Recitale
(1) Stabilitatea financiară este o condiție prealabilă pentru ca economia reală să ofere locuri de muncă, credite și creștere. Criza financiară a pus în evidență deficiențe importante în domeniul supravegherii financiare care nu a reușit să anticipeze evoluțiile macroprudențiale negative sau să prevină acumularea de riscuri excesive în sistemul financiar.
(2) Parlamentul European a solicitat în mod repetat asigurarea unor condiții de concurență cu adevărat echitabile pentru toți actorii de la nivelul Uniunii și a subliniat eșecurile semnificative în ceea ce privește supravegherea exercitată de Uniune asupra unor piețe financiare din ce în ce mai integrate [în Rezoluția sa din 13 aprilie 2000 referitoare la Comunicarea Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului normativ pentru piețele financiare: plan de acțiune (4), în Rezoluția sa din 21 noiembrie 2002 privind normele de supraveghere prudențială în Uniunea Europeană (5), în Rezoluția sa din 11 iulie 2007 privind politica în domeniul serviciilor financiare (2005-2010) – Cartea Albă (6), în Rezoluția sa din 23 septembrie 2008 conținând recomandări către Comisie privind fondurile speculative și fondurile de capital privat (7) și în Rezoluția sa din 9 octombrie 2008 conținând recomandări către Comisie privind urmărirea rezultatelor procesului Lamfalussy: o viitoare structură de supraveghere (8), precum și în Poziția sa din 22 aprilie 2009 referitoare la propunerea modificată de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind inițierea și exercitarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (9) și în Poziția sa din 23 aprilie 2009 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind agențiile de rating de credit (10)].
(3) În noiembrie 2008, Comisia a însărcinat un grup la nivel înalt prezidat de Jacques de Larosière să formuleze recomandări cu privire la modul în care pot fi consolidate mecanismele europene de supraveghere, pentru a proteja mai bine cetățenii și pentru a reinstaura încrederea în sistemul financiar.
(4) În raportul său final, prezentat la 25 februarie 2009 („raportul de Larosière”), grupul la nivel înalt a recomandat, printre altele, înființarea unui organism la nivelul Uniunii care să fie însărcinat cu supravegherea riscurilor din sistemul financiar în ansamblul său.
(5) În comunicarea sa din 4 martie 2009 intitulată „Stimularea redresării economice europene”, Comisia a salutat și a oferit o largă susținere recomandărilor formulate în raportul de Larosière. În cadrul reuniunii sale din 19 și 20 martie 2009, Consiliul European a convenit asupra necesității de a îmbunătăți reglementarea și supravegherea instituțiilor financiare din cadrul Uniunii și de a utiliza raportul de Larosière ca bază de acțiune.
(6) În comunicarea sa din 27 mai 2009 intitulată „Supravegherea financiară europeană”, Comisia a sugerat o serie de reforme ale mecanismelor actuale de protejare a stabilității financiare la nivelul Uniunii, incluzând în special crearea unui comitet european pentru risc sistemic (CERS), responsabil cu supravegherea macroprudențială. Consiliul, la 9 iunie 2009, și Consiliul European, în cadrul reuniunii sale din 18 și 19 iunie, au susținut sugestiile Comisiei și au salutat intenția Comisiei de a înainta propuneri legislative prin care noul cadru să fie instituit în cursul anului 2010. În acord cu punctul de vedere al Comisiei, Consiliul a concluzionat, printre altele, că Banca Centrală Europeană (BCE) „ar trebui să furnizeze sprijin analitic, statistic, administrativ și logistic pentru CERS, bazându-se și pe consiliere tehnică din partea băncilor centrale și a autorităților de supraveghere naționale”. Asistența acordată CERS de către BCE, precum și sarcinile atribuite CERS nu ar trebui să aducă atingere principiului independenței BCE în îndeplinirea atribuțiilor sale, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(7) Date fiind integrarea piețelor financiare internaționale, precum și riscul de contagiune al crizelor financiare, este necesar un angajament ferm din partea Uniunii la nivel global. CERS ar trebui să beneficieze de expertiza unui comitet științific la nivel înalt și să își asume toate responsabilitățile necesare la nivel global pentru a se asigura că vocea Uniunii se face auzită privind aspectele referitoare la stabilitatea financiară, în special printr-o strânsă cooperare cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și cu Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF), din partea cărora se așteaptă emiterea de avertizări timpurii cu privire la riscurile macroprudențiale la nivel mondial, precum și cu toți partenerii Grupului celor douăzeci (G-20).
(8) CERS ar trebui să contribuie, printre altele, la punerea în aplicare a recomandărilor formulate de FMI, CSF și Banca Reglementelor Internaționale (BRI) către G-20.
(9) Raportul din 28 octombrie 2009 întocmit de FMI, BRI și CSF intitulat „Orientări pentru evaluarea importanței sistemice a instituțiilor, piețelor și instrumentelor financiare: considerații inițiale” și prezentat miniștrilor de finanțe și guvernatorilor Băncilor Centrale ai G-20 prevede, de asemenea, că evaluarea riscurilor sistemice poate varia în funcție de mediul economic. Aceasta va depinde totodată de infrastructura financiară și de mecanismele de gestionare a crizei, precum și de capacitatea de a face față deficiențelor în momentul apariției acestora. Instituțiile financiare pot avea o importanță sistemică pentru sistemele financiare și economiile locale, naționale și internaționale. Criteriile principale care ajută la identificarea importanței sistemice a piețelor și a instituțiilor sunt mărimea (volumul de servicii financiare prestate de componentele individuale ale sistemului financiar), substituibilitatea (măsura în care alte componente ale sistemului pot presta aceleași servicii în cazul unei deficiențe) și interconectarea (legăturile cu celelalte componente ale sistemului). O evaluare bazată pe aceste trei criterii ar trebui însoțită de indicarea vulnerabilităților financiare și a capacității cadrului instituțional de a face față deficiențelor financiare și ar trebui să ia în considerare o gamă largă de factori suplimentari cum ar fi, printre altele, complexitatea structurilor specifice și a modelelor de afaceri, gradul de autonomie financiară, intensitatea și domeniul de aplicare ale supravegherii, transparența mecanismelor financiare și legăturile care ar putea afecta riscul general al instituțiilor.
(10) Misiunea CERS ar trebui să fie aceea de a supraveghea și de a evalua riscurile sistemice în condiții normale în vederea diminuării expunerii sistemului la riscul de disfuncționalitate a componentelor sistemice și în vederea îmbunătățirii rezistenței sistemului financiar la șocuri. În această privință, CERS ar trebui să contribuie la asigurarea stabilității financiare și la atenuarea efectelor negative asupra pieței interne și a economiei reale. Pentru a-și îndeplini obiectivele, CERS ar trebui să analizeze toate informațiile relevante.
(11) Mecanismele actuale ale Uniunii pun prea puțin accentul pe supravegherea macroprudențială și pe interconexiunile dintre evoluțiile din mediul macroeconomic mai larg și sistemul financiar. Responsabilitatea pentru analiza macroprudențială rămâne fragmentată și este efectuată de diverse autorități la niveluri diferite, fără a exista un mecanism care să garanteze faptul că riscurile macroprudențiale sunt identificate adecvat și că se emit în mod clar avertismente și recomandări care să fie urmate și transpuse în acțiuni. Funcționarea corespunzătoare a sistemului financiar al Uniunii și a sistemului financiar mondial, precum și atenuarea eventualelor amenințări la adresa acestora, necesită o coerență sporită între supravegherea macroprudențială și supravegherea microprudențială.
