Recitale
(1) Gazele naturale (denumite în continuare „gaze”) constituie un element esențial al furnizării de energie în Uniune. O mare parte a acestor gaze sunt importate în Uniune din țări terțe.
(2) O perturbare majoră a furnizării de gaze poate afecta toate statele membre, Uniunea și părțile contractante la Tratatul de instituire a Comunității Energiei, semnat la Atena la 25 octombrie 2005. De asemenea, aceasta poate afecta grav economia Uniunii și poate avea un impact social major, în special asupra grupurilor vulnerabile de clienți.
(3) Prezentul regulament are drept obiectiv să asigure că se iau toate măsurile necesare pentru a garanta continuitatea furnizării de gaze în întreaga Uniune, în special pentru clienți protejați, în caz de condiții climatice dificile sau de perturbare a furnizării de gaze. Respectivele obiective ar trebui să fie realizate prin intermediul celor mai eficiente măsuri din punctul de vedere al costurilor și în așa fel încât piețele gazelor să nu fie denaturate.
(4) Dreptul Uniunii, în special Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5), Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (6), Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și Regulamentul (UE) nr. 994/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (8), a avut deja un impact pozitiv semnificativ asupra siguranței furnizării de gaze în Uniune, atât din punctul de vedere al stadiului de pregătire, cât și al măsurilor de atenuare. În prezent, statele membre sunt mai bine pregătite să facă față unei crize a furnizării, întrucât sunt obligate să elaboreze planuri de acțiuni preventive și planuri de urgență, și sunt mai bine protejate, întrucât trebuie să îndeplinească o serie de obligații în ceea ce privește capacitatea infrastructurilor și furnizarea de gaze. Cu toate acestea, raportul Comisiei din octombrie 2014 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 994/2010 a evidențiat domenii în care anumite îmbunătățiri aduse regulamentului respectiv ar putea îmbunătăți și mai mult siguranța furnizării de gaze în Uniune.
(5) Comunicarea Comisiei din 16 octombrie 2014 privind reziliența pe termen scurt a sistemului gazier european a analizat efectele unei perturbări parțiale sau totale a furnizării de gaze din Rusia și a concluzionat că abordările pur naționale nu sunt foarte eficace în cazul unei perturbări grave, având în vedere domeniul lor de aplicare, care este, prin definiție, limitat. Testul de rezistență a arătat modul în care o abordare bazată pe o cooperare mai strânsă între statele membre ar putea reduce semnificativ impactul unor scenarii privind producerea unor perturbări foarte grave în statele membre cele mai vulnerabile.
(6) Securitatea energetică reprezintă unul dintre obiectivele strategiei privind uniunea energetică, astfel cum figurează în Comunicarea Comisiei din 25 februarie 2015 privind o strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice, care a evidențiat, de asemenea, principiul priorității eficienței energetice, precum și necesitatea punerii în aplicare pe deplin a actelor juridice actuale ale Uniunii în domeniul energiei. Comunicarea a evidențiat faptul că uniunea energetică se bazează pe solidaritate, consacrată la articolul 194 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și pe încredere, acestea fiind elemente indispensabile ale securității energetice. Prezentul regulament urmărește să stimuleze solidaritatea și încrederea între statele membre și să pună în aplicare măsurile necesare în vederea atingerii acestor obiective. Totodată, cu ocazia evaluării planurilor de acțiuni preventive și a planurilor de urgență elaborate de statele membre, Comisia ar trebui să fie în măsură să atragă atenția acestora asupra obiectivelor uniunii energetice.
(7) O piață internă a gazelor care funcționează corect constituie cea mai bună garanție pentru a asigura siguranța furnizării de gaze în întreaga Uniune și pentru a reduce riscurile la care este expus fiecare stat membru în fața efectelor nefaste ale perturbării furnizării de gaze. În cazul în care siguranța furnizării de gaze într-un stat membru este amenințată, există riscul ca măsurile elaborate unilateral de statul membru respectiv să compromită buna funcționare a pieței interne a gazelor și să dăuneze furnizării de gaze către clienți din alte state membre. Pentru a permite pieței interne a gazelor să funcționeze chiar și în cazul unui deficit de furnizare, se impune un răspuns coordonat și solidar în fața crizelor de furnizare, atât în termeni de acțiuni preventive, cât și în ceea ce privește reacția la perturbările efective în furnizarea de gaze.
(8) O piață internă a energiei cu adevărat interconectată, cu mai multe puncte de acces și fluxuri inversate poate fi creată numai dacă rețelele de gaze naturale sunt pe deplin interconectate, dacă sunt consolidate platformele de comercializare a gazului natural lichefiat (GNL) din regiunile sudice și estice ale Uniunii, dacă coridorul sudic al gazelor și coridorul de gaz nord-sud sunt finalizate și dacă se dezvoltă în continuare producția autohtonă. Prin urmare, este necesar să se accelereze dezvoltarea interconexiunilor și a proiectelor care vizează diversificarea surselor de furnizare, cum prevede deja Strategia pentru securitatea energetică.
(9) Până în prezent, potențialul adoptării unor măsuri mai eficiente și mai puțin costisitoare prin intermediul cooperării regionale nu a fost pe deplin exploatat. Este vorba nu numai de o mai bună coordonare a măsurilor naționale de atenuare în situații de urgență, ci și de măsuri preventive naționale, cum ar fi stocarea națională sau politicile privind GNL, care pot fi importante din punct de vedere strategic în anumite regiuni ale Uniunii.
(10) Într-un spirit de solidaritate, cooperarea regională, care implică atât autoritățile publice, cât și întreprinderile din sectorul gazelor naturale, ar trebui să fie principiul călăuzitor al prezentului regulament, pentru a atenua riscurile identificate și a optimiza avantajele măsurilor coordonate, precum și pentru a pune în aplicare măsurile cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru consumatorii din Uniune. Cooperarea regională ar trebui completată treptat cu o perspectivă mult consolidată la nivelul Uniunii, care să permită utilizarea tuturor surselor și instrumentelor disponibile de pe întreaga piață internă a gazelor. Evaluarea la nivelul Uniunii a coridoarelor de furnizare în caz de urgență ar trebui integrată în cooperarea regională.
(11) O abordare bazată pe riscuri pentru evaluarea siguranței furnizării și pentru elaborarea unor măsuri de prevenire și de atenuare permite coordonarea eforturilor și aduce beneficii semnificative din punctul de vedere al eficacității măsurilor și al optimizării resurselor. Acest lucru este valabil în special în cazul măsurilor concepute pentru a garanta continuitatea furnizării, în condiții extrem de dificile, a clienților protejați, precum și în cazul măsurilor menite să atenueze impactul unei situații de urgență. O evaluare mai completă și mai precisă a riscurilor corelate, efectuată în comun în cadrul unor grupuri de risc, va permite statelor membre să fie mai bine pregătite pentru o eventuală situație de criză. În plus, în caz de urgență, o abordare coordonată și convenită în prealabil cu privire la siguranța furnizării asigură un răspuns consecvent și reduce riscul efectelor de propagare negative pe care măsurile pur naționale le-ar putea avea în statele membre învecinate.
(12) În interesul abordării bazate pe riscuri, grupurile de risc ar trebui să fie definite pe baza riscurilor transnaționale majore pentru siguranța furnizării de gaze în Uniune. Astfel de riscuri au fost identificate în Comunicarea Comisiei din 16 octombrie 2014 privind reziliența pe termen scurt a sistemului gazier european și a evaluării incluse în ultimul plan de dezvoltare a rețelei pe zece ani (TYNDP) elaborat de Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem de gaze naturale (ENTSOG). Pentru a permite o evaluare mai precisă și mai bine orientată în sensul prezentului regulament, componența grupurilor de risc ar trebui să țină seama de principalele surse și rute de furnizare de gaze.
(13) Pentru a contribui la evaluările comune și naționale ale riscurilor, ENTSOG, în consultare cu Grupul de coordonare pentru gaz (GCG) și cu Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO-E), ar trebui să efectueze o simulare la nivelul Uniunii a scenariilor de perturbare a furnizării și a infrastructurilor. O astfel de simulare ar trebui repetată cel puțin o dată la doi ani. Ca mijloc de consolidare a cooperării regionale prin furnizarea de informații privind fluxurile de gaze, precum și prin furnizarea de expertiză tehnică și operațională, Sistemul Regional de Coordonare pentru Gaze (Sistemul ReCo pentru Gaze), înființat de ENTSOG și compus din grupuri permanente de experți, ar trebui să fie implicat în efectuarea simulărilor. ENTSOG ar trebui să asigure un nivel adecvat de transparență și acces la ipotezele de modelare folosite în scenariile sale.
(14) Comisia ar trebui să fie împuternicită să actualizeze componența grupurilor de risc prin intermediul unui act delegat, în funcție de evoluția riscurilor transnaționale majore pentru siguranța furnizării de gaze în Uniune și de impactul acestei evoluții asupra statelor membre, ținând cont de rezultatele simulării la nivelul Uniunii a scenariilor și de discuțiile din cadrul GCG.
(15) Pentru a face posibilă cooperarea regională, statele membre ar trebui să convină asupra unui mecanism de cooperare în cadrul fiecărui grup de risc. Mecanismul în cauză ar trebui să fie elaborate cu suficient de mult timp înainte pentru a permite efectuarea evaluării comune a riscurilor și discutarea și obținerea unui acord cu privire la măsurile transfrontaliere adecvate și eficace, ceea ce va necesita acordul fiecărui stat membru în cauză, care să fie incluse în capitolele regionale ale planurilor de acțiuni preventive și ale planurilor de urgență, după consultarea Comisiei. Statele membre sunt libere să convină asupra unui mecanism de cooperare care corespunde cel mai bine nevoilor unui anumit grup de risc. Comisia ar trebui să poată avea un rol de facilitare în procesul general și să împărtășească cele mai bune practici pentru organizarea cooperării regionale, precum rotația rolului de coordonare în cadrul grupurilor de risc pentru pregătirea diferitelor documente sau crearea unor organisme specifice. În absența unui acord cu privire la mecanismul de cooperare, Comisia ar trebui să propună un mecanism de cooperare adecvat pentru un anumit grup de risc.
(16) Atunci când efectuează evaluarea comună a riscurilor, autoritățile competente ar trebui să evalueze toți factorii de risc relevanți care ar putea conduce la materializarea riscului transnațional major în vederea căruia a fost creat grupul, inclusiv perturbarea furnizării de la principalul furnizor. Riscurile respective ar trebui să fie abordate prin măsuri transfrontaliere corespunzătoare convenite de autoritățile competente ale statelor membre în cauză. Măsurile transfrontaliere ar trebui să fie incluse în capitolele regionale ale planurilor de acțiuni preventive și ale planurilor de urgență. În plus, autoritățile competente ar trebui să efectueze o evaluare națională cuprinzătoare a riscurilor și să evalueze riscurile naturale, tehnologice, comerciale, financiare, sociale, politice și riscurile legatede piață, precum și orice alt risc relevant. Toate riscurile ar trebui să fie abordate prin măsuri eficace, proporționate și nediscriminatorii, care urmează a fi definite în planurile de acțiuni preventive și în planurile de urgență. Rezultatele evaluărilor comune și naționale ale riscurilor ar trebui să contribuie, de asemenea, la toate evaluările riscurilor prevăzute la articolul 6 din Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9) și ar trebui să fie luate pe deplin în considerare în evaluările la nivel național ale riscurilor.
(17) Pentru a garanta o pregătire optimă și pentru a evita astfel o perturbare a furnizării de gaze sau, în cazul în care aceasta s-ar produce, pentru a-i atenua efectele, autoritățile competente dintr-un anumit grup de risc ar trebui, în urma consultării părților interesate, să elaboreze planuri de acțiuni preventive și planuri de urgență care să conțină capitole regionale. Ele ar trebui să fie concepute astfel încât să abordeze riscurile naționale într-un mod care să valorifice pe deplin oportunitățile oferite de cooperarea regională. Planurile ar trebui să aibă un caracter tehnic și operațional, rolul lor fiind acela de a contribui la prevenirea apariției sau agravării unei situații de urgență sau de a atenua efectele acesteia. Planurile ar trebui să țină cont de securitatea sistemelor de energie electrică și să fie consecvente cu instrumentele de planificare strategică și de raportare ale uniunii energetice.
(18) La elaborarea și la punerea în aplicare a planurilor de acțiuni preventive și a planurilor de urgență, autoritățile competente ar trebui să țină întotdeauna cont de siguranța funcționării rețelei de gaze la nivel național și regional. Ele ar trebui să abordeze și să stabilească, în planurile respective, constrângerile de ordin tehnic care afectează funcționarea rețelei, inclusiv orice motiv tehnic și de securitate care să facă necesară reducerea fluxurilor în caz de urgență.
(19) Comisia ar trebui să evalueze planurile de acțiuni preventive și planurile de urgență ținând seama în mod corespunzător de opiniile exprimate în cadrul GCG și să recomande revizuirea acestora mai ales dacă planurile nu abordează în mod eficace riscurile identificate în evaluarea riscurilor, dacă denaturează concurența sau împiedică buna funcționare a pieței interne a energiei, dacă pun în pericol siguranța furnizării de gaze pentru alte state membre sau dacă nu respectă dispozițiile prezentului regulament sau ale altor norme de drept al Uniunii. Autoritatea competentă a statului membru ar trebui să țină seama de recomandările Comisiei. În cazul în care, după ce autoritatea competentă își adoptă poziția finală, Comisia conchide că măsura respectivă ar pune în pericol siguranța furnizării de gaze pentru un alt stat membru sau pentru Uniune, Comisia ar trebui să continue dialogul cu statul membru în cauză, astfel încât acesta să cadă de acord să modifice măsura sau să renunțe la aceasta.
(20) Planurile de acțiuni preventive și planurile de urgență ar trebui să fie actualizate periodic și publicate. Pentru a se asigura că planurile de urgență sunt întotdeauna actualizate și eficace, statele membre ar trebui să efectueze cel puțin un test în perioada dintre actualizările planurilor, simulând scenarii cu impact ridicat și mediu și reacții în timp real. Autoritățile competente ar trebui să prezinte rezultatele testelor GCG.
(21) Sunt necesare modele globale obligatorii, care să includă toate riscurile ce trebuie luate în considerare în evaluarea riscurilor și toate componentele planurilor de acțiuni preventive și ale planurilor de urgență, pentru a facilita evaluarea riscurilor și pregătirea planurilor, precum și evaluarea lor de către Comisie.
(22) Pentru a facilita comunicarea între statele membre și Comisie, evaluările riscurilor, planurile de acțiuni preventive, planurile de urgență și toate celelalte documente și schimburi de informații prevăzute de prezentul regulament ar trebui notificate prin intermediul unui sistem electronic de notificare sigur și standardizat.
(23) Anumiți clienți, inclusiv clienții casnici și clienții care furnizează servicii sociale esențiale, sunt deosebit de vulnerabili și ar putea necesita protecție împotriva efectelor negative ale unei perturbări a furnizării de gaze. O definiție a unor astfel de clienți protejați nu ar trebui să intre în conflict cu mecanismele de solidaritate ale Uniunii.
(24) Este oportun să se restrângă definiția clienților protejați în temeiul mecanismului de solidaritate. Aceasta este necesară având în vedere obligația statelor membre de a acorda ajutor de solidaritate în cazul unor situații extreme și pentru asigurarea necesităților de bază. Prin urmare, definiția clienților protejați în virtutea principiului solidarității ar trebui să se limiteze la consumatorii casnici, aceasta putând totuși să includă, în condiții specifice, anumite servicii sociale esențiale și anumite instalații de termoficare. Prin urmare, în conformitate cu acest cadru, statele membre pot trata serviciile de asistență medicală, serviciile sociale esențiale, serviciile de urgență și de securitate drept clienți protejați în virtutea principiului solidarității, inclusiv în cazurile în care serviciile respective sunt furnizate de o administrație publică.
(25) Responsabilitatea pentru siguranța furnizării de gaze ar trebui să fie împărțită între întreprinderile din sectorul gazelor naturale, statele membre, acționând prin intermediul autorităților lor competente, și Comisie, în cadrul sferelor lor de competență respective. Această responsabilitate partajată necesită o foarte strânsă cooperare între aceste părți. Cu toate acestea, clienții care utilizează gaze pentru producerea de energie electrică sau în scopuri industriale pot avea, la rândul lor, un rol important în siguranța furnizării de gaze, întrucât ei pot răspunde la o situație de criză adoptând măsuri axate pe cerere, precum contractele cu posibilitate de întrerupere și schimbarea combustibilului, care au un impact imediat asupra echilibrului între cerere și ofertă. Mai mult, siguranța furnizării de gaze către anumiți clienți care utilizează gaze pentru producerea de energie electrică poate fi, de asemenea, considerată esențială în unele cazuri. Într-o situație de urgență, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a acorda prioritate furnizării de gaze către astfel de clienți, în anumite condiții, chiar și în detrimentul furnizării de gaze către clienți protejați. În circumstanțe excepționale, furnizarea prioritară de gaze, într-o situație de urgență, către unii dintre acești clienți în raport cu clienții protejați poate, de asemenea, fi menținută într-un stat membru care acordă ajutor de solidaritate, pentru a se evita afectarea gravă a funcționării sistemului de energie electrică sau de gaze din statul membru respectiv. O astfel de măsură specifică nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2005/89/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10).
(26) Autoritățile competente ar trebui să colaboreze strâns cu alte autorități naționale relevante, în special cu autoritățile naționale de reglementare, atunci când îndeplinesc sarcinile prevăzute în prezentul regulament.
(27) Standardul în materie de infrastructură ar trebui să oblige statele membre să mențină un nivel minim de infrastructură, astfel încât să asigure un grad de redundanță în sistem în cazul unei perturbări a infrastructurii principale unice de gaze. Întrucât o analiză efectuată pe baza formulei N – 1 constituie o abordare bazată exclusiv pe capacitate, rezultatele formulei N – 1 ar trebui completate cu o analiză detaliată care să reflecte și fluxurile de gaze.
(28) Regulamentul (UE) nr. 994/2010 impune operatorilor de transport și de sistem să asigure o capacitate bidirecțională fizică permanentă la toate interconexiunile transfrontaliere, cu excepția cazului în care s-a acordat o derogare de la obligația menționată. Obiectivul său este de a garanta că posibilele beneficii ale capacității bidirecționale permanente sunt întotdeauna avute în vedere atunci când este planificată o nouă interconexiune. Cu toate acestea, capacitatea bidirecțională poate fi folosită pentru furnizarea de gaze atât către statele membre învecinate, cât și către alte state aflate de-a lungul coridorului de furnizare de gaze. Beneficiile pe care le poate avea asigurarea unei capacități bidirecționale fizice permanente pentru siguranța furnizării de gaze trebuie privite dintr-o perspectivă mai largă, în spiritul solidarității și al unei cooperări consolidate. Atunci când se analizează oportunitatea implementării unei capacități bidirecționale, ar trebui să se efectueze o analiză cuprinzătoare costuri-beneficii care să țină cont de întregul coridor de transport. Autoritățile competente vizate ar trebui să fie obligate să reexamineze derogările acordate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 994/2010 pe baza rezultatelor evaluărilor comune ale riscurilor. Obiectivul general ar trebui să fie acela de a dispune de o capacitate bidirecțională în creștere și de a menține pe viitor la minimum proiectele transfrontaliere cu capacitate unidirecțională.
(29) Capacitatea la un punct de interconexiune cu un stat membru poate intra în concurență cu capacitatea la punctele de ieșire din rețeaua de gaze către o instalației de stocare a gazelor. S-ar putea ajunge la o situație în care rezervarea fermă a capacității de ieșire către instalația de stocare reduce capacitatea tehnic disponibilă care poate fi alocată la punctul de interconexiune. Pentru a se asigura un nivel mai ridicat de securitate energetică într-o situație de urgență, prezentul regulament ar trebui să prevadă o regulă clară de acordare a priorității. Oricărei capacități rezervate la punctele de interconexiune ar trebui să i se acorde prioritate față de capacitatea concurentă la un punct de ieșire către o instalație de stocare, permițând astfel operatorului de transport și de sistem să aloce capacitatea tehnică maximă la punctul de interconexiune pentru a face posibile fluxuri mai mari de gaze către statul membru învecinat care a declarat o urgență. Aceasta poate avea drept consecință împiedicarea injectărilor de gaze către instalațiile de stocare sau reducerea volumului acestora, chiar dacă au făcut anterior obiectul unei rezervări ferme. Pentru a compensa pierderile financiare rezultate, prezentul regulament ar trebui să prevadă o compensație echitabilă care să fie aplicată direct și prompt între utilizatorii afectați ai sistemului. Operatorii de transport și de sistem vizați ar trebui să coopereze în conformitate cu actele juridice relevante, în vederea aplicării regulii respective de acordare a priorității.
(30) Directiva 2008/114/CE a Consiliului (11) stabilește un proces menit să consolideze securitatea infrastructurilor critice europene desemnate, inclusiv a anumitor infrastructuri de gaze, în Uniune. Directiva 2008/114/CE contribuie, împreună cu prezentul regulament, la elaborarea unei abordări globale a securității energetice a Uniunii.
(31) Prezentul regulament stabilește standarde de siguranță a furnizării suficient de armonizate și care acoperă cel puțin situațiile de tipul celei din ianuarie 2009, când a fost întreruptă furnizarea de gaze din Rusia. Respectivele standarde țin cont de diferențele dintre statele membre, de obligațiile de asigurare a serviciului public și de măsurile de protecție a clienților, astfel cum sunt menționate la articolul 3 din Directiva 2009/73/CE. Standardele privind siguranța furnizării ar trebui să fie stabile, astfel încât să ofere certitudinea juridică necesară, ar trebui să fie definite cu claritate și nu ar trebui să impună întreprinderilor din sectorul gazelor naturale sarcini nejustificate și disproporționate. De asemenea, ele ar trebui să garanteze egalitatea de acces la clienții naționali pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale din Uniune. Statele membre ar trebui să instituie măsuri care vor asigura, într-o manieră eficace și proporționată, respectarea unui astfel de standard de către întreprinderile din sectorul gazelor naturale, inclusiv posibilitatea de a stabili amenzi pentru furnizori, în cazul în care consideră acest lucru oportun.
(32) Rolurile și responsabilitățile tuturor întreprinderilor din sectorul gazelor naturale și ale autorităților competente ar trebui să fie definite cu precizie, pentru a menține buna funcționare a pieței interne a gazelor, în special în situații de perturbare a furnizării și de criză. Rolurile și responsabilitățile respective ar trebui stabilite în așa fel încât să garanteze respectarea unei abordări pe trei niveluri, care ar implica în primul rând industria și întreprinderile relevante din sectorul gazelor naturale, apoi statele membre la nivel național sau regional și, în ultimă instanță, Uniunea. Prezentul regulament ar trebui să permită întreprinderilor din sectorul gazelor naturale și clienților să se bazeze pe mecanismele pieței pentru cât mai mult timp posibil atunci când sunt confruntați cu perturbări. Cu toate acestea, el ar trebui să prevadă, de asemenea, mecanisme care să fie utilizate atunci când piețele nu mai sunt capabile să facă față singure în mod adecvat unei perturbări a furnizării de gaze.
(33) În eventualitatea unei perturbări a furnizării de gaze, operatorii de pe piață ar trebui să aibă ocazia de a aborda această situație prin măsuri de piață. În cazul în care măsurile bazate pe piață au fost epuizate și continuă să fie insuficiente, statele membre și autoritățile lor competente ar trebui să ia măsuri pentru a elimina sau a atenua efectele unei perturbări a furnizării de gaze.
(34) Atunci când statele membre intenționează să introducă măsuri nebazate pe piață, introducerea unor astfel de măsuri ar trebui să fie însoțită de o descriere a impactului lor economic. În acest mod, clienții vor dispune de informațiile de care au nevoie cu privire la costurile măsurilor respective și se va garanta transparența măsurilor, în special în ceea ce privește impactul lor asupra prețului gazelor.
(35) Comisia ar trebui să aibă competența de a se asigura că noile măsuri preventive nebazate pe piață nu pun în pericol siguranța furnizării de gaze către alte state membre sau în Uniune. Dat fiind că astfel de măsuri pot fi deosebit de dăunătoare pentru siguranța furnizării de gaze, se cuvine ca acestea să intre în vigoare numai după ce au fost aprobate de Comisie sau după ce au fost modificate în conformitate cu o decizie a Comisiei.
(36) Măsurile axate pe cerere, precum schimbarea combustibilului sau reducerea furnizării de gaze către marii clienți industriali într-un mod eficient din punct de vedere economic, pot juca un rol important în garantarea siguranței furnizării de gaze dacă ele pot fi aplicate rapid și pot reduce cererea în mod semnificativ, ca răspuns la o perturbare a furnizării de gaze. Ar trebui depuse mai multe eforturi pentru promovarea utilizării eficiente a energiei, îndeosebi atunci când se impun măsuri axate pe cerere. Ar trebui să fie luat în considerare impactul asupra mediului al oricărei măsuri propuse axate pe cerere și pe ofertă, optându-se de preferință, cât mai mult posibil, pentru utilizarea măsurilor cu cel mai scăzut impact asupra mediului. În același timp, ar trebui luate în considerare aspectele legate de siguranța furnizării de gaze și de competitivitate.
(37) Este necesar să se asigure predictibilitatea acțiunilor care trebuie luate în caz de urgență, astfel încât toți participanții la piață să aibă suficient timp să reacționeze și să se poată pregăti pentru acest tip de situații. Ca regulă generală, autoritățile competente ar trebui, prin urmare, să acționeze în conformitate cu planul lor de urgență. În situații excepționale justificate în mod corespunzător, acestea ar trebui să fie autorizate să ia măsuri care se abat de la planurile respective. Este important, de asemenea, ca situațiile de urgență să fie declarate într-un mod mai transparent și mai previzibil. Informațiile referitoare la poziția de echilibrare a rețelei (starea generală a rețelei de transport), al cărei cadru este stabilit în Regulamentul (UE) nr. 312/2014 al Comisiei (12), pot juca un rol important în acest sens. Aceste informații ar trebui să fie puse, în timp real, la dispoziția autorităților competente și a autorităților naționale de reglementare, în cazul în care acestea din urmă nu sunt autoritățile competente.
(38) Astfel cum s-a demonstrat cu ocazia exercițiului în cadrul căruia s-a efectuat testul de rezistență din octombrie 2014, este nevoie de solidaritate pentru a garanta siguranța furnizării de gaze în Uniune. Aceasta dispersează efectele în mod mai uniform și limitează efectele globale ale unor perturbări grave. Mecanismul de solidaritateeste conceput pentru a face față unor situații extreme în care, într-un stat membru, este amenințată furnizarea către clienții protejați în virtutea principiului solidarității, furnizare considerată o nevoie de bază și o prioritate necesară. Ajutorul de solidaritate asigură cooperarea cu statele membre mai vulnerabile. Totodată, ajutorul de solidaritate este o măsură de ultimă instanță care intervine numai în situații de urgență și numai în condiții stricte. Prin urmare, în cazul în care se declară o situație de urgență într-un stat membru, ar trebui aplicată o abordare treptată și proporționată pentru a garanta siguranța furnizării de gaze. Statul membru care a declarat situația de urgență ar trebui, în primul rând, să pună în aplicare, cu precădere, toate măsurile de urgență prevăzute în planul său de urgență, în vederea asigurării furnizării de gaze către clienții săi protejați în virtutea principiului solidarității. În același timp, toate statele membre care au introdus un standard în materie de furnizare de gaze pe o durată mai mare ar trebui să îl reducă temporar la nivelul standardului de furnizare normală, în vederea sporirii gradului de lichiditate a pieței gazelor, pentru eventualitatea în care statul membru care a declarat situația de urgență indică faptul că sunt necesare acțiuni transfrontaliere. În cazul în care cele două seturi de măsuri nu reușesc să asigure furnizarea necesarului, statele membre direct conectate ar trebui să adopte măsuri de solidaritate pentru a asigura furnizarea de gaze către clienții protejați în virtutea principiului solidarității din statul membru care se confruntă cu situația de urgență, la solicitarea statului membru respectiv. Astfel de măsuri de solidaritate ar trebui să asigure faptul că furnizarea de gaze către clienți, alții decât cei protejați în virtutea principiului solidarității, de pe teritoriul statului membru care acordă ajutor de solidaritate este redusă sau este sistată pentru a face disponibile volumele de gaze în măsura necesară, situație care trebuie menținută atâta vreme cât nu este satisfăcută furnizarea de gaze către clienții protejați în virtutea principiului solidarității din statul membru care a solicitat ajutor de solidaritate. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui înțeleasă ca impunând sau permițând unui stat membru să exercite autoritate publică într-un alt stat membru.
(39) Măsuri de solidaritate ar mai trebui adoptate în ultimă instanță și în cazul în care un stat membru este conectat cu un alt stat membru prin intermediul unei țări terțe, cu excepția cazului în care fluxurile sunt restricționate pe teritoriul țării terțe respective și când există un acord între statele membre în cauză care să implice, după caz, țara terță prin intermediul căreia acestea sunt conectate.
(40) Atunci când măsuri de solidaritate sunt adoptate în ultimă instanță, reducerea sau întreruperea furnizării de gaze în statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui să fie aplicabilă tuturor clienților care nu sunt clienți protejați în virtutea principiului solidarității, indiferent dacă primesc gaze în mod direct sau sub formă de energie termică, prin intermediul unor instalații de termoficare protejate în virtutea principiului solidarității, atunci când acest lucru este necesar pentru ca statul membru să își poată îndeplini obligațiile legate de solidaritate și pentru a se evita tratamentele discriminatorii. Același principiu ar trebui să se aplice în mod simetric clienților care nu sunt clienți protejați în virtutea principiului solidarității din statul membru care primește gaze în temeiul mecanismului de solidaritate.
(41) Atunci când se adoptă măsuri de solidaritate în ultimă instanță, este preferabil ca consumul de gaze în statul membru care acordă ajutor de solidaritate să fie, într-o primă etapă, redus pe bază voluntară, prin intermediul unor măsuri de piață, cum ar fi măsuri voluntare axate pe cerere sau licitații inverse, în care anumiți clienți, cum ar fi clienții industriali, ar urma să precizeze operatorului de transport și de sistem sau altei autorități responsabile prețul pentru care și-ar reduce sau sista consumul de gaze. În cazul în care măsurile de piață se dovedesc a fi insuficiente pentru a acoperi deficitul de furnizare a necesarului de gaze și având în vedere importanța măsurilor de solidaritate în ultimă instanță, statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui, într-o a doua etapă, să fie în măsură să utilizeze măsuri nebazate pe piață, inclusiv aplicarea unor restricții pentru anumite grupuri de clienți, astfel încât să își poată îndeplini obligațiile de solidaritate.
(42) Măsurile de solidaritate de ultimă instanță ar trebui oferite pe bază de compensare. Statul membru care acordă ajutor de solidaritate ar trebui să primească prompt o compensație echitabilă din partea statului membru care beneficiază de acest ajutor, inclusiv pentru gazele livrate pe teritoriul său și pentru toate celelalte costuri relevante și rezonabile generate de această manifestare de solidaritate. Măsurile de solidaritate în ultimă instanță ar trebui să fie oferite cu condiția ca statul membru care solicită ajutor de solidaritate să se angajeze să plătească o astfel de compensație echitabilă și promptă. Prezentul regulament nu armonizează toate aspectele legate de compensația echitabilă. Statele membre în cauză ar trebui să adopte măsurile necesare, în special acorduri tehnice, juridice și financiare, în scopul punerii în aplicare a dispozițiilor privind compensarea promptă și echitabilă între acestea.
(43) Atunci când adoptă măsuri de solidaritate în temeiul dispozițiilor prezentului regulament, statele membre pun în aplicare dreptul Uniunii și sunt, prin urmare, obligate să respecte drepturile fundamentale garantate de dreptul Uniunii. Prin urmare, astfel de măsuri pot genera obligația ca un stat membru să plătească compensație celor afectați de măsurile sale. În consecință, statele membre ar trebui să se asigure că sunt în vigoare norme naționale privind compensarea care respectă dreptul Uniunii și mai ales drepturile fundamentale. Mai mult, ar trebui garantat faptul că statul membru care beneficiază de ajutor de solidaritate acoperă în ultimă instanță toate costurile rezonabile suportate de statul membru care oferă ajutor de solidaritate, plătind compensație și alte costuri rezonabile generate de plata compensațiilor în temeiul normelor naționale în cauză privind compensarea.
(44) Întrucât este posibil să existe mai multe state membre care acordă ajutor de solidaritate unui stat membru solicitant, ar trebui să existe un mecanism de repartizare a sarcinilor. În virtutea respectivului mecanism, după ce consultă toate statele membre implicate, statul membru care solicită ajutor de solidaritate ar trebui să selecteze oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al costului, al rapidității livrării, al fiabilității și diversificării furnizării de gaze din rândul celor avansate de diferitele state membre. Statele membre ar trebui să avanseze astfel de oferte pe baza unor măsuri voluntare axate pe cerere în cea mai mare măsură posibilă și pentru o durată de timp cât mai lungă posibil înainte de a recurge la măsuri nebazate pe piață.
(45) Prezentul regulament introduce, pentru prima dată, un astfel de mecanism de solidaritate între statele membre, ca instrument de atenuare a efectelor unei crize grave survenite în Uniune, care include un mecanism de repartizare a sarcinilor. Prin urmare, Comisia ar trebui să evalueze mecanismul de repartizare a sarcinilor și mecanismul de solidaritate în general, în lumina experienței viitoare acumulate odată ce acestea încep să funcționeze, și să propună, acolo unde este cazul, modificări la acesta.
(46) Statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind mecanismul de solidaritate, inclusiv prin ajungerea la acorduri tehnice, juridice și financiare între statele membre în cauză. Statele membre ar trebui să furnizeze detalii despre respectivele acorduri în planurile lor de urgență. Comisia ar trebui să elaboreze orientări fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic privind principalele elemente care ar trebui să fie incluse în astfel de acorduri.
(47) Atât timp cât un stat membru poate acoperi din propria producție consumul de gaze al clienților săi protejați în virtutea principiului solidarității și, prin urmare, nu este nevoit să solicite ajutor de solidaritate, acesta ar trebui să fie scutit de obligația de a încheia acorduri tehnice, juridice și financiare cu alte state membre cu scopul de a beneficia de ajutor de solidaritate. Acest lucru nu ar trebui să afecteze obligația statului membru respectiv de a acorda ajutor de solidaritate altor state membre.
(48) Este necesar să se prevadă o garanție pentru situația în care Uniunea ar putea suporta costuri ce decurg dintr-o responsabilitate, alta decât cea pentru acte sau conduită ilegale în temeiul articolului 340 al doilea paragraf din TFUE, ca o consecință a măsurilor pe care statele membre sunt obligate să le adopte în temeiul dispozițiilor prezentului regulament privind mecanismul de solidaritate. În ceea ce privește astfel de situații, se cuvine ca statul membru care beneficiază de ajutor de solidaritate să ramburseze Uniunii costurile.
(49) De asemenea, atunci când este necesar, ajutorul de solidaritate ar trebui să ia forma unei asistențe în materie de protecție civilă furnizate de Uniune și de statele membre ale acesteia. Această asistență ar trebui să fie facilitată și coordonată prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii instituit prin Decizia nr. 1313/2013/UE, menit să consolideze cooperarea dintre Uniune și statele sale membre și să faciliteze coordonarea în domeniul protecției civile, în vederea îmbunătățirii eficacității sistemelor de prevenire, de pregătire și de reacție în caz de dezastre naturale și provocate de om.
(50) Accesul la informațiile relevante este esențial pentru evaluarea siguranței furnizării de gaze a unui stat membru sau a unei părți a Uniunii sau în Uniune. În special, este necesar ca statele membre și Comisia să aibă acces în mod regulat la informațiile întreprinderilor din sectorul gazelor naturale privind principalii parametri ai furnizării de gaze, inclusiv la măsurători exacte privind rezervele înmagazinate disponibile, care constituie elemente esențiale pentru elaborarea politicilor de siguranță a furnizării de gaze. Din motive rezonabile, indiferent dacă a fost declarată sau nu o situație de urgență, ar trebui să fie posibil, de asemenea, accesul la informațiile suplimentare necesare pentru evaluarea situației globale a furnizării de gaze. Aceste informații suplimentare ar fi, de regulă, informații referitoare la livrările de gaze, fără legătură cu prețurile, cum ar fi volumele minime și maxime de gaze, punctele de livrare sau condițiile de suspendare a furnizării de gaze.
(51) Un mecanism eficient și specializat pentru accesul statelor membre și al Comisiei la contractele esențiale de furnizare a gazelor ar trebui să garanteze o evaluare completă a riscurilor relevante care pot duce la o perturbare a furnizării de gaze sau care pot afecta măsurile de atenuare necesare în cazul apariției unei situații de criză. În cadrul acestui mecanism, anumite contracte esențiale de furnizare a gazelor ar trebui notificate în mod automat, indiferent dacă gazele provin din interiorul sau din afara Uniunii, autorității competente a celor mai afectate state membre. Contractele noi sau modificările ar trebui notificate imediat după încheierea lor. Pentru a asigura transparența și fiabilitatea, contractele existente ar trebui, de asemenea, notificate. Obligația de notificare ar trebui să includă totodată toate acordurile comerciale relevante pentru executarea contractului de furnizare a gazelor, inclusiv acordurile relevante care ar putea avea legătură cu infrastructura, stocarea și orice alt aspect important pentru siguranța furnizării de gaze.
(52) Orice obligație de notificare automată a unui contract către autoritatea competentă trebuie să fie proporționată. Aplicarea unei astfel de obligații în cazul contractelor încheiate între un furnizor și un cumpărător care acoperă echivalentul a 28 % sau mai mult din consumul anual de gaze pe piața națională reprezintă un echilibru just sub aspectul eficienței administrative și al transparenței și stabilește obligații clare pentru participanții pe piață. Autoritatea competentă ar trebui să evalueze contractul din perspectiva siguranței furnizării de gaze și ar trebuisă transmită Comisiei rezultatele acestei evaluări. Dacă autoritatea competentă nu este sigură dacă un contract pune în pericol siguranța furnizării de gaze a statului membru sau a unei regiuni, aceasta ar trebui să notifice contractul Comisiei spre evaluare. Aceasta nu înseamnă că alte contracte de furnizare a gazelor nu sunt relevante pentru siguranța furnizării de gaze. În consecință, în cazul în care autoritatea competentă a statului membru cel mai afectat sau Comisia consideră că un contract de furnizare a gazelor care nu face obiectul notificării automate prevăzute în prezentul regulament ar putea, având în vedere specificitatea acestuia, grupul de clienți deservit sau relevanța sa pentru siguranța furnizării de gaze, să pună în pericol siguranța furnizării de gaze a unui stat membru, a unei regiuni sau a Uniunii, autoritatea competentă sau Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite contractul respectiv pentru a evalua impactul acestuia asupra siguranței furnizării de gaze. Aceste părți relevante din contract ar putea fi solicitate, de exemplu, în cazul în care modelul de furnizare de gaze al unuia sau mai multor cumpărători dintr-un stat membru ar suferi modificări care nu ar fi de așteptat dacă piețele ar funcționa în mod normal și care ar putea afecta furnizarea de gaze în Uniune sau în părți ale acesteia. Un astfel de mecanism va garanta accesul la alte contracte esențiale de furnizare a gazelor care sunt relevante pentru siguranța furnizării. O astfel de solicitare ar trebui să fie motivată, ținând seama de necesitatea de a limita cât mai mult posibil sarcina administrativă aferentă acestei măsuri.
(53) Comisia poate propune ca statele membre să modifice evaluările riscurilor, planurile de acțiuni preventive și planurile de urgență pentru a ține cont de informațiile obținute din contracte. Dispozițiile prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere dreptului Comisiei de a iniția proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în conformitate cu articolul 258 din TFUE, și de a aplica normele în materie de concurență, inclusiv în ceea ce privește ajutoarele de stat.
(54) Toate contractele sau informațiile contractuale primite în acest cadru, inclusiv evaluările efectuate de autoritatea competentă sau de Comisie, ar trebui să rămână confidențiale, mai ales pentru a proteja informațiile sensibile din punct de vedere comercial, precum și integritatea și buna funcționare a sistemului de schimb de informații. Această confidențialitate poate fi totodată relevantă pentru siguranța publică, având în vedere importanța pe care o materie primă esențială, precum gazele, o poate avea pentru statele membre. Mai mult, evaluările cuprinzătoare și pertinente efectuate de autoritățile competente și de Comisie vor conține, în mod deosebit, informații privind siguranța publică, informații comerciale sau referiri la acestea. Prin urmare, este necesar să se asigure confidențialitatea evaluărilor. Este la fel de important ca cei care primesc informații confidențiale în conformitate cu prezentul regulamentul să intre sub incidența obligației secretului profesional. Comisia, autoritățile competente și autoritățile de reglementare naționale, organismele sau persoanele care primesc informații confidențiale în temeiul prezentului regulament ar trebui să asigure confidențialitatea informațiilor primite.
(55) Ar trebui să existe un sistem proporționat de gestionare a crizelor și de schimb de informații bazat pe trei niveluri de criză: alertă timpurie, alertă și urgență. În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru declară unul dintre nivelurile de criză, aceasta ar trebui să informeze imediat Comisia și autoritățile competente ale statelor membre cu care statul membru al respectivei autorități este direct conectat. În cazul declarării unei situații de urgență, ar mai trebui informate și statele membre din grupul de risc. Comisia ar trebui să declare o situație de urgență la nivel regional sau la cel al Uniunii la cererea a cel puțin două autorități competente care au declarat o situație de urgență. Pentru a asigura nivelul corespunzător de schimb de informații și de cooperare în caz de situație de urgență la nivel regional sau la nivelul Uniunii, Comisia ar trebui să coordoneze acțiunile autorităților competente, ținând seama pe deplin de rezultatele consultării GCG și de informațiile relevante primite de la acest grup. Comisia ar trebui să declare încheiată situația de urgență la nivel regional sau la nivelul Uniunii dacă, în urma analizării situației, conchide că declararea unei situații de urgență nu mai este justificată.
(56) GCG ar trebui să consilieze Comisia pentru a facilita coordonarea măsurilor de siguranță a furnizării de gaze în cazul unei situații de urgență la nivelul Uniunii. De asemenea, el ar trebui să monitorizeze caracterul adecvat și corespunzător al măsurilor care trebuie luate în temeiul prezentului regulament, inclusiv consecvența dintre planurile de acțiuni preventive și planurile de urgență elaborate de diferitele grupuri de risc.
(57) O criză a gazelor s-ar putea extinde dincolo de frontierele Uniunii, afectând și părțile contractante ale Comunității Energiei. În calitate de parte la Tratatul de instituire a Comunității Energiei, Uniunea ar trebui să promoveze amendamente la tratat în scopul creării unei piețe integrate și a unui spațiu unic de reglementare, prin asigurarea unui cadru de reglementare corespunzător și stabil. Pentru a asigura existența, între timp, a unei gestionări eficiente a crizelor la frontierele dintre statele membre și părțile contractante, acestea sunt invitate să coopereze îndeaproape în cadrul activităților de prevenire a unei crize a gazelor, de pregătire pentru o astfel de criză sau de gestionare a acesteia.
(58) Deoarece furnizarea de gaze din țări terțe reprezintă un element central al siguranței furnizării de gaze a Uniunii, Comisia ar trebui să coordoneze acțiunea în raport cu țările terțe, să coopereze cu țările producătoare și cu cele de tranzit pentru instituirea unor mecanisme pentru gestionarea situațiilor de criză și garantarea unui flux stabilde gaze către Uniune. Comisia ar trebui să aibă dreptul de a desfășura un grup operativ pentru a monitoriza fluxurile de gaze către Uniune în situațiile de criză, după o consultare cu statele membre și cu țările terțe implicate, și pe acela de a-și asuma un rol de mediere și facilitare, în cazul în care intervine o criză din cauza unor dificultăți existente într-o țară terță. Comisia ar trebui să prezinte rapoarte periodice către GCG.
(59) În cazul în care există informații fiabile legate de o situație din afara Uniunii care amenință siguranța furnizării de gaze a unuia sau mai multor state membre și care ar putea declanșa un mecanism de alertă timpurie implicând Uniunea și o țară terță, Comisia ar trebui să informeze de îndată GCG, iar Uniunea ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a încerca să dezamorseze situația.
(60) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume acela de a garanta o siguranță a furnizării de gaze în interiorul Uniunii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător prin acțiunea individuală a statelor membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat.
(61) Pentru a permite o reacție rapidă a Uniunii la circumstanțele în schimbare în ceea ce privește siguranța furnizării de gaze, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește componența grupurilor de risc, precum și modelele referitoare la evaluările riscurilor, la planurile de acțiuni preventive și la planurile de urgență. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (13). În special, pentru a se asigura o participare echitabilă la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(62) Dreptul statelor membre de a stabili condițiile de exploatare a resurselor lor energetice în conformitate cu articolul 194 alineatul (2) din TFUE nu este afectat de prezentul regulament.
(63) Regulamentul (UE) nr. 994/2010 ar trebui abrogat. Cu toate acestea, pentru a evita insecuritatea juridică, planurile de acțiuni preventive și planurile de urgență elaborate în temeiul respectivului regulament ar trebui să rămână în vigoare până la data primei adoptări a noilor planuri de acțiuni preventive și a noilor planuri de urgență elaborate în temeiul prezentului regulament,