Recitale
(1) În ultimii 20 de ani, s-au înregistrat progrese semnificative în cadrul Uniunii în domeniul emisiilor atmosferice antropice și al calității aerului în special prin intermediul unei politici dedicate a Uniunii, inclusiv prin comunicarea Comisiei din 21 septembrie 2005 intitulată „Strategia tematică privind poluarea atmosferică” (denumită în continuare „STPA”). Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a avut o contribuție esențială la acest progres prin stabilirea, începând din 2010, a unor plafoane ale emisiilor totale anuale ale statelor membre pentru dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), compuși organici volatili nemetanici (COVnm) și amoniac (NH3). Ca urmare, în perioada 1990-2010, în Uniune emisiile de dioxid de sulf s-au redus cu 82 %, emisiile de oxizi de azot cu 47 %, emisiile de compuși organici volatili nemetanici cu 56 % și emisiile de amoniac cu 28 %. Cu toate acestea, astfel cum se indică în Comunicarea Comisiei din 18 decembrie 2013 intitulată „Aer curat pentru Europa” (denumită în continuare „STPA revizuită”), încă mai există un impact negativ și riscuri semnificative asupra sănătății umane și a mediului.
(2) Cel de al șaptelea program de acțiune pentru mediu (5) confirmă obiectivul pe termen lung al politicii Uniunii în domeniul calității aerului, și anume acela de a atinge niveluri de calitate a aerului care nu determină un impact negativ și riscuri semnificative asupra sănătății umane și asupra mediului și solicită, în acest sens, respectarea deplină a legislației actuale a Uniunii privind calitatea aerului și a obiectivelor și acțiunilor strategice pentru perioada de după 2020, depunerea de eforturi sporite în zonele în care populația și ecosistemele sunt expuse la niveluri ridicate de poluanți atmosferici și consolidarea sinergiilor dintre legislația privind calitatea aerului și obiectivele politicii Uniunii stabilite în special cu privire la schimbările climatice și la biodiversitate.
(3) STPA revizuită stabilește noi obiective strategice pentru perioada până în anul 2030, în vederea înregistrării de progrese în direcția atingerii obiectivului pe termen lung al Uniunii în domeniul calității aerului.
(4) Statele membre și Uniunea sunt în curs de a ratifica Convenția de la Minamata din 2013 privind mercurul încheiată sub auspiciile Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, care urmărește protejarea sănătății umane și a mediului prin reducerea emisiilor de mercur din sursele existente și din cele noi, în vederea intrării în vigoare a acesteia în 2017. Emisiile de acest poluant raportate ar trebui examinate în mod constant de către Comisie.
(5) Statele membre și Uniunea sunt părți la Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (CEE-ONU) asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi din 1979 (denumită în continuare „Convenția LRTAP”) și la unele dintre protocoalele aferente, inclusiv la Protocolul referitor la reducerea acidifierii, a eutrofizării și a nivelului de ozon troposferic din 1999, care a fost revizuit în 2012 (denumit în continuare „Protocolul de la Gothenburg revizuit”).
(6) În ceea ce privește anul 2020 și anii următori, Protocolul de la Gothenburg revizuit stabilește, pentru fiecare parte, noi angajamente de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, amoniac și particule fine în suspensie, considerând anul 2005 drept an de referință, promovează reducerea emisiilor de negru de fum și solicită colectarea și păstrarea informațiilor privind efectele adverse ale concentrațiilor și depunerilor de poluanți atmosferici asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și participarea la programe orientate pe efecte în temeiul Convenției LRTAP.
(7) Prin urmare, sistemul de plafoane naționale de emisie stabilit de Directiva 2001/81/CE ar trebui revizuit pentru a se alinia la angajamentele internaționale ale Uniunii și ale statelor membre. În acest scop, angajamentele naționale de reducere a emisiilor pentru orice an din 2020 până în 2029 din prezenta directivă sunt identice cu cele stabilite în Protocolul de la Gothenburg revizuit.
(8) Statele membre ar trebui să pună în aplicare prezenta directivă astfel încât aceasta să contribuie în mod eficient la îndeplinirea obiectivului pe termen lung al Uniunii cu privire la calitatea aerului, astfel cum este susținut de orientările Organizației Mondiale a Sănătății, precum și a obiectivelor Uniunii în materie de biodiversitate și de protecție a ecosistemelor, prin reducerea nivelurilor și a depunerii de poluanți atmosferici cu efect de acidifiere și de eutrofizare și a nivelului de ozon sub cantitățile și nivelurile critice, astfel cum prevede Convenția LRTAP.
