Articolul 1
În sensul prezentei directive:
(a) conservare înseamnă o serie de măsuri necesare pentru a menține sau a readuce un habitat natural și populațiile de faună și floră sălbatică la un stadiu corespunzător, în conformitate cu definițiile de la litera (e) și (i);
(b) habitate naturale înseamnă areale terestre sau acvatice care se disting prin anumite caracteristici geografice, abiotice și biotice naturale sau seminaturale;
(c) tipuri de habitate naturale de importanță comunitară înseamnă habitatele care, în cadrul teritoriului prevăzut la articolul 2: (i) sunt pe cale de dispariție în aria lor de extindere naturală sau (ii) au o arie de extindere naturală redusă, datorată regresiei sau dimensiunilor mici intrinseci ale teritoriului lor sau (iii) prezintă caracteristici remarcabile, specifice pentru una sau mai multe dintre următoarele cinci regiuni biogeografice: alpină, atlantică, continentală, macaroneziană și mediteraneană. Aceste tipuri de habitate sunt sau ar putea fi menționate în anexa I;
(d) tipuri de habitate naturale prioritare înseamnă habitatele naturale amenințate cu dispariția, prezente pe teritoriul prevăzut la articolul 2 și a căror conservare a devenit o responsabilitate de prim rang pentru Comunitate, având în vedere procentul din aria lor de extindere naturală care intră în teritoriul prevăzut la articolul 2; aceste tipuri de habitate naturale prioritare sunt evidențiate printr-un asterisc (*) în anexa I;
(e) stadiul de conservare a unui habitat natural înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influențează habitatul natural și speciile sale specifice, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a habitatului, structura și funcțiile acestuia, precum și supraviețuirea pe termen lung a speciilor sale specifice pe teritoriul prevăzut la articolul 2. Stadiul de conservare a unui habitat natural este considerat „corespunzător” dacă: — aria sa de extindere naturală și teritoriile care se încadrează în această arie sunt stabile sau în creștere; — structura și funcțiile sale specifice, necesare pentru menținerea sa pe termen lung, există și vor continua, probabil, să existe în viitorul apropiat și — stadiul de conservare a speciilor sale specifice este corespunzător, în conformitate cu definiția de la litera (i);
(f) habitatul unei specii înseamnă mediul descris de factori abiotici și biotici specifici, în care se regăsește o specie la orice stadiu al ciclului său biologic;
(g) specii de importanță comunitară înseamnă speciile care, pe teritoriul prevăzut la articolul 2, sunt: (i) amenințate cu dispariția, cu excepția acelor specii a căror arie de extindere naturală este doar marginală în cadrul respectivului teritoriu și care nu sunt în pericol sau vulnerabile în regiunea palearctică occidentală; (ii) vulnerabile, adică specii care vor trece, foarte probabil, într-un viitor apropiat, în categoria speciilor amenințate dacă factorii care le amenință continuă să acționeze; (iii) rare, adică au populații mici care nu sunt deocamdată amenințate sau vulnerabile, dar riscă să ajungă în această situație. Speciile respective trăiesc pe arii geografice reduse sau sunt răspândite în număr mic pe suprafețe întinse sau (iv) endemice și au nevoie de o atenție deosebită prin natura specială a habitatului lor și/sau prin impactul potențial al exploatării lor asupra habitatului propriu și/sau prin impactul potențial al exploatării lor asupra stadiului de conservare a speciei. Aceste specii sunt sau ar putea fi enumerate în anexa II și/sau în anexele IV sau V;
(h) specii prioritare înseamnă speciile prevăzute la litera (g) punctul (i), a căror conservare a devenit o responsabilitate de prim rang pentru Comunitate, având în vedere procentul din aria lor de extindere naturală care intră în teritoriul prevăzut la articolul 2; aceste specii prioritare sunt evidențiate printr-un asterisc (*) în anexa II;
(i) stadiul de conservare a unei specii înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul prevăzut la articolul 2. Stadiul de conservare este considerat „corespunzător” dacă: — datele de dinamică a populației pentru specia respectivă indică faptul că specia se menține pe termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale; — aria de extindere naturală a speciei nu se reduce și nici nu amenință să se reducă în viitorul apropiat și — specia dispune și este foarte probabil că va continua să dispună de un habitat suficient de extins pentru a-și menține populația pe termen lung;
