Recitale
(1) Obiectivul Uniunii de a asigura un nivel înalt de securitate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție, prevăzut la articolul 67 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ar trebui să se realizeze, printre altele, prin măsuri comune privind trecerea frontierelor interne de către persoane și privind controlul la frontierele externe, precum și prin politica comună a vizelor, menținându-se totodată cu atenție echilibrul dintre libera circulație a persoanelor, pe de o parte, și securitate, pe de altă parte.
(2) În temeiul articolului 80 din TFUE, politicile Uniunii în ceea ce privește verificările la frontiere, azilul și imigrația și punerea lor în aplicare sunt reglementate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar.
(3) În Declarația de la Roma, semnată la 25 martie 2017, liderii a 27 de state membre și-au afirmat angajamentul de a acționa în direcția unei Europe sigure și securizate și de a construi o Uniune în care toți cetățenii se simt în siguranță și se pot deplasa liber, în care frontierele externe sunt securizate, cu o politică în materie de migrație eficientă, responsabilă și viabilă, conformă cu normele internaționale, precum și o Europă care este hotărâtă să combată terorismul și criminalitatea organizată.
(4) Toate acțiunile finanțate în cadrul Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (denumit în continuare „instrumentul”), instituit prin prezentul regulament, inclusiv cele desfășurate în țări terțe, ar trebui implementate cu respectarea deplină a drepturilor și principiilor consacrate în acquis-ul Uniunii, precum și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), și ar trebui să fie conforme cu obligațiile internaționale ale Uniunii și ale statelor membre care decurg din instrumentele internaționale la care acestea sunt parte, în special prin asigurarea respectării principiilor nediscriminării și nereturnării.
(5) Obiectivul de politică al instrumentului este de a dezvolta și a pune în aplicare o gestionare europeană integrată a frontierelor puternică și eficace la frontierele externe, contribuind astfel la asigurarea unui nivel ridicat de securitate internă în cadrul Uniunii, garantând în același timp libera circulație a persoanelor pe teritoriul acesteia și respectând pe deplin acquis-ul relevant al Uniunii și obligațiile internaționale ale Uniunii și ale statelor membre care decurg din instrumentele internaționale la care acestea sunt parte.
(6) Gestionarea europeană integrată a frontierelor, astfel cum este pusă în aplicare de poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european instituită prin Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului (3), este o responsabilitate comună a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și a autorităților naționale responsabile cu managementul frontierelor, inclusiv a serviciilor de pază de coastă în măsura în care acestea îndeplinesc sarcini de control la frontieră. Aceasta ar trebui să contribuie la facilitarea trecerilor legale ale frontierei, la prevenirea și depistarea imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, precum și la gestionarea eficace a fluxurilor de migrație.
(7) Facilitarea călătoriilor în scopuri legitime, prevenindu-se în același timp migrația ilegală și riscurile pentru securitate, a fost identificată drept unul dintre principalele obiective ale abordării Uniunii prezentate în comunicarea Comisiei din 23 septembrie 2020 referitoare la un nou Pact privind migrația și azilul.
(8) Sprijinul financiar de la bugetul Uniunii este indispensabil pentru punerea în aplicare a gestionării europene integrate a frontierelor în scopul de a susține statele membre, acționând cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, în gestionarea eficientă a trecerii frontierelor externe și în soluționarea viitoarelor provocări de la aceste frontiere, ceea ce va contribui la combaterea criminalității grave cu o dimensiune transfrontalieră.
(9) Ar trebui să se acorde statelor membre sprijin financiar adecvat din partea Uniunii pentru a promova punerea în aplicare a gestionării europene integrate a frontierelor și pentru a garanta faptul că aceasta devine o realitate operațională. Gestionarea europeană integrată a frontierelor cuprinde, între altele, următoarele componente prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/1896, și anume controlul la frontiere; operațiunile de căutare și salvare efectuate în cursul operațiunilor de supraveghere a frontierelor; analiza riscului; cooperarea dintre statele membre, inclusiv sprijin coordonat de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă; cooperarea interinstituțională, inclusiv schimburile regulate de informații; cooperarea cu țările terțe; măsurile tehnice și operative în spațiul Schengen care sunt legate de controlul la frontiere și concepute pentru a combate imigrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră într-un mod mai eficient; utilizarea tehnologiilor de ultimă generație; un mecanism de control al calității și mecanisme de solidaritate.
(10) Instrumentul ar trebui să poată oferi statelor membre sprijinul necesar pentru punerea în aplicare a unor standarde minime comune pentru supravegherea frontierelor externe, în conformitate cu competențele respective ale statelor membre, ale Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și ale Comisiei.
(11) Întrucât autoritățile vamale ale statelor membre și-au asumat un număr tot mai mare de responsabilități, care de multe ori includ și domeniul securității și care sunt exercitate la frontierele externe, este important să se încurajeze cooperarea interinstituțională ca o componentă a gestionării europene integrate a frontierelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1896. Complementaritatea în ceea ce privește efectuarea controalelor la frontieră și a controlului vamal la frontierele externe trebuie să fie asigurată prin furnizarea de către Uniune de sprijin financiar adecvat statelor membre. Cooperarea interinstituțională nu numai că va consolida controalele vamale în vederea combaterii tuturor formelor de trafic, ci va facilita totodată schimburile comerciale și călătoriile în scopuri legitime și va contribui la siguranța și eficacitatea uniunii vamale.
(12) Prin urmare, este necesar să se instituie un fond care să succeadă Fondului pentru securitate internă pentru perioada 2014-2020 stabilit prin Regulamentele (UE) nr. 513/2014 (4) și (UE) nr. 515/2014 (5) ale Parlamentului European și ale Consiliului, prin instituirea, printre altele, a Fondului de management integrat al frontierelor (denumit în continuare „fondul”).
(13) Având în vedere particularitățile juridice ale titlului V din TFUE și diferitele temeiuri juridice aplicabile referitoare la politicile privind frontierele externe și privind controlul vamal, nu este posibil din punct de vedere juridic ca fondul să fie instituit sub forma unui instrument unic.
(14) Prin urmare, fondul ar trebui instituit ca un cadru cuprinzător pentru sprijinul financiar acordat de Uniune în domeniul managementului frontierelor și al politicii de vize, alcătuit din instrument precum și din Instrumentul de sprijin financiar pentru echipamente de control vamal, stabilit prin Regulamentul (UE) 2021/1077 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Respectivul cadru ar trebui să fie completat de Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului (7), la care prezentul regulament ar trebui să facă trimitere în ceea ce privește normele referitoare la gestiunea partajată.
(15) Instrumentul ar trebui să se bazeze pe rezultatele obținute și investițiile realizate de structurile care l-au precedat, și anume de Fondul pentru frontierele externe pentru perioada 2007-2013, instituit prin Decizia nr. 574/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8), și de instrumentul de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize din cadrul Fondului pentru securitate internă pentru perioada 2014-2020, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 515/2014, și ar trebui să fie extins pentru a ține seama de noile evoluții.
(16) Pentru a asigura un control uniform și de înaltă calitate la frontierele externe și pentru a facilita călătoriile în scopuri legitime care presupun trecerea frontierelor externe, instrumentul ar trebui să contribuie la dezvoltarea unei gestionări europene integrate a frontierelor care să includă toate măsurile referitoare la politică, la legislație, la cooperarea sistematică, la partajarea sarcinilor, la evaluarea situației și a modificărilor survenite în ceea ce privește punctele de trecere pentru migranții aflați în situație ilegală, la efectivele de personal, la echipamente și tehnologie, care ar putea fi adoptate la diferite niveluri de către autoritățile competente ale statelor membre și de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, în cooperare cu alți actori, cum ar fi alte organe, oficii și agenții ale Uniunii, în special Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului (9), Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (10), precum și, după caz, țări terțe și organizații internaționale.
(17) Instrumentul ar trebui să contribuie la îmbunătățirea eficienței prelucrării cererilor de viză, și anume la facilitarea procedurilor de acordare a vizelor pentru călătorii de bună-credință și din perspectiva identificării și evaluării riscurilor pentru securitate și a riscurilor legate de migrația ilegală. În special, instrumentul ar trebui să furnizeze asistență financiară pentru a sprijini digitalizarea prelucrării cererilor de viză, cu scopul de a asigura proceduri de acordare a vizelor rapide, sigure și adaptate nevoilor solicitanților, atât în beneficiul solicitanților de viză, cât și al consulatelor. Instrumentul ar trebui să fie utilizat și pentru a asigura o vastă acoperire a serviciilor consulare în întreaga lume. Punerea în aplicare uniformă și modernizarea politicii comune a vizelor, precum și măsurile care decurg din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (11) ar trebui de asemenea să fie reglementate de către instrument, la fel ca și asistența acordată statelor membre pentru eliberarea vizelor, inclusiv vize cu valabilitate teritorială limitată eliberate din motive umanitare, din motive de interes național sau ca urmare a obligațiilor internaționale, în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de vize.
(18) Instrumentul ar trebui să sprijine măsurile legate de controlul frontierelor externe pe teritoriul țărilor care aplică acquis-ul Schengen, ca parte a punerii în aplicare a gestionării europene integrate a frontierelor, care ar urma să consolideze funcționarea generală a spațiului Schengen.
(19) În vederea îmbunătățirii managementului frontierelor externe, a facilitării călătoriilor în scopuri legitime, a asigurării unei contribuții la prevenirea și combaterea trecerii ilegale a frontierei, a punerii în aplicare a politicii comune a vizelor și a asigurării unei contribuții la un nivel ridicat de securitate în spațiul de libertate, securitate și justiție al Uniunii, instrumentul ar trebui să sprijine dezvoltarea de sisteme informatice la scară largă în conformitate cu dreptul Uniunii din domeniul managementului frontierelor. Instrumentul ar trebui să sprijine totodată instituirea interoperabilității, astfel cum este stabilită în Regulamentele (UE) 2019/817 (12) și (UE) 2019/818 (13) ale Parlamentului European și ale Consiliului, în statele membre între sistemele de informații ale Uniunii, și anume Sistemul de intrare/ieșire (EES), instituit prin Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului (14), Sistemul de informații privind vizele (VIS), instituit prin Regulamentul (CE) nr. 767/2008, Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS), instituit prin Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului (15), Eurodac, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (16), Sistemul de informații Schengen (SIS), instituit prin Regulamentele (UE) 2018/1860 (17), (UE) 2018/1861 (18) și (UE) 2018/1862 (19) ale Parlamentului European și ale Consiliului și sistemul centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-TCN), instituit prin Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului (20), astfel încât respectivele sisteme de informații ale Uniunii și datele lor să se completeze reciproc. Instrumentul ar trebui, de asemenea, să contribuie la evoluțiile necesare la nivel național ca urmare a implementării componentelor de interoperabilitate la nivel central, și anume portalul european de căutare (ESP), un serviciu comun de comparare a datelor biometrice (BMS comun), un registru comun de date de identitate (CIR) și un detector de identități multiple (MID).
(20) Pentru a beneficia de cunoștințele și expertiza agențiilor descentralizate care au competențe în domeniul managementului frontierelor, al politicii de vize și al sistemelor informatice la scară largă, Comisia ar trebui să implice, în timp util, agențiile relevante în activitatea Comitetului privind fondurile pentru afaceri interne instituit prin prezentul regulament, în special la începutul și la jumătatea perioadei de programare. După caz, Comisia ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să implice organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii în procesele de monitorizare și evaluare, în special pentru a se asigura că acțiunile care beneficiază de sprijin în cadrul instrumentului respectă acquis-ul relevant și prioritățile convenite ale Uniunii. Instrumentul ar trebui să completeze și să consolideze activitățile de punere în aplicare a gestionării europene integrate a frontierelor, în conformitate cu principiile distribuirii echitabile a răspunderii și al solidarității între statele membre și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, care reprezintă cei doi piloni ai poliției de frontieră și ai gărzii de coastă la nivel european. Acest lucru înseamnă, în special, că la elaborarea programelor lor implementate în cadrul gestiunii partajate, statele membre ar trebui să țină seama de instrumentele analitice și de orientările operaționale și tehnice elaborate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și de programa de formare întocmită de aceasta, de exemplu programa comună de bază pentru formarea polițiștilor de frontieră, inclusiv de componentele respectivei programe de formare care sunt legate de drepturile fundamentale și de accesul la protecție internațională. Pentru a dezvolta complementaritatea dintre sarcinile sale și responsabilitățile statelor membre în domeniul controlului la frontierele externe și pentru a asigura consecvența și a evita ineficiența costurilor, Comisia ar trebui să consulte în timp util Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă cu privire la proiectele de programe prezentate de statele membre, în măsura în care acestea intră în sfera de competență a respectivei agenții, în special cu privire la activitățile finanțate în cadrul sprijinului operațional.
(21) În măsura în care statele membre afectate solicită acest lucru, instrumentul ar trebui să sprijine punerea în aplicare a abordării-hotspot, astfel cum a fost descrisă în comunicarea Comisiei din 13 mai 2015 intitulată „O agendă europeană privind migrația ” și aprobată de Consiliul European din 25-26 iunie 2015 și detaliată ulterior în Regulamentul (UE) 2019/1896. Abordarea-hotspot furnizează sprijin operațional statelor membre care se confruntă cu dificultăți disproporționate legate de migrație la frontierele externe. Aceasta oferă asistență integrată, cuprinzătoare și specifică, într-un spirit de solidaritate și de responsabilitate comună.
(22) În spiritul solidarității și al responsabilității comune pentru protejarea frontierelor externe, în cazul în care se identifică vulnerabilități sau riscuri, mai ales în urma unei evaluări Schengen în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului (21), statul membru în cauză ar trebui să identifice soluții adecvate utilizând resursele din cadrul programului său pentru a pune în aplicare recomandările adoptate în temeiul regulamentului respectiv și în conformitate cu evaluările vulnerabilității efectuate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1896.
(23) Instrumentul ar trebui să ofere asistență financiară statelor membre care aplică pe deplin dispozițiile acquis-ului Schengen privind frontierele externe și vizele, precum și acelor state membre care se pregătesc să participe pe deplin la Schengen, și ar trebui utilizat de către statele membre în interesul politicii comune a Uniunii privind gestionarea frontierelor externe.
(24) Deși oferă sprijin pentru investițiile statelor membre în managementul frontierelor, instrumentul nu ar trebui să ofere finanțare pentru infrastructuri și clădiri noi, permanente, la frontierele interne la care nu au fost încă eliminate controalele. Cu toate acestea, la frontierele respective, instrumentul ar trebui să sprijine investițiile într-o infrastructură mobilă pentru controlul la frontieră și întreținerea, optimizarea limitată sau înlocuirea infrastructurii existente, care sunt necesare pentru respectarea în continuare a Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (22).
(25) În conformitate cu Protocolul nr. 5 la Actul de aderare din 2003 privind tranzitul terestru al persoanelor între regiunea Kaliningrad și alte părți ale Federației Ruse, instrumentul ar trebui să suporte toate costurile suplimentare apărute în urma punerii în aplicare a dispozițiilor specifice ale acquis-ului Uniunii prevăzute pentru un astfel de tranzit, și anume Regulamentele (CE) nr. 693/2003 (23) și (CE) nr. 694/2003 (24) ale Consiliului. Cu toate acestea, necesitatea unui sprijin financiar continuu pentru compensarea scutirilor de taxe ar trebui să depindă de regimul de vize în vigoare între Uniune și Federația Rusă.
(26) Pentru a contribui la îndeplinirea obiectivului de politică al instrumentului, statele membre ar trebui să se asigure că programele lor includ acțiuni care vizează toate obiectivele specifice ale instrumentului și că alocarea resurselor între obiectivele specifice se face în așa fel încât obiectivele respective să poată fi îndeplinite.
(27) În conformitate cu principiul eficienței, ar trebui să se urmărească asigurarea sinergiilor și corelația cu alte fonduri ale Uniunii și ar trebui să se evite suprapunerea acțiunilor.
(28) Returnarea resortisanților țărilor terțe care fac obiectul deciziilor de returnare emise de un stat membru este una dintre componentele gestionării europene integrate a frontierelor prevăzută în Regulamentul (UE) 2019/1896. Cu toate acestea, date fiind natura și obiectivele lor, măsurile în materie de returnare nu intră în sfera de aplicare a instrumentului de sprijin, făcând obiectul Regulamentului (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului (25).
(29) Pentru a recunoaște rolul important al autorităților vamale ale statelor membre la frontierele externe și pentru a asigura faptul că acestea dispun de mijloace suficiente pentru a-și îndeplini gama largă de sarcini care le revin la aceste frontiere, Instrumentul de sprijin financiar pentru echipamente de control vamal ar trebui să ofere acestor autorități naționale finanțarea necesară pentru a investi în echipamente destinate controlului vamal, precum și în echipamente care pot să fie folosite și în alte scopuri în plus față de controlul vamal, cum ar fi controlul la frontiere.
(30) Majoritatea echipamentelor de control vamal și a sistemelor de tehnologie a informației (TIC) ar putea fi folosite, fie în egală măsură, fie ocazional, pentru verificarea respectării altor acte legislative ale Uniunii, cum ar fi dispoziții privind managementul frontierelor, vizele sau cooperarea polițienească. Fondul a fost, prin urmare, conceput sub forma a două instrumente complementare, cu sfere de aplicare distincte, dar complementare în ceea ce privește achiziționarea de echipamente. Pe de o parte, instrumentul va oferi sprijin financiar pentru echipamentele și sistemele TIC al căror scop principal este managementul integrat al frontierelor și va permite de asemenea utilizarea acestora în domeniul complementar al controlului vamal. Pe de altă parte, Instrumentul pentru sprijin financiar pentru echipamente de control vamal va oferi sprijin financiar pentru echipamentele care sunt utilizate în primul rând pentru controlul vamal și va permite utilizarea acestora și în alte scopuri, cum ar fi controlul la frontiere și securitatea. O astfel de repartizare a rolurilor va favoriza cooperarea interinstituțională ca o componentă a gestionării europene integrate a frontierelor, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) 2019/1896, permițând astfel autorităților vamale și celor de frontieră să colaboreze între ele și să maximizeze impactul bugetului Uniunii prin utilizarea în comun și asigurarea interoperabilității echipamentelor de control.
(31) Supravegherea frontierelor pe mare este una dintre funcțiile exercitate de paza de coastă în spațiul maritim al Uniunii. Autoritățile naționale care îndeplinesc funcții de pază de coastă sunt responsabile, de asemenea, de o gamă largă de sarcini care ar putea include, fără a se limita la acestea, siguranța maritimă, securitatea, operațiunile de căutare și salvare, controlul la frontiere, controlul pescuitului, controlul vamal, sarcini generale de asigurare a respectării legii și protecția mediului. Sfera largă de cuprindere a funcțiilor de pază de coastă face ca acestea să intre sub incidența mai multor politici ale Uniunii, care ar trebui să urmărească realizarea de sinergii în vederea obținerii unor rezultate mai eficiente și mai eficace.
(32) Atunci când pun în aplicare acțiuni finanțate în cadrul instrumentului care sunt legate de supravegherea frontierelor maritime, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită obligațiilor lor internaționale în ceea ce privește operațiunile de căutare și salvare pe mare. În acest sens, ar trebui să poată fi utilizate echipamentele și sistemele care beneficiază de sprijin în cadrul instrumentului pentru operațiunile de căutare și salvare în situațiile care ar putea apărea în timpul unei operațiuni de supraveghere a frontierelor pe mare.
(33) În plus față de cooperarea în cadrul Uniunii în ceea ce privește funcțiile de pază de coastă între Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (26) și Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului, instituită prin Regulamentul (UE) 2019/473 al Parlamentului European și al Consiliului (27), ar trebui să se asigure și la nivel național o coerență sporită a activităților în domeniul maritim. Sinergiile dintre diferiții actori din domeniul maritim ar trebui să se asigure în concordanță cu strategiile europene în materie de gestionare europeană integrată a frontierelor și de securitate maritimă.
(34) Pentru a consolida complementaritatea și consecvența activităților maritime, precum și pentru a evita suprapunerea eforturilor și a atenua constrângerile bugetare într-un domeniu cu costuri importante cum este domeniul maritim, instrumentul ar trebui să poată fi utilizat în plus pentru sprijinirea operațiunilor maritime cu scopuri multiple.
(35) Echipamentele și sistemele TIC finanțate în cadrul acestui instrument ar trebui, de asemenea, să poată fi utilizate pentru îndeplinirea obiectivelor Fondului pentru securitate internă instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1149 al Parlamentului European și al Consiliului (28) și ale Fondului pentru azil, migrație și integrare instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1147. Aceste echipamente și sisteme TIC ar trebui să rămână disponibile și gata de a fi trimise pentru activități eficace și sigure de control la frontiere, iar utilizarea unor astfel de echipamente și sisteme TIC pentru obiectivele Fondului pentru securitate internă și ale Fondului pentru azil, migrație și integrare ar trebui să fie limitată în timp.
(36) Instrumentul ar trebui, în conformitate cu obiectivele sale specifice, să servească în primul rând politicii interne a Uniunii. În același timp, instrumentul ar trebui ca, acolo unde este cazul, să poată sprijini acțiuni conforme cu prioritățile Uniunii în țări terțe și în legătură cu țări terțe. Acțiunile respective ar trebui implementate în deplină sinergie, coerență și complementaritate cu alte acțiuni derulate în afara Uniunii care beneficiază de sprijin din partea instrumentelor de finanțare externă ale Uniunii. În special, astfel de acțiuni ar trebui să fie implementate într-un mod care să asigure coerența deplină cu politica externă a Uniunii, să respecte principiul coerenței politicilor pentru dezvoltare și să asigure coerența cu documentele de programare strategică pentru țara sau regiunea în cauză. Astfel de acțiuni ar trebui să se axeze și pe măsuri care nu sunt orientate spre dezvoltare și ar trebui să servească intereselor politicii interne a Uniunii și să fie coerente cu activitățile întreprinse în interiorul Uniunii. În evaluările sale intermediare și retrospective, Comisia ar trebui să acorde o atenție deosebită implementării acțiunilor în țări terțe sau în legătură cu țări terțe.
(37) Finanțarea din bugetul Uniunii ar trebui să se axeze pe acțiunile pentru care intervenția Uniunii poate aduce valoare adăugată comparativ cu acțiunile întreprinse individual de statele membre. Dat fiind că Uniunea este mai în măsură decât statele membre să ofere un cadru pentru exprimarea solidarității Uniunii în ceea ce privește managementul frontierelor și politica comună a vizelor, precum și să ofere o platformă pentru dezvoltarea de sisteme informatice comune la scară largă care să susțină aceste politici, sprijinul financiar acordat în temeiul prezentului regulament ar trebui să contribuie, în special, la consolidarea capacităților naționale și a celor ale Uniunii în aceste domenii.
(38) Atunci când promovează acțiuni care beneficiază de sprijin in partea instrumentului, beneficiarii finanțării din partea Uniunii ar trebui să ofere informații în limba sau limbile publicului-țintă. Pentru a asigura vizibilitatea finanțării din partea Uniunii, beneficiarii finanțării respective ar trebui să menționeze originea acesteia atunci când comunică cu privire la acțiunea în cauză. În acest scop, beneficiarii ar trebui să se asigure că toate comunicările către mass-media și către public afișează emblema Uniunii și menționează în mod explicit sprijinul financiar al Uniunii.
(39) Comisia ar trebui să poată să utilizeze resurse financiare din cadrul instrumentului pentru a promova bune practici și pentru a face schimb de informații în ceea ce privește execuția instrumentului.
(40) Comisia ar trebui să publice în timp util informații privind sprijinul acordat prin facilitatea tematică în cadrul gestiunii directe sau indirecte și ar trebui să actualizeze astfel de informații, după caz. Ar trebui să fie posibilă sortarea datelor în funcție de obiectivul specific, de numele beneficiarului, de cuantumul angajat din punct de vedere juridic și de natura și scopul măsurii.
(41) Se poate considera că un stat membru nu respectă acquis-ul relevant al Uniunii, inclusiv în ceea ce privește utilizarea sprijinului operațional acordat în temeiul instrumentului, dacă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor în domeniul managementului frontierelor și al politicii de vize, inclusiv în ceea ce privește obligațiile în materie de drepturi fundamentale, dacă există un risc clar de încălcare gravă de către respectivul stat membru a valorilor Uniunii în contextul punerii în aplicare a acquis-ului privind managementul frontierelor și politica de vize sau dacă un raport de evaluare întocmit în cadrul mecanismului de evaluare și monitorizare Schengen prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 a identificat deficiențe în domeniul relevant.
(42) Instrumentul ar trebui să asigure faptul că există o repartizare echitabilă și transparentă a resurselor în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în prezentul regulament. Pentru a îndeplini cerințele de transparență, Comisia ar trebui să publice informații cu privire la programele de lucru anuale și multianuale ale facilității tematice. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/1060, fiecare stat membru ar trebui să se asigure că, în termen de șase luni de la aprobarea programului său, există un site internet unde sunt disponibile informații privind programul său, care să prezinte obiectivele, activitățile, oportunitățile de finanțare disponibile și realizările programului.
(43) Prezentul regulament ar trebui să stabilească cuantumurile inițiale pentru programele statelor membre, care sunt compuse din cuantumuri fixe, astfel cum sunt prevăzute în anexa I, și dintr-un cuantum calculat pe baza criteriilor prevăzute în anexa respectivă și care reflectă lungimea secțiunilor de frontieră terestre și maritime și nivelurile de impact pentru aceste secțiuni, volumul de muncă la aeroporturi și consulate, precum și numărul de consulate. Având în vedere nevoile speciale ale statelor membre care au înregistrat cel mai mare număr de cereri de azil pe cap de locuitor în 2018 și 2019, este adecvat să se majoreze cuantumurile fixe pentru Cipru, Malta și Grecia.
(44) Cuantumurile inițiale pentru programele statelor membre ar trebui să constituie punctul de plecare pentru investițiile pe termen lung ale statelor membre. Pentru a ține seama de modificările intervenite față de situația inițială, cum ar fi presiunea la frontierele externe și volumul de muncă la frontierele externe și în consulate, statelor membre ar trebui să li se aloce un cuantum suplimentar la jumătatea perioadei de programare și acesta ar trebui să se bazeze pe date statistice, în conformitate cu anexa I, ținându-se seama de stadiul implementării programelor acestora.
(45) Comisia ar trebui să efectueze o evaluare intermediară a prezentului regulament. Respectiva evaluare intermediară ar trebui utilizată pentru a estima eficacitatea instrumentului și valoarea sa adăugată pentru Uniune și pentru a furniza o imagine de ansamblu transparentă a modului de execuție a instrumentului.
(46) Întrucât provocările în domeniul managementului frontierelor și al politicii de vize sunt într-o evoluție continuă, este necesar să se adapteze alocarea finanțării în funcție de modificările survenite la nivel de priorități în politica de vize și în managementul frontierelor, inclusiv ca urmare a unor modificări generate de creșterea presiunii la frontieră, și a unei necesități de a direcționa finanțarea către prioritățile care aduc cea mai mare valoare adăugată pentru Uniune. Pentru a răspunde unor necesități urgente și modificărilor intervenite în politicile și prioritățile Uniunii și pentru a direcționa finanțarea către acțiuni cu o valoare adăugată semnificativă pentru Uniune, o parte din finanțare ar trebui alocată, periodic, prin intermediul unei facilități tematice, acțiunilor specifice, acțiunilor Uniunii și asistenței de urgență. Facilitatea tematică oferă flexibilitate în gestionarea instrumentului și ar putea fi, de asemenea, executată prin intermediul programelor statelor membre.
(47) Statele membre ar trebui să fie încurajate, printr-o contribuție mai mare din partea Uniunii, să își utilizeze o parte din alocarea corespunzătoare programelor lor pentru a finanța acțiunile enumerate în anexa IV.
(48) Instrumentul ar trebui să contribuie la sprijinirea costurilor operaționale în legătură cu managementul frontierelor, politica comună a vizelor și sistemele informatice la scară largă pentru a permite statelor membre să mențină capacități care sunt esențiale pentru Uniune în ansamblul său. Un astfel de sprijin ar trebui să consiste în rambursarea integrală a costurilor specifice în legătură cu obiectivele instrumentului și ar trebui să constituie o parte integrantă a programelor statelor membre.
(49) O parte a resurselor disponibile în cadrul instrumentului ar putea să fie alocată programelor statelor membre pentru implementarea unor acțiuni specifice, în plus față de cuantumul alocat inițial. Respectivele acțiuni specifice ar trebui să fie identificate la nivelul Uniunii și ar trebui să constea în acțiuni cu valoare adăugată pentru Uniune ce necesită cooperarea între statele membre sau în acțiuni care sunt necesare pentru a face față evoluțiilor din Uniune și care necesită punerea la dispoziție a unor fonduri suplimentare pentru unul sau mai multe state membre, cum ar fi achiziționarea, prin programele statelor membre, a unor echipamente tehnice de care are nevoie Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă pentru a-și executa activitățile operaționale, modernizarea procesului de prelucrare a cererilor de viză, dezvoltarea de sisteme informatice la scară largă și realizarea interoperabilității acestor sisteme. Comisia ar trebui să stabilească respectivele acțiuni specifice în programele sale de lucru.
(50) Pentru a completa punerea în aplicare la nivel național, prin intermediul programelor statelor membre, a obiectivului de politică al instrumentului, acesta ar trebui să ofere de asemenea sprijin pentru acțiuni la nivelul Uniunii. Acțiunile respective ar trebui să urmărească scopuri strategice globale care să se înscrie în domeniul de intervenție al instrumentului, legate de analiza politicilor și de inovare, de învățarea reciprocă și parteneriatele la nivel transnațional, precum și de testarea unor inițiative și acțiuni noi în întreaga Uniune.
(51) Pentru a consolida capacitatea Uniunii de a răspunde imediat nevoilor urgente și specifice în eventualitatea unei situații de urgență, cum ar fi un aflux masiv sau disproporționat de resortisanți ai țărilor terțe, în special la acele secțiuni de frontieră cărora li s-a atribuit un nivel de impact ridicat sau critic în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1896, sau în alte situații în privința cărora a fost justificată în mod corespunzător necesitatea unei acțiuni imediate la frontierele externe, ar trebui să se poată acorda asistență de urgență, în conformitate cu cadrul prevăzut în prezentul regulament.
(52) Prezentul regulament prevede un pachet financiar pentru întreaga durată a instrumentului, care urmează să constituie principala valoare de referință, în înțelesul punctului 18 din Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs pentru introducerea de noi resurse proprii (29), pentru Parlamentul European și pentru Consiliu în cursul procedurii bugetare anuale. Principala valoare de referință alocată instrumentului este majorată cu un cuantum suplimentar de 1 miliard EUR la prețurile din 2018, astfel cum se specifică în anexa II la Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (30).
(53) Instrumentului i se aplică Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (31) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”). Regulamentul financiar stabilește normele privind execuția bugetului Uniunii, inclusiv normele privind granturile, premiile, achizițiile publice, gestiunea indirectă, instrumentele financiare, garanțiile bugetare, asistența financiară și rambursările către experții externi.
(54) În vederea implementării acțiunilor în cadrul gestiunii partajate, instrumentul ar trebui să facă parte dintr-un cadru coerent care este format din prezentul regulament, din Regulamentul financiar și din Regulamentul (UE) 2021/1060.
(55) Regulamentul (UE) 2021/1060 stabilește cadrul de acțiune pentru Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură, Fondul pentru o tranziție justă, Fondul pentru azil, migrație și integrare, Fondul pentru securitate internă și Instrumentul pentru de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize din cadrul Fondului de management integrat al frontierelor și stabilește în special normele privind programarea, monitorizarea și evaluarea, gestionarea și controlul fondurilor Uniunii executate în cadrul gestiunii partajate. În plus, este necesar să se precizeze în prezentul regulament obiectivele instrumentului cu privire la managementul frontierelor și politica de vize și să se prevadă dispoziții specifice privind acțiunile care pot fi finanțate în cadrul instrumentului.
(56) Regulamentul (UE) 2021/1060 prevede o schemă de prefinanțare pentru instrument, iar prezentul regulament stabilește o rată de prefinanțare specifică. În plus, pentru a se asigura posibilitatea unei reacții prompte în situații de urgență, este adecvat să se stabilească o rată de prefinanțare specifică pentru asistența de urgență. Schema de prefinanțare ar trebui să asigure faptul că statele membre dispun de mijloacele necesare pentru a furniza sprijin beneficiarilor încă de la începutul implementării programelor lor.
(57) Tipurile de finanțare și metodele de execuție prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie alese pe baza capacității lor de a realiza obiectivele specifice ale acțiunilor și de a obține rezultate, luându-se în considerare în special costurile controalelor, sarcinile administrative și riscul de neconformitate. Atunci când se face respectiva alegere, ar trebui avute în vedere utilizarea de sume forfetare, rate forfetare și costuri unitare, precum și recurgerea la finanțări care nu sunt legate de costuri, astfel cum se menționează la articolul 125 alineatul (1) din Regulamentul financiar.
(58) În conformitate cu articolul 193 alineatul (2) din Regulamentul financiar, se poate acorda un grant pentru o acțiune deja începută, cu condiția ca solicitantul să poată demonstra necesitatea demarării acțiunii înainte de semnarea acordului de grant. Cu toate acestea, costurile suportate înainte de data depunerii cererii de grant nu sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii decât în cazuri excepționale justificate în mod corespunzător. Pentru a se evita orice perturbare a sprijinului acordat de Uniune, care ar putea prejudicia interesele Uniunii, ar trebui să fie posibil ca, pentru o durată limitată la începutul cadrului financiar multianual 2021-2027, costurile suportate în legătură cu acțiunile deja demarate care beneficiază de sprijin în temeiul prezentului regulament în cadrul gestiunii directe să fie considerate eligibile pentru finanțare din partea Uniunii începând cu 1 ianuarie 2021, chiar dacă respectivele costuri au fost suportate înainte de depunerea cererii de grant sau a cererii de asistență.
(59) Pentru a valorifica la maximum principiul auditului unic, este oportun să se stabilească norme specifice privind controlul și auditul proiectelor în care beneficiarii sunt organizații internaționale ale căror sisteme de control intern au fost evaluate pozitiv de către Comisie. Pentru astfel de proiecte, autoritățile de management ar trebui să aibă posibilitatea de a-și limita controalele de gestiune, cu condiția ca beneficiarul să furnizeze în timp util toate datele și informațiile necesare privind evoluția proiectului și eligibilitatea cheltuielilor subiacente. În plus, în cazul în care un proiect implementat de o astfel de organizație internațională face parte dintr-un eșantion de audit, ar trebui să fie posibil ca autoritatea de audit să își desfășoare activitatea în conformitate cu principiile Standardului internațional privind serviciile conexe (ISRS) 4400, „Angajamentele pentru efectuarea procedurilor convenite privind informațiile financiare”.
(60) În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (32) și cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 (33), (Euratom, CE) nr. 2185/96 (34) și (UE) 2017/1939 (35) ale Consiliului, interesele financiare ale Uniunii trebuie să fie protejate prin măsuri proporționale, inclusiv prin măsuri referitoare la prevenirea, detectarea, corectarea și investigarea neregulilor, inclusiv a fraudei, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau utilizate incorect și, dacă este cazul, prin impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentele (Euratom, CE) nr. 2185/96 și (UE, Euratom) nr. 883/2013, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are competența de a desfășura investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. Parchetul European (EPPO) este împuternicit, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, să investigheze și să urmărească penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (36). În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, să permită accesul și drepturile necesare Comisiei, OLAF, Curții de Conturi, precum și în ceea ce privește acele state membre care participă la cooperarea consolidată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939, EPPO și să se asigure că orice terț implicat în execuția fondurilor Uniunii acordă drepturi echivalente. Statele membre ar trebui să coopereze pe deplin și să acorde toată asistența necesară instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii.
(61) Prezentului regulament i se aplică normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din TFUE. Respectivele norme sunt prevăzute în Regulamentul financiar și determină în special procedura de stabilire și execuție a bugetului prin granturi, achiziții publice, premii și gestiune indirectă și prevăd verificarea responsabilității actorilor financiari. Normele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE includ, de asemenea, un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii.
(62) În temeiul Deciziei 2013/755/UE a Consiliului (37), persoanele fizice și entitățile stabilite în țările sau teritoriile de peste mări sunt eligibile pentru finanțare sub rezerva normelor și obiectivelor instrumentului și a unor eventuale regimuri aplicabile statului membru de care este legat(ă) respectiva țară sau respectivul teritoriu de peste mări.
(63) În temeiul articolului 349 din TFUE și în conformitate cu comunicarea Comisiei din 24 octombrie 2017 intitulată „Un parteneriat strategic consolidat și reînnoit cu regiunile ultraperiferice ale UE”, aprobată de Consiliu în cadrul concluziilor sale din 12 aprilie 2018, statele membre în cauză ar trebui să se asigure că programele lor abordează amenințările emergente cu care se confruntă regiunile ultraperiferice. Instrumentul ar trebui să sprijine respectivele state membre cu resurse adecvate pentru a veni în ajutorul regiunilor ultraperiferice, în funcție de necesități.
(64) În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (38), instrumentul ar trebui să fie evaluat pe baza informațiilor colectate în conformitate cu cerințe de monitorizare specifice, evitând totodată sarcinile administrative excesive, în special pentru statele membre, precum și o reglementare excesivă. Cerințele respective ar trebui să includă, după caz, indicatori cuantificabili, pe baza cărora să se evalueze efectele instrumentului pe teren. Pentru a măsura realizările instrumentului, ar trebui să se instituie indicatori și ținte conexe în legătură cu fiecare dintre obiectivele specifice ale instrumentului. Respectivii indicatori ar trebui să includă indicatori calitativi și cantitativi.
(65) Pentru a reflecta importanța combaterii schimbărilor climatice în conformitate cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (39) și cu angajamentul față de obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, acțiunile în temeiul prezentului regulament ar trebui să contribuie la atingerea unei ținte globale reprezentate de alocarea a 30 % din totalul cheltuielilor cadrului financiar multianual pentru integrarea obiectivelor climatice și la realizarea obiectivului ambițios de a aloca 7,5 % din buget pentru cheltuieli legate de biodiversitate în 2024 și 10 % din buget în 2026 și în 2027, luând totodată în considerare suprapunerile existente între obiectivele climatice și cele în materie de biodiversitate. Instrumentul ar trebui să sprijine activități care respectă standardele și prioritățile Uniunii în materie de climă și mediu și care nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în înțelesul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului (40).
(66) Regulamentul (UE) nr. 514/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (41) și orice act aplicabil perioadei de programare 2014-2020 ar trebui să se aplice în continuare programelor și proiectelor sprijinite în cadrul instrumentului în perioada de programare 2014-2020. Întrucât perioada de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 514/2014 se suprapune cu perioada de programare vizată de prezentul regulament, precum și pentru a se asigura continuitatea implementării anumitor proiecte aprobate de respectivul regulament, ar trebui să fie stabilite dispoziții privind etapizarea proiectelor. Fiecare fază individuală a proiectului etapizat ar trebui să fie implementată în conformitate cu normele din perioada de programare în cadrul căreia primește finanțarea.
(67) Comisia și statele membre ar trebui să monitorizeze execuția instrumentului cu ajutorul indicatorilor și al raportării financiare, în conformitate cu dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) 2021/1060 și din prezentul regulament. Începând cu 2023, statele membre ar trebui să transmită Comisiei rapoarte anuale privind performanța, care să acopere ultimul exercițiu contabil. Rapoartele respective ar trebui să conțină informații privind progresele înregistrate în implementarea programelor statelor membre. Statele membre ar trebui, de asemenea, să transmită Comisiei rezumate ale acestor rapoarte. Comisia ar trebui să traducă aceste rezumate în toate limbile oficiale ale Uniunii și să le pună la dispoziția publicului pe site-ul său internet, împreună cu linkuri către site-urile internet ale statelor membre menționate în Regulamentul (UE) 2021/1060.
(68) Pentru a completa și a modifica unele elemente neesențiale ale prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește lista acțiunilor eligibile pentru sprijin în temeiul anexei III, lista acțiunilor eligibile pentru rate de cofinanțare mai mari din anexa IV, pentru sprijin operațional în temeiul anexei VII, precum și dezvoltarea în continuare a cadrului de monitorizare și evaluare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces în mod sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(69) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (42). Procedura de examinare ar trebui utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare care stabilesc obligații comune pentru statele membre, în special cu privire la furnizarea de informații către Comisie, iar procedura de consultare ar trebui folosită pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind modalitățile detaliate pentru furnizarea de informații către Comisie în contextul programării și al raportării, dată fiind natura lor pur tehnică. Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile cu privire la adoptarea deciziilor de acordare a asistenței de urgență reglementate prin prezentul regulament atunci când, în cazuri justificate corespunzător care privesc natura sau scopul asistenței respective, acestea sunt necesare din motive imperioase de urgență.
(70) Participarea unui stat membru în cadrul instrumentului nu ar trebui să coincidă cu participarea sa la un instrument financiar temporar al Uniunii care sprijină statele membre beneficiare în vederea finanțării, printre altele, a acțiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii destinate punerii în aplicare a acquis-ului Schengen privind frontierele și vizele și privind controalele la frontierele externe.
(71) Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament care nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
(72) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (43), care se află sub incidența articolului 1 punctele A și B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (44).
(73) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (45), care se află sub incidența articolului 1 punctele A și B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (46).
(74) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (47), care se află sub incidența articolului 1 punctele A și B din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (48).
(75) Pentru a preciza natura și modalitățile de participare la instrument a țărilor asociate la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen, ar trebui încheiate aranjamente suplimentare între Uniune și țările respective, în conformitate cu dispozițiile relevante ale acordului de asociere al fiecărei țări în parte. Astfel de aranjamente ar trebui să constituie acorduri internaționale în înțelesul articolului 218 din TFUE. În vederea reducerii la minimum a oricărui posibil decalaj între momentul în care instrumentul devine obligatoriu pentru țara în cauză și momentul intrării în vigoare a aranjamentelor, este oportună începerea negocierilor privind aceste aranjamente cât mai curând posibil după data la care țara respectivă notifică Consiliului și Comisiei decizia sa de acceptare a conținutului instrumentului și de punere în aplicare a acestuia în ordinea sa juridică internă. Încheierea unor astfel de aranjamente ar trebui să aibă loc după ce țara în cauză informează în scris cu privire la îndeplinirea tuturor cerințelor sale interne.
(76) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca ar trebui să decidă, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament, dacă îl va pune în aplicare în legislația sa națională.
(77) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (49). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(78) Este adecvat să se alinieze durata de aplicare a prezentului regulament cu cea a Regulamentului (UE, Euratom) 2020/2093.
(79) Pentru a asigura continuitatea în acordarea sprijinului în domeniul de politică relevant și pentru a permite ca implementarea să înceapă de la debutul cadrului financiar multianual 2021-2027, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2021,