(9) De asemenea, prezenta directivă ar trebui să contribuie la îndeplinirea, într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor, a obiectivelor privind calitatea aerului stabilite în legislația Uniunii și la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, precum și la îmbunătățirea calității aerului la nivel mondial și la sinergii mai bune cu politicile Uniunii în materie de climă și energie, evitându-se în același timp dublarea legislației existente a Uniunii.
(10) De asemenea, directiva contribuie la reducerea costurilor aferente sănătății generate de poluarea atmosferică în Uniune, prin ameliorarea stării de bine a cetățenilor Uniunii, precum și la favorizarea tranziției către economia verde.
(11) Prezenta directivă ar trebui să contribuie la reducerea progresivă a poluării atmosferice, pornind de la reducerile obținute în urma legislației Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă, care abordează emisiile de substanțe specifice.
(12) Legislația Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă ar trebui să ducă efectiv la obținerea reducerilor planificate de emisii. Identificarea și abordarea într-o etapă timpurie a legislației ineficiente a Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă sunt esențiale pentru atingerea unor obiective mai ample de calitate a aerului, fapt demonstrat de discrepanța dintre emisiile de oxizi de azot obținute în condiții reale și emisiile obținute în condiții de testare provenite de la automobilele cu motor diesel EURO 6.
(13) Statele membre ar trebui să respecte angajamentele de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă începând cu 2020 până în 2029 și după 2030. Pentru a asigura progrese vizibile în ceea ce privește angajamentele pentru 2030, statele membre ar trebui să identifice niveluri indicative de emisii pentru 2025, ceea ce ar fi tehnic fezabil și nu ar atrage costuri disproporționate, și ar trebui să încerce să respecte aceste niveluri. În situația în care emisiile pentru 2025 nu pot fi limitate în conformitate cu traiectoria de reducere stabilită, statele membre ar trebui să explice, în rapoartele ulterioare pe care le elaborează în temeiul prezentei directive, motivele pentru această abatere, cât și măsurile care ar readuce statele membre la respectiva traiectorie.
(14) Angajamentele naționale de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă pentru 2030 se bazează pe o estimare a potențialului de reducere al fiecărui stat membru cuprins în Raportul STPA nr. 16 din ianuarie 2015 (denumit în continuare „STPA 16”), pe examinarea tehnică a diferențelor între estimările naționale și cele ale STPA 16, precum și pe obiectivul politic de reducere a impactului general asupra sănătății în 2030 (față de 2005) cât mai aproape posibil de cel din propunerea Comisiei pentru prezenta directivă. Pentru a îmbunătăți transparența, Comisia ar trebui să publice ipotezele de bază utilizate în STPA 16.
(15) Respectarea angajamentelor naționale de reducere a emisiilor ar trebui evaluată prin raportare la stadiul metodologic concret din momentul în care s-a stabilit angajamentul.
(16) Cerințele de raportare și angajamentele privind reducerea emisiilor ar trebui să se bazeze pe consumul de energie la nivel național și combustibili vânduți. Totuși, unele state membre pot, în temeiul Convenției LRTAP, să utilizeze totalul emisiilor naționale calculate în baza combustibililor folosiți în sectorul transportului rutier ca bază pentru această respectare. Respectiva opțiune ar trebui menținută în prezenta directivă pentru a asigura coerența între dreptul internațional și cel al Uniunii.
