Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme pentru controalele oficiale și pentru alte activități oficiale efectuate de autoritățile competente ale statelor membre pentru a verifica dacă aspecte precum siguranța alimentelor sunt conforme cu legislația Uniunii în toate etapele proceselor de producție, prelucrare și distribuție. În particular, el prevede efectuarea de controale oficiale vizând produsele de origine animală destinate consumului uman în vederea verificării conformității cu cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2), în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3), în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și în Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului (5).
(2) Regulamentul (UE) 2017/625 abrogă Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (6) începând cu 14 decembrie 2019. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 stabilește în prezent norme specifice de organizare a controalelor oficiale vizând produsele de origine animală destinate consumului uman în vederea verificării conformității cu cerințele Regulamentelor (CE) nr. 852/2004, (CE) nr. 853/2004 și (CE) nr. 1069/2009. El prevede, de asemenea, posibilitatea de a acorda anumite derogări de la respectivele cerințe.
(3) Normele prevăzute în prezentul regulament ar trebui să asigure o continuare a cerințelor prevăzute în prezent în Regulamentul (CE) nr. 854/2004, ținând seama de experiența dobândită de la data adoptării actului respectiv, precum și de noile dovezi științifice și de normele naționale notificate pentru a asigura utilizarea în continuare a metodelor tradiționale în orice stadiu al producției, prelucrării și distribuției de alimente.
(4) Regulamentul (UE) 2017/625 prevede adoptarea de acte delegate vizând stabilirea criteriilor și a condițiilor pentru derogările de la anumite cerințe ale regulamentului respectiv, astfel încât inspecțiile ante mortem și post mortem să poată fi efectuate sub responsabilitatea medicului veterinar oficial, în loc să fie efectuate sau supravegheate de către medicul veterinar oficial. Aceste acte delegate ar trebui, de asemenea, să stabilească criteriile și condițiile în care controalele oficiale pot fi efectuate de alte categorii de personal desemnat de autoritățile competente în unitățile de tranșare.
(5) Inspecția ante mortem este esențială pentru protecția sănătății umane, a sănătății animale și a bunăstării animalelor și, prin urmare, rămâne în responsabilitatea medicului veterinar oficial. Cu toate acestea, anumite sarcini de rutină din cadrul inspecțiilor ante mortem în abatoare ar putea fi efectuate de către personalul auxiliar oficial fără a compromite îndeplinirea obiectivelor Regulamentului (UE) 2017/625, cu condiția respectării anumitor criterii și condiții.
(6) În particular, dacă inspecția ante mortem a fost efectuată de către medicul veterinar oficial în exploatația de proveniență, ar trebui să se acorde mai multă flexibilitate inspecției ante mortem la sosirea în abator, care ar putea fi efectuată sub responsabilitatea medicului veterinar oficial. Cu toate acestea, în cazul în care în exploatația de proveniență nu a fost efectuată o inspecție ante mortem, delegarea sarcinilor ar trebui să fie permisă numai în cazul în care inspecțiile sunt supravegheate de către medicul veterinar oficial, sub rezerva respectării anumitor criterii și condiții aplicabile altor specii decât păsările de crescătorie și lagomorfele.
(7) În cazul unei sacrificări de urgență, inspecția ante mortem nu poate fi efectuată în abator. Pentru a nu cauza suferințe inutile animalelor prin transportarea acestora la un abator și pentru a limita pierderile economice suferite de operatori și pentru a reduce risipa de alimente, ar trebui stabilite criterii și condiții care să permită efectuarea unei inspecții ante mortem în afara abatorului în cazul unei sacrificări de urgență. Animalele sacrificate de urgență pot fi în continuare adecvate consumului uman sub rezerva unei inspecții favorabile vizând carnea. Aceste inspecții ar trebui să ofere garanții maxime privind adecvarea pentru consum atunci când se autorizează sacrificarea de urgență în afara abatorului.
(8) Ar fi mai eficient să se evalueze cerințele în materie de sănătate umană, sănătate animală și bunăstare a animalelor prin efectuarea de inspecții ante mortem în exploatația de proveniență, în locul efectuării lor în abator. Prin urmare, ar trebui să se permită derogări de la inspecțiile ante mortem în abator pentru toate speciile, sub rezerva respectării anumitor criterii.
(9) Deși inspecțiile post mortem și activitățile de audit sunt esențiale pentru a proteja sănătatea umană, sănătatea și bunăstarea animalelor și, prin urmare, ar trebui să rămână în responsabilitatea medicului veterinar oficial, anumite sarcini pot fi efectuate de către personalul auxiliar oficial, cu condiția să fie îndeplinite suficiente garanții pentru aceste obiective și să fie respectate anumite criterii și condiții. Aceste criterii și condiții ar trebui să permită, în particular, continuarea practicilor actuale în cazul sacrificărilor lipsite de continuitate din abatoarele cu capacitate mică și din unitățile de prelucrare a vânatului cu capacitate mică.
(10) Este necesar să fie definite anumite criterii și condiții pentru cazurile în care se realizează derogări de la cerințele de bază privind inspecțiile ante mortem și post mortem în abatoare și în unitățile de prelucrare a vânatului. Un prag de producție este un criteriu nediscriminatoriu, care se concentrează pe cele mai mici unități, în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625. Întrucât structura acestor unități diferă între statele membre, acest prag ar trebui să se bazeze pe numărul de animale sacrificate sau manipulate sau pe demonstrarea faptului că pragul corespunde unui procent limitat și fix din carnea introdusă pe piață. Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 definește unitățile animal viu și stabilește rate de conversie pentru a exprima numărul de animale dintr-o anumită specie din aceste unități animal viu. Aceste dispoziții ar trebui utilizate pentru a stabili praguri și pentru a armoniza derogările de la anumite cerințe în funcție de dimensiunea abatorului.
(11) Anumite sarcini din unitățile de tranșare pot fi îndeplinite de personalul desemnat de autoritățile competente fără a periclita îndeplinirea obiectivelor de protejare a sănătății umane, a sănătății animale și a bunăstării animalelor în cazul în care sunt respectate anumite criterii și condiții.
(12) Controalele oficiale vizând producția de moluște bivalve sunt necesare pentru a asigura conformitatea cu criteriile și țintele stabilite în legislația Uniunii. În conformitate cu anexa III secțiunea VII capitolul II partea A din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, moluștele bivalve vii trebuie să fie recoltate din zonele de producție clasificate de autoritățile competente și din care acestea autorizează recoltarea. Regulamentul (UE) 2017/625 prevede adoptarea de acte delegate prin care să se stabilească criteriile și condițiile de stabilire, în ceea ce privește organismele din familia Pectinidae, gasteropodele marine și organismele din clasa Holothuroidea, a cazurilor în care nu este necesară clasificarea zonelor de producție și de relocare.
(13) Ar trebui să se stabilească, de asemenea, locul în care trebuie efectuate controale oficiale ale producției de Pectinidae, gasteropode marine și Holothuroidea care nu se hrănesc prin filtrare.
(14) Regulamentul (UE) 2017/625 prevede, de asemenea, posibilitatea de a stabili derogări specifice de la controalele oficiale în ceea ce privește Rangifer tarandus tarandus (ren), Lagopus lagopus și Lagopus mutus (ierunca alpină), pentru a permite continuarea practicilor și obiceiurilor locale și tradiționale cu vechime mare.
(15) În conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004, statelor membre li s-a permis să adopte măsuri naționale pentru a permite utilizarea continuă a metodelor tradiționale sau pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor din sectorul alimentar cu o capacitate de producție mică sau care sunt situate în regiuni care fac obiectul unor constrângeri geografice speciale. Pe această bază, Suedia și Finlanda au notificat Comisiei și celorlalte state membre măsuri naționale cu derogări specifice de la anumite cerințe privind controalele oficiale ale cărnii de ren și ale cărnii de ieruncă alpină. Întrucât Regulamentul (UE) 2017/625 nu mai permite o astfel de adaptare prin măsuri naționale, prezentul regulament ar trebui să prevadă derogări privind controalele oficiale vizând renii și ierunca alpină, pentru a permite continuarea practicilor și obiceiurilor locale și tradiționale cu vechime mare care nu afectează îndeplinirea obiectivelor Regulamentului (UE) 2017/625.
(16) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește cerințe specifice minime pentru personalul desemnat de autoritățile competente, pentru medicii veterinari oficiali și pentru personalul auxiliar oficial implicat în controalele oficiale și în anumite alte activități oficiale. El prevede, de asemenea, cerințe minime în materie de formare pentru personalul din abatoare implicat în controalele oficiale și în anumite alte activități de control.
(17) Ar trebui stabilite cerințe minime specifice care să vizeze medicii veterinari oficiali, personalul auxiliar oficial și alt personal desemnat de autoritățile competente, pentru a menține o performanță înaltă și adecvată a sarcinilor lor și pentru a asigura astfel un nivel înalt de protecție a consumatorilor, a sănătății animalelor și a bunăstării animalelor. Acestea ar trebui să includă cerințe specifice minime în materie de formare. Ar trebui să se asigure suficientă flexibilitate pentru a adapta cerința la sarcinile care trebuie îndeplinite, ținând seama de experiența de lucru.
(18) Pentru a menține o performanță înaltă și adecvată, ar trebui, de asemenea, să se prevadă cerințe minime adecvate în materie de formare pentru personalul din abatoare care ajută la îndeplinirea sarcinilor legate de controalele oficiale și de alte activități oficiale de control prevăzute în regulament.
(19) Deoarece Regulamentul (UE) 2017/625 abrogă Regulamentul (CE) nr. 854/2004 începând cu 14 decembrie 2019, prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, de la respectiva dată,