Recitale
(1) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a instituit un sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității (sistemul comunitar) pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră rentabilă și eficientă din punct de vedere economic.
(2) Obiectivul suprem al Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 94/69/CE a Consiliului (5), îl reprezintă stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropogenă periculoasă a sistemului climatic. În vederea atingerii acestui obiectiv, creșterea globală a temperaturii medii anuale la suprafață nu ar trebui să depășească nivelurile preindustriale cu mai mult de 2 °C. Cel mai recent raport al Comitetului interguvernamental pentru schimbări climatice (IPCC) arată că acest obiectiv poate fi realizat numai dacă emisiile globale de gaze cu efect de seră încetează să crească până în 2020. Aceasta presupune intensificarea eforturilor depuse de Comunitate, implicarea rapidă a țărilor dezvoltate și încurajarea participării țărilor în curs de dezvoltare la procesul de reducere a emisiilor.
(3) În martie 2007, Consiliul European și-a exprimat angajamentul ferm de a reduce până în 2020 emisiile totale de gaze cu efect de seră din Comunitate cu cel puțin 20 % în raport cu nivelurile din 1990 și cu 30 % în cazul în care și alte țări dezvoltate se angajează să obțină reduceri comparabile ale emisiilor, iar țările în curs de dezvoltare mai avansate din punct de vedere economic aduc o contribuție adecvată, în funcție de responsabilitățile și capacitățile lor. Emisiile globale de gaze cu efect de seră ar trebui reduse până în 2050 cu cel puțin 50 % față de nivelurile din 1990. Toate sectoarele economice ar trebui să contribuie în vederea realizării acestui obiectiv de reducere a emisiilor, inclusiv sectorul transportului maritim internațional și sectorul aviatic. Sectorul aviatic contribuie la aceste reduceri prin includerea sa în sistemul comunitar. În cazul în care, până la 31 decembrie 2011, în cadrul Organizației Maritime Internaționale și/sau de către Comunitate în cadrul UNFCCC, statele membre nu aprobă niciun un acord internațional care să includă emisiile din transportul maritim internațional printre obiectivele de reducere a emisiilor, Comisia ar trebui să înainteze o propunere care să includă aceste emisii din transportul maritim internațional, în conformitate cu normele armonizate, în angajamentul comunitar de reducere a emisiilor, urmărind intrarea în vigoare a actului propus până în 2013. Orice astfel de propunere ar trebui să reducă la minimum orice impact negativ asupra competitivității Comunității, luând în considerare eventualele beneficii pentru mediu.
(4) În Rezoluția sa din 31 ianuarie 2008 referitoare la rezultatul Conferinței de la Bali privind schimbările climatice (COP 13 și COP/MOP 3) (6), Parlamentul European a reafirmat poziția sa, potrivit căreia țările industrializate ar trebui să se angajeze să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 30 % până în 2020 și cu 60-80 % până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990. Dat fiind că anticipează rezultate pozitive în urma negocierilor de la Conferința părților (COP 15) care va avea loc la Copenhaga în 2009, Uniunea Europeană ar trebui să înceapă să pregătească obiective mai stricte de reducere a emisiilor pentru 2020 și ulterior acestei date și ar trebui să asigure ca, după 2013, sistemul comunitar să permită, dacă este necesar, impunerea unor plafoane mai stricte pentru emisii, în cadrul contribuției Uniunii la un nou acord internațional privind schimbările climatice (denumit în continuare „acord internațional privind schimbările climatice”).
(5) Pentru a contribui la atingerea acestor obiective pe termen lung, este necesară definirea unui plan de reducere a emisiilor instalațiilor aflate sub incidența sistemului comunitar. Pentru îndeplinirea în condiții de rentabilitate a angajamentului Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20 % în comparație cu nivelurile din 1990, cotele de emisie alocate instalațiilor respective ar trebui să fie, până în 2020, cu 21 % mai mici față de nivelurile emisiilor din 2005.
(6) Pentru a consolida gradul de certitudine și previzibilitatea sistemului comunitar, ar trebui să fie prevăzute dispoziții care vizează creșterea nivelului contribuției sistemului comunitar în vederea obținerii unei reduceri totale mai mare de 20 %, în special în perspectiva obiectivului stabilit de Consiliul European de reducere cu 30 % până în 2020, obiectiv considerat necesar din punct de vedere științific pentru evitarea unor schimbări climatice periculoase.
(7) Odată ce Comunitatea și țările terțe încheie un acord internațional privind schimbările climatice, care vizează luarea unor măsuri adecvate la nivel global după 2012, creditele pentru reducerile de emisii din aceste țări ar trebui să beneficieze de un sprijin considerabil. În așteptarea unui astfel de acord, ar trebui totuși să fie oferită o mai mare siguranță în ceea ce privește utilizarea în continuare a creditelor provenite din afara Comunității.
