Recitale
(1) În comunicarea sa din 11 decembrie 2019 intitulată „Pactul verde european” (denumită în continuare „Pactul verde european”), Comisia a prezentat o nouă strategie de creștere care are drept scop transformarea Uniunii într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care obiectivul privind neutralitatea climatică să fie realizat cel târziu până în 2050 și în care creșterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor. În comunicarea sa din 17 septembrie 2020 intitulată „Stabilirea unui obiectiv mai ambițios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 - investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetățenilor”, Comisia a propus creșterea țintei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la cel puțin 55 % până în 2030. Acest obiectiv ambițios a fost aprobat de către Consiliul European la 11 decembrie 2020, iar evaluarea impactului care însoțește comunicarea respectivă confirmă faptul că mixul energetic al viitorului va fi foarte diferit de cel actual și subliniază necesitatea de a analiza și, dacă este necesar, de a revizui legislația privind energia. Investițiile actuale în infrastructura energetică sunt evident insuficiente pentru a transforma și a construi infrastructura energetică a viitorului. Aceasta înseamnă, de asemenea, că este necesar să existe infrastructura pentru a sprijini tranziția energetică europeană, inclusiv electrificarea rapidă, extinderea producției de energie electrică din surse regenerabile și obținute fără utilizarea combustibililor fosili, utilizarea sporită a gazelor din surse regenerabile și obținute cu emisii scăzute de carbon, integrarea sistemului energetic și o mai amplă adoptare a soluțiilor inovatoare.
(2) În contextul nivelului de ambiție crescut al Uniunii, consacrat în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și în Pactul verde european, va fi realizată o revizuire a actualei ținte obligatorii la nivelul Uniunii privind energia din surse regenerabile pentru 2030 de cel puțin 32 % din consumul final de energie și a țintei principale la nivelul Uniunii privind eficiența energetică de cel puțin 32,5 %.
(3) Acordul de la Paris adoptat în contextul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (5) (denumit în continuare „Acordul de la Paris”), stabilește un obiectiv pe termen lung de menținere a creșterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de continuare a eforturilor de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, subliniind importanța adaptării la efectele negative ale schimbărilor climatice și a asigurării coerenței fluxurilor de finanțare cu o traiectorie către o dezvoltare cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră și rezilientă la schimbările climatice. La data de 12 decembrie 2019, Consiliul European a aprobat obiectivul de a realiza o Uniune Europeană neutră din punct de vedere climatic până în 2050, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris.
(4) Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6) stabilește linii directoare referitoare la dezvoltarea rapidă și realizarea promptă a interoperabilității coridoarelor și domeniilor prioritare privind infrastructura energetică transeuropeană, în scopul realizării obiectivelor de politică energetică din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), al asigurării funcționării pieței interne a energiei, a siguranței alimentării cu energie și a unor piețe competitive ale energiei în Uniune, precum și în scopul promovării eficienței energetice și economisirii energiei, al dezvoltării de forme noi de energie din surse regenerabile, precum și al promovării interconectării rețelelor energetice. Regulamentul (UE) nr. 347/2013 instituie un cadru în care statele membre și părțile interesate relevante să colaboreze într-o structură regională pentru a dezvolta rețele energetice mai bine conectate, cu scopul de a conecta regiunile în prezent izolate de piețele energetice europene, de a consolida interconexiunile transfrontaliere existente și de a promova noi astfel de interconexiuni, precum și de a contribui la integrarea energiei din surse regenerabile. Prin urmărirea acelor obiective, Regulamentul (UE) nr. 347/2013 contribuie la o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și aduce beneficii întregii Uniuni din punctul de vedere al competitivității și coeziunii economice, sociale și teritoriale.
(5) Evaluarea Regulamentului (UE) nr. 347/2013 a arătat în mod clar că acest cadru a îmbunătățit în mod eficace integrarea rețelelor statelor membre, a stimulat comerțul cu energie și, prin urmare, a contribuit la competitivitatea Uniunii. Proiectele de interes comun în domeniul energiei electrice și al gazelor au contribuit în mod semnificativ la siguranța alimentării. În ceea ce privește gazele, infrastructura este în prezent mai bine conectată, iar reziliența alimentării s-a îmbunătățit substanțial din 2013. Cooperarea regională în cadrul grupurilor regionale și prin alocarea transfrontalieră a costurilor este un factor important pentru implementarea proiectelor. Cu toate acestea, în multe cazuri, alocarea transfrontalieră a costurilor nu a avut ca rezultat reducerea deficitului de finanțare a proiectelor, așa cum s-a urmărit. Deși majoritatea procedurilor de autorizare au fost scurtate, în unele cazuri procesul este încă îndelungat. Asistența financiară din partea Mecanismului pentru Interconectarea Europei, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7) a fost un factor important, deoarece granturile pentru studii au ajutat proiectele să reducă riscurile în primele stadii ale dezvoltării, în timp ce granturile pentru lucrări au sprijinit proiectele care abordează principalele blocaje, pe care finanțarea de pe piață nu le-a putut aborda în mod suficient.
(6) În Rezoluția sa din 10 iulie 2020 referitoare la revizuirea liniilor directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene (8), Parlamentul European a solicitat o revizuire a Regulamentului (UE) nr. 347/2013, care să țină seama mai ales de țintele Uniunii privind energia și clima pentru 2030, precum și de obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 și de principiul „eficiența energetică înainte de toate”.
(7) Politica privind rețelele energetice transeuropene este un instrument central pentru dezvoltarea unei piețe interne a energiei și necesar pentru atingerea obiectivelor Pactului verde european. Pentru a atinge niveluri mai ridicate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și neutralitatea climatică până cel târziu în 2050, Europa va avea nevoie de un sistem energetic mai integrat, care să se bazeze pe niveluri mai ridicate de electrificare bazată pe surse suplimentare regenerabile și cu emisii scăzute de carbon și pe decarbonizarea sectorului gazelor. Politica privind rețelele energetice transeuropene poate asigura că dezvoltarea infrastructurii energetice a Uniunii sprijină tranziția energetică necesară către neutralitatea climatică, în conformitate cu principiul „eficiența energetică înainte de toate” și cu neutralitatea tehnologică, luând totodată în considerare potențialul de reducere a emisiilor în utilizarea finală. De asemenea, aceasta poate asigura interconexiunile, securitatea energetică, integrarea piețelor și a sistemelor și concurența în beneficiul tuturor statelor membre, precum și energia la un preț accesibil pentru gospodării și întreprinderi.
(8) Deși obiectivele Regulamentului (UE) nr. 347/2013 își mențin în mare parte valabilitatea, cadrul actual privind rețelele energetice transeuropene nu reflectă încă pe deplin modificările preconizate ale sistemului energetic care vor rezulta din noul context politic, mai ales din țintele actualizate ale Uniunii privind energia și clima pentru 2030 și din obiectivul privind neutralitatea climatică până în 2050 din cadrul Pactului verde european. Prin urmare, printre alte aspecte, atât obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice, cât și cele de adaptare la acestea trebuie să se reflecte în mod adecvat în cadrul revizuit privind rețelele energetice transeuropene. Pe lângă noul context politic și noile obiective politice, dezvoltarea tehnologică a fost rapidă în ultimul deceniu. Dezvoltarea respectivă ar trebui să fie luată în considerare în categoriile de infrastructuri energetice care fac obiectul prezentului regulament, în criteriile de selecție a proiectelor de interes comun, precum și în coridoarele și în domeniile prioritare. Totodată, dispozițiile prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere dreptului unui stat membru de a stabili condițiile de exploatare a propriilor resurse energetice, dreptului său de a alege diferite surse de energie și structurii generale a aprovizionării sale cu energie, în conformitate cu articolul 194 din TFUE.
(9) Directivele 2009/73/CE (9) și (UE) 2019/944 (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului prevăd o piață internă a energiei. Deși s-au înregistrat progrese semnificative în finalizarea respectivei piețe, se mai pot aduce optimizări printr-o mai bună utilizare a infrastructurii energetice existente, prin integrarea unor cantități tot mai mari de energie din surse regenerabile și prin integrarea sistemului.
(10) Infrastructura energetică a Uniunii ar trebui modernizată pentru a preveni defecțiunile tehnice și a spori rezistența acesteia în fața unor astfel de defecțiuni, a dezastrelor naturale sau provocate de om, a efectelor adverse ale schimbărilor climatice și a amenințărilor la adresa securității, în special în ceea ce privește infrastructurile critice europene, în temeiul Directivei 2008/114/CE a Consiliului (11).
(11) Infrastructura energetică a Uniunii ar trebui să fie rezilientă la efectele inevitabile care se preconizează că vor fi create de schimbările climatice în Europa, în ciuda eforturilor de atenuare. Din acest motiv, este esențială intensificarea eforturilor în materie de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a acestora, de consolidare a rezilienței, de prevenire a dezastrelor și de pregătire în caz de dezastre.
(12) Procesul de dezvoltare a infrastructurii energetice transeuropene ar trebui să țină seama, atunci când este posibil din punct de vedere tehnic și când eficiența acestei abordări este maximă, de posibilitatea de a reconfigura infrastructura și echipamentele existente.
(13) Siguranța alimentării, un motor principal al adoptării Regulamentului (UE) nr. 347/2013, a fost îmbunătățită în mod semnificativ prin proiecte de interes comun. În plus, evaluarea impactului realizată de Comisie, care însoțește comunicarea Comisiei din 17 septembrie 2020 intitulată „Stabilirea unui obiectiv mai ambițios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 – Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetățenilor”, preconizează o reducere semnificativă a consumului de gaze naturale, deoarece menținerea aceleiași rate de utilizare a acestei resurse nu este compatibilă cu neutralitatea emisiilor de carbon. Pe de altă parte, se estimează că consumul de biogaz, de hidrogen din surse regenerabile și obținut cu emisii scăzute de carbon și de combustibili gazoși sintetici va crește semnificativ până în 2050. În ceea ce privește gazele, infrastructura este în prezent mai bine conectată, iar reziliența alimentării s-a îmbunătățit substanțial din 2013. Este necesar ca planificarea infrastructurii energetice să reflecte aceste schimbări în domeniul gazelor. Cu toate acestea, nu toate statele membre sunt încă conectate într-o măsură suficientă la rețeaua europeană de gaze, iar statele membre insulare, în special, se confruntă în continuare cu mari probleme în ceea ce privește siguranța alimentării și lipsa de acces la resurse energetice. Deși se preconizează că 78 % din proiectele din domeniul gazelor care sunt proiecte de interes comun vor deveni operabile până la sfârșitul anului 2025, o parte dintre acestea înregistrează întârzieri semnificative, inclusiv din cauza problemelor legate de autorizații. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să afecteze în mod negativ proiectele de interes comun care nu au fost încă finalizate la data intrării sale în vigoare. Prin urmare, drepturile și obligațiile decurgând din proiectele de interes comun incluse în cea de a cincea listă a proiectelor de interes comun a Uniunii stabilită în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013, în cazul cărora dosarul de cerere a fost acceptat în vederea examinării de către autoritatea competentă, ar trebui să fie menținute pentru o perioadă de patru ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(14) Importanța rețelelor electrice inteligente, care nu presupun întotdeauna traversarea unei frontiere fizice, în ceea ce privește realizarea obiectivelor în materie de politică energetică și climatică ale Uniunii a fost recunoscută în comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020 intitulată „Consolidarea unei economii neutre climatic: o strategie a UE pentru integrarea sistemului energetic” (denumită în continuare „Strategia UE pentru integrarea sistemului energetic”). Criteriile pentru respectiva categorie ar trebui să fie simplificate, să includă evoluțiile tehnologice în ceea ce privește inovarea și aspectele digitale și ar trebui să permită integrarea sistemului energetic. În plus, ar trebui clarificat rolul inițiatorilor de proiecte. Având în vedere faptul că se preconizează o creștere semnificativă a cererii de energie din partea sectorului transporturilor, în special pentru vehiculele electrice destinate circulației pe autostrăzi și în zonele urbane, tehnologiile de rețele inteligente ar trebui să contribuie, la rândul lor, la îmbunătățirea sprijinului legat de rețelele energetice pentru reîncărcarea transfrontalieră de mare capacitate în vederea sprijinirii decarbonizării sectorului transporturilor.
(15) Strategia UE pentru integrarea sistemului energetic a subliniat, de asemenea, necesitatea unei planificări integrate a infrastructurii energetice la nivelul purtătorilor de energie, al infrastructurilor și al sectoarelor de consum. O astfel de integrare a sistemului începe de la punctul de plecare al aplicării principiului „eficiența energetică înainte de toate” și al adoptării unei abordări holistice la nivelul politicilor, care să depășească sectoarele individuale. Aceasta abordează, de asemenea, nevoile de decarbonizare ale sectoarelor în care reducerile sunt greu de realizat, cum ar fi anumite sectoare industriale sau moduri de transport unde electrificarea directă este, în prezent, dificil de aplicat din punct de vedere tehnic sau economic. Asemenea investiții includ hidrogenul și electrolizoarele, care înregistrează progrese în direcția implementării comerciale la scară largă. Comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020, intitulată „O strategie pentru hidrogen: pentru o Europă neutră climatic” (denumită în continuare „Strategia pentru hidrogen”) acordă prioritate producției de hidrogen din energia electrică din surse regenerabile, care este cea mai curată soluție și cea mai compatibilă cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică. Cu toate acestea, într-o fază de tranziție, sunt necesare alte forme de hidrogen obținut cu emisii scăzute de carbon pentru a decarboniza mai rapid producția existentă de hidrogen, punând accentul pe o gamă variată de tehnologii curate, precum și pentru a lansa o economie de scară.
(16) În plus, în Strategia sa pentru hidrogen, Comisia a concluzionat că, pentru implementarea prevăzută a hidrogenului, o rețea de infrastructuri de mari dimensiuni pe care doar Uniunea și piața internă o pot oferi reprezintă un element important. În prezent, există o infrastructură specifică foarte limitată pentru transportul hidrogenului și pentru comerțul transfrontalier cu acesta sau pentru crearea unor văi ale hidrogenului. O asemenea infrastructură ar trebui să constea într-o cantitate semnificativă de active transformate din active bazate pe gazele naturale, completate de noi active dedicate hidrogenului. În plus, Strategia pentru hidrogen a stabilit un obiectiv strategic de creștere a capacității electrolizoarelor instalate la 40 de gigawați (GW) până în 2030, pentru a intensifica producția de hidrogen din surse regenerabile și pentru a facilita decarbonizarea sectoarelor dependente de combustibili fosili, precum industria sau transporturile. Prin urmare, politica privind rețelele energetice transeuropene ar trebui să includă infrastructuri noi și reconfigurate de transport și de stocare a hidrogenului, precum și instalații de electroliză. Infrastructura de transport și de stocare a hidrogenului ar trebui, de asemenea, să fie inclusă în planul de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, astfel încât să permită o evaluare cuprinzătoare și coerentă a costurilor și beneficiilor pe care le generează pentru sistemul energetic, inclusiv a contribuției sale la integrarea sectorială și la decarbonizare, cu scopul de a crea o magistrală a hidrogenului pentru Uniune.
(17) În plus, ar trebui creată o nouă categorie de infrastructuri pentru rețelele inteligente de gaze, pentru a sprijini investițiile care integrează în rețeaua de gaze o multitudine de gaze obținute cu emisii scăzute de carbon și, în special, gazele din surse regenerabile, cum ar fi biogazul, biometanul și hidrogenul, și pentru a contribui la gestionarea unui sistem, care va deveni astfel mai complex, pe baza tehnologiilor digitale inovatoare.
(18) Realizarea neutralității climatice până cel târziu în 2050 presupune că vor exista, în continuare, procese industriale care emit dioxid de carbon. Acest dioxid de carbon este considerat inevitabil atunci când generarea sa nu poate fi evitată, în pofida optimizării, de exemplu prin eficiența energetică sau electrificarea care integrează surse regenerabile de energie. Dezvoltarea infrastructurii pentru dioxidul de carbon ar trebui să conducă la o reducere netă semnificativă a emisiilor care nu pot fi evitate în absența unor alternative rezonabile. Captarea dioxidului de carbon este reglementată de Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12) în ceea ce privește fluxurile de dioxid de carbon generate de instalațiile care intră sub incidența directivei respective și în scopul stocării geologice realizate în temeiul Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13).
(19) Regulamentul (UE) nr. 347/2013 a creat obligația ca un proiect candidat de interes comun să dovedească o contribuție semnificativă la cel puțin un criteriu dintr-un set de criterii în procesul de elaborare a listei proiectelor de interes comun a Uniunii, care putea include durabilitatea, fără ca aceasta să fie un criteriu strict necesar. Cerința respectivă a permis dezvoltarea proiectelor de interes comun care abordau doar riscurile legate de siguranța alimentării, fără să demonstreze beneficii în ceea ce privește durabilitatea, în conformitate cu nevoile specifice ale pieței interne a energiei la momentul respectiv. Având însă în vedere evoluția nevoilor de infrastructură ale Uniunii, obiectivele de decarbonizare și concluziile Consiliului European adoptate la 21 iulie 2020, conform cărora „cheltuielile Uniunii ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele Acordului de la Paris și cu principiul de «a nu face rău»” enunțat în Pactul verde european, ar trebui evaluată durabilitatea în ceea ce privește integrarea în rețea a surselor regenerabile de energie sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, după caz, pentru a se asigura că politica privind rețelele energetice transeuropene este corelată cu țintele Uniunii privind energia și clima și cu obiectivele privind neutralitatea climatică până în 2050, ținând seama și de caracteristicile fiecărui stat membru în privința atingerii obiectivului de neutralitate climatică. Durabilitatea rețelelor de transport al dioxidului de carbon este abordată prin reducerea totală preconizată a emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata de viață a proiectului și absența unor soluții tehnologice alternative pentru atingerea aceluiași nivel de reducere a dioxidului de carbon.
(20) Uniunea ar trebui să faciliteze proiectele de infrastructură care leagă rețelele Uniunii de rețelele din țări terțe, care sunt reciproc avantajoase și necesare pentru tranziția energetică și pentru realizarea țintelor climatice și care îndeplinesc, de asemenea, criteriile specifice ale categoriilor de infrastructuri relevante în temeiul prezentului regulament, în special cu țările învecinate și cu țările cu care Uniunea a stabilit o cooperare specifică în domeniul energiei. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să includă în domeniul său de aplicare proiecte de interes reciproc, dacă acestea sunt durabile și fac dovada unor beneficii socioeconomice nete semnificative la nivelul Uniunii și pentru cel puțin o țară terță. Astfel de proiecte ar trebui să fie eligibile pentru includerea în lista proiectelor de interes comun și a proiectelor de interes reciproc a Uniunii (denumită în continuare „lista Uniunii”), cu condiția să existe un nivel ridicat de convergență a cadrului de politici și ca acest cadru să fie susținut prin mecanisme de asigurare a aplicării legii și, totodată, proiectele respective ar trebui să facă dovada unei contribuții la obiectivele globale de politică în domeniul energiei și al climei ale Uniunii și ale țărilor terțe, cu referire specifică la siguranța alimentării și la decarbonizare. Un nivel ridicat de convergență a cadrului de politici ar trebui să fie prezumat pentru Spațiul Economic European sau părțile contractante ale Comunității Energiei sau poate fi demonstrat în cazul altor țări terțe, prin intermediul acordurilor bilaterale care includ dispoziții relevante referitoare la obiective ale politicii privind clima și energia cu privire la decarbonizare, aceste acorduri urmând să fie evaluate ulterior de un grup regional corespunzător, cu sprijinul Comisiei. În plus, țara terță cu care Uniunea cooperează la elaborarea proiectelor de interes reciproc ar trebui să faciliteze un calendar similar pentru accelerarea implementării și pentru alte măsuri de sprijinire a politicilor, după cum se prevede în prezentul regulament. Prin urmare, proiectele de interes reciproc ar trebui să fie tratate în același mod ca proiectele de interes comun, toate dispozițiile referitoare la proiectele de interes comun aplicându-se și proiectelor de interes reciproc, în măsura în care nu se prevede altfel. Beneficiile socioeconomice nete semnificative la nivelul Uniunii ar trebui înțelese ca îmbunătățind interoperabilitatea și funcționarea pieței interne, fără a se limita la un singur stat membru. În ceea ce privește proiectele de stocare a dioxidului de carbon, ar trebui să fie eligibile numai proiectele necesare pentru a permite transportul și stocarea transfrontalieră a dioxidului de carbon, cu condiția ca standardele și garanțiile de prevenire a oricăror scurgeri și care vizează clima, sănătatea umană și ecosistemele în ceea ce privește siguranța și eficacitatea stocării permanente a dioxidului de carbon să fie cel puțin la același nivel ca în Uniune. Ar trebui să se prezume că Spațiul Economic European respectă aceste standarde și garanții.
(21) Proiectele de interes reciproc ar trebui să fie considerate ca fiind un instrument suplimentar de extindere a domeniului de aplicare a prezentului regulament la țările terțe, dincolo de proiectele de interes comun care contribuie la implementarea unui coridor sau a unui domeniu prioritar al infrastructurii energetice, astfel cum se prevede în anexa I. Prin urmare, în cazul în care un proiect cu o țară terță contribuie la punerea în aplicare a unui coridor sau a unui domeniu prioritar al infrastructurii energetice, acesta ar trebui să fie eligibil pentru a solicita acordarea statutului de proiect de interes comun în temeiul prezentului regulament. Conform aceluiași principiu, proiectele cu țări terțe care vizează interconectarea rețelelor electrice care au obținut statutul de proiecte de interes comun în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013 pot fi selectate ca proiecte de interes comun, cu condiția ca acestea să facă obiectul procesului de selecție și să îndeplinească criteriile aplicabile proiectelor de interes comun.
(22) În plus, pentru a atinge țintele Uniunii privind energia și clima pentru 2030 și obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050, se impune ca Uniunea să intensifice în mod semnificativ producția de energie electrică din surse regenerabile. Categoriile de infrastructuri energetice existente pentru transportul și stocarea energiei electrice sunt esențiale pentru integrarea creșterii semnificative a producției de energie electrică din surse regenerabile în rețeaua electrică. În plus, acest lucru necesită intensificarea investițiilor în energia din surse regenerabile offshore, cu scopul de a atinge o capacitate de generare de cel puțin 300 GW de energie eoliană offshore instalată în conformitate cu strategia Comisiei privind energia din surse regenerabile offshore prevăzută în comunicarea Comisiei din 19 noiembrie 2020 intitulată „O strategie a UE privind valorificarea potențialului energiei din surse regenerabile offshore pentru un viitor neutru climatic”. Respectiva strategie include legături radiale care conectează noi capacități eoliene offshore, precum și proiecte integrate hibride. De asemenea, ar trebui abordată coordonarea planificării și a dezvoltării pe termen lung a rețelelor electrice offshore și terestre. În special, planificarea infrastructurii offshore ar trebui să treacă de la abordarea de la caz la caz la o abordare coordonată și cuprinzătoare care să asigure dezvoltarea durabilă a rețelelor offshore integrate, în conformitate cu potențialul de energie din surse regenerabile offshore al fiecărui bazin maritim, cu protecția mediului și cu alte utilizări ale mării. Ar trebui să existe o abordare bazată pe cooperarea voluntară între statele membre. Statele membre ar trebui să rămână responsabile pentru aprobarea proiectelor de interes comun care sunt legate de teritoriul lor și pentru costurile aferente.
(23) Statele membre relevante ar trebui să fie în măsură să evalueze beneficiile și costurile coridoarelor prioritare ale rețelei offshore pentru energia din surse regenerabile și să efectueze o analiză preliminară a repartizării costurilor la nivelul fiecărui coridor prioritar al rețelei offshore, pentru a sprijini angajamentele politice comune în vederea dezvoltării energiei din surse regenerabile offshore. Comisia, împreună cu statele membre, cu operatorii de transport și de sistem (OTS) relevanți și cu autoritățile naționale de reglementare, ar trebui să elaboreze orientări pentru activitățile specifice de partajare a costurilor și pentru calculul raportului dintre costuri și beneficii în vederea implementării planurilor integrate de dezvoltare a rețelei offshore, care ar trebui să permită statelor membre să efectueze o evaluare adecvată.
(24) Procesul de elaborare a planului de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, ca bază a identificării proiectelor de interes comun pentru categoriile energie electrică și gaze, s-a dovedit a fi eficace. Cu toate acestea, deși Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem de energie electrică (ENTSO pentru energie electrică) și Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem de gaze naturale (ENTSO pentru gaze), împreună cu OTS, joacă un rol important în acest proces, este necesar un control mai strict, în special în ceea ce privește definirea scenariilor pentru viitor, identificarea lacunelor și a blocajelor de infrastructură pe termen lung și evaluarea proiectelor individuale, pentru a spori încrederea în proces. Prin urmare, având în vedere necesitatea unei validări independente, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (denumită în continuare „agenția”) și Comisia ar trebui să aibă un rol mai important în acest proces, inclusiv în procesul de elaborare a planurilor de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 715/2009 (14) și (UE) 2019/943 (15) ale Parlamentului European și ale Consiliului. Procesul asociat planurilor de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii ar trebui să beneficieze de contribuțiile obiective și bazate pe date științifice ale unui organism științific independent, precum Comitetul științific consultativ european privind schimbările climatice, și ar trebui să fie organizat în modul cel mai eficient.
(25) În îndeplinirea sarcinilor care le revin înainte de adoptarea planurilor de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, ENTSO pentru energie electrică și ENTSO pentru gaze ar trebui să desfășoare un amplu proces de consultare care să implice toate părțile interesate relevante. Consultarea ar trebui să fie deschisă și transparentă și ar trebui să fie organizată în timp util pentru a le permite părților interesate să ofere feedback în procesul de pregătire a etapelor esențiale ale planurilor de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, spre exemplu în etapele de elaborare a scenariului, de identificare a lacunelor în materie de infrastructură și în ceea ce privește metodologia de analiză a costurilor și a beneficiilor pentru evaluarea proiectelor. ENTSO pentru energie electrică și ENTSO pentru gaze ar trebui să acorde atenția cuvenită contribuțiilor primite de la părțile interesate în cursul consultărilor și ar trebui să explice modul în care au ținut seama de aceste contribuții.
(26) În conformitate cu concluziile Forumului privind infrastructura energetică din 2020, este necesar să se asigure că toate sectoarele relevante, cum ar fi gazele, energia electrică și transporturile sunt luate în considerare dintr-o perspectivă integrată în procesele de planificare a tuturor infrastructurilor de transport și distribuție, terestre și offshore. În scopul respectării Acordului de la Paris și al îndeplinirii obiectivelor climatice ale Uniunii pentru 2030, a obiectivelor de dezvoltare a energiei offshore pentru 2040 și în conformitate cu obiectivul Uniunii privind atingerea neutralității climatice cel târziu până în 2050, cadrul aplicabil rețelelor energetice transeuropene ar trebui să se bazeze pe o viziune de tipul „un sistem energetic unic”, mai inteligentă, mai integrată, pe termen lung și optimizată, prin implementarea unui cadru care să permită o mai bună coordonare a planificării infrastructurii în diverse sectoare și să creeze oportunitatea integrării optime a diferitelor soluții de cuplare care implică elemente de rețea variate între infrastructuri diverse. Acest lucru ar trebui asigurat prin dezvoltarea unui model integrat progresiv, care facilitează coerența între metodologiile axate pe sectoare unice bazate pe ipoteze comune și care reflectă interdependențele.
(27) Este important să se asigure că numai proiectele de infrastructură pentru care nu există soluții alternative rezonabile pot primi statutul de proiect de interes comun. În acest scop, ar trebui să se țină seama de principiul „eficiența energetică înainte de toate” în raportul vizând identificarea lacunelor în materie de infrastructură elaborat în conformitate cu prezentul regulament și în activitatea desfășurată de grupurile regionale în vederea stabilirii listelor regionale de proiecte propuse. În conformitate cu principiul „eficiența energetică înainte de toate”, ar trebui luate în considerare toate alternativele relevante legate de noua infrastructură pentru a asigura satisfacerea nevoilor viitoare în materie de infrastructură, demers care ar putea contribui la identificarea lacunelor în materie de infrastructură. Grupurile regionale, asistate de autoritățile naționale de reglementare, ar trebui să ia în considerare ipotezele și rezultatele evaluării lacunelor în materie de infrastructură, elaborate în conformitate cu prezentul regulament, și să se asigure că principiul „eficiența energetică înainte de toate” se reflectă pe deplin în procesul de selecție a proiectelor de interes comun. În plus, în timpul implementării proiectului, inițiatorii de proiecte ar trebui să raporteze cu privire la respectarea legislației de mediu și să demonstreze că proiectele nu prejudiciază în mod semnificativ mediul, în înțelesul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului (16). Pentru proiectele existente de interes comun care sunt suficient de avansate, acest lucru va fi luat în considerare în momentul selectării de către grupurile regionale a proiectelor pentru lista ulterioară a Uniunii.
(28) Pentru a asigura stabilitatea tensiunii și a frecvenței, ar trebui acordată o atenție deosebită stabilității rețelei electrice europene în această situație în schimbare, în special având în vedere creșterea ponderii opțiunilor de flexibilitate, cum ar fi stocarea durabilă a energiei și energia electrică din surse regenerabile. Ar trebui să se acorde o prioritate deosebită eforturilor de a menține și de a asigura un nivel satisfăcător al producției planificate de energie cu emisii scăzute de carbon, pentru a garanta siguranța alimentării pentru cetățeni și întreprinderi.
(29) În urma unor consultări aprofundate cu toate statele membre și părțile interesate, Comisia a identificat 14 priorități strategice privind infrastructura energetică transeuropeană, a căror implementare este crucială pentru realizarea țintelor Uniunii privind energia și clima pentru 2030 și a obiectivului său privind neutralitatea climatică până în 2050. Aceste priorități acoperă o varietate de regiuni geografice sau domenii tematice în domeniul transportului și stocării energiei electrice, al rețelelor offshore pentru energia din surse regenerabile, al transportului și stocării hidrogenului, al electrolizoarelor, al rețelelor inteligente de gaze, al rețelelor electrice inteligente și al transportului și stocării dioxidului de carbon.
(30) Proiectele de interes comun ar trebui să respecte criterii comune, transparente și obiective, în vederea contribuției acestora la obiectivele politicii energetice. Pentru a fi eligibile pentru includerea pe listele Uniunii, proiectele privind energia electrică și hidrogenul ar trebui să facă parte din cel mai recent plan de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii. Întrucât infrastructura pe bază de hidrogen nu este inclusă în prezent în planul de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, cerința respectivă pentru proiectele privind hidrogenul ar trebui să se aplice numai de la 1 ianuarie 2024 în scopul celei de-a doua liste a Uniunii care va fi stabilită în temeiul prezentului regulament.
(31) Ar trebui înființate grupuri regionale care să propună și să evalueze proiecte de interes comun, creându-se astfel liste regionale de proiecte de interes comun. Pentru a asigura un consens larg, aceste grupuri regionale ar trebui să asigure o cooperare strânsă între statele membre, autoritățile naționale de reglementare, inițiatorii proiectelor și părțile interesate. În contextul respectivei cooperări, atunci când se dovedește necesar, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ofere consultanță grupurilor regionale, printre altele cu privire la fezabilitatea aspectelor legate de reglementare ale proiectelor propuse și la fezabilitatea calendarului propus pentru aprobarea normativă.
(32) Pentru a spori eficiența procesului, cooperarea dintre grupurile regionale ar trebui consolidată și încurajată mai mult. Este necesar ca în facilitarea acestei cooperări Comisia să joace un rol important, în vederea abordării posibilului impact al proiectelor asupra altor grupuri regionale.
(33) O dată la doi ani ar trebui stabilită o nouă listă a Uniunii. Proiectele de interes comun care au fost finalizate sau care nu mai îndeplinesc criteriile și cerințele relevante stabilite prin prezentul regulament nu ar trebui să figureze pe următoarea listă a Uniunii. Din acest motiv, proiectele de interes comun existente, care urmează să fie incluse în următoarea listă a Uniunii, ar trebui să participe la același proces de selecție pentru stabilirea listelor regionale și a listei Uniunii care se aplică și proiectelor propuse. Cu toate acestea, sarcina administrativă ar trebui redusă cât mai mult posibil, de exemplu utilizând informațiile furnizate anterior și ținând seama de rapoartele anuale ale inițiatorilor proiectelor. În acest scop, proiectele de interes comun existente care au înregistrat progrese semnificative ar trebui să beneficieze de un proces raționalizat de includere în planul de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii.
(34) Proiectele de interes comun ar trebui implementate cât mai rapid posibil și ar trebui monitorizate și evaluate cu atenție, respectând în mod corespunzător cerințele privind participarea părților interesate și legislația de mediu și menținând la minimum sarcina administrativă suportată de inițiatorii proiectelor. Comisia ar trebui să desemneze coordonatori europeni în cazul proiectelor care se confruntă cu dificultăți sau întârzieri deosebite. Progresele înregistrate la implementarea proiectelor specifice, precum și îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezentul regulament, ar trebui luate în considerare în procesul de selecție pentru listele ulterioare ale Uniunii pentru proiectele respective.
(35) Procedura de autorizare nu ar trebui nici să antreneze sarcini administrative disproporționate în raport cu dimensiunea sau complexitatea proiectului, nici să impună bariere în calea dezvoltării rețelelor transeuropene și a accesului pe piață.
(36) Planificarea și implementarea proiectelor de interes comun ale Uniunii în domeniul infrastructurilor energetice, de transport și de telecomunicații ar trebui coordonate pentru a genera sinergii în cazurile în care acest lucru este fezabil din punct de vedere global economic sau tehnic sau din perspectiva mediului, a climei sau a amenajării teritoriale, acordându-se atenția cuvenită aspectelor relevante legate de siguranță. Astfel, atunci când se planifică diferitele rețele europene, ar trebui să existe posibilitatea să se acorde prioritate integrării rețelelor de transport, de comunicații și energetice, cu scopul de a asigura folosirea unor suprafețe minime de teren. Este necesară o viziune comună asupra rețelelor pentru integrarea sistemului energetic în diferitele sectoare, asigurând totodată, acolo unde este posibil, reutilizarea rutelor existente sau dezafectate, pentru a reduce la minimum efectele negative sociale, economice, de mediu, climatice și financiare.
(37) Proiectele de interes comun ar trebui să beneficieze de un „statut prioritar” la nivel național pentru se a asigura un tratament administrativ rapid și un tratament în regim de urgență în toate procedurile judiciare și litigioase aferente. Acestea ar trebui considerate de către autoritățile competente ca fiind de interes public. Din motive de interes public superior, proiectele care au un impact negativ asupra mediului ar trebui să fie autorizate atunci când sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17) și în Directiva 92/43/CEE a Consiliului (18).
(38) Este esențial ca părțile interesate, inclusiv societatea civilă, să fie informate și să fie consultate în vederea asigurării reușitei proiectelor și a limitării obiecțiilor aduse acestora.
(39) Pentru a reduce complexitatea, pentru a spori eficiența și transparența și pentru a contribui la consolidarea cooperării între statele membre, ar trebui să existe o autoritate sau autorități competente care să integreze sau să coordoneze toate procedurile de autorizare.
(40) Pentru a simplifica și a accelera procedura de autorizare a rețelelor offshore pentru energia din surse regenerabile, ar trebui să fie desemnate puncte unice de contact pentru proiectele transfrontaliere offshore aflate pe lista Uniunii, reducând sarcina administrativă pentru dezvoltatorii de proiecte. Punctele unice de contact ar trebui să reducă complexitatea, să sporească eficiența și să accelereze procedura de autorizare a activelor de transport offshore care traversează adesea mai multe jurisdicții.
(41) În ciuda existenței unor standarde consacrate care asigură participarea publicului la procedurile decizionale în domeniul mediului, care se aplică pe deplin proiectelor de interes comun, sunt necesare măsuri suplimentare în temeiul prezentului regulament pentru a asigura cele mai înalte standarde posibile în ceea ce privește transparența și participarea publicului la toate aspectele relevante din procedura de autorizare a proiectelor de interes comun. În cazul în care este deja reglementat de norme naționale în temeiul acelorași standarde sau al unor standarde mai înalte ca în prezentul regulament, consultarea prealabilă înainte de procedura de autorizare ar trebui să devină opțională, evitându-se duplicarea cerințelor juridice.
(42) Punerea în aplicare corectă și coordonată a Directivelor 2001/42/CE (19) și 2011/92/UE (20) ale Parlamentului European și a Consiliului și, după caz, a Convenției privind accesul la informații, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu a Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (21), semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”), precum și a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (22), semnată la Espoo la 25 februarie 1991 (denumită în continuare „Convenția de la Espoo”), ar trebui să asigure armonizarea celor mai importante principii de evaluare a efectelor asupra mediului și climei, inclusiv în context transfrontalier. Comisia a emis linii directoare pentru a ajuta statele membre să definească măsuri adecvate, legislative și nelegislative, pentru a raționaliza procedurile de evaluare de mediu în cazul infrastructurii energetice și pentru a asigura aplicarea coerentă a procedurilor de evaluare de mediu prevăzute în dreptul Uniunii privind proiectele de interes comun. Statele membre ar trebui să își coordoneze evaluările proiectelor de interes comun și să asigure, pe cât posibil, evaluări comune. Statele membre ar trebui încurajate să facă schimb de bune practici și de capacități administrative în cadrul procedurilor de autorizare.
(43) Este important să se raționalizeze și să se îmbunătățească procedura de autorizare, respectându-se, în măsura posibilului, principiul subsidiarității, competențele și procedurile naționale în ceea ce privește construcția unor noi infrastructuri energetice, și acordându-le acestora atenția cuvenită. Având în vedere necesitatea stringentă de a dezvolta infrastructuri energetice, simplificarea procedurii de autorizare ar trebui să prevadă un termen clar pentru luarea de către autoritățile relevante a deciziei privind construcția proiectului. Termenul respectiv ar trebui să determine definirea și gestionarea mai eficiente ale procedurilor și în niciun caz nu ar trebui să compromită standardele înalte privind protecția mediului și participarea publicului, în conformitate cu legislația de mediu și cu participarea publicului. Prezentul regulament ar trebui să stabilească termene maxime. Cu toate acestea, statele membre pot depune eforturi pentru a realiza termene mai scurte atunci când acest lucru este fezabil și, în special, în ceea ce privește proiecte precum rețelele inteligente, care ar putea să nu necesite o procedură atât de complexă de autorizare precum cea pentru infrastructura de transport. Autoritățile competente ar trebui să fie responsabile de asigurarea respectării termenelor.
(44) Dacă este cazul, statele membre ar trebui să fie în măsură să includă în decizii exhaustive deciziile luate în contextul negocierilor cu proprietari individuali de terenuri privind acordarea accesului la proprietate, a dreptului de proprietate sau a dreptului de a ocupa proprietatea, în contextul amenajării teritoriului, care stabilește utilizarea generală a terenului într-o anumită regiune, inclusiv alte proiecte, cum ar fi cele legate de autostrăzi, căi ferate, clădiri și arii naturale protejate și care nu se realizează în mod specific pentru proiectul planificat și pentru acordarea autorizării de exploatare. În contextul procedurii de autorizare, un proiect de interes comun ar trebui să poată include infrastructurile conexe în măsura în care acest lucru este esențial pentru construcția sau funcționarea proiectului. Prezentul regulament, în principal dispozițiile privind autorizarea, participarea publicului și implementarea proiectelor de interes comun, ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dreptului Uniunii și celui internațional, inclusiv dispozițiilor privind protecția mediului și a sănătății umane și dispozițiilor adoptate în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului și al politicii maritime integrate, în special Directiva 2014/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului (23).
(45) Costurile aferente elaborării, construcției, exploatării și întreținerii proiectelor de interes comun ar trebui, în general, să fie suportate în totalitate de utilizatorii infrastructurii. Alocarea costurilor ar trebui să asigure faptul că utilizatorii finali nu vor fi împovărați în mod disproporționat, mai ales dacă acest lucru ar putea duce la sărăcie energetică. Proiectele de interes comun ar trebui să fie eligibile pentru alocarea transfrontalieră a costurilor în cazul în care o evaluare a cererii de pe piață sau a efectelor preconizate asupra tarifelor arată că nu se poate preconiza o recuperare a costurilor prin intermediul tarifelor plătite de utilizatorii infrastructurii.
(46) Este necesar ca discuția privind alocarea adecvată a costurilor să se bazeze pe analiza costurilor și a beneficiilor unui proiect de infrastructură, efectuată pe baza unei metodologii armonizate în ceea ce privește analiza la nivelul întregului sistem energetic, utilizând toate scenariile relevante stabilite în cadrul planurilor de dezvoltare a rețelei pe 10 ani la nivelul Uniunii, elaborate în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 715/2009 și (UE) 2019/943 și revizuite de agenție, precum și scenarii suplimentare de planificare a dezvoltării rețelei, permițând o analiză solidă a contribuției proiectului de interes comun la politica energetică a Uniunii în ceea ce privește decarbonizarea, integrarea pieței, concurența, durabilitatea și siguranța alimentării. Respectiva analiză poate să țină seama de indicatori și de valorile corespunzătoare de referință pentru a compara costurile cu investițiile pe unitate. În cazul în care se utilizează scenarii suplimentare, acestea ar trebui să fie în concordanță cu țintele Uniunii privind energia și clima pentru 2030 și cu obiectivul său privind neutralitatea climatică până în 2050 și ar trebui să facă obiectul unui amplu proces de consultare și control.
