Recitale
(1) În conformitate cu concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010, în cadrul căruia a fost adoptată strategia Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii (Strategia „Europa 2020”), Uniunea și statele membre și-au stabilit obiectivul de a reduce cu cel puțin 20 de milioane numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială până în 2020. Cu toate acestea, în 2011, aproape un sfert din populația Uniunii (119,82 milioane) era amenințată de sărăcie sau de excluziune socială, aproape patru milioane de persoane mai mult decât în anul precedent. Totuși, sărăcia și excluziunea socială nu sunt uniforme în întreaga Uniune, iar gravitatea situației variază de la un stat membru la altul.
(2) Numărul de persoane din Uniune afectate de deprivare materială, sau chiar de deprivare materială severă este în creștere, în 2011 aproape 8,8 % din cetățenii Uniunii trăind într-o situație de precaritate materială gravă. În plus, persoanele respective suferă adesea de o excluziune prea mare ca să beneficieze de măsurile de activare din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și, în special, din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(3) Statele membre și Comisia ar trebui să adopte măsuri adecvate pentru prevenirea oricărei discriminări și ar trebui să asigure egalitatea dintre bărbați și femei și integrarea coerentă a perspectivei de gen în toate etapele de pregătire, de programare, de gestionare și de punere în aplicare, de monitorizare și de evaluare a Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (denumit în continuare „fondul”), precum și în campaniile de informare și de sensibilizare și în schimburile de bune practici.
(4) Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) evidențiază faptul că Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.
(5) Articolul 6 din TUE evidențiază faptul că Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
(6) Articolul 174 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că, în scopul promovării unei dezvoltări armonioase a întregii Uniunii, aceasta dezvoltă și desfășoară acțiuni care conduc la consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale.
(7) Fondul ar trebui să întărească coeziunea socială prin contribuirea la reducerea sărăciei în Uniune, prin sprijinirea sistemelor naționale care oferă asistență nefinanciară pentru a reduce deprivarea alimentară și precaritatea materială gravă și/sau pentru a contribui la incluziunea socială a celor mai defavorizate persoane. Fondul ar trebui să diminueze formele extreme de sărăcie, cu impactul cel mai mare în materie de excluziune socială, cum ar fi lipsa unei locuințe, sărăcia copiilor și precaritatea alimentară.
(8) Scopul fondului nu este de a înlocui politicile publice ale statelor membre de combatere a sărăciei și excluziunii sociale, în special politicile necesare pentru prevenirea marginalizării grupurilor vulnerabile și a celor cu venituri mici și pentru evitarea riscurilor în creștere de sărăcie și excluziune socială.
(9) În temeiul articolului 317 din TFUE și în contextul gestiunii partajate, ar trebui specificate condițiile care permit Comisiei să își exercite responsabilitățile de executare a bugetului general al Uniunii Europene, iar responsabilitățile în materie de cooperare ale statelor membre ar trebui clarificate. Respectivele condiții ar trebui să permită Comisiei să obțină asigurarea că statele membre utilizează fondul în mod legal și judicios și în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare în sensul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”).
(10) Respectivele dispoziții garantează, de asemenea, că operațiunile sprijinite sunt conforme cu legislația Uniunii aplicabilă și cu legislațiile naționale conexe care implementează direct sau indirect prezentul regulament, precum și cu politicile naționale din domeniu, în special în ceea ce privește siguranța ajutoarelor alimentare și/sau a asistenței materiale de bază acordate celor mai defavorizate persoane.
(11) Alocarea creditelor fondului între statele membre pentru perioada 2014-2020 ține cont în egală măsură de următorii indicatori, evaluați pe baza datelor Eurostat, privind populația care suferă de lipsuri materiale grave și populația care trăiește în gospodării cu intensitate a muncii foarte scăzută. În plus, alocarea ia în considerare și diferitele moduri de asistare a persoanelor celor mai defavorizate din statele membre. Cu toate acestea, fiecărui stat membru i-ar trebui alocată o sumă de minimum 3 500 000 EUR pentru perioada de programare 2014 - 2020, pentru a crea un program operațional care să dispună de un nivel adecvat de resurse.
(12) Sumele alocate statelor membre din fond ar trebui deduse din finanțarea lor din fondurile structurale.
(13) Programele operaționale ale statelor membre ar trebui să identifice și să justifice formele de precaritate alimentară și/sau materială care urmează a fi abordate și/sau acțiunile de incluziune socială ce urmează a fi sprijinite, precum și să descrie caracteristicile asistenței acordate celor mai defavorizate persoane prin intermediul fondului pentru sistemele naționale de asistență. Acestea ar trebui să includă, de asemenea, elementele necesare pentru a asigura implementarea efectivă și eficientă a programelor operaționale.
(14) Privațiunile alimentare grave din cadrul Uniunii coincid cu o risipă semnificativă de alimente. În această privință, fondul ar trebui să faciliteze donațiile de alimente, atunci când este cazul. Cu toate acestea, acest lucru nu diminuează necesitatea de a elimina obstacolele existente pentru a încuraja donațiile de alimente în exces cu scopul de a combate lipsea de hrană.
(15) Pentru a asigura punerea în aplicare efectivă și eficientă a măsurilor finanțate din fond, statele membre ar trebui, atunci când este cazul, să încurajeze cooperarea între autoritățile și organismele regionale și locale care, reprezintă societatea civilă, și participarea tuturor celor implicați în conceperea și materializarea activităților de finanțate din fond.
(16) În scopul de a maximiza eficiența fondului, în special în ceea ce privește posibilele schimbări ale circumstanțelor naționale, este adecvat să se stabilească o procedură în vederea modificării unui program operațional.
(17) Pentru a asigura un răspuns cât mai eficace și mai adecvat la diferitele nevoi și pentru a îmbunătăți asistența oferită celor mai defavorizate persoane, ar trebui aplicat principiul parteneriatului.
(18) Schimburile de experiență și de cele mai bune practici au o importantă valoare adăugată, deoarece facilitează învățarea reciprocă. Comisia ar trebui să faciliteze și să promoveze astfel de schimburi, încercând să găsească, în același timp, sinergii cu schimburile de bune practici în contextul fondurilor conexe, îndeosebi al Fondului social european (FSE).
(19) Pentru a monitoriza progresele înregistrate în implementarea programelor operaționale, statele membre ar trebui să întocmească și să prezinte Comisiei rapoarte anuale și un raport final de implementare. Astfel ar trebui să se asigure disponibilitatea unor informații esențiale și actualizate pentru respectivele programe operaționale. Pentru aceleași scopuri, Comisia și fiecare stat membru ar trebui să se întâlnească în fiecare an pentru a efectua o reexaminare, cu excepția cazului în care se convine altfel. Părțile interesate ar trebui să fie implicate în mod adecvat în monitorizare.
(20) Pentru a îmbunătăți concepția și calitatea fiecărui program operațional și pentru a evalua eficacitatea și eficiența fondului, ar trebui realizate evaluări ex ante și ex post. Respectivele evaluări ar trebui să se bazeze pe informații relevante și să fie completate, atunci când este cazul, cu anchete privind cele mai defavorizate persoane care au beneficiat de programul operațional și, dacă este necesar, de evaluări în cursul perioadei de programare. Aceste evaluări ar trebui, de asemenea, să respecte viața privată a beneficiarilor finali și să fie efectuate în așa fel încât să nu stigmatizeze persoanele cele mai defavorizate. În acest sens, ar trebui precizate responsabilitățile statelor membre și ale Comisiei.
(21) La evaluarea fondului și la dezvoltarea metodologiei de evaluare trebuie să se țină seama de faptul că deprivarea este un concept complex, cu o natură multidimensională.
(22) Cetățenii au dreptul să știe cum sunt investite resursele financiare ale Uniunii și cu ce rezultate. În vederea asigurării unei difuzări pe scară largă a informațiilor privind realizările fondului și pentru a asigura accesibilitatea și transparența oportunităților de finanțare, ar trebui să fie stabilite reguli detaliate cu privire la informare și comunicare, în special în ceea ce privește responsabilitățile beneficiarilor, ale statelor membre și, atunci când este cazul, ale autorităților locale și regionale.
(23) Este aplicabil dreptul Uniunii în materia protecției persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, în special Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7).
(24) Este necesar să se stabilească un nivel maxim de cofinanțare din fond a programelor operaționale pentru a se realiza un efect multiplicator al resurselor Uniunii. În plus, ar trebui să fie abordată situația statelor membre care se confruntă cu dificultăți bugetare temporare.
(25) În întreaga Uniune ar trebui să fie aplicate reguli uniforme, simple și echitabile privind perioada de eligibilitate, operațiunile și cheltuielile din fond. Condițiile de eligibilitate ar trebui să reflecte natura specifică a obiectivelor fondului și a populațiilor vizate, în special prin stabilirea unor condiții adecvate și simplificate privind eligibilitatea operațiunilor, formele de sprijin și regulile și condițiile de rambursare.
(26) Având în vedere data la care trebuie lansate cererile de oferte, termenele pentru adoptarea prezentului regulament și pregătirea programelor operaționale, ar trebui să se adopte norme care să permită în 2014 o tranziție lină în vederea evitării unei întreruperi a furnizării ajutorului alimentar. În acest scop, ar trebui permisă eligibilitatea cheltuielilor începând cu 1 decembrie 2013.
(27) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8) prevede că stocurile de produse achiziționate în cadrul unei intervenții publice pot fi lichidate prin cedarea lor în favoarea programului de distribuire de alimente către cele mai defavorizate persoane din Uniune, dacă programul respectiv prevede acest lucru. Dat fiind că, în funcție de circumstanțe, obținerea de alimente prin utilizarea, prelucrarea sau vânzarea produselor respective este cea mai favorabilă opțiune din punct de vedere economic, este adecvat să se prevadă o astfel de posibilitate în prezentul regulament. Cuantumurile derivate dintr-o tranzacție implicând astfel de produse ar trebui utilizate în beneficiul celor mai defavorizate persoane. Cuantumurile respective nu ar trebui utilizate pentru a diminua obligația statelor membre de a cofinanța programul. Pentru a asigura cea mai eficientă utilizare posibilă a produselor respective și a încasărilor aferente, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prin care să se stabilească proceduri prin care produsele respective să poată fi utilizate, prelucrate sau vândute în beneficiul programului vizând cele mai defavorizate persoane.
(28) Este necesar să se specifice tipurile de acțiuni de asistență tehnică sprijinite prin intermediul fondului care pot fi realizate la inițiativa Comisiei și a statelor membre. Comisia ar trebui să consulte, în acest scop, statele membre și reprezentanții organizațiilor partenere la nivelul Uniunii.
(29) În conformitate cu principiul gestiunii partajate, statele membre și Comisia ar trebui să răspundă de managementul și controlul programelor. Aplicarea și controlul operațiunilor din cadrul programelor ar trebui să revină în principal statelor membre, prin sistemele lor de gestiune și control.
(30) Statele membre ar trebui să adopte măsuri adecvate pentru a garanta instituirea și funcționarea adecvată a sistemelor lor de gestionare și control, pentru a asigura utilizarea legală și judicioasă a fondului. Prin urmare, ar trebui să fie specificate obligațiile statelor membre în ceea ce privește sistemele de gestionare și control ale programului lor operațional, precum și în ceea ce privește prevenirea, detectarea și corectarea neregulilor și a încălcărilor legislației Uniunii.
(31) Statele membre ar trebui sa își îndeplinească obligațiile în materie de gestionare, de control și de audit și să își asume responsabilitățile menționate în dispozițiile privind gestiunea partajată din Regulamentul financiar și din prezentul regulament. Statele membre ar trebui să se asigure, în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul regulament, că s-au luat măsuri eficace pentru examinarea reclamațiilor privind fondul. În conformitate cu principiul subsidiarității, la cererea Comisiei, statele membre ar trebui să examineze reclamațiile depuse la Comisie care se încadrează în sfera de acțiune a mecanismelor lor și să informeze Comisia cu privire la rezultatele examinărilor la cerere.
(32) Pentru fiecare program operațional, statele membre ar trebui să desemneze o autoritate de management, o autoritate de certificare și o autoritate de audit independentă din punct de vedere funcțional. Pentru a oferi flexibilitate statelor membre în ceea ce privește instituirea sistemelor de control, este adecvat să se prevadă posibilitatea ca funcțiile autorității de certificare să fie îndeplinite de autoritatea de management. De asemenea, ar trebui să se permită statelor membre să desemneze organisme intermediare care să efectueze anumite sarcini ale autorității de management sau ale autorității de certificare. În acest caz, statele membre ar trebui să precizeze în mod clar responsabilitățile și funcțiile organismelor respective.
(33) Autoritatea de management are responsabilitatea principală în ceea ce privește implementarea efectivă și eficientă a fondului și, prin urmare, îndeplinește un număr substanțial de funcții legate de gestionarea și monitorizarea programului operațional, de gestionarea și controlul financiar, precum și de selectarea proiectelor. În consecință, ar trebui să se stabilească în prezentul regulament responsabilitățile și funcțiile autorității de management.
(34) Autoritatea de certificare ar trebui să întocmească și să transmită Comisiei cereri de plată. Ea ar trebui să întocmească conturile, atestând integralitatea, acuratețea și veridicitatea acestora și faptul că cheltuielile înscrise în conturi sunt în conformitate cu normele Uniunii și naționale aplicabile. Ar trebui să se stabilească în prezentul regulament responsabilitățile și funcțiile autorității de certificare.
(35) Autoritatea de audit ar trebui să se asigure că se efectuează audituri ale sistemelor de gestiune și control pe un eșantion adecvat de operațiuni și pe conturi. Ar trebui să se stabilească în prezentul regulament responsabilitățile și funcțiile autorității de audit. Auditurile cheltuielilor declarate ar trebui efectuate asupra unui eșantion reprezentativ de operațiuni pentru a permite extrapolarea rezultatelor. Ca regulă generală, ar trebui utilizată o metodă de eșantionare statistică pentru a obține un eșantion reprezentativ fiabil. Cu toate acestea, autoritățile de audit ar trebui să poată utiliza, în circumstanțe justificate în mod corespunzător, o metodă de eșantionare nestatistică sau o testare de substanță, cu condiția să fie respectate condițiile prevăzute în prezentul regulament.
(36) Pentru a ține cont de organizarea specifică a sistemelor de gestiune și control pentru fond și de necesitatea de a asigura o abordare proporțională, ar trebui stabilite dispoziții specifice în ceea ce privește desemnarea autorității de management și a autorității de certificare. Pentru a se evita orice sarcină administrativă inutilă, verificarea ex ante a conformității cu criteriile de desemnare indicate în prezentul regulament ar trebui să se limiteze la autoritatea de management și de certificare. Nu ar trebui să existe cerințe pentru aprobarea desemnării de către Comisie. Monitorizarea conformității cu criteriile de desemnare, realizată prin măsuri de audit și de control, ar trebui să conducă, în cazul în care se constată nerespectarea criteriilor, la măsuri de remediere și, eventual, la încetarea desemnării.
(37) Fără a aduce atingere competențelor Comisiei în materie de control financiar, ar trebui să se asigure cooperarea între statele membre și Comisie în cadrul prezentului regulament și să se stabilească criterii care să permită Comisiei să determine, în contextul strategiei sale de control al sistemelor naționale, nivelul de asigurare pe care ar trebui să îl obțină de la organismele de audit naționale.
(38) Ar trebui să fie stabilite competențele și responsabilitățile Comisiei în ceea ce privește verificarea funcționării eficiente a sistemelor de gestiune și control, precum și în ceea ce privește solicitarea întreprinderii de acțiuni de către statele membre. De asemenea, Comisia ar trebui să aibă competența de a efectua audituri la fața locului vizând aspecte legate de buna gestiune financiară, pentru a formula concluzii privind performanța fondului.
(39) Angajamentele bugetare ale Uniunii ar trebui efectuate anual. Pentru a asigura gestionarea eficientă a programului, este necesar să se stabilească reguli simple pentru prefinanțare, cererile de plată intermediare și plata soldului final.
(40) Pentru a garanta o asigurare rezonabilă pentru Comisie înainte de acceptarea conturilor, cererile de plăți intermediare ar trebui să fie rambursate la o rată de 90 % din suma rezultată prin aplicarea ratei de cofinanțare stabilită în decizia de adoptare a programului operațional, la cheltuielile eligibile. Sumele restante datorate ar trebui să fie plătite statelor membre după acceptarea conturilor, cu condiția ca Comisia să fie în măsură că concluzioneze că conturile sunt complete, exacte și corecte.
(41) O plată de prefinanțare la începutul programului operațional ar trebui să asigure faptul că statul membru are mijloacele necesare pentru a oferi sprijin beneficiarilor în implementarea operațiunilor începând de la adoptarea programului operațional. Această plată de prefinanțare ar trebui utilizată exclusiv în acest scop, astfel încât beneficiarii ar trebui să primească fonduri suficiente pentru a lansa operațiunea după ce este selectată.
(42) Beneficiarii ar trebui să primească sprijinul integral în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de plată de către beneficiari, sub rezerva disponibilității fondurilor din prefinanțare și plățile intermediare. Autoritatea de management ar trebui să poată întrerupe termenul dacă documentele justificative sunt incomplete sau dacă există dovezi ale unor nereguli care necesită investigații suplimentare.
(43) Pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii, ar trebui să fie prevăzute măsuri limitate în timp care să permită ordonatorului delegat să întrerupă plățile în cazul în care există probe clare care sugerează o deficiență semnificativă care afectează buna funcționare a sistemelor de gestiune și control, probe privind nereguli legate de o cerere de plată sau nu au fost prezentate documente necesare pentru examinarea și acceptarea conturilor. Durata întreruperii ar trebui să fie de până la șase luni, cu o posibilă prelungire a perioadei respective până la nouă luni cu acordul statului membru, pentru a permite soluționarea cauzelor întreruperii și a evita astfel aplicarea de suspendări.
(44) Pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii și pentru a oferi mijloacele de a asigura implementarea efectivă a programelor, ar trebui stabilite dispoziții care să permită suspendarea plăților de către Comisie.
(45) Pentru a aplica cerințele Regulamentului financiar în cadrul gestiunii financiare a fondului, este necesar să se instituie proceduri pentru pregătirea, examinarea și acceptarea conturilor, care să asigure un temei clar pentru aceste modalități și să le confere securitate juridică. În plus, pentru a putea să își îndeplinească în mod adecvat responsabilitățile, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a exclude sumele care fac obiectul unor evaluări în curs privind legalitatea și regularitatea lor.
(46) Pentru a reduce riscurile de declarare a unor cheltuieli neconforme, ar trebui să fie posibil ca o autoritate de certificare, fără să fie necesare justificări suplimentare, să includă sumele care trebuie să facă obiectul unor verificări suplimentare într-o cerere de plată intermediară după exercițiul contabil în care acestea au fost înregistrate în sistemul său contabil.
(47) Pentru a reduce sarcina administrativă pentru beneficiari, ar trebui stabilite termene-limită specifice în care autoritățile de management să fie obligate să asigure disponibilitatea documentelor pentru operațiuni după prezentarea cheltuielilor sau finalizarea unei operațiuni. În conformitate cu principiul proporționalității, perioada de păstrare a documentelor ar trebui să difere în funcție de cuantumul total al cheltuielilor eligibile ale unei operațiuni.
(48) Întrucât procesul de verificare și acceptare a conturilor se realizează anual, procedura de închidere ar trebui să fie simplă. Închiderea finală a programului ar putea astfel să se bazeze doar pe documente referitoare la ultimul exercițiu contabil și pe raportul final de implementare sau pe cel mai recent raport anual de implementare, fără a fi necesară prezentarea altor documente.
(49) Pentru a proteja bugetul Uniunii, este posibil ca Comisia să fie nevoită să aplice corecții financiare. Pentru a asigura securitatea juridică pentru statele membre, este important să se definească circumstanțele în care nerespectarea dreptului Uniunii sau a legislației naționale care vizează aplicarea acestuia poate determina corecții financiare din partea Comisiei. Pentru a se asigura că eventualele rectificări financiare pe care Comisia le impune statelor membre sunt legate de protecția intereselor financiare ale Uniunii, acestea ar trebui să se limiteze la cazurile în care încălcarea dreptului Uniunii aplicabil sau a legislației naționale care vizează aplicarea dreptului relevant al Uniunii privește eligibilitatea, regularitatea, gestiunea sau controlul operațiunilor și cheltuielilor corespunzătoare declarate Comisiei. Pentru a garanta proporționalitatea, este important ca, atunci când decide asupra unei corecții financiare, Comisia să ia în considerare natura și gravitatea încălcării și implicațiile financiare aferente pentru bugetul Uniunii.
(50) Este necesar să se stabilească un cadru juridic care să prevadă sisteme de gestiune și control solide și o împărțire adecvată a rolurilor și responsabilităților în contextul gestiunii partajate. Prin urmare, rolul Comisiei ar trebui specificat și clarificat și ar trebui instituite norme proporționale privind aplicarea de corecții financiare de către Comisie.
(51) Frecvența auditurilor operațiunilor ar trebui să fie proporțională cu nivelul sprijinului pus la dispoziție de Uniune prin intermediul fondului. În special, numărul auditurilor efectuate ar trebui să fie redus în cazul în care totalul cheltuielilor eligibile pentru o operațiune nu depășește 150 000 EUR. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibilă efectuarea de audituri oricând există indicii privind o neregulă sau o fraudă sau în urma închiderii unei operațiuni finalizate, în cadrul unui eșantion de audit. Comisia ar trebui să poată examina pista de audit a autorității de audit sau să ia parte la auditurile la fața locului realizate de autoritatea de audit. Atunci când nu obține asigurările necesare privind funcționarea eficace a autorității de audit prin aceste mijloace, Comisia ar trebui să poată repeta activitatea de audit în cazurile în care acest lucru este conform cu standardele de audit acceptate la nivel internațional. Pentru ca nivelul activității de audit desfășurate de către Comisie să fie proporțional cu riscul, Comisia ar trebui să-și poată reduce activitatea de audit în ceea ce privește programele operaționale în cazul în care nu există deficiențe semnificative sau în cazul în care autoritatea de audit este fiabilă. Pentru a reduce sarcina administrativă asupra beneficiarilor, ar trebui introduse norme specifice pentru a reduce riscul suprapunerii între audituri ale acelorași operațiuni efectuate de diferite instituții, și anume de Curtea de Conturi Europeană, de Comisie și de autoritatea de audit. În plus, obiectul auditurilor ar trebui să țină cont pe deplin de obiectivul urmărit, de caracteristicile populațiilor vizate de fond și de caracterul benevol al multor beneficiari.
(52) Pentru a încuraja disciplina financiară, ar trebui definite modalitățile de dezangajare pentru oricare parte a angajamentului bugetar pentru un program, în special în cazul în care o sumă poate fi exclusă din dezangajare, îndeosebi atunci când întârzierile în implementare rezultă din circumstanțe independente de partea în cauză, excepționale sau neprevăzute și ale căror consecințe nu pot fi evitate în pofida eforturilor depuse, precum și în cazul în care s-a depus o cerere de plată, dar termenul de plata a fost întrerupt sau plata a fost suspendată.
(53) Pentru a completa și a modifica anumite elemente neesențiale din prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește conținutul rapoartelor anuale și finale de implementare, inclusiv lista indicatorilor comuni, criteriile de stabilire a neregulilor care trebuie raportate, datele care trebuie furnizate și recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit, normele care specifică informațiile în raport cu datele care trebuie înregistrate și stocate sub formă electronică în cadrul sistemului de monitorizare stabilit de către autoritățile de management, cerințele minime privind pistele de audit, sfera de aplicare și conținutul auditurilor naționale, precum și metoda de selecție a eșantionului, normele detaliate privind utilizarea datelor colectate cu ocazia auditurilor și criteriile de determinare a deficiențelor grave în funcționarea eficace a sistemelor de gestionare și control, în ceea ce privește stabilirea nivelului corecției financiare de aplicat și aplicarea unor corecții financiare forfetare sau extrapolate. Desfășurarea de către Comisie a unor consultări adecvate în cursul activității pregătitoare, inclusiv la nivel de experți, prezintă o importanță deosebită.
(54) Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(55) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare cu privire la decizii privind planurile anuale de acțiune care urmează să fie finanțate din asistența tehnică la inițiativa Comisiei, de adoptare și modificare a programelor operaționale, decizii de suspendare a plăților interimare, decizii privind neacceptarea conturilor și suma exigibilă în cazul în care conturile nu au fost acceptate, decizii privind corecțiile financiare, decizii de stabilire a împărțirii anuale indicative a creditelor de angajare disponibile pentru statele membre și, în cazul dezangajării, decizii de modificare a deciziilor de adoptare a programelor.
(56) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare referitoare la modelul de anchetă structurată privind destinatarii finali, la frecvența raportărilor neregularităților și formatul care trebuie utilizat pentru raportări, la termenii și condițiile privind sistemul electronic de schimb de date pentru gestiune și control, la specificațiile tehnice pentru înregistrarea și stocarea datelor în legătură și sistemele de gestiune și control, la modelul de declarație de gestiune, la modelele de strategie de audit, de opinie de audit anuală și de raport privind controlul, la modelul pentru raportul și opinia organismului de audit independent și descrierea funcțiilor și a procedurilor existente care vizează autoritatea de management sau, după caz, autoritatea de certificare, la modelul de cerere de plată și modelul pentru conturi. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9).
(57) Pentru anumite acte de punere în aplicare care urmează să fie adoptate în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, impactul și implicațiile potențiale sunt într-atât de importante pentru statele membre încât se justifică o excepție de la regula generală. Prin urmare, în cazul în care comitetul nu emite nici un aviz, Comisia ar trebui să nu adopte proiectul de act de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se referă la stabilirea specificațiilor tehnice ale înregistrării și stocării datelor în legătură cu sistemul de gestionare și control. Prin urmare, articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 ar trebui să se aplice în cazul respectivelor acte de punere în aplicare.
(58) Dispozițiile prezentului regulament respectă drepturile fundamentale și sunt în acord cu principiile recunoscute în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, incluzând respectarea demnității umane și a vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, egalitatea între bărbați și femei, precum și interzicerea discriminării. Prezentul regulament ar trebui aplicat în conformitate cu respectivele drepturi și principii.
(59) Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume îmbunătățirea coeziunii sociale în Uniune și contribuirea la combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este enunțat la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(60) Este necesar ca fondul să completeze acțiunile finanțate din FSE ca activități de incluziune socială, susținând totodată exclusiv persoanele cele mai defavorizate.
(61) Pentru a permite adoptarea rapidă a actelor delegate prevăzute în prezentul regulament, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,