Recitale
(1) Gestionarea deșeurilor în Uniune ar trebui să fie îmbunătățită și transformată în gestionarea durabilă a materialelor pentru a proteja, a conserva și a îmbunătăți calitatea mediului, pentru a proteja sănătatea umană, pentru a asigura utilizarea prudentă, eficientă și rațională a resurselor naturale, pentru a promova principiile economiei circulare, pentru a spori utilizarea energiei din surse regenerabile, pentru a crește eficiența energetică, pentru a reduce gradul de dependență a Uniunii față de resursele importate, pentru a crea noi oportunități economice și pentru a stimula competitivitatea pe termen lung. Pentru ca economia să devină cu adevărat circulară, este necesar să se adopte măsuri suplimentare privind producția și consumul sustenabile, prin axarea pe întregul ciclu de viață al produselor, într-un mod care conservă resursele și închide bucla. Utilizarea mai eficientă a resurselor ar aduce, de asemenea, economii nete substanțiale întreprinderilor, autorităților publice și consumatorilor din Uniune, reducând, în același timp, emisiile anuale totale de gaze cu efect de seră.
(2) Creșterea eficienței în utilizarea resurselor și asigurarea valorificării deșeurilor ca resursă poate contribui la reducerea dependenței Uniunii de importul de materii prime și poate facilita tranziția la o gestionare mai sustenabilă a materialelor și la crearea unui model de economie circulară. Tranziția respectivă ar trebui să contribuie la realizarea obiectivelor de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii stabilite în Strategia Europa 2020 și la crearea de oportunități importante pentru economiile locale și părțile interesate, contribuind în același timp la îmbunătățirea sinergiilor dintre economia circulară și politicile în materie de energie, climă, agricultură, industrie și cercetare, și în același timp generând beneficii pentru mediu în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru economie.
(3) Obiectivele prevăzute în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor ar trebui să fie mai ambițioase, astfel încât să reflecte mai bine ambiția Uniunii de a trece la o economie circulară.
(4) Este necesar să se asigure coerența dintre Directiva 2008/98/CE și actele legislative conexe ale Uniunii, precum Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) și Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
(5) Multe state membre nu au dezvoltat încă în întregime infrastructura necesară în materie de gestionare a deșeurilor. Prin urmare, este esențial să se stabilească obiective clare de politică pe termen lung pentru a orienta măsurile și investițiile, în special prin prevenirea creării de capacități excedentare structurale în ceea ce privește tratarea deșeurilor reziduale și blocarea materialelor reciclabile la nivelurile inferioare ale ierarhiei deșeurilor.
(6) Deșeurile municipale reprezintă aproximativ între 7 %-10 % din totalul deșeurilor generate în Uniune. Acest flux de deșeuri este însă unul dintre cele mai complexe de gestionat, iar modul în care este administrat constituie, în general, un bun indiciu în ceea ce privește calitatea sistemului global de gestionare a deșeurilor dintr-o țară. Provocările în materie de gestionare a deșeurilor municipale sunt determinate de faptul că acestea au o compoziție foarte complexă și mixtă, se află în imediata apropiere a cetățenilor, au un grad foarte ridicat de vizibilitate publică și au consecințe asupra mediului și a sănătății populației. Prin urmare, administrarea deșeurilor municipale necesită un sistem foarte complex, inclusiv o schemă eficientă de colectare, un sistem eficient de sortare și urmărirea adecvată a fluxurilor de deșeuri, implicarea în mod activ a cetățenilor și a întreprinderilor, adaptarea infrastructurii la compoziția specifică a deșeurilor și un sistem de finanțare detaliat. Țările care au dezvoltat sisteme eficiente de gestionare a deșeurilor municipale au, în general, rezultate mai bune în ceea ce privește administrarea globală a deșeurilor, inclusiv privind îndeplinirea obiectivelor de reciclare.
(7) Experiența a demonstrat că, indiferent de modul de repartizare a responsabilităților în materie de gestionare a deșeurilor între actorii publici și cei privați, sistemele de gestionare a deșeurilor pot contribui la realizarea economiei circulare, iar decizia privind alocarea responsabilităților depinde în mod frecvent de condițiile geografice și structurale. Normele stabilite în prezenta directivă permit atât sisteme de gestionare a deșeurilor în care municipalitatea deține responsabilitatea generală de a colecta deșeurile municipale, cât și sisteme în care astfel de servicii sunt externalizate unor operatori privați, precum și orice alt tip de repartizare a responsabilităților între actorii publici și cei privați. Alegerea sistemelor și decizia de a le păstra sau schimba este în continuare responsabilitatea statelor membre.
(8) Pentru a evita duplicarea normelor, substanțele pe bază de plante din industria agroalimentară și produsele alimentare de origine nonanimală care nu mai sunt destinate consumului uman, fiind menite să fie utilizate pentru hrănirea animalelor pe cale orală, ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2008/98/CE, cu condiția să respecte pe deplin legislația Uniunii în domeniul hranei pentru animale. Prin urmare, Directiva 2008/98/CE ar trebui să nu se aplice respectivelor produse și substanțe atunci când sunt utilizate ca hrană pentru animale, fiind necesar ca domeniul de aplicare al directivei menționate să fie clarificat în consecință. Fără a aduce atingere altor dispoziții ale Uniunii aplicabile în domeniul nutriției animalelor, subprodusele de origine animală destinate a fi utilizate ca materii prime pentru hrana pentru animale, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (7) sunt deja excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2008/98/CE, în măsura în care sunt reglementate de alte acte legislative ale Uniunii.
(9) Este necesar să se includă în Directiva 2008/98/CE definiții ale deșeurilor nepericuloase, ale deșeurilor municipale, ale deșeurilor provenite din activități de construcție și demolări, ale deșeurilor alimentare, ale operațiunilor de valorificare materială, ale rambleierii și ale schemelor de răspundere extinsă a producătorilor, astfel încât domeniul de aplicare al acestor noțiuni să fie clarificat.
(10) Pentru a asigura faptul că pregătirea pentru reutilizare și obiectivele de reciclare se bazează pe date fiabile și comparabile și pentru a permite o monitorizare mai eficace a progreselor realizate în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor respective, definiția deșeurilor municipale din Directiva 2008/98/CE ar trebui să fie conformă cu definiția utilizată în scopuri statistice de Eurostat și de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), pe baza căreia statele membre raportează date de mai mulți ani. Deșeurile municipale sunt definite ca deșeuri menajere și deșeuri provenind din alte surse, cum ar fi magazinele de vânzare cu amănuntul, administrația, sectorul educației, serviciile medicale, serviciile de cazare și de restaurație și alte servicii și activități, care sunt similare ca natură și compoziție cu deșeurile menajere. Prin urmare, deșeurile municipale includ, printre altele, deșeurile rezultate din activitatea de întreținere a parcurilor și grădinilor, cum ar fi frunzele, iarba și resturile rămase în urma tunderii copacilor, precum și deșeurile provenite din activitatea de curățare a piețelor și a străzilor, cum ar fi conținutul containerelor pentru gunoi și gunoaiele adunate de pe străzi, cu excepția materialelor precum nisipul, pietrele, noroiul sau praful. Statele membre urmează să se asigure că deșeurile produse de marile întreprinderi comerciale și industriale care nu sunt similare cu deșeurile menajere nu intră în sfera de aplicare a definiției deșeurilor municipale. Deșeurile provenite din producție, agricultură, silvicultură, pescuit, construcții și demolări, fose septice și rețeaua de canalizare și tratare și vehiculele scoase din uz nu intră în sfera de aplicare a definiției deșeurilor municipale. Deșeurile municipale urmează a fi înțelese ca fiind corespunzătoare tipurilor de deșeuri incluse în capitolul 15 01 și capitolul 20, cu excepția codurilor 20 02 02, 20 03 04 și 20 03 06, din lista deșeurilor stabilită prin Decizia 2014/955/UE a Comisiei (8) din versiunea în vigoare la 4 iulie 2018. Deșeurile care se încadrează la alte capitole din respectiva listă nu trebuie să fie considerate deșeuri municipale, cu excepția cazurilor în care deșeurile municipale sunt supuse tratării și li se atribuie codurile enumerate la capitolul 19 din respectiva listă. Statele membre pot utiliza categoriile pertinente din respectiva listă în scopuri statistice. Definiția deșeurilor municipale din prezenta directivă este introdusă pentru a determina domeniul de aplicare al pregătirii pentru reutilizare și al obiectivelor de reciclare și regulile de calcul al acestora. Definiția este neutră în ceea ce privește statutul, public sau privat, al operatorului care gestionează deșeurile și include, prin urmare, deșeurile provenind de la gospodării și din alte surse care sunt gestionate de municipalități sau în numele acestora sau direct de operatori privați.
(11) Deși definiția deșeurilor provenite din activități de construcție și demolări se referă la deșeurile rezultate din activități de construcție și demolare în general, aceasta include și deșeurile provenite din activitățile minore de construcție de tipul „do-it-yourself” și demolare desfășurate în gospodăriile private. Deșeurile provenite din activități de construcție și demolări ar trebui înțelese ca fiind corespunzătoare tipurilor de deșeuri incluse în capitolul 17 din lista deșeurilor stabilită prin Decizia 2014/955/UE din versiunea în vigoare la 4 iulie 2018.
(12) Ar trebui introdusă o definiție a valorificării materiale, pentru a acoperi formele de valorificare, altele decât valorificarea energetică și altele decât reprelucrarea deșeurilor în materiale folosite drept combustibil sau pentru a produce în alt fel energie. Aceasta include pregătirea pentru reutilizare, reciclarea și rambleierea și alte forme de valorificare materială, precum reprelucrarea deșeurilor în materii prime secundare în scopuri de amenajare pentru construcția de drumuri sau alte infrastructuri. În funcție de circumstanțele de fapt specifice, o astfel de reprelucrare poate intra în definiția reciclării, în cazul în care utilizarea materialelor se bazează pe controale de calitate corespunzătoare și îndeplinește toate standardele, normele, specificațiile și cerințele în materie de mediu și de protecție a sănătății relevante pentru utilizarea respectivă.
(13) Ar trebui introdusă o definiție a rambleierii pentru a clarifica faptul că înseamnă orice operațiune de valorificare a deșeurilor nepericuloase adecvate în scopuri de refacere în zonele în care s-au efectuat excavări sau în scopuri de amenajare de arhitectură peisagistică. Deșeurile utilizate pentru rambleiere ar trebui să se limiteze la cantitatea strict necesară pentru atingerea scopurilor în cauză.
(14) Ar trebui introdusă o definiție a schemei de răspundere extinsă a producătorilor pentru a clarifica faptul că înseamnă un set de măsuri luate de statele membre potrivit cărora producătorii de produse trebuie să poarte responsabilitatea financiară sau financiară și organizatorică pentru gestionarea stadiului de deșeu din ciclul de viață al unui produs, inclusiv colectarea separată și operațiunile de sortare și tratare. Această obligație poate include, de asemenea, responsabilitatea organizațională și responsabilitatea de a contribui la prevenirea generării de deșeuri și la reutilizarea și reciclarea produselor. Producătorii de produse pot îndeplini obligațiile ce le revin în temeiul schemei de răspundere extinsă a producătorilor în mod individual sau colectiv.
(15) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute în Directiva 2008/98/CE, statele membre ar trebui să utilizeze instrumente economice și alte măsuri în scopul de a furniza stimulente pentru aplicarea ierarhiei deșeurilor, precum cele indicate în anexa IVa, care includ, printre altele, taxele de eliminare a deșeurilor prin depozitare și taxele de incinerare, schemele de plată în funcție de cantitatea de deșeuri generată, schemele de răspundere extinsă a producătorilor, facilitarea donațiilor de alimente, stimulentele acordate autorităților locale sau alte instrumente și măsuri adecvate.
(16) Pentru a promova utilizarea durabilă a resurselor și simbioza industrială, statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare pentru a facilita recunoașterea ca subprodus a unei substanțe sau a unui obiect care rezultă dintr-un proces de producție al cărui obiectiv principal nu este producerea respectivei substanțe sau a respectivului obiect, în cazul în care condițiile armonizate stabilite la nivelul Uniunii sunt respectate. Comisia ar trebui să aibă competența de a adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili criterii detaliate cu privire la punerea în aplicare a statutului de subprodus, acordând prioritate practicilor de simbioză industrială care pot fi reproduse.
(17) Pentru a le oferi operatorilor de pe piețele de materii prime secundare mai multă certitudine în ceea ce privește statutul de deșeu sau de material care nu mai este considerat deșeu al substanțelor sau al obiectelor și pentru a promova condiții de concurență echitabile, este important ca statele membre să ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că deșeurile care au fost supuse unei operațiuni de valorificare sunt considerate ca încetând să mai fie deșeuri dacă respectă toate condițiile stabilite la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă. Astfel de măsuri pot include adoptarea de acte legislative care transpun respectivele obligații susținute de proceduri pentru punerea lor în aplicare, cum ar fi crearea unor criterii de încetare a statutului de deșeu specifice materialelor și aplicațiilor, documente de orientare, decizii de la caz la caz și alte proceduri pentru aplicarea ad-hoc a condițiilor armonizate stabilite la nivelul Uniunii. Astfel de măsuri ar trebui să includă dispoziții de executare pentru a verifica dacă deșeurile care încetează să mai fie considerate deșeuri ca urmare a unei operațiuni de valorificare respectă dreptul Uniunii privind deșeurile, substanțele chimice și produsele, acordând prioritate în special fluxurilor de deșeuri care prezintă un risc mai ridicat pentru sănătatea umană și pentru mediu ca urmare a naturii și volumului fluxurilor de deșeuri, deșeurilor care fac obiectul unor procese inovatoare de valorificare sau deșeurilor care sunt recuperate pentru utilizarea ulterioară în alte state membre. Măsurile pot include, de asemenea, stabilirea unei cerințe pentru operatorii care valorifică deșeuri sau deținătorii de deșeuri valorificate de a demonstra conformitatea cu condițiile stabilite la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă. Pentru a preveni transporturile ilegale de deșeuri și pentru a sensibiliza statele membre și operatorii economici în acest sens, ar trebui să existe o transparență mai mare cu privire la abordările statelor membre în ceea ce privește încetarea statutului de deșeu, în special în ceea ce privește deciziile lor de la caz la caz și rezultatele verificărilor efectuate de autoritățile competente, precum și în ceea ce privește îngrijorările statelor membre și alte autorităților competente, specifice privind anumite fluxuri de deșeuri. Rămâne responsabilitatea exclusivă a statului membru să determine în final, pe baza tuturor informațiilor relevante furnizate de către deținătorul de materiale sau de deșeuri, dacă condițiile prevăzute la articolul 5 sau la articolul 6 din Directiva 2008/98/CE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă sunt respectate.
(18) Comisiei ar trebui să îi fie conferite competențe de executare, cu scopul de a stabili criterii detaliate privind aplicarea încetării statutului de deșeu. În acest context, ar trebui luate în considerare anumite criterii de stabilire a încetării statutului de deșeu, cel puțin pentru agregate, hârtie, anvelope și materiale textile.
(19) Aplicarea normelor privind subprodusele și încetarea statutului de deșeu ar trebui să se aplice fără a aduce atingere altor dispoziții ale dreptului Uniunii, în special articolului 28 și articolului 50 alineatele (4a) și (4b) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (9) privind transferurile de deșeuri, legislației privind substanțele chimice și legislației privind introducerea pe piață a anumitor produse. Încetarea statutului de deșeu poate fi realizată numai dacă substanțele sau obiectele respectă cerințele relevante aplicabile produselor. Normele privind încetarea statutului de deșeu pot fi stabilite în legislația specifică produselor.
(20) Statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare pentru a încuraja dezvoltarea, producerea, comercializarea și utilizarea produselor și componentelor de produse adaptate unei utilizări multiple, care conțin materiale reciclate, care sunt durabile din punct de vedere tehnic, reparabile cu ușurință și care pot, după ce au devenit deșeuri, să facă obiectul pregătirii pentru reutilizare și al reciclării, pentru a facilita punerea în aplicare corespunzătoare a ierarhiei deșeurilor, fără a aduce atingere liberei circulații a bunurilor pe piața internă. Măsurile respective ar trebui să țină seama de impactul produselor pe parcursul întregului lor ciclu de viață, de ierarhia deșeurilor și, după caz, de potențialul de reciclare multiplă.
(21) Schemele de răspundere extinsă a producătorilor reprezintă o parte esențială a gestionării eficiente a deșeurilor. Cu toate acestea, eficacitatea și performanța acestora diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul. Prin urmare, este necesar să se stabilească cerințe operaționale minime privind astfel de scheme de răspundere extinsă a producătorilor în cauză și să se clarifice faptul că cerințele respective se aplică, de asemenea, schemelor de răspundere extinsă a producătorilor instituite în temeiul altor acte legislative ale Uniunii, în special al Directivelor 2000/53/CE (10), 2006/66/CE (11) și 2012/19/UE (12) ale Parlamentului European și ale Consiliului, în plus față de cerințele deja prevăzute în actele respective, cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod explicit. Este necesar să se facă o distincție între cerințele minime în cauză, care se aplică tuturor schemelor, și cele care se aplică doar organizațiilor care pun în aplicare obligațiile ce le revin în temeiul schemei de răspundere extinsă a producătorilor în numele producătorilor de produse. Cu excepția cazului în care statele membre decid altfel, cerințele minime generale privind schemele de răspundere extinsă a producătorilor nu se aplică schemelor care nu respectă definiția unei scheme de răspundere extinsă a producătorilor.
(22) Cerințele generale minime ar trebui să diminueze costurile și să stimuleze performanța, precum și să asigure condiții de concurență echitabile, inclusiv pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru întreprinderile din domeniul comerțului electronic, și să evite obstacolele în calea bunei funcționări a pieței interne. Cerințele respective ar trebui să contribuie, de asemenea, la includerea costurilor la încheierea ciclului de viață în prețurile produselor și să ofere stimulente producătorilor pentru ca, atunci când își proiectează produsele, să țină seama în mai mare măsură de posibilitățile de reciclare, reutilizare și reparare și de prezența substanțelor periculoase. În general, cerințele ar trebui să îmbunătățească guvernanța și transparența schemelor de răspundere extinsă a producătorilor și să reducă riscul de conflicte de interese între organizațiile care pun în aplicare obligațiile ce le revin în temeiul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor în numele producătorilor de produse și operatorii care se ocupă de deșeuri cu care respectivele organizații încheie contracte. Cerințele ar trebui să se aplice atât schemelor noi de răspundere extinsă a producătorilor, cât și celor existente. Cu toate acestea, schemele existente de răspundere extinsă a producătorilor au nevoie de o perioadă de tranziție pentru a-și adapta structurile și procedurile la noile cerințe.
(23) Autoritățile publice joacă un rol important în organizarea colectării și tratării deșeurilor municipale și în comunicarea aferentă cu cetățenii. Dispozițiile referitoare la responsabilitatea financiară a producătorilor de produse introduse ca parte a cerințelor minime generale privind schemele de răspundere extinsă a producătorilor ar trebui să se aplice fără a aduce atingere competenței autorităților publice în ceea ce privește colectarea și tratarea deșeurilor municipale.
(24) În cazurile în care autoritățile publice sunt responsabile de organizarea aspectelor operaționale legate de gestionarea deșeurilor provenite din produse care fac obiectul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor, serviciile respective ar trebui furnizate într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor și responsabilitatea financiară a producătorilor de produse nu ar trebui să depășească costurile necesare pentru a furniza serviciile în cauză. Astfel de costuri ar trebui să fie stabilite în mod transparent între actorii implicați, inclusiv producătorii de produse, organizațiile acestora și autoritățile publice.
(25) Pentru a asigura gestionarea corectă a deșeurilor, în cazul în care producătorii de produse sau organizațiile care pun în aplicare obligațiile schemei de răspundere extinsă a producătorilor în numele acestora sunt responsabile de gestionarea deșeurilor provenite din produsele pe care le introduc pe piață, aceștia ar trebui să asigure continuitatea serviciilor de gestionare a deșeurilor pe tot parcursul anului, chiar dacă au îndeplinit deja țintele și obiectivele care le sunt impuse. De asemenea, aceștia nu ar trebui să limiteze respectivele servicii în ceea ce privește sfera geografică, produsele și materialele vizate la zonele în care colectarea și gestionarea deșeurilor sunt cel mai profitabile.
(26) Producătorii de produse ar trebui să acopere costurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor privind gestionarea deșeurilor și a altor ținte și obiective, inclusiv privind prevenirea deșeurilor, stabilite pentru schemele relevante de răspundere extinsă a producătorilor. În condiții stricte, respectivele costuri pot fi suportate în comun cu producătorii inițiali de deșeuri sau cu distribuitorii în cazurile justificate de necesitatea de a asigura gestionarea corectă a deșeurilor și viabilitatea economică a schemei de răspundere extinsă a producătorilor.
(27) Comisia ar trebui să adopte orientări cu privire la modularea contribuțiilor financiare ale producătorilor de produse la schemele de răspundere extinsă a producătorilor pentru a sprijini statele membre în punerea în aplicare a prezentei directive cu scopul de a înlesni funcționarea pieței interne. Pentru a asigura coerența în cadrul pieței interne, Comisia ar trebui să poată adopta criterii armonizate în acest sens prin intermediul unor acte de punere în aplicare.
(28) Reprezentanții autorizați în scopul îndeplinirii obligațiilor în materie de răspundere extinsă a producătorilor de produse pot face obiectul unor cerințe care să permită statului membru pe teritoriul căruia sunt stabiliți să monitorizeze și să verifice respectarea obligațiilor respective. Cu toate acestea, cerințele în cauză nu ar trebui să depășească cerințele aplicabile producătorilor de produse și organizațiilor care pun în aplicare obligațiile schemei de răspundere extinsă a producătorilor în numele acestora stabilite în statul membru în cauză.
(29) Prevenirea generării de deșeuri este cea mai eficace modalitate de a îmbunătăți utilizarea eficientă a resurselor și de a reduce impactul deșeurilor asupra mediului. Prin urmare, este important ca statele membre să ia măsuri corespunzătoare pentru a preveni generarea de deșeuri și pentru a monitoriza și a evalua progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor respective. În cadrul acestor măsuri, statele membre ar trebui să faciliteze modele de producție, modele de afaceri și tipare de consum inovatoare, care să reducă prezența substanțelor periculoase în materiale și produse, să favorizeze creșterea duratei de viață a produselor și să promoveze reutilizarea, inclusiv prin crearea și susținerea unor rețele de reutilizare și reparare, precum cele gestionate de întreprinderile din economia socială, prin scheme de restituire a garanției și de returnare-reumplere și prin stimularea refabricării, recondiționării și, după caz, a reorientării produselor, precum și prin platforme colaborative. În vederea asigurării unei măsurări uniforme a progreselor globale înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de prevenire a generării de deșeuri, ar trebui să se instituie obiective și indicatori comuni.
(30) Promovarea sustenabilității în producție și în consum poate contribui în mod semnificativ la prevenirea generării de deșeuri. Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a-i ajuta pe consumatori să devină conștienți de respectiva contribuție și să îi încurajeze să participe mai activ, în vederea utilizării mai eficiente a resurselor. Printre măsurile de reducere a cantității de deșeuri generate, statele membre ar trebui să prevadă inițiative constante de comunicare și educare, în scopul sensibilizării cu privire la chestiunile legate de prevenirea deșeurilor și de aruncarea de gunoaie, putând include utilizarea unor scheme de restituire a garanției și stabilirea unor obiective cantitative și acordarea, după caz, de stimulente economice adecvate pentru producători.
(31) Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a promova prevenirea și reducerea generării de deșeuri alimentare în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) la data de 25 septembrie 2015, în special cu obiectivele acesteia privind reducerea la jumătate a deșeurilor alimentare mondiale pe cap de locuitor la nivelurile comerțului cu amănuntul și consumatorilor, precum și pentru a reduce pierderile alimentare de-a lungul lanțurilor de producție și de aprovizionare, inclusiv pierderile post-recoltare, până în 2030. Respectivele măsuri ar trebui să vizeze prevenirea și reducerea generării de deșeuri alimentare în cadrul producției primare, al prelucrării și fabricării, al comerțului cu amănuntul și al altor tipuri de distribuție de produse alimentare, al restaurantelor și al serviciilor de alimentație, precum și al gospodăriilor. Pentru a contribui la obiectivul de dezvoltare durabilă al ONU și pentru a asigura un parcurs favorabil îndeplinirii sale, statele membre ar trebui să încerce să atingă la nivelul Uniunii o țintă indicativă de reducere a deșeurilor alimentare de 30 % până în 2025 și de 50 % până în 2030. Având în vedere beneficiile de mediu, sociale și economice ale prevenirii generării de deșeuri alimentare, statele membre ar trebui să stabilească măsuri specifice de prevenire a generării de deșeuri alimentare, inclusiv campanii de sensibilizare pentru a demonstra cum să se prevină generarea de deșeuri alimentare, în programele lor de prevenire a generării deșeurilor. Statele membre ar trebui să măsoare progresele înregistrate în ceea ce privește reducerea deșeurilor alimentare. Pentru a măsura respectivele progrese și a facilita schimbul de bune practici pe întreg teritoriul Uniunii, atât între statele membre, cât și între operatorii din sectorul alimentar, ar trebui să se instituie o metodologie comună pentru măsurarea respectivă. Pe baza respectivelor metodologii, raportarea privind nivelurile de deșeuri alimentare ar trebui să aibă loc anual.
(32) Pentru a preveni generarea de deșeuri alimentare, statele membre ar trebui să ofere stimulente pentru colectarea produselor alimentare nevândute în toate etapele lanțului de aprovizionare, precum și pentru redistribuirea lor sigură, inclusiv spre organizații caritabile. Pentru a se reduce deșeurile alimentare, ar trebui să fie informați mai bine consumatorii cu privire la semnificația datei-limită de consum și a datei minime de valabilitate.
(33) Gunoaiele, indiferent dacă sunt aruncate în orașe, pe uscat, în râuri și mări sau în altă parte, au un impact negativ direct și indirect asupra mediului, a bunăstării cetățenilor și a economiei, iar costurile de curățare reprezintă o povară economică inutilă pentru societate. Statele membre ar trebui să ia măsuri menite să prevină toate formele de abandonare, aruncare sau gestionare necontrolată sau alte forme de aruncare de deșeuri. Statele membre ar trebui să ia măsuri de curățare a gunoaielor prezente în mediu, indiferent de sursă sau mărime și indiferent dacă deșeurile au fost aruncate în mod intenționat sau din neglijență. Măsurile de prevenire și de reducere a gunoaielor provenite din produse care reprezintă sursele principale ale aruncării de gunoaie în mediul natural și marin ar putea consta, printre altele, în îmbunătățirea infrastructurii și practicilor de gestionare a deșeurilor, a instrumentelor economice și a campaniilor de sensibilizare. Atunci când examinează o măsură care are efecte restrictive asupra comerțului în interiorul Uniunii, statele membre ar trebui să poată demonstra că măsura în cauză este adecvată pentru îndeplinirea obiectivului de a preveni și a reduce aruncarea de gunoaie în mediul natural și mediul marin, nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea respectivului obiectiv și nu constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre.
(34) Lupta împotriva gunoaielor ar trebui să fie un efort comun al autorităților competente, al producătorilor și al consumatorilor. Consumatorii ar trebui să fie stimulați să își modifice comportamentul, inclusiv prin educație și campanii de sensibilizare, iar producătorii ar trebui să promoveze utilizarea sustenabilă a produselor lor și să contribuie la gestionarea sfârșitului ciclului de viață al acestora.
(35) Gunoaiele din mediul marin reprezintă o problemă deosebit de acută, iar statele membre ar trebui să ia măsuri care vizează stoparea generării de deșeuri marine în Uniune, contribuind astfel la obiectivul din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015, de a preveni și reduce în mod semnificativ, până în 2025, toate tipurile de poluare marină, în special din activități desfășurate pe uscat, inclusiv deșeurile marine și poluarea cu nutrienți. Întrucât deșeurile marine, în special deșeurile din plastic, sunt generate, în mare măsură, de activități de pe uscat cauzate în principal de practici și infrastructuri deficitare de gestionare a deșeurilor solide, de aruncarea de gunoaie de către cetățeni și de lipsa de sensibilizare a publicului, ar trebui luate măsuri specifice în cadrul programelor de prevenire a deșeurilor și al planurilor de gestionare a deșeurilor. Aceste măsuri ar trebui să contribuie la obiectivul unei „stări ecologice bune” în mediul marin până în 2020, așa cum se prevede în Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13). În conformitate cu directiva respectivă, statele membre sunt obligate să adopte strategii și măsuri specifice și să le actualizeze o dată la șase ani. Ele sunt, de asemenea, obligate să raporteze periodic, începând cu 2018, cu privire la progresele înregistrate în menținerea sau îndeplinirea obiectivului unei stări ecologice bune. Măsurile de combatere a gunoaielor prevăzute în Directiva 2008/98/CE ar trebui, prin urmare, să fie coordonate cu măsurile necesare în temeiul Directivei 2008/56/CE și al Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14).
(36) Anumite materii prime au mare importanță pentru economia Uniunii și furnizarea acestora implică un grad ridicat de risc. În vederea garantării securității aprovizionării cu respectivele materii prime și în concordanță cu Inițiativa privind materiile prime stabilită de Comisie în comunicarea sa din 4 noiembrie 2008 privind „Inițiativa privind materiile prime: satisfacerea necesităților noastre esențiale pentru asigurarea creșterii economice și locurilor de muncă în Europa” și cu obiectivele și țintele Parteneriatului european pentru inovare privind materiile prime, statele membre ar trebui să ia măsuri de promovare a reutilizării produselor care constituie sursele principale de materii prime critice pentru a preveni transformarea materiilor respective în deșeuri. În acest context, Comisia a stabilit o listă de astfel de materii prime pentru Uniune în Comunicarea sa din 13 septembrie 2017 privind „lista din 2017 a materiilor prime critice pentru UE”, iar această listă face obiectul unei revizuiri periodice.
(37) Pentru a sprijini în continuare punerea în aplicare cu eficacitate a Inițiativei privind materiile prime, statele membre ar trebui, de asemenea, să ia măsuri pentru a realiza cea mai bună gestionare posibilă a deșeurilor care conțin cantități semnificative de materii prime critice, ținând seama de fezabilitatea economică și tehnologică și de beneficiile ecologice și de sănătate. Statele membre ar trebui, de asemenea, să includă în planurile lor de gestionare a deșeurilor măsuri corespunzătoare la nivel național privind colectarea, sortarea și valorificarea deșeurilor care conțin cantități semnificative din aceste materii prime. Măsurile ar trebui să fie incluse în planurile de gestionare a deșeurilor atunci când acestea sunt actualizate pentru prima dată după intrarea în vigoare a prezentei directive. Comisia ar trebui să furnizeze informații privind grupele de produse relevante și fluxurile de deșeuri la nivelul Uniunii. Furnizarea respectivelor informații nu împiedică totuși statele membre să ia măsuri privind alte materii prime considerate ca fiind importante pentru economia lor națională.
(38) În cazul în care produsele, materialele și substanțele devin deșeuri, prezența substanțelor periculoase poate face deșeurile nepotrivite pentru reciclarea sau producția de materii prime secundare de înaltă calitate. Prin urmare, în conformitate cu cel de-al 7-lea Program de acțiune pentru mediu, care solicită dezvoltarea unor cicluri de materiale netoxice, este necesar să se promoveze măsuri de reducere a conținutului de substanțe periculoase din materiale și produse, inclusiv materialele reciclate, și să se asigure că sunt comunicate suficiente informații cu privire la prezența substanțelor periculoase și în special a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită, pe parcursul întregului ciclu de viață al produselor și materialelor. În vederea atingerii acestor obiective, este necesar să se îmbunătățească coerența între dreptul Uniunii privind deșeurile, privind substanțele chimice și privind produsele și să se prevadă un rol pentru Agenția Europeană pentru Produse Chimice pentru a se asigura disponibilitatea informațiilor privind prezența substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită, pe parcursul întregului ciclu de viață al produselor și materialelor, inclusiv în stadiul de deșeu.
(39) Îmbunătățirea utilizării resurselor ar putea aduce economii nete substanțiale întreprinderilor din Uniune, autorităților publice și consumatorilor, reducând în același timp emisiile anuale totale de gaze cu efect de seră. Din acest motiv, Comisia ar trebui să propună, până la sfârșitul anului 2018, un indicator central și un tablou de bord cu sub-indicatori privind utilizarea eficientă a resurselor, pentru a monitoriza progresele în direcția obiectivului de creștere a eficienței utilizării resurselor la nivelul Uniunii.
(40) Sprijinirea unei bioeconomii sustenabile poate contribui la reducerea dependenței Uniunii de importurile de materii prime. Produsele din materiale biologice reciclabile și produsele biodegradabile compostabile ar putea reprezenta prin urmare o oportunitate pentru a stimula în continuare cercetarea și inovarea și pentru a înlocui materiile prime bazate pe combustibili fosili cu resurse regenerabile.
(41) Pentru a evita tratarea deșeurilor care blochează resurse la nivelurile inferioare ale ierarhiei deșeurilor, pentru a crește ratele de pregătire pentru reutilizare și de reciclare, pentru a permite reciclarea de înaltă calitate și a stimula utilizarea materiilor prime secundare de calitate, statele membre ar trebui să asigure o mai bună respectare a obligației de a colecta separat deșeurile, astfel cum este prevăzută la articolul 10 alineatul (2) și la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE, inclusiv a obligației de a institui un sistem de colectare separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă pe care statele membre trebuiau să o îndeplinească până în 2015, și ar trebui să introducă colectarea separată a bio-deșeurilor, a deșeurilor periculoase provenind din gospodării și a deșeurilor textile. După caz, bio-deșeurile periculoase și deșeurile provenite din ambalaje care conțin substanțe periculoase ar trebui să fie supuse unor cerințe specifice de colectare.
(42) Colectarea separată ar putea fi realizată prin colectarea de la ușă la ușă, prin sistemele de predare și primire sau prin alte mecanisme de colectare. Deși obligația de colectare separată a deșeurilor prevede ca deșeurile să fie păstrate separat în funcție de tipul și natura lor, ar trebui să fie posibil să se colecteze anumite tipuri de deșeuri în mod neseparat cu condiția ca acest lucru să nu împiedice reciclarea de înaltă calitate sau alte forme de valorificare a deșeurilor, în conformitate cu ierarhia deșeurilor. De asemenea, statelor membre ar trebui să li se permită să se abată de la obligația generală de a colecta separat deșeurile în alte cazuri justificate corespunzător, de exemplu atunci când colectarea separată a anumitor fluxuri de deșeuri în zonele îndepărtate și slab populate provoacă efecte negative asupra mediului care vor fi mai importante decât beneficiile totale pentru mediu sau atrage după sine costuri economice disproporționate. Atunci când evaluează orice cazuri în care costurile economice ar putea fi disproporționate, statele membre ar trebui să ia în considerare beneficiile economice generale ale colectării separate, inclusiv în ceea ce privește costurile directe evitate și costurile efectelor negative asupra mediului și a sănătății asociate colectării și tratării deșeurilor mixte, veniturile obținute din vânzările de materii prime secundare și posibilitatea de a dezvolta piețe pentru materiile respective, precum și contribuțiile producătorilor de deșeuri și ale producătorilor de produse, care ar putea îmbunătăți în continuare eficiența din punctul de vedere al costurilor a sistemelor de gestionare a deșeurilor.
(43) Obiectivele privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale ar trebui majorate astfel încât să se genereze beneficii de mediu, economice și sociale substanțiale și să se accelereze tranziția către o economie circulară.
(44) Printr-o majorare progresivă a obiectivelor existente privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale ar trebui să se asigure faptul că materialele din deșeuri valoroase din punct de vedere economic sunt pregătite pentru reutilizare sau reciclate cu eficacitate, asigurând, în același timp, un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, și că materialele valoroase din punct de vedere economic pe care le conțin deșeurile sunt reintroduse în economia europeană, impulsionând astfel Inițiativa privind materiile prime și crearea unei economii circulare.
(45) Există diferențe mari între statele membre din perspectiva rezultatelor pe care acestea le-au obținut în domeniul gestionării deșeurilor, în special în ceea ce privește reciclarea deșeurilor municipale. Pentru a ține seama de aceste diferențe, statelor membre care, în conformitate cu datele raportate prin chestionarul comun al OCDE și Eurostat, în 2013 au pregătit pentru reutilizare și au reciclat mai puțin de 20 % din deșeurile lor municipale sau au eliminat peste 60 % din deșeurile lor municipale prin depozitare, ar trebui să li se permită să decidă extinderea perioadei de timp în vederea îndeplinirii obiectivelor privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea stabilite pentru 2025, 2030 și 2035. Având în vedere ratele naționale de progres observate în statele membre în ultimii 15 ani, aceste state membre ar trebui să-și majoreze capacitatea de reciclare la niveluri care să depășească cu mult mediile înregistrate anterior pentru a realiza obiectivele respective. În vederea asigurării faptului că se înregistrează progrese constante în direcția realizării obiectivelor și că deficiențele în materie de punere în aplicare sunt remediate în timp util, statele membre care au mai mult timp ar trebui să îndeplinească obiective intermediare și, pe baza unor criterii detaliate, să stabilească un plan de punere în aplicare.
(46) În vederea asigurării fiabilității datelor, este important să se stabilească norme mai precise referitoare la modul în care statele membre ar trebui să raporteze ceea ce se reciclează efectiv și se pregătește pentru reutilizare și poate fi luat în calcul în vederea îndeplinirii obiectivelor. Calcularea obiectivelor în materie de reciclare ar trebui să se bazeze pe greutatea deșeurilor municipale care intră în operațiunea de reciclare. Ca regulă generală, măsurarea efectivă a greutății deșeurilor municipale considerate ca reciclate ar trebui să se desfășoare în locul unde deșeurile municipale intră în operațiunea de reciclare. Cu toate acestea, pentru a limita sarcinile administrative, ar trebui să se permită statelor membre, în condiții stricte și prin derogare de la regula generală, să stabilească greutatea deșeurilor municipale reciclate pe baza măsurării rezultatelor oricărei operațiuni de sortare. Pierderile de materiale care au loc înainte ca deșeurile să intre în operațiunea de reciclare, de exemplu din cauza sortării sau a altor operațiuni preliminare, nu ar trebui să fie incluse în cantitatea de deșeuri raportate ca reciclate. Pierderile respective pot fi stabilite pe baza registrelor electronice, a specificațiilor tehnice, a normelor detaliate privind calcularea ratelor medii ale pierderilor pentru diferitele fluxuri de deșeuri sau a altor măsuri echivalente. Statele membre ar trebui să raporteze cu privire la măsurile respective în rapoartele privind verificarea calității care însoțesc datele privind reciclarea deșeurilor raportate Comisiei. Ratele medii ale pierderilor ar trebui, de preferință, să fie stabilite la nivelul fiecărei instalații de sortare și ar trebui să fie legate de diferite tipuri principale de deșeuri, diferite surse (de exemplu menajere sau comerciale), diferite scheme de colectare și diferite tipuri de procese de sortare. Ratele medii ale pierderilor ar trebui să fie folosite numai în cazurile în care nu există alte date fiabile, în special în contextul transportului și exportului de deșeuri. Pierderile în greutate ale materialelor sau ale substanțelor ca urmare a proceselor de transformare fizică sau chimică inerente în operațiunea de reciclare prin care deșeurile sunt reprelucrate efectiv în produse, materiale sau substanțe nu ar trebui să fie scăzute din greutatea deșeurilor raportate ca reciclate.
(47) Dată fiind alinierea definițiilor conținute în Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și al Consiliului (15), Directiva 2000/53/CE, Directiva 2006/66/CE, Directiva 2008/98/CE și Directiva 2012/19/UE, dispoziția din articolul 6 din Directiva 2008/98/CE privind luarea în considerare a deșeurilor care încetează să mai fie considerate deșeuri în scopul obiectivelor de valorificare și reciclare prevăzute în aceste directive nu mai este necesară. Materialele care încetează să mai fie deșeuri prin intermediul unei operațiuni de valorificare sau de reciclare urmează a fi luate în calcul pentru îndeplinirea respectivelor obiective de valorificare sau reciclare stabilite în aceste directive, în conformitate cu metodele de calcul aplicabile. În cazul în care deșeurile încetează să mai fie deșeuri ca rezultat al unei operațiuni pregătitoare înainte de a fi reprelucrate efectiv, aceste materiale pot fi considerate ca reciclate cu condiția să fie destinate reprelucrării ulterioare în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția lor inițială sau pentru alte scopuri. Materialele care își pierd statutul de deșeuri ce urmează să fie folosite drept combustibili sau alte mijloace de generare a energiei, care sunt utilizate pentru rambleiere sau sunt eliminate, sau care urmează să fie utilizate în orice operațiune care are același scop ca valorificarea deșeurilor, alta decât pregătirea pentru reutilizare și reciclarea, nu ar trebui luate în calcul în vederea îndeplinirii obiectivelor privind reciclarea.
(48) În cazul în care calculul ratei de reciclare se aplică tratării aerobe sau anaerobe a deșeurilor biodegradabile, cantitățile de deșeuri care intră în tratare aerobă sau anaerobă pot fi considerate drept reciclate, cu condiția ca un astfel de tratament să genereze materiale care urmează a fi utilizate ca produse, materii sau substanțe reciclate. Deși compostul sau materialul fermentat (digestatul) reprezintă cele mai frecvente rezultate ale unor astfel de tratamente, și alte tipuri de materiale obținute ar putea fi luate în considerare, cu condiția să conțină cantități comparabile de conținut reciclat în raport cu cantitatea de deșeuri biodegradabile tratate. În alte cazuri, în conformitate cu definiția reciclării, reprelucrarea deșeurilor biodegradabile în materiale ce urmează să fie folosite drept combustibili sau alte mijloace de generare a energiei, care sunt eliminate, sau care urmează să fie utilizate în orice operațiune care are același scop ca valorificarea deșeurilor, alta decât pregătirea pentru reutilizare și reciclarea, nu ar trebui să fie luate în calcul în vederea îndeplinirii obiectivelor privind reciclarea.
(49) Pentru a calcula dacă obiectivele privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea sunt realizate, statele membre ar trebui să poată lua în considerare reciclarea metalelor care sunt separate după incinerarea deșeurilor municipale. În vederea asigurării unei calculări uniforme a acestor date, Comisia ar trebui să adopte norme detaliate privind criteriile de calitate pentru metalele reciclate și privind calcularea, verificarea și raportarea datelor.
(50) În cazul exporturilor de deșeuri din Uniune în scopul pregătirii pentru reutilizare sau al reciclării, statele membre ar trebui să facă uz în mod eficace de competențele de control prevăzute la articolul 50 alineatul (4c) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 de a solicita documente justificative pentru a stabili dacă un transfer este destinat unor operațiuni de valorificare conforme cu articolul 49 din regulamentul respectiv și, prin urmare, dacă este gestionat rațional din punct de vedere ecologic, într-o instalație care funcționează în conformitate cu standarde privind sănătatea umană și protecția mediului în mare parte echivalente cu standardele stabilite în legislația Uniunii. În acest sens, statele membre ar putea colabora cu alți actori relevanți, cum ar fi autoritățile competente din țara de destinație, organisme de verificare independente din țările terțe sau organizații care pun în aplicare obligațiile instituite în cadrul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor în numele producătorilor de produse, care ar putea efectua controale fizice și alte controale la instalațiile din țări terțe. În raportul privind verificarea calității care însoțește datele privind îndeplinirea obiectivelor, statele membre ar trebui să prezinte măsurile luate pentru punerea în aplicare a obligației de a asigura că deșeurile exportate din Uniune sunt tratate în condiții echivalente în general cu cele necesare în temeiul dreptului relevant al Uniunii din domeniul mediului.
(51) În vederea asigurării unei puneri în aplicare mai bune, mai rapide și mai uniforme a prezentei directive și în vederea anticipării oricăror deficiențe legate de punerea în aplicare, ar trebui să se instituie un sistem de rapoarte de alertă timpurie pentru a detecta deficiențele și a permite luarea de măsuri înainte de expirarea termenelor de îndeplinire a obiectivelor.
(52) Deșeurile industriale, anumite părți ale deșeurilor comerciale și deșeurile extractive sunt extrem de diversificate din punctul de vedere al compoziției și al volumului și sunt foarte diferite în funcție de structura economică a statului membru, de structura sectorului industrial sau comercial care generează deșeurile ori de densitatea industrială sau comercială dintr-o anumită zonă geografică. Prin urmare, pentru cea mai mare parte a deșeurilor industriale și extractive, o abordare orientată spre sectorul industrial, cu utilizarea documentelor de referință privind cele mai bune tehnici disponibile și a unor instrumente similare, a fost considerată o soluție adecvată de abordare a aspectelor specifice referitoare la gestionarea unui anumit tip de deșeuri. Cu toate acestea, deșeurile de ambalaje industriale și comerciale ar trebui să facă în continuare obiectul cerințelor Directivelor 94/62/CE și 2008/98/CE, inclusiv ale modificărilor aduse acestora. În vederea explorării suplimentare a posibilității de a crește rata de pregătire pentru reutilizare și de reciclare a deșeurilor comerciale, a deșeurilor industriale nepericuloase și a altor fluxuri principale de deșeuri, Comisia ar trebui să ia în considerare stabilirea de obiective pentru aceste fluxuri de deșeuri.
(53) Pentru a garanta că obiectivele dreptului Uniunii privind gestionarea deșeurilor continuă să fie îndeplinite, este important ca Comisia să revizuiască operațiunile de eliminare enumerate în anexa I la Directiva 2008/98/CE. Revizuirea respectivă ar trebui să fie efectuată în sensul articolului 13 din respectiva directivă, ținând seama în același timp de informațiile relevante, cum ar fi evoluțiile la nivel internațional, în special în legătură cu Convenția de la Basel din 22 martie 1989 privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora (16).
(54) Deșeurile periculoase care provin din gospodării, precum deșeurile periculoase din vopsele, lacuri, solvenți sau produse de curățare ar trebui, de asemenea, să fie colectate separat pentru a evita contaminarea deșeurilor municipale cu fracțiuni de deșeuri periculoase care ar putea reduce calitatea reciclării și pentru a asigura gestionarea rațională din punct de vedere ecologic a deșeurilor periculoase respective. În acest sens, sunt deja în vigoare obligații de colectare specifice pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice și deșeurile de baterii și acumulatori provenind din gospodării.
(55) Colectarea separată a uleiurilor uzate și prevenirea amestecării lor cu alte tipuri de deșeuri sau substanțe sunt esențiale pentru a asigura faptul că tratarea lor oferă cel mai bun rezultat global în privința mediului. La tratarea uleiurilor uzate, ar trebui să se acorde prioritate regenerării sau, alternativ, altor operațiuni de reciclare care au un rezultat global echivalent sau mai bun în privința mediului decât regenerarea. Pentru a îmbunătăți în continuare gestionarea uleiurilor uzate, Comisia ar trebui să ia în considerare și, dacă este cazul, să propună măsuri de îmbunătățire a tratării uleiurilor uzate, inclusiv obiective cantitative privind regenerarea acestora. În cursul acestei examinări, ar trebui să se acorde atenție opțiunilor de tratare privind regenerarea uleiurilor uzate, precum și calității și utilizării finale a produselor regenerate și reciclate.
(56) Pentru a evita o modalitate de tratare a deșeurilor care să blocheze resursele la nivelurile inferioare ale ierarhiei deșeurilor, pentru a permite reciclarea de înaltă calitate și pentru a stimula folosirea unor materii prime secundare de calitate, statele membre ar trebui să se asigure că bio-deșeurile sunt colectate separat și sunt reciclate într-un mod care să asigure un nivel ridicat de protecție a mediului și rezultate ce îndeplinesc standarde înalte de calitate relevante.
(57) Prezenta directivă stabilește obiective pe termen lung privind gestionarea deșeurilor Uniunii și oferă operatorilor economici și statelor membre o orientare clară referitoare la investițiile necesare pentru realizarea respectivelor obiective. În elaborarea planurilor lor naționale de gestionare a deșeurilor și în planificarea investițiilor în infrastructura de gestionare a deșeurilor, statele membre ar trebui să evalueze și să ia în considerare investițiile necesare și alte mijloace financiare, inclusiv pentru autoritățile locale. Această evaluare ar trebui să fie inclusă în planul de gestionare a deșeurilor sau în alte documente strategice. Într-un astfel de context, statele membre ar trebui să utilizeze judicios investițiile, inclusiv prin intermediul fondurilor Uniunii, acordând prioritate prevenirii inclusiv reutilizarea, pregătirii pentru reutilizare și reciclării, în conformitate cu ierarhia deșeurilor. Comisia ar trebui să sprijine autoritățile competente la dezvoltarea unui cadru financiar eficace, inclusiv prin recurgerea la fondurile Uniunii, dacă este cazul, pentru a pune în aplicare cerințele prezentei directive în conformitate cu ierarhia deșeurilor și a sprijini inovarea în domeniul tehnologiilor și al gestionării deșeurilor.
(58) Gestionarea corespunzătoare a deșeurilor periculoase continuă să reprezinte o problemă în Uniune, iar datele privind tratarea acestora lipsesc parțial. Prin urmare, este necesar să se consolideze mecanismele de ținere a evidenței și de trasabilitate prin instituirea de registre electronice pentru deșeurile periculoase în statele membre. Colectarea de date în format electronic ar trebui să fie extinsă la alte tipuri de deșeuri, după caz, în scopul de a simplifica sistemul de ținere a evidenței pentru întreprinderi și administrații și de a îmbunătăți monitorizarea fluxurilor de deșeuri în Uniune.
(59) Rapoartele de punere în aplicare elaborate de statele membre o dată la trei ani nu s-au dovedit a fi un instrument eficace pentru verificarea conformității sau pentru asigurarea unei bune puneri în aplicare, generând sarcini administrative inutile. Prin urmare, este oportun să se abroge dispozițiile care impun statelor membre obligația de a elabora astfel de rapoarte. În schimb, monitorizarea conformității ar trebui să se bazeze exclusiv pe datele pe care statele membre le raportează în fiecare an Comisiei.
(60) Datele raportate de statele membre sunt esențiale pentru Comisie în cadrul evaluării respectării dreptului Uniunii în domeniul deșeurilor de către statele membre. Calitatea, fiabilitatea și comparabilitatea datelor ar trebui îmbunătățite prin introducerea unui punct de intrare unic pentru toate datele referitoare la deșeuri, prin eliminarea obligațiilor de raportare caduce, prin evaluarea comparativă a metodologiilor naționale de raportare și prin introducerea unui raport privind verificarea calității datelor. Prin urmare, atunci când raportează cu privire la îndeplinirea obiectivelor stabilite în actele legislative ale Uniunii în domeniul deșeurilor, statele membre ar trebui să utilizeze cele mai recente norme elaborate de Comisie și metodologiile elaborate de respectivele autorități naționale competente responsabile cu punerea în aplicare a prezentei directive.
(61) În vederea facilitării interpretării și punerii în aplicare adecvate a cerințelor prevăzute în Directiva 2008/98/CE, este oportun să se dezvolte și să se revizuiască periodic orientările referitoare la aceste condiții și să se asigure schimbul de informații și de bune practici între statele membre cu privire la punerea în aplicare practică și asigurarea respectării acestor cerințe. Astfel de orientări, schimb de informații și de bune practici ar trebui, printre altele, să faciliteze formarea unei înțelegeri comune și aplicarea în practică a definiției termenului de „deșeu”, inclusiv a termenului „aruncare”, și ar trebui să ia în considerare crearea unor modele de afaceri circulare în care, de exemplu, o substanță sau un obiect sunt transferate de la un deținător la altul fără intenția de a le arunca.
(62) În vederea completării sau modificării Directivei 2008/98/CE, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește articolul 7 alineatul (1), articolul 9 alineatul (8), articolul 11a alineatul (10), articolul 27 alineatele (1) și (4) și articolul 38 alineatele (2) și (3) din respectiva directivă, astfel cum au fost modificate prin prezenta directivă. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(63) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Directivei 2008/98/CE, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (2), articolul 8 alineatul (5), articolul 9 alineatul (7), articolul 11a alineatul (9), articolul 33 alineatul (2), articolul 35 alineatul (5) și articolul 37 alineatul (7) din respectiva directivă, așa cum au fost modificate prin prezenta directivă. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (18).
(64) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume îmbunătățirea gestionării deșeurilor în Uniune, care astfel să contribuie la protecția, păstrarea și îmbunătățirea calității mediului, la sănătatea oceanelor și la siguranța fructelor de mare prin reducerea deșeurilor marine, precum și la utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale în întreaga Uniune, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele măsurilor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(65) Prin urmare, Directiva 2008/98/CE ar trebui modificată în consecință.
(66) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (19), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, la notificarea măsurilor de transpunere să transmită, de asemenea, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(67) Prezenta directivă a fost adoptată ținând seama de angajamentele stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare și ar trebui să fie pusă în aplicare și executată în conformitate cu orientările cuprinse în acest acord,