Recitale
(1) Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) a fost modificată substanțial (4). Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivei directive.
(2) Pentru a facilita inițierea și desfășurarea activității instituțiilor de credit, este necesar să se elimine anumite diferențe dintre legislațiile statelor membre în ceea ce privește regulile în materie de scheme de garantare a depozitelor (SGD) aplicabile acestor instituții de credit.
(3) Prezenta directivă reprezintă un instrument esențial pentru realizarea pieței interne din punctul de vedere al libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii financiare în domeniul instituțiilor de credit, sporind totodată stabilitatea sistemului bancar și protecția deponenților. Având în vedere costurile economice totale generate de falimentul unei instituții de credit, precum și impactul negativ asupra stabilității financiare și încrederii deponenților, este indicat nu numai să se stabilească obligații de rambursare către deponenți, ci și să se permită statelor membre să aibă suficientă flexibilitate pentru a autoriza SGD-urile să pună în aplicare măsuri de diminuare a posibilității apariției unor creanțe viitoare împotriva SGD-urilor. Aceste măsuri ar trebui să respecte întotdeauna normele privind ajutoarele de stat.
(4) Pentru a ține seama de integrarea crescândă pe piața internă, ar trebui să fie posibilă fuzionarea SGD-urilor din diferite state membre sau crearea unor scheme transfrontaliere separate pe bază de voluntariat. Statele membre ar trebui să asigure suficientă stabilitate și o componență echilibrată a SGD-urilor noi și a celor existente. Ar trebui evitate efectele negative asupra stabilității financiare, cum ar fi în cazul în care sunt transferate într-o SGD transfrontalieră doar instituțiile de credit cu un profil de risc ridicat.
(5) Directiva 94/19/CE impune Comisiei, atunci când este cazul, să prezinte propuneri de modificare a respectivei directive. Prezenta directivă include armonizarea mecanismelor de finanțare a SGD-urilor, introducerea contribuțiilor în funcție de risc, precum și armonizarea sferei de produse și de deponenți care beneficiază de acoperire.
(6) Directiva 94/19/CE se bazează pe principiul armonizării minime. În consecință, în prezent în Uniune există SGD-uri având caracteristici foarte diferite. Ca urmare a cerințelor comune prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să se asigure deponenților un nivel uniform de protecție în întreaga Uniune, concomitent cu același nivel de stabilitate a SGD-urilor. În același timp, aceste cerințe comune sunt extrem de importante pentru a elimina denaturările pieței. Prezenta directivă contribuie, prin urmare, la finalizarea pieței interne.
(7) Drept consecință a prezentei directive, deponenții vor beneficia de un acces mult îmbunătățit la SGD-uri, grație unui domeniu de aplicare lărgit și clarificat, unor perioade de rambursare mai scurte, unor informații îmbunătățite și unor cerințe de finanțare solidă. Acest lucru va spori încrederea consumatorilor în stabilitatea financiară pe întreaga piață internă.
(8) Statele membre ar trebui să se asigure că SGD-urile lor dispun de practici de guvernanță solide și că întocmesc rapoarte anuale de activitate.
(9) În eventualitatea închiderii unei instituții de credit insolvabile, deponenții la oricare dintre sucursalele situate într-un stat membru, altul decât cel în care instituția de credit își are sediul, ar trebui să fie protejați prin aceeași SGD ca și ceilalți deponenți la instituția de credit respectivă.
(10) Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să includă în domeniul său de aplicare instituțiile de credit astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5) care nu intră sub incidența Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6) în temeiul articolului 2 alineatul (5) din respectiva directivă. Statele membre ar trebui să fie capabile să decidă că, în sensul prezentei directive, casa centrală și toate instituțiile de credit afiliate casei centrale respective sunt tratate drept o singură instituție de credit.
(11) În principiu, prezenta directivă impune fiecărei instituții de credit să devină membră a unei SGD. Un stat membru care acceptă sucursale ale unei instituții de credit care își are sediul într-o țară terță ar trebui să decidă cum să aplice prezenta directivă acestor sucursale și să țină cont de nevoia de protecție a deponenților și de păstrare a integrității sistemului financiar. Deponenții la aceste sucursale ar trebui să fie pe deplin conștienți de acordurile de garantare care îi afectează.
(12) Ar trebui să fie recunoscut faptul că există sisteme instituționale de protecție (SIP) care protejează instituția de credit în sine și care garantează, în special, lichiditatea și solvabilitatea acesteia. Dacă o astfel de schemă este separată de SGD, rolul său de protecție suplimentară ar trebui luat în considerare la stabilirea contribuțiilor membrilor săi la SGD-uri. Nivelul armonizat al acoperirii prevăzut de prezenta directivă nu ar trebui să afecteze schemele care protejează instituțiile de credit în sine, decât dacă acestea efectuează rambursări către deponenți.
(13) Fiecare instituție de credit ar trebui să participe la o SGD recunoscută în temeiul prezentei directive, asigurându-se astfel un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și condiții de concurență echitabile între instituțiile de credit, precum și prevenirea arbitrajului de reglementare. SGD ar trebui să fie în măsură să ofere această protecție în permanență.
(14) Funcția de bază a unei SGD este aceea de a proteja deponenții de consecințele insolvenței unei instituții de credit. SGD-urile ar trebui să fie în măsură să ofere această protecție în mai multe moduri. SGD-urile ar trebui utilizate în special pentru a oferi rambursări deponenților în temeiul prezentei directive (o funcție de „ghișeu de plăți”).
(15) SGD-urile ar trebui, de asemenea, să asiste în finanțarea rezoluției instituțiilor de credit în conformitate cu Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7).
(16) De asemenea, ar trebui să fie posibil, în limitele permise de dreptul intern, ca o SGD să depășească simpla funcție de rambursare și să utilizeze resursele financiare disponibile pentru a preveni falimentul unei instituții de credit, evitând astfel costurile pe care le implică rambursarea către deponenți, precum și alte efecte negative. Totuși, aceste măsuri ar trebui puse în practică într-un cadru clar definit și ar trebui să respecte în orice caz normele privind ajutoarele de stat. Printre altele, SGD-urile ar trebui să dispună de sisteme și proceduri adecvate pentru selectarea și punerea în aplicare a unor astfel de măsuri și pentru monitorizarea riscurilor aferente. Punerea în aplicare a unor astfel de măsuri ar trebui să fie supusă impunerii de condiții asupra instituției de credit, care să implice cel puțin monitorizarea mai strictă a riscurilor și drepturi suplimentare de verificare pentru SGD-uri. Costurile măsurilor luate pentru a preveni falimentul unei instituții de credit nu ar trebui să depășească costurile de îndeplinire a obligațiilor legale sau contractuale ale respectivei SGD în ceea ce privește protecția depozitelor acoperite la instituția de credit sau a instituției înseși.
(17) SGD-urile ar trebui, de asemenea, să poată lua forma unui SIP. Autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a recunoaște SIP-urile drept SGD-uri dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezenta directivă.
(18) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice schemelor contractuale sau SIP-urilor care nu sunt recunoscute oficial drept SGD-uri, exceptând în ceea ce privește cerințele limitate privind publicitatea și informarea deponenților în cazul excluderii sau retragerii unei instituții de credit. În orice caz, schemele contractuale și SIP-urile sunt supuse normelor privind ajutoarele de stat.
(19) Pe perioada crizei financiare recente, creșterile necoordonate ale acoperirii în Uniune a determinat deponenții, în unele cazuri, să își transfere fondurile către instituții de credit în țări în care nivelul de garantare a depozitelor era mai ridicat. Astfel de creșteri necoordonate au dus la epuizarea lichidităților instituțiilor de credit în perioade de dificultăți financiare. În perioadele de stabilitate este posibil ca acoperirea diferită să determine deponenții să aleagă depozitele cel mai bine protejate în detrimentul produselor de depozit cel mai adecvate pentru aceștia. Este posibil ca o asemenea acoperire diferită să ducă la denaturarea concurenței pe piața internă. Este așadar necesară asigurarea unui nivel armonizat al protecției depozitelor de către toate SGD-urile recunoscute, indiferent de locul în care se află depozitele în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil pe o perioadă limitată de timp ca anumite depozite legate de situația personală a deponenților să fie acoperite la un nivel mai ridicat.
(20) Același nivel de acoperire ar trebui să se aplice tuturor deponenților, indiferent dacă moneda statului membru este euro sau nu. Statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui să aibă posibilitatea de a rotunji sumele rezultate din conversie fără a compromite protecția echivalentă a deponenților.
(21) Pe de o parte, nivelul de acoperire prevăzut de prezenta directivă nu ar trebui să lase o prea mare parte a depozitelor fără protecție, atât în interesul protecției consumatorilor, cât și în cel al stabilității sistemului financiar. Pe de altă parte, costul finanțării SGD-urilor ar trebui luat în considerare. Este indicat, așadar, să se stabilească nivelul armonizat de acoperire la 100 000 EUR.
(22) Prezenta directivă reține principiul unei limite armonizate pentru fiecare deponent, și nu pentru fiecare depozit. Este așadar adecvat să se ia în considerare depozitele plasate de deponenți care nu sunt menționați ca titulari ai unui cont sau care nu sunt titulari unici ai unui cont. Limita ar trebui aplicată fiecărui deponent care poate fi identificat. Principiul conform căruia limita se aplică fiecărui deponent care poate fi identificat nu ar trebui aplicat organismelor de plasament colectiv supuse unor norme speciale de protecție care nu se aplică unor astfel de depozite.
(23) Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) a introdus un nivel de acoperire fix stabilit la 100 000 EUR, care a pus unele state membre în situația de a fi nevoite să își micșoreze nivelul de acoperire, riscând să submineze încrederea deponenților. Deși armonizarea este esențială pentru a garanta condiții de concurență echitabile și o stabilitate financiară pe piața internă, ar trebui avute în vedere riscurile de subminare a încrederii deponenților. Prin urmare, statele membre ar trebui să fie în măsură să aplice un nivel superior de acoperire dacă acestea au prevăzut un nivel de acoperire care era mai mare decât nivelul armonizat înainte de aplicarea Directivei 2009/14/CE. Un asemenea nivel superior de acoperire ar trebui să fie limitat în timp și ca domeniu de aplicare, iar statele membre vizate ar trebui să adapteze în mod proporțional nivelul țintă și contribuțiile achitate către SGD-urile proprii. Întrucât nu este posibilă adaptarea nivelului țintă atunci când nivelul de acoperire este nelimitat, este oportun ca opțiunea să fie limitată la statele membre care, la 1 ianuarie 2008, aplicau un nivel de acoperire într-un interval stabilit între 100 000 și 300 000 EUR. Pentru a limita impactul diferenței dintre nivelurile de acoperire și având în vedere faptul că punerea în aplicare a prezentei directive va fi reexaminată de Comisie până la 31 decembrie 2018, este oportună oferirea acestei opțiuni cel târziu până la această dată.
(24) SGD-urile ar trebui să aibă permisiunea de a compensa datoriile unui deponent cu cererile de rambursare ale respectivului deponent doar dacă datoriile în cauză au devenit scadente la data sau înaintea datei indisponibilizării. O astfel de compensare nu ar trebui să afecteze capacitatea SGD-urilor de a rambursa depozitele în termenul stabilit de prezenta directivă. Statele membre nu ar trebui împiedicate să ia măsurile corespunzătoare privind drepturile SGD-urilor în cadrul unei proceduri de lichidare sau de reorganizare a unei instituții de credit.
(25) Ar trebui să fie posibilă excluderea de la rambursare a depozitelor în care, în conformitate cu dreptul intern, fondurile depuse nu sunt la dispoziția deponentului, deoarece deponentul și instituția de credit au convenit prin contract că depozitul va servi exclusiv rambursării unui împrumut contractat pentru achiziționarea unui bun imobil. Astfel de depozite ar trebui să fie compensate cu suma nerambursată din împrumut.
(26) Statele membre ar trebui să garanteze că protecția depozitelor care rezultă în urma anumitor tranzacții sau care servesc anumitor scopuri sociale sau de alt tip este mai mare decât 100 000 EUR pe o perioadă dată. Statele membre ar trebui să decidă cu privire la un nivel maxim de acoperire temporară a acestor depozite, ținând seama în același timp de însemnătatea protecției pentru deponenți și de condițiile de trai din statele membre.În toate aceste cazuri, ar trebui respectate normele privind ajutoarele de stat.
(27) Este necesar să se armonizeze metodele de finanțare a SGD-urilor. Pe de o parte, costul finanțării SGD-urilor ar trebui suportat, în principiu, de instituțiile de credit în sine și, pe de altă parte, capacitatea de finanțare a SGD-urilor ar trebui să fie proporțională cu datoriile acestora. Pentru a se asigura că deponenții din toate statele membre se bucură de niveluri de protecție similare, finanțarea SGD-urilor ar trebui să fie armonizată la un nivel înalt cu un nivel țintă financiar ex ante care să fie uniform pentru toate SGD-urile.
(28) Totuși, în anumite situații, instituțiile de credit pot funcționa pe o piață extrem de concentrată, unde majoritatea instituțiilor de credit sunt atât de mari și de interconectate, încât este puțin probabil să poată fi lichidate printr-o procedură de insolvabilitate normală fără a pune în pericol stabilitatea financiară și, prin urmare, ar fi mai firesc să facă obiectul unei proceduri de rezoluție ordonată. În astfel de situații, schemelor respective li s-ar putea aplica un nivel țintă mai scăzut.
(29) În conformitate cu Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9), moneda electronică și fondurile încasate în schimbul monedei electronice nu ar trebui tratate drept depozite și, prin urmare, nu ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentei directive.
(30) Pentru a limita protecția depozitelor în măsura necesară pentru a asigura securitatea juridică și transparența în beneficiul deponenților, precum și pentru a evita transferarea riscurilor investiționale către SGD-uri, ar trebui ca instrumentele financiare să fie excluse din domeniul de aplicare, cu excepția produselor de economisire existente, atestate prin intermediul unui certificat de depozit eliberat în numele unei persoane desemnate.
(31) Anumiți deponenți nu ar trebui să fie eligibili pentru protecția depozitelor, în special autoritățile publice sau alte instituții financiare. Numărul redus al acestora raportat la toți ceilalți deponenți reduce la minimum impactul asupra stabilității financiare în cazul falimentului unei instituții de credit. Totodată, autoritățile au acces la credit mult mai ușor decât cetățenii. Cu toate acestea, ar trebui să li se permită statelor membre să decidă ca depozitele autorităților locale cu un buget anual de până la 500 000 EUR să fie acoperite. Întreprinderile nefinanciare ar trebui, în principiu, să fie acoperite, indiferent de dimensiunea lor.
(32) Deponenții ale căror activități includ spălarea banilor în sensul articolului 1 alineatul (2) sau (3) din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10) ar trebui excluși de la rambursare de către o SGD.
(33) Costurile pe care le suportă o instituție de credit pentru a participa la o SGD nu au legătură cu costurile care ar putea apărea ca urmare a unei retrageri masive a depozitelor, nu numai de la instituția de credit aflată în dificultate, ci și de la instituții sănătoase, din cauza faptului că deponenții își pierd încrederea în soliditatea sistemului bancar.
(34) Este necesar ca resursele financiare disponibile ale SGD-urilor să atingă un anumit nivel țintă și să poată fi colectate contribuții extraordinare. În orice caz, SGD-urile ar trebui să dispună de mecanisme de finanțare alternative adecvate care să le permită să obțină suficientă finanțare pe termen scurt pentru a plăti creanțele deținute împotriva lor. Ar trebui ca resursele financiare aflate la dispoziția SGD-urilor să poată include numerar, depozite, angajamente de plată și active cu grad scăzut de risc, care pot fi lichidate într-un interval de timp scurt. Cuantumul contribuțiilor la SGD ar trebui să țină seama în mod corespunzător de ciclul economic, de stabilitatea sectorului atragerii de depozite și de datoriile existente ale SGD.
(35) SGD-urile ar trebui să investească în active cu grad scăzut de risc.
(36) Contribuțiile la SGD-uri ar trebui să se bazeze pe cuantumul depozitelor acoperite și pe gradul de risc prezentat de membrul respectiv. Acest lucru ar permite o imagine a profilelor de risc ale fiecărei instituții de credit, inclusiv a modelelor lor diferite de afaceri. De asemenea, ar trebui să ducă la calcularea corectă a contribuțiilor și să ofere stimulente pentru desfășurarea activității după un model de afaceri mai puțin riscant. Pentru a adapta contribuțiile la specificul pieței și la profilurile de risc, SGD-urile ar trebui să poată utiliza metode proprii bazate pe risc. Pentru a ține seama de sectoarele cu risc deosebit de scăzut, care sunt reglementate în temeiul dreptului intern, statelor membre ar trebui să li se permită să prevadă reduceri corespunzătoare ale contribuțiilor, respectând în același timp nivelul țintă al fiecărui SGD. În orice caz, metodele de calcul ar trebui să fie aprobate de autoritățile competente. Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (ABE) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (11) ar trebui să emită orientări pentru a preciza metodele de calcul al contribuțiilor.
(37) Protecția depozitelor este un element esențial pentru finalizarea pieței interne și o completare indispensabilă pentru sistemul de supraveghere a instituțiilor de credit, datorită solidarității pe care o creează între toate instituțiile care operează în cadrul unei anumite piețe financiare în cazul în care una dintre acestea se află în faliment. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată permite SGD-urilor să își acorde reciproc împrumuturi pe bază de voluntariat.
(38) Perioada de rambursare existentă este contrară nevoii de a păstra încrederea deponenților și nu corespunde necesităților acestora. Prin urmare, perioada de rambursare ar trebui redusă la șapte zile lucrătoare.
(39) Cu toate acestea, adesea nu există încă procedurile necesare pentru un termen scurt de rambursare. Prin urmare, ar trebui ca statelor membre să li se acorde posibilitatea de a alege, pe o perioadă de tranziție, să reducă treptat perioada de rambursare până la șapte zile lucrătoare. Termenul maxim de rambursare prevăzut în prezenta directivă nu ar trebui să împiedice SGD-urile să efectueze mai devreme rambursările către deponenți. Totuși, pentru a se asigura că, pe perioada de tranziție, deponenții nu vor întâmpina dificultăți financiare în cazul falimentului instituției lor de credit, ar trebui ca deponenții să poată avea acces, la cerere, la un cuantum corespunzător din depozitele lor acoperite, pentru a-și acoperi costul vieții. Acest acces ar trebui oferit doar pe baza datelor furnizate de instituția de credit. Date fiind diferențele între costul vieții din diferite state membre, cuantumul respectiv ar trebui să fie stabilit de statele membre.
(40) Perioada necesară pentru rambursarea depozitelor ar trebui să țină seama de cazurile în care schemele întâmpină dificultăți în stabilirea cuantumului de rambursat și a drepturilor deponenților, în special dacă depozitele sunt constituite în urma unor tranzacții din domeniul locativ sau a anumitor evenimente din viața privată, dacă deponenții nu au drepturi exclusive asupra sumelor aflate într-un cont, dacă depozitele fac obiectul unor litigii sau al unor revendicări concurente asupra sumelor aflate în cont sau dacă depozitele fac obiectul unor sancțiuni economice impuse de guvernele naționale sau de organisme internaționale.
(41) Pentru a garanta rambursarea, SGD-urile ar trebui să aibă dreptul de a se subroga în drepturile deponenților despăgubiți împotriva instituției de credit falimentară. Statele membre ar trebui să poată limita perioada în care deponenții ale căror depozite nu au fost rambursate sau recunoscute în termenul de rambursare pot solicita rambursarea depozitelor lor în scopul de a permite SGD-urilor să își exercite drepturile în care se subrogă până la data la care drepturile respective trebuie să fie înregistrate în cadrul procedurii de insolvență.
(42) O SGD dintr-un stat membru în care o instituție de credit și-a deschis sucursale ar trebui să ofere informații și să efectueze rambursări către deponenți în numele SGD din statul membru în care instituția de credit a fost autorizată. Sunt necesare mecanisme de siguranță care să asigure faptul că o SGD care efectuează rambursări către deponenți primește din partea SGD din statul membru de origine resursele financiare și instrucțiunile necesare înaintea efectuării unor asemenea rambursări. SGD care ar putea fi vizată ar trebui să încheie în prealabil acorduri pentru a facilita aceste sarcini.
(43) Informația este un element esențial pentru protejarea deponenților. Prin urmare, deponenții ar trebui să fie informați, prin intermediul extraselor de cont, cu privire la acoperirea de care beneficiază și la SGD responsabilă. Potențialii deponenți ar trebui să fie informați cu privire la aceleași aspecte prin intermediul unei fișe informative standardizate a cărei primire ar trebui să li se solicite să o confirme. Conținutul acestor informații ar trebui să fie identic pentru toți deponenții. Utilizarea nereglementată, în scopuri publicitare, a datelor privind nivelul și domeniul de acoperire a SGD ar putea afecta stabilitatea sistemului bancar sau încrederea deponenților. Prin urmare, menționarea SGD-urilor în scopuri publicitare ar trebui să se limiteze la scurte declarații factuale.
(44) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei directive. SGD-urile și autoritățile relevante ar trebui să prelucreze cu maximă atenție datele referitoare la depozitele individuale și să păstreze un înalt standard de protecție a datelor, în conformitate cu directiva respectivă.
(45) Prezenta directivă nu ar trebui să aibă drept rezultat faptul că statele membre sau autoritățile relevante ale acestora sunt răspunzătoare față de deponenți, în măsura în care au asigurat introducerea și recunoașterea oficială a uneia sau a mai multor scheme care garantează depozitele sau a instituțiilor de credit în sine care să asigure compensarea sau protejarea deponenților, potrivit condițiilor prevăzute în prezenta directivă.
(46) Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 a conferit ABE o serie de sarcini referitoare la Directiva 94/19/CE.
(47) Respectând supravegherea SGD-urilor de către statele membre, ABE ar trebui să contribuie la atingerea obiectivului de a facilita instituțiilor de credit inițierea și desfășurarea activității, asigurând în același timp protecția eficientă a deponenților și reducând la minimum riscurile pentru contribuabili. Ar trebui ca statele membre să informeze Comisia și ABE cu privire la identitatea autorității desemnate având în vedere cerința de cooperare între ABE și autoritățile desemnate, prevăzută în prezenta directivă.
(48) Este necesară introducerea de orientări aplicabile serviciilor financiare, pentru a asigura condiții de concurență echitabile și protecția adecvată a deponenților în întreaga Uniune. Astfel de orientări ar trebui emise pentru a preciza metoda de calculare a contribuțiilor bazate pe risc.
(49) Pentru a asigura funcționarea eficientă și eficace a SGD-urilor și o evaluare echilibrată a pozițiilor lor în statele membre, ABE ar trebui să fie abilitată să dea soluții cu efect obligatoriu în disputele dintre acestea.
(50) Date fiind diferențele dintre practicile administrative privind SGD-urile din statele membre, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide care este autoritatea care stabilește indisponibilitatea depozitelor.
(51) Autoritățile competente, autoritățile desemnate, autoritățile de rezoluție, autoritățile administrative relevante și SGD-urile ar trebui să coopereze între ele și să își exercite competențele în conformitate cu prezenta directivă. Acestea ar trebui să coopereze de la primele etape ale pregătirii și ale punerii în aplicare a măsurilor de rezoluție pentru a stabili cuantumul de care SGD se face răspunzătoare atunci când sunt utilizate resursele financiare pentru a finanța rezoluția instituțiilor de credit.
(52) Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei cu scopul de a adapta nivelul de acoperire pentru totalul depozitelor aceluiași deponent astfel cum este prevăzut în prezenta directivă în funcție de inflația din Uniune, pe baza modificărilor indicelui prețurilor de consum. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.
(53) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (13), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.
(54) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume armonizarea normelor privind funcționarea SGD-urilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(55) Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui să se limiteze la dispozițiile care reprezintă o modificare de substanță față de directivele anterioare. Transpunerea dispozițiilor care nu au făcut obiectul unor modificări se efectuează în temeiul directivelor anterioare.
(56) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în anexa II,