Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

(1) De-a lungul ultimelor decenii, Uniunea a realizat progrese în crearea unei piețe interne a serviciilor bancare. O mai bună integrare a pieței interne a serviciilor bancare este esențială pentru a stimula creșterea economică în Uniune și finanțarea adecvată a economiei reale. Cu toate acestea, criza financiară și economică a demonstrat că funcționarea pieței interne în acest domeniu se află în pericol și că există un risc din ce în ce mai ridicat de fragmentare financiară. Acest fapt reprezintă un motiv real de îngrijorare pe o piață internă în care băncile ar trebui să poată desfășura activități transfrontaliere semnificative. Piețele interbancare au devenit mai puțin lichide, iar activitățile bancare transfrontaliere sunt în scădere din cauza temerilor în ceea ce privește riscul de contagiune și din cauza lipsei de încredere în alte sisteme bancare naționale și în capacitatea statelor membre de a sprijini băncile.

(2) Divergențele dintre normele naționale în materie de rezoluție din diferite state membre și dintre practicile administrative aferente ale acestora, precum și lipsa unui proces decizional unificat pentru rezoluție în uniunea bancară contribuie la lipsa de încredere menționată și la instabilitatea pieței, deoarece nu asigură previzibilitatea în ceea ce privește rezultatul posibil al situației de dificultate a unei bănci.

(3) În special, diferitele stimulente și practici ale statelor membre în ceea ce privește tratarea creditorilor băncilor aflate în rezoluție și salvarea cu banii contribuabililor a băncilor care se află în dificultate au un impact asupra riscului de credit perceput, a solidității financiare și a solvabilității băncilor din aceste state, creând astfel condiții neechitabile de concurență, ceea ce subminează încrederea publicului în sectorul bancar și împiedică exercitarea libertății de stabilire și libera prestare a serviciilor în cadrul pieței interne, deoarece costurile de finanțare ar fi mai reduse dacă nu ar exista aceste diferențe între practicile statelor membre.

(4) Divergențele dintre normele naționale în materie de rezoluție din diferite state membre și practicile administrative relevante ale acestora pot duce la costuri ale împrumutului mai ridicate pentru bănci și clienți doar pe baza locului de stabilire și indiferent de bonitatea lor reală. În plus, clienții băncilor din unele state membre se confruntă cu rate ale împrumutului mai mari decât clienții băncilor din alte state membre, indiferent de propria bonitate.

(5) Consiliul European din 18 octombrie 2012 a conchis că „Ținând seama de provocările majore cu care se confruntă, este necesară consolidarea uniunii economice și monetare, pentru a asigura bunăstarea economică și socială, precum și stabilitatea și prosperitatea durabilă” și că „procesul spre o uniune economică și monetară profundă ar trebui să se bazeze pe cadrul instituțional și legal al Uniunii și să fie caracterizat prin deschidere și transparență față de statele membre a căror monedă nu este euro, precum și prin respect pentru integritatea pieței interne”. În acest scop, se instituie o uniune bancară susținută de un cadru de reglementare unic pentru serviciile financiare, cuprinzător și detaliat, aplicabil pieței interne în ansamblul său. Procesul de instituire a unei uniuni bancare este caracterizat de deschidere și transparență către statele membre neparticipante și de respectarea integrității pieței interne.

(6) Parlamentul European, în Rezoluția sa din 7 iulie 2010 conținând recomandări către Comisie privind gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar, a cerut „Comisiei să îi prezinte, în temeiul articolelor 50 și 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, una sau mai multe propuneri legislative privind un cadru al UE de gestionare a crizelor, un fond al UE de stabilitate financiară și o unitate de soluționare”, iar în Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012 conținând recomandări destinate Comisiei privind raportul președinților Consiliului European, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Eurogrupului, intitulat „Către o veritabilă uniune economică și monetară”, a afirmat că „pentru funcționarea armonioasă a UEM, este esențial să se întrerupă buclele de reacții negative dintre fondurile suverane, bănci și economia reală” și a subliniat „că sunt necesare de urgență măsuri suplimentare și de mare anvergură pentru soluționarea crizei din sectorul bancar” și pentru „realizarea unei uniuni bancare europene pe deplin operaționale”, asigurând totodată „funcționarea corectă continuă a pieței interne a serviciilor financiare și libera circulație a capitalului”.

(7) Ca prim pas în direcția unei uniuni bancare, mecanismul unic de supraveghere instituit de Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (4) (MUS) va asigura garantarea punerii în aplicare în mod coerent și eficace a politicii Uniunii referitoare la supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, aplicarea cadrului unic de reglementare a serviciilor financiare în același fel instituțiilor de credit din statele membre ale zonei euro și din statele membre din afara zonei euro care aleg să participe la MUS (denumite în continuare „state membre participante”), precum și faptul că respectivele instituții de credit sunt supuse unei supravegheri de cea mai bună calitate.

(8) Mecanismele de rezoluție mai eficiente reprezintă un instrument esențial pentru evitarea daunelor provocate în trecut de intrarea în dificultate a unor bănci.

(9) Atât timp cât normele în materie de rezoluție, practicile și abordările privind repartizarea sarcinilor în acest domeniu rămân la nivel național, iar resursele financiare necesare pentru finanțarea rezoluției sunt colectate și cheltuite la nivel național, piața internă va rămâne fragmentată. Mai mult, autoritățile naționale de supraveghere au stimulente puternice pentru a reduce la minimum impactul potențial al crizelor bancare asupra economiilor lor naționale prin adoptarea de măsuri unilaterale menite să izoleze unele operațiuni bancare (ring fencing), de exemplu, prin limitarea transferurilor și a creditelor intragrup sau prin impunerea majorării lichidităților și a unor cerințe de capital mai stricte filialelor din jurisdicțiile lor care aparțin unor întreprinderi-mamă care se află în dificultate. Acest lucru restrânge activitățile transfrontaliere ale băncilor, creând astfel obstacole în calea exercitării libertăților fundamentale și denaturând concurența pe piața internă. Problemele litigioase privind chestiuni din statele de origine și statele gazdă, deși sunt abordate în contextul MUS și în Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5), pot reduce în continuare eficacitatea proceselor de rezoluție transfrontaliere.

(10) Pentru a aborda aceste probleme a fost necesară intensificarea integrării cadrului de rezoluție pentru instituțiile de credit și firmele de investiții (denumite în continuare „instituții”) cu scopul de a întări Uniunea, a reface stabilitatea financiară și a pune bazele redresării economice. Directiva 2014/59/UE constituie un pas important în armonizarea normelor în materie de rezoluție bancară în întreaga Uniune și prevede obligația autorităților de rezoluție de a coopera atunci când tratează situații de dificultate ale băncilor transfrontaliere. Cu toate acestea, directiva sus-menționată prevede norme minime de armonizare și nu determină centralizarea procesului decizional în materie de rezoluție. Aceasta dispune, în esență, punerea la dispoziția autorităților naționale din fiecare stat membru a unor instrumente și competențe comune în materie de rezoluție, dar lasă o anumită marjă de apreciere respectivelor autorități naționale în ceea ce privește aplicarea instrumentelor și utilizarea mecanismelor de finanțare naționale în sprijinul procedurilor de rezoluție. Acest lucru garantează că autoritățile dispun de instrumentele necesare pentru a interveni suficient de timpuriu și de rapid în cazul unei instituții neviabile sau aflate în dificultate, astfel încât să garanteze continuitatea funcțiilor financiare și economice critice ale acesteia, reducând în același timp la minimum impactul situației de dificultate a instituției asupra economiei și a sistemului financiar. Deși atribuie sarcini de reglementare și mediere Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) („ABE”), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (6), Directiva 2014/59/UE nu împiedică în totalitate adoptarea de decizii separate și potențial contradictorii de către statele membre în ceea ce privește rezoluția grupurilor transfrontaliere, decizii care pot afecta costurile totale ale procesului de rezoluție. În plus, deoarece prevede mecanisme de finanțare naționale, directiva nu reduce suficient dependența băncilor de sprijinul finanțat din bugetele naționale și nu împiedică în totalitate adoptarea unor abordări diferite de către statele membre pentru utilizarea mecanismelor de finanțare.

(11) Pentru statele membre participante, în contextul Mecanismului unic de rezoluție (MUR), o competență centralizată de rezoluție este stabilită și încredințată Comitetului unic de rezoluție instituit în temeiul prezentului regulament (denumit în continuare „comitetul”) și autorităților naționale de rezoluție. Aceasta constituie o parte integrantă din procesul de armonizare în materie de rezoluție desfășurat prin intermediul Directivei 2014/59/UE și al unui set de prevederi uniforme în materie de rezoluție prevăzut în prezentul regulament. Aplicarea uniformă a unui regim de rezoluție în statele membre participante va fi consolidată ca urmare a încredințării sale unei autorități centrale precum MUR. În plus, MUR este strâns legat de procesul de armonizare în materie de supraveghere prudențială, determinat de crearea ABE, a cadrului unic de reglementare a supravegherii prudențiale [Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8)], iar, în statele membre participante, de instituirea MUS căruia i se încredințează aplicarea normelor de supraveghere prudențială ale Uniunii. Supravegherea și rezoluția sunt două aspecte complementare ale instituirii pieței interne a serviciilor financiare, a căror aplicare centralizată poate fi pusă sub semnul dependenței reciproce.

(12) Asigurarea unor decizii eficace în materie de rezoluție pentru băncile din Uniune aflate în dificultate, inclusiv în ceea ce privește utilizarea fondurilor colectate la nivelul Uniunii, este esențială pentru finalizarea pieței interne a serviciilor financiare. În cadrul pieței interne, situațiile de dificultate majoră cu care se confruntă unele bănci dintr-un stat membru pot afecta stabilitatea piețelor financiare din Uniune în ansamblu. Asigurarea unor norme eficiente și uniforme în materie de rezoluție și a unor condiții echitabile de finanțare a rezoluției în toate statele membre este nu numai în interesul statelor membre în care băncile își desfășoară activitatea, ci și în interesul tuturor statelor membre în general, constituind un mijloc de a asigura condiții de concurență echitabile și de a îmbunătăți funcționarea pieței interne. Sistemele bancare de pe piața internă sunt puternic interconectate, grupurile bancare sunt internaționale, iar băncile dețin un procent important de active străine. În lipsa MUR, crizele bancare din statele membre care participă la MUS ar avea un impact sistemic negativ mai puternic și în statele membre neparticipante. Instituirea MUR va asigura o abordare neutră în ceea ce privește băncile aflate în dificultate și va spori stabilitatea băncilor din statele membre participante și va împiedica propagarea efectelor colaterale în statele membre neparticipante, facilitând astfel funcționarea piețe interne în ansamblu. Mecanismele de cooperare care vizează instituții stabilite atât în state membre participante, cât și în state membre neparticipante ar trebui să fie clare și nu ar trebui să fie discriminat, direct sau indirect, niciun stat membru sau grup de state membre, ca loc de prestare a serviciilor financiare.

(13) Pentru a restabili încrederea în sectorul bancar și credibilitatea acestuia, Banca Centrală Europeană (BCE) efectuează în prezent o evaluare detaliată a bilanțurilor contabile ale tuturor băncilor aflate sub supraveghere directă. O astfel de evaluare ar trebui să asigure toate părțile interesate că băncile care participă la MUS, intrând astfel în domeniul de aplicare al MUR, sunt în mod esențial viabile și de încredere.

(14) În urma instituirii MUS, prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, în temeiul căruia băncile din statele membre participante sunt monitorizate fie la nivel central de către BCE, fie de către autoritățile naționale competente în cadrul MUS, există unele divergențe între supravegherea de către Uniune a acestor bănci și modul cum sunt tratate respectivele bănci la nivel național în cadrul procedurilor de rezoluție desfășurate în temeiul Directivei 2014/59/UE, divergențe care vor fi rezolvate odată cu instituirea MUR.

(15) Prezentul regulament se aplică numai băncilor ale cărui supraveghetor din țara de origine este BCE sau autoritatea națională competentă din statele membre a căror monedă este euro sau din statele membre a căror monedă nu este euro care au stabilit legături de strânsă cooperare în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013. Domeniul de aplicare al prezentului regulament este corelat cu domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1024/2013. Într-adevăr, având în vedere nivelul important de interdependență dintre sarcinile de supraveghere atribuite MUS și măsura de rezoluție, crearea unui sistem centralizat de supraveghere care funcționează în conformitate cu articolul 127 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) are o importanță fundamentală în procesul de armonizare a rezoluției în statele membre participante. Faptul de a face obiectul supravegherii de către MUS constituie un atribut specific care plasează entitățile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 într-o poziție distinctă în mod obiectiv și specific pentru procedura de rezoluție. Este necesar să se adopte măsuri în vederea creării unui MUR pentru toate statele membre care participă la MUS, pentru a facilita funcționarea corespunzătoare și stabilă a pieței interne.

(16) În timp ce băncile din statele membre rămase în afara MUS fac obiectul mecanismelor în materie de supraveghere, rezoluție și sprijin financiar aliniate la nivel național, băncile din statele membre care participă la MUS fac obiectul dispozițiilor Uniunii în ceea ce privește supravegherea și al dispozițiilor naționale în ceea ce privește rezoluția și protecția financiară. Deoarece supravegherea și rezoluția se desfășoară pe două niveluri diferite în cadrul MUS, intervenția și rezoluția în cazul băncilor din statele membre care participă la MUS nu ar fi la fel de rapide, consecvente și eficiente ca și în cazul băncilor din statele membre care nu participă la mecanism, Prin urmare, un mecanism centralizat de rezoluție pentru toate băncile care își desfășoară activitatea în statele membre care participă la MUS este esențială pentru a garanta existența unor condiții de concurență echitabile.

(17) Atât timp cât supravegherea rămâne în afara MUS într-un stat membru, acest stat membru ar trebui să fie responsabil și pentru consecințele financiare ale situației de dificultate a unei bănci. Prin urmare, MUR ar trebui să acopere doar băncile și instituțiile financiare care sunt stabilite în statele membre participante la MUS și care fac obiectul supravegherii BCE și a autorităților naționale în cadrul MUS. Băncile stabilite în statele membre care nu participă la MUS nu ar trebui să fie supuse MUR. În cazul în care respectivele state membre ar fi supuse MUR, s-ar crea stimulente nedorite pentru statele membre în cauză. Mai precis, autoritățile de supraveghere din aceste state membre ar putea deveni mai permisive față de băncile din jurisdicțiile lor, deoarece nu ar trebui să suporte întregul risc financiar al disfuncționalităților acestora. Prin urmare, pentru a se asigura paralelismul cu MUS, MUR ar trebui să se aplice statelor membre care participă la MUS. Pe măsură ce statele membre vor adera la MUS, acestea ar trebui să fie supuse în mod automat și MUR. MUR ar putea eventual să se extindă, în cele din urmă, la întreaga piață internă.

(18) Pentru a garanta condiții de concurență echitabile pe piața internă în ansamblu, prezentul regulament este consecvent cu Directiva 2014/59/UE. Prin urmare, adaptează normele și principiile directivei respective la caracteristicile specifice ale MUR și garantează că acesta din urmă dispune de un nivel suficient de finanțare. Atunci când comitetul, Consiliul și Comisia își exercită competențele care le sunt conferite prin prezentul regulament, acestea ar trebui să facă obiectul actelor delegate, standardelor tehnice de reglementare sau punere în aplicare, ghidurilor și recomandărilor adoptate de ABE în temeiul articolelor 10-15 și, respectiv, al articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, în conformitate cu domeniul de aplicare al Directivei 2014/59/UE. Comitetul, Consiliul și Comisia, în limitele capacităților lor, ar trebui, de asemenea, să coopereze cu ABE în conformitate cu articolele 25 și 30 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și să răspundă cererilor privind colectarea de informații adresate lor de către ABE în conformitate cu articolul 35 din respectivul regulament. Se reamintește că, în conformitate cu ultima teză din considerentul 32 din respectivul regulament, „în cazul în care legislația relevantă a Uniunii conferă competențe discreționare autorităților competente […], deciziile adoptate de autoritate nu pot înlocui exercitarea competențelor discreționare în cauză în conformitate cu legislația Uniunii”. Același principiu ar trebui extins și la prezentul regulament, cu respectarea deplină a principiilor înscrise în dreptul primar la Uniunii. Ținând seama de aceste elemente-cheie, ABE ar trebui să își poată îndeplini sarcinile cu eficacitate și să asigure egalitatea de tratament între comitet, Consiliu, Comisie și autoritățile naționale, atunci când îndeplinesc sarcini similare.

(19) Un fond unic de rezoluție (denumit în continuare „fondul”) este un element esențial, în absența căruia MUR nu ar putea funcționa în mod corespunzător. Dacă finanțarea procesului de rezoluție este menținută la nivel național pe termen mai lung, legătura dintre state și sectorul bancar nu se va rupe în totalitate, iar investitorii vor continua să stabilească condiții de împrumut în funcție de locul în care băncile sunt stabilite, mai degrabă decât de bonitatea acestora. Fondul ar trebui să contribuie la asigurarea uniformității practicilor administrative de finanțare a rezoluției și să evite situația în care practicile naționale divergente creează obstacole pentru exercitarea libertăților fundamentale sau denaturează concurența pe piața internă. Fondul ar trebui să fie finanțat prin contribuțiile băncilor colectate la nivel național și pus în comun la nivelul Uniunii în conformitate cu un acord interguvernamental privind transferul și punerea treptată în comun a acestor contribuții (denumit în continuare „acordul”), sporindu-se astfel stabilitatea financiară și limitându-se legătura dintre percepția poziției bugetare a statelor membre, luate separat, și costurile de finanțare ale băncilor și a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în statele membre respective Pentru a rupe și mai mult această legătură, deciziile luate în cadrul MUR nu ar trebui să aibă impact asupra responsabilităților fiscale ale statelor membre. În acest sens, ar trebui să se considere că doar sprijinul financiar public extraordinar aduce atingere suveranității bugetare și responsabilităților fiscale ale statelor membre. În special, nu ar trebui să se considere că deciziile care implică utilizarea fondului sau a unei scheme de garantare a depozitelor aduc atingere suveranității bugetare sau responsabilităților fiscale ale statelor membre.

(20) Prezentul regulament, împreună cu Directiva 2014/59/UE, instituie modalitățile de utilizare a fondului și criteriile generale de stabilire și calculare a contribuțiilor ex ante și ex post. Statele membre participante au în continuare competența de a aplica aceste contribuții entităților localizate pe teritoriile lor în conformitate cu Directiva 2014/59/UE și cu prezentul regulament. Prin intermediul acordului, statele membre participante își vor asuma obligația de a transfera contribuțiile pe care le percep la nivel național către fond, în conformitate cu Directiva 2014/59/UE și cu prezentul regulament. În timpul unei perioade de tranziție, contribuțiile vor fi alocate unor compartimente diferite corespunzătoare fiecărui stat membru participant (compartimente naționale). Compartimentele respective vor face obiectul unei fuziuni treptate astfel încât acestea vor înceta să existe la sfârșitul perioadei de tranziție. Acordul va stabili condițiile în care părțile la acesta au decis să transfere contribuțiile pe care le colectează la nivel național către fond și să fuzioneze treptat compartimentele. Intrarea în vigoare a acordului va fi necesară pentru realizarea transferului contribuțiilor colectate la nivel național către compartimentele naționale ale fondului. Prezentul regulament prevede competențele comitetului privind utilizarea și gestionarea fondului. Acordul va stabili modul în care comitetul poate elimina compartimentele naționale care fac obiectul fuzionării treptate.

(21) Aplicarea centralizată, în statele membre participante, de către o autoritate unică de rezoluție la nivelul Uniunii a normelor de rezoluție pentru instituții prevăzute în Directiva 2014/59/UE poate fi asigurată numai în cazul în care normele care reglementează înființarea și funcționarea MUR sunt direct aplicabile în statele membre, pentru a se evita interpretări divergente între statele membre. O astfel de aplicabilitate directă ar trebui să aducă beneficii pieței interne în ansamblul său, deoarece va contribui la asigurarea unei concurențe loiale și la prevenirea obstacolelor în calea liberei exercitări a libertăților fundamentale, nu numai în statele membre participante la mecanism, ci și în piața internă în ansamblu.

(22) Pentru a reflecta domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1024/2013, MUR ar trebui să se aplice tuturor instituțiilor de credit stabilite în statele membre participante. Cu toate acestea, în cadrul MUR ar trebui să fie posibil ca orice instituție de credit dintr-un stat membru participant să fie supusă direct procedurii de rezoluție, pentru a se evita asimetriile în cadrul pieței interne în ceea ce privește tratarea instituțiilor aflate în dificultate și a creditorilor în cursul unei proceduri de rezoluție. În măsura în care întreprinderile-mamă, firmele de investiții și instituțiile financiare intră sub incidența supravegherii consolidate realizate de BCE, acestea ar trebui să facă și obiectul MUR. Deși nu va supraveghea aceste instituții la nivel individual, BCE va fi singura instanță de supraveghere care va avea o percepție globală a riscului la care este expus un grup și indirect membrii individuali ai acestuia. Dacă entitățile care fac obiectul supravegherii consolidate din cadrul BCE ar fi excluse din domeniul de aplicare al MUR, ar fi imposibil să se planifice rezoluția grupurilor și să se adopte o strategie de rezoluție la nivel de grup, orice decizie privind rezoluția fiind astfel mult mai puțin eficace.

(23) În cadrul MUR, deciziile ar trebui luate la nivelul cel mai adecvat. Atunci când adoptă decizii în temeiul prezentului regulament, comitetul și autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să aplice aceleași reguli de fond.

(24) Dat fiind faptul că numai instituțiile Uniunii pot elabora politica în materie de rezoluție a Uniunii și că o marjă discreționară continuă să existe pentru adoptarea fiecărei scheme de rezoluție, este necesar să se prevadă implicarea adecvată a Consiliului și a Comisiei, în calitate de instituții care pot exercita competențe de executare în conformitate cu articolul 291 din TFUE. Evaluarea aspectelor legate de marja discreționară în luarea de decizii privind rezoluția de către comitet ar trebui realizată de Comisie. Având în vedere impactul considerabil al deciziilor privind rezoluția asupra stabilității financiare a statelor membre și a Uniunii ca atare, precum și asupra suveranității fiscale a statelor membre, este important să i se confere Consiliului competența de executare în vederea luării anumitor decizii privind rezoluția. Astfel, ar trebui să fie de competența Consiliului ca, la propunerea Comisiei, să exercite un control efectiv asupra evaluării de către comitet a existenței interesului public și să evalueze orice modificare substanțială a cuantumului din fond ce urmează a fi folosită într-o anumită măsură de rezoluție. În plus, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în care să se menționeze criteriile și condițiile suplimentare de care comitetul trebuie să țină seama atunci când își exercită diferitele competențe. Conferirea de sarcini de rezoluție nu ar trebui să împiedice în nici un fel funcționarea pieței interne a serviciilor financiare. ABE ar trebui, așadar, să își păstreze rolul, competențele și sarcinile sale existente. Aceasta ar trebui să dezvolte legislația Uniunii aplicabilă tuturor statelor membre și să contribuie la punerea sa consecventă în aplicare, precum și să sporească gradul de convergență al practicilor de rezoluție în ansamblul Uniunii.

(25) Pentru a asigura conformitatea cu principiile stabilite la articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE, instituțiile Uniunii ar trebui să se asigure că sunt puse în practică condițiile organizatorice adecvate atunci când își îndeplinesc sarcinile care le-au fost atribuite prin prezentul regulament.

(26) În calitate de instanță de supraveghere în cadrul MUS, BCE, precum și comitetul, ar trebui să poată determina dacă o instituție de credit se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate și dacă nu există nicio perspectivă rezonabilă ca o măsură alternativă din sectorul privat sau ca o măsură alternativă de supraveghere să împiedice, într-un interval de timp rezonabil, apariția unei situații de dificultate pentru instituția respectivă. Comitetul ar trebui să adopte schema de rezoluție în cazul în care consideră că sunt îndeplinite criteriile referitoare la declanșarea rezoluției. Procedura legată de adoptarea schemei de rezoluție, care implică Consiliul și Comisia, consolidează independența operațională necesară a comitetului, respectând în același timp principiul delegării de competențe agențiilor, astfel cum este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiție”). Prin urmare, prezentul regulament prevede că schema de rezoluție adoptată de comitet intră în vigoare numai dacă, în cursul unei perioade de 24 de ore de la adoptarea sa de către comitet, nu există obiecțiuni din partea Consiliului sau Comisiei sau schema de rezoluție este aprobată de către Comisie. Motivele pentru care Consiliului i se permite ca, la propunerea Comisiei, să aducă obiecțiuni la schema de rezoluție a comitetului, ar trebui să fie limitate strict la existența unui interes public și la modificările substanțiale aduse de Comisie cuantumului propus de comitet pentru a fi utilizat din fond. O modificare a cuantumului fondului cu 5 % sau mai mult comparativ cu propunerea inițială făcută de comitet ar trebui considerată ca fiind o modificare substanțială. Consiliul ar trebui să aprobe sau să aducă obiecțiuni la propunerea Comisiei fără a o modifica. În calitate de observator la reuniunile comitetului, Comisia ar trebui să verifice în permanență că schema de rezoluție adoptată de comitet respectă pe deplin prezentul regulament, că asigură un echilibru corespunzător între diferitele obiective și interese aflate în joc, că respectă interesul public și că integritatea pieței interne este menținută. Având în vedere că măsura de rezoluție necesită un proces decizional extrem de rapid, Consiliul și Comisia ar trebui să coopereze îndeaproape, iar Consiliul nu ar trebui să repete lucrările pregătitoare desfășurate deja de Comisie. Comitetul ar trebui să instruiască autoritățile naționale de rezoluție care ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a pune în aplicare schema de rezoluție.

(27) Crearea unei scheme de rezoluție a grupului ar trebui să faciliteze o rezoluție coordonată, ceea ce va conduce probabil la obținerea celor mai bune rezultate pentru toate entitățile unui grup. Comitetul sau, atunci când este cazul, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să aibă competența de a recurge la instrumentul bazat pe o instituție-punte la nivel de grup (ceea ce poate include, după caz, acorduri de repartizare a sarcinii) pentru a stabiliza un grup în ansamblul său. Proprietatea filialelor ar putea fi transferată către instituția-punte în vederea vânzării ulterioare, fie sub forma unui pachet, fie individual, atunci când condițiile de piață sunt adecvate. În plus, comitetul sau, atunci când este cazul, autoritatea națională de rezoluție ar trebui să aibă competența de a aplica instrumentul de recapitalizare internă la nivelul entității-mamă.

(28) Comitetul ar trebui, în special, să fie împuternicit să ia decizii în legătură cu entitățile sau grupurile semnificative, entitățile sau grupurile supravegheate direct de BCE sau grupurile transnaționale. Autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să sprijine comitetul în planificarea rezoluției și în pregătirea deciziilor privind rezoluția. În cazul entităților sau grupurilor care nu sunt semnificative și nici transnaționale, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să fie responsabile în special de planificarea rezoluției, evaluarea posibilităților de rezoluție, îndepărtarea obstacolelor din calea acestor posibilități, măsurile pe care autoritățile de rezoluție sunt împuternicite să le ia în faza de intervenție timpurie și măsurile de rezoluție. În anumite circumstanțe, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să-și îndeplinească sarcinile în temeiul și în conformitate cu prezentul regulament, făcând în același timp uz de competențele care le-au fost încredințate prin transpunerea în dreptul intern a Directivei 2014/59/UE și în conformitate cu dreptul intern respectiv, atât timp cât nu intră în conflict cu prezentul regulament.

(29) Pentru buna funcționare a pieței interne este esențial ca aceleași reguli să se aplice tuturor măsurilor de rezoluție, indiferent dacă acestea sunt întreprinse de autoritățile de rezoluție în temeiul Directivei 2014/59/UE sau în cadrul MUR. Comisia ar trebui să evalueze măsurile în cauză în temeiul articolului 107 din TFUE.

(30) În cazul în care o măsură de rezoluție presupune acordarea de ajutoare de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE sau de ajutoare din partea fondului, poate fi adoptată o decizie de rezoluție după adoptarea de către Comisie a unei decizii privind compatibilitatea totală sau compatibilitatea condiționată a utilizării ajutoarelor de stat cu piața internă. Decizia Comisiei privind acordarea de ajutoare din partea fondului poate impune condiții, angajamente sau măsuri cu privire la beneficiar. Condițiile pe care le poate impune Comisia pot include, dar fără a se limita la cerințe privind repartizarea sarcinii, inclusiv o cerință potrivit căreia pierderile să fie absorbite mai întâi de capitalurile proprii, cerințe privind contribuții din partea deținătorilor de capital hibrid și a titularilor de creanțe subordonate și a creditorilor prioritari, inclusiv în conformitate cu cerințele Directivei 2014/59/UE; restricții privind plata dividendelor pentru acțiuni sau cupoane pentru instrumentele de capital hibride, răscumpărarea propriilor acțiuni sau instrumente de capital hibride, sau operațiuni de gestionare a capitalului; restricții privind achizițiile de cote de participație în orice întreprindere, prin transfer de active sau de acțiuni; interzicerea practicilor sau strategiilor comerciale agresive sau a anunțurilor publicitare finanțate cu bani publici; cerințe privind cotele de piață, stabilirea prețurilor, caracteristicile produselor sau alte cerințe de comportament; cerințe privind planurile de restructurare; cerințe privind administrarea; cerințe de raportare și divulgare a informațiilor, inclusiv în ceea ce privește respectarea unor condiții astfel cum sunt specificate de Comisie; cerințe privind vânzarea beneficiarului sau a unei părți sau a totalității activelor, drepturilor și pasivelor sale; cerințe privind lichidarea beneficiarului.

(31) Pentru a asigura un proces decizional rapid și eficace în cadrul procedurii de rezoluție, comitetul ar trebui să fie o agenție specifică a Uniunii, care să aibă o structură specifică, adecvată sarcinilor sale specifice, și care să se îndepărteze de modelul tuturor celorlalte agenții ale Uniunii. Structura acestuia ar trebui să garanteze faptul că se ține seama în mod corespunzător de toate interesele relevante aflate în joc în cadrul procedurilor de rezoluție.. Având în vedere misiunea comitetului, un președinte, un vicepreședinte și patru alți membri deplini ai comitetului ar trebui să fie desemnați pe baza meritelor, competențelor și cunoștințelor lor din domeniul bancar și financiar, precum și a experienței relevante în supraveghere și reglementare în domeniul financiar și în rezoluția instituțiilor. Președintele, vicepreședintele și ceilalți patru membri deplini ai comitetului ar trebui să fie aleși în urma unei proceduri de selecție deschise cu privire la care Parlamentul European și Consiliul ar trebui să fie informați constant în mod corespunzător și care ar trebui să respecte principiile echilibrului de gen, experienței și calificării. Comisia ar trebui să prezinte comisiei responsabile a Parlamentului European lista scurtă de candidați pentru pozițiile de președinte, vicepreședinte și ceilalți patru membri deplini ai comitetului. Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului spre aprobare o propunere de numire a președintelui, a vicepreședintelui și a celorlalți patru membri deplini ai comitetului. În urma aprobării propunerii de către Parlamentul European, Consiliul ar trebui să adopte o decizie de punere în aplicare pentru numirea președintelui, a vicepreședintelui și a celorlalți patru membri deplini ai comitetului.

(32) Comitetul ar trebui să își desfășoare activitatea în sesiuni plenare și executive. În sesiunea executivă, acesta ar trebui să fie alcătuit din președintele său, cei patru membri deplini și independenți ai acestuia, care ar trebui să acționeze în mod independent și obiectiv în interesul Uniunii în ansamblul său, precum și observatori permanenți desemnați de Comisie și de BCE. Atunci când deliberează cu privire la rezoluția unei instituții sau a unui grup care își are sediul într-un singur stat membru participant, sesiunea executivă a comitetului ar trebui să convoace și să implice în procesul decizional membrul desemnat de statul membru în cauză, care reprezintă autoritatea națională de rezoluție a respectivului stat. Atunci când deliberează cu privire la un grup transfrontalier, membrii desemnați de către statele membre de origine și de către toate statele membre gazdă implicate, care reprezintă autoritățile naționale de rezoluție relevante ar trebui să fie convocați și implicați în procesul decizional al sesiunii executive a comitetului.

(33) În sesiunea sa executivă, comitetul ar trebui să pregătească toate deciziile privind procedura de rezoluție și, în măsura posibilului, adoptarea acestor decizii. Din cauza faptului că informațiile cuprinse în planurile de rezoluție sunt specifice fiecărei instituții, deciziile privind elaborarea, evaluarea și aprobarea planurilor de rezoluție ar trebui luate de comitet în sesiunea sa executivă. În ceea ce privește utilizarea fondului, este important să nu existe un avantaj al primului venit și ca fluxurile de ieșire ale fondului să fie monitorizate. Pentru a garanta un proces decizional corespunzător la nivelul comitetului, atunci când măsurile de rezoluție necesare depășesc pragul de 5 000 000 000 EUR, orice membru al plenului ar trebui să poată, într-un termen strict, să ceară o ședință plenară pentru a lua o decizie. Atunci când sprijinul sub formă de lichidități nu implică riscuri sau implică riscuri semnificativ mai mici decât alte tipuri de sprijin, în special în cazul extinderilor punctuale de credit pe termen scurt către instituții solvabile contra unor garanții corespunzătoare de înaltă calitate,este justificabil să se acorde acestui tip de sprijin o pondere inferioară, de numai 0,5. Atunci când ajutorul net din partea fondului acumulat în cele 12 luni consecutive anterioare atinge pragul de 5 000 000 000 EUR pe an, ședința plenară ar trebui să evalueze aplicarea instrumentelor de rezoluție, inclusiv utilizarea fondului, și să ofere îndrumări pe care sesiunea executivă ar trebui să le urmeze în deciziile sale de rezoluție ulterioare. Îndrumările pentru sesiunea executivă ar trebui să se concentreze în special pe garantarea aplicării unor instrumente de rezoluție nediscriminatorii, pe evitarea epuizării fondului și pe diferențierea adecvată a lichidităților fără riscuri sau cu riscuri reduse de alte tipuri de sprijin.

(34) Având în vedere că participanții la procesul decizional al comitetului în cursul sesiunilor sale executive se schimbă în funcție de statul membru în care instituția relevantă sau grupul își desfășoară activitatea, participanții permanenți ar trebui să se asigure că deciziile luate în diferitele formațiuni ale sesiunilor executive ale comitetului sunt consecvente, adecvate și proporționale.

(35) Comitetul ar trebui să poată invita observatori la reuniunile sale. Conferirea unor sarcini de rezoluție comitetului ar trebui să fie consecventă cu cadrul Sistemului european de supraveghere financiară (SESF) și cu obiectivul său fundamental de a elabora un cadru unic de reglementare și de a consolida convergența practicilor de supraveghere și rezoluție în întreaga Uniune. În special, ABE ar trebui să evalueze și să coordoneze inițiativele privind planurile de rezoluție, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, în vederea promovării convergenței în acest domeniu. Prin urmare, ca regulă generală, comitetul ar trebui întotdeauna să invite ABE atunci când se discută chestiuni pentru care, în conformitate cu Directiva 2014/59/UE, ABE trebuie să elaboreze standarde tehnice sau să emită orientări. Alți observatori, precum un reprezentant al Mecanismului European de Stabilitate (MES), pot, atunci când este cazul, să fie de asemenea invitați pentru a participa la reuniunile comitetului.

(36) Observatorii ar trebui să respecte aceleași cerințe privind secretul profesional ca și membrii și personalul comitetului, precum și membrii personalului care participă la schimburi cu statele membre participante sau care sunt detașați în acestea și care îndeplinesc sarcini în materie de rezoluție.

(37) Comitetul ar trebui să poată forma echipe interne de rezoluție compuse din propriul personal și personalul autorităților naționale de rezoluție, inclusiv, atunci când este cazul, observatori din statele membre neparticipante. Respectivele echipe interne de rezoluție ar trebui să fie conduse de coordonatori numiți de personalul de conducere al comitetului, care ar putea fi invitați în calitate de observatori pentru a participa la sesiunile executive ale comitetului.

(38) Comitetul și autoritățile de rezoluție și autoritățile competente ale statelor membre neparticipante ar trebui să încheie memorandumuri de înțelegere care să descrie în termeni generali modul în care vor coopera reciproc pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în temeiul Directivei 2014/59/UE. Memorandumurile de înțelegere ar putea, printre altele, să clarifice procesul de consultare privind deciziile comitetului care au efect asupra filialelor stabilite sau sucursalelor aflate în statele membre neparticipante în cazul cărora întreprinderea-mamă este stabilită într-un stat membru participant. Memorandumurile ar trebui revizuite în mod regulat.

(39) Comitetul ar trebui să acționeze independent, ar trebui să aibă capacitatea de a gestiona grupuri de mari dimensiuni și să acționeze rapid și imparțial. Comitetul ar trebui să se asigure că se iau în calcul în mod corespunzător stabilitatea financiară națională, stabilitatea financiară a Uniunii și piața internă. Membrii comitetului ar trebui să aibă experiența necesară în materie de restructurare bancară și insolvență.

(40) Atunci când se adoptă decizii sau se iau măsuri în vederea exercitării competențelor atribuite prin prezentul regulament, ar trebui să se acorde atenția cuvenită importanței pentru piața internă a exercitării dreptului de stabilire prevăzut în TFUE și în special, atunci când este posibil, efectelor continuării activităților transfrontaliere.

(41) În lumina sarcinilor comitetului și a obiectivelor rezoluției, printre care se numără și protejarea fondurilor publice, funcționarea MUS ar trebui să fie finanțată din contribuții plătite de instituțiile cu sediul în statele membre participante.

(42) Comitetul, Consiliul, atunci când este cazul, și Comisia ar trebui să înlocuiască autoritățile naționale de rezoluție desemnate în temeiul Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește toate aspectele legate de procesul decizional din cadrul rezoluției. Autoritățile naționale de rezoluție desemnate în temeiul respectivei directive ar trebui să continue să efectueze activități legate de implementarea schemelor de rezoluție adoptate de comitet. Pentru a asigura transparența și controlul democratic, precum și pentru a proteja drepturile instituțiilor Uniunii, comitetul ar trebui să răspundă în fața Parlamentului European și a Consiliului pentru orice decizie luată pe baza prezentului regulament. Din aceleași rațiuni de transparență și control democratic, parlamentele naționale ar trebui să aibă anumite drepturi de a obține informații despre activitățile comitetului și de a se angaja într-un dialog cu acesta.

(43) Parlamentul național al unui stat membru participant sau comisia competentă a acestuia ar trebui să îl poată invita pe președinte să participe la un schimb de opinii împreună cu un reprezentant al autorității naționale de rezoluție în legătură cu rezoluția instituțiilor în acel stat membru. Un astfel de rol al parlamentelor naționale este adecvat dat fiind impactul potențial al măsurilor de rezoluție asupra finanțelor publice, instituțiilor, clienților și angajaților acestora și asupra piețelor din statul membru participant. Președintele și autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să răspundă afirmativ la astfel de invitații de schimburi de opinii cu parlamentele naționale.

(44) Pentru a asigura o abordare uniformă pentru instituții și grupuri, comitetul ar trebui să fie împuternicit să întocmească planuri de rezoluție pentru aceste instituții și grupuri în urma consultării autorităților naționale competente și a autorităților de rezoluție. Ca normă generală, planurile de rezoluție la nivel de grup ar trebui să fie elaborate pentru grup în ansamblu său și să fie identificate măsurile în legătură cu o întreprindere-mamă, precum și filialele individuale care fac parte din grup. Planurile de rezoluție la nivel de grup ar trebui să țină seama de structura financiară, tehnică și comercială a grupului relevant. Dacă sunt pregătite planuri individuale de rezoluție pentru entitățile care fac parte din grup, comitetul sau, atunci când este cazul, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să urmărească, în măsura posibilului, coerența cu planurile de rezoluție la nivel de grup. Comitetul sau, atunci când este cazul, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să transmită planurile de rezoluție și orice modificări ale acestora autorității competente pentru a o informa pe deplin în orice moment. Comitetul ar trebui să evalueze posibilitățile de rezoluție a instituțiilor și grupurilor și să ia măsuri pentru a elimina obstacolele din calea posibilităților de rezoluție, în cazul în care acestea există. Comitetul ar trebui să impună autorităților naționale de rezoluție să aplice astfel de măsuri adecvate menite să elimine obstacolele din calea posibilităților de rezoluție, pentru a asigura consecvența și posibilitatea de rezoluție a instituțiilor în cauză. Dat fiind caracterul sensibil al informațiilor incluse în acestea, planurile de rezoluție ar trebui să facă obiectul cerințelor privind secretul profesional prevăzute în prezentul regulament.

(45) Atunci când se utilizează instrumente de rezoluție și se exercită competențe în materie de rezoluție, ar trebui să se țină seama de principiul proporționalității și de particularitățile formei juridice a unei instituții.

(46) Planificarea rezoluției este una dintre condițiile esențiale ale unei rezoluții eficiente. Prin urmare, comitetul ar trebui să aibă competența de a solicita modificări ale structurii și organizării instituțiilor sau grupurilor, în scopul de a lua măsuri necesare și proporționale pentru a reduce sau a elimina obstacolele materiale din calea aplicării instrumentelor de rezoluție și pentru a se asigura că entităților în cauză li se pot aplica posibilitățile de soluționare. Datorită naturii potențial sistemice a tuturor instituțiilor, este esențial ca, pentru a putea menține stabilitatea financiară, comitetul sau, după caz, autoritățile naționale de rezoluție să aibă posibilitatea de a aplica oricărei instituții procedura de rezoluție. Pentru a nu încălca dreptul de a desfășura o activitate comercială prevăzut la articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), puterile discreționare ale comitetului ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru a simplifica structura și funcționarea instituției, exclusiv cu scopul de a spori posibilitățile de soluționare ale acesteia. În plus, orice măsură instituită în acest scop ar trebui să fie conformă cu dreptul Uniunii. Măsurile nu ar trebui să conțină niciun fel de discriminare directă sau indirectă pe criterii de naționalitate și ar trebui să fie justificate de motivul imperios de a fi fost adoptate pentru menținerea stabilității financiare în interesul public. Pentru a stabili dacă o măsură a fost luată în interesul public general, comitetul, acționând în interesul public general, ar trebui să își poată atinge obiectivele de rezoluție fără a se confrunta cu impedimente în ceea ce privește aplicarea instrumentelor de rezoluție sau exercitarea competențelor care i-au fost conferite prin prezentul regulament. În plus, măsurile nu ar trebui să depășească nivelul minim necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite. Atunci când definește măsurile care trebuie luate, comitetul sau, după caz, autoritățile naționale de rezoluție, ar trebui să ia în considerare avertismentele și recomandările Comitetului european pentru risc sistemic („CERS”), înființat în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

(47) Dată fiind natura potențial sistemică a tuturor instituțiilor, este esențial ca comitetul, în cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, după caz, să poată adopta planuri de rezoluție, evalua posibilitățile de rezoluție ale oricărei instituții sau grup și, dacă este necesar, lua măsuri pentru a aborda sau elimina obstacolele din calea rezoluției oricărei instituții din statele membre participante. Situația de dificultate a instituțiilor de importanță sistemică, inclusiv a celor menționate la articolul 131 din Directiva 2013/36/UE, ar putea reprezenta un risc semnificativ pentru funcționarea piețelor financiare și ar putea avea un impact negativ asupra stabilității financiare. Comitetul ar trebui să garanteze, în mod prioritar, elaborarea planurilor de rezoluție pentru respectivele instituții de importanță sistemică, precum și evaluarea posibilităților de rezoluție și să ia toate măsurile necesare pentru a aborda sau elimina toate obstacolele din calea rezoluției acestora, fără a aduce atingere independenței sale și obligației sale de planificare a procesului de rezoluție și de evaluare a posibilităților de rezoluție ale tuturor instituțiilor care fac obiectul competențelor sale.

(48) Planurile de rezoluție ar trebui să includă proceduri pentru informarea și consultarea reprezentanților angajaților de-a lungul întregului proces de rezoluție, după caz. Dacă este cazul, ar trebui respectate în acest sens acordurile colective sau alte înțelegeri convenite de partenerii sociali, precum și dreptul Uniunii și cel intern privind implicarea sindicatelor și a reprezentanților lucrătorilor în procesele de restructurare a întreprinderilor.

(49) În legătură cu obligația de a elabora planuri de rezoluție, comitetul sau, dacă este cazul, autoritățile naționale de rezoluție, în contextul planurilor de rezoluție și atunci când utilizează diversele competențe și instrumente pe care le au la dispoziție, ar trebui să ia în considerare tipul de activitate, structura acționariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic și gradul de interconectare al unei entități cu alte instituții sau cu sistemul financiar în general, domeniul de aplicare și complexitatea activităților sale, dacă este membru al unui mecanism de protecție instituțională sau al altor sisteme de solidaritate reciprocă, măsura în care exercită servicii sau activități de investiții și dacă intrarea sa în dificultate și lichidarea ulterioară prin procedurile de insolvență obișnuite ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții, asupra condițiilor de finanțare sau asupra economiei în general, asigurându-se că regimul de rezoluție este aplicat în mod corespunzător și proporțional și că sarcina administrativă legată de obligațiile aferente pregătirii planurilor de rezoluție este redusă la minimum. Întrucât conținutul și informațiile menționate în Secțiunea A din anexa la Directiva 2014/49/UE stabilesc un standard minim pentru entitățile cu relevanță sistemică evidentă, este autorizată aplicarea unor cerințe diferite sau semnificativ mai reduse în materie de planificare a rezoluției și de informare, în funcție de instituție și cu o frecvență a actualizărilor mai rară de un an. În cazul unei entități de mici dimensiuni cu un grad mic de interconectare și de complexitate, planul de rezoluție ar putea fi redus. De asemenea, regimul ar trebui aplicat în așa fel încât să nu pericliteze stabilitatea piețelor financiare. În special, în situațiile caracterizate de probleme mai generale sau chiar de îndoieli cu privire la rezistența multora dintre entități, este esențial să se examineze riscul de contagiere provocat de măsurile luate în legătură cu oricare dintre entități.

(50) Atunci când Directiva 2014/59/UE prevede posibilitatea aplicării de către autoritățile naționale de rezoluție a obligațiilor simplificate sau a derogărilor în ceea ce privește cerința de a elabora planuri de rezoluție, ar trebui să se prevadă o procedură prin care comitetul sau, dacă este cazul, autoritățile naționale de rezoluție, să autorizeze aplicarea unor astfel de obligații simplificate.

(51) În conformitate cu structura capitalului entităților afiliate unui organism central, în sensul prezentului regulament, comitetul sau, după caz, autoritățile naționale de rezoluție, ar trebui să nu fie obligate să elaboreze planuri de rezoluție separate doar din cauză că organismul central la care sunt afiliate entitățile respective se află sub supravegherea directă a BCE. În cazul planurilor de rezoluție la nivel de grup, la elaborarea planurilor ar trebui să se țină seama în mod specific de posibilul impact al măsurilor de rezoluție în toate statele membre în care grupul își desfășoară activitatea.

(52) MUR ar trebui să se bazeze pe cadrul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 și al Directivei 2014/59/UE. Prin urmare, atunci când situația financiară sau solvabilitatea unei entități se deteriorează, comitetul ar trebui să aibă dreptul să intervină într-un stadiu incipient. Informațiile pe care comitetul le primește de la autoritățile naționale de rezoluție sau de la BCE în această etapă sunt esențiale pentru stabilirea măsurilor pe care le poate lua pentru a pregăti rezoluția entității vizate.

(53) Pentru a asigura aplicarea rapidă a măsurilor de rezoluție în cazul în care acestea sunt necesare, comitetul ar trebui să monitorizeze îndeaproape, în cooperare cu BCE sau cu autoritatea națională competentă relevantă, situația entităților vizate, precum și gradul în care respectivele entități respectă orice măsură de intervenție timpurie luată în acest sens. Pentru a determina dacă o acțiune a sectorului privat ar putea împiedica într-un interval de timp rezonabil intrarea în dificultate a unei entități, autoritatea corespunzătoare ar trebui să ia în considerare eficacitatea măsurilor de intervenție timpurie întreprinse într-un termen stabilit de către autoritatea competentă.

(54) Comitetul, autoritățile naționale de rezoluție și autoritățile competente, inclusiv BCE, ar trebui, atunci când este necesar, să încheie memorandumuri de înțelegere care să descrie în termeni generali modul în care vor coopera reciproc pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în temeiul dreptului Uniunii. Memorandumul ar trebui revizuit în mod regulat.

(55) Atunci când se adoptă decizii sau se iau măsuri, în special cu privire la entitățile stabilite atât în statele membre participante, cât și în statele membre neparticipante, ar trebui să se ia în considerare posibilele efecte negative asupra respectivelor state membre, precum amenințările la adresa stabilității financiare a piețelor lor financiare și asupra entităților stabilite în aceste state membre.

(56) În scopul de a reduce la minimum perturbarea pieței financiare și a economiei, procesul de rezoluție ar trebui realizat într-o perioadă scurtă de timp. Ar trebui să se garanteze accesul depunătorilor cel puțin la depozitele garantate, cât mai curând posibil și în orice caz în aceleași termene ca și cele prevăzute în Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10). Pe parcursul procedurii de rezoluție, Comisia ar trebui să aibă acces la orice informație pe care o consideră necesară pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză în procesul de rezoluție.

(57) Ar trebui să se ia decizia de a supune o entitate procedurii de rezoluție înainte ca insolvabilitatea instituției financiare să se reflecte în bilanț și înainte ca întregul său capital propriu să fi fost anihilat. Procedura de rezoluție ar trebui declanșată după ce se determină faptul că o entitate se află sau este susceptibilă să se afle în dificultate și că nu există nicio măsură alternativă din sectorul privat care să împiedice intrarea în dificultate într-un interval de timp rezonabil. Faptul că o entitate nu îndeplinește condițiile de autorizare nu ar trebui să justifice în sine declanșarea procedurii de rezoluție, mai ales dacă entitatea rămâne sau ar putea rămâne viabilă. O entitate ar trebui considerată ca aflată sau susceptibilă să se afle în dificultate atunci când ea nu respectă sau când este susceptibilă să nu respecte, în viitorul apropiat, cerințele pentru continuarea autorizării, atunci când activele entității sunt inferioare pasivelor sale sau sunt susceptibile să devină, în viitorul apropiat, inferioare pasivelor sale, atunci când entitatea este în imposibilitatea de a-și plăti obligațiile la scadență sau este susceptibilă să se afle în această imposibilitate în viitorul apropiat sau atunci când entitatea necesită sprijin financiar public extraordinar, cu excepția circumstanțelor specifice prevăzute de prezentul regulament. Necesitatea unui aport urgent de lichidități din partea unei bănci centrale nu ar trebui să fie, în sine, o condiție care demonstrează în mod suficient faptul că o entitate se află sau este susceptibilă să se afle, în viitorul apropiat, în imposibilitatea de a-și achita datoriile la scadență. În cazul garantării de către stat a acestei facilități, o entitate care accesează o astfel de facilitate ar face obiectul normelor privind ajutoarele de stat. În vederea menținerii stabilității financiare, în special în cazul unui deficit sistemic de lichidități, garanțiile acordate de stat pentru facilitățile de trezorerie oferite de băncile centrale sau garanțiile acordate de stat pentru instrumentele de datorie nou emise pentru remedierea unei perturbări grave a economiei unui stat membru nu ar trebui să conducă la declanșarea procedurii de rezoluție, dacă sunt îndeplinite o serie de condiții. Mai exact, aceste garanții de stat ar trebui să fie aprobate în conformitate cu cadrul pentru ajutoarele de stat și nu ar trebui să facă parte dintr-un pachet mai mare de măsuri de ajutor, iar utilizarea măsurilor de garanție ar trebui să fie strict limitată în timp. Ar trebui interzisă garantarea de către statele membre a creanțelor de capital. Atunci când oferă o garanție, un stat membru ar trebui să se asigure că garanția este remunerată în mod suficient de entitate. Mai mult, acordarea de sprijin financiar public extraordinar nu ar trebui să conducă la declanșarea procedurii de rezoluție în cazul în care, cu titlu de precauție, un stat membru devine participant la capitalul unei entități, inclusiv al unei entități publice, care își respectă cerințele de capital. Un exemplu în acest sens ar putea fi situația în care o entitate este obligată să atragă capital nou ca urmare a rezultatelor unui test de rezistență bazat pe scenarii de criză sau ale unui exercițiu echivalent desfășurat de autoritățile macroprudențiale care să includă o cerință ce vizează menținerea stabilității financiare în contextul unei crize sistemice, entitatea neputând însă atrage capital prin mecanisme private, pe piețele de profil. Simplul fapt că unei entități i s-a acordat sprijin financiar public extraordinar înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament nu ar trebui să fie un temei pentru a se considera că entitatea se află sau este susceptibilă să se afle în dificultate. În fine, accesul la facilitățile de trezorerie, inclusiv la aportul urgent de lichidități, oferite de băncile centrale poate constitui ajutor de stat în temeiul cadrului pentru ajutoarele de stat.

(58) Lichidarea, printr-o procedură obișnuită de insolvență, a unei entități care se află în dificultate ar putea să pună în pericol stabilitatea financiară, să întrerupă furnizarea de servicii esențiale și să afecteze protecția depunătorilor. În astfel de cazuri, aplicarea instrumentelor de rezoluție prezintă un interes public. Prin urmare, obiectivele rezoluției ar trebui să fie asigurarea continuității serviciilor financiare esențiale, menținerea stabilității sistemului financiar, diminuarea hazardului moral prin reducerea la minimum a dependenței entităților care se află în dificultate de sprijinul financiar public și protejarea depunătorilor.

(59) Cu toate acestea, înainte de luarea unei decizii privind continuarea activității entității, ar trebui întotdeauna analizată opțiunea lichidării entității insolvabile prin intermediul procedurii obișnuite de insolvență. Activitatea unei entității insolvabile ar trebui să fie menținută în scopul asigurării stabilității financiare și prin utilizarea, în măsura posibilului, de fonduri private. Acest lucru poate fi realizat prin vânzarea către un cumpărător din sectorul privat sau prin fuzionarea cu acesta, prin reducerea valorii contabile a pasivelor entității sau prin conversia datoriilor în capitaluri proprii, în vederea recapitalizării.

(60) Atunci când iau sau elaborează decizii privind competențele în materie de rezoluție, comitetul, Consiliul și Comisia ar trebui să garanteze că măsura de rezoluție este luată în conformitate cu anumite principii, inclusiv cel al participării în mod corespunzător la pierderi a acționarilor și a creditorilor, cel al înlocuirii conducerii, în principiu, cel al reducerii la minimum a costurilor legate de rezoluția entității și cel al tratamentului echitabil al creditorilor aparținând aceleiași categorii. În special, ar trebui ca, în acele situații în care creditorii din aceeași categorie sunt tratați diferiți în contextul unei măsuri de rezoluție, aceste distincții să fie justificate din perspectiva interesului public și, de asemenea, ele nu ar trebui să aibă un caracter discriminatoriu, direct sau indirect, pe criterii de naționalitate.

(61) Limitările drepturilor acționarilor și ale creditorilor ar trebui să se conformeze prevederilor de la articolul 52 din Cartă. Prin urmare, instrumentele de rezoluție ar trebui să se aplice doar acelor entități care se află sau sunt susceptibile de a se afla în dificultate și numai atunci când acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivului de stabilitate financiară, în interesul general. Mai exact, instrumentele de rezoluție ar trebui aplicate atunci când entitate nu poate fi lichidată în conformitate cu procedura obișnuită de insolvență fără a destabiliza sistemul financiar, iar aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura transferul rapid și menținerea funcțiilor de importanță sistemică și atunci când nu există nicio perspectivă rezonabilă de găsire a unei soluții alternative provenind din sectorul privat care să fie suficientă pentru redresarea deplină a entității, nici chiar majorarea capitalului de către acționarii existenți sau de către o terță parte.

(62) Atingerile aduse drepturilor de proprietate nu ar trebui să fie disproporționate. În consecință, acționarii și creditorii afectați nu ar trebui să suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care entitatea ar fi fost lichidată la momentul luării deciziei de declanșare a procedurii de rezoluție. În caz de transfer parțial al activelor unei instituții aflate în rezoluție către un cumpărător privat sau să o instituție-punte, partea reziduală a instituției aflate în rezoluție ar trebui lichidată în baza procedurilor obișnuite de insolvență. Pentru a proteja acționarii existenți și creditorii entității în procedurile de lichidare, aceștia ar trebui să aibă dreptul de a primi, ca plată a creanțelor, cel puțin sumele pe care se estimează că le-ar fi recuperat în cazul în care entitatea în ansamblu ar fi fost lichidată printr-o procedură obișnuită de insolvență.

(63) Cu scopul de a proteja drepturile acționarilor și ale creditorilor, ar trebui stabilite obligații clare în ceea ce privește evaluarea activelor și a pasivelor instituției aflate în rezoluție și, acolo unde se prevede în cadrul prezentului regulament, evaluarea tratamentului care li s-ar fi aplicat acționarilor și creditorilor în cazul în care entitatea ar fi fost lichidată printr-o procedură obișnuită de insolvență. Începerea evaluării ar trebui să fie posibilă deja din faza de intervenție timpurie. Înainte de luarea oricărei măsuri de rezoluție, ar trebui efectuată o evaluare corectă, prudentă și realistă a activelor și pasivelor entității. Această evaluare nu ar trebui să poată face obiectul unei căi de atac decât împreună cu decizia de declanșare a procedurii de rezoluție. În plus, în cazurile în care se prevede acest lucru în cadrul prezentului regulament, ar trebui să se efectueze, după aplicarea instrumentelor de rezoluție, o comparație ex post între tratamentul acordat acționarilor și creditorilor și tratamentul de care aceștia ar fi beneficiat în cadrul procedurii obișnuite de insolvență. În cazul în care se constată că acționarii și creditorii au primit ca plată a creanțelor un cuantum inferior celui pe care l-ar fi primit în cadrul procedurii obișnuite de insolvență, ei ar trebui să aibă dreptul la plata diferenței, în cazurile în care prezentul regulament prevede acest lucru. Diferența respectivă, dacă există, ar trebui plătită fondului creat în conformitate cu prezentul regulament.

(64) Este importantă contabilizarea pierderilor în cazul în care o entitate intră în dificultate. Evaluarea activelor și a pasivelor entităților care se află în curs de a intra în dificultate ar trebui să se bazeze pe estimări corecte, prudente și realiste, la momentul aplicării instrumentelor de rezoluție. Valoarea pasivelor nu ar trebui însă să fie afectată în cadrul evaluării de situația financiară a entității. Din rațiuni de urgență, comitetul ar trebui să poată efectua o evaluare rapidă a activelor sau a pasivelor unei entități care se află în dificultate. Această evaluare ar trebui să fie provizorie și aplicabilă până la efectuarea unei evaluări independente.

(65) Pentru a garanta că procesul de rezoluție rămâne obiectiv și sigur, este necesar să se stabilească ordinea în care valoarea contabilă a creanțelor negarantate ale creditorilor față de o instituție aflată în rezoluție ar trebui să fie redusă sau creanțele ar trebui să fie convertite. În scopul de a limita riscul cu care se confruntă creditorii de a suporta pierderi mai mari decât în cazul în care instituția ar fi fost lichidată printr-o procedură obișnuită de insolvență, ordinea care urmează să fie stabilită ar trebui să fie aplicabilă atât în procedurile obișnuite de insolvență, cât și în procesul de reducerea a valorii contabile sau conversie din cadrul rezoluției. Acest lucru ar facilita, de asemenea, stabilirea prețului datoriei.

(66) Comitetul ar trebui să decidă cu privire la schema de rezoluție detaliată. Instrumentele de rezoluție relevante ar trebui să includă instrumentul de vânzare a activității, instrumentul instituției-punte, instrumentul de recapitalizare internă și instrumentul de separare a activelor, care sunt, de asemenea, prevăzute de Directiva 2014/59/UE. Schema ar trebui, de asemenea, să prevadă posibilitatea de a se evalua dacă sunt îndeplinite condițiile de reducere a valorii contabile și conversie a instrumentelor de capital.

(67) Atunci când adoptă măsuri de rezoluție, comitetul ar trebui să ia în considerare și să urmeze măsurile prevăzute în planurile de rezoluție, cu excepția cazului în care comitetul consideră, având în vedere circumstanțele cazului, că obiectivele rezoluției vor fi obținute într-un mod mai eficace prin adoptarea de măsuri care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluție respective.

(68) Instrumentele de rezoluție ar trebui să includă vânzarea activității sau a acțiunilor instituției aflate în rezoluție, crearea unei entități-punte, separarea activelor performante ale entității care se află în dificultate de activele slab performante sau toxice și recapitalizarea internă a acționarilor și creditorilor entității care se află în dificultate.

(69) Atunci când instrumentele de rezoluție au fost folosite pentru a transfera servicii de importanță sistemică sau activitatea viabilă a unei entități către o entitate solidă, cum ar fi un cumpărător din sectorul privat sau o entitate-punte, partea reziduală a entității ar trebui lichidată.

(70) Instrumentul de vânzare a activității ar trebui să permită vânzarea entității sau a unor părți ale activității acesteia către unul sau mai mulți cumpărători, fără acordul acționarilor.

(71) Orice venituri nete din transferul activelor sau pasivelor instituției aflate în rezoluție, în cazul aplicării instrumentului de vânzare a activității, ar trebui să revină entității rămase în procedură de lichidare. Orice venituri nete din transferul instrumentelor de proprietate emise de instituția aflată în rezoluție, în cazul aplicării instrumentului de vânzare a activității, ar trebui să revină deținătorilor respectivelor instrumente de proprietate în entitatea rămasă în procedură de lichidare. Veniturile ar trebuie să fie calculate prin deducerea costurilor ocazionate de intrarea în dificultate a entității și de procesul de rezoluție.

(72) Instrumentul de separare a activelor ar trebui să permită autorităților transferarea către un vehicul separat a activelor, drepturilor sau pasivelor unei instituții aflate în rezoluție. Acest instrument ar trebui utilizat numai în combinație cu alte instrumente pentru a preveni apariția unui avantaj concurențial nejustificat pentru entitatea care se află în dificultate.

(73) Un regim de rezoluție eficace ar trebui să reducă la minimum acele costuri ale rezoluției unei entități care se află în dificultate care sunt suportate de contribuabili. De asemenea, ar trebui să se asigure o rezoluție a entităților de importanță sistemică fără a pune în pericol stabilitatea financiară. Instrumentul de recapitalizare internă atinge aceste obiective prin garantarea faptului că acționarii și creditorii entității care se află în dificultate participă la pierderi și suportă aceste costuri ocazionate de intrarea în dificultate a entității, în mod corespunzător. Prin urmare, instrumentul de recapitalizare internă îi va încuraja mai mult pe acționarii și creditorii instituțiilor să monitorizeze soliditatea unei entități în condiții normale. Acest fapt corespunde recomandării Consiliului pentru stabilitate financiară referitoare la includerea de competențe statutare privind reducerea valorii contabile a datoriilor și de conversie într-un cadru pentru rezoluție, ca o opțiune suplimentară în coroborare cu alte instrumente de rezoluție.

(74) Pentru a garanta flexibilitatea necesară în ceea ce privește repartizarea pierderilor către creditori în diferite circumstanțe, instrumentul de recapitalizare internă ar trebui să fie aplicabil atât în situația în care obiectivul este acela de a utiliza procedura de rezoluție în vederea menținerii activității entității care se află în dificultate, dacă există perspective reale de restabilire a viabilității entității, cât și atunci când unele servicii de importanță sistemică sunt transferate unei entități-punte, iar partea reziduală a entității își încetează activitatea și este lichidată.

(75) Atunci când instrumentul de recapitalizare internă este aplicat cu scopul de a reface fondurile proprii ale entității care se află în dificultate, pentru a permite menținerea activității acesteia, rezoluția prin recapitalizare internă ar trebui să fie însoțită de înlocuirea cadrelor de conducere, cu excepția situațiilor în care păstrarea acestora este adecvată și necesară pentru îndeplinirea obiectivelor rezoluției, și de restructurarea ulterioară a entității și a activităților acesteia, într-un mod care să țină cont de motivele care au condus la intrarea ei în dificultate. Această restructurare ar trebui să fie realizată prin punerea în aplicare a unui plan de reorganizare a activității. După caz, aceste planuri ar trebui să fie compatibile cu planul de restructurare pe care entitățile trebuie să îl prezinte Comisiei conform cadrului Uniunii privind ajutoarele de stat. Mai exact, pe lângă măsurile care vizează restabilirea viabilității pe termen lung a entității, planul ar trebui să includă măsuri de limitare a ajutorului astfel încât să se reducă la minimum repartizarea sarcinii suportate, precum și măsuri de limitare a denaturării concurenței.

(76) Aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în cazul creanțelor nu este oportună dacă acestea sunt garantate prin garanții mobiliare, garanții reale sau prin alte mijloace. Pentru a se garanta însă faptul că instrumentul de recapitalizare internă este eficace și își atinge obiectivele, este de dorit ca aceasta să poată fi aplicat unui număr cât mai mare de datorii negarantate ale unei entități care se află în dificultate. Cu toate acestea, este adecvată excluderea anumitor tipuri de datorii negarantate din domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă. Pentru a proteja deținătorii de depozite garantate, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice depozitelor protejate în temeiul Directivei 2014/49/UE. Pentru a asigura continuitatea funcțiilor critice, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice anumitor datorii față de angajații entității care se află în dificultate sau creanțelor comerciale care se referă la mărfuri și servicii esențiale pentru funcționarea de zi cu zi a entității. Pentru a onora drepturile la pensie și cuantumurile aferente pensiilor datorate societăților de administrare a fondurilor de pensii și administratorilor fondurilor de pensii, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice datoriilor entității care se află în dificultate față de un sistem de pensii, cu excepția datoriilor pentru prestațiile de pensie care pot fi atribuite unei remunerații variabile nedecurgând din contractele colective de muncă. Pentru a reduce riscul de contagiune sistemică, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice pasivelor care rezultă din participarea la sisteme de plată și care au o scadență reziduală sub șapte zile și nici datoriilor față de entități, excluzând entitățile care fac parte din același grup, cu o scadență inițială sub șapte zile.

(77) Ar trebui să fie posibil să se excludă pasive, integral sau parțial, într-o serie de circumstanțe, inclusiv în cazurile în care recapitalizarea internă a pasivelor respective nu este posibilă într-un termen rezonabil, în care excluderea este strict necesară și este proporțională pentru a obține continuitatea funcțiilor esențiale și a liniilor de activitate esențiale, sau în care aplicarea instrumentului de recapitalizare internă pentru pasivele în cauză ar conduce la o deteriorare a valorii, astfel încât pierderile suferite de alți creditori ar fi superioare cazului în care pasivele respective nu ar fi excluse de la recapitalizare. Ar trebui totodată să fie posibil să se excludă pasive, integral sau parțial, atunci când acest lucru este necesar pentru a evita răspândirea contaminării sau a instabilității financiare care ar putea determina o perturbare gravă a economiei unui stat membru. Atunci când efectuează evaluările, comitetul sau, dacă este cazul, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să ia în considerare consecințele unei potențiale recapitalizări interne a pasivelor care rezultă din depozitele eligibile deținute de persoane fizice și de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii peste nivelul de garantare prevăzut în Directiva 2014/49/UE.

(78) În cazul în care se aplică excluderile menționate, nivelul reducerii valorii contabile sau al conversiei altor pasive eligibile poate fi majorat pentru a ține seama de astfel de excluderi, sub rezerva respectării principiului „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat în raport cu procedurile de insolvență obișnuite”. În cazul în care pierderile nu pot fi transferate altor creditori, fondul poate face o contribuție în beneficiul instituției aflate în rezoluție, sub rezerva unor condiții stricte, inclusiv cerința ca pierderile în valoare totală de cel puțin 8 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii, să fi fost deja absorbite și ca finanțarea furnizată din fond să fie limitată la valoarea mai mică de 5 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii sau mijloacele disponibile fondului de rezoluție și cuantumul care poate fi perceput prin contribuții ex post în termen de trei ani.

(79) Ar trebui ca, în circumstanțe extraordinare, atunci când pasivele au fost excluse și fondul a fost utilizat pentru a contribui la recapitalizarea internă în locul pasivelor respective până la plafonul permis, comitetul să poată solicita finanțare prin intermediul mijloacelor de finanțare alternative.

(80) Cuantumul minim al recapitalizării interne, de 8 % din totalul pasivelor menționat în prezentul regulament ar trebui să se calculeze pe baza evaluării efectuate în conformitate cu prezentul regulament. Pierderile istorice care au fost deja absorbite de acționari printr-o reducere a fondurilor proprii anterioară evaluării respective nu ar trebui incluse în procentajul respectiv.

(81) Având în vedere că protecția depunătorilor care dețin depozite garantate constituie unul dintre cele mai importante obiective ale rezoluției, depozitele garantate nu ar trebui să facă obiectul aplicării instrumentului de recapitalizare internă. Schema de garantare a depozitelor contribuie însă la finanțarea procesului de rezoluție absorbind pierderi pe măsura pierderilor nete pe care ar fi trebuit să le înregistreze după compensarea depunătorilor în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență. Exercitarea competențelor de recapitalizare internă ar garanta faptul că depunătorii continuă să aibă acces la propriile depozite, acesta fiind principalul motiv pentru care au fost instituite schemele de garantare a depozitelor. Neluarea în considerare a implicării acestor scheme în astfel de cazuri ar constitui un avantaj neloial față de restul creditorilor care ar fi condiționați de exercitarea competențelor autorității de rezoluție.

(82) Atunci când sunt transferate depozite către o altă entitate în contextul rezoluției unei entități, depunătorii nu ar trebui să fie asigurați dincolo de nivelul de garantare prevăzut de Directiva 2014/49/UE. Prin urmare, creanțele asociate depozitelor rămase în instituția aflată în rezoluție ar trebui să fie limitate la diferența dintre fondurile transferate și nivelul de garantare prevăzut de Directiva 2014/49/UE. În cazurile în care valoarea depozitelor transferate este superioară nivelului de garantare, depunătorul ar trebui să nu poată invoca schema de garantare a depozitelor în ceea ce privește depozitele menținute în instituția aflată în rezoluție.

(83) Pentru a evita ca entitățile să își structureze datoriile într-un mod care afectează eficacitatea instrumentului de recapitalizare internă, este oportun ca entitățile să respecte în orice moment o cerință minimă de fonduri proprii și pasive eligibile care pot face obiectul instrumentului de recapitalizare internă, exprimate ca procent din pasivele totale și fondurile proprii ale entității.

(84) Ar trebui adoptată o abordare „de sus în jos” atunci când se stabilește cerința minimă de fonduri proprii și de pasive eligibile în cadrul unui grup. Abordarea respectivă ar trebui să recunoască faptul că măsura de rezoluție se aplică la nivelul fiecărei entități juridice în parte și că este imperativ ca la nivelul entității din cadrul grupului unde se produc pierderile să fie localizată capacitatea de absorbție a pierderilor sau acestei entități să îi fie creat accesul la acea capacitate. În acest scop, ar trebui să se garanteze distribuția în întregul grup a capacității de absorbție a pierderilor dintr-un grup, în conformitate cu nivelul de risc al entităților juridice care îl constituie. Cerința minimă necesară de fonduri proprii și pasive eligibile pentru fiecare filială în parte ar trebui evaluată separat. Mai mult, ar trebui să se garanteze că întregul capital și pasivele contabilizate în contul cerinței minime consolidate de fonduri proprii și pasive eligibile sunt localizate la nivelul entităților susceptibile să înregistreze pierderi sau care sunt puse la dispoziție pentru a absorbi pierderi. Prezentul regulament ar trebui să permită o procedură de rezoluție cu mai multe puncte de intrare sau cu un singur punct de intrare. Cerința minimă de fonduri proprii și pasive eligibile ar trebui să reflecte strategia de rezoluție adecvată pentru un grup, în conformitate cu planul de rezoluție. În special, cerința minimă de fonduri proprii și pasive eligibile ar trebui impusă la nivelul adecvat în cadrul grupului, astfel încât să reflecte o abordare cu mai multe puncte de intrare sau cu un singur punct de intrare cuprinsă în planul de rezoluție, ținând seama de faptul că ar putea exista situații în care o abordare diferită de cea menționată în planul respectiv este utilizată, deoarece aceasta ar permite, de exemplu, atingerea obiectivelor într-un mod mai eficient. În acest context, indiferent dacă un grup a ales abordarea cu mai multe puncte de intrare sau abordarea cu un singur punct de intrare, toate entitățile din grup ar trebui să dispună în permanență de cerințe minime robuste pentru fondurile proprii și pasivele eligibile, astfel încât să evite riscul de contagiere sau de panică bancară.

(85) În funcție de circumstanțele cazului în speță ar trebui să fie aleasă cea mai bună metodă de rezoluție și, în acest scop, toate instrumentele de rezoluție prevăzute de către Directiva 2014/59/UE ar trebui să fie disponibile. Atunci când decid schema de rezoluția, comitetul, Consiliul și Comisia, ar trebui să aleagă, în măsura posibilului, schema cea mai puțin costisitoare pentru fond.

(86) Directiva 2014/59/UE conferă autorităților naționale de rezoluție competența de a reduce valoarea contabilă și a converti instrumentele de capital, deoarece condițiile reducerii valorii contabile și ale conversiei instrumentelor de capital pot coincide cu condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, caz în care trebuie să se determine dacă reducerea valorii contabile și conversia instrumentelor de capital sunt măsuri suficiente pentru a restabili soliditatea financiară a entității în cauză sau dacă este necesar, de asemenea, să se ia măsuri de rezoluție. Această competență va fi utilizată de regulă în contextul rezoluției. comitetul, sub controlul Comisiei sau, după caz, al Consiliul ar trebui să înlocuiască autoritățile naționale de rezoluție și în această funcție și ar trebui, prin urmare, să fie împuternicită să evalueze dacă sunt îndeplinite condițiile pentru reducerea valorii contabile și conversia instrumentelor de capital și să decidă dacă să inițieze sau nu procedura de rezoluție în ceea ce privește o anumită entitate, în cazul în care condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție sunt, de asemenea, îndeplinite.

(87) Eficiența și uniformitatea măsurilor de rezoluție ar trebui să fie asigurată în toate statele membre participante. În acest scop, în cazul în care o autoritate națională de rezoluție nu a aplicat sau nu a respectat decizia comitetului în temeiul prezentului regulament sau a aplicat-o într-un mod care pune în pericol oricare dintre obiectivele rezoluției sau aplicarea eficientă a schemei de rezoluție, comitetul ar trebui să fie împuternicit să transfere unei alte persoane anumite drepturi, active sau datorii ale unei instituții aflate în rezoluție, să impună conversia instrumentelor de datorie care conțin o clauză contractuală privind conversia în anumite circumstanțe sau să adopte orice măsură necesară care abordează în mod semnificativ pericolul la adresa obiectivului de rezoluție relevant. Orice măsură luată de o autoritate națională de rezoluție care ar putea restrânge sau afecta exercitarea de către comitet a competențelor sau funcțiilor sale ar trebui să fie exclusă.

(88) Entitățile, organismele și autoritățile relevante implicate în aplicare prezentului regulament ar trebui să coopereze reciproc în conformitate cu principiul cooperării loiale consacrat în tratate.

(89) Pentru a spori eficiența MUR, comitetul ar trebui să coopereze îndeaproape, în orice circumstanță, cu ABE. Dacă este cazul, comitetul ar trebui să coopereze, de asemenea, cu CERS, cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) (EIOPA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (11), cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (ESMA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și celelalte autorități care constituie SESF. În plus, comitetul ar trebui să coopereze strâns cu BCE și cu alte autorități abilitate să supravegheze entitățile în cadrul MUS, în special în cazul grupurilor care fac obiectul supravegherii consolidate realizate de BCE. Pentru a gestiona în mod eficace procesul de rezoluție a băncilor care se află în dificultate, comitetul ar trebui să coopereze cu autoritățile naționale de rezoluție în toate etapele procedurii de rezoluție. Astfel, această cooperare este necesară nu numai pentru punerea în aplicare a deciziilor în materie de rezoluție luate de comitet, ci și înainte de adoptarea oricărei decizii privind rezoluția, în etapa de planificare a rezoluției sau în faza de intervenție timpurie. Comitetul ar trebui să poată coopera cu autoritățile de rezoluție relevante și cu facilitățile de finanțare a asistenței financiare publice directe sau indirecte.

(90) În momentul aplicării instrumentelor de rezoluție și al exercitării competențelor de rezoluție, comitetul ar trebui să solicite autorităților naționale de rezoluție să se asigure că reprezentanții angajaților entităților în cauză sunt informați și, dacă este cazul, consultați, astfel cum este prevăzut în Directiva 2014/59/UE.

(91) Întrucât înlocuiește autoritățile naționale de rezoluție ale statelor membre participante în ceea ce privește deciziile privind rezoluția, comitetul ar trebui, de asemenea, să înlocuiască respectivele autorități în scopul cooperării cu statele membre neparticipante, inclusiv în cadrul colegiilor de rezoluție menționate în Directiva 2014/59/UE, în ceea ce privește funcțiile din cadrul rezoluției.

(92) Deoarece numeroase instituții își desfășoară activitatea nu numai în cadrul Uniunii, ci și la nivel internațional, un mecanism de rezoluție eficace trebuie să stabilească unele principii de cooperare cu autoritățile relevante din țările terțe. În conformitate cu cadrul juridic prevăzut la articolul 88 din Directiva 2014/59/UE, autorităților din țările terțe ar trebui să li se acorde sprijin. Pentru a asigura o abordare coerentă față de țările terțe, ar trebui să se evite, în măsura posibilului, ca, în statele membre participante, să se ia decizii divergente în legătură cu recunoașterea procedurilor de rezoluție realizate în țările terțe în cazul instituțiilor sau întreprinderilor-mamă care au filiale sau alte active, drepturi sau pasive pe teritoriul statelor membre participante. Comitetul ar trebui, prin urmare, să emită recomandări în acest sens.

(93) Pentru a-și îndeplini sarcinile în mod eficace, comitetul ar trebui să dețină competențe de investigare adecvate. Acesta ar trebui să fie abilitat să solicite toate informațiile necesare prin intermediul autorităților naționale de rezoluție sau în mod direct, după ce le informează, și să desfășoare investigații și inspecții la fața locului, dacă este cazul, în colaborare cu autoritățile naționale competente, utilizând la maximum toate informațiile aflate la dispoziția BCE și a autorităților naționale competente. În contextul rezoluției, comitetul ar trebui să poată desfășura inspecții la fața locului cu scopul de a garanta că se iau decizii pe baza unor informații absolut corecte și de a monitoriza în mod eficace implementarea măsurilor de către autoritățile naționale.

(94) Pentru a asigura accesul comitetului la toate informațiile relevante, entitățile relevante și angajații acestora sau părțile terțe către care entitățile în cauză au externalizat funcții sau activități nu ar trebui să aibă dreptul de a invoca cerințele privind secretul profesional cu scopul de a împiedica divulgarea informațiilor către comitet. În același timp, divulgarea unor astfel de informați către comitet nu ar trebui considerată niciodată o încălcare a cerințelor privind secretul profesional.

(95) Pentru a garanta respectarea deciziilor adoptate în cadrul MUR, în caz de încălcare ar trebui impuse amenzi proporționale și cu efect de descurajare. Comitetul ar trebui să aibă dreptul de a impune întreprinderilor amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu în cazul neîndeplinirii obligațiilor care decurg din deciziile care li se adresează.

(96) În cazul în care o autoritate națională de rezoluție încalcă normele MUR prin faptul că nu utilizează competența, conferită în temeiul dreptului intern, de a pune în aplicare o instrucțiune transmisă de comitet, statul membru în cauză poate fi considerat răspunzător pentru orice prejudiciu cauzat persoanelor fizice, inclusiv, dacă este cazul, instituției sau grupului aflat în rezoluție sau oricărui creditor al oricărei părți a entității respective sau a grupului respectiv din orice stat membru, în conformitate cu jurisprudența relevantă.

(97) Pentru a-i garanta autonomia și independența deplină, comitetul ar trebui să dispună de un buget autonom cu venituri din contribuții obligatorii din partea instituțiilor în statele membre participante. Ar trebui stabilite norme corespunzătoare care să reglementeze bugetul comitetului, pregătirea bugetului, adoptarea de reguli interne care să descrie procedura de stabilire și execuție a bugetului, precum și procedura de audit intern și extern al conturilor.

(98) Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere capacității statului membru de a percepe taxe pentru a acoperi cheltuielile administrative ale autorităților sale naționale de rezoluție.

(99) Statele membre participante au convenit de comun acord să se asigure că statele membre neparticipante sunt rambursate cu promptitudine și cu dobândă pentru cuantumurile pe care statele membre neparticipante le-au plătit din resursele proprii în legătură cu executarea bugetului Uniunii, în scopul îndeplinirii oricărei răspunderi necontractuale sau al acoperirii oricărui cost aferent, în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor în temeiul prezentului regulament. Statele membre participante au încheiat un acord pentru îndeplinirea acestui angajament.

(100) Există situații în care eficacitatea instrumentelor de rezoluție aplicate poate depinde de posibilitățile de finanțare pe termen scurt ale entității sau ale entității-punte, de furnizarea de garanții cumpărătorilor potențiali sau de furnizarea de capital entității-punte. Fără a aduce atingere rolului deținut de băncile centrale în furnizarea de lichidități pentru sistemul financiar chiar și în perioade de criză, este important să se instituie un fond pentru a evita ca fondurile necesare în acest scop să provină din bugetele naționale. Stabilizarea sistemului financiar ar trebui finanțată de ansamblul sectorului financiar.

(101) Este necesar să se asigure că fondul este pe deplin disponibil pentru rezoluția instituțiilor care se află sau sunt susceptibile de a intra în dificultate. Prin urmare, acesta nu ar trebui să fie utilizat în alte scopuri decât pentru asigurarea aplicării eficiente a instrumentelor de rezoluție și a exercitării eficace a competențelor de rezoluție. În plus, fondul ar trebui utilizat doar în conformitate cu obiectivele și principiile aplicabile în materie de rezoluție. În consecință, comitetul ar trebui să garanteze că toate pierderile, costurile și celelalte cheltuieli suportate în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluție sunt suportate în primul rând de către acționarii și creditorii instituției aflate în rezoluție. Fondul nu ar trebui să suporte pierderile, costurile și celelalte cheltuieli aferente instrumentelor de rezoluție decât în cazul în care resursele acționarilor și creditorilor sunt epuizate.

(102) În principiu, contribuțiile ar trebui colectate din sector înaintea oricărei operațiuni de rezoluție și independent de aceasta. Atunci când finanțarea prealabilă se dovedește a fi insuficientă pentru acoperirea pierderilor, a costurilor suportate prin recurgerea la fond, ar trebui colectate contribuții suplimentare pentru acoperirea costurilor sau a pierderilor suplimentare. În plus, fondul ar trebui să aibă capacitatea de a contracta împrumuturi sau alte forme de sprijin provenind din partea unor instituții, instituții financiare sau a altor părți terțe, în cazul în care contribuțiile ex ante și ex post nu sunt imediat accesibile sau nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile suportate prin utilizarea fondului în legătură cu măsurile de rezoluție.

(103) Pentru a evita plățile duble, statele membre ar trebui să poată utiliza mijloacele financiare disponibile care provin din taxele, impozitele sau contribuțiile pentru rezoluție impuse băncilor naționale între 17 iunie 2010 și 2 iulie 2014 în scopul colectării de contribuții ex ante.

(104) Pentru a atinge o masă critică și a evita efectele prociclice care ar apărea în cazul în care fondul ar trebui să se bazeze exclusiv pe contribuțiile ex post în caz de criză sistemică, este indispensabil ca mijloacele financiare ex ante ale fondului să atingă cel puțin un anumit nivel-țintă.

(105) Nivelul-țintă al fondului ar trebui stabilit ca procentaj din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor de credit autorizate în statele membre participante. Cu toate acestea, întrucât cuantumul total al pasivelor respectivelor instituții ar fi o valoare de referință mai adecvată având în vedere funcțiile fondului, Comisia ar trebui să evalueze dacă depozitele garantate sau cuantumul total al pasivelor sunt o bază mai adecvată și daca o valoare minimă absolută pentru fond ar trebui introdusă în viitor, menținând condiții de concurență echitabile cu Directiva 2014/59/UE.

(106) Ar trebui stabilit un calendar adecvat pentru atingerea nivelului-țintă al fondului. Cu toate acestea, comitetul ar trebui să aibă posibilitatea de a ajusta perioada de contribuție pentru a lua în considerare plățile semnificative efectuate din fond.

(107) Asigurarea unui nivel efectiv și suficient de finanțare a fondului este de o importanță deosebită pentru credibilitatea MUR. Capacitatea comitetului de a contracta mijloace de finanțare alternative pentru fond ar trebui consolidată într-un mod care optimizează costul finanțării și menține bonitatea fondului. Odată cu intrarea în vigoare a prezentului regulament, comitetul, în cooperare cu statele membre participante, ar trebui să ia măsurile necesare pentru a elabora metode și modalități adecvate care să permită consolidarea capacității de împrumut a fondului, care ar trebui să fie pus în practică până la data aplicării prezentului regulament.

(108) Statele membre participante ar trebui să fie în măsură, în cazul în care au instituit deja mecanisme naționale de finanțare a rezoluției, să prevadă obligația ca respectivele mecanisme să își utilizeze mijloacele financiare disponibile, colectate de la entități în trecut prin contribuții ex ante, pentru a compensa entitățile pentru contribuțiile ex ante pe care entitățile respective ar trebui să le plătească în contul fondului. Această restituire nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre prevăzute de Directiva 2014/49/UE.

(109) Pentru a asigura un calcul corect al contribuțiilor și a oferi stimulente pentru funcționarea în conformitate cu un model care prezintă mai puține riscuri, contribuțiile la fond ar trebui să țină seama de gradul de risc la care sunt expuse instituțiile de credit în conformitate cu Directiva 2014/59/UE și cu actele delegate adoptate în temeiul acesteia.

(110) În vederea asigurării unei bune repartizări a costurilor aferente rezoluției între schemele de garantare a depozitelor și fond, ar trebui să se solicite schemei de garantare a depozitelor la care o instituție aflată în rezoluție este afiliată să plătească o contribuție care să nu fie mai mare decât pierderile pe care ar fi trebuit să le suporte în cazul în care entitatea ar fi fost lichidată printr-o procedură obișnuită de insolvență.

(111) Pentru a proteja valoarea cuantumurilor deținute de fond, aceste cuantumuri ar trebui să fie investite în active suficient de sigure, diversificate și lichide.

(112) În cazul în care cooperarea strânsă a unui stat membru participant a cărei monedă nu este euro cu BCE încetează în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) 1024/2013, ar trebui să se decidă o împărțire echitabilă a contribuțiilor cumulate provenite de la statul membru participant în cauză, ținându-se seama de interesele statului membru participant în cauză și de cele ale fondului.

(113) Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, pentru a stabili normele pentru calcularea ratei dobânzii ce urmează să fie aplicată în cazul adoptării unei decizii de recuperare a cuantumurilor din fond folosite în mod necorespunzător și pentru garantarea dreptului la bună administrare și a dreptului de acces la documente ale beneficiarilor în cadrul procedurilor legate de o astfel de recuperare, pentru a stabili tipul contribuțiilor la fond și elementele pentru care sunt datorate contribuțiile, modul în care se calculează valoarea contribuțiilor și modalitățile de plată a acestora, pentru a preciza normele privind înregistrarea, contabilitatea, raportarea, precum și alte norme necesare în vederea garantării plății integrale și prompte a contribuțiilor, pentru a stabili contribuțiile anuale necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale comitetului înainte ca acesta să devină pe deplin operațional; pentru a stabili sistemul de contribuții pentru instituțiile care au fost autorizate să funcționeze după ce fondul și-a atins nivelul-țintă; pentru a stabili criteriile de eșalonare a contribuțiilor; pentru a determina criteriile de determinare a numărului de ani cu care se poate prelungi perioada inițială pentru atingerea nivelului-țintă, pentru a defini criteriile de stabilire a contribuțiilor anuale atunci când mijloacele de finanțare disponibile pentru fond se reduc sub nivelul-țintă după perioada inițială, pentru a identifica măsurile prin care să se precizeze în ce împrejurări și condiții contribuțiile ex post pot fi temporar amânate pentru anumite instituții; și pentru a stabili normele detaliate pentru administrarea fondului, precum și principiile generale și criteriile pentru strategia de investiții a acestuia.

(114) Consiliul, în conformitate cu actele delegate adoptate în temeiul Directivei 2014/59/UE, ar trebui să adopte acte de punere în aplicare pentru a specifica aplicarea metodologiei pentru calcularea contribuțiilor individuale către fond, precum și modalitățile tehnice de calcul al contribuției forfetare și al contribuției ajustate la risc. Această metodologie ar trebui să garanteze că atât elementele forfetare, cât și cele ajustate la risc din formula de calcul al contribuțiilor individuale sunt luate în considerare într-un mod care este consecvent cu principiile de rezoluție și în conformitate cu actele delegate adoptate în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE. Metodologia are trebui să țină seama de principiul proporționalității fără a crea distorsiuni între structurile sectorului bancar ale statelor membre.

(115) Astfel cum se reflectă în Declarația nr. 39 privind articolul 290 din TFUE, Comisia, în conformitate cu practicile consacrate, ar trebui să consulte în continuare experții desemnați de statele membre pentru elaborarea proiectelor sale de acte delegate prevăzute în prezentul regulament. Totodată, este deosebit de importantă, în acest sens, organizarea, după caz, de consultări corespunzătoare de către Comisie în cursul lucrărilor sale pregătitoare cu BCE și comitet, în domeniile lor de competență respective.

(116) Măsurile de rezoluție ar trebui notificate în mod corespunzător și, sub rezerva unui număr limitate de excepții prevăzute în prezentul regulament, făcute publice. Ținând însă cont de faptul că informațiile obținute de comitet, autoritățile de rezoluție și de consilierii lor profesionali pe parcursul procesului de rezoluție vor fi probabil sensibile, aceste informații ar trebui să facă obiectul cerințelor privind secretul profesional înainte ca decizia de rezoluție să fie făcută publică. Trebuie să se țină seama de faptul că informațiile privind conținutul și detaliile planurilor de rezoluție, precum și rezultatele eventualelor evaluări ale acestor planuri pot avea un impact major, în special asupra întreprinderilor în cauză. Toate informațiile furnizate în ceea ce privește o decizie înainte de a fi luată, indiferent dacă privesc îndeplinirea condițiilor pentru declanșarea procedurii de rezoluție, ori utilizarea unui instrument specific sau a unei eventuale măsuri în cursul procedurii, trebuie considerate ca având efecte asupra intereselor publice și private vizate de măsură. Cu toate acestea, o informație conform căreia comitetul și autoritatea de rezoluție examinează o anumită entitate ar putea fi suficientă pentru a produce efecte negative asupra entității respective. Prin urmare, este necesar să se asigure că există mecanisme adecvate pentru păstrarea confidențialității acestor informații, cum ar fi conținutul și detaliile privind planurile de rezoluție, precum și rezultatele eventualelor evaluări efectuate în acest context.

(117) Cu scopul de a păstra confidențialitatea lucrărilor comitetului, membrii acestuia, personalul său, inclusiv personalul detașat de statele membre participante sau membrii personalului care fac obiectul schimburilor între acestea în vederea desfășurării unor sarcini în cadrul procedurii de rezoluție, ar trebui să fie supuși cerințelor de păstrare a secretului profesional, inclusiv după încetarea îndatoririlor acestora. Aceste cerințe ar trebui să se aplice și altor persoane autorizate de comitet, unor persoane autorizate sau numite de către autoritățile naționale de rezoluție ale statelor membre să efectueze inspecții la fața locului, observatorilor invitați să participe la sesiunile plenare și executive ale comitetului, precum și observatorilor din partea statelor membre neparticipante care fac parte din echipe interne de rezoluție. În scopul îndeplinirii sarcinilor care îi revin în virtutea prezentului regulament, comitetul ar trebui să fie autorizat, în anumite condiții, să facă schimb de informații cu autoritățile și organismele naționale sau ale Uniunii.

(118) Pentru a garanta asimilarea comitetului în SESF, Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 ar trebui modificat pentru a include comitetul în sfera conceptului de autoritate competentă definit în regulamentul respectiv. Identificarea comitetului ca autoritate competentă în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 este coerentă cu funcțiile atribuite ABE în temeiul articolului 25 din Regulamentul nr. 1093/2010, constând în a contribui și a participa în mod activ la elaborarea și coordonarea planurilor de redresare și de rezoluție și a viza facilitarea rezoluției entităților care se află în dificultate și în special a grupurilor transnaționale.

(119) Până când comitetul va fi pe deplin operațional, Comisia ar trebui să fie responsabilă de operațiunile inițiale, inclusiv de desemnarea unui președinte interimar care să autorizeze toate plățile necesare în numele comitetului.

(120) MUR reunește comitetul, Consiliul, Comisia și autoritățile de rezoluție ale statelor membre participante. Curtea de Justiție are competența de a examina legalitatea deciziilor adoptate de comitet, Consiliu și Comisie în conformitate cu articolul 263 din TFUE, precum și pentru determinarea răspunderii lor necontractuale. În plus, Curtea de Justiție are competența, în conformitate cu articolul 267 din TFUE, să hotărască, cu titlu preliminar și la cererea autorităților judiciare naționale, cu privire la validitatea și interpretarea actelor instituțiilor, organismelor sau agențiilor Uniunii. Autoritățile judiciare naționale ar trebui să aibă competența, în conformitate cu dreptul intern, de a examina legalitatea deciziilor adoptate de autoritățile de rezoluție ale statelor membre participante în exercitarea prerogativelor care le sunt conferite prin prezentul regulament, precum și de a stabili răspunderea lor necontractuală.

(121) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și drepturile, libertățile și principiile recunoscute în special de Cartă, îndeosebi dreptul de proprietate, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare și ar trebui să fie pus în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.

(122) Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume instituirea unui cadru unic european eficient și eficace de rezoluție a entităților și asigurarea aplicării coerente a normelor în materie de rezoluție, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre ci pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(123) Comisia ar trebui să revizuiască aplicarea prezentului regulament pentru a evalua impactul său asupra pieței interne și pentru a stabili dacă sunt necesare modificări sau alte evoluții suplimentare în vederea îmbunătățirii eficienței și eficacității MUR, în special dacă uniunea bancară trebuie completată cu armonizarea la nivelul Uniunii a procedurilor de insolvență pentru instituțiile care au intrat în dificultate.

(124) Transferul contribuțiilor colectate la nivel național în temeiul prezentului regulament ar trebui să permită fondului să funcționeze și, în consecință, instrumentelor de rezoluție să fie aplicate în mod eficace. Prin urmare, dispozițiile prezentului regulament referitoare la instrumentele de rezoluție și la contribuții ar trebui să se aplice începând de la 1 ianuarie 2016. Începând din decembrie 2015, ar trebui să fie posibil ca această dată să fie amânată cu perioade de o lună în cazul în care condițiile care permit transferul contribuțiilor colectate la nivel național nu au fost îndeplinite,