(12) Un sistem nou conceput de supraveghere macroprudențială necesită un lider credibil și recunoscut. Astfel, dat fiind rolul său cheie și credibilitatea sa pe plan intern și internațional, și în spiritul recomandărilor formulate în raportul de Larosière, președintele BCE ar trebui să exercite președinția CERS pentru un prim mandat de cinci ani după intrarea în vigoare a prezentului regulament. În plus, ar trebui sporite cerințele privind responsabilitatea, iar organismele CERS ar trebui să poată beneficia de o gamă largă de expertiză, pregătire și opinii.
(13) Raportul de Larosière prevede, de asemenea, că supravegherea macroprudențială nu are însemnătate decât dacă poate avea un efect asupra supravegherii la nivel microprudențial, iar supravegherea microprudențială nu poate proteja în mod eficace stabilitatea financiară fără a lua în considerare în mod adecvat evoluțiile la nivel macroprudențial.
(14) Ar trebui instituit un Sistem european de supraveghere financiară (SESF), care să reunească, sub forma unei rețele, toți actorii angajați în activități de supraveghere financiară la nivel național și la nivelul Uniunii. Respectând principiul cooperării loiale în conformitate cu articolul 4 alineatul(3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, părțile la SESF ar trebui să coopereze pe bază de încredere și deplin respect reciproc, în special pentru a garanta că informațiile care circulă între ele sunt adecvate și fiabile. La nivelul Uniunii, rețeaua ar trebui să fie compusă din CERS și trei autorități de supraveghere microprudențială: Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (11), Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (13) (denumite, în continuare, în mod colectiv „AES”).
(15) Uniunea are nevoie de un organism aparte, responsabil cu supravegherea macroprudențială a sistemului său financiar, care să identifice riscurile la adresa stabilității financiare și, acolo unde este necesar, să emită avertismente de risc și recomandări în vederea adoptării unor măsuri în fața acestor riscuri. În consecință, CERS ar trebui să fie instituit sub forma unui nou organism independent, care să acopere toate sectoarele financiare precum și schemele de garantare. CERS ar trebui să fie responsabil cu realizarea supravegherii macroprudențiale la nivelul Uniunii și ar trebui să nu aibă personalitate juridică.
(16) CERS ar trebui să fie format dintr-un Consiliu general, un Comitet director, un secretariat, un Comitet consultativ științific și un Comitet consultativ tehnic. Componența Comitetului consultativ științific ar trebui să țină seama de norme adecvate în materie de conflict de interese adoptate de Consiliul general. Instituirea Comitetului consultativ tehnic ar trebui să ia în considerare structurile existente în vederea evitării oricăror suprapuneri.
(17) CERS ar trebui să emită avertismente și, acolo unde consideră necesar, recomandări fie de natură generală, fie de natură specifică, care să se adreseze în special Uniunii în ansamblul său sau unuia sau mai multor state membre, sau uneia sau mai multor AES, sau uneia sau mai multor autorități naționale de supraveghere, cu un calendar definit pentru luarea măsurilor relevante care se impun.
(18) CERS ar trebui să stabilească un cod de culori pentru a permite părților interesate să evalueze mai bine natura riscurilor.
(19) În vederea creșterii influenței și legitimității lor, aceste avertismente și recomandări ar trebui transmise, de asemenea, în condiții de strictă confidențialitate, Consiliului și Comisiei și, în cazul în care sunt adresate uneia sau mai multor autorități naționale de supraveghere, ar trebui transmise AES. Deliberările din cadrul Consiliului ar trebui pregătite de Comitetul economic și financiar (CEF) în conformitate cu rolul acestuia din urmă, astfel cum este definit în TFUE. Pentru a pregăti discuțiile din cadrul Consiliului și pentru a oferi Consiliului în timp util consiliere cu privire la măsurile de adoptat, CERS ar trebui să informeze CEF în mod periodic și ar trebui să primească textele tuturor avertismentelor și recomandărilor de îndată ce acestea au fost adoptate.
(20) De asemenea, CERS ar trebui să monitorizeze respectarea avertismentelor și recomandărilor sale, pe baza rapoartelor întocmite de destinatari, pentru a se asigura că avertismentele și recomandările sale sunt urmate în mod efectiv. Destinatarii recomandărilor ar trebui să acționeze pe baza acestora și să justifice în mod corespunzător cazurile de lipsă de acțiune (mecanismul „acțiune sau explicații”). În cazul în care CERS consideră că reacția este neadecvată, acesta ar trebui să informeze, în condiții de strictă confidențialitate, destinatarii, Consiliul și, dacă este cazul, autoritatea europeană de supraveghere în cauză.
(21) CERS ar trebui să decidă, de la caz la caz și după informarea Consiliului cu suficient timp înainte pentru ca acesta să poată reacționa, dacă o recomandare ar trebui să rămână confidențială sau să fie făcută publică, ținând seama de faptul că aducerea acesteia la cunoștința publicului poate contribui la respectarea recomandărilor în anumite situații.
(22) În cazul în care CERS detectează un risc care ar putea pune serios în pericol buna funcționare și integritatea piețelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar al Uniunii sau a unor părți ale acestuia, ar trebui ca CERS să informeze de urgență Consiliul cu privire la această situație. În cazul în care CERS consideră că ar putea interveni o situație de urgență, acesta ar trebui să contacteze Consiliul și să îi transmită o evaluare a situației. Ulterior, Consiliul ar trebui să evalueze necesitatea adoptării unei decizii adresate AES prin care să stabilească existența unei situații de urgență Pe parcursul acestui proces, protecția corespunzătoare a confidențialității este de importanță capitală.
(23) CERS ar trebui să raporteze Parlamentului European și Consiliului cel puțin anual și mai frecvent în caz de dificultăți financiare pe scară largă. Dacă este cazul, Parlamentul European și Consiliul ar trebui să poată invita CERS să examineze chestiuni specifice privind stabilitatea financiară.
(24) BCE și băncile centrale naționale ar trebui să dețină un rol principal în supravegherea macroprudențială, datorită competențelor și responsabilităților lor existente în domeniul stabilității financiare. Autoritățile naționale de supraveghere ar trebui să fie implicate pentru a furniza expertiza lor specifică. Participarea autorităților însărcinate cu supravegherea microprudențială la lucrările CERS este esențială pentru garantarea faptului că evaluarea riscului macroprudențial se bazează pe informații complete și exacte referitoare la evoluțiile din sistemul financiar. În consecință, președinții AES ar trebui să fie membri cu drept de vot. Un reprezentant al autorităților naționale de supraveghere competente în cauză din fiecare stat membru ar trebui să participe la reuniunile Consiliului general fără drept de vot. Din motive de transparență, 15 persoane independente ar trebui să ofere CERS expertiză externă prin intermediul Comitetului consultativ științific.
(25) Participarea unui membru al Comisiei în cadrul CERS va contribui la stabilirea unei legături cu supravegherea macroeconomică și financiară a Uniunii, în timp ce prezența președintelui CEF va reflecta rolul ministerelor responsabile de finanțe ale statelor membre și rolul Consiliului în asigurarea stabilității financiare și efectuarea supravegherii economice și financiare.
(26) Este esențial ca membrii CERS să își exercite îndatoririle cu imparțialitate și să aibă în vedere numai stabilitatea financiară a Uniunii în ansamblul său. În cazul în care nu se poate ajunge la un consens, voturile referitoare la avertismente și recomandări în cadrul CERS nu ar trebui ponderate, iar deciziile ar trebui luate, de regulă, cu majoritate simplă.
(27) Interconectarea instituțiilor și piețelor financiare implică necesitatea ca monitorizarea și evaluarea potențialelor riscuri sistemice să se bazeze pe un set amplu de date și indicatori macroeconomici și microfinanciari relevanți. Aceste riscuri sistemice includ riscul de perturbare a serviciilor financiare care este cauzat de o disfuncționalitate importantă a întregului sistem financiar al Uniunii sau a unei părți a acestuia și care poate produce consecințe negative grave asupra pieței interne și asupra economiei reale. Toate tipurile de instituții, intermediari, piețe, infrastructuri și instrumente financiare pot avea o importanță sistemică. Prin urmare, CERS ar trebui să aibă acces la toate informațiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile, păstrând în același timp confidențialitatea acestor informații după cum este necesar.
(28) Măsurile de colectare a informațiilor prevăzute în prezentul regulament sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor CERS și nu ar trebui să aducă atingere cadrului juridic al Sistemului statistic european în domeniul statisticii. Prezentul regulament nu ar trebui, prin urmare, să aducă atingere Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (14) și Regulamentului (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (15).
(29) Participanții la piață pot avea contribuții valoroase la înțelegerea evoluțiilor care influențează sistemul financiar. Atunci când este cazul, CERS ar trebui, prin urmare, să consulte părțile interesate din sectorul privat, inclusiv reprezentanți ai sectorului financiar, asociații ale consumatorilor, grupuri de utilizatori din domeniul serviciilor financiare, înființate de Comisie sau prin legislația Uniunii, și să le ofere posibilitatea de a-și prezenta observațiile.
(30) Înființarea CERS ar trebui să contribuie în mod direct la atingerea obiectivelor pieței interne. Supravegherea macroprudențială a sistemului financiar la nivelul Uniunii este o parte integrantă a noilor mecanisme generale de supraveghere în Uniune, deoarece aspectele macroprudențiale sunt strâns legate de atribuțiile de supraveghere microprudențială atribuite AES. Părțile interesate nu vor putea avea încrederea necesară pentru a se implica în activități financiare transfrontaliere decât după ce se vor institui mecanisme care să țină cont într-o măsură suficientă de interdependența riscurilor microprudențiale și a celor macroprudențiale. CERS ar trebui să monitorizeze și să evalueze riscurile care amenință stabilitatea financiară, generate de evoluții care pot avea impact la nivel sectorial sau la nivelul sistemului financiar în ansamblu. Prin abordarea acestor riscuri, CERS ar trebui să contribuie direct la o structură de supraveghere integrată la nivelul Uniunii, necesară pentru promovarea unor reacții politice oportune și coerente la nivelul statelor membre, prevenindu-se astfel abordările divergente și îmbunătățindu-se funcționarea pieței interne.
(31) Curtea de Justiție, în hotărârea sa din 2 mai 2006 în cauza C-217/04 (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord/Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene) a susținut că „nimic din formularea articolului 95 din Tratatul CE [actualul articol 114 din TFUE] nu implică faptul că destinatarii măsurilor adoptate de legiuitorul comunitar în temeiul dispoziției respective pot fi doar statele membre individuale. Legiuitorul poate considera necesară instituirea unui organism comunitar care să aibă responsabilitatea de a contribui la punerea în aplicare a unui proces de armonizare în cazurile în care, pentru a facilita punerea în practică și aplicarea uniformă a actelor bazate pe acea dispoziție, pare a fi oportună adoptarea de măsuri de sprijin și de măsuri-cadru fără caracter obligatoriu” (16). CERS ar trebui să contribuie la stabilitatea financiară necesară pentru aprofundarea integrării financiare pe piața internă prin monitorizarea riscurilor sistemice și prin emiterea de avertismente și recomandări, atunci când este cazul. Aceste sarcini sunt strâns legate de obiectivele legislației Uniunii privind piața internă a serviciilor financiare. Prin urmare, CERS ar trebui instituit în temeiul articolului 114 din TFUE.
(32) După cum se sugerează în raportul de Larosière, este necesară o abordare în etape, iar Parlamentul European și Consiliul ar trebui să realizeze o reexaminare completă a SESF, CERS și AES până la 17 decembrie 2013.
(33) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume o supraveghere macroprudențială eficace a sistemului financiar al Uniunii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător la nivelul statelor membre din cauza integrării piețelor financiare din Uniune, și, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,