Recitale
(1) Aprovizionarea Comunității cu țiței și cu produse petroliere rămâne o chestiune extrem de importantă, în special pentru sectorul transporturilor și pentru industria chimică.
(2) Concentrarea din ce în ce mai intensă a producției, diminuarea rezervelor petroliere, precum și creșterea consumului mondial de produse petroliere contribuie la înmulțirea riscului unor dificultăți în aprovizionare.
(3) Consiliul European, în Planul său de acțiune (2007-2009) intitulat „Politica energetică pentru Europa”, a subliniat îndeosebi necesitatea sporirii siguranței aprovizionării, atât pentru Uniunea Europeană (UE) în general, cât și pentru fiecare stat membru, printre altele prin revizuirea mecanismelor Uniunii de stocare a petrolului, în special în ceea ce privește disponibilitatea în situații de criză.
(4) Acest obiectiv presupune, între altele, apropierea între sistemul comunitar și sistemul prevăzut de Agenția Internațională pentru Energie (denumită în continuare „AIE”).
(5) În conformitate cu Directiva 2006/67/CE a Consiliului din 24 iulie 2006 privind obligația statelor membre de a menține stocuri minime de țiței și/sau produse petroliere (4), evaluarea stocurilor se realizează în raport cu media zilnică a consumului intern din anul calendaristic precedent. Pe de altă parte, obligațiile impuse în temeiul Acordului privind programul energetic internațional din 18 noiembrie 1974 (denumit în continuare „acordul AIE”) se evaluează pe baza importurilor nete de petrol și produse petroliere. Ținând seama de aceste aspecte, precum de alte diferențe de metodologie, este necesară adaptarea metodei de calcul al obligațiilor de stocare și a metodei de evaluare a stocurilor comunitare de petrol de urgență, în vederea apropierii de metodele utilizate în contextul aplicării acordului AIE, fără a se aduce atingere faptului că ar putea fi necesară o evaluare a metodelor de calcul ale AIE pentru a se ține seama de evoluțiile tehnologice de pe parcursul ultimelor decenii, precum și faptului că statele care nu sunt membre AIE și care sunt complet dependente de importuri ar putea avea nevoie de o perioadă mai mare pentru adaptarea obligațiilor de stocare. Noi modificări ale metodelor și procedurilor de calcul al nivelului stocurilor se pot dovedi necesare și benefice în special pentru a spori și mai mult coerența cu practica AIE, incluzând, de exemplu, modificări care duc la diminuarea, pentru anumite state membre, a procentului de reducere de 10 % aplicat la calculul stocurilor, care ar permite un tratament diferit pentru stocurile de nafta sau care ar permite calcularea stocurilor deținute în tancuri în apele teritoriale ale unui stat membru.
(6) Producția proprie de petrol poate contribui în sine la siguranța aprovizionării, putând reprezenta o justificare întemeiată pentru menținerea, de către statele membre producătoare de petrol, a unor stocuri inferioare celor menținute de celelalte state membre. O astfel de derogare nu ar trebui însă să antreneze o modificare substanțială a obligațiilor de stocare față de cele prevăzute de Directiva 2006/67/CE. Rezultă așadar că obligația de stocare a unor state membre trebuie stabilită în funcție de datele referitoare la consumul intern de petrol, și nu în raport cu importurile.
(7) Concluziile Președinției Consiliului European de la Bruxelles din 8 și 9 martie 2007 arată că devine din ce în ce mai important și presant ca Uniunea Europeană să instituie o politică integrată în domeniul energiei care să combine măsurile luate la nivel european cu cele luate la nivelul statelor membre. Prin urmare, este esențial să se asigure o mai mare convergență între standardele stabilite de mecanismele de stocare aplicate în diferitele state membre.
(8) Disponibilitatea stocurilor petroliere și capacitatea de a garanta alimentarea cu energie constituie elemente esențiale ale siguranței publice în statele membre și în Comunitate. Existența în Comunitate a unor entități centrale de stocare (ECS-uri) contribuie la atingerea acestor obiective. Pentru a permite diferitelor state membre interesate să își utilizeze în modul cel mai eficace normele de drept național pentru definirea statutului entităților centrale de stocare proprii fiecăruia, limitând în același timp sarcina financiară reprezentată de activitățile de stocare suportată de consumatorii finali, este suficient să se interzică utilizarea stocurilor în scopuri comerciale, permițând totodată menținerea stocurilor petroliere oriunde în Comunitate și de către orice entitate centrală de stocare înființată în acest scop.