(8) Deși experiența acumulată în cursul primei perioade de comercializare atestă potențialul sistemului comunitar, iar finalizarea planurilor naționale de alocare pentru a doua perioadă de comercializare va genera reduceri semnificative ale emisiilor până în 2012, reexaminarea desfășurată în 2007 a confirmat necesitatea unui sistem mai armonizat de comercializare a emisiilor pentru a eficientiza utilizarea beneficiilor provenite din comercializarea cotelor, pentru a evita perturbarea pieței interne și pentru a facilita conectarea cu alte sisteme de comercializare a drepturilor de emisie. În afară de aceasta, ar trebui garantată o mai mare previzibilitate, iar domeniul de aplicare al sistemului ar trebui extins prin includerea unor noi sectoare și tipuri de gaze, atât pentru a consolida semnalul referitor la prețul carbonului în vederea atragerii investițiilor necesare, cât și pentru a crea noi posibilități de reducere, de natură să conducă la scăderea costurilor totale de reducere a emisiilor și la creșterea eficienței sistemului.
(9) Este necesar ca definiția gazelor cu efect de seră să fie aliniată la definiția dată de UNFCCC, iar modul de stabilire și actualizare a potențialului de încălzire globală al diferitelor gaze cu efect de seră ar trebui clarificat.
(10) Sistemul comunitar ar trebui să fie extins pentru a include instalații ale căror emisii pot fi monitorizate, raportate și verificate cu aceeași acuratețe ca în cazul cerințelor de monitorizare, raportare și verificare aplicabile în prezent.
(11) Pentru cazurile în care instalațiilor mici ale căror emisii nu depășesc pragul de 25 000 de tone de CO2 echivalent pe an li se aplică măsuri echivalente de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în special măsuri fiscale, statele membre ar trebui să dispună de o procedură de a exclude aceste instalații mici din sistemul de comercializare a cotelor pe durata aplicării măsurilor echivalente. Spitalele pot fi, de asemenea, excluse dacă adoptă măsuri echivalente. Din motive de simplitate administrativă, acest prag oferă cel mai mare avantaj în termeni relativi în ceea ce privește reducerea costurilor administrative pentru fiecare tonă de CO2 echivalent exclusă din sistem. Ca urmare a abandonării perioadelor de alocare de cinci ani, și pentru o mai mare certitudine și previzibilitate, ar trebui prevăzute dispoziții cu privire la frecvența revizuirii permiselor de emisii de gaze cu efect de seră. Statele membre au responsabilitatea de a propune măsuri aplicabile instalațiilor mici care vor contribui la reducerea emisiilor în aceeași măsură ca și sistemul comunitar. Astfel de măsuri ar putea include fiscalitatea, convenții industriale și reglementări. Având în vederea necesitatea de a reduce sarcinile administrative inutile pentru operatorii cu niveluri scăzute de emisii, statele membre pot introduce proceduri și măsuri simplificate pentru a se conforma prezentei directive.
(12) Informațiile privind aplicarea prezentei directive ar trebui să fie ușor accesibile, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).
(13) Cantitatea cotelor alocate la nivel comunitar, calculată de la mijlocul perioadei 2008-2012, ar trebui să scadă în mod linear, garantând că sistemul de comercializare a cotelor asigură în timp reduceri treptate și previzibile ale emisiilor. Scăderea anuală a cantității cotelor ar trebui să fie egală cu 1,74 % din volumul cotelor emise de statele membre în temeiul deciziilor Comisiei privind planurile naționale de alocare ale statelor membre pentru perioada 2008-2012, astfel încât sistemul comunitar să contribuie în mod rentabil la atingerea obiectivului Comunității de a-și reduce emisiile totale cu cel puțin 20 % până în 2020.
(14) Această contribuție este echivalentă cu o reducere a emisiilor în 2020 în cadrul sistemului comunitar de 21 % în comparație cu nivelurile raportate în 2005, incluzând efectul extinderii domeniului de aplicare din 2005-2007 până în 2008-2012 și valorile emisiilor înregistrate în 2005 pentru sectorul de comercializare, care au fost utilizate la evaluarea planurilor naționale de alocare ale Bulgariei și României pentru perioada 2008-2012; cantitatea totală a cotelor de alocat pentru 2020 ar fi așadar de maximum 1 720 milioane. Cantitatea exactă a emisiilor va fi calculată de îndată ce statele membre emit cote în temeiul deciziilor Comisiei privind planurile lor naționale de alocare pentru perioada 2008-2012, dat fiind că aprobarea cotelor pentru anumite instalații depindea de justificarea și verificarea emisiilor provenite de la acestea. După emiterea cotelor pentru perioada 2008-2012, Comisia va publica volumul cotelor alocat la nivel comunitar. Cantitatea cotelor alocate în Comunitate ar trebui adaptată pentru a se ține seama de instalațiile incluse în sistemul comunitar sau de cele excluse din acesta în perioada 2008-2012 sau începând din 2013.
(15) Efortul suplimentar care revine economiei Comunității impune, printre altele, ca sistemul comunitar revizuit să funcționeze cu o eficiență economică maximă, pe baza unor condiții pe deplin armonizate de alocare în cadrul Comunității. Prin urmare, principiul de bază al alocării ar trebui să fie licitarea, deoarece este cea mai simplă soluție și este considerată în general ca fiind cea mai eficientă din punct de vedere economic. De asemenea, licitarea ar trebui să elimine profiturile excepționale și să plaseze instalațiile nou intrate și economiile cu o creștere superioară mediei în condiții de concurență comparabile cu cele de care beneficiază instalațiile existente.
(16) Pentru a menține eficiența ecologică și administrativă a sistemului comunitar, pentru a evita denaturarea concurenței și reducerea prematură a rezervei pentru instalații nou intrate, normele referitoare la instalațiile nou intrate ar trebui să fie armonizate astfel încât toate statele membre să adopte aceeași abordare, în special în ceea ce privește sensul expresiei „extindere semnificativă” a instalațiilor. Prin urmare, ar trebui să se prevadă adoptarea de norme armonizate pentru aplicarea prezentei directive. În normele în cauză, „extinderea semnificativă” ar trebui definită, ori de câte ori este cazul, ca fiind o majorare cu cel puțin 10 % a capacității instalate existente a instalației sau o creștere substanțială a emisiilor instalației corelată cu creșterea capacității instalației. Alocările din rezerva pentru noi intrați ar trebui să se facă doar în urma unei extinderi semnificative a instalației.
(17) Este necesar ca toate statele membre să facă investiții importante pentru a reduce până în 2020 emisiile de carbon generate de economiile lor, iar acele state membre al căror venit pe cap de locuitor este semnificativ mai mic decât media comunitară și ale căror economii se află în curs de recuperare a decalajului față de statele membre mai prospere trebuie să depună eforturi considerabile pentru a-și îmbunătăți eficiența energetică. Ținând seama de obiectivul de eliminare a denaturării concurenței intracomunitare și de obiectivul asigurării unui maxim de eficiență economică în procesul de transformare a economiei Comunității într-o economie cu emisii scăzute de carbon sigură și durabilă, nu ar fi adecvat ca sectoarele economice să beneficieze de tratamente diferite în statele membre, în cadrul sistemului comunitar. Prin urmare, este necesar să fie create alte mecanisme de sprijinire a eforturilor statelor membre cu un venit relativ mai mic pe cap de locuitor și cu bune perspective de creștere. 88 % din cantitatea totală a cotelor de licitat ar trebui distribuită între statele membre în funcție de nivelul aferent de emisii în cadrul sistemului comunitar pentru 2005 sau de media corespunzătoare perioadei 2005-2007, alegându-se valoarea cea mai ridicată. Din motive de solidaritate și de dezvoltare în cadrul Comunității, 10 % din cantitatea totală ar trebui să fie distribuită în beneficiul anumitor state membre, pentru a fi utilizată în vederea reducerii emisiilor și adaptării la efectele schimbărilor climatice. În distribuirea acestei cantități de 10 % ar trebui să se țină seama de nivelul venitului pe cap de locuitor înregistrat în 2005 și de perspectivele de creștere ale statelor membre, iar statele membre cu venituri mai mici pe cap de locuitor și perspective bune de creștere ar trebui să beneficieze de cantități mai importante. Statele membre cu un venit mediu pe cap de locuitor care depășește cu 20 % media comunitară ar trebui să contribuie la această distribuție, cu excepția cazului în care costurile directe ale pachetului global estimate în Evaluarea de impact a Comisiei ce însoțește Pachetul de măsuri de punere în aplicare pentru obiectivele UE privind schimbările climatice și energiile din surse regenerabile pentru 2020 depășesc 0,7 % din PIB. Un procent suplimentar de 2 % din cantitatea totală a cotelor de licitat ar trebui să fie distribuit între statele membre ale căror emisii de gaze cu efect de seră în 2005 au fost cu cel puțin 20 % sub nivelurile de emisii din anul de bază aplicabile în cazul lor în temeiul Protocolului de la Kyoto.
