Recitale
(1) Politica comunitară în domeniul mediului trebuie să vizeze un nivel ridicat de protecţie, care să ţină seama de diversitatea situaţiilor din diferitele regiuni ale Comunităţii. În plus, sunt necesare informaţii, inclusiv informaţii spaţiale, pentru formularea şi punerea în aplicare a acestei politici şi a altor politici comunitare, care trebuie să integreze cerinţele privind protecţia mediului, în conformitate cu articolul 6 din tratat. În vederea asigurării unei astfel de integrări, este necesar să se stabilească o anumită coordonare între utilizatorii şi furnizorii de informaţii, astfel încât informaţiile şi cunoştinţele din diferite sectoare să poată fi combinate.
(2) Al şaselea program de acţiune pentru mediu, adoptat prin Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iulie 2002 (3), prevede că ar trebui să se urmărească foarte atent ca elaborarea politicii Comunităţii în domeniul mediului să se facă în mod integrat, ţinând seama de diferenţele regionale şi locale. Există o serie de probleme privind disponibilitatea, calitatea, organizarea, accesibilitatea şi partajarea informaţiilor spaţiale necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite în programul menţionat.
(3) Problemele privind disponibilitatea, calitatea, organizarea, accesibilitatea şi partajarea informaţiilor spaţiale sunt comune unui număr mare de categorii de politici şi informaţii, fiind întâlnite la diferitele nivele ale autorităţii publice. Soluţionarea acestor probleme necesită adoptarea unor măsuri privind schimbul, partajarea, accesarea şi utilizarea datelor spaţiale şi a serviciilor de date spaţiale interoperabile la diferitele niveluri ale autorităţii publice şi în diferite sectoare. Prin urmare, este necesară instituirea unei infrastructuri pentru informaţii spaţiale în Comunitate.
(4) Infrastructura pentru informaţii spaţiale din Comunitatea Europeană (Inspire) ar trebui să faciliteze procesul decizional cu privire la politicile şi activităţile care ar putea avea un impact direct sau indirect asupra mediului.
(5) Inspire ar trebui să se bazeze pe infrastructurile pentru informaţii spaţiale create de statele membre şi devenite compatibile cu normele de aplicare comune şi completate cu măsuri la nivel comunitar. Aceste măsuri ar trebui să asigure compatibilitatea infrastructurilor pentru informaţii spaţiale create de statele membre, precum şi posibilitatea ca acestea să fie utilizate într-un context comunitar şi transfrontalier.
(6) Infrastructurile pentru informaţii spaţiale din statele membre ar trebui să fie concepute în aşa fel încât să se asigure că datele spaţiale sunt stocate, disponibile şi păstrate la nivelul cel mai adecvat, că datele spaţiale obţinute din diferite surse din întreaga Comunitate pot fi combinate într-o manieră unitară şi partajate între mai mulţi utilizatori şi mai multe aplicaţii, că datele spaţiale colectate la un anumit nivel al autorităţii publice pot fi partajate între alte autorităţi publice, că datele spaţiale sunt disponibile în condiţii care să nu împiedice, fără motiv, utilizarea lor extensivă şi că se poate face cu uşurinţă căutarea datelor spaţiale disponibile, evaluarea conformităţii lor cu un anumit scop şi aflarea condiţiilor de utilizare a acestora.
(7) Există o anumită suprapunere între informaţiile spaţiale reglementate de prezenta directivă şi informaţiile reglementate de Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informaţiile despre mediu (4). Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere Directivei 2003/4/CE.
(8) Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere Directivei 2003/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public (5), ale cărei obiective le completează pe cele ale prezentei directive.
(9) Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze existenţa unor drepturi de proprietate intelectuală sau deţinerea acestora de către autorităţile publice.
(10) Instituirea infrastructurii Inspire va însemna un plus de valoare semnificativ pentru celelalte iniţiative comunitare, de care aceasta va beneficia la rândul ei, precum Regulamentul (CE) nr. 876/2002 al Consiliului din 21 mai 2002 de constituire a întreprinderii comune Galileo (6) şi Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată „Monitorizare Globală pentru Mediu şi Securitate (GMES): crearea unei capacităţi GMES până în 2008 – (Planul de acţiune 2004-2008)”. Statele membre ar trebui să ia în considerare utilizarea datelor şi serviciilor furnizate de Galileo şi GMES, de îndată ce acestea vor fi disponibile, în special a referinţelor temporale şi spaţiale furnizate de Galileo.
(11) La nivel naţional şi comunitar, se lansează multe iniţiative ce urmăresc colectarea, armonizarea sau organizarea difuzării ori a utilizării informaţiilor spaţiale. Aceste iniţiative pot fi instituite prin legislaţia comunitară, precum Decizia 2000/479/CE a Comisiei din 17 iulie 2000 privind crearea unui Registru european al emisiilor de poluanţi (EPER) în conformitate cu dispoziţiile articolului 15 din Directiva 96/61/CE a Consiliului privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC) (7) şi Regulamentul (CE) nr. 2152/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind supravegherea pădurilor şi interacţiunile ecologice în cadrul Comunităţii (Forest Focus) (8), se pot număra printre programele cu finanţare comunitară (cum ar fi CORINE Land Cover sau Sistemul european de informaţii privind politica în domeniul transporturilor) sau pot proveni din iniţiative lansate la nivel naţional sau regional. Prezenta directivă nu numai că va completa aceste iniţiative, oferind un cadru care le va permite să devină interoperabile, dar, pe lângă aceasta, se va baza pe experienţa şi iniţiativele existente, fără să dubleze acţiunile care au fost deja realizate.
(12) Prezenta directivă ar trebui să se aplice datelor spaţiale deţinute de autorităţile publice sau în numele acestora, precum şi utilizării datelor spaţiale de către autorităţile publice în cadrul executării sarcinilor publice ale acestora. Cu toate acestea, sub rezerva anumitor condiţii, aceasta ar trebui să se aplice şi în cazul datelor spaţiale deţinute de persoane fizice sau juridice, altele decât autorităţile publice, în cazul în care persoanele fizice sau juridice respective solicită acest lucru.
(13) Prezenta directivă nu ar trebui să stabilească cerinţe privind colectarea de noi date sau raportarea acestor informaţii Comisiei, întrucât aceste chestiuni sunt reglementate de alte texte legislative privind mediul.
(14) Infrastructurile naţionale ar trebui puse în aplicare progresiv şi, în consecinţă, este necesar să se acorde diferite niveluri de prioritate categoriilor de date spaţiale reglementate de prezenta directivă. În cadrul punerii lor în aplicare, ar trebui să se ţină seama de măsura în care sunt necesare date spaţiale într-o gamă largă de aplicaţii din diferite domenii ale politicii, de prioritatea acţiunilor prevăzute de politicile comunitare care necesită date spaţiale armonizate şi de progresul înregistrat deja în eforturile de armonizare depuse în statele membre.
(15) Timpul şi resursele care se pierd căutând date spaţiale existente sau încercând să se stabilească utilitatea acestora într-un scop anume reprezintă un obstacol-cheie în exploatarea integrală a datelor disponibile. De aceea, statele membre ar trebui să asigure descrieri ale seturilor şi serviciilor de date spaţiale disponibile, sub formă de metadate.
(16) Având în vedere faptul că marea diversitate de formate şi structuri utilizate pentru organizarea datelor spaţiale şi accesul la acestea în Comunitate împiedică formularea, aplicarea, monitorizarea şi evaluarea în mod eficient a legislaţiei comunitare care influenţează mediul în mod direct sau indirect, ar trebui adoptate norme de aplicare care să faciliteze utilizarea datelor spaţiale obţinute din diferite surse din statele membre. Aceste norme ar trebui concepute astfel încât seturile de date spaţiale să fie interoperabile, iar statele membre ar trebui să asigure faptul că orice date sau informaţii necesare interoperabilităţii sunt disponibile în condiţii care să nu restricţioneze utilizarea lor în acest scop. Normele de aplicare ar trebui să aibă la bază, în măsura posibilului, standarde internaţionale şi nu ar trebui să genereze costuri excesive pentru statele membre.
(17) Serviciile de reţea sunt necesare pentru partajarea datelor spaţiale între diferitele niveluri ale autorităţii publice din Comunitate. Aceste servicii de reţea ar trebui să permită căutarea, transformarea, vizualizarea şi descărcarea datelor spaţiale şi utilizarea serviciilor de date spaţiale şi de comerţ electronic. Serviciile reţelei ar trebui să funcţioneze în conformitate cu specificaţiile şi criteriile de performanţă minime stabilite de comun acord, pentru a se asigura interoperabilitatea infrastructurilor instituite de statele membre. Reţeaua de servicii ar trebui, de asemenea, să le asigure autorităţilor publice posibilitatea tehnică de a-şi pune la dispoziţie seturile şi serviciile lor de date spaţiale.
(18) Anumite seturi şi servicii de date spaţiale cu relevanţă pentru politicile comunitare care afectează mediul în mod direct sau indirect sunt deţinute şi exploatate de către terţi. În consecinţă, statele membre ar trebui să le ofere terţilor posibilitatea de a contribui la infrastructurile naţionale, cu condiţia ca, prin aceasta, să nu fie afectate coeziunea şi uşurinţa utilizării datelor spaţiale şi a serviciilor de date spaţiale vizate de infrastructurile respective.
(19) Experienţa din statele membre a demonstrat că, pentru reuşita punerii în aplicare a unei infrastructuri pentru informaţii spaţiale, este important ca publicului să i se pună la dispoziţie un număr minim de servicii gratuite. Prin urmare, statele membre ar trebui să permită utilizarea gratuită cel puţin a serviciilor de căutare şi, în anumite condiţii specifice, de vizualizare a seturilor de date spaţiale.
(20) Pentru a facilita integrarea structurilor naţionale în Inspire, statele membre ar trebui să asigure accesul la infrastructurile lor prin intermediul unui geo-portal comunitar exploatat de Comisie, precum şi prin orice puncte de acces pe care decid să le exploateze ele însele.
(21) Pentru a face disponibile informaţii de la diferite niveluri ale autorităţii publice, statele membre ar trebui să îndepărteze obstacolele practice întâlnite în această privinţă de autorităţile publice de la nivel naţional, regional şi local în îndeplinirea sarcinilor lor publice care ar putea avea un impact direct sau indirect asupra mediului.
(22) Autorităţile publice trebuie să poată accesa uşor seturile şi serviciile de date spaţiale necesare îndeplinirii sarcinilor lor publice. Acest acces poate fi îngreunat dacă depinde de negocieri individuale ad-hoc între autorităţi publice, de fiecare dată când acesta este solicitat. Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare de prevenire a apariţiei acestor obstacole practice în calea partajării datelor, recurgând, de exemplu, la acorduri încheiate în prealabil între autorităţile publice.
(23) În cazul în care o autoritate publică furnizează unei alte autorităţi publice din acelaşi stat membru seturi şi servicii de date spaţiale, necesare în îndeplinirea obligaţiilor de informare în conformitate cu legislaţia comunitară privind mediul, statul membru în cauză ar trebui să fie liber să decidă ca aceste seturi şi servicii de date să nu fie supuse nici unei taxări. Mecanismele de partajare a seturilor şi serviciilor de date spaţiale între guvern şi alte administraţii publice şi persoane fizice sau juridice, care îndeplinesc funcţii administrative publice în conformitate cu legislaţia internă, ar trebui să ia în considerare nevoia de a proteja viabilitatea financiară a autorităţilor publice, în special a acelora care au obligaţia de a strânge venituri. În orice caz, orice taxe percepute nu ar trebui să depăşească costul de colectare, producere, reproducere şi difuzare, la care se adaugă un profit rezonabil.
(24) Furnizarea serviciilor de reţea ar trebui executată şi aplicată cu deplina respectare a principiilor privind protecţia datelor cu caracter personal, în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (9).