(9) Date fiind obiectivele legislației comunitare privind stocurile petroliere, alături de preocupările în materie de securitate ale unor state membre, precum și dorința de a crește rigoarea și transparența mecanismelor de solidaritate între statele membre, este necesară o concentrare cât mai mare posibil a funcționării entităților centrale de stocare la propriile teritorii naționale.
(10) Ar trebui să fie posibil ca stocurile de petrol să poată fi deținute în orice loc de pe teritoriul Comunității, cu condiția acordării atenției cuvenite accesibilității din punct de vedere fizic a acestora. Prin urmare, operatorii economici cărora li se aplică obligațiile de stocare ar trebui să se poată elibera de aceaste obligații delegându-le altor operatori economici sau oricăreia dintre entitățile centrale de stocare. În plus, în cazul în care obligațiile respective pot fi delegate unei entități centrale de stocare alese liber dintre entitățile centrale de stocare aflate pe teritoriul Comunității în schimbul unei plăți limitate la costul serviciilor furnizate, riscurile apariției de practici discriminatorii la scară națională vor fi reduse. Dreptul unui operator economic de a delega nu ar trebui să implice obligația din partea niciunui actor să accepte delegarea, cu excepția cazului în care prezenta directivă prevede altfel. În cazul în care statele membre decid să limiteze drepturile operatorilor de a delega, acestea trebuie să asigure că operatorilor le este garantat dreptul de a delega un anumit procentaj minim din obligația lor; prin urmare, respectivele state membre ar trebui să asigure faptul că entitatea centrală de stocare proprie va accepta delegarea obligației de stocare cu privire la cantitatea necesară pentru a garanta acest procentaj minim.
(11) Statele membre trebuie să garanteze disponibilitatea absolută a tuturor stocurilor a căror menținere este impusă de legislația comunitară. În vederea garantării acestei disponibilități, proprietatea asupra acestor stocuri nu trebuie să facă obiectul niciunei restricții sau limitări care ar putea să împiedice utilizarea acestora în cazul întreruperii aprovizionării cu petrol. Este necesar ca produsele petroliere ale întreprinderilor expuse unor riscuri semnificative de proceduri de executare a activelor să nu fie luate în calcul. Atunci când se impun obligații de stocare unui operator, declanșarea unei proceduri de faliment sau de concordat ar putea fi considerată revelatoare pentru existența unui astfel de risc.
(12) Pentru ca statele membre să poată reacționa rapid la cazuri de urgențe deosebite sau la crize locale, poate fi oportun să li se permită în astfel de situații utilizarea parțială a stocurilor proprii. Astfel de cazuri de urgențe sau crize locale nu includ și situațiile provocate de creșterea prețului țițeiului sau al produselor petroliere, dar ar putea include întreruperile de alimentare cu gaze naturale care necesită schimbarea destinației combustibilului, cum ar fi utilizarea țițeiului sau a produselor petroliere drept combustibil pentru producția de energie.
(13) Având în vedere aspectele impuse de instituirea unor politici pentru situațiile de criză, de realizarea convergenței standardelor asigurate de mecanismele naționale de stocare și de asigurarea unei vizibilități sporite cu privire la nivelul stocurilor, în special în situații de criză, ar trebui ca statele membre și Comunitatea să dispună de mijloace de intensificare a controlului acestor stocuri. Stocurile menținute în temeiul unor acorduri bilaterale, sau drepturile contractuale de a achiziționa anumite volume de stocuri („tichete”), care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de prezenta directivă, ar trebui să reprezinte instrumente utile compatibile cu scopul asigurării unei mai bune convergențe.
(14) Faptul că o parte importantă din aceste stocuri sunt în proprietatea statelor membre sau a entităților centrale de stocare instituite de diferitele autorități naționale ar trebui să facă posibilă creșterea nivelului de control și de transparență, cel puțin cu privire la respectiva parte din stocuri.
(15) Pentru a contribui la sporirea siguranței aprovizionării în Comunitate, este necesar ca nivelul stocurilor care intră în proprietatea statelor membre sau a entităților centrale de stocare, denumite „stocuri specifice”, stabilite în urma deciziilor statelor membre, să corespundă nevoilor reale în caz de criză. Mai mult, acestea trebuie să aibă un statut juridic propriu, care să le garanteze disponibilitatea deplină în caz de criză. În acest scop, statele membre implicate trebuie să ia măsurile necesare în vederea protejării necondiționate a stocurilor în cauză împotriva oricărei măsuri de executare forțată.
(16) În acest stadiu, cantitățile care vor fi deținute de entitățile centrale de stocare sau de statele membre trebuie stabilite la un nivel fixat în mod independent și voluntar de fiecare dintre statele membre implicate.
(17) Dată fiind necesitatea ridicării nivelurilor de control și de transparență, stocurile de urgență care nu sunt stocuri specifice ar trebui să facă obiectul unor obligații sporite de monitorizare și, în anumite situații, ar trebui să li se ceară statelor membre să notifice măsurile care reglementează disponibilitatea stocurilor de urgență și orice modificări aduse modalităților de menținere a acestora.
(18) Fluctuațiile de volum al stocurilor specifice datorate operațiilor individuale de înlocuire a stocurilor individuale ar putea fi permise pentru a se putea efectua anumite operații necesare, cum ar fi cele destinate asigurării prospețimii stocurilor, asigurării conformității cu specificațiile produsului schimbat sau lansării unor noi licitații pentru depozitare.
(19) În cazul în care stocurile de urgență și stocurile specifice sunt combinate cu alte stocuri deținute de operatori economici, trebuie accentuată transparența nivelurilor stocurilor de urgență.
(20) Frecvența întocmirii situațiilor stocurilor, precum și termenele în care acestea trebuie puse la dispoziție, stabilite de Directiva 2006/67/CE, par să difere față de diversele sisteme de stocare a petrolului instituite în alte părți ale lumii. În rezoluția cu privire la impactul macroeconomic ale majorării prețului energiei, Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru adoptarea unei raportări mai frecvente.
(21) Pentru a evita duplicarea raportării în ceea ce privește informațiile pe care statele membre vor trebui să le prezinte cu privire la diferite categorii de produse, Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile energetice (5) trebuie să servească drept punct de referință pentru diversele categorii de produse petroliere prevăzute de prezenta directivă.
(22) În vederea sporirii siguranței aprovizionării, a informării mai cuprinzătoare a piețelor, a sporirii gradului de încredere a consumatorilor cu privire la situația stocurilor petroliere, cât și a optimizării mijloacelor de transmitere a informațiilor, ar trebui să se prevadă posibilitatea aducerii unor modificări și precizări ulterioare legate de modalitățile de întocmire și de comunicare a situațiilor statistice.
(23) Ținând seama de aceleași obiective, întocmirea și comunicarea de situații statistice ar trebui extinse și în cazul altor stocuri, nu doar al stocurilor de urgență și al stocurilor specifice, situațiile respective trebuind prezentate pe bază lunară.
(24) Având în vedere că în situațiile prezentate Comisiei ar putea exista discrepanțe sau erori, este necesar ca persoanele angajate sau agenții autorizați de către Comisie să poată verifica situația din statele membre privind stocurile și pregătirea acestora pentru urgență. Regimurile naționale ale statelor membre ar trebui utilizate pentru a se asigura că astfel de verificări pot fi efectuate efectiv în conformitate cu procedurile naționale.
(25) Datele primite sau colectate trebuie să facă obiectul unei prelucrări informatice și statistice complexe. Acest lucru necesită utilizarea de instrumente și proceduri integrate. Comisia trebuie, prin urmare, să poată lua toate măsurile care se impun în acest scop, în special măsuri de dezvoltare a unor noi sisteme informatice.
(26) Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea de către statele membre a datelor cu caracter personal este reglementată de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (6), în vreme ce protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea de către Comisie a datelor cu caracter personal este guvernată de Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (7). În special, aceste acte prevăd prelucrarea datelor cu caracter personal doar într-un scop legitim și stipulează ștergerea imediată a oricărui tip de date cu caracter personal colectate accidental.
(27) Biocarburanții, precum și unii aditivi sunt adesea amestecați cu produse petroliere. În cazul în care sunt amestecați sau există intenția de a fi amestecați cu respectivele produse, ar trebui să fie posibil să fie luate în considerare atât la calculul obligației de stocare, cât și la calculul nivelurilor stocurilor deținute.
(28) Statelor membre implicate ar trebui să li se permită să se conformeze eventualelor obligații care le-ar putea reveni în temeiul unei decizii de punere în circulație a stocurilor luate în aplicarea acordului AIE sau a măsurilor de aplicare a acestuia. O punere în aplicare adecvată și la timp a deciziilor AIE reprezintă un factor-cheie pentru un răspuns eficient la cazurile de dificultăți în aprovizionare. Pentru a asigura acest lucru, statele membre ar trebui să pună în circulație o parte a stocurilor lor de urgență în limita prevăzută de decizia AIE în chestiune. Comisia ar trebui să coopereze îndeaproape cu AIE și să își întemeieze acțiunile la nivelul Comunității pe metodologia AIE. În special, Comisia ar trebui să fie în măsură să recomande punerea în circulație a stocurilor de către toate statele membre, după caz, pentru a completa și facilita punerea în aplicare a deciziei AIE prin care membrii acesteia sunt invitați să pună stocuri în circulație. Este oportun ca statele să răspundă pozitiv la astfel de recomandări ale Comisiei, în scopul obținerii unei solidarități și a unei coeziuni puternice la nivelul Comunității între acele state membre care sunt membre ale AIE și cele care nu sunt, ca răspuns la o disfuncționalitate în ceea ce privește aprovizionarea.
(29) Dispozițiile Directivei 73/238/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 privind măsuri pentru atenuarea efectelor provocate de dificultățile în aprovizionarea cu țiței și produse petroliere (8) vizează în special să compenseze sau cel puțin să atenueze efectele adverse ale unei eventuale situații dificile, fie ea și temporară, care ar avea ca efect reducerea simțitoare a cantităților de țiței și produse petroliere furnizate, inclusiv perturbările grave ale activității economice la nivelul Comunității pe care o astfel de reducere le-ar putea provoca. Prezenta directivă ar trebui să prevadă măsuri similare.
(30) Directiva 73/238/CEE vizează, de asemenea, instituirea unui organ consultativ care să faciliteze coordonarea măsurilor concrete luate sau prevăzute de statele membre. Este necesar ca prezenta directivă să stipuleze, la rândul său, instituirea unui astfel de organ. Este în continuare necesar ca fiecare stat membru să întocmească un plan care să poată fi aplicat în cazul dificultăților apărute în aprovizionarea cu țiței și produse petroliere. În plus, este necesar ca fiecare stat membru să adopte dispoziții cu privire la măsurile organizaționale care vor trebui luate în caz de criză.
(31) Dat fiind faptul că prezenta directivă introduce o serie de mecanisme noi, ar trebui revizuită punerea în aplicare și funcționarea acesteia.
(32) Prezenta directivă înlocuiește sau acoperă toate aspectele abordate de Decizia 68/416/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1968 privind încheierea și punerea în aplicare a acordurilor individuale între guverne cu privire la obligația statelor membre de a menține stocuri minime de țiței și/sau produse petroliere (9). Această decizie devine, prin urmare, caducă.
(33) Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume menținerea unui nivel ridicat de siguranță a aprovizionării cu petrol în Comunitate prin intermediul unor mecanisme viabile și transparente bazate pe solidaritatea între statele membre, respectându-se totodată normele pieței interne și cele în materie de concurență, nu poate fi realizat într-un mod satisfăcător de către statele membre și prin urmare poate fi realizat mai bine la nivel comunitar din cauza dimensiunilor sau efectelor acțiunii preconizate, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, consacrat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cu este enunțat la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(34) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (10).
(35) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare, statele membre sunt încurajate să elaboreze în nume propriu și în interesul comunitar propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, corelația dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.
(36) În consecință, Directivele 73/238/CEE și 2006/67/CE, precum și Decizia 68/416/CEE ar trebui să se abroge,