Recitale
(1) Piețele financiare sunt esențiale pentru funcționarea economiilor moderne. Cu cât sunt mai integrate aceste piețe, cu atât este mai mare potențialul de alocare eficientă a resurselor economice, ceea ce poate influența pozitiv performanța economică. Cu toate acestea, pentru a îmbunătăți funcționarea pieței unice în ceea ce privește serviciile financiare, este important să existe proceduri care să abordeze efectele tulburărilor de pe piețe și să asigure că dacă o instituție financiară sau o infrastructură a pieței financiare activă pe această piață se confruntă cu dificultăți financiare sau este pe punctul de a intra în dificultate, un astfel de eveniment nu destabilizează întreaga piață financiară și nu afectează creșterea în întreaga economie.
(2) Contrapărțile centrale (CPC-urile) sunt componente-cheie ale piețelor financiare mondiale, întrucât intervin între participanți, acționând în calitate de cumpărător pentru fiecare vânzător și de vânzător pentru fiecare cumpărător, și joacă un rol central în ceea ce privește procesarea tranzacțiilor financiare și gestionarea expunerilor la diverse riscuri inerente acestor tranzacții. CPC-urile centralizează gestionarea tranzacțiilor și a pozițiilor contrapărților, onorează obligațiile care decurg din tranzacții și solicită membrilor lor garanțiile reale corespunzătoare sub formă de marjă și de contribuții la fondurile de garantare.
(3) Integrarea piețelor financiare ale Uniunii a avut ca rezultat evoluția CPC-urilor de la deservirea cu precădere a nevoilor și a piețelor naționale la constituirea de noduri critice pe piețele financiare ale Uniunii la scară mai largă. În prezent, CPC-urile autorizate în Uniune compensează mai multe clase de produse, inclusiv instrumente financiare derivate și pe mărfuri cotate la bursă și extrabursiere (OTC), capital în numerar, obligațiuni și alte produse, cum ar fi contractele repo. Acestea oferă servicii dincolo de frontierele naționale unei palete largi de instituții financiare și de altă natură din întreaga Uniune. Deși unele CPC-uri se concentrează în continuare pe piețele naționale, toate CPC-urile sunt de o importanță sistemică, cel puțin pe piețele lor naționale.
(4) Dat fiind că CPC-urile procesează și concentrează o parte semnificativă a riscului financiar din sistemul financiar al Uniunii în numele membrilor compensatori și al clienților lor, reglementarea eficace și o supraveghere solidă a CPC-urilor sunt esențiale. Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4), impune CPC-urilor autorizate în Uniune obligația de a respecta standarde prudențiale, organizatorice și de conduită profesională ridicate. Autoritățile competente, cooperând în cadrul colegiilor de supraveghere care regrupează autorități relevante pentru îndeplinirea sarcinilor specifice care le-au fost încredințate, sunt responsabile cu supravegherea integrală a activităților CPC-urilor. În conformitate cu angajamentele asumate de liderii G20 după criza financiară din 2008, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede, de asemenea, obligația ca instrumentele financiare derivate extrabursiere standardizate să fie compensate la nivel central printr-o CPC. După intrarea în vigoare a obligației de compensare la nivel central a instrumentelor financiare derivate extrabursiere, este probabil ca volumul și tipul activităților desfășurate de CPC-uri să crească, ceea ce ar putea crea, la rândul său, noi provocări de care trebuie să țină seama CPC-urile în strategiile lor de gestionare a riscurilor.
(5) Regulamentul (UE) nr. 648/2012 a contribuit la sporirea rezilienței CPC-urilor și a piețelor financiare în general la gama largă de riscuri procesate și concentrate în cadrul CPC-urilor. Cu toate acestea, niciun sistem de norme și practici nu poate împiedica situația în care resursele existente se dovedesc inadecvate pentru gestionarea riscurilor suportate de o CPC, inclusiv unul sau mai multe evenimente de neîndeplinire a obligațiilor de plată de către membrii compensatori. Confruntate cu un scenariu de dificultăți financiare grave sau de intrare iminentă în dificultate, instituțiile financiare ar trebui, în principiu, să facă în continuare obiectul procedurii obișnuite de insolvență. Cu toate acestea, după cum a reieșit în urma crizei financiare din 2008, în special într-o perioadă prelungită de instabilitate și incertitudine economică, aceste proceduri pot întrerupe funcțiile critice pentru economie, punând astfel în pericol stabilitatea financiară. Procedurile obișnuite de insolvență aplicate societăților comerciale nu pot asigura întotdeauna o intervenție suficient de rapidă sau nu pot asigura în mod adecvat prioritatea continuării funcțiilor critice ale instituțiilor financiare în scopul menținerii stabilității financiare. Pentru a se evita astfel de consecințe negative ale procedurii obișnuite de insolvență, este necesar să se creeze un cadru special de rezoluție pentru CPC-uri.
(6) Criza financiară din 2008 a evidențiat lipsa unor instrumente adecvate care să mențină funcțiile critice asigurate de instituțiile financiare în curs de a intra în dificultate. De asemenea, criza a evidențiat lipsa unor cadre care să permită cooperarea și coordonarea dintre autorități, în special în cazul în care acestea sunt situate în state membre sau jurisdicții diferite, astfel încât să se asigure luarea unor măsuri rapide și decisive. În lipsa unor astfel de instrumente și a unui cadru de cooperare și coordonare, statele membre au fost obligate să salveze instituțiile financiare utilizând banii contribuabililor pentru a stopa contagiunea și a reduce panica. Deși nu au beneficiat direct de sprijin financiar public extraordinar în timpul crizei financiare din 2008, CPC-urile au fost protejate de efectele pe care nerespectarea de către bănci a obligațiilor care le reveneau le-ar fi avut asupra lor. Un cadru de redresare și de rezoluție pentru CPC-uri completează cadrul de rezoluție bancară adoptat în temeiul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5) și, prin urmare, este necesar pentru a preveni dependența de banii contribuabililor în cazul în care CPC intră în dificultate în mod dezordonat. Un astfel de cadru ar trebui să includă și posibilitatea ca CPC-urile să intre în procedura de rezoluție din alte motive decât cele legate de neîndeplinirea obligațiilor de plată de către unul sau mai mulți dintre membrii lor compensatori.
(7) Obiectivul unui cadru de redresare și de rezoluție credibil este de a garanta, în cea mai mare măsură posibilă, faptul că CPC-urile prevăd măsuri care să asigure redresarea în urma unor dificultăți financiare, menținerea funcțiilor critice ale unei CPC care este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate, în timp ce restul activităților sunt lichidate prin intermediul procedurii obișnuite de insolvență, precum și menținerea stabilității financiare și evitarea efectelor negative semnificative asupra sistemului financiar și asupra capacității acestuia de a deservi economia reală, în paralel cu reducerea la minimum a costului pe care îl presupune pentru contribuabili intrarea în dificultate a unei CPC. Cadrul de redresare și de rezoluție consolidează în continuare măsura în care CPC-urile și autoritățile sunt pregătite să atenueze dificultățile financiare și permite autorităților să urmărească mai bine pregătirile CPC-urilor pentru scenarii de criză. De asemenea, acesta le oferă autorităților competențele de a efectua pregătirile pentru o eventuală rezoluție a unei CPC și de a gestiona în mod coordonat deteriorarea stării de sănătate a unei CPC, contribuind astfel la buna funcționare a piețelor financiare.
(8) În prezent, nu există dispoziții armonizate pentru redresarea și rezoluția CPC-urilor la nivelul întregii Uniuni. Unele state membre au adoptat deja modificări legislative care impun CPC-urilor obligația de a elabora planuri de redresare și introduc mecanisme de rezoluție a CPC-urilor în curs de a intra în dificultate. În plus, există diferențe considerabile de la un stat membru la altul în ceea ce privește fondul și procedurile prevăzute în actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează insolvența CPC-urilor. Este probabil ca absența condițiilor, competențelor și procedurilor comune pentru redresarea și rezoluția CPC-urilor să constituie un obstacol în calea bunei funcționări a pieței interne și să îngreuneze cooperarea dintre autoritățile naționale atunci când gestionează intrarea în dificultate a unei CPC și aplică mecanismele adecvate de alocare a pierderilor între membrii compensatori ai acesteia, atât în Uniune, cât și la nivel mondial. Acest lucru este valabil mai ales atunci când, din cauza unor abordări diferite, autoritățile naționale nu au același nivel de control sau aceeași capacitate de a proceda la rezoluția CPC-urilor. Aceste diferențe între regimurile de redresare și de rezoluție ar putea afecta CPC-urile, membrii compensatori și clienții membrilor compensatori în mod diferit de la un stat membru la altul, creând posibile denaturări ale concurenței în întreaga piață internă. Lipsa unor norme și instrumente comune privind modul în care ar trebui să fie gestionate dificultățile financiare sau aflarea în dificultate a unei CPC poate afecta decizia membrilor compensatori și a clienților acestora de a recurge sau nu la compensare și decizia CPC atunci când își alege locul de stabilire, împiedicând astfel CPC-urile să beneficieze pe deplin de libertățile lor fundamentale în cadrul pieței unice. La rândul său, acest lucru ar putea descuraja membrii compensatori și clienții acestora să apeleze la serviciile CPC-urilor la nivel transfrontalier în cadrul pieței interne și ar împiedica integrarea în continuare a piețelor de capital ale Uniunii. Prin urmare, este nevoie de norme comune privind redresarea și rezoluția în toate statele membre pentru a se asigura faptul că exercitarea de către CPC-uri a libertăților oferite de piața internă nu este limitată de capacitatea financiară a statelor membre și a autorităților acestora de a gestiona intrarea lor în dificultate.
(9) Revizuirea cadrului de reglementare aplicabil băncilor și altor instituții financiare care a avut loc în urma crizei financiare din 2008 și, în special, consolidarea capitalului și a rezervelor de lichidități ale băncilor, îmbunătățirea instrumentelor pentru politicile macroprudențiale și normele cuprinzătoare pentru redresarea și rezoluția băncilor au redus probabilitatea de apariție a unor crize viitoare și au îmbunătățit reziliența tuturor instituțiilor financiare și infrastructurilor pieței, inclusiv a CPC-urilor, la crizele economice, indiferent dacă acestea sunt provocate de perturbări sistemice sau de evenimente specifice fiecărei instituții. De la 1 ianuarie 2015, în statele membre se aplică un regim de redresare și rezoluție a băncilor în temeiul Directivei 2014/59/UE.
(10) Pornind de la abordarea aplicată în ceea ce privește redresarea și rezoluția băncilor, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să fie pregătite și să aibă la dispoziție instrumente adecvate pentru a face față situațiilor în care CPC-urile intră în dificultate. Cu toate acestea, având în vedere funcțiile și modelele lor de afaceri diferite, riscurile inerente băncilor și CPC-urilor sunt diferite. Prin urmare, sunt necesare instrumente și competențe specifice pentru scenariile de intrare în dificultate a CPC-urilor, provocate de intrarea în dificultate a membrilor compensatori ai CPC sau ca urmare a situațiilor care presupun neîndeplinirea obligațiilor de plată.
(11) Un regulament este actul legislativ adecvat pentru a completa și a consolida abordarea stabilită în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care prevede cerințe prudențiale uniforme aplicabile CPC-urilor. Stabilirea cerințelor în materie de redresare și rezoluție printr-o directivă ar putea crea inconsecvențe prin adoptarea unor reglementări naționale potențial diferite într-un domeniu care este reglementat în rest de dreptul direct aplicabil al Uniunii și care este din ce în ce mai mult caracterizat de prestarea serviciilor CPC-urilor la nivel transfrontalier. Prin urmare, ar trebui adoptate norme uniforme și direct aplicabile și în ceea ce privește redresarea și rezoluția CPC-urilor.
(12) Pentru a asigura coerența cu legislația existentă a Uniunii în domeniul serviciilor financiare, precum și un nivel maxim de stabilitate financiară în întreaga Uniune, regimul de redresare și rezoluție prevăzut în prezentul regulament ar trebui să se aplice CPC-urilor care fac obiectul cerințelor prudențiale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, indiferent dacă acestea dețin sau nu o autorizație bancară. Deși ar putea exista diferențe în ceea ce privește profilul de risc asociat cu structurile altor structuri corporative, CPC-urile sunt entități de sine stătătoare care sunt obligate să îndeplinească toate cerințele prevăzute în prezentul regulament și în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în mod independent de întreprinderea lor mamă sau de alte entități din grup. Prin urmare, nu este necesar ca grupul din care face parte o CPC să facă obiectul prezentului regulament. Cu toate acestea, dimensiunea de grup, inclusiv, printre altele, relațiile operaționale, personale și financiare ale unei CPC cu entitățile din grup, ar trebui luată în considerare în planificarea redresării și a rezoluției CPC, în măsura în care ar putea afecta redresarea sau rezoluția CPC sau în măsura în care măsurile de redresare și de rezoluție ar putea avea un impact asupra altor entități din grup.
(13) Pentru a se asigura că măsurile de rezoluție sunt întreprinse în mod eficient și eficace și în conformitate cu obiectivele rezoluției, statele membre ar trebui să desemneze ca autorități de rezoluție în sensul prezentului regulament, bănci naționale centrale, ministere de resort, autorități publice administrative sau autorități învestite cu competențe de administrație publică, care să îndeplinească funcțiile și sarcinile legate de rezoluție, inclusiv eventuale autorități de rezoluție. Statele membre ar trebui să se asigure, de asemenea, că acestor autorități de rezoluție le sunt alocate resursele corespunzătoare. În statele membre în care este stabilit o CPC, ar trebui instituite mecanisme structurale adecvate pentru a separa funcția de rezoluție a CPC-urilor de alte funcții, în special în cazul în care autoritatea responsabilă de supravegherea prudențială a CPC-urilor sau de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit sau a firmelor de investiții care sunt membri compensatori ai CPC respective este desemnată ca autoritate de rezoluție, pentru a se evita orice conflict de interese și orice risc de toleranță în materie de reglementare. În astfel de cazuri, ar trebui să se asigure independența procesului decizional al autorității de rezoluție, fără a se împiedica convergența la cel mai înalt nivel a acestuia.
(14) Având în vedere atât consecințele pe care le-ar putea avea asupra sistemului financiar și a economiei unui stat membru intrarea în dificultate a unei CPC și măsurile ulterioare acesteia, cât și eventuala necesitate de a utiliza în ultimă instanță fonduri publice pentru soluționarea unei crize, ministerele de finanțe sau alte ministere relevante din statele membre ar trebui să poată decide, în conformitate cu procedurile democratice naționale, cu privire la utilizarea fondurilor publice în ultimă instanță și, prin urmare, ar trebui să fie strâns implicate încă dintr-o fază timpurie în procesul de redresare și de rezoluție. Prin urmare, în ceea ce privește utilizarea fondurilor publice în ultimă instanță, prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere repartizării competențelor între ministerele de resort sau guvern și autoritatea de rezoluție astfel cum sunt prevăzute în sistemele juridice ale statelor membre.
(15) Dat fiind că CPC-urile prestează adesea servicii în întreaga Uniune, redresarea și rezoluția eficace necesită cooperarea dintre autoritățile competente și autoritățile de rezoluție în cadrul colegiilor de supraveghere și de rezoluție, în special în etapele pregătitoare ale redresării și rezoluției. Acestea includ evaluarea planului de redresare elaborat de CPC, contribuția și ajungerea la o decizie comună privind planurile de rezoluție elaborate de autoritatea de rezoluție a CPC și abordarea oricăror obstacole din calea posibilității de rezoluție a CPC.
(16) Rezoluția CPC-urilor ar trebui să asigure echilibrul între necesitatea unor proceduri care să ia în considerare caracterul urgent al situației și să permită găsirea de soluții eficiente, echitabile și rapide pe de o parte, și necesitatea de a proteja stabilitatea financiară în statele membre în care CPC prestează servicii, pe de altă parte. Autoritățile ale căror domenii de competență ar fi afectate de intrarea în dificultate a unei CPC ar trebui să facă schimb de opinii în cadrul colegiilor de rezoluție în vederea realizării acestor obiective. Acest lucru ar trebui să includă, în special, schimbul de informații cu privire la pregătirea membrilor compensatori și, după caz, a clienților în ceea ce privește măsurile potențiale de redresare, de rezoluție și de gestionare a situațiilor de neîndeplinire a obligațiilor de plată, precum și cu privire la modul de supraveghere a expunerilor aferente față de CPC. Autoritățile din statele membre a căror stabilitate financiară ar putea fi afectată de intrarea în dificultate a unei CPC ar trebui să poată participa în cadrul colegiului de rezoluție pe baza evaluării de către acestea a impactului pe care rezoluția CPC l-ar putea avea asupra stabilității financiare a statului membru respectiv. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a fi reprezentate în cadrul colegiului de rezoluție de către autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ale membrilor compensatori. Statele membre care nu sunt reprezentate de autoritățile membrilor compensatori ar trebui să poată participa alegând între participarea la colegiu a autorității competente a clienților membrilor compensatori și cea a autorității de rezoluție a clienților membrilor compensatori. Autoritățile ar trebui să furnizeze autorității de rezoluție a CPC o justificare adecvată a participării lor, pe baza unei analize a impactului negativ pe care rezoluția CPC l-ar putea avea asupra statelor lor membre. În mod similar, pentru a se asigura în mod regulat schimburile de opinii și coordonarea cu autoritățile țării terțe relevante, aceste autorități ar trebui invitate să participe la colegiile de rezoluție în calitate de observatori în cazul în care este necesar.
(17) Pentru a aborda în mod eficace și proporțional posibila intrare în dificultate a unei CPC, autoritățile ar trebui să țină seama de o serie de factori atunci când își exercită competențele de redresare și de rezoluție, cum ar fi natura activităților desfășurate de CPC, structura acționariatului, structura juridică și organizatorică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic, substituibilitatea și gradul de interconectare cu sistemul financiar. Autoritățile ar trebui, de asemenea, să ia în considerare măsura în care intrarea în dificultate și lichidarea ulterioară a CPC în conformitate cu procedura obișnuită de insolvență ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții financiare sau asupra economiei în general.
(18) Pentru a putea acționa în mod eficient în cazul CPC-urilor în curs de a intra în dificultate, autoritățile competente ar trebui să aibă atribuții de impunere asupra CPC-urilor a unor măsuri de pregătire. Ar trebui să se instituie un standard minim în ceea ce privește conținutul și informațiile care trebuie incluse în planurile de redresare pentru a se asigura că toate CPC-urile din Uniune dispun de planuri de redresare suficient de detaliate în cazul în care se confruntă cu dificultăți financiare. Un astfel de plan de redresare ar trebui să ia în considerare o gamă adecvată de scenarii, care să aibă în vedere atât criza sistemică, cât și criza specifică cu care se poate confrunta CPC, care ar pune în pericol viabilitatea acesteia, ținând seama, de asemenea, de impactul potențial al contagiunii în cadrul unei crize, atât la nivel național, cât și la nivel transfrontalier. Scenariile ar trebui să fie mai severe decât cele utilizate în scopul simulărilor de criză periodice în temeiul articolului 49 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, rămânând în același timp plauzibile. Planul de redresare ar trebui să acopere o gamă largă de scenarii, inclusiv scenarii care rezultă din situații de neîndeplinire a obligațiilor de plată, din situații care nu presupun neîndeplinirea obligațiilor de plată și dintr-o combinație a acestora două, și ar trebui să includă mecanisme cuprinzătoare pentru restabilirea unui portofoliu corelat, pentru alocarea integrală a pierderilor rezultate din neîndeplinirea obligațiilor de plată de către un membru compensator și pentru absorbția adecvată a tuturor celorlalte tipuri de pierderi. Planul de redresare ar trebui să facă distincție între diferitele tipuri de situații care nu presupun neîndeplinirea obligațiilor de plată. Planul de redresare ar trebui să facă parte din normele de funcționare ale CPC stabilite prin contract cu membrii compensatori. Normele de funcționare respective ar trebui să conțină, de asemenea, dispoziții care să asigure caracterul executoriu al măsurilor de redresare prevăzute în planul de redresare în toate scenariile. Planurile de redresare nu ar trebui să se bazeze pe accesul la sprijin financiar public extraordinar sau să expună contribuabilii la riscul de pierderi.
(19) CPC-urile ar trebui să aibă obligația de a-și elabora și de a-și reexamina și actualiza periodic planurile de redresare. În acest context, faza de redresare ar trebui să înceapă în momentul în care există o deteriorare semnificativă a situației financiare a CPC sau un risc de nerespectare a cerințelor de capital și a cerințelor prudențiale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ceea ce ar putea conduce la încălcarea cerințelor sale de autorizare, justificându-se astfel retragerea autorizației sale în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Această situație ar trebui indicată prin trimitere la un cadru de indicatori calitativi sau cantitativi incluși în planul de redresare.
(20) Pentru a crea stimulente solide ex ante și pentru a asigura o alocare echitabilă a pierderilor, planurile de redresare ar trebui să asigure că aplicarea instrumentelor de redresare echilibrează în mod adecvat alocarea pierderilor între CPC-uri, membrii compensatori și, dacă este cazul, clienții acestora. Ca principiu general, pierderile în timpul fazei de redresare ar trebui să fie repartizate între CPC-uri, membrii compensatori și, dacă este cazul, clienții lor, în funcție de responsabilitatea lor în ceea ce privește riscurile transferate CPC și capacitatea acestora de a controla și de a gestiona astfel de riscuri. Planurile de redresare ar trebui să asigure că capitalul CPC este expus pierderilor cauzate de situații de neîndeplinire a obligațiilor de plată sau de situații care nu presupun neîndeplinirea obligațiilor de plată, înainte ca pierderile să fie alocate membrilor compensatori. Ca stimulent pentru gestionarea adecvată a riscurilor și pentru a reduce și mai mult riscurile de pierderi pentru contribuabili, CPC ar trebui să utilizeze o parte din resursele sale proprii prefinanțate dedicate, astfel cum se menționează la articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care pot include orice capital pe care îl deține în plus față de cerințele sale de capital minim, pentru a se conforma pragului de notificare menționat în actul delegat adoptat în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ca măsură de redresare înainte de a recurge la alte măsuri de redresare care necesită contribuții financiare din partea membrilor compensatori. Respectivul cuantum suplimentar de resurse proprii prefinanțate dedicate, care este diferit de resursele proprii prefinanțate menționate la articolul 45 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, nu ar trebui să fie mai mic de 10 % și nici mai mare de 25 % din cerințele de capital bazate pe risc, calculate în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, indiferent dacă respectivele cerințe sunt mai mici sau mai mari decât capitalul inițial menționat la articolul 16 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
(21) CPC ar trebui să trimită planul său de redresare autorității competente, care ar trebui să îl transmită fără întârzieri nejustificate colegiului de supraveghere instituit în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012, în vederea evaluării sale complete, pentru a fi dus la îndeplinire printr-o decizie comună a colegiului. Evaluarea ar trebui să indice dacă planul este cuprinzător și dacă poate restabili viabilitatea CPC în timp util, inclusiv în perioadele de dificultăți financiare grave.
(22) Planurile de redresare ar trebui să stabilească integral măsurile pe care CPC ar urma să le ia pentru abordarea oricărei situații caracterizate de obligații restante necorelate, pierderi neacoperite, deficite de lichiditate sau insuficiență a capitalului, precum și măsurile pentru reconstituirea resurselor financiare prefinanțate epuizate și a mecanismelor de lichiditate, în scopul restabilirii viabilității CPC și al menținerii capacității sale de a-și îndeplini cerințele de autorizare. Atât competența autorității de rezoluție de a aplica un apel la fonduri bănești în scopul rezoluției, cât și cerința de a avea un angajament contractual minim pentru apel la fonduri bănești în scopul redresării nu ar trebui să afecteze dreptul CPC de a introduce în normele sale apeluri la fonduri bănești în scopul redresării care depășesc angajamentul contractual minim obligatoriu prevăzut în prezentul regulament, sau gestionarea riscurilor CPC.
(23) Planurile de redresare ar trebui, de asemenea, să ia în considerare atacurile cibernetice care ar putea duce la o deteriorare semnificativă a situației financiare a CPC sau la un risc de încălcare a cerințelor prudențiale prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
(24) CPC-urile ar trebui să se asigure că planul lor de redresare este nediscriminatoriu și echilibrat din punctul de vedere al impactului pe care îl produce și al stimulentelor pe care le creează. Efectele măsurilor de redresare asupra membrilor compensatori și, în funcție de disponibilitatea informațiilor relevante, asupra clienților acestora și asupra sistemului financiar al Uniunii sau al unuia sau mai multor state membre ar trebui să fie proporționale. În special, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012, CPC-urile se asigură că membrii lor compensatori au expuneri limitate față de CPC-uri. De asemenea, CPC-urile ar trebui să se asigure că toate părțile interesate relevante sunt implicate în elaborarea planului de redresare, prin implicarea acestora în comitetul de risc al CPC, după caz, și că sunt consultate în mod adecvat. Întrucât se pot preconiza diferențe de opinii între părțile interesate, CPC-urile ar trebui să stabilească proceduri clare pentru gestionarea diversității opiniilor părților interesate, precum și a oricărui conflict de interese dintre părțile respective și CPC.
(25) Având în vedere dimensiunea mondială a piețelor deservite de CPC-uri, normele de funcționare ale CPC ar trebui să includă dispoziții contractuale pentru a se asigura capacitatea acesteia de a aplica, în cazul în care este necesar, opțiunile de redresare în cazul contractelor sau al activelor care intră sub incidența legislației unei țări terțe sau în cazul entităților stabilite în țări terțe.
(26) În cazul în care o CPC nu prezintă un plan de redresare adecvat, autoritățile competente ar trebui să aibă competența de a-i impune acesteia să ia măsurile necesare pentru a remedia deficiențele semnificative ale planului, astfel încât activitatea CPC să fie consolidată și să se asigure că CPC ar putea aloca pierderile, și-ar putea restabili capitalul și, după caz, și-ar putea recorela portofoliul în situația în care intră în dificultate. Această competență ar trebui să permită autorităților competente să ia măsurile preventive necesare pentru eliminarea oricăror deficiențe și, implicit, pentru atingerea obiectivelor de stabilitate financiară.
(27) În cazurile excepționale de ajustare a cuantumului câștigurilor aferente marjei de variație în urma unei situații care nu presupune neîndeplinirea obligațiilor de plată și dacă procesul de redresare se încheie cu succes, autoritatea competentă ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita CPC să își despăgubească membrii compensatori proporțional cu pierderile lor care depășesc angajamentele lor contractuale, prin intermediul unor plăți în numerar sau, după caz, de a impune CPC să emită instrumente care recunosc o creanță asupra profiturilor viitoare ale CPC.
(28) Planificarea rezoluției este o componentă esențială a unei proceduri de rezoluție eficace. Aceste planuri ar trebui să fie elaborate de autoritatea de rezoluție a CPC și stabilite de comun acord în cadrul colegiului de rezoluție. Planurile ar trebui să acopere o gamă largă de scenarii, făcând diferența între scenariile care rezultă din situații de neîndeplinire a obligațiilor de plată, cele care rezultă din situații care nu presupun neîndeplinirea obligațiilor de plată și cele care rezultă dintr-o combinație a acestora două, precum și din diferite tipuri de situații care nu presupun neîndeplinirea obligațiilor de plată. Autoritățile ar trebui să dețină toate informațiile necesare pentru a identifica funcțiile critice și pentru a asigura continuitatea acestora. Cu toate acestea, conținutul unui plan de rezoluție ar trebui să fie corespunzător activităților CPC și tipurilor de produse pe care acesta le compensează și ar trebui să se bazeze, printre altele, pe informațiile furnizate de CPC. Pentru a facilita exercitarea apelurilor la fonduri bănești în scopul rezoluției și reducerea cuantumului eventualelor câștiguri datorate unui membru compensator al unei CPC aflate în rezoluție, care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată, în normele de funcționare ale CPC ar trebui inclusă o trimitere la competența autorității de rezoluție de a impune respectivele apeluri la fonduri bănești în scopul rezoluției și respectiva reducere. În cazul în care este necesar, normele de funcționare ale CPC care sunt convenite prin contract cu membrii compensatori ar trebui să conțină dispoziții care să asigure punerea în aplicare a altor măsuri de rezoluție de către autoritățile de rezoluție.
(29) Autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă competența de a impune, pe baza evaluării posibilității de rezoluție, modificarea structurii și organizării juridice sau operaționale ale CPC-urilor în mod direct sau indirect, prin intermediul autorității competente, pentru a lua măsurile necesare și proporționale pentru reducerea sau înlăturarea obstacolelor semnificative din calea aplicării instrumentelor de rezoluție și pentru asigurarea posibilității de rezoluție a acestora. Ținând seama de structura diversă a grupurilor din care fac parte CPC-urile, de diferențele în materie de structuri în comparație cu grupurile bancare și de diferitele cadre de reglementare care se aplică entităților individuale din cadrul unor astfel de grupuri, autoritatea de rezoluție a CPC, în consultare cu autoritatea competentă a CPC, ar trebui să fie în măsură să evalueze dacă impunerea de modificări ale structurilor juridice sau operaționale ale CPC sau ale oricărei entități din grup aflate direct sau indirect sub controlul acesteia implică modificări în structurile grupului din care face parte CPC care ar putea conduce la probleme legate de contestarea în justiție sau de forța executorie, în funcție de circumstanțele juridice specifice care se aplică. Atunci când evaluează modul de eliminare a acestor obstacole din calea rezoluției, autoritatea de rezoluție ar trebui să fie în măsură să propună un set diferit de măsuri privind posibilitatea de rezoluție, în loc să impună modificări ale structurilor juridice sau operaționale ale grupului, dacă utilizarea unor astfel de măsuri alternative ar elimina obstacolele din calea posibilității de rezoluție într-un mod echivalent.
(30) În ceea ce privește planurile de rezoluție și evaluarea posibilității de rezoluție, necesitatea de a accelera și a asigura măsuri de restructurare rapide pentru garantarea funcțiilor critice ale CPC și pentru protejarea stabilității financiare devansează considerațiile legate de activitățile cotidiene de supraveghere. În cazul în care membrii colegiului de rezoluție nu se pun de acord în legătură cu deciziile care trebuie luate în ceea ce privește planul de rezoluție a CPC, evaluarea posibilității de rezoluție a CPC și decizia de a înlătura orice obstacole din calea acesteia, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (ESMA) ar trebui să joace un rol de mediator în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Însă această mediere obligatorie din partea ESMA ar trebui să fie pregătită pentru examinare de către un comitet intern al ESMA, având în vedere competențele membrilor ESMA de a asigura stabilitatea financiară și de a supraveghea membrii compensatori în mai multe state membre. Anumite autorități competente în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (7) ar trebui să fie invitate să participe în calitate de observatori la acest comitet intern al ESMA, având în vedere faptul că aceste autorități execută sarcini similare în temeiul Directivei 2014/59/UE. O astfel de mediere obligatorie nu ar trebui să împiedice utilizarea, în alte situații, a medierii facultative, în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010. În conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, medierea obligatorie nu poate să afecteze responsabilitățile fiscale ale statelor membre.
(31) Ar putea fi necesar ca planul de redresare a CPC să stabilească în condițiile în care poate fi activată furnizarea de posibile acorduri cu titlu de obligație contractuală pentru furnizarea de sprijin financiar, de garanții sau de alte forme de sprijin operațional de către o întreprindere-mamă sau o altă entitate din grup către o CPC din cadrul aceluiași grup. Transparența cu privire la aceste mecanisme ar atenua riscurile la adresa lichidității și a solvabilității entității din grup care furnizează sprijin CPC confruntată cu dificultăți financiare. Prin urmare, orice modificare a acestor mecanisme care afectează calitatea și natura unui astfel de sprijin din partea grupului ar trebui să fie considerată o modificare substanțială în scopul reexaminării planului de redresare.
(32) Dat fiind caracterul sensibil al informațiilor cuprinse în planurile de redresare și de rezoluție, aceste planuri ar trebui să facă obiectul unor dispoziții corespunzătoare în materie de confidențialitate.
(33) Autoritățile competente ar trebui să transmită planurile de redresare și orice modificare adusă acestora autorităților de rezoluție relevante, iar acestea din urmă ar trebui să transmită planurile de rezoluție și orice modificare adusă acestora autorităților competente, astfel încât fiecare autoritate relevantă să fie informată pe deplin și în permanență.
(34) În vederea menținerii stabilității financiare, este necesar ca autoritățile competente să fie în măsură să remedieze deteriorarea situației financiare și economice a unei CPC înainte ca CPC respectivă să ajungă într-un stadiu în care singura alternativă rămasă la dispoziția autorităților ar fi să îl supună rezoluției sau să îi impună CPC să își schimbe măsurile de rezoluție în cazul în care acestea ar putea aduce prejudicii stabilității financiare generale. Prin urmare, autorităților competente ar trebui să li se acorde competențe de intervenție timpurie pentru a evita sau a reduce la minimum efectele negative asupra stabilității financiare sau asupra intereselor clienților, care ar putea fi generate de punerea în aplicare de către CPC a anumitor măsuri. Competențele de intervenție timpurie ar trebui conferite autorităților competente în plus față de competențele care le revin în temeiul dreptului intern al statelor membre sau al Regulamentului (UE) nr. 648/2012 pentru alte situații decât cele considerate drept intervenție timpurie. Competențele de intervenție timpurie ar trebui să includă competența de a limita sau interzice orice remunerare a fondurilor proprii și a instrumentelor asimilate fondurilor proprii, inclusiv plățile de dividende și răscumpărările de acțiuni de către CPC, în cea mai mare măsură posibilă, fără a declanșa un eveniment de neîndeplinire a obligațiilor de plată, și ar trebui să includă de asemenea competența de a limita, interzice sau îngheța orice plăți în favoarea conducerii superioare, ale remunerației variabile, astfel cum este definită în politica de remunerare a CPC, întemeiată pe articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ale beneficiilor discreționare de tipul pensiilor sau ale indemnizațiilor de plecare.
(35) În cadrul competențelor de intervenție timpurie și în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul intern, autoritatea competentă ar trebui să poată numi un administrator temporar, care să înlocuiască consiliul de administrație și conducerea superioară ale CPC sau să lucreze temporar cu aceștia. Sarcina administratorului temporar ar trebui să constea în exercitarea oricăror competențe care îi sunt conferite, sub rezerva oricărei condiții care i se impune la numirea sa, în vederea promovării unor soluții de redresare a situației financiare a CPC. Numirea administratorului temporar nu ar trebui să aducă atingere în mod excesiv drepturilor acționarilor sau celor ale proprietarilor, ori obligațiilor procedurale instituite în temeiul dreptului comercial al Uniunii sau al celui național și ar trebui să respecte obligațiile internaționale ale Uniunii și ale statelor membre referitoare la protecția investițiilor.
(36) În etapele de redresare și de intervenție timpurie, acționarii ar trebui să își păstreze pe deplin drepturile. Aceștia ar trebui să își piardă drepturile respective odată ce CPC a fost plasată în procedura de rezoluție. Orice remunerare a fondurilor proprii și a instrumentelor asimilate fondurilor proprii, inclusiv a plăților de dividende și a răscumpărării de acțiuni de către CPC, ar trebui limitată sau interzisă în timpul fazei de redresare, în cea mai mare măsură posibilă, fără ca acest lucru să declanșeze un eveniment de neîndeplinire a obligațiilor de plată. Acționarii unei CPC ar trebui să fie primii care să absoarbă pierderile în cadrul procedurii de rezoluție, într-un mod care să reducă la minimum riscul de contestare în justiție de către aceștia în cazul în care pierderile respective sunt mai mari decât pierderile pe care le-ar fi suportat în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență, cunoscut și sub denumirea de principiul potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”. O autoritate de rezoluție ar trebui să se poată abate de la principiul potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”. Cu toate acestea, un acționar sau un creditor care suportă o pierdere mai mare decât cea pe care ar fi suportat-o în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență ar avea dreptul la plata diferenței.
(37) Cadrul de rezoluție ar trebui să prevadă declanșarea rapidă a procedurii de rezoluție, înainte ca CPC să devină insolvabilă. O CPC ar trebui considerată în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate atunci când nu respectă sau când este probabil să nu respecte, în viitorul apropiat, cerințele pentru continuarea autorizării, atunci când viabilitatea sa nu a fost restabilită sau când este probabil să nu fie restabilită în urma redresării, atunci când CPC nu este în măsură sau este probabil să nu fie în măsură să asigure o funcție critică, atunci când activele CPC sunt inferioare pasivelor sale sau sunt susceptibile să devină, în viitorul apropiat, inferioare pasivelor sale, atunci când CPC este în imposibilitatea de a-și achita datoriile sau alte pasive la scadență sau este susceptibilă să se afle în această imposibilitate în viitorul apropiat sau atunci când CPC necesită sprijin financiar public extraordinar. Cu toate acestea, faptul că CPC nu respectă toate cerințele de autorizare nu ar trebui să justifice, în sine, declanșarea procedurii de rezoluție.
(38) Furnizarea de asistență privind lichiditatea în situații de urgență din partea unei bănci centrale, în cazul în care este disponibilă o astfel de facilitate, nu ar trebui să fie o condiție pentru a demonstra că o CPC se află sau se va afla în viitorul apropiat în imposibilitatea de a-și achita datoriile la scadență. În vederea menținerii stabilității financiare, în special în cazul unui deficit de lichiditate sistemic, garanțiile acordate de stat pentru facilitățile de lichiditate oferite de băncile centrale sau garanțiile acordate de stat pentru instrumentele de datorie nou emise în vederea remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru nu ar trebui să conducă la declanșarea procedurii de rezoluție dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
(39) Membrii Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), alte organisme ale statelor membre având funcții similare, alte organisme publice ale Uniunii însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia, Banca Reglementelor Internaționale, precum și alte entități enumerate la articolul 1 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 pot acționa în calitate de membru compensator în legătură cu operațiunile lor. Instrumentele de alocare a pierderilor prevăzute în planul de redresare al CPC-urilor nu ar trebui să se aplice acestor entități. În mod similar, autoritățile de rezoluție nu ar trebui să aplice instrumente de alocare a pierderilor în ceea ce privește entitățile respective, pentru a evita expunerea fondurilor publice.
(40) În cazul în care o CPC îndeplinește condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, autoritatea de rezoluție a CPC ar trebui să aibă la dispoziție un set armonizat de instrumente și competențe de rezoluție. Acestea ar trebui să permită autorității de rezoluție să abordeze scenariile cauzate de situații de neîndeplinire a obligațiilor de plată sau de situații care nu presupun neîndeplinirea obligațiilor de plată sau de o combinație a acestora două. Exercitarea lor ar trebui să fie supusă unor condiții și obiective comune, precum și unor principii generale. Mai exact, aplicarea unor astfel de instrumente sau competențe nu ar trebui să afecteze eficacitatea rezoluției grupurilor transfrontaliere.
(41) Obiectivele principale ale rezoluției ar trebui să fie asigurarea continuității funcțiilor critice, evitarea efectelor negative asupra stabilității financiare și protejarea fondurilor publice.
(42) Funcțiile critice ale unei CPC în curs de a intra în dificultate ar trebui să fie menținute, chiar dacă sunt restructurate prin schimbări ale conducerii, după caz, prin aplicarea instrumentelor de rezoluție și, în cea mai mare măsură posibilă, prin utilizarea de fonduri private și fără a recurge la sprijin financiar public extraordinar. Respectivul obiectiv ar putea fi realizat prin alocarea pierderilor restante și restabilirea unui portofoliu corelat pentru CPC prin aplicarea instrumentelor de alocare a pozițiilor și a pierderilor în cazul pierderilor datorate neîndeplinirii obligațiilor de plată sau, în cazul pierderilor care nu sunt datorate neîndeplinirii obligațiilor de plată, prin reducerea valorii contabile a instrumentelor de capital și reducerea valorii contabile și conversia în fonduri proprii a pasivelor negarantate, în vederea absorbției pierderilor și a recapitalizării CPC. Pentru a preveni necesitatea aplicării instrumentelor publice de stabilizare, autoritatea de rezoluție ar trebui, de asemenea, să poată utiliza un apel la fonduri bănești în scopul rezoluției inclusiv în urma unei situații care nu presupune neîndeplinirea obligațiilor de plată. De asemenea, o CPC sau un serviciu anume de compensare ar trebui să poată fi vândut unei CPC terțe solvabile care este în măsură să conducă și să gestioneze activitățile de compensare transferate sau poate fuziona cu o astfel de CPC. În conformitate cu obiectivul de a menține funcțiile critice ale CPC și înainte de a întreprinde acțiunile descrise mai sus, autoritatea de rezoluție ar trebui să asigure, în general, executarea oricăror obligații contractuale existente și restante către CPC, în concordanță cu modul în care s-ar recurge la acestea conform normelor de funcționare ale CPC, inclusiv, și în special, a oricăror obligații contractuale ale membrilor compensatori de a da curs apelurilor la fonduri bănești în scopul redresării sau de a asuma poziții ale membrilor compensatori care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată, prin intermediul unei licitații sau prin alte mijloace convenite în normele de funcționare ale CPC, precum și orice obligații contractuale existente și restante care angajează alte părți decât membrii compensatori față de acordarea de sprijin financiar, indiferent de formă.
(43) Pentru a menține încrederea pieței și a reduce la minimum contagiunea, sunt necesare măsuri rapide și decisive. Odată ce sunt îndeplinite condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, autoritatea de rezoluție a CPC nu ar trebui să întârzie luarea măsurilor de rezoluție adecvate și coordonate în interesul public. Intrarea în dificultate a unei CPC poate avea loc în situații care necesită o reacție imediată a autorității de rezoluție relevante. Prin urmare, ar trebui ca autoritatea respectivă să aibă dreptul să ia măsuri de rezoluție în pofida exercitării măsurilor de redresare de către CPC și fără a i se impune acesteia obligația de a face mai întâi uz de competențele sale de intervenție timpurie.
(44) Atunci când adoptă măsuri de rezoluție, autoritatea de rezoluție a CPC ar trebui să ia în considerare și să urmeze măsurile prevăzute în planurile de rezoluție elaborate în cadrul colegiului de rezoluție, cu excepția cazului în care autoritatea de rezoluție consideră, având în vedere circumstanțele cazului, că obiectivele rezoluției vor fi îndeplinite în mod mai eficace prin adoptarea de măsuri care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluție. Autoritatea de rezoluție ar trebui să țină seama de principiile generale ale procesului decizional, inclusiv de necesitatea de a asigura atât un echilibru între interesele diferitelor părți care au legătură cu CPC, cât și transparența față de autoritățile relevante ale statelor membre și implicarea acestora, în cazul în care decizia sau măsura propusă ar putea avea implicații asupra stabilității financiare sau asupra resurselor bugetare. În special, autoritatea de rezoluție ar trebui să informeze colegiul de rezoluție cu privire la măsurile de rezoluție planificate, inclusiv atunci când aceste măsuri se abat de la planul de rezoluție.
(45) Atingerile aduse drepturilor de proprietate ar trebui să fie proporționale cu riscul la adresa stabilității financiare. Prin urmare, instrumentele de rezoluție ar trebui să fie aplicate numai în ceea ce privește CPC-urile care îndeplinesc condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, în special atunci când acest lucru este necesar pentru îndeplinirea obiectivului de stabilitate financiară, în interesul public. Instrumentele și competențele de rezoluție ar putea afecta drepturile acționarilor, ale creditorilor, ale membrilor compensatori și, după caz, ale clienților membrilor compensatori. Prin urmare, ar trebui luate măsuri de rezoluție numai în cazul în care este necesar în interesul public și orice intervenție în ceea ce privește aceste drepturi ar trebui să fie compatibilă cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”).
(46) Acționarii, membrii compensatori și alți creditori ai CPC afectați nu ar trebui să suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat dacă autoritatea de rezoluție nu ar fi luat măsuri de rezoluție în legătură cu CPC respectiv, iar aceștia ar fi fost supuși tuturor obligațiilor restante aplicabile în temeiul normelor CPC referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de plată sau în temeiul altor acorduri contractuale prevăzute în normele sale de funcționare și CPC ar fi fost lichidat în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență (principiul potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”). În cazul unui transfer parțial al activelor unei CPC aflate în rezoluție către un cumpărător privat sau o CPC-punte, partea reziduală a CPC aflate în rezoluție ar trebui lichidată în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență.
(47) Cu scopul de a proteja drepturile acționarilor, ale membrilor compensatori și ale altor creditori, ar trebui stabilite norme clare în ceea ce privește evaluarea activelor și a pasivelor CPC și evaluarea tratamentului care ar fi fost aplicat acționarilor, membrilor compensatori și altor creditori în cazul în care autoritatea de rezoluție nu ar fi luat măsuri de rezoluție. Ar trebui să se compare tratamentul care a fost aplicat efectiv acționarilor, membrilor compensatori și altor creditori în cadrul procedurii de rezoluție cu tratamentul care li s-ar fi aplicat dacă autoritatea de rezoluție nu ar fi luat măsuri de rezoluție în legătură cu CPC respectiv și dacă aceștia ar fi fost supuși eventualelor obligații restante în temeiul planului de redresare al CPC sau în temeiul altor dispoziții prevăzute în normele sale de funcționare, iar CPC ar fi fost lichidat în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență. Utilizarea apelului la fonduri bănești în scopul rezoluției, care ar trebui inclus în normele de funcționare ale CPC, poate fi utilizat doar de autoritatea de rezoluție. Acesta nu poate fi utilizat de CPC, de un administrator sau de un lichidator în cadrul insolvenței și, în consecință, nu ar trebui să facă parte din tratamentul care ar fi fost aplicat acționarilor, membrilor compensatori și altor creditori dacă autoritatea de rezoluție nu ar fi luat măsuri de rezoluție. Orice utilizare de către autoritatea de rezoluție a competenței de a reduce cuantumul eventualelor câștiguri datorate unui membru compensator care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată care depășește limitele convenite prin contract pentru o astfel de reducere nu ar trebui să facă parte nici din tratamentul care ar fi fost aplicat acționarilor, membrilor compensatori și altor creditori dacă autoritatea de rezoluție nu ar fi luat măsuri de rezoluție. Acționarii, membrii compensatori și alți creditori ar trebui să aibă dreptul la plata diferenței în cazul în care au primit ca plată sau compensare pentru creanțele lor o sumă mai mică decât cea pe care ar fi primit-o dacă autoritatea de rezoluție nu ar fi luat măsuri de rezoluție în legătură cu CPC, iar aceștia ar fi fost în schimb supuși eventualelor obligații restante în temeiul normelor CPC referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de plată sau în temeiul altor acorduri contractuale prevăzute în normele sale de funcționare, iar CPC ar fi fost lichidat în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență. Clienții ar trebui să fie incluși în această comparație și ar trebui să aibă dreptul la plata eventualelor diferențe de tratament numai atunci când există o bază contractuală pentru o creanță directă din partea clienților față de CPC, ceea ce i-ar face creditori ai CPC. Numai în astfel de cazuri poate autoritatea de rezoluție să controleze impactul direct al măsurilor sale. Ar trebui să existe posibilitatea de a contesta rezultatele comparației separat de decizia de rezoluție. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide procedura de urmat pentru plata către acționari, membri compensatori și alți creditori a eventualelor diferențe de tratament constatate.
(48) Măsurile de redresare și de rezoluție pot afecta în mod indirect clienții și clienții indirecți care nu sunt creditori ai CPC, în măsura în care costurile de redresare și de rezoluție au fost transferate clienților și clienților indirecți respectivi în temeiul acordurilor contractuale aplicabile. Prin urmare, impactul asupra clienților și clienților indirecți al unui scenariu de redresare și de rezoluție a CPC ar trebui, de asemenea, abordat prin aceleași acorduri contractuale cu membrii compensatori și cu clienții care le furnizează servicii de compensare. Acest lucru poate fi realizat prin asigurarea faptului că, dacă acordurile contractuale permit membrilor compensatori să transfere către clienții lor efectele negative ale instrumentelor de rezoluție, acordurile contractuale respective includ, de asemenea, în mod echivalent și proporțional, dreptul clienților la orice compensație primită de membrii compensatori de la CPC sau la orice echivalent în numerar al unei astfel de compensații sau la orice încasări pe care le obțin în urma unei cereri în temeiul principiului potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”, în măsura în care acestea se referă la pozițiile clienților. Aceste condiții ar trebui să se aplice, de asemenea, acordurilor contractuale vizând clienții și clienții indirecți care furnizează servicii de compensare indirectă clienților lor.
(49) Pentru a asigura rezoluția eficace a unei CPC, procesul de evaluare ar trebui să determine cât mai exact posibil eventualele pierderi care trebuie alocate astfel încât CPC să își restabilească un portofoliu corelat de poziții deschise și să își îndeplinească obligațiile de plată neachitate. Evaluarea activelor și a pasivelor ale unei CPC în curs de a intra în dificultate ar trebui să se bazeze pe estimări echitabile, prudente și realiste, la momentul aplicării instrumentelor de rezoluție. Valoarea pasivelor nu ar trebui însă să fie afectată în cadrul evaluării de situația financiară a CPC. Din rațiuni de urgență, autoritățile de rezoluție ar trebui să poată efectua o evaluare rapidă a activelor sau a pasivelor unei CPC în curs de a intra în dificultate. Această evaluare ar trebui să fie provizorie și aplicabilă până la efectuarea unei evaluări independente.
(50) La intrarea în rezoluție a CPC, autoritatea de rezoluție ar trebui să impună toate obligațiile contractuale restante prevăzute în normele de funcționare ale CPC, inclusiv măsurile de redresare restante, cu excepția cazului în care exercitarea unei alte competențe de rezoluție sau a unui alt instrument de rezoluție este mai adecvată pentru atenuarea efectelor negative asupra stabilității financiare sau pentru protejarea funcțiilor critice ale CPC în timp util. Autoritatea de rezoluție ar trebui să aibă dreptul, dar nu și obligația, de a impune obligațiile contractuale respective inclusiv după rezoluție dacă motivele de a se abține de la această impunere nu mai există. Pentru a permite membrilor compensatori și altor părți relevante să se pregătească pentru impunerea obligațiilor rămase, autoritatea de rezoluție ar trebui să notifice în prealabil membrilor compensatori și altor părți relevante. Respectiva perioadă de notificare prealabilă ar trebui să fie între trei și șase luni. Autoritatea de rezoluție ar trebui să stabilească, în consultare cu autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ale membrilor compensatori afectați și ale oricăror alte părți legate prin obligații existente și restante, dacă motivele pentru a se abține de la impunerea obligațiilor contractuale au încetat să existe și dacă mai impune sau nu obligațiile rămase. Dacă motivele continuă să existe, autoritatea de rezoluție ar trebui să se abțină de la impunerea respectivelor obligații. Încasările provenite din impunerea cu întârziere a obligațiilor contractuale restante ar trebui utilizate pentru recuperarea eventualelor fonduri publice utilizate pentru plata creanțelor bazate pe principiul potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”, creanțe rezultate ca urmare a deciziei autorității de rezoluție de a se abține de la impunerea respectivelor obligații sau de la aplicarea vreunui instrument public de stabilizare. Autoritatea de rezoluție ar trebui să utilizeze această competență de impunere cu întârziere numai în măsura în care nu este încălcată garanția potrivit căreia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”, aplicată părții interesate care va fi supusă impunerii cu întârziere. În cazul pierderilor datorate neîndeplinirii obligațiilor de plată, autoritatea de rezoluție ar trebui să restabilească un portofoliu corelat pentru CPC și să aloce pierderile restante aplicând instrumentele de alocare a pozițiilor și a pierderilor. Dacă nu se datorează neîndeplinirii obligațiilor de plată, pierderile ar trebui să fie absorbite de instrumentele de capital reglementat și ar trebui să fie alocate acționarilor, în măsura capacității acestora, fie prin anularea sau transferul instrumentelor de proprietate, fie prin diluare semnificativă. În cazul în care aceste instrumente nu sunt suficiente, autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă competența de a reduce valoarea contabilă a datoriilor și pasivelor negarantate, în conformitate cu rangul acestora în temeiul dreptului intern aplicabil în materie de insolvență, precum și de a aplica instrumente de alocare a pierderilor, în măsura în care este necesar fără a pune în pericol stabilitatea financiară în general.
(51) Dacă, după ce pierderile au fost absorbite și, după caz, a fost restabilit un portofoliu corelat pentru CPC, iar resursele prefinanțate ale CPC rămân epuizate, autoritatea de rezoluție ar trebui să se asigure că resursele respective sunt restabilite la nivelurile necesare pentru îndeplinirea cerințelor de reglementare, fie prin aplicarea continuă a instrumentelor prevăzute în normele de funcționare ale CPC, fie prin alte măsuri. În special, autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă posibilitatea de a compensa membrii compensatori care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată și care ar fi avut dreptul la plata unei compensații pe baza principiului potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat” pentru aplicarea instrumentelor de alocare a pierderilor care ar duce la pierderi mai mari decât cele pe care membrii compensatori le-ar fi suportat, în cadrul obligațiilor care le revin în temeiul normelor de funcționare ale CPC, utilizând instrumente de proprietate, instrumente de datorie sau instrumente care recunosc o creanță asupra profiturilor viitoare ale CPC. Atunci când evaluează cuantumul și forma compensației, autoritatea de rezoluție poate lua în considerare, de exemplu, soliditatea financiară a CPC și calitatea instrumentelor disponibile pentru compensare și respectarea principiului potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”. Pentru a se menține o structură de stimulente adecvată, ar trebui ca o astfel de compensație să reflecte măsura în care un membru compensator a sprijinit redresarea CPC și, prin urmare, să se ia în considerare și restul obligațiilor contractuale restante ale membrilor compensatori față de CPC respectivă. Această compensație ar trebui dedusă din orice drept la o plată bazată pe principiul potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”.
(52) Autoritățile de rezoluție ar trebui să asigure, de asemenea, reducerea la minimum a costurilor rezoluției CPC și aplicarea unui tratament echitabil creditorilor din aceeași categorie. Autoritatea de rezoluție ar trebui să poată lua o măsură de rezoluție care să se abată de la principiul egalității de tratament a creditorilor dacă măsura este justificată prin interesul public de a atinge obiectivele rezoluției și este proporțională cu riscul abordat. În cazul în care utilizează o astfel de măsură, autoritatea de rezoluție nu ar trebui să discrimineze nicio persoană pe motiv de cetățenie sau naționalitate.
(53) Rezoluția unei CPC nu ar trebui să implice recurgerea la sprijin financiar public extraordinar. Instrumentele de redresare și instrumentele de rezoluție restante, în special instrumentul de reducere a valorii contabile, ar trebui să fie aplicate în cea mai mare măsură posibilă fie înainte ca CPC-urile să beneficieze de o injecție de capital din partea sectorului public sau de acordarea unui sprijin financiar public extraordinar echivalent, fie în același timp cu acestea. Utilizarea sprijinului financiar public extraordinar pentru sprijinirea procesului de rezoluție a instituțiilor în curs de a intra în dificultate urmează să fie o măsură de ultimă instanță, limitată în timp și conformă cu dispozițiile relevante privind ajutoarele de stat.
(54) Un regim de rezoluție eficace ar trebui să reducă la minimum costurile rezoluției unei CPC în curs de a intra în dificultate care sunt suportate de contribuabili. Acesta ar trebui să se asigure că rezoluția CPC-urilor poate fi realizată fără a pune în pericol stabilitatea financiară. Instrumentul de reducere a valorii contabile și instrumentele de alocare a pierderilor și a pozițiilor ar trebui să îndeplinească acest obiectiv prin asigurarea faptului că acționarii și contrapărțile care se numără printre creditorii CPC în curs de a intra în dificultate participă în mod adecvat la pierderi și suportă o parte adecvată din costurile ocazionate de intrarea în dificultate a CPC. Prin urmare, instrumentul de reducere a valorii contabile și instrumentele de alocare a pierderilor și a pozițiilor oferă acționarilor și contrapărților CPC-urilor un stimulent mai puternic pentru a monitoriza sănătatea CPC-urilor în condiții normale în conformitate cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară (CSF) în documentul său intitulat „Atributele-cheie ale regimurilor eficace de rezoluție a instituțiilor financiare”.
(55) Pentru a se asigura faptul că autoritățile de rezoluție dispun de flexibilitatea necesară pentru a aloca pierderile și pozițiile contrapărților într-o serie de circumstanțe, se impune ca aceste autorități să poată fi în măsură să aplice instrumentele de alocare a pozițiilor și a pierderilor atât în cazul în care obiectivul este menținerea serviciilor de compensare critice în cadrul CPC aflate în rezoluție, cât și în cazul în care serviciile critice sunt transferate către o CPC-punte sau către un terț, după care partea reziduală a CPC își încetează activitatea și este lichidată.
(56) În cazul în care instrumentele de alocare a pozițiilor și a pierderilor sunt aplicate cu scopul de a restabili viabilitatea unei CPC în curs de a intra în dificultate, astfel încât acesta să își poată continua desfășurarea normală a activității, rezoluția ar trebui să fie însoțită de înlocuirea conducerii, cu excepția situațiilor în care păstrarea acesteia este adecvată și necesară pentru îndeplinirea obiectivelor rezoluției, precum și de restructurarea ulterioară a CPC și a activităților sale într-un mod care să țină cont de motivele intrării în dificultate. Această restructurare ar trebui să fie realizată prin punerea în aplicare a unui plan de reorganizare a activității, care ar trebui să fie compatibil cu planul de restructurare pe care CPC ar putea avea obligația să îl prezinte în conformitate cu cadrul privind ajutoarele de stat.
(57) Instrumentele de alocare a pozițiilor și a pierderilor ar trebui exercitate cu scopul de a recorela portofoliul CPC, de a limita orice alte pierderi și de a obține resurse suplimentare care să contribuie la recapitalizarea CPC și la reconstituirea resurselor sale prefinanțate. Pentru a se asigura că sunt eficace și își ating obiectivele, aceste instrumente ar trebui să poată fi aplicate unei palete cât mai largi posibil de contracte care dau naștere unor datorii negarantate sau care creează un portofoliu necorelat pentru CPC în curs de a intra în dificultate. Aceste instrumente ar trebui să ofere posibilitatea de a scoate la licitație pozițiile membrilor compensatori care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată către ceilalți membri compensatori sau de a aloca forțat aceste poziții în măsura în care acordurile voluntare stabilite ca parte a planului de redresare nu sunt epuizate la declanșarea procedurii de rezoluție, de a pune capăt parțial sau total contractelor membrilor compensatori care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată, contractelor pentru anumite servicii de compensare sau clase de active afectate sau altor contracte ale CPC, de a aplica ajustări suplimentare ale plăților efectuate pentru marja de variație către membrii respectivi și, dacă este cazul, către clienții acestora, de a exercita orice apeluri neonorate la fonduri bănești în scopul redresării prevăzute în planurile de redresare, precum și de a exercita apeluri suplimentare la fonduri bănești în scopul rezoluției și de a reduce valoarea contabilă a instrumentelor de capital și de datorie emise de CPC sau a altor pasive negarantate și în scopul convertirii oricăror instrumente de datorie în acțiuni. Aceasta include posibilitatea de a aplica instrumentele de alocare a pierderilor pentru a contribui la restabilirea unui portofoliu corelat prin furnizarea către CPC de fonduri pentru a accepta o ofertă în cadrul unei licitații, permițând astfel CPC să aloce pozițiile membrului compensator care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată sau să efectueze plăți pentru contracte care au încetat.
(58) Atunci când aplică instrumentul de alocare a pierderilor care permite reducerea cuantumului eventualelor câștiguri datorate de CPC membrilor compensatori care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată, autoritatea de rezoluție ar trebui să se bazeze pe prelucrarea marjei de variație în conformitate cu structura conturilor CPC, pe operarea reducerii cuantumului eventualelor câștiguri datorate de CPC membrilor compensatori care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată în timpul fazei de redresare, dacă este cazul, și pe principiul potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”.
(59) Ținând seama în mod corespunzător de impactul asupra stabilității financiare și în ultimă instanță, autoritățile de rezoluție ar trebui să fie în măsură să excludă integral sau parțial anumite contracte de la alocarea pierderilor și a pozițiilor într-o serie de circumstanțe. În cazul în care se aplică astfel de excluderi, ar trebui să poată fi majorat nivelul expunerilor sau al pierderilor aplicat altor contracte pentru a se ține seama de astfel de excluderi, sub rezerva respectării principiului potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”.
(60) În cazul în care instrumentele de rezoluție au fost aplicate pentru a transfera funcțiile critice sau activitățile viabile ale unei CPC către o entitate solidă, cum ar fi un cumpărător din sectorul privat sau o CPC-punte, partea reziduală a CPC ar trebui lichidată într-un termen adecvat, ținându-se cont de necesitatea ca CPC în curs de a intra în dificultate să furnizeze servicii sau sprijin, astfel încât să permită cumpărătorului sau CPC-punte să desfășoare activitățile sau să presteze serviciile dobândite prin transferul respectiv.
(61) Instrumentul de vânzare a activității ar trebui să le permită autorităților să vândă CPC sau o parte din activitățile acesteia către unul sau mai mulți cumpărători, fără acordul acționarilor. Atunci când aplică instrumentul de vânzare a activității, autoritățile ar trebui să ia măsurile necesare pentru scoaterea pe piață a CPC sau a unei părți a activității acesteia în cadrul unui proces deschis, transparent și nediscriminatoriu, încercând să maximizeze, pe cât posibil, prețul de vânzare.
(62) Orice încasări nete obținute din transferul activelor sau pasivelor CPC aflate în rezoluție atunci când se aplică instrumentul de vânzare a activității ar trebui să revină entității rămase în procedură de lichidare. Orice încasări nete obținute din transferul instrumentelor de proprietate emise de CPC aflată în rezoluție atunci când se aplică instrumentul de vânzare a activității ar trebui să revină acționarilor. Orice contraprestație plătită de cumpărător ar trebui să fie, de asemenea, în avantajul oricăror membri compensatori care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată și care au suferit pierderi. Orice astfel de încasări sau beneficii nete ar trebui să facă obiectul recuperării integrale a oricărui fond public furnizat în cadrul procedurii de rezoluție. Încasările ar trebui să fie calculate prin deducerea costurilor care au fost ocazionate de intrarea în dificultate a CPC și de procesul de rezoluție.
(63) Pentru a efectua vânzarea activității în timp util și pentru a proteja stabilitatea financiară, ar trebui ca evaluarea cumpărătorului unei participații calificate să fie efectuată în timp util, astfel încât să nu se întârzie aplicarea instrumentului de vânzare a activității. CPC, cumpărătorul sau ambii, în funcție de efectele instrumentului de vânzare a activității și de forma achiziției, ar trebui să își poată exercita sau menține drepturile de membru existente și să poată avea acces la sistemele de plată și de decontare, precum și la alte infrastructuri ale pieței financiare și locuri de tranzacționare afiliate. Astfel de drepturi nu ar trebui să fie refuzate nici pe baza nerespectării criteriilor relevante de aderare sau de participare, nici pe baza ratingului de credit insuficient. Cumpărătorul care nu îndeplinește criteriile respective nu poate exercita aceste drepturi decât pentru o perioadă care urmează să fie specificată de autoritatea de rezoluție.
(64) Informațiile referitoare la scoaterea pe piață a unei CPC în curs de a intra în dificultate și la negocierile cu potențialii dobânditori care au avut loc înainte de aplicarea instrumentului de vânzare a activității sunt susceptibile de avea o importanță sistemică. Pentru asigurarea stabilității financiare este important ca publicarea acestor informații, impusă în temeiul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (8), să poată fi amânată atât timp cât este necesar pentru planificarea și structurarea procesului de rezoluție a CPC, în conformitate cu întârzierile permise în cadrul regimului abuzului de piață.
(65) Dat fiind că este o CPC aflată integral sau parțial în proprietatea uneia sau mai multor autorități publice sau controlată de autoritatea de rezoluție, obiectivul principal al CPC-punte ar trebui să fie asigurarea continuității în furnizarea de servicii financiare esențiale către membrii compensatori și clienții CPC plasate în procedură de rezoluție, precum și a continuității în desfășurarea activităților financiare esențiale. CPC-punte ar trebui să funcționeze ca entitate viabilă care să asigure continuitatea activității și să fie reintrodusă pe piață atunci când există circumstanțele corespunzătoare sau să fie lichidată dacă nu mai este viabilă.
(66) În cazul în care toate celelalte opțiuni sunt indisponibile sau se poate dovedi că sunt insuficiente pentru a proteja stabilitatea financiară, ar trebui să fie posibilă participarea administrațiilor publice sub forma sprijinului prin aport de capital sau a trecerii temporare în proprietatea publică, în conformitate cu normele aplicabile în materie de ajutoare de stat, inclusiv o restructurare a operațiunilor CPC. Pentru a se evita hazardul moral, astfel de sprijin financiar public extraordinar ar trebui să se acorde numai în ultimă instanță, să aibă un caracter temporar și să fie întotdeauna recuperat într-un termen adecvat. Prin urmare, statele membre ar trebui să instituie mecanisme cuprinzătoare și credibile pentru recuperarea fondurilor, atât timp cât acestea nu constituie un obstacol în calea aplicării instrumentelor publice de stabilizare. Aplicarea instrumentelor publice de stabilizare nu aduce atingere rolului niciunei bănci centrale în ceea ce privește furnizarea potențială de lichidități pentru sistemul financiar, la aprecierea exclusivă a băncii centrale, chiar și în perioade de criză.
(67) Pentru a se asigura faptul că o autoritate de rezoluție are capacitatea de a aplica instrumentele de alocare a pierderilor și a pozițiilor în cazul contractelor cu entități stabilite în țări terțe, recunoașterea acestei posibilități ar trebui să fie inclusă în normele de funcționare ale CPC.
(68) Autoritățile de rezoluție ar trebui să dispună de toate competențele juridice necesare care ar putea fi exercitate, în diferite combinații, atunci când se aplică instrumentele de rezoluție. Aceste competențe ar trebui să includă competența de a transfera instrumente de proprietate, active, drepturi, obligații sau pasive ale unei CPC în curs de a intra în dificultate către o altă entitate, cum ar fi o altă CPC sau o CPC-punte, competența de a reduce valoarea contabilă a instrumentelor de proprietate sau de a le anula, competența de a reduce valoarea contabilă a datoriilor unei CPC în curs de a intra în dificultate sau de a le converti, competența de a reduce valoarea contabilă a marjei de variație, competența de a impune executarea obligațiilor restante ale terților în legătură cu CPC, inclusiv exercitarea apelurilor la fonduri bănești în scopul redresării, astfel cum este prevăzut în normele de funcționare ale CPC, și a alocărilor de poziții, competența de a exercita apeluri la fonduri bănești în scopul rezoluției, competența de a pune capăt parțial sau integral contractelor CPC, competența de a înlocui conducerea și competența de a impune un moratoriu temporar privind plata creanțelor. CPC și membrii consiliului de administrație și ai conducerii superioare ar trebui să poată fi în continuare trași la răspundere, în temeiul dreptului civil sau penal intern, pentru intrarea în dificultate a CPC.
(69) Cadrul de rezoluție ar trebui să cuprindă cerințe procedurale prin care să se asigure notificarea și publicarea în mod adecvat a măsurilor de rezoluție. Cu toate acestea, dat fiind că informațiile obținute de autoritățile de rezoluție și de consilierii lor profesionali pe parcursul procesului de rezoluție sunt susceptibile de a fi sensibile, ar trebui ca decizia de rezoluție să facă obiectul unui regim eficace de confidențialitate înainte de publicare. Trebuie să se țină seama de faptul că informațiile privind conținutul și detaliile planurilor de redresare și de rezoluție, precum și rezultatele eventualelor evaluări ale acestor planuri ar putea avea un impact major, în special asupra întreprinderilor în cauză. Orice informație furnizată cu privire la o decizie înainte ca decizia să fie luată, de exemplu în legătură cu îndeplinirea condițiilor pentru declanșarea procedurii de rezoluție sau cu aplicarea unui instrument specific sau a unei măsuri în cursul procedurii, trebuie considerată ca având efecte asupra intereselor publice și private vizate de măsură. Informația că autoritatea de rezoluție examinează o anumită CPC ar putea fi suficientă pentru a produce efecte negative asupra CPC respective. Prin urmare, este necesar să se asigure că există mecanisme adecvate pentru păstrarea confidențialității acestor informații, cum ar fi conținutul și detaliile planurilor de redresare și de rezoluție, precum și rezultatele eventualelor evaluări efectuate în acest context.
(70) Autoritățile de rezoluție ar trebui să dispună de competențe auxiliare pentru a asigura eficacitatea transferului instrumentelor de proprietate sau de datorie și al activelor, pasivelor, drepturilor și obligațiilor, inclusiv al pozițiilor și al marjelor aferente. Sub rezerva mecanismelor de siguranță prevăzute în prezentul regulament, aceste competențe ar trebui să includă competența de a ridica drepturile deținute de terți asupra instrumentelor sau activelor transferate și competența de a asigura respectarea contractelor și continuitatea acordurilor cu destinatarul activelor și instrumentelor de proprietate transferate. Cu toate acestea, drepturile angajaților de a pune capăt contractului de muncă nu ar trebui să fie afectate. De asemenea, nu ar trebui să fie afectat nici dreptul unei părți de a pune capăt unui contract cu CPC aflată în rezoluție sau cu o entitate din grup, pentru alte motive decât rezoluția CPC în curs de a intra în dificultate. Autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă competența auxiliară de a impune părții reziduale a CPC care se află în curs de lichidare în temeiul procedurii obișnuite de insolvență să furnizeze serviciile care sunt necesare pentru a permite CPC către care au fost transferate active, contracte sau instrumente de proprietate în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activității sau a instrumentului CPC-punte să își desfășoare activitatea.
(71) Având în vedere că luarea urgentă a unor măsuri de gestionare a crizelor ar putea fi necesară din cauza riscurilor majore la adresa stabilității financiare a statului membru în cauză și a Uniunii, orice procedură în temeiul dreptului intern referitoare la cererea de aprobare judiciară ex ante a unei măsuri de gestionare a crizelor, precum și examinarea de către instanță a cererii respective ar trebui să fie îndeplinite cu promptitudine. Dată fiind cerința ca o măsură de gestionare a crizelor să fie luată de urgență, instanța ar trebui să adopte o hotărâre în termen de 24 de ore, iar statele membre ar trebui să se asigure că autoritatea relevantă poate lua o decizie imediat ulterior hotărârii instanței. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului părților interesate de a solicita instanței să suspende hotărârea pentru o perioadă limitată după ce autoritatea de rezoluție a luat măsura de gestionare a crizelor.
(72) În conformitate cu articolul 47 din Cartă, părțile în cauză au dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă împotriva măsurilor care le afectează. În consecință, deciziile luate de autoritățile de rezoluție ar trebui să facă obiectul dreptului la o cale de atac.
(73) Măsurile de rezoluție luate de autoritățile de rezoluție naționale ar putea necesita evaluări economice și o marjă largă de apreciere. Autoritățile de rezoluție naționale dispun de expertiza specifică necesară pentru a realiza aceste evaluări și pentru a stabili utilizarea adecvată a marjei de apreciere. Prin urmare, este important să se asigure că evaluările economice efectuate de autoritățile de rezoluție naționale în acest context sunt utilizate ca bază de către instanțele naționale cu ocazia examinării măsurilor de gestionare a crizelor în cauză. Cu toate acestea, natura complexă a acestor evaluări nu ar trebui să împiedice instanțele naționale să analizeze dacă elementele de probă invocate de către autoritatea de rezoluție sunt exacte din punct de vedere material, fiabile și coerente, dacă elementele de probă conțin toate informațiile relevante care ar trebui să fie luate în considerare pentru a evalua o situație complexă și dacă ele sunt de natură să susțină concluziile deduse pe baza lor.
(74) Pentru a acoperi situațiile de extremă urgență și dat fiind că suspendarea oricărei decizii a autorităților de rezoluție ar putea afecta continuitatea funcțiilor critice, este necesar să se prevadă că introducerea unei căi de atac nu ar trebui să aibă drept rezultat suspendarea automată a efectelor deciziei contestate și că decizia autorității de rezoluție ar trebui să aibă imediat forță executorie.
(75) În plus, în cazul în care este necesar pentru a proteja părțile terțe care au dobândit cu bună-credință active, contracte, drepturi și pasive ale CPC aflate în rezoluție, în virtutea exercitării de către autoritățile de rezoluție a competențelor de rezoluție și pentru a asigura stabilitatea piețelor financiare, nicio cale de atac nu ar trebui să afecteze actele administrative sau tranzacțiile încheiate ulterior pe baza unei decizii anulate. În astfel de cazuri, măsurile reparatorii pentru o decizie abuzivă ar trebui să se limiteze, prin urmare, la acordarea de despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele afectate.
(76) În interesul unei proceduri de rezoluție eficiente și pentru a evita conflictele de competență, pe parcursul perioadei în care autoritatea de rezoluție își exercită competențele de rezoluție sau aplică instrumentele de rezoluție, procedura obișnuită de insolvență pentru CPC în curs de a intra în dificultate nu ar trebui deschisă sau, după caz, continuată decât la inițiativa sau cu acordul autorității de rezoluție. Este util și necesar ca anumite obligații contractuale să fie suspendate pentru o perioadă limitată, astfel încât autoritatea de rezoluție să aibă timpul necesar punerii în aplicare a instrumentelor de rezoluție. Totuși, acest lucru nu ar trebui să se aplice obligațiilor unei CPC în curs de a intra în dificultate față de sistemele desemnate în temeiul Directivei 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9), inclusiv față de alte CPC-uri și față de bănci centrale. Directiva 98/26/CE reduce riscul ce decurge din participarea la sistemele de plată și de decontare a titlurilor de valoare, în special prin reducerea perturbărilor în cazul insolvenței unui participant la un astfel de sistem. Pentru a se asigura că aceste protecții se aplică în mod corespunzător în situații de criză, menținând, în același timp, un nivel adecvat de certitudine pentru operatorii sistemelor de plată și de decontare a titlurilor de valoare, precum și pentru alți participanți pe piață, măsurile de prevenire a crizelor sau măsurile de rezoluție nu ar trebui să fie considerate proceduri de insolvență în înțelesul Directivei 98/26/CE, cu condiția ca obligațiile de fond prevăzute în contract să continue să fie îndeplinite. Cu toate acestea, nu ar trebui să se aducă atingere funcționării unui sistem desemnat în temeiul Directivei 98/26/CE sau dreptului la garanții suplimentare garantat de directiva menționată.
(77) Pentru a se asigura că, atunci când efectuează transferul de active și pasive către un cumpărător din sectorul privat sau către o CPC-punte, autoritățile de rezoluție au la dispoziție o perioadă corespunzătoare pentru identificarea contractelor care trebuie transferate, ar putea fi oportun să se impună restricții proporționale asupra drepturilor contrapărților de a rezilia, de a anticipa scadența sau de a pune capăt în orice alt mod contractelor financiare, înainte de efectuarea transferului. O astfel de restricție ar fi necesară pentru a permite autorităților să obțină o imagine fidelă a bilanțului CPC în curs de a intra în dificultate, fără modificările pe care exercitarea pe scară largă a drepturilor de încetare le-ar aduce valorii și sferei de acoperire. Pentru a afecta într-o măsură cât mai mică posibil drepturile contractuale ale contrapărților, ar trebui ca restricțiile privind drepturile de încetare să fie limitate la cea mai scurtă perioadă posibilă și să se aplice doar în legătură cu măsura de prevenire a crizelor sau cu măsurile de rezoluție, inclusiv în ceea ce privește producerea unui eveniment direct legat de aplicarea unei astfel de măsuri, iar drepturile de încetare care decurg din orice alt tip de nerespectare a obligațiilor, inclusiv din nerespectarea obligațiilor de plată sau a obligațiilor de a da curs apelurilor în marjă, ar trebui să fie menținute.
(78) Pentru ca acordurile legitime încheiate pe piețele de capital să nu fie afectate în eventualitatea transferării unei părți, dar nu a totalității activelor, contractelor, drepturilor și pasivelor CPC în curs de a intra în dificultate, este oportun să se includă mecanisme de siguranță care să prevină divizarea pasivelor, drepturilor și a contractelor conexate, după caz. O astfel de restricție privind anumite practici legate de contractele conexate și de garanțiile reale aferente acestora ar trebui extinsă la contractele încheiate cu aceeași contraparte care sunt acoperite prin contracte de garanție financiară fără transfer de proprietate, contracte de garanție financiară cu transfer de proprietate, acorduri de compensare reciprocă, acorduri de compensare cu exigibilitate imediată și mecanisme de finanțare structurată. Atunci când se aplică acest mecanism de siguranță, autoritățile de rezoluție ar trebui să urmărească să transfere toate contractele conexate în cadrul unui acord protejat sau să le mențină pe toate la CPC reziduală în curs de a intra în dificultate. Aceste mecanisme de siguranță ar trebui să asigure că tratamentul în materie de capital reglementat aplicat expunerilor care fac obiectul unui acord de compensare în sensul Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10) este afectat în cea mai mică măsură.
(79) CPC-urile din Uniune furnizează servicii către membrii compensatori și clienții acestora situați în țări terțe, iar CPC-urile din țări terțe furnizează servicii către membrii compensatori și clienții acestora situați în Uniune. Rezoluția eficace a CPC-urilor care își desfășoară activitatea la nivel internațional necesită cooperarea între autoritățile din statele membre și autoritățile din țările terțe. În acest scop, ESMA ar trebui să ofere orientări cu privire la conținutul acordurilor de cooperare care trebuie încheiate cu autoritățile din țări terțe. Aceste acorduri de cooperare ar trebui să asigure un proces eficace de planificare, de luare a deciziilor și de coordonare în ceea ce privește CPC-urile care își desfășoară activitatea la nivel internațional. Autoritățile de rezoluție naționale ar trebui să recunoască și să aplice procedurile de rezoluție dintr-o țară terță în anumite circumstanțe. De asemenea, ar trebui asigurată cooperarea în ceea ce privește filialele CPC-urilor din Uniune sau din țări terțe și ale membrilor compensatori și clienților acestora.
(80) Pentru a asigura aplicarea consecventă a sancțiunilor administrative în statele membre în caz de încălcări ale prezentului regulament, acesta ar trebui să prevadă o listă de sancțiuni administrative și alte măsuri administrative cheie, care trebuie puse la dispoziția autorităților de rezoluție și a autorităților competente, competența de a aplica respectivele sancțiuni administrative și alte măsuri administrative tuturor persoanelor, fizice sau juridice, responsabile de o încălcare, precum și o listă de criterii esențiale pentru stabilirea nivelului și a tipului acestor sancțiuni administrative și ale altor măsuri administrative și nivelurile sancțiunilor pecuniare administrative. Sancțiunile administrative și alte măsuri administrative ar trebui să ia în considerare factori precum beneficiile financiare identificate care au rezultat din încălcare, gravitatea și durata încălcării, circumstanțele agravante sau atenuante, precum și necesitatea ca amenzile administrative să aibă un efect disuasiv și, după caz, să includă o reducere în caz de cooperare cu autoritatea de rezoluție sau cu autoritatea competentă. Adoptarea și publicarea sancțiunilor administrative ar trebui să fie conforme cu drepturile fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în Cartă.
(81) Pentru a asigura armonizarea consecventă și protecția adecvată a participanților la piață în întreaga Uniune, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate de ESMA prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 cu scopul de a preciza următoarele elemente: (a) conținutul dispozițiilor și procedurilor scrise privind funcționarea colegiilor de rezoluție; (b) metodologia de calcul și de menținere a cuantumului suplimentar de resurse proprii dedicate prefinanțate care urmează să fie utilizate de CPC în timpul fazei de redresare și procedurile, atunci când resursele proprii respective nu sunt disponibile, pentru ca CPC să recurgă la măsuri de redresare care necesită contribuții din partea membrilor compensatori care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată și pentru rambursarea ulterioară de către CPC către membrii compensatori respectivi; (c) metodologia de evaluare a planurilor de redresare; (d) conținutul planurilor de rezoluție; (e) ordinea de alocare, perioada maximă și procentul maxim din profiturile anuale ale CPC, în cadrul mecanismului de recompensare în timpul fazei de redresare; (f) elemente relevante pentru desfășurarea evaluărilor; (g) metodologia de calcul al rezervei pentru pierderi suplimentare care urmează să fie inclusă în evaluările provizorii; (h) elementele minime care ar trebui incluse în reorganizarea activității; (i) criteriile pe care trebuie să le îndeplinească planul de reorganizare a activității; (j) metodologia de evaluare finală în conformitate cu principiul potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”; (k) condițiile care permit membrilor compensatori să transfere către clienții lor despăgubiri în conformitate cu principiul simetriei contractuale și condițiile în care acestea sunt considerate proporționale.
(82) Comisia ar trebui să fie în măsură să suspende orice obligație de compensare impusă în temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ca urmare a unei cereri formulate de autoritatea de rezoluție a unei CPC aflate în rezoluție sau de autoritatea competentă a acesteia, din proprie inițiativă sau la cererea autorității competente responsabile cu supravegherea unui membru compensator al CPC aflate în rezoluție, și ca urmare a unui aviz fără caracter obligatoriu emis de ESMA, pentru un anumit tip de contraparte sau pentru anumite clase de instrumente financiare derivate extrabursiere care sunt compensate de o CPC aflată în rezoluție. Decizia de a suspenda obligația de compensare ar trebui adoptată numai dacă acest lucru este necesar pentru menținerea stabilității financiare și a încrederii în piață, în special pentru a se evita efectele de contagiune și apariția unei situații în care contrapărțile și investitorii au expuneri la risc ridicate și incerte față de o CPC. Pentru a adopta această decizie, Comisia ar trebui să țină cont de obiectivele rezoluției, de criteriile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește impunerea obligației de compensare pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere pentru care se solicită suspendarea, precum și de necesitatea de a suspenda obligația de compensare pentru menținerea stabilității financiare și a bunei funcționări a piețelor financiare din Uniune. ESMA ar trebui să poată solicita Comisiei să suspende obligația de tranzacționare prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (11) în cazul în care consideră că suspendarea obligației de compensare reprezintă o modificare substanțială a criteriilor pentru obligația de tranzacționare. Suspendarea ar trebui să aibă caracter temporar și să poată fi prelungită. De asemenea, rolul comitetului de risc al CPC, astfel cum este prevăzut la articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ar trebui să fie consolidat pentru a încuraja și mai mult CPC să își gestioneze cu prudență riscurile și să își îmbunătățească reziliența. Membrii comitetului de risc ar trebui să fie în măsură să informeze autoritatea competentă atunci când CPC nu dă curs recomandărilor comitetului de risc, iar reprezentanții membrilor compensatori și ai clienților în comitetul de risc ar trebui să fie în măsură să utilizeze informațiile furnizate pentru a-și monitoriza expunerile față de CPC, în conformitate cu garanțiile de confidențialitate și fără a aduce atingere limitărilor privind schimbul de informații prevăzute în legislația în materie de concurență. În sfârșit, autoritățile de rezoluție ale CPC ar trebui să aibă acces, de asemenea, la toate informațiile necesare din registrele centrale de tranzacții. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului (12) ar trebui să fie modificate în consecință.
(83) Pentru a asigura punerea în aplicare corespunzătoare a reformei privind indicele de referință al ratei dobânzii al CSF, este necesar să se ofere clarificări participanților la piață cu privire la faptul că tranzacțiile încheiate sau novate înainte de intrarea în vigoare a cerințelor de compensare sau de marjă în cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere care utilizează un indice de referință al ratei dobânzii (tranzacții istorice) nu vor fi supuse cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 atunci când sunt novate cu unicul scop de a pune în aplicare sau de a pregăti punerea în aplicare a reformei privind indicele de referință al ratei dobânzii. Acest lucru ar preveni, de asemenea, riscul ca contrapărțile Uniunii la aceste tranzacții istorice să se găsească în situația de a fi nepregătite atunci când un anumit indice de referință este modificat substanțial sau este eliminat, atenuând, prin urmare, preocupările legate de stabilitatea financiară. O astfel de abordare este în conformitate cu orientările internaționale din partea Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) și a Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO).
(84) În vederea punerii în aplicare eficace a rezoluției CPC-urilor, mecanismele de siguranță prevăzute în Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13) nu ar trebui să se aplice restricțiilor cu privire la executarea unui contract de garanție financiară sau cu privire la efectul unui contract de garanție financiară fără transfer de proprietate, dispozițiilor de compensare cu exigibilitate imediată și nici dispozițiilor de compensare reciprocă prevăzute în prezentul regulament.
(85) Directivele (UE) 2017/1132 (14), 2004/25/CE (15) și 2007/36/CE (16) ale Parlamentului European și ale Consiliului conțin norme privind protecția acționarilor și a creditorilor CPC-urilor care intră în domeniul de aplicare al acestor directive. În situația în care autoritățile de rezoluție trebuie să acționeze rapid în temeiul prezentului regulament, normele respective ar putea afecta atât eficacitatea măsurilor de rezoluție, cât și aplicarea instrumentelor de rezoluție și a competențelor de rezoluție de către autoritățile de rezoluție. Derogările în temeiul Directivei 2014/59/UE ar trebui, prin urmare, să fie extinse la acțiunile întreprinse în temeiul prezentului regulament. În scopul de a garanta părților interesate un grad maxim de securitate juridică, derogările ar trebui definite în mod clar și strict și ar trebui să fie utilizate exclusiv în interes public și doar atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție.
(86) Pentru a se evita duplicarea cerințelor, Directiva 2014/59/UE și Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (17) ar trebui modificate pentru a exclude din domeniul lor de aplicare acele entități care sunt, de asemenea, autorizate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
(87) Articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 prevede o perioadă de tranziție în cursul căreia articolul 35 sau 36 din regulamentul respectiv nu s-ar aplica CPC-urilor sau locurilor de tranzacționare care au solicitat autorității lor competente să beneficieze de dispozițiile tranzitorii în ceea ce privește instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă. Perioada de tranziție în care un loc de tranzacționare sau o CPC poate fi scutită de către autoritatea sa competentă națională, în ceea ce privește instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă, de la aplicarea articolului 35 și 36 din regulamentul respectiv a expirat la 3 iulie 2020. Contextul actual al pieței, marcat de un grad ridicat de incertitudine și volatilitate ca urmare a pandemiei de COVID-19, are un impact negativ asupra CPC-urilor și asupra locurilor de tranzacționare prin creșterea riscurilor lor operaționale. Aceste riscuri sporite, combinate cu capacitatea limitată de evaluare a cererilor de acces și de gestionare a migrației fluxurilor de tranzacții, ar putea afecta buna funcționare a piețelor sau stabilitatea financiară. În plus, regulamentul respectiv prevede un nou regim al instrumentelor financiare derivate tranzacționate la bursă privind accesul la infrastructurile de piață critice, care urmărește să asigure un mai bun echilibru între concurența în rândul infrastructurilor respective și necesitatea menținerii integrității lor operaționale. Prin urmare, deși respectivul regulament urmărește să creeze o piață competitivă pentru infrastructurile financiare, operatorii economici nu ar trebui să se aștepte ca normele și prioritățile existente să fie menținute atunci când circumstanțele economice se schimbă, în special în urma unei crize economice majore. Acest lucru este valabil în special într-un domeniu în care interacțiunea dintre infrastructuri de piață critice precum infrastructurile de tranzacționare și de compensare necesită un nivel excepțional de reziliență operațională, întrucât eventualele intrări în dificultate ale unor astfel de infrastructuri critice ar prezenta un risc ridicat la adresa stabilității financiare. Ca urmare a pandemiei COVID-19, data punerii în aplicare a noului regim de acces deschis pentru locurile de tranzacționare și CPC-urile care oferă servicii de tranzacționare și de compensare în ceea ce privește instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă este amânată cu un an, până la 3 iulie 2021.
(88) Pentru a se asigura că autoritățile de rezoluție ale CPC-urilor sunt reprezentate în toate forurile relevante și că ESMA dispune de toată expertiza necesară pentru a-și îndeplini sarcinile legate de redresarea și rezoluția CPC-urilor, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 ar trebui modificat astfel încât să includă autoritățile de rezoluție naționale ale CPC-urilor în sfera conceptului de autoritate competentă definit în regulamentul respectiv.
(89) Pentru a pregăti deciziile ESMA referitoare la sarcinile care îi revin în ceea ce privește elaborarea atât a unor proiecte de standarde tehnice privind evaluările ex ante și ex post și privind colegiile și planurile de rezoluție, cât și a unor orientări privind condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție și privind medierea obligatorie, precum și pentru a asigura implicarea extinsă a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE) și a membrilor săi în procesul de pregătire a acestor decizii, ESMA ar trebui să creeze un comitet intern (denumit în continuare „Comitetul de rezoluție al ESMA”) cu autoritățile de rezoluție în calitate de membri. După caz, autoritățile competente definite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (18), inclusiv Banca Centrală Europeană, și autoritățile de rezoluție, astfel cum sunt definite în Directiva 2014/59/UE, inclusiv Comitetul unic de rezoluție instituit prin Regulamentul (UE) nr. 806/2014, ar trebui să fie invitate să participe în calitate de observatori.
(90) Comitetul de rezoluție al ESMA ar trebui să fie consultat în vederea pregătirii cadrului conceptual pentru evaluarea rezilienței CPC-urilor la evoluțiile negative ale pieței, atunci când această evaluare include efectul cumulat al măsurilor de redresare și rezoluție a CPC-urilor asupra stabilității financiare a Uniunii. În astfel de cazuri, Comitetul de rezoluție al ESMA ar trebui să fie consultat și atunci când se evaluează rezultatele unor astfel de simulări de criză.
(91) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și este conform cu drepturile, libertățile și principiile recunoscute de Cartă.
(92) Atunci când iau decizii sau măsuri în temeiul prezentului regulament, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să acorde întotdeauna atenția cuvenită impactului deciziilor și măsurilor lor asupra stabilității financiare din alte state membre și asupra situației economice din alte state membre în care operațiunile CPC sunt critice sau importante pentru piețele financiare locale, inclusiv în care sunt situați membrii compensatori și, în funcție de disponibilitatea informațiilor relevante, clienții acestora, precum și în statele membre în care sunt stabilite locurile de tranzacționare și infrastructurile pieței financiare afiliate, inclusiv CPC-urile interoperabile.
(93) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume armonizarea normelor și a procedurilor de redresare și de rezoluție a CPC-urilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectele pe care intrarea în dificultate a oricărei CPC le-ar putea avea la nivelul întregii Uniuni, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(94) Aplicarea prezentului regulament ar trebui amânată până la 12 august 2022, pentru a stabili toate măsurile de punere în aplicare esențiale și a permite CPC-urilor și altor participanți la piață să ia măsurile necesare în scopul conformității. Cu toate acestea, cerința ca CPC-urile să utilizeze resurse proprii dedicate în timpul fazei de redresare și dispozițiile privind recompensarea membrilor compensatori în cazul excepțional de ajustare a cuantumului câștigurilor aferente marjei de variație în timpul fazei de redresare se bazează pe standardele tehnice de reglementare adecvate care urmează a fi instituite. Prin urmare, este necesar să se extindă termenul de amânare a datei de punere în aplicare a unei astfel de dispoziții până la 12 februarie 2023. În plus, anumite dispoziții care se aplică planurilor de redresare ale CPC-urilor și adoptării și revizuirii planurilor de redresare, inclusiv obligația de a prezenta un plan de redresare, ar trebui să se aplice de la o dată anterioară, întrucât toate CPC-urile dispun deja de planuri de redresare, în conformitate cu principiile pentru infrastructurile pieței financiare publicate de Comitetul pentru infrastructuri de plăți și de piață și de IOSCO. CPC-urile deja autorizate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012 ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că vor fi în măsură să își prezinte planurile de redresare autorităților lor competente cel târziu la 12 februarie 2022. Aceste dispoziții referitoare la planurile de redresare ar trebui să se aplice de la 12 februarie 2022. Dacă autoritatea de rezoluție nu a fost consultată cu privire la planul de redresare al CPC, după ce celelalte dispoziții din prezentul regulament devin aplicabile, autoritatea competentă a CPC ar trebui să consulte fără întârziere autoritatea de rezoluție cu privire la planul de redresare al CPC. Pentru a asigura securitatea juridică pentru contrapărți, modificările la Regulamentul (UE) nr. 648/2012 menite să asigure punerea în aplicare corespunzătoare a reformei întreprinse de CSF privind indicele de referință al ratei dobânzii ar trebui să se aplice de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(95) Pentru a se asigura că riscurile operaționale sporite care decurg din aplicarea regimului de acces deschis pentru instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă nu pun în pericol buna funcționare a piețelor sau stabilitatea financiară și pentru a evita orice discontinuitate, este necesar să se aplice retroactiv prelungirea acestor perioade de tranziție de la 4 iulie 2020 până la 3 iulie 2021.
(96) Prezentul regulament ar trebui să asigure faptul că CPC-urile dispun de o capacitate suficientă de absorbție a pierderilor și de recapitalizare pentru a asigura absorbția pierderilor și recapitalizarea în mod rapid și fără impedimente, cu un impact minim asupra stabilității financiare, urmărind totodată evitarea impactului asupra contribuabililor. În conformitate cu principiile convenite la nivel internațional pentru instituirea unor regimuri de rezoluție eficace pentru instituțiile financiare, elaborate de CSF, prezentul regulament ar trebui să asigure faptul că acționarii unei CPC sunt primii care absorb pierderile în cadrul procedurii de rezoluție, într-un mod care să reducă la minimum riscul de contestare în justiție de către aceștia în cazul în care pierderile lor în cadrul procedurii de rezoluție sunt mai mari decât pierderile pe care le-ar fi suportat în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență conform principiului potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”. La 15 noiembrie 2018, CSF a publicat un document de consultare intitulat „Resurse financiare pentru sprijinirea rezoluției CPC-urilor și tratamentul aplicat fondurilor proprii ale CPC-urilor în cadrul procedurii de rezoluție”. Pe baza feedback-ului primit cu privire la respectivul document și a altor evaluări, CSF intenționează să emită orientări la sfârșitul anului 2020 cu privire la modul în care ar trebui utilizate fondurile proprii în cazul rezoluției CPC-urilor astfel încât să se reducă la minimum riscul de contestare în justiție de către acționari, risc care rezultă din aplicarea principiului potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat”. În urma publicării orientărilor respective, Comisia ar trebui să revizuiască aplicarea normelor prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește reducerea valorii contabile a fondurilor proprii în cadrul procedurii de rezoluție, ținând seama de standardele convenite la nivel internațional respective. Pe lângă această revizuire specifică, Comisia ar trebui să revizuiască aplicarea prezentului regulament la cinci ani de la data intrării sale în vigoare, luând în considerare, printre altele, eventualele noi evoluții de la nivel internațional. Această revizuire generală ar trebui să includă cel puțin anumite aspecte de bază legate de redresarea și rezoluția CPC-urilor, cum ar fi resursele financiare de care dispun autoritățile de rezoluție pentru a acoperi pierderile care nu se datorează neîndeplinirii obligațiilor de plată și resursele proprii ale CPC-urilor care urmează să fie utilizate pentru redresare și rezoluție,