(17) Pentru a aborda unele din incertitudinile inerente pentru stabilirea angajamentelor naționale de reducere a emisiilor, Protocolul de la Gothenburg revizuit include mecanisme de flexibilitate care ar trebui să fie încorporate în prezenta directivă. În special, Protocolul de la Gothenburg revizuit stabilește un mecanism pentru a ajusta inventarele naționale de emisii și pentru a face o medie a emisiilor anuale naționale pentru o perioadă maximă de trei ani, în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. În plus, ar trebui să se prevadă mecanisme de flexibilitate în prezenta directivă, în cazul în care aceasta impune un angajament de reducere, care depășește reducerea eficientă din punctul de vedere al costurilor identificată în STPA 16 și, de asemenea, pentru a asista statele membre în caz de evenimente excepționale și neprevăzute legate de producția sau de furnizarea de energie, cu condiția îndeplinirii unor condiții specifice. Utilizarea acestor mecanisme de flexibilitate ar trebui să fie monitorizată de către Comisie, ținând seama totodată de orientările elaborate în temeiul Convenției LRTAP. Pentru a evalua cererile de corecție, angajamentele de reducere a emisiilor pentru perioada începând cu 2020 până în 2029 ar trebui considerate ca fiind stabilite la 4 mai 2012, data la care Protocolul de la Gothenburg a fost revizuit.
(18) Fiecare stat membru ar trebui să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare un program național de control al poluării atmosferice, în scopul respectării angajamentelor sale de reducere a emisiilor și de a contribui în mod eficient la realizarea obiectivelor privind calitatea aerului. În acest sens, statele membre ar trebui să țină seama de necesitatea de a reduce emisiile, în special oxizii de azot și particulele fine în suspensie, în zonele și aglomerările afectate de concentrații excesive de poluanți atmosferici și/sau în zonele și aglomerările care contribuie în mod semnificativ la poluarea aerului din alte zone și aglomerări, inclusiv din țările învecinate. În acest scop, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să contribuie la punerea cu succes în aplicare a unor planuri privind calitatea aerului întocmite în temeiul articolului 23 din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6).
(19) În vederea reducerii emisiilor din surse antropice, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să ia în considerare măsuri aplicabile tuturor sectoarelor relevante, inclusiv agricultura, energia, industria, transportul rutier, transportul pe căi navigabile interioare, încălzirea locuințelor și utilizarea motoarelor cu ardere internă pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră și a solvenților. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a decide cu privire la măsurile care trebuie adoptate pentru a respecta angajamentele de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă.
(20) În elaborarea programelor naționale de control al poluării atmosferice, statele membre ar trebui să ia în considerare bunele practici de abordare, printre altele, a celor mai nocivi poluanți care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în ceea ce privește grupurile sensibile ale populației umane.
(21) Agricultura aduce o contribuție importantă la emisiile atmosferice de amoniac și particule fine în suspensie. Pentru a reduce aceste emisii, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să includă măsurile aplicabile sectorului agricol. Astfel de măsuri ar trebui să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor și bazate pe informații și date specifice, luând în considerare progresele științifice și măsurile anterioare întreprinse de statele membre. Politica agricolă comună oferă statelor membre posibilitatea de a contribui la calitatea aerului prin măsuri specifice. Evaluări viitoare vor oferi o înțelegere mai bună a efectelor respectivelor măsuri.
(22) Îmbunătățirile în materie de calitate a aerului ar trebui realizate prin măsuri proporționale. Atunci când adoptă măsuri care urmează să fie incluse în programele naționale de control al poluării atmosferice care sunt aplicabile sectorului agricol, statele membre ar trebui să asigure faptul că impactul acestora asupra fermelor mici este luat în considerare pe deplin, astfel încât să se limiteze, cât mai mult posibil, orice costuri suplimentare.
(23) În cazul în care anumite măsuri luate în cadrul programelor naționale de control al poluării atmosferice în scopul prevenirii emisiilor în sectorul agricol sunt eligibile pentru sprijin financiar, în special măsurile luate de ferme, care necesită modificări semnificative ale practicilor sau investiții semnificative, Comisia ar trebui să faciliteze accesul la această finanțare sau la alte finanțări disponibile din partea Uniunii.
(24) Pentru a reduce emisiile, statele membre ar trebui să aibă în vedere sprijinirea reorientării investițiilor către tehnologii curate și eficiente. Inovarea poate contribui la ameliorarea durabilității și la rezolvarea problemelor la sursă prin îmbunătățirea răspunsurilor sectoriale la provocările privind calitatea aerului.
(25) Programele naționale de control al poluării atmosferice, inclusiv analiza care stă la baza identificării de politici și de măsuri, ar trebui să fie actualizate în mod regulat.
(26) În vederea elaborării unor programe naționale de control al poluării atmosferice bine documentate, precum și a eventualelor actualizări semnificative ale acestora, statele membre ar trebui să supună respectivele programe și actualizări consultării cu publicul și autoritățile competente de la toate nivelurile și în faza când toate opțiunile privind politicile și măsurile sunt încă deschise. Statele membre ar trebui să inițieze consultări transfrontaliere în cazul în care punerea în aplicare a programului lor ar putea afecta calitatea aerului din alt stat membru sau țară terță, în conformitate cu cerințele stabilite în dreptul Uniunii și în cel internațional, inclusiv în Convenția CEE-ONU privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (denumită în continuare „Convenția Espoo”) din 1991și Protocolul privind evaluarea strategică de mediu din 2003.
(27) Unul dintre scopurile prezentei directive este protecția sănătății umane. După cum a subliniat în numeroase rânduri Curtea de Justiție, excluderea în principiu a posibilității ca persoanele vizate să invoce o obligație impusă de o directivă ar fi incompatibilă cu efectul obligatoriu pe care articolul 288 al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) îl atribuie unei directive. Acest raționament se aplică în special în cazul unei directive ale cărei obiective sunt controlul și reducerea poluării atmosferice și care este destinată, așadar, protecției sănătății umane.
(28) Statele membre ar trebui să pregătească și să raporteze inventare și prognoze naționale de emisii și să transmită un raport al acestora, precum și rapoarte informative de inventariere pentru toți poluanții atmosferici care fac obiectul prezentei directive, măsură care ar trebui să permită respectarea obligațiilor de raportare pe care le are Uniunea în temeiul Convenției LRTAP și al protocoalelor la aceasta.
(29) Pentru a menține coerența globală la nivelul Uniunii în ansamblul său, statele membre ar trebui să garanteze că raportarea către Comisie a inventarelor și a prognozelor naționale de emisii, precum și a rapoartelor informative de inventariere este pe deplin coerentă cu raportarea acestora în temeiul Convenției LRTAP.
(30) Pentru evaluarea eficienței angajamentelor naționale de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă, statele membre ar trebui, de asemenea, să monitorizeze impactul poluării aerului asupra ecosistemelor terestre și acvatice și să raporteze acest impact. Pentru a asigura o abordare eficientă din punctul de vedere al costurilor, statele membre ar trebui să poată folosi indicatorii opționali de monitorizare prevăzuți în prezenta directivă și să se coordoneze cu celelalte programe de monitorizare instituite în temeiul unor directive conexe și, după caz, cu Convenția LRTAP.
(31) Ar trebui instituit un Forum european pentru aer curat, care să reunească toate părțile interesate, inclusiv autoritățile competente ale statelor membre de la toate nivelurile relevante, pentru a face schimb de experiență și de bune practici, în special pentru a contribui la elaborarea de orientări și a facilita punerea în aplicare coordonată a legislației și politicilor Uniunii referitoare la îmbunătățirea calității aerului.
(32) În conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), statele membre ar trebui să asigure diseminarea activă și sistematică a informațiilor prin mijloace electronice.
(33) Este necesar să se modifice Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) în vederea asigurării coerenței respectivei directive cu Convenția CEE-ONU de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu din 1998 (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”).
(34) Pentru a ține cont de evoluțiile tehnice și internaționale, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexei I, precum și a părții 2 din anexa III și a anexei IV, pentru a le adapta evoluțiilor din cadrul Convenției LRTAP și în ceea ce privește modificarea anexei V pentru a o adapta progresului tehnic și științific și evoluțiilor în cadrul Convenției LRTAP. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(35) Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a mecanismelor de flexibilitate și a programelor naționale de control al poluării atmosferice în temeiul prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
(36) Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și să se asigure că acestea sunt puse în aplicare. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.
(37) Având în vedere natura și amploarea modificărilor care ar trebui aduse Directivei 2001/81/CE, aceasta ar trebui să fie înlocuită pentru a se spori gradul de certitudine juridică, claritatea, transparența și simplificarea legislativă. Pentru a se asigura continuitatea îmbunătățirii calității aerului, statele membre ar trebui să respecte plafoanele naționale de emisie prevăzute de Directiva 2001/81/CE până când noile angajamente naționale de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă vor deveni aplicabile în 2020.
(38) Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere caracterul transfrontalier al poluării atmosferice, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(39) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (11), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să însoțească notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată,