Începe proba gratuită

Regulament 2022/564 · CELEX 32022R0564

Regulamentul delegat (UE) 2022/564 al Comisiei din 19 noiembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista proiectelor de interes comun a Uniunii

Data act
19.11.2021
Intrare in vigoare
28.04.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_109_R_0004
Status
In vigoare
Cooperare în domeniul energiei proiect de interes comun rețea energetică rețea transeuropeană

Recitale

(1) Regulamentul (UE) nr. 347/2013 stabilește un cadru pentru identificarea, planificarea și implementarea proiectelor de interes comun (denumite în continuare „PIC”) care sunt necesare pentru implementarea celor nouă coridoare geografice prioritare strategice privind infrastructura energetică identificate în sectoarele energiei electrice, gazelor și petrolului, precum și a celor trei domenii prioritare la nivelul Uniunii privind rețelele inteligente, autostrăzile de energie electrică și rețelele de transport al dioxidului de carbon.

(2) Lista PIC se întocmește o dată la doi ani. Cea mai recentă listă a fost întocmită în 2019 și a intrat în vigoare în 2020. Prin urmare, este necesar ca aceasta să fie înlocuită.

(3) Proiectele propuse pentru includerea în lista Uniunii au fost evaluate de grupurile regionale menționate la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 347/2013, care au confirmat că sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 4 din regulamentul menționat.

(4) Proiectele de liste regionale de PIC au fost stabilite de comun acord de către grupurile regionale în cadrul reuniunilor la nivel tehnic. Grupul regional pentru petrol a convenit să nu prezinte un proiect de listă a proiectelor petroliere care să fie incluse în lista de PIC a Uniunii, având în vedere obiectivele climatice ale Uniunii și obiectivul neutralității emisiilor de carbon. În urma avizelor emise la 27 octombrie de Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (denumită în continuare „ACER”) cu privire la aplicarea consecventă a criteriilor de evaluare și a analizei cost-beneficiu de la o regiune la alta, organismele decizionale ale grupurilor regionale au adoptat listele regionale la 9 noiembrie. În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 347/2013, înainte de adoptarea listelor regionale, toate proiectele propuse au fost aprobate de statele membre al căror teritoriu este vizat de proiecte.

(5) Organizațiile care reprezintă părțile interesate relevante, inclusiv producătorii, operatorii de sisteme de distribuție, furnizorii și organizațiile de consumatori și cele de protecție a mediului au fost consultate cu privire la proiectele propuse pentru a fi incluse în lista Uniunii.

(6) PIC trebuie incluse în listă în funcție de prioritățile strategice privind infrastructura energetică transeuropeană, în ordinea prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 347/2013.

(7) PIC trebuie incluse în listă ca PIC de sine stătătoare sau ca parte a unui grup de mai multe PIC deoarece sunt interdependente sau (posibil) concurente.

(8) Lista Uniunii conține proiecte în diferitele etape ale elaborării lor, inclusiv de prefezabilitate, de fezabilitate, de autorizare și de construcție. Pentru PIC aflate într-o etapă incipientă de elaborare, pot fi necesare studii pentru a se demonstra viabilitatea tehnică și economică și respectarea legislației Uniunii, inclusiv a legislației în domeniul mediului. În acest context, potențialul impact negativ asupra mediului trebuie identificat în mod corespunzător, evaluat și evitat sau atenuat.

(9) Includerea proiectelor pe lista Uniunii nu aduce atingere rezultatului evaluării de mediu și nici procedurii de autorizare relevante.

(10) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 347/2013 trebuie modificat în consecință,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.