Recitale
(1) Cadrul de rezoluție al Uniunii pentru instituțiile de credit și firmele de investiții (denumite în continuare „instituțiile”) a fost instituit în urma crizei financiare mondiale din 2008-2009 și în urma publicării pentru prima dată, în octombrie 2011, de către Consiliul pentru Stabilitate Financiară a documentului intitulat „Atribute-cheie ale regimurilor eficace de rezoluție a instituțiilor financiare”. Cadrul de rezoluție al Uniunii constă în Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și în Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Ambele acte legislative se aplică instituțiilor și altor entități care intră în domeniul de aplicare al directivei respective sau al regulamentului respectiv (denumite în continuare în mod colectiv „entități”). Cadrul de rezoluție al Uniunii urmărește să gestioneze în mod ordonat situațiile de dificultate a entităților prin menținerea funcțiilor critice ale acestora și evitarea amenințărilor la adresa stabilității financiare, protejând, în același timp, deponenții și fondurile publice. De asemenea, cadrul de rezoluție al Uniunii este menit să stimuleze dezvoltarea pieței interne în sectorul bancar prin crearea unui regim armonizat pentru abordarea coordonată a crizelor transfrontaliere și prin evitarea problemelor de denaturare a concurenței și a riscurilor de tratament inegal.
(2) După câțiva ani de la punerea sa în aplicare, cadrul de rezoluție al Uniunii nu oferă rezultatele scontate în ceea ce privește unele dintre obiectivele respective. În special, deși entitățile au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește posibilitatea de soluționare și au alocat resurse semnificative în acest scop, în special prin constituirea capacității de absorbție a pierderilor și de recapitalizare și prin completarea mecanismelor de finanțare a rezoluției, cadrul de rezoluție al Uniunii este rareori utilizat. În schimb, situațiile de dificultate ale anumitor entități mici și mijlocii sunt abordate în general prin măsuri naționale nearmonizate. Sunt utilizați în continuare banii contribuabililor, și nu plasele de siguranță finanțate de sectorul bancar, cum ar fi mecanismele de finanțare a rezoluției. Această situație pare să rezulte din stimulente necorespunzătoare. Stimulentele necorespunzătoare respective sunt rezultatul interacțiunii dintre cadrul de rezoluție al Uniunii și normele naționale, în cadrul cărora marja largă de apreciere de care dispun autoritățile de rezoluție atunci când efectuează evaluarea interesului public nefiind întotdeauna exercitată într-un mod care să reflecte aplicarea preconizată a cadrului de rezoluție al Uniunii. În același timp, cadrul de rezoluție al Uniunii a fost puțin utilizat din cauza riscului ca deponenții entităților finanțate prin depozite să fie nevoiți să suporte pierderi pentru a se asigura faptul că entitățile respective pot avea acces la finanțare externă în cadrul procedurii de rezoluție, în special în lipsa altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne. În fine, faptul că există norme mai puțin stricte privind accesul la finanțare în afara procedurii de rezoluție decât în cadrul acesteia a descurajat aplicarea cadrului de rezoluție al Uniunii în favoarea altor soluții, care implică adesea utilizarea banilor contribuabililor în locul resurselor proprii ale entităților sau ale plaselor de siguranță finanțate de sectorul bancar. Această situație generează, la rândul său, riscuri de fragmentare, riscuri de rezultate sub nivelul optim în ceea ce privește gestionarea situațiilor de dificultate ale entităților, în special în cazul unor entități mici și mijlocii, precum și costuri de oportunitate legate de neutilizarea resurselor financiare. Prin urmare, este necesar să se asigure o aplicare mai eficace și mai coerentă a cadrului de rezoluție al Uniunii și să se asigure că acesta poate fi aplicat ori de câte ori este de interes public, inclusiv în cazul anumitor entități mici și mijlocii care sunt finanțate în principal prin depozite și care nu dispun într-o măsură suficientă de alte datorii care pot face obiectul recapitalizării interne.
(3) În temeiul Regulamentului (UE) nr. 806/2014, statele membre care au stabilit o cooperare strânsă între Banca Centrală Europeană (BCE) și autoritățile naționale competente respective sunt considerate state membre participante în sensul regulamentului respectiv. Cu toate acestea, regulamentul respectiv nu conține detalii referitoare la procesul de pregătire a începerii cooperării strânse privind sarcinile legate de rezoluție. Prin urmare, este oportun să se stabilească detaliile respective.
(4) Intensitatea și nivelul de detaliu al activității de planificare a rezoluției necesare în ceea ce privește filialele care nu au fost identificate drept entități de rezoluție variază în funcție de dimensiunea entităților în cauză, de profilul lor de risc, de rolul lor în furnizarea de funcții critice, de liniile lor de activitate esențiale, de importanța lor pentru continuitatea operațională a grupului după rezoluție și de strategia de rezoluție a grupului, precum și de importanța filialei în statul membru în care este stabilită, inclusiv de eventuala importanță sistemică a acesteia și de posibilul ei impact asupra mijloacelor financiare disponibile ale schemei de garantare a depozitelor (SGD) în cazul lichidării prin procedura obișnuită de insolvență. Prin urmare, Comitetul Unic de Rezoluție (denumit în continuare „comitetul”) ar trebui să poată lua în considerare factorii respectivi atunci când identifică măsurile care trebuie luate cu privire la aceste filiale și să urmeze o abordare corespunzătoare, după caz.
(5) O entitate care este în curs de lichidare în temeiul dreptului intern, în urma constatării faptului că entitatea este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate și a concluziei comitetului potrivit căreia rezoluția acesteia nu este de interes public, este destinată să iasă de pe piață. În astfel de cazuri nu mai este necesar un plan pentru rezoluția entității în cauză, indiferent dacă autoritatea competentă a retras deja autorizația entității respective. Același lucru este valabil și în cazul unei instituții reziduale aflate în rezoluție după transferul activelor, drepturilor și pasivelor în contextul unei strategii de transfer. Prin urmare, este oportun să se precizeze că în astfel de situații nu este necesară adoptarea de planuri de rezoluție.
(6) În prezent, comitetul poate decide să interzică anumite distribuiri în cazul în care entitatea, indiferent dacă aceasta este sau nu o entitate de rezoluție, nu îndeplinește cerința amortizorului combinat atunci când este luată în considerare în plus față de cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL). Cu toate acestea, pentru a asigura securitatea juridică și alinierea la procedurile existente pentru punerea în aplicare a deciziilor luate de comitet, este necesar să se specifice mai clar rolurile autorităților implicate în procesul de interzicere a distribuirilor. Prin urmare, este oportun să se prevadă că comitetul ar trebui să însărcineze autoritatea națională de rezoluție să interzică aceste distribuiri, care ar trebui să pună în aplicare instrucțiunea comitetului. În plus, în anumite situații, o entitate ar putea avea obligația să respecte MREL pe o bază diferită de baza pe care entitatea respectivă trebuie să respecte cerința amortizorului combinat. Această situație creează incertitudini cu privire la condițiile de exercitare a competențelor comitetului de a interzice distribuirile și la condițiile de calculare a sumei maxim distribuibile aferente MREL. Prin urmare, ar trebui să se prevadă că, în aceste cazuri, comitetul ar trebui să însărcineze autoritățile naționale de rezoluție să interzică anumite distribuiri pe baza cerinței estimate a amortizorului combinat care rezultă în urma utilizării metodologiei prevăzute în actul delegat adoptat în temeiul articolului 45c alineatul (4) din Directiva 2014/59/UE. Pentru a asigura transparența și securitatea juridică, comitetul ar trebui să comunice cerința estimată a amortizorului combinat entității, care ar trebui apoi să facă publică respectiva cerință.
(7) Directiva 2014/59/UE și Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului (6) stabilesc competențele care se exercită de către autoritățile de rezoluție, dintre care unele nu sunt incluse în Regulamentul (UE) nr. 806/2014. În cadrul mecanismului unic de rezoluție (MUR), acest lucru poate crea incertitudine cu privire la cine și în ce condiții exercită competențele respective. Prin urmare, este necesar să se precizeze modul în care autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să exercite anumite competențe stabilite doar în Directiva 2014/59/UE în ceea ce privește entitățile și grupurile care intră în sfera de responsabilitate a directă a comitetului. Prin urmare, comitetul ar trebui să fie în măsură, atunci când consideră necesar, să însărcineze autoritățile naționale de rezoluție să exercite competențele respective. În special, comitetul ar trebui să poată însărcina autoritățile naționale de rezoluție să impună unei entități să țină o evidență detaliată a contractelor financiare la care entitatea este parte, să exercite competența de a suspenda anumite obligații financiare în temeiul articolului 33a din Directiva 2014/59/UE și să asigure confidențialitatea informațiilor privilegiate în temeiul articolului 84b din directiva respectivă. Cu toate acestea, având în vedere că aprobările pentru reducerea instrumentelor de pasive eligibile acordate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013, care se aplică totodată și entităților și datoriilor care fac obiectul MREL, nu necesită aplicarea legislației naționale, comitetul ar trebui să poată acorda aprobările respective direct entităților, fără a fi nevoit să însărcineze autoritățile naționale de rezoluție să exercite această competență.
(8) Depozitele care îndeplinesc condițiile pentru a se califica drept datorii eligibile pot fi utilizate în vederea respectării MREL. Cu toate acestea, având în vedere natura specifică a depozitelor, precum și rolul pe care acestea îl joacă în economia reală și în menținerea încrederii în sistemul bancar, includerea depozitelor în sfera datoriilor utilizate pentru respectarea MREL ar trebui să facă obiectul unor cerințe mai stricte, deoarece resursele eligibile pentru MREL ar trebui să poată fi utilizate în întregime pentru a suporta pierderile și a contribui la recapitalizarea unei instituții de credit în cazul intrării sale în dificultate. În primul rând, așa cum prevăd normele actuale, nu ar trebui să fie posibil ca depozitele utilizate pentru MREL să fie deținute de persoane fizice sau de microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii. În al doilea rând, ar trebui să fie clarificat faptul că depozitele care conferă deținătorului lor dreptul la rambursare anticipată nu pot fi eligibile pentru MREL, inclusiv atunci când dispozițiile contractuale prevăd că rambursarea anticipată este condiționată de plata unei penalități. În al treilea rând, pentru a asigura transparența și a reduce la minimum riscurile plasării necorespunzătoare a unor astfel de depozite, dispozițiile contractuale relevante ar trebui să se refere în mod expres la intenția instituției de credit de a utiliza depozitele respective în scopul respectării MREL, precum și la faptul că acestea nu se califică drept depozite eligibile și că, prin urmare, nicio parte a depozitelor respective nu va fi rambursată de SGD în caz de indisponibilitate. În al patrulea rând, utilizarea depozitelor în cadrul MREL nu ar trebui, de regulă, să fie permisă, cu excepția cazului în care comitetul a autorizat în prealabil includerea acestora în resursele eligibile pentru MREL pe baza unei evaluări potrivit căreia astfel de depozite nu ar trebui să fie protejate de suportarea pierderilor în caz de rezoluție și nu ar genera un obstacol semnificativ în calea posibilității de soluționare. Comitetul ar trebui să poată să autorizeze utilizarea depozitelor pentru respectarea MREL, în general pentru fiecare entitate de rezoluție, fără o evaluare individuală a fiecărui depozit, precum și să limiteze la cuantumuri fixe includerea depozitelor pentru respectarea MREL. Depozitele structurate, deși sunt datorii cu instrumente financiare derivate încorporate, se pot califica, de asemenea, drept datorii eligibile ale unei instituții de credit, dacă toate celelalte condiții sunt îndeplinite.
(9) Pentru a evita efectele în cascadă disproporționate, este necesar ca depozitele existente care se califică drept datorii eligibile să beneficieze de păstrarea drepturilor obținute. Noile criterii de eligibilitate nu ar trebui să se aplice pentru depozitele atrase înainte de 12 mai 2028. Păstrarea drepturilor obținute ar trebui să se încheie la 11 mai 2029.
(10) Regulamentele (UE) 2019/876 (7) și (UE) 2019/877 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului și Directiva (UE) 2019/879 a Parlamentului European și a Consiliului (9) au pus în aplicare în dreptul Uniunii „lista internațională a termenilor și condițiilor privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor (TLAC)” publicată de Consiliul pentru Stabilitate Financiară la 9 noiembrie 2015 (denumită în continuare „standardul TLAC”) pentru băncile de importanță sistemică globală, denumite în dreptul Uniunii instituții de importanță sistemică globală (G-SII). Regulamentul (UE) 2019/877 și Directiva (UE) 2019/879 au modificat, de asemenea, MREL prevăzută în Directiva 2014/59/UE și în Regulamentul (UE) nr. 806/2014. Este necesar ca dispozițiile privind MREL prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 806/2014 să fie aliniate cu punerea în aplicare a standardului TLAC pentru G-SII în ceea ce privește anumite datorii care ar putea fi utilizate pentru respectarea acelei părți din MREL care ar trebui să fie îndeplinită cu fonduri proprii și alte datorii subordonate. În special, datoriile de rang egal cu anumite datorii excluse ar trebui să fie incluse în fondurile proprii și în instrumentele eligibile subordonate ale entităților de rezoluție în cazul în care cuantumul acestor datorii excluse din bilanțul entității de rezoluție nu depășește 5 % din cuantumul fondurilor proprii și al datoriilor eligibile ale entității de rezoluție și din această includere nu rezultă niciun risc legat de principiul potrivit căruia niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat.
(11) Pentru anumite entități de rezoluție, strategia de rezoluție preferată stabilită în planul de rezoluție sau în planul de rezoluție a grupului se bazează în principal pe transferul activității instituției aflate în rezoluție către un cumpărător privat sau către o instituțiepunte. În astfel de cazuri, este posibil ca SGD să fie invitată să contribuie la măsurile de rezoluție, eventual pentru a asigura protecția anumitor depozite care nu sunt acoperite de SGD. Prin urmare, pentru a reduce la minimum hazardul moral, ar trebui să se precizeze că, în cazul în care planul de rezoluție prevede aplicarea instrumentului de vânzare a activității sau a instrumentului instituției-punte și ieșirea de pe piață a entității de rezoluție, MREL pentru entitatea de rezoluție în cauză nu ar trebui să fie stabilită la un nivel inferior anumitor praguri. În cazul în care aplicarea normelor de calibrare a MREL are ca rezultat un cuantum mai mare decât pragurile respective, ar trebui să prevaleze cuantumul superior respectiv. Pragurile respective nu ar trebui să se aplice unei MREL stabilite pentru entitățile de rezoluție a căror strategie de rezoluție preferată constă în aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în scopul recapitalizării într-o măsură suficientă pentru a restabili capacitatea acestora de a continua să desfășoare activitățile pentru care sunt autorizate, chiar și în cazul în care strategia de rezoluție preferată prevede aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în combinație cu alte instrumente de rezoluție, acestea din urmă fiind utilizate în mod auxiliar.
(12) Regulamentul (UE) nr. 806/2014 nu include norme specifice privind măsurile tranzitorii și nivelurile-țintă intermediare pentru respectarea MREL după 2024. Cu toate acestea, există situații în care entitățile nu ar trebui să fie obligate imediat să respecte o MREL superioară stabilită de comitet, inclusiv cazurile în care creșterea MREL rezultă din modificări semnificative ale entității ca urmare, de exemplu, a unor fuziuni sau achiziții ori din modificări ale strategiei de rezoluție preferate. În special, în cazul în care strategia de rezoluție preferată se schimbă de la o lichidare prin procedura obișnuită de insolvență la aplicarea unei măsuri de rezoluție, entitatea ar putea să nu fie în măsură să respecte imediat și integral MREL, astfel cum a fost stabilită de comitet. Prin urmare, comitetul ar trebui să fie împuternicit să stabilească perioade de tranziție corespunzătoare pentru respectarea MREL. În plus, comitetul ar trebui să aibă competența de a stabili nivelurile-țintă intermediare obligatorii pentru astfel de entități, pentru a se asigura că acestea își constituie resursele eligibile pentru MREL într-un mod corespunzător. Pentru a proteja așteptările legitime, perioadele de tranziție stabilite anterior de comitet pe baza normelor aplicabile la data relevantă nu ar trebui să fie afectate de noile norme.
(13) În temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (10), BCE are competența de a îndeplini atribuții de supraveghere în ceea ce privește intervenția timpurie. Este necesar să se reducă riscurile care decurg din transpunerea divergentă în legislațiile naționale a măsurilor de intervenție timpurie prevăzute în Directiva 2014/59/UE și să se faciliteze aplicarea eficace și consecventă de către BCE a competențelor sale de a lua măsuri de intervenție timpurie. Aceste măsuri de intervenție timpurie au fost introduse pentru a permite autorităților competente să remedieze deteriorarea situației financiare și economice a unei entități și să reducă, în măsura posibilului, riscul și impactul unei rezoluții eventuale. Cu toate acestea, din cauza lipsei de certitudine în ceea ce privește indicatorii de declanșare pentru aplicarea acestor măsuri de intervenție timpurie și a suprapunerilor parțiale cu măsurile de supraveghere, măsurile de intervenție timpurie au fost rareori utilizate. Prin urmare, dispozițiile Directivei 2014/59/UE privind măsurile de intervenție timpurie ar trebui să se reflecte în Regulamentul (UE) nr. 806/2014, asigurând astfel un instrument juridic unic și direct aplicabil pentru BCE, iar condițiile de aplicare a acestor măsuri de intervenție timpurie ar trebui să fie simplificate și precizate mai în detaliu. Pentru a elimina incertitudinile cu privire la condițiile și calendarul de demitere a organului de conducere al unei entități și de numire a administratorilor temporari, măsurile respective ar trebui să fie identificate în mod explicit ca măsuri de intervenție timpurie, iar aplicarea lor ar trebui să facă obiectul acelorași indicatori de declanșare. În anumite condiții, o lichidare treptată a activităților poate fi o soluție eficientă din punctul de vedere al costurilor care să faciliteze ieșirea de pe piață a unei entități cu un model de afaceri deficitar, evitându-se astfel un declin prelungit care culminează cu intrarea în dificultate a entității. BCE ar trebui să aibă competențe de intervenție timpurie pentru a solicita prezentarea unui plan care să fie pus în aplicare în cazul lichidării voluntare a activităților unei entități, decizia cu privire la punerea în aplicare a unui astfel de plan rămânând însă la latitudinea entității în cauză. Atunci când își exercită competențele de intervenție timpurie, BCE ar trebui să aibă obligația de a alege măsurile corespunzătoare pentru abordarea unei situații specifice, în conformitate cu principiul proporționalității. Pentru a permite BCE să ia în considerare riscurile reputaționale sau riscurile legate de spălarea banilor sau de tehnologia informației și comunicațiilor, BCE ar trebui să evalueze condițiile de aplicare a măsurilor de intervenție timpurie nu numai pe baza unor indicatori cantitativi, cum ar fi cerințele de capital sau de lichiditate, nivelul de îndatorare, creditele neperformante sau concentrarea expunerilor, ci și pe baza unor indicatori de declanșare calitativi. Procesul decizional cu privire la măsurile de intervenție timpurie ar trebui să permită luarea în considerare rapidă a acestora și, dacă este necesar, aplicarea lor, pentru a se evita orice agravare suplimentară a situației entității respective.
(14) Este necesar să se asigure faptul că comitetul este în măsură să se pregătească pentru eventuala rezoluție a unei entități. Prin urmare, BCE sau autoritatea națională competentă relevantă ar trebui să informeze comitetul suficient de devreme cu privire la deteriorarea situației unei entități, iar comitetul ar trebui să aibă competențele necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor pregătitoare. Este important de menționat că, pentru a permite comitetului să reacționeze cât mai rapid posibil la deteriorarea situației unei entități, aplicarea prealabilă a măsurilor de intervenție timpurie nu ar trebui să reprezinte pentru comitet o condiție pentru a lua măsuri pentru scoaterea pe piață a entității sau pentru a solicita informații în vederea actualizării planului de rezoluție și a pregătirii evaluării. Atunci când scoate pe piață o entitate care este membră a unui sistem instituțional de protecție (SIP), comitetul ar trebui să ia în considerare măsurile pe care SIP le-ar putea lua înainte de rezoluție pentru a evita riscul semnificativ ca entitatea să intre în dificultate sau să devină susceptibilă de a intra în dificultate. Pentru a asigura o reacție consecventă, coordonată, eficace și promptă la deteriorarea situației unei entități și pentru a se pregăti în mod corespunzător pentru o eventuală rezoluție, este necesar să se consolideze interacțiunea și coordonarea dintre BCE, autoritățile naționale competente și comitet. De îndată ce o entitate îndeplinește condițiile de aplicare a măsurilor de intervenție timpurie, BCE, autoritățile naționale competente și comitetul ar trebui să își intensifice schimburile de informații, inclusiv de informații provizorii, și să monitorizeze în comun situația entității.
(15) Este necesar să se asigure luarea de măsuri prompte și coordonarea timpurie între comitet și BCE sau autoritatea națională competentă relevantă în ceea ce privește grupurile transfrontaliere mai puțin semnificative, încă pe durata de activitate a entității, dar există un risc semnificativ ca entitatea să intre în dificultate. Prin urmare, BCE sau autoritatea națională competentă relevantă ar trebui să notifice acest risc comitetului cât mai curând posibil. Notificarea respectivă ar trebui să conțină motivele evaluării BCE sau a autorității naționale competente relevante și o prezentare generală neexhaustivă a măsurilor alternative ale sectorului privat, a acțiunilor de supraveghere sau a măsurilor de intervenție timpurie care sunt disponibile pentru a preveni intrarea în dificultate a entității într-un interval de timp rezonabil. O astfel de notificare timpurie nu afectează nicio măsură alternativă a sectorului privat, nici măsurile luate de un SIP, care ar putea preveni intrarea în dificultate sau intrarea probabilă în dificultate a entității într-un interval de timp rezonabil și nu aduce atingere procedurilor de stabilire a îndeplinirii condițiilor pentru declanșarea procedurii de rezoluție. Notificarea prealabilă de către BCE sau de către autoritatea națională competentă către comitet a unui risc semnificativ ca o entitate să intre în dificultate sau să fie susceptibilă de a intra în dificultate ori a încheierii intervalului de timp specificat pentru punerea în aplicare a măsurilor de abordare a riscului semnificativ respectiv nu ar trebui să condiționeze sau să implice cu necesitate în alt mod stabilirea ulterioară a faptului că o entitate este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate. În plus, în cazul în care, într-o etapă ulterioară, entitatea este evaluată ca fiind în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate și nu există soluții alternative pentru a preveni intrarea în dificultate într-un interval de timp rezonabil, comitetul trebuie să ia o decizie cu privire la luarea de măsuri de rezoluție. În acest caz, promptitudinea deciziei de a aplica o măsură de rezoluție entității poate fi fundamentală pentru punerea în aplicare cu succes a strategiei de rezoluție, în special deoarece o intervenție timpurie în cadrul entității poate contribui la asigurarea unor niveluri suficiente de capacitate de absorbție a pierderilor și de lichiditate pentru a pune în aplicare strategia respectivă. Prin urmare, este oportun să se permită comitetului să evalueze, în strânsă cooperare cu BCE sau cu autoritatea națională competentă relevantă, ce constituie un interval de timp rezonabil pentru punerea în aplicare a unor măsuri alternative care să evite intrarea în dificultate a entității. Pentru a asigura un rezultat în timp util și pentru a permite comitetului să se pregătească în mod corespunzător pentru eventuala rezoluție a unei entități, comitetul și BCE sau autoritatea națională competentă relevantă ar trebui să se reunească periodic, iar comitetul ar trebui să decidă cu privire la frecvența reuniunilor respective, ținând seama de circumstanțele situației respective.
(16) Pentru a reglementa încălcările semnificative ale cerințelor prudențiale, este necesar să fie precizate mai detaliat condițiile pentru a stabili dacă întreprinderile-mamă, inclusiv societățile holding, sunt în curs de a intra în dificultate sau sunt susceptibile de a intra în dificultate. O încălcare a acestor cerințe de către o întreprindere-mamă ar trebui să fie semnificativă atunci când tipul și amploarea încălcării sunt comparabile cu o încălcare care, dacă ar fi comisă de o instituție de credit, ar justifica retragerea autorizației de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 18 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11).
(17) Cadrul de rezoluție este menit să poată fi aplicat oricărei entități, indiferent de dimensiunea și de modelul de afaceri al acesteia, în cazul în care instrumentele disponibile în temeiul dreptului intern nu sunt adecvate pentru a gestiona intrarea sa în dificultate. Cu toate acestea, unele obiective ale cadrului trebuie să fie precizate mai detaliat pentru a spori armonizarea și a promova convergența. Obiectivul rezoluției de a asigura continuitatea funcțiilor critice vizează protejarea stabilității financiare și a economiei reale. Prin urmare, este necesar să se asigure că furnizarea funcțiilor critice nu este întreruptă. În special, este necesar să se clarifice faptul că, în funcție de circumstanțele specifice, comitetul poate concluziona că anumite funcții ale unei entități sunt considerate critice chiar dacă întreruperea lor ar perturba numai la nivel regional stabilitatea financiară sau serviciile care sunt esențiale pentru economia reală. În ceea ce privește atragerea de depozite, comitetul trebuie să acorde atenția cuvenită riscului de pierdere a încrederii deponenților care dețin depozite ce nu intră sub incidența Directivei 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12). Fondurile publice ar trebui să fie protejate prin reducerea la minimum a dependenței de sprijinul financiar public extraordinar, în special atunci când acesta provine de la bugetul unui stat membru. De asemenea, trebuie să beneficieze de protecție deponenții care intră sub incidența Directivei 2014/49/UE, investitorii care intră sub incidența Directivei 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13), fondurile și activele clienților.
(18) În etapa de planificare a rezoluției, atunci când se decide dacă o entitate ar trebui să fie supusă rezoluției, faptul că o entitate face obiectul unor obligații simplificate ar trebui, în general, să fie utilizat de comitet ca indicator al faptului că rezoluția acesteia în caz de intrare în dificultate nu ar fi de interes public. În schimb, faptul că entitatea nu face obiectul unor obligații simplificate ar putea indica faptul că rezoluția acesteia în caz de intrare în dificultate ar fi de interes public.
(19) Lichidarea unei entități prin procedura obișnuită de insolvență ar putea, în unele cazuri, să pună în pericol stabilitatea financiară și să întrerupă furnizarea funcțiilor critice. Acest lucru ar putea fi valabil, de exemplu, în cazul în care insolvența ar genera probabil pierderi pentru o parte semnificativă a depozitelor sau dificultăți semnificative în ceea ce privește continuitatea accesului la depozite și în cazul în care comitetul consideră că pierderile sau dificultățile respective ar putea avea un impact semnificativ asupra asigurării funcțiilor critice, asupra stabilității financiare prin contagiune sau asupra economiei reale. În astfel de cazuri, este foarte probabil să fie de interes public ca entitatea să fie supusă rezoluției, mai degrabă decât să fie lichidată prin procedura obișnuită de insolvență. Evaluarea măsurii în care rezoluția unei entități este de interes public ar trebui să reflecte, de asemenea, în măsura posibilului, diferența dintre, pe de o parte, finanțarea acordată prin intermediul plaselor de siguranță finanțate de sectorul bancar, și anume mecanismele de finanțare a rezoluției sau SGD-urile, și, pe de altă parte, finanțarea acordată de statele membre din banii contribuabililor. O astfel de finanțare acordată de statele membre prezintă un risc mai mare de hazard moral și un stimulent mai scăzut pentru disciplina pe piață. Prin urmare, atunci când evaluează obiectivul de a reduce la minimum dependența de sprijinul financiar public extraordinar, comitetul ar trebui să prefere finanțarea prin intermediul Fondului unic de rezoluție (denumit în continuare „fondul”) sau al SGD în detrimentul finanțării prin intermediul unui cuantum egal de resurse din bugetul statelor membre.
(20) Atunci când efectuează evaluarea interesului public, comitetul ar trebui să evalueze dacă vreunul dintre obiectivele rezoluției ar fi periclitat în cazul în care entitatea în curs de a intra în dificultate ar fi lichidată prin procedura obișnuită de insolvență. Dacă niciunul dintre obiectivele rezoluției nu este periclitat în cazul în care entitatea ar fi lichidată prin procedura obișnuită de insolvență, măsura de rezoluție nu ar trebui să fie considerată ca fiind necesară pentru realizarea interesului public. Dacă cel puțin un obiectiv al rezoluției este evaluat de comitet ca fiind periclitat în cazul lichidării prin procedura obișnuită de insolvență, rezultatul evaluării interesului public ar trebui să fie negativ numai în cazul în care lichidarea prin procedura obișnuită de insolvență a entității care este în curs de a intra în dificultate ar îndeplini obiectivele rezoluției nu doar în aceeași măsură ca rezoluția, ci într-un mod mai eficace.
(21) Având în vedere experiența dobândită prin punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 și a Directivelor 2014/49/UE și 2014/59/UE, este necesar să fie precizate mai detaliat condițiile în care pot fi aprobate, în mod excepțional, măsuri preventive care se califică drept sprijin financiar public extraordinar. Ar trebui să se asigure că măsurile preventive sunt luate suficient de devreme. În plus, măsurile de salvare a activelor depreciate, inclusiv vehiculele de gestionare a activelor sau schemele de garantare a activelor, se pot dovedi eficace și eficiente în abordarea cauzelor posibilelor dificultăți financiare cu care se confruntă entitățile și în prevenirea intrării lor în dificultate și, prin urmare, ar putea constitui măsuri preventive relevante. Prin urmare, ar trebui să se precizeze că măsurile preventive pot lua forma unor măsuri privind activele depreciate.
(22) Pentru a menține disciplina pe piață, a proteja fondurile publice și a evita denaturarea concurenței, măsurile preventive ar trebui să constituie în continuare excepția și să fie aplicate numai pentru a aborda situațiile de perturbare gravă a pieței și pentru a menține stabilitatea financiară, în special în cazul unei crize sistemice. În plus, nu ar trebui să se recurgă la măsuri preventive pentru a aborda pierderile suferite sau susceptibile de a fi suferite. Instrumentul cel mai fiabil pentru cuantificarea pierderilor suferite sau susceptibile de a fi suferite este o evaluare a calității activelor efectuată de BCE, de Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană – ABE) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14) sau de autoritățile naționale competente. BCE și autoritățile naționale competente ar trebui să utilizeze această evaluare sau, după caz, inspecții la fața locului, pentru a cuantifica pierderile suferite sau susceptibile de a fi suferite, în cazul în care o astfel de evaluare sau astfel de inspecții pot fi efectuate într-un interval de timp rezonabil. În cazul în care acest lucru nu este posibil, BCE și autoritățile naționale competente ar trebui să cuantifice pierderile suferite sau susceptibile de a fi suferite în modul cel mai fiabil cu putință în circumstanțele predominante, dacă este cazul pe baza bilanțului entității, cu condiția ca acesta să respecte normele și standardele contabile aplicabile, fapt confirmat un auditor extern independent. Aprecierea conform căreia o entitate este solvabilă, în scopul măsurilor de sprijin sub forma recapitalizării preventive și a garanțiilor de stat pentru pasivele nou-emise, ar trebui să se întemeieze pe o evaluare prospectivă a măsurii în care entitatea poate respecta cerințele de fonduri proprii prevăzute în Regulamentele (UE) nr. 575/2013 sau (UE) 2019/2033 (15) ale Parlamentului European și ale Consiliului și cerința de fonduri proprii suplimentare prevăzută în Directiva 2013/36/UE sau în Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului (16).
(23) Recapitalizarea preventivă are scopul de a sprijini entitățile viabile identificate ca fiind susceptibile să se confrunte cu dificultăți temporare în viitorul apropiat și de a preveni o deteriorare și mai gravă a situației acestora. Pentru a se evita acordarea de subvenții publice întreprinderilor care sunt deja neprofitabile, măsurile preventive sub forma achiziționării de instrumente de fonduri proprii sau de alte instrumente de capital sau realizate prin măsuri privind activele depreciate ar trebui să fie acordate într-un cuantum care să nu depășească cuantumul necesar pentru a acoperi deficitele de capital identificate în scenariul nefavorabil al unei simulări de criză sau al unui exercițiu echivalent. Pentru a se asigura că finanțarea publică este în cele din urmă întreruptă, respectivele măsuri preventive ar trebui, de asemenea, să fie limitate în timp și să conțină un calendar clar pentru încetarea lor („strategie de încetare a măsurii de sprijin”). Instrumentele perpetue, inclusiv fondurile proprii de nivel 1 de bază, ar trebui să fie utilizate numai în circumstanțe excepționale și să facă obiectul anumitor limite cantitative, deoarece, prin natura lor, nu sunt corespunzătoare pentru respectarea condiției de a avea un caracter temporar. BCE sau autoritatea națională competentă relevantă ar trebui să solicite un plan de remediere unic din partea entităților care nu respectă termenii strategiei de încetare a măsurii de sprijin. Pentru a asigura ieșirea de pe piață a entităților care se dovedesc a nu fi viabile, o autoritate relevantă ar trebui să stabilească dacă entitatea este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate în cazul în care BCE sau autoritatea competentă relevantă nu este satisfăcută de planul de remediere sau în cazul în care entitatea nu respectă planul de remediere.
(24) Măsurile preventive ar trebui să se limiteze la cuantumul de care entitatea ar avea nevoie pentru a-și menține solvabilitatea în cazul unui scenariu nefavorabil al unei simulări de criză sau al unui exercițiu echivalent. În cazul măsurilor preventive sub formă de măsuri privind activele depreciate, entitatea beneficiară ar trebui să poată utiliza cuantumul acordat pentru a acoperi pierderile aferente activelor transferate sau în combinație cu o achiziție de instrumente de capital, cu condiția ca valoarea totală a deficitului identificat să nu fie depășită. De asemenea, este necesar să se asigure că măsurile preventive sub formă de măsuri privind activele depreciate respectă normele și bunele practici existente privind ajutoarele de stat, că restabilesc viabilitatea pe termen lung a entității, că ajutoarele de stat sunt limitate la minimul necesar și că se evită denaturarea concurenței. Din aceste motive, în cazul măsurilor preventive sub formă de măsuri privind activele depreciate, autoritățile în cauză ar trebui să țină seama de orientările specifice, inclusiv de modelul Comisiei privind modul în care pot fi înființate societățile naționale de administrare a activelor și de Comunicarea Comisiei din 16 decembrie 2020 privind abordarea problemei creditelor neperformante în urma pandemiei de COVID-19. Măsurile preventive sub formă de măsuri privind activele depreciate ar trebui să fie întotdeauna supuse condiției imperative de a avea un caracter temporar. Se estimează că garanțiile publice acordate pentru o anumită perioadă în legătură cu activele depreciate ale entității în cauză vor asigura o mai bună respectare a condiției respective decât transferurile de astfel de active către o entitate care beneficiază de sprijin public.
(25) Este important să se asigure măsuri de rezoluție rapide și în timp util din partea comitetului atunci când aceste măsuri implică acordarea unui ajutor de stat sau a unui ajutor din partea fondului. Prin urmare, este necesar să se permită comitetului să adopte schema de rezoluție în cauză înainte ca Comisia să evalueze dacă un astfel de ajutor este compatibil cu piața internă. Cu toate acestea, pentru a asigura buna funcționare a pieței interne într-un astfel de scenariu, schemele de rezoluție care implică acordarea de ajutoare de stat sau de ajutoare din partea fondului ar trebui, în fine, să facă în continuare obiectul aprobării de către Comisie a acestor ajutoare. Pentru a permite Comisiei să evalueze cât mai curând posibil dacă ajutorul din partea fondului este compatibil cu piața internă și pentru a asigura buna circulație a informațiilor, comitetul și Comisia ar trebui să partajeze prompt toate informațiile necesare cu privire la eventuala utilizare a ajutorului din partea fondului. Ar trebui să fie stabilite norme specifice cu privire la tipul de informații pe care comitetul ar trebui să le comunice Comisiei și la momentul când ar trebui să procedeze astfel pentru a contribui la evaluarea de către Comisie a compatibilității ajutorului din partea fondului.
(26) Procedura care reglementează declanșarea procedurii de rezoluție și procedura care reglementează decizia de aplicare a competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie sunt similare. Prin urmare, sarcinile comitetului ar trebui să fie aliniate, după caz, fie cu cele ale BCE, fie cu cele ale autorității naționale competente, atunci când, pe de o parte, acestea evaluează dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie și, pe de altă parte, atunci când evaluează condițiile de adoptare a unei scheme de rezoluție.
(27) Este posibil ca în vreme ce o măsură de rezoluție să trebuiască să fie aplicată unei entități de rezoluție care face parte dintr-un grup de rezoluție, competențele de reducere a valorii contabile și de conversie să trebuiască să fie aplicate unei alte entități din același grup. Interdependențele dintre aceste entități, inclusiv existența unor cerințe de capital consolidat care trebuie restabilite și necesitatea de a activa mecanisme vizând circulația pierderilor în amonte și a capitalului în aval, pot îngreuna evaluarea necesităților de absorbție a pierderilor și de recapitalizare pentru fiecare entitate în parte și, astfel, stabilirea cuantumurilor necesare care trebuie reduse și convertite pentru fiecare entitate. Prin urmare, ar trebui să fie precizată o procedură în contextul căreia comitetul să țină seama de astfel de interdependențe în aplicarea competenței de reducere a valorii contabile și de conversie a instrumentelor de capital și a datoriilor eligibile în situațiile respective. În acest scop, în cazul în care o entitate îndeplinește condițiile pentru aplicarea competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie și o altă entitate din cadrul aceluiași grup îndeplinește în același timp condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție, comitetul ar trebui să adopte o schemă de rezoluție unică care să acopere ambele entități.
(28) Pentru a spori securitatea juridică și având în vedere eventuala relevanță a datoriilor generate de evenimente incerte viitoare, inclusiv rezultatul litigiilor pendinte la momentul rezoluției, este necesar să se stabilească tratamentul de care ar trebui să beneficieze datoriile respective în scopul aplicării instrumentului de recapitalizare internă. Comitetul ar trebui să facă o distincție între datoriile bazate pe obligații actuale rezultate din evenimente anterioare care vor avea ca rezultat o pierdere a cărei exigibilitate sau valoare este incertă și datoriile care ar putea apărea în viitor, dar care nu ar avea ca rezultat o pierdere sau care ar putea apărea în viitor numai în cazul în care se produce un eveniment incert.
(29) Ar trebui să se specifice totodată că datoriile cu exigibilitate sau valoare incertă, atunci când sunt bazate pe obligații actuale generate de evenimente anterioare care vor avea ca rezultat o pierdere, trebuie să fie tratate în același fel ca alte datorii. Astfel de datorii ar trebui să poată face obiectul recapitalizării interne, cu excepția cazului în care îndeplinesc unul dintre criteriile specifice pentru a fi excluse din domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă. Având în vedere relevanța potențială a datoriilor respective în cadrul procedurii de rezoluție și pentru a asigura certitudine în demersul de aplicare a instrumentului de recapitalizare internă, ar trebui să se precizeze că ele fac parte din datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne și că, prin urmare, instrumentul de recapitalizare internă se poate aplica în cazul lor. Pentru a se asigura aplicarea eficace a instrumentului de recapitalizare internă în cazul datoriilor cu exigibilitate sau valoare incertă, comitetul ar trebui să aibă competența de a reduce, inclusiv de a reduce la zero, principalul datorat pentru astfel de datorii și de a le converti în acțiuni sau în alte instrumente de proprietate. Cu toate acestea, reducerea sau conversia poate produce efecte numai dacă și numai atunci când sunt stabilite în mod concludent exigibilitatea și valoarea datoriei cu exigibilitate sau valoare incertă.
(30) Este necesar să se asigure că o datorie care ar putea fi generată în viitor de un eveniment incert sau o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă care se bazează pe o obligație actuală la momentul rezoluției nu afectează eficacitatea strategiei de rezoluție și, în special, a instrumentului de recapitalizare internă. Pentru a realiza acest obiectiv, evaluatorul ar trebui, în cadrul evaluării efectuate în scopul rezoluției, să estimeze astfel de datorii și să cuantifice cât mai bine posibil eventuala valoare a acestora. Pentru a se asigura că, după procesul de rezoluție, entitatea poate menține o încredere suficientă a pieței pentru o perioadă de timp adecvată, evaluatorul ar trebui să țină seama de valoarea eventuală atunci când stabilește cuantumul cu care trebuie să fie reduse sau convertite datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne pentru a restabili ratele fondurilor proprii ale instituției aflate în rezoluție. În special, comitetul ar trebui să își exercite competențele de conversie în cazul datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne în măsura în care acest lucru este necesar pentru a se asigura că recapitalizarea instituției aflate în rezoluție este suficientă pentru a acoperi eventualele pierderi care ar putea fi cauzate de o datorie care ar putea apărea în viitor ca urmare a unui eveniment incert sau care se bazează pe o obligație actuală, dar este incertă din punctul de vedere al exigibilității sau al valorii. Atunci când evaluează cuantumul care urmează să fie redus sau convertit, comitetul ar trebui să analizeze cu atenție impactul pierderii eventuale asupra instituției aflate în rezoluție, pe baza unei serii de factori, inclusiv probabilitatea ca evenimentul să se producă, intervalul de timp în care se poate produce și cuantumul datoriei.
(31) În anumite circumstanțe, după ce fondul a acordat o contribuție de până la maximum 5 % din totalul datoriilor, incluzând fondurile proprii ale entității, comitetul poate utiliza surse suplimentare de finanțare pentru a-și sprijini în continuare măsurile de rezoluție. Ar trebui să se precizeze mai clar circumstanțele în care fondul ar putea oferi sprijin suplimentar atunci când toate datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne și care nu sunt depozite eligibile, cu un rang de prioritate inferior celui al depozitelor neacoperite ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii și care nu sunt excluse în mod discreționar de la recapitalizarea internă, au fost reduse sau convertite integral.
(32) Succesul rezoluției depinde de accesul în timp util al comitetului la informațiile relevante provenite de la entitățile care intră în sfera de responsabilitate a comitetului și de la instituțiile și autoritățile publice. În acest context, comitetul ar trebui să poată avea acces la informațiile de natură statistică pe care BCE le-a colectat în cadrul funcției sale de bancă centrală, pe lângă informațiile de care dispune BCE în calitate de supraveghetor în cadrul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013. În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2533/98 al Consiliului (17), comitetul ar trebui să asigure protecția fizică și logică a informațiilor statistice confidențiale și ar trebui să solicite autorizarea BCE pentru transmiterea ulterioară a acestora, care ar putea fi necesară pentru executarea sarcinilor comitetului. Întrucât comunicarea informațiilor referitoare la numărul agregat de clienți pentru care o entitate este singurul sau principalul partener bancar, deținute de mecanismele centralizate automatizate instituite în temeiul Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (18), poate fi necesară și proporțională pentru a efectua evaluarea interesului public, comitetul ar trebui să poată primi informațiile respective de la caz la caz. De asemenea, ar trebui să se precizeze momentul în care comitetul are acces indirect la informații. În plus, în cazul în care informațiile de care are nevoie comitetul pentru a-și îndeplini sarcinile se află la dispoziția unei instituții sau autorități publice care are obligația de a coopera cu comitetul, instituția sau autoritatea respectivă ar trebui să comunice informațiile respective comitetului, la cererea acestuia. Cu toate acestea, în cazul în care, la momentul respectiv, informațiile nu sunt disponibile, indiferent de motiv, comitetul ar trebui să poată obține informațiile respective de la persoana fizică sau juridică ce deține informațiile respective prin intermediul autorităților naționale de rezoluție sau direct, după ce a informat respectivele autorități naționale de rezoluție. De asemenea, comitetul ar trebui să poată preciza procedura și forma în care ar trebui să primească informații de la entități pentru a se asigura că aceste informații sunt cele mai adecvate nevoilor sale, inclusiv prin intermediul camerelor de date virtuale. În plus, pentru a asigura o cooperare cât mai extinsă cu toate instituțiile sau autoritățile publice care ar putea deține date relevante pentru comitet și necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care i-au fost conferite, precum și pentru a evita duplicarea cererilor, printre instituțiile sau autoritățile publice cu care comitetul ar trebui să poată coopera, verifica disponibilitatea informațiilor și face schimb de informații ar trebui să fie membrii Sistemului European al Băncilor Centrale, SGD relevante, Comitetul european pentru risc sistemic, autoritățile europene de supraveghere și Mecanismul european de stabilitate. În fine, pentru a asigura o intervenție în timp util a acordurilor financiare contractate pentru fond în caz de necesitate, comitetul ar trebui să informeze Comisia și BCE de îndată ce consideră că ar putea fi necesară activarea acestor acorduri financiare și să transmită Comisiei și BCE toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în ceea ce privește aceste acorduri financiare.
(33) Articolul 86 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE prevede că procedura obișnuită de insolvență în ceea ce privește entitățile care intră în domeniul de aplicare al directivei respective nu trebuie să fie declanșată decât la inițiativa autorității de rezoluție și că decizia de aplicare a procedurii obișnuite de insolvență în cazul unei entități nu trebuie să fie luată decât cu consimțământul autorității de rezoluție. Această dispoziție nu se reflectă în Regulamentul (UE) nr. 806/2014. În conformitate cu repartizarea sarcinilor prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 806/2014, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să consulte comitetul înainte de a acționa în conformitate cu articolul 86 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE în ceea ce privește entitățile care se află sub responsabilitatea directă a comitetului.
(34) Criteriile de selecție pentru funcția de vicepreședinte al comitetului sunt aceleași cu cele pentru selecția președintelui și a celorlalți membri cu normă întreagă ai comitetului. Prin urmare, vicepreședintelui comitetului ar trebui să i se acorde drepturi de vot identice celor de care beneficiază președintele și membrii cu normă întreagă ai comitetului.
(35) Pentru a permite comitetului reunit în sesiune plenară să efectueze o evaluare preliminară a proiectului de buget preliminar înainte ca președintele să prezinte proiectul final, perioada în care președintele poate prezenta o propunere inițială de buget anual al comitetului ar trebui să fie prelungită.
(36) Pentru a consolida și mai mult cooperarea din cadrul MUR între comitet și autoritățile naționale de rezoluție, comitetul reunit în sesiune executivă ar trebui să consulte comitetul reunit în sesiune plenară în ceea ce privește orientările, instrucțiunile generale și orice alte instrumente de aplicabilitate generală din cadrul MUR care stabilesc modul în care comitetul preconizează punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014.
(37) Procedura pentru desfășurarea consultărilor privind orientările, instrucțiunile generale și orice alte instrumente cu aplicabilitate generală din cadrul MUR ar trebui înțeleasă având în vedere procedurile existente pentru desfășurarea consultărilor în conformitate cu cadrul menționat la articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014. În cazul în care cadrul respectiv prevede deja dispoziții specifice privind orientările și instrucțiunile generale, procedurile existente respective ar trebui să se aplice în plus față de noua procedură de consultare, după caz.
(38) După perioada inițială de constituire a fondului prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 806/2014, mijloacele sale financiare disponibile ar putea înregistra scăderi ușoare sub nivelul-țintă, în special ca urmare a creșterii depozitelor acoperite. Astfel, cuantumul contribuțiilor ex ante care ar putea fi solicitate în aceste împrejurări va fi probabil redus. Prin urmare, este posibil ca, în anumiți ani, cuantumul acestor contribuții ex ante să nu mai fie proporțional cu costul colectării contribuțiilor respective. Prin urmare, comitetul ar trebui să poată amâna colectarea contribuțiilor ex ante cu până la trei ani, până când cuantumul care urmează să fie colectat ajunge la un nivel proporțional cu costul procesului de colectare, cu condiția ca o astfel de amânare să nu afecteze în mod semnificativ capacitatea comitetului de a utiliza fondul.
(39) Angajamentele de plată irevocabile reprezintă una dintre componentele mijloacelor financiare de care dispune fondul. Prin urmare, este necesar să fie precizate circumstanțele în care pot fi solicitate angajamentele de plată respective. În cazul în care o entitate încetează de a mai avea obligația de a plăti contribuții la fond în urma unei decizii de a renunța la autorizația sa, angajamentul de plată irevocabil ar trebui să fie anulat. Pentru garantarea faptului că anularea angajamentului de plată irevocabil nu generează o situație în care mijloacele financiare disponibile în cadrul fondului se situează sub un nivel considerat adecvat de către comitet, comitetul ar trebui să aibă competența de a stabili o contribuție pe care entitatea relevantă ar trebui să fie obligată să o plătească. În decizia sa, comitetul ar trebui să țină seama în mod corespunzător de necesitatea de a menține condiții de concurență echitabile între toate entitățile participante, inclusiv entitatea care încetează să se încadreze în domeniul de aplicare al articolului 2 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014. Comitetul are obligația să comunice motive detaliate pentru decizia sa și ar trebui să prezinte decizia respectivă, inclusiv motivarea ei, în raportul său anual. În plus, pentru a oferi mai multă transparență și certitudine în ceea ce privește ponderea angajamentelor de plată irevocabile în cuantumul total al contribuțiilor ex ante care urmează să fie colectate, comitetul ar trebui să stabilească această pondere anual, sub rezerva limitelor aplicabile. BCE sau autoritatea națională competentă relevantă ar trebui să urmărească să asigure atenuarea eventualelor efecte prociclice ale angajamentelor de plată irevocabile, în funcție de tratamentul lor contabil.
(40) Cuantumul anual maxim al contribuțiilor ex post extraordinare la fond care pot fi reclamate este în prezent limitat la triplul cuantumului contribuțiilor ex ante. După perioada inițială de constituire prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 806/2014, aceste contribuții ex ante vor depinde, în alte circumstanțe decât utilizarea fondului, numai de variațiile nivelului depozitelor acoperite și, prin urmare, este probabil ca acestea să devină modice. Stabilirea cuantumului maxim al contribuțiilor ex post extraordinare pe baza contribuțiilor ex ante ar putea avea ca efect, prin urmare, limitarea drastică a posibilității ca fondul să colecteze contribuții ex post, reducând astfel capacitatea sa de acțiune. Pentru a se evita un astfel de rezultat, ar trebui să fie prevăzută o limită diferită, iar cuantumul maxim al contribuțiilor ex post extraordinare care pot fi solicitate ar trebui să fie stabilit la de trei ori o optime din nivelul-țintă al fondului.
(41) De asemenea, ar trebui să fie menținută o legătură adecvată între remunerație și performanță în caz de rezoluție, în special în cazul în care este probabil ca pierderile să fie transferate fondului. În astfel de cazuri, orice remunerație variabilă a membrilor organului de conducere și ai conducerii superioare a instituției aflate în rezoluție care nu a fost plătită sau nu a devenit legitimă ar trebui să fie anulată. Cu excepția cazului în care un membru al organului de conducere sau al conducerii superioare dovedește că nu a participat sau nu a fost responsabil de comportamentul care a condus sau a contribuit la intrarea în dificultate a instituției aflate în rezoluție, remunerația variabilă care a devenit legitimă sau care a fost plătită în cele 24 de luni anterioare deciziei de a lua măsuri de rezoluție ar trebui să fie returnată sau rambursată.
(42) Fondul poate fi utilizat pentru a sprijini aplicarea instrumentului de vânzare a activității sau a instrumentului instituției-punte, în virtutea cărora un set de active, drepturi și pasive ale instituției aflate în rezoluție sunt transferate unui destinatar. În acest caz, comitetul ar putea avea o creanță față de entitatea reziduală în cadrul lichidării ulterioare a acesteia prin procedura obișnuită de insolvență. Acest lucru poate surveni în cazul în care fondul este utilizat în legătură cu pierderile pe care le-ar fi suportat în mod normal creditorii, inclusiv sub forma unor garanții pentru active și pasive sau a acoperirii diferenței dintre activele și pasivele transferate. Pentru a se asigura că acționarii și creditorii rămași în entitatea reziduală absorb efectiv pierderile instituției aflate în rezoluție și pentru a îmbunătăți posibilitatea de rambursare în caz de insolvență către comitet, creanțele comitetului față de entitatea reziduală și creanțele care decurg din cheltuielile rezonabile suportate în mod corespunzător de comitet ar trebui să beneficieze de același rang de prioritate în caz de insolvență ca și cel al creanțelor mecanismelor naționale de finanțare a rezoluției din fiecare stat membru participant, care ar trebui să fie superior rangului de prioritate al deponenților și al SGD. Întrucât compensațiile plătite din fond acționarilor și creditorilor ca urmare a încălcării principiului potrivit căruia niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat au scopul de a-i compensa pe aceștia pentru rezultatele măsurilor de rezoluție, compensațiile respective nu ar trebui să dea naștere unor creanțe ale comitetului.
(43) Pentru a asigura suficientă flexibilitate și pentru a facilita intervenția SGD în sprijinul utilizării instrumentelor de rezoluție, atunci când acestea conduc la ieșirea de pe piață a instituției aflate în rezoluție, ar trebui să fie precizate anumite aspecte ale utilizării SGD în procedura de rezoluție. În special, este necesar să se precizeze că fondurile SGD pot fi utilizate pentru a sprijini operațiunile de transfer care includ depozite, inclusiv depozitele eligibile care depășesc nivelul de acoperire oferit de SGD în cauză, precum și depozitele neeligibile incluse în preferința generală acordată deponenților, în anumite cazuri și în condiții clare. Contribuția SGD ar trebui să vizeze acoperirea deficitului valorii activelor transferate către un cumpărător sau o instituție-punte în raport cu valoarea depozitelor transferate. În cazul în care cumpărătorul are nevoie de o contribuție în cadrul tranzacției pentru a asigura neutralitatea capitalului său și pentru a menține conformitatea cu cerințele de capital ale cumpărătorului, SGD ar trebui, de asemenea, să contribuie în acest sens. Sprijinul acordat de SGD pentru măsurile de rezoluție ar trebui să ia forma numerarului sau alte forme, cum ar fi garanțiile sau acordurile de partajare a pierderilor, care pot reduce la minimum impactul sprijinului asupra mijloacelor financiare disponibile ale respectivei SGD, permițând, în același timp, contribuția SGD pentru îndeplinirea scopurilor sale.
(44) Contribuția SGD în cadrul procedurii de rezoluție ar trebui să facă obiectul anumitor limite. În primul rând, cuantumul total al contribuțiilor SGD în orice caz de rezoluție nu ar trebui să depășească cuantumul depozitelor acoperite în instituția de credit în cauză. În al doilea rând, ar trebui să se asigure faptul că orice intervenție a SGD într-o măsură de rezoluție care se bazează în principal pe instrumentul de recapitalizare internă în scopul recapitalizării instituției aflate în rezoluție și al continuării activităților acesteia nu depășește pierderea pe care SGD ar suporta-o în caz de insolvență dacă ar rambursa deponenții acoperiți și s-ar subroga în creanțele acestora asupra activelor instituției. În al treilea rând, în cazul în care SGD este utilizată pentru a sprijini o măsură de rezoluție care constă în principal în transferul activității către un cumpărător sau o instituție-punte, cuantumul contribuției SGD nu ar trebui să depășească 62,5 % din nivelul-țintă al acesteia, cu excepția cazului în care autoritatea desemnată în temeiul Directivei 2014/49/UE alege să nu aplice limita respectivă pentru a evita efectele negative asupra stabilității financiare sau pentru a menține accesul deponenților la depozitele lor. În al patrulea rând, cuantumul contribuției SGD nu ar trebui să depășească diferența dintre, pe de o parte, activele transferate și, pe de altă parte, depozitele transferate și datoriile transferate care au un rang de prioritate în cadrul procedurii de insolvență identic sau superior celui al depozitelor respective. Acest lucru ar garanta că se recurge la contribuția SGD numai în scopul de a evita impunerea de pierderi deponenților, dacă este cazul, și nu pentru a îi proteja pe creditorii cu rang inferior depozitelor în cadrul procedurii de insolvență. Cu toate acestea, dacă este cazul, contribuția ar putea include, de asemenea, un cuantum necesar pentru a asigura neutralitatea capitalului entității destinatare.
(45) Ar trebui să se precizeze că SGD ar trebui să poată contribui în contextul unei rezoluții la un transfer de datorii, altele decât depozitele acoperite, numai dacă comitetul concluzionează, de la caz la caz, că depozitele incluse în preferința generală acordată deponenților, altele decât depozitele acoperite, nu pot face obiectul recapitalizării interne și nici nu pot fi lăsate în instituția reziduală aflată în rezoluție care va fi lichidată și dacă condițiile de utilizare a fondului nu sunt îndeplinite prin contribuții din partea acționarilor și a creditorilor. În special, comitetului ar trebui să i se permită să evite alocarea pierderilor către depozitele respective în cazul în care excluderea este strict necesară și proporțională pentru a menține continuitatea funcțiilor critice și a liniilor de activitate esențiale sau, dacă este necesar, pentru a evita contagiunea și instabilitatea financiară pe scară largă, care ar putea cauza o perturbare gravă a economiei Uniunii sau a unui stat membru. Aceleași motive ar trebui să se aplice includerii în transferul către un cumpărător sau către o instituție-punte a altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne cu un rang de prioritate inferior celui al depozitelor acoperite. În acest caz, transferul respectivelor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne nu ar trebui să fie sprijinit de contribuția SGD. În cazul în care este necesar un sprijin financiar extern pentru transferul respectivelor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne, sprijinul respectiv ar trebui să fie acordat de fond.
(46) Având în vedere posibilitatea de a utiliza SGD în cadrul procedurii de rezoluție, este necesar să fie detaliate condițiile în care contribuția SGD poate fi luată în considerare pentru respectarea cerințelor de acces la fond. Această posibilitate ar trebui să fie disponibilă numai pentru instituțiile de credit cu o valoare totală a activelor mai mică sau egală cu 80 de miliarde EUR și în contextul unei măsuri de rezoluție care se bazează în principal pe aplicarea instrumentului de vânzare a activității sau a instrumentului instituției-punte. Pentru a se asigura că rezoluția continuă să fie finanțată în principal din resursele interne ale instituției de credit și pentru a reduce la minimum denaturările concurenței, ar trebui ca utilizarea contribuției SGD pentru a asigura accesul la fond să fie posibilă numai în cazul instituțiilor de credit pentru care, în cele 24 de luni care preced luarea măsurii de rezoluție, planul de rezoluție sau planul de rezoluție a grupului nu prevede lichidarea lor ordonată în caz de intrare în dificultate, având în vedere că MREL a fost stabilită de comitet pentru instituțiile de credit respective la un nivel care include cuantumuri atât pentru absorbția pierderilor, cât și pentru recapitalizare. MREL stabilită de comitet ar trebui să respecte nivelurile minime ale MREL pentru entitățile ale căror strategii de rezoluție preferate prevăd în principal utilizarea instrumentelor de transfer în cadrul rezoluției, chiar dacă planul de rezoluție respectiv sau planul de rezoluție a grupului respectiv prevăzuse măsuri diferite și, prin urmare, MREL a instituțiilor de credit respective nu a intrat sub incidența respectivelor niveluri minime. În plus, contribuția SGD ar trebui să fie precedată de contribuții din fonduri proprii și datorii eligibile în vederea absorbției pierderilor și a recapitalizării în cea mai mare măsură posibilă. În cele din urmă, instituția aflată în rezoluție trebuie să nu își fi încălcat MREL, inclusiv țintele intermediare obligatorii, într-o anumită perioadă anterioară măsurii de rezoluție, fără a se lua în considerare încălcările tehnice pe termen scurt ale MREL.
(47) În cazul în care contribuția acționarilor și a creditorilor instituției aflate în rezoluție prin reduceri, reducerea valorii contabile sau conversia datoriilor lor ori prin pierderile pe care se preconizează că le vor suporta la lichidarea entității reziduale, adăugată la contribuția SGD, se ridică la cel puțin 8 % din totalul datoriilor instituției, inclusiv fondurile proprii, comitetul ar trebui să poată utiliza fondul pentru a acorda finanțare suplimentară, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura o rezoluție eficace, în conformitate cu obiectivele rezoluției. În astfel de cazuri, contribuția SGD ar trebui să fie limitată la cuantumul care este necesar pentru a permite accesul la fond. În plus, în cazul instituțiilor de credit cu o valoare totală a activelor, pe bază individuală, cuprinsă între 30 de miliarde EUR și 80 de miliarde EUR, contribuția SGD nu ar trebui să depășească 2,5 % din totalul datoriilor, incluzând fondurile proprii ale instituției de credit pe bază individuală.
(48) În circumstanțe extraordinare, contribuția fondului de 5 % din datoriile totale, incluzând fondurile proprii, ar putea să nu fie suficientă pentru a acoperi nevoile de finanțare ale unei anumite măsuri de rezoluție. În astfel de cazuri și în cazul în care contribuția respectivă a fost posibilă prin intervenția SGD, SGD ar trebui să aducă o contribuție suplimentară, în anumite condiții, egală cu cuantumul pierderilor pe care le-ar fi suferit depozitele acoperite dacă nu ar fi fost protejate. Costul acestei contribuții suplimentare nu ar trebui să depășească pierderile pe care SGD le-ar fi suportat în scenariul ipotetic al unei lichidări prin procedura obișnuită de insolvență și al rambursării depozitelor acoperite. În plus, suma dintre contribuția inițială și contribuția suplimentară din partea SGD nu ar trebui să depășească cuantumul depozitelor acoperite în instituția de credit în cauză. Împreună cu contribuția suplimentară din partea SGD, comitetul ar trebui să poată solicita finanțare suplimentară din surse de finanțare alternative, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru finanțarea respectivă.
(49) Având în vedere caracterul mutualizat al fondului, este oportun să se stabilească o procedură specifică care să fie urmată după ce nivelul său net de utilizare cumulată, atunci când aceasta devine posibilă în urma unei contribuții prealabile din partea SGD, atinge anumite praguri. O astfel de procedură nu ar trebui să conducă la incapacitatea de a utiliza mijloacele fondului într-o măsură de rezoluție ulterioară. În cazul în care nivelul net de utilizare a fondului pe o perioadă de trei ani atinge un prag echivalent cu 10 % din nivelulțintă al acestuia, sesiunea plenară trebuie să ofere orientări pentru utilizările viitoare ale fondului facilitate de contribuția SGD, până la finalizarea realimentării. Dacă nivelul net de utilizare a fondului pe o perioadă de trei ani atinge pragul de 20 % din nivelul-țintă al acestuia, comitetul trebuie să informeze Consiliul și Comisia. La momentul respectiv, Comisia ar trebui să reexamineze normele privind contribuțiile SGD în cadrul procedurii de rezoluție care permit utilizarea ulterioară a fondului, precum și să evalueze dacă mecanismele aplicabile pentru colectarea contribuțiilor în vederea realimentării fondului în cazurile respective sunt adecvate. În plus, termenul pentru reatingerea nivelului-țintă ar trebui să fie prelungit la 10 ani.
(50) În cazul în care sunt utilizate fonduri ale SGD la aplicarea instrumentului de vânzare a activității sau a instrumentului instituției-punte, separat sau împreună cu contribuții din partea fondului, entitatea reziduală rămasă după transferul activelor, drepturilor și pasivelor ar trebui să fie lichidată în mod ordonat, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, în temeiul articolului 22 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014. În plus, în cazul în care sunt utilizate fonduri SGD în sprijinul instrumentului instituției-punte, activitatea instituției-punte ar trebui să fie încheiată în conformitate cu articolul 41 alineatele (3), (5) și (6) din Directiva 2014/59/UE.
(51) Transparența este esențială pentru asigurarea integrității pieței, a disciplinei pe piață și a protecției investitorilor. Pentru a se asigura că este în măsură să încurajeze eforturile de creștere a transparenței și să participe la acestea, comitetul ar trebui să fie autorizat să divulge informațiile care rezultă din propriile analize, evaluări și constatări, inclusiv din evaluările posibilităților de soluționare, atunci când această divulgare nu ar aduce atingere protecției interesului public în ceea ce privește politica financiară, monetară sau economică și atunci când un interes public superior justifică divulgarea.
(52) Pentru a se asigura consecvența, modificările introduse în Regulamentul (UE) nr. 806/2014 prin prezentul regulament care sunt similare cu modificările introduse în Directiva 2014/59/UE prin Directiva (UE) 2026/806 a Parlamentului European și a Consiliului (19) ar trebui să se aplice de la aceeași dată ca data de transpunere a Directivei (UE) 2026/806, și anume de la 11 mai 2028. Cu toate acestea, nu există niciun motiv pentru a amâna aplicarea modificărilor la Regulamentul (UE) nr. 806/2014 introduse prin prezentul regulament care se referă exclusiv la funcționarea MUR. Prin urmare, modificările respective ar trebui să se aplice de la 11 iunie 2026.
(53) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume îmbunătățirea eficacității și a eficienței cadrului de redresare și rezoluție pentru entități, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre din cauza riscurilor pe care abordările naționale divergente le-ar putea implica pentru integritatea pieței interne, dar acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, prin modificarea normelor care sunt deja stabilite la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
(54) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 806/2014 ar trebui să fie modificat în consecință,