Începe proba gratuită

Regulament 2015/1189 · CELEX 32015R1189

Regulamentul (UE) 2015/1189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
28.04.2015
Intrare in vigoare
10.08.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_193_R_0005
Status
In vigoare
boiler consum energetic economisirea energiei energie tradițională impact asupra mediului marcaj de conformitate CE marketing

Recitale

(1) În temeiul Directivei 2009/125/CE, Comisia trebuie să stabilească cerințe în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic care reprezintă volume semnificative de vânzări și de schimburi comerciale, au un impact semnificativ asupra mediului și prezintă un potențial semnificativ de ameliorare a impactului asupra mediului, fără a antrena costuri excesive.

(2) Articolul 16 alineatul (2) din Directiva 2009/125/CE prevede că, în conformitate cu procedura menționată la articolul 19 alineatul (3) și cu criteriile prevăzute la articolul 15 alineatul (2) și după consultarea forumului consultativ, Comisia introduce, după caz, măsuri de punere în aplicare pentru produsele având un potențial mare de reducere necostisitoare a emisiilor de gaze cu efect de seră, cum ar fi echipamentele de încălzire, inclusiv cazanele cu combustibil solid și pachetele formate dintr-un cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare.

(3) Comisia a efectuat un studiu pregătitor pentru a analiza aspectele tehnice, de mediu și economice ale cazanelor cu combustibil solid utilizate, în general, în gospodării și în scopuri comerciale. Studiul a fost realizat împreună cu părți interesate și implicate din Uniune și din țări terțe, iar rezultatele au fost făcute publice.

(4) Aspectele de mediu ale cazanelor cu combustibil solid care au fost identificate ca fiind semnificative în scopul prezentului regulament sunt consumul de energie în faza de utilizare și emisiile de particule (praf), de compuși organici gazoși, de monoxid de carbon și de oxizi de azot în faza de utilizare. Consumul anual de energie legat de cazanele cu combustibil solid este estimat la 530 de petajuli („PJ”) (aproximativ 12,7 milioane de tone de echivalent petrol „Mtep”) în 2030 și se preconizează că emisiile anuale vor fi de 25 de kilotone („kt”) de particule, 25 kt de compuși organici gazoși și 292 kt de monoxid de carbon în 2030. Se preconizează că emisiile de oxizi de azot vor crește din cauza noilor modele potențiale de cazane cu combustibil solid care vizează un mai mare randament energetic și emisii mai reduse de substanțe organice. Conform studiului pregătitor, consumul de energie electrică și emisiile din faza de utilizare ale cazanelor cu combustibil solid pot fi reduse în mod semnificativ.

(5) Studiul pregătitor arată că, în cazul cazanelor cu combustibil solid, nu sunt necesare cerințe suplimentare referitoare la parametrii de proiectare ecologică pentru produsele menționate în partea 1 din anexa I la Directiva 2009/125/CE. În special, emisiile de dioxine și de furani nu sunt considerate semnificative.

(6) Cazanele care generează căldură exclusiv pentru furnizarea de apă caldă potabilă sau menajeră, cazanele pentru încălzire și pentru distribuirea unor agenți termici gazoși și cazanele de cogenerare cu o capacitate electrică de 50 kW sau mai mare au caracteristici tehnice specifice și, prin urmare, trebuie excluse din prezentul regulament. Cazanele cu biomasă nelemnoasă sunt excluse deoarece, în prezent, nu există suficiente informații la nivel european pentru a determina niveluri adecvate pentru cerințele de proiectare ecologică referitoare la acestea și ele pot avea efecte semnificative asupra mediului, cum ar fi emisiile de dioxină și furan. Cu ocazia revizuirii prezentului regulament, se va reevalua oportunitatea stabilirii de cerințe în materie de proiectare ecologică pentru aceste cazane cu biomasă nelemnoasă.

(7) Consumul de energie al cazanelor cu combustibil solid și emisiile generate de acestea ar putea fi reduse prin utilizarea tehnologiilor nebrevetate și rentabile existente, fără o creștere a costurilor totale aferente achiziționării și funcționării acestor produse.

(8) Se preconizează că efectul combinat al cerințelor de proiectare ecologică prevăzute în prezentul regulament și în Regulamentul delegat (UE) 2015/1187 al Comisiei (2) va duce, până în 2030, la economii anuale de energie de aproximativ 18 PJ (aproximativ 0,4 Mtep), precum și la reduceri conexe ale emisiilor de dioxid de carbon („CO2”) cu aproximativ 0,2 Mt și la reducerea cu 10 kt a emisiilor de particule, cu 14 kt a emisiilor de compuși organici gazoși și cu 130 kt a emisiilor de monoxid de carbon.

(9) Cerințele în materie de proiectare ecologică trebuie să armonizeze, în întreaga Uniune, cerințele referitoare la consumul de energie al cazanelor cu combustibil solid și la emisiile generate de acestea, în vederea unei mai bune funcționări a pieței interne și a îmbunătățirii performanței de mediu a acestor produse.

(10) Cerințele în materie de proiectare ecologică nu ar trebui să afecteze funcționalitatea sau accesibilitatea prețurilor cazanelor cu combustibil solid din perspectiva utilizatorului final și nu ar trebui să aibă un impact negativ asupra sănătății, siguranței sau mediului.

(11) La introducerea cerințelor în materie de proiectare ecologică, ar trebui să se acorde producătorilor suficient timp pentru reproiectarea produselor lor care intră sub incidența prezentului regulament. La stabilirea calendarului ar trebui să se țină seama de impactul asupra costurilor de producție, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, și să se asigure totodată atingerea la timp a obiectivelor prezentului regulament.

(12) Parametrii produselor ar trebui măsurați și calculați prin metode fiabile, exacte și reproductibile, care iau în considerare metodele de măsurare și de calcul de ultimă generație general recunoscute, inclusiv, dacă sunt disponibile, standardele armonizate adoptate de organismele europene de standardizare în temeiul unei cereri din partea Comisiei, în conformitate cu procedurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(13) În conformitate cu articolul 8 din Directiva 2009/125/CE, prezentul regulament specifică procedurile de evaluare a conformității aplicabile. Deși este oportun să se reexamineze în același timp caracterul adecvat al certificării de către terți, așa cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 813/2013 al Comisiei (4), nu este de dorit și nici fezabil să se aducă modificări evaluării conformității cazanelor cu combustibil solid înainte de intrarea în vigoare a cerințelor de proiectare ecologică.

(14) Pentru a facilita verificările conformității, producătorii ar trebui să furnizeze informațiile din documentația tehnică menționate în anexele IV și V la Directiva 2009/125/CE în măsura în care aceste informații se referă la cerințele stabilite în prezentul regulament.

(15) Pentru a limita și mai mult impactul cazanelor cu combustibil solid asupra mediului, producătorii ar trebui să furnizeze informații cu privire la dezasamblare, reciclare și eliminare.

(16) Pe lângă cerințele obligatorii din punct de vedere juridic prevăzute în prezentul regulament, trebuie identificate criterii de referință privind cele mai bune tehnologii disponibile, pentru a se asigura o largă disponibilitate și o accesibilitate ușoară a informațiilor cu privire la performanța de mediu pe durata ciclului de viață a cazanelor cu combustibil solid.

(17) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2009/125/CE,

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1) Fără a aduce atingere Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5), prezentul regulament stabilește cerințe în materie de proiectare ecologică pentru introducerea pe piață și punerea în funcțiune a cazanelor cu combustibil solid cu o putere termică nominală de 500 de kilowați („kW”) sau mai puțin, inclusiv a celor integrate în pachete formate dintr-un cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/XXX. (2) Prezentul regulament nu se aplică: (a) cazanelor care generează căldură exclusiv în scopul furnizării de apă caldă potabilă sau menajeră; (b) cazanelor destinate încălzirii și distribuirii unor agenți termici gazoși, precum vapori sau aer; (c) cazanelor de cogenerare cu combustibil solid cu o capacitate electrică maximă de minimum 50 kW; (d) cazanelor cu biomasă nelemnoasă.

Articolul 2

Definiții

În scopul prezentului regulament, pe lângă definițiile de la articolul 2 din Directiva 2009/125/CE, se aplică următoarele definiții: 1. „cazan cu combustibil solid” înseamnă un dispozitiv echipat cu unul sau mai multe generatoare de căldură cu combustibil solid care furnizează energie termică unui sistem de încălzire centrală pe bază de apă, pentru a atinge și a menține un nivel dorit de temperatură interioară în unul sau mai multe spații închise, cu o pierdere de căldură în mediul său înconjurător de nu mai mult de 6 % din puterea termică nominală; 2. „sistem de încălzire centrală pe bază de apă” înseamnă un sistem care utilizează apa ca agent termic pentru a distribui căldura generată la nivel central în scopul încălzirii unor dispozitive emitente destinate să încălzească spații închise din interiorul clădirilor sau al părților acestora, inclusiv rețelele de termoficare urbane sau colective; 3. „generator de căldură cu combustibil solid” înseamnă componenta unui cazan cu combustibil solid care generează căldură prin arderea de combustibili solizi; 4. „putere termică nominală” sau „Pr” înseamnă puterea termică declarată a unui cazan cu combustibil solid atunci când asigură încălzirea spațiilor închise utilizând combustibilul de bază, exprimată în kW; 5. „combustibil solid” înseamnă un combustibil care este în stare solidă la temperatura interioară normală a camerei, inclusiv biomasa solidă și combustibilul fosil solid; 6. „biomasă” înseamnă fracțiunea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor de origine biologică provenite din agricultură (inclusiv substanțe vegetale și animale), din silvicultură și din industriile conexe, inclusiv din pescuit și acvacultură, precum și fracțiunea biodegradabilă a deșeurilor industriale și municipale; 7. „biomasă lemnoasă” înseamnă biomasă provenită din arbori, arbuști și tufișuri, inclusiv din bușteni, din așchii de lemn, din lemn comprimat sub formă de pelete, din lemn comprimat sub formă de brichete și din rumeguș; 8. „biomasă nelemnoasă” înseamnă biomasa diferită de cea lemnoasă, cum ar fi, de exemplu, paie, Miscanthus, trestie, sâmburi, boabe, sâmburi de măsline, turte de măsline și coji de nuci; 9. „combustibil fosil” înseamnă combustibil, altul decât biomasa, inclusiv antracit, lignit, cocs, cărbune bituminos; în sensul prezentului regulament, este inclusă și turba; 10. „cazan cu biomasă” înseamnă un cazan cu combustibil solid și care utilizează, drept combustibil de bază, biomasa; 11. „cazan cu biomasă nelemnoasă” înseamnă un cazan cu biomasă care utilizează, drept combustibil de bază, biomasa nelemnoasă și pentru care, în lista altor combustibili admiși, nu figurează biomasa lemnoasă, combustibilii fosili sau un amestec de biomasă și combustibili fosili; 12. „combustibil de bază” înseamnă singurul combustibil solid care se utilizează, de preferință, pentru cazan, în conformitate cu instrucțiunile producătorului; 13. „alt combustibil admis” înseamnă un combustibil solid, altul decât combustibilul de bază, care poate fi utilizat în cazanul cu combustibil solid, în conformitate cu instrucțiunile producătorului, și include orice combustibil care este menționat în manualul de instrucțiuni destinat instalatorilor și utilizatorilor finali, pe site-urile internet cu acces liber ale producătorilor, în materialele tehnice promoționale și în materialele publicitare; 14. „cazan de cogenerare cu combustibil solid” înseamnă un cazan cu combustibil solid care poate genera simultan căldură și energie electrică; 15. „randamentul energetic sezonier aferent încălzirii spațiilor” sau „ηs ” înseamnă raportul, exprimat în %, dintre necesarul de încălzire a spațiului, pentru un anumit sezon de încălzire, furnizat de un cazan cu combustibil solid și consumul anual de energie de care este nevoie pentru satisfacerea acestui necesar; 16. „particule” înseamnă particule de diferite forme, structuri și densități dispersate în faza gazoasă a gazelor de ardere. În scopul anexelor II-V, sunt stabilite definiții suplimentare în anexa I.

Articolul 3

Cerințe în materie de proiectare ecologică și calendar

(1) Cerințele în materie de proiectare ecologică pentru cazanele cu combustibil solid sunt stabilite în anexa II. (2) Cazanele cu combustibil solid trebuie să respecte cerințele stabilite la punctele 1 și 2 din anexa II începând cu 1 ianuarie 2020. (3) Conformitatea cu cerințele în materie de proiectare ecologică se măsoară și se calculează în conformitate cu metodele stabilite în anexa III.

Articolul 4

Evaluarea conformității

(1) Procedura de evaluare a conformității menționată la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/125/CE este controlul intern al proiectării prevăzut în anexa IV la directiva respectivă sau sistemul de management prevăzut în anexa V la directiva menționată. (2) În scopul evaluării conformității în temeiul articolului 8 din Directiva 2009/125/CE, documentația tehnică trebuie să cuprindă informațiile prevăzute la punctul 2 litera (c) din anexa II la prezentul regulament.

Articolul 5

Procedura de verificare în scopul supravegherii pieței

Statele membre aplică procedura de verificare stabilită în anexa IV la prezentul regulament atunci când efectuează verificările de supraveghere a pieței menționate la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/125/CE pentru a asigura conformitatea cu cerințele stabilite în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 6

Valori indicative de referință

Valorile indicative de referință pentru cele mai performante cazane cu combustibil solid disponibile pe piață în momentul intrării în vigoare a prezentului regulament sunt stabilite în anexa V.

Articolul 7

Revizuire

(1) Comisia revizuiește prezentul regulament în lumina progreselor tehnologice și prezintă rezultatele acestei revizuiri forumului consultativ cel târziu la 1 ianuarie 2022. În special, revizuirea trebuie să evalueze dacă este oportun: (a) să se includă cazanele cu combustibil solid cu o putere termică nominală de până la 1 000 de kilowați; (b) să se includă cazanele cu biomasă nelemnoasă, cu cerințe de proiectare ecologică pentru tipurile specifice de emisii poluante pe care le generează aceste cazane; (c) să se stabilească cerințe mai stricte în materie de proiectare ecologică după 2020 cu privire la randamentul energetic și la emisiile de particule, de compuși organici gazoși și de monoxid de carbon; și (d) să se modifice toleranțele de verificare. (2) Comisia examinează dacă este oportună introducerea unei certificări efectuate de o parte terță în cazul cazanelor cu combustibil solid și prezintă rezultatele acestei revizuiri forumului consultativ cel târziu la 22 august 2018.

Articolul 8

Dispoziție tranzitorie

Până la 1 ianuarie 2020, statele membre pot permite introducerea pe piață și punerea în funcțiune a cazanelor cu combustibil solid care sunt conforme cu dispozițiile naționale în vigoare privind randamentul energetic sezonier aferent încălzirii spațiilor și emisiile de particule, de compuși organici gazoși, de monoxid de carbon și de oxizi de azot.

Articolul 9

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.