(18) Date fiind eforturile considerabile necesare pentru combaterea schimbărilor climatice și de adaptare la efectele inevitabile ale acestora, este necesar ca cel puțin 50 % din veniturile obținute în urma licitării cotelor să fie utilizate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru adaptarea la efectele schimbărilor climatice, pentru finanțarea cercetării și dezvoltării în domeniul reducerii emisiilor și adaptării, pentru dezvoltarea energiilor regenerabile în vederea îndeplinirii angajamentului Uniunii de a utiliza 20 % din energie din surse regenerabile până în 2020, pentru îndeplinirea angajamentului Comunității de a crește eficiența energetică cu 20 % până în 2020, pentru captarea fără pericol pentru mediu și stocarea geologică a gazelor cu efect de seră, pentru contribuția la Fondul Global pentru Energii Regenerabile și Eficiență Energetică, și pentru Fondul pentru adaptare, astfel cum a fost operaționalizat de către Conferința de la Poznan privind schimbările climatice (COP 14 și COP/MOP 4), pentru a stabili măsuri de evitare a defrișărilor și pentru facilitarea adaptării în țările în curs de dezvoltare, precum și pentru soluționarea problemelor sociale determinate în cazul gospodăriilor cu venituri mici și mijlocii de posibila creștere a prețului energiei electrice. Acest procent este cu mult inferior veniturilor nete pe care autoritățile publice estimează că le vor obține în urma licitațiilor, ținând seama de reducerea potențială a veniturilor provenite din impozitele pe profit. În plus, veniturile obținute din licitarea cotelor ar trebui utilizate pentru a acoperi cheltuielile administrative legate de gestionarea sistemului comunitar. Prezenta directivă ar trebui să includă prevederi privind monitorizarea utilizării în aceste scopuri a fondurilor provenite din licitații. Furnizarea informațiilor cu privire la utilizarea fondurilor nu exonerează statele membre de obligația de a notifica anumite măsuri naționale, obligație prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat. Prezenta directivă nu aduce atingere rezultatului oricăror proceduri viitoare de ajutor de stat care ar putea fi întreprinse în temeiul articolelor 87 și 88 din tratat.
(19) În consecință, ar trebui ca, începând cu 2013, licitarea integrală a cotelor să devină obligatorie pentru sectorul energiei, ținând seama de posibilitatea acestui sector de a transfera costurile mărite aferente CO2, iar pentru captarea și stocarea CO2 nu ar trebui să fie alocate cote gratuite întrucât această practică este deja încurajată de absența obligației de a restitui cotele aferente emisiilor stocate. Pentru a evita denaturarea concurenței, producătorii de energie electrică ar putea beneficia de cote gratuite pentru sistemele urbane de încălzire și răcire și pentru încălzirea și răcirea produse prin cogenerare cu randament ridicat, astfel cum este definită de Directiva 2004/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piața internă a energiei (7), în cazul în care energia termică sau răcirea produse de instalații din alte sectoare ar beneficia, de asemenea, de cote gratuite.
(20) Absența obligației de a restitui cotele aferente emisiilor de CO2, stocate definitiv sau evitate, reprezintă principalul stimulent pe termen lung pentru captarea și stocarea CO2și pentru noile tehnologii legate de energiile regenerabile. De asemenea, pentru a accelera prezentarea primelor instalații comerciale și a tehnologiilor legate de energia regenerabilă, ar trebui să fie utilizate cotele din rezerva instalațiilor recent intrate pe piață pentru a finanța o recompensă garantată pentru tonele de CO2 stocate sau evitate la scară suficient de mare, acordată primelor instalații de acest tip din Uniune, cu condiția existenței unui acord privind partajarea cunoștințelor. Finanțarea suplimentară ar trebui să fie acordată proiectelor la scară suficient de mare, cu caracter inovator, care au primit o cofinanțare substanțială din partea operatorului și care acoperă în principiu mai mult de jumătate din costurile de investiție relevante și cu luarea în considerare a viabilității proiectului.
(21) În celelalte sectoare aflate sub incidența sistemului comunitar, ar trebui să fie instituit un sistem tranzitoriu în cadrul căruia cotele gratuite din 2013 ar reprezenta 80 % din valoarea corespunzătoare procentului emisiilor totale la nivel comunitar din perioada 2005-2007, imputabile instalațiilor în cauză, raportat la volumul total anual al cotelor la nivel comunitar. Ulterior, alocarea cu titlu gratuit a cotelor ar trebui să scadă în fiecare an cu aceeași cantitate, până la un procent de 30 % alocări gratuite în 2020, în vederea ajungerii la eliminarea totală a alocării gratuite în 2027.
(22) Pentru a asigura o bună funcționare a pieței carbonului și a electricității, licitarea cotelor pentru perioada începând cu 2013 ar trebui să înceapă până în 2011 și să se bazeze pe principii clare și obiective, definite în prealabil.
