Recitale
(1) Metanul ocupă locul al doilea după dioxidul de carbon (CO2) în ceea ce privește contribuția sa globală la schimbările climatice și este responsabil pentru aproximativ o treime din încălzirea actuală. Cantitatea de metan din atmosferă la nivel mondial a crescut brusc în ultimul deceniu.
(2) Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), creat în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), a publicat în cel de al șaselea raport de evaluare constatarea că sunt necesare reduceri considerabile ale emisiilor antropice de metan până în 2030 pentru a limita încălzirea globală la 1,5 oC. Raportul respectiv arată că, deși metanul are o perioadă medie de remanență în atmosferă mai scurtă decât CO2, 10-12 ani față de sute de ani, efectul său de seră pe o perioadă de 20 de ani este de peste 80 de ori mai semnificativ decât cel al CO2. În special, potrivit IPCC, pe o perioadă de 100 de ani metanul are un potențial de încălzire globală de 29,8 ori mai mare decât CO2, însă pe o perioadă de 20 de ani efectul este de 82,5 ori mai puternic decât în cazul CO2.
(3) În raportul său din 2020 privind calitatea aerului în Europa, Agenția Europeană de Mediu a afirmat că metanul este un gaz precursor al ozonului troposferic și contribuie la poluarea aerului. Combaterea emisiilor de metan nu numai că ar ajuta mediul și clima, dar ar îmbunătăți și protecția sănătății umane.
(4) Conform estimărilor recente ale Programului ONU pentru Mediu (UNEP) și ale Coaliției pentru climă și aer nepoluat, reducerea cu 45 % a emisiilor de metan până în 2030, pe baza măsurilor specifice disponibile și a unor măsuri suplimentare în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, ar putea evita 0,3 oC din încălzirea globală până în 2045.
(5) Potrivit World Energy Balances, serviciul de date online al Agenției Internaționale a Energiei, Uniunea este cel mai mare importator de energie fosilă din lume și, ca atare, un factor important al emisiilor mondiale de metan.
(6) Pactul verde european combină un set cuprinzător de măsuri și inițiative care se consolidează reciproc și care vizează realizarea neutralității climatice în Uniune până cel târziu în 2050. În comunicarea sa din 11 decembrie 2019 privind Pactul verde european, Comisia a indicat faptul că decarbonizarea sectorului gazelor ar fi facilitată inclusiv prin abordarea problemei emisiilor de metan asociate energiei. În octombrie 2020, Comisia a adoptat o strategie a UE de reducere a emisiilor de metan (denumită în continuare „Strategia privind metanul”), care stabilește măsuri de reducere a emisiilor de metan în Uniune, inclusiv în sectorul energetic, și la nivel internațional. Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (4) stabilește obiectivul realizării neutralității climatice la nivelul întregii economii cel târziu până în 2050 și instituie un angajament obligatoriu al Uniunii de reducere internă a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (emisii după deducerea absorbțiilor) cu cel puțin 55 % comparativ cu nivelurile din 1990, până în 2030. Din evaluarea impactului care însoțește propunerea privind prezentul regulament rezultă că, pe baza ipotezelor opțiunii de politică preferate pentru propunerea legislativă privind metanul, combinate cu ipotezele pachetului legislativ „Pregătiți pentru 55”, 77 % din totalul emisiilor de metan asociate petrolului, gazelor și cărbunelui preconizate pentru 2030 pot fi reduse în mod eficient din punctul de vedere al costurilor din perspectivă socială și ecologică. Acest lucru ar contribui la limitarea încălzirii globale la nivelul de 1,5 oC și ar permite Uniunii să preia efectiv rolul de lider în ceea ce privește combaterea emisiilor de metan și consolidarea securității sale energetice.
(7) Emisiile de metan sunt incluse în domeniul de aplicare al obiectivelor Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 stabilite în Regulamentul (UE) 2021/1119 și al obiectivelor naționale obligatorii de reducere a emisiilor în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Cu toate acestea, în prezent nu există niciun cadru juridic al Uniunii care să stabilească măsuri specifice pentru reducerea emisiilor antropice de metan în sectorul energetic. În plus, deși reglementează emisiile de metan provenite din rafinarea uleiurilor minerale și a gazelor, Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6) nu acoperă și emisiile de metan provenite din alte activități din sectorul energetic.
(8) În acest context, prezentul regulament ar trebui să se aplice reducerii emisiilor de metan din explorarea și exploatarea în amonte de petrol și gaze fosile, în sondele inactive, sondele închise temporar și sondele închise permanent și abandonate, din colectarea și prelucrarea gazelor fosile, din transportul, distribuția și stocarea subterană a gazelor și din instalațiile de gaze naturale lichefiate (GNL). Prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, minelor de cărbune subterane active și minelor de cărbune de suprafață, precum și minelor de cărbune subterane închise sau abandonate.
(9) Normele privind măsurarea cu precizie, monitorizarea, raportarea și verificarea a emisiilor de metan în sectoarele petrolului, gazelor naturale și cărbunelui, precum și privind reducerea acestor emisii, inclusiv prin anchete privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor (LDAR) și restricțiile privind evacuarea în atmosferă și arderea la faclă, asigurând în același timp protecția lucrătorilor împotriva emisiilor de metan, ar trebui să fie abordate printr-un cadru juridic adecvat al Uniunii. Normele stabilite în prezentul regulament ar trebui să sporească transparența în ceea ce privește importurile de energie fosilă în Uniune și să contribuie la o adoptare pe scară mai largă a soluțiilor de atenuare a emisiilor de metan în întreaga lume. Pentru potențialul de încălzire globală ar trebui utilizat un orizont de timp de 20 de ani și unul de 100 de ani.
(10) Respectarea obligațiilor care decurg din prezentul regulament poate necesita investiții din partea entităților reglementate, iar costurile aferente acestor investiții ar trebui să fie luate în considerare la stabilirea tarifelor, sub rezerva principiilor eficienței. Costurile necesare nu ar trebui să genereze o sarcină financiară disproporționată pentru utilizatorii finali și consumatori.
(11) Fiecare stat membru ar trebui să desemneze cel puțin o autoritate competentă care să supravegheze respectarea efectivă de către operatori, întreprinderi, operatorii minieri și importatori a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament și ar trebui să notifice Comisiei această desemnare și eventualele modificări ale acesteia. Autoritățile competente respective ar trebui să dispună de resurse financiare și umane suficiente și ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament în conformitate cu sarcinile care le sunt atribuite în mod specific. Autoritatea competentă ar trebui să stabilească un punct de contact. Având în vedere caracterul transfrontalier al operațiunilor din sectorul energetic și al emisiilor de metan, autoritățile competente ar trebui să coopereze între ele și cu Comisia. În acest context, Comisia și autoritățile competente ar trebui să formeze împreună o rețea de autorități publice care aplică prezentul regulament pentru a încuraja o cooperare strânsă, cu mecanismele necesare pentru schimbul de informații și de bune practici, și pentru a permite organizarea de consultări.
(12) Pentru a asigura o punere în aplicare fără probleme și eficace a prezentului regulament, Comisia ar trebui să sprijine statele membre prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic instituit prin Regulamentul (UE) 2021/240 al Parlamentului European și al Consiliului (7), care oferă expertiză tehnică personalizată pentru elaborarea și punerea în aplicare a reformelor, inclusiv a celor care promovează reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Sprijinul tehnic respectiv ar putea implica, de exemplu, consolidarea capacității administrative, armonizarea cadrelor legislative și schimbul de bune practici relevante.
(13) Pentru a asigura îndeplinirea sarcinilor autorităților competente, operatorii, întreprinderile, operatorii minieri și importatorii ar trebui să le ofere autorităților competente respective întreaga asistență necesară. În plus, operatorii, întreprinderile, operatorii minieri și importatorii ar trebui să ia toate măsurile necesare identificate de autoritățile competente până la data stabilită de autoritățile competente sau până la orice altă dată convenită cu autoritățile competente.
