Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2022/2399 al Parlamentului European și al Consiliului (2) instituie un mediu aferent ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi („mediul aferent ghișeului unic al UE pentru vămi”), care include un sistem electronic de schimb de certificate în cadrul ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi (EU CSW-CERTEX), mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi și diverse sisteme nevamale ale Uniunii a căror utilizare este fie obligatorie, fie voluntară în temeiul dreptului Uniunii.
(2) Pentru a optimiza comerțul cu produse agricole, toate documentele necesare în legislația agricolă pentru îndeplinirea formalităților nevamale trebuie să fie puse la dispoziția autorităților vamale ale statelor membre în format electronic prin intermediul mediului aferent ghișeului unic al UE pentru vămi.
(3) Regulamentul delegat (UE) 2025/1269 al Comisiei (3) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1272 al Comisiei (4) instituie un sistem electronic pentru formalitățile agricole nevamale („ELAN”) pentru a pune documentele care intră în domeniul său de aplicare la dispoziția autorităților vamale în format electronic. Dezvoltarea și utilizarea ELAN necesită adoptarea unui cadru juridic adecvat pentru stabilirea normelor aplicabile sistemului.
(4) Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 al Comisiei (5) stabilește normele de aplicare a sistemului de licențe de import și de export pentru comerțul cu produse agricole, iar Regulamentul delegat (UE) 2020/760 al Comisiei (6) stabilește norme pentru gestionarea contingentelor tarifare de import și de export care fac obiectul licențelor. Regulamentele delegate respective trebuie modificate astfel încât documentele care intră în domeniul lor de aplicare să poată fi puse la dispoziția autorităților vamale ale statelor membre în format electronic prin intermediul mediului aferent ghișeului unic al UE pentru vămi.
(5) Schimbul electronic de licențe prin intermediul ELAN și al EU CSW-CERTEX necesită înlocuirea treptată a modelelor de licențe de import și de export prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239 al Comisiei (7) cu noi modele de date concepute pentru ELAN, denumite ELAN1L-AGRIM și ELAN1L-AGREX, care trebuie să permită utilizarea acestora în format electronic prin intermediul comunicării dintre sistemele electronice naționale, ELAN și EU CSW-CERTEX. Autoritățile emitente competente trebuie să completeze aceste modele de date în conformitate cu normele prevăzute în regulamentul de punere în aplicare respectiv și cu instrucțiunile publicate în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
(6) Prezentul regulament trebuie să țină seama de faptul că utilizarea ELAN urmează să devină obligatorie treptat, în conformitate cu datele perioadei de tranziție prevăzute la articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1272. Pe parcursul perioadei de tranziție prevăzute la alineatele (1) și (2) de la articolul respectiv, licențele se pot baza pe modelele prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239. În plus, pe parcursul perioadei de tranziție prevăzute la articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1272 și până când utilizarea ELAN devine obligatorie pentru autoritățile vamale, documentele care intră în domeniul de aplicare al ELAN pot fi tipărite pe hârtie.
(7) În plus, utilizarea documentelor tipărite pe hârtie poate fi încă posibilă atunci când utilizarea ELAN a devenit obligatorie, ca soluție de rezervă în cazul în care sistemul devine temporar indisponibil. Prezentul regulament trebuie să permită această posibilitate.
(8) Articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 impune ca licențele de import și de export să fie prezentate fizic autorităților vamale. Articolul respectiv trebuie adaptat pentru a se ține seama de utilizarea documentelor electronice și de posibilitatea de a le extrage în format electronic din ELAN.
(9) În mod similar, în cazul în care articolul 5 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 stabilește instrucțiuni privind modul de completare a anumitor secțiuni din licențe pe baza modelelor actuale, articolul respectiv trebuie să fie integrat în instrucțiunile privind modul de completare a noului model de date relevant.
(10) Articolul 6 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 permite transferul licențelor sau al extraselor acestora numai către un singur operator, care, la rândul său, le poate retroceda numai titularului inițial. Trebuie clarificat faptul că, în ceea ce privește licențele eliberate în conformitate cu modelul de date ELAN1L-AGRIM, în cazul retrocedării către titular, licența sau extrasul se poate transfera din nou unui alt operator.
(11) Articolul 8 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 impune statelor membre să notifice licențele de înlocuire eliberate în conformitate cu articolul 15 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239. Prin urmare, articolul 8 din regulamentul delegat respectiv trebuie să înceteze să se aplice licențelor de înlocuire electronice eliberate în ELAN sau comunicate către acesta. Prin urmare, articolul 8 trebuie modificat, ținând seama de faptul că licențele pot fi tipărite în continuare pe hârtie atât înainte ca utilizarea ELAN să devină obligatorie pentru toate autoritățile emitente și autoritățile vamale, cât și în situațiile în care ELAN devine temporar indisponibil. În aceste cazuri, normele privind licențele de înlocuire prevăzute la articolul 8 din regulamentul delegat respectiv și notificarea acestora trebuie să se aplice în continuare.
(12) În conformitate cu anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2016/1237, obligația în materie de licențe de import nu se aplică importurilor de usturoi începând cu 1 octombrie 2017. Prin urmare, obligația de notificare a licențelor „B” trebuie eliminată de la articolul 8 din regulamentul delegat respectiv. În mod similar, trebuie eliminată obligația de a elibera licențe pentru usturoi prevăzută la articolul 10 din regulamentul delegat respectiv.
(13) Articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 trebuie să clarifice faptul că licențele eliberate pentru importurile în sectorul cânepii trebuie să respecte noul model de date ELAN1L-AGRIM.
(14) Articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2020/760 trebuie să includă, în lista normelor aplicabile, Regulamentul delegat (UE) 2025/1269 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1272, care reglementează ELAN.
(15) Articolul 5 din Regulamentul delegat (UE) 2020/760 impune operatorilor economici să prezinte autorităților care eliberează licențe dovada punerii în liberă circulație sau a exportului pentru eliberarea garanțiilor. Articolul respectiv trebuie adaptat pentru a clarifica faptul că, odată ce licențele devin disponibile în format electronic în ELAN, dovada utilizării acestora va putea fi extrasă din ELAN.
(16) Articolul 10 din Regulamentul delegat (UE) 2020/760 impune ca declarația vamală utilizată pentru a dovedi cantitatea de referință a operatorilor să poarte numărul facturii. Cu toate acestea, în urma modificării aduse articolului respectiv prin Regulamentul delegat (UE) 2023/735 al Comisiei (8), importatorii nu mai sunt obligați să își dovedească cantitatea de referință pe baza facturilor. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2020/760 nu ar mai trebui să impună ca declarația vamală să facă trimitere la numărul facturilor.
(17) Utilizarea licențelor electronice prin intermediul ELAN trebuie să reducă obligația statelor membre de a notifica informații cu privire la licențe. În special, cantitățile neutilizate ar putea fi extrase din ELAN, dacă atât autoritățile emitente, cât și autoritățile vamale ale statelor membre utilizează ELAN. În mod similar, statele membre care eliberează licențe în ELAN sau care comunică licențele către sistemul respectiv, pe baza documentelor eliberate de țări terțe, nu trebuie să mai fie obligate să notifice aceste licențe Comisiei, deoarece acestea trebuie să fie disponibile în ELAN.
(18) Modificările introduse prin prezentul regulament trebuie să reflecte faptul că utilizarea ELAN urmează să devină obligatorie pentru toți utilizatorii la sfârșitul perioadei de tranziție prevăzute la articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1272.
(19) Prin urmare, Regulamentele delegate (UE) 2016/1237 și (UE) 2020/760 trebuie modificate în consecință.
(20) Cerințele care impun digitalizarea documentelor necesare pentru punerea în liberă circulație și pentru exportul produselor agricole vizate de prezentul regulament au un impact asupra serviciilor publice digitale transeuropene în sensul Regulamentului (UE) 2024/903 al Parlamentului European și al Consiliului (9). În consecință, a fost efectuată o evaluare a interoperabilității, iar raportul rezultat urmează să fie publicat pe portalul Europa interoperabilă.
(21) Prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru a se asigura aplicarea corectă a normelor înainte ca ELAN să devină disponibil pentru utilizatorii săi în scopul testării,