(23) Alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor ar trebui să fie realizată în conformitate cu norme armonizate la nivel comunitar („criterii de referință ex ante”), astfel încât să se evite denaturarea concurenței în cadrul Comunității. Normele respective ar trebui să țină seama de cele mai eficiente tehnici din punct de vedere al energiei și al emisiilor de gaze cu efect de seră, de produsele de substituție, de procesele alternative de producție, de utilizarea biomasei și a energiilor regenerabile, precum și de captarea și stocarea CO2. Normele respective nu ar trebui să favorizeze creșterea nivelului emisiilor și ar trebui să asigure faptul că o parte din ce în ce mai mare a acestor cote face obiectul unor licitații. Alocările trebuie fixate înaintea perioadei de comercializare, astfel încât să permită funcționarea corectă a pieței. Respectivele norme armonizate pot să țină cont, de asemenea, de emisiile aferente utilizării de gaze reziduale combustibile în cazul în care producerea acestor gaze nu poate fi evitată în procesul industrial; în această privință, normele pot să prevadă alocarea cu titlu gratuit de cote operatorilor de instalații care ard gazele reziduale în cauză sau operatorilor instalațiilor de la care provin gazele respective. De asemenea, normele respective ar trebui să evite denaturarea concurenței pe piața energiei electrice și a energiei termice și de răcire furnizate instalațiilor industriale. Normele ar trebui să evite, de asemenea, denaturarea concurenței între activitățile industriale desfășurate în cadrul instalațiilor exploatate de un singur operator și activitățile de producție din cadrul unor instalații externalizate. Normele respective ar trebui să se aplice instalațiilor nou intrate care desfășoară aceleași activități ca instalațiile existente care beneficiază de cote gratuite cu caracter tranzitoriu. Pentru a evita orice denaturare a concurenței pe piața internă, producția de energie electrică realizată de instalațiile nou intrate nu ar trebui să beneficieze de alocări cu titlu gratuit. Cotele rămase în rezerva pentru instalațiile nou intrate în 2020 ar trebui să fie scoase la licitație.
(24) Comunitatea va continua să dețină un rol esențial în negocierea unui acord internațional ambițios privind schimbările climatice, care va permite atingerea obiectivului de limitare a creșterii temperaturii globale la 2 °C, progresele realizate în acest sens la cea de-a 13-a conferință a părților la UNFCCC și cea de-a 3-a reuniune a părților de la Bali din 13-14 decembrie 2007 fiind un semnal încurajator. Faptul că alte țări dezvoltate și alți mari emițători de gaze cu efect de seră nu participă la acest acord internațional ar putea contribui la creșterea nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră în țări terțe unde sectorul industrial nu ar face obiectul unor limitări comparabile în materie de emisii de CO2 (relocare a emisiilor de CO2), creând în același timp dezavantaje economice pentru anumite sectoare și subsectoare comunitare mari consumatoare de energie și supuse concurenței internaționale. Aceasta ar submina integritatea de mediu și beneficiile acțiunilor întreprinse de Comunitate. Pentru a acoperi riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon, Comunitatea ar trebui să aloce sectoarelor și subsectoarelor care îndeplinesc criteriile aplicabile cote gratuite de 100 %. Definirea acestor sectoare și subsectoare, precum și măsurile care se impun ar trebui să facă obiectul unei reevaluări, astfel încât să se asigure luarea măsurilor doar acolo unde este necesar și să se evite supracompensarea. În cazul anumitor sectoare și subsectoare, dacă se poate dovedi corespunzător că riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon nu poate fi prevenit în alt mod, iar energia electrică reprezintă o pondere ridicată din costurile de producție și este produsă eficient, atunci măsurile adoptate pot lua în considerare consumul de energie electrică din cadrul procesului de producție, fără a schimba cantitatea totală de cote. Riscul de relocare a emisiilor de carbon în aceste sectoare sau subsectoare ar trebui, pentru început, evaluat la nivel de 3 cifre (cod CAEN-3) sau, atunci când este necesar și în cazul în care sunt disponibile datele relevante, la nivel de 4 cifre (cod CAEN-4).
(25) Prin urmare, Comisia ar trebui să reexamineze situația până la 30 iunie 2010, să consulte toți partenerii sociali implicați și, ținând seama de rezultatul negocierilor internaționale, să prezinte un raport însoțit de propuneri adecvate. În acest context, Comisia ar trebui să identifice, până la 31 decembrie 2009, sectoarele sau subsectoarele industriale mari consumatoare de energie care ar putea fi afectate de fenomenul relocării emisiilor de dioxid de carbon. Analiza Comisiei ar trebui să se bazeze pe evaluarea incapacității întreprinderilor de a transfera costurile cotelor necesare în prețul produselor, fără a se înregistra pierderi semnificative ale cotei de piață în favoarea instalațiilor din afara Comunității care nu desfășoară acțiuni comparabile de reducere a emisiilor acestora. Sectoarele mari consumatoare de energie identificate ca fiind expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon ar putea beneficia de o valoare mai mare a cotelor gratuite sau ar putea fi introdus un sistem eficient de echivalare în acest sens, de natură să aducă pe poziții comparabile instalațiile comunitare expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon și instalațiile din țări terțe. Un astfel de sistem ar putea impune importatorilor cerințe care nu ar fi mai puțin favorabile decât cele aplicabile instalațiilor din Comunitate, de exemplu prin solicitarea de a restitui cotele. Orice acțiune întreprinsă va trebui să respecte principiile UNFCCC, în special principiul responsabilităților comune, dar diferențiate, și al capacităților aferente, ținând seama de situația specială a țărilor cel mai puțin dezvoltate. De asemenea, trebuie respectate obligațiile internaționale ale Comunității, inclusiv obligațiile care îi revin în temeiul acordului OMC.
(26) Discuțiile din cadrul Consiliului European referitoare la identificarea sectoarelor sau a subsectoarelor expuse unui risc semnificativ de realocare a emisiilor de dioxid de carbon au un caracter excepțional și nu afectează în niciun caz procedurile pentru exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei în temeiul articolului 202 din tratat.
(27) Statele membre ar putea considera ca fiind necesar să acorde temporar compensații anumitor instalații care au fost determinate să fie expuse la un risc semnificativ de „relocare a emisiilor de CO2” în ceea ce privește includerea acestor costuri ale emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul electricității produse. Un asemenea sprijin ar trebui să fie acordat atunci când și în măsura în care este necesar și ar trebui să asigure menținerea stimulentelor sistemului comunitar de economisire a energiei și de promovare a trecerii de la electricitatea „gri” la electricitatea „verde”.
(28) Pentru a garanta condiții egale de concurență în cadrul Comunității, ar trebui să fie armonizată utilizarea de către operatorii din cadrul sistemului comunitar a creditelor provenite din reduceri de emisii realizate în afara Comunității. Protocolul de la Kyoto stabilește obiective cuantificate de emisii pentru țările dezvoltate pentru perioada 2008-2012 și prevede crearea reducerilor de emisii certificate (CER) în cadrul proiectelor legate de Mecanismul de dezvoltare curată (CDM) și a unităților de reducere a emisiilor (ERU) în cadrul proiectelor cu implementare în comun, precum și utilizarea lor de către țările dezvoltate în vederea realizării unei părți din aceste obiective. Deși Protocolul de la Kyoto nu permite crearea de ERU începând din 2013 în absența unor noi obiective cuantificate de emisii stabilite pentru țările gazdă, pot fi create în continuare credite CDM. În eventualitatea ratificării unui acord internațional privind schimbările climatice, ar trebui prevăzută utilizarea adițională a CER și a ERU provenind din țările parte la acordul respectiv. În lipsa unui astfel de acord, a prevedea utilizarea în continuare a CER și ERU ar submina acest stimulent și ar îngreuna atingerea obiectivelor Comunității privind sporirea utilizării energiilor regenerabile. Utilizarea CER și a ERU ar trebui să fie coerentă cu obiectivul Comunității de a genera 20 % din energie din surse regenerabile până în 2020 și de a promova eficiența energetică, inovația și dezvoltarea tehnologică. Fără a submina atingerea acestor obiective, ar trebui prevăzută posibilitatea încheierii unor acorduri cu țări terțe, în vederea oferirii de stimulente pentru reducerea emisiilor din aceste țări, de natură să genereze reduceri reale suplimentare ale emisiilor de gaze cu efect de seră, stimulând în același timp inovația în cadrul întreprinderilor stabilite în Comunitate și dezvoltarea tehnologică în țările terțe. Aceste acorduri pot fi ratificate de mai multe țări. Din momentul aprobării de către Comunitate a unui acord internațional satisfăcător privind schimbările climatice, accesul la credite din proiecte desfășurate în țări terțe ar trebui să fie sporit, în paralel cu creșterea nivelului reducerii emisiilor care trebuie obținut în cadrul sistemului comunitar.