(j) sit înseamnă o arie geografică definită, cu suprafață bine delimitată;
(k) sit de importanță comunitară înseamnă un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparține, contribuie în mod semnificativ la menținerea sau readucerea unui habitat din anexa I sau a unei specii din anexa II la un stadiu corespunzător de conservare și, în același timp, la coerența sistemului Natura 2000 menționat la articolul 3, precum și/sau la menținerea diversității biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective. Pentru speciile de faună cu arii mari de extindere, siturile de importanță comunitară corespund acelor teritorii din aria de extindere a respectivelor specii care prezintă elementele fizice sau biologice esențiale pentru viața și reproducerea lor;
(l) arie specială de conservare înseamnă un sit de importanță comunitară desemnat de către un stat membru prin acte administrative sau clauze contractuale, în care se aplică măsurile de conservare necesare pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și/sau a populațiilor din speciile pentru care a fost desemnat respectivul sit;
(m) specimen înseamnă orice plantă sau animal, mort sau viu, din speciile enumerate în anexele IV și V, orice parte a sau produs obținut din planta sau animalul respectiv, precum și orice alt bun de consum care pare să fie, conform documentului justificativ, ambalajului, etichetei, marcajului sau oricărui alt element, parte a sau produs obținut din animalele sau plantele speciilor respective;
(n) comitet înseamnă comitetul instituit în temeiul articolului 20.
Articolul 2
(1) Obiectul prezentei directive este să contribuie la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de pe teritoriul statelor membre în care se aplică tratatul.
(2) În temeiul prezentei directive, se adoptă măsuri de menținere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară.
(3) Măsurile adoptate în temeiul prezentei directive trebuie să țină seama de condițiile economice, sociale și culturale, precum și de caracteristicile regionale și locale.
Conservarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor
Articolul 3
(1) Se instituie o rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și habitatele speciilor enumerate în anexa II, această rețea permite menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective.
Sistemul Natura 2000 va include arii speciale de protejare clasificate de statele membre în temeiul Directivei 79/409/CEE.
(2) Fiecare stat membru contribuie la punerea în aplicare a sistemului Natura 2000 proporțional cu gradul de reprezentare a tipurilor de habitate naturale sau a habitatelor speciilor prevăzute la alineatul (1) pe teritoriul său. În acest sens, fiecare stat membru desemnează anumite situri, în conformitate cu articolul 4, ca arii speciale de conservare, ținând seama de obiectivele stabilite la alineatul (1).
(3) Dacă este necesar, statele membre contribuie la îmbunătățirea coerenței ecologice a sistemului Natura 2000, prin menținerea și, după caz, dezvoltarea acelor elemente de peisaj care sunt de o importanță majoră pentru flora și fauna sălbatică, în conformitate cu articolul 10.
Articolul 4
(1) Pe baza criteriilor stabilite în anexa III (Etapa 1) și a informațiilor științifice pertinente, fiecare stat membru propune o listă de situri de pe teritoriul său, indicând, pentru fiecare dintre ele, tipurile de habitate naturale din anexa I și speciile indigene din anexa II adăpostite de respectivul sit. Pentru speciile de faună cu arii mari de extindere, siturile corespund acelor teritorii din aria de extindere a respectivelor specii care prezintă elementele fizice sau biologice esențiale pentru viața și reproducerea lor. Pentru speciile acvatice cu arii mari de extindere, siturile sunt propuse doar dacă se poate delimita clar teritoriul care prezintă elementele fizice sau biologice esențiale pentru viața și reproducerea respectivelor specii. După caz, statul membru propune adaptarea listei în funcție de rezultatele controlului prevăzut la articolul 11.
Lista este transmisă Comisiei în termen de trei ani de la notificarea prezentei directive, însoțită de informații despre fiecare sit. Informațiile respective trebuie să includă harta sitului, numele și localizarea acestuia, întinderea și datele rezultate din aplicarea criteriilor enumerate în anexa III (Etapa 1), înscrise într-un formular pe care Comisia urmează să-l stabilească în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.
(2) Pe baza criteriilor stabilite în anexa III (Etapa 2) și, atât în cadrul fiecăreia dintre cele cinci regiuni biogeografice prevăzute la articolul 1 litera (c) punctul (iii), cât și al ansamblului teritoriului prevăzut la articolul 2 alineatul (1), Comisia stabilește, prin acord cu fiecare stat membru, un proiect de listă a siturilor de importanță comunitară, pornind de la listele întocmite de statele membre și punându-le în evidență pe acelea care adăpostesc unul sau mai multe tipuri de habitate naturale prioritare sau specii prioritare.
Statele membre ale căror situri adăpostind unul sau mai multe tipuri de habitate naturale prioritare și specii prioritare reprezintă mai mult de 5 % din teritoriul lor național pot, prin acord cu Comisia, să solicite o aplicare mai flexibilă a criteriilor enumerate în anexa III (Etapa 2) la selectarea siturilor de importanță comunitară de pe teritoriul lor.
Comisia adoptă, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, lista siturilor selectate ca situri de importanță comunitară, cu evidențierea celor care adăpostesc unul sau mai multe tipuri de habitate naturale prioritare sau specii prioritare.
(3) Lista menționată la alineatul (2) se întocmește în termen de șase ani de la notificarea prezentei directive.
(4) După adoptarea unui sit de importanță comunitară în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), statul membru respectiv desemnează situl ca arie specială de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, stabilind prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerența sistemului Natura 2000 și în funcție de pericolele de degradare sau distrugere ce amenință respectivele situri.
(5) De îndată ce este inclus în lista menționată la alineatul (2) paragraful al treilea, orice sit este supus dispozițiilor articolului 6 alineatele (2), (3) și (4).
Articolul 5
(1) În cazurile excepționale în care Comisia constată că un sit care adăpostește un tip de habitat natural prioritar sau o specie prioritară și pe care îl consideră esențial pentru menținerea respectivului tip de habitat natural prioritar sau pentru supraviețuirea respectivei specii prioritare, pe baza unor date științifice corecte și pertinente, nu a fost inclus în lista națională prevăzută la articolul 4 alineatul (1), se inițiază o procedură consultativă bilaterală între Comisie și statul membru respectiv, cu scopul de a compara datele științifice folosite de fiecare.
(2) Dacă, până la expirarea unei perioade de consultare care nu trebuie să depășească șase luni, diferendul rămâne nerezolvat, Comisia propune Consiliului să selecteze situl respectiv ca sit de importanță comunitară.
(3) Consiliul, hotărând în unanimitate, ia o decizie în termen de trei luni de la data înaintării propunerii de către Comisie.
(4) În timpul perioadei de consultare și până când Consiliul ia o decizie, situl respectiv este supus prevederilor articolului 6 alineatul (2).
Articolul 6
(1) Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare necesare, inclusiv, după caz, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare, precum și actele administrative sau clauzele contractuale adecvate în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri.
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.
(3) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.
(4) Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate.
În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major.
Articolul 7
Obligațiile care decurg din articolul 6 alineatele (2), (3) și (4) din prezenta directivă înlocuiesc orice obligații rezultând de la articolul 4 alineatul (4) prima teză din Directiva 79/409/CEE în ceea ce privește ariile clasificate în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din prezenta directivă sau recunoscute în mod similar în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), începând cu data punerii în aplicare a prezentei directive sau cu data clasificării sau recunoașterii de către statul membru în conformitate cu Directiva 79/409/CEE, dacă aceasta din urmă are loc după prima.
Articolul 8
(1) O dată cu propunerile de situri care ar putea fi desemnate ca arii speciale de conservare adăpostind tipuri de habitate naturale prioritare și/sau specii prioritare, statele membre trimit, după caz, Comisiei, estimări privind cofinanțarea comunitară pe care o consideră necesară pentru a-și putea îndeplini obligațiile care decurg din articolul 6 alineatul (1).
(2) Prin acord cu fiecare dintre statele membre respective, Comisia determină, pentru siturile de importanță comunitară pentru care se solicită cofinanțare, măsurile esențiale de menținere sau de restabilire a unui stadiu corespunzător de conservare a tipurilor de habitate naturale prioritare și a speciilor prioritare în siturile respective, precum și costurile totale aferente acestor măsuri.
(3) Comisia evaluează, prin acord cu statele membre respective, finanțarea (inclusiv cofinanțarea) necesară pentru aplicarea măsurilor menționate la alineatul (2), ținând seama, printre altele, de densitatea, pe teritoriul statului membru respectiv, a tipurilor de habitate naturale prioritare și/sau a speciilor prioritare, precum și de obligațiile financiare impuse de aceste măsuri.
(4) În funcție de rezultatele evaluării menționate la alineatele (2) și (3), Comisia adoptă, ținând seama de sursele de finanțare disponibile în cadrul instrumentelor comunitare corespunzătoare și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, un cadru de acțiune structurat în funcție de priorități și cuprinzând măsuri de cofinanțare aplicabile la desemnarea sitului în conformitate cu articolul 4 alineatul (4).
(5) Măsurile care nu au fost incluse în cadrul de acțiune menționat anterior din cauza fondurilor insuficiente sau măsurile incluse în cadru, dar care au beneficiat doar parțial de sau nu au primit cofinanțarea necesară sunt reexaminate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, în cadrul examinării bienale a cadrului de acțiune, iar statele membre le pot amâna, între timp, până la efectuarea respectivei reexaminări. Examinarea ia în considerare, după caz, noua situație a sitului respectiv.
(6) Statele membre se abțin de la aplicarea oricărei măsuri care ar putea duce la deteriorarea ariilor pentru care măsurile de cofinanțare au fost amânate.
Articolul 9
Comisia reexaminează periodic, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, contribuția sistemului Natura 2000 la realizarea obiectivelor stabilite la articolele 2 și 3. În acest sens, o arie specială de conservare poate fi declasată dacă acest lucru se justifică printr-o evoluție naturală constatată în urma programului de control prevăzut la articolul 11.
Articolul 10
Dacă este necesar, statele membre încurajează, prin politicile de amenajare și dezvoltare a teritoriului, în special pentru a mări coerența ecologică a sistemului Natura 2000, gestionarea acelor caracteristici ale peisajului care au o importanță majoră pentru fauna și flora sălbatică.
Aceste caracteristici sunt cele care, prin structura lor liniară și continuă (râurile cu malurile lor sau sistemele tradiționale de delimitare a câmpurilor) sau prin rolul lor de puncte de trecere (iazurile sau crângurile), sunt elemente esențiale pentru migrarea, răspândirea și schimbul genetic al speciilor sălbatice.
Articolul 11
Statele membre pun în aplicare programe de control al stadiului de conservare a habitatelor naturale și a speciilor menționate la articolul 2, acordând o atenție deosebită tipurilor de habitate naturale prioritare și speciilor prioritare.
Protejarea speciilor
Articolul 12
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) în aria lor de extindere, interzicând:
(a) orice formă de capturare sau ucidere deliberată a specimenelor din aceste specii în natură;
(b) perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadei de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare;
(c) distrugerea deliberată sau culegerea ouălor din natură;
(d) deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă.
(2) Pentru speciile respective, statele membre interzic deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor luate din natură, cu excepția celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei directive.
(3) Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) și la alineatul (2) se aplică în toate stadiile de viață ale animalelor care se supun prevederilor prezentului articol.
(4) Statele membre instituie un sistem de control al capturii și uciderii accidentale a animalelor din speciile enumerate în anexa IV litera (a). Pe baza informațiilor astfel obținute, statele membre iau măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile sau capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor respective.
Articolul 13
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de plante enumerate în anexa IV litera (b), interzicând:
(a) culesul, colecționarea, tăierea, smulgerea sau distrugerea deliberată a acestor plante în natură, în aria lor de extindere naturală;
(b) deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor din respectivele specii, luate din natură, cu excepția celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei directive.
