biodiversității în afara zonelor protejate. De asemenea, Consiliul a declarat că așteaptă o propunere de obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru restaurarea naturii, sub rezerva unei evaluări a impactului.

(10) Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 stabilește un angajament de a asigura protecția juridică, în Uniune, a cel puțin 30 % din uscat, inclusiv apele continentale, și a 30 % din mare, din care cel puțin o treime ar trebui să facă obiectul unei protecții stricte, care să includă toate pădurile primare și seculare rămase. În cadrul criteriilor și orientărilor pentru desemnarea de către statele membre a unor zone protejate suplimentare (denumite în continuare „criteriile și orientările”), elaborate de Comisie în 2022 în cooperare cu statele membre și cu părțile interesate, se subliniază că, în cazul în care suprafețele restaurate respectă sau se preconizează că vor respecta, odată ce restaurarea își va produce pe deplin efectele, criteriile pentru zonele protejate, respectivele suprafețe restaurate ar trebui, de asemenea, să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii privind zonele protejate. Criteriile și orientările subliniază, de asemenea, că zonele protejate pot aduce o contribuție importantă la obiectivele de restaurare din Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, prin crearea condițiilor pentru ca eforturile de restaurare să se finalizeze cu succes. Acest lucru este valabil în special pentru suprafețele care se pot redresa în mod natural prin oprirea sau limitarea unora dintre presiunile exercitate de activitățile umane. Plasarea unor astfel de suprafețe, inclusiv a celor din mediul marin, sub o protecție strictă, va fi, în unele cazuri, suficientă pentru a duce la redresarea valorilor naturale pe care le găzduiesc. În plus, în cadrul criteriilor și orientărilor se subliniază că toate statele membre au obligația să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii privind zonele protejate prevăzute în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, într-o măsură proporțională cu valorile naturale pe care le găzduiesc și cu potențialul pe care îl au pentru restaurarea naturii.

(11) Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 stabilește un obiectiv de a se asigura că nu există nicio deteriorare a tendințelor de conservare sau a stării habitatelor și speciilor protejate și că cel puțin 30 % din speciile și habitatele care nu sunt în prezent într-un stadiu corespunzător de conservare vor face parte din această categorie sau vor manifesta o puternică tendință pozitivă de a se încadra în această categorie până în 2030. Orientările elaborate de Comisie în cooperare cu statele membre și cu părțile interesate pentru a sprijini îndeplinirea respectivelor obiective subliniază că este probabil să fie necesare eforturi de întreținere și restaurare pentru majoritatea habitatelor și speciilor respective, prin stoparea tendințelor negative actuale ale acestora până în 2030 sau prin menținerea tendințelor actuale stabile sau de ameliorare ori prin prevenirea declinului habitatelor și al speciilor cu un stadiu corespunzător de conservare. Respectivele orientări subliniază, de asemenea, că aceste eforturi de restaurare trebuie, în primul rând, să fie planificate, puse în aplicare și coordonate la nivel național sau regional și că, la selectarea și stabilirea priorității speciilor și habitatelor care urmează să fie ameliorate până în 2030, trebuie să se urmărească realizarea de sinergii cu alte obiective ale Uniunii și internaționale, în special cu obiectivele de politică în materie de mediu sau climă.

(12) În Raportul Comisiei privind starea naturii în Uniunea Europeană din 15 octombrie 2020 (denumit în continuare „Raportul din 2020 privind starea naturii”) s-a constatat că Uniunea nu a reușit încă să oprească declinul speciilor și al tipurilor de habitate protejate de interes pentru conservare în cadrul Uniunii. Acest declin este cauzat în principal de abandonarea agriculturii extensive, de intensificarea practicilor de gestionare, de modificarea regimurilor hidrologice, de urbanizare și poluare, precum și de activitățile forestiere nesustenabile și de exploatarea speciilor. În plus, speciile alogene invazive și schimbările climatice reprezintă amenințări majore și în creștere pentru fauna și flora indigenă din Uniune.

(13) Pactul verde european va conduce la o transformare progresivă și profundă a economiei Uniunii și a statelor sale membre, ceea ce va avea apoi un impact puternic asupra acțiunii externe a Uniunii. Este important ca Uniunea să își utilizeze politica comercială și rețeaua extinsă de acorduri comerciale pentru a colabora cu partenerii în ceea ce privește protecția mediului și a biodiversității și la nivel mondial, promovând în același timp condiții de concurență echitabile.

(14) Este oportun să se stabilească un obiectiv general pentru restaurarea ecosistemelor pentru a stimula transformarea economică și societală, crearea de locuri de muncă de înaltă calitate și creșterea durabilă. Ecosistemele bogate în biodiversitate, cum ar fi zonele umede, apele dulci, pădurile, precum și ecosistemele agricole, cu vegetație rară, marine, de coastă și urbane furnizează, dacă sunt în stare bună, o serie de servicii ecosistemice esențiale, iar beneficiile readucerii ecosistemelor degradate la o stare bună în toate zonele terestre și marine depășesc cu mult costurile restaurării. Respectivele servicii contribuie la o gamă largă de beneficii socioeconomice, în funcție de caracteristicile economice, sociale, culturale, regionale și locale.

(15) Comisia pentru statistică a ONU a adoptat Sistemul de conturi economice și de mediu – contabilitatea ecosistemică (SEEA EA) în cadrul celei de a 52-a sesiuni din martie 2021. SEEA EA constituie un cadru statistic integrat și cuprinzător pentru organizarea datelor privind habitatele și peisajele, pentru măsurarea amplorii, a stării și a serviciilor ecosistemelor, pentru urmărirea schimbărilor intervenite în valorile ecosistemelor și pentru corelarea respectivelor informații cu activitatea economică și cu alte activități umane.

(16) Asigurarea biodiversității ecosistemelor și combaterea schimbărilor climatice sunt legate în mod intrinsec. Natura și soluțiile bazate pe natură, inclusiv stocurile și absorbanții naturali de carbon, sunt fundamentale pentru combaterea crizei climatice. În același timp, criza climatică este deja un factor determinant al schimbării ecosistemelor terestre și marine, iar Uniunea trebuie să se pregătească pentru sporirea intensității, a frecvenței și a amplorii efectelor sale. Raportul special al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) referitor la efectele încălzirii globale cu 1,5 oC a subliniat că unele efecte pot fi de lungă durată sau ireversibile. În cel de al șaselea raport de evaluare al IPCC se afirmă că restaurarea ecosistemelor va avea un rol fundamental pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice și, de asemenea, pentru reducerea riscurilor la adresa securității alimentare. În Raportul său de evaluare globală din 2019 privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice, Platforma interguvernamentală științifico-politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES) a considerat schimbările climatice drept un factor-cheie al transformării naturii și a preconizat că efectele schimbărilor climatice vor crește în următoarele decenii, depășind, în unele cazuri, efectele altor factori determinanți ai schimbării ecosistemelor, cum ar fi schimbările în utilizarea terenurilor și a mării.

(17) Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (5) stabilește un obiectiv obligatoriu de realizare a neutralității climatice în Uniune până în 2050 și de atingere a unui nivel de emisii negative după această dată, precum și de a acorda prioritate reducerii rapide și previzibile a emisiilor și, totodată, sporirii absorbțiilor de către absorbanții naturali. Restaurarea ecosistemelor poate contribui în mod semnificativ la menținerea, gestionarea și consolidarea absorbanților naturali și la sporirea biodiversității, combătând, în același timp, schimbările climatice. Regulamentul (UE) 2021/1119 impune, de asemenea, instituțiilor relevante ale Uniunii și statelor membre să asigure progrese continue în ceea ce privește sporirea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice. Acesta impune, de asemenea, statelor membre să integreze adaptarea în toate domeniile de politici și să promoveze adaptarea bazată pe ecosisteme și soluțiile bazate pe natură. Soluțiile bazate pe natură sunt soluții inspirate și sprijinite de natură, care sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor, oferă simultan beneficii de mediu, sociale și economice și contribuie la consolidarea rezilienței. Astfel de soluții aduc într-o mai mare măsură și în mod mai diversificat natura, precum și elementele și procesele naturale în orașe, în peisajele terestre și marine, prin intervenții sistemice adaptate la realitatea locală și eficiente din punctul de vedere al resurselor. Prin urmare, soluțiile bazate pe natură trebuie să fie benefice pentru biodiversitate și să sprijine furnizarea unei serii de servicii ecosistemice.

(18) Comunicarea Comisiei din 24 februarie 2021 intitulată „Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice – Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice” subliniază necesitatea de a promova soluții bazate pe natură și recunoaște că adaptarea la schimbările climatice într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor poate fi realizată prin protejarea și restaurarea zonelor umede și a turbăriilor, precum și a ecosistemelor costiere și marine, prin dezvoltarea de spații verzi urbane, prin instalarea de acoperișuri și pereți verzi și prin promovarea și gestionarea durabilă a pădurilor și a terenurilor agricole. Existența unui număr mai mare de ecosisteme bogate în biodiversitate conduce la o reziliență mai mare la schimbările climatice și oferă forme mai eficace de reducere a riscurilor de dezastre și de prevenire a acestora.

