Recitale
(1) Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (4) stabilește cadrul legislativ pentru manipularea deșeurilor în cadrul Comunității. Aceasta definește noțiuni de bază, precum deșeuri, valorificare și eliminare și stabilește cerințele esențiale pentru gestionarea deșeurilor, în special obligația pentru unitatea sau întreprinderea care efectuează operațiuni de gestionare a deșeurilor de a deține o autorizație sau de a fi înregistrată și o obligație a statelor membre de a elabora planuri de gestionare a deșeurilor. Aceasta instituie, de asemenea, principii majore, cum ar fi obligația de trata deșeurile într-o manieră care să nu aibă efecte negative asupra mediului și sănătății populației, încurajarea punerii în aplicare a ierarhiei deșeurilor și, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, cerința conform căreia costurile de eliminare a deșeurilor să fie suportate de către deținătorul deșeurilor, de către deținătorii anteriori sau de către producătorii produsului din care derivă deșeurile respective.
(2) Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu (5) solicită extinderea sau revizuirea legislației privind deșeurile, inclusiv o clarificare a diferenței între ce este deșeu și ce nu este deșeu, precum și extinderea măsurilor pentru prevenirea generării deșeurilor și gestionarea acestora, inclusiv stabilirea de obiective.
(3) Comunicarea Comisiei din 27 mai 2003, intitulată „Strategie tematică pentru prevenirea și reciclarea deșeurilor”, a semnalat necesitatea evaluării definițiilor actuale ale noțiunilor de valorificare și eliminare, precum și necesitatea adoptării unei definiții general aplicabile pentru noțiunea de reciclare și nevoia de dezbatere a definiției noțiunii de deșeu.
(4) În rezoluția sa din 20 aprilie 2004 privind comunicarea menționată anterior (6), Parlamentul European a invitat Comisia să ia în considerare extinderea la întregul sector al deșeurilor a Directivei 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (7). Acesta a mai solicitat Comisiei să facă o distincție clară între valorificare și eliminare și să precizeze clar diferența între ce este deșeu și ce nu.
(5) În concluziile sale din 1 iulie 2004, Consiliul a solicitat Comisiei să prezinte o propunere de revizuire a unor aspecte din Directiva 75/442/CEE, abrogată și înlocuită de Directiva 2006/12/CE, pentru a clarifica diferența între ce este deșeu și ce nu, precum și diferența între valorificare și eliminare.
(6) Primul obiectiv al oricărei politici privind deșeurile ar trebui să fie reducerea la minimum a efectelor negative ale generării și gestionării deșeurilor asupra sănătății populației și asupra mediului. Politica privind deșeurile ar trebui, de asemenea, să urmărească reducerea consumului de resurse și să favorizeze aplicarea practică a ierarhiei deșeurilor.
(7) În Rezoluția sa din 24 februarie 1997 referitoare la o strategie comunitară privind gestionarea deșeurilor (8), Consiliul a confirmat faptul că prevenirea generării deșeurilor ar trebui să fie primul obiectiv al gestionării deșeurilor, precum și că reutilizarea și reciclarea materialelor ar trebui să fie preferată valorificării energetice a deșeurilor, în cazul și în măsura în care acestea sunt cele mai bune opțiuni din punct de vedere ecologic.
(8) Este prin urmare necesar să fie reexaminată Directiva 2006/12/CE pentru a fi clarificate noțiuni de bază, cum ar fi definițiile pentru deșeuri, valorificare și eliminare, pentru a întări măsurile care trebuie luate pentru prevenirea generării deșeurilor, pentru a introduce o abordare care să ia în considerare întregul ciclu de viață al produselor și materialelor și nu doar stadiul de deșeu, precum și pentru a pune accentul pe reducerea efectelor generării și gestionării deșeurilor asupra mediului, consolidându-se astfel valoarea economică a deșeurilor. În plus, ar trebui încurajate valorificarea deșeurilor și utilizarea materialelor valorificate pentru a conserva resursele naturale. Din motive de claritate și lizibilitate, Directiva 2006/12/CE ar trebui să fie abrogată și înlocuită cu o nouă directivă.
(9) Întrucât cele mai importante operațiuni de gestionare a deșeurilor sunt în prezent reglementate de legislația comunitară privind mediul, este important ca prezenta directivă să fie adaptată acestei abordări. Sublinierea obiectivelor de protecție a mediului stabilite la articolul 174 din tratat ar permite concentrarea atenției asupra efectelor pe care le au asupra mediului generarea și gestionarea deșeurilor, pe întreaga durată a ciclului de viață a resurselor. Prin urmare, temeiul juridic al prezentei directive ar trebui să fie articolul 175.
(10) Bunurile mobile pe care deținătorul le aruncă sau intenționează sau este obligat să le arunce ar trebui supuse unei reglementări eficiente și coerente a tratării deșeurilor, sub rezerva anumitor excepții.
(11) Statutul de deșeu al solurilor necontaminate excavate și al altor materiale care apar în mod natural, care sunt utilizate în alte situri decât cele de unde au fost excavate, ar trebui să fie evaluat în concordanță cu definiția deșeurilor și cu dispozițiile privind produsele secundare sau dispozițiile privind încetarea statutului de deșeu din prezenta directivă.
(12) Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (9) prevede, printre altele, controale proporționate privind colectarea, transportarea, prelucrarea, utilizarea și eliminarea tuturor subproduselor de origine animală, inclusiv a deșeurilor de origine animală, astfel încât aceasta să nu prezinte un risc pentru sănătatea publică și sănătatea animalelor. Prin urmare, este necesară clarificarea legăturii cu regulamentul respectiv, evitându-se dubla reglementare prin excluderea din domeniul de aplicare al prezentei directive a subproduselor de origine animală, în cazul în care sunt destinate unor utilizări care nu sunt considerate operațiuni de tratare a deșeurilor.
(13) Pe baza experienței dobândite în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, este necesară clarificarea domeniului de aplicare a legislației privind deșeurile și a dispozițiilor prevăzute de aceasta, referitoare la deșeurile periculoase, în ceea ce privește subprodusele de origine animală, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1774/2002. În cazul în care subprodusele de origine animală prezintă potențiale riscuri pentru sănătate, instrumentul juridic adecvat pentru abordarea acestora este Regulamentul (CE) nr. 1774/2002, și ar trebui evitate suprapuneri inutile cu legislația privind deșeurile.
(14) Clasificarea deșeurilor ca periculoase ar trebui să se bazeze, printre altele, pe legislația comunitară în materie de substanțe chimice, în special în privința clasificării preparatelor ca preparate periculoase, inclusiv în ceea ce privește valorile concentrației limită utilizate în scopul acestei clasificări. Deșeurile periculoase ar trebui să fie reglementate conform unor norme stricte, pentru a preveni sau limita, pe cât posibil, potențialele efecte negative asupra mediului și asupra sănătății populației rezultate în urma unei gestionări necorespunzătoare. În plus, este necesară menținerea sistemului prin care au fost clasificate deșeurile și deșeurile periculoase în conformitate cu lista tipurilor de deșeuri, astfel cum a fost stabilită ultima dată prin Decizia 2000/532/CE a Comisiei (10), pentru a încuraja o clasificare armonizată a deșeurilor și pentru a se asigura determinarea armonizată a deșeurilor considerate periculoase în cadrul Comunității.
(15) Este necesar să se facă distincția între stocarea preliminară a deșeurilor înaintea colectării, colectarea deșeurilor și stocarea acestora înaintea tratării lor. Unitățile sau întreprinderile care generează deșeuri în cursul activităților lor nu trebuie considerate ca fiind implicate în gestionarea deșeurilor și nu este necesar să obțină o autorizație de stocare a deșeurilor înaintea colectării acestora.
(16) Prin stocarea preliminară a deșeurilor la care face referire definiția termenului „colectare” se înțelege activitatea de stocare a deșeurilor înaintea colectării lor în instalații în care deșeurile sunt descărcate în vederea pregătirii lor pentru transportarea ulterioară în scopul valorificării sau al eliminării acestora într-un loc diferit. Ar trebui să se facă distincția între stocarea preliminară a deșeurilor înaintea colectării și stocarea deșeurilor înaintea tratării, în vederea îndeplinirii obiectivului prezentei directive, în funcție de tipul de deșeuri, dimensiunea și perioada de stocare a acestora și de scopul în care sunt colectate. Această distincție ar trebui să fie făcută de către statele membre. Stocarea deșeurilor înainte de valorificare pentru o perioadă mai mare sau egală cu trei ani și stocarea deșeurilor înainte de eliminare pentru o perioadă mai mare sau egală cu un an sunt reglementate prin Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (11).
(17) Nu este necesară înregistrarea programelor de colectare a deșeurilor care nu sunt efectuate cu titlu profesional, deoarece acestea prezintă riscuri mai scăzute și contribuie la colectarea separată a deșeurilor. Exemple de astfel de programe sunt colectarea deșeurilor medicale în farmacii, programele de preluare a deșeurilor practicate de magazinele care comercializează bunuri de consum și programele colective din școli.
(18) Ar trebui ca prezenta directivă să includă definiții ale noțiunilor de prevenire, reutilizare, pregătire pentru reutilizare, tratare și reciclare, pentru a clarifica domeniul de aplicare a acestor noțiuni.
(19) Definițiile noțiunilor de valorificare și eliminare trebuie modificate pentru a se asigura stabilirea unei distincții clare între cele două concepte, pe baza unei diferențe reale în ceea ce privește efectele asupra mediului prin înlocuirea resurselor naturale în economie și prin recunoașterea potențialelor beneficii pentru mediu și pentru sănătatea populației ale utilizării deșeurilor ca resursă. În plus, se pot elabora orientări pentru clarificarea cazurilor în care această distincție este dificil de pus în practică sau în care clasificarea activității ca valorificare nu corespunde efectelor reale ale operațiunii asupra mediului.
(20) Prezenta directivă ar trebui să clarifice, de asemenea, cazurile în care incinerarea deșeurilor urbane solide este eficientă din punct de vedere energetic și poate fi considerată o operațiune de valorificare.
(21) Operațiunile de eliminare care constau în evacuarea în mări și oceane, inclusiv eliminarea în subsolul marin sunt, de asemenea, reglementate de convenții internaționale, în special de Convenția pentru prevenirea poluării marine prin deversare de deșeuri și alte materiale, încheiată la Londra la 13 noiembrie 1972, precum și protocolul din 1996 la aceasta modificat în 2006.
(22) Nu ar trebui să existe nicio confuzie între diferitele aspecte ale definiției deșeurilor și ar trebui să se aplice proceduri adecvate, în cazul în care este necesar, subproduselor care nu sunt deșeuri, pe de o parte, sau deșeurilor care încetează de a mai fi deșeuri, pe de altă parte. În vederea specificării anumitor aspecte ale definiției deșeurilor, prezenta directivă ar trebui să clarifice: — cazurile în care substanțele sau obiectele care rezultă dintr-un proces de producție care nu a avut ca obiectiv inițial producerea unor astfel de substanțe sau obiecte sunt subproduse și nu deșeuri. Se poate decide că o substanță nu este deșeu numai pe baza unei abordări coordonate, care se actualizează în mod regulat, și numai în cazul în care o astfel de decizie este consecventă cu protecția mediului și a sănătății populației. În cazul în care utilizarea unui subprodus este permisă în conformitate cu o autorizație de mediu sau cu norme generale de protecție a mediului, acest lucru poate fi utilizat de către statele membre ca instrument pentru a se decide că nu se așteaptă să se producă vreun efect general advers asupra mediului sau a sănătății populației; un obiect sau o substanță se consideră a fi subprodus numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Întrucât subprodusele intră în categoria produselor, exportul de subproduse ar trebui să respecte cerințele legislației comunitare pertinente; și — cazurile în care un deșeu încetează de a mai fi considerat deșeu, stabilindu-se criteriile conform cărora se decide acest lucru astfel încât să se asigure un nivel ridicat de protecție a mediului și beneficii economice și de mediu; posibile categorii de deșeuri pentru care ar trebui să se elaboreze specificații și criterii care să determine momentul din care acestea încetează să mai fie considerate ca atare, sunt, printre altele, deșeurile provenind din activități de construcție și demolări, anumite tipuri de cenușă și zgură, fierul vechi, agregatele, anvelopele, textilele, compostul, deșeurile de hârtie și sticla. Operațiunea de valorificare prin care se realizează încetarea statutului de deșeu poate consta pur și simplu în verificarea deșeului pentru a stabili dacă acesta îndeplinește criteriile de încetare a statutului de deșeu.
(23) Pentru a verifica sau calcula dacă obiectivele de reciclare și valorificare stabilite prin Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (12), Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz (13), Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) (14) și Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori (15), precum și prin alte acte legislative comunitare relevante sunt îndeplinite, cantitățile de deșeuri care au încetat de a mai fi considerate ca atare ar trebui considerate drept deșeuri reciclate și valorificate atunci când sunt îndeplinite cerințele privind reciclarea sau valorificarea din respectivele acte legislative.
(24) Pe baza definiției deșeurilor, în vederea promovării certitudinii și consecvenței, Comisia poate adopta linii directoare prin care să se specifice, în anumite cazuri, momentul în care unele substanțe sau obiecte devin deșeuri. Astfel de orientări pot fi elaborate, printre altele, pentru echipamente electrice și electronice și pentru vehicule.
(25) Este necesară o alocare a costurilor care să reflecte costul real de mediu al generării și gestionării deșeurilor.
(26) Principul „poluatorul plătește” este un principiu director la nivel european și internațional. Producătorul de deșeuri și deținătorul de deșeuri ar trebui să gestioneze deșeurile în așa fel încât să garanteze un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății populației.
(27) Introducerea în prezenta directivă a răspunderii extinse a producătorului reprezintă unul dintre mijloacele de a sprijini proiectarea și producerea de bunuri care iau în considerare pe deplin și facilitează utilizarea eficientă a resurselor pe parcursul întregului lor ciclu de viață, inclusiv propria lor reparare, reutilizare, dezasamblare și reciclare fără a aduce atingere liberei circulații a bunurilor pe piața internă.
(28) Prezenta directivă ar trebui să contribuie la realizarea de către Uniunea Europeană a obiectivului „o societate a reciclării”, urmărind evitarea generării de deșeuri și utilizarea deșeurilor ca resursă. În special, cel de-al șaselea Program comunitar de acțiune pentru mediu semnalează necesitatea unor măsuri care să asigure trierea la sursă, colectarea și reciclarea fluxurilor de deșeuri prioritare. În conformitate cu acest obiectiv și ca modalitate de a facilita sau a ameliora potențialul de valorificare al deșeurilor, acestea ar trebuie colectate separat, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului, înainte de a fi supuse unor operațiuni de valorificare care să ducă la cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protecției mediului. Statele membre ar trebui să încurajeze separarea compușilor periculoși din fluxurile de deșeuri dacă este necesar în vederea asigurării unei gestionări raționale din punct de vedere ecologic.
(29) Statele membre ar trebui să sprijine utilizarea materialelor reciclate, cum ar fi hârtia recuperată, în conformitate cu ierarhia deșeurilor și în vederea realizării unei societăți a reciclării și nu ar trebui să sprijine depozitarea materialelor reciclate în depozite de deșeuri sau incinerarea acestora, atunci când acest lucru este posibil.
(30) În vederea punerii în aplicare a principiilor precauției și acțiunii preventive enunțate la articolul 174 alineatul (2) din tratat, este necesar să se stabilească obiective generale de protecție a mediului pentru gestionarea deșeurilor în cadrul Comunității. În temeiul acestor principii, Comunitatea și statele membre trebuie să instaureze un cadru pentru prevenirea, reducerea și, în măsura posibilului, eliminarea de la bun început a surselor de poluare sau de noxe prin adoptarea unor măsuri de natură să elimine riscurile recunoscute.
(31) Ierarhia deșeurilor stabilește în general o ordine de priorități pentru ceea ce reprezintă cea mai bună opțiune din punct de vedere al protecției mediului în legislația și politica în materie de deșeuri, în timp ce abaterea de la o astfel de ierarhie poate fi necesară pentru fluxuri specifice de deșeuri în cazul în care se justifică, printre altele, din motive de fezabilitate tehnică, de viabilitate economică și de protecție a mediului.
(32) Pentru a permite întregii Comunități să asigure prin mijloace proprii eliminarea deșeurilor și valorificarea deșeurilor urbane mixte colectate din gospodăriile private și pentru a permite statelor membre să acționeze individual în acest scop, este necesară înființarea unei rețele de cooperare privind instalațiile de eliminare și instalațiile pentru valorificarea deșeurilor urbane mixte colectate din gospodăriile private, ținându-se cont de condițiile geografice și de necesitatea unor instalații specializate pentru anumite tipuri de deșeuri.
(33) În scopul aplicării Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (16), deșeurile urbane mixte, astfel cum sunt menționate la articolul 3 alineatul (5) din respectivul regulament sunt în continuare considerate deșeuri urbane mixte chiar și în cazul în care au fost supuse unei operațiuni de tratare a deșeurilor care nu le-a modificat proprietățile în mod substanțial.
(34) Este important ca deșeurile periculoase să fie etichetate în conformitate cu normele internaționale și comunitare. Cu toate acestea, în cazul în care asemenea deșeuri sunt colectate separat din gospodării, acest lucru nu ar trebui să aibă drept consecință obligația pentru proprietarii de gospodării de a prezenta documentația necesară.
(35) Este important, în conformitate cu ierarhia deșeurilor și în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din eliminarea deșeurilor prin depozitare, să se faciliteze colectarea separată și tratarea adecvată a bio-deșeurilor în vederea producerii de compost fără riscuri pentru mediu și a altor materiale bazate pe bio-deșeuri. Comisia, în urma unei evaluări a gestionării bio-deșeurilor, va prezenta, după caz, propuneri de măsuri legislative.
(36) Se pot adopta standarde tehnice minime pentru activitățile de tratare a deșeurilor care nu intră sub incidența Directivei 96/61/CE atunci când există dovezi că aceasta ar fi în beneficiul protecției sănătății populației și a mediului și în cazul în care o abordare coordonată a punerii în aplicare a respectivei directive ar asigura protecția sănătății populației și a mediului.
(37) Este necesar să se precizeze în continuare domeniul de aplicare și conținutul obligației de stabilire a unor planuri de gestionare a deșeurilor și să se includă în procesul de elaborare sau revizuire a acestor planuri de gestionare a deșeurilor necesitatea luării în considerare a efectelor generării și gestionării deșeurilor asupra mediului. De asemenea, ar trebui să se țină seama, după caz, de cerințele privind planurile de gestionare a deșeurilor, stabilite la articolul 14 din Directiva 94/62/CE, precum și de strategia de reducere a deșeurilor biodegradabile destinate depozitelor de deșeuri, prevăzută la articolul 5 din Directiva 1999/31/CE.
(38) Statele membre pot aplica autorizații de mediu sau norme generale de protecție a mediului în cazul anumitor producători de deșeuri, fără a aduce atingere bunei funcționări a pieței interne.
(39) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1013/2006, statele membre pot lua măsurile necesare pentru prevenirea transporturilor de deșeuri care nu corespund planurilor lor naționale de gestionare a deșeurilor. Prin derogare de la respectivul regulament, ar trebui să li se permită statelor membre să limiteze intrările de deșeuri în incineratoare clasificate ca instalații de valorificare, în cazul în care s-a stabilit că aceste intrări ar atrage eliminarea deșeurilor naționale sau tratarea deșeurilor într-un mod care nu este conform cu planurile lor de gestionare a deșeurilor. Este recunoscută posibilitatea ca anumite state membre să nu poată asigura o rețea care să includă gama completă de instalații de valorificare finală pe teritoriul lor.
(40) Pentru a îmbunătăți modul de desfășurare a acțiunilor de prevenire a generării deșeurilor în statele membre și pentru a facilita răspândirea celor mai bune practici în acest domeniu, este necesară întărirea prevederilor privind prevenirea generării deșeurilor, precum și introducerea cerinței ca statele membre să elaboreze programe de prevenire a generării deșeurilor, axate pe efectele cele mai semnificative asupra mediului și care să ia în considerare întreaga durată a ciclului de viață al produselor și materialelor. Aceste măsuri ar trebui să urmărească ruperea legăturii dintre creșterea economică și efectele asupra mediului asociate generării de deșeuri. Părțile interesate, împreună cu publicul larg ar trebui să aibă posibilitatea de a lua parte la elaborarea programelor și să aibă acces la ele, odată ce au fost elaborate, în conformitate cu Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul (17). Ar trebui elaborate obiective pentru prevenirea generării de deșeuri și pentru decuplarea creșterii economice de impactul asupra mediului asociat cu generarea de deșeuri, abordând, în mod adecvat, reducerea efectelor adverse ale deșeurilor și a cantităților de deșeuri produse.
(41) În vederea realizării unei societăți europene a reciclării cu un nivel ridicat al eficienței resurselor, ar trebui stabilite obiective pentru pregătirea în vederea reutilizării și reciclării deșeurilor. Statele membre mențin abordări diferite privind colectarea deșeurilor menajere și a deșeurilor având caracteristici și compoziție asemănătoare. Prin urmare, este recomandabil ca aceste obiective să țină seama de diferitele sisteme de colectare a deșeurilor din diferite state membre. Fluxurile de deșeuri de diverse origini, asemănătoare cu deșeurile menajere, includ deșeurile menționate la punctul 20 din lista instituită prin Decizia 2000/532/CE a Comisiei.
(42) Instrumentele economice pot juca un rol crucial în îndeplinirea obiectivelor privind prevenirea generării deșeurilor și gestionarea deșeurilor. Deșeurile au deseori valoare ca resursă, iar aplicarea în continuare a instrumentelor economice poate maximiza beneficiile pentru mediu. Prin urmare, ar trebui să se încurajeze utilizarea unor asemenea instrumente la un nivel corespunzător, subliniindu-se, însă, că statele membre pot decide la nivel individual cu privire la utilizarea acestora.
(43) Anumite dispoziții referitoare la manipularea deșeurilor, stabilite în Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (18), ar trebui modificate în sensul eliminării dispozițiilor învechite și în vederea unei mai mari clarități a textului. În scopul simplificării legislației comunitare, acestea ar trebui incluse în prezenta directivă. Pentru a clarifica modul de aplicare al interdicției de amestecare a deșeurilor stabilită prin Directiva 91/689/CEE și pentru a asigura protecția mediului și a sănătății populației, derogările de la interdicția de amestecare a deșeurilor, ar trebui, în plus, să satisfacă condiția conformității cu cele mai bune tehnici disponibile în sensul Directivei 96/61/CE. În consecință, Directiva 91/689/CEE ar trebui abrogată.
(44) În vederea simplificării legislației comunitare și al reflectării beneficiilor pentru mediu, dispozițiile relevante din Directiva 75/439/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate (19) ar trebui incluse în prezenta directivă. În consecință, Directiva 75/439/CEE ar trebui abrogată. Gestionarea uleiurilor uzate ar trebui să fie efectuată în conformitate cu ordinea de priorități a ierarhiei deșeurilor și ar trebui acordată prioritate opțiunilor care oferă cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protecției mediului. Colectarea separată a uleiurilor uzate este în continuare esențială pentru asigurarea unei gestionări adecvate a acestor deșeuri și pentru prevenirea daunelor pe care eliminarea lor necorespunzătoare le poate provoca mediului.
(45) Statele membre ar trebui să prevadă un regim de sancțiuni eficace, proporționate și cu efect de descurajare aplicabil persoanelor fizice sau juridice responsabile cu gestionarea deșeurilor, precum producătorilor, deținătorilor, brokerilor, agenților, transportatorilor și colectorilor de deșeuri, unităților sau întreprinderilor care efectuează operațiuni de tratare a deșeurilor și pun în aplicare programe de gestionare a deșeurilor, în cazul în care acestea încalcă dispozițiile prezentei directive. Statele membre pot lua măsuri, de asemenea, în vederea recuperării costurilor legate de încălcarea acestor dispoziții și de măsurile de remediere, fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediu în ceea ce privește prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (20).
(46) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (21).
(47) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să stabilească criteriile referitoare la o serie de aspecte, cum ar fi condițiile în care un obiect trebuie considerat subprodus, încetarea statutului de deșeu și determinarea deșeurilor care sunt considerate periculoase, precum și să stabilească norme detaliate privind metode de aplicare și calculare pentru verificarea respectării obiectivelor de reciclare prevăzute în prezenta directivă. În plus, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adapteze anexele în funcție de progresul tehnic și științific și să specifice aplicarea formulei pentru instalațiile de incinerare, menționate în anexa II, punctul R1. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(48) În conformitate cu alineatul (34) din acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (22), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care, pe cât posibil, să ilustreze corelația dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le aducă la cunoștința publicului.
(49) Deoarece obiectivul prezentei directive, respectiv protecția mediului și a sănătății populației, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere amploarea sau efectele prezentei directive, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,