(25) Cadrele de partajare a datelor spaţiale între autorităţile publice cărora directiva le impune o obligaţie de partajare ar trebui să fie neutre, nu numai faţă de autorităţile publice respective dintr-un stat membru, ci şi faţă de autorităţile publice de acest fel din alte state membre, precum şi din instituţiile comunitare. Întrucât instituţiile şi organele comunitare trebuie, deseori, să integreze şi să evalueze informaţii spaţiale provenind din toate statele membre, acestea ar trebui să poată accesa şi utiliza datele spaţiale şi serviciile aferente acestora în condiţii armonizate.
(26) În vederea stimulării dezvoltării serviciilor cu valoare adăugată de către terţi, în beneficiul atât al autorităţilor publice, cât şi al publicului, este necesar să se faciliteze accesul la datele spaţiale care depăşesc graniţele administrative sau naţionale.
(27) Punerea în aplicare eficientă a infrastructurilor pentru informaţii spaţiale presupune o coordonare din partea tuturor celor interesaţi în instituirea unor astfel de infrastructuri, indiferent dacă aceştia sunt contribuabili sau utilizatori. Prin urmare, ar trebui create structuri de coordonare corespunzătoare, care să existe şi la diferite nivele ale administraţiei şi care să ia în considerare repartizarea puterilor şi a responsabilităţilor în statele membre.
(28) Pentru a beneficia de nivelul actual al tehnicii şi de experienţa concretă în materie de infrastructuri de informaţii, măsurile necesare aplicării prezentei directive ar trebui să se bazeze pe standarde internaţionale şi pe standarde adoptate de organismele europene de standardizare, în conformitate cu procedura prevăzută de Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998, de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi a normelor privind serviciile societăţii informaţionale (10).
(29) Întrucât Agenţia Europeană de Mediu, instituită prin Regulamentul (CEE) nr. 1210/90 al Consiliului din 7 mai 1990 privind crearea Agenţiei Europene de Mediu şi a Reţelei europene de informare şi observare pentru mediu (11), are misiunea de a furniza Comunităţii informaţii obiective, fiabile şi comparabile la nivel comunitar şi urmăreşte, printre altele, să îmbunătăţească fluxul informaţiilor despre mediu, utile la elaborarea politicilor, dintre statele membre şi instituţiile comunitare, aceasta ar trebui să contribuie activ la punerea în aplicare a prezentei directive.
(30) În conformitate cu punctul (34) din Acordul interinstituţional pentru o mai bună legiferare (12), statele membre sunt încurajate să întocmească, pentru ele însele şi în interesul Comunităţii, propriile tabele, care să ilustreze, pe cât posibil, corelaţia dintre prezenta directivă şi măsurile de transpunere şi să le facă publice.
(31) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (13).
(32) În special, o competenţă de adaptare a descrierii categoriilor de date existente, menţionate în anexele I, II şi III, ar trebui conferită Comisiei. Întrucât măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice elemente neesenţiale din prezenta directivă, acestea ar trebui adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control, prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(33) Comisia ar trebui, de asemenea, să fie împuternicită să adopte norme de aplicare prin care se stabilesc modalităţile tehnice de interoperabilitate şi armonizare a seturilor şi a serviciilor de date spaţiale, a normelor privind condiţiile de accesare a seturilor şi serviciilor de date, precum şi a normelor privind specificaţiile tehnice şi obligaţiile serviciilor de reţea. Întrucât măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice prezenta directivă şi să o completeze cu noi elemente neesenţiale, acestea ar trebui adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control, prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(34) Lucrările pregătitoare pentru deciziile privind punerea în aplicare a prezentei directive şi pentru evoluţia viitoare a infrastructurii Inspire necesită o supraveghere continuă a punerii în aplicare a prezentei directive, precum şi o raportare regulată.
(35) Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume instituirea infrastructurii Inspire, nu poate fi realizat într-un mod satisfăcător de către statele membre, din cauza aspectelor transnaţionale şi a nevoii generale de coordonare a condiţiilor de accesare, schimb şi partajare a informaţiilor spaţiale din Comunitate, şi, în consecinţă, poate fi realizat mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este enunţat în articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar în vederea atingerii acestui obiectiv,