(19) Politica Uniunii în domeniul climei este în curs de revizuire pentru a urma direcția indicată în Regulamentul (UE) 2021/1119 de a reduce până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră (emisii după deducerea absorbțiilor) cu cel puțin 55 % comparativ cu nivelurile din 1990. În special, Regulamentul (UE) 2023/839 al Parlamentului European și al Consiliului (6) urmărește să consolideze contribuția sectorului terenurilor la nivelul global de ambiție în materie de climă pentru 2030 și aliniază obiectivele în ceea ce privește contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor din sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii (denumit în continuare „LULUCF”) la inițiativele de politici conexe în materie de biodiversitate. Regulamentul respectiv subliniază necesitatea de a proteja și a ameliora absorbțiile de carbon bazate pe natură, de a îmbunătăți reziliența ecosistemelor la schimbările climatice, de a restaura terenurile degradate și ecosistemele, precum și de a reumidifica turbăriile. Regulamentul urmărește, de asemenea, îmbunătățirea monitorizării și a raportării emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră ale terenurilor care fac obiectul protecției și al restaurării. În acest context, este important ca ecosistemele din toate categoriile de terenuri, inclusiv pădurile, pajiștile, terenurile cultivate și zonele umede, să fie în stare bună pentru a putea capta și stoca în mod eficace carbonul.

(20) Astfel cum se indică în Comunicarea Comisiei din 23 martie 2022 intitulată „Garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare”, evoluțiile geopolitice au subliniat și mai mult necesitatea de a proteja reziliența sistemelor alimentare. A fost demonstrat că restaurarea ecosistemelor agricole are efecte pozitive asupra productivității alimentare pe termen lung, iar restaurarea naturii acționează ca o poliță de asigurare pentru a garanta sustenabilitatea și reziliența pe termen lung a Uniunii.

(21) În raportul final al Conferinței privind viitorul Europei din mai 2022, cetățenii solicită Uniunii să protejeze și să restaureze biodiversitatea, peisajul și oceanele, să elimine poluarea și să promoveze cunoașterea, sensibilizarea, educația și dialogurile privind mediul, schimbările climatice, utilizarea energiei și durabilitatea.

(22) Restaurarea ecosistemelor, împreună cu eforturile de reducere a comerțului cu specii sălbatice și a consumului acestora, va ajuta, de asemenea, la prevenirea unor posibile boli transmisibile viitoare cu potențial zoonotic și la consolidarea rezilienței la acestea, reducând astfel riscul de epidemii și pandemii, și va contribui la sprijinirea eforturilor depuse la nivelul Uniunii și la nivel mondial pentru aplicarea abordării „O singură sănătate”, care recunoaște legătura intrinsecă dintre sănătatea umană, sănătatea animalelor și o natură sănătoasă și rezilientă.

(23) Solurile fac parte integrantă din ecosistemele terestre. Comunicarea Comisiei din 17 noiembrie 2021 intitulată „Strategia UE privind solul pentru 2030 – Valorificarea beneficiilor solurilor sănătoase pentru ființele umane, alimentație, natură și climă” subliniază necesitatea de a restaura solurile degradate și de a spori biodiversitatea solului. Mecanismul mondial, un organism creat în cadrul Convenției Organizației Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării în țările grav afectate de secetă și/sau deșertificare, în special în Africa (7), și secretariatul convenției respective au instituit Programul de stabilire a obiectivului de neutralitate din punctul de vedere al degradării terenurilor pentru a ajuta țările să atingă neutralitatea din punctul de vedere al degradării terenurilor până în 2030.

(24) Directiva 92/43/CEE a Consiliului (8) și Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) urmăresc să asigure protecția, conservarea și supraviețuirea pe termen lung a celor mai valoroase și amenințate specii și habitate din Europa, precum și a ecosistemelor din care fac parte. Rețeaua Natura 2000, care a fost creată în 1992 și care este cea mai mare rețea coordonată de zone protejate din lume, constituie instrumentul esențial pentru punerea în aplicare a obiectivelor celor două directive. Prezentul regulament ar trebui să se aplice teritoriului european al statelor membre în care se aplică tratatele, aliniindu-se astfel la Directivele 92/43/CEE și 2009/147/CE, precum și la Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10).

(25) Comisia a dezvoltat un cadru și orientări pentru a determina starea bună a tipurilor de habitate protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE și pentru a determina o calitate și un număr suficiente ale habitatelor speciilor care intră în domeniul de aplicare al directivei respective. Obiectivele de restaurare pentru tipurile de habitate și habitatele speciilor respective pot fi stabilite pe baza cadrului și a orientărilor respective. Cu toate acestea, o astfel de restaurare nu va fi suficientă pentru a inversa declinul biodiversității și pentru restaurarea tuturor ecosistemelor. Prin urmare, pentru a spori biodiversitatea la scara ecosistemelor mai largi, ar trebui să fie stabilite obligații suplimentare care se bazează pe indicatori specifici.

(26) Pe baza Directivelor 92/43/CEE și 2009/147/CE și pentru a sprijini realizarea obiectivelor stabilite în directivele respective, statele membre ar trebui să instituie măsuri de restaurare pentru a asigura restaurarea habitatelor și a speciilor protejate, inclusiv a păsărilor sălbatice, în toate zonele Uniunii, inclusiv pe suprafețele care nu fac parte din situri Natura 2000.

(27) Directiva 92/43/CEE are ca obiectiv menținerea și readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de interes pentru Uniune. Cu toate acestea, directiva menționată nu stabilește un termen limită pentru realizarea obiectivului menționat. În mod similar, Directiva 2009/147/CE nu stabilește un termen-limită pentru restaurarea populațiilor de păsări din Uniune.

(28) Ar trebui să fie stabilite termene-limită pentru instituirea unor măsuri de restaurare în interiorul și în afara siturilor Natura 2000, în vederea îmbunătățirii treptate a stării tipurilor de habitate protejate în întreaga Uniune și în vederea restabilirii acestora până la atingerea suprafeței de referință favorabile necesare pentru obținerea unui stadiu corespunzător de conservare a acestor tipuri de habitate în Uniune. Statele membre ar trebui, după caz, până în 2030, să acorde prioritate suprafețelor cu tipuri de habitate care nu se află în stare bună și care sunt situate în situri Natura 2000 atunci când instituie măsuri de restaurare, având în vedere rolul esențial al acestor situri pentru conservarea naturii și faptul că, în temeiul dreptului existent al Uniunii, există deja obligația de a institui sisteme eficace pentru a asigura eficacitatea pe termen lung a măsurilor de restaurare în siturile Natura 2000. Pentru a oferi statelor membre flexibilitatea necesară pentru a depune eforturi de restaurare la scară largă, statele membre ar trebui să își păstreze posibilitatea de a institui măsuri de restaurare pe suprafețe cu tipuri de habitate care nu se află în stare bună și care se află în afara siturilor Natura 2000, atunci când circumstanțele și condițiile locale specifice justifică acest lucru. Mai mult, este oportun să se grupeze tipurile de habitate în funcție de ecosistemul din care fac parte și să se stabilească obiective cu termene precise și cuantificate în funcție de suprafață pentru grupurile de tipuri de habitate. Acest lucru ar permite statelor membre să aleagă habitatele pe care le vor restaura cu prioritate în cadrul grupului.

(29) Cerințele stabilite pentru habitatele speciilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE și pentru habitatele păsărilor sălbatice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/147/CE ar trebui să fie similare, acordându-se o atenție deosebită conectivității necesare între ambele habitate pentru ca populațiile de specii să prospere.

(30) Este necesar ca măsurile de restaurare a tipurilor de habitate să fie adecvate și corespunzătoare pentru ca aceste tipuri de habitate să ajungă la o stare bună și ca suprafețele de referință favorabile să fie stabilite cât mai curând posibil, în vederea atingerii unui stadiu corespunzător de conservare al acestor tipuri de habitate. Este important ca măsurile de restaurare să fie cele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor cu termene precise și cuantificate în funcție de suprafață. De asemenea, este necesar ca măsurile de restaurare a habitatelor speciilor să fie adecvate și corespunzătoare pentru a se ajunge la un număr și un nivel de calitate suficiente cât mai curând posibil, în vederea obținerii unui stadiu corespunzător de conservare a speciilor.

(31) Măsurile de restaurare instituite în temeiul prezentului regulament pentru restaurarea sau menținerea anumitor tipuri de habitate enumerate în anexa I, cum ar fi pajiștile, landele sau zonele umede, ar putea necesita, în anumite cazuri, îndepărtarea pădurilor pentru a reinstaura o gestionare bazată pe conservare, care ar putea include activități precum cositul sau pășunatul. Atât restaurarea naturii cât și stoparea defrișărilor constituie obiective de mediu importante și care se consolidează reciproc. Astfel cum se menționează în considerentul 36 din Regulamentul (UE) 2023/1115 al Parlamentului European și al Consiliului (11), Comisia va elabora orientări pentru a clarifica interpretarea definiției „utilizării agricole” prevăzute în regulamentul respectiv, în special în ceea ce privește conversia pădurilor în terenuri care nu sunt destinate utilizării agricole.

(32) Este important să se asigure faptul că măsurile de restaurare instituite în temeiul prezentului regulament produc îmbunătățiri concrete și măsurabile ale stării ecosistemelor, atât la nivelul suprafețelor individuale care fac obiectul restaurării, cât și la nivel național și la nivelul Uniunii.

(33) Pentru a se asigura faptul că măsurile de restaurare sunt eficiente și că rezultatele acestora pot fi măsurate în timp, este esențial ca suprafețele care fac obiectul unor astfel de măsuri de restaurare, în vederea îmbunătățirii stării habitatelor care intră în domeniul de aplicare al anexei I la Directiva 92/43/CEE, a restabilirii habitatelor respective și a îmbunătățirii conectivității acestora, să prezinte o îmbunătățire continuă, până la atingerea unei stări bune.

