Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (Text cu relevanță pentru SEE)

(1) În ultimii ani s-au înregistrat progrese semnificative în materie de integrare a plăților de mică valoare în Uniune, în particular în contextul textelor legislative ale Uniunii referitoare la plăți, în special prin Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5), Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) și Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8) a completat în continuare cadrul legislativ pentru serviciile de plată prin stabilirea unei limite specifice pentru posibilitatea comercianților cu amănuntul de a aplica suprataxe clienților pentru utilizarea unor anumite mijloace de plată.

(2) Cadrul juridic revizuit al Uniunii privind serviciile de plată este completat prin Regulamentul (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Regulamentul respectiv introduce, în special, norme cu privire la perceperea de comisioane interbancare pentru operațiunile cu cardul și vizează accelerarea în continuare a realizării unei veritabile piețe integrate a plăților cu cardul.

(3) Directiva 2007/64/CE a fost adoptată în decembrie 2007, pe baza unei propuneri a Comisiei din decembrie 2005. De atunci, piața plăților de mică valoare a cunoscut importante inovații tehnice, conducând la creșterea rapidă a numărului de plăți electronice și de pe dispozitive mobile și la apariția unor noi tipuri de servicii de plată pe piață, punând la încercare cadrul actual.

(4) Revizuirea cadrului legislativ al Uniunii privind serviciile de plată și, în special, analiza impactului Directivei 2007/64/CE și consultarea cu privire la cartea verde a Comisiei din 11 ianuarie 2012 intitulată „Către o piață europeană integrată pentru plățile cu cardul, pe internet și de pe telefonul mobil”, au arătat că evoluțiile au dat naștere unor provocări importante din perspectiva reglementării. Părți semnificative ale pieței serviciilor de plată, în special plățile efectuate cu cardul, pe internet și de pe dispozitive mobile, rămân fragmentate de-a lungul frontierelor naționale. Multe produse sau servicii de plată inovatoare nu intră, în întregime sau în mare parte, în domeniul de aplicare al Directivei 2007/64/CE. În plus, domeniul de aplicare al Directivei 2007/64/CE și, în special, elementele excluse din domeniul de aplicare, cum este cazul cu anumite activități legate de plăți, s-au dovedit în câteva cazuri a fi prea ambigue, prea generale sau pur și simplu depășite, având în vedere evoluțiile de pe piață. Aceasta a dus la incertitudine juridică, la apariția unor riscuri potențiale în materie de securitate în lanțul plăților și la o lipsă de protecție a consumatorilor în anumite domenii. S-a dovedit că prestatorii de servicii de plată au avut dificultăți în a demara servicii de plată digitale inovatoare, sigure și ușor de utilizat și în a oferi consumatorilor și comercianților cu amănuntul metode de plată eficace, convenabile și sigure la nivelul Uniunii. În acest context, există un potențial pozitiv semnificativ, care trebuie explorat într-un mod mai consecvent.

(5) Dezvoltarea continuă a unei piețe interne integrate pentru plăți electronice sigure este crucială pentru a sprijini creșterea economică a Uniunii și a asigura faptul că consumatorii, comercianții și întreprinderile se pot bucura de varietatea și de transparența serviciilor de plată pentru a beneficia pe deplin de piața internă.

(6) Ar trebui instituite norme noi care să acopere lacunele legislative și care, în același timp, să ofere mai multă claritate juridică și să asigure o aplicare consecventă a cadrului legislativ în întreaga Uniune. Ar trebui garantate condiții de operare echivalente participanților existenți la piață și celor nou-apăruți, permițând noi mijloace de plată pentru a face accesibilă o piață mai mare și asigurând un nivel ridicat de protecție a consumatorilor care utilizează aceste servicii de plată în întreaga Uniune. Aceasta ar trebui să conducă la o mai mare eficiență a sistemului de plată în ansamblu, la mai multe opțiuni și la o mai mare transparență în materie de servicii de plată, sporind în același timp încrederea consumatorilor într-o piață armonizată a plăților.

(7) În ultimii ani, riscurile în materie de securitate aferente plăților electronice au crescut. Aceasta se datorează complexității tehnice crescânde a acestora, a volumului tot mai mare de plăți electronice la nivel mondial și a apariției unor noi tipuri de servicii de plată. Serviciile de plată efectuate în condiții de siguranță și securitate reprezintă o condiție esențială pentru o piață funcțională a serviciilor de plată. Utilizatorii serviciilor de plată ar trebui să fie protejați în mod adecvat împotriva acestor riscuri. Serviciile de plată sunt esențiale pentru funcționarea unor activități economice și sociale vitale.

(8) Dispozițiile prezentei directive privind transparența și cerințele de informare pentru prestatorii de servicii de plată, precum și cele privind drepturile și obligațiile aferente furnizării și utilizării serviciilor de plată ar trebui să se aplice, de asemenea, după caz, operațiunilor în care unul dintre prestatorii de servicii de plată se află în afara Spațiului Economic European (SEE), pentru a evita abordări divergente de la un stat membru la altul în detrimentul consumatorilor. După caz, dispozițiile respective ar trebui extinse la operațiunile efectuate în orice monedă oficială între prestatorii de servicii de plată care sunt situați pe teritoriul SEE.

(9) Remiterea de bani reprezintă un serviciu de plată simplu, care se bazează de regulă pe furnizarea unei sume în numerar de către un plătitor către un prestator de servicii de plată, care transmite suma corespunzătoare, de exemplu, prin intermediul unei rețele de comunicații, unui beneficiar al plății sau unui alt prestator de servicii de plată care acționează pe seama beneficiarului plății. În unele state membre, supermarketurile, comercianții și alți operatori cu amănuntul furnizează publicului un serviciu corespunzător care permite plata facturilor pentru utilități publice și a altor facturi uzuale ale gospodăriilor. Aceste servicii de plată a facturilor ar trebui considerate drept remitere de bani, cu excepția cazurilor în care autoritățile competente consideră că activitatea este asimilabilă unui alt serviciu de plată.

(10) Prezenta directivă introduce o definiție neutră a acceptării operațiunilor de plată pentru a reda nu doar modelele tradiționale de acceptare, structurate în jurul utilizării cardurilor de plată, ci și diferitele modele de afaceri, inclusiv pe acelea în care sunt implicați mai mulți acceptanți. Acest lucru ar trebui să asigure o protecție similară pentru toți comercianții, indiferent de instrumentul de plată utilizat pentru efectuarea plății, în cazul în care activitatea este aceeași cu acceptarea operațiunilor cu cardul. Serviciile tehnice furnizate prestatorilor de servicii de plată, precum simpla prelucrare și stocare de date sau operarea terminalelor, nu ar trebui să fie considerate că constituie o acceptare. În plus, unele modele de acceptare nu oferă un transfer real al fondurilor de la acceptant la beneficiarul plății deoarece părțile pot conveni asupra altor forme de decontare.

(11) Excluderea din domeniul de aplicare a Directivei 2007/64/CE privind operațiunile de plată efectuate prin intermediul unui agent comercial pe seama plătitorului sau al beneficiarului plății este aplicată foarte diferit în statele membre. Anumite state membre permit utilizarea excluderii de către platformele de comerț electronic care acționează în calitate de intermediar atât pe seama cumpărătorilor individuali, cât și al vânzătorilor individuali fără o marjă reală de a negocia sau de a realiza vânzări sau achiziții de bunuri sau de servicii. O astfel de aplicare a excluderii depășește domeniul de aplicare prevăzut în directiva respectivă și ar putea conduce la creșterea riscurilor pentru consumatori, întrucât acești prestatori rămân în afara protecției oferite de cadrul juridic. Diversitatea practicilor de aplicare conduce de asemenea la denaturarea concurenței în cadrul pieței de plăți. Pentru a răspunde acestor preocupări, excluderea ar trebui să se aplice în cazul în care agenții acționează doar pe seama plătitorului sau doar pe seama beneficiarului plății, indiferent dacă se află în posesia fondurilor clienților sau nu. În cazul în care acționează atât pe seama plătitorului, cât și pe seama beneficiarului plății (cum ar fi anumite platforme de comerț electronic), agenții ar trebui să fie excluși doar dacă nu intră în posesia fondurilor clienților sau nu le controlează în niciun moment.

(12) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice activităților societăților de transport de numerar (Cash-in-Transit – CIT) și societăților de gestionare a numerarului (Cash Management Companies – CMC), în cazul cărora activitățile vizate sunt limitate la transportul fizic al bancnotelor și al monedelor.

(13) Reacțiile din partea pieței arată că activitățile de plată care fac obiectul excluderii privind rețelele limitate comportă frecvent volume și valori de plată semnificative și oferă consumatorilor sute sau mii de produse și servicii diferite. Aceasta nu corespunde cu scopul excluderii rețelelor limitate, astfel cum este acesta prevăzut în Directiva 2007/64/CE și presupune riscuri mai mari și o lipsă a protecției juridice pentru utilizatorii serviciilor de plată, în special pentru consumatori, precum și dezavantaje clare pentru participanții de pe piața reglementată. Pentru a ajuta la limitarea acestor riscuri, nu ar trebui să fie posibil ca același instrument să fie utilizat pentru a face operațiuni de plată în vederea achiziției de bunuri și servicii în mai multe rețele limitate sau în vederea achiziției unei game nelimitate de bunuri și servicii. Un instrument de plată ar trebui să fie considerat ca fiind utilizat în cadrul unei astfel de rețele limitate dacă acesta poate fi folosit exclusiv în următoarele circumstanțe: în primul rând, pentru achiziționarea de bunuri și servicii de la un anumit comerciant cu amănuntul sau de la un anumit lanț de comercianți cu amănuntul, dacă entitățile implicate sunt legate în mod direct printr-un acord comercial care prevede, de exemplu, utilizarea unei singure mărci de plată, iar marca de plată respectivă este utilizată la punctele de vânzare și este afișată, ori de câte ori este posibil, pe instrumentul de plată care poate fi folosit în locul respectiv; în al doilea rând, pentru achiziționarea unei game foarte limitate de bunuri sau servicii, de exemplu când domeniul de utilizare este efectiv limitat la un număr restrâns de bunuri sau servicii conectate din punct de vedere funcțional, indiferent de localizarea geografică a punctului de vânzare; sau în al treilea rând, atunci când instrumentul de plată este reglementat de o autoritate publică națională sau regională în scopuri sociale sau fiscale specifice pentru a achiziționa anumite bunuri sau servicii.

(14) Instrumentele de plată care fac obiectul excluderii privind rețelele limitate ar putea să includă cardurile de fidelitate, cardurile de combustibil, cardurile de membru, cardurile pentru transportul public, tichetele de parcare, bonurile de masă sau bonurile pentru servicii, care fac uneori obiectul unui cadru legislativ specific din dreptul muncii sau dreptul fiscal, destinat să promoveze utilizarea unor astfel de instrumente pentru a realiza obiective prevăzute în legislația socială. În cazul în care astfel de instrumente cu scop predeterminat se transformă în instrumente cu scop general, nu ar trebui să se mai aplice excluderea din domeniul de aplicare al prezentei directive. Instrumentele care pot fi utilizate pentru achiziții în magazinele unor comercianți incluși pe o listă nu ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, deoarece aceste instrumente sunt concepute în principiu pentru o rețea de prestatori de servicii în continuă creștere. Excluderea privind rețelele limitate ar trebui să se aplice în combinație cu obligația potențialilor prestatori de servicii de plată de a notifica activitățile care intră în domeniul său de aplicare.

(15) Directiva 2007/64/CE exclude din domeniul său de aplicare anumite operațiuni de plată prin intermediul dispozitivelor de telecomunicații sau informatice în cazul în care operatorul de rețea acționează nu numai ca un intermediar pentru livrarea bunurilor și a serviciilor digitale prin dispozitivul în cauză, ci adaugă de asemenea valoare acestor bunuri sau servicii. În particular, această excludere permite așa-numita facturare prin intermediul operatorului sau cumpărare directă cu ajutorul facturii de telefon, ceea ce contribuie la dezvoltarea de noi modele de afaceri bazate pe vânzarea de conținut digital și pe servicii de voce la o valoare redusă, începând cu tonurile de apel și serviciile premium prin SMS. Aceste servicii includ divertismentul, cum ar fi chat și descărcări de conținut video, de muzică și de jocuri, informațiile, cum ar fi cele despre vreme, știri, noutăți sportive, informații bursiere și informațiile telefonice, participarea la emisiuni radio și TV, cum ar fi votare, participare la concursuri și contribuții live. Semnalele venite din zona pieței de profil nu prezintă niciun indiciu că astfel de operațiuni de plată, pe care consumatorii le consideră convenabile pentru plățile de valoare redusă, s-ar fi transformat într-un serviciu general de intermediere a plăților. Cu toate acestea, din cauza formulării ambigue a excluderii relevante, această excludere a fost pusă în aplicare în mod diferit în statele membre, conducând la lipsa securității juridice pentru operatori și consumatori și, în anumite cazuri, a permis serviciilor de intermediere a plăților să susțină că sunt eligibile pentru o excludere nelimitată din domeniul de aplicare a Directivei 2007/64/CE. Prin urmare, este oportun să se clarifice mai bine și să se restrângă domeniul de aplicare al eligibilității pentru respectiva excludere pentru astfel de prestatori de servicii specificând tipurile de operațiuni de plată cărora li se aplică.

(16) Excluderea referitoare la anumite operațiuni de plată efectuate prin intermediul dispozitivelor de telecomunicații sau informatice ar trebui să se axeze în mod special pe microplăți pentru conținut digital și pentru servicii de voce. Ar trebui introdusă o trimitere clară la operațiunile de plată pentru achiziționarea de bilete electronice pentru a ține cont de evoluțiile din domeniul plăților conform cărora, în special, clienții pot comanda, plăti, obține și valida bilete electronice din orice loc și în orice moment folosind telefoane mobile sau alte dispozitive. Biletele electronice permit și facilitează prestarea de servicii pe care consumatorii le-ar putea altfel achiziționa sub formă de bilet pe suport de hârtie și includ transportul, divertismentul, parcarea mașinii și intrarea în diverse locuri, însă exclud bunurile fizice, reducând astfel costurile de producție și de distribuție aferente canalelor tradiționale de vânzare de bilete pe suport de hârtie și sporind confortul clienților, oferindu-le modalități noi și simple de achiziționare a biletelor. Pentru a ușura sarcina entităților care colectează donații în scopuri caritabile, operațiunile de plată în legătură cu astfel de donații ar trebui excluse. Statele membre ar trebui, în conformitate cu dreptul intern, să aibă libertatea de a limita excluderile la donațiile colectate în favoarea organizațiilor caritabile înregistrate. În ansamblu, excluderea ar trebui să se aplice doar în cazul în care valoarea operațiunilor de plată este sub un anumit prag, pentru a o limita în mod clar la plățile cu un profil scăzut de risc.

(17) Zona unică de plăți în euro (SEPA) a facilitat crearea la nivelul Uniunii a „întreprinderilor de plată” și a „întreprinderilor de colectare”, care au permis centralizarea tuturor operațiunilor de plată ale aceluiași grup. În acest sens, operațiunile de plată efectuate între o întreprindere-mamă și filiala sa sau între filialele aceleiași întreprinderi-mamă de către un prestator de servicii de plată care aparține aceluiași grup, ar trebui excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Colectarea ordinelor de plată pe seama grupului de către o întreprindere-mamă sau de către o filială a sa în vederea transmiterii mai departe către un prestator de servicii de plată nu ar trebui să fie considerată serviciu de plată în sensul prezentei directive.

(18) Directiva 2007/64/CE a exclus din domeniul său de aplicare serviciile de plată care sunt furnizate de operatorii de bancomate independent de prestatori de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Respectiva excludere a stimulat creșterea serviciilor independente de bancomat în multe state membre, în special în zonele mai puțin populate. Excluderea completă a acestei părți, în creștere rapidă, a pieței bancomatelor din domeniul de aplicare al prezentei directive ar conduce, totuși, la confuzii referitoare la comisioanele de retragere. În situații transfrontaliere, acest lucru ar putea conduce la dublă taxare pentru aceeași retragere de către prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont și de către operatorul bancomatului. În consecință, pentru a menține furnizarea de servicii de bancomat, asigurând în același timp claritatea privind comisioanele de retragere, este oportună menținerea excluderii, solicitând însă operatorilor de bancomat să respecte anumite dispoziții de transparență din prezenta directivă. În plus, comisioanele aplicate de operatorii bancomatelor nu ar trebui să aducă atingere Regulamentului (CE) nr. 924/2009.

(19) De multe ori, prestatorii de servicii care au încercat să beneficieze de o excludere din domeniul de aplicare a Directivei 2007/64/CE nu s-au consultat cu autoritățile pentru a stabili dacă activitățile lor fac obiectul directivei respective sau sunt excluse din domeniul de aplicare a acesteia, ci s-au bazat pe propriile evaluări. Acest lucru a condus la o aplicare diversă a anumitor excluderi în rândul statelor membre. De asemenea, s-ar putea ca anumite excluderi să fi fost utilizate de prestatorii de servicii de plată pentru a-și modifica modelele de afaceri astfel încât activitățile de plată pe care le oferă să nu intre în domeniul de aplicare al directivei menționate. Aceasta poate conduce la creșterea riscurilor pentru utilizatorii serviciilor de plată și la condiții divergente pentru prestatorii de servicii de plată la nivelul pieței interne. Prin urmare, prestatorii de servicii ar trebui obligați să notifice activitățile relevante autorităților competente, astfel încât autoritățile competente să poată evalua dacă cerințele prevăzute în dispozițiile relevante sunt îndeplinite și pentru a asigura o interpretare omogenă a normelor la nivelul pieței interne. În special, pentru toate acele excluderi care se bazează pe respectarea unui prag, ar trebui să se prevadă o procedură de notificare pentru a asigura conformarea la cerințele specifice.

(20) În plus, este important să se includă cerința ca potențialii prestatori de servicii de plată să notifice autorităților competente activitățile pe care le prestează în cadrul unei rețele limitate, pe baza criteriilor stabilite în prezenta directivă, dacă valoarea operațiunilor de plată depășește un anumit prag. Autoritățile competente ar trebui să evalueze dacă activitățile notificate pot fi considerate activități prestate în cadrul unei rețele limitate.

(21) Definiția serviciilor de plată ar trebui să fie neutră din punct de vedere tehnologic și să permită dezvoltarea de noi tipuri de servicii de plată, asigurând în același timp condiții de operare echivalente pentru prestatorii de servicii de plată existenți și noi.

(22) Prezenta directivă ar trebui să respecte abordarea adoptată prin Directiva 2007/64/CE, care are drept obiect toate tipurile de servicii electronice de plată. Prin urmare, este în continuare neoportun ca noile norme să se aplice acelor servicii în cazul cărora transferul de fonduri de la plătitor la beneficiarul plății sau transportul acestora este efectuat în exclusivitate sub formă de bancnote și monede sau în cazul cărora transferul se bazează pe cec pe suport de hârtie, cambie pe suport de hârtie, bilet la ordin sau alt instrument, vouchere pe suport de hârtie sau carduri trase asupra unui prestator de servicii de plată sau a unei alte părți în scopul de a pune fonduri la dispoziția beneficiarului plății.

(23) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice operațiunilor de plată efectuate în numerar, deoarece există deja o piață unică pentru plățile efectuate în numerar. De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice nici operațiunilor de plată bazate pe cecuri pe suport de hârtie deoarece, prin însăși natura lor, acestea nu pot fi procesate la fel de eficient ca alte mijloace de plată. Cu toate acestea, bunele practici în acest domeniu ar trebui să se bazeze pe principiile prevăzute în prezenta directivă.

(24) Este necesar să se specifice categoriile de prestatori de servicii de plată care pot presta în mod legitim servicii de plată în întreaga Uniune, și anume instituțiile de credit care acceptă depozite de la utilizatori pe care le pot utiliza pentru finanțarea operațiunilor de plată, instituții care ar trebui să continue să fie supuse cerințelor prudențiale prevăzute de Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10), instituțiile emitente de monedă electronică care emit monedă electronică ce poate fi folosită pentru finanțarea operațiunilor de plată și care ar trebui să continue să facă obiectul cerințelor prudențiale prevăzute de Directiva 2009/110/CE, precum și instituțiile de plată și oficii poștale care efectuează operațiuni de virament abilitate în acest sens în temeiul dreptului intern. Aplicarea respectivului cadru juridic ar trebui să se limiteze la prestatorii de servicii care furnizează servicii de plată ca ocupație sau ca activitate comercială obișnuită, în conformitate cu prezenta directivă.

(25) Prezenta directivă stabilește norme privind executarea operațiunilor de plată în cadrul cărora fondurile sunt constituite din monedă electronică, conform definiției din Directiva 2009/110/CE. Cu toate acestea, prezenta directivă nu reglementează emisiunea de monedă electronică astfel cum este prevăzută în Directiva 2009/110/CE. Prin urmare, instituțiile de plată nu ar trebui să fie autorizate să emită monedă electronică.

(26) Directiva 2007/64/CE instituie un regim prudențial, introducând o autorizație unică pentru toți prestatorii de servicii de plată a căror activitate nu este legată de acceptarea de depozite sau de emisiunea de monedă electronică. În acest scop, Directiva 2007/64/CE a introdus o nouă categorie de prestatori de servicii de plată, și anume „instituțiile de plată”, prevăzându-se autorizarea, sub rezerva unui set de condiții stricte și complete, pentru persoanele juridice care nu sunt încadrate în categoriile existente, de a presta servicii de plată în întreaga Uniune. Astfel, aceste servicii ar trebui să fie supuse acelorași condiții în întreaga Uniune.

(27) De la adoptarea Directivei 2007/64/CE au apărut noi tipuri de servicii de plată, în special în domeniul plăților prin internet. Au evoluat îndeosebi serviciile de inițiere a plății în domeniul comerțului electronic. Aceste servicii de plată joacă un rol în plățile din cadrul comerțului electronic, prin stabilirea unei punți informatice între site-ul de internet al unui comerciant și platforma bancară online a prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont al plătitorului, în vederea inițierii de plăți prin internet pe bază de transfer-credit.

(28) În plus, evoluțiile tehnologice au condus la apariția în ultimii ani a unei serii de servicii complementare, cum ar fi serviciile de informare cu privire la conturi. Aceste servicii oferă utilizatorului serviciilor de plată informații cumulative online cu privire la unul sau la mai multe conturi de plăți deținute la unul sau la mai mulți prestatori diferiți de servicii de plată și accesate prin intermediul interfețelor online ale prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Utilizatorul serviciilor de plată poate avea imediat, în orice moment, o vedere de ansamblu asupra situației sale financiare. Serviciile respective ar trebui să facă la rândul lor obiectul prezentei directive, pentru a le oferi consumatorilor un grad adecvat de protecție privind plățile lor și privind datele contului lor, precum și securitate juridică în privința statutului de prestator de servicii de informare cu privire la conturi.

(29) Serviciile de inițiere a plății permit prestatorului de servicii de inițiere a plății să ofere beneficiarului plății asigurarea că plata a fost inițiată pentru a stimula beneficiarul plății să livreze bunul sau să furnizeze serviciul fără întârzieri nejustificate. Aceste servicii oferă o soluție cu costuri reduse atât pentru comercianți, cât și pentru consumatori și le oferă acestora din urmă posibilitatea de a efectua cumpărături online chiar dacă nu dispun de un card de plată. Deoarece în prezent serviciile de inițiere a plății nu fac obiectul Directivei 2007/64/CE, nu sunt în mod necesar supravegheate de către o autoritate competentă și nu sunt obligate să respecte Directiva 2007/64/CE. Această situație pune o serie de probleme de ordin juridic, printre altele în ceea ce privește protecția consumatorilor, securitatea și răspunderea, precum și concurența și protecția datelor, în special în ceea ce privește protecția datelor utilizatorilor serviciilor de plată în conformitate cu normele Uniunii de protecție a datelor. Prin urmare, noile norme ar trebui să ofere soluții pentru aceste probleme.

(30) Elementele de securitate personalizate utilizate pentru autentificarea în siguranță a clienților de către utilizatorul serviciilor de plată sau de către prestatorul de servicii de inițiere a plății sunt, de obicei, cele emise de prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Nu este neapărat necesar ca prestatorii de servicii de inițiere a plății să intre într-o relație contractuală cu prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont și, indiferent de modelul de afaceri utilizat de prestatorii de servicii de inițiere a plății, prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont permit prestatorilor de servicii de inițiere a plății să se bazeze pe procedurile de autentificare oferite de prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont în vederea inițierii unei anumite plăți pe seama plătitorului.

(31) Atunci când prestează exclusiv servicii de inițiere a plății, prestatorul de servicii de inițiere a plății nu deține fondurile utilizatorului în nicio etapă a lanțului plăților. Dacă un prestator de servicii de inițiere a plății intenționează să furnizeze servicii de plată în legătură cu care deține fondurile utilizatorului, acesta ar trebui să obțină autorizație deplină pentru respectivele servicii.

(32) Serviciile de inițiere a plății se bazează pe accesul direct sau indirect al prestatorului de servicii de inițiere a plății la contul plătitorului. Un prestator de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, care furnizează mecanismul de acces indirect, ar trebui, de asemenea, să permită accesul direct pentru prestatorii de servicii de inițiere a plății.

(33) Prezenta directivă ar trebui să vizeze asigurarea continuității pe piață, permițând noilor prestatori de servicii și celor existenți, indiferent de modelul de afaceri aplicat de aceștia, să își ofere serviciile într-un cadru de reglementare clar și armonizat. În așteptarea aplicării acestor norme, fără a aduce atingere nevoii de a asigura securitatea operațiunilor de plată și protecția consumatorilor împotriva riscului demonstrabil de fraudă, statele membre, Comisia, Banca Centrală Europeană (BCE) și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (11) (ABE) ar trebui să garanteze concurența loială pe această piață, evitând discriminarea nejustificată împotriva oricărui actor existent pe piață. Orice prestator de servicii de plată, inclusiv prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont utilizatorului serviciilor de plată, ar trebui să poată oferi servicii de inițiere a plății.

(34) Prezenta directivă nu modifică în mod semnificativ condițiile de acordare și de menținere a autorizării ca instituție de plată. La fel ca în Directiva 2007/64/CE, condițiile includ cerințe prudențiale proporționale cu riscurile operaționale și financiare cu care aceste organisme se confruntă în cursul activității lor. În acest context, este necesară existența unui regim coerent în cadrul căruia la capitalul inițial să fie asociat un capital permanent, regim care ar putea fi perfecționat la momentul potrivit, în funcție de nevoile pieței. Din cauza marii diversități din domeniul serviciilor de plată, prezenta directivă ar trebui să autorizeze diverse metode, la care să se asocieze o anumită marjă de latitudine în materie de supraveghere, pentru a asigura că aceleași riscuri sunt tratate în același mod pentru toți prestatorii de servicii de plată. Cerințele privind instituțiile de plată ar trebui să reflecte faptul că instituțiile de plată sunt implicate în mai multe activități specializate și limitate, generând astfel riscuri mai restrânse și mai ușor de supravegheat și de controlat decât cele care survin în gama mai largă de activități ale instituțiilor de credit. În special, ar trebui să li se interzică instituțiilor de plată să accepte depozite de la utilizatori și ar trebui să li se permită să folosească fonduri primite de la utilizatori doar în vederea prestării unor servicii de plată. Normele prudențiale obligatorii, inclusiv cele privind capitalul inițial, ar trebui să corespundă riscului aferent serviciului de plată în cauză prestat de instituția de plată. Ar trebui să se considere că Prestatorii de servicii de plată care prestează doar servicii de inițiere a plății ar trebui considerați ca prezentând un risc mediu în ceea ce privește capitalul inițial.

(35) Prestatorii de servicii de inițiere a plății și prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, atunci când furnizează exclusiv respectivele servicii, nu dețin fondurile clienților. În consecință, ar fi disproporționat să se impună cerințe de fonduri proprii pentru acești noi participanți pe piață. Cu toate acestea, este important ca aceștia să își poată îndeplini obligațiile aferente activităților lor. Prin urmare, ar trebui să li se impună să dețină o asigurare de răspundere civilă profesională sau o garanție comparabilă. ABE ar trebui să elaboreze orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind criteriile pe baza cărora statele membre să stabilească suma minimă a asigurării de răspundere civilă profesională sau a garanției comparabile. ABE nu ar trebui să facă distincție între asigurarea de răspundere civilă profesională și garanția comparabilă, întrucât acestea ar trebui să fie interschimbabile.

(36) Pentru a evita abuzurile la adresa dreptului de stabilire, este necesar să se impună ca instituția de plată care solicită autorizarea într-un stat membru să furnizeze cel puțin o parte din activitatea sa de prestare de servicii de plată în statul membru respectiv.

(37) Ar trebui să se prevadă ca fondurile utilizatorilor serviciilor de plată să fie păstrate separat de fondurile instituției de plată. Cerințele în materie de protejare a fondurilor sunt necesare în momentul în care o instituție de plată se află în posesia fondurilor utilizatorilor serviciilor de plată. În situația în care aceeași instituție de plată execută o operațiune de plată atât pentru plătitor, cât și pentru beneficiarul plății și în care plătitorului i se pune la dispoziție o linie de credit, ar putea fi oportun să se protejeze fondurile în favoarea beneficiarului plății din momentul în care acestea reprezintă creanța beneficiarului plății față de instituția de plată. De asemenea, instituțiile de plată ar trebui să fie supuse unor obligații stringente în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.

(38) Prezenta directivă nu modifică obligațiile instituțiilor de plată în ceea ce privește raportarea și obligațiile acestora de a efectua auditarea conturilor lor anuale și consolidate. Instituțiile de plată ar trebui să își întocmească conturile anuale și conturile consolidate în conformitate cu Directiva 86/635/CEE a Consiliului (12) și Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (13). Conturile anuale și conturile consolidate urmează să fie auditate, cu excepția cazului în care instituția de plată este exceptată de la această obligație în temeiul directivelor respective.

(39) Atunci când prestează unul sau mai multe dintre serviciile de plată care fac obiectul prezentei directive, prestatorii de servicii de plată ar trebui să dețină întotdeauna conturi de plăți folosite exclusiv pentru operațiuni de plată. Pentru ca prestatorii de servicii de plată să poată presta servicii de plată, este esențial ca aceștia să aibă posibilitatea de a deschide și de a administra conturi la instituții de credit. Statele membre ar trebui să se asigure că accesul la respectivele conturi este furnizat într-o manieră nediscriminatorie și proporțională cu scopul legitim pe care îl urmărește. Deși accesul poate fi elementar, ar trebui să fie întotdeauna suficient de extins pentru ca instituția de plată să își poată presta serviciile fără restricții și eficient.

(40) Prezenta directivă ar trebui să reglementeze acordarea de credit de către instituțiile de plată, și anume acordarea de linii de credit și emiterea de carduri de credit, doar dacă acesta este strâns legat de serviciile de plată. Numai în cazul în care acordarea creditului se face cu scopul de a facilita efectuarea serviciilor de plată, fiind vorba de un credit pe termen scurt acordat pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni, inclusiv sub forma unui credit care poate fi reînnoit, este oportun să se permită instituțiilor de plată să acorde un astfel de credit în ceea ce privește activitățile lor transfrontaliere, cu condiția ca acest credit să fie refinanțat folosind în principal fondurile proprii ale instituției de plată, precum și alte fonduri de pe piețele de capital, și nu fondurile deținute pe seama clienților în scopul efectuării de servicii de plată. Aceste norme nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14) sau altor dispoziții relevante ale dreptului Uniunii sau măsurilor naționale referitoare la condițiile de acordare a creditelor pentru consumatori care nu sunt armonizate prin prezenta directivă.

(41) În general, s-a dovedit că există o cooperare satisfăcătoare între autoritățile naționale competente responsabile cu acordarea de autorizații instituțiilor de plată, cu efectuarea de controale și cu luarea de decizii privind retragerea autorizațiilor respective. Cu toate acestea, cooperarea dintre autoritățile competente ar trebui consolidată, atât în ceea ce privește informațiile schimbate între acestea, cât și pentru aplicarea și interpretarea într-o manieră consecventă a prezentei directive, în cazurile în care o instituție de plată autorizată ar dori să presteze servicii de plată în alt stat membru decât statul membru de origine, exercitându-și astfel dreptul de stabilire sau libertatea de a presta servicii („procedura de pașaport”), inclusiv prin intermediul internetului. ABE ar trebui să sprijine soluționarea litigiilor dintre autoritățile competente în contextul cooperării transfrontaliere în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. De asemenea, ABE ar trebui să pregătească un set de proiecte de standarde tehnice de reglementare privind cooperarea și schimbul de date.

(42) Pentru a crește transparența funcționării instituțiilor de plată autorizate de autoritățile competente ale statului membru de origine sau înregistrate pe lângă acestea, inclusiv a agenților acestora, și pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în Uniune, este necesar să se asigure un acces facil al publicului la lista entităților care furnizează servicii de plată. În consecință, ABE ar trebui să instituie și să gestioneze un registru central în care să publice o listă cu denumirile entităților care furnizează servicii de plată. Statele membre ar trebui să se asigure că datele pe care le furnizează sunt actualizate. Aceste măsuri ar trebui să contribuie, de asemenea, la consolidarea cooperării dintre autoritățile competente.

(43) Disponibilitatea unor informații exacte și actualizate ar trebui crescută solicitând instituțiilor de plată să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine, fără întârzieri nejustificate, în privința oricăror modificări care afectează exactitatea informațiilor și a dovezilor furnizate ca parte a procesului de autorizare, inclusiv în ceea ce privește agenții sau entitățile suplimentare către care sunt externalizate anumite activități. Autoritățile competente ar trebui să verifice, în cazul existenței unor suspiciuni, corectitudinea informațiilor primite.

(44) Statele membre ar trebui să poată solicita ca instituțiile de plată care funcționează pe teritoriul lor și al căror sediu central este situat în alt stat membru să le transmită periodic rapoarte privind activitățile pe care le desfășoară pe teritoriile acestora, în scopuri de informare sau în scopuri statistice. În cazul în care instituțiile de plată funcționează în temeiul dreptului de stabilire, ar trebui să fie posibil ca aceste informații să fie utilizate pentru monitorizarea conformității cu titlurile III și IV ale prezentei directive, iar statele membre ar trebui să fie în măsură să impună instituțiilor de plată respective să numească un punct central de contact pe teritoriul acestora, pentru a facilita supravegherea rețelelor de agenți de către autoritățile competente. ABE ar trebui să elaboreze proiecte de standarde de reglementare care să stabilească criteriile pentru a determina momentul oportun al desemnării unui punct central de contact, precum și funcțiile posibile ale acestuia. Obligația de a desemna un punct central de contact ar trebui să fie proporțională cu obiectivul urmărit de comunicare adecvată și de raportare a informațiilor privind conformarea cu titlurile III și IV în statul membru gazdă.

(45) În situații de urgență, dacă este necesar să se acționeze imediat pentru a gestiona o amenințare gravă la adresa interesului colectiv al utilizatorilor serviciilor de plată din statul membru gazdă, precum frauda pe scară largă, autoritățile competente ale statului membru gazdă ar trebui să poată lua măsuri preventive, în paralel cu cooperarea transfrontalieră dintre autoritățile competente ale statului membru gazdă și statului membru de origine și sub rezerva măsurilor luate de autoritatea competentă a statului membru de origine. Măsurile respective ar trebui să fie adecvate, proporționale cu obiectivul urmărit, nediscriminatorii și de natură temporară. Măsurile ar trebui să fie justificate în mod corespunzător. Autoritățile competente ale statului membru de origine al instituției de plată relevante și alte autorități vizate, cum ar fi Comisia și ABE, ar trebui să fie informate în prealabil sau, dacă acest lucru nu este posibil având în vedere situația de urgență, fără întârzieri nejustificate.

(46) Prezenta directivă precizează setul minim de competențe pe care ar trebui să le aibă autoritățile competente pentru supravegherea respectării normelor de către instituțiile de plată, dar aceste competențe trebuie exercitate cu respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv a dreptului la viață privată. Fără a aduce atingere controlului exercitat de o autoritate independentă (autoritate națională de protecție a datelor), în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, statele membre ar trebui să instituie garanții adecvate și eficace în cazul în care exercitarea respectivelor competențe ar putea conduce la abuzuri sau la acte arbitrare care implică încălcări grave ale respectivelor drepturi, de exemplu prin autorizarea prealabilă din partea autorității judiciare a statului membru în cauză, dacă este cazul.

(47) Este important să se asigure că toate persoanele care prestează servicii de plată sunt obligate să respecte un anumit nivel minim de cerințe juridice și de reglementare. Astfel, este oportun să se impună înregistrarea identității și a situării geografice a tuturor persoanelor care prestează servicii de plată, inclusiv a persoanelor care nu îndeplinesc toate condițiile pentru autorizarea ca instituții de plată. Această abordare este în acord cu argumentarea recomandării speciale VI a Grupului de Acțiune Financiară Internațională privind prevenirea spălării banilor, care prevede un mecanism prin care prestatorii de servicii de plată care nu pot îndeplini toate condițiile prevăzute în recomandarea respectivă să poată fi totuși considerați instituții de plată. În acest scop, chiar și în cazul în care persoanele sunt scutite total sau parțial de condițiile de autorizare, statele membre ar trebui să le înscrie în registrul instituțiilor de plată. Cu toate acestea, este esențial ca posibilitatea acordării de derogări să fie condiționată de cerințe stricte referitoare la valoarea operațiunilor de plată. Instituțiile de plată care beneficiază de o derogare nu ar trebui să beneficieze de dreptul de stabilire sau de libertatea de a presta servicii și nu ar trebui să exercite indirect aceste drepturi atunci când sunt membre ale unui sistem de plată.

(48) Având în vedere natura specifică a activității realizate și riscurile legate de furnizarea de servicii de informare cu privire la conturi, este oportun să se prevadă un regim prudențial specific pentru prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi. Prestatorilor de servicii de informare cu privire la conturi ar trebui să li se permită să furnizeze servicii transfrontaliere, beneficiind de regulile privind „procedura de pașaport”.

(49) Este esențial ca orice prestator de servicii de plată să poată avea acces la serviciile infrastructurilor tehnice ale sistemelor de plată. Cu toate acestea, un astfel de acces ar trebui să facă obiectul unor cerințe adecvate, pentru a asigura integritatea și stabilitatea sistemelor în cauză. Fiecare prestator de servicii de plată care solicită participarea la un sistem de plată ar trebui să își asume riscul reprezentat de propria alegere a sistemului și să furnizeze sistemului de plată dovezi că organizarea sa internă este suficient de solidă pentru a face față tuturor tipurilor de riscuri. Respectivele sisteme de plată includ în general schemele de carduri cvadripartite și principalele sisteme de procesare a transferurilor-credit și a debitărilor directe. Pentru a asigura egalitatea de tratament în întreaga Uniune între diversele categorii de prestatori de servicii de plată autorizați, în conformitate cu termenii autorizației care le-a fost acordată, este necesară clarificarea normelor privind accesul la sistemele de plată.

(50) Ar trebui să se prevadă tratamentul nediscriminatoriu al instituțiilor de plată și de credit autorizate, astfel încât toți prestatorii de servicii de plată aflați în concurență în cadrul pieței interne să poată recurge la serviciile infrastructurilor tehnice ale acestor sisteme de plată, în aceleași condiții. Este oportun să se prevadă un tratament diferit pentru prestatorii de servicii de plată autorizați și pentru cei care beneficiază de o derogare în temeiul prezentei directive, precum și de derogarea în temeiul articolului 3 din Directiva 2009/110/CE, având în vedere diferențele existente între cadrele prudențiale ale acestora. În orice caz, diferențele în privința condițiilor legate de preț ar trebui permise doar în cazul în care acestea sunt motivate de diferențe între costurile suportate de prestatorii de servicii de plată. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a limita accesul la sistemele cu importanță sistemică în conformitate cu Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15) sau competenței BCE și a Sistemului European al Băncilor Centrale în ceea ce privește accesul la sisteme de plată.

(51) Prezenta directivă nu aduce atingere domeniului de aplicare al Directivei 98/26/CE. Cu toate acestea, pentru a asigura concurența loială între prestatorii de servicii de plată, un participant la un sistem de plată desemnat supus condițiilor prevăzute de Directiva 98/26/CE care furnizează servicii în legătură cu un astfel de sistem unui prestator de servicii de plată autorizat sau înregistrat ar trebui de asemenea să acorde accesul la astfel de servicii, atunci când este solicitat în acest sens, într-o manieră obiectivă, proporțională și nediscriminatorie, oricărui alt prestator de servicii de plată autorizat sau înregistrat. Prestatorii de servicii de plată cărora li se acordă acest acces nu ar trebui, cu toate acestea, să fie considerați participanți astfel cum sunt definiți în Directiva 98/26/CE și, implicit, nu ar trebui să beneficieze de protecția acordată de respectiva directivă.

(52) Dispozițiile privind accesul la sistemele de plată nu ar trebui să se aplice sistemelor create și operate de un singur prestator de servicii de plată. Astfel de sisteme de plată pot funcționa fie în concurență directă cu sistemele de plată, fie, în cele mai multe cazuri, într-o nișă de piață care nu este acoperită în mod corespunzător de sistemele de plată. Astfel de sisteme includ schemele tripartite, cum ar fi schemele de carduri tripartite, în măsura în care acestea nu funcționează niciodată ca scheme de carduri cvadripartite de facto, de exemplu bazându-se pe deținătorii de licență, pe agenți sau pe partenerii de comarcare. De asemenea, aceste sisteme includ, de regulă, serviciile de plată furnizate de prestatorii de servicii de telecomunicații în care operatorul schemei este prestatorul de servicii de plată atât pentru plătitor, cât și pentru beneficiarul plății, precum și sistemele interne ale grupurilor bancare. Pentru a stimula concurența pe care aceste sisteme de plată închise o pot face sistemelor de plată consacrate existente, nu ar fi oportun să se acorde unor terți accesul la aceste sisteme de plată închise particulare. Cu toate acestea, astfel de sisteme ar trebui să fie supuse întotdeauna normelor naționale și ale Uniunii în materie de concurență, care pot conține cerința de acordare a accesului la aceste scheme pentru a menține concurența efectivă pe piețele serviciilor de plată.

(53) Deoarece consumatorii și întreprinderile nu se află în aceeași poziție, aceștia nu necesită același nivel de protecție. Deși este important să se garanteze drepturile consumatorilor prin dispoziții de la care să nu se poată deroga prin contract, este rezonabil să se permită întreprinderilor și organizațiilor să convină altfel atunci când nu realizează operațiuni în care sunt implicați consumatorii. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a dispune ca microîntreprinderile, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (16), să fie tratate în același mod ca și consumatorii. În orice caz, anumite dispoziții de bază ale prezentei directive ar trebui să se aplice în toate cazurile, indiferent de statutul utilizatorului.

(54) Prezenta directivă ar trebui să specifice obligațiile prestatorilor de servicii de plată în ceea ce privește furnizarea de informații către utilizatorii serviciilor de plată, care ar trebui să primească aceleași nivel ridicat de informații clare cu privire la serviciile de plată, pentru a putea alege în cunoștință de cauză și pentru a-și putea exercita liber opțiunile în cadrul Uniunii. În interesul transparenței, prezenta directivă stabilește cerințele armonizate necesare pentru a garanta furnizarea către utilizatorii serviciilor de plată a unor informații necesare, suficiente și ușor de înțeles cu privire atât la contractul de servicii de plată, cât și la operațiunile de plată. Pentru a promova funcționarea fără obstacole a pieței unice a serviciilor de plată, statele membre ar trebui să adopte doar acele dispoziții în materie de informare stabilite prin prezenta directivă.

(55) Consumatorii ar trebui să fie protejați împotriva practicilor neloiale sau înșelătoare, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17), precum și cu Directivele 2000/31/CE (18), 2002/65/CE (19), 2008/48/CE, 2011/83/UE (20) și 2014/92/UE (21) ale Parlamentului European și ale Consiliului Dispozițiile acestor directive rămân aplicabile. Cu toate acestea, ar trebui să fie clarificată, în special, relația dintre cerințele de informare precontractuală prevăzute în prezenta directivă și cele prevăzute în Directiva 2002/65/CE.

(56) Pentru a spori eficiența, informațiile a căror comunicare este obligatorie ar trebui să fie proporționale cu nevoile utilizatorilor și comunicate într-un format standard. Cu toate acestea, cerințele în materie de informare cu privire la o operațiune de plată singulară ar trebui să difere de cele cu privire la un contract-cadru care prevede o serie de operațiuni de plată.

(57) În practică, contractele-cadru și operațiunile de plată reglementate de acestea sunt mult mai des întâlnite și mai importante din punct de vedere economic decât operațiunile de plată singulare. Dacă există un cont de plăți sau un instrument de plată specific, este obligatoriu un contract-cadru. Din acest motiv, cerințele de informare prealabilă privind contractele-cadru ar trebui să fie detaliate, iar informațiile ar trebui să fie furnizate întotdeauna pe suport de hârtie sau pe alte suporturi durabile, cum ar fi documente imprimate de imprimantele pentru extrase de cont, CD-ROM-uri, DVD-uri și hard diskuri ale calculatoarelor personale pe care se stochează poșta electronică, precum și site-uri de internet, cu condiția ca aceste site-uri să fie accesibile pentru consultare ulterioară pentru o perioadă de timp suficientă pentru scopurile accesării informației respective și cu condiția ca site-urile respective să permită reproducerea informațiilor stocate într-o formă neschimbată. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca prestatorul de servicii de plată și utilizatorul serviciilor de plată să convină în contractul-cadru cu privire la modul în care se vor furniza informațiile ulterioare privind operațiunile de plată executate, hotărând, de exemplu, ca în cazul furnizării de servicii bancare prin internet, toate informațiile privind contul de plăți să fie puse la dispoziție online.

(58) În cazul operațiunilor de plată singulare, informațiile esențiale sunt singurele pe care prestatorul de servicii de plată ar trebui să le furnizeze întotdeauna din proprie inițiativă. Deoarece plătitorul este, de obicei, prezent în momentul în care dă ordinul de plată, nu ar trebui să fie necesar să se prevadă ca informațiile respective să fie furnizate de fiecare dată pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil. Prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată să furnizeze informațiile pe cale orală la ghișeu sau să le facă ușor accesibile într-un alt mod, de exemplu afișând condițiile, pe un panou de informare, la punctul de lucru. De asemenea, ar trebui să fie disponibile informații referitoare la locul unde pot fi obținute alte informații mai detaliate, de exemplu, pe pagina de internet. Cu toate acestea, ar trebui ca, la cererea consumatorului, informațiile esențiale să fie furnizate pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.

(59) Prezenta directivă ar trebui să prevadă dreptul consumatorilor de a primi gratuit informații relevante înainte de a deveni parte la vreun contract de servicii de plată. Consumatorii ar trebui de asemenea să poată solicita pe suport de hârtie informații prealabile, precum și contractul-cadru, gratuit și în orice moment pe durata relației contractuale, pentru a avea posibilitatea de a compara serviciile și condițiile oferite de prestatorii de servicii de plată în caz de litigiu, să își verifice drepturile și obligațiile contractuale, menținându-se astfel un nivel ridicat al protecției consumatorilor. Dispozițiile menționate ar trebui să fie compatibile cu Directiva 2002/65/CE. Dispozițiile explicite privind informațiile gratuite prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să aibă efectul de a permite impunerea unor comisioane pentru informațiile furnizate consumatorilor în temeiul altor directive aplicabile.

(60) Modul în care informațiile necesare urmează să fie furnizate utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul serviciilor de plată ar trebui să țină seama de nevoile utilizatorului, precum și de aspectele tehnice practice și de eficiența din punctul de vedere al costurilor, în funcție de situație, ținând seama de acordul din contractul de servicii de plată respectiv. Prezenta directivă ar trebui să distingă între două moduri în care informația urmează să fie transmisă de către prestatorul de servicii de plată: fie informația ar trebui să fie furnizată, cu alte cuvinte să fie comunicată activ, la momentul potrivit, de către prestatorul de servicii de plată, în conformitate cu cerințele prezentei directive, fără vreo solicitare din partea utilizatorului serviciilor de plată, fie informațiile ar trebui să fie puse la dispoziția utilizatorului serviciilor de plată, pe baza unei cereri de informare. În a doua situație, utilizatorul serviciilor de plată ar trebui să joace un rol activ pentru a obține informațiile respective, cum ar fi solicitarea expresă a acestora de la prestatorul de servicii de plată, consultarea contului său bancar online sau introducerea cardului său bancar într-o imprimantă pentru extrase de cont. În acest scop, prestatorul de servicii de plată ar trebui să garanteze că accesul la informațiile respective este posibil și că informațiile se află la dispoziția utilizatorului serviciilor de plată.

(61) Consumatorul ar trebui să primească, fără comisioane suplimentare, informații de bază privind operațiunile de plată executate. În cazul unei operațiuni de plată singulare, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să perceapă un comision separat pentru aceste informații. În mod similar, informațiile ulterioare privind operațiunile de plată în temeiul unui contract-cadru ar trebui furnizate lunar gratuit. Cu toate acestea, având în vedere importanța transparenței în materie de tarifare și de nevoile diferite ale clienților, părțile ar trebui să poată să convină cu privire la stabilirea unor comisioane pentru comunicarea mai frecventă a informațiilor sau pentru comunicarea de informații suplimentare. Pentru a ține seama de diversele practici naționale, ar trebui să se permită statelor membre să se impună ca extrasele de cont lunare pentru conturile de plăți pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil să fie furnizate întotdeauna în mod gratuit.

(62) Pentru a facilita mobilitatea clienților, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia un contract-cadru fără a suporta vreun comision. Cu toate acestea, în cazul contractelor reziliate de consumator la mai puțin de șase luni de la data intrării în vigoare, prestatorilor de servicii de plată ar trebui să li se permită să aplice comisioane în conformitate cu costurile suportate din cauza rezilierii contractului-cadru de către consumator. Pentru consumatori, perioada de preaviz convenită ar trebui să nu fie mai lungă de o lună, iar pentru prestatorii de servicii de plată aceasta ar trebui să nu fie mai scurtă de două luni. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligației prestatorului de servicii de plată de a rezilia contractul de servicii de plată în circumstanțe excepționale, în temeiul altor dispoziții relevante din dreptul Uniunii sau din dreptul intern, cum ar fi cele privind spălarea banilor și finanțarea terorismului, orice acțiune care urmărește înghețarea unor fonduri sau orice altă măsură specifică legată de prevenirea și investigarea infracțiunilor.

(63) Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, în interesul consumatorului, de a menține sau de a introduce restricții sau interdicții privind modificările unilaterale ale clauzelor unui contract-cadru, de exemplu dacă nu există un motiv justificat pentru o astfel de modificare.

(64) Dispozițiile contractuale nu ar trebui, prin obiectul sau efectele acestora, să discrimineze consumatorii cu reședința legală în Uniune din motive de naționalitate sau de reședință. De exemplu, atunci când un contract-cadru prevede dreptul de a bloca instrumentul de plată din motive justificate în mod obiectiv, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să aibă posibilitatea de a invoca acest drept doar pentru că utilizatorul serviciilor de plată și-a schimbat reședința în interiorul Uniunii.

(65) În ceea ce privește comisioanele, experiența a demonstrat că împărțirea acestora între plătitor și beneficiarul plății constituie sistemul cel mai eficient, deoarece ușurează procesarea complet automatizată a plăților. Prin urmare, ar trebui să se prevadă ca, în cadrul procedurii obișnuite, prestatorul de servicii de plată al plătitorului și cel al beneficiarului plății să perceapă comisioanele direct de la aceștia. Valoarea comisioanelor percepute poate fi și zero, deoarece dispozițiile prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere practicii prin care prestatorul de servicii de plată nu percepe consumatorilor comisioane la creditarea conturilor acestora. În mod similar, în funcție de temenii contractului, un prestator de servicii de plată are posibilitatea de a percepe comisioane pentru utilizarea serviciului de plată doar de la beneficiarul plății (comerciantul), caz în care plătitorul nu trebuie să plătească comisioane. Sistemele de plată pot impune taxe sub forma unui abonament. Dispozițiile privind suma transferată sau comisioanele percepute nu au niciun efect direct asupra tarifelor aplicate de prestatorii de servicii de plată sau de alți intermediari.

(66) Practicile naționale diferite în ceea ce privește comisioanele aplicate pentru utilizarea unui instrument de plată („suprataxare”) au generat o situație foarte eterogenă pe piața plăților din Uniune și au devenit o sursă de confuzie pentru consumatori, în special în contextul comerțului electronic și transfrontalier. Comercianții stabiliți în statele membre în care suprataxarea este autorizată oferă produse și servicii în statele membre în care suprataxarea este interzisă și aplică suprataxarea consumatorului. De asemenea, există multe exemple de comercianți care au impus consumatorilor costuri mult mai ridicate decât costul suportat de respectivii comercianți pentru utilizarea unui anumit instrument de plată. În plus, un argument solid pentru revizuirea practicilor de suprataxare este susținut de faptul că Regulamentul (UE) 2015/751 stabilește norme pentru comisioanele interbancare aplicabile plăților cu cardul. Comisioanele interbancare constituie principalul component al comisioanelor comerciale pentru carduri și pentru plățile cu cardul. Suprataxarea este practica de orientare utilizată uneori de către comercianți pentru a compensa costurile suplimentare ale plăților cu cardul. Regulamentul (UE) 2015/751 impune limite pentru nivelul comisioanelor interbancare. Respectivele limite se vor aplica înainte de interdicția stabilită de prezenta directivă. În consecință, statele membre ar trebui să aibă în vedere să împiedice beneficiarii plății să solicite comisioane pentru utilizarea instrumentelor de plată pentru care comisioanele interbancare sunt reglementate în capitolul II din Regulamentul (UE) 2015/751.

(67) Deși prezenta directivă recunoaște relevanța instituțiilor de plată, instituțiile de credit rămân principala cale de acces pentru consumatori în vederea obținerii de instrumente de plată. Emiterea unui instrument de plată cu cardul de către un prestator de servicii de plată, indiferent dacă este o instituție de credit sau o instituție de plată, alta decât cea care oferă servicii de cont clientului, ar permite creșterea concurenței pe piață și, prin urmare, mai multe opțiuni și o ofertă mai bună pentru consumatori. În timp ce, în prezent, majoritatea plăților la punctul de vânzare se efectuează cu cardul, gradul actual de inovare în domeniul plăților ar putea duce la apariția rapidă a unor noi canale de plată în anii următori. Prin urmare, este oportun ca, în cadrul revizuirii prezentei directive, Comisia, să acorde o atenție deosebită acestor evoluții, și necesității de a revizui domeniul de aplicare al dispozițiilor privind confirmarea disponibilității fondurilor. Pentru prestatorul de servicii de plată care emite un instrument de plată cu cardul, în special carduri de debit, obținerea unei confirmări cu privire la disponibilitatea fondurilor în contul clientului de la prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont ar permite emitentului să gestioneze mai bine și să reducă în mod corespunzător riscul de credit al acestuia. În același timp, confirmarea respectivă nu ar trebui să permită prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont să blocheze fonduri în contul de plăți al plătitorului.

(68) Utilizarea unui card sau a unui instrument de plată cu cardul pentru efectuarea unei plăți declanșează deseori generarea unui mesaj de confirmare a disponibilității fondurilor și a două operațiuni de plată rezultate. Prima operațiune are loc între emitent și prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont comerciantului, iar cea de a doua, de obicei o debitare directă, are loc între prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului și emitent. Ambele operațiuni ar trebui tratate în același mod ca orice altă operațiune echivalentă. Un prestator de servicii de plată care emite instrumente de plată cu cardul ar trebui să se supună acelorași obligații în temeiul prezentei directive, indiferent dacă este sau nu prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului, în special din punctul de vedere al responsabilității (de exemplu, autentificarea) și în ceea ce privește răspunderea față de diferiții participanți din lanțul plăților. Întrucât cererea prestatorului de servicii de plată și confirmarea cu privire la disponibilitatea fondurilor se pot efectua prin canalele de comunicare sigure existente, prin procedurile și infrastructurile tehnice existente pentru comunicarea dintre prestatorii de servicii de inițiere a plății sau prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi și prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, respectând în același timp măsurile de securitate necesare, nu ar trebui să existe niciun cost suplimentar pentru prestatorii de servicii de plată sau pentru titularii de carduri. În plus, dacă operațiunea de plată are loc într-un mediu de internet (pe site-ul internet al comerciantului) sau într-un spațiu de vânzare cu amănuntul, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont ar trebui să fie obligat să furnizeze confirmarea solicitată de către emitent doar în cazul în care conturile deținute de prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont sunt accesibile în format electronic pentru respectiva confirmare, cel puțin online. Având în vedere natura specifică a monedei electronice, nu ar trebui să fie posibil ca acest mecanism să se aplice operațiunilor de plată inițiate prin instrumente de plată cu cardul în care este stocată monedă electronică, astfel cum este definită în Directiva 2009/110/CE.

(69) Obligația de a păstra în siguranță elementele de securitate personalizate este de cea mai mare importanță pentru a proteja fondurile utilizatorului serviciilor de plată și pentru a limita riscurile legate de fraudă și accesul neautorizat la contul de plăți. Cu toate acestea, clauzele și condițiile sau alte obligații impuse de prestatorii de servicii de plată utilizatorilor serviciilor de plată în ceea ce privește păstrarea în siguranță a elementelor de securitate personalizate nu ar trebui elaborate în așa fel încât să împiedice utilizatorii serviciilor de plată să beneficieze de serviciile oferite de alți prestatori de servicii de plată, inclusiv de servicii de inițiere a plății și de servicii de informare cu privire la conturi. În plus, clauzele și condițiile respective nu ar trebui să conțină nicio dispoziție care ar face mai dificilă în vreun fel utilizarea serviciilor de plată ale altor prestatori de servicii de plată autorizați sau înregistrați în temeiul prezentei directive.

(70) Pentru a reduce riscurile și consecințele operațiunilor de plată executate în mod neautorizat sau incorect, utilizatorul serviciilor de plată ar trebui să informeze în cel mai scurt timp prestatorul de servicii de plată asupra oricărei contestații cu privire la operațiuni de plată presupuse a fi neautorizate sau a fi fost executate incorect, cu condiția ca prestatorul de servicii de plată să își fi îndeplinit obligațiile în materie de informare care îi revin în temeiul prezentei directive. Dacă termenul-limită de notificare este respectat de utilizatorul serviciilor de plată, acesta ar trebui să fie în măsură să își exercite revendicările în condițiile termenelor de prescripție din dreptul intern. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze alte litigii dintre utilizatorii și prestatorii serviciilor de plată.

(71) În cazul unei operațiuni de plată neautorizate, prestatorul de servicii de plată ar trebui să ramburseze plătitorului imediat valoarea operațiunii respective. Cu toate acestea, în cazul în care există o suspiciune crescută cu privire la o operațiune neautorizată care rezultă din comportamentul fraudulos al utilizatorului serviciilor de plată și în cazul în care suspiciunea este întemeiată pe motive obiective care sunt comunicate autorității naționale competente, prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată efectua, într-un termen rezonabil, o investigație înainte de rambursarea plătitorului. Pentru a proteja plătitorul de orice dezavantaj, data valutei creditării aferente rambursării ar trebui să nu fie o dată ulterioară celei la care a fost debitată suma. Pentru a oferi utilizatorului serviciilor de plată un stimulent pentru a notifica prestatorului de servicii de plată, fără întârzieri nejustificate, orice furt sau pierdere a unui instrument de plată, reducând astfel riscul unor operațiuni de plată neautorizate, utilizatorul ar trebui să fie răspunzător doar pentru o sumă foarte limitată, cu excepția cazului în care utilizatorul serviciilor de plată a acționat fraudulos sau a dat dovadă de neglijență gravă. În acest context, suma de 50 EUR pare să fie adecvată pentru a garanta un nivel armonizat și ridicat de protecție în cadrul Uniunii. Răspunderea nu ar trebui să se aplice în cazul în care plătitorul nu este în măsură să ia cunoștință de pierderea, de furtul sau de deturnarea instrumentului de plată. În plus, odată ce utilizatorii au notificat unui prestator de servicii de plată că există posibilitatea ca instrumentul lor de plată să fi fost utilizat în mod fraudulos, utilizatorii serviciilor de plată nu ar trebui să fie obligați să acopere nicio altă pierdere care rezultă din utilizarea neautorizată a instrumentului respectiv. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere răspunderii prestatorilor de servicii de plată pentru securitatea tehnică a propriilor produse.

(72) În evaluarea posibilei neglijențe sau a neglijenței grave din partea utilizatorului serviciilor de plată ar trebui să se țină seama de toate circumstanțele. Dovezile și gradul de presupusă neglijență ar trebui evaluate, în general, în conformitate cu dreptul intern. Cu toate acestea, în timp ce noțiunea de „neglijență” presupune o încălcare a obligației de diligență, o „neglijență gravă” ar trebui să însemne mai mult decât o simplă neglijență, implicând comportamente care prezintă un grad semnificativ de imprudență, de exemplu păstrarea elementelor de securitate utilizate pentru autorizarea unei operațiuni de plată lângă instrumentul de plată, într-un format deschis și ușor de detectat pentru terți. Termenii și condițiile contractuale privind furnizarea și utilizarea unui instrument de plată care ar avea ca efect creșterea sarcinii probei pentru consumator sau reducerea sarcinii probei pentru emitent ar trebui considerate nule și neavenite. În plus, în anumite situații și în special atunci când instrumentul de plată nu este prezent în punctul de vânzare, cum ar fi în cazul plăților online, prestatorul de servicii de plată ar trebui să fie obligat să prezinte dovezi în sprijinul presupusei neglijențe, întrucât, în astfel de cazuri, plătitorul dispune de mijloace foarte limitate pentru a face acest lucru.

(73) Ar trebui să se prevadă repartizarea pierderilor în cazul operațiunilor de plată neautorizate. Este posibil să se aplice dispoziții diferite utilizatorilor serviciilor de plată care nu sunt consumatori, deoarece astfel de utilizatori se află în mod normal într-o poziție mai bună pentru a evalua riscul de fraudă și pentru a lua măsuri de combatere a acestuia. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, plătitorul ar trebui să aibă întotdeauna posibilitatea de a adresa o solicitare de rambursare prestatorului său de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, chiar și atunci când în operațiunea de plată este implicat un prestator de servicii de inițiere a plății. Acest lucru nu aduce atingere repartizării răspunderii între prestatorii de servicii de plată.

(74) În cazul serviciilor de inițiere a plății, drepturile și obligațiile utilizatorilor serviciilor de plată și ale prestatorilor de servicii de plată implicați ar trebui să fie corespunzătoare serviciului prestat. În special, alocarea răspunderii între prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de cont și prestatorul de servicii de inițiere a plății implicați în operațiune ar trebui să îi oblige pe aceștia să își asume responsabilitatea pentru părțile din operațiune care sunt sub controlul fiecăruia dintre aceștia.

(75) Prezenta directivă vizează sporirea protecției consumatorilor în cazul operațiunilor de plată cu cardul în care cuantumul precis al operațiunii nu este cunoscut la momentul în care plătitorul își dă consimțământul de a executa operațiunea de plată, de exemplu la stațiile automate de alimentare cu combustibil, pentru contractele de închiriere de autoturisme sau pentru rezervările la hotel. Prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui să poată bloca fonduri în contul de plăți al plătitorului doar dacă plătitorul și-a dat consimțământul în legătură cu cuantumul exact al fondurilor care urmează să fie blocate, iar respectivele fonduri ar trebui să fie deblocate fără întârzieri nejustificate după primirea informațiilor cu privire la valoarea exactă a operațiunii de plată și, cel târziu, imediat după primirea ordinului de plată.

(76) Proiectul SEPA vizează dezvoltarea în continuare a serviciilor de plată comune la nivelul Uniunii, care urmează să înlocuiască serviciile naționale de plată actuale în ceea ce privește plățile denominate în euro. În vederea asigurării unei migrări complete la operațiuni de transfer-credit și de debitare directă pe teritoriul întregii Uniuni, Regulamentul (UE) nr. 260/2012 stabilește cerințele tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer-credit și de debitare directă în euro. În ceea ce privește debitările directe, respectivul regulament prevede că plătitorul își dă consimțământul atât beneficiarului plății, cât și prestatorului de servicii de plată al plătitorului (direct sau indirect prin intermediul beneficiarului plății) și că mandatele, împreună cu modificările sau anularea ulterioară, se stochează de către beneficiarul plății sau de către un terț, pe seama beneficiarului plății. Actuala și, până în prezent, singura schemă paneuropeană de debitare directă pentru plățile în euro ale consumatorilor dezvoltat de Consiliul European al Plăților se bazează pe principiul că mandatul de a executa o debitare directă este acordat de către plătitor beneficiarului plății și, împreună cu modificările sau anularea ulterioară, se stochează de către beneficiarul plății. Mandatul poate fi de asemenea stocat de către un terț, pe seama beneficiarului plății. Pentru a asigura un sprijin public amplu în favoarea SEPA și pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în cadrul SEPA, schema paneuropeană de debitare directă existent prevede un drept necondiționat la rambursare pentru plățile autorizate. Reflectând această realitate, prezenta directivă urmărește să instituie dreptul necondiționat la rambursare, ca o cerință generală pentru toate operațiunile de debitare directă efectuate în euro în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, în paralel cu SEPA, schemele tradiționale de debitare directă în alte monede decât euro continuă să existe în statele membre a căror monedă nu este euro. Respectivele scheme se dovedesc a fi eficiente și asigură același nivel ridicat de protecție a plătitorului prin alte garanții, care nu sunt întotdeauna bazate pe dreptul necondiționat la rambursare. În cazul respectiv, plătitorul ar trebui să fie protejat de norma generală a rambursării care se aplică dacă operațiunea de plată executată depășește suma la care plătitorul s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil. În plus, statele membre ar trebui să poată stabili norme privind dreptul la rambursare care sunt mai avantajoase pentru plătitor. Există o cerere reală pentru anumite produse de debitare directă în euro în cadrul SEPA, astfel cum este demonstrat de existența în continuare a anumitor servicii tradiționale de plată în euro în unele state membre. Ar fi adecvat să se permită ca plătitorul și prestatorul de servicii de plată al plătitorului să convină într-un contract-cadru că plătitorul nu are dreptul la nicio rambursare în cazul în care este protejat pentru că și-a exprimat consimțământul de a executa o operațiune direct către prestatorul său de servicii de plată, inclusiv când prestatorul de servicii de plată acționează pe seama beneficiarului plății sau pentru ca informațiile privind operațiunile de plată viitoare au fost transmise sau au fost puse la dispoziția plătitorului în forma convenită cu cel puțin patru săptămâni înainte de data scadenței, de către prestatorul de servicii de plată sau de către beneficiarul plății. În orice caz, plătitorul ar trebui să fie întotdeauna protejat de norma generală de rambursare în cazul operațiunilor de plată neautorizate sau executate incorect.

(77) Pentru planificarea financiară și pentru îndeplinirea la timp a obligațiilor în materie de plată, consumatorii și întreprinderile trebuie să aibă siguranță cu privire la durata de executare a unui ordin de plată. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să stabilească momentul în care drepturile și obligațiile produc efecte, și anume momentul în care prestatorul de servicii de plată primește ordinul de plată, inclusiv când prestatorul de servicii de plată a avut posibilitatea de a-l primi prin mijlocul de comunicare convenit în contractul de servicii de plată, în pofida oricărei implicări anterioare în procesul care a condus la crearea și la transmiterea ordinului de plată, cum ar fi de exemplu verificările privind securitatea și disponibilitatea fondurilor, informațiile privind utilizarea numărului personal de identificare sau emiterea unei promisiuni de plată. Mai mult, primirea unui ordin de plată ar trebui să survină în momentul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului primește ordinul de plată spre debitare din contul plătitorului. Ziua sau momentul în care un beneficiar al plății transmite prestatorului de servicii de plată ordine de plată pentru colectarea, de exemplu, a unor plăți efectuate prin card sau a unor debitări directe, sau când prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății îi acordă o prefinanțare a sumelor corespunzătoare prin creditarea condiționată a unei sume în cont nu ar trebui să fie luate în considerare în acest sens. Utilizatorii ar trebui să se poată baza pe buna executare a unui ordin de plată complet și valid, dacă prestatorul de servicii de plată nu are un motiv statutar sau contractual de a refuza ordinul respectiv. Dacă prestatorul de servicii de plată refuză un ordin de plată, refuzul și motivarea acestuia ar trebui comunicate în cel mai scurt timp utilizatorului serviciilor de plată, sub rezerva cerințelor prevăzute în dreptului Uniunii și în dreptul intern. În cazul în care contractul-cadru prevede că prestatorul de servicii de plată poate percepe un comision pentru refuz, respectivul comision ar trebui să fie justificat în mod obiectiv și ar trebui să fie menținut la un nivel cât mai scăzut cu putință.

(78) Având în vedere celeritatea cu care sistemele de plată moderne, complet automatizate, procesează operațiunile de plată, ceea ce înseamnă că de la un anumit moment ordinele de plată nu pot fi revocate fără costuri mari de intervenție manuală, este necesar să se specifice un termen-limită clar pentru revocarea plății. Cu toate acestea, în funcție de tipul de serviciu de plată și de tipul de ordin de plată, ar trebui să se poată modifica termen-limită pentru revocarea plății prin acordul părților. În acest context, revocarea ar trebui să se aplice doar relației dintre un utilizator al serviciilor de plată și un prestator de servicii de plată, neaducând astfel atingere caracterului irevocabil și definitiv al operațiunilor de plată efectuate prin intermediul sistemelor de plată.

(79) Acest caracter irevocabil nu ar trebui să aducă atingere drepturilor sau obligațiilor prestatorului de servicii de plată, prevăzute în legislația unor state membre, pe baza contractului-cadru al plătitorului sau a actelor cu putere de lege, a actelor administrative sau a orientărilor naționale, de a rambursa plătitorului, în cazul unui litigiu între plătitor și beneficiarul plății, valoarea operațiunii de plată executate. O astfel de rambursare ar trebui considerată drept un nou ordin de plată. În afara acestor cazuri, litigiile care apar în cadrul relației subiacente ordinului de plată ar trebui soluționate doar între plătitor și beneficiarul plății.

(80) În vederea procesării complet integrate și automatizate a plăților și a asigurării securității juridice în ceea ce privește îndeplinirea eventualelor obligații existente între utilizatorii serviciilor de plată, este esențial ca întreaga sumă transferată de plătitor să fie creditată în contul beneficiarului plății. În consecință, ar trebui ca niciunul dintre intermediarii implicați în executarea operațiunii de plată să nu fie autorizat să facă deduceri din suma transferată. Cu toate acestea, beneficiarii plăților ar trebui să aibă posibilitatea să încheie un acord cu prestatorii lor de servicii de plată care să permită acestora din urmă să își deducă propriile comisioane. Totuși, pentru a permite beneficiarului plății să verifice dacă suma datorată este plătită în mod corect, informațiile furnizate ulterior cu privire la operațiunea de plată ar trebui să indice nu doar valoarea totală a fondurilor transferate, ci și valoarea eventualelor comisioane care au fost deduse.

(81) Instrumentele de plată cu valoare scăzută ar trebui să fie o alternativă ieftină și ușor de utilizat în cazul bunurilor și serviciilor cu preț scăzut și nu ar trebui să fie supuse unor exigențe excesive. Prin urmare, cerințele relevante în materie de informații și normele de aplicare a acestora ar trebui să se limiteze la informațiile esențiale, ținând seama, de asemenea, de capacitățile tehnice pe care se poate pretinde în mod rezonabil să le aibă instrumentele destinate plăților cu valoare scăzută. În pofida regimului mai puțin sever, utilizatorii serviciilor de plată ar trebui să beneficieze de o protecție adecvată, având în vedere riscurile limitate prezentate de instrumentele de plată respective, în special în ceea ce privește instrumentele de plată preplătite.

(82) Pentru a îmbunătăți eficiența plăților în întreaga Uniune, toate ordinele de plată inițiate de plătitor și exprimate în euro sau în moneda oficială a unui stat membru a cărui monedă nu este euro, inclusiv transferurile-credit și remiterile de bani, ar trebui să respecte un termen de executare de maximum o zi. În cazul tuturor celorlalte tipuri de plăți, cum ar fi plățile inițiate de un beneficiar al plății sau prin intermediul acestuia, inclusiv plățile cu cardul și debitarea directă, dacă nu există un acord explicit între prestatorul de servicii de plată și plătitor care să stabilească un termen de executare mai îndelungat, ar trebui să se aplice același termen de executare de o zi. Ar trebui să existe posibilitatea prelungirii termenelor de mai sus cu încă o zi lucrătoare în cazul în care ordinul de plată este emis pe suport de hârtie, pentru a permite prestarea în continuare a serviciilor de plată către consumatorii care sunt obișnuiți să folosească doar documente pe suport de hârtie. În cazul în care se folosește o schemă de debitare directă, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății ar trebui să transmită ordinul de colectare în termenele convenite între beneficiarul plății și prestatorul de servicii de plată, care să permită decontarea la data-limită fixată. Având în vedere faptul că infrastructurile de plată sunt adesea foarte eficiente, statelor membre ar trebui să li se permită să mențină sau să stabilească norme care specifică, dacă este cazul, un termen de executare mai scurt de o zi lucrătoare, în scopul prevenirii deteriorării nivelului actual al serviciilor.

(83) Dispozițiile privind plata integrală și cele privind termenul de executare a plății ar trebui să constituie bunele practici în cazul în care unul dintre prestatorii de servicii de plată nu este situat în Uniune.

(84) Pentru a consolida încrederea consumatorilor într-o piață a plăților armonizată, este esențial ca utilizatorii serviciilor de plată să cunoască costurile și comisioanele reale ale serviciilor de plată pentru a putea face o alegere. În consecință, ar trebui să fie interzisă folosirea unor metode de tarifare netransparente, deoarece este general acceptat faptul că acest tip de metode îngreunează deosebit de mult stabilirea de către utilizator a costului real al serviciului de plată. În special, folosirea datelor valutei în dezavantajul utilizatorului ar trebui să nu fie permisă.

(85) Funcționarea armonioasă și eficientă a sistemului de plată depinde de condiția ca utilizatorul să poată avea încredere în faptul că prestatorul de servicii de plată execută operațiunea de plată în mod corect și în termenul convenit. De obicei, prestatorul de servicii de plată este în măsură să aprecieze riscurile asociate operațiunii de plată. Prestatorul de servicii de plată este cel care furnizează sistemul de plăți, ia măsurile necesare pentru a recupera fondurile plasate sau alocate în mod greșit și decide în majoritatea cazurilor cu privire la intermediarii implicați în executarea operațiunii de plată. Pe baza acestor considerente, este perfect justificabil ca, exceptând cazurile anormale și imprevizibile, prestatorul de servicii de plată să aibă răspunderea pentru executarea unei operațiuni de plată pe care a acceptat să le execute la cererea utilizatorului, cu excepția acțiunilor și a omisiunilor prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății, care a fost ales exclusiv de către beneficiarul plății. Cu toate acestea, pentru a nu lăsa plătitorul neprotejat în cazul improbabil în care nu este clar că suma de plată a fost primită de prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății, sarcina probei ar trebui să aparțină prestatorului de servicii de plată al plătitorului. Ca regulă generală, este de așteptat ca instituția intermediară, de obicei un organism „neutru”, cum ar fi o bancă centrală sau o casă de compensare, care transferă suma de plată de la prestatorul de servicii de plată expeditor la cel destinatar, să stocheze datele contului și să le furnizeze de fiecare dată când este nevoie. De fiecare dată când suma de plată a fost creditată în contul prestatorului de servicii de plată destinatar, beneficiarul plății ar trebui să aibă dreptul de a solicita imediat de la prestatorul de servicii de plată creditarea sumei în contul său.

(86) Prestatorul de servicii de plată al plătitorului, și anume prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont sau, dacă este cazul, prestatorul de servicii de inițiere a plății, ar trebui să își asume răspunderea pentru executarea corectă a plăților, inclusiv, în special, pentru întreaga valoare a operațiunii de plată și pentru termenul de executare, precum și răspunderea deplină pentru orice eroare efectuată de alte părți din lanțul plăților până la contul beneficiarului plății. În virtutea acestei răspunderi, prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui, în cazul în care prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății nu i se creditează întreaga sumă sau în cazul în care suma respectivă este creditată cu întârziere, să corecteze operațiunea de plată sau să ramburseze plătitorului, fără întârzieri nejustificate, valoarea corespunzătoare operațiunii respective, fără a aduce atingere oricăror alte solicitări ce pot fi formulate în conformitate cu dreptul intern. Datorită răspunderii prestatorului de servicii de plată, plătitorul sau beneficiarul plății ar trebui să nu suporte niciun cost legat de plata incorectă. În cazul neexecutării, al executării defectuoase sau al executării cu întârziere a operațiunilor de plată, statele membre ar trebui să se asigure că data valutei plăților de regularizare efectuate de prestatorii de servicii de plată este întotdeauna aceeași cu data valutei utilizate în cazul executării corecte.

(87) Prezenta directivă ar trebui să se refere doar la obligațiile și la responsabilitățile contractuale dintre utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de plată. Cu toate acestea, funcționarea corectă a transferurilor-credit și a altor servicii de plată impune ca prestatorii de servicii de plată și intermediarii acestora, cum ar fi responsabilii cu procesarea operațiunii, să încheie contracte în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile reciproce. Aspectele legate de răspundere constituie o parte esențială a acestor contracte-tip. Pentru a asigura faptul că prestatorii de servicii de plată și intermediarii care iau parte la o operațiune de plată își asumă responsabilitățile, trebuie garantată securitatea juridică, astfel încât un prestator de servicii de plată care nu este ținut să răspundă să poată obține o compensare a pierderilor suferite sau a sumelor plătite în temeiul dispozițiilor în materie de răspundere din prezenta directivă. Orice drepturi suplimentare, detaliile privind căile de atac, precum și tratamentul creanțelor împotriva prestatorului de servicii de plată sau a intermediarului care decurg dintr-o operațiune de plată defectuoasă ar trebui să facă obiectul contractului.

(88) Prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată specifica fără ambiguitate informațiile necesare pentru a executa în mod corect un ordin de plată. Pe de altă parte, cu toate acestea, pentru a evita fragmentarea și pentru a nu pune în pericol crearea sistemelor de plată integrate în Uniune, ar trebui ca statele membre să nu poată solicita utilizarea unui identificator specific pentru operațiunile de plată. Totuși, acest lucru ar trebui să nu împiedice statele membre să solicite prestatorului de servicii de plată al plătitorului să acționeze cu diligența necesară și să verifice, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și nu necesită o intervenție manuală, coerența codului unic de identificare, iar, în cazul în care se constată că acest cod unic de identificare nu este coerent, să refuze ordinul de plată și să informeze plătitorul în consecință. Răspunderea prestatorului de servicii de plată ar trebui să se limiteze la executarea corectă a operațiunii de plată în conformitate cu ordinul de plată al utilizatorului serviciilor de plată. În cazul în care fondurile implicate într-o operațiune de plată ajung la un destinatar greșit din cauza unui cod unic de identificare incorect comunicat de plătitor, prestatorii de servicii de plată ai plătitorului și ai beneficiarului plății nu ar trebui să fie răspunzători, dar ar trebui să fie obligați să coopereze și să facă eforturile rezonabile necesare, prin comunicarea informațiilor relevante, pentru a recupera fondurile.

(89) Furnizarea de servicii de plată de către prestatorii de servicii de plată poate implica prelucrarea de date cu caracter personal. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (22), normele naționale de transpunere a Directivei 95/46/CE și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (23) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în scopurile prezentei directive. În special, în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în sensul prezentei directive, ar trebui să se precizeze obiectivul precis, să se menționeze temeiul juridic relevant și să se respecte cerințele de securitate relevante prevăzute în Directiva 95/46/CE, iar principiile necesității, proporționalității, limitării scopului și perioadei proporționale de reținere a datelor ar trebui să fie respectate. De asemenea, protecția datelor începând cu momentul conceperii și protecția implicită a datelor ar trebui să fie incluse în toate sistemele de prelucrare a datelor elaborate și utilizate în cadrul prezentei directive.

(90) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la o cale de atac eficientă și dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori în procese penale pentru aceeași infracțiune. Prezenta directivă trebuie să fie pusă în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.

(91) Prestatorii de servicii de plată sunt responsabili de măsurile de securitate. Este necesar ca respectivele măsuri să fie proporționale cu riscurile de securitate în cauză. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să stabilească un cadru de atenuare a riscurilor și să dispună de proceduri eficace de gestionare a incidentelor. Ar trebui instituit un mecanism de raportare periodică, care să asigure că prestatorii de servicii de plată le furnizează autorităților competente, în mod periodic, o evaluare actualizată privind riscurile lor în materie de securitate și măsurile pe care le-au adoptat ca reacție la aceste riscuri. În plus, pentru a asigura faptul că daunele provocate utilizatorilor, altor prestatori de servicii de plată sau sisteme de plată, cum ar fi o perturbare considerabilă a unui sistem de plată, sunt menținute la un nivel minim, este esențial ca prestatorii de servicii de plată să aibă obligația de a raporta, fără întârzieri nejustificate, incidentele majore de securitate autorităților competente. Ar trebui să se stabilească un rol de coordonare al ABE.

(92) Obligațiile de raportare a incidentelor în materie de securitate nu ar trebui să aducă atingere altor obligații de raportare a incidentelor prevăzute în alte acte juridice ale Uniunii și orice cerință prevăzută în prezenta directivă ar trebui să fie aliniată la obligațiile de raportare impuse de alte dispoziții ale dreptului Uniunii și ar trebui să fie proporțională cu acestea.

(93) Este necesar să se instituie un cadru juridic clar care să stabilească condițiile în temeiul cărora prestatorii de servicii de inițiere a plății și prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi să poată să își ofere serviciile cu consimțământul titularului de cont, fără a fi nevoiți să utilizeze un anumit model de afaceri impus de către prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, indiferent dacă se bazează pe acces direct sau indirect, pentru furnizarea acestor tipuri de servicii. Prestatorii de servicii de inițiere a plății și prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, pe de o parte, și, pe de altă parte, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont ar trebui să respecte cerințele necesare privind protecția și securitatea datelor stabilite sau menționate în prezenta directivă ori incluse în cadrul standardelor tehnice de reglementare. Aceste standarde tehnice de reglementare ar trebui să fie compatibile cu diferitele soluții tehnologice disponibile. Pentru a asigura comunicarea în condiții de siguranță între participanții relevanți din cadrul acestor servicii, ABE ar trebui, de asemenea, să precizeze cerințele privind standardele comune și deschise de comunicare care să fie puse în aplicare de către toți prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont și care permit furnizarea de servicii de plată online. Aceasta înseamnă că respectivele standarde deschise ar trebui să asigure interoperabilitatea diferitelor soluții tehnologice de comunicare. Aceste standarde comune și deschise ar trebui să asigure și faptul că prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont este conștient că este contactat de un prestator de servicii de inițiere a plății sau de un prestator de servicii de informare cu privire la conturi și nu de clientul însuși. De asemenea, standardele ar trebui să asigure faptul că prestatorii de servicii de inițiere a plății și prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi comunică în condiții de siguranță cu prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont și cu clienții implicați. În procesul de elaborare a acestor cerințe, ABE ar trebui să acorde o atenție deosebită faptului că standardele care urmează a fi aplicate ar trebui să permită utilizarea tuturor tipurilor de dispozitive obișnuite (cum ar fi calculatoarele, tabletele și telefoanele mobile) pentru efectuarea diferitelor servicii de plată.

(94) La elaborarea de standarde tehnice de reglementare privind autentificarea și comunicarea, ABE ar trebui să evalueze și să țină cont sistematic de dimensiunea reprezentată de viața privată, pentru a identifica riscurile asociate fiecărei opțiuni tehnice disponibile și remediile care ar putea fi aplicate pentru a reduce la minimum amenințările la adresa protecției datelor.

(95) Securitatea plăților electronice este fundamentală pentru asigurarea protecției utilizatorilor și pentru dezvoltarea unui mediu solid pentru comerțul electronic. Toate serviciile de plată oferite electronic ar trebui să se desfășoare în condiții de siguranță, adoptând tehnologii capabile să garanteze o autentificare în siguranță a utilizatorului și să reducă, în cea mai mare măsură cu putință, riscul de fraudă. Nu pare să existe nevoia de a garanta același nivel de protecție a operațiunilor de plată inițiate și executate prin alte modalități decât utilizarea platformelor sau dispozitivelor electronice, precum operațiunile de plată pe suport de hârtie, comenzile prin poștă sau comenzile prin telefon. Creșterea importantă a plăților pe internet și a plăților de pe dispozitive mobile ar trebui să fie însoțită de o consolidare generală a măsurilor de securitate. Serviciile de plată oferite prin intermediul internetului sau prin intermediul altor canale la distanță, a căror funcționare nu depinde de locul în care se află fizic dispozitivul utilizat pentru a iniția operațiunea de plată sau instrumentul de plată, ar trebui să includă autentificarea operațiunilor prin coduri dinamice, pentru ca, în orice moment, utilizatorul să cunoască suma de plată și beneficiarul plății operațiunea pe care o autorizează utilizatorul.

(96) Măsurile de securitate ar trebui să fie compatibile cu nivelul de risc aferent serviciului de plată. Pentru a permite dezvoltarea unor mijloace de plată ușor de utilizat și accesibile pentru plățile cu risc scăzut, cum ar fi plățile wireless cu valoare scăzută efectuate la punctul de vânzare, indiferent dacă se bazează pe un telefon mobil sau nu, derogările de la aplicarea cerințelor de securitate ar trebui specificate în standardele tehnice de reglementare. Utilizarea în siguranță a elementelor de securitate personalizate este necesară pentru a limita riscurile legate de phishing și de alte activități frauduloase. În acest sens, utilizatorul ar trebui să se poată baza pe adoptarea de măsuri care să protejeze confidențialitatea și integritatea elementelor sale de securitate personalizate. Aceste măsuri includ, în mod obișnuit, sisteme de criptare bazate pe dispozitivele personale ale plătitorului – inclusiv cititoare de carduri sau telefoane mobile – sau oferite plătitorului, printr-un canal diferit (de exemplu, prin SMS sau prin e-mail) de prestatorul său de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Măsurile, care cuprind în general sisteme de criptare care pot avea ca rezultat coduri de autentificare precum parolele unice, au capacitatea de a consolida securitatea operațiunilor de plată. Utilizarea unor astfel de coduri de autentificare de către utilizatorii serviciilor de plată ar trebui considerată compatibilă cu obligațiile acestora referitoare la instrumentele de plată și la elementele de securitate personalizate și atunci când sunt implicați prestatorii de servicii de inițiere a plății sau prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi.

(97) Statele membre ar trebui să stabilească dacă autoritățile competente desemnate pentru autorizarea instituțiilor de plată sunt, de asemenea, autoritățile competente în ceea ce privește procedurile de soluționare alternativă a litigiilor (SAL).

(98) Fără a aduce atingere dreptului clienților de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, statele membre ar trebui să asigure o procedură ușor accesibilă, adecvată, independentă, imparțială, transparentă și efectivă de SAL între prestatorii de servicii de plată și utilizatorii serviciilor de plată care decurg din drepturile și obligațiile prevăzute în prezenta directivă. Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (24) prevede că protecția acordată consumatorilor prin normele obligatorii prevăzute în dreptul țării în care își au reședința obișnuită nu poate fi înlăturată prin dispoziții contractuale referitoare la legea aplicabilă contractului. În ceea ce privește stabilirea unei proceduri eficiente și eficace de soluționare a litigiilor, statele membre ar trebui să se asigure că prestatorii de servicii de plată pun în aplicare o procedură eficace în ceea ce privește plângerile, care poate fi urmată de utilizatorii serviciilor de plată înainte ca litigiul să fie înaintat spre soluționare printr-o procedură judiciară sau printr-o procedură SAL. Procedura privind plângerile ar trebui să prevadă termene scurte și clar-definite în care prestatorul de servicii de plată ar trebui să răspundă la o plângere. Statele membre ar trebui să se asigure că entitățile SAL dispun de o capacitate suficientă pentru a se angaja într-un mod adecvat și eficient într-o cooperare transfrontalieră în ceea ce privește litigiile referitoare la drepturile și obligațiile prevăzute în prezenta directivă.

(99) Este necesar să se asigure punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive. Prin urmare, ar trebui să se instituie proceduri adecvate prin intermediul cărora să se poată trata plângerile împotriva prestatorilor de servicii de plată care nu respectă dispozițiile respective și prin care să se asigure impunerea, dacă este cazul, a unor sancțiuni adecvate, eficace, proporționale și cu efect de descurajare. În scopul asigurării respectării efective a prezentei directive, statele membre ar trebui să desemneze autorități competente care îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și care acționează în mod independent față de prestatorii de servicii de plată. Din motive de transparență, statele membre ar trebui să notifice Comisiei denumirea autorităților desemnate, cu o descriere clară a sarcinilor care le revin acestora în temeiul prezentei directive.

(100) Fără a aduce atingere dreptului de a introduce o acțiune în fața unei instanțe pentru a asigura conformarea la directivă, statele membre ar trebui să se asigure că și autorităților competente li se conferă competența necesară, inclusiv competența de a impune sancțiuni, în cazul în care prestatorul de servicii de plată nu respectă drepturile și obligațiile stabilite de prezenta directivă, în special dacă există un risc de recidivă sau o altă îngrijorare privind interesele colective ale consumatorilor.

(101) Este important ca consumatorii să fie informați într-un mod clar și inteligibil cu privire la drepturile și obligațiile lor în temeiul prezentei directive. Prin urmare, Comisia ar trebui să elaboreze un prospect în legătură cu drepturile și obligațiile respective.

(102) Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern privind consecințele răspunderii pentru inexactități comise în formularea sau transmiterea unei declarații.

(103) Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispozițiilor referitoare la tratamentul TVA aplicat serviciilor de plată, prevăzute în Directiva 2006/112/CE a Consiliului (25).

(104) Ori de câte ori prezenta directivă face referire la sume în euro, respectivele sume trebuie înțelese ca echivalentul în moneda națională astfel cum este determinat de fiecare stat membru care nu face parte din zona euro.

(105) În vederea asigurării securității juridice, este necesar să se stabilească dispoziții tranzitorii care să permită persoanelor care au început să exercite activități ale instituțiilor de plată în conformitate cu dreptul intern care transpune Directiva 2007/64/CE înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive să continue activitățile respective în statul membru în cauză pe o perioadă determinată.

(106) Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește adaptarea trimiterii la Recomandarea 2003/361/CE, în cazul în care recomandarea respectivă se modifică, precum și actualizarea valorii medii a operațiunilor de plată executate de către prestatorul de servicii de plată, care este utilizată ca un prag pentru statele membre care aplică opțiunea de a scuti de la (o parte din) cerințele de acordare a autorizației pentru instituțiile de plată mai mici pentru a ține cont de inflație. Este deosebit de important ca, pe durata lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(107) Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentei directive, Comisia ar trebui să fie în măsură să se bazeze pe know-how-ul și pe sprijinul ABE, care ar trebui să aibă atribuția de a elabora linii directoare și de a pregăti proiecte de standarde tehnice de reglementare privind aspectele legate de securitatea serviciilor de plată, în special în legătură cu autentificarea strictă a clienților, precum și privind cooperarea dintre statele membre în contextul prestării de servicii și al stabilirii instituțiilor de plată autorizate în alte state membre. Comisiei ar trebui să i se acorde competența de a adopta aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare. Aceste atribuții specifice sunt pe deplin conforme cu rolul și responsabilitățile ABE astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(108) La elaborarea de orientări, de proiecte de standarde tehnice de reglementare și de proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în temeiul prezentei directive, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE ar trebui să se asigure că consultă toate părțile interesate relevante, inclusiv cele de pe piața serviciilor de plată, ținând seama de toate interesele implicate. În cazul în care este necesar pentru obținerea unui echilibru adecvat de opinii, ABE ar trebui să depună eforturi speciale pentru a obține punctele de vedere ale actorilor nebancari relevanți.

(109) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume integrarea într-o măsură mai mare a pieței interne a serviciilor de plată, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre deoarece implică armonizarea unui număr semnificativ de norme diferite care există în prezent în sistemele juridice ale diverselor state membre dar având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(110) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (26), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să anexeze la notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente ale instrumentelor naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(111) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a emis un aviz la 5 decembrie 2013 (27).

(112) Directivele 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 ar trebui modificate în consecință.

(113) Dat fiind numărul de modificări care trebuie aduse Directivei 2007/64/CE, este oportun ca aceasta să fie abrogată și înlocuită,