Articolul text
Text integral
ADOPTAREA DEFINITIVĂ (UE, Euratom) 2019/1809 a bugetului rectificativ nr. 2 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019 PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 314 alineatul (4) litera (a) și alineatul (9) având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a, având în vedere Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (1), având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (2), având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (3), având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (4), având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019, adoptat definitiv la 12 decembrie 2018 (5), având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 2 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019, adoptat de Comisie la 15 mai 2019, având în vedere poziția privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2019 adoptată de Consiliu la 3 septembrie 2019 și transmisă Parlamentului European în aceeași zi, având în vedere aprobarea poziției Consiliului de către Parlament la 18 septembrie 2019, având în vedere articolele 94 și 96 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, CONSTATĂ URMĂTOARELE: Artigo único Procedura prevăzută la articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este încheiată, iar bugetul rectificativ nr. 2 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019 este adoptat definitiv. Adoptat la Strasbourg, 18 septembrie 2019. Președintele D. M.SASSOLI (1) JO L 168, 7.6.2014, p. 105. (2) JO L 193, 30.7.2018, p. 1. (3) JO L 347, 20.12.2013, p. 884. (4) JO C 373, 20.12.2013, p. 1. (5) JO L 67, 7.3.2019. BUGETUL RECTIFICATIV NR. 2 PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR 2019 CONȚINUT SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI Secțiunea III: Comisia SECTION III COMMISSION CHELTUIELI TITLUL 08 CERCETARE ȘI INOVARE Comentarii Aceste comentarii se aplică tuturor liniilor bugetare din prezentul titlu. Activitățile de cercetare și inovare menționate în cadrul prezentului titlu vor contribui la două mari programe de cercetare, și anume Orizont 2020 și Euratom. Acestea vor acoperi, de asemenea, programele de cercetare ale Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel. Acest program va fi pus în aplicare pentru îndeplinirea obiectivelor generale prevăzute la articolul 179 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, drept contribuție la crearea unei societăți a cunoașterii bazate pe Spațiul european de cercetare, și anume: sprijinirea cooperării transnaționale la toate nivelurile în întreaga Uniune, sporirea dinamismului, a creativității și a excelenței cercetării europene până la limitele cunoașterii, consolidarea resurselor umane din cercetare și tehnologie în Europa din punct de vedere calitativ și cantitativ, precum și al capacităților de cercetare și inovare în toată Europa și asigurarea utilizării optime a acestora. În cadrul programului Orizont 2020, egalitatea de gen este abordată ca aspect transversal, pentru a corecta dezechilibrele dintre femei și bărbați și pentru a integra dimensiunea de gen în conținutul cercetării și inovării. Se va ține cont în special de necesitatea intensificării eforturilor de îmbunătățire a participării femeilor în domeniul cercetării și inovării la toate nivelurile, inclusiv la nivelul luării deciziilor. De asemenea, la aceste articole și posturi sunt înscrise cheltuielile aferente reuniunilor, conferințelor, atelierelor și seminarelor științifice și tehnologice la nivel înalt și de interes european organizate de Comisie, finanțarea studiilor și a analizelor și evaluărilor științifice și tehnologice la nivel înalt efectuate în numele Uniunii în scopul identificării unor noi domenii de cercetare adecvate pentru acțiunea Uniunii, inter alia în cadrul Spațiului european de cercetare, precum și măsurile de monitorizare și diseminare a rezultatelor programelor, inclusiv a măsurilor din cadrul programelor-cadru anterioare. Aceste credite au drept scop să acopere, de asemenea, cheltuielile administrative, inclusiv cheltuielile cu personalul, căruia i se aplică sau nu Statutul funcționarilor, rapoartele, publicațiile, funcționarea administrativă și tehnică, precum și anumite posturi de cheltuieli privind infrastructura internă legate de realizarea obiectivului prevăzut în măsura din care fac parte integrantă, inclusiv pentru acțiunile și măsurile necesare pentru pregătirea și monitorizarea strategiei Uniunii privind cercetarea, dezvoltarea tehnologică și activități demonstrative (CDT). Veniturile rezultate din acordul de cooperare dintre Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Elveția vor fi înscrise la postul 6 011 din situația veniturilor; acestea pot conduce la deschiderea de credite suplimentare, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar. Veniturile provenite din contribuția organismelor externe la activitățile Uniunii vor fi înscrise la postul 6 033 din situația veniturilor și pot conduce la deschiderea de credite suplimentare în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar. Creditele suplimentare vor fi puse la dispoziție în cadrul posturilor 08 025 001, 08 035 001 și 08 045 001. Creditele administrative din prezentul titlu vor fi prevăzute la articolul 080 105. CAPITOLUL 0 802 — ORIZONT 2020 — CERCETARE Comentarii Aceste comentarii bugetare se aplică tuturor liniilor bugetare din acest capitol. Acest credit va fi utilizat pentru Programul-cadru pentru cercetare și inovare – Orizont 2020, care acoperă perioada 2014-2020 și reunește toate programele de finanțare existente ale Uniunii în materie de cercetare și inovare, inclusiv Programul-cadru pentru cercetare și activitățile legate de inovare ale Programului-cadru pentru competitivitate și inovare și ale Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT). Programul joacă un rol central în punerea în aplicare a inițiativei emblematice „O Uniune a inovării” a Strategiei Europa 2020 și a altor inițiative emblematice, în special „O agendă digitală pentru Europa”, „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” și „O politică industrială adaptată erei globalizării”, precum și în dezvoltarea și funcționarea Spațiului european de cercetare (SEC). Orizont 2020 va contribui la crearea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare pe întregul teritoriu al Uniunii, prin mobilizarea unor fonduri suplimentare suficiente pentru cercetare, dezvoltare și inovare. Acest credit va fi utilizat, de asemenea, pentru finalizarea programelor de cercetare precedente (Al șaptelea program-cadru și programele-cadru anterioare). Acest credit va fi utilizat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare și de diseminare pentru „Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020” și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (JO L 347, 20.12.2013, p. 81). Contribuțiile statelor AELS în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32, se adaugă creditelor înscrise la această linie bugetară. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor, constituind venituri alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) literele (b), (e) și (f) din Regulamentul financiar; acestea conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuția în cadrul anexei „Spațiul Economic European” la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. Veniturile provenite din contribuțiile țărilor candidate și, după caz, ale potențialilor candidați din Balcanii de Vest care participă la programele Uniunii, înscrise la postul 6 031 din situația veniturilor, pot conduce la deschiderea de credite suplimentare în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) literele (b), (e) și (f) din Regulamentul financiar. 08 02 01 Excelența științifică Comentarii Această prioritate a Programului Orizont 2020 vizează consolidarea și extinderea nivelului de excelență a bazei științifice a Uniunii și asigurarea unui flux constant de cercetarea de talie mondială în scopul garantării competitivității pe termen lung a Uniunii. Programul va sprijini cele mai bune idei, va dezvolta talentele din Uniune, le va oferi cercetătorilor acces la o infrastructură prioritară de cercetare și va face din Uniune un spațiu atractiv pentru cei mai buni cercetători din lume. Acțiunile de cercetare care urmează să fie finanțate vor fi stabilite în funcție de necesitățile și oportunitățile din domeniul științific, fără priorități tematice stabilite în prealabil. Agenda de cercetare va fi stabilită în strânsă colaborare cu comunitatea științifică, iar cercetarea va fi finanțată pe baza criteriilor de excelență. 08 020 102 Consolidarea cercetării în domeniul tehnologiilor viitoare și emergente Comentarii Activitatea în domeniul obiectivului specific „Tehnologii viitoare și emergente” (FET) sprijină cercetarea științifică și tehnologică fundamentală de explorare a unor noi tehnologii viitoare, prin respingerea paradigmelor actuale și pătrunderea în domenii necunoscute. În plus, activitățile FET abordează o serie de teme de cercetare exploratorie promițătoare cu potențialul de a genera o masă critică de proiecte interdependente care, împreună, constituie o explorare amplă și complexă a temelor și formează o bază europeană de cunoștințe. În fine, activitățile FET sprijină cercetarea ambițioasă, de mare anvergură, bazată pe știință, care vizează realizarea unui progres științific marcant. Aceste activități vor beneficia de alinierea agendelor europene și naționale. Temei juridic Decizia 2013/743/UE a Consiliului din 3 decembrie 2013 de instituire a programului specific de punere în aplicare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) ‒ Orizont 2020 și de abrogare a Deciziilor 2006/971/CE, 2006/972/CE, 2006/973/CE, 2006/974/CE și 2006/975/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 965), în special articolul 3 alineatul (1) litera (b). Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 104). 08 02 03 Provocări societale Comentarii Această prioritate a Programului Orizont 2020 răspunde în mod direct priorităților politicii în domeniu și provocărilor societale identificate în Strategia Europa 2020. Aceste activități vor fi realizate utilizând o abordare bazată pe provocări care reunește resurse și cunoștințe din diferite domenii, tehnologii și discipline. Activitățile vor acoperi întregul ciclu, de la cercetare la piață, punându-se un nou accent pe activitățile legate de inovare, cum ar fi testarea, activitățile demonstrative, bancurile de testare, sprijinul pentru achizițiile publice, proiectarea, inovarea axată pe nevoile utilizatorului final, inovarea socială și preluarea pe piață a inovațiilor. Activitățile vor sprijini în mod direct competențele corespunzătoare de politică sectorială la nivelul Uniunii și vor adopta o abordare care integrează dimensiunea de gen, urmărind, totodată, o participare echilibrată a bărbaților și a femeilor. 08 020 304 Realizarea unui sistem european de transport eficient din punct de vedere al resurselor, ecologic, sigur și fără sincope Comentarii În cadrul acestei activități se va pune accentul pe transportul eficient din punct de vedere al resurselor (de exemplu, accelerarea dezvoltării și implementării unei noi generații de vehicule electrice, de aeronave, vehicule și nave cu emisii reduse ori emisii zero de dioxid de carbon), precum și pe o mai bună mobilitate cu o congestionare mai redusă a traficului, mai multă siguranță și securitate (de exemplu, promovarea sistemelor integrate de transport și logistică „de la expeditor la destinatar”). De asemenea, se va pune accentul pe consolidarea competitivității și performanței industriilor europene producătoare din domeniul transporturilor și al serviciilor conexe, prin, de exemplu, dezvoltarea generației viitoare de mijloace de transport inovatoare și pregătirea terenului pentru următoarea generație. În plus, vor fi sprijinite activitățile care vizează o mai bună înțelegere a tendințelor și perspectivelor socioeconomice legate de transport, precum și punerea la dispoziția factorilor de decizie de date bazate pe elemente concrete și de analize. Temei juridic Decizia 2013/743/UE a Consiliului din 3 decembrie 2013 de instituire a programului specific de punere în aplicare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) ‒ Orizont 2020 și de abrogare a Deciziilor 2006/971/CE, 2006/972/CE, 2006/973/CE, 2006/974/CE și 2006/975/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 965), în special articolul 3 alineatul (3) litera (d). Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 104). Regulamentul (UE) 2015/1017 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 iunie 2015 privind Fondul european pentru investiții strategice, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european de proiecte de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1291/2013 și (UE) nr. 1316/2013 – Fondul european pentru investiții strategice (JO L 169, 1.7.2015, p. 1). TITLUL 15 EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ CAPITOLUL 1 502 — PROGRAMUL ERASMUS+ 15 02 01 Promovarea excelenței și a cooperării în domeniul educației, al formării și al tineretului în Europa, relevanța acestuia pentru piața forței de muncă și participarea tinerilor la viața democratică din Europa 15 020 101 Promovarea excelenței și cooperării în domeniul educației și formării în Europa, precum și a relevanței acestora pentru piața forței de muncă Comentarii În conformitate cu obiectivul general al programului Erasmus+ și în special cu obiectivele cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării (ET 2020), precum și pentru sprijinirea dezvoltării durabile a țărilor terțe în domeniul învățământului superior, acest credit este destinat să urmărească următoarele obiective specifice în domeniul educației și formării: Contribuțiile statelor AELS în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, în special al articolului 82 și al Protocolului nr. 32, se adaugă creditelor înscrise la acest post. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) literele (b), (e) și (f) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei „Spațiul Economic European” la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. Eventualele venituri provenite din contribuțiile țărilor candidate sau, după caz, ale candidatelor potențiale din Balcanii de Vest în vederea participării la programele Uniunii, înscrise la postul 6 031 din situația veniturilor, pot conduce la deschiderea de credite suplimentare, aplicând același raport ca cel dintre suma autorizată pentru cheltuielile de gestiune administrativă și valoarea totală a creditelor înscrise pentru program, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) literele (b), (e) și (f) din Regulamentul financiar. Eventualele venituri care provin din contribuțiile țărilor vizate de politica europeană de vecinătate, în conformitate cu procedurile stabilite cu țările respective în acordurile-cadru care prevăd participarea lor la programele Uniunii, înscrise la postul 6 033 din situația veniturilor, pot conduce la deschiderea de credite suplimentare, aplicând același raport ca cel dintre suma autorizată pentru cheltuielile de gestiune administrativă și suma totală a creditelor înscrise pentru program, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) literele (b), (e) și (f) din Regulamentul financiar. Eventualele venituri provenite din contribuția Confederației Elvețiene pentru participarea la programe ale Uniunii înscrise la postul 6 033 din situația veniturilor pot conduce la deschiderea de credite suplimentare, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) literele (b), (e) și (f) din Regulamentul financiar. Rambursările din instrumentele financiare efectuate în temeiul articolului 209 alineatul (3) din Regulamentul financiar, inclusiv rambursările de capital, eliberarea garanțiilor și rambursarea sumei reprezentând principalul unui credit, returnate Comisiei și înscrise la postul 6 411 din situația veniturilor pot conduce la deschiderea de credite suplimentare, în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul financiar. Acest credit ar trebui, de asemenea, utilizat pentru a pune în aplicare inițiative din cadrul programului Erasmus+, pentru a continua activitățile referitoare la integrarea refugiaților și a contribui la o strategie adecvată la nivelul Uniunii. Temei juridic Regulamentul (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a acțiunii „Erasmus+”: Programul Uniunii pentru educație, formare, tineret și sport și de abrogare a Deciziilor nr. 1719/2006/CE, nr. 1720/2006/CE și nr. 1298/2008/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 50).