Recitale
(1) Articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene stabilește obiectivele privind conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului și utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale. Acesta instituie obligația ca toate acțiunile Uniunii să urmărească un nivel ridicat de protecție bazat pe principiul precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește”.
(2) Obiectivul prezentei directive constă în reducerea în măsura posibilului a apariției accidentelor majore legate de operațiunile petroliere și gaziere offshore și limitarea consecințelor acestora, sporind astfel nivelul de protecție a mediului marin și a activităților economice de coastă împotriva poluării, stabilind condiții minime pentru desfășurarea în siguranță a activităților de explorare și exploatare offshore a petrolului și gazelor, limitând posibilele perturbări cu privire la producția indigenă de energie a Uniunii și îmbunătățind mecanismele de intervenție în cazul unui accident.
(3) Prezenta directivă ar trebui să se aplice nu numai instalațiilor și operațiunilor petroliere și gaziere viitoare, ci și, sub rezerva dispozițiilor tranzitorii, instalațiilor existente.
(4) Accidentele majore legate de operațiunile petroliere și gaziere offshore pot avea consecințe devastatoare și ireversibile asupra mediului marin și de coastă, precum și efecte negative semnificative asupra activităților economice de coastă.
(5) Accidentele legate de operațiunile petroliere și gaziere offshore, în special accidentul din Golful Mexic din 2010, au sensibilizat într-o măsură mai mare publicul la riscurile aferente operațiunilor petroliere și gaziere offshore și au determinat o reexaminare a politicilor cu scopul de a garanta siguranța acestor operațiuni. Comisia a lansat o analiză a operațiunilor petroliere și gaziere offshore, exprimându-și punctele de vedere inițiale cu privire la siguranța acestora în comunicarea „Confruntarea cu provocarea reprezentată de siguranța activităților petroliere și gaziere offshore” din 13 octombrie 2010. Parlamentul European a adoptat rezoluții cu privire la acest subiect la 7 octombrie 2010 și la 13 septembrie 2011. Miniștrii energiei din statele membre și-au făcut cunoscute propriile puncte de vedere în cadrul concluziilor Consiliului pentru energie din 3 decembrie 2010.
(6) Există riscuri semnificative de producere a unui accident major în cadrul operațiunilor petroliere sau gaziere offshore. Prin reducerea riscului de poluare a apelor offshore, prezenta directivă ar trebui să contribuie, prin urmare, la asigurarea protecției mediului marin și, în special, la atingerea sau menținerea unei stări ecologice bune până în 2020, obiectiv prevăzut în Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru „strategia pentru mediul marin”) (3).
(7) Directiva 2008/56/CE vizează, printre obiectivele sale principale, abordarea impacturilor cumulate ale tuturor activităților asupra mediului marin și reprezintă pilonul de mediu al politicii maritime integrate. Această politică este relevantă pentru operațiunile petroliere și gaziere offshore, întrucât prevede asocierea preocupărilor distincte din fiecare sector economic cu obiectivul general privind asigurarea unei înțelegeri cuprinzătoare cu privire la oceane, mări și zone de coastă, în vederea dezvoltării unei abordări coerente privind mările ținând seama de toate aspectele economice, de mediu și sociale, prin utilizarea planificării spațiale maritime și a cunoștințelor privind mediul marin.
(8) Într-o serie de regiuni din Uniune își desfășoară activitatea industrii petroliere și gaziere offshore și există perspective ca noi proiecte regionale să fie dezvoltate în apele offshore ale statelor membre, evoluțiile tehnologice permițând forajul în medii mai dificile. Producția offshore de petrol și gaze reprezintă un element important pentru securitatea Uniunii în materie de furnizare de energie.
(9) Cadrul existent de reglementare, divergent și fragmentat, care se aplică siguranței operațiunilor petroliere și gaziere offshore din Uniune și practicile actuale în materie de siguranță ale industriei de profil nu oferă garanția absolut adecvată că riscurile de accidente offshore sunt reduse la minimum în întreaga Uniune și că, în cazul unui accident care are loc în apele offshore ale statelor membre, cel mai eficient mod de intervenție ar fi pus în aplicare în mod rapid. În conformitate cu regimurile de răspundere existente, este posibil ca partea responsabilă să nu fie întotdeauna identificată în mod clar și să nu poată plăti sau să nu aibă responsabilitatea de a plăti toate costurile pentru repararea daunelor pe care le-a cauzat. Partea responsabilă ar trebui să fie întotdeauna identificabilă în mod clar înainte de începerea operațiunilor offshore petroliere și gaziere.
