Recitale
(1) Comunitatea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spațiu, Comunitatea urmează să adopte măsuri cu impact transfrontalier privind cooperarea judiciară în materie civilă, în măsura necesară asigurării bunei funcționări a pieței interne.
(2) În conformitate cu articolul 65 litera (b) din tratat, printre aceste măsuri sunt incluse măsuri care să favorizeze compatibilitatea normelor privind conflictul de legi și de competență, aplicabile în statele membre.
(3) Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a susținut principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor decizii ale autorităților judiciare, ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă, și a invitat Consiliul și Comisia să adopte un program de măsuri destinate punerii în aplicare a acestui principiu.
(4) La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat un program de măsuri comun al Comisiei și al Consiliului pentru punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (3). Programul stabilește măsuri referitoare la armonizarea normelor care reglementează conflictul de legi, precum cele care facilitează recunoașterea reciprocă a hotărârilor.
(5) Programul de la Haga (4), adoptat de Consiliul European la 5 noiembrie 2004, a solicitat să se continue în mod activ lucrările privind normele care reglementează conflictul de legi în materia obligațiilor contractuale („Roma I”).
(6) Pentru buna funcționare a pieței interne este necesar ca normele statelor membre care reglementează conflictul de legi să desemneze aceeași lege națională, indiferent de țara în care se află instanța la care a fost introdusă acțiunea, în scopul îmbunătățirii previzibilității soluțiilor litigiilor, a certitudinii privind dreptul aplicabil și a liberei circulații a hotărârilor.
(7) Domeniul de aplicare material și dispozițiile prezentului regulament ar trebui să fie concordante cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (5) („Bruxelles I”) și cu Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale („Roma II”) (6).
(8) Relațiile de familie ar trebui să cuprindă filiația, căsătoria, afinitatea și rudenia colaterală. Relațiile cu efecte comparabile celor ale căsătoriei și ale altor relații de familie, menționate la articolul 1 alineatul (2), ar trebui interpretate în conformitate cu dreptul statului membru în care se află instanța sesizată.
(9) Obligațiile rezultate din cambii, cecuri, bilete la ordin și alte instrumente negociabile ar trebui să cuprindă și obligațiile rezultate din conosamente în măsura în care obligațiile rezultate din conosamente derivă din caracterul lor negociabil.
(10) Obligațiile rezultate din înțelegerile care au avut loc înainte de semnarea contractului sunt reglementate de articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007. Prin urmare, aceste obligații ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(11) Libertatea părților de a alege legea aplicabilă ar trebui să fie unul dintre elementele esențiale ale sistemului de norme care reglementează conflictul de legi în materia obligațiilor contractuale.
(12) Pentru a determina dacă a fost exprimată clar alegerea privind aplicarea unei anumite legi, unul din factorii de care ar trebui să se țină seama îl reprezintă convenția părților, prin care se conferă uneia sau mai multor instanțe dintr-un stat membru competența exclusivă de a judeca litigiile rezultate din contract.
(13) Prezentul regulament nu înlătură posibilitatea părților de a include printr-o mențiune de trimitere în contractul lor un corp de norme nestatale sau o convenție internațională.
(14) În cazul în care Comunitatea adoptă, în cadrul unui instrument juridic adecvat, norme de fond în materia contractelor, inclusiv clauze și condiții standard, respectivul act poate prevedea libertatea părților de a aplica normele respective.
(15) În cazul alegerii unei anumite legi și al localizării tuturor celorlalte elemente relevante pentru situația în cauză într-un stat diferit de cel a cărui lege a fost aleasă, alegerea legii nu ar trebui să aducă atingere aplicării dispozițiilor legii acelui stat de la care nu se poate deroga prin convenție. Această regulă ar trebui să se aplice indiferent dacă, odată cu legea, a fost aleasă și o instanță judecătorească. Întrucât nu se intenționează modificări de fond în raport cu articolul 3 alineatul (3) din Convenția din 1980 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (7) („Convenția de la Roma”), textul prezentului regulament ar trebui să fie în concordanță, pe cât posibil, cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007.
(16) În scopul de a contribui la obiectivul general al prezentului regulament – securitatea juridică în spațiul de justiție european – normele care reglementează conflictul de legi ar trebui să prezinte un grad înalt de previzibilitate. Instanțele ar trebui să dispună totuși de o marjă de apreciere pentru a identifica legea care are legătura cea mai strânsă cu situația în cauză.
(17) În ceea ce privește legea aplicabilă în absența unei alegeri, noțiunile de „prestare de servicii” și de „vânzare de bunuri” ar trebui interpretate în același fel ca și în cazul aplicării articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 în măsura în care prestarea serviciilor și vânzarea bunurilor sunt acoperite de regulamentul respectiv. Deși contractele de franciză și de distribuție sunt contracte de prestări servicii, acestea fac obiectul unor norme specifice.
(18) În ceea ce privește legea aplicabilă în absența unei alegeri, sistemele multilaterale ar trebui să fie acelea în cadrul cărora se efectuează tranzacții, precum piețele reglementate și sistemele multilaterale de tranzacționare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 4 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (8), indiferent dacă se bazează sau nu pe un sistem de contraparte centrală.
(19) În lipsa unei alegeri, legea aplicabilă contractului ar trebui determinată în funcție de norma prevăzută pentru tipul specific de contract. În cazul în care contractul nu poate fi încadrat la niciunul din tipurile definite sau în care, prin prisma elementelor sale, aparține mai multor tipuri definite, contractul ar trebui să fie reglementat de legea țării în care partea obligată să execute prestația caracteristică din contract își are reședința obișnuită. În cazul unui contract care constă dintr-o serie de drepturi și obligații care se încadrează în mai multe categorii de contracte definite, prestația caracteristică din cadrul contractului ar trebui determinată în funcție de centrul său de greutate.
(20) În cazul în care un contract are în mod evident o legătură mai strânsă cu o altă țară decât cea menționată la articolul 4 alineatul (1) sau (2), se aplică o clauză derogatorie care ar trebui să prevadă aplicarea legii țării cu care are o legătură mai strânsă. Pentru a determina această lege, ar trebui să se țină cont, printre altele, de faptul dacă contractul în cauză este strâns legat de un alt contract sau de alte contracte.
(21) În lipsa unei alegeri, atunci când legea aplicabilă nu poate fi stabilită nici prin încadrarea contractului într-unul din tipurile specificate, nici ca fiind legea țării în care partea care trebuie să efectueze prestația caracteristică din contract își are reședința obișnuită, contractului ar trebui să i se aplice legea țării de care este cel mai strâns legat. Pentru a determina această lege, ar trebui să se țină cont, printre altele, de faptul dacă contractul în cauză este strâns legat de un alt contract sau de alte contracte.
(22) În ceea ce privește interpretarea contractelor de transport de mărfuri, nu se are în vedere efectuarea niciunei modificări de substanță în ceea ce privește articolul 4 alineatul (4) a treia teză din Convenția de la Roma. În consecință, contractele de navlosire pentru o singură călătorie și alte contracte care au ca obiect principal efectuarea unui transport de mărfuri ar trebui considerate contracte de transport de mărfuri. În sensul prezentului regulament, termenul „expeditor” ar trebui să se refere la orice persoană care încheie un contract de transport cu transportatorul, iar termenul „transportator” ar trebui să se refere la partea din contract care își asumă răspunderea de a transporta mărfurile, indiferent dacă prestează ea însăși sau nu serviciul de transport.
(23) În cazul contractelor încheiate cu părți considerate a fi într-o poziție contractuală dezavantajoasă, acestea din urmă ar trebui protejate prin norme care reglementează conflictul de legi care să fie mai avantajoase pentru interesele acestora decât normele generale.
(24) În cazul special al contractelor încheiate cu consumatorii, normele care reglementează conflictul de legi ar trebui să permită reducerea cheltuielilor de soluționare a litigiilor care implică adesea cereri de despăgubire cu valori relativ scăzute și să ia în considerare evoluția tehnicilor de comercializare la distanță. Din spirit de consecvență cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se impune, pe de o parte, necesitatea unei trimiteri la conceptul de „activitate direcționată” ca și condiție pentru aplicarea normei de protecție a consumatorului și, pe de altă parte, interpretarea armonioasă a conceptului în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 și în prezentul regulament, ținând cont de faptul că o declarație comună a Consiliului și a Comisiei referitoare la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 afirmă că „pentru ca articolul 15 alineatul (1) litera (c) să fie aplicabil, nu este suficient ca întreprinderile să își direcționeze activitățile către statul membru în care se află reședința consumatorului sau către un număr de state membre în care este inclus acel stat membru; contractele trebuie de asemenea să fi fost încheiate în cadrul activităților acestora”. În declarație se afirmă de asemenea că: „simplul fapt că o pagină de internet este accesibilă nu este suficient pentru ca articolul 15 să fie aplicabil, mai este necesar ca această pagină de internet să ofere posibilitatea încheierii de contracte la distanță și ca un contract să fi fost efectiv încheiat la distanță, indiferent prin ce mijloace. Limba sau moneda pe care le folosește o pagină de internet nu constituie un factor relevant în acest sens.”
(25) În țara în care își au reședința obișnuită, consumatorii ar trebui să fie protejați prin norme de la care să nu se poată deroga prin convenție, cu condiția ca respectivul contract cu consumatorii să fi fost încheiat în cadrul activităților comerciale sau profesionale desfășurate de către un profesionist în țara respectivă. Aceeași protecție ar trebui garantată în cazul în care profesionistul, deși nu își exercită activitățile comerciale sau profesionale în țara în care consumatorul își are reședința obișnuită, își direcționează activitățile, prin orice mijloace, către țara respectivă sau către mai multe țări, printre care și țara respectivă, iar contractul este încheiat în cadrul unor astfel de activități.
(26) În sensul prezentului regulament, serviciilor financiare ca, de exemplu, serviciile și activitățile de investiții și serviciile conexe prestate de un profesionist unui consumator, la care se face referire în secțiunile A și B din anexa I la Directiva 2004/39/CE, precum și contractelor pentru vânzarea de unități ale organismelor de plasament colectiv, indiferent dacă acestea sunt reglementate sau nu de Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (9), ar trebui să li se aplice articolul 6 din prezentul regulament. Prin urmare, atunci când se fac trimiteri la clauzele și condițiile care reglementează emisiunea sau oferta publică de valori mobiliare negociabile sau subscrierea sau răscumpărarea de unități ale organismelor de plasament colectiv, aceste trimiteri ar trebui să includă toate aspectele care obligă emitentul sau ofertantul față de consumator, dar nu și acele aspecte care privesc prestarea de servicii financiare.
(27) Ar trebui să se prevadă diferite excepții de la normele care reglementează conflictul de legi în cazul contractelor încheiate cu consumatorii. Conform unei astfel de excepții, norma generală nu ar trebui să se aplice contractelor privind drepturi reale referitoare la un imobil sau la dreptul de locațiune asupra unui imobil, cu excepția cazului în care contractele se referă la dreptul de folosință al unor imobile pe o perioadă determinată în înțelesul Directivei 94/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecția dobânditorilor în ceea ce privește anumite aspecte ale contractelor privind dobândirea dreptului de folosință pe durată limitată a bunurilor imobile (10).
(28) Este important să se asigure că drepturile și obligațiile care constituie un instrument financiar nu sunt reglementate de norma generală aplicabilă contractelor încheiate cu consumatorii, întrucât aceasta ar putea conduce la aplicarea unor legi diferite pentru fiecare instrument emis și, prin urmare, ar schimba natura acestora și ar împiedica tranzacționarea și ofertarea lor fungibilă. În același mod, ori de câte ori se emit sau se oferă astfel de instrumente, raportul contractual stabilit între emitent sau ofertant și consumator nu ar trebui să fie supus în mod necesar legii țării în care își are reședința obișnuită consumatorul, deoarece este necesară asigurarea uniformității clauzelor și condițiilor de emitere sau ofertare a acestora. Același raționament ar trebui să se aplice sistemelor multilaterale reglementate de articolul 4 alineatul (1) litera (h), în cazul cărora ar trebui să se garanteze că legea în vigoare în țara în care își are reședința obișnuită consumatorul nu contravine normelor aplicabile contractelor încheiate în cadrul respectivelor sisteme sau cu operatorul acestora.
(29) În sensul prezentului regulament, trimiterile la drepturile și obligațiile ce constituie clauzele și condițiile care reglementează emiterea, ofertele publice sau ofertele publice de preluare de valori mobiliare negociabile, precum și la subscrierea și răscumpărarea de unități ale organismelor de plasament colectiv ar trebui să includă, printre altele, condițiile de reglementare a alocării de valori mobiliare sau de unități, drepturile în caz de supra-subscriere, drepturile de retragere și chestiuni similare în contextul ofertei, precum și chestiunile menționate la articolele 10, 11, 12 și 13, permițând astfel ca toate aspectele contractuale pertinente ale unei oferte care obligă emitentul sau ofertantul față de consumator să fie reglementate de o singură lege.
(30) În sensul prezentului regulament, instrumentele financiare și valorile mobiliare negociabile reprezintă instrumentele menționate la articolul 4 din Directiva 2004/39/CE.
(31) Nicio dispoziție a prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere funcționării unui acord formal, definit ca sistem în temeiul articolului 2 litera (a) din Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (11).
(32) Având în vedere natura specială a contractelor de transport și de asigurare, ar trebui introduse dispoziții specifice care să asigure un nivel de protecție corespunzător pentru pasageri și titularii de polițe de asigurare. Prin urmare, articolul 6 nu ar trebui să se aplice în cazul acestor contracte speciale.
(33) În cazul în care un contract de asigurare, care nu acoperă un risc major, acoperă mai multe riscuri, dintre care cel puțin unul este situat într-un stat membru și cel puțin unul este situat într-o țară terță, normele speciale privind contractele de asigurare din prezentul regulament ar trebui să se aplice numai în cazul riscului sau riscurilor situate în statul membru sau statele membre în cauză.
(34) Norma privind contractele individuale de muncă nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor de aplicare imediată ale țării în care un lucrător este detașat în conformitate cu Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (12).
(35) Angajații nu ar trebui să fie lipsiți de protecția conferită acestora de normele de la care nu se poate deroga prin convenție sau de normele de la care se poate deroga doar în beneficiul acestora.
(36) În ceea ce privește contractele individuale de muncă, în cazul în care se preconizează că angajatul își va relua munca în țara de origine după îndeplinirea sarcinilor sale în străinătate, munca realizată într-o altă țară se consideră temporară. Încheierea unui nou contract de muncă cu angajatorul inițial sau cu un angajator care face parte din același grup de societăți ca și angajatorul inițial nu ar trebui să implice modificarea statutului de angajat care efectuează temporar o muncă într-o altă țară.
(37) Considerațiile de interes public justifică acordarea posibilității instanțelor statelor membre să aplice, în situații excepționale, anumite excepții justificate de rațiuni de ordine publică și de anumite norme de aplicare imediată. Conceptul de „norme de aplicare imediată” nu trebuie confundat cu expresia „dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție” și ar trebui interpretat mai restrictiv.
(38) În contextul cesiunii de creanță, termenul de „raport” ar trebui să indice că articolul 14 alineatul (1) se aplică și aspectelor reale ale unei cesiuni între cedent și cesionar în sistemele de drept în care astfel de aspecte sunt reglementate separat de cele reglementate de dreptul privind obligațiile. Cu toate acestea, termenul de „raport” nu ar trebui înțeles ca referindu-se la orice legătură care ar putea exista între cedent și cesionar. În special, acesta nu ar trebui să includă chestiunile preliminare în ceea ce privește o cesiune sau o subrogație convențională. Termenul ar trebui să fie strict limitat la aspectele care au relevanță directă pentru cesiunea de creanță sau subrogația convențională în cauză.
(39) În vederea asigurării securității juridice ar trebui prevăzută o definiție clară a reședinței obișnuite, în special pentru societăți și alte organisme, constituite ca persoane juridice sau nu. Contrar articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care stabilește trei criterii, norma care reglementează conflictul de legi ar trebui să se limiteze la un singur criteriu; în caz contrar, părțile s-ar afla în imposibilitatea de a prevedea legea aplicabilă situației lor.
(40) Ar trebui evitate situațiile în care normele care reglementează conflictul de legi sunt dispersate în cuprinsul mai multor instrumente și în care există diferențe între respectivele norme. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să excludă posibilitatea includerii în dispozițiile dreptului comunitar din anumite materii a unor norme care reglementează conflictul de legi în ceea ce privește obligațiile contractuale. Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării altor instrumente ale căror dispoziții sunt menite să contribuie la funcționarea corespunzătoare a pieței interne, în măsura în care acestea nu pot fi aplicate alături de legea desemnată pe baza regulilor din prezentul regulament. Dispozițiile legii aplicabile, desemnate pe baza regulilor din prezentul regulament, nu ar trebui să restrângă libera circulație a mărfurilor și a serviciilor, astfel cum este reglementată de dreptul comunitar, spre exemplu Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („Directiva privind comerțul electronic”) (13).
(41) Respectarea angajamentelor internaționale pe care statele membre și le-au asumat impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere convențiilor internaționale la care unul sau mai multe state membre sunt părți în momentul adoptării prezentului regulament. Pentru ca aceste norme să fie mai accesibile, Comisia ar trebui să publice lista convențiilor relevante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe baza informațiilor furnizate de statele membre.
(42) Comisia va face o propunere Parlamentului European și Consiliului cu privire la procedurile și condițiile conform cărora statele membre ar fi îndreptățite să negocieze și să încheie, în nume propriu, acorduri cu țări terțe, în cazuri particulare și excepționale, privind aspecte sectoriale și conținând dispoziții referitoare la legea aplicabilă obligațiilor contractuale.
(43) Deoarece obiectivul prezentului regulament nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut în articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului său.
(44) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Irlanda și-a exprimat dorința de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.
(45) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu este obligatoriu pentru acesta și nu i se aplică.
(46) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu este obligatoriu pentru aceasta și nu i se aplică,