(34) De asemenea, este esențial ca suprafețele care fac obiectul măsurilor de restaurare în vederea îmbunătățirii calității și a numărului habitatelor speciilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE, precum și ale habitatelor păsărilor sălbatice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/147/CE, să prezinte o îmbunătățire continuă pentru a contribui la obținerea unui nivel suficient de cantitate și calitate ale habitatelor acestor specii.

(35) Este important să se asigure faptul că suprafețele acoperite de tipurile de habitate care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE și care se află în stare bună pe întreg teritoriul european al statelor membre și în Uniune în ansamblu se extind treptat până când se atinge suprafața de referință favorabilă pentru fiecare tip de habitat și până când cel puțin 90 % din suprafețele respective la nivel de stat membru se află în stare bună, astfel încât aceste tipuri de habitate din Uniune să poată obține un stadiu corespunzător de conservare. Statelor membre ar trebui să li se permită, în cazuri justificate în mod corespunzător și pentru tipurile de habitate care sunt foarte comune și larg răspândite în Uniune și care acoperă peste 3 % din teritoriul european al statului membru în cauză, să aplice un procent mai mic de 90 % pentru suprafața care trebuie să se afle în stare bună pentru tipurile individuale de habitate enumerate în anexa I la prezentul regulament, în cazul în care procentul respectiv nu ar împiedica atingerea sau menținerea la nivel biogeografic național a stadiului corespunzător de conservare, astfel cum este stabilit în temeiul articolului 1 litera (e) din Directiva 92/43/CEE, pentru respectivele tipuri de habitate. În cazul în care aplică derogarea respectivă, statul membru ar trebui să o justifice în planul său național de restaurare.

(36) Este important să se asigure sporirea treptată pe întreg teritoriul european al statelor membre și în Uniune în ansamblu a calității și a numărului habitatelor speciilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE, precum și ale habitatelor păsărilor sălbatice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/147/CE, până când acestea sunt suficiente pentru a asigura supraviețuirea pe termen lung a speciilor respective.

(37) Este important ca statele membre să instituie măsuri care urmăresc să garanteze că suprafețele acoperite de tipurile de habitate care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și care fac obiectul măsurilor de restaurare manifestă o îmbunătățire continuă până la obținerea unei stări bune și ca statele membre să instituie măsuri care urmăresc să garanteze că, odată ce au atins o stare bună, respectivele tipuri de habitate nu se deteriorează în mod semnificativ, astfel încât să nu fie pusă în pericol obținerea unei stări bune sau menținerea sa pe termen lung. Neobținerea acestor rezultate nu echivalează cu o nerespectare a obligației de a institui măsuri adecvate pentru atingerea rezultatelor respective. De asemenea, este important ca statele membre să depună toate eforturile care urmăresc să prevină deteriorarea semnificativă a suprafețelor acoperite de astfel de tipuri de habitate care sunt deja în stare bună, sau nu sunt în stare bună dar nu fac încă obiectul unor măsuri de restaurare. Aceste măsuri sunt importante pentru a se evita sporirea nevoilor de restaurare în viitor și ar trebui să vizeze suprafețe cu tipuri de habitate, astfel cum sunt identificate de statele membre în planurile lor naționale de restaurare, a căror restaurare este necesară pentru a atinge obiectivele de restaurare. Ar trebui să fie luată în considerare posibilitatea unui caz de forță majoră, cum ar fi dezastrele naturale, care ar putea duce la deteriorarea suprafețelor acoperite de aceste tipuri de habitate, precum și transformările inevitabile ale habitatelor care sunt cauzate direct de schimbările climatice. În afara siturilor Natura 2000, ar trebui să fie luat în considerare, de asemenea, rezultatul unui plan sau al unui proiect de interes public major, pentru care nu sunt disponibile soluții alternative mai puțin dăunătoare. Pentru suprafețele care fac obiectul unor măsuri de restaurare, acest lucru ar trebui stabilit de la caz la caz. Pentru siturile Natura 2000, planurile și proiectele sunt autorizate în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE. Este oportun să se garanteze că, în absența unor alternative, statele membre își mențin posibilitatea de a aplica cerința de nedeteriorare la nivelul fiecărei regiuni biogeografice de pe teritoriul lor pentru fiecare tip de habitat și pentru fiecare habitat al speciilor. Această posibilitate ar trebui permisă în anumite condiții, inclusiv faptul că se iau măsuri compensatorii pentru fiecare situație de deteriorare semnificativă. În cazul în care, ca rezultat dorit al unei măsuri de restaurare, o suprafață este transformată dintr-un tip de habitat care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, în alt tip de habitat care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, suprafața respectivă nu ar trebui considerată ca fiind o suprafață care se deteriorează.

(38) În sensul derogărilor de la obligațiile de îmbunătățire continuă și de nedeteriorare din afara siturilor Natura 2000 prevăzute în prezentul regulament, statele membre ar trebui să pornească de la prezumția că centralele de producere a energiei din surse regenerabile, racordarea lor la rețea și rețeaua aferentă în sine, precum și instalațiile de stocare sunt de interes public major. Statele membre ar trebui să poată decide să limiteze aplicarea acestei prezumții în circumstanțe specifice și justificate în mod corespunzător, cum ar fi motive legate de apărarea națională. În plus, statele membre ar trebui să poată exonera astfel de proiecte privind energia din surse regenerabile de cerința referitoare la indisponibilitatea unor soluții alternative mai puțin dăunătoare în scopul aplicării exonerărilor respective, cu condiția ca proiectele să fi făcut obiectul unei evaluări strategice de mediu sau al unei evaluări a impactului asupra mediului. Considerarea acestor centrale ca fiind de interes public major și, după caz, limitarea cerinței de a evalua soluții alternative mai puțin dăunătoare ar permite unor astfel de proiecte să beneficieze de o evaluare simplificată în ceea ce privește derogările privind evaluarea interesului public major în temeiul prezentului regulament.

(39) Activităților care au drept scop unic apărarea sau securitatea națională ar trebui să li se acorde prioritate maximă. Prin urmare, atunci când instituie măsuri de restaurare, statele membre ar trebui să poată exclude suprafețele utilizate pentru astfel de activități, dacă măsurile respective sunt considerate incompatibile cu utilizarea militară continuă a suprafețelor în cauză. În plus, în scopul aplicării dispozițiilor prezentului regulament privind derogările de la obligațiile de îmbunătățire continuă și de nedeteriorare din afara siturilor Natura 2000, statelor membre ar trebui să li se permită să pornească de la prezumția că planurile și proiectele privind astfel de activități sunt de interes public major. De asemenea, statele membre ar trebui să poată exonera astfel de planuri și proiecte de cerința referitoare la indisponibilitatea unor soluții alternative mai puțin dăunătoare. Cu toate acestea, în cazul în care aplică exonerarea respectivă, statele membre ar trebui să fie obligate să instituie măsuri, dacă este posibil și rezonabil, cu scopul de a atenua efectele respectivelor planuri și proiecte asupra tipurilor de habitate.

(40) Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 subliniază necesitatea unor acțiuni mai energice pentru restaurarea ecosistemelor marine degradate, inclusiv a ecosistemelor bogate în carbon și a zonelor importante de reproducere a peștilor și a celor destinate puietului. Strategia indică, de asemenea, că Comisia urmează să propună un nou plan de acțiune pentru conservarea resurselor halieutice și protejarea ecosistemelor marine.

(41) Tipurile de habitate marine enumerate în anexa I la Directiva 92/43/CEE sunt definite în sens larg și cuprind numeroase subtipuri diferite din punct de vedere ecologic cu potențial de restaurare diferit, ceea ce îngreunează instituirea de către statele membre a unor măsuri de restaurare adecvate la nivelul acestor tipuri de habitate. Prin urmare, tipurile de habitate marine enumerate în anexa I la directiva respectivă ar trebui să fie precizate în detaliu prin utilizarea nivelurilor relevante de clasificare a habitatelor marine în Sistemul european de informații privind natura (EUNIS). Statele membre ar trebui să stabilească suprafețe de referință favorabile pentru atingerea stadiului corespunzător de conservare al fiecăruia dintre tipurile de habitate respective, în măsura în care respectivele suprafețe de referință nu sunt deja abordate în alte acte legislative ale Uniunii. Grupul de tipuri de habitate marine cu sedimente moi, care corespunde anumitor tipuri majore de habitate bentonice prevăzute în Directiva 2008/56/CE, este larg răspândit în apele marine ale mai multor state membre. Prin urmare, statelor membre ar trebui să li se permită să limiteze măsurile de restaurare, instituite treptat, la o proporție mai mică din suprafața acestor tipuri de habitate care nu sunt în stare bună, cu condiția ca acest lucru să nu împiedice obținerea sau menținerea unei stări ecologice bune, determinată în temeiul Directivei 2008/56/CE, ținând seama în special de valorile prag stabilite în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din directiva respectivă pentru descriptorii pentru determinarea stării ecologice bune menționați la punctele 1 și 6 din anexa I la directiva respectivă, pentru amploarea pierderii acestor tipuri de habitate, pentru efectele nocive asupra stării acestor tipuri de habitate și pentru amploarea maximă admisibilă a efectelor nocive respective.

(42) În cazul în care protecția habitatelor de coastă și marine impune reglementarea activităților de pescuit sau de acvacultură, se aplică politica comună în domeniul pescuitului (PCP). Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (12) prevede, în special, că PCP trebuie să pună în aplicare abordarea ecosistemică a gestionării pescuitului, pentru a garanta reducerea la minimum a efectelor negative ale activităților de pescuit asupra ecosistemului marin. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, că PCP vizează să asigure faptul că activitățile de acvacultură și pescuit evită degradarea mediului marin.

(43) Pentru a atinge obiectivul de restaurare continuă, pe termen lung și susținută a biodiversității și rezilienței naturii, statele membre ar trebui să utilizeze pe deplin posibilitățile oferite în cadrul PCP. Statele membre au posibilitatea, în cadrul competenței exclusive a Uniunii în ceea ce privește conservarea resurselor biologice marine, de a lua măsuri nediscriminatorii pentru conservarea și gestionarea stocurilor de pește și menținerea sau îmbunătățirea stadiului de conservare a ecosistemelor marine în limita a 12 mile marine. În plus, statele membre care au un interes direct de gestionare, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, au posibilitatea de a conveni să transmită recomandări comune vizând măsurile de conservare necesare pentru respectarea obligațiilor în temeiul dreptului Uniunii privind mediul. În cazul în care un stat membru include în planul său național de restaurare măsuri de conservare necesare pentru a contribui la obiectivele prezentului regulament, iar respectivele măsuri de conservare necesită prezentarea de recomandări comune, statul membru în cauză ar trebui să inițieze consultări și să prezinte recomandările comune într-un termen care să permită adoptarea lor în timp util înainte de termenele aferente, în vederea promovării coerenței între diferitele politici de conservare a ecosistemelor marine. Aceste măsuri urmează să fie evaluate și adoptate în conformitate cu normele și procedurile prevăzute în cadrul PCP.

(44) Directiva 2008/56/CE impune statelor membre să coopereze bilateral și în cadrul mecanismelor de cooperare regională și subregională, inclusiv prin intermediul convențiilor maritime regionale, și anume Convenția privind protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est (13), Convenția privind protecția mediului marin din zona Mării Baltice (14), Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane (15) și Convenția privind protecția Mării Negre, semnată la București la 21 aprilie 1992, precum și în ceea ce privește măsurile în domeniul pescuitului, în cadrul grupurilor regionale constituite în cadrul PCP.

(45) Este important să fie instituite, de asemenea, măsuri de restaurare a habitatelor anumitor specii marine, cum ar fi rechinii și pisicile de mare, care intră în domeniul de aplicare, de exemplu, al Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, semnată la Bonn la 23 iunie 1979, sau pe listele de specii pe cale de dispariție și amenințate din cadrul convențiilor maritime regionale, dar care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE, deoarece aceste specii au o funcție importantă în ecosistem.

(46) Pentru a sprijini restaurarea și nedeteriorarea habitatelor terestre, de apă dulce, de coastă și marine, statele membre au posibilitatea de a desemna zone suplimentare ca „zone protejate” sau „zone strict protejate”, de a pune în aplicare alte măsuri eficace de conservare bazate pe zone și de a promova măsuri de conservare a terenurilor private.

(47) Ecosistemele urbane reprezintă aproximativ 22 % din suprafața terestră a Uniunii și constituie suprafața pe care locuiesc majoritatea cetățenilor Uniunii. Spațiile verzi urbane includ, printre altele, pădurile, parcurile și grădinile urbane, fermele urbane, străzile pe marginea cărora sunt plantați arbori, pajiștile și gardurile vii urbane. Ecosistemele urbane, ca și celelalte ecosisteme vizate de prezentul regulament, asigură habitate importante pentru biodiversitate, în special plante, păsări și insecte, inclusiv polenizatori. Acestea oferă, de asemenea, multe alte servicii ecosistemice vitale, inclusiv reducerea și controlul riscului de dezastre naturale, de exemplu, pentru inundații și efecte de insulă termică, răcire, recreere, filtrarea apei și a aerului, precum și atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. Extinderea spațiilor verzi urbane reprezintă un parametru important pentru a măsura sporirea capacității ecosistemelor urbane de a furniza serviciile vitale respective. Extinderea acoperirii cu vegetație într-o anumită zonă urbană încetinește scurgerile de apă, reducând astfel riscul de poluare a râurilor din cauza deversării apelor pluviale și contribuie la menținerea unor temperaturi mai scăzute în timpul verii, consolidând reziliența la schimbările climatice, și asigură spații suplimentare în care natura să se dezvolte. Extinderea spațiilor verzi urbane va îmbunătăți, în multe cazuri, sănătatea ecosistemului urban. La rândul lor, ecosistemele urbane sănătoase sunt esențiale pentru sprijinirea sănătății altor ecosisteme europene esențiale, de exemplu prin conectarea spațiilor naturale din zonele rurale înconjurătoare, îmbunătățirea sănătății râurilor departe de oraș, asigurarea unui refugiu și a unui loc de reproducere pentru speciile de păsări și polenizatori având legătură cu habitatele agricole și forestiere, precum și prin asigurarea unor habitate importante pentru păsările migratoare.

(48) Trebuie să fie consolidate puternic acțiunile menite să garanteze că riscul de reducere nu va mai afecta suprafața spațiilor verzi urbane, în special arborii. Pentru a garanta că spațiile verzi urbane continuă să furnizeze serviciile ecosistemice necesare, reducerea lor ar trebui să fie stopată, iar suprafețele respective ar trebui să fie restaurate și extinse, printre altele prin integrarea infrastructurii verzi și a soluțiilor bazate pe natură, cum ar fi acoperișurile verzi și zidurile verzi, în proiectarea clădirilor. O astfel de integrare poate contribui la menținerea și extinderea nu numai a suprafeței spațiilor verzi urbane, ci și a suprafeței acoperirii coronamentului în zona urbană, dacă sunt incluși arbori.

(49) Dovezile științifice sugerează că lumina artificială are efecte negative asupra biodiversității. Lumina artificială poate avea, de asemenea, efecte asupra sănătății umane. Atunci când își pregătesc planurile naționale de restaurare în temeiul prezentului regulament, statele membre ar trebui să poată avea în vedere stoparea, reducerea sau remedierea poluării luminoase în toate ecosistemele.

(50) Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 prevede că sunt necesare eforturi mai mari pentru restaurarea ecosistemelor de apă dulce și a funcțiilor naturale ale râurilor. Restaurarea ecosistemelor de apă dulce ar trebui să includă eforturi de restaurare a conectivității naturale a râurilor, precum și a zonelor riverane și a zonelor inundabile ale acestora, inclusiv prin îndepărtarea barierelor artificiale, cu scopul de a susține atingerea unui stadiu corespunzător de conservare a râurilor, a lacurilor și a habitatelor aluvionare și a speciilor care trăiesc în habitatele respective protejate prin Directivele 92/43/CEE și 2009/147/CE, precum și îndeplinirea unuia dintre obiectivele-cheie ale Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, și anume restaurarea a cel puțin 25 000 km de râuri cu curgere liberă, evaluat în raport cu 2020, anul în care a fost adoptată Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030. Atunci când îndepărtează barierele, statele membre ar trebui să vizeze în primul rând barierele învechite, care nu mai sunt necesare pentru producerea de energie din surse regenerabile, navigația interioară, alimentarea cu apă sau pentru alte utilizări.

(51) În Uniune, numărul polenizatorilor a scăzut dramatic în ultimele decenii, una din trei specii de albine și specii de fluturi fiind în declin, iar una din 10 astfel de specii fiind în pragul dispariției. Polenizatorii sunt esențiali pentru funcționarea ecosistemelor terestre, pentru bunăstarea oamenilor și pentru securitatea alimentară, prin polenizarea plantelor sălbatice și cultivate. Raportul din 2021 bazat pe rezultatele proiectului de contabilizare integrată a capitalului natural (INCA), derulat în comun de serviciile Comisiei și de Agenția Europeană de Mediu (AEM), arată că aproape 5 000 000 000 EUR din producția agricolă anuală a Uniunii sunt atribuite direct insectelor polenizatoare.

(52) Prin Comunicarea sa din 1 iunie 2018, Comisia a lansat Inițiativa UE privind polenizatorii ca răspuns la solicitările Parlamentului European și ale Consiliului de a aborda declinul polenizatorilor. Raportul intermediar din 27 mai 2021 privind punerea în aplicare a inițiativei respective a arătat că există în continuare provocări semnificative în ceea ce privește abordarea factorilor care determină declinul polenizatorilor, inclusiv cu privire la utilizarea pesticidelor. Atât Parlamentul European, în rezoluția sa din 9 iunie, cât și Consiliul, în concluziile sale din 17 decembrie 2020 privind Raportul special nr. 15/2020 al Curții de Conturi Europene, au solicitat acțiuni mai ferme de combatere a declinului polenizatorilor și instituirea unui cadru de monitorizare la nivelul Uniunii pentru polenizatori, precum și obiective și indicatori clari în ceea ce privește angajamentul de a inversa declinul polenizatorilor. În raportul său special publicat în 2020, Curtea de Conturi Europeană a recomandat Comisiei să instituie mecanisme adecvate de guvernanță și monitorizare pentru acțiunile de combatere a amenințărilor pentru polenizatori. În Comunicarea sa din 24 ianuarie 2023, Comisia a prezentat o revizuire a Inițiativei UE privind polenizatorii, denumită „Revizuirea Inițiativei UE privind polenizatorii – Un nou pact pentru polenizatori”, care stabilește acțiunile care trebuie întreprinse de Uniune și de statele sale membre în vederea inversării declinului polenizatorilor până în 2030.

(53) Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor urmărește să reglementeze unul dintre factorii care determină declinul polenizatorilor prin interzicerea utilizării pesticidelor pe suprafețele sensibile din punct de vedere ecologic, dintre care multe fac obiectul prezentului regulament, de exemplu suprafețele care susțin specii de polenizatori clasificate de listele roșii europene de specii ca fiind amenințate cu dispariția.

(54) Sunt necesare ecosisteme agricole durabile, reziliente și bogate în biodiversitate pentru a furniza alimente sigure, durabile, nutritive și la prețuri accesibile. Ecosistemele agricole bogate în biodiversitate sporesc, de asemenea, reziliența agriculturii la schimbările climatice și la riscurile de mediu, asigurând în același timp siguranța și securitatea alimentară și creând noi locuri de muncă în zonele rurale, în special locuri de muncă legate de agricultura ecologică, precum și de turismul rural și de activitățile de recreere. Prin urmare, Uniunea trebuie să îmbunătățească biodiversitatea terenurilor sale agricole, printr-o varietate de practici existente care sunt benefice pentru sporirea biodiversității sau compatibile cu aceasta, inclusiv prin utilizarea agriculturii extensive. Agricultura extensivă este vitală pentru menținerea multor specii și habitate în zonele bogate în biodiversitate. Există numeroase practici agricole extensive care au beneficii multiple semnificative în ceea ce privește protecția biodiversității, a serviciilor ecosistemice și a elementelor de peisaj, cum ar fi agricultura de precizie, agricultura ecologică, agroecologia, agrosilvicultura și pajiștile permanente de intensitate redusă. Astfel de practici nu vizează stoparea utilizării terenurilor agricole, ci, mai degrabă, adaptarea acestui tip de utilizare în beneficiul funcționării și productivității pe termen lung a ecosistemelor agricole. Schemele de finanțare atractive din punct de vedere financiar care să permită proprietarilor, fermierilor și altor administratori de terenuri să se implice în mod voluntar în astfel de practici sunt importante pentru a asigura realizarea beneficiilor pe termen lung ale restaurării.

(55) Trebuie să fie instituite măsuri de restaurare pentru a spori biodiversitatea ecosistemelor agricole din întreaga Uniune, inclusiv pe suprafețele care nu sunt acoperite de tipurile de habitate care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE. În absența unei metode comune de evaluare a stării ecosistemelor agricole care ar permite stabilirea unor obiective specifice de restaurare a ecosistemelor agricole, este oportun să fie instituită o obligație generală de îmbunătățire a biodiversității în ecosistemele agricole și să fie evaluată îndeplinirea acestei obligații pe baza unei selecții dintre următorii indicatori: indicele fluturilor de câmp, stocul de carbon organic din solurile minerale cultivate și ponderea terenurilor agricole cu elemente de peisaj de mare diversitate.

(56) Întrucât păsările specifice terenurilor agricole reprezintă indicatori-cheie bine cunoscuți și recunoscuți la scară largă pentru sănătatea ecosistemelor agricole, ar trebui să fie stabilite obiective pentru restaurarea acestor populații. Obligația de a îndeplini astfel de obiective ar trebui să se aplice statelor membre, nu fermierilor individuali. Statele membre ar trebui să îndeplinească aceste obiective prin instituirea unor măsuri eficace de restaurare a terenurilor agricole, colaborând cu fermierii și cu alte părți interesate și sprijinindu-i în vederea conceperii și punerii în aplicare a acestor măsuri pe teren.

(57) Elementele de peisaj de mare diversitate de pe terenurile agricole, care pot include zone tampon, pârloage în sistem de rotație sau nu, garduri vii, arbori sau grupuri de arbori, șiruri de arbori, borduri de câmp, petice de teren, șanțuri, cursuri de apă, zone umede mici, terase, formațiuni din piatră, ziduri de piatră, iazuri mici și elemente culturale, oferă spațiu pentru plantele și animalele sălbatice, inclusiv pentru polenizatori, previn eroziunea și epuizarea solului, filtrează aerul și apa, sprijină atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, precum și productivitatea agricolă a culturilor dependente de polenizare. Elementele productive pot fi considerate, de asemenea, ca fiind elemente de peisaj de mare diversitate în anumite condiții.

(58) Politica agricolă comună (PAC) urmărește să sprijine și să consolideze protecția mediului, inclusiv biodiversitatea. Printre obiectivele specifice ale politicii se numără contribuția la stoparea și inversarea declinului biodiversității, îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și conservarea habitatelor și a peisajelor. Noul standard de condiționalitate PAC nr. 8 privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (GAEC 8), care figurează în anexa III la Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului (16) impune beneficiarilor plăților legate de suprafață obligația de a aloca cel puțin 4 % din terenul arabil la nivel de fermă zonelor și elementelor neproductive, inclusiv terenurilor lăsate în pârloagă, și de a păstra elementele de peisaj existente. Procentul de 4 % care urmează să fie alocat pentru respectarea standardului GAEC 8 poate fi redus la 3 % dacă sunt îndeplinite anumite condiții prealabile. Această obligație va ajuta statele membre să înregistreze o tendință pozitivă în ceea ce privește elementele de peisaj de mare diversitate de pe terenurile agricole. În plus, în cadrul PAC, statele membre au posibilitatea de a stabili programe ecologice pentru practicile agricole desfășurate de fermieri pe suprafețele agricole care pot include întreținerea și crearea de elemente de peisaj sau de zone neproductive. În mod similar, în planurile lor strategice PAC, statele membre pot include, de asemenea, angajamente în materie de agromediu și climă, cum ar fi o gestionare îmbunătățită a elementelor de peisaj care să depășească standardul GAEC 8, sau programe ecologice. Proiectele din cadrul subprogramului „Natură și biodiversitate” din programul LIFE instituit prin Regulamentul (UE) 2021/783 al Parlamentului European și al Consiliului (17) vor contribui, de asemenea, la plasarea biodiversității terenurilor agricole europene pe calea redresării până în 2030, prin sprijinirea punerii în aplicare a Directivelor 92/43/CEE și 2009/147/CE, precum și a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030.

(59) Restaurarea și reumidificarea solurilor organice, astfel cum sunt definite în Orientările IPCC din 2006 privind inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră, exploatate în scopuri agricole, de exemplu ca pajiști sau terenuri cultivate, care constituie turbării drenate contribuie la obținerea unor beneficii semnificative în materie de biodiversitate, la reducerea importantă a emisiilor de gaze cu efect de seră și la obținerea altor beneficii de mediu, contribuind în același timp la un peisaj agricol divers. Statele membre pot alege dintr-o gamă variată de măsuri de restaurare a turbăriilor drenate exploatate în scopuri agricole, de la conversia terenurilor cultivate în pajiști permanente și măsuri de extensificare însoțite de reducerea drenării, până la reumidificarea completă cu posibilitatea utilizării pentru paludicultură sau crearea de vegetație care formează turbă. Cele mai importante beneficii pentru climă sunt create prin restaurarea și reumidificarea terenurilor cultivate, urmate de restaurarea pajiștilor intensive. Pentru a permite o punere în aplicare flexibilă a obiectivului de restaurare a turbăriilor drenate exploatate în scopuri agricole, statele membre ar trebui să poată considera măsurile de restaurare și de reumidificare a turbăriilor drenate din zonele de extracție a turbei, precum și, într-o anumită măsură, restaurarea și reumidificarea turbăriilor drenate în cadrul altor utilizări ale terenurilor (de exemplu, păduri) drept contribuții la îndeplinirea obiectivelor de restaurare pentru turbăriile drenate exploatate în scopuri agricole. În cazuri justificate în mod corespunzător, dacă reumidificarea turbăriilor drenate exploatate în scopuri agricole nu poate fi pusă în aplicare din cauza efectelor negative considerabile asupra clădirilor, infrastructurii, adaptării la schimbările climatice sau asupra altor interese publice, iar reumidificarea turbăriilor în cadrul altor utilizări ale terenurilor nu este fezabilă, statele membre ar trebui să poată reduce întinderea reumidificării turbăriilor.

(60) Pentru a beneficia pe deplin de beneficiile aduse de biodiversitate, restaurarea și reumidificarea zonelor cu turbării drenate ar trebui să se extindă în afara suprafețelor cu tipuri de habitate umede care figurează în anexa I la Directiva 92/43/CEE care urmează să fie restaurate și restabilite. Datele privind întinderea solurilor organice, precum și emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră ale acestora sunt monitorizate și puse la dispoziție de către statele membre prin raportarea sectorului LULUCF în cadrul inventarelor naționale ale gazelor cu efect de seră, transmise în cadrul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. Turbăriile restaurate și reumidificate pot fi utilizate în continuare în mod productiv în moduri alternative. De exemplu, paludicultura, practica agricolă desfășurată pe turbăriile umede, poate include cultivarea de diferite tipuri de stuf, anumite tipuri de lemn, cultivarea afinelor și a merișoarelor, cultivarea sphagnumului și pășunatul cu bivoli de apă. Astfel de practici ar trebui să se bazeze pe principiile gestionării durabile și să vizeze sporirea biodiversității, astfel încât să poată avea o valoare ridicată atât din punct de vedere financiar, cât și ecologic. De asemenea, paludicultura poate fi benefică pentru mai multe specii care sunt pe cale de dispariție în Uniune și poate facilita, de asemenea, conectivitatea zonelor umede și a populațiilor de specii asociate din Uniune. Finanțarea măsurilor de restaurare și de reumidificare a turbăriilor drenate și de compensare a posibilelor pierderi de venituri poate proveni dintr-o gamă largă de surse, inclusiv din cheltuieli din cadrul bugetului Uniunii și al programelor de finanțare ale Uniunii.