(10) În temeiul Directivei 94/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind condițiile de acordare și folosire a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor (4), operațiunile petroliere și gaziere offshore pot fi desfășurate în Uniune în condițiile obținerii unei autorizații. În acest context, autoritatea care eliberează autorizațiile trebuie să analizeze riscurile de natură tehnică și financiară și, după caz, profilul anterior cu privire la responsabilitate al solicitanților care urmăresc să obțină autorizații exclusive de explorare și producție. Atunci când se examinează capacitatea tehnică și financiară a entității autorizate, este necesar ca autoritatea care eliberează autorizații să examineze amănunțit inclusiv capacitatea respectivei entități de a asigura operațiuni neîntrerupte sigure și eficiente în toate condițiile care pot fi prevăzute. Atunci când evaluează capacitatea financiară a entităților care solicită autorizația în temeiul Directivei 94/22/CE, statele membre ar trebui să verifice faptul că entitățile respective au dovedit în mod corespunzător că dispozițiile necesare au fost sau vor fi adoptate pentru a acoperi responsabilitățile care pot decurge din accidente majore.
(11) Este necesară clarificarea faptului că titularii autorizațiilor pentru operațiuni petroliere și gaziere offshore în conformitate cu Directiva 94/22/CE sunt, de asemenea, „operatorii” responsabili în sensul Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (5) și că nu ar trebui, în această privință, să delege propriile responsabilități terților contractați.
(12) Cu toate că autorizațiile generale prevăzute de Directiva 94/22/CE garantează entităților autorizate drepturi exclusive cu privire la explorarea sau producția de petrol sau de gaze dintr-o anumită zonă autorizată, operațiunile petroliere și gaziere offshore desfășurate în zona respectivă ar trebui să facă obiectul unei supravegheri reglementate specializate continue de către statele membre, pentru a se asigura că sunt introduse controale eficace cu scopul de a preveni accidentele majore și de a limita efectele pe care le au acestea asupra populației, mediului și securității furnizării de energie.
(13) Operațiunile petroliere și gaziere offshore ar trebui desfășurate doar de operatori numiți de către entitățile autorizate sau de către autoritățile care acordă autorizațiile. Operatorul poate fi un terț sau entitatea autorizată sau una dintre entitățile autorizate în funcție de modalitățile comerciale sau de cerințele administrative naționale. Operatorul ar trebui întotdeauna să fie entitatea cu responsabilitatea principală pentru siguranța operațiunilor și ar trebui să fie în orice moment competent să acționeze în acest sens. Acest rol diferă în funcție de etapa specifică a activităților acoperite de autorizație. Prin urmare, rolul operatorului este de a opera o sondă în etapa explorării și de a opera o instalație de producție în etapa de producție. Ar trebui să fie posibil ca operatorul unei sonde în etapa explorării și operatorul unei instalații de producție să fie aceeași entitate pentru o zonă autorizată dată.
(14) Operatorii ar trebui să reducă riscul de accident major la un nivel cât mai scăzut posibil în mod practic, până în punctul în care costul reducerii în continuare a riscului ar fi flagrant disproporționat față de avantajele unei astfel de reduceri. Caracterul practic rezonabil al măsurilor de reducere a riscului ar trebui examinat din perspectiva noilor evoluții din domeniul cunoașterii și al tehnologiei. În evaluarea caracterului flagrant disproporționat al timpului, costurilor și eforturilor față de avantajele reducerii în continuare a riscului, ar trebui avute în vedere nivelurile de risc din cele mai bune practici compatibile cu operațiunile desfășurate.
(15) Este important să se asigure faptul că publicului i se oferă din timp posibilități efective de a participa la procesul decizional legat de operațiunile care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului în Uniune. Această politică este conformă cu angajamentele internaționale ale Uniunii, cum ar fi Convenția CEE-ONU privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (6) (Convenția de la Aarhus). Articolul 6 din Convenția de la Aarhus prevede participarea publicului la deciziile privind activitățile specifice menționate în anexa I la convenție și la deciziile privind activitățile care nu figurează în anexa în cauză, dar care pot avea un efect semnificativ asupra mediului. Articolul 7 din Convenția de la Aarhus prevede participarea publicului la planurile și programele legate de mediu.
(16) Există cerințe relevante în actele juridice ale Uniunii cu privire la dezvoltarea planurilor și a proiectelor, în special în Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (7), Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul (8), Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (9) și Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase (10). Cu toate acestea, nu toate operațiunile petroliere și gaziere offshore de explorare sunt acoperite de cerințele existente ale Uniunii privind participarea publicului. Aceasta se aplică în special luării deciziilor care vizează sau ar putea duce la începerea operațiunilor de explorare într-o instalație neproductivă. Totuși, aceste operațiuni de explorare ar putea, în anumite situații, avea efecte semnificative asupra mediului și luarea de decizii ar trebui, prin urmare, să fie supusă participării publicului, astfel cum prevede Convenția de la Aarhus.
(17) În cadrul Uniunii, există deja exemple de standarde bune privind practicile de reglementare naționale în legătură cu operațiunile petroliere și gaziere offshore. Cu toate acestea, astfel de practici sunt aplicate în mod inconsecvent pe tot cuprinsul Uniunii și niciun stat membru nu a integrat până în prezent în legislația sa tot ansamblul celor mai bune practici de reglementare pentru a preveni accidentele majore sau pentru a limita consecințele pe care acestea le au asupra vieții și sănătății umane și asupra mediului. Cele mai bune practici de reglementare sunt necesare pentru realizarea unei reglementări eficace care asigură cele mai ridicate standarde în materie de siguranță și protejează mediul înconjurător și pot fi obținute, printre altele, prin integrarea funcțiilor conexe în cadrul unei autorități competente, care își poate lua resursele dintr-unul sau mai multe organisme naționale.
(18) În conformitate cu Directiva 92/91/CEE a Consiliului din 3 noiembrie 1992 privind cerințele minime de îmbunătățire a protecției securității și sănătății lucrătorilor din industria extractivă de foraj [a unsprezecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (11), lucrătorii și/sau reprezentanții acestora ar trebui să fie consultați cu privire la aspectele referitoare la siguranța și sănătatea la locul de muncă și ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la discuțiile privitoare la aceste chestiuni. În plus, cea mai bună practică a Uniunii prevede stabilirea formală de mecanisme de consultare de către statele membre pe o bază tripartită cuprinzând autoritatea competentă, operatori și proprietari, precum și reprezentanții lucrătorilor. Un exemplu de astfel de consultare formală este Convenția privind consultarea tripartită a Organizației Internaționale a Muncii (Standardele internaționale de muncă), 1976 (nr. 144).
(19) Statele membre ar trebui să se asigure că autoritatea competentă are competența legală și dispune de resurse adecvate pentru a putea realiza acțiuni efective, proporționate și transparente de asigurare a respectării aplicării legii, inclusiv, după caz, să pună capăt operațiunilor, în situații de performanță nesatisfăcătoare a operatorilor și a proprietarilor din punct de vedere al siguranței și al protecției mediului.
(20) Independența și obiectivitatea autorității competente ar trebui asigurate. În acest sens, experiența dobândită în urma accidentelor majore arată clar că organizarea competențelor administrative în interiorul unui stat membru poate preveni conflictele de interese printr-o separare clară între funcțiile de reglementare și deciziile asociate legate de siguranța și mediul offshore și funcțiile de reglementare legate de dezvoltarea economică a resurselor naturale offshore, inclusiv acordarea de licențe și gestionarea veniturilor. Aceste conflicte de interese sunt cel mai bine prevenite printr-o separare completă a autorității competente de funcțiile legate de dezvoltarea economică a resurselor naturale offshore.
(21) Cu toate acestea, separarea completă a autorității competente de dezvoltarea economică a resurselor naturale offshore poate fi disproporționată în cazul unui nivel scăzut de operațiuni petroliere și gaziere offshore într-un stat membru. În cazul respectiv, statul membru vizat ar trebui să găsească cele mai bune modalități alternative pentru a asigura independența și obiectivitatea autorității competente.
(22) Este necesară o legislație specifică pentru a aborda pericolele majore care sunt legate de industria offshore a petrolului și gazelor, în mod special de siguranța privind procesele, izolarea hidrocarburilor în condiții de siguranță, integritatea structurală, prevenirea incendiilor și a exploziilor, evacuarea și salvarea și limitarea impactului asupra mediului, rezultate în urma unui accident major.
(23) Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere vreunei cerințe în temeiul oricăror alte acte juridice ale Uniunii, în special în domeniul siguranței și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, și anume Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (12) și Directiva 92/91/CEE.
(24) Este necesar ca un regim offshore să se aplice atât operațiunilor desfășurate în cadrul instalațiilor fixe, cât și celor desfășurate în cadrul instalațiilor mobile, precum și duratei ciclului de viață al activităților de explorare și de producție, începând de la proiectare până la dezafectare și abandon definitiv.
(25) Cele mai bune practici disponibile în prezent pentru prevenirea accidentelor majore în cazul operațiunilor petroliere și gaziere offshore se bazează pe o abordare orientată către stabilirea obiectivelor și pe obținerea rezultatelor dorite prin evaluarea aprofundată a riscului și sisteme de gestionare fiabile.
(26) În conformitate cu cele mai bune practici ale Uniunii, operatorii și proprietarii sunt încurajați să stabilească politici generale de siguranță și de mediu eficace și să se asigure că acestea produc efecte în cadrul unui sistem amplu de gestiune a siguranței și a mediului și al unui plan de intervenție de urgență. Pentru a stabili regimuri adecvate pentru prevenirea accidentelor majore, operatorii și proprietarii ar trebui să identifice în mod cuprinzător și sistematic toate scenariile de accidente majore legate de toate activitățile periculoase care pot fi desfășurate pe instalația respectivă, inclusiv impactul asupra mediului generat de un accident major. Respectivele cele mai bune practici impun, de asemenea, evaluarea probabilității și a consecințelor și prin urmare a riscului unor astfel de accidente majore, precum și măsurile necesare pentru a le preveni și măsurile necesare pentru intervenția în caz de urgență, în situația în care are totuși loc un accident major. Evaluările riscurilor și modalitățile de prevenire a accidentelor majore ar trebui descrise clar și compilate în raportul privind pericolele majore. Raportul privind pericolele majore ar trebui să fie complementar cu documentul de siguranță și sănătate menționat în Directiva 92/91/CEE. Lucrătorii ar trebui să fie consultați în etapele relevante ale elaborării raportului privind pericolele majore. Raportul privind pericolele majore ar trebui să fie evaluat în detaliu și acceptat de autoritatea competentă.
(27) Pentru a menține eficacitatea controalelor asupra pericolelor majore în apele offshore ale statelor membre, raportul privind pericolele majore ar trebui elaborat și, dacă este necesar, modificat cu privire la orice aspect important referitor la ciclul de viață al unei instalații de producție, inclusiv proiectarea, exploatarea, operațiunile atunci când acestea sunt combinate cu alte instalații, reamplasarea instalației în apele offshore ale statului membru în cauză, modificările majore și abandonul final. În mod similar, raportul privind pericolele majore ar trebui pregătit și cu privire la instalațiile neproductive și modificat după cum este necesar pentru a ține seama de modificările importante aduse instalației. Nicio instalație nu ar trebui exploatată în apele offshore ale statelor membre dacă autoritatea competentă nu a acceptat raportul privind pericolele majore comunicat de operator sau de proprietar. Acceptarea de către autoritatea competentă a raportului privind pericolele majore nu ar trebui să implice niciun transfer de responsabilitate pentru controlul pericolelor majore de la operator sau de la proprietar către autoritatea competentă.
(28) Operațiunile la sondă ar trebui să fie efectuate numai de o instalație care poate controla din punct de vedere tehnic toate pericolele previzibile în locul de amplasare al sondei și cu privire la care a fost aprobat un raport privind pericolele majore.
(29) Pe lângă utilizarea unei instalații adecvate, operatorul ar trebui să pregătească un plan de proiectare amănunțit și un plan de operare pertinent față de circumstanțele speciale și pericolele fiecărei operațiuni desfășurate la sondă. În conformitate cu cele mai bune practici din cadrul Uniunii, operatorul ar trebui să prevadă o examinare specializată din partea unui organism independent cu privire la proiectarea sondei. Operatorul ar trebui să trimită, în timp util, o notificare autorității competente referitoare la planurile privind sondele pentru ca autoritatea competentă să ia orice măsuri necesare în ceea ce privește operațiunile planificate la sondă. În acest sens, statele membre pot introduce cerințe naționale mai stricte înainte de începerea operațiunii la sondă.
(30) Pentru a garanta siguranța în materie de proiectare și desfășurarea continuă a operațiunilor în condiții de siguranță, i se solicită industriei să urmeze cele mai bune practici definite în standardele și ghidurile recunoscute. Aceste standarde și ghiduri ar trebui să fie actualizate în baza noilor cunoștințe și invenții pentru a asigura o îmbunătățire continuă. Operatorii, proprietarii și autoritățile competente ar trebui să colaboreze pentru a stabili prioritățile în vederea creării de standarde sau ghiduri noi sau îmbunătățite, având în vedere experiența privind accidentul de pe platforma Deepwater Horizon și alte accidente majore. Ținând cont de prioritățile stabilite, pregătirea de ghiduri și standarde noi sau îmbunătățite ar trebui dispusă fără întârziere.
(31) Având în vedere complexitatea operațiunilor petroliere și gaziere offshore, punerea în aplicare a celor mai bune practici de către operatori și proprietari necesită un sistem de verificare independentă a elementelor critice de siguranță și de mediu pe întregul ciclu de viață al instalației, inclusiv, în cazul instalațiilor de producție, în stadiul de proiectare.
(32) În situația în care se află în tranzit și sunt considerate ca fiind nave, instalațiile mobile de foraj offshore fac obiectul convențiilor maritime internaționale, în special SOLAS, MARPOL sau standardele echivalente din versiunea aplicabilă a Codului pentru construcția și echiparea unităților mobile de foraj offshore (Codul MODU). Atunci când se află în tranzit în ape offshore, astfel de instalații mobile fac totodată obiectul dreptului Uniunii privind controlul statului de port și respectarea cerințelor statului de pavilion. Prezenta directivă vizează aceste instalații în cazul în care acestea sunt staționate în ape offshore pentru activități de foraj, de producție sau de alt tip, asociate cu operațiunile petroliere și gaziere offshore.
(33) Raportul privind pericolele majore ar trebui să ia în considerare, inter alia, riscurile pentru mediu, inclusiv impactul condițiilor climatice și al schimbărilor climatice asupra rezistenței pe termen lung a instalațiilor. Având în vedere că operațiunile petroliere și gaziere offshore desfășurate într-un stat membru pot avea efecte nefaste semnificative asupra mediului dintr-un alt stat membru, este necesară stabilirea și aplicarea dispozițiilor specifice în conformitate cu Convenția CEE-ONU privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier încheiată la Espoo (Finlanda), la 25 februarie 1991. Statele membre care au ape offshore, dar care sunt inactive în operațiunile petroliere și gaziere offshore ar trebui să numească puncte de contact pentru a facilita cooperarea efectivă în acest sens.
(34) Operatorii ar trebui să notifice statelor membre fără întârziere producerea sau iminența unui accident major, pentru ca statul membru să poată iniția intervenția corespunzătoare. Prin urmare, operatorii ar trebui să includă în notificare informații adecvate și suficiente privind localizarea, magnitudinea și natura accidentului major produs sau iminent, intervenția lor și scenariul cel mai pesimist de amplificare, inclusiv potențialul transfrontalier.
(35) Pentru a asigura un răspuns eficient în situații de urgență, operatorii ar trebui să pregătească, pe baza scenariilor privind riscurile și pericolele identificate în raportul privind pericolele majore, planuri interne de intervenție în caz de urgență specifice platformelor, să le transmită autorității lor competente și să mențină resursele necesare pentru punerea în aplicare în mod prompt a respectivelor planuri, dacă este necesar. În cazul instalațiilor de foraj offshore mobile, operatorii se asigură că planurile interne ale proprietarilor de intervenție în caz de urgență pentru instalație sunt modificate după cum este necesar pentru a fi aplicabile amplasării specifice respective și pericolelor de exploatare a sondei. Aceste modificări ar trebui incluse în notificarea privind operațiunile la sondă. Disponibilitatea corespunzătoare a resurselor de intervenție de urgență ar trebui evaluată în raport cu capacitatea de mobilizare a acestora la locul unui accident. Disponibilitatea și eficiența resurselor de intervenție de urgență ar trebui asigurate și testate periodic de către operatori. În cazuri justificate corespunzător, este posibil ca modalitățile de intervenție să se bazeze pe transportul rapid al echipamentului de intervenție, precum dispozitivele de închidere și alte resurse, din locații aflate la distanță.
(36) Cele mai bune practici la nivel mondial impun entităților autorizate, operatorilor și proprietarilor să își asume responsabilitatea primară pentru controlul riscurilor create de operațiunile lor, inclusiv de operațiunile desfășurate de contractanți în numele lor și, prin urmare, să stabilească în cadrul unei politici generale de prevenire a accidentelor majore mecanismele pentru punerea în aplicare a respectivei politici în mod coerent în întreaga organizație, în Uniune și în afara acesteia și să asigure adeziunea pe scară largă la respectiva politică în cadrul întreprinderilor.
(37) Operatorii și proprietarii responsabili ar trebui să își desfășoare operațiunile în întreaga lume în conformitate cu cele mai bune practici și standarde. Aplicarea consecventă a acestor cele mai bune practici și standarde ar trebui să devină obligatorie în Uniune și ar fi de dorit ca operatorii și proprietarii înregistrați pe teritoriul unui stat membru să aplice politica generală de prevenire a accidentelor majore atunci când operează în afara apelor offshore ale statelor membre în măsura posibilului în limitele cadrului juridic național aplicabil.
(38) Deși admit că se poate să nu fie posibilă asigurarea respectării aplicării politicii generale de prevenire a accidentelor majore în afara Uniunii, statele membre ar trebui să se asigure că operatorii și proprietarii includ operațiunile lor petroliere și gaziere offshore desfășurate în afara Uniunii în documentele lor de politică generală de prevenire a accidentelor majore.
(39) Informațiile cu privire la accidentele majore în operațiuni petroliere și gaziere offshore din afara Uniunii pot ajuta la înțelegerea mai bună a cauzelor lor potențiale, la promovarea învățării de lecții-cheie și la dezvoltarea în continuare a cadrului de reglementare. În consecință, toate statele membre, inclusiv statele membre fără ieșire la mare și statele membre cu ape offshore care nu dețin operațiuni petroliere și gaziere offshore sau activități de autorizare ar trebui să solicite rapoarte cu privire la accidentele majore care au loc în afara Uniunii și care implică societăți înregistrate pe teritoriul lor și ar trebui să comunice aceste informații la nivelul Uniunii. Cerința de raportare nu ar trebui să interfereze cu intervenția de urgență sau cu procedurile legale legate de accident. Dimpotrivă, ar trebui să se axeze pe pertinența accidentului pentru dezvoltarea în continuare a siguranței operațiunilor petroliere și gaziere offshore în Uniune.
(40) Statele membre ar trebui să aștepte din partea operatorilor și proprietarilor ca, în aplicarea celor mai bune practici, să stabilească relații de cooperare eficace cu autoritatea competentă, să sprijine cele mai bune practici de reglementare ale autorității competente și să asigure în mod proactiv nivelurile cele mai ridicate de siguranță, inclusiv, după caz, suspendarea operațiunilor fără a fi necesară intervenția autorității competente.
(41) Pentru a asigura că nu este neglijată sau ignorată nicio preocupare relevantă în materie de siguranță, este important să se stabilească și să se încurajeze metode adecvate pentru comunicarea confidențială a preocupărilor respective și pentru protejarea persoanelor care le semnalează. Deși statele membre nu pot asigura aplicarea normelor în afara Uniunii, aceste mijloace ar trebui să permită raportarea preocupărilor persoanelor implicate în operațiunile petroliere și gaziere offshore din afara Uniunii.
(42) Schimbul de date comparabile între statele membre devine dificil și nesigur din cauza lipsei unui format comun privind raportarea datelor în toate statele membre. Un format comun pentru raportarea datelor de către operatori și proprietari către statul membru respectiv ar asigura transparența performanței în materie de siguranță și de mediu a operatorilor și a proprietarilor, ar oferi publicului acces la informații relevante și comparabile în întreaga Uniune cu privire la siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore și ar contribui la diseminarea lecțiilor învățate în urma accidentelor majore și a accidentelor evitate la limită.
(43) Pentru a asigura condiții uniforme în vederea schimbului de informații și a încurajării transparenței privind performanța în sectorul petrolier și gazier offshore, competențele de executare ar trebui să fie conferite Comisiei cu privire la formatul și detaliile informațiilor care trebuie partajate și puse la dispoziția publicului. Competențele respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (13).
(44) Procedura de consultare ar trebui utilizată pentru adoptarea actelor relevante de punere în aplicare, dat fiind faptul că respectivele acte au o natură esențialmente practică. Prin urmare, nu ar fi justificată aplicarea procedurii de examinare.
(45) Pentru a facilita încrederea publicului în autoritatea și integritatea operațiunilor petroliere și gaziere offshore din Uniune, statele membre ar trebui să prezinte periodic Comisiei rapoarte privind activitatea și incidentele. Comisia ar trebui să publice periodic rapoarte privind nivelurile activității în Uniune și tendințele în materie de performanță privind siguranța și mediul în sectorul petrolier și gazier offshore. Statele membre ar trebui să informeze fără întârziere Comisia și oricare alt stat membru al cărui teritoriu sau ale cărui ape sunt afectate, precum și publicul interesat, cu privire la un accident major.
(46) Experiența indică faptul că este necesar să se asigure confidențialitatea datelor sensibile pentru a încuraja un dialog deschis între autoritatea competentă și operator și proprietar. În acest scop, dialogul dintre operatori și proprietari și toate statele membre ar trebui să se bazeze pe instrumentele juridice internaționale relevante existente și pe dreptul Uniunii privind accesul la informațiile relevante din punctul de vedere al mediului înconjurător, fără a aduce atingere niciunei cerințe prioritare privind siguranța și protecția mediului.
(47) Valoarea colaborărilor între autoritățile offshore a fost stabilită în mod clar prin intermediul activităților Forumului autorităților offshore din Marea Nordului și ale Forumului internațional al autorităților de reglementare. O colaborare similară a fost stabilită în Uniune în cadrul unui grup de experți, Grupul autorităților offshore ale Uniunii Europene în materie de petrol și gaze („EUOAG”) (14), a cărui sarcină este promovarea colaborării eficiente între reprezentanții naționali și Comisie, inclusiv diseminarea celor mai bune practici și a informațiilor operaționale, stabilirea priorităților pentru ridicarea standardelor și consilierea Comisiei cu privire la reforma în domeniul reglementării.
(48) Intervenția în caz de urgență și planificarea de urgență în cazul unor accidente offshore majore ar trebui să devină mai eficiente prin intermediul cooperării sistematice și planificate între statele membre și între statele membre și industria petrolieră și gazieră, precum și prin schimbul de active pentru intervenția de urgență compatibile, inclusiv de expertiză. Intervențiile și planurile respective ar trebui să utilizeze, acolo unde este cazul, resursele existente și asistența disponibilă în cadrul Uniunii, în special prin intermediul Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă („agenția”), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 (15) și al mecanismului Uniunii de protecție civilă instituit prin Decizia 2007/779/CE, Euratom a Consiliului (16). Statele membre ar trebui să poată solicita, de asemenea, asistență suplimentară din partea agenției prin intermediul mecanismului Uniunii de protecție civilă.
(49) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1406/2002, agenția a fost instituită în vederea asigurării unui nivel ridicat, unitar și eficient de siguranță maritimă și a prevenirii poluării cauzate de navele maritime în Uniune, precum și în vederea asigurării intervenției în caz de poluare marină cauzată de instalațiile de petrol și gaze.
(50) La punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute de prezenta directivă ar trebui să se țină seama de faptul că apele marine aflate sub suveranitatea sau drepturile suverane și jurisdicția statelor membre sunt parte integrantă a celor patru regiuni marine identificate la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2008/56/CE, și anume Marea Baltică, Oceanul Atlantic de Nord-Est, Marea Mediterană și Marea Neagră. Din acest motiv, Uniunea ar trebui să consolideze cu prioritate coordonarea cu țările terțe care dețin suveranitatea sau jurisdicția asupra apelor marine din aceste regiuni marine. Cadrele corespunzătoare de cooperare includ convențiile privind mările regionale definite la articolul 3 punctul 10 din Directiva 2008/56/CE.
(51) În ceea ce privește Marea Mediterană, în legătură cu prezenta directivă, au fost întreprinse acțiunile necesare în vederea aderării Uniunii la Protocolul privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării care rezultă din explorarea și exploatarea platoului continental, a fundului mării și a subsolului acesteia (17) („Protocolul offshore”) la Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane („Convenția de la Barcelona”), care a fost încheiată prin Decizia 77/585/CEE a Consiliului (18).
(52) Apele din regiunea arctică reprezintă un mediu marin din vecinătatea Uniunii de o importanță deosebită pentru Uniune și joacă un rol important în atenuarea schimbărilor climatice. Preocupările serioase în materie de mediu legate de apele din regiunea arctică necesită o atenție specială pentru a asigura protecția mediului din regiunea arctică în ceea ce privește orice operațiuni petroliere și gaziere offshore, inclusiv explorarea și ținând seama de riscul de accidente majore și de nevoia unei intervenții eficace. Statele membre care sunt membre ale Consiliului Arctic sunt încurajate să promoveze în mod activ cele mai înalte standarde în ceea ce privește siguranța mediului în acest ecosistem vulnerabil și unic, de exemplu, prin crearea unor instrumente internaționale privind prevenirea, pregătirea și intervenția în caz de poluare cu petrol în mediul marin din regiunea arctică, precum și, printre altele, prin valorificarea activității grupului operativ instituit de Consiliul Arctic și orientările existente ale Consiliului Arctic privind petrolul și gazul de pe platformele offshore.
(53) Planurile de urgență externe naționale ar trebui să se bazeze pe evaluarea riscurilor, ținând seama de rapoartele privind pericolele majore pentru instalațiile amplasate în apele offshore în cauză. Statele membre ar trebui să țină seama de cele mai recente orientări privind evaluarea și cartografierea riscului pentru gestionarea dezastrelor astfel cum sunt pregătite de Comisie.
(54) Intervenția eficace în situații de urgență impune luarea de măsuri imediate de către operator și de proprietar și cooperarea strânsă cu organizațiile de intervenție în situații de urgență ale statelor membre care coordonează introducerea unor resurse suplimentare pentru intervenția în caz de urgență, pe măsură ce situația evoluează. Această intervenție ar trebui să includă, de asemenea, o investigație amănunțită a situației de urgență, care ar trebui să fie demarată fără întârziere pentru a asigura pierderi minime de informații și probe relevante. În urma unei urgențe, statele membre ar trebui să tragă concluziile adecvate și să ia orice măsuri necesare.
(55) Este fundamental ca toate informațiile relevante, inclusiv datele și parametrii tehnici, să fie disponibile pentru investigare ulterioară. Statele membre ar trebui să se asigure că datele relevante sunt colectate în timpul operațiunilor petroliere și gaziere și că, în eventualitatea unui accident major, datele relevante sunt în siguranță, iar culegerea datelor este intensificată corespunzător. În acest context, statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea mijloacelor tehnice adecvate pentru a promova fiabilitatea și înregistrarea datelor relevante și pentru a preveni posibila manipulare a acestora.
(56) Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a cerințelor prevăzute în prezenta directivă, ar trebui introduse sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare în cazul comiterii unor încălcări.
(57) În vederea adaptării anumitor anexe cu scopul de a include informații suplimentare care ar putea deveni necesare din perspectiva progresului tehnic, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea cerințelor din anumite anexe la prezenta directivă. Prezintă o importanță deosebită desfășurarea unor consultări corespunzătoare de către Comisie pe parcursul activităților sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(58) Definiția pentru daunele aduse apelor din Directiva 2004/35/CE ar trebui modificată pentru a se asigura că răspunderea entităților autorizate în temeiul directivei respective se aplică apelor marine ale statelor membre, astfel cum sunt definite de Directiva 2008/56/CE.
(59) Multe dintre dispozițiile prezentei directive nu sunt relevante pentru statele membre fără ieșire la mare, și anume Austria, Republica Cehă, Ungaria, Luxemburg și Slovacia. Cu toate acestea, este de dorit ca aceste state membre să promoveze principiile și standardele ridicate existente în dreptul Uniunii pentru siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore în contactele lor bilaterale cu țări terțe și cu organizații internaționale relevante.
(60) Nu toate statele membre cu ape offshore autorizează operațiuni petroliere și gaziere offshore în jurisdicția proprie. Aceste state membre nu sunt implicate în acordarea de autorizații și în prevenirea accidentelor majore legate de astfel de operațiuni. Prin urmare, ar fi o obligație disproporționată și inutilă ca aceste state membre să fie nevoite să transpună și să pună în aplicare toate dispozițiile prezentei directive. Cu toate acestea, accidentele în cadrul operațiunilor petroliere și gaziere offshore le pot afecta coastele. Prin urmare, aceste state membre ar trebui, printre altele, să fie pregătite să intervină și să investigheze accidentele majore și ar trebui să coopereze prin punctele de contact cu alte state membre vizate și cu țările terțe relevante.
(61) Dată fiind poziția lor geografică, statele membre fără ieșire la mare nu sunt angajate în acordarea de autorizații și în prevenirea accidentelor majore din cadrul operațiunilor petroliere și gaziere offshore, nici nu sunt potențial afectate de astfel de accidente petrecute în apele offshore ale altor state membre. În consecință, aceste state membre nu ar trebui să aibă obligația de a transpune majoritatea dispozițiilor prezentei directive. Cu toate acestea, în cazul în care o societate activă, direct sau prin intermediul filialelor sale, în operațiuni petroliere și gaziere offshore în afara Uniunii este înregistrată într-un stat membru fără ieșire la mare, respectivul stat membru ar trebui să ceară societății respective să întocmească un raport privind accidentele care au loc în cadrul acestor operațiuni, raport care poate fi utilizat în comun la nivelul Uniunii astfel încât toate părțile interesate din Uniune să poată beneficia de experiența dobândită în urma unor astfel de accidente.
(62) Pe lângă măsurile introduse de prezenta directivă, Comisia ar trebui să studieze alte mijloace adecvate pentru a îmbunătăți prevenirea accidentelor majore și a limita consecințele lor.
(63) Operatorii ar trebui să se asigure că dispun de acces la suficiente resurse fizice, umane și financiare pentru a preveni accidente majore și pentru a limita consecințele acestor accidente. Cu toate acestea, întrucât instrumentele existente de garantare financiară, inclusiv acordurile de gestionare în comun a riscurilor, nu pot acoperi toate consecințele posibile ale accidentelor majore, Comisia ar trebui să procedeze la analize și studii mai aprofundate privind măsurile corespunzătoare, pentru asigurarea unui regim de răspundere adecvat și solid pentru daunele legate de operațiunile petroliere și gaziere offshore, a unor cerințe corespunzătoare privind capacitatea financiară, inclusiv disponibilitatea instrumentelor de garantare financiară adecvate sau a altor sisteme. Aceasta poate include examinarea fezabilității unui sistem de compensare reciprocă. Comisia ar trebui să transmită un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la constatări, însoțit, dacă este cazul, de propuneri.
(64) La nivelul Uniunii, este important ca standardele tehnice să fie completate de un cadru juridic corespunzător al legislației privind siguranța produselor și ca respectivele standarde să se aplice tuturor instalațiilor offshore aflate în apele offshore ale statelor membre și nu doar instalațiilor fixe de producție. Prin urmare, Comisia ar trebui să procedeze la analize mai detaliate referitoare la standardele de siguranță privind produsele aplicate operațiunilor petroliere și gaziere offshore.
(65) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea de cerințe minime pentru prevenirea accidentelor majore în cadrul operațiunilor petroliere și gaziere offshore și pentru limitarea consecințelor acestor accidente, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele acțiunii propuse, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,