Recitale
(1) Returnarea resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, ședere sau reședință în statele membre, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, în special a principiului nereturnării, și în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), reprezintă o componentă esențială a eforturilor ample de combatere a migrației ilegale și de creștere a ratei de returnare a migranților în situație ilegală.
(2) Este necesar să se sporească eficacitatea sistemului Uniunii de returnare a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală. Acest lucru este esențial pentru a menține încrederea opiniei publice în politica Uniunii în domeniul migrației și al azilului și pentru a acorda sprijin persoanelor care au nevoie de protecție internațională.
(3) Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în mod eficace și proporționat, în conformitate cu dispozițiile Directivei 2008/115/CE.
(4) Regulamentul (UE) 2018/1861 (3) și Regulamentul (UE) 2018/1862 (4) ale Parlamentului European și ale Consiliului stabilesc condițiile de instituire, funcționare și utilizare a Sistemului de informații Schengen (SIS).
(5) Ar trebui să se instituie un sistem pentru a se face schimb de informații între statele membre care utilizează SIS în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1861, referitor la deciziile de returnare emise în privința resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul statelor membre și pentru a monitoriza dacă resortisanții țărilor terțe cărora li se aplică aceste decizii au părăsit teritoriul statelor membre.
(6) Prezentul regulament nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor resortisanților țărilor terțe prevăzute în Directiva 2008/115/CE. O semnalare introdusă în SIS în scopul returnării nu constituie, în sine, o stabilire a statutului resortisantului țării terțe pe teritoriul statelor membre, în special în alte state membre decât statul membru care a introdus semnalarea în SIS.
(7) Semnalările introduse în SIS privind returnarea și schimbul de informații suplimentare referitoare la respectivele semnalări ar trebui să ajute autoritățile competente să ia măsurile necesare pentru a executa deciziile de returnare. SIS ar trebui să contribuie la identificarea resortisanților țărilor terțe cărora li se aplică astfel de decizii de returnare, care s-au sustras și care sunt reținuți în alt stat membru, și la schimbul de informații dintre statele membre privind respectivii resortisanți ai țărilor terțe. Aceste măsuri ar trebui să contribuie la preîntâmpinarea și descurajarea migrației ilegale și a deplasărilor secundare și să consolideze cooperarea dintre autoritățile statelor membre.
(8) Pentru a asigura eficacitatea returnării și a spori valoarea adăugată a semnalărilor privind returnarea, statele membre ar trebui să introducă în SIS semnalări în legătură cu deciziile de returnare pe care le emit cu privire la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, în conformitate cu dispoziții care respectă Directiva 2008/115/CE. În acest scop, statele membre ar trebui, de asemenea, să introducă în SIS o semnalare atunci când sunt emise decizii prin care se impune sau se stabilește obligația de returnare în situațiile descrise la articolul 2 alineatul (2) din directiva menționată, și anume pentru resortisanții țărilor terțe cărora li s-a refuzat intrarea în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (5) sau care sunt reținuți ori prinși de autoritățile competente în contextul unei treceri ilegale pe cale terestră, maritimă sau aeriană a frontierei externe a unui stat membru și care nu au obținut ulterior o autorizație sau un drept de ședere în respectivul stat membru, și pentru resortisanții țărilor terțe care sunt supuși returnării ca sancțiune de drept penal sau ca urmare a unei sancțiuni de drept penal, în conformitate cu dreptul intern, sau care sunt supuși unor proceduri de extrădare. În anumite circumstanțe, statele membre pot să nu introducă semnalări în SIS privind returnarea în cazul în care riscul de nerespectare a deciziei de returnare este scăzut, și anume în timpul oricărei perioade de custodie publică sau atunci când decizia de returnare se emite la frontiera externă și se execută imediat, pentru a reduce sarcina administrativă a acestora.
(9) Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme comune pentru introducerea în SIS a semnalărilor privind returnarea. Semnalările privind returnarea ar trebui introduse în SIS de îndată ce se emit deciziile de returnare care stau la baza acestora. Semnalarea ar trebui să indice dacă resortisantului respectiv al unei țări terțe i s-a acordat un termen pentru plecarea voluntară, inclusiv dacă acest termen a fost prelungit și dacă decizia a fost suspendată sau dacă îndepărtarea a fost amânată.
(10) Este necesar să se determine categoriile de date care să fie introduse în SIS cu privire la un resortisant al unei țări terțe căruia i se aplică o decizie de returnare. Semnalările privind returnarea ar trebui să cuprindă doar datele care sunt necesare pentru a identifica persoanele vizate, pentru a permite autorităților competente să ia decizii în cunoștință de cauză, fără a pierde timp, și pentru a asigura, în cazul în care este necesar, protecția respectivelor autorități față de persoane care, de exemplu, sunt înarmate, violente, care au evadat sau care sunt implicate într-o activitate astfel cum se menționează la articolele 3-14 din Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului (6). În plus, pentru a facilita identificarea și a depista identitățile multiple, semnalarea ar trebui să includă, de asemenea, o trimitere la documentul de identificare al persoanei vizate și o copie a documentului respectiv, în cazul în care sunt disponibile.
(11) Având în vedere gradul înalt de fiabilitate al identificării persoanelor utilizând amprente digitale și fotografii sau imagini faciale, acestea ar trebui incluse întotdeauna în semnalările privind returnarea. Întrucât este posibil ca acestea să nu fie disponibile, de exemplu atunci când o decizie de returnare este luată in absentia, în mod excepțional ar trebui să existe o derogare de la această cerință pentru astfel de cazuri.
(12) Schimbul de informații suplimentare furnizate de autoritățile naționale competente privind resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unor semnalări privind returnarea ar trebui să se desfășoare întotdeauna prin intermediul rețelei de birouri naționale denumite birourile SIRENE, care servesc drept punct de contact, și în conformitate cu articolele 7 și 8 din Regulamentul (UE) 2018/1861.
(13) Ar trebui stabilite proceduri pentru a permite statelor membre să verifice dacă obligația de returnare a fost îndeplinită și să confirme plecarea resortisantului țării terțe respectiv către statul membru care a introdus în SIS semnalarea privind returnarea. Aceste informații ar trebui să contribuie la o monitorizare mai cuprinzătoare a respectării deciziilor de returnare.
(14) Semnalările privind returnarea ar trebui șterse imediat ce statul membru sau autoritatea competentă care a emis decizia de returnare primește confirmarea faptului că returnarea a avut loc ori dacă autoritatea competentă dispune de informații suficiente și convingătoare conform cărora resortisantul țării terțe a părăsit teritoriul statelor membre. În cazul în care o decizie de returnare este însoțită de o interdicție de intrare, ar trebui să fie introdusă în SIS o semnalare în scopul refuzării intrării și a șederii, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1861. În aceste cazuri, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că nu există un decalaj de timp între momentul părăsirii spațiului Schengen de către resortisantul țării terțe și activarea în SIS a semnalării în scopul refuzării intrării și a șederii. Dacă datele cuprinse în SIS arată că decizia de returnare este însoțită de o interdicție de intrare, ar trebui să se asigure executarea interdicției de intrare.
(15) SIS ar trebui să conțină un mecanism prin care să li se notifice statelor membre neîndeplinirea de către resortisanții țărilor terțe a unei obligații de returnare în termenul prevăzut pentru plecarea voluntară. Mecanismul ar trebui să sprijine statele membre în îndeplinirea obligațiilor de a aplica deciziile de returnare și a obligației de emitere a unei interdicții de intrare, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE, cu privire la resortisanții țărilor terțe care nu au respectat o obligație de returnare.
(16) Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme obligatorii privind consultarea între statele membre pentru a evita sau a reconcilia instrucțiunile contradictorii. Consultările ar trebui să aibă loc în cazul în care resortisanții țărilor terțe care dețin sau cărora li s-a acordat un permis de ședere valabil sau o viză de lungă ședere de către un stat membru fac obiectul unei semnalări privind returnarea emise de un alt stat membru, în special dacă decizia de returnare este însoțită de o interdicție de intrare, sau în cazurile în care pot să apară situații contradictorii la intrarea pe teritoriile statelor membre.
(17) Semnalările ar trebui păstrate în SIS numai pe durata necesară îndeplinirii scopurilor în care au fost introduse. Dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) 2018/1861 privind perioadele de reexaminare ar trebui să se aplice. Semnalările privind returnarea ar trebui șterse automat imediat ce acestea expiră, în conformitate cu procedura de examinare menționată în regulamentul respectiv.
(18) Datele cu caracter personal obținute de un stat membru în temeiul prezentului regulament nu ar trebui transferate sau puse la dispoziția niciunei țări terțe. Prin derogare de la această regulă, transferul unor astfel de date cu caracter personal către o țară terță ar trebui să fie posibil dacă transferul face obiectul unor condiții stricte și dacă este necesar, în cazuri individuale, pentru a ajuta la identificarea unui resortisant al unei țări terțe, în scopul returnării acestuia. Transferul oricăror date cu caracter personal către țări terțe ar trebui să se efectueze în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și să se desfășoare cu acordul statului membru emitent al semnalării. Ar trebui totuși avut în vedere că adeseori, țările terțe de returnare nu fac obiectul unor decizii privind caracterul adecvat adoptate de Comisie în temeiul articolului 45 din Regulamentului (UE) 2016/679. Mai mult, eforturile intense depuse de Uniune prin cooperarea cu principalele țări de origine ale resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și care sunt supuși unei obligații de returnare nu au reușit să garanteze că țările terțe respective îndeplinesc în mod sistematic obligațiile impuse de dreptul internațional pentru readmisia propriilor resortisanți. Acordurile de readmisie care au fost încheiate sau care sunt în curs de negociere de Uniune sau de statele membre și care prevăd garanții adecvate pentru transferul de date către țările terțe în temeiul articolului 46 din Regulamentului (UE) 2016/679 vizează numai un număr limitat de astfel de țări terțe. Încheierea unor noi acorduri pe viitor rămâne incertă. În respectivele situații și cu titlu de excepție de la cerința existenței unei decizii privind caracterul adecvat sau a unor garanții adecvate, transferul de date cu caracter personal către autoritățile țărilor terțe în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie permis în scopul punerii în aplicare a politicii Uniunii în materie de returnare. Ar trebui să fie posibilă utilizarea derogării prevăzute la articolul 49 din Regulamentul (UE) 2016/679, în condițiile prevăzute la respectivul articol. În temeiul articolului 57 din respectivul regulament, punerea în aplicare a regulamentului respectiv, inclusiv în ceea ce privește transferul de date cu caracter personal către țări terțe în temeiul prezentului regulament, ar trebui să facă obiectul monitorizării de către autorități independente de supraveghere.
(19) Autoritățile naționale responsabile cu returnarea ar putea să difere în mod semnificativ de la un stat membru la altul și chiar și în cadrul aceluiași stat membru, în funcție de motivele șederii ilegale. Autoritățile judiciare ar putea, de asemenea, să emită decizii de returnare, de exemplu ca urmare a exercitării unei căi de atac împotriva refuzului de acordare a unei autorizații sau a unui drept de ședere ori ca sancțiune penală. Toate autoritățile naționale responsabile cu emiterea și executarea deciziilor de returnare în conformitate cu Directiva 2008/115/CE ar trebui să aibă dreptul de a accesa SIS pentru a introduce, a actualiza și a șterge semnalări privind returnarea și pentru a efectua căutări în acestea.
(20) Accesul la semnalările privind returnarea ar trebui să fie acordat autorităților naționale competente menționate în Regulamentul (UE) 2018/1861 în scopul identificării și al returnării resortisanților țărilor terțe.
(21) Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (8) prevede că Europol urmează să susțină și să consolideze acțiunile întreprinse de autoritățile naționale competente și cooperarea acestora în vederea combaterii terorismului și a altor forme grave de criminalitate și furnizează analize și evaluări ale amenințărilor. Pentru a facilita îndeplinirea de către Europol a sarcinilor care îi revin, în special în cadrul Centrului european privind traficul de migranți, este oportun să se permită accesul Europol la categoria de semnalări astfel cum se prevede în prezentul regulament.
(22) Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului (9) prevede că, în sensul respectivului regulament, statul membru gazdă urmează să îi autorizeze pe membrii echipelor menționate la articolul 2 punctul 8 din respectivul regulament, trimise de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, să consulte bazele de date ale Uniunii, atunci când această consultare este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor operative specificate în planul operativ privind verificările la frontieră, supravegherea frontierelor și returnarea. Obiectivul trimiterii echipelor menționate la articolul 2 punctele 8 și 9 din respectivul regulament, este de a oferi întăriri tehnice și operative statelor membre solicitante, în special celor care se confruntă cu provocări disproporționate legate de migrație. În vederea îndeplinirii sarcinilor atribuite echipelor menționate la articolul 2 punctele 8 și 9 din respectivul regulament, este necesar accesul acestora la semnalările privind returnarea din SIS, prin intermediul unei interfețe tehnice a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă conectată la SIS central.
(23) Dispozițiile privind responsabilitățile statelor membre și ale Agenției Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului (10) (denumită în continuare „eu-LISA”), privind introducerea și prelucrarea semnalărilor, privind condițiile de acces la semnalări și de păstrare a semnalărilor, privind prelucrarea datelor, privind protecția datelor, privind răspunderea și monitorizarea, precum și privind statisticile din Regulamentul (UE) 2018/1861 ar trebui să se aplice, de asemenea, datelor conținute și prelucrate în SIS în conformitate cu prezentul regulament.
(24) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume instituirea unui sistem pentru schimbul de informații privind deciziile de returnare emise de statele membre în conformitate cu dispoziții care respectă Directiva 2008/115/CE în vederea facilitării executării acestor decizii, precum și monitorizarea îndeplinirii de către resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală a obligației de returnare, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(25) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(26) Aplicarea prezentului regulament nu aduce atingere obligațiilor care rezultă din Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, astfel cum a fost completată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967.
(27) Statele membre ar trebui să aplice prezentul regulament respectând pe deplin drepturile fundamentale, inclusiv principiul nereturnării, și iau întotdeauna în considerare interesul superior al copilului, viața de familie și starea de sănătate sau starea de vulnerabilitate a persoanelor în cauză.
(28) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament dacă îl va pune în aplicare în legislația sa națională.
(29) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (11); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(30) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (12); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(31) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), care se află sub incidența articolului 1 punctul C din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (14).
(32) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (15), care se află sub incidența articolului 1 punctul C din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (16).
(33) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (17), care se află sub incidența articolului 1 punctul C din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (18).
(34) În ceea ce privește Bulgaria și România, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005 și ar trebui coroborat cu Deciziile 2010/365/UE (19) și (UE) 2018/934 (20) ale Consiliului.
(35) În ceea ce privește Croația, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011 și ar trebui coroborat cu Decizia (UE) 2017/733 a Consiliului (21).
(36) În ceea ce privește Ciprul, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.
(37) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (22) și a emis un aviz la 3 mai 2017,