Recitale
(1) Criza financiară mondială care a izbucnit în perioada 2007-2008 a scos în evidență activități speculative excesive, lacune grave în materie de reglementare, un cadru de supraveghere ineficace, piețe opace și produse mult prea complexe în sistemul financiar. Uniunea a adoptat o serie de măsuri pentru a consolida și a stabiliza sistemul bancar, inclusiv consolidarea cerințelor de capital, a normelor privind îmbunătățirea guvernanței și a măsurilor privind regimurile de supraveghere și de rezoluție, și pentru a asigura că sistemul financiar își îndeplinește rolul de a direcționa capitalul către finanțarea economiei reale. Progresele realizate în ceea ce privește instituirea uniunii bancare sunt, de asemenea, decisive în acest context. Însă criza a evidențiat, de asemenea, necesitatea de a îmbunătăți transparența și monitorizarea nu numai în sectorul bancar tradițional, ci și în sectoarele în care are loc activitatea de intermediere a creditării similară celei bancare, așa-numitul „sistem bancar paralel” (shadow banking), a cărui amploare este alarmantă, fiind deja estimată la aproape jumătate din sistemul bancar reglementat. Orice neajuns legat de activitățile respective, care sunt similare celor desfășurate de instituțiile de credit, poate afecta restul sectorului financiar.
(2) În contextul activității sale privind corectarea sistemului bancar paralel, Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF) și Comitetul european pentru risc sistemic (CERS), înființate prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5), au identificat riscurile aferente operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare (SFT). SFT permit acumularea îndatorării, a prociclicității și a interconectărilor pe piețele financiare. În special, lipsa de transparență în ceea ce privește utilizarea SFT a împiedicat autoritățile de reglementare și de supraveghere și investitorii să evalueze și să monitorizeze în mod corect riscurile asemănătoare celor asociate băncilor și nivelul de interconectare din sistemul financiar în perioada premergătoare crizei financiare și în cursul acesteia. În acest context, la 29 august 2013, CSF a adoptat cadrul de acțiune intitulat „Consolidarea supravegherii și reglementării sectorului bancar paralel” (denumit în continuare „cadrul de acțiune al CSF”) pentru abordarea riscurilor aferente sistemului bancar paralel în ceea ce privește operațiunile de răscumpărare și dare cu împrumut de titluri de valoare, care a fost aprobat ulterior în septembrie 2013 de către liderii G20.
(3) La 14 octombrie 2014, CSF a publicat un cadru de reglementare pentru marjele de ajustare aplicabile SFT care nu sunt compensate la nivel central. În absența compensării, astfel de operațiuni presupun riscuri importante, dacă nu au garanții asociate. Deși îmbunătățirea transparenței cu privire la reutilizarea activelor clienților ar fi un prim pas în direcția facilitării capacității contrapărților de a analiza și a contracara riscurile, CSF urmează să își finalizeze, până în 2016, lucrările privind un set de recomandări cu privire la marjele de ajustare aplicabile SFT care nu sunt compensate la nivel central, pentru a preveni îndatorarea excesivă și a atenua concentrarea riscului și riscul de credit.
(4) La 19 martie 2012, Comisia a publicat o carte verde privind sistemul bancar paralel. Pe baza reacțiilor ample primite și ținând seama de evoluțiile la nivel internațional, Comisia a emis, la 4 septembrie 2013, o comunicare către Consiliu și Parlamentul European intitulată „Sistemul bancar paralel – abordarea noilor surse de risc din sectorul financiar”. Comunicarea a subliniat că, din cauza naturii complexe și opace a SFT, este dificil să se identifice contrapărțile și să se monitorizeze concentrarea riscurilor, și asta duce, de asemenea, la acumularea unei îndatorări excesive în sistemul financiar.
(5) Un grup de experți la nivel înalt prezidat de Erkki Liikanen a adoptat în octombrie 2012 un raport privind reformarea structurii sectorului bancar din Uniune. Acesta a analizat, printre altele, interacțiunea dintre sistemul bancar tradițional și cel paralel. Raportul a recunoscut riscurile aferente activităților bancare paralele, cum ar fi un grad ridicat de îndatorare și prociclicitatea, și a solicitat reducerea interconectărilor dintre bănci și sistemul bancar paralel, care fuseseră o sursă de contaminare în criza bancară ce a afectat întregul sistem. Raportul a sugerat, de asemenea, anumite măsuri structurale menite să soluționeze deficiențele existente în sectorul bancar al Uniunii.
(6) Reformele structurale din sistemul bancar al Uniunii sunt abordate în contextul unei propuneri de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din UE. Cu toate acestea, impunerea unor măsuri structurale pentru bănci ar putea duce la deplasarea anumitor activități către zone mai puțin reglementate, cum ar fi sectorul bancar paralel. Propunerea respectivă ar trebui să fie însoțită de cerințele de transparență și de raportare obligatorii pentru SFT stabilite în prezentul regulament. Prin urmare, normele privind transparența din prezentul regulament completează propunerea menționată.
(7) Prezentul regulament răspunde necesității de a spori transparența piețelor de finanțare prin instrumente financiare și, în acest fel, a sistemului financiar. În vederea asigurării unor condiții de concurență echivalente și a convergenței internaționale, prezentul regulament urmărește cadrul de acțiune al CSF. Acesta creează un cadru la nivelul Uniunii în care detaliile referitoare la SFT să poată fi raportate în mod eficient către registrele centrale de tranzacții, iar informațiile privind SFT și instrumentele de tip total return swap să fie comunicate investitorilor în organisme de plasament colectiv. Definiția SFT din prezentul regulament nu cuprinde contractele derivate, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Totuși, aceasta include tranzacții care sunt în mod obișnuit denumite tranzacții de tip swap cu lichidități și tranzacții de tip swap cu garanții, care nu se încadrează în definiția contractelor derivate din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Nevoia de convergență la nivel internațional este reafirmată de probabilitatea ca, în urma reformelor structurale din cadrul sectorului bancar al Uniunii, activitățile care sunt în prezent realizate de sectorul bancar tradițional să migreze către sectorul bancar paralel și să fie exercitate de entități financiare și nefinanciare. Prin urmare, din această situație poate rezulta un nivel chiar mai redus de transparență pentru autoritățile de reglementare și de supraveghere în ceea ce privește respectivele activități, împiedicându-le pe acestea să aibă o imagine de ansamblu corectă a riscurilor legate de SFT. Aceasta nu ar face decât să agraveze legăturile, deja bine stabilite, care există între sectorul reglementat și sectorul sistemului bancar paralel în ceea ce privește anumite piețe.
(8) Evoluția practicilor de piață și dezvoltările tehnologice permit participanților la piață să utilizeze alte tranzacții decât SFT ca sursă de finanțare, pentru gestionarea lichidităților și a garanțiilor, ca strategie de creștere a randamentului, pentru a acoperi vânzările în lipsă sau pentru arbitrajul impozitului pe dividende. Astfel de tranzacții ar putea avea un efect economic echivalent și ar putea prezenta riscuri similare celor ale SFT, inclusiv: prociclicitatea determinată de fluctuația valorii activelor și de volatilitate; transformarea scadenței sau a lichidităților care derivă din finanțarea activelor pe termen lung sau nelichide prin intermediul activelor pe termen scurt sau lichide; și contagiunea financiară cauzată de natura interconectată a unor lanțuri tranzacționale care implică reutilizarea garanțiilor.
(9) Pentru a răspunde problemelor identificate în cadrul de acțiune al CSF și evoluțiilor preconizate în urma reformei structurale a sectorului bancar al Uniunii, este probabil ca statele membre să adopte măsuri naționale divergente, fapt care ar putea crea obstacole pentru buna funcționare a pieței interne și ar dăuna intereselor participanților pe piață și stabilității financiare. În plus, lipsa de norme armonizate privind transparența îngreunează sarcina autorităților naționale de a compara datele de nivel micro care provin din diferite state membre și, prin urmare, de a înțelege riscurile reale pentru sistem pe care le prezintă anumiți participanți pe piață. Prin urmare, este necesar să se prevină apariția în Uniune a unor astfel de denaturări și de obstacole. În consecință, temeiul juridic adecvat pentru prezentul regulament ar trebui să fie articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), interpretat în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
(10) Noile norme privind transparența ar trebui așadar să prevadă raportarea de informații privind SFT încheiate de toți participanții de pe piață, atât entități financiare, cât și nefinanciare, inclusiv în ceea ce privește structura garanției, dacă garanția este disponibilă pentru reutilizare sau dacă a fost reutilizată, înlocuirea garanției la sfârșitul zilei, precum și marjele de ajustare aplicate. Pentru a reduce la minimum costurile operaționale suplimentare pentru participanții pe piață, noile norme și standarde ar trebui să se bazeze pe infrastructurile, pe procesele operaționale și pe formatele care au fost introduse în ceea ce privește raportarea contractelor derivate către registrele centrale de tranzacții. În acest context, în măsura în care este fezabil și relevant, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) (ESMA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (7) ar trebui să reducă la minimum suprapunerile și să evite neconcordanțele dintre standardele tehnice adoptate în temeiul prezentului regulament și cele adoptate în temeiul articolului 9 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Cadrul juridic prevăzut în prezentul regulament ar trebui, în măsura posibilului, să fie identic cu cel al Regulamentului (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește raportarea contractelor derivate către registrele centrale de tranzacții înregistrate în acest scop. Acest lucru ar trebui să permită, de asemenea, ca registrele centrale de tranzacții înregistrate sau recunoscute în conformitate cu regulamentul respectiv să îndeplinească funcția de registru central atribuită prin prezentul regulament, dacă îndeplinesc anumite criterii suplimentare, cu condiția finalizării unui proces simplificat de înregistrare.
(11) Pentru a asigura coerența și eficacitatea competențelor ESMA de a impune sancțiuni, participanții la piață care intră sub incidența prezentului regulament ar trebui, prin trimitere la Regulamentul (UE) nr. 648/2012, să facă obiectul dispozițiilor privind competențele ESMA prevăzute în regulamentul menționat astfel cum sunt precizate, cu privire la normele de procedură, în actele delegate adoptate în temeiul articolului 64 alineatul (7) din regulamentul menționat.
(12) Tranzacțiile cu membrii Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) ar trebui să fie scutite de obligația de raportare a SFT către registrele centrale de tranzacții. Cu toate acestea, pentru a se asigura că autoritățile de reglementare și de supraveghere obțin o imagine de ansamblu corectă a riscurilor aferente SFT încheiate de entitățile pe care le reglementează sau le supraveghează, autoritățile relevante și membrii SEBC ar trebui să coopereze îndeaproape. O astfel de cooperare ar trebui să permită autorităților de reglementare și de supraveghere să își îndeplinească responsabilitățile și mandatele aferente. O astfel de cooperare ar trebui să fie confidențială și condiționată de o cerere justificată din partea autorităților competente și ar trebui să fie furnizată numai cu scopul de a permite acestor autorități să își îndeplinească responsabilitățile, ținând seama în mod corespunzător de principiile și de cerințele privind independența băncilor centrale și de îndeplinirea de către acestea a funcțiilor lor de autorități monetare, inclusiv a operațiunilor de politică monetară, de schimb valutar și de stabilitate financiară pe care membrii SEBC sunt împuterniciți legal să le pună în aplicare. Prin urmare, membrii SEBC ar trebui să fie în măsură să refuze furnizarea de informații în cazurile în care tranzacțiile sunt încheiate de către aceștia în exercitarea funcțiilor lor în calitate de autorități monetare. Aceștia ar trebui să notifice autorității solicitante orice astfel de refuz, însoțit de justificarea acestuia.
(13) Informațiile referitoare la riscurile inerente piețelor de finanțare prin instrumente financiare ar trebui să fie centralizate și accesate ușor și direct de organisme precum ESMA, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (ABE) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (8), Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale) (EIOPA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (9), autoritățile competente relevante, CERS și băncile centrale relevante din SEBC, inclusiv Banca Centrală Europeană (BCE), în îndeplinirea atribuțiilor sale în cadrul unui mecanism unic de supraveghere în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (10), în scopul identificării și monitorizării riscurilor la adresa stabilității financiare cauzate de activitățile bancare paralele realizate de entități reglementate și nereglementate. Atunci când va elabora standardele tehnice de reglementare prevăzute de prezentul regulament sau va propune revizuirea acestora, ESMA ar trebui să ia în considerare standardele tehnice adoptate în conformitate cu articolul 81 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care reglementează registrele centrale de tranzacții pentru contractele derivate, precum și evoluția viitoare a respectivelor standarde tehnice. De asemenea, ESMA ar trebui să vizeze garantarea accesului direct și imediat al autorităților competente relevante, al CERS și al băncilor centrale relevante din cadrul SEBC, inclusiv BCE, la informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor, inclusiv de definire și de punere în aplicare a politicii monetare, precum și de supraveghere a infrastructurilor pieței financiare. Pentru a asigura acest lucru, ESMA ar trebui să stabilească clauzele și condițiile de acces la astfel de informații în proiectele de standarde tehnice de reglementare.
(14) Este necesar să se introducă dispoziții privind schimbul de informații între autoritățile competente, precum și să se consolideze obligațiile reciproce ale acestor autorități în materie de asistență și cooperare. În contextul unei activități transfrontaliere crescânde, autoritățile competente ar trebui să își furnizeze reciproc informațiile necesare pentru exercitarea funcțiilor lor, astfel încât să garanteze aplicarea eficace a prezentului regulament, inclusiv în cazul în care o infracțiune sau o infracțiune suspectată poate fi de resortul autorităților competente din două sau mai multe state membre. În cadrul acestui schimb de informații, secretul profesional se impune întotdeauna, pentru a asigura transmiterea fără piedici a informațiilor respective, precum și protecția drepturilor persoanelor în cauză. Fără a aduce atingere dreptului intern penal sau fiscal, autoritățile competente, ESMA, organismele sau persoanele fizice sau juridice, altele decât autoritățile competente, care primesc informații confidențiale ar trebui să le utilizeze doar pentru îndeplinirea sarcinilor lor și pentru exercitarea funcțiilor lor. Acest lucru nu ar trebui totuși să împiedice exercitarea, în conformitate cu dreptul național, a funcțiilor organismelor naționale responsabile cu prevenirea, investigarea sau remedierea cazurilor de administrare defectuoasă.
(15) SFT sunt utilizate pe scară largă de administratorii organismelor de plasament colectiv pentru administrarea eficientă a portofoliului. O astfel de utilizare poate avea un impact semnificativ asupra performanței respectivelor organisme de plasament colectiv. SFT pot fi utilizate fie pentru a îndeplini obiectivele de investiții, fie pentru a crește randamentul. Administratorii utilizează de asemenea instrumentele de tip total return swap, care au efecte echivalente cu cele ale SFT. SFT și instrumentele de tip total return swap sunt utilizate pe scară largă de către administratorii organismelor de plasament colectiv pentru a obține expunerea la anumite strategii sau pentru a crește randamentul acestora. Utilizarea SFT și a instrumentelor de tip total return swap ar putea spori profilul general de risc al organismului de plasament colectiv, întrucât utilizarea lor nu este comunicată în mod adecvat investitorilor. Este crucial să se garanteze că investitorii în astfel de organisme de plasament colectiv sunt în măsură să facă alegeri în cunoștință de cauză și să evalueze profilul general de risc și de randament al organismelor de plasament colectiv. Atunci când evaluează SFT sau instrumente de tip total return swap, organismul de plasament colectiv ar trebui să examineze fondul tranzacției, pe lângă forma juridică a acesteia.
(16) Investițiile realizate pe baza unor informații incomplete sau incorecte în ceea ce privește strategia de investiții a organismului de plasament colectiv pot avea ca rezultat pierderi importante suferite de investitori. Prin urmare, este esențial ca organismele de plasament colectiv să comunice toate informațiile detaliate relevante legate de modul în care acestea utilizează SFT și instrumentele de tip total return swap. În plus, transparența totală este extrem de relevantă în domeniul organismelor de plasament colectiv, deoarece ansamblul activelor supuse SFT și instrumentelor de tip total return swap nu sunt deținute de administratorii organismelor de plasament colectiv, ci de investitorii lor. Comunicarea de informații complete în ceea ce privește SFT și instrumentele de tip total return swap este, prin urmare, un instrument esențial de protecție împotriva eventualelor conflicte de interese.
(17) Noile norme privind transparența SFT și a instrumentelor de tip total return swap sunt strâns legate de Directivele 2009/65/CE (11) și 2011/61/UE (12) ale Parlamentului European și ale Consiliului, deoarece directivele respective constituie cadrul juridic care reglementează înființarea, administrarea și comercializarea organismelor de plasament colectiv.
(18) Organismele de plasament colectiv pot funcționa ca organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), gestionate de societăți de administrare ale OPCVM sau de societăți de investiții în OPCVM autorizate în temeiul Directivei 2009/65/CE, sau ca fonduri de investiții alternative (FIA), gestionate de administratori de fonduri de investiții alternative (AFIA) autorizați sau înregistrați în temeiul Directivei 2011/61/UE. Noile norme privind transparența SFT și a instrumentelor de tip total return swap introduse prin prezentul regulament completează și ar trebui să se aplice în plus față de dispozițiile respectivelor directive.
(19) Pentru a permite investitorilor să devină conștienți de riscurile legate de utilizarea SFT și a instrumentelor de tip total return swap, administratorii organismelor de plasament colectiv ar trebui să furnizeze informații detaliate, în cadrul rapoartelor periodice, privind orice recurgere la astfel de tehnici. Rapoartele periodice existente pe care societățile de administrare a OPCVM-urilor sau de investiții în OPCVM-uri și AFIA trebuie să le prezinte ar trebui să fie completate cu informațiile suplimentare privind utilizarea SFT și a instrumentelor de tip total return swap. Atunci când stabilește în mod mai aprofundat conținutul acestor rapoarte periodice, ESMA ar trebui să țină seama de povara administrativă generată și de particularitățile diferitelor tipuri de SFT și de instrumente de tip total return swap.
(20) Politica de investiții a unui organism de plasament colectiv în ceea ce privește SFT și instrumentele de tip total return swap ar trebui să fie clar prezentată în documentele precontractuale, cum ar fi prospectul OPCVM-urilor și informațiile precontractuale puse la dispoziția investitorilor în cazul FIA. Acest lucru ar trebui să asigure faptul că investitorii înțeleg și analizează riscurile inerente înainte de a decide să investească într-un anumit OPCVM sau FIA.
(21) Reutilizarea garanțiilor furnizează lichidități și permite contrapărților să își diminueze costurile de finanțare, însă are tendința să creeze lanțuri complexe de garanții între sistemul bancar tradițional și sistemul bancar paralel, ceea ce prezintă riscuri pentru stabilitatea financiară. Lipsa transparenței în ceea ce privește măsura în care instrumentele financiare furnizate ca garanții au fost reutilizate, precum și în ceea ce privește riscurile aferente în caz de faliment poate submina încrederea în contrapărți și poate spori riscurile pentru stabilitatea financiară.
(22) Pentru a spori transparența reutilizării, ar trebui impuse cerințe minime de informare. Operațiunea de reutilizare ar trebui să aibă loc doar dacă aceasta este cunoscută și consimțită în mod expres de contrapartea care furnizează instrumentele financiare. Prin urmare, exercitarea dreptului la reutilizare ar trebui să se reflecte în contul de titluri de valoare al contrapărții care furnizează instrumentele financiare, cu excepția cazului în care contul respectiv este reglementat de legislația unei țări terțe, care poate prevedea alte mijloace corespunzătoare de a reflecta reutilizarea.
(23) Deși domeniul de aplicare al normelor din prezentul regulament care privesc reutilizarea este mai amplu decât cel al Directivei 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13), prezentul regulament nu modifică domeniul de aplicare al directivei menționate, ci ar trebui citit ca o completare la directiva respectivă. Condițiile impuse contrapărților pentru a fi îndrituite să reutilizeze și să exercite dreptul la reutilizare nu diminuează în niciun fel protecția acordată contractelor de garanție financiară cu transfer de proprietate în temeiul Directivei 2002/47/CE. În acest context, eventualele încălcări are cerințelor de transparență în materie de reutilizare nu ar trebui să afecteze dreptul național privind valabilitatea sau efectul unei tranzacții.
(24) Prezentul regulament stabilește norme stricte în materie de informare în sarcina contrapărților în ceea ce privește reutilizarea care nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor sectoriale adaptate actorilor, structurilor și situațiilor specifice. Prin urmare, normele privind reutilizarea prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se aplice, de exemplu, organismelor de plasament colectiv și depozitarilor sau clienților firmelor de investiții numai în măsura în care nu sunt prevăzute norme mai stricte privind reutilizarea în cadrul juridic aplicabil organismelor de plasament colectiv sau pentru a proteja activele deținute de clienți, care constituie o lex specialis și care prevalează asupra normelor cuprinse în prezentul regulament. În special, prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere niciunei norme de drept al Uniunii sau intern care limitează capacitatea contrapărților de a realiza operațiuni de reutilizare a instrumentelor financiare care sunt furnizate ca garanții de către contrapărți sau de alte persoane decât contrapărțile. Aplicarea cerințelor de reutilizare ar trebui amânată cu șase luni după intrarea în vigoare a prezentului regulament, pentru a da contrapărților suficient timp să își adapteze contractele de garanție în curs, inclusiv contractele-cadru, precum și să se asigure că noile contracte de garanție sunt conforme cu prezentul regulament.
(25) Pentru a promova o coerență internațională în ceea ce privește terminologia, folosirea termenului „reutilizare” în prezentul regulament este în conformitate cu cadrul de acțiune al CSF. Acest lucru nu ar trebui totuși să ducă la incoerențe în acquis-ul Uniunii, în special, ar trebui să nu aducă atingere sensului termenului „reutilizare” folosit în Directivele 2009/65/CE și 2011/61/UE.
(26) În scopul asigurării respectării de către contrapărți a obligațiilor care derivă din prezentul regulament și pentru a garanta faptul că acestea sunt supuse unui tratament similar pe întreg teritoriul Uniunii, statele membre ar trebui să asigure că autoritățile competente au competențe pentru a aplica sancțiuni administrative și alte măsuri administrative eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Prin urmare, sancțiunile administrative și alte măsuri administrative stabilite prin prezentul regulament ar trebui să respecte anumite cerințe esențiale privind destinatarii, criteriile care trebuie avute în vedere la aplicarea sancțiunilor sau a măsurilor, publicarea sancțiunilor sau a măsurilor, competențele-cheie în materie de sancționare și nivelurile sancțiunilor pecuniare administrative. Este oportun ca sancțiunile și alte măsuri stabilite în temeiul Directivelor 2009/65/CE și 2011/61/UE să se aplice în cazul încălcării obligațiilor de transparență referitoare la organismele de plasament colectiv în temeiul prezentului regulament.
(27) Competențele în materie de sancționare conferite autorităților competente ar trebui să nu aducă atingere competenței exclusive a BCE, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, în ceea ce privește retragerea autorizațiilor instituțiilor de credit în scopul supravegherii prudențiale.
(28) Dispozițiile prezentului regulament privind cererea de înregistrare a registrelor centrale de tranzacții, precum și retragerea înregistrării nu afectează căile de atac prevăzute în capitolul V din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(29) Standardele tehnice din sectorul serviciilor financiare ar trebui să asigure o armonizare consecventă și o protecție adecvată a deponenților, investitorilor și consumatorilor din întreaga Uniune. Este eficient și oportun ca sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare care nu implică alegeri de politică să îi fie încredințată ESMA, ca organism cu înaltă specializare. ESMA ar trebui să asigure proceduri administrative și de raportare eficiente atunci când elaborează standarde tehnice. Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standarde tehnice de reglementare prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 290 din TFUE și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 în ceea ce privește următoarele aspecte: informațiile care trebuie raportate pentru diferitele tipuri de SFT; informațiile despre cererea de înregistrare sau de extindere a înregistrării unui registru central de tranzacții; informațiile despre procedurile care urmează să fie aplicate de registrele centrale de tranzacții de verificare a informațiilor privind SFT raportate către acestea; frecvența și detaliile privind publicarea datelor din registrele centrale de tranzacții, cerințele pentru datele respective și accesul la acestea; și, dacă este necesar, detalierea conținutului anexei.
(30) Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare elaborate de ESMA, prin intermediul actelor de punere în aplicare prevăzute la articolul 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, în ceea ce privește formatul și frecvența rapoartelor, formatul cererii de înregistrare sau de extindere a înregistrării unui registru central de tranzacții, precum și procedurile și formularele pentru schimbul de informații referitoare la sancțiuni și alte măsuri cu ESMA.
(31) Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea listei entităților care sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament și tipurile de taxe, elementele pentru care se datorează taxe, valoarea taxelor și modul de plată a acestora de către registrele centrale de tranzacții. Este deosebit de important ca, în etapa pregătitoare, Comisia să organizeze consultări corespunzătoare, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, în timp util și în mod corespunzător a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(32) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru ca aceasta să poată lua decizii privind evaluarea normelor din țări terțe în scopul recunoașterii registrelor centrale de tranzacții din țări terțe și în scopul de a evita eventuale suprapuneri sau intrări în conflict ale unor cerințe. Evaluarea care stă la baza deciziilor privind echivalența cerințelor de raportare dintr-o țară terță nu ar trebui să aducă atingere dreptului unui registru central de tranzacții stabilit în țara terță respectivă și recunoscut de ESMA de a furniza servicii de raportare entităților stabilite în Uniune, deoarece o decizie de recunoaștere ar trebui să fie independentă de o astfel de evaluare în vederea unei decizii de echivalare.
(33) În cazul retragerii unui act de punere în aplicare privind echivalența, contrapărțile ar trebui din nou supuse în mod automat tuturor cerințelor prevăzute în prezentul regulament.
(34) După caz, Comisia ar trebui să coopereze cu autoritățile țărilor terțe în vederea explorării unor soluții de sprijin reciproc pentru a asigura coerența dintre prezentul regulament și cerințele instituite de respectivele țări terțe, evitând astfel eventualele suprapuneri în această privință.
(35) Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume consolidarea transparenței anumitor activități de pe piețele financiare cum ar fi utilizarea SFT și reutilizarea garanțiilor pentru a permite monitorizarea și identificarea riscurilor aferente, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(36) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la apărare și principiul non bis in idem, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la proprietate, dreptul la o cale de atac eficace și la un proces echitabil. Prezentul regulament trebuie să se aplice în conformitate cu aceste drepturi și principii.
(37) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (14) și a emis un aviz la 11 iulie 2014 (15).
(38) Schimbul sau transmiterea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente ale statelor membre sau de către registrele centrale de tranzacții ar trebui să aibă loc în conformitate cu normele privind transferul datelor cu caracter personal prevăzute de Directiva 95/46/CE al Parlamentului European și al Consiliului (16). Schimbul sau transmiterea datelor cu caracter personal de către ESMA, ABE sau EIOPA ar trebui să aibă loc în conformitate cu normele privind transferul datelor cu caracter personal prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 45/2001.
(39) Comisia ar trebui să monitorizeze, cu sprijinul ESMA, aplicarea la nivel internațional a obligației de raportare prevăzute în prezentul regulament și să prezinte Parlamentului European și Consiliului rapoarte cu privire la aceasta. Termenul prevăzut pentru transmiterea rapoartelor Comisiei ar trebui să permită aplicarea prealabilă efectivă a prezentului regulament.
(40) În urma rezultatului activității desfășurate de forurile internaționale relevante și acționând cu sprijinul ESMA, ABE și CERS, Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la progresul înregistrat în eforturile internaționale de a atenua riscurile asociate SFT, inclusiv recomandările CSF privind marjele de ajustare aplicabile SFT care nu sunt compensate la nivel central, precum și caracterul adecvat al respectivelor recomandări pentru piețele europene.
(41) Aplicarea cerințelor de raportare și de transparență din prezentul regulament ar trebui amânată pentru a oferi registrelor centrale de tranzacții suficient timp pentru a solicita autorizarea și recunoașterea activităților lor prevăzute de prezentul regulament, iar contrapărților și organismelor de plasament colectiv suficient timp pentru a se conforma respectivelor cerințe. În special, este oportun să se amâne aplicarea cerințelor suplimentare de transparență pentru organismele de plasament colectiv, ținând seama de orientările emise de ESMA pentru autoritățile competente și societățile de administrare ale OPCVM la 18 decembrie 2012, care stabilesc un cadru facultativ societăților de administrare a OPCVM în ceea ce privește obligațiile de comunicare, și de necesitatea de a reduce sarcina administrativă a administratorilor organismelor de plasament colectiv. Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a raportării SFT, este necesară o aplicare treptată a cerințelor, grupată pe tipuri de contrapărți. O astfel de abordare ar trebui să țină seama de capacitatea efectivă a contrapărții de a se conforma obligațiilor de raportare din prezentul regulament.
(42) Noile norme uniforme privind transparența SFT și a anumitor instrumente financiare derivate extrabursiere, și anume instrumentele de tip total return swap, stabilite în prezentul regulament, sunt strâns legate de normele din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, deoarece aceste instrumente financiare derivate extrabursiere intră în domeniul de aplicare al cerințelor de raportare din regulamentul respectiv. Pentru a asigura un domeniu de aplicare coerent al ambelor seturi de cerințe în materie de transparență și de raportare, este necesară o delimitare clară între tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere și instrumentele derivate tranzacționate la bursă, indiferent dacă aceste contracte sunt tranzacționate în Uniune sau pe piețe ale țărilor terțe. Prin urmare, definiția instrumentelor financiare derivate extrabursiere din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui modificată pentru a se asigura că contractele derivate de același tip sunt identificate fie ca instrumente derivate extrabursiere, fie ca instrumente derivate tranzacționate la bursă, indiferent dacă contractele respective sunt tranzacționate în Uniune sau pe piețe ale unor țări terțe.
(43) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui modificat în mod corespunzător,