Articolul 1
(1) Obiectul prezentei directive, redactat în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Directiva 75/442/CEE este să apropie legislațiile statelor membre privind gestionarea controlată a deșeurilor periculoase.
(2) Sub rezerva prezentei directive, Directiva 75/442/CEE se aplică deșeurilor periculoase.
(3) Definiția „deșeurilor” și a altor termeni folosiți în prezenta directivă sunt cele din Directiva 75/442/CEE.
(4) În sensul prezentei directive „deșeuri periculoase” înseamnă:
— deșeuri care figurează pe o listă ce va fi elaborată potrivit procedeului stabilit la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE pe baza anexelor I și II la prezenta directivă, nu mai târziu de 6 luni înainte de data punerii în aplicare a prezentei directive. Aceste deșeuri trebuie să aibă una sau mai multe dintre caracteristicile enumerate la anexa III. Lista ține seama de originea și compoziția deșeurilor și, după caz, de valorile limită ale concentrației. Această listă este revizuită periodic și, în cazul în care este necesar, prin aceeași procedură;
— orice alte deșeuri care sunt considerate de către un stat membru că dețin oricare din proprietățile enumerate la anexa III. Astfel de cazuri se notifică Comisiei și se revizuiesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE pentru a adapta lista.
(5) Deșeurile menajere sunt exceptate de la dispozițiile prezentei directive. Consiliul stabilește, pe baza unei propuneri a Comisiei, norme specifice luând în considerație natura specială a deșeurilor menajere până la sfârșitul lui 1992.
Articolul 2
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a dispune ca pe fiecare loc unde descărcarea de deșeuri periculoase are loc, deșeurile să fie înregistrate și identificate.
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a cere ca unitatea și întreprinderea care elimină, valorifică, colectează sau transportă deșeuri periculoase să nu amestece diferite categorii de deșeuri periculoase sau să amestece deșeurile periculoase cu deșeurile nepericuloase.
(3) Prin derogare de la alineatul (2), amestecul deșeurilor periculoase cu alte deșeuri periculoase sau cu alte deșeuri, substanțe sau materiale poate fi permis numai când condițiile stabilite la articolul 4 din Directiva 75/442/CEE sunt respectate și, în special, în scopul asigurării securității în timpul eliminării sau valorificării. O asemenea operație face obiectul cererii de permis impus de articolele 9, 10 și 11 din Directiva 75/442/CEE.
(4) În cazul în care deșeurile sunt deja amestecate cu alte deșeuri, substanțe sau materiale, separarea trebuie să fie efectuată, dacă este fezabilă tehnic și economic și dacă este necesar pentru a se respecta articolul 4 din Directiva 75/442/CEE.
Articolul 3
(1) Derogarea prevăzută la articolul 11 (1) (a) din Directiva 75/442/CEE de la cererea de permis pentru unitățile și întreprinderile care realizează propria eliminare de deșeuri nu se va aplica la deșeuri periculoase reglementate de prezenta directivă.
(2) În temeiul articolului 11 (1) (b) din Directiva 75/442/CEE, un stat membru poate deroga de la articolul 10 din prezenta directivă pentru unități sau întreprinderi care valorifică deșeurile reglementate de prezenta directivă:
— în cazul în care statul membru adoptă norme generale care cuprind tipul și cantitatea de deșeuri și care stabilesc condițiile specifice (valori limită pentru conținutul de substanțe periculoase în deșeuri, valori limită ale emisiilor, tipul de activitate) și alte cerințe necesare pentru realizarea diferitelor forme de valorificare și
— în cazul în care tipurile sau cantitățile de deșeuri și metodele de valorificare sunt astfel încât condițiile stabilite la articolul 4 al Directivei 75/442/CEE sunt respectate.
(3) Unitățile sau întreprinderile prevăzute la alineatul (2) sunt înregistrate de autoritățile competente.
(4) În cazul în care un stat membru intenționează să se folosească de prevederile de la alineatul (2), normele prevăzute la alineatul menționat anterior sunt comunicate Comisiei cel târziu cu 3 luni înainte de intrarea în vigoare. Comisia consultă statele membre. Având în vedere aceste consultații, Comisia propune ca aceste norme să fie aprobate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE.
Articolul 4
(1) Articolul 13 din Directiva 75/442/CEE se aplică, de asemenea, producătorilor de deșeuri periculoase.
(2) Dispozițiile articolului 14 din Directiva 75/442/CEE se aplică, de asemenea, producătorilor de deșeuri periculoase și tuturor unităților și întreprinderilor care transportă deșeuri periculoase.
(3) Registrele prevăzute la articolul 14 din Directiva 75/442/CEE trebuie să fie păstrate timp de cel puțin 3 ani, cu excepția cazurilor de unități și întreprinderi care transportă deșeuri periculoase care trebuie să țină aceste registre cel puțin 12 luni. Evidența documentară că operațiile de gestionare au fost îndeplinite trebuie să fie furnizată la cererea autorităților competente sau a unui proprietar anterior.
Articolul 5
(1) Statele membre iau măsurile necesare să asigure că, în cursul colectării, transportului și depozitării temporare, deșeurile sunt corespunzător ambalate și etichetate în acord cu standardelor internaționale și Comunitare în vigoare.
(2) În cazul deșeurilor periculoase, inspecțiile privind colectarea și operațiunile de transport făcute pe baza articolului 13 din Directiva 75/442/CEE se referă mai ales la originea și destinația unor asemenea deșeuri.
(3) În cazul în care deșeurile periculoase sunt transferate, trebuie să fie însoțite de un formular de identificare care conține detaliile specificate în anexa I secțiunea A din Directiva 84/631/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1984 privind supravegherea și controlul în cadrul Comunității Europene a transporturilor transfrontieră de deșeuri periculoase (9), astfel cum a fost modificată prin Directiva 86/279/CEE (10).
Articolul 6
(1) În conformitate cu articolul 7 din Directiva 75/442/CEE, autoritățile competente stabilesc, separat ori în cadrul planurilor lor generale de gestionare a deșeurilor, planuri pentru gestionarea deșeurilor periculoase, pe care le fac publice.
(2) Comisia compară aceste planuri și, în special, metodele de eliminare și valorificare. Această informație este pusă la dispoziția autorităților competente ale statelor membre care sunt interesate.
Articolul 7
În cazuri de urgență sau pericol grav, statele membre iau toate măsurile necesare, incluzând, după caz, derogări temporare de la prezenta directivă, pentru a se asigura că deșeurile periculoase nu constituie o amenințare pentru populație sau pentru mediu. Statul membru informează Comisia cu privire la orice asemenea derogări.
Articolul 8
(1) În contextul raportului prevăzut la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 75/442/CEE și pe baza unui chestionar redactat în conformitate cu acest articol, statele membre trimit Comisiei un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive.
(2) În plus față de raportul prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 75/442/CEE, Comisia raportează Parlamentului European și Consiliului la fiecare trei ani despre punerea în aplicare a prezentei directive.
(3) În plus, până la 12 decembrie 1994, statele membre trimit Comisiei următoarele informații pentru fiecare unitate sau întreprindere care realizează eliminarea și/sau valorificarea deșeurilor periculoase, în principal în numele unui terț și care poate face parte din rețeaua integrată prevăzută la articolul 5 din Directiva 75/442/CEE:
— nume și adresă;
— metoda folosită pentru a trata deșeurile;
— tipurile și cantitățile de deșeuri care pot fi tratate.
O dată pe an, statele membre informează Comisia cu privire la orice schimbări privind această informație.
Comisia pune la dispoziție această informație la cererea autorităților competente din statele membre.
Forma în care această informație va fi prezentată Comisiei este stabilită în conformitate cu procedura formulată la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE.
Articolul 9
Modificările necesare pentru adaptarea anexelor la prezenta directive la progresul științific și tehnic și pentru revizuirea listei deșeurilor menționate la articolul 1 alineatul (4) se adoptă în conformitate cu procedura stabilită la articolul 18 din Directiva 74/442/CEE.
Articolul 10
(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 12 decembrie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2) Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 11
Directiva 78/319/CEE se abrogă începând cu 12 decembrie 1993.
Articolul 12
Prezenta directivă se adresează statelor membre.