Recitale
(1) Apele marine aflate sub suveranitatea și jurisdicția statelor membre ale Uniunii Europene includ apele Mării Mediterane, Mării Baltice, Mării Negre și ale Atlanticului de Nord-Est, inclusiv apele din jurul insulelor Azore, Madeira și Canare.
(2) Este evident că presiunile asupra resurselor naturale marine și cererea de servicii ecologice marine sunt adesea prea mari, iar Comunitatea trebuie să își reducă impactul asupra apelor marine indiferent de locul în care se fac simțite efectele acestora.
(3) Mediul marin este o moștenire prețioasă care trebuie protejată, conservată și, în măsura posibilului, refăcută, obiectivul final fiind acela de a menține biodiversitatea și de a asigura mări și oceane variate și dinamice, care să fie curate, sănătoase și productive. În acest sens, prezenta directivă ar trebui, printre altele, să promoveze integrarea preocupărilor de mediu în cadrul tuturor politicilor relevante și să constituie pilonul de mediu pentru viitoarea politică maritimă a Uniunii Europene.
(4) În conformitate cu Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu (4), a fost elaborată o strategie tematică pentru protecția și conservarea mediului marin, cu obiectivul global de a promova utilizarea durabilă a mărilor și conservarea ecosistemelor marine.
(5) Elaborarea și punerea în aplicare a strategiei tematice ar trebui să fie orientată spre conservarea ecosistemelor marine. Această abordare ar trebui să includă zonele protejate și să privească toate activitățile umane care au un impact asupra mediului marin.
(6) Înființarea de zone marine protejate, inclusiv zonele deja desemnate sau care urmează să fie desemnate prin Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (5) (denumită în continuare „Directiva habitate”), Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (6) (denumită în continuare „Directiva păsări”), precum și prin acordurile internaționale sau regionale la care Comunitatea Europeană sau statele membre în cauză sunt parte, reprezintă o contribuție semnificativă la atingerea unei stări ecologice bune în conformitate cu prezenta directivă.
(7) Stabilirea unor astfel de zone marine protejate în conformitate cu prezenta directivă va reprezenta un pas important spre îndeplinirea angajamentelor asumate la Reuniunea mondială la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă și în cadrul Convenției privind diversitatea biologică, aprobată pin Decizia 93/626/CEE a Consiliului (7) și va contribui la crearea unor rețele coerente și reprezentative de astfel de zone.
(8) Prin aplicarea unei abordări ecosistemice a managementului activităților umane, permițând totodată utilizarea durabilă a bunurilor și a serviciilor marine, ar trebui să se acorde prioritate atingerii sau menținerii unei stări ecologice bune în mediul marin comunitar, continuării protecției și conservării sale și prevenirii deteriorării ulterioare.
(9) Pentru a se atinge aceste obiective este necesar un cadru legislativ coerent și transparent. Acest cadru ar trebui să contribuie la coerența dintre diferite politici și să asigure integrarea preocupărilor legate de mediu în alte politici, cum ar fi politica comună în domeniul pescuitului, politica agricolă comună și în alte politici comunitare relevante. Cadrul legislativ ar trebui să asigure un cadru general de acțiune și să permită ca acțiunile întreprinse să fie coordonate, consecvente și integrate corespunzător cu acțiunile întreprinse în temeiul legislației comunitare precum și a acordurilor internaționale.
(10) Condițiile, problemele și nevoile variate ale diferitelor regiuni sau subregiuni marine care formează mediul marin din cadrul comunității necesită soluții specifice și diferite. Această diversitate ar trebui avută în vedere în toate fazele pregătirii strategiilor marine, dar mai ales în timpul pregătirii, planificării și aplicării măsurilor în scopul atingerii stării ecologice bune a mediului marin comunitar, la nivelul regiunilor și subregiunilor marine.
(11) Prin urmare, fiecare stat membru ar trebui să elaboreze o strategie marină pentru apele sale marine care să țină cont de specificul propriilor ape, dar care, în același timp, să reflecte perspectiva globală a regiunii sau subregiunii marine vizate. Strategiile marine ar trebui să culmineze cu executarea programelor de măsuri destinate atingerii sau menținerii unei stări ecologice bune. Cu toate acestea, statelor membre nu ar trebui să li se impună să adopte măsuri specifice în cazul în care nu există un risc semnificativ pentru mediul marin, sau în cazul în care costurile ar fi disproporționate comparativ cu riscurile pentru mediul marin, cu condiția ca orice decizie de a nu acționa să fie justificată corespunzător.
