Recitale
(1) La 26 martie 2010, Consiliul European a aprobat propunerea Comisiei de lansare a unei noi strategii „Europa 2020”. Una dintre prioritățile Strategiei Europa 2020 o reprezintă creșterea sustenabilă prin promovarea unei economii cu o utilizare mai eficientă a resurselor, mai sustenabilă și mai competitivă. Strategia plasa infrastructurile energetice pe primul loc în cadrul inițiativei emblematice „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”, subliniind necesitatea actualizării rapide a rețelelor Europei și a interconectării acestora la nivel continental, în special pentru a integra sursele regenerabile de energie.
(2) Obiectivul convenit în cadrul concluziilor Consiliului European de la Barcelona din martie 2002, care prevede ca toate statele membre să aibă un nivel de interconectare din punct de vedere al energiei electrice echivalent cu cel puțin 10 % din capacitatea lor de producție instalată, nu a fost încă atins.
(3) În comunicarea sa intitulată „Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020 – Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate”, urmată de concluziile Consiliului din 28 februarie 2011 și de rezoluția Parlamentului European (4), Comisia a solicitat o nouă politică privind infrastructura energetică în vederea optimizării dezvoltării rețelelor la nivel european în perioada ante și post 2020, pentru a permite Uniunii să își atingă obiectivele esențiale de politică energetică în materie de competitivitate, sustenabilitate și siguranță în aprovizionare.
(4) Consiliul European din 4 februarie 2011 a subliniat nevoia de a moderniza și extinde infrastructura energetică a Europei și de a interconecta rețelele dincolo de frontiere, pentru a asigura funcționarea solidarității dintre statele membre, realizarea rutelor alternative de aprovizionare sau de transport și a surselor de energie alternative și dezvoltarea energiei din surse regenerabile pentru a intra în concurență cu sursele tradiționale. Consiliul European a insistat asupra faptului că, ulterior anului 2015, niciun stat membru nu ar trebui să rămână izolat în afara rețelelor europene de gaze și energie electrică sau să-și vadă siguranța energetică periclitată de lipsa conexiunilor adecvate.
(5) Decizia nr. 1364/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) stabilește orientări pentru rețelele energetice transeuropene (TEN-E). Respectivele orientări urmăresc să sprijine finalizarea pieței energetice interne a Uniunii, încurajând în același timp raționalizarea producției, transportului, distribuției și utilizării resurselor de energie, să reducă gradul de izolare a regiunilor mai puțin favorizate și insulare, să garanteze siguranța și diversificarea în aprovizionare cu energie a Uniunii, a surselor și a rutelor, inclusiv prin cooperarea cu țări terțe, și să contribuie la dezvoltarea durabilă și protecția mediului.
(6) Evaluarea cadrului TEN-E actual a arătat clar că, deși acest cadru a avut o contribuție pozitivă la proiectele selectate, acordându-le vizibilitate politică, nu a adus perspectiva, concentrarea și flexibilitatea necesare pentru a acoperi lacunele identificate în ceea ce privește infrastructura. Prin urmare, Uniunea ar trebui să-și intensifice eforturile pentru a face față provocărilor viitoare din acest domeniu și ar trebui acordată atenția corespunzătoare identificării viitoarelor posibile lacune în ceea ce privește cererea și oferta de energie.
(7) Accelerarea renovării infrastructurilor energetice existente și construcția unora noi este esențială pentru realizarea obiectivelor Uniunii în ceea ce privește politica în domeniul energiei și climei, respectiv finalizarea pieței interne a energiei, garantarea siguranței în aprovizionare, în special cu gaze și petrol, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20 % (30 % în anumite condiții), majorarea cotei deținute de energia din surse regenerabile în consumul final de energie până la 20 % (6) și atingerea unei creșteri de 20 % a eficienței energetice până în 2020, creșterea eficienței energetice putând contribui la reducerea necesității de a construi noi infrastructuri. În același timp, Uniunea trebuie să își pregătească infrastructura pentru continuarea decarbonizării sistemului său energetic pe termen mai lung, mergând către 2050. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să poată include și posibile obiective viitoare privind politica Uniunii în materie de energie și de climă.
(8) Deși Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice (7) și Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (8) prevăd o piață internă a energiei, piața rămâne fragmentată din cauza interconexiunilor insuficiente între rețelele energetice naționale și a utilizării sub nivelul optim a infrastructurii energetice existente. Cu toate acestea, rețelele integrate la nivelul Uniunii și implementarea rețelelor inteligente sunt esențiale pentru asigurarea unei piețe competitive și funcționale în mod corespunzător, pentru utilizarea optimă a infrastructurii energetice, pentru asigurarea unei eficiențe energetice sporite și a integrării surselor de energie regenerabilă distribuită și pentru promovarea creșterii, a ocupării forței de muncă și a dezvoltării durabile.
(9) Infrastructura energetică a Uniunii ar trebui modernizată pentru a preveni defecțiunile tehnice și a spori rezistența acesteia în fața unor astfel de defecțiuni, a dezastrelor naturale sau provocate de om, a efectelor adverse ale schimbărilor climatice și a amenințărilor la adresa securității, în special în ceea ce privește infrastructurile critice europene, așa cum au fost definite în Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora (9).
(10) Transportarea petrolului mai degrabă prin conducte terestre decât pe apă poate contribui în mod semnificativ la reducerea riscurilor pentru mediu asociate transportului de petrol.
(11) Importanța rețelelor inteligente pentru realizarea obiectivelor de politică energetică ale Uniunii a fost recunoscută în Comunicarea Comisiei din 12 aprilie 2011 intitulată „Rețele inteligente: de la inovare la implementare”.
(12) Instalațiile de stocare a energiei și instalațiile de recepție, de stocare și de regazeificare sau decomprimare pentru gaz natural lichefiat (GNL) sau gaz natural comprimat (GNC) au un rol din ce în ce mai important în crearea unei infrastructuri energetice europene. Extinderea unor astfel de instalații de infrastructură energetică reprezintă un element important al unei infrastructuri de rețea funcționale.
(13) Comunicarea Comisiei din 7 septembrie 2011 intitulată „Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre” a subliniat necesitatea ca Uniunea să includă promovarea dezvoltării infrastructurii energetice în relațiile sale externe, în vederea sprijinirii dezvoltării socioeconomice dincolo de frontierele Uniunii. Uniunea ar trebui să faciliteze proiectele de infrastructură care leagă rețelele energetice ale Uniunii cu rețelele țărilor terțe, în special cu cele ale țărilor învecinate și cu cele ale țărilor cu care Uniunea a stabilit forme de cooperare specifice în domeniul energiei.
(14) Pentru a asigura stabilitatea tensiunii și a frecvenței ar trebui acordată o atenție specială stabilității rețelei de energie electrică europeană în condițiile de variabilitate cauzate de aportul din ce în ce mai mare al energiei din surse regenerabile de natură variabilă.
(15) Necesarul de investiții în infrastructurile de transport al energiei electrice și al gazelor de importanță europeană a fost estimat la aproximativ 200 miliarde EUR până în 2020. Creșterea semnificativă a volumului investițiilor, comparativ cu tendințele din trecut, și necesitatea stringentă de a pune în aplicare prioritățile privind infrastructura energetică impun o nouă abordare a modului în care infrastructurile energetice, în special cele de natură transfrontalieră, sunt reglementate și finanțate.
(16) Documentul de lucru al serviciilor Comisiei adresat Consiliului din 10 iunie 2011 intitulat „Necesitățile de investiții în infrastructura energetică și cerințele legate de finanțare” a subliniat faptul că aproximativ jumătate din totalul investițiilor necesare în deceniul care se va încheia în 2020 riscă să nu se materializeze în timp util sau deloc, din cauza obstacolelor legate de autorizare, aspecte legate de reglementare și finanțare.
(17) Prezentul regulament stabilește norme referitoare la dezvoltarea și realizarea prompte a interoperabilității rețelelor energetice transeuropene, în scopul îndeplinirii obiectivelor de politică energetică din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), al asigurării funcționării pieței interne a energiei și a siguranței în aprovizionare în Uniune, al promovării eficienței energetice și economisirii energiei, al dezvoltării de forme noi de energie din surse regenerabile, precum și al promovării interconectării rețelelor energetice. Prin urmărirea acestor obiective, prezentul regulament contribuie la o creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii și aduce beneficii întregii Uniuni din punctul de vedere al competitivității și coeziunii economice, sociale și teritoriale.
(18) În vederea dezvoltării rețelelor transeuropene și a interoperabilității efective a acestora, este esențială asigurarea coordonării operaționale dintre operatorii de transport și de sistem (OTS) de energie electrică. Pentru a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a dispozițiilor relevante din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică (10), ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Competențele respective ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (11). Ar trebui folosită procedura de examinare pentru adoptarea liniilor directoare privind punerea în aplicare a coordonării operaționale dintre OTS de energie electrică la nivelul Uniunii, având în vedere faptul că respectivele linii directoare se vor aplica la modul general tuturor OTS.
(19) Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei („agenția”) instituită prin Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (12) îi revin importante atribuții suplimentare în temeiul prezentului regulament și ar trebui să-i revină dreptul de a percepe taxe pentru unele dintre aceste atribuții suplimentare.
(20) În urma unor consultări aprofundate cu toate statele membre și părțile interesate, Comisia a identificat 12 priorități strategice privind infrastructura energetică transeuropeană, a căror implementare până în anul 2020 este crucială pentru realizarea obiectivelor Uniunii în ceea ce privește politica în domeniul energiei și climei. Aceste priorități acoperă diferite zone geografice sau domenii tematice în sectorul transportului și depozitării energiei electrice, al transportului și depozitării gazelor și al infrastructurii pentru gaz natural lichefiat sau comprimat, al rețelelor inteligente, al autostrăzilor de energie electrică, al transportului dioxidului de carbon și al infrastructurii petroliere.
(21) Proiectele de interes comun ar trebui să respecte criterii comune, transparente și obiective, în vederea contribuției acestora la obiectivele politicii energetice. În cazul energiei electrice și al gazelor, pentru a fi eligibile pentru includerea pe cea de a doua listă a Uniunii și pe listele următoare ale Uniunii, proiectele ar trebui să facă parte din cel mai recent plan de dezvoltare a rețelei pentru zece ani. Planul respectiv ar trebui să țină seama în mod deosebit de concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011 cu privire la necesitatea integrării piețelor periferice ale energiei.
(22) Ar trebui înființate grupuri regionale care să propună și să evalueze proiecte de interes comun, creându-se astfel liste regionale de proiecte de interes comun. Pentru a asigura un consens larg, aceste grupuri regionale ar trebui să asigure o cooperare strânsă între statele membre, autoritățile naționale de reglementare, inițiatorii proiectelor și părțile interesate. Cooperarea ar trebui să se sprijine pe cât posibil pe structurile de cooperare regională existente ale autorităților naționale de reglementare și ale OTS și pe alte structuri înființate de statele membre și de Comisie. În contextul acestei cooperări, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, atunci când este cazul, să ofere consultanță grupurilor regionale, printre altele cu privire la fezabilitatea aspectelor legate de reglementare ale proiectelor propuse și la fezabilitatea calendarului propus pentru aprobarea normativă.
(23) Pentru a garanta faptul că lista proiectelor de interes comun a Uniunii („lista Uniunii”) se limitează la acele proiecte care contribuie cel mai mult la punerea în aplicare a coridoarelor și domeniilor prioritare în materie de infrastructură energetică strategică, ar trebui să se delege Comisiei competența de a adopta și de a revizui lista Uniunii, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, respectându-se totodată dreptul statelor membre de a aproba proiectele de interes comun care au legătură cu teritoriul lor. Conform analizei efectuate în evaluarea impactului care însoțește propunerea care a generat prezentul regulament, numărul acestor proiecte este estimat la aproximativ 100 în domeniul energiei electrice și 50 în domeniul gazelor. Ținând seama de această estimare și de necesitatea de a asigura realizarea obiectivelor prezentului regulament, numărul total de proiecte de interes comun ar trebui să rămână la un nivel ușor de gestionat și, prin urmare, nu ar trebui să fie cu mult mai mare de 220. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(24) La fiecare doi ar trebui stabilită o nouă listă a Uniunii. Proiectele de interes comun finalizate sau care nu mai îndeplinesc criteriile și cerințele relevante stabilite prin prezentul regulament nu ar trebui să figureze pe următoarea listă a Uniunii. Din acest motiv, proiectele existente de interes comun care urmează să fie incluse în următoarea listă a Uniunii ar trebui să participe la același proces de selecție pentru stabilirea listelor regionale și a listei Uniunii ca proiectele propuse; cu toate acestea, ar trebui acordată atenție reducerii la minimum a poverii administrative, de exemplu utilizând în măsura posibilului informațiile furnizate anterior și ținând seama de rapoartele anuale ale inițiatorilor proiectelor.
(25) Proiectele de interes comun ar trebui implementate cât mai rapid posibil și ar trebui monitorizate și evaluate cu atenție, reducând la minimum povara administrativă suportată de inițiatorii proiectelor. Comisia ar trebui să desemneze coordonatori europeni în cazul proiectelor care se confruntă cu dificultăți deosebite.
(26) Procedurile de autorizare nu ar trebui nici să antreneze sarcini administrative disproporționate în raport cu dimensiunea sau complexitatea proiectului, nici să impună bariere în calea dezvoltării rețelelor transeuropene și a accesului pe piață. Concluziile Consiliului din 19 februarie 2009 au evidențiat nevoia de a identifica și înlătura barierele în calea investițiilor, inclusiv prin fluidizarea procedurilor de planificare și consultare. Aceste concluzii au fost reiterate de concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011, care au subliniat din nou importanța fluidizării și îmbunătățirii procedurilor de autorizare, respectând în același timp competențele naționale.
(27) Planificarea și implementarea proiectelor de interes comun ale Uniunii în domeniul infrastructurilor energetice, de transport și de telecomunicații ar trebui coordonate pentru a genera sinergii în cazurile în care acest lucru este recomandabil din punct de vedere global economic sau tehnic sau din perspectiva mediului sau amenajării teritoriale, acordându-se atenția cuvenită aspectelor relevante legate de siguranță. Astfel, atunci când se planifică diferitele rețele europene, ar putea să se acorde prioritate integrării rețelelor de transport, de comunicare și energetice, cu scopul de a asigura folosirea unor suprafețe minime de teren și garantând totodată, acolo unde este posibil, reutilizarea rutelor existente sau dezafectate, pentru a reduce la minimum efectele negative sociale, economice, de mediu și financiare.
(28) Proiectele de interes comun ar trebui să beneficieze de un „statut prioritar” la nivel național pentru a asigura procesarea administrativă rapidă. Proiectele de interes comun ar trebui considerate de autoritățile competente ca fiind în interes public. Atunci când există un interes public superior și sunt îndeplinite toate condițiile în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (13) și al Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (14), proiectele care au efecte adverse asupra mediului ar trebui să fie autorizate.
(29) Stabilirea unei autorități competente sau a unor autorități competente care să integreze sau să coordoneze toate procedurile de autorizare („ghișeu unic”) ar trebui să diminueze complexitatea, să sporească eficiența și transparența și să contribuie la îmbunătățirea cooperării între statele membre. Ulterior desemnării lor, autoritățile competente ar trebui să devină funcționale în cel mai scurt timp posibil.
(30) În ciuda existenței unor standarde consacrate privind participarea publicului la procedurile decizionale în domeniul mediului, sunt necesare măsuri suplimentare pentru a asigura cele mai înalte standarde posibile în ceea ce privește transparența și participarea publicului la toate aspectele relevante din procedura de autorizare a proiectelor de interes comun.
(31) Punerea în aplicare corectă și coordonată a Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (15), a Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (16), după caz, a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (17) („Convenția de la Aarhus”), precum și a Convenției de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier („Convenția de la Espoo”) ar trebui să asigure armonizarea celor mai importante principii de evaluare a efectelor asupra mediului, inclusiv în context transfrontalier. Statele membre ar trebui să își coordoneze evaluările proiectelor de interes comun și să asigure, pe cât posibil, evaluări comune. Statele membre ar trebui să fie încurajate să facă schimb de bune practici și de capacități administrative în ceea ce privește procedurile de autorizare.
(32) Este important să se fluidizeze și să se îmbunătățească procedurile de autorizare, respectându-se, în măsura posibilului și cu acordarea atenției cuvenite principiului subsidiarității, competențele și procedurile naționale în ceea ce privește construcția unor noi infrastructuri. Având în vedere necesitatea stringentă de a dezvolta infrastructuri energetice, simplificarea procedurilor de autorizare ar trebui să fie însoțită de un termen clar pentru luarea deciziei privind construcția proiectului de către autoritățile respective. Acest termen ar trebui să determine definirea și gestionarea mai eficiente ale procedurilor și în niciun caz nu ar trebui să compromită standardele înalte privind protecția mediului și participarea publicului. În ceea ce privește termenele maxime stabilite în prezentul regulament, statele membre ar putea să depună eforturi pentru a reduce și mai mult aceste termene, dacă este posibil. Autoritățile competente ar trebui să asigure respectarea termenelor, iar statele membre ar trebui să facă tot posibilul pentru a garanta gestionarea în cel mai eficient mod posibil a căilor de atac care contestă legalitatea unei decizii exhaustive pe motive de fond sau de procedură.
(33) În cazul în care consideră adecvat acest lucru, statele membre pot include în cadrul deciziei exhaustive decizii luate în următoarele contexte: negocieri cu proprietari individuali de terenuri pentru acordarea accesului la proprietate, a dreptului de proprietate sau a dreptului de a ocupa proprietatea; amenajarea teritoriului care stabilește utilizarea generală a terenului într-o anumită regiune, include alte proiecte, cum ar fi autostrăzi, căi ferate, clădiri și zone de protecție a naturii și nu este realizată în mod specific pentru proiectul planificat; acordarea autorizării de exploatare. În contextul procedurilor de autorizare, un proiect de interes comun ar putea include infrastructurile conexe în măsura în care acest lucru este esențial pentru construcția sau funcționarea proiectului.
(34) Prezentul regulament, în principal prevederile privind autorizarea, participarea publicului și implementarea proiectelor de interes comun, ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dreptului internațional și celui al Uniunii, inclusiv prevederilor privind protecția mediului și a sănătății umane și prevederilor adoptate în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului și al politicii maritime.
(35) Costurile aferente elaborării, construcției, exploatării și întreținerii proiectelor de interes comun ar trebui, în general, să fie suportate în totalitate de utilizatorii infrastructurii. Proiectele de interes comun ar trebui să fie eligibile pentru alocarea transfrontalieră a costurilor în cazul în care o evaluare a cererii de pe piață sau a efectelor preconizate asupra tarifelor a arătat că nu se poate aștepta o recuperare a costurilor prin intermediul tarifelor plătite de utilizatorii infrastructurii.
(36) La baza discuțiilor privind alocarea adecvată a costurilor ar trebui să stea analiza costurilor și beneficiilor unui proiect de infrastructură, fondată pe o metodologie armonizată în ceea ce privește analiza la nivelul întregului sistem energetic, în contextul planurilor de dezvoltare a rețelei pentru zece ani elaborate de rețelele europene ale operatorilor de transport și de sistem în temeiul Regulamentului (CE) nr. 714/2009 și al Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale (18) și revizuite de agenție. Respectiva analiză ar putea să țină seama de indicatori și de valorile corespunzătoare de referință pentru a compara costurile cu investițiile pe unitate.
(37) Piața internă a energiei fiind tot mai bine integrată, sunt necesare reguli clare și transparente pentru alocarea transfrontalieră a costurilor, în vederea accelerării investițiilor în infrastructura transfrontalieră. Consiliul European din 4 februarie 2011 a reamintit importanța promovării unui cadru de reglementare care să atragă investiții în rețele prin stabilirea tarifelor la niveluri care să țină cont de nevoile de finanțare și alocarea adecvată a costurilor pentru investițiile transfrontaliere, îmbunătățind în același timp concurența și competitivitatea și luând în considerare impactul asupra consumatorilor. Atunci când decid cu privire la alocarea transfrontalieră a costurilor, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să se asigure că impactul său asupra tarifelor naționale nu se concretizează printr-o povară disproporțională pentru consumatori. De asemenea, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evite riscul dublării sprijinului pentru proiecte ținând cont de tarifele și veniturile reale sau estimate. Aceste tarife și venituri ar trebui să fie luate în considerare numai în măsura în care sunt menite să acopere costurile în cauză și ar trebui să aibă cât se poate de mult legătură cu proiectele. Atunci când o solicitare de investiții ține seama de beneficii care depășesc frontierele statului membru în cauză, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să consulte OTS în cauză cu privire la analiza costuri-beneficii a proiectului.
(38) Legislația existentă cu privire la piața internă a energiei impune ca tarifele de acces la rețelele de energie electrică și gaze să asigure stimulente adecvate pentru investiții. Atunci când aplică legislația privind piața internă a energiei, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să asigure un cadru de reglementare stabil și previzibil care să conțină stimulente pentru proiecte de interes comun, inclusiv stimulente pe termen lung, care să fie proporționale cu nivelul riscului specific pe care îl comportă proiectul. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește tehnologiile de transport inovatoare pentru energia electrică, care permit integrarea pe scară largă a energiei din surse regenerabile, a surselor de energie descentralizate sau a adaptării cererii în rețelele interconectate în ceea ce privește infrastructura de transport al gazelor, care oferă posibilitatea de a rezerva anticipat capacitățile sau mai multă flexibilitate pe piață, permițând tranzacționarea pe termen scurt sau furnizarea de energie de rezervă în cazul perturbărilor în aprovizionare.
(39) Prezentul regulament se aplică numai autorizării proiectelor de interes comun, participării publicului la ele și procesului de reglementare al acestora în sensul stabilit în cadrul său. Cu toate acestea, statele membre pot aplica, în temeiul legislației lor naționale, aceleași norme sau norme similare și altor proiecte care nu sunt considerate proiecte de interes comun în sensul prezentului regulament. În ceea ce privește stimulentele normative, statele membre pot aplica, în temeiul legislației lor naționale, aceleași norme sau norme similare și proiectelor de interes comun care se încadrează în categoria de depozitare de energie electrică.
(40) Statele membre care în prezent nu prevăd un statut juridic pentru proiectele de cea mai mare importanță națională care să poată fi atribuit proiectelor de infrastructură energetică în contextul procedurilor de autorizare ar trebui să ia în calcul posibilitatea introducerii unui astfel de statut, în special analizând dacă acest lucru ar avea ca rezultat o procedură mai rapidă de autorizare.
(41) Programul energetic european pentru redresare (PEER), instituit prin Regulamentul (CE) nr. 663/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (19), a demonstrat valoarea adăugată pe care o prezintă efectul de levier al acordării de asistență financiară semnificativă din partea Uniunii pentru atragerea de fonduri private pentru a permite implementarea proiectelor de importanță europeană. Consiliul European din 4 februarie 2011 a recunoscut faptul că anumite proiecte de infrastructură energetică pot necesita finanțare publică limitată pentru a atrage finanțare privată. Având în vedere criza economico-financiară și constrângerile bugetare, viitorul cadru financiar multianual ar trebui să introducă forme de sprijin orientat, prin subvenții și instrumente financiare, care să atragă noi investitori în coridoarele și domeniile prioritare privind infrastructura energetică, menținând în același timp contribuția bugetară a Uniunii la un nivel cât mai scăzut. Măsurile relevante ar trebui să se bazeze pe experiența dobândită în cursul etapei-pilot, ca urmare a introducerii obligațiunilor pentru proiecte destinate finanțării proiectelor de infrastructură.
(42) Proiectele de interes comun în domeniul energiei electrice, al gazelor și al dioxidului de carbon ar trebui să fie eligibile pentru a beneficia de asistență financiară din partea Uniunii, pentru realizarea de studii și, în anumite condiții, de lucrări, imediat ce astfel de fonduri devin disponibile, în temeiul Regulamentului de instituire a mecanismului „Conectarea Europei”, sub formă de subvenții sau sub formă de instrumente financiare inovatoare. Astfel se va asigura faptul că poate fi oferită finanțare adaptată pentru acele proiecte de interes comun care nu sunt viabile prin prisma cadrului de reglementare existent și a condițiilor de pe piață. Este important să se evite orice denaturare a concurenței, îndeosebi între proiectele care contribuie la realizarea aceluiași coridor prioritar al Uniunii. O astfel de asistență financiară ar trebui să asigure sinergiile necesare cu fondurile structurale, care vor finanța rețelele inteligente de distribuție a energiei de importanță locală sau regională. Se aplică un raționament în trei etape investițiilor pentru proiectele de interes comun. În primul rând, piața ar trebui să aibă prioritate la investiții. În al doilea rând, dacă piața nu realizează investiții, ar trebui analizate soluții de reglementare, dacă este necesar ar trebui adaptat cadrul de reglementare relevant și ar trebui asigurată aplicarea corectă a acestuia. În al treilea rând, în cazul în care primele două etape nu sunt suficiente pentru a asigura investițiile necesare pentru proiectele de interes comun, ar putea fi acordată asistență financiară din partea Uniunii dacă proiectul de interes comun îndeplinește criteriile de eligibilitate aplicabile.
(43) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume elaborarea și interoperabilitatea rețelelor energetice transeuropene și conectarea la aceste rețele, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și poate fi, prin urmare, realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
(44) Regulamentele (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 ar trebui, prin urmare, să fie modificate în consecință.
(45) Decizia nr. 1364/2006/CE ar trebui să fie abrogată,