Recitale
(1) Obiectivul suprem al Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, aprobată prin Decizia 94/69/CE a Consiliului din 15 decembrie 1993 (3), constă în stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropogenă periculoasă a sistemului climatic.
(2) Cel de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu instituit prin Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iulie 2002 (4) identifică schimbările climatice ca fiind o prioritate pentru acțiune. Programul respectiv recunoaște angajamentul Comunității de a realiza o reducere de 8 % a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012, față de nivelurile din 1990, și necesitatea de a reduce, pe termen lung, emisiile globale de gaze cu efect de seră cu aproximativ 70 %, în raport cu nivelurile din 1990.
(3) Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius – Calea de urmat pentru 2020 și după această dată” clarifică faptul că în contextul reducerii globale preconizate a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50 % până în 2050, se impune o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30 % până în 2020 în țările dezvoltate, procent care să crească la 60-80 % până în 2050, că această reducere este fezabilă din punct de vedere tehnic, iar beneficiile depășesc cu mult costurile, dar pentru a realiza acest lucru trebuie să se exploateze toate opțiunile de limitare a emisiilor.
(4) Captarea și stocarea geologică a dioxidului de carbon (CSC) constituie o punte tehnologică prin care se va contribui la limitarea schimbărilor climatice. Acesta constă în captarea dioxidului de carbon (CO2) emis de instalațiile industriale, transportarea acestuia la un sit de stocare și injectarea acestuia într-o formațiune geologică subterană adecvată, în scopul stocării permanente. Această tehnologie nu ar trebui să constituie un stimulent pentru creșterea cotei alocate centralelor electrice alimentate cu combustibili fosili. Dezvoltarea sa nu ar trebui să conducă la o reducere a eforturilor de sprijinire a politicilor de economisire a energiei și de sprijinire a energiei din surse regenerabile și a altor tehnologii sigure și durabile, cu emisii reduse de dioxid de carbon, atât din punctul de vedere al cercetării, cât și din punct de vedere financiar.
(5) Estimările preliminare efectuate în vederea evaluării impactului directivei și menționate în evaluarea de impact a Comisiei arată că până în 2020 ar putea fi stocate șapte milioane de tone de dioxid de carbon, și până la 160 de milioane de tone până în 2030, reprezentând o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 20 % până în 2020 și cu condiția ca CSC să obțină sprijin privat, național și comunitar și să se dovedească o tehnologie sigură din punctul de vedere al mediului. Emisiile de dioxid de carbon evitate în 2030 ar putea reprezenta aproximativ 15 % de reducerile necesare în Uniune.
(6) Cel de-al doilea Program european privind schimbările climatice, care a fost instituit prin Comunicarea Comisiei din 9 februarie 2005 intitulată „Câștigarea luptei împotriva schimbărilor climatice globale” în vederea elaborării și a examinării viitoarei politici privind clima în Comunitate a prilejuit înființarea unui Grup de lucru pentru captarea și stocarea geologică a carbonului. Mandatul Grupului de lucru l-a constituit explorarea CSC ca mijloc de reducere a schimbărilor climatice. Grupul de lucru a publicat un raport detaliat privind chestiunea reglementării, care a fost adoptat în iunie 2006. Grupul a subliniat necesitatea elaborării unei politici, precum și a unui cadru de reglementare pentru CSC și a îndemnat Comisia să întreprindă în continuare cercetări în această direcție.
(7) Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „Producerea de energie durabilă din combustibili fosili: Obiectiv după anul 2020 – emisii apropiate de zero la arderea cărbunelui” a reiterat necesitatea unui cadru de reglementare pe baza unei evaluări integrate a riscurilor de scurgeri de CO2, care să includă cerințele referitoare la selectarea sitului concepute în vederea reducerii la minimum a riscurilor de scurgeri și să prevadă regimuri de monitorizare și raportare pentru verificarea stocării și a remedierii adecvate a oricăror daune care pot surveni. Comunicarea expune un plan de acțiuni pentru Comisie în acest domeniu pentru 2007, care a necesitat elaborarea unui cadru de bună gestionare pentru CSC, incluzând activitatea privind cadrul de reglementare, cadrul de metode de stimulare și programele de susținere, precum și elemente externe, ca de exemplu colaborarea tehnologică cu țări-cheie în ceea ce privește CSC.
(8) Consiliul European din martie 2007 a îndemnat, de asemenea, statele membre și Comisia să conlucreze în direcția intensificării activităților de cercetare și dezvoltare și să elaboreze cadrul necesar tehnic, economic și de reglementare pentru îndepărtarea barierelor existente și pentru asigurarea desfășurării tehnicilor CSC care contribuie la protecția mediului cu noi centrale electrice pe bază de combustibili fosili, până în anul 2020, dacă este posibil.
(9) Consiliul European din martie 2008 a reamintit faptul că obiectivul propunerii privind un cadru de reglementare pentru CSC este acela de a garanta faptul că această nouă tehnologie va fi aplicată într-un mod sigur din punctul de vedere al mediului.
(10) Consiliul European din iunie 2008 a îndemnat Comisia să propună cât mai curând un mecanism care să stimuleze investițiile statelor membre și ale sectorului privat pentru a asigura construirea și operarea până în 2015 a unui număr de până la 12 instalații demonstrative de CSC.
(11) Fiecare dintre componentele diferite ale CSC, și anume captarea, transportul și stocarea dioxidului de carbon, a făcut obiectul unor proiecte pilot pe scară mai mică decât cea necesară pentru punerea lor în aplicare la nivel industrial. În continuare este necesar ca aceste componente să fie integrate într-un proces CSC complet, costurile tehnologice trebuie reduse și trebuie acumulate cunoștințe științifice mai multe și mai bune. Prin urmare, este important ca eforturile Comunității referitoare la demonstrarea CSC într-un cadru politic integrat să înceapă cât mai curând posibil, care să includă, mai ales, un cadru juridic pentru aplicarea sigură din punctul de vedere a mediului a stocării dioxidului de carbon, stimulente în special pentru noi cercetări și evoluții, eforturi prin intermediul proiectelor demonstrative, precum și măsuri de conștientizare a publicului.
(12) Pe plan internațional, barierele juridice din calea stocării geologice a CO2 în formațiunile geologice situate în subsolul marin au fost îndepărtate prin adoptarea unor cadre de gestionare a riscurilor aferente, în temeiul Protocolului de la Londra din 1996 la Convenția din 1972 privind prevenirea poluării marine prin deversare de deșeuri și alte materiale (Protocolul de la Londra din 1996) și în temeiul Convenției pentru protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est (Convenția OSPAR).
(13) Părțile contractante ale Protocolului de la Londra din 1996 au adoptat în 2006 modificări la respectivul protocol. Aceste modificări permit și reglementează stocarea fluxurilor de CO2 provenite din procesele de captare a CO2 în formațiunile geologice situate în subsolul marin.
(14) Părțile contractante la Convenția OSPAR din 2007 au adoptat modificări la anexele la convenție pentru a permite stocarea de CO2 în formațiunile geologice situate în subsolul marin, o decizie pentru a asigura stocarea sigură din punct de vedere al mediului a fluxurilor de dioxid de carbon în formațiunile geologice și Orientările OSPAR pentru evaluarea și gestionarea riscurilor legate de activitatea respectivă. Părțile contractante au adoptat și o decizie de interzicere a plasării de CO2 în coloana de apă a mării și pe fundul mării, din cauza potențialelor efecte negative.
(15) La nivel comunitar există deja o serie de acte legislative pentru gestionarea unora dintre riscurile pentru mediu generate de CSC, în special în ceea ce privește captarea și transportul de CO2 și acestea ar trebui să fie utilizate atunci când este posibil.
(16) Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (5) este adecvată să reglementeze, cu privire la anumite activități industriale, riscurile legate de captarea de CO2 asupra mediului și a sănătății umane și, prin urmare, ar trebui să se aplice la captarea, în scopul stocării geologice, a fluxurilor de CO2 provenind de la instalațiile aflate sub incidența directivei menționate.
(17) Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (6) ar trebui să se aplice la captarea și transportarea fluxurilor de CO2 în scopul stocării geologice. Aceasta ar trebui să se aplice și siturilor de stocare, în conformitate cu prezenta directivă.
(18) Prezenta directivă ar trebui să se aplice stocării geologice de CO2 pe teritoriul statelor membre, în zonele economice exclusive și pe platourile continentale ale acestora. Directiva nu ar trebui să se aplice proiectelor a căror capacitate totală prevăzută de stocare este mai mică de 100 de kilotone, care sunt desfășurate în scopuri de cercetare, dezvoltare sau testare de noi produse și procese. Acest prag ar fi considerat potrivit și în scopul altor acte legislative comunitare relevante. Stocarea CO2 în complexe de stocare care depășesc domeniul teritorial de aplicare al prezentei directive și stocarea de CO2 în coloana de apă nu ar trebui permise.
(19) Statele membre ar trebui să își rezerve dreptul de a determina zonele de pe teritoriul lor în care pot fi selectate situri de stocare. Aceasta include dreptul statelor membre de a nu permite niciun fel de stocare în anumite părți sau pe întregul lor teritoriu ori de a da prioritate oricărei alte utilizări a subteranului, precum explorarea, producerea și stocarea de hidrocarburi sau utilizarea geotermală a straturilor acvifere. În acest context, statele membre ar trebui în special să ia în considerare alte opțiuni privind energia pentru utilizarea unui sit de stocare potențial, inclusiv opțiuni care sunt strategice pentru securitatea alimentării cu energie a statului membru sau pentru dezvoltarea resurselor regenerabile de energie. Selectarea sitului de stocare corespunzător este esențială pentru garantarea reținerii complete și permanente a CO2. În selectarea siturilor de stocare, statele membre ar trebui să ia în considerare în modul cel mai obiectiv și mai eficient cu putință caracteristicile lor geologice, de exemplu seismicitatea. Prin urmare, un sit ar trebui să fie selectat ca sit de stocare doar în cazul în care nu există riscuri semnificative de scurgeri și în care nu există nicio posibilitate să se producă un impact semnificativ asupra mediului sau a sănătății. Acest lucru ar trebui să fie determinat printr-o caracterizare și printr-o evaluare a complexului potențial de stocare, în conformitate cu cerințe specifice.
(20) Recuperarea intensificată a hidrocarburilor (RIH) se referă la recuperarea suplimentară a hidrocarburilor față de cele extrase prin injectarea cu apă sau prin alte mijloace. RIH nu intră ca atare sub incidența prezentei directive. Cu toate acestea, în cazul în care RIH se combină cu stocarea geologică a CO2, ar trebui să se aplice dispozițiile prezentei directive referitoare la stocarea sigură din punctul de vedere a mediului a CO2. În acest caz, dispozițiile prezentei directive referitoare la scurgeri nu se aplică în privința cantităților de CO2 emise de instalațiile de suprafață care nu au depășit ceea ce este necesar în procesul normal de extracție a hidrocarburilor, și care nu pun în pericol securitatea stocării geologice sau nu au un efect negativ asupra mediului înconjurător. Aceste emisii sunt reglementate prin includerea siturilor de stocare în Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității (7), prin care se solicită restituirea cotelor de emisie în cazul oricăror scurgeri de emisii.
(21) Statele membre pun la dispoziția publicului informații de mediu privind stocarea geologică a CO2 în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă.
(22) Statele membre care intenționează să permită stocarea geologică a CO2 pe teritoriul lor ar trebui să întreprindă evaluarea capacității de stocare disponibile pe teritoriul lor. Comisia organizează un schimb de informații și de bune practici între respectivele state membre, în contextul schimbului de informații prevăzut în prezenta directivă.
(23) Statele membre ar trebui să identifice cazurile în care este necesară explorarea pentru a produce informațiile necesare pentru selectarea sitului. Explorarea, adică activitățile de penetrare subterană, ar trebui să se realizeze sub rezerva emiterii unei autorizații. Statele membre nu sunt obligate să stabilească criterii de admitere în privința procedurilor de emitere a autorizațiilor de explorare, dar, în cazurile în care le stabilesc, acestea ar trebui cel puțin să asigure faptul că procedurile de acordare a autorizațiilor de explorare permit participarea tuturor entităților care dețin capacitățile necesare. Statele membre asigură, de asemenea, faptul că autorizațiile se emit pe baza unor criterii obiective, publice și nediscriminatorii. În vederea protejării și a încurajării investițiilor în explorare, autorizațiile de explorare ar trebui să se acorde pentru o zonă definită ca volum și pentru o durată limitată, pe parcursul căreia doar deținătorul autorizației ar trebui să aibă dreptul de a explora complexul potențial al stocării de CO2. Statele membre ar trebui să asigure faptul că pe durata explorării nu sunt permise niciun fel de utilizări conflictuale ale complexului. Dacă nu se desfășoară niciun fel de activități într-un termen rezonabil, statele membre ar trebui să asigure faptul că autorizația de explorare este retrasă și că poate fi acordată altor entități.
(24) Siturile de stocare nu ar trebui să fie operate fără autorizație de stocare. Autorizația de stocare ar trebui să fie instrumentul de bază pentru garantarea îndeplinirii cerințelor esențiale din prezenta directivă, stocarea geologică neaducând, astfel, daune mediului. La emiterea autorizației de stocare, ar trebui acordată prioritate deținătorului autorizației de explorare față de alți concurenți (întrucât acesta a făcut în general investiții substanțiale).
(25) În faza inițială a aplicării prezentei directive, pentru a asigura consecvență în ceea ce privește punerea în aplicare a cerințelor prezentei directive în întreaga Comunitate, toate cererile privind autorizații de stocare ar trebui puse la dispoziția Comisiei după depunerea lor. Proiectele de autorizații de stocare ar trebui transmise Comisiei pentru ca aceasta să poată emite un aviz referitor la proiectele de autorizații în termen de patru luni de la primirea acestora. Autoritățile naționale ar trebui să ia în considerare respectivul aviz în momentul adoptării unei decizii referitoare la eliberarea unei autorizații și ar trebui să ofere justificări pentru orice deviere de la conținutul avizului Comisiei. Examinarea la nivel comunitar ar trebui, de asemenea, să contribuie la sporirea încrederii publicului în CSC.
(26) Autoritatea competentă ar trebui să examineze și, acolo unde este necesar, să actualizeze sau să retragă autorizația de stocare, printre altele în cazul în care i se notifică scurgeri sau nereguli semnificative, în cazul în care rapoartele depuse de operatori sau inspecțiile desfășurate fac dovada unor situații de nerespectare a condițiilor stipulate în autorizație sau în cazul în care i se aduc la cunoștință orice alte situații de neîndeplinire de către operator a condițiilor stipulate în autorizație. După retragerea unei autorizații, autoritatea competentă ar trebui fie să emită o nouă autorizație, fie să închidă situl de stocare. Între timp, autoritatea competentă ar trebui să preia răspunderea pentru situl de stocare, inclusiv toate obligațiile legale specifice. Costurile suportate ar trebui să fie recuperate de la fostul operator.
(27) Este necesar să se impună constrângeri referitoare la compoziția fluxurilor de CO2, care să fie în concordanță cu obiectivul fundamental al stocării geologice, respectiv izolarea emisiilor de CO2 din atmosferă, și care să se bazeze pe riscurile pe care le poate prezenta contaminarea pentru siguranța și securitatea rețelei de transport și stocare, pentru mediu și pentru sănătatea umană. În acest scop, compoziția fluxului de CO2 ar trebui să fie verificată înainte de injectare și stocare. Compoziția fluxului de CO2 este rezultatul proceselor din instalațiile de captare. În urma includerii instalațiilor de captare în Directiva 85/337/CEE, trebuie efectuată o evaluare a impactului asupra mediului în cadrul procesului de emitere a autorizației de captare. Includerea instalațiilor de captare în Directiva 2008/1/CE asigură în continuare faptul că trebuie să fie instituite și aplicate cele mai bune tehnici disponibile de îmbunătățire a compoziției fluxului de CO2. În plus, în conformitate cu prezenta directivă, operatorul sitului de stocare ar trebui să accepte și să injecteze fluxuri de CO2 numai dacă s-au efectuat analiza compoziției fluxurilor, inclusiv a substanțelor corozive, și o evaluare a riscului, și dacă evaluarea riscurilor a arătat că nivelurile de contaminare ale fluxului de CO2 sunt conforme cu criteriile de compoziție prevăzute în prezenta directivă.
(28) Monitorizarea este esențială pentru a determina în ce măsură CO2 se comportă conform previziunilor, în ce măsură survine vreo migrare sau vreo scurgere și în ce măsură orice scurgere identificată dăunează mediului sau sănătății umane. În acest sens, statele membre ar trebui să garanteze că, pe durata fazei operaționale, operatorul monitorizează complexul de stocare și instalațiile de injectare pe baza planului de monitorizare conceput în conformitate cu cerințe de monitorizare specifice. Planul ar trebui să fie înaintat autorității competente și să fie aprobat de aceasta. În situația stocării geologice în subsolul marin, monitorizarea ar trebui să fie adaptată condițiilor specifice de gestionare a CSC în mediul marin.
(29) Operatorul ar trebui să raporteze autorității competente, printre altele, rezultatele activității de monitorizare, cel puțin o dată pe an. Pe lângă aceasta, statele membre ar trebui să instituie un sistem de inspecții pentru a garanta că situl de stocare este operat în conformitate cu cerințele prezentei directive.
(30) Sunt necesare dispoziții care să reglementeze răspunderea pentru daunele aduse mediului pe plan local și climatului în urma unei rețineri permanente nereușite de CO2. Răspunderea pentru daunele aduse mediului (daune aduse speciilor și habitatelor naturale protejate, apei și solului) este reglementată prin Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (8), care ar trebui aplicată în cazul operării siturilor de stocare în temeiul prezentei directive. Răspunderea pentru daunele aduse climatului în urma scurgerilor este reglementată prin includerea siturilor de stocare în Directiva 2003/87/CE, prin care se solicită restituirea cotelor de emisie pentru comercializare în cazul oricăror scurgeri de emisii. În plus, prezenta directivă ar trebui să instituie obligația ca operatorul sitului de stocare să aplice măsuri corective în cazul unor scurgeri sau al unor nereguli semnificative, pe baza unui plan de măsuri corective înaintat autorității competente și aprobat de către aceasta. Atunci când operatorul nu ia măsurile corective necesare, aceste măsuri ar trebui luate de către autoritatea competentă, care ar trebui să recupereze costurile de la operator.
(31) Un sit de stocare ar trebui să fie închis în cazul în care au fost îndeplinite condițiile relevante stipulate în autorizație, la cererea operatorului după autorizarea de către autoritatea competentă sau în cazul în care autoritatea competentă decide acest lucru după retragerea autorizației de stocare.
(32) După închiderea unui sit de stocare, operatorul ar trebui să rămână responsabil pentru întreținere, monitorizare și control, raportare și măsuri corective, în conformitate cu cerințele din prezenta directivă, pe baza unui plan pentru etapa de postînchidere înaintat autorității competente și aprobat de către aceasta, precum și responsabil pentru alte obligații care îi revin în temeiul altor texte legislative comunitare relevante până când responsabilitatea pentru situl de stocare este transferată autorității competente.
(33) Responsabilitatea pentru situl de stocare, inclusiv toate obligațiile legale specifice, ar trebui transferată autorității competente în cazul în care și atunci când toate probele disponibile indică faptul că dioxidul de carbon stocat va fi reținut complet și permanent. În acest sens, operatorul ar trebui să prezinte un raport autorității competente pentru aprobarea transferului. În faza inițială a punerii în aplicare a prezentei directive, pentru a asigura consecvența în ceea ce privește punerea în aplicare a cerințelor din directivă în întreaga Comunitate, toate rapoartele ar trebui puse la dispoziția Comisiei după depunerea lor. Proiectele de decizii de aprobare ar trebui transmise Comisiei pentru a-i permite să emită un aviz referitor la proiectele de decizii de aprobare în termen de patru luni de la primirea lor. Autoritățile naționale ar trebui să ia în considerare respectivul aviz în momentul adoptării unei decizii referitoare la aprobare și ar trebui să ofere justificări pentru orice deviere de la conținutul avizului Comisiei. Examinarea proiectelor de decizie de aprobare ar trebui, ca și examinarea la nivel comunitar a proiectelor de autorizații de stocare, să contribuie, de asemenea, la sporirea încrederii opiniei publice în CSC.
(34) Răspunderea de alt tip decât cea reglementată în prezenta directivă, în Directiva 2003/87/CE și în Directiva 2004/35/CE, în special cea legată de faza de injectare, de închidere a sitului de stocare și de perioada ulterioară transferului obligațiilor legale către autoritatea competentă, ar trebui abordată la nivel național.
(35) După transferul de responsabilitate, monitorizarea ar trebui să fie redusă până la un nivel care permite totuși identificarea scurgerilor sau a neregulilor semnificative, dar aceasta ar trebui să fie reintensificată în cazul în care sunt identificate scurgeri sau nereguli semnificative. Nu este necesară recuperarea costurilor suportate de autoritatea competentă de la operatorul anterior după transferul de responsabilitate, cu excepția cazurilor de vinovăție sau de neglijență din partea operatorului survenite înaintea transferului responsabilității pentru situl de stocare.
(36) Ar trebui să se prevadă resurse financiare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor aferente etapelor de închidere și postînchidere, a obligațiilor care decurg din includerea în Directiva 2003/87/CE și a obligațiilor în temeiul prezentei directive de a lua măsuri corective în cazul unor scurgeri sau al unor nereguli semnificative. Statele membre ar trebui să asigure constituirea de către operatorul potențial a unor resurse financiare, sub forma unei garanții financiare sau a oricăror alte măsuri echivalente, care să fie valabile și efective înainte de începerea injectării.
(37) Este posibil ca autoritățile naționale să fie nevoite să suporte costurile asociate stocării de CO2 după transferul responsabilității, precum costurile monitorizării. Prin urmare, operatorul ar trebui să constituie la dispoziția autorității competente o contribuție financiară, înainte ca transferul responsabilității să fie efectiv și în condiții care urmează să fie definite de către statele membre. Contribuția financiară ar trebui să acopere cel puțin costul anticipat al monitorizării pentru o perioadă de 30 ani. Nivelul contribuției financiare ar trebui determinat pe baza orientărilor care urmează să fie adoptate de către Comisie în vederea asigurării consecvenței în punerea în aplicare a cerințelor din prezenta directivă în întreaga Comunitate.
(38) Accesul la rețelele de transport de CO2 și la siturile de stocare de CO2, indiferent de localizarea geografică a utilizatorilor potențiali în cadrul Uniunii, ar putea deveni o condiție de intrare sau de participare concurențială pe piața internă a energiei electrice și termice, în funcție de prețurile relative ale dioxidului de carbon sau ale CSC. Prin urmare, este oportun să se găsească modalități adecvate pentru ca utilizatorii potențiali să beneficieze de acest acces. Acest lucru ar trebui realizat în modalitatea care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru în parte, aplicând obiectivele accesului echitabil, deschis și nediscriminatoriu și luând în considerare, printre altele, capacitatea de transport și de stocare disponibilă sau care poate fi pusă la dispoziție în mod rezonabil, precum și proporția obligațiilor de reducere a CO2 ale acestuia, în conformitate cu instrumentele juridice internaționale și cu legislația comunitară a căror îndeplinire este vizată prin CSC. Conductele pentru transportul CO2 ar trebui, în situațiile în care acest lucru este posibil, să fie concepute astfel încât să faciliteze accesul fluxurilor de CO2 care îndeplinesc pragurile minime rezonabile de compoziție. Statele membre ar trebui să instituie și mecanisme de soluționare a litigiilor pentru a permite soluționarea promptă a litigiilor legate de accesul la rețelele de transport și la siturile de stocare.
(39) Se impune instituirea unor dispoziții pentru a asigura, în cazul transportului transfrontalier de CO2, siturilor de stocare transfrontaliere sau complexelor de stocare transfrontaliere, îndeplinirea concomitentă de către statele membre a cerințelor din prezenta directiva și a celorlalte dispoziții legislative comunitare.
(40) Autoritatea competentă ar trebui să înființeze și să mențină un registru conținând autorizațiile de stocare emise, toate siturile de stocare închise și complexele de stocare înconjurătoare, inclusiv hărți ale întinderii spațiale ale acestora, de care autoritățile naționale competente să țină seama în cadrul procedurilor relevante de planificare și de autorizare. Comisia ar trebui să fie, de asemenea, informată în legătură cu registrul.
(41) Statele membre ar trebui să prezinte rapoarte privind punerea în aplicare a prezentei directive, pe baza chestionarelor întocmite de Comisie în temeiul Directivei 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare și raționalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu (9).
(42) Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul unor încălcări ale dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.
(43) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (10).
(44) În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice anexele. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(45) Directiva 85/337/CEE ar trebui să fie modificată pentru a include captarea și transportul fluxurilor de CO2 în scopul stocării geologice, precum și siturile de stocare în temeiul prezentei directive. Directiva 2004/35/CE ar trebui să fie modificată pentru a include operarea siturilor de stocare în temeiul prezentei directive. Directiva 2008/1/CE ar trebui să fie modificată pentru a include captarea fluxurilor de CO2 emise de instalații în scopul stocării geologice, după cum se prevede în respectiva directivă.
(46) Adoptarea prezentei directive ar trebui să asigure un nivel înalt de protecție a mediului și a sănătății umane față de riscurile pe care le prezintă stocarea geologică a CO2. Din acest motiv, Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (11) și Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (12) ar trebui să fie modificate pentru a exclude dioxidul de carbon captat și transportat în scopul stocării geologice din domeniul de aplicare al acestor instrumente. Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (13) ar trebui, de asemenea, modificată pentru a permite injectarea de CO2 în acvifere saline în scopul stocării geologice. Orice astfel de injecție intră sub incidența dispozițiilor legislative comunitare privind protecția apelor subterane și trebuie să fie conformă cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2000/60/CE și cu Directiva 2006/118/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării (14).
(47) Tranziția către producerea de energie cu emisii scăzute de dioxid de carbon necesită, în cazul producerii de energie din combustibili fosili, realizarea de noi investiții astfel încât să se faciliteze reducerile substanțiale de emisii. În acest sens, Directiva 2001/80/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți din instalații mari de ardere (15) ar trebui modificată pentru a impune tuturor instalațiilor de ardere cu o capacitate specificată, pentru care licența de construcție inițială sau licența de exploatare inițială este acordată după intrarea în vigoare a prezentei directive, să dețină un spațiu adecvat pe amplasamentul instalației pentru echipamentul necesar captării și comprimării CO2, în cazul în care sunt disponibile situri de stocare adecvate și transportul de CO2 și adaptarea în vederea captării de CO2 sunt fezabile din punct de vedere tehnic și economic. Fezabilitatea economică a transportului și a adaptării ar trebui evaluată prin luarea în considerare a costurilor anticipate a emisiilor de CO2 evitate pentru condițiile locale particulare în cazul adaptării și a costurilor anticipate ale cotelor de CO2 în Comunitate. Proiecțiile are trebui să se bazeze pe cele mai recente dovezi; ar trebui efectuate o analiză a opțiunilor tehnice și o analiză a surselor de incertitudine în procesele de evaluare. Autoritatea competentă ar trebui să stabilească dacă sunt îndeplinite aceste condiții pe baza unei evaluări efectuate de operator și a altor informații disponibile, în special în ceea ce privește protecția mediului și a sănătății umane.
(48) Comisia ar trebui să realizeze până la 30 iunie 2015 o revizuire a prezentei directive luând în considerare experiența dobândită în faza inițială a punerii în aplicare și să facă propuneri de revizuire a acesteia, după caz.
(49) Deoarece obiectivul prezentei directive, respectiv instituirea unui cadru juridic pentru stocarea sigură a CO2, nu poate fi realizat la un nivel suficient de statele membre prin acțiune individuală și, prin urmare, poate fi îndeplinit în mod corespunzător, datorită dimensiunii și a efectelor sale, la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității enunțat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul respectiv.
(50) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (16), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care, pe cât posibil, să ilustreze concordanța dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.
(51) Aplicarea prezentei directive nu aduce atingere articolelor 87 și 88 din tratat,