Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme pentru efectuarea controalelor oficiale și a altor activități oficiale de către autoritățile competente ale statelor membre, în particular pentru a asigura conformitatea, la intrarea în Uniune, a transporturilor de animale și de mărfuri destinate consumului uman provenite din țări terțe sau regiuni ale acestora cu legislația Uniunii referitoare la siguranța alimentelor și a hranei pentru animale.
(2) Regulamentul (UE) 2017/625 împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a completa condițiile prevăzute în regulamentul respectiv pentru intrarea în Uniune a animalelor de la care se obțin produse alimentare și a anumitor mărfuri. Respectivele condiții pot include cerințe suplimentare și anume posibilitatea de a permite înscrierea animalelor și a mărfurilor care provin doar din țări terțe care figurează în listele întocmite de Comisie în scopul respectiv. Aceste cerințe suplimentare includ garanții privind respectarea: — măsurilor de monitorizare a substanțelor și grupelor de reziduuri prezente în animalele și mărfurile destinate consumului uman, în conformitate cu Directivele 96/23/CE (2) și 96/22/CE (3) ale Consiliului; — normelor privind prevenirea, controlul și eradicarea encefalopatiilor spongiforme transmisibile care vizează animalele vii și produsele de origine animală, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4); — principiilor și cerințelor generale care reglementează produsele alimentare în general și siguranța alimentară în particular, la nivelul Uniunii și la nivel național, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (5); — normelor generale pentru operatorii din sectorul alimentar privind igiena produselor alimentare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (6); — normelor specifice privind igiena alimentelor de origine animală care vizează operatorii din sectorul alimentar, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (7); — normelor specifice privind controalele oficiale efectuate și acțiunile întreprinse de către autoritățile competente cu privire la producția de anumite animale și produse de origine animală destinate consumului uman, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2019/624 al Comisiei (8) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/627 al Comisiei (9).
(3) Regulamentul delegat (UE) 2019/625 al Comisiei (10) stabilește astfel de cerințe suplimentare și se aplică de la 14 decembrie 2019. El nu vizează cerințele deja stabilite în Directiva 96/23/CE.
(4) În prezent, țările terțe din care se autorizează introducerea în Uniune a animalelor și a produselor de origine animală din perspectiva normelor Uniunii privind sănătatea publică sunt incluse și menținute în liste întocmite pe baza unor cerințe diverse, printre care și existența unui plan de control vizând substanțe farmacologic active, pesticide și contaminanți care să stabilească garanții privind monitorizarea anumitor grupe de substanțe și de reziduuri ale acestora și a contaminanților, în conformitate cu cerințele Directivei 96/23/CE.
(5) Regulamentul (UE) 2017/625 a abrogat Directiva 96/23/CE începând cu 14 decembrie 2019 și a prevăzut aplicarea tranzitorie, până la 14 decembrie 2022, a anumitor dispoziții ale directivei respective.
(6) Este necesar ca introducerea unor cerințe suplimentare pentru a asigura conformitatea cu măsurile de monitorizare a substanțelor și a grupelor de reziduuri prezente în animale și în mărfurile destinate consumului uman, prevăzute în Directiva 96/23/CE, să fie combinată cu cerințele suplimentare deja prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2019/625.
(7) Prin urmare, este adecvat să se prevadă toate aceste cerințe suplimentare într-un singur regulament delegat, simplificând astfel interpretarea și aplicarea lor și sporind transparența pentru țările terțe.
(8) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 stabilește cerințe pentru operatorii din sectorul alimentar care importă produse de origine animală în Uniune. În consecință, este necesar ca cerințele suplimentare stabilite în prezentul regulament pentru controalele oficiale să fie în concordanță cu cele deja stabilite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
(9) Atunci când se stabilesc cerințe pentru intrarea în Uniune a transporturilor de anumite animale și mărfuri destinate consumului uman, este necesar să se facă trimitere la codurile din Nomenclatura combinată prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (11), pentru a identifica în mod clar aceste mărfuri și animale.
(10) Este necesar ca transporturile de anumite animale și mărfuri destinate consumului uman să fie autorizate să intre în Uniune, pe baza unei analize a riscurilor, numai în cazul în care țările terțe sau regiunile acestora din care provin respectivele animale și mărfuri pot asigura conformitatea cu cerințele privind siguranța respectivelor animale și mărfuri, iar respectivele țări terțe sau regiuni ale acestora sunt incluse, în conformitate cu articolul 127 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625, în listele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 al Comisiei (12).
(11) În plus față de cerințele prevăzute la articolul 127 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625, este necesar să fie stabilite cerințe specifice pentru anumite animale și mărfuri destinate consumului uman, pentru a se asigura că țările terțe sau regiunile acestora oferă garanții referitoare la eficiența controalelor oficiale vizând siguranța alimentară în ceea ce privește animalele și mărfurile respective. Este necesar ca țările terțe sau regiunile acestora să figureze în listele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 numai după ce au furnizat dovezi și garanții că animalele și mărfurile care provin din ele respectă cerințele în materie de siguranță alimentară ale Uniunii stabilite în Regulamentele (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 178/2002, (CE) nr. 852/2004, (CE) nr. 853/2004 și (UE) 2017/625, în Regulamentul delegat (UE) 2019/624 și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/627 sau cerințe recunoscute ca fiind echivalente cu ele.
(12) În temeiul articolului 127 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625, Comisia poate condiționa decizia de includere a țărilor terțe în listele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 de furnizarea, de către țările terțe respective, a unor dovezi și garanții adecvate privind respectarea cerințelor Uniunii privind utilizarea substanțelor farmacologic active la animalele de la care se obțin produse alimentare și privind respectarea de către transporturile de produse de origine animală și de produse compuse destinate intrării în Uniune a limitelor maxime pentru reziduurile de substanțe farmacologic active, a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide și a nivelurilor maxime de contaminanți stabilite în legislația Uniunii. Astfel se asigură faptul că animalele de la care se obțin produse alimentare, produsele de origine animală și produsele compuse respective implică un nivel de protecție a sănătății identic cu cel prevăzut de legislația Uniunii privind produsele alimentare și siguranța alimentară.
(13) Pentru a se asigura acest nivel identic de protecție a sănătății este necesar să fie furnizate dovezi și garanții prin prezentarea unui plan de control vizând substanțele farmacologic active, pesticidele și contaminanții care să îndeplinească anumite cerințe prevăzute în prezentul regulament. Pentru a asigura respectarea continuă a respectivelor cerințe este necesar să fie transmise Comisiei anual planuri de control actualizate.
(14) Țările terțe pot fi incluse și în lista prevăzută în Anexa -I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 dacă furnizează dovezi și garanții adecvate din care rezultă că animalele de la care se obțin produse alimentare și produsele de origine animală, inclusiv cele utilizate în produsele compuse, care intră în Uniune sunt originare dintr-un stat membru sau dintr-o țară terță care figurează într-o listă de țări terțe care dețin un plan de control aprobat pentru substanțe farmacologic active, pesticide și contaminanți care vizează animalele de la care se obțin produse alimentare și produsele de origine animală respective, inclusiv cele utilizate în produsele compuse. Pentru a beneficia de această includere în listă, este necesar să fie furnizate informații privind procedurile în vigoare pentru asigurarea trasabilității animalelor de la care se obțin produse alimentare și a produselor de origine animală în cauză și pentru garantarea originii animalelor și a produselor respective.
(15) Legislația Uniunii prevede norme privind utilizarea substanțelor farmacologic active și stabilește limite pentru reziduurile acestora prezente în produsele de origine animală care rezultă din această utilizare. Este necesar ca animalele de la care se obțin produse alimentare și produsele de origine animală, inclusiv cele utilizate în produsele compuse, să intre în Uniune numai din țări terțe care asigură controale privind utilizarea substanțelor farmacologic active și reziduurile acestora prezente în produsele de origine animală care sunt cel puțin echivalente cu cele din planurile de control ale Uniunii incluse în planurile de control naționale multianuale menționate în Regulamentul delegat (UE) 2022/1644 al Comisiei (13) și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1646 al Comisiei (14). Este necesar ca normele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/808 al Comisiei (15) să se aplice controalelor oficiale privind substanțele și reziduurile respective.
(16) Utilizarea în Uniune a beta-agoniștilor și a substanțelor cu efect hormonal sau tireostatic la animalele de la care se obțin produse alimentare este interzisă în temeiul Directivei 96/22/CE. În mod similar, Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei (16) enumeră în tabelul 2 din anexa sa substanțele farmacologic active a căror utilizare este interzisă în Uniune. Este necesar ca doar țările terțe care oferă garanții că animalele de la care se obțin produse alimentare și produsele de origine animală, inclusiv cele utilizate în produsele compuse, respectă aceste dispoziții sau cerințe recunoscute ca fiind echivalente cu ele să fie autorizate să exporte în Uniune astfel de animale și astfel de produse.
(17) Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (17) stabilește un program al Uniunii de control coordonat vizând nivelurile maxime ale reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale, în vederea evaluării expunerii consumatorilor și a aplicării legislației UE. Acest program al Uniunii de control face parte integrantă din programele naționale multianuale de control vizând reziduurile de pesticide pe care statele membre trebuie să le instituie. Este necesar ca animalele de la care se obțin produse alimentare și produsele de origine animală, inclusiv cele utilizate în produsele compuse, să intre în Uniune numai din țări terțe care asigură efectuarea controalelor privind reziduurile de pesticide în conformitate cu aceleași criterii stricte precum cele impuse statelor membre prin programele naționale multianuale de control vizând reziduurile de pesticide, prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1355 al Comisiei (18). Prin urmare, este necesar să se asigure faptul că se furnizează dovezi prin eșantionare reprezentativă din punct de vedere statistic conform cărora produsele destinate intrării în Uniune respectă legislația Uniunii privind reziduurile de pesticide.
(18) Regulamentul delegat (UE) 2022/931 al Comisiei (19) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/932 al Comisiei (20) prevăd stabilirea și conținutul planurilor de control bazat pe riscuri pentru contaminanții din produsele alimentare. Este necesar ca produsele de origine animală și produsele compuse să intre în Uniune numai din țări terțe care asigură efectuarea de controale privind contaminanții pentru a furniza dovezi care să arate că produsele de origine animală și produsele compuse destinate intrării în Uniune respectă legislația UE privind contaminanții.
(19) Decizia 2011/163/UE a Comisiei (21) stabilește, în conformitate cu Directiva 96/23/CE, o listă a țărilor terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a anumitor specii de animale sau produse de origine animală.
(20) În urma abrogării Directivei 96/23/CE, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2293 al Comisiei (22) a înlocuit Decizia 2011/163/UE în întregime.
(21) Este necesar ca transporturilor de anumite mărfuri destinate consumului uman să le fie permisă intrarea în Uniune numai în cazul în care respectivele mărfuri sunt expediate din, obținute în sau preparate în unități care figurează în lista întocmită și actualizată în conformitate cu articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2017/625. În plus, pentru a se asigura conformitatea cu normele Uniunii privind igiena alimentară sau cu norme recunoscute ca fiind cel puțin echivalente cu ele, este adecvat să se prevadă că, la întocmirea și actualizarea listei respective, este necesar ca țara terță să ofere garanții suplimentare față de cele prevăzute la articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctele (i) și (iv) din Regulamentul (UE) 2017/625.
(22) Pentru a asigura transparența pentru operatorii din sectorul alimentar și consumatori, este necesar ca listele unităților menționate la articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctul (i) din Regulamentul (UE) 2017/625 să fie puse la dispoziția publicului. Pentru a consolida această transparență, este necesar ca statele membre să permită intrarea transporturilor de animale și de mărfuri numai în cazul în care certificatele oficiale necesare pentru astfel de transporturi în temeiul normelor relevante ale Uniunii sunt eliberate de autoritățile competente din țara terță după publicarea listelor respective.
(23) Nu este necesar să se stabilească astfel de cerințe de includere în listă pentru mărfurile destinate tranzitului, deoarece aceste mărfuri prezintă un risc mic din punctul de vedere al siguranței alimentare și nu sunt introduse pe piață în Uniune. În plus, este necesar ca astfel de cerințe să nu se aplice unităților care desfășoară doar activități de producție primară, operațiuni de transport, depozitare de produse de origine animală care nu necesită condiții de depozitare la temperatură controlată sau activități de fabricare a produselor înalt rafinate de origine animală menționate în secțiunea XVI din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
(24) Regulamentul (UE) nr. 210/2013 al Comisiei (23) impune ca unitățile care produc germeni să fie aprobate de autoritățile competente în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004. Pentru a asigura conformitatea cu normele Uniunii în materie de igienă alimentară sau cu norme recunoscute ca fiind cel puțin echivalente cu ele, este necesar să se permită intrarea în Uniune a germenilor numai dacă sunt produși în unitățile care figurează în listele întocmite și actualizate în conformitate cu prezentul regulament.
(25) Pentru a se asigura conformitatea cu normele Uniunii în materie de igienă alimentară sau cu norme recunoscute ca fiind cel puțin echivalente cu ele, este necesar ca intrarea în Uniune a produselor provenite din unități care produc carne proaspătă, carne tocată, preparate din carne, produse din carne, carne separată mecanic și materii prime destinate producției de gelatină și de colagen să fie autorizată numai dacă unitățile respective figurează în listele întocmite și actualizate în conformitate cu articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2017/625. În plus, este necesar ca materiile prime din care se fabrică aceste produse să provină din unități (abatoare, unități de prelucrare a vânatului, unități de tranșare și unități de prelucrare a produselor pescărești) care figurează în listele întocmite și actualizate în conformitate cu articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2017/625.
(26) Este necesar ca intrarea în Uniune a transporturilor de moluște bivalve, echinoderme, tunicate și gasteropode marine vii să fie autorizată numai în cazul în care ele provin din zone de producție din țări terțe sau din regiuni ale acestora care figurează în listele întocmite și actualizate în conformitate cu articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2017/625, pentru a se asigura conformitatea cu cerințele specifice aplicabile respectivelor produse prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/627 sau cu norme recunoscute ca fiind cel puțin echivalente cu ele. Este necesar ca publicarea respectivelor liste să asigure transparența, pentru operatorii din sectorul alimentar și consumatori, cu privire la zonele de producție din care se pot introduce în Uniune moluște bivalve, echinoderme, tunicate și gasteropode marine vii.
(27) Este necesar ca intrarea în Uniune a transporturilor de produse pescărești să fie autorizată numai în cazul în care ele sunt expediate, obținute sau preparate dintr-o/într-o unitate terestră, o navă frigorifică, un vas fabrică sau un vas congelator care arborează pavilionul unei țări terțe care figurează în listele întocmite și actualizate în conformitate cu articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2017/625, pentru a se asigura conformitatea cu cerințele Uniunii, în special cu cerințele specifice pentru produsele pescărești prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/627, sau cu norme recunoscute ca fiind cel puțin echivalente cu ele. Este necesar ca publicarea respectivelor liste să asigure transparența pentru operatorii din sectorul alimentar și consumatori cu privire la navele ale căror produse pescărești pot fi introduse în Uniune.
(28) Riscul asociat produselor compuse depinde de tipul ingredientelor din ele și de condițiile de depozitare a ingredientelor respective. Prin urmare, este necesar să fie prevăzute cerințe vizând transporturile de produse compuse prin care să se asigure că produsele compuse care prezintă un risc intră în Uniune din țări terțe autorizate să exporte în Uniune în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405. Produsele compuse care prezintă un risc sunt cele care conțin produse prelucrate de origine animală, pentru care sunt prevăzute cerințe specifice în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 sau pentru care este necesar un plan de monitorizare a reziduurilor.
(29) Având în vedere numărul de notificări primite prin sistemul rapid de alertă pentru produsele alimentare și hrana pentru animale instituit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002, transporturile de anumite animale și mărfuri destinate introducerii pe piață pentru consum uman prezintă un risc sporit de nerespectare a cerințelor Uniunii privind siguranța alimentară. Prin urmare, este necesar ca înaintea intrării în Uniune, transporturile de astfel de animale și mărfuri să facă obiectul unei certificări individuale a fiecărui transport. Certificarea respectivă contribuie, în plus, la a le reaminti operatorilor din sectorul alimentar și autorităților competente din țările terțe sau din regiunile acestora de cerințele aplicabile ale Uniunii. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei (24) stabilește în acest scop modele de certificate de sănătate animală sau modele de certificate oficiale sau modele pentru ambele tipuri de certificate. Este necesar ca transporturile de astfel de animale și mărfuri pentru care Uniunea nu este destinația finală să fie însoțite de certificate de sănătate animală sau de certificate oficiale cu atestare de sănătate animală, nefiind necesară o atestare de sănătate publică pentru animalele și mărfurile respective, deoarece acestea nu vor fi introduse pe piață în Uniune. În ceea ce privește anumite produse compuse care prezintă un risc mic, este necesar ca atestarea privată de către operatorul din sectorul alimentar care introduce mărfuri în Uniune să înlocuiască certificarea pentru a asigura o abordare proporțională, bazată pe riscuri.
(30) Este necesar ca produsele compuse cu durată lungă de conservare care prezintă un risc neglijabil, cum ar fi cele în cazul cărora singurele produse de origine animală prezente în produsul compus final sunt amelioratorii alimentari și anume vitamina D3, aditivii alimentari, enzimele alimentare sau aromele alimentare, să fie exceptate de la controalele la frontiere și de la cerințele de atestate private.
(31) Dispozițiile prezentului regulament au scopul de a le înlocui în întregime pe cele ale Regulamentului delegat (UE) 2019/625. În consecință, este necesar ca Regulamentul delegat (UE) 2019/625 să fie abrogat.
(32) Întrucât anexele I, II, III și IV la Directiva 96/23/CE încetează să se aplice de la 14 decembrie 2022, este necesar ca prezentul regulament să se aplice de la 15 decembrie 2022,