(29) Din motive de previzibilitate, operatorii ar trebui să beneficieze de o anumită siguranță privind capacitatea lor de a utiliza, ulterior anului 2012, CER și ERU provenite din tipuri de proiecte eligibile pentru utilizare în sistemul comunitar în perioada 2008-2012, până la atingerea nivelului autorizat pentru perioada 2008-2012. Întrucât preluarea de către statele membre a CER și ERU deținute de operatori între perioadele de angajament prevăzute de acordurile internaționale („reportarea” CER și ERU) nu poate avea loc înainte de 2015, și numai în cazul în care statele membre aleg să permită reportarea acelor CER și ERU în contextul unor drepturi limitate de reportare, această siguranță ar trebui oferită prin faptul de a solicita statelor membre să permită operatorilor să comercializeze respectivele CER și ERU aferente unor reduceri de emisii realizate înainte de 2012 pentru cote valabile începând din 2013. Cu toate acestea, întrucât statele membre nu ar trebui să fie obligate să accepte CER și ERU pe care nu sunt sigure că le vor putea folosi în vederea îndeplinirii angajamentelor lor internaționale, este necesar ca această cerință să nu se mai aplice după 31 martie 2015. Operatorii ar trebui să beneficieze de aceeași siguranță și în ceea ce privește CER provenite din proiecte care au fost desfășurate înainte de 2013 pentru reduceri de emisii începând din 2013. Este important ca creditele provenite din proiecte utilizate de operatori să reprezinte reduceri reale, verificabile, suplimentare și permanente ale emisiilor, să prezinte avantaje nete pentru dezvoltarea durabilă și să nu aibă niciun impact negativ semnificativ asupra mediului sau la nivel social. Ar trebui elaborată o procedură care să permită excluderea anumitor tipuri de proiecte.
(30) În cazul în care încheierea unui acord internațional privind schimbările climatice este întârziată, ar trebui prevăzută posibilitatea de a utiliza credite provenind din proiecte de bună calitate în sistemul comunitar de comercializare a cotelor, prin intermediul unor acorduri încheiate cu țări terțe. Aceste acorduri, care pot fi bilaterale sau multilaterale, ar putea permite recunoașterea în continuare în cadrul sistemului comunitar a proiectelor care au generat ERU până în 2012, dar nu mai pot face acest lucru în temeiul Protocolului de la Kyoto.
(31) Țările cel mai puțin dezvoltate sunt deosebit de vulnerabile la efectele schimbărilor climatice și nu sunt responsabile decât pentru o parte foarte mică din emisiile de gaze cu efect de seră. Prin urmare, utilizarea veniturilor provenite din licitații pentru facilitarea adaptării țărilor în curs de dezvoltare la efectele schimbărilor climatice ar trebui să includă o prioritate specială acordată nevoilor țărilor cel mai puțin dezvoltate. Dat fiind că foarte puține proiecte CDM au fost puse în practică în aceste țări, este necesar să se ofere o anumită certitudine privind acceptarea creditelor provenind din proiecte demarate ulterior anului 2012 în țările cel mai puțin dezvoltate, chiar și în absența unui acord internațional privind schimbările climatice, în cazul în care aceste proiecte sunt în mod clar suplimentare și contribuie la dezvoltarea durabilă. Ar trebui ca țările cel mai puțin dezvoltate să beneficieze de acest drept până în 2020, cu condiția să fi ratificat până la acel moment fie un acord internațional privind schimbările climatice, fie un acord bilateral sau multilateral cu Comunitatea.
(32) În eventualitatea încheierii unui acord internațional privind schimbările climatice, pot fi utilizate creditele suplimentare generate de jumătate din reducerea suplimentară realizată în cadrul sistemului comunitar, iar creditele CDM de bună calitate din țări terțe ar trebui acceptate începând cu 2013 în sistemul comunitar numai după ce țările respective ratifică acordul internațional respectiv.
(33) Comunitatea și statele membre ar trebui să autorizeze activitățile de proiect numai în cazul în care toți participanții la proiect își au sediile în țări care au încheiat acordul internațional privind proiectele respective, astfel încât să fie descurajate comportamentele de tip „parazit” al întreprinderilor din state care nu au încheiat un acord internațional, cu excepția cazului în care aceste întreprinderi își au sediul în terțe țări sau în unități administrative subfederale sau regionale conectate la sistemul comunitar.
(34) Faptul că anumite dispoziții din prezenta directivă se referă la aprobarea de către Comunitate a unui acord internațional privind schimbările climatice nu aduce atingere încheierii acordului respectiv și de către statele membre.
(35) Ținând seama de experiența dobândită, ar trebui îmbunătățite dispozițiile sistemului comunitar cu privire la monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor.
(36) Uniunea ar trebui să depună eforturi pentru a institui un sistem recunoscut pe plan internațional de reducere a defrișărilor și de creștere a împăduririlor și reîmpăduririlor, sprijinind în cadrul UNFCCC obiectivul de dezvoltare a mecanismelor de finanțare și ținând seama de dispozițiile existente, ca parte a unei arhitecturi financiare eficiente, eficace, echitabile și coerente în cadrul acordului internațional privind schimbările climatice care va fi încheiat în cadrul Conferinței privind schimbările climatice de la Copenhaga (COP 15 și COP/MOP 5).
(37) Pentru a clarifica faptul că domeniul de acoperire al Directivei 2003/87/CE include toate tipurile de cazane, arzătoare, turbine, încălzitoare, furnale, incineratoare, cuptoare de calcinare, etuve, cuptoare, uscătoare, motoare, pile de combustie, instalații de ardere în buclă chimică, facle și unități de post-combustie termică sau catalitică, ar trebui adăugată o definiție a „arderii”.
(38) Pentru a asigura posibilitatea transferului fără restricții al cotelor între persoane din cadrul Comunității și pentru ca sistemul comunitar să poată fi conectat la alte sisteme de comercializare a drepturilor de emisie din terțe țări și unități administrative subfederale și regionale, începând din ianuarie 2012, toate cotele ar trebui să fie înregistrate în registrul comunitar creat prin Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto (8). Aceasta nu ar trebui să aducă atingere păstrării registrelor naționale pentru emisii care nu fac obiectul sistemului comunitar. Registrul comunitar ar trebui să asigure același nivel de calitate a serviciilor ca registrele naționale.
(39) Începând din 2013, captarea, transportul și stocarea geologică a CO2 în condiții de siguranță pentru mediu ar trebui să fie acoperite de sistemul comunitar în mod armonizat.
(40) Ar trebui să fie prevăzute modalități de a permite recunoașterea reciprocă a cotelor între sistemul comunitar și alte sisteme obligatorii de comercializare a drepturilor de emisie de gaze cu efect de seră, care stabilesc plafoane absolute pentru emisii, existente în terțe țări sau unități administrative subfederale sau regionale.
(41) Țările terțe vecine cu Uniunea ar trebui să fie încurajate să se alăture sistemului comunitar dacă se conformează prezentei directive. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Comisia ar trebui să depună toate eforturile în ceea ce privește negocierile cu țările candidate, potențial candidate și cu țările aflate sub incidența politicii europene de vecinătate, precum și în ceea ce privește acordarea de asistență financiară și tehnică. Acest lucru ar facilita transferul de tehnologie și de cunoștințe către aceste țări, ceea ce constituie un mijloc important de acordare de beneficii economice, sociale și de mediu pentru toți.
(42) Prezenta directivă ar trebui să prevadă încheierea unor acorduri pentru recunoașterea cotelor între sistemul comunitar și alte sisteme obligatorii de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră care includ plafoane absolute de emisii și sunt compatibile cu sistemul comunitar, ținând seama de nivelul obiectivelor de mediu și de existența unui sistem robust și comparabil de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor și a unui sistem de conformitate.
(43) Ținând seama de experiența acumulată în aplicarea sistemului comunitar, ar trebui să se prevadă posibilitatea de a emite cote pentru proiecte vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu condiția ca aceste proiecte să se desfășoare în conformitate cu norme armonizate adoptate la nivel comunitar, să nu conducă la dubla contabilizare a reducerilor de emisii și să nu afecteze domeniul de aplicare al sistemului comunitar sau adoptarea altor măsuri de politică vizând reducerea emisiilor, care nu sunt incluse în sistemul comunitar.
(44) Ar trebui să fie adoptate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (9).
(45) În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte măsuri de armonizare a normelor de definire a „instalației nou intrate”, de licitare a cotelor, de alocare cu titlu tranzitoriu a cotelor la nivel comunitar, de stabilire a criteriilor și modalităților aplicate în selectarea anumitor proiecte demonstrative, de întocmire a listei sectoarelor și subsectoarelor care sunt expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de CO2, de utilizare a creditelor, monitorizare, raportare și verificare a emisiilor, de acreditare a verificatorilor, de aplicare a normelor armonizate pentru proiecte, precum și pentru modificarea anumitor anexe. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale din Directiva 2003/87/CE, printre altele prin completarea acesteia cu elemente noi neesențiale, aceste măsuri trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(46) Prin urmare, Directiva 2003/87/CE ar trebui să fie modificată în consecință.
(47) Ar trebui să se prevadă transpunerea rapidă a dispozițiilor care pregătesc noul mod de funcționare a sistemului comunitar începând din 2013.
(48) Pentru a încheia în mod corect perioada de comercializare 2008-2012, dispozițiile Directivei 2003/87/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/101/CE (10), Directiva 2008/101/CE (11) și prin Regulamentul (CE) nr. 219/2009 (12), ar trebui să se aplice în continuare fără a afecta posibilitatea Comisiei de a adopta măsurile necesare pentru noul mod de funcționare a sistemului comunitar începând din 2013.
(49) Aplicarea prezentei directive nu aduce atingere articolelor 87 și 88 din tratat.
(50) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
(51) Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi suficient realizate de către statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele prezentei directive, acestea pot fi mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
(52) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (13), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele și în interesul Comunității, propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, corespondența între prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,