Recitale
(1) Crearea unei piețe integrate a plăților electronice în euro, fără a se face distincția între plățile naționale și cele transfrontaliere, este necesară pentru buna funcționare a pieței interne. În acest scop, zona unică de plăți în euro (denumită în continuare „SEPA”) vizează dezvoltarea de servicii de plată comune la nivelul Uniunii, care urmează să înlocuiască serviciile naționale de plată actuale. Ca rezultat al introducerii de standarde, reguli și practici de plată comune și deschise și prin intermediul procesării integrate a plăților, SEPA urmează să ofere persoanelor fizice și juridice din Uniune servicii de plată în euro sigure, la prețuri avantajoase, fiabile și ușor de utilizat. Acestea ar trebui să se aplice plăților din cadrul SEPA la nivel național și internațional, în temeiul acelorași condiții de bază și cu aceleași drepturi și obligații, indiferent de locul în care se află pe teritoriul Uniunii. SEPA ar trebui realizată astfel încât să faciliteze accesul nou veniților pe piață și dezvoltarea de noi produse și să creeze condiții favorabile pentru intensificarea concurenței în domeniul serviciilor de plată, pentru o dezvoltare nestânjenită și pentru o implementare rapidă la nivelul Uniunii a inovațiilor în materie de plăți. Prin urmare, îmbunătățirea economiilor de scară, creșterea eficienței operaționale și consolidarea concurenței ar trebui să determine o presiune pentru scăderea prețurilor serviciilor de plată electronică în euro pe baza celor mai bune produse. Efectele acesteia ar trebui să fie semnificative în special în statele membre unde plățile sunt relativ costisitoare, în comparație cu alte state membre. Tranziția către SEPA nu ar trebui să fie însoțită de o creștere generală a prețurilor pentru utilizatorii serviciilor de plată (denumiți în continuare „USP”) în general și pentru consumatori în special. În schimb, în cazul în care USP este un consumator, ar trebui încurajat principiul potrivit căruia nu se percep comisioane mai mari. Comisia va continua să monitorizeze evoluția prețurilor în sectorul plăților și este invitată să prezinte o analiză anuală în acest sens.
(2) Succesul SEPA este foarte important din punct de vedere economic și politic. SEPA este în deplină concordanță cu Strategia Europa 2020, care vizează o economie mai inteligentă, a cărei prosperitate decurge din inovare și dintr-o utilizare mai eficientă a resurselor disponibile. Atât Parlamentul European, prin rezoluțiile sale din 12 martie 2009 (4) și din 10 martie 2010 (5) referitoare la implementarea SEPA, cât și Consiliul, în concluziile adoptate la 2 decembrie 2009, au subliniat importanța realizării unei migrări rapide către SEPA.
(3) Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (6) asigură un bază juridică modernă pentru crearea unei piețe interne de plăți în cadrul căreia SEPA este un element fundamental.
(4) Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate (7) prevede la rândul său o serie de măsuri de facilitare a realizării SEPA, precum extinderea principiului egalității comisioanelor la operațiunile transfrontaliere de debitare directă și accesibilitatea în cazul operațiunilor de debitare directă.
(5) Eforturile de autoreglementare ale sectorului bancar european prin inițiativa SEPA nu s-au dovedit suficiente pentru a impulsiona migrarea concertată către scheme de transfer de credit și de debitare directă la nivelul întregii Uniuni, atât pe componenta ofertei, cât și pe cea a cererii. Mai precis, interesele consumatorilor și ale altor utilizatori nu au fost luate în considerare în mod suficient și nici transparent. Vocea tuturor părților interesate ar trebui să se facă auzită. Mai mult, acest proces de autoreglementare nu a fost supus unor mecanisme corespunzătoare de guvernanță, fapt care poate explica parțial adoptarea lentă la nivelul componentei cererii. Deși recenta înființare a Consiliului SEPA reprezintă o îmbunătățire semnificativă pentru guvernanța proiectului SEPA, guvernanța rămâne încă, în mod fundamental și formal, sub autoritatea principală a Consiliului European al Plăților (CEP). Comisia ar trebui, prin urmare, să revizuiască acordurile privind guvernanța pentru întreg proiectul SEPA înainte de sfârșitul anului 2012 și, dacă este cazul, să prezinte o propunere în acest sens. Această revizuire ar trebui să analizeze, printre altele, componența CEP, interacțiunea dintre CEP și o structură de guvernanță superioară, cum ar fi Consiliul EPA, precum și rolul acestei structuri superioare.
(6) Numai o migrare rapidă și cuprinzătoare către sistemele de transfer de credit și de debitare directă la nivelul întregii Uniuni este de natură să genereze toate beneficiile unei piețe a plăților integrate, pentru a se putea elimina costurile ridicate generate de operarea simultană a produselor tradiționale și a SEPA. Prin urmare, ar trebui stabilite reguli care să acopere executarea tuturor operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro pe teritoriul Uniunii. Totuși, în această etapă nu ar trebui să se acopere și operațiunile prin card, deoarece standardele comune pentru plata prin card în Uniune sunt încă în curs de elaborare. Remiterea de bani, plățile procesate intern, operațiunile de plată de mare valoare, plățile între prestatorii de servicii de plată (PSP) în cont propriu și plățile de pe telefonul mobil sau orice alte mijloace de telecomunicații sau dispozitive digitale sau IT nu ar trebui să fie guvernate de respectivele reguli, deoarece aceste servicii de plată nu sunt comparabile cu transferul de credit sau cu debitarea directă. În cazul în care se utilizează un card de plată la punctul de vânzare sau alt dispozitiv, cum ar fi un telefon mobil, ca mijloc de a iniția o operațiune de plată, fie la punctul de vânzare, fie la distanță, operațiune care are ca rezultat direct un transfer de credit sau o debitare directă spre sau dintr-un cont de plăți identificat prin numărul național existent de cont bancar de bază (basic bank account number – BBAN) sau prin numărul internațional de cont bancar (international bank account number – IBAN), respectiva operațiune de plată ar trebui, cu toate acestea, inclusă. În plus, date fiind caracteristicile specifice ale plăților procesate prin intermediul sistemelor de plăți de mare valoare, și anume caracterul lor prioritar, urgent și, în principal, valoarea lor mare, nu este potrivit ca prezentul regulament să acopere astfel de plăți. Această excludere nu ar trebui să se refere și la plățile cu debitare directă, decât dacă plătitorul a solicitat explicit ca plata să fie direcționată printr-un sistem de plăți de mare valoare.
(7) Actualmente există mai multe servicii de plată, majoritatea fiind destinate plăților prin internet, care utilizează IBAN și codul de identificare comercială (BIC) și se bazează pe transfer de credit sau pe debitare directă, dar au și caracteristici suplimentare. Se anticipează extinderea acestor servicii dincolo de actualele frontiere naționale și îndeplinirea de către acestea a nevoii consumatorilor de a beneficia de servicii de plată inovatoare, sigure și ieftine. Pentru a nu exclude aceste servicii de pe piață, termenele limită pentru transferurile de credit și debitările directe prevăzute de prezentul regulament ar trebui să se aplice numai transferului de credit sau debitării directe aflate la baza tranzacțiilor respective.
(8) Pentru marea majoritate a operațiunilor de plată efectuate în Uniune, este posibil să se identifice un cont unic de plăți folosind doar IBAN, fără specificarea suplimentară a BIC-ului. Reflectând această realitate, băncile dintr-o serie de state membre au stabilit deja un registru, o bază de date sau alte mijloace tehnice pentru a identifica BIC-ul corespunzător unui anumit IBAN. BIC-ul este necesar doar într-un număr mic și limitat de cazuri. Este nejustificat și extrem de dificil ca toți plătitorii și beneficiarii plăților de pe teritoriul Uniunii să fie obligați să furnizeze mereu BIC-ul pe lângă IBAN pentru numărul mic de cazuri în care acest cod este în prezent necesar. O abordare mult mai simplă ar fi ca PSP și alte părți să soluționeze și să elimine cazurile în care un cont de plăți nu poate fi identificat fără echivoc prin IBAN. Prin urmare, ar trebui dezvoltate mijloacele tehnice necesare pentru ca toți utilizatorii să poată identifica fără echivoc un cont de plăți prin IBAN.
(9) Pentru ca o operațiune de transfer de credit să fie efectuată, contul de plăți al beneficiarului plății trebuie să fie accesibil. Prin urmare, pentru a încuraja adoptarea acestor servicii de transfer de credit și de debitare directă la nivelul Uniunii, ar trebui stabilită, pe tot teritoriul Uniunii, obligația de accesibilitate. Pentru îmbunătățirea transparenței, este oportun să se consolideze această obligație și obligația de accesibilitate pentru debitările directe, deja stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 924/2009, într-un act unic. Toate conturile de beneficiar accesibile pentru un transfer de credit național ar trebui să fie accesibile și în cadrul unei scheme de transfer de credite la nivelul Uniunii. Toate conturile de plătitor accesibile pentru operațiunile naționale de debitare directă ar trebui să fie accesibile și în cadrul unei scheme de debitare directă la nivelul Uniunii. Această accesibilitate ar trebui să fie aplicabilă indiferent dacă un PSP decide să participe sau nu la un anumită schemă de transfer de credit sau de debitare directă.
(10) Interoperabilitatea tehnică este o condiție prealabilă a concurenței. Pentru a crea o piață integrată a sistemelor de plăți electronice în euro, este esențial ca procesarea operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă să nu fie împiedicată de norme comerciale și obstacole tehnice cum ar fi participarea obligatorie la mai mult de un sistem pentru compensarea plăților transfrontaliere. Operațiunile de transfer de credit și de debitare directă ar trebui să fie efectuate în temeiul unei scheme ale cărei reguli de bază să fie acceptate de PSP reprezentând majoritatea PSP din majoritatea statelor membre și care să constituie majoritatea PSP din Uniune și care să fie aceleași pentru operațiunile de transfer de credit și de debitare directă naționale și pentru cele transfrontaliere. Dacă pentru procesarea acestor plăți există mai mult de un sistem de plăți, aceste sisteme ar trebui să fie interoperabile, prin utilizarea standardelor din Uniune și internaționale, pentru ca toți USP și toți PSP să se poată bucura de buna derulare a plăților de retail în euro din Uniune.
(11) Având în vedere caracteristicile specifice ale pieței întreprinderilor, deși schemele de transfer de credit sau de debitare directă între întreprinderi trebuie să respecte toate celelalte dispoziții ale prezentului regulament, inclusiv aplicarea de norme identice pentru operațiunile transfrontaliere și pentru cele naționale, cerința ca la schemă să participe majoritatea PSP din majoritatea statelor membre ar trebui să se aplice doar în măsura în care este necesar ca PSP care oferă servicii de transfer de credit sau de debitare directă între întreprinderi să reprezinte majoritatea PSP din majoritatea statelor membre în care sunt disponibile astfel de servicii și să constituie majoritatea PSP care oferă astfel de servicii în cadrul Uniunii.
(12) Este esențial să se determine cerințele tehnice care să stabilească fără echivoc condițiile pe care trebuie să le respecte schemele de plăți la nivelul întregii Uniuni, care urmează a fi elaborate în cadrul unor demersuri corespunzătoare în materie de guvernanță, pentru a putea asigura interoperabilitatea dintre sistemele de plăți. Aceste cerințe tehnice nu ar trebui să restricționeze flexibilitatea și inovarea, ci ar trebui să fie deschise și neutre față de noi evoluții și îmbunătățiri ale pieței de plăți. Cerințele tehnice ar trebui concepute ținând cont de caracteristicile transferului de credit și ale debitării directe, în special în ceea ce privește elementele de date conținute în mesajul aferent plății.
(13) Este important să se ia măsuri pentru a consolida încrederea USP în utilizarea unor astfel de servicii, în special în cazul debitărilor directe. Astfel de măsuri ar trebui să permită plătitorilor să le ceară PSP aferenți să limiteze încasarea prin debitare directă la o anumită sumă sau o anumită periodicitate și să stabilească liste pozitive sau negative specifice ale beneficiarilor plăților. În cadrul instituirii schemelor de debitare directă la nivelul Uniunii, este adecvat ca de aceste controale să poată beneficia consumatorii. Cu toate acestea, pentru punerea în aplicare practică a acestor controale asupra beneficiarilor plăților, este important ca PSP să poată efectua controale pe baza IBAN-ului și, pentru o perioadă de tranziție și doar când va fi necesar, pe baza BIC-ului sau pe baza altui cod unic de identificare al unui anumit beneficiar al plății. Alte drepturi relevante ale utilizatorilor sunt deja stabilite în Directiva 2007/64/CE și ar trebui garantate integral.
(14) Standardizarea tehnică este o piatră de hotar pentru integrarea rețelelor precum piața plăților din UE. Utilizarea standardelor elaborate de organisme de standardizare europene sau internaționale ar trebui să fie obligatorie pentru toate tranzacțiile relevante, începând cu o dată stabilită. În contextul plăților, aceste standarde obligatorii sunt IBAN-ul, BIC-ul și standardul „ISO 20022 XML” pentru mesajele din domeniul serviciilor financiare. Prin urmare, utilizarea obligatorie a acestor standarde de către toți PSP reprezintă o condiție a interoperabilității complete în UE. Ar trebui promovată în special utilizarea obligatorie, acolo unde este cazul, a IBAN și BIC-ului printr-un proces amplu de comunicare și prin măsuri de facilitare în statele membre prin care să se permită o tranziție lină și facilă către transferurile de credit și debitările directe la nivelul întregii Uniuni, în special pentru consumatori. PSP ar trebui să poată conveni, bilateral sau multilateral, extinderea setului de bază de caractere latine pentru a suporta variațiile regionale ale mesajelor standard din cadrul SEPA.
(15) Este extrem de important ca toate părțile interesate, în special cetățenii Uniunii, să fie informate în mod adecvat și în timp util, pentru a fi pe deplin pregătite pentru schimbările aduse de SEPA. Părțile-cheie implicate, cum ar fi PSP, administrațiile publice și băncile centrale naționale, precum și alți utilizatori mari de servicii de plată sistematice ar trebui, prin urmare, să realizeze campanii de informare specifice și pe scară largă, proporționale cu nevoile și ajustate intereselor destinatarilor, după caz, pentru a crește gradul de informare publică și pentru a pregăti cetățenii pentru migrarea la SEPA. Este nevoie, în special, ca cetățenii să fie familiarizați cu migrarea de la BBAN la IBAN. Comitetele naționale de coordonare pentru SEPA sunt cele mai îndreptățite să coordoneze astfel de campanii de informare.
(16) Pentru a permite desfășurarea unui proces de tranziție concertat, care să fie clar și simplu pentru consumatori, este oportun să se stabilească un singur termen limită pentru migrare, până la care toate operațiunile de transfer de credit și de debitare directă ar trebui să respecte aceste cerințe tehnice, lăsând totodată piața deschisă evoluției și inovării.
(17) Pentru o perioadă de tranziție, statele membre ar trebui să permită PSP să dea consumatorilor posibilitatea de a continua să utilizeze BBAN pentru operațiunile de plată naționale, cu condiția ca interoperabilitatea să fie asigurată prin convertirea tehnică și sigură a BBAN în codul unic de identificare respectiv al contului de plăți realizată de PSP în cauză. PSP nu ar trebui să perceapă niciun fel de comisioane directe sau indirecte și niciun fel de alte onorarii pentru acest serviciu.
(18) Deși nivelul de dezvoltare a serviciilor de debitare directă și de transfer de credit diferă de la un stat membru la altul, un termen limită comun la finalul unei perioade adecvate de punere în aplicare, care să permită implementarea tuturor proceselor necesare, ar contribui la o migrare la SEPA coordonată, coerentă și integrată și ar împiedica existența unei SEPA cu două viteze, care ar cauza și mai multă confuzie în rândul consumatorilor.
(19) PSP și USP ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a se adapta la cerințele tehnice. Însă perioada de adaptare nu ar trebui să amâne în mod nejustificat beneficiile pentru consumatori sau să penalizeze eforturile operatorilor proactivi care au migrat deja spre SEPA. În ceea ce privește operațiunile de plată naționale și internaționale, PSP ar trebui să pună la dispoziția clienților de retail serviciile tehnice necesare prin care să asigure o tranziție armonioasă și în condiții de siguranță către cerințele tehnice stabilite în prezentul regulament.
(20) Este important să se ofere sectorului de plăți securitate juridică în ceea ce privește modelele comerciale pentru debitările directe. Reglementarea comisioanelor de interschimb multilaterale (MIF) pentru debitările directe este esențială pentru crearea unui mediu echitabil între PSP și pentru a permite astfel dezvoltarea unei piețe unice a debitărilor directe. Astfel de comisioane, în cazul tranzacțiilor respinse, refuzate, returnate sau supuse reversării din cauză că nu pot fi executate sau pentru că fac obiectul unei procesări de excepție (așa-numitele „tranzacții R”, unde litera R poate însemna „respingeri”, „refuzuri”, „returnări”, „reversări”, „revocări” și „cereri de anulare”), ar putea contribui la alocarea eficientă a costurilor în cadrul pieței interne. Prin urmare, ar fi benefic pentru crearea unei piețe europene eficiente a debitărilor directe să se interzică MIF per tranzacție. Totuși, comisioanele ar trebui permise în cazul tranzacțiilor R, cu respectarea anumitor condiții. PSP trebuie să pună la dispoziția consumatorilor informații clare și inteligibile în ceea ce privește comisioanele percepute pentru tranzacțiile R, în interesul transparenței și al protecției consumatorului. În orice caz, normele privind tranzacțiile R nu trebuie să aducă atingere aplicării articolelor 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În plus, ar trebui remarcat faptul că, în general, debitările directe și plățile prin card au caracteristici diferite, în special în ceea ce privește un potențial mai mare pentru beneficiarii plăților de stimulare a utilizării unei debitări directe de către plătitori prin intermediul unui contract preexistent între beneficiarul plății și plătitor, în vreme ce pentru plățile prin card nu există un astfel de contract preexistent, iar operațiunea de plată este adesea un eveniment izolat și neregulat. Prin urmare, dispozițiile privind MIF pentru debitările directe nu aduc atingere analizei efectuate conform normelor de concurență ale Uniunii privind MIF pentru operațiunile de plată prin card. Serviciile suplimentare opționale nu sunt vizate de interdicțiile conform prezentului regulament atunci când diferă în mod clar și neechivoc de serviciile de bază de debitare directă și atunci când PSP și USP au deplina libertate de a oferi sau utiliza astfel de servicii. Totuși, acestea rămân sub rezerva normelor naționale și ale Uniunii în materie de concurență.
(21) Prin urmare, posibilitatea aplicării MIF per tranzacție ar trebui limitată în timp pentru debitările directe naționale și transfrontaliere și ar trebui definite condiții generale pentru aplicarea comisioanelor de interschimb în cazul tranzacțiilor R.
(22) Comisia ar trebui să monitorizeze nivelul comisioanelor aplicabile tranzacțiilor R în cadrul Uniunii. Comisioanele aplicabile tranzacțiilor R pe piața internă ar trebui să conveargă în timp pentru a nu varia de la un stat membru la altul într-o asemenea măsură încât să nu mai poată fi asigurate condiții echitabile de concurență.
(23) În unele state membre există anumite servicii de plată tradiționale care sunt de fapt operațiuni de transfer de credit sau de debitare directă, dar care au particularități foarte restrânse, datorate adesea unor motive de ordin istoric sau juridic. Volumul operațiunilor derulate prin aceste servicii este în general neînsemnat. Aceste servicii, prin urmare, pot fi clasificate drept produse de nișă. O perioadă de tranziție pentru aceste produse de nișă, suficient de lungă pentru a minimaliza impactul migrării asupra USP, ar trebui să ajute ambele componente ale pieței să se axeze mai întâi pe migrarea majorității operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă, permițând astfel concretizarea mai rapidă a rezultatelor unei piețe integrate a plăților în UE. În anumite state membre, există instrumente specifice de debitare directă, care par a fi foarte asemănătoare cu operațiunile de plată prin card, în sensul că plătitorul utilizează un card la punctul de vânzare pentru a iniția operațiunea de plată, însă operațiunea de plată de la bază este o debitare directă. În astfel de operațiuni de plată, cardul este utilizat numai ca mijloc de afișare pentru a facilita generarea electronică a mandatului, care trebuie semnat de plătitor la punctul de vânzare. Deși astfel de servicii de plată nu pot fi clasificate ca produse de nișă, este necesară o perioadă de tranziție pentru aceste servicii de plată din cauza volumului considerabil al tranzacțiilor. Pentru ca părțile interesate să poată implementa un substitut adecvat pentru SEPA, este necesar ca perioada de tranziție să aibă o durată suficientă.
(24) Pentru funcționarea practică a pieței interne a plăților, este esențial să se asigure că plătitori precum consumatorii, agenții economici sau autoritățile publice pot transfera credit în conturi de plăți care sunt deținute de beneficiarii plăților ai căror PSP se află în alte state membre și care sunt accesibili în conformitate cu prezentul regulament.
(25) Pentru a se garanta o trecere armonioasă la SEPA, o autorizare valabilă a beneficiarului plății de a executa debitările directe periodice într-o schemă tradițională ar trebui să rămână valabilă după scurgerea termenului de migrare stabilit prin prezentul regulament. O astfel de autorizare ar trebui considerată ca reprezentând consimțământul acordat prestatorului de servicii de plată al plătitorului de a executa debitările directe periodice cerute de beneficiarul plății, în conformitate cu prezentul regulament, în lipsa unei legislații naționale privind continuitatea valabilității mandatului sau acordurilor clienților de schimbare a mandatelor de debitare directă pentru a permite continuarea acestora. Cu toate acestea, drepturile consumatorilor trebuie protejate, iar în cazul în care un mandat de debitare directă existent are un drept necondiționat de rambursare, drepturile respective ar trebui păstrate.
(26) Autoritățile competente ar trebui să fie împuternicite să își îndeplinească îndatoririle de monitorizare în mod eficient și să ia toate măsurile necesare, inclusiv să preia reclamațiile, pentru a se asigura că PSP respectă prezentul regulament. De asemenea, statele membre ar trebui să garanteze că pot fi depuse reclamații împotriva USP care nu respectă prezentul regulament și că prezentul regulament poate fi aplicat în mod eficient și eficace prin mijloace administrative sau judiciare. Pentru a încuraja respectarea prezentului regulament, autoritățile competente ale diverselor state membre ar trebui să coopereze între ele și, dacă este cazul, cu Banca Centrală Europeană (BCE) și cu băncile centrale naționale ale statelor membre și cu alte autorități competente relevante, cum ar fi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (ABE) (8), desemnate conform legislației Uniunii sau a legislației naționale aplicabile PSP.
(27) Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și ar trebui să se asigure că respectivele sancțiuni sunt eficiente, proporționale și cu efect de descurajare și că sunt aplicate. Respectivele sancțiuni nu ar trebui să se aplice consumatorilor.
(28) Pentru a asigura remedierea situațiilor în care prezentul regulament a fost aplicat incorect sau în cazul apariției unor conflicte între USP și PSP legate de drepturile și obligațiile care decurg din prezentul regulament, statele membre ar trebui să instituie proceduri de contestare și reparație nejudiciare adecvate și eficace. Statele membre ar trebui să poată decide ca aceste proceduri să se aplice numai consumatorilor sau numai consumatorilor și microîntreprinderilor.
(29) Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European, ABE și BCE un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul ar trebui să fie însoțit, după caz, de o propunere de modificare a prezentului regulament.
(30) Pentru a garanta că cerințele tehnice pentru transferurile de credit și debitările directe în euro rămân actuale, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește aceste cerințe tehnice. În Declarația (nr. 39) cu privire la articolul 290 din TFUE, anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Conferința a luat act de intenția Comisiei de a continua consultarea experților desemnați de statele membre pentru elaborarea proiectelor sale de acte delegate în domeniul serviciilor financiare, în conformitate cu practicile consacrate. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate și transparente, inclusiv cu BCE și cu toate părțile implicate. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(31) Pentru că PSP aflați în statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui să depună mai multe eforturi speciale în afara pieței de plăți pentru moneda lor națională, este necesar ca PSP să li se permită amânarea aplicării cerințelor tehnice pentru o anumită perioadă. Statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui totuși să se conformeze cerințelor tehnice pentru a crea o zonă de plată europeană veritabilă, care să consolideze piața internă.
(32) Pentru a asigura un sprijin public masiv pentru SEPA, este esențial să se garanteze un nivel ridicat de protecție a plătitorilor, în special în cazul operațiunilor de debitare directă. Schema actuală și numai paneuropeană de debitare directă pentru consumatori dezvoltată de CEP prevede dreptul de rambursare necondiționat și incontestabil pentru plățile autorizate într-o perioadă de opt săptămâni de la data la care fondurile au fost debitate, dar acest drept de rambursare este sub rezerva anumitor condiții conform articolelor 62 și 63 din Directiva 2007/64/CE. Având în vedere situația dominantă de pe piață și necesitatea de a asigura un nivel înalt de protecție a consumatorilor, impactul acestor prevederi ar trebui evaluat într-un raport pe care, conform articolului 87 din Directiva 2007/64/CE, Comisia îl va prezenta până la 1 noiembrie 2012 Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și BCE, însoțit, dacă este cazul, de o propunere de revizuire a respectivei directive.
(33) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (9) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în conformitate cu prezentul regulament. Migrarea la SEPA și introducerea standardelor și a normelor comune pentru plăți ar trebui să respecte legislația națională privind protecția datelor personale sensibile în statele membre și să protejeze interesele cetățenilor Uniunii.
(34) Mesajele financiare legate de plăți și transferuri în SEPA nu intră sub incidența Acordului din 28 iunie 2010 între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii privind prelucrarea și transferul datelor de mesagerie financiară din Uniunea Europeană către Statele Unite ale Americii în cadrul Programului de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste (10).
(35) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume acela de a stabili cerințe tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro, nu poate fi atins în mod satisfăcător de statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi mai bine realizat la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(36) În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 924/2009, statele membre elimină obligațiile naționale de raportare pe bază de decontări ale PSP pentru statistica balanțelor de plăți aferente operațiunilor de plată ale clienților lor de până la 50 000 EUR. Colectarea de date legate de balanța de plăți pe bază de decontări apărute după finalul controalelor valutare și până în prezent constituie o sursă majoră de date, alături de altele, cum ar fi sondajele directe, care contribuie la statistici de o mare fiabilitate. De la începutul anilor 1990, unele state membre au optat să se bazeze mai mult pe informațiile raportate direct de către întreprinderi și gospodării decât pe date raportate prin intermediul băncilor în numele clienților. Deși raportarea pe bază de decontări reprezintă o soluție care, pentru ansamblul societății, reduce costul alcătuirii balanței de plăți, dar asigură statistici fiabile, în termeni strict legați de plățile transfrontaliere, menținerea unor astfel de raportări în unele state membre ar putea diminua eficiența și ar putea crește costurile. Deoarece scopul SEPA este reducerea costurilor plăților transfrontaliere, raportarea pe bază de decontări a balanței de plăți ar trebui eliminată complet.
(37) Pentru creșterea securității juridice, este oportun să se alinieze termenele aplicabile comisioanelor de interschimb stabilite la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 924/2009 la dispozițiile prevăzute de prezentul regulament.
(38) Regulamentul (CE) nr. 924/2009 ar trebui, prin urmare, să fie modificat în mod corespunzător,