(2) Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) se aplică în toate stadiile ciclului biologic al plantelor care se supun prevederilor prezentului articol.
Articolul 14
(1) Pe baza informațiilor obținute în urma controlului prevăzut la articolul 11 și când consideră acest lucru necesar, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că prelevarea din natură și exploatarea specimenelor din speciile de faună și floră sălbatică enumerate în anexa V nu afectează negativ menținerea lor la un stadiu corespunzător de conservare.
(2) Dacă măsurile respective sunt considerate necesare, ele trebuie să continue programele de control prevăzute la articolul 11. Măsurile mai pot să cuprindă, în special:
— reglementarea accesului la anumite arii;
— interzicerea, limitată în timp sau spațiu, a prelevării specimenelor din natură și a exploatării anumitor populații;
— reglementarea perioadelor și/sau metodelor de prelevare a specimenelor;
— în cazul prelevării de specimene, aplicarea unor norme cinegetice și halieutice care să protejeze conservarea respectivelor populații;
— stabilirea unui sistem de autorizații sau de cote pentru prelevarea de specimene;
— reglementarea achiziționării, vânzării, oferirii spre vânzare, deținerii sau transportului în vederea vânzării a specimenelor;
— creșterea în captivitate a speciilor de animale și propagarea artificială a speciilor de plante, în condiții de supraveghere strictă, pentru a reduce prelevarea specimenelor din natură;
— evaluarea măsurilor adoptate.
Articolul 15
În ceea ce privește capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică enumerate în anexa V litera (a) și în cazurile în care se aplică derogări, în conformitate cu articolul 16, pentru prelevarea, capturarea sau uciderea speciilor enumerate în anexa IV litera (a), statele membre interzic folosirea oricărei metode neselective care ar putea duce la dispariția localizată sau la perturbarea gravă a respectivelor specii, mai ales:
(a) folosirea metodelor de capturare și ucidere enumerate în anexa VI litera (a),
(b) orice formă de capturare și ucidere practicată din mijloacele de transport enumerate în anexa VI litera (b).
Articolul 16
(1) Statele membre pot deroga de la dispozițiile articolelor 12, 13, 14 și 15 literele (a) și (b), cu condiția ca derogarea să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală și în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare, în următoarele scopuri:
(a) pentru a proteja fauna și flora sălbatică și pentru a conserva habitatele naturale;
(b) pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate;
(c) în folosul sănătății și siguranței publice sau pentru alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic și în situații care ar avea efecte benefice de importanță majoră asupra mediului;
(d) în scopuri educative și de cercetare, pentru repopulare sau pentru reintroducerea anumitor specii, precum și pentru operațiunile de reproducere necesare acestor scopuri, inclusiv propagarea artificială a plantelor;
(e) pentru a permite, în condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat, prelevarea sau deținerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în număr limitat, stabilit de autoritățile naționale competente.
(2) La fiecare doi ani, statele membre transmit Comisiei un raport conform cu formularul stabilit de Comitet pentru derogările acordate în temeiul alineatului (1). Comisia eliberează un aviz în legătură cu aceste derogări în termen de maximum 12 luni de la primirea raportului și informează Comitetul în această privință.
(3) Raportul trebuie să menționeze:
(a) speciile pentru care se acordă derogarea și motivele de acordare a acesteia, inclusiv natura riscului și, după caz, alternativele la derogare respinse și baza științifică folosită;
(b) mijloacele, dispozitivele și metodele de capturare sau ucidere a animalelor autorizate și motivele pentru care sunt folosite;
(c) situațiile pentru care se acordă respectivele derogări;
(d) autoritatea împuternicită să declare și să verifice respectarea condițiilor de derogare impuse și să decidă ce mijloace, dispozitive și metode se pot folosi, în ce limite și de către care instituții, precum și persoanele care execută operațiunile;
(e) măsurile de supraveghere aplicate și rezultatele obținute.
Informarea
Articolul 17
(1) La fiecare șase ani începând cu data expirării perioadei prevăzute la articolul 23, statele membre întocmesc un raport asupra punerii în aplicare a măsurilor adoptate în temeiul prezentei directive. Acest raport trebuie să cuprindă în special informații referitoare la măsurile de conservare prevăzute la articolul 6 alineatul (1), la evaluarea impactului acestor măsuri asupra stadiului de conservare a tipurilor de habitate naturale din anexa I și a speciilor din anexa II, precum și la rezultatele principale ale controalelor prevăzute la articolul 11. Raportul, întocmit conform formularului stabilit de comitet, este transmis Comisiei și adus la cunoștința publicului.
(2) Comisia întocmește un raport complex pe baza rapoartelor menționate la alineatul (1). Raportul Comisiei cuprinde o evaluare corespunzătoare a progreselor realizate, în special a contribuției sistemului Natura 2000 la atingerea obiectivelor stabilite la articolul 3. Partea raportului care cuprinde informații transmise de un anumit stat membru trebuie trimisă respectivului stat membru sub formă de proiect, pentru confirmare. După consultarea Comitetului, Comisia publică versiunea finală a raportului, în termen de cel mult doi ani de la primirea rapoartelor menționate la alineatul (1), și o transmite statelor membre, Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social.
(3) Statele membre pot marca ariile desemnate în conformitate cu prezenta directivă cu ajutorul unor panouri prevăzute de Comitet în acest scop.
Cercetarea
Articolul 18
(1) Statele membre și Comisia încurajează lucrările științifice și de cercetare necesare pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite la articolul 2 și a obligației prevăzute la articolul 11. Statele membre și Comisia trebuie să facă un schimb de informații pentru a asigura o bună coordonare a cercetării la nivelul statelor membre cu cercetarea comunitară.
(2) Trebuie acordată o atenție deosebită lucrărilor științifice necesare pentru punerea în aplicare a articolul 4 și 10 și trebuie încurajată cercetarea comună interstatală a statelor membre.
Procedura de modificare a anexelor
Articolul 19
Modificările necesare ale anexelor I, II, III, V și VI în funcție de evoluția tehnică și științifică sunt adoptate de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.
Modificările necesare ale anexei IV în funcție de evoluția tehnică și științifică sunt adoptate de Consiliu, care hotărăște în unanimitate la propunerea Comisiei.
Comitetul
Articolul 20
Comisia este sprijinită de un comitet alcătuit din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.
Articolul 21
(1) Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre în comitet sunt ponderate potrivit articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot.
(2) Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea corespund avizului comitetului.
Dacă măsurile preconizate nu corespund avizului comitetului sau în absența avizului, Comisia înaintează Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Con siliul decide cu majoritate calificată.
Dacă, la expirarea perioadei de trei luni de la data înaintării propunerii la Consiliu, acesta nu se pronunță, Comisia adoptă măsurile propuse.
Dispoziții suplimentare
Articolul 22
Pentru a pune în aplicare dispozițiile prezentei directive, statele membre:
(a) evaluează avantajele reintroducerii speciilor din anexa IV în teritoriul lor nativ, dacă această măsură poate contribui la conservarea lor, cu condiția efectuării unei anchete care, ținând seama și de experiența altor state membre sau țări terțe, a stabilit că reintroducerea respectivă ar contribui într-adevăr la readucerea speciei în cauză la un stadiu de conservare corespunzător și că operațiunea se efectuează doar în urma consultării publicului interesat;
(b) se asigură că introducerea deliberată în natură a unei specii neindigene pentru un anumit teritoriu este reglementată astfel încât să nu afecteze negativ speciile de faună și floră sălbatică sau habitatele naturale în aria lor de extindere naturală și, dacă este necesar, interzic introducerea respectivă. Rezultatele evaluării efectuate în acest sens sunt transmise comitetului, spre informare;
(c) iau măsuri de educație și de informare asupra necesității de a proteja speciile de faună și floră sălbatică și de a conserva habitatele acestora și habitatele naturale.
Dispoziții finale
Articolul 23
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, în termen de doi ani de la data notificării acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2) Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 24
Prezenta directivă se adresează statelor membre.