Recitale
(1) În conformitate cu articolele 120 și 121 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre trebuie să își conducă politicile economice în așa fel încât să contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii și în contextul orientărilor generale formulate de Consiliu. Articolul 148 din TFUE prevede obligația statelor membre de a pune în aplicare politici de ocupare a forței de muncă care țin seama de liniile directoare privind ocuparea forței de muncă stabilite de Consiliu. Prin urmare, coordonarea politicilor economice ale statelor membre constituie o chestiune de interes comun.
(2) Articolul 175 din TFUE prevede, printre altele, obligația statelor membre de a-și coordona politicile economice în vederea realizării obiectivelor privind coeziunea economică, socială și teritorială menționate la articolul 174 din TFUE.
(3) Izbucnirea epidemiei de COVID-19 la începutul anului 2020 a modificat perspectivele economice și sociale pentru anii următori în Uniune și în lume. În Uniune, au apărut noi priorități, legate de criză, care pun accentul în principal pe redresare și reziliență. Prioritățile respective necesită un răspuns urgent și coordonat al Uniunii pentru a face față consecințelor economice, sociale și în materie de sănătate cu care se confruntă statele membre, precum și pentru a atenua efectele sociale și economice negative. În special femeile au fost afectate deosebit de puternic de consecințele economice ale crizei provocate de COVID-19. Criza provocată de COVID-19, precum și criza economică și financiară anterioară au demonstrat că dezvoltarea unor economii solide și reziliente și a unor sisteme financiare bazate pe structuri economice și sociale puternice și durabile ajută statele membre să reacționeze mai eficient la șocuri și să se redreseze mai rapid în urma acestora. De asemenea, s-a demonstrat în mod clar necesitatea ca sistemele de sănătate, serviciile publice esențiale și mecanismele eficiente de protecție socială să fie pregătite. Reformele și investițiile de îmbunătățire a creșterii, durabile, inteligente și responsabile din punct de vedere social, politicile fiscale sănătoase și crearea unor locuri de muncă de înaltă calitate menite să răspundă noilor provocări, să remedieze deficiențele economice structurale și să consolideze reziliența economică vor fi, prin urmare, esențiale pentru a readuce economia și societatea pe o traiectorie de redresare durabilă și pentru a depăși divergențele economice, sociale și teritoriale care există în Uniune. Aceste măsuri ar trebui luate în interesul bunăstării cetățenilor Uniunii și în conformitate cu principiile relevante privind drepturile fundamentale.
(4) Regulamentul (UE) 2017/825 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a instituit Programul de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020, cu un buget de 142 800 000 EUR la momentul adoptării. Programul de sprijin pentru reforme structurale a fost instituit cu scopul de a consolida capacitatea statelor membre de a pregăti și a implementa reforme administrative și structurale menite să promoveze creșterea, inclusiv prin recurgerea la asistență pentru utilizarea eficientă și eficace a fondurilor din partea Uniunii. Sprijinul tehnic acordat în cadrul Programului de sprijin pentru reforme structurale este furnizat de către Comisie, la cererea unui stat membru, și poate acoperi o gamă largă de domenii de politică. Prezentul regulament este conceput ca o continuare a respectivului program, față de care statele membre au avut un răspuns favorabil, și încorporează ajustările relevante.
(5) Statele membre au beneficiat tot mai mult de sprijin tehnic în cadrul Programului de sprijin pentru reforme structurale. Prin urmare, pentru a sprijini în continuare și într-o măsură mai mare statele membre în implementarea reformelor, prezentul regulament ar trebui să instituie un instrument de sprijin tehnic (denumit în continuare „instrumentul”).
(6) La nivelul Uniunii, semestrul european pentru coordonarea politicilor economice constituie cadrul care identifică provocările și prioritățile naționale de reformă și monitorizează punerea în aplicare a priorităților respective. De asemenea, statele membre își elaborează propriile strategii de investiții multianuale naționale în sprijinul priorităților respective în contextul semestrului european. Respectivele strategii sunt prezentate împreună cu programele naționale de reformă anuale, pentru a defini și a coordona prioritățile care urmează să beneficieze de sprijin prin intermediul finanțării naționale sau din partea Uniunii. Acestea ar trebui, de asemenea, să servească drept mijloc de utilizare a finanțării din partea Uniunii într-un mod coerent și de maximizare a valorii adăugate a sprijinului financiar care urmează să fie primit în special din programele sprijinite de Uniune în cadrul fondurilor structurale și de coeziune, precum și din alte programe. În ceea ce privește provocările identificate în contextul semestrului european, instrumentul ar aduce o valoare adăugată clară prin sprijinirea statelor membre să își îmbunătățească capacitatea de a aborda în mod eficace recomandările specifice fiecărei țări.
(7) Reflectând Pactul verde european, ca fiind strategia de creștere a Uniunii, și transpunerea în practică a angajamentelor Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, instrumentul este destinat să contribuie la punerea în aplicare a Pactului verde european, la integrarea acțiunilor climatice și la atingerea unei ținte globale reprezentate de alocarea a 30 % din cheltuielile bugetului Uniunii pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor privind clima, precum și la planul ambițios de a aloca pentru obiectivele în materie de biodiversitate 7,5 % din cheltuielile anuale efectuate în contextul cadrului financiar multianual începând cu 2024 și 10 % pentru 2026 și pentru 2027, ținând seama totodată de suprapunerile existente între obiectivele privind clima și cele în materie de biodiversitate. Acțiunile relevante ar trebui identificate în cursul pregătirii și implementări instrumentului, iar ulterior acestea ar trebui să fie reevaluate în cadrul evaluărilor și procedurilor de reexaminare relevante. Instrumentul ar trebui să abordeze, de asemenea, provocările de mediu și sociale mai ample cu care se confruntă Uniunea, printre care protecția capitalului natural, conservarea biodiversității și sprijinirea economiei circulare și a tranziției energetice, în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Instrumentul ar trebui, de asemenea, să sprijine tranziția digitală și să contribuie la crearea pieței unice digitale.
(8) Obiectivul general al instrumentului ar trebui să fie promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii prin sprijinirea eforturilor statelor membre de a implementa reforme. Acest lucru este necesar pentru a încuraja investițiile publice și private, a sprijini redresarea economică și socială durabilă și echitabilă și convergența, a obține reziliență, a reduce sărăcia și inegalitatea, a promova egalitatea de gen, a crește competitivitatea, a răspunde în mod eficace provocărilor identificate în recomandările specifice fiecărei țări adoptate și a pune în aplicare dreptul Uniunii. Acest lucru este necesar, de asemenea, pentru a sprijini eforturile statelor membre de a-și consolida capacitatea instituțională și administrativă și cadrul juridic, inclusiv la nivel regional și local, și eforturile acestora de a pune în aplicare obiectivele de politică pentru a facilita tranziții favorabile incluziunii sociale, ecologice și digitale, în conformitate cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cu obiectivele Uniunii privind clima și energia pentru 2030 și cu obiectivul realizării neutralității climatice până în 2050, cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite și cu Pilonul european al drepturilor sociale.
(9) Obiectivele specifice ale instrumentului ar trebui să fie asistarea autorităților naționale în eforturile lor de a elabora, dezvolta și implementa reforme și de a pregăti, modifica, implementa și revizui planurile de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului (5), inclusiv prin schimb de bune practici, prin procese și metodologii adecvate, prin implicarea părților interesate, atunci când este cazul, și printr-un management al resurselor umane mai eficace și mai eficient.
(10) Pentru a ajuta statele membre să elaboreze, să dezvolte și să implementeze reforme în toate domeniile-cheie economice și societale, Comisia ar trebui să continue să furnizeze sprijin tehnic la cererea unui stat membru, într-o gamă largă de domenii de politică, care includ domenii legate de gestionarea finanțelor și a bunurilor publice, reforma instituțională și administrativă, reforma judiciară, mediul de afaceri, sectorul financiar și îmbunătățirea alfabetizării financiare, piața produselor, a serviciilor și a forței de muncă, educație și formare, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă, sănătatea publică, bunăstarea socială și îngrijirea, precum și capacități de detectare timpurie și de răspuns coordonat. Ar trebui să se acorde o atenție specială acțiunilor care promovează tranziția verde și digitală. Instrumentul ar trebui să sprijine și pregătirea pentru aderarea la zona euro.
(11) Prezentul regulament stabilește un pachet financiar aferent instrumentului, care reprezintă principala valoare de referință, în înțelesul Acordului interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii (6), pentru Parlamentul European și pentru Consiliu pe durata procedurii bugetare anuale. Creditele anuale ar trebui autorizate de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul procedurii bugetare anuale, în limitele cadrului financiar multianual și ținând seama de cererea pentru instrument.
(12) Pentru a răspunde nevoilor suplimentare în cadrul instrumentului, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a transfera la bugetul instrumentului resurse programate prin gestiune partajată în cadrul fondurilor din partea Uniunii și de a transfera înapoi resursele neangajate, în conformitate cu un regulament de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de instituire a unor norme financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil și migrație, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize. Resursele transferate ar trebui să fie executate în conformitate cu normele instrumentului și ar trebui să fie utilizate exclusiv în beneficiul statului membru în cauză. Comisia ar trebui să ofere feedback statului membru în cauză cu privire la utilizarea resurselor transferate.
(13) Pentru a răspunde nevoilor suplimentare în cadrul instrumentului, un stat membru ar trebui să poată solicita sprijin tehnic suplimentar și ar trebui să plătească costul aferent unui astfel de sprijin suplimentar. Astfel de plăți ar trebui să constituie venituri alocate externe în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (7) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) și ar trebui să fie utilizate exclusiv în beneficiul statului membru respectiv.
(14) Sprijinul tehnic ar trebui pus la dispoziție la cerere, cu scopul de a sprijini implementarea reformelor întreprinse la inițiativa statelor membre, a reformelor în contextul proceselor de guvernanță economică, în special cele care abordează în mod efectiv recomandările specifice fiecărei țări, sau al acțiunilor legate de punerea în aplicare a dreptului Uniunii, precum și a reformelor în legătură cu implementarea programelor de ajustare economică. De asemenea, instrumentul ar trebui să acorde sprijin tehnic pentru conceperea, modificarea, implementarea și revizuirea planurilor de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241.
(15) În conformitate cu normele și practicile existente deja în cadrul Programului de sprijin pentru reforme structurale, ar trebui să se stabilească un proces prin care transmiterea cererilor de sprijin tehnic să fie ușoară. Din acest motiv, cererile statelor membre ar trebui transmise până la data de 31 octombrie, cu excepția cazului în care se precizează altfel în cadrul sesiunilor suplimentare pentru depunerea unor cereri specifice. Respectând principiul general al egalității de tratament, al bunei gestiuni financiare și al transparenței, ar trebui să se stabilească criterii adecvate pentru analizarea cererilor depuse de statele membre. Criteriile respective ar trebui să țină cont de urgența, gravitatea și amploarea problemelor, precum și pe nevoile de sprijin identificate în domeniile de politică în care este preconizată acordarea de sprijin tehnic. Comisia ar trebui să organizeze sesiuni suplimentare pentru depunerea unor cereri specifice ca răspuns la nevoile emergente specifice ale statelor membre, inclusiv, în mod prioritar, pentru pregătirea, modificarea, implementarea și revizuirea planurilor de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241.
(16) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea ca, înainte de a solicita sprijin tehnic, să consulte, după caz, părțile interesate relevante, cum ar fi autoritățile locale și regionale, partenerii sociali și societatea civilă, în conformitate cu dreptul intern și cu practicile naționale.
(17) De asemenea, ar trebui să fie specificat conținutul planurilor de cooperare și de sprijin, care să detalieze măsurile pentru acordarea de sprijin tehnic statelor membre. În acest scop, măsurile de sprijin tehnic preconizate și contribuția financiară globală estimată aferentă ar trebui să ia în considerare acțiunile și activitățile finanțate din fonduri sau programe ale Uniunii.
(18) În scopul asigurării răspunderii și a transparenței, precum și a vizibilității acțiunilor Uniunii, sub rezerva anumitor condiții care să protejeze informațiile sensibile, Comisia ar trebui să transmită planurile de cooperare și de sprijin simultan Parlamentului European și Consiliului. Comisia ar trebui să poată să se implice în activități de comunicare. Comisia ar trebui să publice pe site-ul său o listă a cererilor de sprijin tehnic aprobate.
(19) Pentru a asigura o mai mare transparență în ceea ce privește contribuția tehnică la procesul decizional național, Comisia ar trebui să creeze un registru public unic online, prin intermediul căruia să poată pune la dispoziție, sub rezerva normelor aplicabile și pe baza consultărilor cu statele membre în cauză, studii sau rapoarte finale elaborate în cadrul acțiunilor eligibile. Pentru a proteja informațiile sensibile și confidențiale legate de interesele lor publice, statele membre ar trebui să poată solicita ca, în cazurile justificate, Comisia să nu dezvăluie conținutul unor astfel de documente fără acordul lor prealabil.
(20) Ar trebui să se stabilească dispoziții privind implementarea instrumentului, în special modurile de gestiune, formele de finanțare pentru măsurile de sprijin tehnic și conținutul programelor de lucru, care ar trebui să fie adoptate prin acte de punere în aplicare. Având în vedere importanța susținerii eforturilor autorităților naționale în ceea ce privește continuarea și implementarea reformelor, este necesar să se permită o rată de cofinanțare pentru granturi de până la 100 % din costurile eligibile. Pentru a permite mobilizarea rapidă a sprijinului tehnic în caz de urgență, ar trebui să se prevadă adoptarea unor măsuri speciale pentru o perioadă limitată. În acest scop, un cuantum limitat din bugetul programului de lucru al instrumentului, de maximum 30 % din bugetul anual alocat, ar trebui să fie rezervat pentru măsuri speciale.
(21) Pentru a se asigura alocarea eficientă și coerentă a fondurilor din bugetul Uniunii și pentru a respecta principiul bunei gestiuni financiare, acțiunile întreprinse în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie în concordanță cu programele Uniunii aflate în curs și complementare acestora. Dubla finanțare a acelorași cheltuieli ar trebui totuși evitată. În special, pentru a evita duplicări și suprapuneri, Comisia și autoritățile naționale ar trebui să asigure, în toate etapele procesului, o coordonare eficace în vederea asigurării consecvenței, coerenței, complementarității și sinergiei între sursele de finanțare, inclusiv în ceea ce privește finanțarea asistenței tehnice.
(22) În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (8), instrumentul ar trebui să fie evaluat pe baza informațiilor colectate în conformitate cu cerințele de monitorizare specifice, evitând totodată sarcinile administrative excesive, în special pentru statele membre, precum și o reglementare excesivă. Cerințele respective ar trebui să includă, după caz, indicatori cuantificabili pe baza cărora să se evalueze efectele instrumentului la fața locului.
(23) Comisia ar trebui să prezinte simultan Parlamentului European și Consiliului un raport anual cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament. În plus, ar trebui să se efectueze o evaluare independentă la jumătatea perioadei, care să analizeze îndeplinirea obiectivelor instrumentului, eficiența utilizării resurselor sale și valoarea sa adăugată. În acest context, Parlamentul European ar trebui să poată invita Comisia să participe la un schimb de opinii cu comisia competentă a Parlamentului European pentru a discuta despre raportul anual și despre implementarea instrumentului. În plus, o evaluare independentă ex post ar trebui să analizeze impactul instrumentului pe termen lung.
(24) Ar trebui stabilite programe de lucru pentru implementarea sprijinului tehnic. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Prezentului regulament i se aplică normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din TFUE. Normele respective sunt cuprinse în Regulamentul financiar. Acestea prevăd în special procedura de stabilire și de execuție a bugetului prin intermediul granturilor, al achizițiilor publice, al premiilor și al gestiunii indirecte și prevăd verificări privind responsabilitatea actorilor financiari. Normele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE includ, de asemenea, un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii.
(25) În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 (10),(Euratom, CE) nr. 2185/96 (11) și (UE) 2017/1939 (12) ale Consiliului, interesele financiare ale Uniunii trebuie să fie protejate prin măsuri proporționale, inclusiv măsuri referitoare la prevenirea, depistarea, corectarea și investigarea neregulilor, inclusiv a fraudei, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, prin impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentele (Euratom, CE) nr. 2185/96 și (UE, Euratom) nr. 883/2013, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are competența de a desfășura investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, Parchetul European (EPPO) este împuternicit să investigheze și să urmărească penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (13). În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, să acorde drepturile necesare și să permită accesul reprezentanților Comisiei, ai OLAF, ai Curții de Conturi și, în ceea ce privește statele membre care participă la forma de cooperare consolidată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939, ai EPPO, și să se asigure că orice terț implicat în execuția fondurilor din partea Uniunii acordă drepturi echivalente.
(26) Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii propuse, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
(27) Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze continuarea sau modificarea măsurilor de sprijin aprobate de către Comisie până la 31 decembrie 2020 în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 sau al oricărui alt act al Uniunii aplicabil asistenței respective. Prin urmare, măsurile aprobate în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 ar trebui să rămână valabile. În acest sens, ar trebui să se prevadă o dispoziție tranzitorie.
(28) Pentru a se asigura aplicarea cu promptitudine a măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,