(61) Noua strategie a UE pentru păduri pentru 2030, enunțată în Comunicarea Comisiei din 16 iulie 2021, a subliniat necesitatea restaurării biodiversității pădurilor. Pădurile și alte suprafețe împădurite acoperă peste 43,5 % din suprafața terestră a Uniunii. Ecosistemele forestiere care găzduiesc o biodiversitate bogată sunt vulnerabile la schimbările climatice, dar sunt, de asemenea, un aliat natural în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice și riscurile legate de climă și combaterea acestora, inclusiv prin funcțiile lor de stocuri de carbon și de absorbanți de carbon, și oferă multe alte servicii și beneficii ecosistemice vitale, cum ar fi furnizarea de cherestea și lemn, alimente și alte produse nelemnoase, reglarea climei, stabilizarea solului și controlul eroziunii, precum și purificarea aerului și a apei.

(62) Se impune instituirea unor măsuri de restaurare pentru a spori biodiversitatea ecosistemelor forestiere din întreaga Uniune, inclusiv pe suprafețele care nu sunt acoperite de tipurile de habitate care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE. În absența unei metode comune de evaluare a stării ecosistemelor forestiere care ar permite stabilirea unor obiective specifice de restaurare a ecosistemelor forestiere, ar trebui să fie instituită o obligație generală de îmbunătățire a biodiversității în ecosistemele forestiere și să fie evaluată îndeplinirea acestei obligații pe baza indicelui privind păsările comune din păduri și a unei selecții dintre alți indicatori, lemnul mort pe picior, lemnul mort căzut, ponderea pădurilor cu structură plurienă, conectivitatea pădurilor, stocul de carbon organic, ponderea pădurilor în care predomină specii indigene de arbori și diversitatea speciilor de arbori.

(63) La planificarea și instituirea măsurilor de restaurare necesare pentru sporirea biodiversității în ecosistemele forestiere și la stabilirea unor niveluri satisfăcătoare pentru indicatorii de biodiversitate pentru păduri, statele membre ar trebui să țină seama de riscurile de incendii forestiere, pe baza circumstanțelor locale. Statele membre ar trebui să utilizeze cele mai bune practici pentru reducerea acestor riscuri, în special astfel cum sunt descrise în Orientările Comisiei privind prevenirea incendiilor de vegetație de origine terestră, publicate în 2021.

(64) Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 instituie un angajament de a planta cel puțin încă trei miliarde de arbori în Uniune până în 2030, cu respectarea deplină a principiilor ecologice. Noua strategie a UE pentru păduri pentru 2030, prezentată în Comunicarea Comisiei din 16 iulie 2021, include o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare a angajamentului pe baza principiului general al plantării și cultivării arborelui potrivit în locul potrivit și în scopul potrivit. Este disponibil un sistem online de numărare a arborilor, ca instrument de înregistrare a contribuțiilor la angajament și a progreselor înregistrate în ceea ce privește angajamentul, iar statele membre ar trebui să documenteze în cadrul instrumentului arborii plantați. Astfel cum se prevede în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 și în foaia de parcurs din Noua strategie a UE pentru păduri pentru 2030, Comisia a emis, la 17 martie 2023, orientări privind împădurirea, reîmpădurirea și plantarea de arbori favorabile biodiversității. Orientările respective, care definesc cadrul principiilor ecologice care trebuie luate în considerare, urmăresc să contribuie la angajament și, astfel, să sprijine punerea în aplicare a prezentului regulament.

(65) Obiectivele și obligațiile de restaurare pentru habitatele și speciile protejate în temeiul Directivelor 92/43/CEE și 2009/147/CE, pentru polenizatori și pentru ecosistemele de apă dulce, urbane, agricole și forestiere ar trebui să fie complementare și să funcționeze în sinergie, în vederea atingerii obiectivului general de restaurare a ecosistemelor din suprafețele terestre și marine ale statelor membre. Măsurile de restaurare necesare pentru îndeplinirea unui obiectiv specific vor contribui, în multe cazuri, la îndeplinirea altor obiective sau obligații. Prin urmare, statele membre ar trebui să planifice măsurile de restaurare în mod strategic, astfel încât să asigure o eficacitate maximă în ceea ce privește contribuția la redresarea naturii în întreaga Uniune. Măsurile de restaurare ar trebui, de asemenea, să fie planificate astfel încât să vizeze atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, precum și prevenirea și controlul efectelor dezastrelor naturale, precum și al degradării terenurilor. Acestea ar trebui să vizeze optimizarea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale ecosistemelor, inclusiv a potențialului lor de productivitate, ținând seama de contribuția lor la dezvoltarea durabilă a regiunilor și comunităților relevante. Pentru a evita consecințele nedorite, statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare impactul socioeconomic previzibil și beneficiile estimate ale punerii în aplicare a măsurilor de restaurare. Este important ca statele membre să elaboreze planuri naționale detaliate de restaurare pe baza celor mai bune cunoștințe științifice disponibile. Înregistrările documentate privind distribuția istorică și suprafața, precum și modificările preconizate ale condițiilor de mediu ca urmare a schimbărilor climatice, ar trebui să contribuie la stabilirea suprafețelor de referință favorabile pentru tipurile de habitate. În plus, este important ca publicului să i se acorde din timp posibilități efective de a participa la elaborarea planurilor. Statele membre ar trebui să țină seama de condițiile și nevoile specifice de pe teritoriul lor, pentru ca planurile să răspundă presiunilor, amenințărilor și factorilor determinanți relevanți ai declinului biodiversității, și ar trebui să coopereze pentru a asigura restaurarea și conectivitatea transfrontalieră.

(66) Pentru a asigura sinergii între diferitele măsuri care au fost și urmează să fie instituite pentru protejarea, conservarea și restaurarea naturii în Uniune, statele membre ar trebui să țină seama, atunci când își elaborează planurile naționale de restaurare, de următoarele aspecte: măsurile de conservare stabilite pentru siturile Natura 2000 și cadrele de acțiune prioritară elaborate în conformitate cu Directivele 92/43/CEE și 2009/147/CE; măsurile pentru atingerea unei stări ecologice și chimice bune a corpurilor de apă incluse în planurile de gestionare a bazinelor hidrografice elaborate în conformitate cu Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (18); strategiile marine pentru atingerea unei stări ecologice bune pentru toate regiunile marine ale Uniunii, elaborate în conformitate cu Directiva 2008/56/CE; programele naționale de control al poluării atmosferice elaborate în conformitate cu Directiva (UE) 2016/2284 a Parlamentului European și a Consiliului (19); strategiile și planurile de acțiune naționale privind biodiversitatea elaborate în conformitate cu articolul 6 din Convenția privind diversitatea biologică, precum și măsurile de conservare adoptate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și măsurile tehnice adoptate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului (20).

(67) Pentru a asigura coerența între obiectivele prezentului regulament și cele ale Directivei (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului (21), ale Regulamentului (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și a Consiliului (22) și ale Directivei 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului (23) în ceea ce privește promovarea energiei din surse regenerabile, în special în cursul elaborării planurilor naționale de restaurare, statele membre ar trebui să țină seama de potențialul proiectelor privind energia din surse regenerabile de a contribui la îndeplinirea obiectivelor de restaurare a naturii.