(12) Apele de coastă, inclusiv fundul mării și subsolul, fac parte integrantă din mediul marin și, ca atare, ar trebui de asemenea să fie reglementate de prezenta directivă, în măsura în care unele aspecte specifice ale stării ecologice a mediului marin nu au fost deja abordate în cadrul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (8) sau în orice alt act legislativ comunitar, obiectivul fiind asigurarea unei complementarități și evitarea suprapunerilor.
(13) Dată fiind natura transfrontalieră a mediului marin, statele membre ar trebui să coopereze pentru a asigura elaborarea coordonată a strategiilor marine pentru fiecare regiune sau subregiune marină. Întrucât regiunile sau subregiunile marine sunt împărțite atât cu alte state membre cât și cu țări terțe, statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a asigura o coordonare strânsă cu toate statele membre și țările terțe implicate. Pentru asigurarea acestei coordonări ar trebui folosite, în cazul în care acest lucru este posibil și oportun, structurile instituționale existente înființate în regiunile sau subregiunile marine, în special convențiile marine regionale.
(14) Statele membre care au granițe în aceeași regiune sau subregiune marină aflată sub incidența prezentei directive, în care starea mării este atât de critică încât necesită o acțiune urgentă, ar trebui să întreprindă eforturi pentru a conveni asupra unui plan de acțiune care să prevadă o punere în practică a programelor de măsuri cât mai curând posibil. În asemenea cazuri, Comisia ar trebui invitată să aibă în vedere sprijinirea statelor membre în eforturile lor sporite de ameliorare a mediului marin, considerând regiunea în cauză ca un proiect-pilot.
(15) Nu toate statele membre au ape marine în sensul definiției din prezenta directivă și, prin urmare, efectele dispozițiilor prezentei directive care se adresează exclusiv statelor membre care au ape marine ar trebui limitate la acele state membre.
(16) Întrucât pentru realizarea cooperării și coordonării este indispensabilă o acțiune la nivel internațional, prezenta directivă ar trebui să crească și mai mult coerența contribuției Comunității și a statelor membre în temeiul acordurilor internaționale.
(17) Comunitatea și statele sale membre sunt, fiecare, părți la Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS) aprobată prin Decizia 98/392/CE a Consiliului din 23 martie 1998 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a UNCLOS și a Acordului din 28 iulie 1994 privind punerea în aplicare a părții XI din aceasta (9). Prin urmare, obligațiile Comunității și ale statelor sale membre în temeiul acestor acorduri ar trebui luate pe deplin în considerare în prezenta directivă. În plus față de dispozițiile aplicabile apelor marine ale părților, UNCLOS mai conține obligații generale prin care se garantează faptul că activitățile desfășurate sub jurisdicția sau sub controlul unei părți nu cauzează prejudicii dincolo de apele marine ale acesteia și obligația de a evita transferul unor daune sau al unor riscuri de la o zonă spre alta și transformarea unui fel de poluare în altul.
(18) Prezenta directivă ar trebui să sprijine, de asemenea, și poziția clară adoptată de către Comunitate în contextul Convenției privind diversitatea biologică cu privire la stoparea pierderii biodiversității, utilizarea rațională și durabilă a biodiversității marine și crearea unei rețele globale de zone marine protejate până în 2012. În plus, prezenta directivă ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor celei de-a șaptea Conferințe a părților la Convenția privind diversitatea biologică, care a adoptat un program de lucru detaliat privind biodiversitatea marină și de coastă cu o serie de obiective, ținte și activități orientate spre stoparea pierderii diversității biologice la nivel național, regional și global și spre asigurarea capacității ecosistemelor marine de a sprijini furnizarea de bunuri și servicii, precum și un program de lucru privind zonele protejate cu scopul de a stabili și menține sisteme ecologice reprezentative pentru zonele marine protejate până în 2012. Obligația statelor membre de a desemna situri de tip Natura 2000 în temeiul Directivei „habitate” și a Directivei „păsări” va aduce o contribuție importantă la acest proces.
(19) Prezenta directivă ar trebui să contribuie la îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor importante care le revin Comunității și statelor membre în baza unui număr de acorduri internaționale relevante cu privire la protecția mediului marin împotriva poluării: Convenția privind protecția mediului marin din zona Mării Baltice, aprobată prin Decizia 94/157/CE a Consiliului (10), Convenția privind protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est, aprobată prin Decizia 98/249/CE a Consiliului (11), inclusiv noua anexă V la aceasta privind protecția și conservarea ecosistemelor și a diversității biologice din zona maritimă și apendicele 3 la aceasta, aprobată prin Decizia 2000/340/CE a Consiliului (12), precum și Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă mediteraneene, aprobată prin Decizia 77/585/CEE a Consiliului (13) și modificările sale din 1995 aprobate prin Decizia 1999/802/CE (14), precum și Protocolul la aceasta privind protejarea Mării Mediterane împotriva poluării din surse terestre, aprobat prin Decizia 83/101/CEE a Consiliului (15) și modificările sale din 1996 aprobate prin Decizia 1999/801/CE (16). Prezenta directivă ar trebui să contribuie de asemenea la îndeplinirea obligațiilor care le revin statelor membre în baza Convenției privind protecția Mării Negre împotriva poluării, în temeiul căreia și-au asumat angajamente importante cu privire la protecția mediului marin împotriva poluării, Convenție la care Comunitatea nu este încă parte, dar față de care are statut de observator.
(20) Țările terțe care au ape în aceeași regiune sau subregiune marină cu un stat membru ar trebui să fie invitate să participe la procesul stabilit prin prezenta directivă, favorizând astfel atingerea stării ecologice bune în regiunea sau subregiunea marină în cauză.
(21) Pentru atingerea obiectivelor prezentei directive, este esențial să se asigure integrarea obiectivelor de conservare, a măsurilor de gestionare și a activităților de monitorizare și evaluare stabilite pentru măsurile de protecție spațială, ca de exemplu zonele speciale de conservare, zonele speciale de protecție sau zonele marine protejate.
(22) Ar trebui, de asemenea, să se țină seama de biodiversitate și de potențialul de cercetare în domeniul marin asociat mediilor de la mare adâncime.
(23) Deoarece programele de măsuri realizate în baza strategiilor marine vor fi eficiente numai în cazul în care sunt întocmite pe baza unei solide cunoașteri a stării mediului marin dintr-o anumită zonă și adaptate cât mai mult posibil nevoilor apelor respective în cazul fiecărui stat membru și dintr-o perspectivă globală asupra regiunii sau subregiunii marine respective, ar trebui să se prevadă pregătirea unui cadru adecvat la nivel național, inclusiv cercetare marină și monitorizare operațională, pentru ca politicile să fie formulate în mod documentat. La nivel comunitar, sprijinul acordat cercetărilor asociate ar trebui să fie reflectat în permanență prin politici de cercetare-dezvoltare. Recunoașterea chestiunilor marine în cel de-al șaptelea program-cadru privind cercetarea și dezvoltarea este un pas important în această direcție.
(24) Ca un prim pas în pregătirea programelor de măsuri, statele membre dintr-o regiune sau subregiune marină ar trebui să efectueze o analiză a particularităților sau a caracteristicilor apelor lor marine și a presiunilor și a impacturilor asupra acestora, identificând presiunile și impacturile predominante asupra acelor ape, precum și o analiză economică și socială a utilizării lor și a costului degradării mediului marin. Statele membre pot să își bazeze analizele pe evaluări efectuate deja în cadrul convențiilor marine regionale.
(25) Pe baza unor astfel de analize, statele membre ar trebui apoi să determine pentru apele lor marine un set de caracteristici pentru starea ecologică bună. În acest scop, este necesar să se prevadă elaborarea de criterii și de standarde metodologice pentru a asigura coerența și a putea compara, de la o regiune sau subregiune marină la alta, în ce măsură este atinsă starea ecologică bună. Acestea ar trebui elaborate cu participarea tuturor părților interesate.
(26) Următorul pas către obținerea unei bune stări ecologice ar trebui să fie stabilirea unor obiective de mediu și a unor programe de monitorizare pentru evaluare permanentă, care să permită evaluarea în mod regulat a stării apelor marine în cauză.
(27) Statele membre ar trebui ulterior să stabilească și să pună în aplicare programe de măsuri care sunt destinate atingerii sau menținerii stării ecologice bune în apele în cauză, respectând totodată cerințele comunitare și internaționale existente, precum și nevoile regiunii sau subregiunii marine respective. Aceste măsuri ar trebui să se bazeze pe principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor aduse mediului și pe principiul „poluatorul plătește”.
(28) Este oportun ca statele membre să efectueze pașii susmenționați, dată fiind precizia concentrării necesare. Pentru a asigura coeziunea de acțiune la nivelul întregii Comunități și în raport cu angajamentele la nivel global, este esențial ca statele membre să notifice Comisia în legătură cu măsurile luate, pentru a permite Comisiei să evalueze coerența acțiunilor întreprinse în regiunea sau subregiunea marină în cauză și să ofere îndrumările corespunzătoare cu privire la eventuale modificări necesare.
(29) Statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare atingerii sau menținerii unei stări ecologice bune în mediul marin. Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că atingerea sau menținerea, sub toate aspectele, a unei stări ecologice bune ar putea să nu fie posibilă până în 2020 în toate apele marine. Prin urmare, din motive de echitate și fezabilitate, este oportun să se elaboreze dispoziții pentru cazurile în care un stat membru nu poate atinge nivelul ambițios al obiectivelor de mediu stabilite sau nu poate atinge sau menține o stare ecologică bună.
(30) În acest context, ar trebui prevăzute reglementări pentru două cazuri speciale. Primul caz special se referă la o situație în care este imposibil pentru un stat membru să își atingă obiectivele de mediu fie ca urmare a unei acțiuni sau a unei lipse de acțiune pentru care statul membru vizat nu este responsabil, fie din cauze naturale sau de forță majoră, sau ca urmare a acțiunilor pe care chiar respectivul stat membru le-a întreprins din motive de interes public superior care depășesc în gravitate impactul negativ asupra mediului, sau din cauza condițiilor naturale care nu permit ameliorarea la timp a stării apelor marine respective. Statul membru respectiv ar trebui să justifice de ce consideră că a apărut o astfel de situație specială și să indice zona în cauză și ar trebui să ia măsuri ad-hoc corespunzătoare vizând urmărirea în continuare a obiectivelor ecologice, prevenirea deteriorării suplimentare a stării apelor marine afectate și diminuarea impactului negativ asupra regiunii sau subregiunii marine respective.
(31) Al doilea caz special se referă la situația în care stat membru identifică un aspect care are un impact asupra stării ecologice a apelor sale marine sau poate chiar asupra întregii regiuni sau subregiuni marine respective, dar care nu poate fi remediat prin măsuri adoptate la nivel național, sau care este legat de o altă politică comunitară sau de un acord internațional. În astfel de situații, ar trebui prevăzute mecanisme pentru informarea în consecință a Comisiei în contextul notificării de programe și măsuri și, în cazul în care este necesară o acțiune comunitară, pentru a se putea face recomandările necesare Comisiei și Consiliului.
(32) Cu toate acestea, flexibilitatea introdusă pentru cazurile speciale ar trebui să fie supusă controlului la nivel comunitar. În ceea ce privește primul caz special este prin urmare oportun să se acorde atenția cuvenită eficacității oricăror măsuri ad hoc luate. Mai mult, în cazurile în care statul membru se referă la măsurile luate din motive de interes public superior, Comisia ar trebui să asigure că orice modificări sau transformări aduse în consecință mediului marin nu împiedică sau compromit într-o manieră permanentă atingerea stării ecologice bune în regiunea sau subregiunea marină în cauză sau în apele marine ale altor state membre. Comisia ar trebui să ofere îndrumări cu privire la eventuale modificări necesare în cazul în care consideră că măsurile avute în vedere nu sunt suficiente sau potrivite pentru a asigura coerența acțiunilor din cadrul regiunii sau subregiunii marine în cauză.
(33) În ceea ce privește al doilea caz special, Comisia ar trebui să analizeze chestiunea și să răspundă în termen de șase luni. Comisia ar trebui să reflecte, după caz, recomandările statului membru respectiv atunci când prezintă Parlamentului European și Consiliului propunerile aferente.
(34) Având în vedere natura dinamică a ecosistemelor marine și variabilitatea lor naturală, precum și faptul că presiunile și impactul asupra acestora pot varia odată cu evoluția diferitelor tipare de activitate umană și odată cu impactul schimbărilor climatice, este esențial să se recunoască faptul că determinarea stării ecologice bune poate necesita o adaptare în timp. În consecință, este oportun ca programele de măsuri pentru protecția și administrarea mediului marin să fie flexibile și adaptabile și să țină cont de evoluțiile științifice și tehnologice. Ar trebui prin urmare elaborate dispoziții pentru actualizarea periodică a strategiilor marine.
(35) De asemenea, este necesar să se prevadă publicarea programelor de măsuri și a actualizărilor acestora, precum și prezentarea de rapoarte intermediare Comisiei în care să se descrie progresele înregistrate în punerea în aplicare a acestor programe.
(36) Pentru a se asigura implicarea publicului general în stabilirea, punerea în aplicare și actualizarea strategiilor marine, ar trebui să se prevadă o informare publică corespunzătoare cu privire la diferitele elemente ale strategiilor marine sau ale actualizărilor aferente, precum și, la cerere, furnizarea de informații relevante utilizate la elaborarea strategiilor marine în conformitate cu legislația comunitară privind accesul public la informații în materie de mediu.
(37) Comisia ar trebui să publice un prim raport de evaluare a punerii în aplicare a acestei directive în termen de doi ani de la data primirii tuturor programelor de măsuri și, în orice caz, până cel târziu în 2019. Comisia publică ulterior astfel de rapoarte la fiecare șase ani.
(38) Ar trebui să se prevadă adoptarea unor standarde metodologice pentru evaluarea stării mediului marin, monitorizarea și obiectivele de mediu, precum și adoptarea formatelor tehnice în vederea transmiterii și procesării datelor în conformitate cu Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE) (17).
(39) Măsurile referitoare la administrarea pescuitului pot fi luate în contextul politicii comune în domeniul pescuitului, astfel cum a fost stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (18) pe bază de consiliere științifică în vederea susținerii realizării obiectivelor stabilite în prezenta directivă, inclusiv interzicerea totală a pescuitului în anumite zone, pentru a permite menținerea sau refacerea integrității, structurii și funcționării ecosistemelor și, după caz, pentru a proteja, printre altele, zonele de înmulțire, creștere și hrănire. Articolele 30 și 31 din Tratatul Euratom reglementează deversările și emisiile rezultate din utilizarea de material radioactiv, care, drept urmare, nu ar trebui să fie reglementate de prezenta directivă.
(40) Politica comună în domeniul pescuitului ar trebui, inclusiv în cadrul viitoarei reforme, să ia în considerare impactul pescuitului asupra mediului și obiectivele prezentei directive.
(41) În cazul în care statele membre consideră că este de dorit să se întreprindă acțiuni în domeniile susmenționate sau în alte domenii legate de alte politici comunitare sau de un acord internațional, acestea ar trebui să facă recomandările necesare privind acțiunea comunitară.
(42) Preocupările ecologice profunde, în special cele datorate schimbărilor climatice, care privesc apele arctice, acestea fiind un mediu marin învecinat de o importanță deosebită pentru Comunitate, trebuie evaluate de instituțiile comunitare și ar putea impune acțiuni care să asigure protecția ecologică a Oceanului Arctic.
(43) Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume protecția și conservarea mediului marin, prevenirea deteriorării sale și, ori de câte ori este realizabil, refacerea acestui mediu în zonele în care a fost afectat în mod negativ, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre și, prin urmare, având în vedere dimensiunea și efectele directivei, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(44) Programele de măsuri și acțiuni subsecvente acestora întreprinse de statele membre ar trebui să se bazeze pe o abordare ecosistemică a managementului activităților umane și pe principiile menționate la articolul 174 din tratat, în special principiul precauțiunii.
(45) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute, în special, de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (19), în special articolul 37 care urmărește promovarea integrării în politicile Uniunii a unui nivel înalt de protecție a mediului și îmbunătățirea calității mediului în conformitate cu principiul dezvoltării durabile.
(46) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (20).
(47) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adapteze anexele III, IV și V la prezenta directivă în funcție de progresul științific și tehnic. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(48) Comisia ar trebui de asemenea să fie împuternicită să stabilească criterii și standarde metodologice de utilizat de către statele membre și să adopte specificații și metode standardizate de monitorizare și evaluare. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE,