Act UE 2019/1658 · CELEX 32019H1658

Recomandarea (UE) 2019/1658 a Comisiei din 25 septembrie 2019 referitoare la transpunerea obligațiilor privind economiile de energie în temeiul Directivei privind eficiența energetică

Data act: 25.09.2019
Jurnalul Oficial UE: oj:JOL_2019_275_R_0001
Status: In vigoare

consum energetic economisirea energiei măsuri de implementare națională politica energetică a UE randament energetic țări ale UE

Recitale

(1) Uniunea și-a asumat angajamentul de a dezvolta un sistem energetic durabil, competitiv, sigur și decarbonizat. Strategia privind uniunea energetică a stabilit obiective ambițioase ale Uniunii. Aceasta urmărește, în special, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin încă 40 % până în 2030 față de 1990, creșterea proporției consumului de energie din surse regenerabile la cel puțin 32 % și realizarea unor economii de energie ambițioase, îmbunătățind securitatea, competitivitatea și durabilitatea energetică. Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) („Directiva privind eficiența energetică” – DEE), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/2002 (2), stabilește un obiectiv principal privind economiile de energie de cel puțin 32,5 % la nivelul UE până în 2030.

(2) Moderarea cererii de energie reprezintă una dintre cele cinci dimensiuni ale Strategiei privind uniunea energetică, astfel cum a fost stabilită prin Comunicarea Comisiei din 25 februarie 2015 intitulată „O strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice”. Atingerea obiectivelor UE în domeniul energiei și al climei depinde de acordarea de prioritate eficienței energetice, de aplicarea principiului „eficiența energetică pe primul loc”, precum și de luarea în considerare a introducerii surselor regenerabile de energie.

(3) Comunicarea referitoare la o viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei (3) subliniază faptul că măsurile de eficiență energetică ar trebui să joace un rol central în ceea ce privește asigurarea unei economii neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050. Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (4) (denumit în continuare „Regulamentul privind guvernanța”) impune statelor membre să respecte principiul „eficiența energetică pe primul loc”.

(4) În evaluarea impactului pentru DEE modificată (5), Comisia a estimat că punerea în aplicare a articolului 7 din DEE ar asigura mai mult de jumătate din economiile de energie pe care statele membre ar trebui să le realizeze în temeiul DEE.

(5) DEE, astfel cum a fost modificată, influențează atât perioada de obligații actuală (2014-2020), cât și (în principal) perioadele de obligații viitoare (2021-2030 și ulterior). Statele membre ar trebui sprijinite să pună în aplicare noile cerințe (relevant pentru ambele perioade de obligații), să pună în aplicare în mod diferit cerințele existente (relevant pentru ambele perioade de obligații) și să identifice cerințele care au fost clarificate, dar nu au fost modificate.

(6) DEE, astfel cum a fost modificată, extinde obligația privind economiile de energie la perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2030 și ulterior (sub rezerva evaluării de către Comisie). În fiecare an al perioadei de obligații 2021-2030 și ulterior, statele membre trebuie să realizeze economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale care să fie echivalente cu economii noi de 0,8 % din consumul de energie finală în perioada în cauză și ulterior. Cu titlu excepțional, Ciprului și Maltei le revine numai obligația de a realiza economii de energie cumulate la nivelul utilizării finale care să fie echivalente cu economii noi de 0,24 % din consumul de energie finală în perioada în cauză și ulterior.

(7) DEE, astfel cum a fost modificată, oferă de asemenea clarificări privind calculul cantității economiilor de energie. Modificările clarifică faptul că schemele de obligații în materie de eficiență energetică și măsurile de politică alternative sunt la egalitate și că pot fi combinate. Statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce privește desemnarea părților obligate și stabilirea cantităților de economii de energie care trebuie realizate de fiecare parte. DEE, astfel cum a fost modificată, oferă statelor membre flexibilitate în ceea ce privește alegerea, dintre diverse tipuri de scheme, a celui mai adecvat sistem pentru situația și circumstanțele lor particulare.

(8) Pentru ca statele membre să își îndeplinească obligația privind economiile de energie, este important să sensibilizeze publicul și să furnizeze informații precise cu privire la beneficiile eficienței energetice. Acest lucru se poate realiza prin programe de formare sau de educație.

(9) Modificările permit în mod explicit statelor membre să adopte măsuri de politică prin care să vizeze anumite sectoare, de exemplu sectorul imobiliar sau sectorul apei.

(10) Gestionarea eficientă a apei poate aduce o contribuție semnificativă la economiile de energie, iar statele membre ar trebui să exploreze potențialul unor măsuri suplimentare în acest domeniu. De asemenea, sunt încurajate să elaboreze măsuri de politică prin care să abordeze simultan alte obiective legate de protecția mediului și a resurselor naturale.

(11) Pentru a intensifica eforturile de atenuare a sărăciei energetice, statele membre ar trebui să pună în aplicare, în mod prioritar, unele măsuri de politică în materie de eficiență energetică în rândul gospodăriilor vulnerabile și să stabilească criteriile pe baza cărora vor aborda sărăcia energetică.

(12) DEE, astfel cum a fost modificată, conține cerințe mai clare cu privire la durata de viață a măsurilor. Atunci când calculează cantitatea de economii de energie, statele membre ar trebui să ia în considerare cât timp o măsură va continua să genereze economii, dar și posibilitatea ca aceasta să genereze mai puține economii în timp.

(13) DEE modificată clarifică faptul că, atunci când calculează economiile de energie, statele membre nu ar trebui să țină seama de măsurile pe care le-ar fi luat oricum și că acestea își pot aroga doar economiile care depășesc minimul impus de legislația UE în materie. Există o derogare referitoare la economiile de energie provenite din renovarea clădirilor.

(14) DEE modificată subliniază importanța monitorizării și a verificării pentru a asigura faptul că schemele de obligații în materie de eficiență energetică și măsurile de politică alternative își ating obiectivele. Orientările oferite de prezenta recomandare arată modul în care statele membre pot institui sisteme eficace de măsurare, de control și de verificare.

(15) Având în vedere importanța energiei generate pe sau în clădiri prin intermediul tehnologiilor care utilizează surse regenerabile, orientările oferite de prezenta recomandare explică modul în care statele membre pot cuantifica raportul dintre, pe de o parte, economiile de energie la nivelul utilizării finale care rezultă din măsurile de politică prin care se promovează instalarea la scară mică a tehnologiilor care utilizează surse regenerabile și, pe de altă parte, obligația privind economiile de energie.

(16) Statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative care transpun obligația privind economiile de energie până la 25 iunie 2020. Odată cu intrarea în vigoare, modificările aduse articolului 7 din DEE au un impact asupra punerii în aplicare a obligației privind economiile de energie pentru perioada de obligații 2014-2020. Orientările oferite de prezenta recomandare vor sprijini statele membre și în această privință.

(17) Transpunerea completă și punerea efectivă în aplicare a DEE, astfel cum a fost modificată, este necesară pentru ca UE să își atingă obiectivele de eficiență energetică pentru 2030 și să își respecte angajamentul de a plasa consumatorii în centrul uniunii energetice.

(18) Statele membre dispun de o marjă de apreciere pentru transpunerea și punerea în aplicare a cerințelor modificate privind obligațiile lor în materie de economii de energie într-un mod care să corespundă cel mai bine circumstanțelor lor naționale. Prezenta recomandare explică cerințele modificate și ilustrează modul în care pot fi atinse obiectivele directivei. În special, scopul este acela de a asigura o înțelegere uniformă a DEE la nivelul statelor membre în procesul de pregătire a măsurilor lor de transpunere.

(19) Orientările oferite de prezenta recomandare completează și înlocuiesc parțial orientările emise anterior de Comisie în legătură cu articolul 7 din DEE (6). Ar trebui evidențiat impactul dispozițiilor de modificare asupra perioadei de obligații 2014-2020. De asemenea, ar trebui reflectat feedbackul primit de Comisie de la statele membre după transpunerea Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică.

(20) Prezenta recomandare nu modifică efectele juridice ale DEE și nu aduce atingere interpretării obligatorii a DEE, astfel cum este formulată de Curtea de Justiție. Recomandarea se axează pe dispozițiile referitoare la obligația privind economiile de energie și privește articolele 7, 7a și 7b din DEE și anexa V la aceasta.

(21) Anexa la prezenta recomandare urmărește să sprijine statele membre, printre altele, să calculeze economiile de energie obligatorii, să stabilească măsurile de politică eligibile și să raporteze corect economiile de energie obținute și prezintă un set de clarificări și soluții practice de punere în aplicare,

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA (UE) 2019/1658 A COMISIEI din 25 septembrie 2019 referitoare la transpunerea obligațiilor privind economiile de energie în temeiul Directivei privind eficiența energetică COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292, întrucât: ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE: Statele membre ar trebui să urmeze liniile directoare prevăzute în anexa la prezenta recomandare atunci când transpun cerințele introduse de Directiva (UE) 2018/2002 și stabilite la articolele 7, 7a și 7b din Directiva 2012/27/UE și în anexa V la aceasta. Adoptată la Bruxelles, 25 septembrie 2019. Pentru Comisie Miguel ARIAS CAÑETE Membru al Comisiei (1) Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE (JO L 315, 14.11.2012, p. 1). (2) Directiva (UE) 2018/2002 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de modificare a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică (JO L 328, 21.12.2018, p. 210). (3) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții, „O planetă curată pentru toți – O viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei”, COM(2018) 773 final. (4) Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1). (5) SWD(2016) 402 final. (6) COM(2013) 762 final și SWD(2013) 451 final, Bruxelles, 6 noiembrie 2013. ANEXĂ 1. INTRODUCERE Prezenta recomandare prezintă doar opiniile Comisiei; ea nu modifică efectele juridice ale directivelor și ale regulamentelor și nu aduce atingere interpretării cu caracter obligatoriu de către Curtea de Justiție a articolelor 7, 7a și 7b din Directiva modificată 2012/27/UE privind eficiența energetică („DEE”) și a anexei V la aceasta. Prezenta recomandare se bazează pe feedbackul primit de Comisie de la statele membre după transpunerea Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică și pe elementele identificate de Comisie în notificările și în evaluările efectuate de statele membre în ceea ce privește planurile de acțiune și rapoartele anuale naționale privind eficiența energetică (1). Sinteză: Modificări majore aduse Directivei 2012/27/UE 2. CALCULAREA ECONOMIILOR DE ENERGIE NECESARE PENTRU PERIOADA DE OBLIGAȚII 2021-2030 „ Articolul 7 din DEE Obligația privind economiile de energie Litera (b) de mai sus impune statelor membre să obțină: Deși rata noilor economii de energie anuale în prima perioadă de obligații (2014-2020) este aceeași pentru toate statele membre (mai exact, 1,5 %), situația este diferită în a doua perioadă (2021-2030), întrucât Cipru și Malta trebuie să obțină economii cumulate la nivelul utilizării finale echivalente cu economii noi de 0,24 % din consumul final de energie (1). Fiecare stat membru trebuie să realizeze, până la 31 decembrie 2030, cantitatea calculată de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale (cu alte cuvinte, economiile totale de energie pentru perioada 2021-2030). Spre deosebire de prima perioadă de obligații, această cantitate nu poate fi redusă ca rezultat al flexibilității utilizate de statul membru (2). Statele membre nu au obligația de a obține noi economii echivalente cu 0,8 % (0,24 % pentru Malta și Cipru) din consumul final de energie anual (3) în fiecare an din a doua perioadă de obligații. Flexibilitatea actuală, în temeiul căreia pot eșalona cantitatea de economii noi pe parcursul întregii perioade, se aplică în continuare în a doua perioadă și în perioadele ulterioare (4). 2.1. Calcularea economiilor cumulate de energie la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru a doua perioadă de obligații Pentru a calcula cantitatea de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru a doua perioadă de obligații, fiecare stat membru trebuie să calculeze mai întâi media consumului final de energie pentru cei trei ani de dinainte de 2019 (mai exact, 2016-2018) (5). Următorul pas este înmulțirea acestei medii cu 0,8 % (0,24 % în cazul Ciprului și al Maltei) pentru a stabili valoarea echivalentă a economiilor anuale „noi”. Exemplu Un stat membru are un consum de energie de 102 milioane de tone echivalent petrol (Mtep) în 2016, de 98 Mtep în 2017 și de 100 Mtep în 2018 – de unde rezultă o medie de 100 Mtep pe trei ani. Prin urmare, pentru calcularea cantității cumulate de economii de energie la nivelul utilizării finale (2021-2030), valoarea minimă a economiilor noi din fiecare an este de 0,8 Mtep (100 Mtep × 0,8 %). Statele membre pot să calculeze apoi cantitatea cumulată a economiilor la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru întreaga perioadă de obligații. Exemplu Un stat membru își calculează consumul final de energie mediu pentru perioada 2016-2018 ca fiind de 100 Mtep. Prin urmare, economiile totale la nivelul utilizării finale în raport cu 2021 ar fi (100 × 0,8 % × 1) = 0,8 Mtep. Întrucât se impune obținerea unor economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale cel puțin echivalente cu noile economii în fiecare an din perioada 2021-2030, statul membru trebuie să calculeze noile economii pentru fiecare an ulterior până în 2030. Cantitatea totală calculată pentru 2022 ar fi (100 × 0,8 % × 2) = economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale de 1,6 Mtep [inclusiv noile economii de 0,8 Mtep din 2022 (marcate cu gri mai jos)]. Cantitățile pentru fiecare an ulterior până în 2030 pot fi calculate în același mod. Cantitatea totală de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru perioada de 10 ani este de 44,0 Mtep (100 × 0,8 % × 55). 2.2. Set de date statistice 2.2.1. Utilizarea setului de date de la Eurostat Pentru a stabili seturile de date statistice care vor fi utilizate pentru perioada de obligații 2021-2030, statele membre ar trebui să utilizeze setul de date de la Eurostat, care este considerat sursa implicită pentru calcularea cantităților de economii obligatorii [a se vedea anexa III punctul 1 litera (c) la Regulamentul privind guvernanța]. În 2019, Eurostat a revizuit bilanțul energetic pe baza recomandărilor internaționale pentru statisticile în domeniul energiei publicate de Comisia pentru statistică a ONU (7). În ceea ce privește contribuțiile la eficiența energetică și obligațiile privind economiile de energie ale statelor membre, s-a stabilit o categorie specifică de „consum final de energie (Europa 2020-2030)” (8) (cod FEC2020-2030). Aceasta conține elementele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE, iar statele membre ar trebui să o utilizeze în scopul îndeplinirii obligației privind economiile de energie (9). Noua categorie include următoarele definiții aritmetice, pe baza celor mai recente modificări aduse Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (10): Consumul final de energie (Europa 2020-2030) [Total pentru toate produsele] = Consumul final de energie [Total pentru toate produsele] – Consumul final de energie [Căldură ambiantă (pompe de căldură)] + Aviația internațională [Total pentru toate produsele] + Intrări prelucrare Furnale înalte [Total pentru toate produsele] – Rezultate prelucrare Furnale înalte [Total pentru toate produsele] + Sectorul energetic Furnale înalte [Combustibili fosili solizi] + Sectorul energetic Furnale înalte [Gaze artificiale] + Sectorul energetic Furnale înalte [Turbă și produse din turbă] + Sectorul energetic Furnale înalte [Șisturi bituminoase și nisip petrolifer] + Sectorul energetic Furnale înalte [Petrol și produse petroliere] + Sectorul energetic Furnale înalte [Gaze naturale] 2.2.2. Utilizarea surselor statistice alternative și a estimărilor experților Statele membre pot utiliza surse statistice alternative, dar trebuie să explice și să justifice utilizarea acestora și orice diferență la nivelul cantităților rezultate, în notificarea lor către Comisie [a se vedea anexa III punctul 1 litera (c) la Regulamentul privind guvernanța]. Dacă datele pentru anumiți ani nu sunt disponibile la momentul în care statele membre trebuie să prezinte rapoartele, acestea pot utiliza estimări ale experților (justificând și în acest caz respectivele informații în notificare). Dacă, atunci când devin disponibile datele oficiale, se constată discrepanțe semnificative între cifrele estimate și cele reale, cantitatea economiilor obligatorii trebuie ajustată la acestea din urmă. Se recomandă ca statele membre să ajusteze estimările la datele oficiale cât mai curând posibil în cadrul mecanismului de guvernanță, cu ocazia următoarei prezentări de date sau raportări obligatorii în temeiul Regulamentului privind guvernanța [de exemplu, în cadrul actualizării planului național privind energia și clima (PNEC) până la 30 iunie 2023, în temeiul articolului 14 alineatul (1) din regulament]. 2.2.3. Energia utilizată în transporturi Fără a aduce atingere articolului 7 alineatul (2) litera (b) din DEE (11), statele membre nu mai pot exclude consumul final de energie al transporturilor din calculul lor de referință pentru a doua perioadă de obligații și pentru perioadele următoare. 2.2.4. Energia produsă pentru utilizarea finală proprie În timp ce economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale din prima perioadă de obligații se bazează pe „vânzările de energie către clienții finali”, DEE modifică în mod deliberat referința pentru a doua perioadă și următoarele în „consumul final de energie”. Ca urmare, statele membre trebuie să includă în calculul de referință pentru perioadele respective energia produsă pentru utilizarea finală proprie (de exemplu, energia electrică produsă de sistemele fotovoltaice, căldura generată de captatoarele solare sau coincinerarea industrială a deșeurilor). Categoria „consum final de energie” (cod B 101700 (12)) a Eurostat aplicabilă la data negocierii și a adoptării DEE includea anumite surse regenerabile relevante pentru utilizarea la scară mică pe sau în clădiri (energie solară, inclusiv fotovoltaică și solară termică, energie eoliană, biomasă solidă, biogaz și biocombustibili lichizi (13)). Căldura ambiantă, de exemplu cea folosită de pompele de căldură, nu a fost inclusă în categoria „consum final de energie”. Pentru a se asigura faptul că obligația privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE, convenită de colegiuitori, nu este modificată prin revizuirea bilanțurilor energetice, în scopul eficienței energetice, Eurostat a stabilit și publică categoria specifică „consum final de energie (Europa 2020-2030)” (cod FEC2020-2030), care continuă să excludă căldura ambiantă din această categorie până în 2030 (14). Cu toate acestea, deși anexa III punctul 1 litera (c) la Regulamentul privind guvernanța prevede utilizarea setului de date Eurostat ca sursă implicită, statele membre trebuie să țină seama de toate datele disponibile la nivel național. În cazul în care acestea diferă de datele Eurostat, statele membre trebuie să citeze sursele lor naționale, dacă acestea sunt mai precise. Statele membre trebuie să includă aceste date în scenariul lor de referință pentru calcul și să comunice și să explice în PNEC ce surse de date au fost utilizate, inclusiv orice alte volume oficiale sau estimative de consum final de energie care nu se regăsesc în setul de date Eurostat. 2.3. Eșalonarea economiilor de energie pe parcursul perioadei 2021-2030 Articolul 7 alineatul (1) ultimul paragraf din DEE impune statelor membre „[să decidă] modul în care eșalonează cantitatea calculată de economii noi pe [parcursul fiecărei perioade de obligații], cu condiția ca economiile obligatorii cumulate totale de energie la nivelul utilizării finale să fi fost realizate până la finalul fiecărei perioade de obligații”. Exemple Un stat membru ar putea alege o creștere liniară a economiilor în timp; un altul ar putea decide să înceapă mai târziu, dar să impună economii mai mari către jumătatea/sfârșitul celei de a doua perioade de obligații. Un alt stat membru poate decide să eșaloneze cantitatea obligatorie de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale (de exemplu, 44,0 Mtep), astfel cum se arată mai jos, atât timp cât cantitatea cumulată de economii obligatorii este realizată între 2021 și 2030 (presupunând că toate măsurile au efecte de durată care asigură economii în fiecare an, cel puțin până în 2030): Dacă un stat membru stabilește sau menține o schemă de obligații în materie de eficiență energetică (EEOS), el nu este obligat să raporteze modul în care va eșalona efortul pe parcursul perioadei de obligații. Cu toate acestea, se recomandă ca statele membre să stabilească și să raporteze modul în care vor proceda. În conformitate cu partea 3.1 litera (b) din anexa III la Regulamentul privind guvernanța, statele membre trebuie să notifice cantitatea cumulată și anuală preconizată a economiilor și durata schemelor lor. Statele membre care instituie sau mențin măsuri de politică alternative în temeiul articolului 7b din DEE și/sau un fond național pentru eficiență energetică (FNEE)- în temeiul articolului 20 alineatul (6) din DEE dispun de o marjă de apreciere deplină pentru a eșalona economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale pe parcursul celei de a doua perioade de obligații. Acestea pot – fără a fi obligate – să introducă perioade intermediare, care nu este necesar să aibă durate egale. Cu toate acestea, partea 3.2 litera (c) din anexa III la Regulamentul privind guvernanța impune ca acestea să notifice „cantitatea totală cumulată și anuală preconizată a economiilor pentru fiecare măsură și/sau cantitatea de economii de energie în raport cu orice perioade intermediare”. 3. ALTE MODALITĂȚI DE CALCULARE A CERINȚELOR PRIVIND ECONOMIILE 3.1. Raport și domeniu de aplicare Opțiunile de la articolul 7 alineatul (2) din DEE nu afectează obligația privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE. Articolul 7 alineatele (2) și (4) din DEE permite statelor membre să utilizeze diferite metode de calcul (de exemplu, pentru a aborda anumite circumstanțe naționale), dar acest lucru nu trebuie să conducă la reducerea cantității de economii de energie obligatorii, cu alte cuvinte statele membre trebuie să se asigure că calcularea prin una sau mai multe dintre metodele de la articolul 7 alineatul (2) din DEE are ca rezultat aceleași economii cumulate de energie minime prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE. Astfel, în ceea ce privește perioada de obligații 2021-2030, indiferent dacă statele membre utilizează sau nu opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatele (2) și (4) din DEE, ele trebuie să se asigure că cantitatea obligatorie de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale echivalentă cu noile economii anuale de cel puțin 0,8 % (15) este atinsă până la 31 decembrie 2030. Pentru a se asigura faptul că flexibilitățile aplicate în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (4) din DEE nu reduc cantitatea netă minimă calculată a economiilor de energie noi care trebuie realizate la nivelul consumului final de energie în perioada de obligații, ratele anuale de economisire ale statelor membre trebuie să fie, prin urmare, mai mari decât cele solicitate pentru a realiza economiile cumulate de energie prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE (16). Statele membre nu sunt obligate să utilizeze opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din DEE. 3.2. Opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din DEE Articolul 7 alineatul (2) din DEE permite statelor membre să calculeze cantitatea obligatorie de economii de energie prin: 3.3. Rata anuală de economisire proprie și scenariul de referință pentru calcul propriu În cazul în care statele membre utilizează una sau mai multe dintre opțiuni, articolul 7 alineatul (3) din DEE le impune să stabilească: Acestea se adaugă (18) calculelor privind rata economiilor anuale noi și economiile cumulate la nivelul utilizării finale în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE. Articolul 7 alineatul (5) al doilea paragraf din DEE prevede că, indiferent dacă statele membre exclud parțial sau total energia utilizată în transporturi din scenariul lor de referință pentru calcul sau utilizează oricare dintre opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din DEE, ele trebuie să se asigure că cantitatea netă calculată a economiilor noi care trebuie realizate în ceea ce privește consumul final de energie în perioada de obligații 2021-2030 nu este mai scăzută decât cantitatea care rezultă din aplicarea ratei anuale a economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b), și anume 0,8 % (0,24 % pentru Cipru și Malta). 3.4. Opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din DEE Pentru perioada de obligații 2021-2030, statele membre pot utiliza una sau mai multe dintre următoarele opțiuni [articolul 7 alineatul (4) din DEE]: În temeiul articolului 7 alineatul (5) litera (b) din DEE, aceste opțiuni pot fi utilizate numai pentru „[cantitatea] de economii de energie calculată în conformitate cu [articolul 7] alineatele (2) și (3)” și, cumulate, „nu vor conduce la o reducere cu mai mult de 35 %” a acestei cantități. În mod esențial, opțiunile nu pot fi utilizate pentru a reduce cantitatea totală de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale prevăzută la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE. Cu alte cuvinte, indiferent dacă statele membre exclud parțial sau total energia utilizată în transporturi din scenariul lor de referință pentru calcul sau utilizează oricare dintre opțiuni, ele trebuie să se asigure că cantitatea netă calculată de economii noi care trebuie obținute în ceea ce privește consumul final de energie în perioada de obligații 2021-2030 nu este mai scăzută decât cantitatea care rezultă din aplicarea ratei anuale a economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE (19). Pentru a asigura acest lucru, articolul 7 alineatul (5) din DEE impune statelor membre să calculeze efectul, în perioada de obligații, al deciziei de a utiliza una sau mai multe dintre opțiuni (20). Opțiunile de la articolul 7 alineatul (4) literele (b) și (f) din DEE pot fi utilizate numai pentru calcularea referinței proprii în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din DEE. Cantitățile pot fi deduse din acest calcul (sub rezerva restricțiilor prevăzute). Opțiunile prevăzute la literele (c), (d), (e) și (g) se referă la economiile de energie și pot fi incluse numai în cantitatea calculată a economiilor prevăzută la articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE. Astfel, ele nu pot fi utilizate pentru a reduce nivelul obligației privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE, dar pot fi utilizate drept contribuție la realizarea acesteia. 3.4.1. Opțiunile detaliate 3.4.1.1. Excluderea totală sau parțială a sectorului ETS [articolul 7 alineatul (4) litera (b)] Dacă un stat membru utilizează numai opțiunea de a exclude total sau parțial vânzările de energie folosită în sectorul ETS [articolul 7 alineatul (4) litera (b) din DEE], el trebuie să stabilească ce volume de energie livrată sau furnizată sunt utilizate pentru respectivele activități industriale. Calculul se bazează pe energia utilizată pentru activitățile enumerate în anexa I la Directiva ETS (21). Energia utilizată pentru „activitățile în domeniul energetic” enumerate în anexa respectivă [instalațiile de ardere cu un aport termic nominal de peste 20 MW (cu excepția instalațiilor de incinerare a deșeurilor periculoase sau municipale), rafinăriile de ulei mineral și cuptoarele de cocs] și energia utilizată în aviație sunt apoi deduse din cantitatea respectivă (22). 3.4.1.2. Economii de energie din sectoarele transformării și transportului energiei [articolul 7 alineatul (4) litera (c)] Articolul 7 alineatul (4) litera (c) din DEE permite statelor membre să includă economiile de energie realizate în sectoarele transformării, distribuției și transportului de energie, incluzând infrastructura de termoficare și de răcire centralizată eficientă, ca urmare a punerii în aplicare a cerințelor prevăzute la articolul 14 alineatul (4), la articolul 14 alineatul (5) litera (b) și la articolul 15 alineatele (1)-(6) și (9) din DEE, în cantitatea de economii de energie calculată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE (23). 3.4.1.3. Economii de energie rezultate din acțiuni individuale recent implementate, începând de la 31 decembrie 2008 [articolul 7 alineatul (4) litera (d)] Dacă un stat membru include economiile de energie rezultate din acțiuni individuale recent implementate, începând de la 31 decembrie 2008, în cantitatea de economii de energie obligatorii calculată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE, aceste acțiuni trebuie să aibă în continuare un impact după 2020 în ceea ce privește perioada de obligații 2021-2030, cu alte cuvinte trebuie să conducă la noi economii de energie după 31 decembrie 2020. Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 19 din DEE, „ acțiunea individuală ” înseamnă o acțiune care duce la îmbunătățiri verificabile și măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienței energetice și care este efectuată ca rezultat al unei măsuri de politică. De asemenea, economiile de energie trebuie măsurate și verificate. 3.4.1.4. Acțiuni individuale desfășurate între începutul anului 2018 și sfârșitul anului 2020 [articolul 7 alineatul (4) litera (e)] În temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (e) din DEE, un stat membru poate să includă economiile de energie rezultate din măsurile de politică în cantitatea de economii calculată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE, cu condiția să demonstreze că aceste măsuri conduc la acțiuni individuale care se desfășoară între 1 ianuarie 2018 și 31 decembrie 2020 și continuă să genereze economii de energie ulterior. Întrucât articolul 7 alineatul (4) litera (d) din DEE se referă la punerea în aplicare a acțiunilor individuale între 31 decembrie 2008 și 31 decembrie 2013, articolul 7 alineatul (4) litera (e) din DEE se aplică numai acțiunilor individuale implementate între 1 ianuarie 2018 și 31 decembrie 2020. Această diferență este relevantă atunci când statele membre iau în calcul o durată de viață de până la 21 de ani a unei acțiuni implementate în 2008, respectiv o durată de viață de până la 12 ani a unei acțiuni implementate în 2018. În practică, aceasta înseamnă că primul caz este relevant, de exemplu, pentru acțiuni cu o durată lungă de viață, cum ar fi izolarea anvelopei unei clădiri. 3.4.1.5. Energie produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu, de noi instalații de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile [articolul 7 alineatul (4) litera (f)] Această opțiune permite statelor membre să excludă din calculul economiilor de energie obligatorii în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din DEE o cantitate verificabilă de energie produsă pentru uz propriu de noi instalații de producere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri. Utilizarea acesteia este limitată în trei privințe: Anexa V punctul 2 litera (e) din DEE stabilește modul în care economiile de energie rezultate din măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pot fi incluse în calculul economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din DEE (24). Acest aspect nu face obiectul restricțiilor de volum. întrucât articolul 7 alineatul (4) litera (f) din DEE vizează „cantitatea verificabilă de energie produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu” (25) (nu cantitatea utilizată efectiv), statele membre trebuie să determine și să verifice volumele de energie din surse regenerabile (în ktep, MW sau echivalent) care vor fi produse pe clădiri, pentru uz propriu, ca urmare a politicilor care promovează noi instalări în perioada de obligații 2021-2030. Întrucât dispoziția privește o „cantitate verificabilă”, acest calcul poate ține seama de volumul mediu estimat de energie din surse regenerabile care va fi produs pentru uz propriu în perioada 2021-2030 numai de la unitățile instalate pe sau în clădiri după 31 decembrie 2020. Articolul 21 litera (b) punctul 3 din Regulamentul privind guvernanța impune statelor membre să includă informații cu privire la punerea în aplicare a EEOS naționale și a măsurilor de politică alternative în rapoartele lor naționale intermediare integrate privind energia și clima. Prin urmare, începând de la 15 martie 2021 (și, ulterior, din doi în doi ani), ele ar trebui să furnizeze informații cu privire la cantitatea reală de energie produsă pe sau în clădiri, pentru uz propriu, de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile nou instalate. Exemplu orientativ și neexhaustiv Tabelul de mai jos prezintă, pentru o listă neexhaustivă de tehnologii, cantitatea de energie care poate fi exclusă din calculul economiilor de energie obligatorii. De exemplu, instalarea unui pachet de captatoare solare/cazan pe gaz ar putea conduce la producerea a 1 000 kWh de energie regenerabilă, din care 30 % (300 kWh) ar putea fi excluși din calcul (cu condiția să nu depășească 35 % din economiile obligatorii): 3.4.1.6. Economii de energie care depășesc cantitatea necesară pentru prima perioadă de obligații [articolul 7 alineatul (4) litera (g)] Statele membre pot include în calculul prevăzut la articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE economii de energie care depășesc cantitatea necesară pentru prima perioadă de obligații (2014-2020), cu următoarele condiții: 4. ALEGEREA MĂSURILOR DE POLITICĂ PENTRU OBȚINEREA CANTITĂȚII SOLICITATE DE ECONOMII CUMULATE DE ENERGIE LA NIVELUL UTILIZĂRII FINALE În temeiul articolului 7 alineatul (10) din DEE, statele membre trebuie să obțină economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale obligatorii prin: Articolul 7 din DEE clarifică faptul că EEOS și măsurile de politică alternative sunt în egală măsură valabile în acest sens. Statele membre dispun de un grad semnificativ de flexibilitate și de o marjă largă de apreciere în sensul alegerii, dintre diferitele tipuri de scheme, a sistemului cel mai potrivit pentru situația și circumstanțele lor particulare (27). Articolul 7a alineatul (1) și articolul 7b alineatul (1) din DEE impun ca toate măsurile de politică să fie concepute în scopul îndeplinirii obligației privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE și să fie eligibile pentru a contribui la „economii de energie la nivelul utilizării finale” care să fie realizate „în rândul clienților finali”. Cu toate acestea, nu este o problemă dacă o măsură de politică abordează și alte obiective și valori-țintă (de exemplu, în cadrul politicilor energetice, pentru a aborda necesitatea de a conserva, a proteja și a îmbunătăți calitatea mediului sau pentru a promova utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale). Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 18 din DEE, „măsură de politică” înseamnă un instrument de reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informațiilor stabilit în mod oficial și pus în aplicare într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerință sau un stimulent pentru ca actorii de pe piață să furnizeze și să achiziționeze servicii energetice și să ia alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice. Măsurile de politică destinate să sprijine exclusiv obiective de politică diferite de eficiența energetică, concepute exclusiv pentru furnizarea sau achiziționarea de servicii energetice sau care declanșează economii de energie la nivelul utilizării finale care nu sunt realizate în rândul consumatorilor finali nu pot fi considerate eligibile în temeiul articolului 7 din DEE. În orice caz, statele membre vor trebui să evalueze măsurile cu atenție și să demonstreze că economiile de energie le pot fi atribuite în mod direct. Indiferent dacă un stat membru decide să utilizeze o EEOS sau să adopte măsuri de politică alternative, acesta trebuie să se asigure că măsurile de politică sunt eligibile pentru a realiza economiile cumulate de energie necesare la nivelul utilizării finale până la 31 decembrie 2030 (sau într-o perioadă de economisire ulterioară, în funcție de momentul în care se formulează măsurile). Următoarea listă neexhaustivă de definiții este relevantă pentru stabilirea măsurilor de politică (acestea rămân neschimbate în DEE modificată): Articolul 2 din DEE În sensul articolului 7 alineatul (10) din DEE, statele membre pot include economiile de energie rezultate din măsuri de politică nou adoptate în perioada de obligații 2021-2030. De asemenea, ele pot include economiile de energie rezultate din măsurile de politică adoptate în perioada de obligații 2014-2020 (sau anterior), cu condiția ca acestea să respecte cerințele de la articolele 7, 7a sau 7b din DEE. Statele membre pot include economiile rezultate din măsurile adoptate până la 31 decembrie 2020 sau ulterior numai dacă aceste măsuri conduc la noi acțiuni individuale care sunt realizate după 31 decembrie 2020 și înainte de 31 decembrie 2030. Exemple de măsuri, acțiuni și economii În 2010 a fost pus în aplicare un program de sprijin financiar pentru renovarea energetică a clădirilor. Atât timp cât acesta rămâne în vigoare și generează noi renovări în perioada relevantă, economiile de energie rezultate în urma acestor noi renovări pot fi incluse în calculul economiilor necesare pentru a doua perioadă de obligații. S-a instituit o taxă pe carburanți înainte de 2021 pentru a stimula comportamente de economisire și pentru a îmbunătăți eficiența transporturilor. Atât timp cât aceasta rămâne în vigoare și efectele asupra comportamentelor sunt măsurabile și verificabile în contextul celor mai recente elasticități ale prețurilor, economiile de energie rezultate în urma acestei măsuri pot fi incluse în calculul economiilor necesare pentru a doua perioadă de obligații. 4.1. Scheme de obligații în materie de eficiență energetică Motivul esențial al alegerii de a pune în aplicare o EEOS pentru a realiza economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale necesare în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE ar putea fi faptul că furnizorii de energie de dimensiuni mai mici sau mai mari și distribuitorii de energie sunt cei mai în măsură să identifice realizarea de economii de energie de către clienții lor și vor fi în măsură să realizeze economii de energie în modelele de afaceri pentru servicii energetice. În acest caz, statele membre trebuie să desemneze una sau mai multe părți obligate la nivel național (28) care trebuie să realizeze economii de energie în rândul clienților finali (29). Desemnarea unei părți obligate trebuie să se bazeze pe criterii obiective și nediscriminatorii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 7a alineatul (2) din DEE. Atunci când desemnează părțile obligate în cadrul unei EEOS, statele membre ar trebui să ia în considerare Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-561/16. Curtea a stabilit că statele membre pot „impune obligații în ceea ce privește eficiența energetică [doar] anumitor întreprinderi determinate din sectorul energiei, cu condiția ca desemnarea acestor întreprinderi ca părți obligate să se bazeze efectiv pe criterii obiective și nediscriminatorii expuse în mod explicit, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere” (30). În plus, statele membre trebuie să stabilească cantitatea de economii de energie care trebuie realizată de fiecare parte obligată sau de fiecare subcategorie de părți obligate. Aceste cantități trebuie apoi alocate fiecărei părți obligate, pentru a verifica dacă aceasta și-a îndeplinit obligațiile. Articolul 7a alineatul (4) permite statelor membre să exprime cantitatea obligatorie de economii de energie care revine fiecărei părți obligate drept consum de energie finală sau primară al acestora (31), folosind factorii de conversie stabiliți în anexa IV. De asemenea, statele membre pot decide să permită sau să impună părților obligate să își îndeplinească integral sau parțial obligațiile care le revin în temeiul legislației naționale drept contribuție la FNEE (32). Ele pot permite părților obligate să includă în calculul obligației lor economiile realizate de furnizorii de servicii energetice (33) sau de alți terți. Articolul 7a alineatul (6) litera (a) din DEE impune statelor membre să se asigure că certificarea economiilor de energie urmează un proces de aprobare care este clar, transparent și deschis tuturor participanților de pe piață și care vizează reducerea la minimum a costurilor de certificare (34). Articolul 7a alineatul (3) din DEE clarifică faptul că statele membre trebuie să se asigure că furnizorii de energie nu creează bariere care să descurajeze consumatorii să treacă de la un furnizor la altul. Articolul 7a alineatul (5) din DEE impune statelor membre să instituie sisteme de măsurare, de control și de verificare prin care să se efectueze o verificare documentată în scris a cel puțin unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice instituite de către părțile obligate (35). În conformitate cu articolul 7a alineatul (6) litera (b) din DEE, statele membre pot prevedea posibilitatea „constituirii de rezerve și a împrumuturilor”, adică să permită părților obligate să ia în calcul economiile obținute într-un anumit an ca și când acestea ar fi fost obținute în oricare dintre cei patru ani anteriori sau în oricare dintre următorii trei ani. Trebuie menționat că această flexibilitate: Cu alte cuvinte, economiile realizate între 2014 și 2020 nu trebuie să facă obiectul unor „rezerve sau împrumuturi” după 31 decembrie 2020. Cele realizate între 2021 și 2030 nu trebuie să facă obiectul unor „rezerve sau împrumuturi” înainte de 31 decembrie 2020 sau după 31 decembrie 2030. Economiile realizate după 2010 și înainte de 1 ianuarie 2014 nu pot face obiectul unor „rezerve sau împrumuturi” în sensul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE. întrucât articolul 7 alineatul (8) din DEE prevede în mod explicit o derogare, aplicarea sa este restrictivă și se limitează la sensul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din DEE. Exemple Economiile de energie realizate în 2014 (ca rezultat al unei EEOS) pot fi contabilizate ca și când ar fi fost obținute în 2017. Economiile de energie realizate în 2014 (ca rezultat al unei EEOS) nu pot fi contabilizate ca și când ar fi fost obținute în 2021. Economiile de energie realizate în 2018 (ca rezultat al unei EEOS) pot fi contabilizate ca și când ar fi fost obținute în 2014. Articolul 7a alineatul (6) al doilea paragraf din DEE prevede că statele membre „evaluează și, după caz, iau măsuri pentru a reduce la minimum impactul costurilor directe și indirecte ale schemelor privind obligația de economisire a energiei asupra competitivității industriilor energointensive expuse concurenței internaționale”. În general, este vorba despre două tipuri de costuri: În evaluarea sa a impactului (36), Comisia a arătat, pe baza elementelor de probă disponibile, că EEOS sunt foarte eficiente din punctul de vedere al costurilor. Atunci când implementează astfel de scheme, părțile obligate trebuie să se asigure că realizează economii la nivelul utilizării finale la cele mai mici costuri (de investiții și administrative), în special în cazul în care costurile sunt transferate utilizatorilor finali. Această cerință se aplică și în cazul în care părțile obligate aleg să contabilizeze economiile certificate de energie realizate de furnizorii de energie și de alți terți. Articolul 7a alineatul (7) din DEE prevede că statele membre „publică anual economiile de energie realizate de fiecare parte obligată sau de fiecare subcategorie de părți obligate, precum și economiile totale realizate în cadrul schemei”. Statele membre pot publica aceste informații împreună cu alte date pe care au obligația de a le pune la dispoziția publicului. Publicarea acestor date de către alte părți, de exemplu de Comisie, nu eliberează statele membre de obligația menționată. 4.2. Măsuri de politică alternative DEE clarifică faptul că statele membre ar trebui să dispună de un grad ridicat de flexibilitate în ceea ce privește conceperea și punerea în aplicare a unor măsuri de politică alternative. Deși DEE nu mai enumeră tipuri de măsuri, articolul 2 punctul 18 din DEE include, în cadrul definiției termenului „măsură de politică”, o listă neexhaustivă a tipurilor posibile, și anume: „un instrument de reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informațiilor stabilit în mod oficial și pus în aplicare într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerință sau un stimulent pentru ca actorii de pe piață să furnizeze și să achiziționeze servicii energetice și să întreprindă alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice”. Statele membre pot lua în considerare promovarea contribuției comunităților locale de energie din surse regenerabile la punerea în aplicare a măsurilor de politică alternative (37). Anexa V punctul 3 la DEE stabilește cerințele pentru elaborarea și administrarea măsurilor de politică alternative: Articolul 7b alineatul (2) din DEE impune statelor membre să instituie sisteme de măsurare, de control și de verificare prin care să se efectueze o verificare documentată în scris a cel puțin unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din cadrul măsurile alternative de îmbunătățire a eficienței energetice (cu excepția impozitării) instituite de către părțile participante sau mandatate. Trebuie menționat că: 4.2.1. Scheme și instrumente de finanțare și stimulente fiscale Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru în temeiul cărora un stimulent monetar și fiscal conduce la aplicarea de tehnologii sau de tehnici eficiente din punct de vedere energetic, și care au ca efect reducerea consumului de energie la nivelul utilizării finale (39). Trebuie menționat că: 4.2.2. Fondul național pentru eficiență energetică Statele membre pot institui un FNEE în conformitate cu articolul 20 alineatul (6) din DEE, fie ca o măsură de politică alternativă, fie în cadrul unei EEOS, astfel încât părțile obligate să își poată realiza toate economiile sau o parte din acestea ca o contribuție la fond. Dacă un stat membru instituie un mecanism de contribuții anuale la FNEE ca principală metodă de îndeplinire a obligațiilor în materie de eficiență energetică, legislația sa națională trebuie să asigure faptul că: FNEE poate fi orice fond instituit de un stat membru cu scopul de a sprijini inițiativele naționale în materie de eficiență energetică. El poate fi creat pentru a finanța scheme de sprijin economic și financiar, de asistență tehnică, de formare și de informare sau alte măsuri destinate sporirii eficienței energetice, astfel încât să contribuie la realizarea obiectivelor prevăzute de legislația UE (42). În general, se poate institui, de asemenea, o combinație de fonduri publice (de exemplu, pentru abordarea disfuncționalităților pieței – categorii de costuri sau măsuri care nu sunt abordate de obicei în cadrul mecanismelor bazate pe piață) și de capital privat, pentru a oferi soluții mai eficace. Pentru a putea fi luată în calcul în sensul articolului 7 din DEE, finanțarea trebuie să provină din: 4.2.3. Reglementări și acorduri voluntare Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru care conduc la aplicarea de tehnologii sau de tehnici eficiente din punct de vedere energetic și care au ca efect reducerea consumului de energie la nivelul utilizării finale. Ele pot fi: O „parte participantă” poate fi „o întreprindere sau un organism public care s-a angajat să atingă anumite obiective în cadrul unui acord voluntar sau căruia i se aplică un instrument național de politică de reglementare”. 4.2.4. Standarde și norme Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru care au ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a (de exemplu) produselor, serviciilor, clădirilor și vehiculelor (44). Părțile care intervin în cadrul acestor scheme sunt „autorități publice de punere în aplicare”. 4.2.5. Sisteme de etichetare energetică Acestea sunt sisteme de etichetare instituite de un stat membru, cu excepția celor obligatorii în temeiul legislației UE (de exemplu, economiile obținute prin aplicarea reglementărilor privind etichetarea energetică sau a Regulamentului privind etichetarea energetică (45) nu pot fi luate în calcul) (46). Alte măsuri de politică puse în aplicare în același timp pot avea, de asemenea, un impact asupra economiilor de energie, astfel că nu toate modificările observate de la introducerea măsurii care face obiectul evaluării pot fi atribuite exclusiv respectivei măsuri. Este necesară o examinare atentă a impactului unui sistem de etichetare pentru a putea stabili legătura cu o acțiune individuală care conduce la economii ce i se pot atribui. 4.2.6. Formare și educare, inclusiv programe de consiliere în domeniul energiei Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru care conduc la aplicarea de tehnologii sau de tehnici eficiente din punct de vedere energetic și care au ca efect reducerea consumului de energie la nivelul utilizării finale prin (de exemplu) programe de formare pentru auditorii energetici, programe educative pentru managerii energetici sau programe de consiliere în domeniul energiei pentru gospodării. Trebuie menționat că: 4.2.7. Alte măsuri alternative Lista măsurilor de politică alternative nu este exhaustivă, putând fi aplicate și alte măsuri de politică. Cu toate acestea, statele membre trebuie să explice, în notificarea lor către Comisie, modul în care se realizează un nivel echivalent de economii, de monitorizare și de verificare (48). Reducerea consumului de energie și utilizarea energiei din surse regenerabile în clădiri reprezintă măsuri importante pentru a reduce dependența energetică și emisiile de gaze cu efect de seră, îndeosebi având în vedere obiectivele ambițioase ale UE privind clima și energia stabilite pentru 2030, precum și angajamentul global asumat de Uniune în contextul Acordului de la Paris. Prin urmare, măsurile de politică care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pot fi considerate, de asemenea, ca îndeplinind obligația privind economiile de energie (49). Măsurile trebuie să fie concepute pentru a genera economii de energie la nivelul utilizării finale în comparație cu tehnologia pe care o înlocuiesc. De exemplu, astfel de economii pot fi declarate odată cu trecerea la sisteme mai eficiente de încălzire sau de răcire sau de alimentare cu apă caldă în clădiri, indiferent dacă acestea implică sau nu energie din surse regenerabile. Aceste economii sunt eligibile chiar dacă măsura de politică alternativă nu este concepută în primul rând pentru a îmbunătăți eficiența energetică, cu condiția ca statul membru să poată demonstra că sunt suplimentare, măsurabile și verificabile în conformitate cu metodele și principiile din anexa V la DEE. 4.2.8. Impozitele pe energie sau pe CO2 Pot fi eligibile măsurile fiscale ale statelor membre de reducere a consumului de energie la nivelul utilizării finale. De asemenea, statele membre pot combina măsurile fiscale cu alte măsuri, precum subvențiile (50). Impozitarea în scopul îmbunătățirii eficienței energetice urmărește în principal abordarea disfuncționalităților pieței generate de consumul de energie, prin perceperea unei taxe sau a unei redevențe pe anumite tipuri de surse de energie sau de utilizări ale energiei. Taxele pe CO2 sau pe carbon pot fi, de asemenea, un factor de stimulare a acțiunilor individuale destinate tranziției către surse de energie cu emisii mai mici de CO2. Cu toate acestea, trebuie menționat că un astfel de control al surselor nu conduce în mod neapărat la îmbunătățiri ale eficienței energetice. Obiectivul măsurilor fiscale este de a determina consumatorii și producătorii să plătească costurile sociale ale bunului utilizat (inclusiv sub forma emisiilor de carbon și a efectelor de seră). În practică, măsurile (51) constau de obicei în: Statele membre pot stabili noi măsuri fiscale în scopul îndeplinirii obligației privind economiile de energie pentru noua perioadă (2021-2030) și/sau pot continua să aplice măsurile existente din prima perioadă (2014-2020). Pentru a stabili economiile de energie care pot fi declarate ca suplimentare (52), anexa V punctul 2 litera (a) prevede că „statele membre iau în considerare modul în care ar evolua utilizarea energiei și cererea de energie în absența măsurii de politică în cauză, ținând cont cel puțin de factorii următori: tendințele consumului de energie, modificările survenite în comportamentul consumatorilor, progresul tehnologic și schimbările generate de alte măsuri puse în aplicare la nivelul Uniunii și la nivel național”. În plus, la calcularea efectului măsurilor fiscale statele membre ar trebui să țină seama de cerințele anexei V punctul 4: Statele membre ar trebui să pună în aplicare măsuri care vizează depășirea nivelurilor minime în conformitate cu legislația UE, inclusiv: Atunci când calculează impactul măsurilor lor de impozitare (energetică), statele membre ar trebui să țină seama de elasticitățile prețurilor (care reprezintă sensibilitatea cererii de energie la schimbările de prețuri), estimându-le pe baza surselor de date oficiale recente și reprezentative (55). În conformitate cu partea 3.3 litera (f) din anexa III la Regulamentul privind guvernanța, statele membre trebuie să furnizeze informații despre metodologia lor de calcul, inclusiv elasticitățile prețurilor pe care le-au utilizat și modul în care au fost stabilite, în conformitate cu anexa V punctul 4 la DEE. În sensul anexei V punctul 4 litera (c) la DEE, este important să se evalueze modul în care măsurile fiscale interacționează cu alte măsuri de politică. Atunci când se calculează impactul măsurilor fiscale utilizate în combinație cu alte măsuri, se recomandă statelor membre să utilizeze: Pentru măsurile fiscale puse în aplicare înainte de perioada de obligații 2021-2030, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită articolului 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DEE: „Statele membre pot lua în calcul economiile de energie care rezultă în urma măsurilor de politică, indiferent dacă au fost introduse până la 31 decembrie 2020 sau după această dată, cu condiția ca măsurile respective să ducă la noi acțiuni individuale care să fie întreprinse după 31 decembrie 2020.” Dacă un stat membru stabilește o combinație de măsuri fiscale și de subvenții, el trebuie să contabilizeze separat economiile de energie față de măsurile fiscale și față de măsurile de politică însoțitoare (inclusiv stimulentele fiscale). Utilizarea estimărilor de elasticitate pe termen scurt pe parcursul întregii perioade-țintă va reduce probabilitatea ca economiile să fie contabilizate de două ori. 4.3. Măsuri de politică pentru atenuarea sărăciei energetice În temeiul articolului 7 alineatul (11) din DEE, atunci când elaborează măsuri de politică pentru a-și îndeplini obligațiile privind economiile de energie, statele membre trebuie să țină seama de necesitatea de a atenua sărăcia energetică, impunând, după caz, ca o parte din măsurile de eficiență energetică în temeiul EEOS lor naționale, din măsurile de politică alternative sau din programele/măsurile finanțate în cadrul unui FNEE să fie puse în aplicare în mod prioritar în rândul gospodăriilor vulnerabile, inclusiv în rândul celor afectate de sărăcie energetică și, după caz, al locuințelor sociale (56). În contextul PNEC, statele membre trebuie să evalueze numărul de gospodării afectate de sărăcie energetică în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul privind guvernanța (57). Ținând seama de practicile lor existente, statele membre ar trebui să stabilească criterii pentru modul în care vor aborda sărăcia energetică în cadrul măsurilor lor de politică. Măsurile pe termen lung de renovare a parcului imobiliar și de îmbunătățire a performanței energetice a acestuia, conform cerințelor din Directiva privind performanța energetică a clădirilor („DPEC”) (58), vor genera, de asemenea, beneficii pentru persoanele afectate de sărăcie energetică. În conformitate cu articolul 2a din DPEC, statele membre trebuie să stabilească strategii pe termen lung pentru a sprijini renovarea parcului național de clădiri publice și private, rezidențiale și nerezidențiale, într-un parc imobiliar decarbonizat și cu un nivel ridicat de eficiență energetică, până în 2050. Acestea urmăresc: De la intrarea sa în vigoare și transpunerea/punerea în aplicare în legislația națională, această cerință de a ține seama de necesitatea de a atenua sărăcia energetică se aplică măsurilor adoptate în cadrul EEOS și măsurilor de politică alternative. Statele membre au libertatea de a decide ce tip de măsuri de politică vor utiliza, cele două fiind pe picior de egalitate. Indiferent de tipul lor, măsurile alese trebuie să vizeze atenuarea sărăciei energetice. Observatorul european al sărăciei energetice este o inițiativă a Comisiei concepută să ajute statele membre să îmbunătățească măsurarea, monitorizarea și schimbul de cunoștințe și bune practici cu privire la sărăcia energetică. El are ca obiectiv să ajute statele membre la elaborarea măsurilor de politică. Secțiunea „Policies & Measures” (Politici și măsuri) de pe site-ul web al Observatorului (60) conține exemple de tipuri specifice de politici și de măsuri. 4.4. Alegerea sectoarelor Statele membre dispun de flexibilitatea de a viza unul sau mai multe sectoare specifice pentru a îndeplini obligația privind economiile de energie, prin introducerea de măsuri de politică în conformitate cu articolul 7a sau 7b din DEE (61).. În conformitate cu secțiunile 3.1, 3.2 și 3.3 din anexa III la Regulamentul privind guvernanța, ele trebuie să furnizeze informații despre sectorul (sectoarele) (și, în cazul impozitării, categoria de contribuabili) vizat(e) de fiecare măsură. Anexa V punctul 2 litera (d) la DEE permite măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a produselor, a echipamentelor, a sistemelor de transport, a vehiculelor și a combustibililor, a clădirilor și a elementelor clădirilor (62), a proceselor sau a piețelor. După caz, aceste măsuri ar trebui să fie în concordanță cu cadrele de politică națională instituite în conformitate cu Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului (63). Statele membre ar putea viza, de exemplu, clădirile sau sectorul industrial. Potrivit evaluărilor referitoare la economiile de energie realizate și preconizate notificate de statele membre în rapoartele anuale și în planurile naționale de acțiune privind eficiența energetică („PNAEE”) în conformitate cu articolul 24 din DEE, se preconizează că: 4.4.1. Sectorul transporturilor Pe baza rapoartelor primite de la statele membre, Comisia a concluzionat, în evaluarea impactului pe care a realizat-o în 2016, că 6 % din economiile de energie în temeiul articolului 7 ar putea fi asociate cu măsuri care vizează sectorul transporturilor (65). De la primele PNAEE din 2014 și, cel mai recent, în PNAEE din 2017, statele membre și-au actualizat listele de EEOS și de măsuri de politică alternative și au notificat mai multe măsuri în sectorul transporturilor. Aceste evoluții indică faptul că proporția (potențială) de economii de energie realizată în sectorul transporturilor în perioada 2014-2020 poate fi chiar mai mare decât cea calculată în evaluarea impactului. Având în vedere că consumul final de energie în sectorul transporturilor este inclus în scenariul de referință pentru calcul, acest sector poate fi, în mod evident, vizat pentru realizarea obligației privind economiile în perioada 2021-2030. Exemple Măsurile de politică ar putea promova vehicule mai eficiente [care să depășească nivelurile minime prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 443/2009 (66), (UE) nr. 510/2011 (67) sau (UE) 2019/631 (68) ale Parlamentului European și ale Consiliului sau în Directiva revizuită privind vehiculele nepoluante (69)], un transfer modal către ciclism, mers pe jos și transportul public sau măsuri de mobilitate și de planificare urbană care reduc cererea de transport. Pot fi eligibile, de asemenea, măsurile care accelerează adoptarea unor vehicule noi și mai eficiente sau politicile care încurajează trecerea la combustibili mai performanți ce reduc consumul de energie pe kilometru, sub rezerva pertinenței și a adiționalității (a se vedea anexa V punctul 2). 4.4.2. Sectorul apei Energia și apa sunt strâns legate în viața economică și la multe niveluri („legătura esențială dintre energie și apă”). Apa este necesară în scopuri energetice, de exemplu pentru răcire, depozitare, biocombustibili sau hidroenergie. Energia este necesară în sectorul apei, de exemplu pentru a pompa, trata și desaliniza (70). Sectorul de producere a energiei este cel mai mare consumator de apă, reprezentând 44 % din consum (71). Sectorul apei și cel al apelor uzate reprezintă 3,5 % din consumul de energie electrică în UE și se estimează că această pondere va crește (72). În același timp, scurgerile reprezintă 24 % din totalul de apă consumată în UE, ceea ce înseamnă o risipă semnificativă și o pierdere sub forma resurselor de apă irosite și a energiei utilizate pentru tratarea acestor resurse. Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind guvernanța și a DEE modificate, se aplică principiul „eficiența energetică pe primul loc”. Sectorul apei poate fi unul dintre beneficiarii acestui principiu. Gestionarea apei într-un mod eficace și eficient din punctul de vedere al energiei poate contribui la economii semnificative de energie. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (AIE), 10 % din captările globale de apă sunt legate producerea de energie și se estimează că această cifră va crește semnificativ odată cu promovarea mai multor procese cu emisii reduse de carbon, dar cu consum intensiv de apă, inclusiv producerea de energie electrică și de biocombustibili și captarea și stocarea carbonului (73). Prin urmare, statele membre ar putea explora potențialul de economisire a energiei prin utilizarea unor tehnologii și procese inteligente. Datorită explorării depline a potențialului de economisire a energiei prin utilizarea de tehnologii și de procese inteligente – pe care statele membre sunt încurajate de către DEE să le utilizeze (74) – statele membre ar putea găsi soluții pentru a rupe legătura dintre consumul de energie și consumul de apă. Statele membre ar putea, de exemplu, să evalueze potențialul construirii unui sistem pe două niveluri necesar pentru tratarea separată a apelor pluviale și a apelor uzate menajere. Acest lucru ar putea preveni nevoia de capacități suplimentare de tratare a apei, care ar putea conduce la creșterea consumului de energie. Statele membre au notificat un număr limitat de măsuri legate de sectorul apei pentru a îndeplini obligația privind economiile de energie prevăzută la articolul 7. Cea mai frecventă este producerea de apă caldă prin intermediul captatoarelor solare (înlocuirea surselor neregenerabile de producere a apei calde) sau al unor instalații pe gaz pentru încălzirea apei mai eficiente, dar aceste măsuri se referă la producerea de căldură, și nu la producerea de apă. Măsurile de politică referitoare la producerea de apă potabilă eficientă din punct de vedere energetic pot fi luate în considerare de-a lungul întregului lanț de aprovizionare (distribuție, utilizare și tratarea apelor uzate). Până în prezent, principalele obiective naționale au fost atenuarea deficitului de apă și îmbunătățirea calității apei. În afară de instalarea unor pompe mai eficiente, acțiunea notificată are ca rezultat economii de energie indirecte, realizate prin cererea redusă de apă sau prin refolosirea apei. Potențialul de economisire a energiei în sectorul apei constă în: Economiile de energie din sectorul apei pot degreva bugetele municipalităților. Mai ales în cazul în care municipalitățile dețin serviciul public de alimentare cu apă, consumul de energie electrică al instalațiilor de apă (uzată) ar putea reprezenta o pondere semnificativă din factura de energie electrică a municipalității. Întrucât, de exemplu, conștientizarea situației, experiența și capacitățile pot varia în mare măsură de la o municipalitate la alta, programele regionale sau naționale pot fi utile pentru a facilita schimbul de experiență și sprijinul tehnologic, iar ajutoarele financiare ar putea spori astfel potențialul de economisire a energiei. Exemple orientative neexhaustive Statele membre ar putea lua măsuri pentru a economisi energie în cadrul producției, al utilizării și al eliminării apei sub toate formele sale de-a lungul întregului lanț de aprovizionare: 5. IMPACTUL REVIZUIRII ASUPRA PRIMEI PERIOADE DE OBLIGAȚII Statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma obligației modificate privind economiile de energie în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a DEE, mai exact până la 25 iunie 2020. Statele membre trebuie să respecte: Statele membre pot transpune și pune în aplicare DEE modificată înainte de termen. În astfel de cazuri, pe durata perioadei rămase până la sfârșitul primei perioade de obligații, statele membre pot: Statele membre care se prevalează de articolul 7 alineatul (4) literele (a)-(d) din DEE în vederea calculării cantității obligatorii de economii de energie pentru prima perioadă de obligații trebuie să aplice și să calculeze separat efectul opțiunilor alese pentru prima perioadă, în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) litera (a) din DEE. 6. ELEMENTELE INCLUSE ÎN CALCULUL OBLIGAȚIEI PRIVIND ECONOMIILE DE ENERGIE Articolul 7 alineatul (1) din DEE prevede că cele două perioade de obligații [2014-2020, menționată la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din DEE, și 2021-2030, menționată la litera (b)] sunt două perioade separate. În principiu, astfel cum s-a prevăzut deja în ceea ce privește prima perioadă, doar economiile de energie realizate într-o perioadă pot fi contabilizate în sensul îndeplinirii obligației pentru perioada respectivă, cu excepția cazului în care DEE prevede altfel. Statele membre nu pot contabiliza economiile de energie retroactiv: mai exact, în temeiul articolului 7 alineatul (7) din DEE, economiile realizate după 31 decembrie 2020 nu pot fi incluse în cantitatea necesară pentru perioada 2014-2020. În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DEE, statele membre pot include economiile care rezultă din măsurile de politică introduse înainte sau după 31 decembrie 2020 în calculul cantității necesare pentru perioada 2021-2030, cu condiția ca măsurile să conducă la noi acțiuni individuale după 31 decembrie 2020 (75). În principiu, statele membre pot contabiliza economiile de energie realizate într-un an dat numai pentru acel an. Cu toate acestea, articolul 7a alineatul (6) litera (b) din DEE oferă statelor membre care utilizează o EEOS posibilitatea de a permite părților obligate să includă economiile realizate într-un an dat în cantitatea aferentă oricăruia dintre cei patru ani anteriori sau dintre cei trei ani ulteriori, atât timp cât anul în cauză se încadrează în perioada de obligații relevantă, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1) din DEE. Exemplu orientativ Economiile realizate în 2014 pot fi incluse în calculul pentru 2017 (trei ani mai târziu), dar economiile realizate în 2024 nu pot fi incluse în calculul pentru 2020, chiar dacă acest an este unul dintre cei patru ani anteriori, deoarece face parte dintr-o perioadă de obligații diferită. Articolul 7 alineatul (8) din DEE prevede o derogare specifică de la acest principiu. Dacă o EEOS în vigoare în orice moment cuprins între 31 decembrie 2009 și 31 decembrie 2014 a permis unei părți obligate să se prevaleze de posibilitatea „constituirii de rezerve și a împrumuturilor” [articolul 7a alineatul (6) litera (b) din DEE], statul membru în cauză poate contabiliza economiile de energie realizate în orice an de după 2010 și înainte de 1 ianuarie 2014 ca și când ar fi fost obținute după 31 decembrie 2013 și înainte de 1 ianuarie 2021, cu condiția îndeplinirii tuturor cerințelor de la articolul 7 alineatul (8) din DEE: 7. METODE ȘI PRINCIPII COMUNE DE CALCUL AL IMPACTULUI SCHEMELOR DE OBLIGAȚII ÎN MATERIE DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ SAU AL ALTOR MĂSURI DE POLITICĂ ÎN TEMEIUL ARTICOLELOR 7, 7A, 7B ȘI AL ARTICOLULUI 20 ALINEATUL (6) Articolul 7 alineatul (9) din DEE prevede că statele membre trebuie să se asigure că economiile rezultate în urma măsurilor de politică menționate la articolele 7a și 7b și la articolul 20 alineatul (6) din DEE sunt calculate în conformitate cu anexa V la DEE. 7.1. Metode de măsurare 7.1.1. Metode de măsurare pentru alte măsuri de politică decât măsurile de impozitare Anexa V partea 1 la DEE stabilește metode de calculare a altor economii de energie decât cele care rezultă din măsurile de impozitare în sensul articolelor 7, 7a, 7b și al articolului 20 alineatul (6) din DEE. Părțile obligate, participante sau mandatate și autoritățile publice de punere în aplicare pot utiliza următoarele metode de calcul al economiilor de energie: 7.1.2. Metode de măsurare pentru măsurile de impozitare Pentru calcularea economiilor de energie rezultate din măsurile de politică legate de impozitare introduse în temeiul articolului 7b din DEE (76), se aplică principiile din anexa V punctul 4 la DEE: 7.2. Durata de viață a măsurilor și rata cu care economiile se diminuează de-a lungul acesteia Conform anexei V punctul 2 litera (i) la DEE, „calcularea economiilor de energie trebuie să țină seama de durata de viață a măsurilor și de rata cu care economiile se diminuează odată cu trecerea timpului. Respectivul calcul se face prin contabilizarea economiilor pe care le va realiza fiecare acțiune individuală în perioada dintre data punerii sale în aplicare și 31 decembrie 2020 sau, după caz, 31 decembrie 2030. Alternativ, statele membre pot adopta o altă metodă, preconizată să obțină cel puțin aceeași cantitate totală de economii. Atunci când utilizează alte metode, statele membre se asigură că valoarea totală a economiilor de energie calculată pe baza acestor metode diferite nu depășește valoarea economiilor de energie care ar fi rezultat din calculul lor în momentul contabilizării economiilor pe care le va realiza fiecare acțiune individuală în perioada dintre data punerii sale în aplicare și 31 decembrie 2020 sau, după caz, 31 decembrie 2030 ”. Conceptul de „durată de viață” a unei acțiuni individuale de economisire a energiei se referă la faptul că economiile pot fi realizate nu numai în anul implementării, ci și în anii ulteriori. Prin urmare, „durata de viață” este perioada în care acțiunea va continua să genereze economii măsurabile. Atunci când calculează economiile de energie pe parcursul duratei de viață a unei acțiuni, statele membre pot: În contextul includerii economiilor în calculul cantității obligatorii de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale rezultate din orice măsură de politică, statele membre trebuie să țină seama de următoarele: În ceea ce privește măsurile de politică vizând clădirile, standardul UE EN 15459-1:2017 (82) oferă deja orientări pentru evaluarea duratelor de viață. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită declarării duratelor de viață ale măsurilor comportamentale care nu sunt asociate cu instalarea de măsuri fizice (83). Măsurile comportamentale sunt extrem de reversibile, întrucât durata dincolo de care va fi continuat un comportament eficient poate să depindă de o diversitate de factori. Dacă, de exemplu, comportamentul eficient promovat este șofatul ecologic, efectele unui stagiu de formare în materie de șofat ecologic pot dura de la câteva zile la mai mulți ani, în funcție de conducătorii auto implicați și de tipul de formare oferită. Exemple privind modul în care se pot contabiliza duratele de viață ale măsurilor 1. Metoda „simplă” O acțiune individuală (de exemplu, înlocuirea ferestrelor) economisește 1 tep din consumul de energie anual și asigură în continuare această economie, de la un an la altul. Dacă acțiunea se desfășoară în 2021, această acțiune va asigura economii de 1 tep în 2021 și de 1 tep în fiecare an ulterior până în 2030, adică un total de 10 tep până în 2030. Dacă acțiunea se desfășoară în 2022, acțiunea va asigura economii de 1 tep în fiecare an din perioada 2022-2030, adică un total de 9 tep. Dacă acțiunea se desfășoară în 2030, ea va contribui la cerința de economisire doar în anul respectiv, asigurând economii totale de 1 tep. Un stat membru trebuie să economisească 65 Mtep pe parcursul perioadei și preconizează că va realiza acest lucru printr-o campanie de informare anuală care implică, de exemplu, un milion de acțiuni (o anchetă a demonstrat că eficacitatea fiecărei acțiuni este de 1 tep) și înlocuirea unui milion de ferestre pe an (valoarea preconizată a fiecărei astfel de acțiuni este de 1 tep). Fiecare dintre campaniile de informare va asigura economii de 1 Mtep în anul în care se desfășoară, iar cele 10 campanii vor asigura economii totale de 10 Mtep pe durata celor 10 ani până la 31 decembrie 2030. Economiile vor fi următoarele: 10 Mtep pentru milionul de ferestre înlocuite în primul an, 9 Mtep pentru milionul înlocuit în al doilea an, 8 Mtep pentru al treilea an, 7 Mtep pentru al patrulea, 6 Mtep pentru al cincilea, 5 Mtep pentru al șaselea, 4 Mtep pentru al șaptelea, 3 Mtep pentru al optulea, 2 Mtep pentru al nouălea și 1 Mtep pentru al zecelea, ceea ce înseamnă 55 Mtep în total până la 31 decembrie 2030. Astfel, economiile rezultate din campaniile de informare și din înlocuirile de ferestre sunt de 10 Mtep + 55 Mtep = 65 Mtep. În schimb, o acțiune cu o durată de viață mai scurtă (de exemplu, o campanie de informare) poate asigura economii de 1 tep în anul de implementare și nicio economie în perioada ulterioară. Indiferent care este anul de implementare, dacă acesta aparține perioadei 2021-2030, contribuția sa la economiile de energie va fi de 1 tep. Dacă un stat membru introduce acțiuni preponderent individuale cu durate scurte de viață la începutul perioadei de obligații de 10 ani, el va trebui să ia măsuri suplimentare pentru a realiza economiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b). În mod evident, metoda „simplă” îndeplinește condiția potrivit căreia metoda de calcul trebuie să conducă la realizarea efectivă a cantității de economii necesare. Cu toate acestea, statele membre pot considera că sunt mai adecvate unele metode alternative. 2. Metoda „valorii de indice” O alternativă este de a asocia fiecărei acțiuni o „valoare de indice” care să reflecte durata sa de viață preconizată. O campanie de informare ar putea primi o valoare de indice de 0,25, în timp ce înlocuirii unei ferestre i s-ar putea aloca o valoare de indice de 6. Dacă fiecare dintre aceste acțiuni asigură economii de 1 tep pe an, economia asociată unei campanii de informare ar fi (1 × 0,25 tep) = 0,25 tep. Economia asociată înlocuirii unei ferestre, indiferent de anul implementării, va fi (1 × 6 tep) = 6 tep. Astfel, campaniile de informare ar asigura economii de 0,25 Mtep în anul în care se desfășoară, ceea ce înseamnă 2,5 Mtep în total pentru 10 campanii desfășurate în cei 10 ani care vor trece până la sfârșitul anului 2030. Dacă pe parcursul perioadei se înlocuiesc 7 milioane de ferestre, aceasta va asigura economii de 7 Mtep înmulțite cu factorul 6, ceea ce dă un rezultat total de 42 Mtep. Astfel, economiile rezultate din campaniile de informare și din înlocuirile de ferestre ar fi contabilizate ca 2,5 Mtep + 42 Mtep = 44,5 Mtep. Un stat membru care utilizează această metodă trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel obținut prin abordarea „simplă”. 3. Metoda „plafonării” O altă metodă alternativă este „plafonarea” duratelor de viață alocate acțiunilor individuale. De exemplu, se poate opta pentru un „plafon” de cinci ani. Economiile atribuite unei campanii de informare ar fi de 1,25 Mtep, de exemplu 0,25 Mtep în 2022, 0,25 Mtep în 2023, 0,25 Mtep în 2024, 0,25 Mtep în 2025 și 0,25 Mtep în 2026. Economiile atribuite înlocuirii unei ferestre, indiferent de anul implementării, ar fi de (1 × 5) = 5 Mtep, de exemplu 1 Mtep în 2022, 1 Mtep în 2023, 1 Mtep în 2024, 1 Mtep în 2025 și 1 Mtep în 2026. Și în acest caz, statele membre care utilizează această metodă trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel obținut prin abordarea „simplă”. Pentru a reflecta valoarea integrală a unei măsuri de politică în materie de eficiență energetică, anexa V punctul 2 litera (i) la DEE impune statelor membre să țină seama de diminuarea economiilor de energie pe parcursul duratei de viață a fiecărei măsuri (84). Intenția este să se asigure faptul că economiile sunt contabilizate în mod realist, având în vedere, de exemplu, că un nou produs eficient din punct de vedere energetic nu poate genera aceleași economii de energie după câțiva ani de utilizare (85). Prin urmare, statele membre trebuie să țină seama de acest aspect în metodologiile lor. Rata de diminuare poate varia în funcție de tipul măsurii de politică și trebuie notificată și explicată de fiecare stat membru în conformitate cu anexa V punctul 2 litera (i) la DEE (86). 7.3. Adiționalitatea La calcularea economiilor de energie pentru toate tipurile de măsuri de politică trebuie să se țină seama de cerința de adiționalitate. Principiile de bază sunt stabilite în anexa V punctul 2 literele (a) și (b) la DEE: Acest lucru înseamnă că, dacă legislația UE impune statelor membre să realizeze o anumită cantitate sau un anumit nivel de economii, statele membre pot declara doar economiile care depășesc acest nivel – cu condiția să fie îndeplinite și celelalte cerințe relevante, de exemplu să se poată demonstra și verifica faptul că economiile se datorează acțiunii/măsurii în cauză. Anexa V punctul 2 litera (a) la DEE impune, de asemenea, statelor membre să analizeze evoluțiile actuale ale pieței și să stabilească un scenariu de referință. Acest lucru este deosebit de important pentru a se evita contabilizarea efectelor „oportuniste”, care apar frecvent în contextul obligațiilor furnizorilor și al schemelor de sprijin financiar. De exemplu, dacă o schemă națională de sprijin pentru renovarea clădirilor sprijină 100 de acțiuni individuale într-un an dat, unele dintre aceste acțiuni s-ar fi realizat oricum (și în absența schemei respective), deci trebuie deduse. De asemenea, atunci când o politică este în vigoare de mai mulți ani, este foarte probabil să aibă efecte de transformare a pieței. De exemplu, părțile interesate private țin seama de respectiva politică la elaborarea propriilor strategii de dezvoltare a produselor, a serviciilor etc. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că tendințele actuale ale valorii medii a pieței se pot datora în parte efectelor politicii din anii precedenți. Prin urmare, dacă se realizează o anchetă pentru a evalua efectele „oportuniste”, este probabil ca unele dintre aceste efecte să reprezinte, de asemenea, efecte de propagare a rezultatelor din anii precedenți. Anexa V punctul 2 literele (b) și (c) la DEE prevede derogări de la aceste principii de bază: „… cu titlu de derogare de la respectiva cerință, economiile legate de renovarea clădirilor existente pot fi declarate ca economii de energie în sensul articolului 7 alineatul (1), cu condiția îndeplinirii cerinței de pertinență menționate la punctul 3 litera (h) din anexa V. Economiile care rezultă din punerea în aplicare a cerințelor naționale minime stabilite pentru clădirile noi înainte de transpunerea Directivei 2010/31/UE pot fi declarate ca economii de energie în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a), cu condiția îndeplinirii cerinței de pertinență și ca economiile respective să fi fost notificate de statele membre în planurile lor de acțiune naționale privind eficiența energetică, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2); În plus, statele membre trebuie să ia în considerare și să depășească, în cadrul legislației lor naționale, nivelurile stabilite prin Regulamentul (UE) 2019/631 și obiectivele minime pentru achizițiile publice de vehicule nepoluante și cu emisii zero în ceea ce privește anumite vehicule de transport rutier în urma punerii în aplicare a Directivei revizuite privind vehiculele nepoluante. 7.3.1. Adiționalitatea legată de măsurile care vizează renovarea clădirilor (87) Ca principiu general, anexa V punctul 2 litera (b) la DEE prevede că economiile de energie care rezultă din punerea în aplicare a legislației UE obligatorii trebuie considerate economii care ar fi fost realizate oricum și, prin urmare, nu ar trebui declarate. În general, codurile privind construcțiile asociate cu performanța energetică a clădirilor prevăd cerințe obligatorii în temeiul legislației UE (DPEC) și fac parte din scenariul de statu quo. Prin derogare, statele membre pot să includă integral economiile realizate prin renovarea clădirilor, cu condiția ca cerința de pertinență menționată în anexa V punctul 3 litera (h) la DEE să fie îndeplinită și toate economiile de energie să provină din măsuri de politică prin care se promovează renovarea. De asemenea, statele membre trebuie să demonstreze că economiile declarate ca fiind realizate prin măsurile în cauză depășesc economiile care ar fi fost obținute în absența măsurilor. Statele membre ar trebui să demonstreze că partea obligată, participantă sau mandatată a contribuit la realizarea economiilor declarate (88). Punctul de plecare pentru calcularea economiilor este măsurarea consumului clădirii înainte și după renovare. Statele membre se pot prevala de această derogare pentru ambele perioade de obligații, de la intrarea în vigoare a Directivei de modificare [(UE) 2018/2002], adică începând de la 24 decembrie 2018. Exemplu Un cod național privind construcțiile impune ca clădirile care fac obiectul unei renovări majore să fie modernizate cel puțin la clasa de performanță energetică B. Statul membru în cauză nu poate declara în sensul articolului 7 economiile rezultate din această renovare. Cu toate acestea, statul membru respectiv poate declara economii dacă a luat o măsură care promovează renovarea (de exemplu, oferă gospodăriilor o subvenție pentru o renovare pe care acestea nu ar realiza-o în alte circumstanțe). În acest caz, se pot declara toate economiile rezultate din această măsură, indiferent de clasa de performanță energetică la care a fost adusă clădirea (cu alte cuvinte, se pot declara toate economiile de energie realizate prin modernizări energetice de la clasa D la C, de la D la B sau de la D la A etc.). Proiectele de renovare trebuie să respecte cerințele naționale minime de performanță energetică stabilite prin DPEC. Pot fi încurajate măsurile care susțin un grad mai mare de ambiție, adică o performanță energetică care depășește nivelurile obligatorii. 7.3.2. Adiționalitatea legată de măsurile care vizează construirea de clădiri noi De la intrarea în vigoare a DEE modificată și, dacă este necesar, de la transpunerea sau punerea în aplicare a acesteia la nivel național, statele membre pot include economiile de energie rezultate din punerea în aplicare a cerințelor minime naționale stabilite pentru clădirile noi doar în calculul cantității de economii necesare pentru prima perioadă de obligații (2014-2020), cu următoarele condiții: Economiile de energie pot fi declarate numai de la data intrării în vigoare a DEE modificate și pot fi incluse numai în calculul economiilor cumulate la nivelul utilizării finale care trebuie realizate până la 31 decembrie 2020. Statele membre trebuie să demonstreze că aplicarea cerințelor minime naționale a condus la economii măsurabile care nu ar fi fost realizate altfel. Dacă sunt necesare măsuri de transpunere sau de punere în aplicare la nivel național pentru ca a permite declararea acestor economii, respectivele măsuri trebuie adoptate și trebuie să intre în vigoare înainte de declararea oricăror economii. Dacă un stat membru se prevalează de derogare, el ar trebui să evalueze cu atenție posibila interacțiune dintre derogare și scutirea prevăzută la articolul 7 alineatul (4) litera (d) din DEE („acțiunea timpurie”) și să se asigure că se evită contabilizarea dublă. Proiectele de construire a clădirilor trebuie să respecte cerințele naționale minime de performanță energetică. Pot fi încurajate măsurile care susțin un grad mai mare de ambiție, adică o performanță energetică care depășește nivelurile obligatorii. 7.3.3. Adiționalitatea legată de clădirile organismelor publice În principiu, derogarea de la principiul adiționalității prevăzut în anexa V punctul 2 litera (b) la DEE se aplică și economiilor de energie care rezultă din renovarea clădirilor organismelor publice, întrucât aceste economii sunt „legate de renovarea clădirilor existente” [a se vedea anexa V punctul 2 litera (b) a doua teză la DEE]. Obiectivul derogării este de a permite statelor membre să declare, începând de la intrarea în vigoare a directivei de modificare, toate economiile de energie în sensul articolului 7 alineatul (1) din DEE care rezultă, de exemplu, din măsurile luate pentru atingerea unei rate de renovare de 3 % din suprafața clădirilor încălzite și/sau răcite deținute și ocupate de administrația centrală (a se vedea articolul 5. Cu toate acestea, statele membre trebuie să demonstreze că toate economiile declarate rezultă din măsurile de politică implementate pentru renovarea clădirilor organismelor publice (89). Statele membre nu pot contabiliza economiile de energie care ar fi fost realizate în absența măsurii de politică. Prin urmare, statele membre trebuie să demonstreze pertinența. Dacă sunt necesare măsuri de transpunere sau de punere în aplicare la nivel național pentru a permite declararea acestor economii, respectivele măsuri trebuie implementate înainte de declararea oricăror economii. Statele membre trebuie să calculeze economiile de energie declarate ca rezultând din măsurile de politică puse în aplicare pentru renovarea clădirilor organismelor publice în conformitate cu anexa V. Cantitatea de economii de energie inclusă în calculul economiilor de energie obligatorii la nivelul utilizării finale în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE trebuie exprimată în consum final de energie. În cazul în care cantitatea de economii de energie este exprimată în energie primară, statele membre trebuie să utilizeze factorii de conversie stabiliți în anexa IV la DEE. 7.3.4. Adiționalitatea legată de măsurile de punere în aplicare în temeiul Directivei privind proiectarea ecologică (90) Înlocuirea exclusiv a cazanelor nu este considerată o măsură de renovare, din cauza dispozițiilor specifice din anexa V punctul 2 litera (c) la DEE. Astfel, punctul de plecare va fi reprezentat întotdeauna de cerințele minime în temeiul dispozițiilor specifice privind proiectarea ecologică (91). Economiile de energie rezultate din înlocuirea aparatelor reglementate de legislația privind proiectarea ecologică, de exemplu instalațiile pentru încălzirea incintelor, pot fi contabilizate numai dacă depășesc cerințele minime de proiectare ecologică, cu excepția cazului de înlocuire timpurie [a se vedea anexa V punctul 2 litera (e) la DEE]. Dacă statele membre oferă stimulente sau subvenții pentru produsele care intră în domeniul de aplicare al regulamentelor UE privind etichetarea energetică, se recomandă ca acestea să vizeze clasele mai înalte de eficiență energetică. De exemplu, un stimulent sau o subvenție destinate să încurajeze instalarea de cazane noi, mai eficiente din punct de vedere energetic, ar viza doar cazanele din cele mai înalte două clase de eficiență energetică utilizate foarte des pentru cazane, pe baza datelor de piață relevante pentru perioada în cauză. 7.3.5. Adiționalitatea legată de auditurile energetice în temeiul articolului 8 Articolul 8 alineatul (4) impune statelor membre să se asigure că întreprinderile mari (cu alte cuvinte, firmele care nu sunt IMM-uri) efectuează un audit energetic la fiecare patru ani; acest lucru nu conduce în sine la economii de energie. Măsurile de încurajare sau de susținere a punerii în aplicare a recomandărilor unui audit depășesc minimul prevăzut la articolul 8 – articolul 8 alineatul (7) al doilea paragraf prevede că statele membre „ pot pune în aplicare sisteme de stimulare și de sprijin”. Prin urmare, cu condiția îndeplinirii cerinței de pertinență, economiile de energie rezultate din astfel de măsuri pot fi contabilizate, întrucât nu s-ar fi realizat oricum. Același lucru este valabil și pentru economiile rezultate din măsuri care vizează IMM-urile. 7.4. Pertinență și eligibilitate Pe lângă principiul adiționalității, statele membre trebuie să respecte cerința de „pertinență”. Adoptarea automată a legislației UE sau îmbunătățirile autonome datorate forțelor pieței sau evoluțiilor tehnologice (de exemplu) nu pot fi luate în considerare, întrucât statele membre nu pot contabiliza acțiunile care s-ar fi realizat oricum. Activitățile desfășurate de autoritățile publice naționale pentru punerea în aplicare a măsurilor de politică trebuie să fie „pertinente” din perspectiva realizării economiilor de energie declarate; cu alte cuvinte: Prin urmare, statele membre trebuie să demonstreze că economiile se datorează unei măsuri de politică menite să genereze economii de energie la nivelul utilizării finale (92). Măsurile adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului (93) pot fi considerate pertinente, însă statele membre trebuie să demonstreze că acestea au ca rezultat îmbunătățiri verificabile și măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienței energetice. Pentru schemele de finanțare, de exemplu, indicarea cuantumului subvenției nu este suficientă pentru a demonstra pertinența, întrucât acest lucru în sine nu dovedește că subvențiile au influențat deciziile de investiții ale utilizatorilor finali. Rolul jucat de actorii implicați în acțiuni poate să fie demonstrat, în principiu, fără a avea o subvenție ca reper; acțiunile standardizate (de exemplu, crearea unor standarde de instalare pentru produse, furnizarea de consiliere energetică și realizarea de audituri energetice urmate de punerea efectivă în aplicare a unor acțiuni) ar putea fi un indicator important al pertinenței. Pentru a asigura conformitatea, statele membre ar putea stabili cerințe generale de pertinență în temeiul unei EEOS sau al unor măsuri alternative și ar putea să verifice respectarea acestora de la proiect la proiect (94). Statele membre ar putea stabili că părțile (de exemplu, atunci când solicită un „certificat alb” (95)) trebuie să documenteze în scris și să demonstreze contribuția directă la punerea în aplicare a acțiunii. Părților obligate li s-ar putea impune să demonstreze: De asemenea, statele membre ar putea impune, de exemplu: 7.5. Măsuri care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri, pentru uz propriu Este important să se facă distincție între: Acest lucru este explicat și în considerentul 43 din DEE. În conformitate cu anexa V punctul 2 litera (e) din DEE, statele membre pot include în calculul cantității obligatorii de economii de energie prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din DEE economiile de energie care rezultă din măsuri ce promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pentru uz propriu, cu condiția ca respectivele măsuri să conducă la economii de energie la nivelul utilizării finale verificabile, măsurabile sau care pot fi estimate și să fie calculate în conformitate cu anexa V la DEE (96). Astfel, se aplică, de asemenea, cerințele de adiționalitate și de pertinență, precum și normele de monitorizare și de verificare stabilite de statul membru. Statele membre trebuie să demonstreze că aceste măsuri conduc la economii de energie la nivelul utilizării finale datorită instalării noii tehnologii. De exemplu, economiile realizate prin trecerea la tehnologii mai eficiente de încălzire și de producere a apei calde în clădiri, inclusiv tehnologii de obținere a energiei din surse regenerabile, rămân pe deplin eligibile, atât timp cât statele membre se pot asigura că acestea sunt suplimentare, măsurabile și verificabile în conformitate cu metodele și cu principiile din anexa V (97). Acest lucru este clarificat în anexa V punctul 2 litera (e) la DEE și este orientat către obiectivul general prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din DEE, și anume economisirea de energie la nivelul utilizării finale, indiferent de tehnologie (măsură care promovează o tehnologie de producere a energiei fie din surse regenerabile, fie din combustibili fosili și care conduce la reducerea consumului real de energie în clădiri, în transporturi sau în sectorul industrial). Anexa V punctul 2 litera (e) la DEE menționează în mod explicit obligația privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1), care impune statelor membre să obțină economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale și vizează reducerea efectivă a consumului de energie de către o persoană fizică sau juridică [în conformitate cu anexa V punctul 1 litera (b)]. Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 5, „ economii de energie ” înseamnă o cantitate de energie economisită determinată prin măsurarea și/sau estimarea consumului înainte și după punerea în aplicare a unei măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, asigurând în același timp normalizarea condițiilor externe care afectează consumul de energie. Întrucât articolul 7 din DEE vizează o reducere efectivă a utilizării finale a energiei, se poate concluziona că anexa V punctul 2 litera (e) impune necesitatea de a demonstra că măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri au ca rezultat economii de energie, cu alte cuvinte o reducere efectivă a energiei la nivelul utilizării finale. Statele membre dispun de flexibilitatea de a exprima economiile de energie drept consum de energie finală sau primară, astfel cum se prevede în anexa V punctul 3 litera (d) (măsuri de politică alternative) și la articolul 7a alineatul (4) (EEOS). Această flexibilitate nu modifică obligația privind economiile cumulate de energie în ceea ce privește vânzările de energie (în perioada care curge până în 2020) și consumul final de energie (2021-2030). 7.6. Măsuri care promovează adoptarea unor produse și vehicule mai eficiente Măsurile statelor membre de îmbunătățire a eficienței energetice în transporturi sunt eligibile pentru a fi luate în considerare în ceea ce privește îndeplinirea obligației care le revine privind economiile de energie la nivelul utilizării finale (98). Aceste măsuri includ: Achizițiile publice de vehicule nepoluante și cu emisii zero sunt eligibile, sub rezerva adiționalității acestora față de cerințele minime prevăzute de Directiva revizuită privind vehiculele nepoluante. Sunt eligibile, de asemenea, schemele care accelerează adoptarea unor vehicule noi, mai eficiente, sau politicile care încurajează trecerea la combustibili mai performanți, care reduc consumul de energie pe kilometru, sub rezerva respectării normelor privind pertinența și adiționalitatea (99). Anexa V punctul 2 litera (f) clarifică faptul că se poate ține cont pe deplin de economiile aferente politicilor care accelerează adoptarea unor produse și vehicule mai eficiente, cu condiția să se demonstreze că: După caz, aceste măsuri ar trebui să fie în concordanță cu cadrele de politică națională ale statelor membre instituite în conformitate cu Directiva 2014/94/UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi. 7.7. Asigurarea menținerii standardelor de calitate Anexa V punctul 2 litera (g) la DEE clarifică faptul că promovarea măsurilor de eficiență energetică nu trebuie să conducă la coborârea standardelor de calitate pentru produse, servicii și instalarea de măsuri. Statele membre trebuie să asigure menținerea standardelor de calitate sau introducerea acestora în cazul în care încă nu există. 7.8. Soluționarea problemei variațiilor climatice Anexa V punctul 2 litera (h) la DEE permite statelor membre să ajusteze economiile de energie pentru a soluționa problema variațiilor climatice dintre regiuni. Dispoziția menționează două opțiuni: 7.9. Evitarea contabilizării duble Articolul 7 alineatul (12) din DEE impune statelor membre să demonstreze că economiile de energie nu sunt contabilizate de două ori în cazul în care impacturile măsurilor de politică sau ale acțiunilor individuale se suprapun. Având în vedere larga varietate de instrumente notificate de statele membre și probabilitatea ridicată a suprapunerii politicilor din cauza folosirii EEOS și a măsurilor alternative în tandem (de exemplu, interacțiunea dintre impozitarea energiei și subvențiile acordate gospodăriilor pentru înlocuirea ferestrelor sau a instalațiilor de încălzire a incintelor), este esențial să se abordeze riscurile de contabilizare dublă. O bază de date națională ar putea fi un instrument eficace în acest sens. De exemplu, baza de date ar înregistra faptul că s-a acordat o subvenție pentru încurajarea înlocuirii cazanelor vechi unei anumite gospodării și ar avertiza utilizatorul dacă aceeași gospodărie ar depune o nouă cerere. Utilizarea unei combinații între mai multe măsuri de politică conduce la o complexitate mai mare pentru statele membre în ceea ce privește următoarele: Articolul 7 alineatul (12) din DEE interzice, de asemenea, contabilizarea dublă în cazul în care politicile se suprapun, cu alte cuvinte statele membre trebuie să țină seama de posibilitatea ca alte măsuri de politică adoptate în același interval de timp să aibă un impact asupra cantității de economii de energie, astfel încât este posibil ca nu toate modificările observate de la introducerea unei anumite măsuri de politică să se datoreze exclusiv măsurii în cauză. 8. MĂSURARE, MONITORIZARE, CONTROL, CALITATE ȘI VERIFICARE DEE subliniază importanța normelor de monitorizare și de verificare pentru punerea în aplicare a EEOS și a măsurilor de politică alternative, inclusiv a cerinței de a verifica un eșantion de măsuri reprezentativ din punct de vedere statistic. Selectarea unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice implică stabilirea unui subset de populație statistică format din acțiuni de economisire a energiei în cadrul fiecărei măsuri, care să reflecte cu acuratețe întreaga populație a tuturor acțiunilor de economisire a energiei și să permită astfel formularea unor concluzii suficient de fiabile în ceea ce privește încrederea în ansamblul măsurilor (101). Articolul 7a alineatul (5) din DEE (pentru EEOS): „Statele membre instituie sisteme de măsurare, de control și de verificare prin care se efectuează o verificare documentată în scris a cel puțin unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice instituite de către părțile obligate. Măsurarea, controlul și verificarea în cauză se realizează în mod independent față de părțile obligate.” Articolul 7b alineatul (2) din DEE (pentru măsuri de politică alternative): „Pentru toate măsurile în afara celor referitoare la impozitare, statele membre instituie sisteme de măsurare, de control și de verificare prin care se efectuează o verificare documentată în scris a cel puțin unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice puse în practică de către părțile participante sau mandatate. Măsurarea, controlul și verificarea se realizează în mod independent față de părțile participante sau mandatate.” Sistemele de măsurare, de control și de verificare ar trebui să asigure verificarea calculării economiilor de energie prin analizarea unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice. Aceste cerințe pot fi îndeplinite, între altele, prin: Documentația aferentă măsurii de politică ar trebui să explice modul în care cerințele acestei alte scheme asigură faptul că verificările sau controalele sunt efectuate asupra unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din auditurile energetice sau din alte evaluări ale economiilor. Sistemul de monitorizare și de verificare poate fi organizat în diferite etape sau pe diferite niveluri. Inspecțiile la fața locului pot face parte din abordare, ca o a doua etapă de verificare a subeșantioanelor de acțiuni individuale identificate ca fiind expuse riscului de nerespectare a cerințelor aferente măsurilor. În cazul în care aceste inspecții nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic sau economic, acest lucru poate fi explicat în documentația aferentă măsurii. Statele membre trebuie să explice modul în care utilizează valorile de referință pentru a verifica economiile preconizate sau ponderate [anexa V punctul 5 litera (g) la DEE]. Independența sistemelor de măsurare, de control și de verificare [a se vedea anexa V punctul 5 litera (j) la DEE] poate fi documentată în scris pe baza faptului că organismul de verificare (listă neexhaustivă de criterii): Organismul de verificare poate fi: 9. OBLIGAȚIILE ÎN MATERIE DE PLANIFICARE ȘI DE RAPORTARE 9.1. Prima perioadă de obligații Pentru perioada de obligații 2014-2020, statele membre trebuie să prezinte rapoarte anuale până la 30 aprilie 2019 și 30 aprilie 2020 [articolul 24 alineatul (1) și anexa XIV partea 2] (102). În acest sens, ele raportează, printre altele, progresele înregistrate în direcția realizării obiectivului de economisire a energiei și măsurile de politică adoptate sau planificate în temeiul anexei XIV partea 2. Acest aspect va fi evaluat de Comisie. Articolul 27 din Regulamentul privind guvernanța impune fiecărui stat membru să prezinte Comisiei, până la 30 aprilie 2022, un raport cu privire la realizarea obiectivului său național de eficiență energetică pentru 2020 [astfel cum este stabilit în temeiul articolului 3 alineatul (1) din DEE], furnizând informațiile prevăzute în anexa IX partea 2 la Regulamentul privind guvernanța. 9.2. A doua perioadă de obligații și perioadele următoare Pentru perioada de obligații 2021-2030 și pentru perioadele următoare se aplică următoarele obligații majore în materie de planificare și de raportare (articolele 7, 7a și 7b din DEE și anexa V la aceasta): De asemenea, statele membre trebuie: În concluzie, următoarele obligații în materie de planificare și de raportare în temeiul Regulamentului privind guvernanța se aplică, de asemenea, în ceea ce privește punerea în aplicare și progresele înregistrate în direcția îndeplinirii obligației de economisire a energiei în temeiul articolelor 7, 7a și 7b din DEE și al anexei V la aceasta: Calendar 9.3. Notificarea EEOS și a măsurilor alternative (cu excepția impozitării) În conformitate cu anexa V punctul 5 la DEE și cu anexa III la Regulamentul privind guvernanța, statele membre trebuie să notifice Comisiei metodologia lor detaliată propusă pentru operarea măsurilor de politică menționate la articolele 7a și 7b și la articolul 20 alineatul (6) din DEE. Cu excepția cazului impozitării (a se vedea secțiunea 9.4), notificarea trebuie să includă detalii privind: În plus, părțile 3.1 și 3.2 din anexa III la Regulamentul privind guvernanța impun statelor membre să notifice următoarele informații: „3.1. Schemele de obligații în materie de eficiență energetică, astfel cum sunt menționate la articolul 7a din Directiva 2012/27/UE: 3.2. Măsuri alternative, astfel cum sunt menționate la articolul 7b și la articolul 20 alineatul (6) din Directiva 2012/27/UE (cu excepția impozitării): 9.4. Măsuri de impozitare Anexa V punctul 5 litera (k) la DEE impune statelor membre (în conformitate cu Regulamentul privind guvernanța) să notifice Comisiei metodologia lor pentru operarea măsurilor de impozitare. În special, ele trebuie să comunice următoarele detalii: În plus, partea 3.3 din anexa III la Regulamentul privind guvernanța impune statelor membre să notifice următoarele informații cu privire la măsurile de impozitare: Statele membre ar trebui să prezinte modul în care au calculat elasticitățile și care sunt sursele de date oficiale recente și reprezentative pe care le-au utilizat (104). 10. PERIOADA DE OBLIGAȚII PENTRU ECONOMIILE DE ENERGIE DE DUPĂ 2030 Articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DEE impune statelor membre să obțină în continuare noi economii anuale în conformitate cu primul paragraf litera (b) pentru perioade a câte 10 ani după 2030, cu excepția cazului în care evaluările efectuate de Comisie până în 2027 și, ulterior, la fiecare 10 ani ajung la concluzia că acest lucru nu este necesar pentru a atinge obiectivele pe termen lung ale UE în domeniul energiei și al climei pentru 2050. (1) A se vedea, printre altele, Economidou et al., 2018. Assessment of the Second National Energy Efficiency Action Plans under the Energy Efficiency Directive („Evaluarea celui de al doilea plan național de acțiune privind eficiența energetică temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29272 EN, Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2018, ISBN 978-92-79-87946-3, doi:10.2760/780472, JRC110304 (raport disponibil la adresa https://ec.europa.eu/jrc/en/publication/eur-scientific-and-technical-research-reports/assessment-second-national-energy-efficiency-action-plans-under-energy-efficiency-directive) și Tsemekidi-Tzeiranaki et al., 2019. Analysis of the Annual Reports 2018 under the Energy Efficiency Directive („Analiza rapoartelor anuale pentru 2018 în temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29667 EN, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2019, ISBN 978-92-79-00173-7, doi:10.2760/22313, JRC 115238 (raport disponibil la adresa http://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/bitstream/JRC115238/kjna29667enn.pdf). (1) Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 3 din DEE, consumul final de energie înseamnă „toată energia furnizată industriei, transporturilor, gospodăriilor, sectoarelor prestatoare de servicii și agriculturii. Acesta exclude livrările către sectorul de transformare a energiei și către industriile din sectorul energetic”. „Utilizarea finală” nu este definită în DEE și, prin urmare, ar trebui interpretată în conformitate cu motivul care stă la baza obligației privind economiile de energie. Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) vizează reducerea consumului final de energie prin scăderea cantității de energie destinate utilizării finale proprii de către o persoană fizică sau juridică (dacă nu se prevede altfel). Se stabilesc condiții specifice pentru economiile de energie datorate energiei din surse regenerabile produse pe sau în clădiri (a se vedea considerentul 43 din DEE și secțiunea 7.5 din prezentul document). (2) A se vedea secțiunea 3. (3) Ca medie pentru perioada 2016-2018 [a se vedea articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b)]. (4) A se vedea și secțiunea 2.3. (5) În schimb, articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) se referă la vânzările de energie către clienții finali ca bază pentru stabilirea scenariului de referință al calculului pentru perioada 2014-2020 [a se vedea SWD(2013) 451 final, p. 3]. (6) = 100 × 0,8 % × 55. (7) https://unstats.un.org/unsd/energy/ires/ (8) https://ec.europa.eu/eurostat/documents/10186/6246844/Eurobase-changes-energy.pdf (a se vedea p. 25). (9) Metodologia Eurostat revizuită este descrisă la adresa: https://ec.europa.eu/eurostat/documents/10186/6246844/Eurobase-changes-energy.pdf (10) Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (JO L 304, 14.11.2008, p. 1). (11) A se vedea secțiunile 3.2 și 3.4. (12) „Consumul total de energie pentru toate utilizările energetice”. (13) „Energie finală”, astfel cum este definită în Regulamentul (CE) nr. 1099/2008. (14) A se vedea punctul 2.2.1. Noua metodologie Eurostat este descrisă la adresa: https://ec.europa.eu/eurostat/documents/10186/6246844/Eurobase-changes-energy.pdf (15) 0,24 % pentru Cipru și Malta. (16) A se vedea apendicele I și secțiunile 3.2, 3.3 și 3.4. (17) A se vedea apendicele I. (18) A se vedea anexa III punctul 2 la Regulamentul privind guvernanța. (19) În limitele prevăzute la articolul 7 alineatul (5) al doilea paragraf. (20) A se vedea secțiunea 9. (21) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009. (22) În mod alternativ, pentru a stabili cantitățile de energie utilizată în alte industrii decât ETS, cifra aferentă consumului final de energie raportată pentru sectorul industrial corespunzător ar putea fi înmulțită cu raportul dintre emisiile de gaze cu efect de seră ETS/non-ETS, astfel cum este raportat în inventarele de gaze cu efect de seră. (23) A se vedea secțiunea 9. (24) A se vedea secțiunea 7.5 și apendicele X. (25) DEE nu oferă o definiție referitoare la „energia produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu”. Cu toate acestea, conceptul ar trebui înțeles în sensul unui client final care își desfășoară activitatea pe sau în interiorul clădirii sale, astfel cum a fost definită la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor, care produce energie din surse regenerabile pentru consumul propriu și care poate stoca energia regenerabilă autoprodusă în spațiile sale situate între anumite limite. Conceptul „energie produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu” exclude energia autoprodusă vândută sau reintrodusă în rețea. Pentru un prosumator necasnic, conceptul exclude, de asemenea, producerea de energie care constituie o activitate comercială sau profesională primară. (26) Prin urmare, măsurile trebuie să fi fost notificate până la 30 aprilie 2017, întrucât articolul 24 alineatul (2) a fost eliminat la 24 decembrie 2018 în conformitate cu articolul 59 și cu articolul 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind guvernanța. (27) Hotărârea Curții din 7 august 2018 în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctul 35), cu trimitere, prin analogie, la hotărârea din 26 septembrie 2013 în cauza C-195/12 – IBV & Cie (ECLI:EU:C:2013:598, punctele 62 și 70). (28) Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 14, „parte obligată” înseamnă un distribuitor de energie sau un furnizor de energie pentru care EEOS naționale sunt obligatorii. De asemenea, atunci când proiectează EEOS, statele membre ar putea lua în considerare rolul comunităților energetice locale sau al comunităților de energie din surse regenerabile. (29) A se vedea anexa I partea 3.2 punctul (v) la Regulamentul privind guvernanța. (30) Hotărârea în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctul 56). (31) În conformitate cu articolul 7a alineatul (4), metoda aleasă pentru a exprima cantitatea obligatorie de economii de energie ar trebui să fie, de asemenea, utilizată pentru a calcula economiile declarate de părțile obligate. (32) A se vedea considerentul 17 din DEE și secțiunea 4.2.2. (33) Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 24, „furnizor de servicii energetice” înseamnă o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii energetice sau alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice către instalația sau sediul consumatorului final. (34) A se vedea secțiunea 8 și exemplele din apendicele XII. (35) A se vedea apendicele XII. (36) SWD(2016) 402 final, pp. 46 și 47. (37) A se vedea anexa I partea 3.2 punctul (v) la Regulamentul privind guvernanța. (38) A se vedea apendicele XII. (39) A se vedea apendicele III. (40) „Parte mandatată” înseamnă o entitate juridică căreia i-au fost delegate competențe de către o administrație publică sau de către alt organism public pentru a dezvolta, a gestiona sau a exploata o schemă de finanțare în numele său. (41) Hotărârea în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctul 37, referitor la articolele 7 și 20 din DEE). (42) A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctele 30-33). (43) Apendicele III. (44) Apendicele III. (45) Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică și de abrogare a Directivei 2010/30/UE (JO L 198, 28.7.2017, p. 1). (46) Apendicele III. (47) Apendicele III. (48) Apendicele XII. (49) Apendicele X. (50) A se vedea apendicele IV. (51) A se vedea apendicele IV. (52) A se vedea apendicele IV. (53) Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO L 283, 31.10.2003, p. 51). (54) Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1). (55) A se vedea apendicele IV. (56) Apendicele V. (57) Statele membre ar trebui să evalueze, în cadrul PNEC, numărul gospodăriilor afectate de sărăcie energetică, ținând seama de serviciile energetice interne de care este nevoie pentru a garanta un nivel de trai minim în contextul național relevant, de politicile sociale și de alte politici pertinente existente, precum și de îndrumarea orientativă a Comisiei privind indicatorii pertinenți, inclusiv dispersia geografică, bazați pe o abordare comună pentru sărăcia energetică. Dacă un stat membru constată că are un număr semnificativ de gospodării afectate de sărăcie energetică, el ar trebui să includă în planul său un obiectiv orientativ național pentru reducerea sărăciei energetice. (58) Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor (JO L 153, 18.6.2010, p. 13). (59) Considerentul 11 din Directiva (UE) 2018/844 a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 156, 19.6.2018, p. 75), care modifică DPEC și DEE, prevede că „[a]r trebui să se țină seama de necesitatea atenuării sărăciei energetice, în conformitate cu criteriile definite de statele membre. În prezentarea în linii mari a acțiunilor naționale care contribuie la atenuarea sărăciei energetice în cadrul strategiilor lor de renovare, statele membre au dreptul de a stabili ceea ce consideră drept acțiuni relevante”. (60) https://www.energypoverty.eu/policies-measures (61) A se vedea apendicele II și III. (62) Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 9 din DPEC, „element al clădirii” înseamnă un sistem tehnic al clădirii sau un element al anvelopei clădirii. (63) Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (JO L 307, 28.10.2014, p. 1). (64) A se vedea Economidou et al., 2018. Assessment of the Second National Energy Efficiency Action Plans under the Energy Efficiency Directive („Evaluarea celui de al doilea plan național de acțiune privind eficiența energetică temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29272 EN, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2018, ISBN 978-92-79-87946-3, doi:10.2760/780472, JRC110304 (raport disponibil la adresa https://ec.europa.eu/jrc/en/publication/eur-scientific-and-technical-research-reports/assessment-second-national-energy-efficiency-action-plans-under-energy-efficiency-directive), și Tsemekidi-Tzeiranaki et al., 2019. Analysis of the Annual Reports 2019 under the Energy Efficiency Directive („Analiza rapoartelor anuale pentru 2019 în temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29667 EN, Publications. (65) Apendicele VII. (66) Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a Comunității de a reduce emisiile de CO2 generate de vehiculele ușoare (JO L 140, 5.6.2009, p. 1). (67) Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2011 de stabilire a unor standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare noi, ca parte a abordării integrate a Uniunii de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele ușoare (JO L 145, 31.5.2011, p. 1). (68) Regulamentul (UE) 2019/631 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi și pentru vehiculele utilitare ușoare noi și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 (JO L 111, 25.4.2019, p. 13). (69) „Directiva Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic” – nepublicată încă în Jurnalul Oficial. (70) Pentru informații suplimentare, a se vedea publicația Water – Energy Nexus in Europe („Legătura esențială dintre energie și apă în Europa”) a JRC, 2019, http://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC115853 (71) A se vedea considerentul 22. (72) A se vedea considerentul 22. (73) Pentru informații suplimentare, a se vedea documentul World Energy Outlook 2018 (Perspectivele energetice mondiale 2018) al AIE; https://www.iea.org/weo/water (74) A se vedea considerentul 22. (75) A se vedea definițiile prevăzute în secțiunea 4. (76) A se vedea apendicele IV. (77) SWD(2013) 451 final, considerentele 47 și 49-52. (78) SWD(2013) 451 final, considerentul 53. (79) SWD(2013) 451 final, considerentul 54. (80) SWD(2013) 451 final, considerentul 55. (81) Lees, E., și Bayer, E. (februarie 2016), Toolkit for energy efficiency obligations (Regulatory Assistance Project) („Set de instrumente pentru obligațiile privind eficiența energetică”) (proiect de asistență în materie de reglementare); http://www.raponline.org/document/download/id/8029 (82) Performanța energetică a clădirilor. Procedură de evaluare economică a sistemelor energetice din clădiri. Partea 1: Proceduri de calcul; https://www.en-standard.eu/din-en-15459-1-energy-performance-of-buildings-economic-evaluation-procedure-for-energy-systems-in-buildings-part-1-calculation-procedures-module-m1-14 (83) A se vedea, de asemenea, apendicele VI și apendicele VIII. (84) Pentru explicații și exemple suplimentare, a se vedea apendicele VIII. (85) Pentru explicații și exemple suplimentare, a se vedea apendicele VIII. (86) A se vedea, de asemenea, apendicele VIII. (87) Articolul 7 primul paragraf din DPEC prevede că „[s]tatele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că, atunci când clădirile sunt supuse unor renovări majore, performanța energetică a clădirii sau a părții clădirii care a făcut obiectul renovării este îmbunătățită pentru a satisface cerințele minime de performanță energetică stabilite în conformitate cu articolul 4, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic”. Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 10 din DPEC, „renovare majoră” înseamnă renovarea unei clădiri în cazul căreia: Statele membre pot alege să aplice opțiunea (a) sau opțiunea (b). (88) A se vedea considerentul 41 din DEE. (89) A se vedea considerentul 41 din DEE. (90) Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (JO L 285, 31.10.2009, p. 10). (91) Pentru a consulta reglementările enumerate după categorii de produse, a se vedea: https://ec.europa.eu/info/energy-climate-change-environment/standards-tools-and-labels/products-labelling-rules-and-requirements/energy-label-and-ecodesign/energy-efficient-products_en (92) Criteriile pe baza cărora se demonstrează pertinența în cadrul PNAEE și al notificărilor prevăzute la articolul 7 sunt prezentate în apendicele IX. (93) Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 (JO L 156, 19.6.2018, p. 26). (94) A se vedea apendicele XII. (95) Un instrument juridic emis de un organism de autorizare, care garantează că s-a realizat o cantitate specificată de economii de energie. Fiecare certificat constituie un produs unic și trasabil, care conferă un drept de proprietate asupra unei anumite cantități de economii suplimentare de energie și garantează că beneficiile acestor economii nu au fost contabilizate în altă parte. (96) Măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri sunt prezentate în apendicele X. (97) A se vedea apendicele X. (98) A se vedea apendicele VII. (99) Considerentul 15 din DEE. (100) A se vedea apendicele VII. (101) A se vedea apendicele XII. (102) În conformitate cu articolul 59 al doilea paragraf din Regulamentul privind guvernanța, articolul 24 alineatul (1) se elimină începând de la 1 ianuarie 2021. (103) Acesta trebuia să fie prezentat până la 31 decembrie 2018 [articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul privind guvernanța]. (104) Pentru alte propuneri privind elasticitățile care pot fi utilizate pentru a descrie sensibilitatea cererii, a se vedea apendicele IV. Apendicele I Exemple ilustrative pentru rata anuală de economisire în cazul în care se aplică opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatele (2)-(4) (1) (1) Cifrele din tabel nu se referă la niciun stat membru anume. Scopul acestui exemplu este de a evidenția consecințele posibile ale utilizării diferitelor opțiuni prevăzute la articolul 7 alineatele (2)-(4) și efectul acestora asupra economiilor de energie care trebuie realizate. Cantitatea de economii calculată va fi diferită pentru fiecare stat membru în cauză. Apendicele II SCHEME DE OBLIGAȚII ÎN MATERIE DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ Statele membre ar trebui să ia în considerare cel puțin următoarele aspecte atunci când proiectează și implementează o EEOS (1): 1. Obiective de politică Statele membre ar trebui să se asigure că obiectivele de politică ale EEOS sunt simple, clare și axate pe realizarea economiilor de energie, luând în considerare sectorul de la nivelul utilizării finale cu cel mai mare potențial de economisire a energiei, în care schema de obligații ar putea contribui în mod optim la depășirea obstacolelor din calea investițiilor în eficiența energetică. Dacă schema are mai multe obiective, trebuie să se asigure faptul că realizarea oricăror obiective care nu au legătură cu energia nu împiedică urmărirea obiectivului privind economiile de energie. Atunci când proiectează schema, statele membre au obligația [articolul 7 alineatul (11) din DEE] să țină seama de necesitatea de a atenua sărăcia energetică (cu excepția cazului în care se decide că aceasta va fi abordată în cadrul măsurilor de politică alternative). De exemplu, EEOS poate include un obiectiv specific referitor la sărăcia energetică (de exemplu o cotă minimă sau o cantitate de economii de energie care trebuie realizate prin acțiuni destinate gospodăriilor cu venituri reduse) sau un factor de recompensare a acțiunilor puse în aplicare pentru gospodăriile cu venituri reduse. O alternativă ar putea fi o schemă prin care părțile obligate să contribuie la un fond care va finanța programe de eficiență energetică pentru gospodăriile cu venituri reduse (2). 2. Competență juridică Trebuie să se utilizeze o combinație atent selectată de legislație, reglementări și procese ministeriale și administrative pentru a institui și opera o EEOS. Instituirea unei EEOS de concepție amplă, în temeiul unor reglementări de abilitare, oferă părților interesate certitudine cu privire la statutul juridic al schemei. Elaborarea unor proceduri detaliate de implementare în conformitate cu reglementările permite ajustarea detaliilor schemei în funcție de experiența acumulată. Ar putea dura câțiva ani înainte ca o EEOS să devină complet funcțională (între trei și patru ani, în funcție de concepția schemei și de contextul juridic din statul membru), timp necesar pentru estimarea potențialului politicii, pentru planificarea și proiectarea acesteia și pentru testarea sa pe piață. 3. Combustibilii vizați Combustibilii vizați de EEOS trebuie stabiliți în funcție de obiectivele generale de politică și în funcție de estimările potențialului de eficiență energetică al diverșilor combustibili. O EEOS instituită în vederea îndeplinirii obligației privind economiile de energie în temeiul articolului 7 poate viza o gamă largă de combustibili. Cu toate acestea, o serie de programe reușite au început prin vizarea unuia sau a doi combustibili și s-au extins ulterior la alți combustibili, în funcție de experiența acumulată. Stabilirea combustibililor vizați ar trebui să țină seama, de asemenea, de riscurile de denaturare a pieței, în cazul în care diferite tipuri de energie pot concura pentru furnizarea aceluiași serviciu energetic (de exemplu, încălzirea incintelor). 4. Sectorul și instalațiile vizate Sectorul de utilizare finală și instalațiile vizate de EEOS trebuie stabilite în funcție de obiectivele generale de politică și în funcție de estimările potențialului de eficiență energetică al diverselor sectoare și instalații. Dacă intenția este de a restricționa în mod strict sectoarele și instalațiile vizate, trebuie să se aprecieze dacă evaluarea conformității va deveni prea oneroasă. În jurisdicțiile în care există sectoare industriale cu consum mare de energie și cu activitate comercială importantă (de exemplu, topirea aluminiului), guvernele pot decide să excludă (sau să „separe”) aceste sectoare dintr-o EEOS pentru a nu afecta în mod negativ competitivitatea acestora pe piețele internaționale. 5. Obiectivul privind economiile de energie Trebuie stabilit nivelul obiectivului de economisire a energiei pentru EEOS în funcție de obiectivele generale de politică și trebuie să se urmărească obținerea unui echilibru între realizarea progreselor, costul pentru consumatori pe care îl implică atingerea obiectivului și ceea ce este posibil din punct de vedere practic pe baza unei evaluări a potențialului de eficiență energetică. Obiectivul trebuie stabilit ca energie finală (cu alte cuvinte, cantitățile de energie livrate consumatorilor și consumate de aceștia), cu excepția situației în care schema vizează mai mulți combustibili diferiți, caz în care este posibil ca energia primară să fie mai adecvată. Obiectivul trebuie exprimat în unități energetice, cu excepția situației în care schema are un obiectiv de politică legat de un alt obiectiv (de exemplu, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră), caz în care trebuie luată în considerare utilizarea de unități de echivalent CO2. Trebuie stabilit un termen relativ lung pentru atingerea obiectivului, de preferință între 10 și 20 de ani. Având un semnal clar al creșterii (sau al menținerii nivelului) obiectivului în timp, părțile obligate își pot adapta modelele de afaceri, de exemplu pot începe cu măsuri comportamentale în prima perioadă, trecând la tehnologii mai complexe de economisire a energiei în perioadele ulterioare. Economiile de energie eligibile de-a lungul duratei de viață estimate trebuie calculate pentru fiecare măsură de eficiență energetică. Trebuie să se ia în considerare stabilirea unor obiective secundare în cazul care schema are obiective de politică care nu sunt legate exclusiv de realizarea economiilor de energie. 6. Părțile obligate Părțile obligate din cadrul EEOS trebuie stabilite în funcție de combustibilii vizați de schemă și de tipul de furnizor de energie care dispune de infrastructura și de capacitatea de a gestiona furnizarea și/sau achiziționarea de economii de energie eligibile, ținând seama de cerința [articolul 7a alineatul (2) din DEE] ca desemnarea părților obligate să se bazeze pe criterii obiective, nediscriminatorii. Trebuie să se ia în considerare limitarea obligației la furnizorii de energie mai mari, care au în general capacitatea de a implementa ei înșiși proiecte de eficiență energetică în instalațiile clienților sau pot contracta părți terțe în acest scop. Pe piețele separate de energie și de gaze, se pot introduce obligații pentru furnizorii de energie și/sau pentru operatorii de sisteme de transport și de distribuție. Va trebui să se decidă ce tip de furnizor de energie va fi parte obligată. Relațiile existente ale furnizorilor de energie cu clienții de la nivelul utilizării finale pot facilita inițierea schemei. Operatorii de sisteme de transport și de distribuție sunt mai departe de utilizatorul final, dar (în calitate de monopoluri reglementate) stimulentele lor pot fi aliniate mai ușor la obiectivele EEOS. Trebuie alocate obiective individuale de economisire a energiei fiecărei părți obligate, pe baza cotei de piață a acesteia din vânzările de energie. Dacă există separări pentru sectoare industriale cu consum energetic ridicat și activități comerciale importante și/sau pentru alte grupuri specificate de utilizatori finali, vânzările către acești utilizatori finali pot fi excluse din calculul cotelor de piață. 7. Regimul de conformitate Trebuie instituită, ca parte integrantă a EEOS, o procedură prin care părțile obligate să raporteze economiile de energie eligibile declarate unei autorități corespunzătoare, precum și un proces de control și de verificare a acestor economii. Trebuie stabilită o sancțiune care se va aplica părților obligate care nu își îndeplinesc obiectivele individuale de economisire a energiei. Nivelul sancțiunii trebuie să fie suficient de ridicat pentru a oferi furnizorilor de energie un stimulent în vederea atingerii obiectivelor lor. Trebuie să se ia în considerare dacă, pe lângă plata unei penalități, ar trebui să li se solicite furnizorilor de energie să compenseze orice insuficiență a economiilor de energie (3). 8. Stimulente de performanță Trebuie luată în considerare posibilitatea de a include în EEOS stimulente de performanță care să fie acordate părților obligate ce își depășesc obiectivele de economisire a energiei. În cazul în care furnizorii de energie cu performanțe ridicate obțin venituri semnificative din plățile de stimulare a performanței, este important să se instituie proceduri robuste de măsurare, de verificare și de raportare pentru a se asigura faptul că stimulentele sunt justificate. 9. Economii de energie eligibile Se va permite furnizorilor de servicii să implementeze proiecte de eficiență energetică pentru a realiza economii de energie eligibile. Astfel, părțile obligate vor putea fi în măsură: 10. Eliminarea obstacolelor din calea economiilor de energie Nu trebuie să se creeze sau să se mențină obstacole cu sau fără caracter legislativ în calea îmbunătățirii eficienței energetice. Trebuie să se ofere stimulente pentru proiectele de eficiență energetică sau măsurile de politică care pot fi implementate pentru a genera economii de energie eligibile, asigurându-se în același timp faptul că economiile pot fi verificate. Obstacolele trebuie eliminate, de exemplu prin mijloace precum: Acestea pot fi combinate cu asigurarea educării, formării profesionale și informațiilor specifice, precum și a asistenței tehnice în materie de eficiență energetică. Obstacolele și acțiunile întreprinse pentru eliminarea acestora trebuie evaluate, constatările trebuie transmise Comisiei și cele mai bune practici naționale în acest sens trebuie partajate. 11. Măsuri de eficiență energetică eligibile Trebuie să se ia în considerare stabilirea în cadrul EEOS a unei liste extinse, neexclusive, de măsuri aprobate de eficiență energetică cu valori preconizate de economisire a energiei (pentru cât mai multe sectoare posibil, în funcție de obiectivul schemei, astfel încât să se poată stimula în acest sens piața serviciilor energetice). Se permite luare de măsuri neincluse în listă care se califică, astfel încât să se încurajeze inovația în rândul părților obligate și al furnizorilor de servicii energetice în vederea realizării obiectivelor de politică. 12. Interacțiunea cu alte măsuri de politică Trebuie luate în considerare modalitățile prin care EEOS poate interacționa în mod pozitiv cu alte măsuri de politică, precum informațiile și măsurile de finanțare, ambele fiind în măsură să ajute consumatorii să participe la adoptarea de măsuri de eficiență energetică. Acest lucru poate reduce costurile suportate de părțile obligate în cadrul îndeplinirii obligațiilor lor și poate permite stabilirea unor obiective mai ambițioase. Trebuie să se asigure evitarea dublei contabilizări a economiilor de energie în cadrul raportării impacturilor. Trebuie evitată situația în care se vizează adoptarea acelorași măsuri de eficiență energetică prin alte măsuri de politică similare, cum ar fi licitațiile de eficiență energetică. Acest lucru ar conduce la o concurență între măsuri pentru oportunitățile de eficiență energetică disponibile, generând creșterea costurilor suportate fie de părțile obligate, fie de participanții la licitație. 13. Evaluare, măsurare, verificare și raportare Trebuie să se instituie, ca parte integrantă a EEOS, un sistem robust de măsurare, de verificare și de raportare a economiilor de energie și a altor activități care contribuie la îndeplinirea obiectivelor schemei. Trebuie instituite proceduri prin care să se evalueze dacă economiile sunt suplimentare față de cele care ar fi fost realizate în absența EEOS. Trebuie să se asigure instituirea unor procese de monitorizare și de verificare independente față de părțile implicate, precum și utilizarea, ca mijloc de verificare, a inspecțiilor la fața locului, pe lângă verificările documentare (4). 14. Tranzacționarea economiilor de energie Trebuie luată în considerare posibilitatea de tranzacționare a economiilor de energie între părți obligate și părți terțe. Scopul tranzacționării este de a extinde ansamblul de oportunități pentru realizarea unor economii de energie eligibile și de a permite forțelor pieței să identifice oportunitățile cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor. Economiile de energie pot fi tranzacționate bilateral sau prin intermediul unei piețe create de un formator de piață (care poate fi – deși, de obicei, nu este – administratorul schemei) sau, mai ales, de o parte terță. Unele EEOS necesită divulgarea prețurilor, în timp ce în cadrul altora acest lucru este opțional. Economiile de energie sunt tranzacționate adesea prin emiterea și vânzarea de „certificate albe”, dar pot fi tranzacționate și bilateral, fără a fi nevoie de certificate. 15. Finanțare Trebuie stabilit un mecanism adecvat în EEOS pentru a permite recuperarea costurilor suportate de părțile obligate în cadrul îndeplinirii obiectivelor lor individuale de economisire a energiei. 16. Administrarea schemei Administrarea unei EEOS ar trebui să includă cel puțin: 17. Rezultatele schemei Un aspect esențial al instituirii unei EEOS este modul de raportare a rezultatelor schemei. Acest lucru se poate realiza prin publicarea de rapoarte anuale privind funcționarea schemei care să includă cel puțin detalii despre: 18. Domenii în care sunt necesare îmbunătățiri EEOS eficiente instituie procese pentru îmbunătățirea continuă a funcționării și a administrării. Ca parte a unui ciclu continuu de evaluare și de elaborare a politicilor, acest aspect include luarea în considerare a modului în care vor fi identificate domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri și a modului de adoptare a măsurilor de îmbunătățire specifice. 19. Constituirea de rezerve și împrumuturile În conformitate cu articolul 7a alineatul (6) litera (b), EEOS poate să permită părților obligate să ia în calcul economiile obținute într-un anumit an ca și când acestea ar fi fost obținute în oricare dintre cei patru ani anteriori sau în oricare dintre următorii trei ani. În funcție de termenul stabilit pentru realizarea obiectivelor sau de perioadele aferente EEOS, această flexibilitate poate fi utilizată pentru a permite părților obligate să își depășească obiectivul viitor pentru a compensa rezultatele slabe în ceea ce privește realizarea obiectivului actual (împrumuturi) sau viceversa. De exemplu, poate fi utilă abordarea incertitudinilor cu privire la rata de succes a strategiilor implementate de părțile obligate, ceea ce este relevant, printre altele, pentru evitarea sancțiunilor impuse de statul membru în temeiul articolului 13. Trebuie să se depună eforturi pentru a evita apariția unor cicluri cu intermitențe (în cazul constituirii unor rezerve excesive) sau periclitarea realizării obiectivelor viitoare (în cazul împrumuturilor excesive). Acestea pot fi evitate prin stabilirea proporțiilor maxime din obiective sau din economii care pot face obiectul împrumuturilor sau al constituirii de rezerve și a duratelor maxime pe parcursul cărora se poate realiza acest lucru. (1) Adaptare după RAP (2014), Best practices in designing and implementing energy efficiency obligation schemes („Cele mai bune practici de proiectare și implementare a schemelor de obligații în materie de eficiență energetică”) (https://www.raponline.org/knowledge-center/best-practices-in-designing-and-implementing-energy-efficiency-obligation-schemes/), cu includerea învățămintelor desprinse din proiectul ENSPOL (http://enspol.eu/); RAP (Lees, E., Bayer, E.), Toolkit for energy efficiency obligations („Set de instrumente pentru obligațiile privind eficiența energetică”) (2016) (https://www.raponline.org/wp-content/uploads/2016/05/rap-leesbayer-eeotoolkit-2016-feb.pdf). (2) A se vedea apendicele V pentru propuneri suplimentare privind măsurile de atenuare a sărăciei energetice. (3) A se vedea, de asemenea, apendicele IX privind pertinența și apendicele XII privind monitorizarea și verificarea. (4) A se vedea, de asemenea, apendicele IX privind pertinența și apendicele XII privind monitorizarea și verificarea. Apendicele III MĂSURI DE POLITICĂ ALTERNATIVE Articolul 7b din DEE permite statelor membre să își realizeze obiectivele de economisire a energiei prin implementarea unor măsuri de politică alternative. În cazul în care statele membre decid acest lucru, ar trebui să asigure, fără a aduce atingere articolului 7 alineatele (4) și (5) din DEE, realizarea economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din DEE în rândul clienților finali și îndeplinirea cerințelor din anexa V la DEE (în special secțiunea 3). Fără a aduce atingere cerințelor legale și evaluării de către Comisie a măsurilor de politică alternative planificate și existente care au fost notificate de statele membre, următoarea listă orientativă și neexhaustivă de caracteristici esențiale ar putea ajuta statele membre să elaboreze măsuri alternative (cu excepția sectorului transporturilor (1)): 1. Scheme și instrumente de finanțare și stimulente fiscale 1.1. Subvenții pentru renovarea clădirilor Statele membre pot acorda subvenții pentru renovarea clădirilor, de exemplu pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale existente și pentru modernizarea sistemelor de încălzire și de răcire ale acestora. Nivelul subvenției poate depinde de: Subvenția poate lua forma unui grant sau a unui împrumut subvenționat. IMM-urile pot fi o țintă adecvată pentru astfel de subvenții. În orice caz, subvențiile trebuie să fie conforme cu normele privind ajutoarele de stat. 1.2. Contractare Statele membre pot promova contractele de performanță energetică – o formă de serviciu energetic bazat pe piață care vizează implementarea de măsuri de eficiență energetică. Întreprinderile furnizează servicii de eficiență energetică precum: Întreprinderile garantează faptul că măsurile asigură economii de energie și/sau financiare, iar compensația contractantului depinde de performanța măsurilor implementate. 1.3. Reducerea TVA pentru măsurile de eficiență energetică Statele membre pot să introducă o cotă redusă de TVA pentru anumite produse, materiale sau servicii, cu scopul de a încuraja implementarea de măsuri de eficiență energetică. În cadrul implementării acestor măsuri, ar trebui să se acorde o atenție deosebită, printre altele, cerințelor Directivei 2006/112/CE privind TVA redus pentru anumite produse și servicii. 1.4. Deprecierea accelerată a măsurilor de eficiență Statele membre pot să promoveze înlesniri fiscale care acordă întreprinderilor contribuabile o depreciere accelerată pentru investițiile lor în produse eficiente din punct de vedere energetic. Acest tip de măsură poate fi adecvată pentru promovarea utilizării echipamentelor eficiente din punct de vedere energetic, de exemplu în sectorul industrial. S-ar putea elabora o listă de produse eligibile pe baza unor criterii tehnologice specifice, astfel încât să se rețină doar produsele cel mai eficiente din punct de vedere energetic disponibile pe piață. Lista ar trebui să fie actualizată constant pentru a reflecta evoluțiile tehnologice și ale pieței și pentru a include cele mai noi tehnologii. 2. Fondul național pentru eficiență energetică Statele membre pot institui FNEE pentru a grupa mai multe tipuri de măsuri de politică. Mecanismele FNEE ar putea implica granturi și subvenții pentru măsuri de eficiență energetică în mai multe sectoare (de exemplu, întreprinderi, gospodării și municipalități) și campanii de informare ca măsuri însoțitoare. Pentru a asigura efecte de levier ridicate, procesul general de acordare a subvențiilor trebuie să fie proiectat pentru a fi cât mai eficient posibil. Cooperarea dintre guvern și bănci ar putea reprezenta un mod eficace de a realiza acest lucru. Pentru a fi eligibilă în temeiul articolului 7, finanțarea acestor FNEE trebuie să provină fie din surse publice, fie dintr-o combinație de surse publice și surse private (de exemplu, bănci). În cadrul punerii în aplicare a FNEE, trebuie acordată o atenție deosebită evitării eventualelor suprapuneri cu alte scheme financiare și a contabilizării duble a economiilor. Părțile obligate din cadrul unei EEOS pot contribui la FNEE pentru îndeplinirea integrală sau parțială a obligației lor de economisire. 3. Reglementări și acorduri voluntare Statele membre pot promova acorduri voluntare sau reglementate între guvern și actorii din diverse sectoare. Scopul poate fi îmbunătățirea implementării voluntare sau obligatorii a anumitor măsuri tehnologice sau organizaționale, cum ar fi înlocuirea tehnologiilor ineficiente. 4. Standarde minime de performanță pentru procesele industriale Standardele minime de eficiență ar putea fi un mijloc adecvat de reducere a cererii de energie din sectorul industrial, întrucât acestea abordează principalele obstacole din calea adoptării unor măsuri rentabile de eficiență energetică în acest sector: aversiunea la risc și incertitudinea. Cu toate acestea, întrucât procesele industriale pot prezenta un grad ridicat de specificitate în funcție de (sub)sector, stabilirea de standarde poate fi dificilă. În plus, pentru a asigura eficacitatea instrumentelor de politică adresate sectoarelor industriale cu consum mare de energie, standardele respective ar trebui să fie concepute ținând seama de posibilele interacțiuni sau suprapuneri cu sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii. 5. Sisteme de etichetare energetică Etichetarea energetică trebuie să fie suplimentară față de cea impusă de legislația UE, permițând clienților să ia decizii în cunoștință de cauză pe baza consumului de energie al produselor cu impact energetic. Acesta este motivul pentru care există posibilități limitate pentru orice element suplimentar față de etichetele pentru aparate impuse prin Regulamentul privind etichetarea energetică sau față de cele pentru clădiri impuse prin certificatele de performanță energetică. Prin urmare, se pune accentul pe utilizările finale care nu sunt reglementate de Regulamentul privind etichetarea energetică sau pe produsele vechi cu impact energetic (a se vedea, de exemplu, secțiunea următoare), întrucât regulamentul vizează etichetarea energetică a produselor cu impact energetic de pe piață. 6. Etichetarea sistemelor de încălzire vechi Această măsură introduce o etichetă de eficiență pentru sistemele de încălzire vechi, care funcționează pe baza unui cazan de încălzire ce depășește o anumită vechime. Consumatorii sunt informați în legătură cu nivelul de eficiență al instalației lor de încălzire și pot solicita consiliere energetică, oferte și subvenții. Scopul etichetării este de a crește rata de înlocuire a instalațiilor de încălzire vechi și de a oferi consumatorilor un stimulent pentru economisirea energiei. Pe lângă etichetarea noilor instalații de încălzire, această măsură ar trebui să accelereze înlocuirea sistemelor de încălzire vechi și ineficiente. 7. Formare și educare, inclusiv programe de consiliere în domeniul energiei Aceste programe reprezintă, de obicei, măsuri însoțitoare, creând condiții favorabile pentru reușita altor măsuri alternative (de exemplu, scheme de finanțare). Pentru a se evita dubla contabilizare, se practică raportarea economiilor de energie numai pentru măsura alternativă pentru care este posibilă monitorizarea directă a participanților (de exemplu, prin procesul de aprobare a ajutoarelor financiare). În cazul în care pentru programele de formare și de educare se raportează direct economii de energie, trebuie să se acorde o atenție deosebită justificării pertinenței (3). 8. Program de auditare energetică pentru IMM-uri Auditurile energetice constituie un instrument important pentru identificarea măsurilor de sporire a eficienței energetice și de reducere a costurilor cu energia. Prin determinarea cantității de energie consumate de diversele departamente ale unei întreprinderi, aceste audituri identifică zonele în care se pot face economii și care, prin urmare, pot asigura un beneficiu economic semnificativ. Deși auditurile energetice pot oferi economii potențiale mari, acestea nu sunt efectuate în mod obișnuit în cadrul IMM-urilor. S-ar putea adopta diverse măsuri (de exemplu, campanii de informare, subvenții sau înlesniri fiscale pentru aceste servicii) cu scopul de a le face mai atractive pentru IMM-uri. 9. Rețele de învățare în materie de eficiență energetică Acest tip de măsuri creează rețele sectoriale specifice pentru a sprijini implementarea măsurilor de eficiență energetică în întreprinderi și pentru a permite o cooperare și un schimb de informații durabile între participanți. În multe cazuri, cooperarea continuă după încheierea finanțării, iar acest lucru influențează evoluțiile globale în materie de eficiență energetică din cadrul întreprinderilor. 10. Alte măsuri alternative 10.1. Licitații de eficiență energetică Această măsură determină alocarea de granturi pentru proiecte de eficiență energetică pe baza unor criterii tehnice și economice (de exemplu, dimensiunea proiectului, energia economisită sau puterea redusă) în cadrul unui mecanism de licitație inversă. Licitațiile pot fi deschise (se specifică doar cantitățile care trebuie economisite) sau închise (se specifică un anumit tip de tehnologie). Poate fi necesar să se solicite participanților să realizeze un audit energetic și/sau să monitorizeze economiile după implementarea măsurii. Cerințele speciale pentru furnizori ar putea contribui la soluționarea problemei gospodăriilor cu venituri reduse. 10.2. Sistem național de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pentru sectoare non-ETS Această măsură instituie un sistem separat de comercializare a certificatelor de emisii în amonte pentru anumite părți (de exemplu, transporturi și încălzirea clădirilor) sau pentru toate sectoarele care nu fac deja obiectul EU ETS. Spre deosebire de un ETS din aval, cum este EU ETS, un ETS din amonte vizează emisiile din partea superioară a lanțului valoric, și anume sursele de energie primară, cum ar fi gazele naturale și petrolul sau derivatele acestuia, precum benzina sau motorina. Efectul este obținut prin aceleași mecanisme ca în cazul unui sistem din aval: fixarea unei cantități maxime de emisii și reducerile anuale ale acestui plafon creează un deficit determinat prin intermediul politicilor, pe baza căruia se formează prețurile la CO2. Aceasta conduce la stimulente pentru măsuri de reducere. 10.3. Impozitele pe energie și pe CO2 (4) Informații despre alte tipuri de măsuri alternative se pot găsi în „mecanismul măsurilor reușite” al proiectului ODYSSEE-MURE (5). De asemenea, în proiectul ENSPOL (6) se poate găsi sprijin pentru punerea în aplicare și revizuirea unor măsuri de politică alternative robuste. Baza de date a AIE (7) și baza de date a SEE (8) oferă colecții mai generale de informații cu privire la măsurile de eficiență energetică. Având în vedere cerința de adiționalitate, este esențial să se ia în considerare interacțiunea dintre măsurile de anumite tipuri, pentru a se evita contabilizarea dublă. „Mecanismul de interacțiune a politicilor” ODYSSEE-MURE (9) oferă o imagine de ansamblu asupra acestei interacțiuni și asupra efectului său de reducere sau de creștere. Acest lucru poate contribui la evaluarea impacturilor în cazul în care se combină mai multe măsuri de politică alternative. Studiul AIE (10) oferă informații utile cu privire la posibilele modalități de finanțare a implementării măsurilor de politică alternative, inclusiv a abordărilor public-private. (1) A se vedea apendicele VII pentru propuneri suplimentare privind sectorul transporturilor. (2) Articolul 10 alineatul (6) din DPEC impune statelor membre să lege măsurile lor financiare privind îmbunătățirile în materie de eficiență energetică în cadrul renovării clădirilor de economiile de energie urmărite sau realizate, prin una sau mai multe dintre metodele menționate mai jos: (3) A se vedea, de asemenea, apendicele IX. (4) A se vedea, de asemenea, apendicele III pentru detalii suplimentare privind acest tip de măsură alternativă. (5) Baza de date MURE a măsurilor reușite; http://www.measures-odyssee-mure.eu/successful-measures-energy-efficiency-policy.asp (6) http://enspol.eu/ (7) https://www.iea.org/policiesandmeasures/energyefficiency/ (8) https://www.eea.europa.eu/themes/climate/national-policies-and-measures/policies-and-measures (9) http://www.odyssee-mure.eu/ (10) https://www.iea.org/publications/freepublications/publication/finance.pdf Apendicele IV MĂSURI DE IMPOZITARE IMPOZITE PE ENERGIE SAU PE CO2, INCLUSIV ELASTICITĂȚI AVÂND CA SCOP DESCRIEREA SENSIBILITĂȚII CERERII Fie că aplică măsuri de impozitare existente (puse în aplicare înaintea fiecărei perioade de obligații) sau noi (introduse pe parcursul unei perioade), statele membre trebuie să respecte toate cerințele din anexa V punctul 2 litera (a) și punctul 4 la DEE. La calcularea economiilor de energie rezultate din măsurile de impozitare puse în aplicare ca măsuri de politică alternative în conformitate cu articolul 7b din DEE, statele membre ar trebui să ia în considerare următoarele aspecte: 1. Calcul de bază aferent fiecărui an pentru care se aplică măsura fiscală Pentru a calcula impactul acțiunilor individuale întreprinse în perioada de obligații asupra consumului de energie, statele membre trebuie să analizeze consumul care s-ar realiza în absența impozitului pe energie sau pe CO2 (consumul de energie ipotetic). Astfel cum se prevede în anexa V punctul 4 litera (b) la DEE, statele membre ar trebui să aplice elasticități ale prețurilor reprezentând sensibilitatea cererii de energie la modificările de preț (a se vedea secțiunea 3 de mai jos). Se recomandă ca elasticitățile prețurilor să fie aplicate anual pe baza consumului de energie observat, pentru a estima consumul de energie ipotetic, ținând seama de modificările procentuale reale ale prețurilor la nivelul utilizatorilor finali, obținute prin măsura fiscală (a se vedea secțiunea 2). În continuare, consumul de energie ipotetic trebuie comparat cu consumul de energie observat rezultat, pentru a oferi o estimare a reducerii consumului de energie în urma aplicării măsurii fiscale în fiecare an (a se vedea figura de mai jos): Notă: Δp = modificarea prețului; δe/δp = elasticitatea prețurilor la cerere Sursa: Europe Economics, 2016. Dacă se aplică diferite rate ale impozitului sau scutiri pentru diferite grupuri de consumatori finali sau tipuri de combustibil, consumul de energie ipotetic ar trebui calculat separat pentru fiecare grup sau tip. 2. Calcularea modificărilor procentuale ale prețurilor la nivelul utilizatorilor finali Diferența (sau delta) dintre nivelul de impozitare al unui stat membru și nivelurile minime în temeiul legislației UE determină nivelul eligibil de impozitare pe unitatea de energie pentru calcularea economiilor de energie. Trebuie depus un efort pentru a înțelege și a justifica măsura în care impozitul este transferat către consumatorii finali și orice scutiri sau variații ale ratelor impozitului pentru anumite grupuri de consumatori finali sau tipuri de energie, ținând seama și de eventualele subvenții paralele. În cazul în care ratele variază, ar trebui efectuate analize separate pentru fiecare grup și tip de energie. Impactul asupra prețurilor la nivelul consumatorilor finali ar trebui exprimat ca variație procentuală a prețului energiei, inclusiv impozitul. Dacă există o indemnizație pentru gospodăriile cu venituri reduse (în vederea atenuării impactului unei creșteri a impozitelor), trebuie estimată creșterea ponderată a impozitului care este transferată consumatorilor finali. De exemplu, dacă creșterea prețurilor la energie în urma impunerii unui impozit este egală cu 1 EUR/kWh și 30 % dintre consumatorii afectați primesc o indemnizație egală cu 0,2 EUR/kWh, creșterea ponderată va fi: 1 EUR/kWh × 70 % + [(1 EUR/kWh – 0,2 EUR/kWh) × 30 %) = 0,94 EUR/kWh Aceste estimări pot fi realizate pe baza unor studii naționale privind modificările prețurilor la energie datorate impozitelor, subvențiilor, scutirilor de impozite sau costurilor cu energia primară (combustibili) pe parcursul întregului an în cauză. 3. Calcularea elasticităților prețurilor Elasticitățile relevante ale prețurilor sunt estimate prin aplicarea modelării econometrice asupra variabilelor care afectează cererea de energie, în vederea izolării impactului modificărilor prețurilor la energie. Este nevoie de o serie cronologică suficient de lungă (cel puțin 15-20 de ani, utilizată pentru calcularea elasticităților pe termen lung) sau de o secțiune transversală mare a statelor membre pentru a se asigura faptul că estimările au proprietăți statistice bune și că toate variabilele explicative relevante sunt incluse în cadrul modelării. Pentru elasticitățile pe termen scurt care descriu o schimbare comportamentală pe termen scurt, este adecvată o perioadă de observație de 2-3 ani. Variabilele explicative relevante depind de sectorul care face obiectul măsurii fiscale. În sectorul rezidențial, de exemplu, modelul ar trebui să țină seama de: Includerea altor măsuri de politică în analiză va face posibilă evaluarea potențialelor suprapuneri și delimitarea contribuției separate a măsurilor respective la economiile de energie realizate (a se vedea secțiunea 4). Elasticitățile estimate ale prețurilor vor varia în timp. Pe termen scurt, la începutul perioadei de obligații 2021-2030 sau la momentul introducerii unei noi măsuri de politică, acestea vor fi mai mici. Acest fapt reflectă opțiunile limitate (de exemplu, măsuri comportamentale orientative sau decizii de înlocuire a combustibilului) pe care le au la dispoziție consumatorii atunci când se adaptează la schimbarea prețurilor. De-a lungul timpului, elasticitățile devin mai mari, pe măsură ce tot mai mulți consumatori iau decizii de investiții pe baza prețurilor mai mari, care oferă un randament mai bun al investițiilor în produse și servicii mai eficiente. Pentru măsurile fiscale existente, impacturile acțiunilor de eficiență energetică din perioada de obligații ar trebui să fie izolate de impacturile acțiunilor întreprinse în perioadele anterioare. În special, deciziile de investiții din perioada 2014-2020 care s-au bazat pe prețurile la energie majorate prin impunerea unui impozit ar trebui să fie deduse din cantitățile de economii de energie declarate pentru perioada 2021-2030. În cazul în care ratele impozitului diferă de la un tip de combustibil la altul, ar trebui estimate elasticitățile între prețuri (măsurarea efectelor unui preț asupra cererii pentru un alt combustibil) pentru a explica înlocuirea tipurilor de combustibil care s-au scumpit relativ (în urma impozitării) cu unele care nu s-au scumpit. Un exemplu de elasticitate între prețuri este cea care ar măsura sensibilitatea prețului motorinei la schimbările prețului benzinei. 4. Suprapuneri cu alte măsuri de politică Elasticitățile se estimează pe perioade lungi, pentru a integra efectele măsurii fiscale cu efectele altor măsuri de politică din trecut. În plus, impozitele se completează adesea reciproc cu alte măsuri; de exemplu, programele de subvenții facilitează adaptarea consumatorilor finali la prețurile mai mari, iar măsurile de impozitare fac programele de subvenții mai atractive pentru consumatori. Aceasta înseamnă că elasticitățile pe termen mai lung vor integra rezultatele măsurilor de politică de sprijin implementate pe parcursul perioadei de estimare; cu alte cuvinte, cu cât sunt mai ambițioase și mai eficace celelalte măsuri, cu atât vor fi mai mari elasticitățile. Având în vedere gradul ridicat de suprapunere dintre măsurile de impozitare și alte măsuri de politică, se recomandă utilizarea uneia dintre următoarele abordări: Aceleași abordări pot fi utilizate pentru perioada de obligații 2014-2020. 5. Suprapuneri cu legislația UE 5.1. Suprapuneri cu standardele de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi și pentru vehiculele utilitare ușoare noi [Regulamentele (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011] Impactul măsurilor de impozitare a energiei sau a CO2 impuse asupra consumului de energie al autoturismelor și al vehiculelor utilitare ușoare poate fi calculat folosind o analiză de regresie care corelează prețurile la energie (inclusiv efectul creșterii impozitelor) cu vânzările de autoturisme noi și de vehicule utilitare ușoare noi care depășesc standardele UE minime de performanță privind emisiile. În analiza de regresie trebuie utilizate valori naționale. Studiul național poate estima ce procent din vânzări corespunde efectului de impozitare, iar economiile de energie pot fi estimate ascendent, ținând seama de criteriul adiționalității. 5.2. Suprapuneri cu cerințele privind eliminarea de pe piață a anumitor produse cu impact energetic (măsuri de punere în aplicare în temeiul Directivei privind proiectarea ecologică) Impactul măsurilor în temeiul Directivei privind proiectarea ecologică poate fi calculat prin intermediul unei analize de regresie care corelează prețurile la energie (inclusiv efectul creșterii impozitelor) cu vânzările de produse care depășesc standardele minime prevăzute de directivă. Odată cu această abordare a intervalului de timp, se pot introduce și variabile fictive pentru a identifica impactul standardelor privind produsele asupra consumului de energie. În orice caz, estimarea de tip ascendent a economiilor de energie ar trebui să asigure faptul că se ia în considerare adiționalitatea. 6. Cerințe referitoare la resurse Estimarea elasticităților necesită expertiză în modelare. În absența unor echipe de modelare interne care să aibă capacitatea necesară, statele membre ar trebui să se asigure că se realizează studii transparente și riguroase din punct de vedere metodologic pentru generarea de estimări pe baza unor surse de date oficiale recente și reprezentative. De asemenea, ele ar trebui să se asigure că au acces la toate datele, ipotezele și metodologiile necesare utilizate pentru a respecta cerințele de raportare din anexa V punctul 5 litera (k). În cazul în care nu sunt disponibile date suficiente pentru a genera estimări robuste ale elasticităților, se pot utiliza, pentru generarea unor date de substituire, rezultatele exercițiilor de modelare similare efectuate asupra grupurilor de consumatori finali sau a tipurilor de combustibil vizate. Alegerea estimărilor comparabile ar trebui să fie justificată temeinic și ar putea fi derivată, printre altele: Ca o opțiune finală și numai în cazul în care se poate demonstra prin documente că opțiunile de mai sus sunt imposibile, rezultatele unui sector pot fi aplicate altor sectoare, după caz. Și în acest caz, ar trebui furnizată o justificare clară. Apendicele V ATENUAREA SĂRĂCIEI ENERGETICE EXEMPLE ORIENTATIVE, NEEXCLUSIVE, DE MĂSURI DE POLITICĂ PENTRU ATENUAREA SĂRĂCIEI ENERGETICE Majoritatea statelor membre au pus în aplicare politici de atenuare a sărăciei energetice. Acestea pot fi caracterizate ca măsuri de politică prin care se abordează consumul de energie al unui grup-țintă specific, și anume gospodăriile vulnerabile, gospodăriile afectate de sărăcie energetică sau cele din locuințe sociale. Politicile în cauză se încadrează în două grupuri în ceea ce privește relevanța lor în raport cu articolul 7 alineatele (1) și (11) din DEE: Tabelul de mai jos oferă o imagine de ansamblu asupra anumitor tipuri de politici de eficiență energetică destinate gospodăriilor cu venituri reduse, care sunt deja implementate în mai multe state membre; exemplele sunt orientative și neexhaustive: Exemple orientative de politici de atenuare a sărăciei energetice (1) Aceste politici sunt implementate ca parte specifică în cadrul unei EEOS și ca tipuri selectate de măsuri de politică alternative (4). Instrumentele financiare care constau în împrumuturi și granturi pentru renovări de clădiri sunt măsurile cel mai larg răspândite de promovare a eficienței energetice în gospodăriile cu venituri reduse. Se aplică și politici de înlocuire a aparatelor și măsuri de informare, dar numai în câteva state membre. În plus, unele state membre au introdus programe specifice de audit energetic care vizează gospodăriile cu venituri reduse. Pentru exemple mai detaliate de politici de eficiență energetică destinate gospodăriilor cu venituri reduse se pot consulta următoarele surse: (1) Ugarte, S. et al, Energy efficiency for low-income households („Eficiența energetică pentru gospodăriile cu venituri reduse”), studiu realizat pentru Comisia ITRE, 2016; http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2016/595339/IPOL_STU(2016)595339_EN.pdf (2) Situația la mijlocul anului 2016. (3) Tipul de politică „Formare și educare” este tipul general de intervenție de politică. Tipul de politică de eficiență energetică „Audituri energetice” este un subtip posibil pentru această categorie. Auditurile energetice destinate gospodăriilor cu venituri reduse, de exemplu, vizează informarea acestora cu privire la sursele consumului de energie și formarea lor cu privire la modul în care pot optimiza sau reduce aceste surse într-un mod eficient. Mai mult, unele dintre aceste programe includ, de asemenea, formarea profesională a persoanelor aflate în șomaj astfel încât acestea să devină consilieri în materie de eficiență energetică (de exemplu, programul Caritas din Germania). (4) Prin urmare, explicațiile generale din apendicele II (EEOS) și III (măsuri de politică alternative) sunt relevante și aici. Apendicele VI CALCULAREA ECONOMIILOR DE ENERGIE REZULTATE DIN MĂSURI COMPORTAMENTALE „Măsurile comportamentale” includ orice tip de măsură de politică sau intervenție care vizează economisirea de energie prin schimbarea comportamentului utilizatorilor finali, adică a modului în care utilizează energia, produsele care consumă energie (de exemplu, aparate, dispozitive tehnice, vehicule) sau sistemele (de exemplu, clădiri rezidențiale și nerezidențiale). Aceste măsuri pot include consiliere energetică, campanii de informare specifice, afișarea consumului de energie în timp real sau feedback cu privire la acesta, formare privind șofatul ecologic, campanii pentru economisirea energiei la locul de muncă etc. Măsurile comportamentale necesită o evaluare specifică, deoarece pertinența unei schimbări de comportament este mai dificil de demonstrat decât, de exemplu, instalarea unei soluții tehnice. De asemenea, schimbările de comportament pot fi extrem de reversibile, astfel încât este mai dificil să se determine durata de viață a măsurilor și cantitatea de economii în timp. 1. Abordări pentru evaluare 1.1. Studii randomizate controlate Pentru a depăși dificultățile menționate mai sus, se recomandă statelor membre să utilizeze, după caz, abordarea prin studii randomizate controlate (RCT) (1), care presupune colectarea de date privind consumul de energie contorizat sau monitorizat înainte și după intervenție (intervenții). Prin compararea modificărilor (înainte/după) consumului de energie între grupul de tratament și grupul de control, se poate verifica dacă economiile reale de energie se apropie de nivelul așteptat. Se recomandă ca experimentele să fie efectuate prin această abordare înainte de a fi implementate la scară integrală, ceea ce permite: 1.2. Abordarea cvasi-experimentală Dacă nu este posibilă utilizarea abordării RCT, o alternativă posibilă constă în abordarea cvasi-experimentală (2), prin care un grup de tratament este comparat cu un grup de comparație. Principala diferență față de RCT este că persoanele nu sunt repartizate aleatoriu în cele două grupuri. Prin urmare, este necesar să se controleze sau să se reducă la minimum posibilele erori datorate părtinirii în cadrul eșantionării sau al selecției, de exemplu prin metode de corelare. De asemenea, este important să se documenteze testele statistice utilizate pentru a verifica validitatea și semnificația rezultatelor. 1.3. Contorizarea sau monitorizarea consumului de energie Dacă nu este posibilă utilizarea niciuneia dintre abordările de mai sus, economiile de energie pot fi evaluate prin contorizarea sau monitorizarea consumului de energie al participanților înainte și după intervenție. Această abordare este mai ușor de pus în aplicare, dar este afectată de un grad mult mai mare de incertitudine, din cauza dificultății de a distinge modificările datorate intervenției de modificările datorate altor factori. Prin urmare, este necesar să se explice cum au fost luați în considerare alți factori (de exemplu, prin normalizarea consumului de energie în funcție de condițiile meteorologice) și cum sunt gestionate incertitudinile (de exemplu, prin utilizarea de ipoteze conservatoare). 2. Metoda „economiilor de energie preconizate” pentru calculul impactului Evaluările care utilizează una dintre abordările de mai sus oferă rezultate care pot fi apoi utilizate ca referință pentru „economiile preconizate” [a se vedea anexa V punctul 1 litera (a)], cu condiția ca aceste economii să fie utilizate pentru același tip de intervenție (aceleași condiții de implementare) și pentru grupuri-țintă similare. Rezultatele măsurilor comportamentale pot varia foarte mult în funcție de tipul de intervenție (și de condițiile de implementare), precum și în funcție de tipul de grup-țintă, astfel încât rezultatele obținute pentru un anumit tip de intervenție și pentru un anumit grup-țintă nu pot fi extrapolate la un alt tip de intervenție sau la un alt grup-țintă. Un exemplu de formulă generală de calcul care utilizează economiile preconizate pentru cazul măsurilor comportamentale este prezentat mai jos: Numărul de participanți poate fi obținut: „Consumul final de energie unitar” (adică pe participant) poate fi obținut: „Raportul economiilor preconizate” este un procent de energie economisită bazat pe evaluările anterioare (a se vedea abordările de mai sus). Este necesar să se explice cum se asigură faptul că condițiile intervenției pentru care este utilizat raportul sunt similare cu cele pentru care a fost obținută referința. „Factorul de contabilizare dublă” (în %) se aplică atunci când măsura de politică este pusă în aplicare în mod repetat și vizează același grup, fără monitorizarea directă a participanților. El ține seama de faptul că o parte dintre cei afectați de măsura de politică vor fi fost deja afectați cu ocazia anterioară (ocaziile anterioare), adică există o suprapunere la nivelul efectelor. În cazul unei măsuri de politică cu abordare direcționată și monitorizare directă a participanților (de exemplu, o schemă de formare), dubla contabilizare a participanților poate fi depistată direct, astfel încât este posibil să nu fie necesară aplicarea unui factor de contabilizare dublă. De asemenea, dacă durata de viață a economiilor de energie este considerată a fi durata dintre două implementări ale măsurii de politică (de exemplu, două campanii de comunicare), nu există riscul dublei contabilizări (3). (1) Abordarea RCT, folosită frecvent în științele sănătății, constă în a repartiza aleatoriu persoane (din întreaga populație-țintă) în grupuri de tratament sau într-un grup de control. Grupurile de tratament vor fi supuse intervenției (tratamentului) care face obiectul evaluării, în timp ce grupul de control nu va fi supus acesteia. Se presupune că repartizarea aleatorie a persoanelor asigură condiții riguroase de comparație, în care singura diferență semnificativă din punct de vedere statistic dintre grupuri este aceea că primesc sau nu tratamentul. Se pot utiliza grupuri diferite de tratament atunci când obiectivul este de a compara diferite tipuri de intervenție. Pentru orientări detaliate privind abordarea RCT, a se vedea, de exemplu: (2) Pentru mai multe informații despre abordarea cvasi-experimentală, a se vedea, de exemplu: (3) A se vedea apendicele VIII pentru detalii suplimentare privind durata de viață. Apendicele VII POLITICI DIN SECTORUL TRANSPORTURILOR CARE DEPĂȘESC CERINȚELE LEGISLAȚIEI UE În sectorul transporturilor, politicile naționale, regionale și locale (pe lângă măsurile de impozitare a energiei/a CO2) ar putea genera economii de energie prin: 1. Măsuri de promovare a vehiculelor rutiere mai eficiente din punct de vedere energetic 1.1. Creșterea eficienței medii a parcurilor de vehicule noi Printre măsurile de politică care promovează achiziționarea de vehicule noi mai eficiente se numără următoarele: Cu toate acestea, economiile de energie se vor limita probabil la vehiculele care nu intră sub incidența standardelor UE de performanță privind emisiile, iar economiile de energie rezultate din achiziții publice trebuie să fie suplimentare față de cele impuse de Directiva revizuită privind vehiculele nepoluante. Directiva revizuită privind vehiculele nepoluante impune statelor membre să se asigure că achizițiile publice de anumite vehicule de transport rutier respectă obiectivele minime de achiziție a unor vehicule nepoluante și cu emisii zero pe parcursul a două perioade de referință (de la intrarea în vigoare până la 31 decembrie 2025 și de la 1 ianuarie 2026 la 31 decembrie 2030). Atunci când iau în considerare economiile de energie rezultate din măsurile de politică destinate promovării achizițiilor publice de vehicule mai eficiente, statele membre ar trebui să demonstreze adiționalitatea acestor economii în raport cu cele care derivă din cerințele Directivei privind vehiculele nepoluante; aceasta ar putea fi situația, de exemplu, dacă măsurile de politică ar conduce la un procent mai mare de vehicule nepoluante în cadrul achizițiilor publice decât cel prevăzut de directivă. Întrucât obiectivele minime de achiziții prevăzute de Directiva privind vehiculele nepoluante nu sunt definite pentru ani individuali, ci pentru o perioadă multianuală, economiile realizate prin acest tip de măsură ar trebui să fie contabilizate în ultimul an al fiecărei perioade, pentru a permite o evaluare semnificativă a adiționalității măsurilor și pentru a respecta flexibilitatea oferită autorităților publice individuale în temeiul Directivei privind vehiculele nepoluante (1). Întrucât anexa V alineatul (2) litera (b) la DEE impune ca economiile de energie să fie suplimentare față de cele care rezultă din punerea în aplicare a legislației UE obligatorii și ținând seama de standardele existente de performanță privind emisiile, statele membre trebuie să examineze cu atenție legislația UE existentă, inclusiv Regulamentele (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011, precum și Regulamentul (UE) 2019/631 (standardele de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi și vehiculele utilitare ușoare noi). Regulamentele (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 impun producătorilor de autoturisme și, respectiv, de vehicule utilitare ușoare să se asigure că emisiile medii specifice de CO2 ale vehiculelor lor nu depășesc obiectivul specific de emisii, astfel cum este stabilit în conformitate cu anexa I la regulamente sau cu eventualele derogări care le-au fost acordate. Regulamentul (UE) 2019/631 impune fiecărui producător de autoturisme și/sau de vehicule utilitare ușoare să se asigure că emisiile sale medii specifice de CO2 nu depășesc obiectivele sale specifice de emisii pentru 2025 și 2030, stabilite în conformitate cu anexa I la regulamentul menționat sau, în cazul în care unui producător i se acordă o derogare, în conformitate cu respectiva derogare. Toate cele trei regulamente permit producătorilor să decidă modul în care își vor îndeplini obiectivele și să stabilească cote medii de emisii pentru parcul de vehicule în ansamblu, mai degrabă decât limite de emisii de CO2 pentru fiecare vehicul în parte. De asemenea, producătorii pot constitui un grup în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu. Obiectivele producătorilor individuali sunt înlocuite cu un obiectiv comun care trebuie atins în mod colectiv de către membrii grupului. Dacă un stat membru introduce măsuri de politică naționale, producătorii ar trebui să își adapteze strategiile de stabilire a prețurilor pe toate piețele UE pentru a-și îndeplini obiectivele la nivelul UE. Statele membre ar trebui să demonstreze că economiile de energie atribuite acestor măsuri nu au înlocuit pur și simplu obligațiile producătorilor, ci au condus la depășirea cantităților obligatorii în anii-țintă sau evoluția rezonabilă a emisiilor dintre anii-țintă (2021, 2025 și 2030). Economiile de energie asociate cu vehiculele noi care fac obiectul standardelor UE privind performanța în materie de emisii ar putea fi generate prin măsuri care încurajează înlocuirea timpurie (a se vedea secțiunile 1.2 și 1.3). Se așteaptă ca viitoarea legislație a UE care vizează camioanele să aibă un efect similar asupra capacității de a genera economii de energie eligibile prin înlocuirea vehiculelor (2). Legislația propusă ar impune fiecărui producător de camioane mari să se asigure că emisiile sale medii specifice de CO2 nu depășesc obiectivul său specific de emisii pentru 2025. Revizuirea propusă a viitoarei reglementări a Uniunii care vizează vehiculele grele este probabil să ia în considerare stabilirea unor obiective de îndeplinit până în 2030 pentru camioanele mari, camioanele mici, autobuze și autocare. Pentru vehiculele care nu intră sub incidența standardelor UE de performanță privind emisiile [de exemplu, motociclete, camioane mici, autobuze, autocare (și, până în 2025, camioanele mari)], economiile anuale pot fi calculate prin compararea consumului anual de energie al vehiculelor achiziționate ca urmare a unei măsuri cu consumul mediu anual de energie al vehiculului care reprezintă media pieței pentru aceeași categorie de vehicule (exprimat în funcție de mărime și de putere). Exemplu orientativ (clasă de vehicule care nu intră sub incidența standardelor Uniunii privind performanța în materie de emisii) TFES=Σn_afectat × (FEC_mediu-FEC_afectat) unde: 1.2. Accelerarea procesului de înlocuire a vehiculelor mai puțin eficiente cu vehicule mai eficiente în cadrul parcurilor auto Printre măsurile de politică care accelerează procesul de adoptare a vehiculelor mai eficiente se numără programele de casare a vehiculelor vechi și măsurile de politică având ca obiect înlocuirea parcului de vehicule. Alte măsuri care stimulează adoptarea de vehicule mai eficiente (a se vedea secțiunea 1.1) pot devansa achizițiile de vehicule, de exemplu în cazul în care stimulentele financiare sunt limitate în timp. Anexa V alineatul (2) litera (f) din DEE clarifică faptul că, în cazul măsurilor de politică prin care se accelerează adoptarea unor vehicule mai eficiente, se poate ține cont pe deplin de economiile aferente acestora, „cu condiția să se demonstreze că o astfel de adoptare are loc înainte de expirarea duratei de viață medii anticipate […] a vehiculului ori înainte de înlocuirea normală […] a vehiculului”. Prin urmare, calculul economiilor de energie ar trebui împărțit în două părți: Înlocuirea celor mai ineficiente vehicule, cu cea mai lungă durată medie de viață anticipată, ar fi de așteptat să genereze economii de energie mai mari. Statele membre ar trebui să descrie în PNEC metoda utilizată pentru estimarea duratelor medii de viață ale vehiculelor și elementele pe care s-a bazat această metodă, incluzând anchete prin care să asigure robustețea metodologiei. În această privință, statele membre ar putea furniza elemente de probă cu privire la duratele medii de viață anticipate ale vehiculelor vizate de politicile care urmăresc accelerarea adoptării, de exemplu statisticile privind casarea vehiculelor. Dacă sunt vizate vehicule mai vechi decât durata de viață medie preconizată, ar putea fi necesară desfășurarea de anchete pentru a identifica duratele medii de viață preconizate ale acestora. Exemplu de calcul orientativ pentru calcularea economiilor de energie rezultate din înlocuirea timpurie (vehicul care nu intră sub incidența standardelor UE privind performanța în materie de emisii) Figura de mai jos prezintă un exemplu de calcul al economiilor de energie (unități arbitrare) în cazul înlocuirii timpurii a unui vehicul care nu intră sub incidența standardelor UE privind performanța în materie de emisii (de exemplu, o motocicletă) dintr-o categorie de piață de masă cu o durată de viață presupusă de 15 ani. Se presupune că vehiculul mediu din această categorie aflat în stoc consumă 100 de unități și că va fi înlocuit la sfârșitul anului 7 (cu alte cuvinte, înlocuirea vehiculului este devansată cu opt ani). Consumul de referință mediu al pieței este presupus a fi de 80 de unități, iar consumul soluției eficiente ar fi de 60 de unități. Prin urmare, cantitatea suplimentară de economii de energie se ridică la (100 – 60) × 8 + (80 – 60) × 7 = 460 de unități. În acest exemplu, în absența datelor privind consumul real al vehiculelor înlocuite, consumul mediu al stocului este utilizat ca referința în raport cu care se calculează economiile pentru primii opt ani; consumul de referință mediu al pieței care corespunde datei la care se efectuează achiziția de înlocuire este utilizat ca baza de calcul pentru economiile de energie aferente restului duratei de viață presupuse a vehiculului de înlocuire. Pentru autoturismele noi și vehiculele utilitare ușoare noi care intră sub incidența standardelor UE privind performanța în materie de emisii, în urma punerii în aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009, (UE) nr. 510/2011 și (UE) 2019/631, consumul de energie asociat cu emisiile medii de CO2 din anul achiziției ar trebui să fie utilizat ca valoare de referință pentru vehiculele de înlocuire. Acest lucru explică efectele de compensare asupra eforturilor pe care ar trebui să le depună producătorii pentru a-și îndeplini obiectivele obligatorii, conform cerințelor din anexa V punctul 2 litera (b), care precizează că economiile de energie trebuie să fie suplimentare față de cele care rezultă în urma punerii în aplicare a legislației UE obligatorii. Viitoarea legislație UE care vizează camioanele ar putea să aibă un efect similar asupra capacității de a genera economii de energie eligibile prin înlocuirea vehiculelor (3). Exemplu de calcul al economiilor de energie rezultate din înlocuirea timpurie (vehicule care intră sub incidența standardelor UE privind performanța în materie de emisii) Figura de mai jos prezintă un calcul al economiilor de energie (unități arbitrare) în cazul înlocuirii timpurii a unui vehicul care intră sub incidența standardelor UE privind performanța în materie de emisii (de exemplu, un autoturism) din cadrul unei categorii de piață de masă cu o durată de viață presupusă de 15 ani. Se presupune că vehiculul mediu din această categorie aflat în stoc consumă 100 de unități și că va fi înlocuit la sfârșitul anului 7 (cu alte cuvinte, înlocuirea vehiculului este devansată cu opt ani). Consumul de referință mediu al pieței este presupus a fi de 80 de unități, iar consumul soluției eficiente ar fi de 60 de unități. Cu toate acestea, din cauza efectului de compensare al legislației UE, sunt eligibile doar economiile de energie din perioada de înlocuire timpurie, care ar trebui să fie calculate prin raportare la media pieței, nu la vehiculul de înlocuire. Prin urmare, cantitatea suplimentară de economii de energie se ridică la (100 – 80) × 8 = 160 de unități. Pentru toate măsurile de politică având ca obiect accelerarea adoptării, ar trebui furnizate elemente de probă care să demonstreze că vehiculele înlocuite nu sunt reintroduse pe piață ca vehicule rulate, pentru a se asigura faptul că economiile de energie nu sunt anulate de consumul suplimentar al vehiculelor ineficiente. 1.3. Creșterea eficienței energetice a vehiculelor existente Măsurile de politică prin care se obțin rezultatele enumerate în continuare pot conduce la economii de energie prin reducerea consumului de energie per pasager/tonă-kilometru: Pentru a calcula economiile de energie care rezultă din aceste măsuri, trebuie să se estimeze numărul de participanți afectați (de exemplu, vehicule, conducători auto, pasageri sau tone de marfă), precum și economiile preconizate per participant și persistența efectelor măsurilor în timp. Exemplu orientativ privind o campanie de promovare a șofatului ecologic: TFES=Σn_afectat × FEC_mediu × Sawar × (1-Et) × (1-Pt) unde: 2. Reducerea nevoilor de călătorie sau tranziția călătoriilor către moduri de transport mai eficiente din punct de vedere energetic Printre măsurile de politică destinate reducerii nevoilor de călătorie sau tranziției călătoriilor către moduri de transport mai eficiente se pot număra următoarele: Exemplu orientativ privind calcularea economiilor de energie realizate prin taxe de congestionare Dacă un oraș introduce o taxă de congestionare, economiile de energie se pot calcula prin compararea consumului de energie preconizat al volumului de trafic corespunzător absenței taxei cu consumul de energie al volumului de trafic corespunzător implementării taxei. Datele privind volumele de trafic pot fi colectate folosind infrastructura de taxare. Statele membre ar trebui să țină seama de impactul compensatoriu, de exemplu cel produs de creșterea utilizării transportului public, de modificările activității de transport din afara zonei de congestionare și de evoluțiile consumului de energie rezultate din modificările fluxului de trafic. (1) A se vedea http://www.europarl.europa.eu/thinktank/en/document.html?reference=EPRS_BRI(2018)614690 și https://ec.europa.eu/transport/themes/sustainable/consultations/2016-clean-vehicles_en (2) A se vedea http://europa.eu/rapid/press-release_IP-19-1071_en.htm (3) A se vedea http://europa.eu/rapid/press-release_IP-19-1071_en.htm Apendicele VIII DURATA DE VIAȚĂ A MĂSURILOR ȘI RATA CU CARE ECONOMIILE DE ENERGIE SE DIMINUEAZĂ ODATĂ CU TRECEREA TIMPULUI În primul rând, statele membre ar trebui să facă distincția între cerințele care trebuie luate în considerare: 1. Durata de viață a măsurilor În sensul anexei V punctul 2 litera (i), statele membre pot utiliza valori orientative ale duratei de viață pentru fiecare tip de măsură de politică, astfel cum sunt prevăzute în lista neexhaustivă din tabelul de mai jos (1). Statele membre pot utiliza și alte valori, dar în orice caz trebuie să descrie în PNEC integrat duratele de viață aplicate pentru fiecare tip de măsură și modul în care sunt calculate sau elementele pe care se bazează acestea (2). Duratele orientative de viață ale economiilor de energie per tip de măsură Dacă este cazul, performanța energetică a tipurilor de acțiuni individuale enumerate mai sus ar trebui să depășească minimul necesar în conformitate cu legislația UE obligatorie, de exemplu anexa V punctul 2 litera (c) la DEE. „Durata de viață orientativă a economiilor de energie” este perioada pe parcursul căreia acțiunea este în vigoare și funcțională. Aceasta poate fi mai scurtă decât durata de viață tehnică (declarată de producător), din cauza efectelor nemenținerii (de exemplu, eliminarea sau perimarea produsului), situație care se regăsește în special: Calculul economiilor cumulate de energie în temeiul articolului 7 din DEE trebuie să țină seama, de asemenea, de perioada economiilor de energie eligibile. Aceasta înseamnă că se pot lua în considerare numai economiile realizate în perioada de obligații relevantă (de la începerea punerii în aplicare a acțiunii individuale până la sfârșitul perioadei de obligații). În ceea ce privește măsurile comportamentale, statele membre pot presupune în mod implicit că durata de viață aplicată este egală cu durata intervenției care promovează comportamentele eficiente din punct de vedere energetic. Ele pot declara o altă valoare, dar în orice caz trebuie să descrie în PNEC integrat duratele de viață aplicate și modul în care sunt calculate sau elementele pe care se bazează acestea (3). 2. Rata cu care economiile de energie se diminuează de-a lungul perioadei de obligații relevante 2.1. Considerații generale Pe lângă durata de viață a fiecărei măsuri, anexa V punctul 2 litera (i) la DEE impune statelor membre să țină seama de rata cu care economiile de energie se diminuează odată cu trecerea timpului. În acest sens, statele membre ar trebui să ia în considerare: În general, evaluarea ratei cu care economiile se diminuează odată cu trecerea timpului trebuie să respecte durata perioadelor de obligații. Dacă nu există nicio intenție de a utiliza opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) literele (d), (e) sau (g) și/sau alineatul (8) din DEE, durata maximă este: Dacă statele membre au în vedere utilizarea acestor opțiuni, durata maximă poate fi de până la 22 de ani (a se vedea tabelul de mai jos): Doar exemplele 4, 5 și 7 de mai sus ar putea implica durate de viață de peste 10 ani. De asemenea, trebuie menționat că limitele prevăzute la articolul 7 alineatul (5) limitează utilizarea acestor opțiuni la maximum: În orice caz, statele membre trebuie să descrie în PNEC integrat duratele de viață aplicate ale măsurilor și modul în care sunt calculate sau elementele pe care se bazează acestea (4). 2.2. Persistența economiilor de energie În plus, economiile de energie se modifică în timp – în principal din cauza a două tipuri de factori: Dovezile care demonstrează rata cu care economiile se diminuează odată cu trecerea timpului sunt limitate. Cu toate acestea, degradarea performanței poate fi agravată de inadecvarea sau de insuficiența calității și a întreținerii sau de comportamentele ineficiente. Prin urmare, poate fi relevant dacă se aplică dispoziții privind calitatea și întreținerea, de exemplu cele din anexa V punctul 2 litera (g) la DEE sau articolele 14 și 15 din DPEC (inspecții ale sistemelor de încălzire și aer condiționat). În mod similar, sistemele de gestionare a energiei permit detectarea și corectarea rapidă a depășirii neașteptate a consumului de energie sau a altor deficiențe, atenuând astfel riscul de diminuare a economiilor de energie în timp. O abordare simplificată ar putea consta în stabilirea unei rate implicite de diminuare (echivalentul unui factor tehnic de scont). În cazul în care aplicarea dispozițiilor privind calitatea și întreținerea poate fi justificată, rata ar putea fi stabilită la un nivel scăzut, sau chiar la zero, dacă acest lucru poate fi justificat și dacă nu se poate demonstra nicio diminuare relevantă a economiilor de energie pe parcursul perioadei de obligații relevante. Trebuie acordată o atenție deosebită tipurilor de acțiuni individuale cu o durată de viață mai mică de 10 ani – în special acțiunilor cu costuri reduse, care sunt mai susceptibile de a fi supuse unei diminuări a economiilor de energie pe parcursul perioadei de obligații. La fel ca în contextul duratei de viață a unei măsuri, măsurile comportamentale reprezintă un caz specific, deoarece gradul în care se aplică comportamentele eficiente din punct de vedere energetic poate varia cu ușurință în timp. Prin urmare, se recomandă ca statele membre să studieze efectele reale ale măsurilor comportamentale (5). 3. Metode de examinare a duratei de viață și a persistenței economiilor În conformitate cu obligația de notificare prevăzută în anexa V punctul 5 litera (h) la DEE, statele membre sunt încurajate, în măsura posibilului, să instituie mecanisme de măsurare pentru a spori cunoștințele privind evoluția economiilor de energie în timp. În tabelul de mai jos se prezintă câteva exemple de metode de examinare a duratei de viață, a menținerii și a degradării performanței măsurilor: (1) Surse utilizate pentru stabilirea acestor valori orientative: (2) A se vedea anexa V punctul 5 litera (h) la DEE. (*1) sunt necesare date privind distanțele medii parcurse. (3) A se vedea anexa V punctul 5 litera (h). (4) A se vedea anexa V punctul 5 litera (h). (5) A se vedea, de asemenea, apendicele VI pentru propuneri suplimentare privind măsurile comportamentale. Apendicele IX CRITERIILE PE BAZA CĂRORA SE DEMONSTREAZĂ PERTINENȚA În conformitate cu anexa V punctul 5 litera (g) la DEE și cu anexa III punctul 4 litera (d) la Regulamentul privind guvernanța, statele membre trebuie să notifice metodologia lor de calcul, inclusiv: Fără a aduce atingere evaluării de către Comisie a măsurilor de politică planificate sau existente, următoarea listă de criterii neexclusive ar putea ajuta statele membre să stabilească o metodologie pentru documentarea pertinenței. Statele membre ar trebui să evalueze, pentru fiecare măsură, dacă sunt eligibile unul sau o combinație de criterii. 1. Exemple de criterii pentru documentarea pertinenței (EEOS) 2. Exemple de criterii pentru documentarea pertinenței (măsuri de politică alternative) Pertinența unei măsuri alternative ar trebui documentată cel puțin prin explicarea lanțului cauzal anticipat, de la lansarea măsurii până la instalarea sau implementarea acțiunilor de către grupul (grupurile) țintă. În figura de mai jos se prezintă o descriere generală, de bază, a justificării și a logicii de intervenție a politicilor de eficiență energetică în contextul articolului 7 din DEE: Lanțul cauzal nu este neapărat liniar și poate include mai multe relații cauzale sau relații cauză-impact. Setul de instrumente pentru o mai bună legiferare (1) oferă o descriere a logicii de intervenție. În cazul în care un stat membru identifică obstacole, el ar trebui să explice modul în care este concepută măsura de politică pentru a depăși respectivele obstacole în practică (2). Raportul final al Programului Energie inteligentă – Europa AID-EE (3) oferă orientări suplimentare privind proiectarea măsurilor și analiza obstacolelor. În sensul articolului 7 alineatul (1) din DEE, statele membre ar putea lua în considerare, pentru demonstrarea pertinenței, lista neexhaustivă de întrebări prezentată în continuare. De exemplu, dacă se folosesc stimulente financiare, explicația logicii de intervenție ar putea include identificarea analizei preliminare efectuate pentru a proiecta stimulentele financiare în cauză, justificarea tipului ales (granturi, credite preferențiale, garanții financiare etc.) și nivelul de stimulare (cota de subvenționare, rata dobânzii în cazul creditelor etc.). Listă orientativă și neexhaustivă: În plus, statele membre ar putea lua în considerare evaluarea ex post a măsurii de politică și colectarea de date pentru evaluarea ipotezelor emise în cadrul logicii de intervenție cu privire la efectele acesteia. În ceea ce privește separarea efectelor unei măsuri de cele ale altor măsuri de politică care vizează aceleași grupuri sau tipuri de acțiuni, există două cazuri generale: 3. Exemple de criterii pentru documentarea pertinenței activităților părții participante, ale părții mandatate sau ale autorităților publice de punere în aplicare Acorduri voluntare Deși punerea în aplicare a acordurilor voluntare ar putea fi considerată, în principiu, suficientă pentru demonstrarea pertinenței, se pot stabili criterii specifice pentru a se asigura faptul că acordurile implică o contribuție semnificativă reală a părților participante. Aceste criterii se pot referi, de exemplu, la următoarele: Informare și consiliere energetică În general, furnizarea pe scară largă de consiliere de către un furnizor de servicii energetice către utilizatorii finali de energie nu poate fi considerată suficientă pentru a demonstra contribuția semnificativă. Astfel de măsuri constau adesea într-un simplu feedback (de exemplu, prin intermediul site-urilor web) cu privire la modul în care utilizatorii finali și-ar putea reduce consumul de energie. Având în vedere marea varietate de acțiuni individuale care pot fi vizate în general prin măsuri unice, gradul ridicat de incertitudine care afectează estimările economiilor de energie asociate și scara limitată a economiilor (5), sunt necesare în general activități la fața locului sau un anume tip de stimulent economic pentru a asigura punerea efectivă în aplicare a unui număr semnificativ de acțiuni și contribuția semnificativă reală a părților participante, a părților mandatate sau a autorităților publice de punere în aplicare. În contextul campaniilor de informare se aplică considerații similare. La stabilirea unei metode de demonstrare a pertinenței acestor tipuri de măsuri ar putea fi luată în considerare următoarea listă neexhaustivă de criterii: (1) Setul de instrumente pentru o mai bună legiferare, Comisia Europeană; https://ec.europa.eu/info/files/better-regulation-toolbox-46_en (2) Pentru detalii suplimentare despre logica de intervenție și modul de proiectare și analiză a acesteia, a se vedea instrumentul nr. 46, secțiunea 3.3 din Setul de instrumente pentru o mai bună legiferare. (3) Active implementation of the European Directive on Energy Efficiency („Punerea activă în aplicare a Directivei europene privind eficiența energetică”); https://ec.europa.eu/energy/intelligent/projects/sites/iee-projects/files/projects/documents/aid-ee_guidelines_en.pdf (4) În contextul acordurilor voluntare încheiate între producătorii industriali (de exemplu, producătorii de frigidere), ar trebui să se stabilească protocoale adecvate, de exemplu, pentru verificarea periodică a performanțelor energetice ale produselor de către părți terțe și ar trebui să se prevadă sancțiuni în cazul în care performanțele verificate se situează sub cele declarate etc. (5) În ceea ce privește gospodăriile, literatura de specialitate arată că economiile de energie care se pot aștepta de la acest tip de măsuri pot atinge 2-3 % din consumul total estimat ex ante [Gaffney, K., 2015, Calculating energy savings from measures related to information and advice on energy efficiency („Calcularea economiilor de energie rezultate din măsuri legate de informare și consiliere privind eficiența energetică”), studiu prezentat în cadrul atelierului privind metodele și principiile comune pentru calcularea impactului EEOS sau al altor măsuri de politică în temeiul articolului 7]; http://iet.jrc.ec.europa.eu/energyefficiency/node/9080 (6) A se vedea, de asemenea, apendicele VI. Apendicele X Calcularea economiilor rezultate din măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile și a altor tehnologii de încălzire pe sau în clădiri 1. Economii realizate prin măsuri care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile Astfel cum se explică în secțiunea 7.5, măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pot fi eligibile pentru realizarea economiilor de energie obligatorii în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE, cu condiția să genereze economii de energie care să poată fi verificate și contorizate sau estimate. Exemplele de mai jos ilustrează modul în care s-ar putea calcula economiile în conformitate cu anexa V punctul 2 litera (e) la DEE. Cifrele sunt orientative și nu reprezintă valori din viața reală. Acestea sunt alese pentru a ilustra logica de calcul. 1.1. Înlocuirea unui cazan pe petrol vechi cu un cazan pe petrol nou 1.2. Înlocuirea unui cazan pe petrol vechi cu un cazan pe biomasă nou 1.3. Înlocuirea unui radiator electric cu o pompă de căldură 1.4. Instalație fotovoltaică Exemplul arată că energia electrică produsă de o instalație fotovoltaică este contabilizată ca energie finală livrată clădirii pentru a acoperi cererea finală de energie a clădirii. 2. Economii realizate din măsuri care promovează instalarea unor microunități de cogenerare Unitățile de cogenerare instalate la fața locului pot fi relevante pentru cantitatea obligatorie de economii de energie prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din DEE dacă utilizează mai puțină energie decât instalația pe care o înlocuiesc. Eficiența totală a sistemului de cogenerare (energia electrică și energia termică utilă) raportată la combustibilul consumat ar trebui să fie mai mare decât cea corespunzătoare instalației de încălzire care este înlocuită. Deși unitatea de cogenerare poate conduce la economii substanțiale de energie primară (în funcție de mixul de energie electrică), potențialul său de a reduce consumul final de energie este mai mic. În ceea ce privește energia finală, energia electrică are aceeași valoare ca și combustibilii fosili sau sursele regenerabile. Numai economiile finale care rezultă din câștigul de eficiență asigurat de sistemul instalat la fața locului pot fi contabilizate în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE, astfel cum se ilustrează mai jos: Exemplu Se aplică următoarele ipoteze: Pentru a calcula economiile totale, trebuie determinată mai întâi cantitatea de energie electrică generată de instalația de cogenerare. Într-o primă etapă, se calculează cantitatea de combustibil fosil utilizat de instalație, prin împărțirea căldurii livrate la eficiența termică a instalației. Din aceasta se poate deduce cantitate de energie electrică produsă. Scenariul de cogenerare: 10 000 kWh energie termică/eficiența termică = 14 285 kWh gaze 14 285 kWh gaze × eficiența electrică = 4 285 kWh energie electrică În concluzie, se livrează clădirii o cantitate totală de energie finală (doar gaze naturale) de 14 285 kWh. Pentru scenariul de referință, calculul este diferit. Cantitatea de gaze se obține din eficiența termică și din căldura livrată de cazan: Scenariul de referință: 10 000 kWh energie termică/eficiența termică = 12 987 kWh gaze În plus, o cantitate de 4 285 kWh de energie electrică trebuie livrată de la rețea către clădire. În concluzie, se livrează clădirii o cantitate totală de energie finală (gaze naturale și energie electrică) de 17 273 kWh. În acest exemplu, instalarea unității de cogenerare ar conduce la economii de 2 988 kWh de energie finală. (1) Cererea de căldură împărțită la eficiența de conversie presupusă. (2) Diferența dintre cererea finală de energie corespunzătoare status quo ante și cererea finală de energie corespunzătoare opțiunii de economisire. Pentru calcularea economiilor de energie finală, a se vedea, de asemenea, explicațiile referitoare la principiul adiționalității. (3) Diferența dintre cererea finală de energie corespunzătoare cazanului care funcționează cu eficiență minimă și cererea finală de energie corespunzătoare opțiunii de economisire. Pentru calcularea economiilor de energie finală, a se vedea, de asemenea, explicațiile referitoare la principiul adiționalității. (4) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 813/2013 al Comisiei din 2 august 2013 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică pentru instalațiile pentru încălzirea incintelor și instalațiile de încălzire cu funcție dublă (JO L 239, 6.9.2013, p. 136). (5) Cererea de căldură împărțită la eficiența de conversie presupusă. (6) Diferența dintre cererea finală de energie corespunzătoare status quo ante și cererea finală de energie corespunzătoare opțiunii de economisire. (7) Diferența dintre cererea finală de energie corespunzătoare cazanului care funcționează cu eficiență minimă și cererea finală de energie corespunzătoare opțiunii de economisire. (8) În conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/1189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid (JO L 193, 21.7.2015, p. 100). (9) Cererea de căldură împărțită la eficiența de conversie presupusă. (10) Diferența dintre cererea finală de energie corespunzătoare status quo ante și cererea finală de energie corespunzătoare opțiunii de economisire. (11) Diferența dintre cererea finală de energie corespunzătoare cazanului care funcționează cu eficiență minimă și cererea finală de energie corespunzătoare opțiunii de economisire. (12) În conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/1189. (13) Cererea de energie electrică împărțită la eficiența de conversie presupusă. (14) Diferența dintre cererea finală de energie corespunzătoare status quo ante și cererea finală de energie corespunzătoare opțiunii de economisire. Apendicele XI ADIȚIONALITATEA Anexa V punctul 2 litera (a) la DEE „Economiile trebuie să fie vădit suplimentare față de cele care s-ar fi produs oricum și în absența activității părților obligate, participante sau mandatate sau a autorităților publice de punere în aplicare. Pentru a stabili economiile care pot fi declarate ca suplimentare, statele membre iau în considerare modul în care ar evolua utilizarea energiei și cererea de energie în absența măsurii de politică în cauză, ținând cont cel puțin de factorii următori: tendințele consumului de energie, modificările survenite în comportamentul consumatorilor, progresul tehnologic și schimbările generate de alte măsuri puse în aplicare la nivelul Uniunii și la nivel național.” Pentru a determina cum ar evolua consumul de energie și cererea în absența unei măsuri de politică, este important să se evalueze produsul care ar fi fost instalat, de exemplu prin: Rezultă un scenariu de referință precum cel din figura de mai jos: Reprezentarea generală a unui scenariu de referință pentru calcularea economiilor de energie suplimentare Anexa V punctul 2 litera (b) clarifică faptul că „economiile rezultate din punerea în aplicare a legislației obligatorii a Uniunii sunt considerate economii care s-ar fi produs oricum”. Anexa V punctul 2 litera (c) precizează, printre altele, că scenariul de referință pentru calcularea economiilor de energie trebuie să se țină seama de cerințele minime din Regulamentele (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 (pentru autoturisme noi și vehicule utilitare ușoare noi) și de măsurile de punere în aplicare în conformitate cu Directiva privind proiectarea ecologică pentru produsele cu impact energetic. De exemplu, scenariul de referință pentru economiile de energie rezultate în urma instalării de produse cu impact energetic reglementate de Directiva privind proiectarea ecologică (de exemplu, sisteme de încălzire) ar trebui să fie cel puțin echivalent cu cerințele minime de performanță energetică prevăzute în directiva relevantă în vigoare la data punerii în aplicare a acțiunii individuale. Dacă cerințele minime relevante în temeiul legislației UE sunt modificate, revizuite sau actualizate, acest lucru trebuie luat în considerare la revizuirea scenariului de referință. Figura de mai jos prezintă un astfel de scenariu de referință, definit ca fiind consumul de energie al unui produs cu o performanță energetică echivalentă cu cerințele minime ale Directivei privind proiectarea ecologică: Scenariu de referință definit pe baza Directivei privind proiectarea ecologică În practică, cerințele se pot aplica consumului anual de energie al produsului sau altor indicatori de performanță energetică (de exemplu, eficiența cazanului). Scenariul de referință poate fi stabilit în consecință, de exemplu prin luarea în considerare a cerințelor privind eficiența cazanului, combinate cu alte date pentru calcularea cererii de încălzire pe care va trebui să o acopere cazanul. Aceste date ar putea fi: De asemenea, statele membre ar trebui să țină seama de informațiile referitoare la fiecare categorie de produse, furnizate pe site-ul web al Comisiei (1). Anexa V punctul 2 litera (a) menționează factorii suplimentari care ar trebui să fie incluși în scenariul de referință, cum ar fi: Pentru a evita contabilizarea dublă, articolul 7 alineatul (12) din DEE prevede că „[s]tatele membre demonstrează că, în situația în care există o suprapunere a impactului măsurilor de politică sau a impactului acțiunilor individuale, nu se face o contabilizare dublă a economiilor de energie”. În sens mai general, scenariul de referință ar trebui să ia în considerare, în măsura posibilului, ipoteze (rata de renovare în absența măsurii de politică, modificarea vârstei medii a parcului auto, durata de viață a cazanelor existente etc.) coerente cu strategia națională de eficiență energetică sau cu un cadru de politică similar. De asemenea, atunci când raportează diverse măsuri de politică, statele membre ar trebui să asigure consecvența ipotezelor utilizate pentru definirea scenariilor de referință. Anexa V punctul 2 litera (f) la DEE clarifică cazul specific al măsurilor de politică care „accelerează adoptarea unor produse și vehicule mai eficiente”. În acest context, în care se poate demonstra înlocuirea timpurie a unui produs sau a unui vehicul, scenariul de referință poate consta în consumul de energie al produsului sau al vehiculului înlocuit (a se vedea figura de mai jos): Scenariul de referință pentru cazul special al înlocuirii timpurii Acest caz specific se aplică numai pentru „perioada de înlocuire timpurie”, adică între instalarea noului echipament și sfârșitul duratei medii de viață preconizate a echipamentului înlocuit. Pentru durata de viață rămasă a noului echipament trebuie utilizat un scenariu de referință pentru calcularea economiilor suplimentare de energie. Acest fapt conduce la un scenariu de referință în trepte, astfel cum se arată mai jos: Scenariu de referință în trepte pentru cazul special al înlocuirii timpurii În acest exemplu, echipamentul existent a fost înlocuit cu trei ani înainte de sfârșitul duratei sale de viață preconizate. Cei trei ani corespund perioadei de înlocuire timpurie. Noul echipament are o durată de viață preconizată de opt ani. Prin urmare, pentru cei cinci ani rămași, scenariul de referință pentru calcularea economiilor suplimentare de energie este stabilit în conformitate cu explicația de mai sus. O alternativă la scenariul de referință în trepte poate fi calcularea economiilor de energie ponderate, aplicate pe întreaga durată de viață a acțiunii. Acest lucru nu trebuie să conducă la raportarea unor economii de energie care să depășească scenariul de referință în trepte. De asemenea, ar trebui explicat calculul economiilor de energie ponderate. În cazuri de derogare de la cerința de adiționalitate pentru clădiri existente [anexa V punctul 2 litera (b) la DEE], scenariul de referință poate fi considerat a fi situația de dinainte de renovarea clădirii. Statele membre pot utiliza: Adiționalitatea poate fi apoi evaluată prin luarea în considerare a lucrărilor de renovare care ar fi avut loc oricum. De exemplu, în funcție de contextul național, stimulentele financiare pentru înlocuirea ferestrelor pot avea efecte semnificative de oportunism: de exemplu, participanții pot beneficia de stimulentele financiare deși intenționau să își înlocuiască ferestrele oricum (din alte motive decât eficiența energetică, de exemplu pentru izolare fonică sau din motive estetice). În unele situații, procesul de stabilire a scenariului de referință este mai complex. Aceste situații sunt enumerate în tabelul de mai jos, cu propuneri de abordare aferente: În sens mai general, se pot lua în considerare următoarele metode (2) pentru evaluarea economiilor nete sau suplimentare: (1) https://ec.europa.eu/info/energy-climate-change-environment/standards-tools-and-labels/products-labelling-rules-and-requirements/energy-label-and-ecodesign/energy-efficient-products_en (2) Pentru mai multe detalii, a se vedea, de exemplu: Voswinkel, F., Broc, J.S., Breitschopf, B. și Schlomann, B. (2018), Evaluating net energy savings – topical case study of the EPATEE project („Evaluarea economiilor nete de energie – un studiu de caz important din cadrul proiectului EPATEE”), finanțat prin programul Orizont 2020; https://epatee.eu/sites/default/files/files/epatee_topical_case_study_evaluating_net_energy_savings.pdf (3) A se vedea, de asemenea, apendicele VI. (4) A se vedea, de asemenea, apendicele VI. Apendicele XII MONITORIZARE ȘI VERIFICARE 1. Verificarea acțiunilor și a economiilor de energie Atunci când se implementează un sistem de monitorizare și de verificare, poate fi util să se facă distincția între verificarea acțiunilor, pe de o parte, respectiv a economiilor de energie, pe de altă parte. Aceasta nu înseamnă că cele două trebuie să fie verificate de entități diferite. Distincția este menită să asigure abordarea problemelor specifice fiecărui tip de verificare. Acțiunile sunt verificate pentru a se asigura faptul că au fost instalate sau puse în aplicare în conformitate cu cerințele de calitate, de performanță sau cu alte cerințe din cadrul măsurii de politică. Economiile de energie raportate sunt verificate pentru a se asigura faptul că respectă regulile de calcul sau metodologia măsurii de politică. În funcție de contextul național și de tipul măsurii de politică, procesele de monitorizare și de verificare pot implica diferite părți, cu perspective diferite. Tabelul de mai jos stabilește rolurile fiecărui tip de parte, ținând cont de particularitatea fiecărei măsuri: 2. Partea semnificativă și eșantionul reprezentativ din punct de vedere statistic Articolul 7a alineatul (5) din DEE (pentru EEOS) și articolul 7b alineatul (2) din DEE (pentru măsuri alternative) prevăd că „[s]tatele membre instituie sisteme de măsurare, de control și de verificare prin care se efectuează o verificare documentată în scris a cel puțin unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice […]”. Scopul acestei cerințe este de a verifica dacă economiile de energie sunt realizate într-adevăr astfel cum au fost raportate. Prin urmare, este esențial să se selecteze un eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic care să reprezinte cu suficientă acuratețe caracteristicile întregii populații (de măsuri de eficiență energetică). Ceea ce este „reprezentativ din punct de vedere statistic” depinde în mare măsură de numărul de măsuri luate în considerare și de alte condiții-cadru ale măsurilor individuale puse în aplicare. Prin urmare, nu este posibilă furnizarea unei definiții general valabile, de exemplu sub forma unor procente sau a unui număr de cazuri. Următoarele ipoteze sunt doar orientative și nu pot înlocui analiza specifică în funcție de caz a proprietăților statistice ale măsurii: Statele membre ar putea să considere utilă următoarea listă orientativă și neexhaustivă atunci când analizează ce anume ar putea constitui o parte semnificativă și un eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic: La determinarea eșantionului reprezentativ trebuie luate în considerare și alte aspecte. De exemplu, poate fi necesar să se utilizeze un eșantion stratificat în cazul în care același tip de acțiune individuală (astfel cum este definită la articolul 2 punctul 19) poate fi pusă în aplicare pentru o serie de tipuri de clădiri. Această abordare ar garanta că numărul de clădiri incluse în eșantion pentru fiecare categorie este proporțional cu numărul din categoria respectivă (în cadrul populației de acțiuni raportate pentru măsura care face obiectul evaluării). Dacă există un motiv pentru a presupune că o acțiune ar putea conduce la o gamă largă de economii de energie în diferite tipuri de clădiri, ar putea fi oportun să se eșantioneze fiecare categorie separat. Dimensiunea eșantionului se referă la verificare, nu la măsurare. Se pot implementa diverse acțiuni individuale (astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 19) în cadrul aceleiași măsuri de politică, dar măsurarea semnificativă necesită omogenitate. Prin urmare, primul pas al procesului de eșantionare ar trebui să fie stabilirea factorilor sau a criteriilor care trebuie luate în considerare pentru a identifica grupuri omogene (de acțiuni sau de participanți) la care este posibilă extrapolarea rezultatelor obținute din măsurătorile asupra unui eșantion reprezentativ (per grup). În funcție de tipul măsurii de politică, este posibil să fie necesare și alte criterii în acest stadiu. De exemplu, pentru EEOS, părțile obligate sau părțile terțe care pot promova acțiuni individuale destinate utilizatorilor finali pot utiliza strategii foarte diferite, pot colecta date și pot calcula economiile în moduri diferite. Prin urmare, ar trebui constituite eșantioane pentru fiecare parte. 3. Ilustrarea modului de configurare a unui sistem de monitorizare și de verificare Exemplele orientative de mai jos includ informații de bază despre modul în care se pot asigura următoarele: 3.1. EEOS (economii preconizate) Aspectele verificării acțiunilor în cadrul EEOS includ următoarele: Pentru a asigura faptul că verificările se desfășoară în mod independent, părțile terțe ar trebui să fie organizații care nu sunt deținute parțial sau integral de o parte obligată sau de societatea-mamă a acesteia. Acest lucru ar trebui să fie verificat de un organism de acreditare. Aceste mecanisme sunt concepute pentru a reduce la minimum costurile și sarcina administrativă suportate de autoritatea publică; în special: Prin urmare, rolul autorității publice ar trebui să se axeze pe următoarele: Eșantionarea verificărilor acțiunilor s-ar putea baza pe criterii statistice (pentru reprezentativitate) sau pe o abordare bazată pe riscuri, întrucât verificările sunt utilizate, de asemenea, pentru a asigura protecția consumatorilor și pentru a combate frauda. Autoritatea publică ar trebui să verifice economiile de energie în temeiul EEOS în mod independent față de părțile obligate. În acest context, autoritatea publică: Platforma de date online reprezintă un cost inițial pentru EEOS, dar ulterior facilitează colectarea și prelucrarea datelor și este probabil să reducă la minimum sarcina administrativă atât pentru părțile obligate, cât și pentru autoritatea publică. Pe baza rezultatelor din diferitele etape de verificare, autoritatea publică ar putea: 3.2. Acord voluntar (economii ponderate) Atunci când încheie un acord voluntar, părțile participante ar trebui să se angajeze să instituie un plan de acțiune și un obiectiv privind economiile de energie bazate pe o metodologie solidă, de exemplu un audit energetic. Planul de acțiune ar trebui să stabilească acțiunile care trebuie puse în aplicare într-o perioadă rezonabilă (în funcție de specificul fiecărui acord) și să fie revizuit în mod regulat într-un termen rezonabil. Întrucât părțile participante beneficiază direct de pe urma acțiunilor pe care se angajează să le pună în aplicare (deoarece sunt în același timp utilizatori finali), ar putea verifica ele însele calitatea acțiunilor. Cu toate acestea, autoritatea publică ar trebui să ofere îndrumări clare pentru verificarea calității celor mai frecvente tipuri de acțiuni. În acest caz, accentul este pus pe verificarea acțiunilor care au fost puse în aplicare. Cu toate acestea, pentru a se asigura respectarea deplină a cerințelor, un organism de monitorizare ar trebui să verifice acțiunile și economiile de energie, în mod independent față de cosemnatarii acordului (autoritatea publică și părțile participante). Eșantionarea verificărilor privind economiile de energie ar trebui să se bazeze pe o abordare statistică solidă pentru a se asigura reprezentativitatea, astfel încât rezultatele să poată fi extrapolate la întreaga schemă. Enumerarea de mai jos prezintă aspecte orientative ale verificării acțiunilor și economiilor de energie în cadrul acordurilor voluntare: 3.3. Schemă de subvenții (economii contorizate) O schemă de subvenții se poate referi la renovarea caselor până la un anumit nivel de performanță. Acțiunile și economiile de energie ar trebui verificate în mod independent față de partea mandatată, cu alte cuvinte trebuie să fie verificate de un alt contractant. Eșantionarea verificărilor calității acțiunilor ar trebui să se bazeze pe următoarele: Enumerarea de mai jos prezintă aspecte orientative ale verificării economiilor de energie și a acțiunilor în cadrul schemelor de subvenții: Schema ar putea fi administrată de o parte mandatată. Verificarea implementării proiectelor de renovare și a nivelului de performanță sau a economiilor de energie obținute ar putea fi gestionată după cum urmează: Contractantul pentru monitorizare ar trebui să colecteze toate datele necesare, în funcție de metodologia aplicată pentru un eșantion fiabil din punct de vedere statistic (certificate de performanță energetică, facturi de energie etc.), și să efectueze analize suplimentare pentru a determina: 4. Îndrumări și exemple de sisteme de monitorizare și de verificare Statele membre sunt încurajate să ia în considerare și surse suplimentare, de exemplu: (1) Eșantionarea verificărilor privind economiile de energie ar trebui să se bazeze pe o abordare statistică pentru a se asigura reprezentativitatea, astfel încât rezultatele să poată fi extrapolate la întreaga schemă. (2) https://multee.eu/ (3) http://atee.fr/sites/default/files/part_3-_monitoring_verification_and_evaluation.zip (4) https://epatee.eu/sites/default/files/files/epatee_topical_case_study_linkage_between_monitoring_and_evaluation.pdf

Recomandarea (UE) 2019/1658 a Comisiei din 25 septembrie 2019 referitoare la transpunerea obligațiilor privind economiile de energie în temeiul Directivei privind eficiența energetică

Recitale

Text integral

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Strict necesare

Analiză