(14) Unul dintre principalele mecanisme aflate la dispoziția autorităților competente ar trebui să fie inspecțiile, inclusiv examinarea documentației și a înregistrărilor, măsurarea emisiilor și controalele la fața locului. Inspecțiile ar trebui să fie desfășurate în mod regulat, pe baza unei evaluări de către autoritățile competente a riscurilor, cum ar fi riscurile de mediu, asociate fiecărui amplasament. Autoritățile competente ar trebui să țină seama de mecanismele de control instituite și de cele mai bune practici pe care le au la dispoziție. În plus, ar trebui să fie efectuate inspecții pentru a investiga plângerile justificate și cazurile de neconformitate și pentru a se asigura că reparațiile sau înlocuirile componentelor și măsurile de atenuare sunt îndeplinite în conformitate cu prezentul regulament, precum și pentru a verifica periodic respectarea de către importatori a prezentului regulament. În cazul în care identifică o încălcare gravă a prezentului regulament, autoritățile competente ar trebui să emită o notificare privind măsurile de remediere care trebuie luate de operator, întreprindere, operatorul minier sau importator. În mod alternativ, autoritățile competente ar trebui să poată decide să solicite operatorului, întreprinderii, operatorului minier sau importatorului să le prezinte spre aprobare o serie de măsuri de remediere în ceea ce privește încălcarea. Autoritățile competente ar trebui să păstreze registre de evidență a inspecțiilor, iar informațiile relevante ar trebui să fie puse la dispoziția publicului în conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8).
(15) Pentru a stabili gravitatea unei încălcări a prezentului regulament, autoritățile competente ar trebui să ia în considerare prejudiciile aduse mediului și impactul asupra siguranței și sănătății umane, precum și probabilitatea ca încălcarea să afecteze în mod semnificativ fiabilitatea și robustețea datelor în ceea ce privește obligațiile de monitorizare și raportare în temeiul prezentului regulament.
(16) Având în vedere proximitatea anumitor surse de emisii de metan față de zonele urbane sau rezidențiale și impactul acestora asupra sănătății, mediului și climei, persoanele fizice sau juridice ar trebui să poată depune plângeri justificate în mod corespunzător la autoritățile competente în legătură cu posibilele încălcări ale prezentului regulament. În acest context, ar trebui să fie posibil să se utilizeze portalul european e-justiție pentru a găzdui informații relevante, astfel cum sunt puse la dispoziție de statele membre, în special datele de contact ale autorităților competente, etapele cele mai importante ale procedurii de depunere a plângerilor, precum și drepturile și normele de bază care trebuie respectate. Autoritățile competente ar trebui să informeze reclamanții cu privire la procedură și la deciziile luate, iar aceștia ar trebui să primească o decizie finală într-un termen rezonabil după depunerea plângerii.
(17) Un cadru solid de verificare îmbunătățește credibilitatea datelor raportate. În plus, nivelul de detaliere și complexitatea tehnică a măsurărilor emisiilor de metan necesită o verificare corespunzătoare a datelor privind emisiile de metan raportate de operatori, întreprinderi, operatorii minieri și importatori. Deși autoverificarea este posibilă, verificarea de către terți asigură o mai mare independență și transparență. În plus, aceasta permite un set armonizat de competențe și de niveluri de expertiză care ar putea să nu fie disponibile pentru toate entitățile publice. Verificatorii ar trebui să fie acreditați de organisme de acreditare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (9) sau să fie autorizați în alt mod, care să fie comparabil cu cerințele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 765/2008. Prin urmare, verificatorii independenți ar trebui să se asigure că rapoartele privind emisiile, întocmite de operatori, întreprinderi, operatorii minieri și importatori, sunt corecte și conforme cu cerințele stabilite în prezentul regulament. Activitățile de verificare ar trebui să fie aliniate la standardele și metodologiile europene relevante sau la alte standarde și metodologii internaționale pentru verificatori și ar trebui să țină seama în mod corespunzător de natura activităților verificate. Verificatorii ar trebui să revizuiască datele din rapoartele privind emisiile pentru a evalua fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea datelor. Pentru a garanta acuratețea datelor, verificatorii ar trebui să efectueze controale anunțate și neanunțate la fața locului. Verificatorii ar trebui să acționeze separat față de autoritățile competente și ar trebui să fie independenți de operatori, întreprinderi, operatorii minieri și importatori, care ar trebui să le ofere întreaga asistență necesară pentru a permite sau a facilita activitățile de verificare, în special în ceea ce privește accesul la amplasamente și prezentarea documentației sau a evidențelor.
(18) În îndeplinirea sarcinilor și în exercitarea competențelor care le revin în temeiul prezentului regulament, Comisia, autoritățile competente și verificatorii ar trebui să ia în considerare informațiile puse la dispoziție la nivel internațional, de exemplu de către Observatorul internațional al emisiilor de metan (IMEO), în special în ceea ce privește metodologiile de agregare și analiză a datelor și verificarea metodologiilor și a proceselor statistice utilizate de operatori, întreprinderi, operatorii minieri și importatori pentru cuantificarea datelor raportate de aceștia privind emisiile. Criteriile de referință în acest sens pot include cadrul de raportare, documentele de orientare tehnică și modelele de raportare aferente Parteneriatului din sectorul petrolului și gazelor pentru reducerea emisiilor de metan (OGMP).
(19) Observatorul internațional al emisiilor de metan (IMEO) a fost înființat în octombrie 2020 de către Uniune în parteneriat cu UNEP, Coaliția pentru climă și aer nepoluat (CCAC) și Agenția Internațională a Energiei și a fost prezentat în cadrul summitului G20 din octombrie 2021. Sarcinile atribuite IMEO includ colectarea, reconcilierea, verificarea și publicarea datelor privind emisiile antropice de metan la nivel mondial. IMEO ar putea să joace un rol în identificarea cazurilor supergeneratoare de emisii prin intermediul unui sistem de depistare și avertizare timpurie.
(20) În calitate de parte la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) (10) și la Acordul de la Paris adoptat în temeiul CCONUSC (11) (denumit în continuare „Acordul de la Paris”), Uniunea are obligația de a prezenta anual un raport de inventariere a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră care să constituie un ansamblu al inventarelor naționale privind gazele cu efect de seră ale statelor membre, elaborat utilizând metodologiile de bune practici acceptate de IPCC.
(21) Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (12) prevede obligația statelor membre de a raporta Comisiei date din inventarele gazelor cu efect de seră și prognozele lor naționale. În conformitate cu regulamentul menționat, raportarea se efectuează utilizând orientările CCONUSC privind raportarea și se bazează adesea mai degrabă pe factori de emisie impliciți decât pe măsurări directe la nivel de sursă, ceea ce implică incertitudini cu privire la originea, frecvența și amploarea emisiilor.
(22) Datele de țară raportate în temeiul dispozițiilor CCONUSC privind raportarea sunt transmise secretariatului CCONUSC în funcție de diferite niveluri de raportare, în concordanță cu orientările IPCC. În contextul respectiv, IPCC sugerează, în general, utilizarea unor metode de nivel superior pentru sursele de emisii care au o influență semnificativă asupra inventarului total al gazelor cu efect de seră al unei țări în ceea ce privește nivelul, tendința sau incertitudinea absolute.