(68) Având în vedere importanța abordării sistematice a dublei provocări pe care o reprezintă declinul biodiversității și schimbările climatice, restaurarea biodiversității ar trebui să ia în considerare utilizarea energiei din surse regenerabile și viceversa. Activitățile de restaurare și implementarea proiectelor privind energia din surse regenerabile ar trebui să fie combinate ori de câte ori este posibil, inclusiv în zonele pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și în zonele de rețea speciale. Directiva (UE) 2018/2001 solicită statelor membre să efectueze o cartografiere coordonată pentru utilizarea energiei din surse regenerabile pe teritoriul lor cu scopul de a identifica potențialul intern, precum și suprafețele terestre, subterane și marine sau apele interioare disponibile necesare pentru instalarea de centrale de producere a energiei din surse regenerabile și pentru instalarea infrastructurii aferente, cum ar fi rețelele și instalațiile de stocare, inclusiv stocarea termică, care sunt necesare pentru a acoperi cel puțin contribuțiile lor naționale la obiectivul revizuit pentru 2030 privind energia din surse regenerabile. Zonele necesare în acest scop, inclusiv centralele existente și mecanismele de cooperare, trebuie să fie proporționale cu traiectoriile estimate și cu capacitatea instalată totală planificată pentru fiecare tehnologie în domeniul energiei din surse regenerabile, stabilite în planurile naționale privind energia și clima. Statele membre ar trebui să desemneze un subgrup de astfel de zone ca fiind zone pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile. Zonele pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile sunt locuri specifice, fie pe uscat, fie pe mare, deosebit de adecvate pentru instalarea de centrale de producere a energiei din surse regenerabile, în cazul cărora se preconizează că utilizarea unui anumit tip de energie din surse regenerabile nu ar avea un impact semnificativ asupra mediului, având în vedere particularitățile teritoriului selectat. Statele membre trebuie să acorde prioritate suprafețelor artificiale și construite, cum ar fi acoperișurile și fațadele clădirilor, zonele de infrastructură de transport și împrejurimile lor directe, zonele de parcare, fermele, depozitele de deșeuri, siturile industriale, minele, corpurile de apă interioare artificiale, lacurile și rezervoarele artificiale și, după caz, stațiile de tratare a apelor urbane reziduale, precum și terenurilor degradate care nu pot fi utilizate pentru agricultură. Directiva (UE) 2018/2001 prevede, de asemenea, că statelor membre li se permite să adopte unul sau mai multe planuri de desemnare a unor zone de infrastructură dedicate pentru dezvoltarea proiectelor de rețea și de stocare care sunt necesare pentru integrarea energiei din surse regenerabile în sistemul de energie electrică, atunci când se preconizează că o astfel de dezvoltare nu ar avea un impact semnificativ asupra mediului sau când un astfel de impact poate fi atenuat în mod corespunzător sau, dacă acest lucru nu este posibil, compensat. Scopul unor astfel de zone este de a sprijini și completa zonele pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile. La desemnarea zonelor pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și a zonelor de infrastructură dedicate, statele membre trebuie să evite zonele protejate și să aibă în vedere planurile lor naționale de restaurare. Statele membre ar trebui să coordoneze elaborarea planurilor naționale de restaurare cu cartografierea zonelor care sunt necesare pentru îndeplinirea cel puțin a contribuției lor naționale la obiectivul privind energia din surse regenerabile pentru 2030 și, după caz, cu desemnarea zonelor pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și a zonelor de rețea speciale. În cursul elaborării planurilor naționale de restaurare, statele membre ar trebui să realizeze sinergii cu dezvoltarea infrastructurii de energie și de energie din surse regenerabile și cu zonele deja desemnate ca zone pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și zone de rețea speciale și să se asigure că funcționarea respectivelor zone, inclusiv procedurile de acordare a autorizațiilor aplicabile în respectivele zone și prevăzute de Directiva (UE) 2018/2001, rămân neschimbate.

(69) Pentru a asigura sinergii cu măsurile de restaurare care au fost deja planificate sau instituite în statele membre, planurile naționale de restaurare ar trebui să recunoască respectivele măsuri de restaurare și să le ia în considerare. Având în vedere urgența semnalată în cel de-al șaselea raport de evaluare al IPCC în ceea ce privește luarea de măsuri privind restaurarea ecosistemelor degradate, statele membre ar trebui să pună în aplicare aceste măsuri în paralel cu elaborarea planurilor de restaurare.

(70) Planurile naționale de restaurare și măsurile de restaurare a habitatelor, precum și măsurile de prevenire a deteriorării habitatelor ar trebui să țină seama, de asemenea, de rezultatele proiectelor de cercetare relevante pentru evaluarea stării ecosistemelor, pentru identificarea și instituirea măsurilor de restaurare și pentru monitorizare. Unde este cazul, planurile ar trebui să țină seama, de asemenea, de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii, în conformitate cu articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), cum ar fi cerințele sociale, economice și culturale și caracteristicile regionale și locale, inclusiv densitatea populației.

(71) Este oportun să se țină seama de situația specifică a regiunilor ultraperiferice ale Uniunii, astfel cum sunt enumerate la articolul 349 din TFUE, care prevede măsuri specifice de sprijinire a acestor regiuni. Astfel cum se prevede în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, ar trebui să se acorde o atenție deosebită protejării și restaurării ecosistemelor din regiunile ultraperiferice, având în vedere valoarea excepțional de ridicată a biodiversității acestora. În același timp, ar trebui să se țină seama de costurile asociate protejării și restaurării respectivelor ecosisteme, precum și de depărtarea, insularitatea, suprafața redusă, relieful și clima dificile ale regiunilor ultraperiferice, în special la elaborarea planurilor naționale de restaurare. Statele membre sunt încurajate să includă, în mod voluntar, măsuri specifice de restaurare în regiunile ultraperiferice care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(72) AEM ar trebui să sprijine statele membre în ceea ce privește elaborarea planurilor lor naționale de restaurare, precum și monitorizarea progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor și a obligațiilor de restaurare. Comisia ar trebui să evalueze dacă planurile naționale de restaurare sunt adecvate pentru îndeplinirea acestor obiective și obligații, pentru îndeplinirea obiectivelor generale ale Uniunii de a acoperi împreună, ca obiectiv al Uniunii, pe toate suprafețele și ecosistemele care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, cel puțin 20 % din suprafețele terestre și cel puțin 20 % din suprafețele marine până în 2030 și toate ecosistemele care au nevoie de restaurare până în 2050, pentru îndeplinirea obiectivelor de readucere a cel puțin 25 000 km de râuri în stadiul de râuri cu curgere liberă în Uniune până în 2030, precum și pentru a contribui la angajamentul de a planta încă cel puțin 3 miliarde de arbori în Uniune până în 2030.

(73) Raportul din 2020 privind starea naturii a arătat că o parte substanțială a informațiilor raportate de statele membre în conformitate cu articolul 17 din Directiva 92/43/CEE și cu articolul 12 din Directiva 2009/147/CE, în special cu privire la stadiul de conservare și tendințele habitatelor și ale speciilor pe care le protejează, provine din studii parțiale sau se bazează numai pe opiniile experților. Raportul respectiv a arătat, de asemenea, că starea mai multor tipuri de habitate și specii protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE este încă necunoscută. Eliminarea acestor lacune în materie de cunoștințe și realizarea de investiții în monitorizare și supraveghere sunt necesare pentru a susține planuri naționale de restaurare solide și bazate pe date științifice. Pentru a spori actualitatea, eficacitatea și coerența diferitelor metode de monitorizare, monitorizarea și supravegherea ar trebui să utilizeze în mod optim rezultatele proiectelor de cercetare și inovare finanțate de Uniune, precum și noi tehnologii precum monitorizarea in situ și teledetecția, utilizând date și servicii spațiale furnizate în cadrul componentelor EGNOS, Galileo și Copernicus ale Programului spațial al Uniunii, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentul European și al Consiliului (24). Misiunile UE „Refacerea oceanelor și a apelor noastre”, „Adaptarea la schimbările climatice” și „Un pact al solului pentru Europa”, prezentate în Comunicarea Comisiei din 29 septembrie 2021 privind misiunile europene, vor sprijini punerea în aplicare a obiectivelor de restaurare.

(74) Având în vedere provocările tehnice și financiare specifice asociate cartografierii și monitorizării mediilor marine, statele membre ar trebui să fie în măsură, în completarea informațiilor raportate în conformitate cu articolul 17 din Directiva 92/43/CEE și cu articolul 17 din Directiva 2008/56/CE, să utilizeze informațiile privind presiunile și amenințările sau alte informații relevante ca bază pentru extrapolare atunci când evaluează starea habitatelor marine enumerate în anexa II la prezentul regulament. Ar trebui să fie posibil totodată să se folosească o astfel de abordare ca bază pentru planificarea măsurilor de restaurare a habitatelor marine în conformitate cu prezentul regulament. Evaluarea globală a stării habitatelor marine enumerate în anexa II la prezentul regulament ar trebui să se bazeze pe cele mai bune cunoștințe disponibile și pe cele mai recente evoluții tehnice și științifice.

(75) Pentru a asigura monitorizarea progreselor înregistrate în punerea în aplicare a planurilor naționale de restaurare, a măsurilor de restaurare instituite, a suprafețelor care fac obiectul măsurilor de restaurare și pentru a asigura datele privind inventarul barierelor din calea continuității râurilor, ar trebui să fie introdus un sistem care să impună statelor membre să instituie, să actualizeze și să pună la dispoziție date relevante privind rezultatele acestei monitorizări. Raportarea electronică a datelor către Comisie ar trebui să utilizeze sistemul ReportNet al AEM și ar trebui să urmărească să limiteze cât mai mult posibil sarcina administrativă a tuturor entităților. Pentru a asigura o infrastructură adecvată pentru accesul publicului, raportare și schimbul de date între autoritățile publice, statele membre ar trebui, după caz, să își întemeieze specificațiile privind datele pe cele menționate în Directivele 2003/4/CE (25), 2007/2/CE (26) și (UE) 2019/1024 (27) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(76) Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a prezentului regulament, Comisia ar trebui să sprijine statele membre, la cerere, prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic instituit prin Regulamentul (UE) 2021/240 al Parlamentului European și al Consiliului (28), care asigură sprijin tehnic personalizat pentru elaborarea și punerea în aplicare a reformelor. Sprijinul tehnic asigurat prin instrumentul respectiv implică, de exemplu, consolidarea capacității administrative, armonizarea cadrelor legislative și schimbul de bune practici relevante.

(77) Comisia ar trebui să raporteze cu privire la progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de restaurare și a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, pe baza rapoartelor intermediare la nivelul Uniunii elaborate de AEM, precum și a altor analize și rapoarte puse la dispoziție de statele membre în domenii de politici relevante, cum ar fi politica privind natura, mediul marin și apa.

(78) Pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor și a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, este extrem de important să se realizeze investiții publice și private adecvate în domeniul restaurării naturii. Prin urmare, statele membre ar trebui să integreze în bugetele lor naționale cheltuielile pentru obiectivele în materie de biodiversitate, inclusiv în ceea ce privește costurile de oportunitate și de tranziție care rezultă din punerea în aplicare a planurilor naționale de restaurare, și să indice modul în care este utilizată finanțarea din partea Uniunii. În ceea ce privește finanțarea din partea Uniunii, cheltuielile din cadrul bugetului Uniunii și al programelor de finanțare ale Uniunii, cum ar fi programul LIFE, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA), instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1139 al Parlamentului European și al Consiliului (29), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european de garantare agricolă (FEGA), ambele instituite prin Regulamentul (UE) 2020/2220 al Parlamentului European și al Consiliului (30), Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune, ambele instituite prin Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European și al Consiliului (31), împreună cu Fondul pentru o tranziție justă, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1056 al Parlamentului European și al Consiliului (32), și Orizont Europa – programul-cadru pentru cercetare și inovare, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului (33), contribuie la obiectivele în materie de biodiversitate cu obiectivul ambițios de a aloca 7,5 % în 2024 și 10 % în 2026 și în 2027 din cheltuielile anuale din cadrul financiar multianual 2021-2027 prevăzut în Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (34) (CFM 2021-2027) pentru obiectivele în materie de biodiversitate. Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), instituit prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului (35), constituie o sursă suplimentară de finanțare pentru protejarea și restaurarea biodiversității și a ecosistemelor. În ceea ce privește programul LIFE, ar trebui să se acorde o atenție deosebită utilizării adecvate a proiectelor strategice privind natura, ca instrumente specifice care ar putea sprijini punerea în aplicare a prezentului regulament, prin integrarea resurselor financiare disponibile într-un mod eficace și eficient.

(79) Elaborarea planurilor naționale de restaurare nu ar trebui să antreneze obligația statelor membre de a reprograma vreun tip de finanțare din cadrul PAC, al PCP sau al altor programe sau instrumente de finanțare a agriculturii și pescuitului din cadrul CFM 2021-2027 pentru a pune în aplicare prezentul regulament.

(80) Pentru a stimula finanțarea privată sunt disponibile o serie de inițiative ale Uniunii, naționale și private, cum ar fi Programul InvestEU, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European și al Consiliului (36), care oferă oportunități de mobilizare a finanțării publice și private pentru a sprijini, printre altele, punerea în valoare a naturii și a biodiversității prin intermediul proiectelor de infrastructură verde și albastră și agricultura carbonului ca model de afaceri verde. Ar putea să fie promovată finanțarea măsurilor de restaurare a naturii pe teren, prin finanțare privată sau publică, inclusiv sprijin bazat pe rezultate și scheme inovatoare, cum ar fi sistemele de certificare a eliminării dioxidului de carbon. Ar putea, de asemenea, să fie stimulate investițiile private, prin programe de investiții publice, inclusiv instrumente financiare, subvenții și alte instrumente, cu condiția respectării normelor privind ajutoarele de stat.

(81) Pentru a asigura punerea în aplicare a prezentului regulament, sunt esențiale investiții publice și private adecvate pentru măsurile de restaurare a naturii. Prin urmare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament și în consultare cu statele membre, Comisia ar trebui să prezinte un raport cuprinzând o analiză care să identifice eventualele lacune care afectează punerea în aplicare a prezentului regulament. Raportul respectiv ar trebui să fie însoțit, după caz, de propuneri de măsuri adecvate, inclusiv de măsuri financiare pentru a elimina lacunele identificate, cum ar fi stabilirea unei finanțări specifice, și fără a aduce atingere prerogativelor colegiuitorilor vizând adoptarea cadrului financiar multianual ulterior anului 2027.

(82) În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), asigurarea protecției jurisdicționale a drepturilor unei persoane în temeiul dreptului Uniunii este de competența instanțelor statelor membre. Mai mult, articolul 19 alineatul (1) din TUE obligă statele membre să prevadă căi de atac suficiente pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Uniunea și statele sale membre sunt părți la Convenția Comisiei Economice pentru Europa a ONU privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (37) (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”). În temeiul Convenției de la Aarhus, statele membre trebuie să se asigure că, în conformitate cu sistemul juridic național aplicabil, membri ai publicului interesat au acces la justiție.

(83) Statele membre ar trebui să promoveze o abordare echitabilă, la nivelul întregii societăți, în elaborarea și punerea în aplicare a planurilor lor naționale de restaurare. Acestea ar trebui să instituie măsurile necesare pentru a implica autoritățile locale și regionale, proprietarii de terenuri și utilizatorii de terenuri și asociațiile acestora, organizațiile societății civile, comunitatea de afaceri, comunitățile de cercetare și educație, fermierii, pescarii, silvicultorii, investitorii și alte părți interesate relevante, precum și publicul larg, în toate etapele pregătirii, revizuirii și punerii în aplicare a planurilor naționale de restaurare, și pentru a încuraja dialogul și difuzarea de informații științifice cu privire la biodiversitate și la beneficiile restaurării.

(84) În conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/2115, planurile strategice PAC sunt menite să contribuie la atingerea țintelor pe termen lung la nivel național prevăzute în actele legislative care figurează în anexa XIII la regulamentul menționat sau derivate din acestea și să fie în concordanță cu respectivele ținte. Prezentul regulament ar trebui să fie luat în considerare atunci când, în conformitate cu articolul 159 din Regulamentul (UE) 2021/2115, Comisia revizuiește, până la 31 decembrie 2025, lista prevăzută în anexa XIII la regulamentul respectiv.

(85) În conformitate cu angajamentul asumat în cadrul celui de al 8-lea program de acțiune pentru mediu, prevăzut în Decizia (UE) 2022/591 a Parlamentului European și a Consiliului (38), statele membre urmează să elimine treptat subvențiile dăunătoare mediului la nivel național, utilizând în mod optim instrumentele de piață și instrumentele bugetare și de finanțare, inclusiv pe cele necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă din punct de vedere social, și sprijinind întreprinderile și alte părți interesate în dezvoltarea unor practici standardizate de contabilizare a capitalului natural.

(86) Pentru a asigura adaptarea necesară a prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește completarea prezentului regulament prin stabilirea și actualizarea unei metode științifice de monitorizare a diversității polenizatorilor și a populațiilor de polenizatori și în ceea ce privește modificarea anexelor I-VII la prezentul regulament prin adaptarea la evoluțiile tehnice și științifice a grupurilor și listelor de tipuri de habitate, a listei speciilor marine, a listei speciilor folosite pentru indicele privind păsările comune specifice terenurilor agricole, a descrierii, a unității și a metodologiei indicatorilor pentru ecosistemele agricole și forestiere și a listei exemplelor de măsuri de restaurare, pentru a ține seama de experiența dobândită în urma aplicării prezentului regulament sau pentru a asigura consecvența cu tipurile de habitate EUNIS. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să efectueze evaluări ale impactului și să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (39). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(87) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a preciza metodele de monitorizare a indicatorilor pentru ecosistemele agricole care figurează în anexa IV la prezentul regulament și a indicatorilor pentru ecosistemele forestiere care figurează în anexa VI la prezentul regulament, pentru a institui cadre de orientare pentru stabilirea nivelurilor satisfăcătoare ale spațiilor verzi urbane, ale acoperirii coronamentului în zona urbană în ecosistemele urbane, ale polenizatorilor, ale indicatorilor de biodiversitate pentru ecosistemele agricole care figurează în anexa IV la prezentul regulament și ale indicatorilor de biodiversitate pentru ecosistemele forestiere care figurează în anexa VI la prezentul regulament, pentru a stabili un format uniform pentru planurile naționale de restaurare, pentru a stabili formatul, structura și modalitățile detaliate de raportare electronică a datelor și informațiilor către Comisie. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (40).

(88) Pentru a permite un răspuns rapid și eficace atunci când se produce un eveniment imprevizibil, excepțional și neprovocat care se află în afara controlului Uniunii, cu consecințe grave la nivelul Uniunii asupra disponibilității terenurilor necesare pentru a asigura o producție agricolă suficientă pentru consumul de alimente al Uniunii, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare în ceea ce privește suspendarea temporară a aplicării dispozițiilor relevante ale prezentului regulament, în măsura și pentru perioada strict necesare, până la maximum 12 luni, menținând în același timp obiectivele prezentului regulament. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(89) Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentului regulament. În temeiul Acordului interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare, această evaluare ar trebui să se bazeze pe criteriile eficienței, eficacității, relevanței, coerenței și valorii adăugate și ar trebui să stea la baza unor evaluări ale impactului opțiunilor privind viitoarele acțiuni. În plus, Comisia ar trebui să evalueze necesitatea de a stabili obiective de restaurare suplimentare, pe baza unor metode comune de evaluare a stării ecosistemelor care nu intră sub incidența articolelor 4 și 5 din prezentul regulament, ținând seama de cele mai recente dovezi științifice.

(90) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2022/869 al Parlamentului European și al Consiliului (41) ar trebui să fie modificat în consecință.

(91) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume asigurarea restaurării susținute și pe termen lung a biodiversității și rezilienței ecosistemelor pe teritoriul european al statelor membre, prin măsuri de restaurare care urmează să fie instituite de statele membre pentru a atinge împreună obiectivul Uniunii vizând restaurarea suprafețelor terestre și marine până în 2030 și a tuturor suprafețelor care necesită restaurare până în 2050, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vederea amploarea sau efectele acțiunii, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective,