Recitale
(1) În vederea instituirii pieței interne, este esențial ca toate frontierele interne ale Comunității să fie desființate, astfel încât să fie posibilă libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor. Prin urmare, buna funcționare a pieței unice a serviciilor de plată este de o importanță capitală. Cu toate acestea, în prezent, lipsa de armonizare în acest domeniu obstrucționează funcționarea pieței menționate.
(2) În momentul de față, piețele serviciilor de plată din statele membre sunt organizate separat, după criterii naționale, iar cadrul juridic privind serviciile de plată este fragmentat în 27 de sisteme juridice naționale.
(3) Diverse acte comunitare au fost deja adoptate în acest domeniu, și anume Directiva 97/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind transferurile de fonduri transfrontaliere (3) și Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2001 privind plățile transfrontaliere în euro (4), dar acestea nu au îmbunătățit suficient situația, ceea ce este valabil și pentru Recomandarea 87/598/CEE a Comisiei din 8 decembrie 1987 privind un Cod de conduită european privind plățile electronice (legăturile dintre instituțiile financiare, comercianți și întreprinderile de servicii și consumatori) (5), Recomandarea 88/590/CEE a Comisiei din 17 noiembrie 1988 privind sistemele de plăți și în special legătura dintre posesorul cardului și emitentul cardului (6) sau Recomandarea 97/489/CE a Comisiei din 30 iulie 1997 privind tranzacțiile efectuate prin instrumentele de plată electronică și în special legătura dintre emitent și posesor (7). Aceste măsuri continuă să fie insuficiente. Existența simultană a unor dispoziții naționale și a unui cadru comunitar incomplet duce la confuzie și la o lipsă de securitate juridică.
(4) Prin urmare, este esențial să se instituie la nivel comunitar un cadru juridic modern și coerent pentru serviciile de plată, fie că serviciile sunt compatibile sau nu cu sistemul rezultat în urma inițiativei sectorului financiar de creare a unui spațiu unic de plăți în euro care să fie neutru, astfel încât să garanteze condiții concurențiale egale pentru toate sistemele de plăți, pentru a păstra posibilitatea consumatorului de a alege, ceea ce, în comparație cu sistemele naționale actuale, ar trebui să reprezinte un mare pas înainte din punctul de vedere al costurilor consumatorului, al siguranței și al eficienței.
(5) Acest cadru juridic ar trebui să asigure coordonarea dispozițiilor naționale în materie de cerințe prudențiale, de acces pe piață al unor noi prestatori de servicii de plată, de cerințe de informare, precum și în materie de drepturi și obligații ale utilizatorilor și prestatorilor de servicii de plată. În contextul acestui cadru, ar trebui menținute dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2560/2001, care a creat o piață unică pentru plățile în euro în privința prețurilor. Dispozițiile Directivei 97/5/CE și recomandările formulate în Recomandările 87/598/CEE, 88/590/CEE și 97/489/CE ar trebui încorporate într-un act unic cu caracter juridic obligatoriu.
(6) Cu toate acestea, nu este oportun ca acest cadru juridic să fie exhaustiv. Aplicarea sa ar trebui încredințată prestatorilor de servicii de plată a căror activitate principală constă în prestarea de servicii de plată unor utilizatori ai serviciilor de plată. De asemenea, nu este oportun ca acest cadru să se aplice acelor servicii în cadrul cărora transferul de fonduri de la plătitor la beneficiarul plății sau transportul acestora este efectuat în exclusivitate în bancnote și monede sau în cadrul cărora transferul se bazează pe cec pe suport de hârtie, cambie pe suport de hârtie, bilet la ordin sau alt instrument, vouchere pe suport de hârtie sau carduri trase asupra unui prestator de servicii de plată sau a unei alte părți în scopul de a pune fonduri la dispoziția beneficiarului plății. Mai mult, ar trebui să se opereze o distincție în cazul mijloacelor oferite de operatorii de telecomunicații, de tehnologia informației sau de rețele, pentru a facilita cumpărarea de bunuri sau servicii digitale, cum ar fi tonurile de apel, muzica sau ziarele digitale în plus față de serviciile de voce tradiționale și distribuirea acestora către dispozitivele digitale. Conținutul acestor bunuri sau servicii poate fi produs fie de către un terț, fie de către operator, care le poate adăuga o valoare intrinsecă sub formă de funcții de acces, de distribuție sau de căutare. În acest din urmă caz, în care bunurile sau serviciile sunt distribuite de unul dintre acești operatori sau, din motive tehnice, de un terț, și pot fi folosite doar prin intermediul echipamentelor digitale, cum ar fi telefoanele mobile sau computerele, acest cadru juridic nu ar trebui să se aplice, deoarece activitatea operatorului depășește limitele unei simple operațiuni de plată. Cu toate acestea, este oportună aplicarea acestui cadru juridic în cazurile în care operatorul acționează numai ca intermediar și asigură doar executarea plății către un prestator terț.
(7) Remiterea de bani reprezintă un serviciu de plată simplu, care se bazează de regulă pe furnizarea unei sume în numerar de către un plătitor către un prestator de servicii de plată, care, la rândul său, remite suma corespunzătoare, de exemplu, prin intermediul unei rețele de comunicații, unui beneficiar al plății sau unui alt prestator de servicii de plată care acționează în numele beneficiarului plății. În unele state membre, supermarketurile, comercianții și alți operatori cu amănuntul furnizează publicului un serviciu corespunzător care permite plata facturilor pentru utilități publice și a altor facturi uzuale ale gospodăriilor. Aceste servicii de plată a facturilor ar trebui considerate drept remitere de bani, astfel cum este definită prin prezenta directivă, cu excepția cazurilor în care autoritățile competente consideră că activitatea intră sub incidența unui alt serviciu de plată menționat în anexă.
(8) Este necesar să se specifice categoriile de prestatori de servicii de plată care pot presta în mod legitim serviciile de plată în întreaga Comunitate, și anume instituțiile de credit care acceptă depozite de la utilizatori care pot fi folosite pentru finanțarea operațiunilor de plată și care ar trebui să continue să fie supuse cerințelor prudențiale prevăzute de Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (8), instituțiile emitente de monedă electronică care emit monedă electronică ce poate fi folosită pentru finanțarea operațiunilor de plată și care ar trebui să continue să fie supuse cerințelor prudențiale prevăzute de Directiva 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind inițierea, exercitarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de bani electronici (9), precum și instituțiile de cecuri poștale abilitate în acest sens în temeiul legislației naționale.
(9) Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme privind executarea operațiunilor de plată în cadrul cărora fondurile sunt constituite din monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2000/46/CE. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze emisiunea de monedă electronică și nici să modifice reglementările prudențiale privind instituțiile emitente de monedă electronică astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2000/46/CE. Prin urmare, instituțiile de plată nu ar trebui să fie autorizate să emită monedă electronică.
(10) Cu toate acestea, pentru a elimina obstacolele juridice în calea accesului pe piață, este necesar să se instituie o autorizație unică pentru toți prestatorii de servicii de plată a căror activitate nu este legată de acceptarea de depozite sau de emisiunea de monedă electronică. Prin urmare, este oportun să se introducă o nouă categorie de prestatori de servicii de plată, „instituțiile de plată”, prevăzându-se autorizarea, sub rezerva unui set de condiții stricte și complete, pentru persoanele juridice care nu sunt încadrate în categoriile existente, de a presta servicii de plată în întreaga Comunitate. În acest mod, aceste servicii ar fi supuse acelorași condiții în întreaga Comunitate.
(11) Condițiile de acordare și de menținere a autorizației de funcționare ca instituție de plată ar trebui să includă cerințe prudențiale proporționale cu riscurile operaționale și financiare cu care aceste organisme se confruntă în cursul activității lor. În acest context, este necesară existența unui regim coerent în cadrul căruia la capitalul inițial să fie asociat un capital de lucru, regim care ar putea fi perfecționat în timp util, în funcție de nevoile pieței. Datorită marii diversități din domeniul serviciilor de plată, prezenta directivă ar trebui să autorizeze diverse metode, la care să se asocieze o anumită marjă discreționară în materie de supraveghere, pentru a asigura că aceleași riscuri sunt tratate în același mod pentru toți prestatorii de servicii de plată. Cerințele privind instituțiile de plată ar trebui să reflecte faptul că activitățile instituțiilor de plată sunt mai specializate și mai limitate, generând astfel riscuri mai restrânse și mai ușor de supravegheat și de controlat decât cele care survin în gama mai largă de activități ale instituțiilor de credit. În special, ar trebui să li se interzică instituțiilor de plată să accepte depozite de la utilizatori și ar trebui să li se permită să folosească fonduri primite de la utilizatori numai în vederea prestării unor servicii de plată. Ar trebui să se prevadă ca fondurile clienților să fie păstrate separat de fondurile instituției de plată destinate altor activități comerciale. De asemenea, instituțiile de plată ar trebui să fie supuse unor obligații eficace în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.
(12) Instituțiile de plată ar trebui să își întocmească conturile anuale și conturile consolidate în conformitate cu Directiva 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (10) și, dacă este cazul, cu Directiva 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (11) și cu Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (12). Conturile anuale și conturile consolidate ar trebui auditate, cu excepția cazului în care instituția de plată este exonerată de această obligație în temeiul Directivei 78/660/CEE și, dacă este cazul, în temeiul Directivelor 83/349/CEE și 86/635/CEE.
(13) Prezenta directivă ar trebui să reglementeze acordarea de credit de către instituțiile de plată, adică acordarea de linii de credit și emiterea de carduri de credit, doar dacă acesta este strâns legat de serviciile de plată, cum ar fi în cazul liniilor de credit și al cardurilor de credit. Numai în cazul în care acordarea creditului se face cu scopul de a ușura efectuarea serviciilor de plată, creditul respectiv având natura unui credit pe termen scurt și fiind acordat pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni, inclusiv sub forma unui credit care poate fi reînnoit, este oportun să se permită instituțiilor de plată să acorde un astfel de credit, în ceea ce privește activitățile lor transfrontaliere, cu condiția ca acest credit să fie refinanțat folosind în principal fondurile proprii ale instituției de plată, precum și alte fonduri de pe piețele de capital, și nu folosind fondurile deținute în contul clienților în scopul efectuării de servicii de plată. Cele de mai sus nu ar trebui să aducă atingere Directivei 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (13) sau altor dispoziții comunitare sau naționale referitoare la condițiile de acordare a creditelor de consum care nu sunt armonizate prin prezenta directivă.
(14) Este necesar ca statele membre să desemneze autoritățile responsabile pentru acordarea de autorizații instituțiilor de plată, pentru efectuarea de controale și pentru luarea deciziilor în privința retragerii autorizațiilor în cauză. Pentru a asigura egalitatea de tratament, statele membre nu ar trebui să aplice instituțiilor de plată alte cerințe decât cele prevăzute în prezenta directivă. Cu toate acestea, toate deciziile luate de autoritățile competente ar trebui să poată fi contestate în instanță. În plus, sarcinile autorităților competente nu ar trebui să aducă atingere supravegherii sistemelor de plăți care, în sensul articolului 105 alineatul (2) a patra liniuță din tratat, este o sarcină care revine Sistemului European al Băncilor Centrale.
(15) Datorită faptului că este de dorit ca identitatea și locul de activitate al tuturor persoanelor care prestează servicii de remitere de fonduri să fie înregistrate, precum și ca toate aceste persoane să beneficieze de un anumit grad de recunoaștere, indiferent dacă pot întruni sau nu toate condițiile de autorizare ca instituție de plată, astfel încât nici una să nu fie constrânsă să se alăture economiei subterane, precum și pentru a determina toate persoanele care prestează servicii de remitere de fonduri să respecte anumite cerințe juridice și de reglementare minime, este oportun și în spiritul principiilor aflate la baza Recomandării speciale VI a Grupului de acțiune financiară privind spălarea banilor să se prevadă un mecanism prin care prestatorii de servicii de plată care nu pot întruni toate condițiile cerute să poată fi, cu toate acestea, tratați ca instituții de plată. În acest scop, statele membre ar trebui să includă aceste persoane în registrul instituțiilor de plată, fără a aplica, parțial sau integral, cerințele de autorizare. Cu toate acestea, este esențial ca posibilitatea acordării de derogări să fie condiționată de cerințe stricte referitoare la volumul operațiunilor de plată. Instituțiile de plată care beneficiază de o derogare nu ar trebui să dispună nici de dreptul de stabilire, nici de libertatea de a presta servicii, și nu ar trebui să exercite indirect aceste drepturi atunci când sunt membre ale unui sistem de plăți.
(16) Este esențial ca orice prestator de servicii de plată să poată accesa serviciile infrastructurilor tehnice ale sistemelor de plăți. Cu toate acestea, un astfel de acces ar trebui să facă obiectul unor cerințe adecvate, pentru a asigura integritatea și stabilitatea sistemelor în cauză. Fiecare prestator de servicii de plată care solicită participarea într-un sistem de plăți ar trebui să furnizeze participanților la sistemul de plăți dovezi că organizarea sa internă este suficient de solidă pentru a face față tuturor tipurilor de riscuri. Aceste sisteme de plăți cuprind în general, de exemplu, schemele de carduri cu patru părți, precum și principalele sisteme de procesare a transferurilor-credit și a debitărilor directe. Pentru a asigura egalitatea de tratament în întreaga Comunitate între diversele categorii de prestatori de servicii de plată autorizați, în conformitate cu termenii autorizației care le-a fost acordată, este necesară clarificarea normelor privind accesul la prestarea de servicii de plată și accesul la sistemele de plăți. Ar trebui să se prevadă tratamentul nediscriminatoriu al instituțiilor de plată și de credit autorizate, astfel încât toți prestatorii de servicii de plată aflați în concurență în cadrul pieței interne să poată recurge la serviciile infrastructurilor tehnice ale acestor sisteme de plăți, în aceleași condiții. Este oportun să se prevadă un tratament diferit pentru prestatorii de servicii de plată autorizați și pentru cei care beneficiază de o derogare în temeiul prezentei directive, precum și de derogarea prevăzută la articolul 8 din Directiva 2000/46/CE, datorită diferențelor existente între cadrele prudențiale ale acestora. În orice caz, diferențele în privința condițiilor legate de preț ar trebui permise doar în cazul în care sunt motivate de diferențe între costurile induse de prestatorii de servicii de plată. Aceste dispoziții nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a limita accesul la sistemele importante din punct de vedere sistemic, în conformitate cu Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (14), și nici competențelor Băncii Centrale Europene și ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) astfel cum sunt stabilite la articolul 105 alineatul (2) din tratat și la articolul 3 alineatul (3.1) și la articolul 22 din statutul SEBC privind accesul la sistemele de plăți.
(17) Dispozițiile privind accesul la sistemele de plăți nu ar trebui să se aplice sistemelor create și operate de un singur prestator de servicii de plată. Aceste sisteme de plăți pot funcționa fie în concurență directă cu sistemele de plăți, fie, în cele mai multe cazuri, într-o nișă de piață care nu este acoperită în mod corespunzător de sistemele de plăți. Acestea acoperă în general schemele intervenite între trei părți, cum ar fi schemele de carduri cu trei părți, serviciile de plată furnizate de prestatorii de servicii de telecomunicații sau serviciile de remitere de bani în care operatorul sistemului este prestatorul de servicii de plată atât pentru plătitor, cât și pentru beneficiarul plății, precum și sistemele interne ale grupurilor bancare. Pentru a stimula concurența pe care aceste sisteme de plăți o pot face sistemelor de plăți consacrate existente, nu ar fi, în principiu, oportun să se acorde unor terți accesul la aceste sisteme de plăți. Cu toate acestea, astfel de sisteme ar trebui să fie supuse întotdeauna normelor comunitare și naționale în materie de concurență, care pot conține cerința de acordare a accesului la aceste sisteme pentru a menține concurența efectivă pe piețele serviciilor de plată.
(18) Ar trebui să se instituie o serie de norme în vederea asigurării transparenței condițiilor și cerințelor în materie de informare aplicabile serviciilor de plată.
(19) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice operațiunilor de plată efectuate în numerar, deoarece există deja o piață unică pentru plățile efectuate în numerar, și nici operațiunilor de plată bazate pe cecuri pe suport de hârtie deoarece, prin însăși natura lor, acestea nu pot fi procesate la fel de eficient ca alte mijloace de plată. Cu toate acestea, bunele practici în acest domeniu ar trebui să se bazeze pe principiile prevăzute în prezenta directivă.
(20) Deoarece consumatorii și întreprinderile nu se află în aceeași poziție, aceștia nu necesită același nivel de protecție. Deși este important să se garanteze drepturile consumatorilor prin dispoziții de la care să nu se poată deroga prin contract, este rezonabil să se permită întreprinderilor și organizațiilor să convină altfel. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a dispune ca microîntreprinderile, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (15), să fie tratate în același mod ca și consumatorii. În orice caz, anumite dispoziții de bază ale prezentei directive ar trebui să se aplice în toate cazurile, indiferent de statutul utilizatorului.
(21) Prezenta directivă ar trebui să specifice obligațiile prestatorilor de servicii de plată în ceea ce privește furnizarea de informații către utilizatorii serviciilor de plată, care ar trebui să primească aceleași nivel ridicat de informații clare cu privire la serviciile de plată, pentru a putea alege în cunoștință de cauză și pentru a putea compara serviciile din cadrul UE. În interesul transparenței, prezenta directivă ar trebui să stabilească cerințele armonizate necesare pentru a garanta furnizarea către utilizatorii serviciilor de plată a unor informații necesare și suficiente cu privire atât la contractul de servicii de plată, cât și la operațiunile de plată. Pentru a promova funcționarea fără obstacole a pieței unice a serviciilor de plată, statele membre ar trebui să poată adopta doar acele dispoziții în materie de informare stabilite prin prezenta directivă.
(22) Consumatorii ar trebui să fie protejați împotriva practicilor neloiale sau înșelătoare în conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (16), precum și cu Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (17) și Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum (18). Dispozițiile suplimentare din aceste directive rămân aplicabile. Cu toate acestea, ar trebui să fie clarificată, în special, relația dintre cerințele de informare precontractuală prevăzute în prezenta directivă și cele prevăzute în Directiva 2002/65/CE.
(23) Informația necesară ar trebui să fie proporțională cu nevoile utilizatorilor și comunicată folosind o metodă standard. Cu toate acestea, cerințele în materie de informare cu privire la o operațiune de plată singulară ar trebui să difere de cele cu privire la un contract-cadru, care prevede mai multe operațiuni de plată.
(24) În practică, contractele-cadru și operațiunile de plată reglementate de acestea sunt mult mai des întâlnite și mai importante din punct de vedere economic decât operațiunile de plată singulară. Dacă există un cont de plăți sau un instrument de plată specific, este necesar un contract-cadru. Din acest motiv, cerințele de informare prealabilă privind contractele-cadru ar trebui să fie foarte detaliate, iar informațiile ar trebui să fie furnizate întotdeauna pe suport de hârtie sau pe alte suporturi durabile, cum ar fi documente imprimate de imprimantele pentru extrase de cont, dischete, CD-ROM-uri, DVD-uri și hard discuri ale calculatoarelor personale pe care se stochează poșta electronică, precum și pagini de internet, în măsura în care aceste pagini sunt accesibile pentru consultare ulterioară pentru o perioadă de timp adecvată scopurilor informației respective și permit reproducerea identică a informațiilor stocate. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca prestatorul de servicii de plată și utilizatorul serviciilor de plată să convină în contractul-cadru cu privire la modul în care se vor furniza informațiile ulterioare privind operațiunile de plată executate, de exemplu ca, în cazul furnizării de servicii bancare prin internet toate informațiile privind contul de plăți să fie puse la dispoziție on-line.
(25) În cazul operațiunilor de plată singulară, prestatorul de servicii de plată ar trebui să furnizeze întotdeauna din proprie inițiativă doar informațiile esențiale. Deoarece plătitorul este, de obicei, prezent în momentul în care dă ordinul de plată, nu este necesar să se prevadă ca informațiile respective să fie furnizate de fiecare dată pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil. Prestatorul de servicii de plată poate furniza informațiile pe cale orală la ghișeu sau să le facă ușor accesibile într-un alt mod, de exemplu afișând condițiile, pe un panou de informare, la punctul de lucru. De asemenea, ar trebui să se precizeze unde pot fi obținute informații mai detaliate (de exemplu, adresa paginii de internet). Cu toate acestea, ar trebui ca la cererea consumatorului informațiile esențiale să fie furnizate pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.
(26) Prezenta directivă ar trebui să prevadă dreptul consumatorului de a primi gratuit informații relevante înainte de a deveni parte la vreun contract de servicii de plată. Consumatorul ar trebui de asemenea să poată solicita pe suport de hârtie informații prealabile, precum și contractul-cadru, gratuit și în orice moment pe durata relației contractuale, pentru a avea posibilitatea de a compara serviciile prestatorilor de servicii de plată și condițiile aferente și pentru a putea, în caz de litigiu, să își dovedească drepturile și obligațiile contractuale. Dispozițiile menționate ar trebui să fie compatibile cu Directiva 2002/65/CE. Dispozițiile explicite privind informațiile gratuite prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să aibă efectul de a permite impunerea unor comisioane pentru informațiile furnizate consumatorilor în temeiul altor directive aplicabile.
(27) Modul în care informațiile necesare urmează să fie furnizate utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul serviciilor de plată ar trebui să țină seama de nevoile utilizatorului, precum și de aspectele tehnice practice și de raportul cost-eficiență, în funcție de situație, ținând seama de acordul din contractul de servicii de plată respectiv. Astfel, prezenta directivă ar trebui să distingă între două moduri în care informația urmează să fie furnizată de către prestatorul de servicii de plată: fie informația ar trebui să fie furnizată, mai exact, să fie comunicată activ, la timpul potrivit, de către prestatorul de servicii de plată, în conformitate cu cerințele prezentei directive, fără vreo solicitare din partea utilizatorului serviciilor de plată, fie informațiile ar trebui să fie puse la dispoziția utilizatorului serviciilor de plată, ținând seama de toate cerințele suplimentare în materie de informare pe care acesta ar putea să le formuleze. În acest din urmă caz, utilizatorul serviciilor de plată trebuie să adopte o atitudine activă pentru a obține informațiile respective, cum ar fi solicitarea expresă a acestora de la prestatorul de servicii de plată, consultarea contului său bancar on-line sau introducerea cardului său bancar într-o imprimantă pentru extrase de cont. În acest scop, prestatorul de servicii de plată ar trebui să garanteze că accesul la informațiile respective este posibil, precum și că informațiile se află la dispoziția utilizatorului serviciilor de plată.
(28) În plus, consumatorul ar trebui să primească, fără comisioane suplimentare, informații de bază privind operațiunile de plată executate. În cazul unei operațiuni de plată singulară, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să perceapă un comision separat pentru aceste informații. În mod similar, informațiile lunare ulterioare privind operațiunile de plată din cadrul unui contract-cadru ar trebui furnizate gratuit. Cu toate acestea, ținând seama de importanța transparenței în materie de tarifare și de nevoile diferite ale clienților, părțile ar trebui să poată să convină cu privire la fixarea unor comisioane pentru comunicarea mai frecventă a informațiilor sau pentru comunicarea de informații suplimentare. Pentru a ține seama de diversele practici naționale, ar trebui să se permită statelor membre să stabilească norme care să impună ca extrasele de cont lunare pe suport de hârtie pentru conturile de plăți să fie furnizate întotdeauna în mod gratuit.
(29) Pentru a facilita mobilitatea clienților, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia un contract-cadru după o perioadă de un an, fără a suporta costuri. Pentru consumatori, perioada de preaviz convenită ar trebui să nu fie mai lungă de o lună, iar pentru prestatorii de servicii de plată aceasta ar trebui să nu fie mai scurtă de două luni. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligației prestatorului de servicii de plată de a rezilia contractul de servicii de plată în circumstanțe excepționale, în temeiul altor norme relevante de drept comunitar sau intern, cum ar fi legislația privind spălarea banilor și finanțarea terorismului, orice acțiune care urmărește înghețarea unor fonduri sau orice alte măsuri specifice legate de prevenirea și anchetarea infracțiunilor.
(30) Instrumentele de plată cu valoare scăzută ar trebui să fie o alternativă ieftină și ușor de folosit în cazul bunurilor și serviciilor cu preț scăzut și nu ar trebui să se supună unor exigențe excesive. Prin urmare, cerințele relevante în materie de informații și normele de aplicare a acestora ar trebui să se limiteze la informațiile esențiale, ținând seama, de asemenea, de capacitățile tehnice așteptate în mod rezonabil de la instrumentele destinate plăților cu valoare scăzută. În ciuda regimului mai puțin sever, utilizatorii serviciilor de plată ar trebui să beneficieze de o protecție adecvată, având în vedere riscurile limitate prezentate de instrumentele de plată respective, în special în ceea ce privește instrumentele de plată preplătite.
(31) Pentru a reduce riscurile și consecințele operațiunilor de plată executate în mod neautorizat sau incorect, utilizatorul serviciilor de plată ar trebui să informeze în cel mai scurt timp prestatorul de servicii de plată asupra oricărei contestații cu privire la operațiuni de plată presupuse a fi neautorizate sau a fi fost executate incorect, cu condiția ca prestatorul de servicii de plată să-și fi îndeplinit obligațiile în materie de informare în temeiul prezentei directive. Dacă termenul limită de notificare este respectat de utilizatorul serviciilor de plată, acesta ar trebui să-și poată valorifica drepturile în termenele de prescripție stabilite în temeiul legislației naționale. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze alte litigii dintre utilizatorii și prestatorii serviciilor de plată.
(32) Pentru a stimula utilizatorul serviciilor de plată să anunțe, fără întârzieri nejustificate, prestatorului său orice furt sau pierdere a unui instrument de plată, reducând astfel riscul prezentat de operațiunile de plată neautorizate, utilizatorul ar trebui să fie răspunzător doar pentru o sumă limitată, cu excepția cazului în care utilizatorul serviciilor de plată a acționat fraudulos sau a făcut dovadă de neglijență gravă. În plus, odată ce un utilizator a notificat un prestator de servicii de plată cu privire la riscul de utilizare frauduloasă a instrumentului său de plată, respectivul utilizator nu ar trebui să fie obligat să acopere nici o altă pierdere care rezultă din utilizarea neautorizată a instrumentului respectiv. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere răspunderii prestatorilor de servicii de plată pentru siguranța tehnică a propriilor produse.
(33) În evaluarea posibilei neglijențe a utilizatorului serviciilor de plată ar trebui să se țină seama de toate circumstanțele. Dovezile și gradul de presupusă neglijență ar trebui evaluate în conformitate cu legislația națională. Condițiile contractuale privind furnizarea și utilizarea unui instrument de plată, care ar avea ca efect creșterea sarcinii probei pentru consumator sau reducerea sarcinii probei pentru emitent, ar trebui considerate nule și neavenite.
(34) Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată să instituie norme mai puțin severe decât cele menționate mai sus, pentru a menține nivelurile existente de protecție a consumatorilor și pentru a promova încrederea în utilizarea în condiții de siguranță a instrumentelor de plată electronică. Ar trebui să se țină seama, în mod corespunzător, de faptul că diversele instrumente de plată implică riscuri diferite, promovându-se astfel emisiunea unor instrumente mai sigure. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a exonera plătitorul de răspundere, parțial sau integral, cu excepția cazului în care plătitorul a acționat în mod fraudulos.
(35) Ar trebui să se prevadă repartizarea pierderilor în cazul operațiunilor de plată neautorizate. Este posibil să se aplice dispoziții diferite utilizatorilor serviciilor de plată care nu sunt consumatori, deoarece astfel de utilizatori se află în mod normal într-o poziție mai bună pentru a evalua riscul de fraudă și pentru a lua măsuri de combatere a acestuia.
(36) Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme privind acordarea unei rambursări pentru protecția consumatorului dacă operațiunea de plată executată depășește suma la care plătitorul s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să poată oferi clienților lor condiții chiar mai favorabile și, de exemplu, să ramburseze orice operațiune de plată contestată. În cazurile în care utilizatorul solicită rambursarea unei operațiuni de plată, dreptul la rambursare nu ar trebui să afecteze nici răspunderea plătitorului față de beneficiarul plății care decurge din relația subiacentă, de exemplu pentru bunurile și serviciile comandate, consumate sau ale căror costuri au fost trecute în mod legitim în contul său, și nici drepturile utilizatorilor cu privire la revocarea unui ordin de plată.
(37) Pentru planificarea financiară și pentru îndeplinirea la timp a obligațiilor în materie de plată, consumatorii și întreprinderile trebuie să cunoască cu certitudine durata de executare a unui ordin de plată. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să introducă momentul din care drepturile și obligațiile produc efecte, și anume momentul în care prestatorul de servicii de plată primește ordinul de plată, inclusiv când a avut posibilitatea de a-l primi prin mijlocul de comunicare convenit în contractul privind serviciile de plată, fără a aduce atingere oricărei implicări anterioare în procesul care a condus la crearea și la transmiterea ordinului de plată, ca de exemplu verificările de securitate și de disponibilitate a fondurilor, informații privind utilizarea numărului personal de identificare sau emiterea unei promisiuni de plată. Mai mult, primirea unui ordin de plată ar trebui să survină în momentul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului primește ordinul de plată spre debitare din contul plătitorului. Ziua sau momentul în care un beneficiar al plății transmite prestatorului său de servicii ordine de plată pentru colectarea, de exemplu, a unor plăți efectuate prin card sau a unor debitări directe, sau când prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății îi acordă o prefinanțare a sumelor corespunzătoare (prin creditarea condiționată a unei sume în contul său) nu ar trebui să fie luate în considerare în acest sens. Utilizatorii ar trebui să se poată baza pe buna executare a unui ordin de plată complet și valid, dacă prestatorul de servicii de plată nu are un motiv statutar sau contractual pentru refuzul acestuia. Dacă prestatorul de servicii de plată refuză un ordin de plată, refuzul și motivarea acestuia ar trebui comunicate în cel mai scurt timp utilizatorului serviciilor de plată, sub rezerva cerințelor dreptului comunitar și național.
(38) Având în vedere celeritatea cu care sistemele de plăți moderne, complet automatizate, procesează operațiunile de plată, ceea ce înseamnă că de la un anumit moment ordinele de plată nu pot fi revocate fără a suporta costuri mari de intervenție manuală, este necesar să se specifice un termen limită clar pentru revocarea plății. Cu toate acestea, în funcție de tipul de serviciu de plată și de tipul de ordin de plată, momentul poate fi modificat prin acordul părților. În acest context, revocarea se aplică doar relației dintre un utilizator al serviciilor de plată și un prestator de servicii de plată, neaducând astfel atingere caracterului irevocabil și definitiv al operațiunilor de plată efectuate prin intermediul sistemelor de plăți.
(39) Acest caracter irevocabil nu ar trebui să aducă atingere dreptului sau obligației prestatorului de servicii de plată, prevăzute în conformitate cu legislația unor state membre, pe baza contractului-cadru al plătitorului sau a actelor cu putere de lege, a actelor administrative sau a orientărilor naționale, să ramburseze plătitorului, în cazul unui litigiu între plătitor și beneficiarul plății, suma operațiunii de plată executate. O astfel de rambursare ar trebui considerată drept un nou ordin de plată. În afara acestor cazuri, litigiile care apar în cadrul relației subiacente ordinului de plată ar trebui soluționate doar între plătitor și beneficiarul plății.
(40) În vederea procesării complet integrate și automatizate a plăților și a asigurării securității juridice în ceea ce privește îndeplinirea eventualelor obligații existente între utilizatorii serviciilor de plată, este esențial ca întreaga sumă transferată de plătitor să fie creditată în contul beneficiarului plății. În consecință, ar trebui ca nici unul dintre intermediarii implicați în executarea operațiunii de plată să nu fie autorizat să facă deduceri din suma transferată. Cu toate acestea, beneficiarul plății ar trebui să aibă posibilitatea să încheie un acord cu prestatorul său de servicii de plată, în conformitate cu care acesta din urmă să își poată deduce propriile comisioane. Totuși, pentru a permite beneficiarului plății să verifice dacă suma datorată este plătită în mod corect, informațiile ulterioare furnizate privind operațiunea de plată ar trebui să indice nu doar valoarea totală a fondurilor transferate, ci și valoarea eventualelor comisioane.
(41) În ceea ce privește comisioanele, experiența a demonstrat că împărțirea acestora între plătitor și beneficiarul plății constituie sistemul cel mai eficient, deoarece ușurează procesarea complet automatizată a plăților. Prin urmare, ar trebui să se prevadă ca, în cadrul procedurii obișnuite, prestatorul de servicii de plată al plătitorului și cel al beneficiarului plății să perceapă comisioanele direct asupra acestora. Acest lucru ar trebui să se aplice, cu toate acestea, doar în cazul în care operațiunea de plată nu implică un schimb valutar. Valoarea comisioanelor percepute poate fi și zero, deoarece dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere practicii în conformitate cu care prestatorul de servicii de plată nu percepe consumatorilor comisioane la creditarea conturilor acestora. În mod similar, în funcție de condițiile contractului, un prestator de servicii de plată are posibilitatea de a percepe comisioane pentru utilizarea serviciului de plată doar beneficiarului plății (comerciant), ceea ce implică faptul că plătitorul nu trebuie să plătească comisioane. Comisioanele percepute în cadrul sistemelor de plăți pot lua forma unei taxe de abonament. Dispozițiile privind suma transferată sau comisioanele percepute nu au nici un efect direct asupra tarifelor aplicate între prestatorii de servicii de plată sau alți intermediari.
(42) Pentru a promova transparența și concurența, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să împiedice beneficiarul plății să perceapă plătitorului comisioane legate de utilizarea unui instrument de plată specific. Deși beneficiarul plății ar trebui să fie liber să perceapă comisioane legate de utilizarea unui anumit instrument de plată, statele membre pot decide dacă să interzică sau să limiteze orice astfel de practici în cazurile în care, în opinia lor, acest lucru este justificat pe motivul unei tarifări abuzive sau al unei tarifări care ar putea avea un efect negativ asupra folosirii unui anumit instrument de plată, ținând seama de nevoia de a încuraja concurența și utilizarea unor instrumente de plată eficiente.
(43) Pentru a îmbunătăți eficiența plăților în întreaga Comunitate, toate ordinele de plată inițiate de plătitor și efectuate în euro sau în moneda oficială a unui stat membru care nu aparține zonei euro, inclusiv transferurile-credit și remiterile de bani, ar trebui să respecte un termen de executare de maximum o zi. În cazul tuturor celorlalte tipuri de plăți, cum ar fi plățile inițiate de sau printr-un beneficiar al plății, inclusiv plățile prin card și debitarea directă, dacă nu există un acord explicit între prestatorul de servicii de plată și plătitor care să stabilească un termen de executare mai îndelungat, ar trebui să se aplice același termen de executare de o zi. Perioadele de mai sus ar putea fi extinse cu o zi lucrătoare suplimentară în cazul în care ordinul de plată este dat pe suport de hârtie. Aceasta permite prestarea în continuare a serviciilor de plată pentru consumatorii care sunt obișnuiți să folosească doar documente pe suport de hârtie. În cazul în care se folosește un sistem de debitare directă, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății ar trebui să transmită ordinul de colectare în termenele convenite între beneficiarul plății și prestatorul său de servicii de plată, care să permită decontarea la data limită fixată. Având în vedere faptul că infrastructurile naționale de plată sunt adesea foarte eficiente, statelor membre ar trebui să li se permită să mențină sau să stabilească norme care specifică, dacă este cazul, un termen de executare mai scurt de o zi lucrătoare, în scopul prevenirii deteriorării nivelului actual al serviciilor.
(44) Dispozițiile privind plata integrală și cele privind termenul de executare a plății ar trebui să constituie buna practică în cazul în care unul dintre prestatorii de servicii nu are sediul în Comunitate.
(45) Pentru a putea face o alegere, este esențial ca utilizatorii serviciilor de plată să cunoască costurile și comisioanele reale ale serviciilor de plată. În consecință, nu ar trebui să se permită folosirea unor metode de tarifare netransparente, deoarece este general acceptat că acest tip de metode îngreunează deosebit de mult stabilirea de către utilizator a costului real al serviciului de plată. În special, folosirea datelor valutei în dezavantajul utilizatorului nu ar trebui să fie permisă.
(46) Funcționarea armonioasă și eficientă a sistemului de plăți depinde de condiția ca utilizatorul să poată avea încredere în faptul că prestatorul de servicii execută operațiunea de plată în mod corect și în termenul convenit. De obicei, prestatorul este în măsură de a aprecia riscurile asociate operațiunii de plată. Prestatorul este cel care furnizează sistemul de plăți, care ia măsurile necesare pentru a recupera fondurile plasate sau alocate în mod greșit și decide în majoritatea cazurilor cu privire la intermediarii implicați în executarea operațiunii de plată. Pe baza acestor considerente, este perfect justificabil ca, exceptând cazurile anormale și imprevizibile, prestatorul de servicii de plată să aibă răspunderea pentru executarea tuturor operațiunilor de plată pe care a acceptat să le execute la cererea utilizatorului, cu excepția acțiunilor și omisiunilor prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății de a cărui alegere răspunde doar beneficiarul plății. Cu toate acestea, pentru a nu lăsa plătitorul neprotejat în cazul improbabil în care nu este clar (non liquet) dacă suma de plată a fost primită de prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății sau nu, sarcina probei ar trebui să aparțină prestatorului de servicii de plată al plătitorului. Ca regulă generală, este de așteptat ca instituția intermediară (de obicei un organism „neutru”, cum ar fi o bancă centrală sau o casă de compensare) care transferă suma de plată de la prestatorul de servicii de plată expeditor la cel destinatar, să stocheze datele contului și să le furnizeze de fiecare dată când este nevoie. De fiecare dată când suma de plată a fost creditată în contul prestatorului de servicii de plată destinatar, beneficiarul plății ar trebui să dispună imediat de o creanță față de prestatorul său de servicii de plată pentru suma creditată în contul său.
(47) Prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui să-și asume răspunderea pentru executarea corectă a plăților, inclusiv, în special, pentru întreaga sumă a operațiunii de plată și pentru termenul de executare, precum și răspunderea deplină pentru orice erori efectuate de alte părți din lanțul de plată până la contul beneficiarului plății. În virtutea acestei răspunderi, prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui, în cazul în care prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății nu i se creditează întreaga sumă, să corecteze operațiunea de plată sau să ramburseze plătitorului, fără întârzieri nejustificate, suma corespunzătoare a operațiunii respective, fără a aduce atingere oricăror alte solicitări ce pot fi formulate în conformitate cu legislația națională. Prezenta directivă ar trebui să privească doar obligațiile și responsabilitățile contractuale dintre utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul său de servicii de plată. Cu toate acestea, funcționarea corectă a transferurilor de credite și a altor servicii de plată necesită ca prestatorii de servicii de plată și intermediarii acestora, cum ar fi responsabilii cu procesarea operațiunii, să dețină contracte în care se convine asupra drepturilor și obligațiilor reciproce. Aspectele legate de răspundere constituie o parte esențială a acestor contracte-tip. Pentru a garanta faptul că prestatorii de servicii de plată și intermediarii care iau parte la o operațiune de plată își asumă responsabilitățile, trebuie garantată securitatea juridică astfel încât un prestator de servicii de plată care nu este ținut să răspundă, să obțină o compensare a pierderilor pe care le-a suferit sau a sumelor plătite în temeiul dispozițiilor prezentei directive în materie de răspundere. Orice drepturi suplimentare, detaliile privind căile de atac, precum și tratamentul creanțelor împotriva prestatorului de servicii de plată sau a intermediarului, care decurg dintr-o operațiune de plată defectuoasă, ar trebui să poată fi definite prin contract.
(48) Prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată specifica fără ambiguitate informațiile necesare pentru a executa în mod corect un ordin de plată. Pe de altă parte, cu toate acestea, pentru a evita fragmentarea și pentru a nu pune în pericol crearea sistemelor de plăți integrate în Comunitate, statele membre nu ar trebui să poată solicita utilizarea unui identificator specific pentru operațiunile de plată. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să împiedice statele membre să solicite prestatorului de servicii de plată al plătitorului să acționeze cu diligența necesară și să verifice, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și nu necesită o intervenție manuală, coerența codului unic de identificare iar, în cazul în care acest cod unic de identificare se constată a nu fi coerent, să refuze ordinul de plată și să informeze plătitorul în consecință. Răspunderea prestatorului de servicii de plată ar trebui să se limiteze la executarea corectă a operațiunii de plată în conformitate cu ordinul de plată al utilizatorului serviciilor de plată.
(49) Pentru a facilita prevenirea eficace a fraudei și pentru a combate frauda în domeniul plăților în întreaga Comunitate, ar trebui să se adopte dispoziții în vederea unui schimb de date eficient între prestatorii de servicii de plată, cărora ar trebui să li se permită să culeagă, să proceseze și să facă schimb de date cu caracter personal referitoare la persoane implicate în fraude în domeniul plăților. Toate aceste activități ar trebui să fie efectuate în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (19).
(50) Este necesar să se asigure executarea eficientă a dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă. Prin urmare, ar trebui să se instituie proceduri adecvate, prin intermediul cărora să se poată formula reclamații împotriva prestatorilor de servicii de plată care nu se conformează dispozițiilor respective și prin care să se asigure impunerea, dacă este cazul, a unor sancțiuni adecvate, eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
(51) Fără a aduce atingere dreptului clienților de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, statele membre ar trebui să asigure soluționarea pe cale extrajudiciară, ușor accesibilă și neoneroasă a litigiilor dintre prestatorii serviciilor de plată și consumatori care decurg din drepturile și obligațiile prevăzute în prezenta directivă. Articolul 5 alineatul (2) din Convenția de la Roma privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (20) garantează că protecția acordată consumatorilor prin normele imperative ale legi țării în care își au reședința obișnuită nu poate fi înlăturată prin dispoziții contractuale referitoare la legea aplicabilă.
(52) Statele membre ar trebui să stabilească dacă autoritățile competente desemnate pentru autorizarea instituțiilor de plată sunt de asemenea autorități competente în ceea ce privește procedurile extrajudiciare de reparații și recurs.
(53) Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind consecințele răspunderii pentru inexactități comise în formularea sau transmiterea unei declarații.
(54) Având în vedere necesitatea de a examina aplicarea eficientă a prezentei directive și de a urmări progresele efectuate în vederea realizării pieței unice a serviciilor de plată, Comisia ar trebui să aibă obligația de a întocmi un raport la trei ani după expirarea termenului de transpunere a prezentei directive. În perspectiva unei integrări globale a serviciilor financiare și a unei protecții armonizate a consumatorilor și dincolo de aplicarea eficientă a prezentei directive, această examinare ar trebui să se axeze pe necesitatea eventuală de a extinde domeniul său de aplicare asupra monedelor statelor care nu sunt membre UE, precum și asupra operațiunilor de plată în care doar unul dintre prestatorii de servicii de plată implicați este situat pe teritoriul Comunității.
(55) Având în vedere că dispozițiile prezentei directive înlocuiesc dispozițiile Directivei 97/5/CE, respectiva directivă ar trebui abrogată.
(56) Este necesar să se instituie norme mai detaliate privind folosirea frauduloasă a cardurilor de plată, domeniu reglementat în momentul de față de Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță (21) și de Directiva 2002/65/CE. Prin urmare, respectivele directive ar trebui modificate în consecință.
(57) Având în vedere că, în temeiul Directivei 2006/48/CE, instituțiile financiare nu sunt supuse normelor aplicabile instituțiilor de credit, acestea ar trebui să facă obiectul acelorași cerințe ca și instituțiile de plată pentru a putea presta servicii de plată în întreaga Comunitate. Prin urmare, Directiva 2006/48/CE ar trebui modificată în consecință.
(58) Având în vedere că, în prezenta directivă, remiterea de bani este definită ca un serviciu de plată care necesită o autorizație în cazul unei instituții de plată sau o înregistrare pentru anumite persoane fizice sau juridice care beneficiază de o clauză de derogare în anumite circumstanțe specificate de dispozițiile prezentei directive, Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (22) ar trebui modificată în consecință.
(59) În interesul securității juridice, este adecvat să se stabilească dispoziții tranzitorii în conformitate cu care persoanele care au început să exercite activitatea de instituție de plată în conformitate cu dreptul național înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive să continue activitatea respectivă în statul membru în cauză pe o perioadă determinată.
(60) Având în vedere că obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei piețe unice a serviciilor de plată, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre deoarece implică armonizarea unui mare număr de norme diferite care există în prezent în sistemele juridice ale diverselor state membre și, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(61) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (23).
(62) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte dispoziții de punere în aplicare pentru a se ține cont de evoluțiile pieței și ale tehnologiei. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(63) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o legiferare mai bună (24), statele membre sunt încurajate să întocmească, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care să ilustreze, în măsura posibilului, concordanța dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,