(23) Un nivel reprezintă un nivel de complexitate metodologică. Sunt disponibile trei niveluri. Metodele de nivelul 1 utilizează, de regulă, factorii de emisie impliciți ai IPCC și necesită datele de activitate cele mai elementare și cel mai puțin dezagregate. Nivelurile superioare utilizează, de obicei, metode mai elaborate și factori de emisie specifici fiecărei surse, tehnologii, regiuni sau țări, care se bazează adesea pe măsurări și necesită, în mod normal, date mai detaliate privind activitatea. În mod specific, nivelul 2 necesită utilizarea factorilor de emisie specifici fiecărei țări, în loc de factori de emisie impliciți, în timp ce nivelul 3 necesită date sau măsurări pentru fiecare instalație în parte și cuprinde aplicarea unei evaluări ascendente riguroase în funcție de tipul de sursă la nivelul fiecărei instalații în parte. În adăugirile sale din 2019 la orientările IPCC din 2006 privind inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră, IPCC a afirmat că trecerea de la nivelul 1 la nivelul 3 reprezintă o creștere a certitudinii măsurărilor emisiilor legate de metan.
(24) Statele membre au practici diferite în ceea ce privește nivelul la care raportează către secretariatul CCONUSC emisiile lor de metan legate de producția de energie. Raportarea la nivelul 2 pentru sursele mari de emisii este în conformitate cu orientările IPCC privind raportarea, întrucât nivelul 2 este considerat un nivel de complexitate metodologică superioară. Raportarea la nivelul 1, cel mai scăzut nivel, este încă foarte frecventă în mai multe state membre în ceea ce privește emisiile de metan provenite din exploatarea cărbunelui, a gazelor și a petrolului. În consecință, metodologiile de estimare și raportarea emisiilor de metan legate de producția de energie variază de la un stat membru la altul.
(25) În prezent, inițiativele voluntare coordonate de industrie rămân principalul curs de acțiune pentru cuantificarea și atenuarea emisiilor de metan în multe țări. O inițiativă-cheie coordonată de industrie în sectorul energetic este OGMP, o inițiativă voluntară privind măsurarea și raportarea emisiilor de metan, creată în 2014 de UNEP și CCAC, în al cărei consiliu este reprezentată Comisia. OGMP se axează pe stabilirea celor mai bune practici pentru a îmbunătăți disponibilitatea informațiilor la nivel mondial privind cuantificarea și gestionarea emisiilor de metan și pentru a stimula acțiunile de atenuare pentru reducerea emisiilor de metan. Activitatea OGMP privind elaborarea de standarde și metodologii implică guvernele, societatea civilă și întreprinderile. Până în prezent, peste 115 societăți, cu active în peste 60 de țări de pe cinci continente, reprezentând peste 35 % din producția mondială de petrol și gaze și peste 70 % din fluxurile de GNL au devenit membre ale OGMP 2.0 al UNEP. Cadrul OGMP 2.0 este cea mai recentă versiune a unui standard dinamic privind emisiile de metan și poate oferi o bază adecvată pentru standardele privind emisiile de metan, în temeiul unor standarde științifice solide.
(26) În acest context, este necesar să se îmbunătățească măsurarea emisiilor de metan și calitatea datelor raportate, inclusiv privind principalele surse de emisii de metan asociate energiei produse și consumate în Uniune. În plus, ar trebui să se asigure disponibilitatea datelor la nivel de sursă și o cuantificare solidă a emisiilor de metan, sporind astfel fiabilitatea raportării, precum și domeniul de aplicare al măsurilor adecvate de atenuare.
(27) Pentru ca cuantificarea și raportarea să fie eficace, ar trebui să li se solicite operatorilor și întreprinderilor să cuantifice și să raporteze emisiile de metan în funcție de sursă și să pună la dispoziția statelor membre date agregate pentru ca acestea să poată îmbunătăți acuratețea rapoartelor și inventarelor lor. În plus, este necesară verificarea efectivă a datelor raportate. Pentru a reduce la minimum sarcina administrativă pentru operatori și întreprinderi, aceștia ar trebui să raporteze cu o frecvență anuală.
(28) Prezentul regulament, care se bazează pe părțile relevante ale cadrului OGMP 2.0, contribuie la colectarea de date fiabile și solide care ar constitui o bază suficientă pentru monitorizarea emisiilor de metan și, dacă este necesar, prevede acțiuni suplimentare pentru a reduce și mai mult emisiile de metan.
(29) Cadrul OGMP 2.0 cuprinde cinci niveluri de raportare. Raportarea la nivel de sursă începe la nivelul 3, care este considerat comparabil cu nivelul 3 stabilit de CCONUSC. Aceasta permite utilizarea factorilor de emisie generici. Raportarea la nivelul 4 al OGMP 2.0 necesită măsurări directe ale emisiilor de metan la nivel de sursă și permite utilizarea factorilor de emisie specifici. Raportarea la nivelul 5 al OGMP 2.0 necesită măsurări complementare la nivel de amplasament, în plus față de cuantificarea emisiilor de metan la nivel de sursă. În plus, cadrul OGMP 2.0 impune întreprinderilor să raporteze măsurările directe ale emisiilor de metan în termen de trei ani de la aderarea la OGMP 2.0 pentru activele exploatate și în termen de cinci ani pentru activele neexploatate. Termenele în care operatorii și întreprinderile au obligația de a prezenta rapoartele necesare în temeiul prezentului regulament ar trebui stabilite pe baza abordării adoptate de OGMP 2.0 în ceea ce privește raportarea la nivel de sursă și ținând seama de faptul că un număr mare de întreprinderi din Uniune au aderat deja la OGMP 2.0. Pe lângă cuantificarea la nivel de sursă, cuantificarea la nivel de amplasament permite evaluarea, verificarea și reconcilierea estimărilor la nivel de sursă agregate în funcție de amplasament, asigurând astfel o mai mare încredere în emisiile raportate. În mod similar cu cadrul OGMP 2.0, ar trebui să se impună măsurări la nivel de amplasament pentru reconcilierea cuantificărilor la nivel de sursă.
(30) Conform datelor din inventarul gazelor cu efect de seră al Uniunii care se bazează pe inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră raportate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999, mai mult de jumătate din totalul emisiilor directe de metan din sectorul energetic rezultă din eliberarea neintenționată de metan în atmosferă. În cazul petrolului și al gazelor, astfel de emisii neintenționate de metan reprezintă cea mai mare parte a emisiilor de metan.
(31) Scăpările neintenționate de metan în atmosferă pot apărea în timpul forajului și al extracției, precum și în timpul prelucrării, depozitării, transportului și distribuției către consumatorii finali. Astfel de scăpări pot apărea și în cazul sondelor inactive, al sondelor închise temporar sau al sondelor închise permanent și abandonate. Unele emisii de metan pot fi generate din cauza imperfecțiunilor sau a uzurii obișnuite a componentelor tehnice, cum ar fi îmbinările, flanșele și supapele, sau din cauza componentelor deteriorate, de exemplu în cazul producerii unor accidente. Coroziunea poate provoca, de asemenea, scăpări din pereții echipamentelor presurizate.
(32) Pentru a reduce emisiile de metan, operatorii ar trebui să ia toate măsurile de atenuare adecvate pentru a reduce la minimum emisiile de metan în cadrul operațiunilor lor.
(33) Mai precis, emisiile de metan generate de scăpări sunt cel mai adesea reduse prin anchete LDAR, efectuate mai întâi pentru a identifica scăpările și apoi pentru a le elimina sau pentru a înlocui componentele care prezintă scăpări. Prin urmare, operatorii ar trebui să efectueze anchete LDAR periodice, inclusiv cu privire la componentele care evacuează metan, pentru a verifica existența unor echipamente cu funcționare defectuoasă.
(34) În acest scop, ar trebui instituită o abordare armonizată pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru toți operatorii din Uniune. Această abordare ar trebui să includă cerințe minime pentru anchetele LDAR, lăsând în același timp un grad adecvat de flexibilitate statelor membre și operatorilor. Această flexibilitate este esențială pentru a permite inovarea și dezvoltarea de noi componente, de noi tehnologii LDAR și de noi metode de depistare, prevenind astfel stagnarea tehnologică, în detrimentul protecției mediului. Apar în continuare noi tehnologii LDAR și noi metode de depistare, iar statele membre ar trebui să încurajeze inovarea în acest sector, astfel încât să poată fi adoptate componentele, tehnologiile LDAR și metodele de depistare cu cele mai reduse emisii, precise și eficiente din punctul de vedere al costurilor.
(35) Obligațiile privind anchetele LDAR ar trebui să reflecte bunele practici. Anchetele LDAR ar trebui să vizeze în primul rând depistarea și eliminarea cât mai rapidă a scăpărilor prin repararea sau înlocuirea componentei care prezintă scăpări, mai degrabă decât cuantificarea acestora, iar zonele cu un risc mai ridicat de scăpări ar trebui verificate mai frecvent. Determinarea frecvenței anchetelor LDAR și decizia de a repara sau de a înlocui o componentă ar trebui să fie ghidate nu numai de necesitatea de a repara sau de a înlocui componentele din care scapă metan peste pragul de emisii de metan, ci și de unele considerații operaționale, ținând seama de riscurile pentru siguranță. Astfel, în cazul în care se identifică un risc mai mare pentru siguranță sau un risc mai mare de emisii de metan, autorităților competente ar trebui să li se permită să recomande anchete LDAR mai frecvente pentru componentele relevante sau înlocuirea componentelor cu tehnologii care sunt mai puțin susceptibile de a permite scăpări. Toate scăpările, indiferent de amploare, ar trebui supravegheate și verificate, deoarece scăpările de mică amploare se pot transforma în scăpări de mai mare amploare. Eliminările scăpărilor ar trebui să fie urmate de confirmarea eficacității acestora. Pentru a permite utilizarea unor componente noi sau mai avansate sau a unei noi tehnologii de depistare a emisiilor de metan, ar trebui să fie specificat nivelul scurgerilor de metan la care sau peste care se impune o eliminare, lăsând în același timp operatorilor libertatea de a alege dispozitivul de depistare. După caz, ar trebui să fie posibilă utilizarea tehnologiilor de depistare, cum ar fi monitorizarea continuă, ca parte a anchetelor LDAR, atât timp cât acestea îndeplinesc cerințele prezentului regulament pentru tehnologia avansată de depistare. Operatorii cu cele mai bune performanțe care produc sau prelucrează petrol sau gaze naturale ar trebui să poată aplica frecvențe diferite pentru efectuarea anchetelor LDAR, sub rezerva îndeplinirii condițiilor din prezentul regulament și a aprobării de către autoritățile competente.
(36) Ar trebui să fie efectuate anchete LDAR, utilizând tehnologiile și tehnicile de depistare adecvate disponibile pentru a identifica scăpările: cât mai aproape posibil de fiecare sursă individuală potențială de emisii pentru componentele supraterane și componentele aflate deasupra nivelului mării; la interfața dintre sol și atmosferă într-o primă etapă și, dacă se depistează o potențială scăpare, cât mai aproape posibil de sursa de emisii într-o a doua etapă pentru componentele subterane; și aplicarea celor mai bune tehnici de depistare disponibile pe piață pentru componentele offshore aflate sub nivelul mării sau sub fundul mării.
(37) În ceea ce privește componentele subterane, anchetele LDAR sunt realizate, în general, prin intermediul unui proces în două etape. Prima etapă constă în efectuarea unei prime depistări a scăpărilor și stabilește dacă se efectuează săpături la nivelul solului sau se forează găuri de sondă cu diametru mic în cazul în care conducta este direct accesibilă. Operatorii efectuează săpături sau forează solul dacă scăparea se încadrează în pragul pentru prima depistare a scăpărilor sau îl depășesc. A doua etapă constă în efectuarea unei a doua depistări a scăpărilor de gaze și stabilește dacă acestea trebuie eliminate. Operatorii elimină scăpările în cazul în care acestea se încadrează în cel de al doilea prag de depistare a scăpărilor sau îl depășesc.
(38) Limitele minime de depistare servesc la asigurarea faptului că dispozitivele de depistare sunt suficient de sensibile pentru a depista scăpările astfel cum se prevede în prezentul regulament. Aceste limite minime de depistare, precum și tehnicile de depistare care urmează să fie utilizate ar trebui stabilite de Comisie, ținând seama de diferitele tipuri de componente și de anchetele LDAR, pentru toate categoriile de componente, alături de pragurile de depistare aplicabile în prima etapă a anchetelor LDAR pentru componentele subterane.
(39) Repararea sau înlocuirea ar trebui să aibă loc imediat după depistarea unei scăpări care atinge sau depășește pragul prevăzut în prezentul regulament, ori cât mai curând posibil după aceasta. Ar putea fi necesar să se ia în considerare aspecte de siguranță, administrative și tehnice excepționale, însă ar trebui furnizate dovezi care să justifice orice întârzieri în ceea ce privește repararea sau înlocuirea. Repararea sau înlocuirea ar trebui să utilizeze cele mai bune tehnologii disponibile pe piață și care oferă protecție pe termen lung împotriva scăpărilor viitoare.
(40) Sistemele conectate mici, astfel cum sunt definite în Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului (13), pot întâmpina probleme legate de siguranța alimentării și stabilitatea rețelei în cazul unei opriri a sistemului. Prin urmare, pentru a evita astfel de riscuri pentru siguranța alimentării, ar trebui efectuate lucrări de reparare sau de înlocuire în cursul opririlor programate ale sistemului.
(41) Având în vedere efectul puternic al emisiilor de gaze cu efect de seră, evacuarea în atmosferă ar trebui să fie interzisă, cu excepția urgențelor sau a defecțiunilor, sau în timpul anumitor evenimente specifice în care evacuarea în atmosferă, într-o anumită măsură, este inevitabilă și strict necesară. Pentru a asigura că operatorii nu utilizează echipamente concepute pentru evacuarea în atmosferă, ar trebui adoptate standarde tehnologice care să permită utilizarea unor alternative cu emisii mai scăzute.
(42) Arderea la faclă se consideră a fi ardere la faclă de rutină atunci când se efectuează în timpul procesului normal de exploatare a petrolului, a gazelor și a cărbunelui în absența unui număr adecvat de instalații sau a unei geologii care să permită reinjectarea gazelor produse, utilizarea lor la fața locului sau expedierea lor către o piață. Arderea la faclă de rutină ar trebui interzisă. Arderea la faclă ar trebui permisă în cazul în care este singura alternativă la evacuarea în atmosferă și în cazul în care evacuarea în atmosferă nu este interzisă. Eliminarea arderii la faclă de rutină ar spori, de asemenea, disponibilitatea gazelor naturale pentru piețele de gaze. Evacuarea în atmosferă este mai dăunătoare pentru mediu decât arderea la faclă, deoarece gazul eliberat conține, de regulă, niveluri ridicate de metan, în timp ce arderea la faclă oxidează metanul transformându-l în CO2, care are un potențial de încălzire globală mai scăzut. Prin urmare, în cazul în care nu este disponibilă nicio altă opțiune, arderea la faclă ar trebui să fie preferată evacuării în atmosferă.
(43) Utilizarea arderii la faclă ca alternativă la evacuarea în atmosferă impune ca dispozitivele de ardere la faclă să fie eficiente în ceea ce privește arderea metanului. Din acest motiv, ar trebui inclusă, de asemenea, o cerință privind eficiența arderii pentru cazurile în care arderea la faclă este permisă, iar dispozitivele de ardere la faclă cu o eficiență proiectată a distrugerii și a îndepărtării mai mică de 99 % ar trebui eliminate treptat. De asemenea, ar trebui să se prevadă obligația de utilizare a dispozitivelor cu autoaprindere sau a arzătoarelor-pilot cu flacără permanentă, care oferă o aprindere mai fiabilă, deoarece nu sunt afectate de vânt.
(44) Reinjectarea ori utilizarea la fața locului a metanului sau expedierea metanului către o piață ar trebui să fie întotdeauna preferabilă evacuării în atmosferă sau arderii la faclă. Operatorii care evacuează metanul în atmosferă ar trebui să furnizeze autorităților competente dovezi că nu a fost posibilă reinjectarea, utilizarea la fața locului, stocarea pentru o utilizare ulterioară, expedierea către o piață sau arderea la faclă a metanului, iar operatorii care practică arderea la faclă ar trebui să furnizeze autorităților competente dovezi că nu a fost posibilă reinjectarea, utilizarea la fața locului, stocarea pentru o utilizare ulterioară sau expedierea către o piață a metanului.
(45) Operatorii ar trebui să notifice fără întârziere autorităților competente evenimentele majore de evacuare în atmosferă și pe cele de ardere la faclă și să prezinte anual autorităților respective rapoarte mai cuprinzătoare cu privire la toate evenimentele de evacuare în atmosferă și la toate cele de ardere la faclă. De asemenea, aceștia ar trebui să se asigure că echipamentele și dispozitivele de evacuare în atmosferă și de ardere la faclă sunt conforme cu standardele prevăzute în dreptul Uniunii.
(46) Emisiile de metan provenite de la sondele inactive, sondele închise temporar și sondele închise permanent și abandonate prezintă riscuri pentru sănătate, pentru siguranță și de mediu. Prin urmare, obligațiile de monitorizare, inclusiv de cuantificarea și, în cazul în care există echipamente de monitorizare a presiunii, de monitorizarea presiunii, și de raportare ar trebui să se aplice în continuare, iar respectivele sonde și amplasamente ale sondelor ar trebui să fie închise permanent, recuperate și decontaminate, după caz. În astfel de cazuri, statele membre ar trebui să aibă un rol predominant, în special pentru a elabora inventare și, în cazul în care nu poate fi identificată nicio parte responsabilă, pentru a raporta emisiile de metan și a stabili planuri de atenuare în termene clare.
(47) În cazul sondelor închise permanent și abandonate, ar trebui să fie furnizată o documentație adecvată care să demonstreze că nu există emisii de metan pentru toate sondele care au fost închise permanent și abandonate în perioada de 30 de ani care precedă intrarea în vigoare a prezentului regulament, precum și la momentul și după intrarea în vigoare a prezentului regulament, și, în cazul în care o astfel de documentație este disponibilă, pentru sondele închise permanent și abandonate cu peste 30 de ani înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament. O astfel de documentație ar trebui să includă cel puțin cuantificarea bazată pe factorii de emisie sau pe eșantioane sau dovezi fiabile privind izolarea permanentă a suprafeței subterane în conformitate cu ISO 16530-1:2017, standardul internațional aplicabil privind integritatea sondei pentru industria petrolului și a gazelor naturale.
(48) În cazul în care li se furnizează autorităților competente dovezi fiabile ale unor cantități semnificative de emisii de metan într-o sondă offshore inactivă, într-o sondă închisă temporar sau într-o sondă închisă permanent și abandonată, după caz, care au fost confirmate de o parte terță independentă, autoritățile competente ar trebui să decidă să aplice obligațiile referitoare la sondele închise temporar în cazul sondei respective.
(49) Numărul de sonde inactive, de sonde închise temporar și de sonde închise permanent și abandonate de pe teritoriul statelor membre variază semnificativ, iar unele state membre au un număr foarte mare de astfel de sonde pe teritoriul lor. Acestor state membre ar trebui să li se permită să aplice o abordare mai graduală în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor privind stabilirea unui inventar al sondelor respective, pentru a asigura proporționalitatea costurilor și a sarcinii administrative asociate inventarului respectiv.
(50) Întrucât probabilitatea ca scăpările de metan din sondele offshore să ajungă la suprafață depinde de mai mulți factori și tinde să scadă odată cu adâncimea apei și având în vedere că necesarul de resurse pentru desfășurarea de anchete și pentru intervenții în ceea ce privește sondele offshore crește odată cu creșterea adâncimii apei și a distanței față de țărm, ar trebui avute în vedere derogări de la anumite obligații în temeiul prezentului regulament pentru sondele offshore situate în ape cu o adâncime mai mare, dacă se pot furniza dovezi solide că impactul asupra climei al emisiilor potențiale de metan provenite de la sondele respective este foarte susceptibil de a fi neglijabil.
(51) Datele din inventarul gazelor cu efect de seră al Uniunii arată că emisiile de metan generate de minele de cărbune reprezintă cea mai mare sursă unică de emisii de metan din sectorul energetic al Uniunii. În 2019, emisiile directe din sectorul cărbunelui au reprezentat 31 % din totalul emisiilor de metan, un nivel aproape egal cu cel al procentului de 33 % al emisiilor directe de metan generate în mod combinat de petrol și gazele fosile.
(52) În prezent, nu există o legislație specifică la nivelul Uniunii care să limiteze emisiile de metan din sectorul cărbunelui, în pofida disponibilității unei game variate de tehnologii de atenuare. Nu există niciun standard de monitorizare, raportare și verificare specific la nivelul Uniunii sau la nivel internațional. În Uniune, raportarea emisiilor de metan din industria cărbunelui face parte din raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre. Datele provenite de la minele de cărbune subterane sunt, de asemenea, incluse în Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați instituit prin Regulamentul (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (14).
(53) Studii recente arată că emisiile de metan sunt legate în principal de activitățile miniere subterane, atât în minele de cărbune active, cât și în cele închise și abandonate. În minele de cărbune subterane active, concentrația de metan din aer este controlată continuu, deoarece constituie un pericol pentru sănătate și siguranță. În cazul minelor de cărbune subterane, marea majoritate a emisiilor de metan apar la nivelul sistemelor de ventilație și evacuare sau de degazificare, care reprezintă cele două modalități principale de reducere a concentrațiilor de metan în canalele de aerisire ale unei mine de cărbune.
(54) Atunci când își încetează exploatarea și sunt închise sau abandonate, minele de cărbune continuă să emită metan, denumit „metan de mină abandonată” (MMA). Aceste emisii de metan se produc, de regulă, în surse punctuale bine definite, cum ar fi puțurile de aerisire sau gurile de evacuare de suprapresiune. Având în vedere creșterea nivelului de ambiție în materie de climă și reorientarea producției de energie către surse de energie cu emisii mai reduse de dioxid de carbon, există riscul ca emisiile de MMA să crească la nivelul Uniunii. Potrivit estimărilor, chiar și după 10 ani de la încetarea exploatării, minele de cărbune neinundate continuă să emită metan la niveluri care ating aproximativ 40 % din emisiile înregistrate la momentul închiderii. În plus, tratamentul MMA rămâne neuniform din cauza diferențelor în materie de drepturi și obligații de proprietate și de exploatare la nivelul Uniunii. Prin urmare, statele membre ar trebui să realizeze inventare ale minelor de cărbune subterane închise și ale minelor de cărbune subterane abandonate în care operațiunile au încetat după data 3 august 1954 și partea responsabilă identificată ar trebui să aibă obligația de a instala dispozitive pentru măsurarea emisiilor de metan.
(55) Minele de cărbune de suprafață active din Uniune produc lignit și emit mai puțin metan decât minele de cărbune subterane. Minele de lignit din Uniune sunt în principal exploatări miniere de cărbune la zi, exceptând o mină de lignit dintr-un stat membru, care este subterană. Conform inventarului gazelor cu efect de seră al Uniunii, în 2019, minele de cărbune de suprafață active au emis 166 de kilotone de metan, comparativ cu 828 de kilotone pentru minele de cărbune subterane. Măsurarea emisiilor de metan provenite de la minele de cărbune de suprafață este dificilă din cauza tendinței metanului de a se răspândi pe o arie largă. Prin urmare, în pofida tehnologiei adecvate disponibile, emisiile de metan provenite de la minele de cărbune de suprafață sunt rareori măsurate. Valorile emisiilor de metan din minele de cărbune de suprafață pot fi obținute utilizând factori de emisie ai cărbunelui specifici bazinelor și, cu o mai mare precizie, factori de emisie specifici minelor sau zăcămintelor, întrucât în bazinele carbonifere există zăcăminte cu diferite capacități de încărcare cu metan. Factorii de emisie pot fi obținuți din măsurarea conținutului de gaz al straturilor eșantionate din miezurile de foraj de explorare. Prin urmare, operatorii minieri ar trebui să cuantifice emisiile de metan în minele de cărbune de suprafață utilizând astfel de factori de emisie.
(56) Emisiile de metan provenite de la minele de cărbune subterane inundate complet tind să scadă semnificativ în timp, pe măsură ce condițiile hidrogeologice se stabilizează în urma închiderii minei de cărbune și a finalizării procesului de inundare. Prin urmare, ar trebui să fie posibil ca astfel de mine de cărbune să fie exceptate de la obligațiile de cuantificare, atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător.
(57) Operatorii minieri ar trebui să efectueze în permanență măsurarea și cuantificarea emisiilor de metan provenite de la puțurile de aerisire din minele de cărbune subterane și măsurarea continuă a metanului evacuat în atmosferă și ars la faclă în stațiile de evacuare. Aceștia ar trebui să utilizeze factori de emisie specifici în ceea ce privește minele de cărbune de suprafață și să raporteze aceste date autorităților competente.
(58) Atenuarea emisiilor de metan poate fi realizată cel mai bine la minele de cărbune subterane active și închise sau minele de cărbune subterane abandonate. Atenuarea eficace a emisiilor de metan generate de minele de cărbune de suprafață active și minele de cărbune de suprafață închise sau abandonate este limitată în prezent de tehnologie. Cu toate acestea, pentru a sprijini cercetarea și dezvoltarea în domeniul tehnologiilor de atenuare a acestor emisii de metan în viitor, ar trebui să existe o monitorizare, o raportare și o verificare eficace și detaliate în ceea ce privește amploarea emisiilor de metan respective.
(59) Minele de cărbune subterane active sunt fie mine de cărbune pentru producerea de energie termică, fie mine de cărbune cocsificabil. Cărbunele pentru producerea de energie termică este utilizat în principal ca sursă de energie, iar cărbunele cocsificabil este utilizat drept combustibil și reactiv în procesul de fabricare a oțelului. Atât minele de cărbune pentru producerea de energie termică, cât și minele de cărbune cocsificabil ar trebui să facă obiectul unor măsuri privind măsurarea, raportarea verificarea și atenuarea emisiilor de metan. Măsurile de atenuare ar trebui puse în aplicare prin eliminarea treptată a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă. Măsurile de atenuare nu ar trebui să conducă la deteriorarea siguranței lucrătorilor.
(60) În cazul minelor de cărbune subterane active, ar trebui puse în aplicare măsuri de atenuare prin eliminarea treptată a dispozitivelor de ardere la faclă cu o eficiență proiectată a distrugerii și a îndepărtării mai mică de 99 %. Inundarea minelor de cărbune subterane închise sau a minelor de cărbune subterane abandonate poate preveni emisiile de metan, însă acest lucru nu se realizează în mod sistematic și prezintă riscuri de mediu. În minele de cărbune respective, dispozitivele de ardere la faclă cu o eficiență proiectată a distrugerii și a îndepărtării mai mică de 99 % ar trebui, de asemenea, să fie eliminate treptat. Întrucât constrângerile geologice și considerațiile de mediu împiedică o abordare universală privind minele de cărbune subterane abandonate, statele membre ar trebui să își stabilească propriul plan de atenuare, ținând seama de aceste constrângeri și de fezabilitatea tehnică a atenuării MMA.
(61) Pentru a reduce emisiile de metan din minele de cărbune active, statelor membre ar trebui să li se permită să introducă sisteme de stimulente pentru reducerea emisiilor de metan, sub rezerva normelor aplicabile privind ajutoarele de stat. Sistemele respective ar putea, în special, să stimuleze investițiile în captarea și injectarea metanului în rețea și reducerea emisiilor de metan provenite de la puțurile de aerisire și de la arderea la faclă. Statelor membre ar trebui să li se permită să introducă sisteme specifice de taxe și tarife pentru a facilita investițiile în reducerea emisiilor de metan, printre altele, ca parte a programelor privind ajutoarele de stat care vizează dezafectarea capacităților de exploatare a cărbunelui, sub rezerva normelor aplicabile privind ajutoarele de stat.
(62) În minele de cărbune închise sau abandonate ar trebui permise cele mai bune practici de atenuare existente pentru reducerea emisiilor de metan, cum ar fi dezvoltarea de proiecte de stocare a energiei geotermale și termice în minele de cărbune inundate, utilizarea de aplicații hidroenergetice în minele de cărbune neinundate, captarea emisiilor de metan prin degazificare, utilizarea dispozitivelor de degazificare relevante pentru siguranță, utilizarea gazelor de mină pentru producția de energie sau îndiguirea apei de mină și alte utilizări posibile.
(63) Uniunea este dependentă de importuri pentru 70 % din consumul său de cărbune superior, 97 % din consumul său de petrol și 90 % din consumul său de gaze fosile. Deși se estimează că ponderea emisiilor de metan antropice emise în Europa în cadrul celor de la nivel mondial este de doar aproximativ 6 %, consumul de combustibili fosili și dependența de importul acestora contribuie în mod semnificativ la emisiile de metan ale Uniunii.
(64) Efectele încălzirii globale cauzate de emisiile de metan sunt transfrontaliere. Deși unele țări terțe producătoare de energie fosilă încep să ia măsuri pe plan intern pentru a reduce emisiile de metan în sectorul lor energetic, mulți producători din țări terțe și mulți exportatori nu fac obiectul niciunei reglementări pe piața lor internă. Aceștia au nevoie de stimulente clare pentru a-și reduce emisiile de metan. Prin urmare, ar trebui puse la dispoziția piețelor și a publicului larg informații transparente privind emisiile de metan asociate exploatării țițeiului, a gazelor naturale și a cărbunelui introduse pe piața Uniunii.
(65) În prezent, disponibilitatea datelor precise, raportate la CCONUSC nivelul 3 sau prin utilizarea unor metode echivalente, cu privire la emisiile internaționale de metan este limitată. Multe țări terțe exportatoare de energie fosilă nu au transmis încă date complete de inventar către secretariatul CCONUSC. În plus, există dovezi ale unei creșteri semnificative a emisiilor de metan generate de activitățile de exploatare de petrol și gaze la nivel mondial, și anume de la 65 la 80 Mt/an în ultimii 20 de ani.
(66) Astfel cum s-a anunțat în Strategia privind metanul, Uniunea se angajează să colaboreze cu partenerii săi în domeniul energetic și cu alte țări terțe care sunt actori-cheie în ceea ce privește importul și exportul de energie fosilă pentru a aborda problema emisiilor de metan la nivel mondial. Diplomația energetică privind emisiile de metan a avut deja rezultate importante. În septembrie 2021, Uniunea și Statele Unite au anunțat angajamentul mondial referitor la metan, lansat în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP 26) din noiembrie 2021. Angajamentul mondial referitor la metan reprezintă un angajament politic de a colabora pentru a reduce în mod colectiv emisiile de metan la nivel mondial cu 30 % față de nivelurile din 2020 până în 2030 și de a lua măsuri interne cuprinzătoare pentru a realiza acest obiectiv. Acesta include și un angajament de a trece la utilizarea celor mai bune metodologii de inventariere disponibile pentru cuantificarea emisiilor de metan. Peste 100 de țări, reprezentând aproape jumătate din emisiile antropice de metan de la nivel mondial, s-au alăturat deja angajamentului mondial referitor la metan.
(67) IMEO joacă un rol important în creșterea transparenței în ceea ce privește emisiile mondiale de metan în sectorul energetic, iar Comisia ar trebui să își continue cooperarea cu IMEO.
(68) În paralel cu continuarea activității sale diplomatice vizând obținerea unor angajamente mondiale privind reducerea semnificativă a emisiilor de metan, Uniunea încurajează pe mai departe toate eforturile legate de o reducere semnificativă a acestor emisii la nivel mondial și, în special, în țările terțe care furnizează energie fosilă Uniunii.
(69) Prin urmare, ar trebui să se impună importatorilor de țiței, gaze naturale și cărbune în Uniune să furnizeze autorităților competente relevante informații cu privire la măsurile legate de măsurarea, raportarea, verificarea și atenuarea emisiilor de metan întreprinse de exportatorii către Uniune și de producătorii din țări terțe, în special cu privire la aplicarea unor măsuri de reglementare sau voluntare pentru controlul emisiilor de metan ale producătorilor din țări terțe care furnizează țiței, gaze naturale sau cărbune, cum ar fi anchetele LDAR sau măsurile de control și restricționare a evenimentelor de evacuare în atmosferă și a evenimentelor de ardere la faclă. Nivelurile de măsurare și de raportare stabilite în cerințele de informare aplicate importatorilor ar trebui să corespundă celor aplicate operatorilor din Uniune. În plus, obligația importatorilor de a furniza informații cu privire la măsurile luate pentru controlul emisiilor de metan nu ar trebui să fie mai împovărătoare decât obligația corespunzătoare impusă operatorilor din Uniune. Statele membre ar trebui să comunice Comisiei informațiile privind măsurile respective. Pe baza acestor informații, Uniunea ar trebui să creeze și să gestioneze o bază de date privind transparența emisiilor de metan, care să conțină, printre altele, informațiile raportate de întreprinderile din Uniune și de importatorii de țiței, gaze naturale și cărbune. O astfel de bază de date ar servi drept sursă de informații pentru deciziile de cumpărare ale importatorilor de țiței, gaze naturale și cărbune, precum și pentru alte părți interesate și pentru public. Pe lângă baza de date privind transparența emisiilor de metan, Comisia ar trebui să elaboreze profiluri de performanță privind emisiile de metan, care să conțină date privind emisiile de metan legate de țițeiul, gazele naturale și cărbunele introduse pe piața Uniunii. Profilurile respective ar trebui să includă, de asemenea, o evaluare a eforturilor întreprinse de producătorii de energie fosilă din Uniune și de producătorii, importatorii și exportatorii de energie fosilă din țări terțe către Uniune pentru a-și măsura, raporta și reduce emisiile de metan. Aceste profiluri ar trebui să includă, de asemenea, informații cu privire la acțiunile de reglementare privind măsurarea, raportarea, verificarea și atenuarea întreprinse de țările terțe în care se produc țiței, gaze naturale și cărbune.
(70) În plus, Comisia ar trebui să instituie un instrument mondial de monitorizare a emisiilor de metan, care să furnizeze informații cu privire la apariția, amploarea și localizarea evenimentelor cu emisii ridicate de metan din surse de energie, precum și un mecanism de reacție rapidă care să abordeze evenimentele supergeneratoare de emisii survenite în interiorul sau în afara Uniunii. În această privință, Comisia ar trebui să țină seama de orice informații justificate în mod corespunzător primite de la statele membre sau de la părți terțe cu privire la evenimentele supergeneratoare de emisii. Statele membre ar trebui încurajate să desfășoare schimburi de astfel de informații cu Comisia. Aceste instrumente ar trebui să încurajeze suplimentar obținerea de rezultate reale și demonstrabile în urma punerii în aplicare a reglementărilor privind emisiile de metan și a acțiunilor eficace de atenuare întreprinse de întreprinderile din Uniune și de cele care furnizează energie fosilă către Uniune. Ar trebui să fie posibil ca aceste instrumente să se bazeze pe instrumente sau cadre internaționale existente. Instrumentele respective ar trebui să pună în comun date de la mai mulți furnizori și servicii de date certificate, inclusiv de la componenta Copernicus a Programului spațial al Uniunii instituit prin Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului (15) și de la IMEO. Acestea ar trebui să furnizeze informații în scopul dialogurilor bilaterale ale Comisiei cu țările terțe relevante cu privire la politicile și măsurile privind emisiile de metan.
(71) Împreună, baza de date privind transparența emisiilor de metan, profilurile de performanță privind emisiile de metan, instrumentul mondial de monitorizare a emisiilor de metan și mecanismul de reacție rapidă ar trebui să contribuie la creșterea transparenței pentru cumpărătorii din Uniune, permițându-le să ia decizii de aprovizionare în cunoștință de cauză și îmbunătățind posibilitatea unei adoptări pe scară mai largă a soluțiilor de atenuare a emisiilor de metan în întreaga lume. În plus, aceste instrumente ar trebui să stimuleze și mai mult întreprinderile din țări terțe să aplice standarde internaționale de măsurare și raportare a emisiilor de metan, cum ar fi cele adoptate în cadrul OGMP 2.0, sau să adopte măsuri eficace de măsurare, precum și măsuri de raportare și atenuare, și să permită verificarea.
(72) Noile contracte pe care importatorii din Uniune le încheie pentru furnizarea de țiței, gaze naturale sau cărbune ar trebui să consolideze adoptarea în țările terțe a unor norme de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de metan echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament. Ar trebui instituite norme care să permită furnizorilor din țările terțe și importatorilor din Uniune să demonstreze echivalența unor astfel de măsuri cu cerințele prezentului regulament, în ceea ce privește țițeiul, gazele naturale sau cărbunele importate în Uniune. Deși în cazul contractelor existente nu pot fi incluse clauze în acest sens, este posibilă includerea unor astfel de clauze în contractele noi sau în contractele existente care sunt în curs de reînnoire, chiar și tacit. În acest context, ar fi utilă pentru întreprinderi existența unor clauze standard recomandate de Comisie.
(73) Ar trebui să fie posibil ca echivalența monitorizării, raportării și verificării emisiilor de metan să fie realizată nu numai prin măsuri aplicate de întreprinderile individuale, ci și la nivel de țară terță, prin intermediul cadrelor juridice în vigoare care reglementează o astfel de monitorizare, raportare și verificare. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie împuternicită să stabilească cerințele privind dovezile care trebuie furnizate de țările terțe în această privință, în baza unei colaborări active cu toate țările terțe exportatoare și ținând seama în mod corespunzător de orice circumstanțe diferite prezente în țările terțe respective și de obligațiile Uniunii în temeiul dreptului internațional. Comisia ar trebui, de asemenea, să fie împuternicită să stabilească și să revoce echivalența pentru anumite țări terțe, după caz.
(74) Pentru a asigura punerea în aplicare corespunzătoare a obligațiilor importatorilor, precum și ale producătorilor sau exportatorilor stabiliți în țări terțe, care aprovizionează Uniunea cu țiței, gaze naturale sau cărbune, ar trebui avute în vedere instrumente, inclusiv dialoguri privind evenimentele supergeneratoare de emisii, decizii de echivalență privind monitorizarea, raportarea și verificarea, precum și adoptarea unor cadre de cooperare. Comisia ar trebui să poată propune instrumente de cooperare cu țările terțe. Aceste instrumente ar trebui să fie adoptate sub rezerva dispozițiilor relevante din tratate, dacă este cazul.