(47) Piața internă a energiei fiind tot mai bine integrată, sunt necesare reguli clare și transparente pentru alocarea transfrontalieră a costurilor, în vederea accelerării investițiilor în infrastructura transfrontalieră și în proiectele cu un impact transfrontalier. Este esențial să se asigure un cadru de finanțare stabil pentru dezvoltarea proiectelor de interes comun, reducând în același timp la minimum nevoia de sprijin financiar și, în același timp, încurajând investitorii interesați, cu stimulente și mecanisme financiare adecvate. Atunci când decid cu privire la alocarea transfrontalieră a costurilor, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să aloce integral la nivel transfrontalier costurile de investiții angajate în condiții de eficiență, așa cum acestea sunt relevante în considerarea abordărilor și metodologiilor lor naționale pentru infrastructurile similare, și să le includă în tarifele naționale și, ulterior, dacă este cazul, să stabilească dacă impactul acestora asupra tarifelor naționale ar putea reprezenta o sarcină disproporționată pentru consumatori în statele lor membre respective. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evite riscul dublării sprijinului pentru proiecte, ținând cont de taxele și veniturile reale sau estimate. Aceste taxe și venituri ar trebui să fie luate în considerare numai în măsura în care se referă la proiecte și sunt concepute pentru a acoperi costurile în cauză.
(48) Este nevoie de proiecte transfrontaliere care să aibă un efect pozitiv asupra rețelei electrice a Uniunii, cum ar fi rețelele electrice inteligente sau electrolizoarele, fără a implica o frontieră fizică comună.
(49) Legislația cu privire la piața internă a energiei prevede că tarifele de acces la rețele trebuie să asigure stimulente adecvate pentru investiții. Cu toate acestea, este probabil ca mai multe tipuri de proiecte de interes comun să implice externalități care ar putea să nu fie pe deplin captate și recuperate prin sistemul de tarife obișnuit. La aplicarea legislației privind piața internă a energiei, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să asigure un cadru de reglementare și financiar stabil și previzibil care să conțină stimulente pentru proiecte de interes comun, inclusiv stimulente pe termen lung, care să fie proporționale cu nivelul riscului specific pe care îl comportă proiectul. Respectivul cadru ar trebui să se aplice în special proiectelor transfrontaliere, tehnologiilor inovatoare de transport al energiei electrice care permit integrarea pe scară largă a energiei din surse regenerabile, a resurselor de energie descentralizate sau a consumului dispecerizabil în rețele interconectate, precum și proiectelor din domeniul tehnologiei energetice și al digitalizării, care fie sunt susceptibile să suporte riscuri mai mari decât proiectele similare situate într-un stat membru, fie promit beneficii mai mari pentru Uniune. În plus, este necesar ca proiectele cu cheltuieli operaționale ridicate să aibă acces și la stimulente adecvate pentru investiții. În special, rețelele offshore pentru energia din surse regenerabile, care deservesc dubla funcționalitate a interconectărilor de energie electrică și conectarea proiectelor de generare offshore din surse regenerabile, pot fi expuse unor riscuri mai mari decât proiectele comparabile de infrastructură terestră, datorită conectării lor intrinseci la activele de producție, ceea ce implică riscuri de reglementare, riscuri de finanțare precum necesitatea unor investiții anticipative, riscuri de piață și riscuri legate de utilizarea de noi tehnologii inovatoare.
(50) Prezentul regulament ar trebui să se aplice numai autorizării proiectelor de interes comun, participării publicului la aceasta procedură și tratamentului reglementar al acestora. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată adopta dispoziții de drept intern pentru a aplica aceleași norme sau norme similare și altor proiecte care nu sunt considerate proiecte de interes comun în sensul prezentului regulament. În ceea ce privește stimulentele normative, statele membre ar trebui să poată adopta dispoziții de drept intern pentru a aplica aceleași norme sau norme similare și proiectelor de interes comun care se încadrează în categoria stocării de energie electrică.
(51) Statele membre care nu acordă în prezent cea mai mare importanță națională posibilă proiectelor de infrastructură energetică în ceea ce privește procedura de autorizare ar trebui încurajate să ia în considerare introducerea unui astfel de grad înalt de importanță națională, în special evaluând dacă acest lucru ar putea conduce la o procedură mai rapidă de autorizare.
(52) Statele membre care nu dispun în prezent de proceduri judiciare accelerate sau urgente aplicabile proiectelor de infrastructură energetică ar trebui încurajate să ia în considerare introducerea unor astfel de proceduri, în special evaluând dacă acest lucru ar conduce la implementarea mai rapidă a unor astfel de proiecte.
(53) Regulamentul (UE) nr. 347/2013 a demonstrat valoarea adăugată a mobilizării de fonduri private prin intermediul unei asistențe financiare semnificative din partea Uniunii pentru a permite implementarea unor proiecte de importanță europeană. Având în vedere situația economico-financiară și constrângerile bugetare, este necesar ca în cadrul financiar multianual să se continue sprijinul specific, prin subvenții și instrumente financiare, cu scopul de a maximiza beneficiile pentru cetățenii Uniunii și de a atrage noi investitori în coridoarele și domeniile prioritare privind infrastructura energetică prevăzute într-o anexă la prezentul regulament, menținându-se în același timp contribuția bugetară a Uniunii la un nivel cât mai scăzut.
(54) Proiectele de interes comun ar trebui să fie eligibile pentru a beneficia de asistență financiară din partea Uniunii pentru studii și, în anumite condiții, pentru lucrări în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153 al Parlamentului European și al Consiliului (24) sub formă de granturi sau sub formă de instrumente financiare inovatoare pentru a se asigura că se poate acorda sprijin personalizat acelor proiecte de interes comun care nu sunt viabile în cadrul de reglementare actual și în condițiile de piață existente. Este important să se evite orice denaturare a concurenței, îndeosebi între proiectele care contribuie la realizarea aceluiași coridor prioritar al Uniunii. O astfel de asistență financiară ar trebui să asigure sinergiile necesare cu fondurile structurale, pentru a finanța rețelele inteligente de distribuție a energiei și cu mecanismul Uniunii de finanțare a energiei din surse regenerabile instituit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1294 al Comisiei (25), în temeiul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (26). Investițiilor pentru proiectele de interes comun ar trebui să li se aplice un raționament în trei etape. În primul rând, piața ar trebui să aibă prioritate la investiții. În al doilea rând, dacă piața nu realizează investiții, ar trebui analizate soluții de reglementare, ar trebui adaptat cadrul de reglementare relevant, dacă este necesar, și ar trebui asigurată aplicarea corectă a acestuia. În al treilea rând, în cazul în care primele două etape nu sunt suficiente pentru a asigura investițiile necesare pentru proiectele de interes comun, ar trebui să fie posibilă acordarea asistenței financiare din partea Uniunii dacă proiectul de interes comun îndeplinește criteriile de eligibilitate aplicabile. Proiectele de interes comun pot fi, de asemenea, eligibile în cadrul programului InvestEU, care este complementar finanțării prin granturi.
(55) Uniunea ar trebui să faciliteze proiectele energetice în regiunile defavorizate, mai puțin conectate, periferice, ultraperiferice sau izolate, astfel încât să permită accesul la rețelele energetice transeuropene pentru a accelera procesul de decarbonizare și a reduce dependența de combustibilii fosili.
(56) În cazul în care nu există niciun OTS într-un stat membru, trimiterile la OTS din cuprinsul prezentului regulament ar trebui să se aplice mutatis mutandis operatorilor de distribuție (OD).
(57) Granturile pentru lucrări legate de proiecte de interes reciproc ar trebui să fie disponibile în aceleași condiții ca și pentru alte categorii în cazul în care contribuie la obiectivele globale de politică în domeniul energiei și al climei ale Uniunii și în cazul în care obiectivele de decarbonizare ale țării terțe sunt în concordanță cu Acordul de la Paris.
(58) Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 715/2009 și (UE) 2019/943, Regulamentul (UE) 2019/942 al Parlamentului European și al Consiliului (27) și Directivele 2009/73/CE și (UE) 2019/944 ar trebui modificate în consecință.
(59) În timp ce reconfigurarea infrastructurii de gaze naturale vizează decarbonizarea rețelelor de gaze, permițând utilizarea specifică a hidrogenului pur, o perioadă de tranziție ar putea permite transportul sau stocarea unui amestec predefinit de hidrogen cu gaz natural sau biometan. Amestecul de hidrogen cu gaz natural sau biometan ar putea fi utilizat pentru extinderea capacității de producție a hidrogenului și pentru facilitarea transportului hidrogenului. Pentru a asigura tranziția către hidrogen, inițiatorul proiectului ar trebui să demonstreze, inclusiv prin contracte comerciale, modul în care, până la sfârșitul perioadei de tranziție, activele bazate pe gazele naturale vor deveni active dedicate hidrogenului și modul în care va fi îmbunătățită utilizarea hidrogenului în cursul perioadei de tranziție. În contextul exercițiului de monitorizare, agenția ar trebui să verifice tranziția în timp util a proiectului către un activ specific dedicat hidrogenului. Orice finanțare a proiectelor respective în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153 în cursul perioadei de tranziție ar trebui să facă obiectul unei condiții prevăzute în acordul de grant de a rambursa finanțarea în cazul unei întârzieri a tranziției în timp util a proiectului către un activ specific dedicat hidrogenului și al unor dispoziții adecvate care să permită punerea în aplicare a condiției respective.
(60) În conformitate cu concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011, potrivit cărora niciun stat membru nu ar trebui să rămână izolat de rețelele europene de gaz și electricitate după 2015 sau să se confrunte cu amenințări la adresa securității energetice din cauza absenței unor conexiuni adecvate”, prezentul regulament urmărește să asigure accesul la rețelele energetice transeuropene prin încetarea izolării energetice a Ciprului și Maltei, care nu sunt încă interconectate la rețeaua transeuropeană de gaze. Respectivul obiectiv ar trebui atins permițând proiectelor în curs de dezvoltare sau de planificare cărora li s-a acordat statutul de proiect de interes comun în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013 să își mențină statutul până când Cipru și Malta vor fi interconectate la rețeaua transeuropeană de gaze. Pe lângă contribuția la dezvoltarea pieței energiei din surse regenerabile, la flexibilitatea și reziliența sistemului energetic și la siguranța alimentării, proiectele respective vor asigura accesul la viitoarele piețe ale energiei, inclusiv la hidrogen, și vor contribui la realizarea obiectivelor globale de politică în domeniul energiei și al climei ale Uniunii.
(61) Proiectele de interes comun nu ar trebui să fie eligibile pentru asistență financiară din partea Uniunii în cazul în care inițiatorii de proiecte, operatorii sau investitorii se află într-una dintre situațiile de excludere menționate la articolul 136 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (28), cum ar fi în cazul unei condamnări pentru fraudă, corupție sau conduită legată de o organizație infracțională. Ar trebui să fie posibil ca un proiect de interes comun să fie eliminat de pe lista Uniunii dacă includerea sa pe lista respectivă s-a făcut pe baza unor informații incorecte care au fost determinante pentru includerea respectivă sau dacă proiectul nu respectă dreptul Uniunii. În cazul unui proiect de interes comun situat în statele membre care beneficiază de o derogare în temeiul prezentului regulament, statele membre respective ar trebui să se asigure, atunci când sprijină orice cereri de finanțare în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153 pentru astfel de proiecte, că proiectele respective nu aduc beneficii directe sau indirecte persoanelor sau entităților care se află într-una dintre situațiile de excludere menționate la articolul 136 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(62) Pentru a asigura dezvoltarea în timp util a proiectelor de infrastructură energetică esențiale pentru Uniune, cea de a cincea listă a proiectelor de interes comun a Uniunii ar trebui să rămână în vigoare până la intrarea în vigoare a primei liste a proiectelor de interes comun și a proiectelor de interes reciproc a Uniunii stabilite în temeiul prezentului regulament. În plus, pentru a permite dezvoltarea, monitorizarea și finanțarea proiectelor de interes comun de pe cea de a cincea listă a Uniunii, anumite dispoziții ale Regulamentului (UE) nr. 347/2013 ar trebui, de asemenea, să rămână în vigoare și să producă efecte până la intrarea în vigoare a primei liste a proiectelor de interes comun și a proiectelor de interes reciproc a Uniunii stabilite în temeiul prezentului regulament.
(63) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 347/2013 ar trebui abrogat.
(64) În vederea asigurării faptului că lista Uniunii se limitează la proiectele care contribuie cel mai mult la implementarea coridoarelor și a domeniilor prioritare strategice privind infrastructura energetică prevăzute într-o anexă la prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor la prezentul regulament, astfel încât să se instituie și să se revizuiască lista Uniunii, respectându-se totodată dreptul statelor membre de a aproba proiecte legate de teritoriile lor care sunt înscrise pe lista Uniunii. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (29). Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, corespunzătoare și în timp util a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu. Atunci când consideră necesar, Parlamentul European și Consiliul își pot trimite propriii experți la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei la care sunt invitați experți din statele membre și care se referă la pregătirea actelor delegate. Discuțiile din cadrul grupurilor regionale sunt esențiale pentru adoptarea de către Comisie a actelor delegate de stabilire a listelor Uniunii. Prin urmare, este oportun ca, în măsura în care este posibil și compatibil cu cadrul prezentului regulament, Parlamentul European și Consiliul să fie informate cu privire la reuniunile grupurilor regionale și să poată trimite experți la reuniunile acestora, în conformitate cu Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. Ținând seama de necesitatea de a asigura realizarea obiectivelor prezentului regulament și având în vedere numărul de proiecte de pe listele Uniunii până în prezent, numărul total al proiectelor de pe lista Uniunii ar trebui să rămână gestionabil și, în consecință, nu poate depăși cu mult 220.
(65) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume elaborarea și interoperabilitatea rețelelor energetice transeuropene și conectarea la aceste rețele, care contribuie la asigurarea atenuării schimbărilor climatice, în special realizarea țintelor Uniunii privind energia și clima pentru 2030 și a obiectivului neutralității climatice până cel târziu în 2050, și la asigurarea interconexiunilor, a securității energetice, a integrării piețelor și a sistemelor, a unei concurențe în beneficiul tuturor statelor membre și a unor prețuri accesibile la energie” nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii propuse, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,