(75) Comisia ar trebui să nu inițieze un dialog cu țările terțe cu privire la evenimentele supergeneratoare de emisii, ar trebui să nu adopte decizii de echivalență și ar trebui să nu recomande deschiderea de negocieri pentru un acord-cadru de cooperare în cazul în care acest lucru ar risca să eludeze măsurile restrictive adoptate în temeiul articolului 29 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) sau al articolului 215 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) cu privire la importul de țiței, gaze naturale și cărbune.
(76) După instituirea bazei de date privind transparența emisiilor de metan, a profilurilor de performanță privind emisiile de metan, a instrumentului mondial de monitorizare a emisiilor de metan și a mecanismului de reacție rapidă, Comisia ar trebui să stabilească metodologia de calculare a intensității metanului în exploatarea țițeiului, a gazelor naturale și a cărbunelui. Metodologia respectivă ar trebui să fie pusă la dispoziția publicului. Pe această bază, Comisia ar trebui să evalueze impactul potențial al diferitelor niveluri ale valorilor maxime ale intensității metanului asupra securității aprovizionării cu energie, precum și asupra competitivității economiei Uniunii.
(77) Comisia ar trebui să fie împuternicită să instituie clase ale intensității metanului și valori maxime ale intensității metanului obligatorii asociate exploatării țițeiului, a gazelor naturale și a cărbunelui introduse pe piața Uniunii, pe baza metodologiei de calculare a intensității metanului în exploatarea țițeiului, a gazelor naturale și a cărbunelui și a evaluării impactului potențial al stabilirii valorilor maxime ale intensității metanului. Valorile respective ar trebui stabilite la niveluri care să promoveze reducerea emisiilor mondiale de metan, menținând în același timp securitatea aprovizionării cu energie la nivelul Uniunii și la nivel național, asigurând un tratament nediscriminatoriu și protejând competitivitatea economiei Uniunii.
(78) Pentru a asigura punerea în aplicare armonizată a prezentului regulament și pentru a crea un cadru tehnic comun pentru toți actorii din sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui, Comisia ar trebui să ia în considerare, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (16), posibilitatea de a impune organizațiilor de standardizare europene relevante să elaboreze standarde armonizate pentru măsurarea și cuantificarea emisiilor de metan în sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui, pentru anchetele LDAR și pentru echipamentele de evacuare în atmosferă și de ardere la faclă. Standardele respective ar trebui să devină obligatorii în scopul aplicării prezentului regulament, pentru a asigura o abordare armonizată în rândul operatorilor, al întreprinderilor și al operatorilor minieri, precum și al celor implicați în asigurarea conformității cu prezentul regulament, în special Comisia, autoritățile competente și verificatorii. În cazul în care nu pot fi furnizate standarde armonizate sau acestea nu asigură conformitatea cu cerințele prezentului regulament, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte specificații tehnice pentru a acoperi cerințele necesare. Până la data aplicării unor astfel de standarde sau specificații tehnice, operatorii, întreprinderile și operatorii minieri ar trebui să urmeze cele mai avansate practici industriale și să utilizeze cele mai bune tehnologii disponibile.
(79) Statele membre ar trebui să adopte norme privind sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării prezentului regulament și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile respective ar trebui să fie efective, proporționale și cu rol de descurajare. Ar trebui să fie posibil ca sancțiunile respective să includă amenzi și daune cominatorii. Pentru a avea un efect disuasiv semnificativ, sancțiunile ar trebui să fie adecvate tipului de încălcare, beneficiului obținut în urma încălcării și tipului și gravității prejudiciilor aduse mediului și impactului asupra siguranței și sănătății umane. Atunci când impun sancțiuni, autoritățile relevante ar trebui să acorde atenția cuvenită naturii, gravității și duratei încălcării în cauză. Sancțiunile ar trebui impuse în mod nediscriminatoriu și în conformitate cu dreptul Uniunii, cu dreptul internațional și cu dreptul intern. Ar trebui să se respecte garanțiile procedurale aplicabile și principiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(80) În scopul asigurării coerenței, ar trebui stabilită o listă a tipurilor de încălcări care ar urma să facă obiectul unor sancțiuni. În plus, pentru a facilita aplicarea consecventă a sancțiunilor în toate statele membre, ar trebui stabilite criterii neexhaustive și orientative comune pentru aplicarea sancțiunilor. Efectul disuasiv al sancțiunilor ar trebui consolidat prin dispoziții care să prevadă posibilitatea de a publica informațiile referitoare la sancțiunile impuse de statele membre, sub rezerva Regulamentelor (UE) 2016/679 (17) și (UE) 2018/1725 (18) ale Parlamentului European și ale Consiliului în cazul în care sancțiunile sunt impuse persoanelor fizice.
(81) Ca urmare a dispozițiilor care prevăd obligația ca investițiile efectuate de entitățile reglementate să fie luate în considerare la stabilirea tarifelor, Regulamentul (UE) 2019/942 al Parlamentului European și al Consiliului (19) ar trebui modificat pentru a încredința Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) sarcina de a pune la dispoziție un set de indicatori și valori de referință pentru compararea costurilor unitare de investiții legate de măsurarea, cuantificarea, monitorizarea, raportarea, verificarea și reducerea emisiilor de metan pentru proiecte comparabile.
(82) Pentru a defini elementele eliminării treptate a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă în minele de cărbune cocsificabil, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea de restricții privind evacuarea în atmosferă a metanului din puțurile de aerisire pentru minele de cărbune cocsificabil. În plus, pentru a permite solicitarea de informații suplimentare de la importatori, în cazul în care acest lucru este necesar, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a completa prezentul regulament prin modificarea sau suplimentarea informațiilor care trebuie furnizate de importatori. De asemenea, pentru a stabili metodologia de calculare a intensității metanului asociată cu țițeiul, gazele naturale și cărbunele introduse pe piața Uniunii la nivelul producătorului, precum și pentru a stabili clasele și valorile maxime relevante ale intensității metanului, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a completa prezentul regulament. În cele din urmă, pentru a asigura punerea în aplicare armonizată a prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a completa prezentul regulament prin adoptarea de standarde armonizate și de specificații tehnice. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (20). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(83) În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a adopta norme detaliate în ceea ce privește modelele de raportare a emisiilor de metan, limitele minime de depistare și tehnicile de depistare pentru dispozitivele de depistare și pragurile aplicabile primei etape a anchetelor LDAR, precum și procedura, cerințele și deciziile individuale în ceea ce privește echivalența măsurilor de monitorizare, raportare și verificare în țările terțe, în conformitate cu articolul 291 din TFUE. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (21).
(84) Comisia ar trebui să monitorizeze și să revizuiască aplicarea prezentului regulament și să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului. Raportul respectiv ar trebui să evalueze în special eficacitatea și eficiența prezentului regulament, nivelul realizat al reducerii emisiilor de metan și dacă sunt necesare măsuri suplimentare sau alternative. Raportul respectiv ar trebui să țină seama de legislația relevantă a Uniunii din domenii conexe. În funcție de concluziile raportului respectiv și ca parte a revizuirii prezentului regulament, Comisia poate avea în vedere prezentarea unor propuneri legislative adecvate, dacă este cazul.
(85) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea de norme privind măsurarea cu precizie, cuantificarea, monitorizarea, raportarea și verificarea, precum și privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic din Uniune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre ci, mai degrabă, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, obiectivul în cauză poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv,