Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE)

(1) Directivele 2002/19/CE (4), 2002/20/CE (5), 2002/21/CE (6) și 2002/22/CE (7) ale Parlamentului European și ale Consiliului au fost modificate în mod substanțial. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivelor directive.

(2) Funcționarea celor cinci directive care fac parte din cadrul de reglementare existent pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice și anume, Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE, 2002/22/CE și 2002/58/CE (8) ale Parlamentului European și Consiliului, face obiectul unor revizuiri periodice de către Comisie, în special pentru a determina necesitatea unei modificări în contextul evoluțiilor tehnologice și ale pieței.

(3) În Comunicarea sa din 6 mai 2015 de stabilire a unei strategii privind piața unică digitală pentru Europa, Comisia a afirmat că revizuirea cadrului de reglementare privind telecomunicațiile se va concentra pe măsuri care vizează stimularea investițiilor în rețele de mare viteză de bandă largă, va introduce o abordare mai uniformă a pieței interne în ceea ce privește politica în domeniul spectrului de frecvențe radio și gestionarea acestuia, va asigura condiții pentru o adevărată piață internă prin abordarea fragmentării în materie de reglementare, va garanta o protecție efectivă a consumatorilor, condiții de concurență echitabile pentru toți actorii de pe piață și aplicarea uniformă a normelor și, de asemenea, va oferi un cadru instituțional de reglementare mai eficace.

(4) Prezenta directivă face parte din Programul privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT) care include patru directive, și anume Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE și 2002/22/CE, și Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Fiecare dintre directivele menționate conține măsuri aplicabile furnizorilor de rețele de comunicații electronice și de servicii de comunicații electronice, în conformitate cu istoricul în materie de reglementare al sectorului în cadrul căruia întreprinderile au fost integrate pe verticală, și anume desfășoară activități atât în domeniul furnizării de rețele, cât și în cel al furnizării de servicii. Revizuirea oferă ocazia de a reforma cele patru directive pentru a simplifica structura actuală, în vederea consolidării coerenței și accesibilității acesteia în concordanță cu obiectivul REFIT. Revizuirea oferă, de asemenea, posibilitatea adaptării structurale la noua realitate de pe piață, și anume faptul că furnizarea de servicii de comunicații nu mai este neapărat legată de furnizarea unei rețele. Astfel cum se prevede în Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative (10), reformarea constă în adoptarea unui nou act juridic care încorporează într-un singur text atât modificările de fond pe care le aduce unui act anterior, cât și dispozițiile neschimbate ale actului respectiv. Propunerea de reformare se referă la modificările de fond pe care le aduce unui act anterior, iar la nivel secundar include codificarea dispozițiilor neschimbate din actul anterior împreună cu modificările de fond în cauză.

(5) Prezenta directivă creează un cadru juridic care să garanteze libertatea de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice, sub rezerva îndeplinirii numai a condițiilor prevăzute de prezenta directivă și a oricăror restricții în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special măsuri cu privire la ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică, în concordanță cu articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”).

(6) Prezenta directivă nu aduc atingere posibilității fiecărui stat membru de a lua măsurile necesare pentru a asigura protejarea intereselor sale esențiale în materie de securitate, pentru a garanta ordinea publică și securitatea publică și pentru a permite investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor, ținând seama de faptul că orice restricție a exercitării acestor drepturi și libertăți recunoscute de cartă, în special la articolele 7, 8 și 11 din aceasta, cum ar fi restricțiile privind prelucrarea datelor, trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța drepturilor și a libertăților respective și să fie conformă principiului proporționalității, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă.

(7) Convergența sectoarelor telecomunicațiilor, mass-mediei și tehnologiei informației înseamnă că toate rețelele și serviciile de comunicații electronice ar trebui să fie reglementate, pe cât posibil, de un Cod european unic al comunicațiilor electronice, instituit prin intermediul unei singure directive, cu excepția aspectelor care sunt mai bine gestionate prin intermediul unor norme direct aplicabile instituite prin intermediul unor regulamente. Este necesar să se separe reglementarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice de reglementarea conținutului. Prin urmare, prezenta directivă nu reglementează conținutul serviciilor furnizate prin rețele de comunicații electronice folosind servicii de comunicații electronice, ca de exemplu conținutul emisiilor radio-TV, serviciile financiare și anumite servicii ale societății informaționale, și nu aduce atingere măsurilor privind aceste servicii luate la nivelul Uniunii sau la nivel național, în conformitate cu dreptul Uniunii, cu scopul de a promova diversitatea culturală și lingvistică și de a asigura protecția pluralismului în mass-media. Conținutul programelor de televiziune este reglementat de Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11). Reglementarea politicii în domeniul audiovizualului și reglementarea conținutului vizează realizarea unor obiective de interes general, cum ar fi libertatea de exprimare, pluralismul în mass-media, imparțialitatea, diversitatea culturală și lingvistică, incluziunea socială, protecția consumatorilor și protecția minorilor. Separarea dintre reglementarea comunicațiilor electronice și reglementarea conținutului nu împiedică luarea în considerare a legăturilor care există între acestea, în special pentru a garanta pluralismul în mass-media, diversitatea culturală și protecția consumatorilor. În limitele propriilor competențe, autoritățile competente ar trebui să contribuie la asigurarea punerii în aplicare a unor politici care urmăresc să promoveze obiectivele respective.

(8) Prezenta directivă nu afectează aplicarea Directivei 2014/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12) în cazul echipamentelor radio, însă reglementează echipamentele radio auto și echipamentele radio pentru consumatori și echipamentele de televiziune digitală pentru consumatori.

(9) Pentru a permite autorităților naționale de reglementare și altor autorități competente să îndeplinească obiectivele prevăzute în prezenta directivă, în special cu privire la interoperabilitatea cap la cap, domeniul de aplicare al directivei ar trebui să acopere anumite aspecte ale echipamentelor radio definite în Directiva 2014/53/UE, precum și ale echipamentelor pentru consumatori folosite pentru televiziunea digitală în vederea facilitării accesului utilizatorilor finali cu dizabilități. Este important ca autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente să încurajeze operatorii de rețele și producătorii de echipamente să coopereze pentru a facilita accesul utilizatorilor finali cu dizabilități la serviciile de comunicații electronice. Folosirea neexclusivă a spectrului de frecvențe radio pentru uzul propriu al unui echipament terminal radio, chiar dacă nu are legătură cu o activitate economică, ar trebui, de asemenea, să facă obiectul prezentei directive în scopul de a asigura o abordare coordonată în ceea ce privește regimul său de autorizare.

(10) Unele servicii de comunicații electronice care fac obiectul prezentei directive ar putea, de asemenea, să se încadreze în definiția noțiunii de „serviciu al societății informaționale” prevăzută la articolul 1 din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului (13). Dispozițiile din directiva menționată care reglementează serviciile societății informaționale se aplică respectivelor servicii de comunicații electronice în măsura în care în prezenta directivă sau în alte acte juridice ale Uniunii nu sunt prevăzute dispoziții speciale aplicabile serviciilor de comunicații electronice. Cu toate acestea, serviciile de comunicații electronice, cum ar fi serviciile de telefonie vocală, serviciile de mesagerie și serviciile de poștă electronică sunt reglementate de prezenta directivă. Aceeași întreprindere, de exemplu, un furnizor de servicii de internet, poate oferi atât servicii de comunicații electronice, precum accesul la internet, cât și servicii care nu intră sub incidența prezentei directive, precum furnizarea de conținut din rețea și de conținut care nu are legătură cu comunicațiile.

(11) Aceeași întreprindere, de exemplu, un operator de cablu, poate furniza atât servicii de comunicații electronice, precum transmisia de semnale de televiziune, cât și servicii care nu sunt reglementate de prezenta directivă, precum comercializarea unei oferte de servicii de conținut radio sau TV, și, prin urmare, unei astfel de întreprinderi îi pot fi impuse obligații suplimentare în ceea ce privește activitatea sa în calitate de furnizor sau distribuitor de conținut, în conformitate cu alte dispoziții decât cele ale prezentei directive, fără a aduce atingere condițiilor stabilite în anexa la prezenta directivă.

(12) Cadrul de reglementare ar trebui să acopere utilizarea spectrului de frecvențe radio de către toate rețelele de comunicații electronice, inclusiv utilizarea emergentă în scopuri proprii a spectrului de frecvențe radio de către noi tipuri de rețele care constau exclusiv în sisteme autonome de echipamente radio mobile conectate prin conexiuni pe suport radio, fără gestionare centrală sau operator de rețea centralizată, și nu în mod necesar în cadrul exercitării unei anumite activități economice. În contextul evoluției mediului de comunicații pe suport radio 5G, este probabil ca astfel de rețele să se dezvolte în special în exteriorul clădirilor și pe șosele, pentru a fi folosite în sectoare cum ar fi transporturile, energia, cercetarea și dezvoltarea, e-sănătatea, protecția publică și intervenția în caz de dezastre, internetul obiectelor, comunicațiile între dispozitive (machine-to-machine) și automobilele conectate. Prin urmare, aplicarea de către statele membre, în temeiul articolului 7 din Directiva 2014/53/UE, a unor cerințe interne suplimentare în ceea ce privește punerea în funcțiune sau utilizarea unor astfel de echipamente radio ori ambele activități în legătură cu utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și evitarea interferențelor prejudiciabile ar trebui să reflecte principiile pieței interne.

(13) Cerințele privind capacitățile rețelelor de comunicații electronice sunt tot mai mari. Dacă în trecut s-a pus accentul în special pe creșterea lărgimii de bandă disponibile pretutindeni și pentru fiecare utilizator, acum devin tot mai importanți alți parametri, cum ar fi întârzierea de transfer al pachetelor de date, disponibilitatea și fiabilitatea. Răspunsul actual pentru satisfacerea acestei cereri este aducerea fibrelor optice tot mai aproape de utilizator și viitoarele „rețele de foarte mare capacitate” necesită parametri de performanță echivalenți cu cei pe care îi poate oferi o rețea bazată pe elemente din fibre optice, cel puțin până la punctul de distribuție din locația deservită. Aceasta corespunde, în cazul unei conexiuni la punct fix, unei performanțe a rețelei echivalentă cu cea care se poate obține prin intermediul unei infrastructuri de fibră optică până la un imobil colectiv, considerat a fi locația deservită. În cazul unei conexiuni pe suport radio, aceasta corespunde unei performanțe a rețelei similară cu cea care se poate obține pe baza unei instalații de fibră optică până la stația de bază, considerată a fi locația deservită. Variațiile în ceea ce privește experiența utilizatorilor finali care sunt generate de caracteristicile diferite ale mediului prin care rețeaua, în cele din urmă, se conectează cu punctul terminal al rețelei nu ar trebui să fie luate în considerare pentru a stabili dacă o rețea pe suport radio ar putea fi considerată ca oferind o performanță similară a rețelei. În conformitate cu principiul neutralității tehnologice, alte tehnologii și medii de transmisie nu ar trebui să fie excluse, în cazul în care sunt comparabile, din perspectiva capacităților lor, cu respectivul scenariu de bază. Este probabil că implementarea unor astfel de „rețele de foarte mare capacitate” va spori și mai mult capacitățile rețelelor și va deschide calea către implementarea viitoarelor generații de rețele pe suport radio bazate pe interfețe aeriene consolidate și pe o arhitectură de rețea mai compactă.

(14) Definițiile trebuie modificate pentru a se asigura că acestea sunt în concordanță cu principiul neutralității tehnologice și pentru a ține pasul cu progresul tehnologic, inclusiv cu noile forme de gestionare a rețelelor, de exemplu prin rețele reproduse prin software sau definite prin software. Evoluția tehnologică și cea a pieței au determinat trecerea rețelelor la tehnologia de protocol internet (IP) și au permis utilizatorilor finali să aleagă dintr-o gamă variată de furnizori concurenți de servicii de voce. Prin urmare, noțiunea de „serviciu de telefonie destinat publicului”, utilizată exclusiv în Directiva 2002/22/CE și larg percepută ca referindu-se la serviciile tradiționale de telefonie analogică, ar trebui înlocuită cu termenul mai actual și neutru din punct de vedere tehnologic „serviciu de comunicații de voce”. Condițiile pentru furnizarea unui serviciu ar trebui separate de elementele concrete ale definiției serviciului de comunicații de voce, adică servicii de comunicații electronice destinate publicului pentru efectuarea și primirea, în mod direct sau indirect, a unor apeluri naționale sau naționale și internaționale prin tastarea unui număr sau a mai multor numere din planul național sau internațional de numerotație, indiferent dacă un astfel de serviciu se bazează pe o tehnologie de comutare de circuite sau de comutare de pachete. Prin natura sa, un astfel de serviciu este bidirecțional, permițând ambelor părți să comunice. Un serviciu care nu îndeplinește toate condițiile respective, cum ar fi, de exemplu, o aplicație „click through” inclusă pe pagina de internet a serviciului destinat clienților, nu este un astfel de serviciu. Serviciile de comunicații de voce includ, de asemenea, mijloace de comunicare destinate în mod special utilizatorilor finali cu dizabilități, folosind servicii de redare de text sau de conversație totală.

(15) Serviciile utilizate pentru comunicații și mijloacele tehnice de furnizare a acestora au evoluat în mod considerabil. Serviciile de telefonie vocală tradițională, de mesaje text (SMS-uri) și de transmisie prin poșta electronică sunt înlocuite tot mai mult de utilizatorii finali cu servicii online echivalente din punct de vedere funcțional, cum ar fi serviciile de telefonie prin internet, serviciile de mesagerie și serviciile de e-mail pe internet. În vederea asigurării faptului că utilizatorii finali și drepturile acestora sunt protejate în mod eficace și în egală măsură atunci când utilizează servicii echivalente din punct de vedere funcțional, o definiție orientată spre viitor a serviciilor de comunicații electronice nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe parametrii tehnici, ci, mai degrabă, să se întemeieze pe o abordare funcțională. Domeniul de aplicare al reglementării necesare ar trebui să fie adecvat pentru atingerea obiectivelor sale de interes public. În timp ce „transmiterea de semnale” rămâne un parametru important pentru determinarea serviciilor care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive, definiția ar trebui să acopere și alte servicii care permit comunicarea. Din perspectiva utilizatorului final nu este relevant dacă un furnizor transmite el însuși semnale sau dacă respectiva comunicare este efectuată prin intermediul unui serviciu de acces la internet. Definiția referitoare la serviciile de comunicații electronice ar trebui, prin urmare, să conțină trei tipuri de servicii care se pot suprapune parțial, și anume serviciile de acces la internet, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului (14), serviciile de comunicații interpersonale, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, și serviciile care constau, în întregime sau în principal, în transmiterea de semnale. Definiția serviciului de comunicații electronice ar trebui să elimine ambiguitățile observate în punerea în aplicare a definiției existente anterior adoptării prezentei directive și să permită o aplicare calibrată, dispoziție cu dispoziție, a drepturilor și a obligațiilor specifice cuprinse în cadrul diferitelor tipuri de servicii. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către serviciile de comunicații electronice, fie ca remunerație, fie din alt motiv, ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (15).

(16) Pentru a intra sub incidența definiției referitoare la serviciul de comunicații electronice, un serviciu trebuie să fie prestat în mod normal în schimbul unei remunerații. În economia digitală, participanții pe piață consideră din ce în ce mai mult că informațiile despre utilizatori au o valoare monetară. Serviciile de comunicații electronice sunt adesea furnizate utilizatorului final nu numai în schimbul unei contraprestații pecuniare, dar din ce în ce mai mult și în special în schimbul furnizării de date cu caracter personal sau a altor date. Noțiunea de remunerație ar trebui, prin urmare, să includă situațiile în care furnizorul unui serviciu solicită și utilizatorul final pune cu bună știință la dispoziția furnizorului respectiv date cu caracter personal, în sensul Regulamentului (UE) 2016/679, ori alte date, în mod direct sau indirect. De asemenea, această noțiune ar trebui să includă și situațiile în care utilizatorul final permite accesul la informații fără să le ofere în mod activ, cum ar fi datele cu caracter personal, inclusiv adresa IP, sau alte informații generate automat, cum ar fi informațiile colectate și transmise de un cookie. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție) privind articolul 57 din TFUE (16), există o remunerație în sensul TFUE și în cazul în care furnizorul serviciului este plătit de un terț și nu de către destinatarul serviciului. Noțiunea de remunerație ar trebui, prin urmare, să includă și situațiile în care utilizatorul final este expus anunțurilor publicitare, ca o condiție pentru acordarea accesului la serviciu, sau situațiile în care furnizorul serviciului stabilește un echivalent monetar pentru datele cu caracter personal pe care le-a colectat în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

(17) Serviciile de comunicații interpersonale sunt servicii care permit schimbul de informații într-un mod interpersonal și interactiv, inclusiv servicii cum ar fi apelurile de voce tradiționale dintre două persoane, dar și toate tipurile de e-mail, servicii de mesagerie sau discuții de grup. Serviciile de comunicații interpersonale acoperă numai comunicațiile dintre un număr finit, altfel spus un număr care nu este potențial nelimitat, de persoane fizice care este determinat de către expeditorul comunicării. Comunicațiile care implică persoane juridice ar trebui să se încadreze în domeniul de aplicare al definiției în cazul în care persoanele fizice acționează în numele respectivelor persoane juridice sau sunt implicate cel puțin într-o parte a comunicării. Comunicarea interactivă implică faptul că serviciul permite destinatarului informației să răspundă. Serviciile care nu îndeplinesc aceste cerințe, cum ar fi radiodifuziunea liniară, serviciile video la cerere, site-urile internet, rețelele sociale, blogurile sau schimburile de informații între mașini, nu ar trebui să fie considerate servicii de comunicații interpersonale. În circumstanțe excepționale, un serviciu nu ar trebui să fie considerat ca fiind un serviciu de comunicații interpersonale dacă funcționalitatea de comunicare interpersonală și interactivă este o caracteristică minoră și pur auxiliară unui alt serviciu și, din motive tehnice obiective, nu poate fi utilizată fără respectivul serviciu principal și integrarea sa nu este un mijloc de a eluda aplicabilitatea normelor care reglementează serviciile de comunicații electronice. Ca elemente ale unei derogări de la definiție, noțiunile de „minoră” și „pur auxiliară” ar trebui să fie interpretate în mod restrictiv și din punctul de vedere al unui utilizator final obiectiv. O caracteristică a comunicațiilor interpersonale ar putea fi considerată minoră dacă utilitatea sa obiectivă pentru un utilizator final este foarte limitată și dacă în realitate este utilizată foarte puțin de utilizatorii finali. Un exemplu de element care trebuie interpretat ca nefiind sub incidența definiției referitoare la serviciul de comunicații interpersonale ar putea fi, în principiu, un canal de comunicare în cadrul jocurilor online, în funcție de caracteristicile funcționalității de comunicare a serviciului în cauză.

(18) Serviciile de comunicații interpersonale care utilizează numere din planurile naționale și internaționale de numerotație utilizează resurse publice de numerotație asignate. Aceste servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere includ atât serviciile în care numerele utilizatorilor finali se atribuie în scopul asigurării conectivității cap la cap (end-to-end), cât și serviciile care le permit utilizatorilor finali să intre în contact cu persoanele cărora li s-au atribuit numerele respective. Simpla utilizare a unui număr ca element de identificare nu ar trebui să fie considerată ca fiind echivalentă cu utilizarea unui număr pentru conectare cu numere atribuite public și nu ar trebui, prin urmare, să fie considerată în sine suficientă pentru a încadra un serviciu în categoria „serviciu de comunicații interpersonale bazat pe numere”. Serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ar trebui să fie supuse unor obligații numai în cazul în care interese publice impun ca anumite obligații de reglementare specifice să se aplice tuturor tipurilor de servicii de comunicații interpersonale, indiferent dacă acestea utilizează sau nu numere pentru furnizarea serviciilor lor. Este justificat să se trateze într-un mod diferit serviciile de comunicații interpersonale bazate pe numere deoarece acestea participă la un ecosistem interoperabil asigurat la nivel public și, prin urmare, beneficiază, de asemenea, de ecosistemul respectiv.

(19) Punctul terminal al rețelei reprezintă limita, în scopuri de reglementare, dintre cadrul de reglementare pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice și reglementarea aplicabilă echipamentului terminal de telecomunicații. Definirea locului în care se află punctul terminal al rețelei este responsabilitatea autorității naționale de reglementare. În lumina practicii autorităților naționale de reglementare și având în vedere gama variată de topologii fixe și pe suport radio, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice („OAREC”) ar trebui, în strânsă cooperare cu Comisia, să adopte orientări privind modul comun de identificare a punctului terminal al rețelei, în conformitate cu prezenta directivă, în diverse circumstanțe concrete.

(20) Evoluția tehnică le permite utilizatorilor finali să aibă acces la serviciile de urgență nu numai prin apeluri de voce, ci și prin alte servicii de comunicații interpersonale. Prin urmare, ar trebui ca noțiunea de comunicație de urgență să acopere toate serviciile de comunicații interpersonale care permit un astfel de acces la serviciile de urgență. Această noțiune se bazează pe elementele sistemului de urgență deja consacrate în dreptul Uniunii, și anume „centrul de preluare a apelurilor de urgență” („PSAP”) și „cel mai adecvat PSAP”, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2015/758 al Parlamentului European și al Consiliului (17), și pe „serviciile de urgență”, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 305/2013 (18).

(21) Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să își bazeze activitatea pe un set de obiective și principii armonizate și, după caz, să își coordoneze acțiunile cu autoritățile din alte state membre și cu OAREC în îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului cadru de reglementare.

(22) Sarcinile atribuite autorităților competente de către prezenta directivă contribuie la punerea în practică a unor politici mai cuprinzătoare în domeniile culturii, ocupării forței de muncă, mediului, coeziunii sociale și amenajării teritoriului.

(23) Cadrul de reglementare ar trebui, pe lângă cele trei obiective principale existente referitoare la promovarea concurenței, a pieței interne și a intereselor utilizatorilor finali, să urmărească un obiectiv suplimentar în materie de conectivitate, definit în termeni de rezultate: acces la scară largă la rețele de foarte mare capacitate și adoptarea acestora în beneficiul tuturor cetățenilor și întreprinderilor Uniunii pe baza unor prețuri și a unei posibilități de alegere rezonabile, concurență efectivă și loială, inovare deschisă, utilizare eficientă a spectrului de frecvențe radio, norme comune și abordări previzibile în materie de reglementare în cadrul pieței interne și norme sectoriale necesare pentru a se asigura protecția intereselor cetățenilor Uniunii. În ceea ce privește statele membre, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente și părțile interesate, acest obiectiv în materie de conectivitate se traduce, pe de o parte, în eforturi care să vizeze implementarea, într-o zonă dată, de rețele și servicii de cea mai mare capacitate, care să fie sustenabile din punct de vedere economic și, pe de altă parte, în eforturi care să vizeze coeziunea teritorială, în sensul convergenței capacităților disponibile în zone diferite.

(24) Progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor generale ale prezentei directive ar trebui susținute de un sistem robust de evaluare continuă și de analiză comparativă a statelor membre efectuate de către Comisie în ceea ce privește disponibilitatea rețelelor de foarte mare capacitate în toate domeniile ce reprezintă motoare socioeconomice majore, cum ar fi școlile, nodurile de transport și principalii furnizori de servicii publice, precum și în întreprinderile foarte digitalizate, existența acoperirii 5G neîntrerupte în zonele urbane și pentru principalele căi de transport terestre și existența în toate gospodăriile din fiecare stat membru a unor rețele de comunicații electronice care să fie capabile să furnizeze cel puțin 100 Mbps și care să poată fi imediat dezvoltate la viteze de ordinul gigabiților. În acest scop, Comisia ar trebui să continue monitorizarea performanței statelor membre, inclusiv, de exemplu, a indicilor care rezumă indicatorii relevanți ai performanței digitale a Uniunii și marchează evoluția statelor membre în materie de competitivitate digitală, precum indicele privind economia digitală și societatea digitală, și, dacă este necesar, să stabilească noi metode și noi criterii obiective, concrete și cuantificabile pentru analiza comparativă a eficacității statelor membre.

(25) Principiul conform căruia statele membre ar trebui să aplice dreptul Uniunii într-un mod neutru din punct de vedere tehnologic, și anume că o autoritate națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui nici să nu impună constrângeri, nici să nu facă discriminări în favoarea utilizării unui anumit tip de tehnologie, nu împiedică luarea unor măsuri proporționale pentru promovarea anumitor servicii specifice, atunci când acest lucru este justificat în vederea îndeplinirii obiectivelor cadrului de reglementare, un exemplu fiind utilizarea televiziunii digitale ca mijloc de creștere a eficienței spectrului de frecvențe radio. De asemenea, acest principiu nu exclude luarea în considerare a faptului că anumite medii de transmisie au caracteristici fizice și arhitecturale care pot fi superioare din punctul de vedere al calității serviciului, al capacității, al costurilor de întreținere, al eficienței energetice, al flexibilității în materie de gestionare, al fiabilității, al robusteții și al scalabilității și, în ultimă instanță, al performanței, care pot fi reflectate în acțiunile întreprinse în vederea realizării diverselor obiective în materie de reglementare.

(26) Atât investițiile eficiente, cât și concurența ar trebui încurajate în tandem, în vederea sporirii creșterii economice, a inovării și a opțiunilor pentru consumatori.

(27) Concurența poate fi încurajată cel mai bine prin investiții la un nivel eficient din punct de vedere economic în infrastructuri noi și existente, completate de reglementări, dacă este necesar, în vederea realizării unei concurențe eficace în sectorul serviciilor cu amănuntul. Un nivel eficient de concurență la nivelul infrastructurii reprezintă gradul în care se poate construi o infrastructură de același tip astfel încât investitorii să se poată aștepta în mod rezonabil să obțină o rentabilitate echitabilă, în funcție de estimările rezonabile ale evoluției cotelor de piață.

(28) Este necesară oferirea de stimulente adecvate pentru investiții în noi rețele de foarte mare capacitate, care să susțină inovațiile cu privire la serviciile de internet bogate în conținut și să consolideze competitivitatea Uniunii la nivel internațional. Astfel de rețele au un potențial enorm de a aduce beneficii consumatorilor și întreprinderilor din întreaga Uniune. Prin urmare, este esențial să se promoveze investițiile durabile în dezvoltarea acestor noi rețele, garantând totodată concurența, având în vedere că există în continuare blocaje și bariere la nivelul infrastructurii, și sporind posibilitatea consumatorului de a alege, prin intermediul unor reglementări previzibile și consecvente.

(29) Prezenta directivă urmărește să reducă treptat reglementările ex ante specifice sectorului, pe măsură ce se dezvoltă concurența pe piață și, în cele din urmă, să asigure reglementarea comunicațiilor electronice exclusiv prin dreptul concurenței. Ținând seama de faptul că piețele comunicațiilor electronice au demonstrat o dinamică puternică în materie de concurență în ultimii ani, este esențial ca obligațiile de reglementare ex ante să fie impuse numai atunci când nu există concurență efectivă și durabilă pe piețele în cauză. Obiectivul intervenției de reglementare ex ante este de a genera beneficii pentru utilizatorii finali prin transformarea piețelor cu amănuntul în piețe efectiv concurențiale, asigurând durabilitatea acestora. Obligațiile de la nivelul angro ar trebui să fie impuse atunci când una sau mai multe piețe cu amănuntul nu au perspective de a deveni cu adevărat concurențiale în absența acestor obligații. Este probabil ca autoritățile naționale de reglementare, prin procesul de analiză a pieței, să fie treptat în măsură să constate că piețele cu amănuntul sunt concurențiale chiar și în absența reglementării la nivel angro, în special ținând seama de îmbunătățirile preconizate în ceea ce privește inovarea și concurența. Într-o astfel de situație, autoritatea națională de reglementare ar trebui să concluzioneze că reglementarea nu mai este necesară la nivelul angro și să evalueze piața angro relevantă în vederea retragerii reglementării ex ante. În acest sens, autoritatea națională de reglementare ar trebui să țină seama de eventualele efecte de pârghie dintre piețele angro și piețele cu amănuntul conexe, ceea ce ar putea impune eliminarea obstacolelor la intrarea pe piață la nivelul infrastructurii în scopul asigurării concurenței pe termen lung la nivelul cu amănuntul.

(30) Comunicațiile electronice devin esențiale pentru un număr tot mai mare de sectoare. Internetul obiectelor este o ilustrare a modului în care transmiterea semnalelor radio care stă la baza comunicațiilor electronice continuă să evolueze și să modeleze realitatea socială și comercială. Pentru a valorifica la maximum aceste evoluții, introducerea și integrarea noilor tehnologii și aplicații de comunicații pe suport radio în gestionarea spectrului de frecvențe radio sunt esențiale. Dat fiind faptul că alte tehnologii și aplicații care se bazează pe spectrul de frecvențe radio fac, de asemenea, obiectul unei cereri tot mai mari și pot fi îmbunătățite prin integrarea comunicațiilor electronice sau prin combinarea cu acestea, gestionarea spectrului de frecvențe radio ar trebui să adopte, în cazurile în care acest lucru este oportun, o abordare transsectorială pentru a îmbunătăți eficiența utilizării spectrului de frecvențe radio.

(31) Planificarea strategică, coordonarea și, după caz, armonizarea la nivelul Uniunii pot contribui la asigurarea faptului că utilizatorii spectrului de frecvențe radio profită pe deplin de avantajele oferite de piața internă, precum și a faptului că interesele Uniunii pot fi apărate în mod eficient la nivel mondial. În acest scop, ar trebui să fie posibilă, după caz, adoptarea unor programe multianuale pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio. Un prim astfel de program a fost instituit prin Decizia nr. 243/2012/UE a Parlamentului European și a Consiliului (19), care să stabilească orientările și obiectivele în materie de politică pentru planificarea strategică și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în cadrul Uniunii. Respectivele orientări și obiective în materie de politică ar trebui să poată face referire la disponibilitatea și utilizarea în mod eficient a spectrului de frecvențe radio necesar pentru instituirea și funcționarea pieței interne, în conformitate cu prezenta directivă.

(32) Frontierele naționale devin tot mai irelevante în determinarea utilizării optime a spectrului de frecvențe radio. Fragmentarea nejustificată a politicilor naționale poate duce la costuri sporite și la pierderea oportunităților de pe piață pentru utilizatorii spectrului de frecvențe radio și poate încetini inovarea, în detrimentul bunei funcționări a pieței interne, și poate prejudicia consumatorii și economia în ansamblu.

(33) Dispozițiile privind gestionarea spectrului de frecvențe radio din prezenta directivă ar trebui să fie în concordanță cu activitățile organizațiilor internaționale și regionale implicate în domeniul gestionării spectrului de frecvențe radio, precum Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) și Conferința europeană a administrațiilor de poștă și telecomunicații (CEPT), pentru a se asigura gestionarea eficientă și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în întreaga Uniune și între statele membre și alți membri ai UIT.

(34) În conformitate cu principiul separării funcțiilor de reglementare de cele operaționale, statele membre ar trebui să garanteze independența autorității naționale de reglementare și a altor autorități competente în vederea asigurării imparțialității deciziilor lor. Această cerință de independență nu aduce atingere autonomiei instituționale, nici obligațiilor constituționale ale statelor membre sau principiului neutralității în raport cu regimul proprietății din statele membre, prevăzut la articolul 345 din TFUE. Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să beneficieze de toate resursele necesare, în termeni de personal, expertiză și mijloace financiare, pentru a-și îndeplini sarcinile.

(35) Anumite sarcini în temeiul directivei, precum reglementarea ex ante a pieței, inclusiv impunerea unor obligații de acces și interconectare, și soluționarea litigiilor dintre întreprinderi, sunt sarcini care ar trebui să fie îndeplinite numai de autoritățile naționale de reglementare, adică de organisme care sunt independente atât de sector, cât și de orice intervenție externă sau presiune politică. În absența unor dispoziții contrare, statele membre ar trebui să poată atribui alte sarcini în materie de reglementare prevăzute în prezenta directivă fie autorităților naționale de reglementare, fie altor autorități competente. La transpunerea prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze stabilitatea competențelor autorităților naționale de reglementare în ceea ce privește atribuirea sarcinilor care au rezultat în urma transpunerii cadrului de reglementare al Uniunii pentru comunicațiile electronice, astfel cum a fost modificat în 2009, în special sarcinile referitoare concurența pe piață sau intrarea pe piață. Atunci când li se atribuie sarcini altor autorități competente, acestea ar trebui să încerce să consulte autoritățile naționale de reglementare înainte de luarea unei decizii. În conformitate cu principiul bunei cooperări, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să facă schimb de informații pentru exercitarea sarcinilor proprii.

(36) Prezenta directivă nu include dispoziții de fond privind accesul la internetul deschis sau roamingul și nici nu aduce atingere competențelor care revin autorităților naționale de reglementare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 531/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (20) și al Regulamentului (UE) 2015/2120. Cu toate acestea, prezenta directivă prevede, în plus, competența autorităților naționale de reglementare în ceea ce privește evaluarea și monitorizarea îndeaproape a accesului pe piață și a aspectelor legate de concurență care ar putea afecta drepturile de acces ale utilizatorilor finali la un internet deschis.

(37) Independența autorităților naționale de reglementare a fost întărită în cadrul revizuirii din 2009 a cadrului de reglementare pentru comunicațiile electronice pentru a asigura o aplicare mai eficientă a cadrului de reglementare și pentru a spori autoritatea și gradul de previzibilitate al deciziilor lor. În acest scop, au trebuit să fie prevăzute dispoziții exprese în dreptul intern pentru a se asigura faptul că, în exercitarea atribuțiilor sale, o autoritate națională de reglementare este protejată de intervenții externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea sa independentă a chestiunilor care îi sunt înaintate. O astfel de influență din exterior face ca un organism național legislativ să fie nepotrivit pentru a acționa în calitate de autoritate națională de reglementare în temeiul cadrului de reglementare. În acest scop, au trebuit să fie stabilite în prealabil norme privind motivele revocării din funcție a conducătorului autorității naționale de reglementare pentru a înlătura orice îndoială rezonabilă legată de neutralitatea respectivului organism și de faptul că acesta ar putea fi influențat de factorii externi. Pentru a evita revocările din funcție arbitrare, membrii revocați din funcție ar trebui să aibă dreptul de a solicita ca instanțele competente să verifice existența unui motiv întemeiat de revocare din funcție, din rândul celor prevăzute în prezenta directivă. Astfel de revocări din funcție ar trebui să se refere numai la calificările personale sau profesionale ale conducătorului ori ale membrului în cauză. Este important ca autoritățile naționale de reglementare să aibă propriul lor buget pentru a putea, în special, să recruteze personal calificat în număr suficient. Pentru garantarea transparenței, acest buget ar trebui publicat anual. În limitele bugetului lor, acestea ar trebui să beneficieze de autonomie în ceea ce privește gestionarea resurselor lor, umane și financiare. În vederea garantării imparțialității, statele membre care își mențin proprietatea sau controlul asupra întreprinderilor care contribuie la bugetul autorității naționale de reglementare sau al altor autorități competente prin intermediul taxelor administrative ar trebui să se asigure că există o separare structurală efectivă între activitățile legate de exercitarea dreptului de proprietate sau de control și exercitarea controlului asupra bugetului.

(38) Este necesar să se întărească și mai mult independența autorităților naționale de reglementare pentru a se asigura faptul că conducătorii și membrii acestora nu sunt influențați de presiuni externe, prin impunerea unor calificări minime pentru numire și o durată minimă a mandatului lor. În plus, pentru a aborda riscul de deturnare a dispozițiilor legale, pentru a asigura continuitatea și pentru a consolida independența, statele membre ar trebui să aibă în vedere limitarea posibilității de reînnoire a mandatelor conducătorului sau ale membrilor consiliului și să instituie un sistem de rotație corespunzător pentru consiliu și personalul de conducere de nivel superior. Acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, prin numirea primilor membri ai organismului colectiv pentru perioade diferite, pentru ca mandatele lor, precum și cele ale succesorilor lor, să nu expire în același moment.

(39) Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie răspunzătoare pentru modul în care își îndeplinesc sarcinile și să aibă obligația de a raporta cu privire la acesta. Obligația respectivă ar trebui să ia, în mod normal, forma unei obligații de raportare anuală, mai degrabă decât a unor cerințe de raportare ad-hoc, care, în cazul în care sunt disproporționate, le-ar putea limita independența sau le-ar putea împiedica în îndeplinirea sarcinilor care le revin. Într-adevăr, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție (21), obligațiile de raportare exhaustive sau necondiționate pot afecta în mod indirect independența unei autorități.

(40) Statele membre ar trebui să notifice Comisiei denumirea autorității de reglementare naționale și a altor autorități competente. În ceea ce privește autoritățile competente pentru acordarea drepturilor de trecere, cerința de notificare ar trebui să poată fi îndeplinită prin menționarea punctului de informare unic instituit în temeiul Directivei 2014/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (22).

(41) Ar trebui să se utilizeze cel mai puțin oneros sistem de autorizare posibil pentru a permite furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice, pentru a stimula dezvoltarea de noi servicii de comunicații și de rețele și servicii de comunicații paneuropene și pentru a le permite furnizorilor de servicii și consumatorilor să beneficieze de economiile de scară ale pieței interne.

(42) Pentru furnizorii de servicii și utilizatorii finali, beneficiile pieței interne pot fi obținute cel mai bine prin autorizarea generală a rețelelor de comunicații electronice și a serviciilor de comunicații electronice, altele decât serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, fără a fi necesară vreo decizie explicită sau vreun act administrativ emis de autoritatea națională de reglementare, și prin limitarea tuturor cerințelor procedurale doar la o notificare cu titlu declarativ. Atunci când statele membre solicită să primească o notificare din partea furnizorilor de rețele sau de servicii de comunicații electronice la începerea activității lor, notificarea respectivă nu ar trebui să genereze costuri administrative pentru furnizori și ar putea fi pusă la dispoziție prin intermediul unui punct de intrare pe site-ul internet al autorităților competente. Pentru a sprijini coordonarea transfrontalieră eficace, în special pentru operatorii paneuropeni, OAREC ar trebui să instituie și să mențină o bază de date referitoare la respectivele notificări. Autoritățile competente ar trebui să transmită OAREC numai notificări complete. Statele membre nu ar trebui să împiedice furnizarea de rețele sau servicii în niciun fel, inclusiv pe motiv de notificare incompletă.

(43) Notificările ar trebui să constea într-o simplă declarație a intenției furnizorului de a începe să pună la dispoziție rețele și servicii de comunicații electronice. Unui furnizor ar trebui să i se impună ca această declarație să fie însoțită exclusiv de informațiile prevăzute în prezenta directivă. Statele membre nu ar trebui să impună cerințe de notificare suplimentare sau separate.

(44) Spre deosebire de alte categorii de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere nu beneficiază de utilizarea resurselor de numerotație publice și nu participă la un ecosistem interoperabil asigurat la nivel public. Prin urmare, nu este adecvat ca aceste tipuri de servicii să facă obiectul unui regim de autorizare generală.

(45) La acordarea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, a resurselor de numerotație sau a drepturilor de a instala infrastructură, autoritățile competente ar trebui să informeze întreprinderile cărora le acordă aceste drepturi cu privire la condițiile pertinente. Statele membre ar trebui să poată stabili astfel de condiții pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio în cadrul drepturilor individuale de utilizare sau în cadrul autorizării generale.

(46) Autorizațiile generale ar trebui să includă numai condițiile specifice sectorului de comunicații electronice. Autorizațiile generale nu ar trebui să facă obiectul condițiilor aplicabile deja în temeiul dreptului intern existente, în special privind protecția consumatorilor, care nu este specifică sectorului comunicațiilor. De exemplu, autoritățile competente ar trebui să poată informa întreprinderile cu privire la cerințele aplicabile în materie de mediu și de planificare urbană și regională. Condițiile impuse în temeiul autorizării generale nu afectează determinarea legii aplicabile în temeiul Regulamentului (CE) 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (23).

(47) Condițiile care ar putea însoți autorizațiile generale ar trebui să cuprindă condițiile specifice care reglementează accesibilitatea pentru utilizatorii finali cu dizabilități și necesitatea ca autoritățile publice și serviciile de urgență să comunice între ele și cu publicul larg înainte de, în timpul și după dezastre majore.

(48) Este necesar ca drepturile și obligațiile întreprinderilor reglementate prin autorizații generale să fie incluse în mod explicit în acestea, pentru a garanta condiții de concurență echitabile pe întreg teritoriul Uniunii și pentru a facilita negocierea transfrontalieră a interconectării între rețelele publice de comunicații electronice.

(49) Autorizațiile generale dau dreptul întreprinderilor care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice către public să negocieze interconectarea în conformitate cu condițiile prezentei directive. Întreprinderile care furnizează rețele și de servicii de comunicații electronice, altele decât cele destinate publicului, pot negocia interconectarea în termeni comerciali.

(50) Atunci când stabilesc condiții care însoțesc autorizațiile generale și când aplică taxe administrative, autoritățile competente ar trebui să țină seama în mod corespunzător de situațiile în care rețelele sau serviciile de comunicații electronice sunt furnizate de persoane fizice fără scop lucrativ. În cazul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice care nu sunt furnizate publicului, se recomandă impunerea unor condiții mai puțin numeroase și mai puțin stricte decât cele care sunt justificate în cazul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice furnizate publicului, sau neimpunerea de condiții.

(51) Obligațiile specifice impuse întreprinderilor care furnizează rețele de comunicații electronice și servicii de comunicații electronice în conformitate cu dreptul Uniunii, având în vedere desemnarea acestora ca având o putere semnificativă pe piață, astfel cum este definită în prezenta directivă, ar trebui să fie impuse separat de drepturile și obligațiile generale în temeiul autorizației generale.

(52) Întreprinderile care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice pot avea nevoie de o confirmare a drepturilor lor referitoare la interconectare și la drepturile de trecere prevăzute de autorizația generală, în special în vederea facilitării negocierilor cu alte niveluri, regionale sau locale, ale administrației sau cu furnizorii de servicii din alte state membre. În acest scop, autoritățile competente ar trebui să furnizeze întreprinderilor declarații corespunzătoare, fie la cerere, fie ca răspuns automat la o notificare efectuată conform autorizației generale. Aceste declarații nu ar trebui să reprezinte drepturi în sine, iar drepturile prevăzute în cadrul autorizației generale, drepturile de utilizare sau exercitarea acestor drepturi nu ar trebui să depindă de o declarație.

(53) Întreprinderilor care furnizează servicii de comunicații electronice ar trebui să le poată fi impuse taxe administrative în vederea finanțării activităților autorității naționale de reglementare sau ale altei autorități competente în domeniul gestionării sistemului de autorizare generală și al acordării drepturilor de utilizare. Aceste taxe ar trebui limitate la acoperirea costurilor administrative efective aferente activităților în cauză. În acest scop, ar trebui să se asigure transparența în ceea ce privește veniturile și cheltuielile autorităților naționale de reglementare și ale altor autorități competente prin intermediul unui raport anual privind valoarea totală a taxelor colectate și a costurilor administrative suportate, astfel încât să permită întreprinderilor să verifice dacă sunt adecvate.

(54) Regimul taxelor administrative nu ar trebui să denatureze concurența sau să creeze obstacole în calea intrării pe piață. Un sistem de autorizare generală face imposibilă impunerea unor costuri și taxe administrative în sarcina întreprinderilor individuale, cu excepția acordării drepturilor de utilizare a resurselor de numerotație, a spectrului de frecvențe radio și a drepturilor de instalare a infrastructurii. Toate taxele administrative aplicabile ar trebui să fie conforme cu principiile care reglementează sistemul de autorizare generală. Un exemplu de alternativă corectă, simplă și transparentă pentru aceste criterii de alocare a taxelor ar putea fi o schemă de distribuție bazată pe cifra de afaceri. În cazul în care taxele administrative sunt foarte scăzute, cheltuielile forfetare sau taxele care combină o bază forfetară cu elemente legate de cifra de afaceri ar putea, de asemenea, să fie adecvate. În măsura în care sistemul de autorizare generală se extinde la întreprinderile cu cote de piață foarte mici, cum ar fi furnizorii de rețele comunitare, sau la furnizorii de servicii al căror model de afaceri generează venituri foarte limitate chiar și în cazul unei pătrunderi semnificative pe piață din perspectiva volumului, statele membre ar trebui să evalueze posibilitatea de a institui un prag de minimis adecvat pentru impunerea de taxe administrative.

(55) Statele membre ar putea fi nevoite să modifice drepturile, condițiile, procedurile, taxele și redevențele legate de autorizațiile generale și de drepturile de utilizare, în cazul în care acest lucru se justifică în mod obiectiv. Aceste propuneri de modificare ar trebui să fie notificate în mod corespunzător în timp util tuturor părților interesate, acordându-le posibilitatea adecvată de a-și exprima opinia. Procedurile inutile ar trebui evitate în cazul unor modificări minore ale drepturilor existente de a instala infrastructuri sau ale drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație, atunci când astfel de modificări nu afectează interesele părților terțe. Modificările minore aduse drepturilor și obligațiilor sunt acele modificări care sunt în principal administrative, care nu aduc modificări de substanță autorizațiilor generale și drepturilor individuale de utilizare și care, prin urmare, nu pot genera avantaje de natură concurențială celorlalte întreprinderi.

(56) Având în vedere importanța asigurării securității juridice și pentru a promova previzibilitatea în materie de reglementare pentru a oferi un mediu sigur pentru investiții, în special pentru noile comunicații pe suport radio de bandă largă, orice limitare sau retragere a oricăror drepturi existente de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație sau a dreptului de a instala infrastructuri ar trebui să facă obiectul unor justificări și proceduri previzibile și transparente. Prin urmare, ar putea fi impuse cerințe mai stricte sau un mecanism de notificare în special în cazul în care drepturile de utilizare au fost asignate în temeiul unor proceduri concurențiale sau comparative și în cazul benzilor de frecvență radio armonizate care trebuie utilizate pentru serviciile de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă („servicii pe suport radio de bandă largă”). Justificările care se referă la utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și la evoluțiile tehnologice s-ar putea baza pe măsuri tehnice de punere în aplicare adoptate în temeiul Deciziei nr. 676/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului (24). În plus, cu excepția cazurilor în care modificările propuse sunt minore, atunci când autorizațiile generale și drepturile individuale de a utiliza spectrul de frecvențe radio trebuie limitate, retrase sau modificate fără consimțământul titularului dreptului, acest lucru se poate realiza după consultarea părților interesate. Deoarece limitările sau retragerile autorizațiilor generale sau ale drepturilor pot avea consecințe semnificative pentru titularii acestora, autoritățile competente ar trebui să aibă deosebită grijă și să evalueze în prealabil potențialele prejudicii pe care le pot cauza astfel de măsuri, înainte de adoptarea unor astfel de măsuri.

(57) Autoritățile naționale de reglementare, alte autorități competente și OAREC trebuie să colecteze informații de la actorii de pe piață pentru a-și îndeplini sarcinile în mod eficient, inclusiv în ce privește evaluarea conformității condițiilor generale cu prezenta directivă, fără a suspenda aplicarea respectivelor condiții pe durata evaluării. În mod excepțional, ar putea fi de asemenea necesar să se colecteze informații de la alte întreprinderi active în sectoare care au o legătură strânsă cu sectorul serviciilor de comunicații electronice, cum ar fi furnizorii de conținut, care dețin informații ce le-ar putea fi necesare pentru a-și exercita sarcinile în temeiul dreptului Uniunii. Poate fi, de asemenea, necesar ca respectivele informații să fie colectate în numele Comisiei, pentru ca aceasta să își poată îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii. Cererile de informații ar trebui să fie proporționale și să nu impună întreprinderilor obligații nejustificate. Informațiile colectate de autoritățile naționale de reglementare și de alte autorități competente ar trebui să fie accesibile publicului, cu excepția cazului în care acestea sunt confidențiale în conformitate cu normele interne privind accesul publicului la informații și sub rezerva normelor de drept al Uniunii și de drept intern privind secretul comercial.

(58) În scopul asigurării îndeplinirii efective a atribuțiilor de reglementare ale autorităților naționale de reglementare, datele pe care acestea le colectează ar trebui să cuprindă date contabile privind piețele cu amănuntul care sunt conexe piețelor angro în care o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață și ca atare sunt reglementate de autoritatea națională de reglementare. Datele ar trebui să cuprindă și informații care să permită autorității naționale de reglementare să evalueze conformitatea cu condițiile aferente drepturilor de utilizare, impactul posibil al modernizărilor sau al modificărilor planificate aduse topologiei rețelei asupra dezvoltării concurenței sau asupra produselor angro puse la dispoziția altor părți. Informațiile privind respectarea obligațiilor în materie de acoperire aferente drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio sunt esențiale pentru a asigura caracterul complet al anchetelor geografice cu privire la instalările de rețele. În acest sens, autoritatea competentă ar trebui să fie în măsură să solicite ca informațiile să fie furnizate la nivel local dezagregat cu o granularitate adecvată pentru efectuarea unei anchete geografice privind rețelele.

(59) Pentru a ușura sarcina legată de obligațiile furnizorilor de rețele și servicii și ale autorității competente vizate de a raporta și de a comunica informații, astfel de obligații ar trebui să fie proporționale, să fie justificate în mod obiectiv și să se limiteze la strictul necesar. În special, ar trebui să se evite duplicarea cererilor de informații din partea autorității competente și a OAREC și prezentarea, în mod sistematic și periodic, de dovezi privind respectarea tuturor condițiilor din cadrul unei autorizații generale sau a unui drept de utilizare. Întreprinderile ar trebui să ia cunoștință de utilizarea preconizată a informațiilor solicitate. Accesul pe piață nu ar trebui să fie condiționat de furnizarea de informații. În scopuri statistice, furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice li se poate cere să transmită o notificare în momentul în care își încetează activitatea.

(60) Nu ar trebui să fie afectate obligațiile statelor membre de a furniza informații în vederea apărării intereselor Uniunii în temeiul acordurilor internaționale, și nici obligațiile de raportare prevăzute de legislația care nu este specifică sectorului comunicațiilor electronice, precum dreptul concurenței.

(61) Ar trebui să fie posibil schimbul de informații considerate confidențiale de către o autoritate competentă, în conformitate cu normele de drept al Uniunii și cele de drept intern privind secretul comercial și protecția datelor cu caracter personal, cu Comisia, cu OAREC și cu oricare alte autorități naționale de reglementare, în cazul în care acest schimb este necesar pentru aplicarea dispozițiilor de drept intern care transpun prezenta directivă. Schimbul de informații ar trebui limitat la ceea ce este relevant și proporțional pentru scopul unui astfel de schimb.

(62) Rețelele de comunicații electronice de bandă largă devin din ce în ce mai diverse din perspectiva tehnologiei, a topologiei, a mediului utilizat și al proprietății. Prin urmare, intervenția în materie de reglementare trebuie să se bazeze pe informații detaliate cu privire la implementarea rețelelor pentru a fi eficace și pentru a viza zonele în care este necesară. Aceste informații sunt esențiale în scopul de a promova investițiile, de a crește gradul de conectivitate în întreaga Uniune și de a furniza informații tuturor autorităților relevante și cetățenilor. Ele ar trebui să includă sondaje privind atât instalarea rețelelor de foarte mare capacitate, cât și modernizările sau extinderile semnificative ale rețelelor de cupru existente sau ale altor rețele existente care ar putea să nu corespundă caracteristicilor în materie de performanță ale rețelelor de foarte mare capacitate în toate privințele, cum ar fi instalarea de cabluri de fibră optică până la cutiile de distribuție, cuplată cu tehnologii active, cum ar fi vectorizarea. Previziunile pertinente ar trebui să se refere la perioade de până la trei ani. Nivelul de detaliere și granularitatea teritorială a informațiilor pe care autoritățile competente ar trebui să le colecteze ar trebui să țină seama de obiectivul specific în materie de reglementare și ar trebui să fie adecvate scopurilor în materie de reglementare pe care le servesc. Prin urmare, dimensiunea unității teritoriale va varia, de asemenea, de la un stat membru la altul, în funcție de nevoile în materie de reglementare aferente circumstanțelor naționale specifice și în funcție de disponibilitatea datelor locale. Este improbabil ca nivelul 3 din Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică (NUTS) să fie o unitate teritorială suficient de mică în majoritatea cazurilor. Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente ar trebui să țină seama de orientările OAREC privind cele mai bune practici pentru a îndeplini o astfel de sarcină și orientările respective se vor putea baza pe experiența dobândită de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente în efectuarea anchetelor geografice referitoare la implementarea rețelelor. Fără a aduce atingere cerințelor în materia secretului comercial, autoritățile competente ar trebui ca, în cazul în care informațiile nu sunt deja disponibile pe piață, să dea acces direct la date într-un format deschis în conformitate cu Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (25) și fără restricții privind reutilizarea informațiilor colectate în astfel de sondaje și ar trebui să pună la dispoziția utilizatorilor finali instrumente în materie de calitate a serviciului pentru a contribui la îmbunătățirea gradului de informare a acestora cu privire la serviciile de conectivitate disponibile. În procesul de colectare a informațiilor respective, toate autoritățile vizate ar trebui să respecte principiul confidențialității și ar trebui să evite să cauzeze oricărei întreprinderi un dezavantaj concurențial.

(63) Reducerea decalajului digital din Uniune este esențială pentru a permite tuturor cetățenilor Uniunii să aibă acces la internet și la servicii digitale. În acest scop, în cazul unor zone specifice și bine definite, autoritățile relevante ar trebui să aibă posibilitatea să invite întreprinderile și autoritățile publice să își declare intenția de a instala rețele de foarte mare capacitate în respectivele zone, acordându-le suficient timp pentru a furniza un răspuns foarte bine fundamentat. Informațiile incluse în previziuni ar trebui să reflecte perspectivele economice ale sectorului rețelelor de comunicații electronice și intențiile de investiții ale întreprinderilor la data colectării datelor, pentru a permite identificarea conectivității disponibile în diferite zone. În situația în care o întreprindere sau o autoritate publică își declară intenția de a instala rețele într-o zonă, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui să poată solicita altor întreprinderi și autorități publice să declare dacă au intenția sau nu de a instala rețele de foarte mare capacitate sau de a-și moderniza sau extinde considerabil rețelele astfel încât viteza de descărcare să fie de cel puțin 100 Mbps în zona respectivă. Această procedură va crea transparență pentru întreprinderile și autoritățile publice care și-au exprimat interesul de a instala rețele în zona respectivă, astfel încât, atunci când își elaborează planurile de afaceri, acestea să poată evalua concurența probabilă cu care se vor confrunta din partea altor rețele. Efectul pozitiv al unei astfel de transparențe se bazează pe prezumția că participanții la piață răspund în mod sincer și cu bună-credință.

(64) Deși participanții la piață își pot modifica planurile de a instala rețele din motive neprevăzute, obiective și justificabile, autoritățile competente ar trebui să intervină, inclusiv dacă finanțarea publică este afectată, și să impună, după caz, sancțiuni dacă au primit informații înșelătoare, eronate sau incomplete, în mod conștient sau dintr-o neglijență gravă, din partea unei întreprinderi sau a unei autorități publice. În sensul dispozițiilor relevante privind sancțiunile, neglijența gravă ar trebui să se refere la o situație în care o întreprindere sau o autoritate publică furnizează informații înșelătoare, eronate sau incomplete ca urmare a comportamentului său sau a organizării sale interne care încalcă cu mult cerințele de diligență referitoare la informațiile furnizate. Neglijența gravă nu ar trebui să presupună ca întreprinderea sau autoritatea publică să aibă cunoștință că informațiile furnizate sunt înșelătoare, eronate sau incomplete, ci ca aceasta să fi avut cunoștință de aceste aspecte, dacă ar fi acționat sau ar fi fost organizată cu respectarea obligațiilor de diligență. Este important ca sancțiunile să aibă un efect suficient de descurajant având în vedere efectul negativ asupra concurenței și asupra proiectelor finanțate public. Dispozițiile privind sancțiunile ar trebui să nu aducă atingere eventualelor drepturi de a cere repararea prejudiciilor în conformitate cu dreptul intern.

(65) În vederea asigurării unor condiții previzibile în materie de investiții, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să facă schimb de informații cu întreprinderile și autoritățile publice care își exprimă interesul în ceea ce privește instalarea de rețele de foarte mare capacitate referitor la eventuala efectuare, în curs sau planificată, în zona respectivă, a unor modernizări ale altor tipuri de rețele, inclusiv ale celor cu o viteză de descărcare mai mică de 100 Mbps.

(66) Este important ca autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente să consulte toate părțile interesate cu privire la deciziile propuse, să le acorde suficient timp, în funcție de complexitatea chestiunii, pentru a prezenta observații și să țină seama de observațiile acestora înainte de adoptarea unei decizii finale. Pentru a se asigura faptul că deciziile luate la nivel național nu au efecte nefavorabile asupra funcționării pieței interne sau asupra altor obiective din TFUE, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să notifice Comisiei și altor autorități naționale de reglementare anumite proiecte de decizii pentru a le oferi ocazia de a prezenta observații. Este oportun ca autoritățile competente să consulte, în cazurile prevăzute de prezenta directivă, părțile interesate cu privire la toate proiectele de măsuri care au un efect asupra relațiilor comerciale dintre statele membre.

(67) În contextul unui mediu concurențial, ar trebui luate în considerare opiniile părților interesate, inclusiv ale utilizatorilor și consumatorilor. Pentru a promova în mod corespunzător interesele cetățenilor, statele membre ar trebui să pună bazele unui mecanism de consultare corespunzător. Un astfel de mecanism ar putea lua forma unui organism care, independent de autoritățile naționale de reglementare și de furnizorii de servicii, ar efectua cercetări cu privire la aspecte legate de consumatori, precum comportamentul consumatorului și mecanismele de schimbare a furnizorilor, și care și-ar desfășura activitatea într-o manieră transparentă și ar contribui la mecanismele actuale de consultare a părților interesate. În plus, ar putea fi instituit un mecanism care să permită cooperarea corespunzătoare cu privire la chestiunile legate de promovarea conținutului legal. Eventualele proceduri de cooperare convenite în temeiul unui astfel de mecanism nu ar trebui, cu toate acestea, să permită supravegherea sistematică a utilizării internetului.

(68) Pentru utilizatorii finali, în special pentru consumatori și pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici, astfel cum sunt definite în anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (26), procedurile de soluționare extrajudiciară a litigiilor pot reprezenta o metodă rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor de asigurare a respectării drepturilor lor. Statele membre ar trebui să permită autorității naționale de reglementare sau altei autorități competente responsabile în ceea ce privește gestionarea drepturilor utilizatorilor finali, sau cel puțin unui organism independent cu expertiză dovedită în materie, să acționeze în calitate de entitate de soluționare alternativă a litigiilor. În ceea ce privește astfel de soluționări ale litigiilor, autoritățile respective nu ar trebui să primească nicio instrucțiune. Dat fiind faptul că multe state membre au instituit proceduri de soluționare a litigiilor și pentru alți utilizatori finali decât consumatorii, cărora nu li se aplică Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului (27), este rezonabil să se mențină procedura de soluționare a litigiilor specifică sectorului, atât pentru consumatori, cât și, în cazul în care statele membre extind această procedură, pentru alți utilizatori finali, în special microîntreprinderi și întreprinderi mici. În ceea ce privește soluționarea extrajudiciară a litigiilor, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce norme care le depășesc pe cele prevăzute de Directiva 2013/11/UE pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.

(69) În cazul unui litigiu între întreprinderi din același stat membru într-un domeniu reglementat de prezenta directivă, de exemplu cu privire la obligațiile de acces și interconectare sau la mijloacele de transfer al listelor de utilizatori finali, ar trebui ca o parte lezată care a negociat cu bună credință, dar nu a reușit să ajungă la un acord, să se poată adresa autorității naționale de reglementare pentru soluționarea litigiului. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune o soluție părților. Intervenția unei autorități naționale de reglementare în soluționarea unui litigiu între furnizori de rețele sau servicii de comunicații electronice sau de facilități asociate într-un stat membru ar trebui să vizeze asigurarea conformității cu obligațiile care decurg din prezenta directivă.

(70) Pe lângă dreptul la o cale de atac acordat în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, trebuie să existe o procedură simplă care să fie inițiată la cererea oricărei părți pentru soluționarea litigiilor transfrontaliere dintre întreprinderi care furnizează sau care sunt autorizate să furnizeze rețele sau servicii de comunicații electronice în mai multe state membre.

(71) O sarcină importantă atribuită OAREC este să adopte, când este necesar, avize privind litigiile transfrontaliere. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui, prin urmare, să reflecte pe deplin orice aviz prezentată de OAREC în măsurile lor de impunere a oricărei obligații asupra unei întreprinderi sau care soluționează în alt mod litigiul în astfel de cazuri.

(72) Dacă nu este rezolvată prin negocieri bilaterale ale statelor membre, lipsa de coordonare între statele membre atunci când organizează utilizarea spectrului de frecvențe radio pe teritoriul lor poate cauza interferențe la scară largă care să afecteze grav dezvoltarea pieței interne digitale. Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a evita interferențele transfrontaliere și prejudiciabile între ele. Grupul pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio (RSPG) instituit prin Decizia 2002/622/CE a Comisiei (28) ar trebui să fie însărcinat să sprijine coordonarea transfrontalieră necesară și ar trebui să fie forul desemnat pentru soluționarea litigiilor dintre statele membre referitoare la aspecte transfrontaliere. Pornind de la soluția propusă de RSPG, în unele circumstanțe se impune o măsură de punere în aplicare pentru a rezolva definitiv problema interferențelor transfrontaliere sau pentru a pune în aplicare în temeiul dreptului Uniunii o soluție coordonată asupra căreia au convenit două sau mai multe state membre în cadrul negocierilor bilaterale. Lipsa de coordonare între statele membre și țările învecinate Uniunii poate de asemenea cauza interferențe la scară largă. Statele membre ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a evita interferențele transfrontaliere și prejudiciabile cu țările învecinate Uniunii și să coopereze între ele în acest scop. La cererea statelor membre afectate de interferențe transfrontaliere din țări terțe, Uniunea ar trebui să le ofere statelor membre respective sprijinul său deplin.

(73) RSPG este un grup consultativ la nivel înalt al Comisiei care a fost instituit prin Decizia 2002/622/CE pentru a contribui la dezvoltarea pieței interne și a sprijini dezvoltarea unei politici la nivelul Uniunii în domeniul spectrului de frecvențe radio, ținând seama de considerații economice, politice, culturale, strategice, medicale și sociale, precum și de parametri tehnici. Acesta ar trebui să fie alcătuit din conducătorii organismelor care au responsabilitatea politică globală pentru politica strategică în domeniul spectrului de frecvențe radio. Acesta ar trebui să ofere asistență Comisiei și să o consilieze cu privire la politica în domeniul spectrului de frecvențe radio. RSPG ar trebui să sporească și mai mult vizibilitatea politicii în domeniul spectrului de frecvențe radio în diverse domenii de politică ale Uniunii și să contribuie la asigurarea coerenței transsectoriale la nivelul Uniunii și la nivel național. De asemenea, RSPG ar trebui să ofere consiliere Parlamentului European și Consiliului, la cererea acestora. În plus, RSPG ar trebui, de asemenea, să fie un forum pentru coordonarea punerii în aplicare de către statele membre a obligațiilor care le revin în domeniul spectrului de frecvențe radio în temeiul prezentei directive și ar trebui să joace un rol central în domenii esențiale pentru piața internă, cum ar fi coordonarea sau standardizarea transfrontalieră. S-ar putea institui, de asemenea, grupuri de lucru tehnice sau la nivel de experți care să acorde asistență în cadrul ședințelor plenare cu ocazia cărora se elaborează politica strategică prin intermediul reprezentanților la nivel înalt ai statelor membre și ai Comisiei. Comisia și-a exprimat intenția să modifice Decizia 2002/622/CE 2002, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive, pentru a reflecta noile sarcini conferite RSPG de prezenta directivă.

(74) Autoritățile competente ar trebui să monitorizeze și să asigure respectarea condițiilor aferente autorizației generale și drepturilor de utilizare și în special să asigure utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și conformitatea cu obligațiile în materie de acoperire și calitate a serviciului, prin intermediul unor sancțiuni administrative, inclusiv sancțiuni financiare, ordine în încetare și retragerea drepturilor de utilizare, în cazul în care respectivele condiții sunt încălcate. Întreprinderile ar trebui să furnizeze informațiile cele mai exacte și mai complete posibil autorităților competente pentru ca acestea să își poată îndeplini sarcinile de supraveghere.

(75) Condițiile care însoțesc autorizațiile generale și drepturile individuale de utilizare ar trebui să fie limitate la cele strict necesare pentru a garanta respectarea cerințelor și a obligațiilor prevăzute de dreptul Uniunii și de dreptul intern.

(76) Orice parte care face obiectul unei decizii a unei autorități competente ar trebui să aibă dreptul de a exercita o cale de atac în fața unui organism independent de părțile implicate și de orice intervenție externă sau presiune politică ce ar putea pune în pericol evaluarea sa independentă a chestiunilor care îi sunt înaintate. Respectivul organism poate fi o instanță. Mai mult, orice întreprindere care consideră că cererile sale de acordare a drepturilor de a instala infrastructuri nu au fost tratate conform principiilor prevăzute în prezenta directivă ar trebui să aibă dreptul la o cale de atac împotriva unor astfel de decizii. Respectiva procedură a căii de atac ar trebui să nu aducă atingere repartizării competențelor în cadrul sistemelor judiciare naționale și nici drepturilor persoanelor juridice sau fizice prevăzute de dreptul intern. În orice caz, statele membre ar trebui să prevadă un control jurisdicțional efectiv împotriva unor astfel de decizii.

(77) În vederea asigurării securității juridice pentru actorii de pe piață, organismele de soluționare a căilor de atac ar trebui să-și îndeplinească funcțiile în mod eficace. În special, procedurile aferente căilor de atac nu ar trebui să aibă o durată nejustificat de mare. Măsuri provizorii de suspendare a efectelor deciziei unei autorități competente ar trebui acordate doar în cazuri urgente, pentru a împiedica un prejudiciu grav și ireparabil care ar putea fi adus părții care solicită măsurile și dacă sunt necesare pentru echilibrul intereselor.

(78) Au existat divergențe mari referitoare la modalitatea în care organismele de soluționare a căilor de atac au aplicat măsurile provizorii de suspendare a deciziilor autorităților naționale de reglementare sau ale altor autorități competente. În vederea unei abordări mai uniforme, ar trebui să se aplice standarde comune în concordanță cu jurisprudența Curții de Justiție. De asemenea, organismele de soluționare a căilor de atac ar trebui să aibă dreptul de a solicita informațiile disponibile publicate de OAREC. Având în vedere importanța căilor de atac asupra funcționării globale a cadrului de reglementare, ar trebui să se stabilească, în toate statele membre, un instrument de colectare și de raportare către Comisie și către OAREC a informațiilor privind căile de atac și deciziile de suspendare a deciziilor luate de autoritățile competente. Acest mecanism ar trebui să asigure faptul că textele deciziilor și ale hotărârilor judecătorești pot fi obținute de către Comisie sau de către OAREC în vederea elaborării unei baze de date.

(79) Transparența în aplicarea mecanismului Uniunii pentru consolidarea pieței interne a comunicațiilor electronice ar trebui să fie consolidată, în interesul cetățenilor și al părților interesate și pentru a permite părților interesate să își facă cunoscute punctele de vedere, inclusiv prin solicitarea publicării de către autoritățile naționale de reglementare a oricărui proiect de măsură simultan cu comunicarea acestuia Comisiei, OAREC și autorităților naționale de reglementare din alte state membre. Orice astfel de proiect de măsură ar trebui să fie motivat și ar trebui să conțină o analiză detaliată.

(80) Comisia ar trebui să fie în măsură, după ce a ținut seama în cea mai mare măsură de avizul OAREC, să solicite unei autorități naționale de reglementare să retragă un proiect de măsură, atunci când acesta se referă la definirea unor piețe relevante sau la desemnarea unor întreprinderi ca având o putere semnificativă pe piață și atunci când deciziile respective ar crea obstacole pe piața interne sau ar fi incompatibile cu dreptul Uniunii, în special cu obiectivele de politică pe care autoritățile naționale de reglementare ar trebui să le urmeze. Această procedură nu aduce atingere procedurii de notificare prevăzută de Directiva (UE) 2015/1535, și nici prerogativelor Comisiei privind încălcarea dreptului Uniunii prevăzute de TFUE.

(81) În vederea consolidării pieței interne pentru comunicații electronice și în cadrul procedurii pentru aplicarea uniformă a măsurilor corective, consultarea națională cu părțile interesate ar trebui să se realizeze înainte de consultarea la nivelul Uniunii, pentru a permite reflectarea opiniilor părților interesate în consultarea la nivelul Uniunii. Acest lucru ar permite, de asemenea, evitarea unei a doua consultări la nivelul Uniunii în cazul unor modificări aduse unei măsuri planificate ca urmare a consultării naționale.

(82) Este important ca punerea în aplicare a cadrului de reglementare să se realizeze în timp util. Atunci când Comisia ia o decizie prin care solicită unei autorități naționale de reglementare să retragă o măsură planificată, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să își retragă proiectul de măsură planificată sau să înainteze Comisiei o variantă revizuită a respectivei măsuri. Ar trebui stabilit un termen pentru notificarea măsurii revizuite către Comisie, pentru a informa actorii de pe piață cu privire la durata analizei pieței și să se sporească gradul de securitate juridică.

(83) Mecanismul Uniunii care permite Comisiei să solicite autorităților naționale de reglementare să retragă măsurile planificate privind definirea pieței și desemnarea întreprinderilor având o putere semnificativă pe piață a contribuit considerabil la o abordare uniformă în identificarea circumstanțelor în care poate fi aplicată reglementarea ex ante și în care întreprinderile fac obiectul acestei reglementări. Experiența dobândită odată cu procedurile în temeiul articolelor 7 și 7a din Directiva 2002/21/CE a arătat că neconcordanțele în ceea ce privește aplicarea de către autoritățile naționale de reglementare a măsurilor corective, în condiții de piață similare, subminează piața internă de comunicații electronice. În consecință, Comisia și OAREC ar trebui să contribuie la asigurarea, în limita responsabilităților care le revin, a unui nivel sporit de uniformitate în aplicarea măsurilor corective referitoare la proiectele de măsuri propuse de autoritățile naționale de reglementare. În plus, pentru proiectele de măsuri referitoare la extinderea aplicării unor obligații, dincolo de primul punct de concentrare ori de distribuție atunci când este necesară abordarea unor obstacole, economice sau materiale semnificative și care nu au un caracter temporar, din calea multiplicării, în privința unor întreprinderi, indiferent dacă au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, sau la regimul de reglementare al unor elemente de rețea de foarte mare capacitate noi, în cazul în care OAREC împărtășește preocupările Comisiei, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita unei autorități naționale de reglementare să retragă un proiect de măsură. Pentru a beneficia de expertiza autorităților naționale de reglementare cu privire la analiza de piață, Comisia ar trebui să consulte OAREC înainte de a adopta decizii sau recomandări.

(84) Având în vedere termenele scurte din cadrul instrumentului de consultare la nivelul Uniunii, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea adoptării de recomandări sau orientări pentru simplificarea procedurilor de schimb de informații între Comisie și autoritățile naționale de reglementare – de exemplu, în cazul unor piețe stabile sau care implică doar modificări minore ale măsurilor notificate anterior. De asemenea, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea introducerii unei excepții de la obligația de notificare, în vederea simplificării procedurilor în anumite cazuri.

(85) Autoritățile naționale de reglementare ar trebui invitate să coopereze reciproc, cu OAREC și cu Comisia, într-un mod transparent, pentru a asigura punerea în aplicare uniformă a prezentei directive în toate statele membre.

(86) Puterea de apreciere a autorităților naționale de reglementare trebuie reconciliată cu dezvoltarea unor practici de reglementare uniforme și cu aplicarea uniformă a cadrului de reglementare, pentru a contribui efectiv la dezvoltarea și finalizarea pieței interne. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui așadar să sprijine activitățile Comisiei și ale OAREC privind piața internă.

(87) Măsurile care ar putea afecta relațiile comerciale dintre statele membre sunt acele măsuri care ar putea avea o influență, directă sau indirectă, reală sau potențială, asupra configurației schimburilor dintre statele membre, într-un mod care ar putea crea obstacole pe piața internă. Acestea includ măsurile care au un impact semnificativ asupra întreprinderilor sau a utilizatorilor din alte state membre, cum sunt măsurile care afectează prețurile pentru utilizatorii din alte state membre, măsurile care afectează capacitatea unei întreprinderi stabilite într-un alt stat membru să furnizeze servicii de comunicații electronice, în special măsurile care afectează capacitatea de a oferi servicii transnaționale, precum și măsurile care afectează structura pieței sau accesul pe piață, având repercusiuni asupra întreprinderilor din alte state membre.

(88) O utilizare și o definire mai convergente ale elementelor procedurilor de selecție și ale condițiilor aferente drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio care au un impact semnificativ asupra condițiilor de piață și a situației concurențiale, inclusiv asupra condițiilor de intrare și de extindere, ar fi favorizate de un mecanism de coordonare în cadrul căruia RSPG, la solicitarea autorității naționale de reglementare sau a altei autorități competente sau, în mod excepțional, din proprie inițiativă, convoacă un forum de evaluare inter pares pentru a examina proiectele de măsuri înaintea acordării drepturilor de utilizare de către un anumit stat membru, în vederea schimbului de bune practici. Forumul de evaluare inter pares este un instrument de învățare reciprocă. Acesta ar trebui să contribuie la îmbunătățirea schimburilor de bune practici dintre statele membre și să sporească transparența procedurilor de selecție concurențiale sau comparative. Procesul de evaluare inter pares nu ar trebui să constituie o condiție formală a procedurilor interne de autorizare. Schimbul de opinii ar trebui să se bazeze pe informațiile puse la dispoziție de autoritatea națională de reglementare sau de altă autoritate competentă care se adresează forumului de evaluare inter pares și ar trebui să fie elementul unei măsuri interne mai ample, care poate include, la un nivel mai general, acordarea, comercializarea și cedarea prin leasing, stabilirea duratei, reînnoirea sau modificarea drepturilor de utilizare. Prin urmare, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui să poată pune la dispoziție și informații cu privire la alte proiecte de măsuri interne sau la aspecte ale acestora referitoare la procedura de selecție relevantă pentru limitarea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio care nu intră sub incidența mecanismului de evaluare inter pares. Pentru a reduce sarcina administrativă, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui să poată pune la dispoziție astfel de informații prin intermediul unui format comun de raportare, dacă este disponibil, pentru transmiterea către membrii RSPG.

(89) În cazul în care asignarea armonizată a spectrului de frecvențe radio anumitor întreprinderi a fost convenită la nivelul Uniunii, statele membre ar trebui să pună în aplicare în mod strict aceste acorduri atunci când acordă drepturi de utilizare a spectrului de frecvențe radio pe baza planului național de alocare a frecvențelor radio.

(90) Statele membre ar trebui să poată avea în vedere procesul comun de autorizare drept opțiune atunci când emit drepturi de utilizare în cazul în care utilizarea preconizată vizează situații transfrontaliere.

(91) Orice decizie a Comisiei care garantează aplicarea armonizată a prezentei directive ar trebui să se limiteze la principii, abordări și metodologii de reglementare. Pentru a înlătura orice dubiu, aceasta nu ar trebui să prevadă nici un element de detaliu necesar în mod normal pentru a reflecta caracteristicile naționale și nu ar trebui să interzică abordări alternative de la care se poate aștepta, în mod rezonabil, să aibă același efect. O astfel de decizie ar trebui să fie proporțională și nu ar trebui să aibă niciun efect asupra deciziilor luate de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente care nu constituie obstacole pe piața internă.

(92) Uniunea și statele membre și-au luat, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, o serie de angajamente în ceea ce privește standardele și cadrul de reglementare pentru servicii și rețele de telecomunicații.

(93) Ar trebui ca standardizarea să rămână, în principal, un proces condus de piață. Cu toate acestea, pot continua să existe situații în care este oportun să se impună respectarea standardelor determinate la nivelul Uniunii, în vederea îmbunătățirii interoperabilității, a libertății de alegere pentru utilizatori și a încurajării interconectivității pe piața internă. La nivel național, statele membre trebuie să respecte Directiva (UE) 2015/1535. Procedurile de standardizare în temeiul prezentei directive nu aduc atingere Directivelor 2014/30/UE (29) și 2014/35/UE (30) ale Parlamentului European și ale Consiliului și Directivei 2014/53/UE.

(94) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau/și de servicii de comunicații electronice destinate publicului ar trebui să aibă obligația de a lua măsuri pentru a garanta securitatea propriilor rețele și, respectiv, servicii, precum și pentru a preveni sau reduce la minim impactul incidentelor de securitate. Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, măsurile respective ar trebui să asigure un nivel de securitate al rețelelor și serviciilor corespunzător riscurilor prezentate. Măsurile de securitate ar trebui să ia în considerare, ca o condiție minimă, toate aspectele relevante ale următoarelor elemente: în ceea ce privește securitatea rețelelor și a infrastructurii: securitatea fizică și a mediului, securitatea aprovizionării, controlul accesului la rețele și integritatea rețelelor; în ceea ce privește gestionarea incidentelor de securitate: proceduri de gestionare a incidentelor de securitate, capacitatea de detectare a incidentelor de securitate, raportarea și notificarea incidentelor de securitate; în ceea ce privește gestionarea continuității activității: o strategie de continuitate a activității și planuri de urgență, capacități de redresare în caz de dezastru; și, în ceea ce privește monitorizarea, auditarea și testarea: politici de monitorizare și înregistrare, planuri de urgență de exercițiu, testarea rețelelor și a sistemelor informatice, evaluări de securitate și monitorizarea conformității și conformitatea cu standardele internaționale.

(95) Având în vedere importanța tot mai mare a serviciilor de comunicații interpersonale care nu sunt bazate pe numere, este necesar să se asigure faptul că acestea fac, de asemenea, obiectul unor cerințe corespunzătoare în materie de securitate, în conformitate cu natura lor specifică și cu importanța lor economică. Furnizorii unor astfel de servicii ar trebui, prin urmare, să asigure și un nivel de securitate adecvat riscului prezentat. Având în vedere faptul că furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere nu exercită în mod normal un control efectiv asupra transmiterii semnalelor în rețea, gradul de risc aferent unor astfel de servicii poate fi considerat în unele privințe mai redus decât în cazul serviciilor tradiționale de comunicații electronice. Prin urmare, atunci când este justificat pe baza evaluării efective a riscurilor legate de securitate implicate, măsurile luate de furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ar trebui să fie mai puțin stricte. Aceeași abordare ar trebui să se aplice, mutatis mutandis, serviciilor de comunicații interpersonale care utilizează numere și care nu exercită un control efectiv asupra transmiterii semnalului.

(96) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului ar trebui să informeze utilizatorii cu privire la amenințările de securitate specifice și semnificative și cu privire la măsurile pe care le pot lua pentru a-și proteja securitatea comunicațiilor, de exemplu prin folosirea unor anumite tipuri de software sau de tehnologii de criptare. Cerința de a informa utilizatorii cu privire la astfel de amenințări nu ar trebui să îl scutească pe un furnizor de servicii de obligația de a lua, pe cheltuiala proprie, măsuri adecvate și imediate pentru a remedia orice amenințare de securitate și pentru a restabili nivelul normal de securitate al serviciului. O astfel de informare a utilizatorului cu privire la amenințările de securitate ar trebui să fie gratuită.

(97) Pentru a asigura securitatea rețelelor și a serviciilor și fără a aduce atingere competențelor statelor membre de a asigura protecția intereselor lor esențiale în materie de securitate și siguranța publică și pentru a permite investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor, ar trebui promovată de exemplu utilizarea criptării, cap la cap dacă este cazul, și, dacă este necesar, criptarea ar trebui să fie obligatorie în conformitate cu principiile securității și protejării vieții private în mod implicit și din faza de proiectare.

(98) Autoritățile competente ar trebui să se asigure că integritatea și disponibilitatea rețelelor publice de comunicații electronice sunt menținute. Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor („ENISA”) ar trebui să contribuie la sporirea nivelului de securitate a comunicațiilor electronice, printre altele prin furnizarea de expertiză și consiliere, precum și prin promovarea schimbului de bune practici. Autoritățile competente ar trebui să dispună de mijloacele necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor care le revin, inclusiv de competențe de a solicita informațiile necesare pentru a evalua nivelul de securitate al rețelelor sau al serviciilor. De asemenea, acestea ar trebui să aibă competența de a solicita date complete și fiabile privind incidentele de securitate efective care au avut un impact semnificativ asupra funcționării rețelelor sau a furnizării serviciilor. Acestea ar trebui, dacă este necesar, să fie asistate de echipele de intervenție în caz de incidente de securitate informatică („CSIRT”-uri), instituite în temeiul Directivei (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului (31). În special, CSIRT-urilor li se poate solicita să furnizeze autorităților competente informații cu privire la riscurile și incidentele de securitate care afectează rețelele publice de comunicații electronice și serviciile de comunicații electronice destinate publicului și să recomande modalități de soluționare a acestora.

(99) În cazul în care furnizarea de comunicații electronice se bazează pe resurse publice a căror utilizare este supusă autorizării specifice, statele membre ar trebui să poată acorda autorității competente pentru emiterea respectivei autorizări dreptul de a impune o taxă în scopul de a asigura utilizarea optimă a resurselor respective, în conformitate cu procedurile prevăzute în prezenta directivă. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, statele membre nu pot impune alte tarife sau taxe în legătură cu furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice decât cele prevăzute în prezenta directivă. În această privință, statele membre ar trebui să aibă o abordare uniformă în stabilirea respectivelor tarife sau taxe pentru a nu impune furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice o sarcină financiară nejustificată conexă procedurii de autorizare generală sau drepturilor de utilizare.

(100) Pentru a se asigura o utilizare optimă a resurselor, taxele ar trebui să reflecte situația economică și tehnică a pieței în cauză, precum și orice alt factor semnificativ care determină valoarea acestora. În același timp, taxele ar trebui să fie stabilite într-un mod care să asigure asignarea și utilizarea eficiente ale spectrului de frecvențe radio. Prezenta directivă nu aduce atingere scopului în care se folosesc taxele pentru drepturile de utilizare și drepturile de a instala infrastructură. De exemplu, taxele respective ar trebui să poată fi folosite pentru finanțarea activităților autorităților naționale de reglementare și ale altor autorități competente care nu pot fi acoperite din taxe administrative. Atunci când, în cadrul procedurilor de selecție concurențiale sau comparative, taxele pentru dreptul de utilizare a spectrului de frecvențe radio sunt alcătuite în întregime sau parțial dintr-o sumă unică, modalitățile de plată ar trebui să garanteze că aceste taxe nu duc, în practică, la selecția pe baza unor criterii care nu au legătură cu obiectivul unei utilizări optime a spectrului de frecvențe radio. Comisia ar trebui să poată publica în mod periodic studii comparative și alte orientări, după caz, referitoare la cele mai bune practici pentru asignarea spectrului de frecvențe radio, pentru alocarea resurselor de numerotație sau pentru acordarea drepturilor de trecere.

(101) Taxele impuse întreprinderilor pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio pot influența deciziile de a solicita sau nu astfel de drepturi și de a utiliza sau nu resursele spectrului de frecvențe radio. În vederea asigurării utilizării optime a spectrului de frecvențe radio, statele membre ar trebui, prin urmare, să stabilească prețuri rezervate într-un mod care să ducă la asignarea eficace a drepturilor respective, indiferent de tipul de procedură de selecție utilizat. Statele membre ar putea să ia în considerare și eventualele costuri legate de îndeplinirea condițiilor de autorizare impuse pentru a promova obiective de politică. În acest sens, ar trebui avută în vedere și situația concurențială de pe piața în cauză, inclusiv posibilele utilizări alternative ale resurselor.

(102) Utilizarea optimă a resurselor spectrului de frecvențe radio depinde de disponibilitatea unor rețele și a unor facilități asociate adecvate. În această privință, statele membre ar trebui să urmărească să se asigure că, în cazul în care autoritățile naționale de reglementare sau autoritățile competente aplică taxe pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio și pentru drepturile de instalare a infrastructurii, acestea iau în considerare necesitatea de a facilita dezvoltarea continuă a infrastructurii în vederea realizării celei mai eficiente utilizări a resurselor. Statele membre ar trebui să garanteze aplicarea, într-o măsură optimă, a unor modalități de plată a taxelor pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio corelate cu disponibilitatea efectivă a resursei, într-un mod care să sprijine investițiile necesare în vederea promovării dezvoltării facilităților asociate și a furnizării de servicii asociate. Modalitățile de plată ar trebui determinate în mod obiectiv, transparent, proporțional și nediscriminatoriu înainte de începerea procedurilor de acordare a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe.

(103) Pentru atribuirea drepturilor de a instala infrastructuri ar trebui să se asigure existența unor proceduri rapide, nediscriminatorii și transparente, pentru a garanta condițiile de concurență loială și efectivă. Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor din dreptul intern care reglementează exproprierea sau utilizarea proprietății, exercitarea normală a drepturilor de proprietate, utilizarea normală a domeniului public, și nici principiului neutralității în raport cu regimul proprietății din statele membre.

(104) Licențele eliberate furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice care le permit să aibă acces la proprietatea publică sau privată sunt factori esențiali pentru crearea rețelelor de comunicații electronice sau a noilor elemente de rețea. Complexitatea inutilă și întârzierile în procedurile de acordare a drepturilor de trecere pot reprezenta, prin urmare, obstacole importante în calea dezvoltării concurenței. În consecință, ar trebui simplificat modul de achiziționare a drepturilor de trecere de către întreprinderile autorizate. Autoritățile competente ar trebui să coordoneze achiziționarea drepturilor de trecere, punând la dispoziție informații relevante pe paginile lor de internet.

(105) Este necesară consolidarea competențelor statelor membre cu privire la titularii de drepturi de trecere, pentru a garanta intrarea sau implementarea unei noi rețele într-un mod echitabil, eficient, responsabil din punctul de vedere al mediului și independent de orice obligație impusă unei întreprinderi desemnate ca având o putere semnificativă pe piață de a acorda acces la rețeaua sa de comunicații electronice. Îmbunătățirea modului de utilizare în comun a infrastructurilor poate reduce costurile de mediu pentru instalarea infrastructurii de comunicații electronice, poate contribui la sănătatea publică și la securitatea publică și poate viza îndeplinirea obiectivelor în materie de planificare în mediul urban și rural. Autoritățile competente ar trebui să fie împuternicite să solicite întreprinderilor care au beneficiat de drepturi de instalare a infrastructurii pe, peste sau sub o proprietate publică sau privată să permită utilizarea în comun a infrastructurii sau a proprietății în cauză, inclusiv prin colocare fizică, după o perioadă corespunzătoare de consultare publică, în care toate părțile interesate ar trebui să aibă posibilitatea de a-și exprima opiniile, în domeniile specifice în care astfel de motiv e de interes general impun respectiva utilizare în comun. Aceasta poate fi situația, de exemplu, în cazul în care subsolul este foarte congestionat sau în care trebuie să se treacă de o barieră naturală. Autoritățile competente ar trebui, în special, să poată impune utilizarea în comun a elementelor de rețea și a facilităților asociate, precum conducte, tuburi, piloni, nișe, cabinete, antene, turnuri și alte construcții de susținere, clădiri sau intrări în clădiri, și o mai bună coordonare a lucrărilor civile din motive de mediu sau din alte motive de politică publică. În schimb, ar trebui ca autoritățile naționale de reglementare să fie cele care definesc normele de repartizare a costurilor de utilizare în comun a infrastructurii sau a proprietății astfel încât întreprinderilor în cauză să li se asigure o recompensă corespunzătoare pentru riscul asumat. Având în vedere obligațiile instituite prin Directiva 2014/61/UE, autoritățile competente, în special cele locale, ar trebui să stabilească și proceduri de coordonare adecvate, în cooperare cu autoritățile naționale de reglementare, cu privire la lucrările publice și la alte infrastructuri sau proprietăți publice corespunzătoare, care ar trebui să poată include proceduri care garantează faptul că părțile interesate dispun de informații privind infrastructurile sau proprietățile publice adecvate, precum și privind lucrările publice în curs de derulare și cele planificate, că sunt informate prompt cu privire la aceste lucrări și că utilizarea în comun este astfel facilitată la maximum.

(106) Atunci când operatorii de comunicații mobile sunt obligați să utilizeze în comun turnuri sau piloni, din motive de protecție a mediului, o astfel de utilizare în comun obligatorie ar putea conduce la reducerea nivelurilor maxime ale puterii de transmisie permise pentru fiecare operator din motive de sănătate publică și, prin urmare, ar putea obliga operatorii să instaleze mai multe puncte de transmisie pentru a asigura acoperirea națională. Autoritățile competente ar trebui să încerce să reconcilieze aspectele în cauză legate de mediu și de sănătatea publică, ținând seama în mod corespunzător de abordarea precaută prevăzută în Recomandarea nr. 1999/519/CE a Consiliului (32).

(107) Spectrul de frecvențe radio este o resursă publică limitată cu o valoare publică și de piață importantă. Spectrul de frecvențe radio este un element esențial pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice radio și, în măsura în care acesta se referă la astfel de rețele și servicii, ar trebui, prin urmare, să fie alocat și asignat în mod eficient de către autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente conform unor obiective și principii armonizate care să le reglementeze acțiunile, precum și conform unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, ținând seama de interesele democratice, sociale, lingvistice și culturale legate de utilizarea spectrului de frecvențe radio. Decizia nr. 676/2002/CE stabilește un cadru pentru armonizarea spectrului de frecvențe radio.

(108) Activitățile privind politica în domeniul spectrului de frecvențe radio din Uniune ar trebui să nu aducă atingere măsurilor luate la nivelul Uniunii sau la nivel național, în conformitate cu dreptul Uniunii, în scopul îndeplinirii unor obiective de interes general, în special în ceea ce privește rețelele publice guvernamentale și de apărare, reglementarea conținutului și politica audiovizuală și de media și dreptul statelor membre de a-și organiza și utiliza spectrul de frecvențe radio în vederea asigurării ordinii publice, a siguranței publice și a apărării.

(109) Asigurarea unei conectivități extinse în fiecare stat membru este esențială pentru dezvoltarea economică și socială, pentru participarea la viața publică, precum și pentru coeziunea socială și teritorială. Întrucât conectivitatea și utilizarea comunicațiilor electronice devin un element integrant al societății și al bunăstării europene, statele membre ar trebui să se străduiască să asigure o acoperire pe suport radio de bandă largă la nivelul întregii Uniuni. Acoperirea ar trebui realizată prin impunerea de către statele membre a unor cerințe corespunzătoare în materie de acoperire, care ar trebui să fie adaptate fiecărei zone deservite și limitate la sarcini proporționale pentru a nu împiedica instalarea de către furnizorii de servicii. Dat fiind rolul major pe care sisteme precum rețelele locale cu acces pe suport radio (RLAN-urile) îl joacă în oferirea în interior de bandă largă pe suport radio de mare viteză, ar trebui luate măsuri care să urmărească garantarea eliberării de suficiente benzi de frecvență radio, care reprezintă active deosebit de valoroase pentru o instalare eficientă din punctul de vedere al costurilor a unor rețele pe suport radio cu acoperire universală, în special în interior. Mai mult, ar trebui ca prin măsuri uniforme și coordonate pentru realizarea acoperirii terestre pe suport radio de înaltă calitate în întreaga Uniune, bazate pe cele mai bune practici naționale în ceea ce privește obligațiile impuse operatorilor prin licență, să se urmărească îndeplinirea obiectivului politicii de gestionare a spectrului de frecvențe radio, potrivit căruia toți cetățenii Uniunii ar trebui să aibă acces, atât în interior, cât și în exterior, până în 2020, la cele mai mari viteze de bandă largă, de cel puțin 30 Mbps, precum și realizarea viziunii ambițioase a unei societăți gigabit în Uniune. Astfel de măsuri vor promova serviciile digitale inovatoare și vor asigura beneficii socioeconomice pe termen lung. Acoperirea omogenă a teritoriului, precum și conectivitatea între statele membre ar trebui să fie maximizate și fiabile, în vederea promovării serviciilor și aplicațiilor naționale și transfrontaliere, cum ar fi automobilele conectate și e-sănătatea.

(110) Necesitatea de a garanta că cetățenii nu sunt expuși la câmpuri electromagnetice la un nivel nociv pentru sănătatea publică este imperativă. Statele membre ar trebui urmărească coerența la nivelul întregii Uniuni pentru abordarea acestei chestiuni, ținând seama în mod special de abordarea precaută prevăzută în Recomandarea 1999/519/CE, pentru a realiza progrese către garantarea unor condiții de instalare mai uniforme. Statele membre ar trebui să aplice procedura prevăzută în Directiva (UE) 2015/1535, dacă este cazul, și în vederea asigurării transparenței pentru părțile interesate și pentru a permite celorlalte state membre și Comisiei să reacționeze.

(111) Armonizarea și coordonarea spectrului de frecvențe radio și reglementarea echipamentelor susținute de standardizare sunt complementare și trebuie să fie coordonate îndeaproape pentru a-și îndeplini în mod eficace obiectivele comune, cu sprijinul RSPG. Coordonarea dintre conținutul și calendarul mandatelor acordate CEPT în temeiul Deciziei nr. 676/2002/CE și cererile de standardizare adresate organismelor de standardizare, cum ar fi Institutul European de Standardizare în Telecomunicații, inclusiv în ceea ce privește parametrii echipamentelor de radiorecepție, ar trebui să faciliteze introducerea unor sisteme viitoare, să sprijine oportunitățile de utilizare în comun a spectrului de frecvențe radio și să asigure gestionarea eficientă a spectrului de frecvențe radio.

(112) Cererea de spectru de frecvențe radio armonizat nu este uniformă în întreaga Uniune. Atunci când nu există cerere pentru o bandă armonizată, în întregimea sa sau în parte, la nivel regional sau național, statele membre ar putea, în mod excepțional, să permită o utilizare alternativă a benzii, de exemplu pentru a acoperi lipsa de ofertă de pe piață pentru anumite utilizări, atât timp cât persistă această lipsă a cererii și cu condiția ca utilizarea alternativă să nu afecteze utilizarea armonizată a benzii de către alte state membre și să înceteze atunci când apare cererea de utilizare armonizată.

(113) Flexibilitatea în ceea ce privește gestionarea spectrului de frecvențe radio și accesul la spectrul de frecvențe radio a fost instituită prin autorizații neutre din punctul de vedere al tehnologiei și al serviciului, pentru a permite utilizatorilor benzilor de frecvență radio să aleagă cele mai bune tehnologii și servicii aplicabile în benzi de frecvență declarate disponibile pentru serviciile de comunicații electronice în planurile naționale relevante de alocare a frecvențelor în conformitate cu dreptul Uniunii („principiul neutralității tehnologice și principiul neutralității serviciului”). Stabilirea pe cale administrativă a tehnologiilor și serviciilor ar trebui să se aplice numai atunci când sunt în joc obiective de interes general și ar trebui să fie justificată în mod clar și să facă obiectul unei revizuiri periodice.

(114) Restricțiile principiului neutralității tehnologice ar trebui să fie corespunzătoare și justificate de necesitatea de a se evita interferențele prejudiciabile, de exemplu prin impunerea măștilor de emisie și a nivelurilor de putere, de a se asigura protecția sănătății publice prin limitarea expunerii publicului la câmpurile electromagnetice, de a se asigura funcționarea corespunzătoare a serviciilor prin furnizarea unui nivel adecvat al calității tehnice a serviciului, fără a se exclude în mod obligatoriu posibilitatea furnizării mai multor servicii în aceeași bandă de frecvență radio, de a se garanta o utilizare în comun adecvată a spectrului de frecvențe radio, în special în cazul în care utilizarea acestuia face obiectul numai al unor autorizații generale, de a se garanta utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe radio sau de a se îndeplini un obiectiv de interes general în conformitate cu dreptul Uniunii.

(115) De asemenea, utilizatorii spectrului de frecvențe radio ar trebui să poată alege în mod liber serviciile pe care doresc să le ofere prin intermediul spectrului de frecvențe radio. Pe de altă parte, măsurile care presupun furnizarea unui serviciu specific pentru îndeplinirea obiectivelor de interes general definite în mod clar, cum ar fi siguranța vieții, necesitatea promovării coeziunii sociale, regionale și teritoriale sau evitarea utilizării ineficiente a spectrului de frecvențe radio, ar putea fi permise în cazul în care acestea sunt necesare și proporționale. De asemenea, aceste obiective ar trebui să cuprindă promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului în mass-media, astfel cum sunt definite de statele membre în conformitate cu dreptul Uniunii. Cu excepția cazurilor în care sunt necesare pentru protecția siguranței vieții sau, în mod excepțional, pentru îndeplinirea altor obiective de interes general, astfel cum au fost definite de statele membre în conformitate cu dreptul Uniunii, excepțiile nu ar trebui să genereze o utilizare exclusivă în cazul anumitor servicii, ci mai curând să le acorde prioritate astfel încât alte servicii sau tehnologii să poată coexista în aceeași bandă de frecvență radio, în măsura în care acest lucru este posibil. Definirea domeniului de aplicare și a naturii oricărei excepții privind promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului în mass-media este de competența statelor membre.

(116) Întrucât alocarea spectrului de frecvențe radio pentru tehnologii sau servicii specifice reprezintă o excepție de la principiile neutralității tehnologice și a serviciului și reduce libertatea de alegere a serviciului furnizat sau a tehnologiei folosite, orice propunere pentru o astfel de alocare ar trebui să fie transparentă și să facă obiectul unei consultări publice.

(117) Atunci când statele membre decid, în mod excepțional, să limiteze libertatea de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, statele membre ar trebui să explice motivele unei astfel de limitări.

(118) Spectrul de frecvențe radio ar trebui gestionat într-un mod care să asigure evitarea interferențelor prejudiciabile. Prin urmare, noțiunea de bază de interferențe prejudiciabile ar trebui definită în mod corespunzător pentru a garanta că intervenția de reglementare se limitează la nivelul necesar în vederea prevenirii unor astfel de interferențe, luând în considerare, de asemenea, necesitatea de a se ține seama de metodele avansate de protecție împotriva interferențelor prejudiciabile, în scopul aplicării acestor tehnologii și metode de gestionare a spectrului de frecvențe radio pentru a se evita, în măsura în care acest lucru este posibil, aplicarea principiului „fără interferențe și fără protecție”. Transporturile au o puternică dimensiune transfrontalieră și digitalizarea acestora generează provocări. Vehiculele (precum metrouri, autobuze, autoturisme, camioane, trenuri) devin din ce în ce mai autonome și conectate. Pe piața internă, vehiculele călătoresc mai ușor dincolo de frontierele naționale. Comunicațiile fiabile și evitarea interferențelor prejudiciabile sunt esențiale pentru a se asigura siguranța și buna funcționare a vehiculelor și a sistemelor lor de comunicații la bord.

(119) Odată cu creșterea cererii în materie de spectru de frecvențe radio și cu noile aplicații și tehnologii diversificate care necesită un acces mai flexibil la spectrul de frecvențe radio și o utilizare mai flexibilă a acestuia, statele membre ar trebui să promoveze utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio prin stabilirea celor mai adecvate regimuri de autorizare pentru fiecare scenariu și prin stabilirea unor norme și condiții transparente și adecvate aplicabile acestora. Utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio asigură tot mai mult utilizarea eficace și eficientă a acestuia, permițând mai multor utilizatori independenți sau mai multor dispozitive independente să aibă acces la aceeași bandă de frecvență radio în temeiul unor tipuri diverse de regimuri juridice în scopul de a se pune la dispoziție resurse suplimentare de spectru de frecvențe radio, de a spori eficiența utilizării spectrului de frecvențe radio și de a facilita accesul la spectrul de frecvențe radio pentru noii utilizatori. Utilizarea în comun se poate baza pe autorizații generale sau pe o utilizare scutită de licență care să permită, în condiții specifice de utilizare în comun, ca mai mulți utilizatori să aibă acces la același spectru de frecvențe radio și să îl utilizeze în zone geografice diferite sau la momente diferite. Utilizarea în comun se poate baza, de asemenea, pe drepturi individuale de utilizare în cadrul unor acorduri, cum ar fi accesul comun cu licență, în baza cărora toți utilizatorii (și anume, un utilizator existent și noii utilizatori) convin cu privire la condițiile privind accesul comun, sub supravegherea autorităților competente, astfel încât să se asigure o calitate minimă garantată a transmisiei radio. Atunci când permit utilizarea în comun în temeiul unor regimuri de autorizare diferite, statele membre nu ar trebui să stabilească pentru această utilizare durate foarte divergente în cadrul diferitelor regimuri de autorizare.

(120) Autorizațiile generale pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio pot facilita utilizarea cea mai eficace a spectrului de frecvențe radio și, în unele cazuri, pot stimula inovarea și sunt favorabile concurenței, în timp ce în alte cazuri, drepturile individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio pot constitui cel mai adecvat regim de autorizare în anumite circumstanțe specifice. Drepturile individuale de utilizare ar trebui avute în vedere, de exemplu, atunci când caracteristicile favorabile de propagare ale spectrului de frecvențe radio sau nivelul preconizat de putere a transmisiei presupun că autorizațiile generale nu pot aborda preocupările referitoare la interferență din perspectiva nivelul necesar de calitate a serviciului. Măsuri tehnice precum soluții de îmbunătățire a rezilienței receptorilor ar putea permite utilizarea autorizațiilor generale sau utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio și, eventual, evitarea recurgerii sistematice la principiul „fără protecție și fără interferențe”.

(121) În scopul de a se asigura previzibilitatea și a se menține securitatea juridică și stabilitatea investițiilor, statele membre ar trebui să stabilească, în prealabil, criterii corespunzătoare pentru a stabili dacă titularii de drepturi respectă obiectivul utilizării eficiente a spectrului de frecvențe radio atunci când pun în aplicare condițiile aferente drepturilor individuale de utilizare și autorizările generale. Părțile interesate ar trebui să fie implicate în definirea condițiilor respective și informate în mod transparent cu privire la modul în care se va evalua îndeplinirea obligațiilor care le revin.

(122) Pentru a se evita crearea de obstacole la intrarea pe piață, și anume prin tezaurizare anticoncurențială, asigurarea de către statele membre a respectării condițiilor aferente drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio ar trebui să fie efectivă, iar toate autoritățile competente ar trebui să participe, după caz. Condițiile de asigurare a respectării ar trebui să includă aplicarea clauzei „ori utilizezi, ori pierzi dreptul de utilizare” („use it or lose it”). Pentru a se asigura securitatea juridică în ceea ce privește eventuala expunere la sancțiuni din cauza neutilizării spectrului de frecvențe radio ar trebui să se stabilească în prealabil pragurile de utilizare, inclusiv în ceea ce privește timpul, cantitatea sau identitatea spectrului de frecvențe radio. Comercializarea și concesionarea prin leasing a spectrului de frecvențe radio ar trebui să asigure utilizarea eficace de către titularul inițial al dreptului.

(123) Atunci când stabilesc condiții armonizate pentru o bandă de frecvență radio în temeiul Deciziei nr. 676/2002/CE, autoritățile competente trebuie să decidă cu privire la regimul de autorizare cel mai adecvat care să se aplice în cazul benzii respective sau al unei părți a acesteia. Atunci când se preconizează că toate statele membre se vor confrunta cu probleme similare pentru care soluții divergente ar putea fragmenta piața internă a echipamentelor și ar întârzia, astfel, implementarea sistemelor 5G, ar putea fi necesară recomandarea de către Comisie, ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de avizul RSPG, a unor soluții comune, recunoscând toate măsurile de armonizare tehnică în vigoare. Aceasta ar putea oferi statelor membre un set comun de instrumente pe care l-ar putea avea în vedere la stabilirea unor regimuri uniforme adecvate de autorizare care să se aplice în cazul unei benzi, sau al unei părți a unei benzi, în funcție de factori precum densitatea populației, caracteristicile de propagare ale benzilor, diferența dintre utilizarea urbană și cea rurală, eventuala nevoie de a proteja serviciile existente ori implicațiile rezultate pentru economiile de scară în sectoarele de producție.

(124) Utilizarea în comun a infrastructurii de rețea și, în unele cazuri, utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio pot să permită o utilizare mai eficace și mai eficientă a spectrului de frecvențe radio și să asigure instalarea rapidă a rețelelor, în special în zonele cu o densitate mai mică a populației. Atunci când stabilesc condițiile care trebuie să însoțească drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio, autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să ia în considerare posibilitatea de a autoriza forme de utilizare în comun sau de coordonare între întreprinderi pentru a se asigura utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio sau respectarea obligațiilor în materie de acoperire, în conformitate cu principiile dreptului concurenței.

(125) Cerința privind respectarea principiilor neutralității tehnologice și a serviciului în cadrul procesului de acordare a drepturilor de utilizare, împreună cu posibilitatea de transferare a drepturilor între întreprinderi stau la baza libertății și a mijloacelor de a furniza publicului servicii de comunicații electronice, facilitând astfel, de asemenea, îndeplinirea obiectivelor de interes general. Prezenta directivă nu aduce atingere cazurilor în care spectrul de frecvențe radio este asignat direct furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice sau entităților care utilizează aceste rețele sau servicii. Aceste entități pot fi furnizori de programe de televiziune sau radio. Responsabilitatea respectării condițiilor aferente dreptului de a utiliza spectrul de frecvențe radio și a condițiilor relevante aferente autorizării generale ar trebui, în orice caz, să revină întreprinderii căreia i-a fost acordat dreptul de a utiliza spectrul de frecvențe radio. Anumite obligații impuse radiodifuzorilor pentru furnizarea de servicii media audiovizuale pot necesita utilizarea unor criterii și proceduri specifice de acordare a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio în vederea îndeplinirii unui obiectiv de interes general specific stabilit de statele membre în conformitate cu dreptul Uniunii. Cu toate acestea, procedura de acordare a unui astfel de drept ar trebui, în orice caz, să fie obiectivă, transparentă, nediscriminatorie și proporțională.

(126) În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, orice restricție națională a drepturilor garantate prin articolul 56 din TFUE ar trebui să fie justificată în mod obiectiv, să fie proporțională și să nu depășească ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor sale. De asemenea, drepturile de utilizare a frecvențelor radio acordate fără a se recurge la o procedură deschisă ar trebui să nu fie folosite în alte scopuri decât obiectivul de interes general pentru care au fost acordate. Într-un astfel de caz, părților interesate ar trebui să li se dea posibilitatea de a prezenta observații într-un termen rezonabil. În cadrul procedurii de solicitare a acordării drepturilor, statele membre ar trebui să verifice dacă solicitantul poate respecta condițiile care vor fi aferente unor astfel de drepturi. Aceste condiții ar trebui să se reflecte în criterii de eligibilitate stabilite în termeni obiectivi, transparenți, proporționali și nediscriminatorii înainte de a lansa orice procedură de selecție concurențială. În scopul aplicării acestor criterii, solicitantului i se poate cere să prezinte informațiile necesare pentru a-și demonstra capacitatea de a respecta aceste condiții. În cazul în care aceste informații nu sunt furnizate, cererea de acordare a dreptului de a utiliza spectrul de frecvențe radio poate fi respinsă.

(127) Înainte de acordarea dreptului, statele membre ar trebui să impună doar verificarea elementelor care pot fi demonstrate în mod rezonabil de către un solicitant care acționează cu o diligență obișnuită, ținând seama în mod corespunzător de valoarea publică și de piață importantă a spectrului de frecvențe radio, care constituie o resursă publică limitată. Acest fapt nu aduce atingere posibilității de verificare ulterioară a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, de exemplu, prin intermediul unor obiective de etapă, în cazul în care criteriile nu ar fi putut fi îndeplinite în mod rezonabil inițial. Pentru a se menține o utilizare eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio, statele membre nu ar trebui să acorde drepturi în cazul în care analizele pe care le-au efectuat evidențiază incapacitatea solicitanților de a se conforma condițiilor, fără a aduce atingere posibilității de a facilita utilizarea experimentală pe o perioadă limitată. O durată suficient de lungă a autorizațiilor pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio ar trebui să sporească previzibilitatea în materie de investiții pentru a contribui la accelerarea implementării rețelei și la îmbunătățirea serviciilor, precum și stabilitatea pentru a sprijini comercializarea și concesionarea în leasing a spectrului de frecvențe radio. Cu excepția cazului în care utilizarea spectrului de frecvențe radio este autorizată pe durată nelimitată, durata respectivă ar trebui, în egală măsură, să țină seama de obiectivele urmărite și să fie suficientă pentru a facilita recuperarea investițiilor efectuate. În timp ce o durată mai lungă poate asigura previzibilitatea investițiilor, măsurile menite să garanteze utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio, cum ar fi competența autorității competente de a modifica sau de a retrage dreptul în cazul nerespectării condițiilor aferente drepturilor de utilizare, sau facilitarea comercializării și a cedării în leasing a spectrului de frecvențe radio vor servi la prevenirea acumulării necorespunzătoare a spectrului de frecvențe radio și la sprijinirea unei flexibilități sporite în ceea ce privește distribuirea resurselor spectrului de frecvențe radio. Recurgerea în mai mare măsură la taxe anualizate este, de asemenea, un mijloc de a asigura o evaluare continuă a utilizării spectrului de frecvențe radio de către titularul dreptului.

(128) Având în vedere importanța inovării tehnice, statele membre ar trebui să poată asigura drepturi de utilizare a spectrului de frecvențe radio în scopuri experimentale, sub rezerva unor restricții și condiții specifice justificate în mod strict de natura experimentală a drepturilor respective.

(129) Atunci când decid cu privire la reînnoirea drepturilor deja acordate de utilizare a spectrului de frecvențe radio armonizat, autoritățile competente ar trebui să țină seama de măsura în care reînnoirea acestora ar contribui la atingerea obiectivelor cadrului de reglementare și altor obiective în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului intern. Orice astfel de decizie ar trebui să facă obiectul unei proceduri deschise, nediscriminatorii și transparente și să se bazeze pe o evaluare a modului în care au fost îndeplinite condițiile aferente drepturilor respective. Atunci când evaluează necesitatea reînnoirii drepturilor de utilizare, statele membre ar trebui să evalueze impactul asupra concurenței al reînnoirii drepturilor acordate în raport cu promovarea unei utilizări mai eficiente sau a unor noi utilizări inovatoare care s-ar putea obține dacă banda ar fi deschisă unor noi utilizatori. Autoritățile competente ar trebui să poată lua o decizie în această privință permițând doar o durată limitată pentru reînnoire, pentru a se evita perturbarea gravă a utilizării existente. În timp ce deciziile privind reînnoirea sau nu a drepturilor acordate înainte ca prezenta directivă să se poată aplica ar trebui să respecte toate normele deja aplicabile, statele membre ar trebui să se asigure și că respectivele decizii nu aduc atingere obiectivelor prezentei directive.

(130) Atunci când reînnoiesc drepturi existente de utilizare a spectrului de frecvențe radio armonizat, statele membre ar trebui, odată cu evaluarea nevoii de a reînnoi dreptul, să revizuiască taxele aferente acestuia în vederea asigurării faptului că taxele respective continuă să promoveze utilizarea optimă, ținând seama, printre altele, de dezvoltarea pieței și de evoluția tehnologică. Din motive de securitate juridică, este oportun ca orice modificare a taxelor existente să se bazeze pe aceleași principii ca și cele aplicabile în cazul acordării unor noi drepturi de utilizare.

(131) Gestionarea eficace a spectrului de frecvențe radio poate fi asigurată prin facilitarea utilizării eficiente continue a spectrului de frecvențe radio care a fost deja asignat. În vederea asigurării securității juridice pentru titularii de drepturi, posibilitatea de reînnoire a drepturilor de utilizare ar trebui luată în considerare într-un interval de timp adecvat înainte de expirarea drepturilor respective, de exemplu, cu cel puțin doi ani înainte de expirarea drepturilor, atunci când acestea au fost acordate pe o perioadă de 15 ani sau mai mare, cu excepția cazurilor în care, la momentul acordării drepturilor, posibilitatea reînnoirii a fost exclusă în mod explicit. În interesul gestionării continue a resurselor, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să efectueze o astfel de analiză din proprie inițiativă, precum și ca răspuns la o solicitare din partea cesionarului. Reînnoirea dreptului de utilizare nu ar trebui să fie acordată împotriva voinței cesionarului.

(132) Transferul drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio poate fi un mijloc eficace de sporire a utilizării eficiente a spectrului de frecvențe. În vederea asigurării flexibilității și a eficienței și pentru a permite ca valoarea spectrului de frecvențe radio să fie stabilită de piață, statele membre ar trebui să permită în mod implicit utilizatorilor spectrului de frecvențe radio să transfere sau să cedeze prin leasing terților drepturile lor de utilizare a spectrului de frecvențe, în urma unei proceduri simple și sub rezerva condițiilor aferente drepturilor respective și a normelor în materie de concurență, sub supravegherea autorităților naționale de reglementare responsabile. Pentru a facilita astfel de transferuri sau de leasinguri, cu condiția respectării măsurilor tehnice de punere în aplicare adoptate în temeiul Deciziei nr. 676/2002/CE, statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere reanalizarea cererilor de împărțire sau divizare a drepturilor în materie de spectru de frecvențe radio și a condițiilor de utilizare.

(133) Măsurile luate în mod specific pentru a promova concurența atunci când se acordă sau se reînnoiesc drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio ar trebui să fie decise de către autoritățile naționale de reglementare și de către alte autorități competente, care au cunoștințele economice, tehnice și despre piață necesare. Condițiile de asignare a spectrului de frecvențe radio pot influența situația concurențială pe piețele comunicațiilor electronice și condițiile de intrare pe piață. Accesul limitat la spectrul de frecvențe radio, în special atunci când resursele în materie de spectru de frecvențe radio sunt limitate, poate să creeze un obstacol la intrarea pe piață sau să împiedice investițiile, implementarea rețelelor, furnizarea de noi servicii sau aplicații, inovarea și concurența. Noile drepturi de utilizare, inclusiv cele dobândite prin transfer sau leasing, și introducerea unor noi criterii flexibile pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio pot influența, de asemenea, concurența existentă. În cazul în care sunt aplicate în mod nejustificat, anumite condiții utilizate pentru a promova concurența pot avea alte efecte; de exemplu, plafoanele și rezervările spectrului de frecvențe radio pot crea o penurie artificială, obligațiile în materie de acces la nivel angro pot restrânge în mod nejustificat modele de afaceri în absența puterii de piață și limitele privind transferurile pot împiedica dezvoltarea piețelor secundare. Prin urmare, pentru impunerea unor astfel de condiții este necesar un test în materie de concurență uniform și obiectiv și acest test ar trebui aplicat în mod uniform. Utilizarea unor astfel de măsuri ar trebui, prin urmare, să se bazeze pe o evaluare aprofundată și obiectivă, de către autoritățile naționale de reglementare și de către alte autorități competente, a pieței și a condițiilor concurențiale de pe piață. Autoritățile naționale competente ar trebui, cu toate acestea, să asigure întotdeauna utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și să evite denaturarea concurenței prin tezaurizare anticoncurențială.

(134) Pe baza avizelor RSPG, adoptarea unui termen comun până la care să se autorizeze utilizarea unei benzi de frecvență radio care a fost armonizată în temeiul Deciziei 676/2002/CE poate fi necesară în scopul evitării interferențelor transfrontaliere și utilă în vederea asigurării valorificării la maximum a beneficiilor aferente măsurilor conexe de armonizare tehnică pentru piețele de echipamente și pentru instalarea rețelelor și serviciilor de foarte mare capacitate. Autorizarea utilizării unei benzi de frecvență radio implică asignarea spectrului de frecvențe radio în temeiul unui regim de autorizare generală sau al drepturilor individuale de utilizare pentru a permite utilizarea spectrului de frecvențe radio de îndată ce se finalizează procesul de asignare. Asignarea benzilor de frecvență radio ar putea necesita eliberarea unei benzi ocupate de alți utilizatori și despăgubirea acestora. Cu toate acestea, implementarea unui termen comun pentru autorizarea utilizării unor benzi armonizate pentru serviciile de comunicații electronice, inclusiv pentru 5G, ar putea fi afectată într-un anumit stat membru de probleme legate de chestiuni nerezolvate privind coordonarea transfrontalieră dintre statele membre sau cu țări terțe, de complexitatea asigurării migrării tehnice a utilizatorilor existenți ai unei benzi, de o restricție de utilizare a benzii bazată pe un obiectiv de interes general, de garantarea securității și apărării naționale sau de forța majoră. În orice caz, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a reduce la minimum întârzierile în ceea ce privește acoperirea geografică, calendarul și porțiunea de spectru de frecvențe radio. Mai mult, dacă în lumina evaluării circumstanțelor relevante consideră că este oportun, statele membre ar trebui să poată solicita Uniunii să ofere sprijin juridic, politic și tehnic pentru rezolvarea problemelor de coordonare a spectrului de frecvențe radio cu țări învecinate Uniunii, inclusiv cu țări candidate și în curs de aderare, în așa fel încât statele membre în cauză să își poată respecta obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii.

(135) Pentru a asigura disponibilități coordonate sporite ale spectrului de frecvențe radio până în 2020 în vederea realizării unor rețele fixe și pe suport radio de foarte mare viteză în contextul 5G, benzile de 3,4-3,8 GHz și 24,25-27,5 GHz au fost identificate de către RSPG drept benzi prioritare adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor Planului de acțiune privind 5G până în 2020. De asemenea, au fost identificate și benzile de 40,5-43,5 GHz și benzile de 66-71 GHz pentru studiu suplimentar. Prin urmare, este necesar să se asigure că, până la 31 decembrie 2020, benzile de 3,4-3,8 GHz și benzile de 24,25-27,5 GHz sau părți din acestea sunt disponibile pentru sisteme terestre capabile să furnizeze servicii pe suport radio de bandă largă în condițiile armonizate instituite prin măsurile tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu articolul 4 din Decizia nr. 676/2002/CE, în completarea Deciziei (UE) 2017/899 a Parlamentului European și a Consiliului (33), întrucât aceste benzi au caracteristici specifice în ceea ce privește acoperirea și capacitatea datelor, care permit combinarea corespunzătoare a acestora în scopul îndeplinirii cerințelor 5G. Cu toate acestea, statele membre ar putea fi afectate de interferențe care este probabil să apară din țări terțe care, în conformitate cu reglementările UIT privind radiocomunicațiile, au identificat benzile respective pentru servicii altele decât serviciile de telecomunicațiile mobile internaționale. Acest lucru ar putea afecta obligația respectării unei date comune de punere în aplicare. Este probabil ca utilizarea viitoare a benzii de 26 GHz pentru servicii terestre pe suport radio 5G să vizeze, printre altele, zonele urbane și zonele de hotspoturi suburbane, putându-se întrevedea, totodată, un anumit grad de instalare de-a lungul drumurilor principale și al liniilor de cale ferată în zonele rurale. Aceasta oferă posibilitatea utilizării benzii de 26 GHz pentru alte servicii decât serviciile pe suport radio 5G în afara acestor zone geografice, de exemplu, pentru comunicații specifice întreprinderilor sau pentru utilizare în interior, și astfel, le permite statelor membre să desemneze și să pună la dispoziție această bandă în mod neexclusiv.

(136) În cazul în care cererea de frecvență radio într-o bandă este mai mare decât oferta și, ca urmare a acestui fapt, un stat membru concluzionează că drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio trebuie să fie limitate, ar trebui să se aplice proceduri adecvate și transparente în ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru a se evita orice discriminare și a se optimiza folosirea resurselor limitate. O astfel de limitare ar trebui să fie justificată, proporțională și bazată pe o evaluare aprofundată a condițiilor de piață, acordând importanța cuvenită beneficiilor globale pentru utilizatori și obiectivelor naționale și ale pieței interne. Obiectivele care stau la baza oricărei proceduri de limitare ar trebui să fie stabilite în mod clar în prealabil. Atunci când analizează cea mai adecvată procedură de selecție și în conformitate cu măsurile de coordonare luate la nivelul Uniunii, statele membre ar trebui să consulte în timp util și în mod transparent toate părțile interesate cu privire la justificarea, obiectivele și condițiile procedurii. Statele membre ar trebui să poată utiliza, printre altele, proceduri de selecție concurențiale sau comparative pentru asignarea spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație cu valoare economică excepțională. În administrarea unor astfel de sisteme, autoritățile competente ar trebui să țină seama de obiectivele prezentei directive. Dacă un stat membru constată că drepturi suplimentare pot fi puse la dispoziție într-o bandă, acesta ar trebui să înceapă procesul aferent.

(137) Creșterea masivă a cererii de spectru de frecvențe radio și a cererii utilizatorilor finali de capacitate pe suport radio de bandă largă impune găsirea unor răspunsuri care să permită soluții de acces alternative, complementare și eficiente din punctul de vedere al spectrului de frecvențe, inclusiv sisteme de acces pe suport radio de mică putere cu arie de acoperire restrânsă, cum ar fi RLAN-urile și rețelele de puncte de acces celulare de mică putere și de mici dimensiuni. Astfel de sisteme de acces pe suport radio complementare, în special punctele de acces RLAN disponibile publicului, sporesc accesul utilizatorilor finali la internet și descongestionează traficul mobil pentru operatorii de comunicații mobile. RLAN-urile utilizează spectrul de frecvențe radio armonizat fără a avea nevoie de o autorizație individuală sau de un drept de utilizare a spectrului de frecvențe radio. Majoritatea punctelor de acces RLAN sunt folosite până în prezent de utilizatori privați ca o prelungire locală a conexiunii lor fixe pe suport radio de bandă largă. Utilizatorii finali, în limitele propriului abonament la internet, nu ar trebui împiedicați să partajeze accesul la RLAN-ul lor cu alți utilizatori, pentru a spori numărul de puncte de acces disponibile, mai ales în zonele cu o densitate mare a populației, a maximiza capacitatea de transmisie de date pe suport radio prin reutilizarea spectrului de frecvențe radio și a crea o infrastructură pe suport radio de bandă largă complementară eficientă din punctul de vedere al costurilor accesibilă altor utilizatori finali. Prin urmare, ar trebui, de asemenea, să se elimine restricțiile inutile care împiedică instalarea și interconectarea punctelor de acces RLAN.

(138) Autoritățile publice sau furnizorii de servicii publice care utilizează RLAN-uri în sediile lor pentru personalul, vizitatorii sau clienții lor, de exemplu pentru a facilita accesul la serviciile de e-guvernare sau pentru a pune la dispoziție informații privind transportul public sau gestionarea traficului rutier, ar putea, de asemenea, să acorde acces la astfel de puncte de acces în vederea unei utilizări generale de către cetățeni ca serviciu auxiliar celor pe care le oferă publicului în sediile respective, în măsura permisă de normele în materie de concurență și achiziții publice. În plus, furnizorul unui astfel de acces local la rețelele de comunicații electronice în interiorul sau în jurul unei proprietăți private ori zone publice limitate în condiții necomerciale sau ca serviciu auxiliar unei alte activități care nu depinde de respectivul acces, cum ar fi hotspoturile RLAN puse la dispoziția clienților altor activități comerciale sau publicului larg în zona respectivă, poate fi supus obligației de a se conforma autorizațiilor generale pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio, dar nu ar trebui să facă obiectul niciunor condiții sau cerințe aferente autorizațiilor generale aplicabile furnizorilor de rețele sau servicii publice de comunicații electronice ori obligațiilor privind utilizatorii finali sau interconectarea. Cu toate acestea, un astfel de furnizor ar trebui să aibă în continuare obligația de a respecta normele privind răspunderea prevăzute de Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului (34). Apar noi tehnologii, cum ar fi LiFi-ul, care vor completa capacitățile actuale în materie de spectru de frecvențe radio pe care le oferă RLAN-urile și punctele de acces pe suport radio pentru a include punctele de acces optic bazate pe utilizarea luminii vizibile și a ajunge la rețele locale hibride care permit comunicațiile optice pe suport radio.

(139) Deoarece punctele de acces pe suport radio de mică putere cu arie de acoperire restrânsă, precum femtocelulele, picocelulele, metrocelulele și microcelulele, pot avea dimensiuni foarte mici și utilizează echipamente discrete similare celor ale routerelor RLAN, care nu necesită alte licențe pe lângă cele necesare pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio și având în vedere efectul pozitiv al unor astfel de puncte de acces asupra utilizării spectrului de frecvențe radio și asupra dezvoltării comunicațiilor pe suport radio, ar trebui să se limiteze pe cât posibil orice restricție la instalarea acestora. Prin urmare, pentru a facilita instalarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă și fără a aduce atingere niciunei cerințe aplicabile referitoare la gestionarea spectrului de frecvențe, statele membre nu ar trebui să supună niciunor permise individuale instalarea unor astfel de dispozitive în clădiri care nu sunt protejate oficial ca făcând parte dintr-un sit protejat sau datorită valorii lor arhitecturale sau istorice deosebite. În acest scop, caracteristicile acestora – precum dimensiunea maximă, greutatea maximă și caracteristicile legate de emisie – ar trebui determinate la nivelul Uniunii într-un mod care să fie proporțional pentru instalarea locală și pentru a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății publice, astfel cum se prevede în Recomandarea 1999/519/CE. Pentru operarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă, ar trebui să se aplice articolul 7 din Directiva 2014/53/UE. Aceasta nu aduce atingere drepturilor de proprietate privată prevăzute de dreptul Uniunii sau de dreptul intern. Procedura de examinare a cererilor de permise ar trebui să fie simplificată și să nu aducă atingere niciunui acord comercial, iar eventualele taxe administrative aferente ar trebui să fie limitate la costurile administrative legate de prelucrarea cererii. Procesul de evaluare a unei cereri de permis ar trebui să fie cât mai rapid cu putință și în principiu nu ar trebui să dureze mai mult de patru luni.

(140) Clădirile publice și alte infrastructuri publice sunt vizitate și utilizate zilnic de un număr semnificativ de utilizatori finali, care au nevoie de conectivitate pentru a consuma servicii de e-guvernanță, de e-transport, precum și alte servicii. Alte infrastructuri publice (de exemplu, lămpile de iluminat stradal, semafoarele) reprezintă locuri foarte valoroase pentru instalarea de microcelule, de pildă, datorită densității lor. Fără a aduce atingere posibilității ca autoritățile competente să condiționeze instalarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă de obținerea în prealabil a unor permise individuale, operatorii ar trebui să aibă dreptul de acces la aceste locuri publice pentru a răspunde în mod adecvat cererii. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că astfel de clădiri publice și alte infrastructuri publice sunt puse la dispoziție în condiții rezonabile pentru instalarea de microcelule, cu scopul de a completa Directiva 2014/61/UE și fără a se aduce atingere principiilor prevăzute de prezenta directivă. Directiva 2014/61/UE urmează o abordare funcțională și impune obligații referitoare la accesul la infrastructura fizică numai atunci când aceasta face parte dintr-o rețea și doar în cazul în care este deținută sau utilizată de către un operator de rețea, lăsând astfel multe clădiri deținute sau utilizate de către autoritățile publice în afara domeniului său de aplicare. În schimb, nu este necesară o obligație specifică pentru infrastructurile fizice, cum ar fi conductele sau stâlpii, utilizate pentru sistemele de transport inteligente, care sunt deținute de operatorii de rețea (furnizori de servicii de transport sau furnizori de rețele publice de comunicații electronice) și care găzduiesc părți ale unei rețele, intrând astfel în domeniul de aplicare al Directivei 2014/61/UE.

(141) Dispozițiile prezentei directive în ceea ce privește accesul și interconectarea se aplică rețelelor publice de comunicații electronice. Furnizorilor de rețele de comunicații electronice, altele decât cele destinate publicului, nu le revine, în temeiul prezentei directive, nicio obligație în ceea ce privește accesul sau interconectarea, cu excepția cazului în care, atunci când acestea beneficiază de acces la rețelele publice, aceștia ar putea face obiectul unor condiții prevăzute de statele membre.

(142) Noțiunea de „acces” poate avea sensuri multiple și, prin urmare, este necesar să se precizeze modul în care această noțiune este utilizată în prezenta directivă, fără a se aduce atingere modului în care poate fi utilizat în cadrul altor măsuri ale Uniunii. Un operator poate fi proprietarul rețelei sau al infrastructurii subiacente sau le poate închiria parțial ori în întregime.

(143) Pe o piață deschisă și concurențială nu ar trebui să existe nicio restricție care să împiedice întreprinderile să negocieze acorduri de acces și de interconectare între ele, în special acorduri transfrontaliere, cu condiția respectării normelor în materie de concurență prevăzute în TFUE. În contextul realizării unei veritabile piețe paneuropene mai eficiente, cu o concurență efectivă, care să ofere mai multe alternative și servicii mai competitive pentru utilizatorii finali, întreprinderile care primesc o cerere de acces sau de interconectare din partea altor întreprinderi care sunt supuse autorizării generale pentru a furniza publicului rețele sau servicii de comunicații electronice ar trebui, în principiu, să încheie astfel de acorduri în condiții comerciale și să le negocieze cu bună-credință.

(144) Pe piețele pe care încă mai există diferențe mari în ceea ce privește puterea de negociere între întreprinderi și pe care unele întreprinderi se bazează pe infrastructura oferită de alții pentru a-și furniza serviciile, este oportun să se stabilească un cadru de reglementare care să asigure funcționarea eficientă a pieței. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să aibă competența de a asigura, în caz de eșec al negocierilor comerciale, acces și interconectare adecvate, precum și interoperabilitate a serviciilor în interesul utilizatorilor finali. În special, acestea pot asigura conectivitatea cap la cap prin impunerea unor obligații proporționale întreprinderilor care fac obiectul autorizării generale și care controlează accesul la utilizatorii finali. Controlul mijloacelor de acces poate implica proprietatea sau controlul asupra legăturii fizice cu utilizatorul final (fie fixă, fie mobilă) sau capacitatea de a modifica sau a retrage numărul sau numerele naționale necesare pentru a accesa punctul terminal al rețelei utilizatorului final. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, dacă operatorii de rețele ar limita în mod nejustificat alternativele oferite utilizatorilor finali în ceea ce privește accesul la portalurile și serviciile de internet.

(145) În lumina principiului nediscriminării, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să se asigure că toate întreprinderile, indiferent de dimensiunea lor și de modelul lor de afaceri, fie că sunt integrate pe verticală, fie că sunt separate, se pot interconecta conform unor condiții rezonabile pentru a furniza conectivitate cap la cap și acces la internet.

(146) Măsurile juridice sau administrative interne care leagă condițiile de acces sau interconectare de activitățile părții care dorește interconectarea, și anume de nivelul investiției sale în infrastructura rețelei, și nu de serviciile de interconectare sau de acces furnizate pot genera denaturări ale pieței și pot, prin urmare, să nu fie compatibile cu normele în materie de concurență.

(147) Operatorii de rețele care controlează accesul la propriii lor clienți fac acest lucru utilizând un număr sau o adresă unică dintr-o serie de numere sau de adrese publicate. Este necesar ca și alți operatori de rețele să poată furniza trafic acestor clienți și, prin urmare, să fie capabili să se interconecteze reciproc direct sau indirect. Prin urmare, este oportun să se stabilească drepturile și obligațiile în materie de negociere a interconectărilor.

(148) Interoperabilitatea este benefică pentru utilizatorii finali și constituie un obiectiv important al cadrului respectiv de reglementare. Încurajarea interoperabilității este unul dintre obiectivele autorităților naționale de reglementare și ale altor autorități competente, conform cadrului respectiv. Cadrul respectiv prevede, de asemenea, obligația Comisiei de a publica o listă de standarde sau specificații referitoare la furnizarea de servicii, interfețe tehnice sau funcții de rețea, ca bază pentru încurajarea armonizării în materie de comunicații electronice. Statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea standardelor sau a specificațiilor publicate, în măsura strict necesară pentru a se asigura interoperabilitatea serviciilor și îmbunătățirea libertății de a alege a utilizatorilor.

(149) În prezent, atât conectivitatea cap la cap, cât și accesul la servicii de urgență depind de utilizarea de către utilizatorii finali a serviciilor de comunicații interpersonale bazate pe numere. Evoluțiile tehnologice viitoare sau o utilizare sporită a serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ar conduce la o interoperabilitate insuficientă între serviciile de comunicații. Drept consecință, ar putea să apară obstacole semnificative la intrarea pe piață și obstacole în calea inovării ulterioare suplimentare, care să amenințe în mod apreciabil conectivitatea cap la cap eficace între utilizatorii finali.

(150) În cazul în care apar astfel de probleme de interoperabilitate, Comisia ar trebui să poată solicita OAREC să prezinte un raport care ar trebui să conțină o evaluare factuală a situației pieței la nivelul Uniunii și la cel al statelor membre. Ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de raportul OAREC și de alte date disponibile și ținând seama de efectele asupra pieței interne, Comisia ar trebui să decidă dacă este necesară o intervenție în materie de reglementare a autorităților naționale de reglementare sau a altor autorități competente. În cazul în care consideră că o astfel de intervenție în materie de reglementare ar trebui să fie avută în vedere de către o autoritate națională de reglementare sau o altă autoritate competentă, Comisia ar trebui să poată adopta măsuri de punere în aplicare care să precizeze natura și domeniul de aplicare al eventualelor intervenții în materie de reglementare ale autorităților naționale de reglementare sau ale altor autorități competente, inclusiv în special obligații de publicare și de autorizare a utilizării, a modificării și a redistribuirii informațiilor relevante de către autorități și alți furnizori și măsuri menite să impună tuturor furnizorilor sau anumitor furnizori utilizarea obligatorie a standardelor sau a specificațiilor.

(151) Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente ar trebui să evalueze, în funcție de circumstanțele naționale specifice, dacă este necesară și justificată o intervenție pentru a se asigura conectivitatea cap la cap și, dacă da, să impună obligații proporționale în conformitate cu măsurile de punere în aplicare ale Comisiei furnizorilor de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere cu un nivel semnificativ de acoperire și de adoptare de către utilizatori. Noțiunea de „semnificativ” ar trebui interpretată în sensul că acoperirea geografică și numărul de utilizatori finali ai furnizorului în cauză reprezintă o masă critică în vederea îndeplinirii obiectivului de asigurare a conectivității cap la cap între utilizatorii finali. Furnizorii cu un număr limitat de utilizatori finali sau cu o acoperire geografică limitată care ar contribui doar în mod limitat la îndeplinirea obiectivului respectiv nu ar trebui, în mod normal, să facă obiectul unor astfel de obligații de interoperabilitate.

(152) În situațiile în care întreprinderile nu au acces la alternative viabile la cablaje, cabluri și infrastructuri asociate care nu pot fi multiplicate în interiorul clădirilor sau până la primul punct de concentrare sau de distribuție și pentru a promova rezultate în materie de concurență în interesul utilizatorilor finali, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie împuternicite să impună obligații în materie de acces tuturor întreprinderilor, indiferent dacă au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe o piață. În acest sens, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să țină seama de toate obstacolele tehnice și economice din calea viitoarelor multiplicări ale rețelelor. Cu toate acestea, în anumite cazuri, dat fiind faptul că astfel de obligații pot să fie intruzive, pot să submineze stimulentele pentru investiții și pot să aibă efectul de a întări poziția actorilor dominanți, acestea ar trebui să fie impuse doar atunci când acest lucru este justificat și proporțional pentru a realiza o concurență durabilă pe piețele relevante. Simplul fapt că există deja mai mult de o astfel de infrastructură nu ar trebui în mod necesar să fie interpretat ca indicând faptul că activele sale pot fi multiplicate. Dacă este necesar în combinație cu astfel de obligații în materie de acces, întreprinderile ar trebui să se poată baza, de asemenea, pe obligațiile de furnizare a accesului la infrastructura fizică în temeiul Directivei 2014/61/UE. Orice obligație impusă de către autoritatea națională de reglementare în temeiul prezentei directive ar trebui să fie consecventă cu deciziile luate de alte autorități competente în temeiul Directivei 2014/61/UE pentru a asigura accesul la infrastructura fizică interioară sau la infrastructura fizică până la primul punct de acces.

(153) Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune obligații întreprinderilor, în măsura necesară, de a furniza acces la infrastructurile menționate în anexă la prezenta directivă și anume interfețe de programare a aplicației (API) și grile electronice de programe (EPG), pentru a asigura utilizatorilor finali accesibilitatea nu numai la servicii de emisie digitală de radio și televiziune, dar și la servicii complementare asociate. Aceste servicii complementare ar trebui să poată include servicii legate de programe care sunt special concepute pentru a îmbunătăți accesibilitatea pentru utilizatorii finali cu dizabilități și servicii de televiziune conectată legate de programe.

(154) Este important ca, atunci când evaluează punctul de concentrare sau de distribuție până la care intenționează să impună accesul, autoritățile naționale de reglementare să aleagă un punct în conformitate cu orientările OAREC. Selectarea unui punct mai apropiat de utilizatorii finali va fi mai benefică pentru concurența la nivel de infrastructură și pentru implementarea rețelelor de foarte mare capacitate. Astfel, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ia în considerare, în primul rând, alegerea unui punct aflat într-o clădire sau imediat în afara clădirii. Ar putea fi justificat să se extindă obligațiile în materie de acces la cablaje și cabluri dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție, limitând totodată aceste obligații la puncte cât mai aproape posibil de utilizatorii finali, capabile să găzduiască un număr suficient de utilizatori finali, atunci când se demonstrează că există obstacole fizice sau economice însemnate și netranzitorii în calea multiplicării, care conduc la probleme importante în materie de concurență sau disfuncționalități ale pieței la nivelul cu amănuntul, în detrimentul utilizatorilor finali. Evaluarea capacității de multiplicare a elementelor rețelei impune o analiză a pieței care este diferită de analiza care evaluează puterea semnificativă pe piață și astfel, autoritatea națională de reglementare nu trebuie să stabilească puterea semnificativă pe piață pentru a impune aceste obligații. Pe de altă parte, o astfel de analiză impune o evaluare economică suficientă a condițiilor pieței, pentru a stabili dacă sunt îndeplinite criteriile necesare pentru impunerea obligațiilor dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție. Este mai probabil ca aceste obligații extinse în materie de acces să fie necesare în zone geografice în care justificarea comercială pentru o implementare alternativă a infrastructurii este mai riscantă, de exemplu din cauza densității scăzute a populației sau din cauza unui număr limitat de imobile colective. Pe de altă parte, o concentrație ridicată de gospodării ar putea indica faptul că impunerea acestor obligații nu este necesară. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evalueze, de asemenea, dacă astfel de obligații sunt de natură să consolideze poziția întreprinderilor desemnate ca având o cu putere semnificativă pe piață. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune accesul la elemente de rețea active sau virtuale utilizate pentru furnizarea de servicii la astfel de infrastructuri dacă accesul la elemente pasive ar fi ineficient din punct de vedere economic sau imposibil de realizat din punct de vedere fizic și dacă autoritatea națională de reglementare consideră că, în absența unei asemenea intervenții, ar fi eludat scopul obligației în materie de acces. Pentru consolidarea unor practici uniforme în materie de reglementare în întreaga Uniune, Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite autorității naționale de reglementare să își retragă proiectele de măsuri care extind obligațiile în materie de acces dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție atunci când OAREC împărtășește îndoielile serioase ale Comisiei cu privire la compatibilitatea proiectului de măsură cu dreptul Uniunii și în special cu obiectivele în materie de reglementare prevăzute de prezenta directivă.

(155) În astfel de cazuri, pentru a se respecta principiul proporționalității, poate fi oportun ca autoritățile naționale de reglementare să exonereze anumite categorii de proprietari sau de întreprinderi sau ambele de obligații care merg dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție, care ar trebui determinat de autoritățile naționale de reglementare, pe motiv că o obligație în materie de acces care nu se bazează pe desemnarea unei întreprinderi ca având o putere semnificativă pe piață ar risca să afecteze justificarea comercială a planului lor de afaceri pentru elementele de rețea recent instalate, în special prin mici proiecte locale. Întreprinderilor care își desfășoară activitatea exclusiv la nivel angro nu ar trebui să le revină astfel de obligații de acces dacă oferă un acces alternativ eficace în condiții comerciale la o rețea de foarte mare capacitate, pe baza unor condiții echitabile, nediscriminatorii și rezonabile, inclusiv în ceea ce privește prețul. Exonerarea ar trebui să se poată extinde și la alți furnizori, în aceleași condiții. Exonerarea respectivă s-ar putea să nu corespundă furnizorilor care beneficiază de finanțare publică.

(156) Utilizarea în comun a infrastructurii pasive folosite în furnizarea de servicii de comunicații electronice pe suport radio, în conformitate cu principiile dreptului concurenței, poate fi deosebit de utilă pentru a maximiza conectivitatea de foarte mare capacitate în întreaga Uniune, în special în zonele cu o densitate mai mică a populației unde multiplicarea nu este posibilă și utilizatorii finali riscă să fie lipsiți de o astfel de conectivitate. Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente ar trebui, în mod excepțional, să fie în măsură să impună o astfel de utilizare în comun sau un astfel de acces localizat la roaming, în conformitate cu dreptul Uniunii, dacă posibilitatea respectivă a fost stabilită în mod clar în condițiile originale de acordare a dreptului de utilizare și dacă demonstrează beneficiile aferente unei astfel de utilizări în comun în ceea ce privește depășirea unor obstacole economice sau fizice insurmontabile din cauza cărora accesul la rețele sau servicii este foarte deficitar sau inexistent, precum și ținând seama de mai multe elemente, inclusiv, în special, necesitatea de acoperire de-a lungul rutelor de transport principale, posibilitatea de alegere a utilizatorilor finali și o mai mare calitate a serviciului furnizat acestora, precum și necesitatea de a menține stimulente pentru implementarea infrastructurii. În circumstanțele în care utilizatorii finali nu au acces, iar utilizarea în comun doar a infrastructurii pasive nu este suficientă pentru soluționarea situației, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie în măsură să impună obligații privind utilizarea în comun a infrastructurii active. Când acționează astfel, autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente își mențin flexibilitatea de a alege obligația cea mai adecvată de utilizare în comun sau de acces, care ar trebui să fie proporțională și justificată în funcție de natura problemei identificate.

(157) Deși este oportun ca, în unele circumstanțe, o autoritate națională de reglementare sau o altă autoritate competentă să impună obligații întreprinderilor indiferent dacă acestea au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe piață în scopul îndeplinirii unor obiective precum conectivitatea cap la cap sau interoperabilitatea serviciilor, este necesară garantarea faptului că aceste obligații se impun în conformitate cu cadrul de reglementare și, în special, cu procedurile sale de notificare. Astfel de obligații ar trebui să fie impuse numai atunci când sunt justificate pentru a garanta respectarea obiectivelor prezentei directive și atunci când sunt justificate în mod obiectiv, sunt transparente, proporționale și nediscriminatorii în scopul promovării eficienței, a concurenței durabile, a investițiilor eficiente și a inovării și oferă beneficii maxime utilizatorilor finali și sunt impuse în conformitate cu procedurile de notificare relevante.

(158) În vederea depășirii unor obstacole economice sau fizice insurmontabile în calea furnizării către utilizatorii finali a unor servicii sau rețele care se bazează pe utilizarea spectrului de frecvențe radio și atunci când persistă deficiențe în ceea ce privește acoperirea mobilă, soluționarea acestor deficiențe poate necesita accesul și utilizarea în comun a infrastructurii pasive sau, în cazul în care acest lucru nu este suficient, utilizarea în comun a infrastructurii active sau acorduri de acces localizat la roaming. Fără a aduce atingere obligațiilor de utilizare în comun asociate drepturilor de utilizare în temeiul altor dispoziții ale prezentei directive, în special măsurilor destinate să încurajeze concurența, atunci când autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente intenționează să ia măsuri pentru a impune utilizarea în comun a infrastructurii pasive sau, atunci când accesul la infrastructuri pasive și utilizarea în comun a acestora nu sunt suficiente, utilizarea în comun a infrastructurii active sau acorduri de acces localizat la roaming, acestora li se poate solicita să examineze riscurile posibile pentru participanții pe piață în zone insuficient deservite.

(159) Este posibil ca exclusiv normele în materie de concurență să nu fie întotdeauna suficiente pentru a asigura diversitatea culturală și pluralismul în mass-media în domeniul televiziunii digitale. Evoluțiile tehnologice și ale pieței impun revizuirea periodică de către statele membre, pentru piețele lor naționale, a obligațiilor de a furniza acces condiționat în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii, în special pentru a determina dacă se justifică extinderea obligațiilor la grilele electronice de programe (EPG) și interfețele de programe a aplicației (API), în măsura în care este necesar pentru a asigura accesul utilizatorilor finali la serviciile de radiodifuziune digitale determinate. Statele membre ar trebui să poată specifica serviciile de radiodifuziune digitale la care trebuie să se asigure accesul utilizatorilor finali prin orice mijloace legislative, de reglementare sau administrative pe care le consideră necesare.

(160) De asemenea, statele membre ar trebui să poată permite autorității naționale de reglementare să revizuiască obligațiile referitoare la accesul condiționat la serviciile de radiodifuziune digitale pentru a evalua printr-o analiză a pieței dacă este necesar să retragă sau să modifice condițiile aplicabile întreprinderilor care nu au putere semnificativă pe piața relevantă. O astfel de retragere sau modificare nu ar trebui să afecteze în mod negativ accesul utilizatorilor finali la serviciile respective sau perspectiva unei concurențe efective.

(161) În anumite împrejurări este necesară impunerea unor obligații ex ante pentru a asigura dezvoltarea unei piețe concurențiale, ale cărei condiții favorizează instalarea și adoptarea unor rețele și servicii de foarte mare capacitate și maximizarea beneficiilor pentru utilizatorii finali. Definiția puterii semnificative pe piață utilizată în prezenta directivă este echivalentă cu conceptul de poziție dominantă definit în jurisprudența Curții de Justiție.

(162) Două sau mai multe întreprinderi pot fi considerate a se bucura de o poziție dominantă comună nu numai în cazul în care există legături structurale sau de alt tip între ele, dar și în cazul în care structura pieței relevante este favorabilă unor efecte coordonate, și anume încurajează comportamentul anticoncurențial paralel sau aliniat pe piață.

(163) Este esențial ca obligațiile de reglementare ex ante să fie impuse numai pe o piață angro în care există una sau mai multe întreprinderi cu o putere semnificativă pe piață, în vederea asigurării concurenței durabile, și în care măsurile corective prevăzute de dreptul Uniunii și de cel intern în domeniul concurenței nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemei. Comisia trebuie să elaboreze orientări la nivelul Uniunii în conformitate cu principiile dreptului concurenței, care să fie urmate de autoritățile naționale de reglementare în evaluarea eficienței concurenței de pe o piață dată și a puterii semnificative pe piață. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să analizeze dacă piața unui anumit produs sau serviciu este efectiv concurențială într-o zonă geografică dată care ar putea fi reprezentată de întreg teritoriul sau de o parte din teritoriul statului membru în cauză sau de părți învecinate din teritoriile unor state membre examinate împreună. Analiza caracterului efectiv al concurenței ar trebui să includă și stabilirea faptului dacă piața prezintă perspective de concurență și, prin urmare, dacă orice lipsă a concurenței este de durată. Orientările respective ar trebui să se refere și la problema piețelor nou-apărute, pe care este probabil ca liderul de piață să dețină de facto un sector de piață substanțial, dar căruia nu ar trebui să i se impună obligații nejustificate. Comisia ar trebui să revizuiască periodic orientările, în special cu ocazia unei revizuiri a normelor de drept existente, ținând seama de jurisprudența Curții de Justiție, a gândirii economice și a experienței reale de pe piață și pentru a se asigura faptul că sunt întotdeauna adaptate la o piață care evoluează rapid. Autoritățile naționale de reglementare vor trebui să coopereze în cazul în care se constată că piața relevantă este transnațională.

(164) Pentru a stabili dacă o întreprindere deține putere semnificativă pe o anumită piață, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să acționeze în conformitate cu dreptul Uniunii și să țină seama în cea mai mare măsură de orientările Comisiei privind analiza de piață și evaluarea puterii semnificative pe piață.

(165) Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să definească piețele geografice relevante de pe teritoriul lor ținând seama în cea mai mare măsură de Recomandarea Comisiei privind piețele relevante de produse și servicii (denumită în continuare „recomandarea”), adoptată în temeiul prezentei directive și având în vedere circumstanțele naționale și locale. Prin urmare, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, cel puțin, să analizeze piețele care sunt incluse în recomandare, inclusiv piețele care sunt enumerate, dar care nu mai sunt reglementate în contextul național sau local specific. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să analizeze piețele care nu sunt incluse în recomandarea menționată, dar care sunt reglementate pe teritoriul aflat sub jurisdicția lor pe baza analizelor de piață anterioare sau alte piețe, dacă au motive suficiente să considere că sunt îndeplinite cele trei criterii prevăzute în prezenta directivă.

(166) Piețele transnaționale pot fi definite, atunci când acest lucru este justificat de definiția pieței geografice, ținând seama de toți factorii legați de cerere și ofertă în conformitate cu principiile dreptului concurenței. OAREC este organismul cel mai în măsură să efectueze o astfel de analiză, dat fiind faptul că beneficiază de experiența colectivă exhaustivă a autorităților naționale de reglementare dobândită în procesul de definire a piețelor la nivel național. Ar trebui luate în calcul circumstanțele naționale atunci când se efectuează o analiză a piețelor transnaționale potențiale. Dacă piețele transnaționale sunt definite și se justifică o intervenție în materie de reglementare, autoritățile naționale de reglementare în cauză ar trebui să coopereze pentru a identifica răspunsul normativ adecvat, inclusiv în procesul de notificare a Comisiei. Acestea pot coopera, de asemenea, în același mod în cazul în care nu sunt identificate piețe transnaționale, dar pe teritoriile lor condițiile de piață sunt suficient de omogene pentru a beneficia de pe urma unei abordări coordonate în materie de reglementare, de exemplu din perspectiva unor similitudini în materie de costuri, structuri ale pieței sau operatori ori în cazul în care cererea utilizatorilor finali este transnațională sau comparabilă.

(167) În unele circumstanțe, piețele geografice sunt definite ca naționale sau subnaționale, de exemplu datorită naturii naționale sau locale a implementării rețelei care determină limitele puterii de piață potențiale a întreprinderilor în ceea ce privește oferta angro, dar există încă o cerere transnațională semnificativă din partea uneia sau mai multor categorii de utilizatori finali. Acest lucru poate fi valabil, în special, în cazul cererii din partea utilizatori finali care sunt întreprinderi cu activități în mai multe unități situate în diferite state membre. În cazul în care cererea transnațională nu este suficient satisfăcută de către furnizori, de exemplu dacă aceștia sunt fragmentați de-a lungul frontierelor naționale sau la nivel local, apare un potențial obstacol pe piața internă. În consecință, OAREC ar trebui să fie împuternicit să furnizeze autorităților naționale de reglementare orientări privind abordări comune în materie de reglementare în vederea asigurării faptului că cererea transnațională poate fi satisfăcută în mod mulțumitor, asigurând o bază pentru interoperabilitatea produselor de acces angro în întreaga Uniune și permițând creșteri ale eficienței și economii de scară în pofida fragmentării ofertei. Orientările OAREC ar trebui să se reflecte în opțiunile autorităților naționale de reglementare în urmărirea obiectivului pieței interne atunci când impun obligații în materie de reglementare întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață la nivel național, oferind totodată orientări pentru armonizarea specificațiilor tehnice ale produselor de acces angro capabile să îndeplinească o astfel de cerere transnațională identificată, în interesul pieței interne.

(168) Obiectivul oricărei intervenții în materie de reglementare ex ante este, în ultimă instanță, de a genera beneficii pentru utilizatorii finali din punctul de vedere al prețului, al calității și al posibilității de alegere prin transformarea piețelor cu amănuntul în piețe efectiv concurențiale în mod durabil. Este probabil ca autoritățile naționale de reglementare să fie treptat în măsură să constate că multe piețe cu amănuntul sunt concurențiale chiar și în absența reglementării la nivel angro, în special ținând seama de îmbunătățirile preconizate în ceea ce privește inovarea și concurența.

(169) Pentru autoritățile naționale de reglementare, punctul de plecare în vederea identificării piețelor angro care pot face obiectul reglementării ex ante este analiza piețelor cu amănuntul corespunzătoare. Analiza unei concurențe efective la nivelul cu amănuntul și la nivel angro este efectuată dintr-o perspectivă orientată spre viitor pentru un orizont de timp dat și este ghidată de dreptul concurenței, inclusiv de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție, după caz. În cazul în care se ajunge la concluzia că o piață cu amănuntul ar fi efectiv concurențială în absența reglementării ex ante la nivel angro pe piețele relevante corespunzătoare, acest fapt ar trebui să determine autoritatea națională de reglementare să concluzioneze că reglementarea nu mai este necesară la nivelul angro relevant.

(170) În perioada de tranziție treptată către piețe dereglementate, acordurile comerciale, inclusiv pentru coinvestiții și acces între operatori, vor deveni treptat mai frecvente, iar dacă acestea sunt durabile și îmbunătățesc dinamica concurenței, pot contribui la concluzia că pe o anumită piață angro nu se justifică reglementarea ex ante. O logică asemănătoare s-ar aplica în sens invers, în cazul încetării imprevizibile a acordurilor comerciale pe o piață dereglementată. Analiza unor astfel de acorduri ar trebui să țină seama de faptul că perspectiva reglementării poate fi un motiv care să-i determine pe proprietarii rețelei să poarte negocieri comerciale. În vederea garantării faptului că se acordă o atenție corespunzătoare impactului reglementării impuse pe piețele conexe atunci când se stabilește dacă pe o piață dată se justifică reglementarea ex ante, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să se asigure că piețele sunt analizate în mod uniform și, în cazul în care acest lucru este posibil, în același timp sau la un interval de timp cât mai apropiat posibil.

(171) Atunci când evaluează reglementarea de la nivelul angro pentru a soluționa problemele de la nivelul cu amănuntul, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să țină seama de faptul că mai multe piețe angro pot furniza inputuri angro în amonte pentru o anumită piață cu amănuntul și, invers, că o singură piață angro poate furniza inputuri angro în amonte pentru o gamă variată de piețe cu amănuntul. În plus, dinamica concurenței de pe o anumită piață poate fi influențată de piețe care sunt contigue, dar nu sunt într-o relație verticală, cum ar putea fi cazul anumitor piețe fixe și mobile. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să efectueze această evaluare pentru fiecare piață angro avută în vedere pentru a face obiectul reglementării, începând cu măsuri corective pentru accesul la infrastructura civilă, deoarece astfel de măsuri corective sunt, de obicei, favorabile unei concurențe mai durabile, inclusiv concurenței la nivelul infrastructurii, iar apoi să analizeze orice piețe angro considerate ca fiind susceptibile să facă obiectul reglementării ex ante, dat fiind probabilul lor caracter adecvat pentru soluționarea problemelor în materie de concurență identificate la nivelul cu amănuntul. Atunci când decid cu privire la măsura corectivă specifică ce urmează să fie impusă, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evalueze fezabilitatea acesteia din punct de vedere tehnic și să efectueze o analiză cost-beneficiu, având în vedere gradul său de adecvare pentru a soluționa problemele în materie de concurență identificate la nivelul cu amănuntul și permițând concurența bazată pe diferențiere și neutralitate tehnologică. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ia în considerare consecințele impunerii oricărei măsuri corective specifice care, dacă este fezabilă numai în cazul anumitor topologii de rețea, ar putea constitui un factor de descurajare pentru instalarea rețelelor de foarte mare capacitate în interesul utilizatorilor finali.

(172) Fără a se aduce atingere principiului neutralității tehnologice, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ofere stimulente prin intermediul măsurilor corective impuse și, atunci când este posibil, înainte de implementarea infrastructurii, pentru dezvoltarea unei arhitecturi de rețea flexibile și deschise, care ar reduce în cele din urmă sarcina și complexitatea măsurilor corective impuse într-o etapă ulterioară. În fiecare etapă a evaluării, înainte ca autoritatea națională de reglementare să stabilească dacă orice alte măsuri corective, mai împovărătoare, ar trebui impuse întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, aceasta ar trebui să încerce să determine dacă piața cu amănuntul în cauză ar fi efectiv concurențială, ținând seama de asemenea de toate eventualele acorduri comerciale relevante sau de alte circumstanțe de pe piața angro, inclusiv alte tipuri de reglementări care sunt deja în vigoare, cum ar fi, de exemplu, obligațiile în materie de acces general la activele care nu pot fi multiplicate sau obligațiile impuse în temeiul Directivei 2014/61/UE, și de toate reglementările considerate deja ca fiind adecvate de către autoritatea națională de reglementare pentru o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață. O asemenea evaluare, care vizează asigurarea faptului că sunt impuse doar măsurile corective cele mai adecvate necesare pentru abordarea eficace a oricărei probleme identificate în analiza pieței, nu împiedică o autoritate națională de reglementare să constate că o combinație de astfel de măsuri corective luate împreună, chiar dacă diferă ca intensitate, în concordanță cu principiul proporționalității, oferă metoda cel mai puțin intruzivă de abordare a problemei. Chiar dacă astfel de diferențe nu duc la definirea unor piețe geografice distincte, acestea ar trebui să poată justifica diferențierea în ceea ce privește măsurile corective adecvate impuse în funcție de intensitatea diferită a constrângerilor concurențiale.

(173) Reglementarea ex ante impusă la nivel angro, care este, în principiu, mai puțin intruzivă decât reglementarea de la nivelul cu amănuntul, este considerată suficientă pentru remedierea potențialelor probleme în materie de concurență pe piața sau pe piețele din aval conexe. Progresele realizate în materie de concurență de la instituirea cadrului de reglementare pentru comunicațiile electronice sunt demonstrate de dereglementarea progresivă a piețelor cu amănuntul în întreaga Uniune. De asemenea, normele referitoare la impunerea de măsuri corective ex ante întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață ar trebui, pe cât posibil, să fie simplificate și să devină mai previzibile. Prin urmare, ar trebui să prevaleze impunerea unor controale în materie de reglementare ex ante pe baza desemnării unei întreprinderi ca având o putere semnificativă de piață pe piețele angro.

(174) Atunci când o autoritate națională de reglementare retrage reglementarea de la nivelul angro, aceasta ar trebui să stabilească o perioadă de notificare prealabilă adecvată pentru a se asigura o tranziție sustenabilă către o piață dereglementată. În definirea unei astfel de perioade, autoritatea națională de reglementare ar trebui să țină seama de acordurile existente între furnizorii de acces și solicitanții de acces care au fost încheiate pe baza obligațiilor impuse în materie de reglementare. În special, acordurile respective pot oferi solicitanților de acces o protecție juridică de ordin contractual pentru o perioadă determinată. Autoritatea națională de reglementare ar trebui, de asemenea, să țină seama de posibilitatea efectivă ca participanții pe piață să accepte orice acces la nivel angro comercial sau orice ofertă de coinvestiții care poate exista pe piață și de necesitatea de a se evita o perioadă îndelungată de eventual arbitraj de reglementare. Regimurile tranzitorii instituite de autoritatea națională de reglementare ar trebui să țină seama de amploarea și calendarul supravegherii reglementare prevăzute în acordurile preexistente, din momentul în care începe să curgă perioada de notificare prealabilă.

(175) Pentru a oferi actorilor de pe piață siguranță în ceea ce privește condițiile de reglementare, este necesară stabilirea unui termen pentru analizele de piață. Este important să se efectueze periodic analize de piață la intervale rezonabile și adecvate. Există riscul ca în cazul în care o autoritate națională de reglementare nu efectuează analiza de piață în termenul determinat, acest lucru să pună în pericol piața internă și ca procedurile obișnuite de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către autoritate să nu producă în timp efectul dorit. Ca alternativă, autoritatea națională de reglementare în cauză ar trebui să poată solicita asistența OAREC pentru a finaliza analiza de piață. De exemplu, asistența ar putea lua forma unui grup operativ specific compus din reprezentanți ai altor autorități naționale de reglementare.

(176) Datorită nivelului ridicat de inovare tehnologică și a piețelor deosebit de dinamice din sectorul comunicațiilor electronice, este necesară adaptarea rapidă a reglementărilor în mod coordonat și armonizat la nivelul Uniunii, deoarece experiența a arătat faptul că divergențele dintre autoritățile naționale de reglementare cu privire la punerea în aplicare a cadrului de reglementare pot constitui un obstacol pe piața internă.

(177) Cu toate acestea, în interesul unui grad sporit de stabilitate și predictibilitate a măsurilor de reglementare, termenul maxim permis între analizele de piață ar trebui să fie extins de la trei la cinci ani, cu condiția ca schimbările survenite între timp pe piață să nu necesite o nouă analiză. Atunci când se stabilește dacă o autoritate națională de reglementare și-a respectat obligația de a analiza piețele și a notificat proiectul de măsură corespunzătoare cel puțin o dată la cinci ani, numai o notificare cuprinzând o nouă evaluare a definiției pieței și a puterii semnificative pe piață va fi considerată ca reprezentând începutul unui nou ciclu de piață cu o durată de cinci ani. O simplă notificare a unor măsuri corective în materie de reglementare, noi sau modificate, impuse pe baza unei analize de piață anterioare și nerevizuite nu va fi considerată că fiind suficientă pentru îndeplinirea acestei obligații. Nerespectarea obligației, de către autoritatea națională de reglementare, de a realiza o analiză a pieței la intervale regulate, prevăzută în prezenta directivă, nu ar trebui să fie considerată în sine un motiv de nevalabilitate sau de neaplicabilitate a obligațiilor existente impuse de către autoritatea națională de reglementare respectivă pe piața în cauză.

(178) Impunerea unei obligații specifice în cazul unei întreprinderi desemnată ca având o putere semnificativă pe piață nu necesită o analiză a pieței suplimentară, ci mai degrabă o justificare privind faptul că obligația în cauză este adecvată și proporțională în ceea ce privește natura problemei identificate pe piața în cauză și pe piața cu amănuntul conexă.

(179) Atunci când evaluează proporționalitatea obligațiilor și a condițiilor care urmează să fie impuse, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ia în considerare condițiile concurențiale diferite existente în diferitele zone din cadrul statelor lor membre, ținând seama, în special, de rezultatele anchetei geografice efectuate în conformitate cu prezenta directivă.

(180) Atunci când analizează dacă să impună măsuri corective pentru a controla prețurile, și dacă impun, în ce formă, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să încerce să permită investitorului să obțină un profit echitabil în cazul unui anumit proiect nou de investiții. În special, există riscuri asociate proiectelor de investiții specifice noilor rețele de acces care susțin produse pentru care cererea este incertă în momentul în care se face investiția.

(181) Revizuirea obligațiilor impuse întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață în decursul analizei de piață ar trebui să permită autorităților naționale de reglementare să țină seama de impactul asupra condițiilor concurențiale al noilor evoluții, de exemplu al acordurilor voluntare nou-încheiate între întreprinderi, cum ar fi acordurile privind accesul și coinvestițiile, oferind astfel flexibilitatea care este în mod special necesară în contextul ciclurilor de reglementare mai lungi. O logică similară ar trebui să se aplice în cazul unei încălcări sau al încetării imprevizibile a unui acord comercial, sau dacă un astfel de acord are efecte care nu corespund analizei pieței. Dacă încetarea unui acord existent are loc pe o piață dereglementată, poate fi necesară o nouă analiză a pieței. În absența vreunei schimbări importante pe piață, dar în cazul unor piețe dinamice, ar putea fi necesar să se efectueze o analiză a pieței mai des decât o dată la cinci ani, dar în general nu mai des decât o dată la trei ani, așa cum era cazul până la data aplicării prezentei directive. Piețele ar trebui să fie considerate dinamice dacă este probabil ca tiparele de evoluție tehnologică și de cerere a utilizatorilor finali să evolueze în așa fel încât concluziile analizei ar fi înlocuite pe termen mediu pentru un grup semnificativ de zone geografice sau de utilizatori finali în cadrul pieței geografice și de produse definite de autoritatea națională de reglementare.

(182) Transparența condițiilor privind accesul și interconectarea, inclusiv prețurile, permite accelerarea negocierilor, evitarea litigiilor și oferă încredere actorilor de pe piață în ceea ce privește faptul că un anumit serviciu nu este furnizat în condiții discriminatorii. Caracterul deschis și transparența interfețelor tehnice pot fi extrem de importante în vederea asigurării interoperabilității. În cazul în care o autoritate națională de reglementare impune obligații referitoare la publicarea informațiilor, aceasta ar trebui să poată să precizeze și modul în care informațiile sunt accesibile publicului și dacă publicarea se face gratuit, luând în considerare tipul și scopul informațiilor în cauză.

(183) Având în vedere varietatea topologiilor de rețea, a produselor de acces și a circumstanțelor de pe piață care au apărut începând cu anul 2002, obiectivele anexei II la Directiva 2002/19/CE, privind degruparea buclei locale și produsele de acces pentru furnizorii de servicii de televiziune digitală și servicii radio, pot fi realizate mai bine și într-un mod mai flexibil prin oferirea de orientări referitoare la criteriile minime pentru o ofertă de referință care vor fi elaborate și actualizate periodic de OAREC. Prin urmare, anexa respectivă ar trebui eliminată.

(184) Principiul nediscriminării garantează faptul că întreprinderile cu putere semnificativă de piață nu denaturează concurența, în special în cazul în care este vorba despre întreprinderi integrate pe verticală care furnizează servicii întreprinderilor cu care concurează pe piețele din aval.

(185) Pentru a remedia și a preveni comportamentul discriminatoriu netarifar, echivalența inputurilor (EI) este, în principiu, cea mai sigură modalitate de a realiza o protecție eficace împotriva discriminării. Pe de altă parte, este probabil ca furnizarea de inputuri angro reglementate pe baza EI să genereze costuri de asigurare a conformității mai ridicate decât alte forme de obligații în materie de nediscriminare. Aceste costuri mai ridicate de asigurare a conformității ar trebui să fie măsurate în raport cu beneficiile unei concurențe mai viguroase în aval și cu relevanța unor garanții în materie de nediscriminare în circumstanțele în care întreprinderea desemnată ca având o putere semnificativă pe piață nu este supus unui control direct al prețurilor. În special, autoritățile naționale de reglementare ar putea ține seama de faptul că furnizarea inputurilor angro folosind noi sisteme pe baza EI este mai probabil să creeze suficiente beneficii nete și, deci, să fie proporțională, având în vedere costurile incrementale de asigurare a conformității comparativ mai scăzute pentru asigurarea conformității sistemelor nou-construite din perspectiva El. Pe de altă parte, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să analizeze dacă obligațiile sunt proporționale pentru întreprinderile afectate, de exemplu ținând seama de costurile de punere în aplicare, și să evalueze eventualii factori de descurajare în ceea ce privește implementarea noilor sisteme, în raport cu actualizări mai treptate, în cazul în care respectivele noi sisteme ar fi supuse unor obligații în materie de reglementare mai restrictive. În statele membre în care există mai multe întreprinderi de mici dimensiuni desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, impunerea EI în cazul tuturor acestor întreprinderi poate fi disproporționată.

(186) Separarea contabilă permite evidențierea prețurilor de transfer interne și ca autoritățile naționale de reglementare să verifice, după caz, respectarea obligațiilor privind nediscriminarea. În această privință, Comisia a publicat Recomandarea 2005/698/CE (35).

(187) Activele de inginerie civilă care pot găzdui o rețea de comunicații electronice sunt esențiale pentru implementarea cu succes a unor noi rețele având în vedere costurile ridicate de multiplicare a acestora și se pot face economii semnificative atunci când activele respective pot fi reutilizate. Prin urmare, pe lângă normele privind infrastructura fizică prevăzute în Directiva 2014/61/UE, este necesară o măsură corectivă specifică în situațiile în care activele de inginerie civilă sunt deținute de o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață. În cazul în care există active de inginerie civilă și acestea pot fi reutilizate, efectul pozitiv al realizării accesului efectiv la activele respective în implementarea unei infrastructuri concurente este foarte ridicat și, în consecință, este necesar să se asigure faptul că accesul la activele respective poate fi folosit ca o măsură corectivă autonomă pentru îmbunătățirea dinamicii concurențiale și în materie de instalare pe orice piață din aval, care trebuie luată în considerare înainte de evaluarea necesității de a impune orice alte eventuale măsuri corective, și nu doar ca o măsură corectivă auxiliară aplicată pentru alte produse sau servicii angro ori ca o măsură corectivă limitată la întreprinderile care beneficiază de respectivele alte produse sau servicii angro. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evalueze activele de inginerie civilă tradiționale reutilizabile pe baza valorii contabile reglementare din care se scade amortizarea cumulată la data calculării, indexată cu un indice de preț corespunzător, cum ar fi indicele prețului cu amănuntul, și excluzând activele care sunt complet amortizate, pe o perioadă de cel puțin 40 de ani, dar care sunt utilizate în continuare.

(188) Atunci când impun obligații privind accesul la infrastructurile noi și modernizate, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să garanteze că respectivele condiții de acces reflectă circumstanțele care stau la baza deciziei de investiție, luând în considerare, printre altele, costurile de dare în folosință, rata estimată de acceptare a noilor produse și servicii și nivelurile prețurilor cu amănuntul estimate. În plus, pentru a oferi investitorilor siguranță în ceea ce privește planificarea, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată fixa, dacă este cazul, condiții de acces uniforme de-a lungul unor perioade de revizuire corespunzătoare. În eventualitatea în care controlul prețurilor este considerat oportun, condițiile în cauză pot cuprinde acorduri de prețuri în funcție de volume sau de durata contractului, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu condiția ca acestea să nu aibă un efect discriminatoriu. Orice condiții de acces impuse ar trebui să respecte necesitatea de a menține concurența efectivă în domeniul serviciilor pentru consumatori și întreprinderi.

(189) Obligativitatea acordării accesului la infrastructura rețelei poate fi justificată ca mijloc de creștere a concurenței, dar autoritățile naționale de reglementare trebuie să stabilească un echilibru între dreptul unui proprietar de infrastructură de a-și exploata infrastructura în propriul beneficiu și dreptul altor furnizori de servicii de a avea acces la infrastructuri esențiale pentru furnizarea unor servicii concurente.

(190) Pe piețele unde se poate preconiza, dintr-o perspectivă prospectivă, un număr sporit de rețele de acces, este mai probabil ca utilizatorii finali să beneficieze de îmbunătățiri în ceea ce privește calitatea rețelei, datorită concurenței bazate pe infrastructură, comparativ cu piețele în care persistă o singură rețea. Caracterul adecvat al concurenței în ceea ce privește alți parametri, cum ar fi prețul și posibilitatea de alegere, este probabil să depindă de circumstanțele concurențiale de la nivel național și local. La evaluarea caracterului adecvat al concurenței în ceea ce privește astfel de parametri și a necesității unei intervenții de reglementare, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să țină seama de disponibilitatea accesului angro oricărei întreprinderi interesate în termeni comerciali rezonabili care să permită rezultate concurențiale durabile pentru utilizatorii finali pe piața cu amănuntul. Aplicarea normelor generale în materie de concurență pe piețe caracterizate printr-o concurență pe bază de infrastructură durabilă și efectivă ar trebui să fie suficientă.

(191) În cazul în care întreprinderilor le revin obligații care le impun să dea curs unor cereri rezonabile privind accesul și utilizarea unor elemente ale rețelei și a facilităților asociate, astfel de cereri ar trebui să fie refuzate numai pe baza unor criterii obiective, precum fezabilitatea tehnică sau necesitatea de a păstra integritatea rețelei. În cazul în care accesul este refuzat, partea lezată ar trebui să poată solicita aplicarea procedurilor de soluționare a litigiilor prevăzute de prezenta directivă. O întreprindere căreia i se impun obligații de acces nu poate fi obligată să furnizeze tipurile de acces pe care nu este în măsură să le furnizeze. Impunerea de către autoritățile naționale de reglementare a accesului obligatoriu care duce la creșterea concurenței pe termen scurt nu ar trebui să diminueze stimulentele pentru concurenți în ceea ce privește investițiile în infrastructuri alternative care să asigure o concurență mai durabilă sau o performanță sporită și beneficii mai mari pentru utilizatorii finali pe termen lung. La alegerea metodei cel mai puțin intruzive de intervenție normativă și în concordanță cu principiul proporționalității, autoritățile naționale de reglementare ar putea, de exemplu, decide să revizuiască obligațiile impuse întreprinderile desemnate ca având o putere semnificativă pe o piață și să modifice orice decizie precedentă, inclusiv prin retragerea obligațiilor, impunerea sau neimpunerea unor noi obligații de acces dacă acest lucru este în interesul utilizatorilor și al unei concurențe durabile la nivelul serviciilor. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune condiții tehnice și operaționale furnizorului sau beneficiarilor accesului obligatoriu în conformitate cu dreptul Uniunii. În special, impunerea standardelor tehnice ar trebui să respecte Directiva (UE) 2015/1535.

(192) Un control al prețurilor poate fi necesar în cazul în care analiza de piață efectuată pentru o anumită piață indică prezența unei concurențe ineficiente. În special, întreprinderile desemnate ca având o putere semnificativă pe piață ar trebui să evite comprimarea prețurilor care ar duce la o situație în care diferența dintre prețurile lor cu amănuntul și prețurile pentru interconectare sau acces percepute concurenților care furnizează servicii cu amănuntul similare nu ar fi adecvată pentru a permite asigurarea unei concurențe durabile. În cazul în care o autoritate națională de reglementare calculează costurile aferente instituirii unui serviciu impus în temeiul prezentei directive, este oportun să se permită o rentabilitate rezonabilă a capitalului angajat, incluzând costurile aferente forței de muncă și construcției, valoarea capitalului fiind ajustată, după caz, pentru a reflecta evaluarea actualizată a activelor și eficacitatea operațiunilor. Metoda de recuperare a costurilor ar trebui să fie adaptată situației, luând în considerare necesitatea de a promova eficiența, concurența durabilă și instalarea de rețele de foarte mare capacitate și, prin urmare, de a maximiza beneficiile utilizatorilor finali, și ar trebui să țină seama de necesitatea de a avea prețuri la nivel angro previzibile și stabile în beneficiul tuturor operatorilor care vizează să instaleze rețele noi și modernizate, în conformitate cu Recomandarea 2013/466/UE a Comisiei (36).

(193) Din cauza incertitudinii în ceea ce privește rata de materializare a cererii pentru furnizarea de servicii de bandă largă de generație următoare, este important, pentru a promova investițiile și inovarea eficiente, să se permită operatorilor care investesc în rețele noi sau modernizate un anumit grad de flexibilitate a prețurilor. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată decide să mențină sau să nu impună prețuri de acces angro reglementate în cazul rețelelor de generație următoare dacă există suficiente garanții concurențiale. Mai precis, pentru a preveni prețurile excesive pe piețele în care există întreprinderi desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, flexibilitatea prețurilor ar trebui să fie însoțită de garanții suplimentare pentru a proteja concurența și interesele utilizatorilor finali, cum ar fi obligații stricte în materie de nediscriminare, măsuri menite să asigure multiplicarea tehnică și economică a produselor din aval și o presiune demonstrabilă la nivelul prețurilor cu amănuntul care rezultă din concurența la nivelul infrastructurii sau un preț de referință care decurge din alte produse de acces reglementate, ori ambele. Respectivele garanții concurențiale nu afectează identificarea de către autoritățile naționale de reglementare a altor circumstanțe în care ar fi oportun să nu impună prețuri de acces reglementate pentru anumite inputuri angro, de exemplu în cazul în care elasticitatea mare în funcție de preț a cererii utilizatorilor finali face neprofitabil pentru întreprinderea desemnată ca având o putere semnificativă pe piață să perceapă prețuri care să depășească în mod apreciabil nivelul concurențial sau în cazul în care densitatea mai mică a populației reduce stimulentele pentru dezvoltarea unor rețele de foarte mare capacitate și autoritatea națională de reglementare stabilește că accesul efectiv și nediscriminatoriu este asigurat prin intermediul unor obligații impuse în conformitate cu prezenta directivă.

(194) Atunci când o autoritate națională de reglementare impune obligații privind instituirea unui sistem de contabilitate a costurilor pentru a susține controlul prețurilor, aceasta ar trebui să poată efectua un audit anual pentru a garanta respectarea sistemului de contabilitate a costurilor, cu condiția să dețină personalul calificat necesar, sau să solicite efectuarea unui astfel de audit de către alt organism calificat, care este independent față de întreprinderea în cauză.

(195) Sistemul de tarifare din Uniune pentru terminarea apelurilor de voce la nivel angro se bazează pe principiul conform căruia trebuie să plătească rețeaua plății apelante (Calling Party Network Pays). O analiză a substituibilității din perspectiva cererii și a ofertei arată că în prezent, sau în viitorul previzibil, nu există substitute la nivel angro care ar putea constrânge stabilirea tarifelor pentru terminarea apelurilor într-o rețea dată. Ținând seama de faptul că piețele de terminare a apelurilor se caracterizează printr-un acces bidirecțional, printre eventualele probleme în materie de concurență se numără subvenționarea încrucișată între operatori. Aceste eventuale probleme în materie de concurență sunt comune atât piețelor fixe de terminare a apelurilor de voce, cât și celor mobile. În consecință, având în vedere capacitatea operatorilor care efectuează terminarea apelurilor de a majora în mod substanțial prețurile peste costuri și factorii care îi stimulează să facă acest lucru, tarifarea în funcție de costuri este considerată ca fiind cea mai potrivită intervenție pentru a răspunde acestei preocupări pe termen mediu. Evoluțiile viitoare ale pieței pot modifica dinamica acestor piețe într-o asemenea măsură încât reglementarea nu ar mai fi necesară.

(196) Pentru a reduce obligațiile în materie de reglementare la soluționarea în mod uniform în întreaga Uniune a problemelor de concurență legate de terminarea apelurilor de voce la nivel angro, Comisia ar trebui să stabilească, prin intermediul unui act delegat, un tarif unic maxim de terminare a apelurilor de voce pentru serviciile mobile și un tarif unic maxim de terminare a apelurilor de voce pentru serviciile fixe care să se aplice în întreaga Uniune.

(197) Prezenta directivă ar trebui să stabilească criteriile detaliate și parametrii pe baza cărora se determină cuantumurile tarifelor de terminare a apelurilor de voce. Tarifele de terminare a apelurilor în întreaga Uniune au înregistrat o scădere constantă și se estimează că vor continua să scadă. Atunci când stabilește tarifele maxime de terminare a apelurilor în primul act delegat pe care îl adoptă în conformitate cu prezenta directivă, Comisia nu ar trebui să țină seama de nicio abatere națională excepțională nejustificată de la tendința respectivă.

(198) Din cauza nesiguranței actuale în ceea ce privește rata de materializare a cererii de servicii de bandă largă de foarte mare capacitate, precum și în ceea ce privește economiile de scară generale și densitatea generală, acordurile de coinvestiții oferă beneficii semnificative din perspectiva partajării costurilor și a riscurilor, ceea ce permite întreprinderilor de dimensiuni mai mici să investească în termeni raționali din punct de vedere economic, promovând astfel concurența durabilă, pe termen lung, inclusiv în domeniile în care concurența bazată pe infrastructură ar putea să nu fie eficientă. Aceste coinvestiții pot lua diferite forme, inclusiv coproprietatea activelor de rețea sau partajarea riscurilor pe termen lung prin intermediul cofinanțării sau al acordurilor de achiziție. În acest context, acordurile de achiziție care constituie coinvestiții implică achiziția unor drepturi specifice la capacitate cu un caracter structural care presupun un grad de codeterminare și care le permit coinvestitorilor să concureze în mod eficace și durabil pe termen lung pe piețele în aval pe care este activă întreprinderea desemnată ca având o putere semnificativă pe o piață. În schimb, acordurile de acces comercial care se limitează la închirierea capacității nu dau naștere unor astfel de drepturi și, prin urmare, nu ar trebui să fie considerate coinvestiții.

(199) În cazul în care o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață face o ofertă în termeni echitabili, rezonabili și nediscriminatorii pentru coinvestiții în rețele de foarte mare capacitate care constau în elemente de fibră optică până la incinta sau stația de bază a utilizatorului final, oferind posibilitatea întreprinderilor de diferite dimensiuni și cu diferite capacități financiare să devină coinvestitori în infrastructură, autoritatea națională de reglementare ar trebui să fie în măsură să evite să impună, în temeiul prezentei directive, obligații privind noua rețea de foarte mare capacitate dacă cel puțin un coinvestitor potențial a încheiat un acord de coinvestiții cu întreprinderea respectivă. În cazul în care o autoritate națională de reglementare decide să impună obligativitatea unei oferte de coinvestiții care nu a condus la un acord și decide să nu impună obligații suplimentare în materie de reglementare, aceasta poate face acest lucru, cu condiția ca un astfel de acord să se încheie înainte de intrarea în vigoare a măsurii de dereglementare. Atunci când instalarea elementelor de fibră optică până la incinta utilizatorului final nu este posibilă din punct de vedere tehnic, rețelele de foarte mare capacitate constând în elemente de fibră optică până în imediata apropiere, adică imediat în exteriorul acestor incinte, ar trebui să poată să beneficieze și ele de același regim de reglementare.

(200) Atunci când ia decizia de a evita să impună obligații, autoritatea națională de reglementare ar trebui să parcurgă asemenea etape după ce se asigură că ofertele de coinvestiții respectă criteriile necesare și sunt făcute cu bună credință. Tratamentul diferențiat în materie de reglementare al noilor rețele de foarte mare capacitate ar trebui să facă obiectul unei revizuiri în cadrul unor analize ulterioare ale pieței care, în special după trecerea unui anumit interval de timp, pot impune ajustări ale regimului de reglementare. În împrejurări justificate corespunzător, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune obligații cu privire la astfel de noi elemente de rețea atunci când stabilesc că, în absența unei intervenții de reglementare, anumite piețe s-ar confrunta cu probleme semnificative legate de concurență. În special, atunci când există mai multe piețe în aval, care nu au atins același nivel de concurență, autoritățile naționale de reglementare ar putea impune măsuri corective asimetrice specifice pentru a promova o concurență efectivă, de exemplu, însă nelimitându-se la acestea, piețe cu amănuntul de nișă, precum produse de comunicații electronice pentru utilizatorii finali care sunt întreprinderi. Pentru a menține concurența pe piață, autoritățile naționale de reglementare ar trebui de asemenea, să garanteze drepturile solicitanților de acces care nu participă la o coinvestiție dată. Aceasta ar trebui să se realizeze prin menținerea produselor de acces existente sau, în cazul în care elementele rețelei tradiționale sunt dezmembrate în timp util, prin impunerea produselor de acces cu o funcționalitate și un nivel de calitate cel puțin comparabile celor disponibile anterior în infrastructura tradițională, în ambele cazuri sub rezerva unui mecanism adaptabil adecvat validat de autoritatea națională de reglementare care nu subminează stimulentele pentru coinvestitori.

(201) Pentru consolidarea unor practici uniforme în materie de reglementare în întreaga Uniune, atunci când autoritățile naționale de reglementare conchid că sunt îndeplinite condițiile unei oferte de coinvestiții, Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite autorității naționale de reglementare să își retragă proiectele de măsuri, fie evitând să impună obligații, fie intervenind cu obligații în materie de reglementare pentru a soluționa aspecte grave de concurență, atunci când OAREC împărtășește îndoielile serioase ale Comisiei cu privire la compatibilitatea proiectului de măsură cu dreptul Uniunii și în special cu obiectivele în materie de reglementare prevăzute de prezenta directivă. În interesul eficienței, o autoritate națională de reglementare ar trebui să fie în măsură să prezinte Comisiei o notificare unică cu privire la un proiect de măsură referitor la o schemă de coinvestiții care îndeplinește condițiile relevante. În cazul în care Comisia nu își exercită competența de a solicita retragerea proiectului de măsură, ar fi disproporționat ca notificările simplificate ulterioare ale proiectelor de decizii individuale ale autorității naționale de reglementare pe baza aceleiași scheme, incluzând, în plus, dovezi ale încheierii efective a unui acord cu cel puțin un coinvestitor, să facă obiectul unei decizii care impune retragerea în absența unei modificări a circumstanțelor. Mai mult, continuă să se aplice obligațiile impuse întreprinderilor indiferent dacă au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe o piață, în temeiul prezentei directive sau al Directivei 2014/61/UE. Obligațiile referitoare la acordurile de coinvestiții nu aduc atingere aplicării dreptului Uniunii.

(202) Scopul separării funcționale, prin care întreprinderii integrate pe verticală i se solicită să înființeze entități comerciale separate din punct de vedere operațional, este de a garanta furnizarea de produse de acces echivalente către toți operatorii din aval, inclusiv către propriile unități din aval ale operatorului integrat pe verticală. Separarea funcțională are capacitatea de a îmbunătăți concurența pe mai multe piețe relevante prin reducerea semnificativă a măsurilor care stimulează discriminarea și prin facilitarea verificării și a asigurării respectării obligațiilor în materie de nediscriminare. În cazuri excepționale, separarea funcțională ar trebui să se justifice ca măsură corectivă atunci când în mod repetat nu s-a reușit realizarea unei nediscriminări efective pe mai multe dintre piețele în cauză sau atunci când există perspective reduse sau nule în materie de concurență în ceea ce privește infrastructura într-un termen rezonabil după ce s-a recurs la una sau mai multe măsuri corective considerate anterior ca fiind adecvate. Cu toate acestea, este foarte important să se asigure că impunerea separării funcționale menține stimulentele care motivează întreprinderea în cauză să investească în propria rețea și că această măsură nu atrage niciun efect potențial negativ asupra bunăstării consumatorilor. Impunerea separării funcționale necesită o analiză coordonată a diferitelor piețe relevante conexe rețelei de acces, în conformitate cu procedura analizei de piață. Atunci când efectuează analiza de piață și stabilesc detaliile acestei măsuri corective, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să acorde o atenție specială produselor care urmează să fie gestionate de către entitățile comerciale separate, luând în considerare amploarea implementării rețelei și nivelul progresului tehnologic, care pot afecta substituibilitatea la nivelul serviciilor la puncte fixe și pe suport radio. Pentru a evita denaturarea concurenței pe piața internă, Comisia ar trebui să aprobe în prealabil propunerile privind separarea funcțională.

(203) Punerea în aplicare a separării funcționale nu ar trebui să împiedice recurgerea la mecanisme de coordonare adecvate între diferitele entități comerciale separate, cu scopul de a garanta protecția drepturilor societății-mamă în ceea ce privește supravegherea economică și a gestionării.

(204) În cazul în care o întreprindere integrată pe verticală alege să transfere o parte substanțială a activelor sale de rețea locală de acces sau toate aceste active către o entitate separată din punct de vedere juridic deținută de altcineva sau prin înființarea unei entități comerciale separate care să aibă ca obiect de activitate produsele de acces, autoritatea națională de reglementare ar trebui să evalueze efectul tranzacției planificate, inclusiv orice angajamente în materie de acces oferite de această întreprindere, asupra tuturor obligațiilor de reglementare existente impuse întreprinderii integrate pe verticală, pentru a asigura compatibilitatea oricăror noi acorduri cu prezenta directivă. Autoritatea națională de reglementare în cauză ar trebui să efectueze o nouă analiză a piețelor pe care operează entitatea separată și să impună, să mențină, să modifice sau să retragă obligații în consecință. În acest scop, autoritatea națională de reglementare ar trebui să poată solicita informații de la întreprinderea în cauză.

(205) Pe anumite piețe este deja posibil în prezent ca, în cadrul analizei pieței, întreprinderile desemnate ca având o putere semnificativă pe piață să ofere angajamente care vizează abordarea problemelor de concurență identificate de autoritatea națională de reglementare și pe care autoritatea națională de reglementare le ia apoi în calcul atunci când decide cu privire la obligațiile adecvate în materie de reglementare. Orice evoluție nouă pe piață ar trebui să fie luată în calcul atunci când se decide cu privire la măsurile corective cele mai adecvate. Cu toate acestea, fără a aduce atingere dispozițiilor privind regimul de reglementare a investițiilor, natura angajamentelor oferite ca atare nu limitează marja de apreciere acordată autorității naționale de reglementare de a impune măsuri corective întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață. Pentru a crește transparența și a asigura securitatea juridică în întreaga Uniune, procedura pentru întreprinderi de a oferi angajamente și pentru autoritățile naționale de reglementare de a le evalua, ținând seama de opiniile participanților pe piață prin intermediul unui test de piață și, dacă este cazul, de a le impune ca obligatorii pentru întreprinderea care își asumă angajamente și executorii de către autoritatea națională de reglementare, ar trebui să fie stabilită prin prezenta directivă. Cu excepția cazului în care autoritatea de reglementare a impus obligativitatea angajamentelor privind coinvestițiile și a decis să nu impună obligații, această procedură nu aduce atingere aplicării procedurii de analiză a pieței și nici obligației de a impune măsuri corective adecvate și proporționale pentru abordarea disfuncționalităților identificate ale pieței.

(206) Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie în măsură să impună obligativitatea angajamentelor, în întregime sau în parte, pentru o anumită perioadă care nu ar trebui să depășească perioada pentru care sunt oferite, după realizarea unui test de piață prin intermediul unei consultări publice a părților interesate. În cazul în care angajamentele sunt impuse ca obligatorii, autoritatea națională de reglementare ar trebui să analizeze consecințele acestei decizii în analiza sa a pieței și să le ia în calcul atunci când alege cele mai adecvate măsuri de reglementare. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să aibă în vedere atât angajamentele asumate dintr-o perspectivă orientată către viitor a durabilității, în special atunci când aleg perioada pentru care acestea devin obligatorii, cât și însemnătatea acordată de părțile interesate în cadrul consultării publice unor condiții de piață stabile și previzibile. Angajamentele obligatorii legate de separarea voluntară a unei întreprinderi integrate pe verticală care a fost desemnată ca având putere semnificativă pe piață pe una sau mai multe piețe relevante pot aduce previzibilitate și transparență prin inițierea procesului de punere în aplicare a separării planificate, de exemplu prin furnizarea unei foi de parcurs pentru punerea în aplicare, cu obiective de etapă clare și cu consecințe previzibile dacă anumite obiective de etapă nu sunt îndeplinite.

(207) Angajamentele pot include numirea unui mandatar însărcinat cu monitorizarea, a cărui identitate și al cărui mandat ar trebui să fie aprobate de către autoritatea națională de reglementare, precum și obligația ca întreprinderea care le oferă să prezinte periodic rapoarte privind punerea în aplicare.

(208) Proprietarii de rețele al căror model de afaceri se limitează la furnizarea de servicii angro către alții, pot favoriza crearea unei piețe angro active, cu efecte pozitive în aval asupra concurenței de pe piața cu amănuntul. De asemenea, modelul lor de afaceri poate fi atractiv pentru potențialii investitori financiari în active de infrastructură mai puțin volatile și cu perspective pe termen mai lung în ceea ce privește instalarea rețelelor de foarte mare capacitate. Cu toate acestea, prezența unei întreprinderi care își desfășoară activitatea exclusiv la nivel angro nu conduce în mod necesar la piețe cu amănuntul efectiv concurențiale, iar întreprinderile care își desfășoară activitatea exclusiv la nivel angro pot fi desemnate ca având o putere semnificativă pe anumite piețe de produse și piețe geografice. Anumite riscuri în materie de concurență generate de comportamentul întreprinderilor care urmează modele de afaceri exclusiv angro ar putea fi mai mici decât cele generate de întreprinderile integrate pe verticală, cu condiția ca modelul exclusiv angro să fie autentic și să nu existe factori de încurajare a discriminării între furnizorii din aval. Răspunsul în materie de reglementare ar trebui, prin urmare, să fie în mod proporțional mai puțin intruziv, dar ar trebui să mențină în special posibilitatea de a introduce obligații referitoare la prețuri echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată interveni dacă apar probleme de concurență în detrimentul utilizatorilor finali. O întreprindere care își desfășoară activitatea pe o piață angro care furnizează servicii cu amănuntul numai pentru utilizatorii care sunt întreprinderi mai mari decât întreprinderile mici și mijlocii ar trebui să fie considerată ca fiind o întreprindere exclusiv angro.

(209) Pentru a facilita trecerea de la rețelele de cupru tradiționale la rețelele de nouă generație, care este în interesul utilizatorilor finali, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată monitoriza inițiativele în acest sens ale operatorilor de rețea și să instituie, în cazul în care este necesar, condițiile pentru un proces de trecere corespunzător, de exemplu prin notificare prealabilă, transparență și disponibilitatea unor produse de acces alternative de calitate cel puțin comparabilă, odată ce proprietarul rețelei a demonstrat intenția și disponibilitatea de a trece la rețele modernizate. Pentru a evita întârzierile nejustificate ale trecerii, autoritățile naționale de reglementare ar trebui împuternicite să retragă obligațiile în materie de acces referitoare la rețeaua de cupru după ce s-a instituit un proces de trecere corespunzător și este asigurată conformitatea cu condițiile și procesul de trecere de la infrastructura tradițională. Cu toate acestea, proprietarii de rețele ar trebui să fie în măsură să scoată din uz rețele tradiționale. Solicitanții de acces care migrează de la un produs de acces bazat pe o infrastructură tradițională la un produs de acces bazat pe un mediu sau o tehnologie mai avansată ar trebui să fie în măsură să își modernizeze accesul la orice produs reglementat cu o capacitate mai mare, dacă doresc, dar nu ar trebui să fie obligați să facă acest lucru. În cazul unei modernizări, solicitanții de acces ar trebui să adere la condițiile de reglementare pentru accesul la un produs de acces de capacitate mai mare, astfel cum a stabilit autoritatea națională de reglementare în analiza sa a pieței.

(210) Liberalizarea sectorului telecomunicațiilor, concurența tot mai mare și oferta de servicii de comunicații tot mai diversificată se realizează în paralel cu o acțiune având ca scop crearea unui cadru de reglementare armonizat care să asigure furnizarea serviciului universal. Conceptul de serviciu universal ar trebui să evolueze odată cu progresele tehnologice și cu evoluția pieței și a cererii utilizatorilor.

(211) În temeiul articolului 169 din TFUE, Uniunea trebuie să contribuie la protecția consumatorilor.

(212) Serviciul universal este o plasă de siguranță menită să garanteze faptul că cel puțin un set de servicii minime este disponibil pentru toți utilizatorii finali și la un preț accesibil pentru consumatori, în cazul în care un risc de excluziune socială generat de lipsa unui astfel de acces îi împiedică pe cetățeni să participe pe deplin la societate din punct de vedere social și economic.

(213) Accesul la internet de bandă largă de bază este practic universal disponibil în întreaga Uniune și este utilizat la scară extinsă pentru o gamă largă de activități. Cu toate acestea, rata globală de adoptare este mai scăzută decât disponibilitatea, deoarece încă există persoane care nu sunt conectate din motive legate de informare, costuri, abilități și în mod voit. Accesul adecvat la internet de bandă largă la prețuri accesibile a dobândit o importanță crucială pentru societate și pentru economie în ansamblu. Acesta oferă baza pentru participarea la economia digitală și la societatea digitală prin intermediul unor servicii internet online esențiale.

(214) O cerință fundamentală a serviciului universal este asigurarea faptului că toți consumatorii au acces la un preț accesibil la serviciile adecvate disponibile de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce la punct fix. Statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a asigura accesibilitatea ca preț a serviciilor adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce, altele decât cele care sunt furnizate la punct fix, cetățenilor în mișcare, în cazul în care consideră că acest lucru este necesar în vederea asigurării participării depline a consumatorilor la societate din punct de vedere social și economic. În acest context, ar trebui acordată o atenție deosebită asigurării faptului că utilizatorii finali cu dizabilități au un acces echivalent. Nu ar trebui să existe limitări privind mijloacele tehnice utilizate pentru realizarea conexiunii, putând fi folosite tehnologii cu fir sau pe suport radio, și nici limitări privind categoria de furnizori care îndeplinesc parțial sau total obligații de serviciu universal.

(215) Viteza accesului la internet a unui utilizator dat depinde de mai mulți factori, inclusiv de furnizorii conexiunii la internet sau de aplicația pentru care se folosește conexiunea. Ține de competența statelor membre, luând în considerare raportul OAREC privind cele mai bune practici, să definească accesul adecvat la internet de bandă largă în funcție de condițiile naționale și de lărgimea de bandă minimă de care se bucură majoritatea consumatorilor de pe teritoriul unui stat membru pentru a permite un nivel adecvat de incluziune socială și de participare la economia digitală și la societatea digitală pe teritoriul lor. Serviciul adecvat de acces la internet de bandă largă la prețuri accesibile ar trebui să aibă o lărgime de bandă suficientă pentru a sprijini accesul la cel puțin un set minim de servicii de bază care reflectă serviciile folosite de majoritatea utilizatorilor finali și pentru a sprijini folosirea setului respectiv. În acest scop, Comisia ar trebui să monitorizeze evoluția utilizării internetului pentru a identifica serviciile online folosite de majoritatea utilizatorilor finali de pe teritoriul Uniunii, necesare pentru participarea din punct de vedere social și economic la societate, precum și să actualizeze lista în consecință. Cerințele privind accesul la internet deschis prevăzute de dreptul Uniunii, în special de Regulamentul (UE) 2015/2120, ar trebui să se aplice oricărui serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă.

(216) Consumatorii nu ar trebui să fie obligați să acceseze servicii pe care nu le doresc și ar trebui, prin urmare, să fie posibil pentru consumatorii eligibili să restrângă, la cerere, serviciul universal la prețuri accesibile la servicii de comunicații de voce.

(217) Statele membre ar trebui să poată extinde măsurile legate de accesibilitatea prețurilor și controlul cheltuielilor pentru a include și microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii și organizațiile non-profit, dacă îndeplinesc condițiile relevante.

(218) Autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să poată monitoriza evoluția și nivelul tarifelor cu amănuntul pentru acele servicii care intră în domeniul de aplicare al obligațiilor de serviciu universal. Monitorizarea ar trebui să se facă astfel încât să nu reprezinte o sarcină administrativă excesivă nici pentru autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente, nici pentru furnizorii unor astfel de servicii.

(219) Un preț accesibil înseamnă un preț stabilit de statele membre la nivel național, luându-se în considerare condițiile naționale specifice. În cazul în care stabilesc că prețurile cu amănuntul pentru servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce nu sunt accesibile pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale, inclusiv persoane în vârstă, utilizatori finali cu dizabilități și consumatori care locuiesc în zone rurale sau izolate din punct de vedere geografic, statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare. În acest scop, statele membre ar putea să acorde consumatorilor respectivi sprijin direct pentru comunicare, care ar putea face parte din prestațiile sociale, sau cupoane valorice sau plăți directe pentru acești consumatori. Aceasta poate constitui o alternativă adecvată, având în vedere necesitatea de a reduce la minimum denaturările pieței. În loc sau în plus față de aceasta, statele membre ar putea solicita furnizorilor de astfel de servicii să ofere opțiuni sau pachete tarifare de bază consumatorilor respectivi.

(220) Garantarea accesibilității prețurilor poate implica opțiuni sau pachete tarifare speciale pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor cu venituri mici sau ale utilizatorilor cu nevoi sociale speciale. Astfel de oferte ar trebui să fie furnizate cu caracteristicile de bază, pentru a se evita denaturarea funcționării pieței. În cazul consumatorilor individuali, accesibilitatea prețurilor ar trebui să se bazeze pe dreptul acestora de a încheia un contract cu un furnizor, pe disponibilitatea unui număr, pe conexiunea continuă a serviciului și pe capacitatea lor de a-și monitoriza și a-și controla cheltuielile.

(221) În cazul în care un stat membru impune furnizorilor să ofere consumatorilor cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale opțiuni sau pachete tarifare diferite de cele oferite în condiții comerciale obișnuite, aceste opțiuni sau pachete tarifare ar trebui să fie furnizate de către toți furnizorii de servicii de acces la internet și de comunicații de voce. În conformitate cu principiul proporționalității, obligația impusă tuturor furnizorilor de servicii de acces la internet și de comunicații de voce de a oferi opțiuni tarifare sau pachete nu ar trebui să genereze obligații administrative sau financiare excesive pentru furnizorii respectivi sau pentru statele membre. În cazul în care demonstrează, pe baza unei evaluări obiective, că există o astfel de sarcină administrativă sau financiară excesivă, un stat membru poate decide în mod excepțional să impună doar furnizorilor desemnați obligația de a oferi opțiuni sau pachete tarifare specifice. În cadrul evaluării obiective ar trebui să se analizeze și avantajele care rezultă pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale din posibilitatea de a alege furnizorul, precum și avantajele pentru toți furnizorii care pot beneficia de statutul de furnizor de serviciu universal. În cazul în care decide în mod excepțional să impună obligația furnizării de opțiuni sau pachete tarifare specifice numai asupra furnizorilor desemnați, un stat membru ar trebui să se asigure că consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi speciale au posibilitatea de a alege între mai mulți furnizori care oferă tarife sociale. Cu toate acestea, în anumite situații, statele membre ar putea să nu fie în măsură să garanteze alegerea furnizorului, de exemplu dacă există o singură întreprindere care furnizează servicii în zona de rezidență a beneficiarului sau dacă asigurarea posibilității de alegere ar crea o sarcină organizațională și financiară suplimentară excesivă pentru statul membru.

(222) Accesibilitatea prețurilor nu ar mai trebui să reprezinte un obstacol în calea accesului consumatorilor la setul minim de servicii de conectivitate. Dreptul la un contract cu un furnizor ar trebui să însemne că consumatorii care s-ar putea confrunta cu un refuz, în special cei cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale, ar trebui să aibă posibilitatea de a încheia un contract pentru furnizarea de servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce la prețuri accesibile, cel puțin la punct fix, cu orice furnizor de astfel de servicii în punctul respectiv sau cu un furnizor desemnat, în cazul în care statul membru a decis în mod excepțional să desemneze unul sau mai mulți furnizori pentru a oferi respectivele opțiuni sau pachete tarifare. Pentru a reduce la minimum riscurile financiare, cum ar fi neplata facturilor, furnizorii ar trebui să aibă libertatea de a oferi contractul în condiții de plată în avans, pe baza unor unități preplătite individuale la prețuri accesibile.

(223) În vederea garantării faptului că se poate intra în contact cu cetățenii prin intermediul serviciilor de comunicații de voce, statele membre ar trebui să asigure disponibilitatea unui număr pentru o perioadă rezonabilă și în timpul perioadelor de neutilizare a serviciilor de comunicații de voce. Furnizorii ar trebui să fie în măsură să instituie mecanisme pentru a verifica dacă consumatorul este în continuare interesat să mențină disponibilitatea numărului respectiv.

(224) Compensarea furnizorilor unor astfel de servicii în aceste condiții nu trebuie să aibă ca rezultat o denaturare a concurenței, cu condiția ca furnizorii respectivi să fie compensați pentru costul net specific suportat și ca acest cost net să fie recuperat printr-un mijloc neutru din punctul de vedere al concurenței.

(225) În scopul de a evalua necesitatea unor măsuri în materie de accesibilitate a prețurilor, autoritățile naționale de reglementare în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să fie în măsură să monitorizeze evoluția și detaliile ofertelor de opțiuni sau pachete tarifare pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale.

(226) Statele membre ar trebui să introducă măsuri de promovare a creării unei piețe pentru produse și servicii accesibile ca preț care să aibă încorporate facilități pentru consumatorii cu dizabilități, inclusiv echipamente cu tehnologii de asistență. Acest lucru poate fi realizat, printre altele, prin raportarea la standardele europene sau prin sprijinirea punerii în aplicare a unor cerințe în temeiul dreptului Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Statele membre ar trebui să introducă măsurile corespunzătoare în funcție de circumstanțele naționale, ceea ce le permite flexibilitatea de a lua măsuri specifice, de exemplu dacă piața nu oferă în condiții economice obișnuite produse și servicii la prețuri accesibile care includ facilități pentru consumatorii cu dizabilități. Măsurile respective ar putea include sprijin financiar direct către utilizatorii finali. Costul pentru consumatorii cu dizabilități al serviciilor de redare ar trebui să fie echivalent cu costul mediu al serviciilor de comunicații de voce.

(227) Serviciile de redare reprezintă serviciile care permit comunicarea bidirecțională între utilizatori finali la distanță care folosesc diferite moduri de comunicare (de exemplu, comunicare scrisă, prin semne, orală), prin intermediul conversiei între respectivele moduri de comunicare, realizată în mod normal de un operator uman. Textul în timp real este definit în conformitate cu dreptul Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor și se referă la o conversație sub formă de text între doi interlocutori aflați la distanță sau în cadrul unei conferințe la distanță cu mai mulți interlocutori, în care textul introdus este trimis în așa fel încât comunicarea este percepută de utilizator ca fiind continuă, caracter cu caracter.

(228) În ceea ce privește comunicațiile de date la rate de transfer care sunt suficiente pentru a permite un acces adecvat la internet de bandă largă, conexiunile fixe sunt aproape universal disponibile și utilizate de majoritatea cetățenilor Uniunii. În 2015, acoperirea fixă de bandă largă standard și disponibilitatea acesteia în Uniune era de 97 % din gospodării, cu o rată de adoptare medie de 72 %, iar rata de utilizare a serviciilor bazate pe tehnologii pe suport radio era chiar și mai mare. Cu toate acestea, există diferențe între statele membre în ceea ce privește disponibilitatea și accesibilitatea prețurilor pentru serviciile fixe de bandă largă în zonele urbane și în cele rurale.

(229) Piața deține un rol major în asigurarea disponibilității accesului la internet de bandă largă cu o capacitate în continuă creștere. În zonele în care piața nu ar da rezultatele așteptate, alte instrumente de politică publică de sprijinire a disponibilității conexiunilor de acces adecvat la internet de bandă largă par, în principiu, mai eficiente din punctul de vedere al costurilor și mai puțin susceptibile să genereze denaturări ale pieței decât obligațiile de serviciu universal, de exemplu recurgerea la instrumente financiare cum ar fi cele disponibile în cadrul Fondului european pentru investiții strategice și al Mecanismului pentru interconectarea Europei, utilizarea finanțării publice din fondurile structurale și de investiții europene, stabilirea unor obligații în materie de acoperire care să însoțească drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio pentru a sprijini instalarea rețelelor de bandă largă în zone cu o densitate mai mică a populației și investițiile publice în conformitate cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat.

(230) Dacă după efectuarea unei evaluări corespunzătoare, ținând seama de rezultatele anchetei geografice efectuate de autoritatea competentă cu privire la instalarea rețelelor sau de cele mai recente informații de care dispun statele membre înainte ca rezultatele primei anchete geografice să devină disponibile, se constată că nici piața, nici mecanismele de intervenție publică nu sunt susceptibile să le ofere utilizatorilor finali din anumite zone o conexiune capabilă să furnizeze serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă, astfel cum este definit de statele membre, și servicii de comunicații de voce la punct fix, statul membru ar trebui să poată desemna în mod excepțional diferiți furnizori sau diferite grupuri de furnizori ai acestor servicii în diferitele părți relevante ale teritoriului național. În plus față de ancheta geografică, statele membre ar trebui să poată utiliza, în cazul în care este necesar, orice dovezi suplimentare pentru a stabili în ce măsură sunt disponibile servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce, la punct fix. Aceste dovezi suplimentare ar putea include date aflate la dispoziția autorităților naționale de reglementare prin procedura de analiză a pieței, precum și date colectate de la utilizatori. Statele membre ar trebui să poată limita obligațiile de serviciu universal în sprijinul disponibilității unor servicii adecvate de acces la internet de bandă largă la locația sau reședința primară a utilizatorului final. Nu ar trebui să existe restricții în ceea ce privește mijloacele tehnice prin care se furnizează servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce la punct fix, putând fi folosite tehnologii cu sau fără fir, și nici restricții cu privire la întreprinderile care îndeplinesc parțial sau integral obligațiile de serviciu universal.

(231) În conformitate cu principiul subsidiarității, este de competența statelor membre să decidă, pe baza unor criterii obiective, întreprinderile care sunt desemnate drept furnizori de serviciu universal, ținând cont, dacă este cazul, de capacitatea și dorința întreprinderilor de a accepta, integral sau parțial, obligațiile de serviciu universal. Aceasta nu exclude posibilitatea ca statele membre să includă, în procesul de desemnare, condiții specifice justificate din motive de eficiență, inclusiv gruparea zonelor geografice sau a componentelor ori stabilirea unor perioade minime pentru desemnare.

(232) Ar trebui să fie estimate costurile legate de asigurarea disponibilității unei conexiuni capabile să furnizeze un serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă, astfel cum a fost identificat în conformitate cu prezenta directivă, precum și un serviciu de comunicații de voce la punct fix la un preț accesibil în cadrul obligațiilor de serviciu universal, în special prin evaluarea sarcinii financiare care se preconizează că va fi suportată de furnizorii și utilizatorii din sectorul comunicațiilor electronice.

(233) A priori, este probabil ca cerințele de asigurare a unei acoperiri teritoriale la nivel național impuse în cadrul procedurii de desemnare să excludă sau să descurajeze anumite întreprinderi să își depună candidatura pentru a fi desemnați ca furnizori de serviciu universal. Desemnarea furnizorilor cu obligații de serviciu universal pentru o perioadă excesiv de îndelungată sau nedeterminată ar putea conduce, de asemenea, la o excludere a priori a anumitor furnizori. În cazul în care un stat membru decide să desemneze unul sau mai mulți furnizori în scopul accesibilității prețurilor, furnizorii respectivi ar trebui să poată fi diferiți de cei desemnați în scopul disponibilității ca element al serviciului universal.

(234) Atunci când un furnizor desemnat în mod excepțional să ofere opțiuni sau pachete tarifare diferite de cele oferite în condiții comerciale obișnuite, astfel cum sunt identificate în conformitate cu prezenta directivă, sau să asigure disponibilitatea la punct fix a unui serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă sau a unor servicii de comunicații de voce, astfel cum sunt identificate în conformitate cu prezenta directivă, alege să cedeze fie o parte substanțială, din perspectiva obligației sale de serviciu universal, a activelor sale de rețea de acces local de pe teritoriul național, fie toate aceste active unei entități separate din punct de vedere juridic aparținând unui alt proprietar final, autoritatea competentă ar trebui să evalueze efectele tranzacției pentru a asigura continuitatea obligațiilor de serviciu universal pe întreg teritoriul național sau în părți ale acestuia. În acest scop, autoritatea competentă care a impus obligațiile de serviciu universal ar trebui să fie informată de către furnizor înainte de cedare. Evaluarea autorității competente nu ar trebui să aducă atingere încheierii tranzacției.

(235) Pentru a asigura stabilitatea și pentru a sprijini o tranziție treptată, statele membre ar trebui să fie în măsură să asigure în continuare furnizarea pe teritoriul lor a serviciilor universale, altele decât serviciile adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce la punct fix, care sunt incluse în domeniul de aplicare al obligațiilor lor de serviciu universal în temeiul Directivei 2002/22/CE la data intrării în vigoare a prezentei directive, cu condiția ca aceste servicii sau servicii comparabile să nu fie disponibile în condiții comerciale obișnuite. Faptul de a permite furnizarea în continuare de telefoane publice populației, cu plata prin monede, carduri de credit sau de debit, cartele preplătite, inclusiv cartele cu coduri de acces, liste ale abonaților telefonici și servicii de informații telefonice în cadrul regimului de serviciu universal, câtă vreme se demonstrează că această nevoie există, ar oferi statelor membre flexibilitatea necesară pentru a ține seama în mod corespunzător de diversele circumstanțe naționale. Aceasta poate include punerea la dispoziție de telefoane publice cu plată în principalele puncte de intrare în țară, cum ar fi aeroporturile sau stațiile de tren și de autobuz, precum și în locurile frecventate de persoane în caz de urgență, cum ar fi spitalele, posturile de poliție și zonele de refugiu de pe autostradă, pentru a satisface nevoile rezonabile ale utilizatorilor finali, in speciale cele ale utilizatorilor finali cu dizabilități.

(236) Statele membre ar trebui să monitorizeze situația consumatorilor în ceea ce privește utilizarea de către aceștia a unor servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce, în special din punctul de vedere al accesibilității prețurilor. Accesibilitatea prețurilor serviciilor adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce este legată atât de informațiile pe care utilizatorii le primesc cu privire la cheltuielile de utilizare, precum și la costul relativ al utilizării comparativ cu alte servicii, cât și, de asemenea, de capacitatea acestora de a-și controla cheltuielile. Prin urmare, accesibilitatea prețurilor înseamnă a conferi putere consumatorilor prin intermediul obligațiilor impuse furnizorilor. Printre aceste obligații se numără asigurarea unui nivel determinat de facturare detaliată, posibilitatea oferită consumatorilor de a bloca selectiv anumite apeluri, precum apelurile cu preț ridicat pentru serviciile premium, de a-și controla cheltuielile prin intermediul mijloacelor de plată în avans și de a-și compensa cheltuielile inițiale de conectare. Este posibil ca aceste măsuri să trebuiască să fie revizuite și modificate, în funcție de evoluția pieței. Facturile detaliate pentru utilizarea accesului la internet ar trebui să indice numai ora, durata și consumul corespunzând unei sesiuni de utilizare, fără a indica site-urile internet sau punctele finale de pe internet la care s-a făcut conectarea în timpul unei astfel de sesiuni de utilizare.

(237) Cu excepția cazurilor de întârziere a plăților sau de neplată a facturilor în mod sistematic, consumatorul care are dreptul la tarife accesibile ar trebui să fie protejat, până la soluționarea litigiului, de riscurile unei deconectări imediate de la rețea din cauza neplății unei facturi și, mai ales în cazul litigiilor legate de facturi cu sume mari de plată pentru servicii premium, ar trebui să aibă în continuare acces la servicii esențiale de comunicații de voce și la un nivel minim de servicii de acces la internet, astfel cum este definit de statele membre,. Statele membre ar trebui să poată decide ca acest acces să fie menținut doar dacă abonatul își plătește în continuare taxele de închiriere a liniei sau de acces la internet de bază.

(238) În cazul în care furnizarea de servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce sau furnizarea altor servicii în conformitate cu prezenta directivă generează obligații inechitabile pentru un furnizor, ținând seama în mod corespunzător de costuri și de venituri, precum și de beneficiile nemateriale rezultate în urma furnizării serviciilor în cauză, respectiva sarcină inechitabilă poate fi inclusă în orice calcul al costului net al obligațiilor de serviciu universal.

(239) Statele membre ar trebui, dacă este necesar, să instituie mecanisme de finanțare a costului net al obligațiilor de serviciu universal atunci când s-a demonstrat că obligațiile nu pot fi asumate decât cu pierdere sau la un cost net care depășește standardele comerciale obișnuite. Este important să se asigure calculul corect al costului net al obligațiilor de serviciu universal, iar fiecare finanțare să se facă cu denaturări minime pentru piață și pentru întreprinderi și să fie compatibilă cu articolele 107 și 108 din TFUE.

(240) Orice calcul al costului net al obligațiilor de serviciu universal ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător cheltuielile și veniturile, precum și beneficiile nemateriale rezultate din furnizarea serviciului universal, dar nu ar trebui să împiedice atingerea obiectivului general de asigurare a faptului că structura prețurilor reflectă costurile. Orice costuri nete ale obligațiilor de serviciu universal ar trebui calculate pe baza unor proceduri transparente.

(241) A lua în considerare beneficiile nemateriale înseamnă că o estimare, în termeni monetari, a avantajelor indirecte pe care o întreprindere le are datorită poziției sale de furnizor de serviciu universal ar trebui dedusă din costul net direct al obligațiilor de serviciu universal pentru a determina sarcina costului total.

(242) În cazul în care o obligație de serviciu universal reprezintă o sarcină inechitabilă pentru un furnizor, este oportun ca statele membre să fie autorizate să instituie mecanisme de recuperare eficace a costurilor nete. Una dintre metodele de recuperare a costurilor nete ale obligațiilor de serviciu universal o reprezintă recuperarea din fondurile publice. O altă metodă este repartizarea costurilor nete ale obligațiilor de serviciu universal între furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice. Statele membre ar trebui să poată finanța costurile nete ale diferitelor elemente ale serviciului universal prin diferite mecanisme sau să poată finanța costurile nete ale unora sau tuturor elementelor fie prin unul din aceste mecanisme, fie printr-o combinație a ambelor mecanisme. Un acces adecvat la internet de bandă largă aduce beneficii nu doar sectorului comunicațiilor electronice, ci și economiei online în general și societății în ansamblul său. Furnizarea unei conexiuni care permite viteze de bandă largă pentru un număr mai mare de utilizatori finali le oferă acestora posibilitatea să folosească serviciile online și, astfel, să participe în mod activ la societatea digitală. Asigurarea unor astfel de conexiuni pe baza obligațiilor de serviciu universal servește atât interesului public, cât și intereselor furnizorilor de servicii de comunicații electronice. Statele membre ar trebui să ia în considerare aceste lucruri atunci când aleg și concep mecanisme de recuperare a costurilor nete.

(243) În cazul recuperării costurilor prin repartizarea costului net al obligațiilor de serviciu universal între furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, statele membre ar trebui să se asigure că metoda de alocare între furnizori se bazează pe criterii obiective și nediscriminatorii și că este conformă principiului proporționalității. Acest principiu nu împiedică statele membre să îi scutească pe noii veniți care nu și-au impus încă în mod semnificativ prezența pe piață. Toate mecanismele de finanțare ar trebui să se asigure că participanții pe piață contribuie numai la finanțarea obligațiilor de serviciu universal și nu a altor activități care nu sunt direct legate de furnizarea obligațiilor de serviciu universal. Mecanismele de recuperare ar trebui să respecte principiile dreptului Uniunii și, în special în cazul mecanismelor de repartizare a costurilor, pe cele de nediscriminare și proporționalitate. Toate mecanismele de finanțare ar trebui să se asigure că utilizatorii dintr-un stat membru nu contribuie la costurile de furnizare a serviciului universal dintr-un alt stat membru. Costul net al obligațiilor de serviciu universal ar trebui să poată fi repartizat între toate grupele de furnizori sau între anumite grupe de furnizori. Statele membre ar trebui să se asigure că mecanismul de repartizare respectă principiile de transparență, de minimă denaturare a pieței, de nediscriminare și de proporționalitate. Minima denaturare a pieței presupune recuperarea contribuțiilor astfel încât să se minimizeze pe cât posibil impactul sarcinii financiare asupra utilizatorilor finali, de exemplu prin distribuirea cât mai vastă a contribuțiilor.

(244) Furnizorii care beneficiază de o finanțare acordată pentru serviciul universal ar trebui să furnizeze autorităților naționale de reglementare informații suficient de detaliate privind elementele specifice care necesită finanțarea respectivă, pentru a-și justifica cererea. Regimurile statelor membre privind calculul costurilor și finanțarea obligațiilor de serviciu universal ar trebui comunicate Comisiei pentru verificarea compatibilității lor cu TFUE. Statele membre ar trebui să asigure o transparență efectivă și să verifice sumele alocate finanțării obligațiilor de serviciu universal. Calculul costurilor nete aferente furnizării serviciului universal ar trebui să se bazeze pe o metodologie obiectivă și transparentă în vederea asigurării faptului că serviciul universal este furnizat în cel mai eficient mod din punctul de vedere al costurilor și în vederea promovării unor condiții de concurență echitabile pentru participanții de pe piață. Faptul de a face cunoscută în avans metodologia menită să fie utilizată pentru calcularea costurilor nete ale elementelor componente ale serviciului universal înainte de a pune în aplicare acest calcul ar putea contribui la o transparență sporită.

(245) Statele membre nu sunt autorizate să impună participanților de pe piață contribuții financiare legate de măsuri care nu fac parte din obligațiile de serviciu universal. Fiecare stat membru rămâne liber să impună măsuri speciale (în afara sferei obligațiilor de serviciu universal) și să le finanțeze conform dreptului Uniunii, dar nu prin intermediul contribuțiilor din partea participanților de pe piață.

(246) Pentru a sprijini în mod eficace libera circulație a mărfurilor, a serviciilor și a persoanelor în interiorul Uniunii, ar trebui să fie posibil să se utilizeze anumite resurse naționale de numerotație, în special anumite numere nongeografice, într-o manieră extrateritorială, adică în afara teritoriului statului membru care alocă numărul. Având în vedere riscul important de fraudă în ceea ce privește comunicațiile interpersonale, o astfel de utilizare extrateritorială ar trebui să fie permisă numai pentru furnizarea altor servicii de comunicații electronice decât cele de comunicații interpersonale. Asigurarea respectării dreptului intern relevant, în special a normelor privind protecția consumatorilor și a altor norme referitoare la utilizarea resurselor de numerotație, ar trebui garantată de statele membre indiferent de locul în care au fost acordate drepturile de utilizare și în care sunt utilizate resursele de numerotație în cadrul Uniunii. Statele membre își păstrează competența de a aplica dreptul lor intern pentru resursele de numerotație utilizate pe teritoriul lor, inclusiv în cazul în care drepturile au fost acordate în alt stat membru.

(247) Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente din statele membre în care sunt utilizate resurse de numerotație dintr-un alt stat membru nu dețin controlul asupra acestor resurse. Prin urmare, este esențial ca autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă din statul membru care acordă drepturile de utilizare extrateritorială să asigure, de asemenea, o protecție eficace a utilizatorilor finali din statele membre în care sunt utilizate numerele respective. În vederea realizării unei protecții eficace, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă care acordă drepturi de utilizare extrateritorială ar trebui să impună condiții în conformitate cu prezenta directivă în ceea ce privește respectarea de către furnizor a normelor de protecție a consumatorilor și a altor norme referitoare la utilizarea resurselor de numerotație în acele state membre în care vor fi utilizate resursele respective.

(248) Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente din statele membre în care sunt utilizate resursele de numerotație ar trebui să poată solicita sprijinul autorităților naționale de reglementare sau al altor autorități competente care au acordat drepturile de utilizare a resurselor de numerotație respective pentru a primi asistență în vederea asigurării respectării normelor lor. Măsurile de asigurare a respectării normelor luate de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente care au acordat drepturile de utilizare ar trebui să includă sancțiuni cu efect de descurajare, iar în special în cazul unei încălcări grave, retragerea dreptului de utilizare extrateritorială a resurselor de numerotație alocate întreprinderii în cauză. Cerințele privind utilizarea extrateritorială nu ar trebui să aducă atingere competențelor statelor membre de a bloca, de la caz la caz, accesul la numere sau servicii în cazul în care acest lucru este justificat din motive de fraudă sau de abuz. Utilizarea extrateritorială a resurselor de numerotație nu ar trebui să aducă atingere normelor Uniunii privind furnizarea de servicii de roaming, inclusiv celor privind prevenirea utilizării anormale sau abuzive a serviciilor de roaming care fac obiectul reglementării în materie de prețuri cu amănuntul și care beneficiază de tarife de roaming la nivel angro reglementate. Statele membre ar trebui să fie în continuare în măsură să încheie cu țări terțe acorduri specifice privind utilizarea extrateritorială a resurselor de numerotație.

(249) Statele membre ar trebui să promoveze furnizarea pe suport radio (over the air) a resurselor de numerotație pentru a facilita trecerea de la un furnizor de servicii de comunicații electronice la altul. Furnizarea pe suport radio a resurselor de numerotație permite reprogramarea identificatorilor echipamentelor de comunicații fără acces fizic la dispozitivele în cauză. Această caracteristică este în mod special relevantă pentru serviciile între dispozitive, și anume serviciile care implică un transfer automat de date și informații între dispozitive sau aplicații bazate pe software-uri cu o interacțiune umană limitată sau fără interacțiune umană. Furnizorii unor astfel de servicii între dispozitive ar putea să nu aibă acces fizic la dispozitivele lor din cauza utilizării lor la distanță sau a numărului mare de dispozitive instalate ori a modelelor lor de utilizare. Având în vedere piața emergentă a serviciilor între dispozitive și noile tehnologii, statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a asigura neutralitatea tehnologică în promovarea furnizării pe suport radio.

(250) Accesul la resursele de numerotație pe baza unor criterii transparente, obiective și nediscriminatorii este esențial pentru ca întreprinderile să se afle în concurență în sectorul comunicațiilor electronice. Statele membre ar trebui să fie în măsură să acorde drepturi de utilizare a resurselor de numerotație altor întreprinderi decât cele care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice, ținând cont de importanța crescândă a numerelor pentru diverse servicii de internet al obiectelor. Toate elementele planurilor naționale de numerotație ar trebui să fie gestionate de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente, inclusiv codurile de puncte utilizate la adresarea în rețea. În cazul în care este nevoie de o armonizare a resurselor de numerotație în Uniune pentru a sprijini dezvoltarea serviciilor paneuropene sau a serviciilor transfrontaliere, în special a noilor servicii între dispozitive, cum ar fi mașinile conectate, și în cazul în care cererea nu ar putea fi satisfăcută pe baza resurselor de numerotație existente, Comisia poate lua măsuri de punere în aplicare, cu asistența OAREC.

(251) Obligația de a publica deciziile privind acordarea drepturilor de utilizare a resurselor de numerotație ar trebui să poată fi îndeplinită prin punerea deciziilor respective la dispoziția publicului pe un site internet.

(252) Având în vedere aspectele particulare aferente semnalării cazurilor de copii dispăruți, statele membre ar trebui să își mențină angajamentul de a se asigura că pe teritoriul lor este efectiv disponibil un serviciu care să funcționeze bine de semnalare a cazurilor de copii dispăruți la numărul „116000”. Statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că se obține un nivel suficient de calitate a serviciului în operarea numărului 116000.

(253) În paralel cu linia telefonică de urgență pentru copiii dispăruți 116000, multe state membre asigură, de asemenea, accesul copiilor la un serviciu de operare a liniei telefonice de asistență cu numărul 116111, care este adaptat copiilor și îi ajută pe cei care au nevoie de îngrijire și protecție. Aceste state membre și Comisia ar trebui să se asigure că cetățenii și în special copiii și sistemele naționale de protecție a copilului au luat cunoștință de existența liniei telefonice de asistență 116111.

(254) Piața internă presupune ca utilizatorii finali să poată avea acces la toate numerele incluse în planurile naționale de numerotație ale altor state membre și să poată avea acces la servicii folosind numere nongeografice, inclusiv numere de telefon cu acces gratuit pentru apelant și numere cu tarif premium, în cadrul Uniunii, cu excepția cazului în care utilizatorul final apelat a ales, din motive comerciale, să limiteze accesul din anumite zone geografice. Utilizatorii finali ar trebui, de asemenea, să poată avea acces la numerele universale internaționale cu acces gratuit pentru apelant (UIFN). Accesul transfrontalier la resursele de numerotație și la serviciile asociate nu ar trebui obstrucționat, cu excepția cazurilor justificate în mod obiectiv, de exemplu pentru combaterea fraudei sau a abuzurilor (de exemplu, în legătură cu anumite servicii premium), atunci când numărul este definit ca având doar acoperire națională (de exemplu, un cod național scurt) sau atunci când accesul nu este fezabil din punct de vedere economic. Tarifele aplicate părților care apelează din afara statului membru în cauză nu trebuie să fie aceleași cu cele aplicate părților care apelează din interiorul acelui stat membru. Utilizatorii ar trebui să fie pe deplin informați anticipat și într-un mod clar cu privire la orice tarife aplicabile numerelor cu acces gratuit pentru apelant, precum tarifele apelurilor internaționale pentru numerele accesibile prin codurile standard internaționale de acces la serviciile de telefonie. În cazul în care furnizorii de servicii de comunicații electronice rețin venituri provenite din interconectare sau din alte servicii, din motive de fraudă sau de abuz, statele membre ar trebui să se asigure că veniturile reținute provenite din servicii sunt rambursate, acolo unde este posibil, utilizatorilor finali afectați de frauda sau de abuzul în cauză.

(255) În conformitate cu principiul proporționalității, o serie de dispoziții referitoare la drepturile utilizatorilor finali din prezenta directivă nu ar trebui să se aplice microîntreprinderilor care furnizează numai servicii de comunicații interpersonale care nu sunt bazate pe numere,. Conform jurisprudenței Curții de Justiție, definiția unei întreprinderi mici și mijlocii, care include microîntreprinderile, este de strictă interpretare. Pentru a include doar întreprinderile care sunt efectiv microîntreprinderi independente, este necesar să se examineze structura microîntreprinderilor care formează un grup economic, a cărui putere depășește puterea unei microîntreprinderi, și să se asigure faptul că definiția microîntreprinderii nu este eludată din motive pur formale.

(256) Realizarea pieței interne a comunicațiilor electronice impune eliminarea obstacolelor care împiedică accesul transfrontalier al utilizatorilor finali la serviciile de comunicații electronice în întreaga Uniune. Furnizorii de comunicații electronice pentru public nu ar trebui să interzică sau să restricționeze accesul utilizatorilor finali ori să îi discrimineze pe baza cetățeniei lor sau a statului membru de reședință sau de stabilire. Cu toate acestea, diferențierea ar trebui să fie posibilă pe baza unor deosebiri justificabile din punct de vedere obiectiv în materie de costuri și riscuri, care nu se limitează la măsurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 531/2012 în ceea ce privește utilizarea abuzivă sau anormală a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate.

(257) Punerea în aplicare divergentă a normelor privind protecția utilizatorilor finali a generat obstacole semnificative pe piața internă care îi afectează atât pe furnizorii de servicii de comunicații electronice, cât și pe utilizatorii finali. Respectivele obstacole ar trebui să fie reduse de aplicabilitatea acelorași norme care asigură un nivel comun ridicat de protecție în întreaga Uniune. O armonizare deplină calibrată a drepturilor utilizatorilor finali care intră sub incidența prezentei directive ar trebui să sporească în mod considerabil securitatea juridică atât pentru utilizatorii finali, cât și pentru furnizorii de servicii de comunicații electronice și ar trebui să reducă în mod semnificativ obstacolele la intrare și sarcina inutilă în materie de asigurare a conformității generată de fragmentarea normelor. Armonizarea deplină contribuie la depășirea obstacolelor de pe piața internă care rezultă din astfel de dispoziții interne privind utilizatorii finali care, în același timp, protejează furnizorii naționali împotriva concurenței din alte state membre. Pentru a realiza un nivel comun ridicat de protecție, mai multe dispoziții privind drepturile utilizatorilor finali ar trebui să fie consolidate în mod rezonabil în prezenta directivă, în lumina celor mai bune practici din statele membre. Armonizarea completă a drepturilor utilizatorilor finali sporește încrederea lor în piața internă, întrucât aceștia beneficiază de un nivel la fel de ridicat de protecție atunci când utilizează servicii de comunicații electronice, nu numai în statul lor membru, ci și atunci când locuiesc, lucrează sau călătoresc în alte state membre. Armonizarea deplină ar trebui să cuprindă numai aspectele reglementate de dispozițiile privind drepturile utilizatorilor finali din prezenta directivă. Prin urmare, armonizarea deplină nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern în ceea ce privește aspectele de protecție a utilizatorilor finali, inclusiv unele aspecte ale măsurilor de transparență care nu sunt reglementate de dispozițiile respective. De exemplu, măsurile referitoare la obligațiile de transparență care nu sunt reglementate de prezenta directivă ar trebui să fie considerate drept compatibile cu principiul armonizării depline, pe când cerințele suplimentare referitoare la aspecte de transparență reglementate de prezenta directivă, cum ar fi publicarea informațiilor, ar trebui considerate drept incompatibile. În plus, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce dispoziții naționale referitoare la aspecte care nu sunt abordate în mod specific în prezenta directivă, în special pentru a aborda chestiuni nou apărute.

(258) Contractul este un instrument important pentru utilizatorii finali pentru asigurarea transparenței informațiilor și a securității juridice. Majoritatea furnizorilor de servicii dintr-un mediu concurențial vor încheia contracte cu clienții lor din motive de oportunitate comercială. În afara prezentei directive, tranzacțiilor efectuate de consumatori care au legătură cu rețele și servicii de comunicații electronice li se aplică și cerințele referitoare la contracte din dreptul în vigoare al Uniunii în materie de protecție a consumatorilor, în special Directiva 93/13/CEE a Consiliului (37) și Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (38). Includerea cerințelor de informare în prezenta directivă, care ar putea fi impuse și în temeiul Directivei 2011/83/UE, nu ar trebui să ducă la dublarea informațiilor în documentele precontractuale și contractuale. Informațiile relevante furnizate în temeiul prezentei directive, inclusiv orice cerințe de informare mai prescriptive și mai detaliate, ar trebui să fie considerate ca îndeplinind cerințele corespunzătoare din Directiva 2011/83/UE.

(259) Unele dintre aceste dispoziții privind protecția utilizatorilor finali care se aplică a priori numai consumatorilor, și anume cele privind informațiile contractuale, durata maximă a contractului și pachetele, ar trebui să fie nu numai în beneficiul consumatorilor, ci și al microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici, precum și al organizațiilor non-profit, astfel cum sunt definite în dreptul intern. Poziția de negociere a acestor categorii de întreprinderi și organizații este comparabilă cu cea a consumatorilor și, prin urmare, acestea ar trebui să beneficieze de același nivel de protecție, cu excepția cazului în care renunță la drepturile respective. Obligațiile privind informațiile contractuale din prezenta directivă, inclusiv cele din Directiva 2011/83/UE care sunt menționate în prezenta directivă, ar trebui să se aplice indiferent dacă se efectuează vreo plată și indiferent de valoarea plății care urmează să fie efectuată de client. Obligațiile privind informațiile contractuale, inclusiv cele prevăzute în Directiva 2011/83/UE, ar trebui să se aplice în mod automat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și organizațiilor non-profit, cu excepția cazului în care acestea preferă să negocieze clauze contractuale individualizate cu furnizorii serviciilor de comunicații electronice. Spre deosebire de microîntreprinderi, întreprinderile mici și organizațiile non-profit, întreprinderile mai mari au, în mod obișnuit, o putere de negociere mai mare și, prin urmare, nu depind de aceleași cerințe privind informațiile contractuale ca și consumatorii. Alte dispoziții, cum ar fi portabilitatea numerelor, care sunt importante și pentru întreprinderile mai mari ar trebui să se aplice în continuare tuturor utilizatorilor finali. Organizațiile non-profit sunt entități juridice care nu obțin profit pentru proprietarii sau membrii lor. De obicei, organizațiile non-profit sunt organizații de caritate sau alte tipuri de organizații de interes public. Astfel, având în vedere situația lor comparabilă, este legitim ca aceste organizații să beneficieze de același tratament ca microîntreprinderile sau întreprinderile mici în temeiul prezentei directive, în măsura în care sunt vizate drepturile utilizatorilor finali.

(260) Specificitățile sectorului comunicațiilor electronice necesită, dincolo de normele contractuale orizontale, un număr limitat de dispoziții suplimentare în materie de protecție a utilizatorilor finali. Aceștia ar trebui să fie informați, printre altele, cu privire la orice niveluri de calitate a serviciului oferit, condițiile aferente promoțiilor și încetării contractelor, planurile tarifare aplicabile și tarifele pentru serviciile care fac obiectul unor condiții tarifare speciale. Aceste informații sunt relevante pentru furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât serviciile de transmisie utilizate pentru furnizarea de servicii între dispozitive. Fără a aduce atingere normelor aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal, un furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului nu ar trebui să fie supus obligațiilor privind cerințele de informare în cazul contractelor în care furnizorul respectiv și societățile sau persoanele afiliate nu primesc nicio remunerație legată direct sau indirect de furnizarea de servicii de comunicații electronice, cum ar fi, de exemplu, cazul unei universități care acordă vizitatorilor acces gratuit la rețeaua sa Wi-Fi în campus fără a primi nicio remunerație, nici prin plăți de la utilizatori și nici prin venituri din publicitate.

(261) Pentru a permite utilizatorului final să facă o alegere în cunoștință de cauză, este esențial ca informațiile relevante necesare să fie furnizate înainte de încheierea contractului, într-un limbaj clar și ușor de înțeles și pe un suport durabil sau, dacă acest lucru nu este fezabil, fără a aduce atingere definiției suportului durabil prevăzută în Directiva 2011/83/UE, într-un document, pus la dispoziție de către furnizor și notificat utilizatorului, ușor de descărcat, de deschis și de consultat pe dispozitive utilizate în mod obișnuit de către consumatori. În vederea facilitării alegerii, furnizorii ar trebui să prezinte o fișă de sinteză a clauzelor contractuale esențiale. Pentru a facilita comparabilitatea și a reduce costurile de asigurare a conformității, Comisia, după consultarea OAREC, ar trebui să adopte un model pentru o astfel de fișă de sinteză a contractului. Informațiile precontractuale furnizate, precum și modelul de fișă de sinteză ar trebui să facă parte integrantă din contractul final. Fișa de sinteză a contractului ar trebui să fie concisă și ușor de citit și, în mod ideal, să nu depășească echivalentul unei pagini A4 sau, în cazul în care diferite servicii sunt grupate într-un singur contract, echivalentul a maximum trei pagini A4.

(262) În urma adoptării Regulamentului (UE) 2015/2120, dispozițiile prezentei directive privind informațiile referitoare la condițiile care limitează accesul la servicii și aplicații sau utilizarea acestora și informațiile privind modelarea traficului au devenit caduce și ar trebui să fie abrogate.

(263) În ceea ce privește echipamentul terminal, contractul cu clientul ar trebui să precizeze orice condiții impuse de către furnizor în privința utilizării echipamentului, de exemplu prin blocarea dispozitivelor mobile pentru a fi utilizate doar cu anumite cartele SIM, dacă aceste condiții nu sunt interzise în temeiul dreptului intern, precum și orice taxe aferente încetării contractului, înainte sau la data expirării convenite, inclusiv orice costuri impuse pentru păstrarea echipamentului. În cazul în care utilizatorul final decide să păstreze un echipament terminal inclus la momentul încheierii contractului, eventuala despăgubire datorată nu ar trebui să depășească valoarea pro rata temporis a acestuia calculată pe baza valorii din momentul încheierii contractului sau pe baza părții restante din taxa pentru servicii până la încetarea contractului, oricare dintre cele două cuantumuri este mai mic. Statele membre ar trebui să poată alege alte metode de calculare a ratei despăgubirii, în cazul în care o astfel de rată este egală sau mai mică decât despăgubirea calculată respectivă. Orice restricție a utilizării echipamentelor terminale în alte rețele ar trebui să fie eliminată, în mod gratuit, de către furnizor cel târziu la achitarea respectivei despăgubiri.

(264) Fără a aduce atingere obligației fundamentale în materie de securitate care revine furnizorului în temeiul prezentei directive, contractul ar trebui să precizeze tipul de acțiune pe care furnizorul ar putea să o întreprindă în cazul unor incidente, amenințări sau vulnerabilități privind securitatea. În plus, contractul ar trebui să precizeze de asemenea eventualele mecanisme de despăgubire și de rambursare disponibile în cazul în care un furnizor răspunde inadecvat la un incident de securitate, inclusiv dacă un incident de securitate notificat furnizorului are loc din cauza unor vulnerabilități cunoscute ale hardware-ului sau software-ului, pentru care producătorul sau dezvoltatorul a oferit corecții, iar furnizorul de servicii nu a aplicat aceste corecții și nu a luat nicio altă măsură adecvată de rezolvare a problemei.

(265) Disponibilitatea unor informații transparente, actualizate și comparabile privind ofertele și serviciile este un element-cheie pentru consumatorii de pe piețele concurențiale unde mai mulți furnizori oferă servicii. Utilizatorii finali ar trebui să poată compara cu ușurință prețurile diverselor servicii oferite pe piață pe baza informațiilor publicate într-o formă ușor accesibilă. Pentru a le permite acestora compararea cu ușurință a prețurilor și a serviciilor, autoritățile competente, în coordonare, după caz, cu autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată solicita furnizorilor de servicii de acces la internet sau de servicii de comunicații interpersonale destinate publicului o mai mare transparență cu privire la informații, inclusiv tarifele, calitatea serviciului, condițiile referitoare la echipamentul terminal furnizat și alte statistici relevante. Orice astfel de cerințe ar trebui să țină seama în mod corespunzător de caracteristicile respectivelor rețele sau servicii. De asemenea, autoritățile respective ar trebui să asigure faptul că părțile terțe au dreptul de a utiliza gratuit informațiile disponibile publicului publicate de către astfel de întreprinderi, în vederea furnizării unor instrumente de comparare.

(266) Utilizatorii finali deseori nu sunt conștienți de costurile comportamentului lor în materie de consum sau au dificultăți în a estima când timp au folosit serviciile de comunicații electronice sau ce volum de date au consumat în cadrul acestora. Pentru a spori transparența și pentru a le permite utilizatorilor finali să își controleze mai bine bugetul în materie de comunicații, este important să se pună la dispoziția acestora facilități care să le permită să își monitorizeze consumul în timp util. În plus, statele membre ar trebui să poată să mențină sau să introducă dispoziții privind limitele de consum, care să protejeze utilizatorii finali de așa-numitele „facturi-șoc”, inclusiv în ceea ce privește serviciile premium și alte servicii care fac obiectul unor condiții tarifare speciale. Acest lucru permite autorităților competente să solicite ca informațiile cu privire la astfel de prețuri să fie oferite înainte de furnizarea serviciului și nu aduce atingere posibilității ca statele membre să mențină sau să introducă obligații generale pentru serviciile premium pentru a asigura o protecție eficace a utilizatorilor finali.

(267) Instrumentele independente de comparare, cum ar fi site-urile internet, reprezintă un mijloc eficace pentru utilizatorii finali de a evalua avantajele diferiților furnizori de servicii de acces la internet și de comunicații interpersonale, în cazul în care acestea sunt furnizate pe baza plăților monetare directe recurente sau bazate pe consum, precum și de a obține informații imparțiale, în special prin compararea într-un singur loc a prețurilor, a tarifelor și a parametrilor de calitate. Astfel de instrumente ar trebui să fie independente din punct de vedere operațional de furnizorii de servicii, fără ca vreun furnizor de servicii să beneficieze de tratament favorabil în rezultatele căutării. Astfel de instrumente ar trebui să vizeze furnizarea de informații care să fie în același timp clare și concise, complete și cuprinzătoare. De asemenea, acestea ar trebui să vizeze includerea unei game cât mai largi de oferte, pentru a reda o imagine de ansamblu reprezentativă și pentru a acoperi o parte semnificativă a pieței. Informațiile furnizate în cadrul unor astfel de instrumente ar trebui să fie demne de încredere, imparțiale și transparente. Utilizatorii finali ar trebui să fie informați cu privire la faptul că au la dispoziție astfel de instrumente. Statele membre ar trebui să se asigure că, pe teritoriile lor, utilizatorii finali au acces gratuit la cel puțin un astfel de instrument. În cazul în care într-un stat membru există numai un singur instrument și instrumentul respectiv încetează să mai funcționeze sau nu mai respectă criteriile de calitate, statul membru ar trebui să se asigure că utilizatorii finali au acces într-un termen rezonabil la un alt instrument de comparare la nivel național.

(268) Instrumentele independente de comparare pot fi operate de întreprinderi private sau de către ori în numele autorităților competente, însă ar trebui să fie operate în conformitate cu criterii de calitate determinate, inclusiv cerința de a furniza detalii privind proprietarii lor, de a prezenta informații exacte și actualizate, de a preciza momentul ultimei actualizări, de a stabili criterii clare și obiective pe care se va baza comparația și de a include o gamă largă de oferte, acoperind o parte semnificativă a pieței. Statele membre ar trebui să poată stabili cât de des este necesar ca instrumentele de comparare să revizuiască și să actualizeze informațiile pe care le oferă utilizatorilor finali, ținând seama de frecvența cu care furnizorii de servicii de acces la internet și de servicii de comunicații interpersonale destinate publicului își actualizează în general informațiile în materie de tarife și calitate.

(269) Pentru a răspunde chestiunilor de interes public cu privire la utilizarea serviciilor de acces la internet și a serviciilor de comunicații interpersonale bazate pe numere destinate publicului și pentru a încuraja protejarea drepturilor și a libertăților celorlalți, statele membre ar trebui să fie în măsură să pună la dispoziție și să disemineze sau să solicite diseminarea, cu ajutorul furnizorilor serviciilor respective, informațiilor de interes public referitoare la utilizarea unor astfel de servicii. Informațiile respective ar trebui să poată include informații de interes public referitoare la încălcările cele mai frecvente și consecințele lor juridice, de exemplu privind încălcarea drepturilor de autor, alte utilizări ilegale și diseminarea conținuturilor dăunătoare, precum și consiliere și mijloace de protecție împotriva riscurilor la adresa siguranței personale, de exemplu, cele care apar în urma dezvăluirii de informații cu caracter personal în anumite circumstanțe, cât și împotriva riscurilor la adresa vieții private și a datelor cu caracter personal, precum și disponibilitatea unor programe informatice sau opțiuni de programare configurabile și ușor de utilizat, care să permită protecția copiilor sau a persoanelor vulnerabile. Informațiile ar putea fi coordonate prin intermediul procedurii de cooperare stabilite în prezenta directivă. Astfel de informații de interes public ar trebui să fie actualizate atunci când este necesar și ar trebui să fie prezentate în formate ușor de înțeles, stabilite de fiecare stat membru, și pe site-urile internet ale autorităților publice naționale. Statele membre ar trebui să poată impune furnizorilor de servicii de acces la internet și de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere destinate publicului obligația de a disemina aceste informații standardizate în rândul tuturor clienților lor în maniera considerată potrivită de către autoritățile publice naționale. Diseminarea unor astfel de informații nu ar trebui, totuși, să constituie o sarcină excesivă pentru furnizori. Dacă se întâmplă acest lucru, statele membre ar trebui să solicite o astfel de diseminare prin mijloacele utilizate de furnizori pentru comunicarea cu utilizatorii finali în cadrul activităților lor obișnuite.

(270) În absența unor norme relevante ale dreptului Uniunii, conținutul, aplicațiile și serviciile sunt considerate legale sau dăunătoare în conformitate cu dreptul material și procedural intern. Sarcina de a decide, conform procesului corespunzător, dacă respectivele conținuturi, aplicații sau servicii sunt sau nu legale sau dăunătoare revine statelor membre, și nu furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice. Prezenta directivă și Directiva 2002/58/CE nu aduc atingere Directivei 2000/31/CE care conține, printre altele, regula de simplă transmitere (mere conduit) pentru furnizorii de servicii intermediari, astfel cum sunt definiți în respectiva directivă.

(271) Autoritățile naționale de reglementare în coordonare cu alte autorități competente sau, dacă este necesar, alte autorități competente în coordonare cu autoritățile naționale de reglementare ar trebui împuternicite să monitorizeze calitatea serviciilor și să colecteze sistematic informații privind calitatea serviciilor oferite de furnizorii de servicii de acces la internet și de servicii de comunicații interpersonale destinate publicului, în măsura în care aceștia din urmă pot oferi niveluri minime de calitate a serviciilor fie prin controlarea a cel puțin unora dintre elementele rețelei, fie prin intermediul unui acord privind nivelul serviciilor în acest sens, inclusiv calitatea furnizării de servicii utilizatorilor finali cu dizabilități. Aceste informații ar trebui colectate pe baza unor criterii care să permită efectuarea de comparații între furnizorii de servicii și între statele membre. Este probabil ca furnizorii de astfel de servicii de comunicații electronice care își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial să pună la dispoziția publicului informații adecvate și actualizate privind serviciile lor, din motive de oportunitate comercială. Cu toate acestea, autoritățile naționale de reglementare în coordonare cu alte autorități competente sau, dacă este necesar, alte autorități competente în coordonare cu autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată cere publicarea respectivelor informații în cazul în care se demonstrează că acestea nu sunt puse efectiv la dispoziția publicului. În cazul în care calitatea serviciilor de comunicații interpersonale destinate publicului depinde de eventuali factori externi, cum ar fi controlul asupra transmiterii semnalului sau conectivitatea rețelei, autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să poată solicita furnizorilor de astfel de servicii să informeze consumatorii în consecință.

(272) Autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui, de asemenea, să stabilească metodele de măsurare pe care trebuie să le aplice furnizorii de servicii în vederea îmbunătățirii comparabilității datelor oferite. Pentru a facilita comparabilitatea în întreaga Uniune și pentru a reduce costurile de asigurare a conformității, OAREC ar trebui să adopte orientări privind parametrii relevanți de calitate a serviciului de care autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să țină seama în cea mai mare măsură.

(273) Pentru a profita pe deplin de mediul concurențial, consumatorii ar trebui să poată face alegeri în cunoștință de cauză și să își schimbe furnizorii atunci când acest lucru este în interesul lor. Este esențial să se asigure că aceștia sunt în măsură să acționeze astfel, fără a fi stânjeniți de obstacole juridice, tehnice sau practice, inclusiv de condiții, proceduri și tarife contractuale. Faptul respectiv nu împiedică furnizorii să stabilească perioade contractuale minime rezonabile, de până la 24 de luni, în contractele încheiate cu consumatorii. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menține sau de a introduce dispoziții pentru o durată maximă mai scurtă și de a permite consumatorilor să își schimbe planurile tarifare sau să rezilieze contractul în cadrul perioadei contractuale fără a suporta costuri suplimentare, în funcție de condițiile naționale, cum ar fi nivelurile de concurență și stabilitatea investițiilor în rețele. Independent de contractul de servicii de comunicații electronice, consumatorii ar putea prefera și beneficia de o perioadă de rambursare mai lungă pentru conexiunile fizice. Astfel de angajamente asumate de consumatori pot fi un factor important în facilitarea instalării rețelelor de foarte mare capacitate până la sau foarte aproape de incinta utilizatorului final, inclusiv prin intermediul schemelor de agregare a cererii care permit investitorilor în rețea să reducă riscurile adoptării inițiale. Cu toate acestea, dreptul consumatorilor de a trece de la un furnizor de servicii de comunicații electronice la altul, astfel cum este prevăzut în prezenta directivă, nu ar trebui să fie limitat de includerea în contractele privind conexiunile fizice a unor astfel de perioade de rambursare, iar astfel de contracte nu ar trebui să privească echipamentele terminale sau echipamentele de acces la internet, cum ar fi telefoanele mobile, routerele sau modemurile. Statele membre ar trebui să asigure egalitatea de tratament a entităților, inclusiv a operatorilor, care finanțează instalarea unei conexiuni fizice de foarte mare capacitate la incinta unui utilizator final, inclusiv în cazul în care o astfel de finanțare se face printr-un contract cu plata în rate.

(274) De asemenea, este posibilă prelungirea automată a contractelor pentru servicii de comunicații electronice. În aceste cazuri, utilizatorii finali ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul fără a suporta vreun cost după expirarea termenului contractual.

(275) Orice modificări ale condițiilor contractuale propuse de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, care nu sunt în avantajul utilizatorului final, de exemplu în ceea ce privește taxele, tarifele, limitarea volumului de date, vitezele de transmitere a datelor, acoperirea sau prelucrarea datelor cu caracter personal, ar trebui să dea naștere dreptului utilizatorului final de a rezilia contractul fără să suporte niciun cost, chiar dacă respectivele modificări sunt combinate cu unele modificări în avantajul utilizatorului final. Orice modificare a condițiilor contractuale de către furnizor ar trebui, așadar, să îi dea dreptul utilizatorului final de a rezilia contractul, cu excepția cazului în care fiecare modificare este în sine în avantajul utilizatorului final sau modificările sunt de natură pur administrativă, cum ar fi o modificare a adresei furnizorului și nu au un efect negativ asupra utilizatorului final, ori modificările sunt strict impuse de modificări legislative sau în materie de reglementare, cum ar fi noi cerințe contractuale de informare impuse de dreptul Uniunii sau de dreptul intern. Modificările ar trebui evaluate pe baza unor criterii obiective pentru a se stabili dacă sunt exclusiv în avantajul utilizatorului final. Dreptul utilizatorului final de a rezilia contractul ar trebui să fie exclus numai în cazul în care furnizorul poate să demonstreze că toate modificările contractuale sunt exclusiv în beneficiul utilizatorului final sau sunt de natură pur administrativă, fără a avea vreun efect negativ asupra utilizatorului final.

(276) Utilizatorii finali ar trebui să fie informați cu privire la orice modificare a condițiilor contractuale prin intermediul unui suport durabil. Utilizatorii finali, alții decât consumatorii, microîntreprinderile sau întreprinderile mici ori organizațiile non-profit, ar trebui să nu beneficieze de drepturile de reziliere în cazul modificării contractului, în măsura în care sunt vizate serviciile de transmisie utilizate pentru serviciile între dispozitive. Statele membre ar trebui să poată prevedea măsuri specifice de protecție pentru utilizatorii finali referitoare la rezilierea contractului atunci când utilizatorii finali își schimbă locul de reședință. Dispozițiile privind rezilierea contractului ar trebui să nu aducă atingere altor dispoziții din dreptul Uniunii sau din cel intern privind motivele pentru care pot fi reziliate contractele ori pot fi schimbate condițiile contractuale de furnizorul de servicii sau de utilizatorul final.

(277) Posibilitatea de a trece de la un furnizor la altul este esențială pentru o concurență efectivă într-un mediu concurențial. Disponibilitatea unor informații transparente, fiabile și furnizate în timp util cu privire la schimbarea furnizorului ar trebui să sporească încrederea utilizatorilor finali în trecerea de la un furnizor la altul și disponibilitatea lor de a se implica activ în procesul concurențial. Furnizorii de servicii ar trebui să asigure continuitatea serviciului astfel încât utilizatorii finali să poată trece de la un furnizor la altul fără a fi stânjeniți de riscul pierderii unui serviciu și, dacă este posibil din punct de vedere tehnic, să permită trecerea la un alt furnizor la data solicitată de către utilizatorii finali.

(278) Portabilitatea numărului este un element-cheie care facilitează opțiunile consumatorilor și concurența efectivă pe piețele comunicațiilor electronice concurențiale. Utilizatorii finali care solicită acest lucru ar trebui să își poată păstra numerele, indiferent de furnizorul serviciului, pe perioada limitată a trecerii de la un furnizor de servicii la altul. Furnizarea acestei facilități între conexiunile la rețeaua de telefonie publică de la punctele fixe și mobile nu este prevăzută de prezenta directivă. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată aplica dispoziții pentru asigurarea portabilității numerelor între rețele care furnizează servicii la puncte fixe și în rețele mobile.

(279) Impactul portabilității numerelor este consolidat considerabil prin transparența informațiilor tarifare, atât pentru utilizatorii finali care își portează numărul, cât și pentru utilizatorii finali care îi apelează pe cei care și-au portat numărul. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui, în cazurile în care acest lucru este fezabil, să faciliteze o transparență adecvată privind tarifarea, ca parte a punerii în aplicare a portabilității numerelor.

(280) În vederea asigurării faptului că prețurile de interconectare aferente furnizării portabilității numerelor sunt stabilite în funcție de costuri, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată lua, de asemenea, în considerare prețurile practicate pe piețe comparabile.

(281) Portabilitatea numerelor este un element-cheie care facilitează opțiunile consumatorilor și concurența efectivă pe piețele concurențiale de comunicații electronice și ar trebui pusă în aplicare în cel mai scurt timp posibil, astfel încât numărul să fie activat efectiv în termen de o zi lucrătoare, iar utilizatorul final să nu fie privat de serviciu mai mult de o zi lucrătoare de la data convenită. Dreptul de a porta numărul ar trebui să îi fie atribuit utilizatorului final care deține contractul relevant (preplătit sau cu plata cu abonament) cu furnizorul. Pentru a facilita recurgerea la un ghișeu unic care să permită utilizatorilor finali să treacă fără sincope de la un furnizor la altul, acest proces ar trebui să fie în sarcina furnizorului de comunicații electronice destinate publicului către care se realizează trecerea. Autoritățile naționale de reglementare sau, după caz, alte autorități competente ar trebui să poată să stabilească procesul global al trecerii de la un furnizor la altul și al portării numerelor, ținând seama de dispozițiile naționale privind contractele și progresele tehnologice. Acest lucru ar trebui să includă, după caz, o cerință conform căreia portarea se finalizează prin furnizare pe suport radio, cu excepția cazului în care utilizatorul final solicită altceva. Experiența din unele state membre a arătat că există riscul de transferare a utilizatorilor finali către un alt furnizor fără consimțământul acestora. Deși de acest aspect ar trebui să se ocupe în primul rând autoritățile de aplicare a legii, statele membre ar trebui să fie în măsură să impună măsurile proporționale minime în ceea ce privește procesul de trecere de la un furnizor la altul, inclusiv sancțiuni corespunzătoare, care sunt necesare pentru a reduce la minimum astfel de riscuri și pentru a se garanta protecția utilizatorului final pe parcursul întregului proces de trecere de la un furnizor la altul, fără a diminua atractivitatea acestuia pentru utilizatorii finali. Dreptul de a porta numere nu ar trebui limitat prin condițiile contractuale.

(282) Pentru a se garanta că trecerea de la un furnizor la altul și portarea au loc în termenele prevăzute de prezenta directivă, statele membre ar trebui să oblige furnizorii să acorde, ușor și în timp util, compensații utilizatorilor finali, atunci când un acord între un furnizor și un utilizator final nu este respectat. Astfel de măsuri ar trebui să fie proporționale cu durata întârzierii manifestate în respectarea acordului. Utilizatorii finali ar trebui, cel puțin, să beneficieze de măsuri compensatorii pentru întârzierile care depășesc o zi lucrătoare în activarea serviciului, portarea unui număr sau pierderea serviciului și în cazul nerespectării de către furnizori a programărilor stabilite pentru servicii sau pentru instalare. Compensațiile suplimentare ar putea fi și sub formă de reducere automată a remunerației atunci când furnizorul dinspre care se realizează trecerea trebuie să continue să își furnizeze serviciile până când sunt activate serviciile furnizorului către care se realizează trecerea.

(283) Pachetele cuprinzând cel puțin un serviciu de acces la internet sau un serviciu de comunicații interpersonale bazate pe numere destinate publicului și alte servicii, precum serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere destinate publicului, radiodifuziunea liniară, serviciile între dispozitive sau echipamentele terminale, au devenit din ce în ce mai răspândite și constituie un element important al concurenței. În sensul prezentei directive, ar trebui să se considere că există un pachet în situațiile în care elementele pachetului sunt furnizate sau vândute de același furnizor în temeiul aceluiași contract sau în temeiul unui contract strâns legat sau asociat. Deși de foarte multe ori aduc beneficii consumatorilor, pachetele pot face trecerea de la un furnizor la altul mai dificilă sau mai costisitoare și pot genera riscuri de captivitate (lock-in) contractuală. Atunci când diferitelor servicii și echipamente terminale care fac parte dintr-un pachet li se aplică norme divergente în materie de încetare a contractului și trecere de la un furnizor la altul, ori în ceea ce privește angajamentele contractuale privind achiziția unor echipamente terminale, consumatorii sunt împiedicați în fapt să își exercite drepturile prevăzute în prezenta directivă de a trece la oferte concurențiale pentru întregul pachet sau pentru părți ale acestuia. Anumite dispoziții esențiale ale prezentei directive privind informațiile din fișa de sinteză a contractului, transparența, durata și încetarea contractului și trecerea de la un furnizor la altul ar trebui, prin urmare, să se aplice tuturor elementelor unui pachet, inclusiv echipamentelor terminale, altor servicii precum conținutul digital sau serviciile digitale, precum și serviciilor de comunicații electronice care nu intră direct în domeniul de aplicare al acestor dispoziții. Toate obligațiile utilizatorilor finali aplicabile în temeiul prezentei directive în cazul unui anumit serviciu de comunicații electronice, atunci când este furnizat sau vândut ca serviciu de sine stătător, ar trebui să fie aplicabile și atunci când serviciul face parte dintr-un pachet cu cel puțin un serviciu de acces la internet sau un serviciu de comunicații interpersonale destinate publicului bazate pe numere. Alte aspecte contractuale, cum ar fi căile de atac aplicabile în caz de nerespectare a contractului, ar trebui să fie reglementate de normele aplicabile respectivelor elemente din pachet, de exemplu de normele contractelor pentru vânzarea de bunuri sau pentru furnizarea de conținut digital. Cu toate acestea, un drept de a rezilia orice element al unui pachet constând cel puțin într-un serviciu de acces la internet sau un serviciu de comunicații interpersonale destinate publicului bazate pe numere, înainte de expirarea convenită a termenului contractual, din cauza unei lipse de conformitate sau a nefurnizării serviciului, ar trebui să îi dea dreptul consumatorului să rezilieze toate elementele din pachet. De asemenea, pentru a menține capacitatea de a trece ușor de la un furnizor la altul, consumatorii nu ar trebui nici să fie ținuți captivi (locked in) de un furnizor printr-o prelungire contractuală de facto a perioadei contractuale inițiale.

(284) Furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere au obligația de a furniza acces la serviciile de urgență prin intermediul comunicațiilor de urgență. În circumstanțe excepționale, și anume din cauza lipsei de fezabilitate din punct de vedere tehnic, aceștia ar putea să nu fie în măsură să furnizeze acces la serviciile de urgență sau la informația de localizare a apelantului ori la ambele. În astfel de cazuri, aceștia ar trebui să își informeze în mod corespunzător clienții în contract. Acești furnizori ar trebui să comunice clienților lor informații clare și transparente în contractul inițial și să le actualizeze în cazul oricărei modificări a dispoziției privind accesul la serviciile de urgență, de exemplu în facturi. Aceste informații ar trebui să includă orice limitări privind aria de acoperire teritorială, pe baza parametrilor tehnici de operare planificați ai serviciului de comunicații și a infrastructurii disponibile. În cazul în care serviciul nu este furnizat printr-o conexiune care este gestionată pentru a oferi o calitate specificată a serviciului, informațiile ar trebui să includă, de asemenea, nivelul de fiabilitate al accesului și al informației de localizare a apelantului prin comparație cu un serviciu care este furnizat printr-o astfel de conexiune, ținând seama de standardele actuale în materie de tehnologie și calitate, precum și de orice parametri de calitate a serviciului specificați în prezenta directivă.

(285) Utilizatorii finali ar trebui să poată avea acces la serviciile de urgență prin intermediul comunicațiilor de urgență în mod gratuit și fără a fi nevoiți să recurgă la vreun mijloc de plată, de la orice dispozitiv care permite folosirea serviciilor de comunicații interpersonale bazate pe numere, inclusiv atunci când utilizează servicii de roaming într-un stat membru. Comunicațiile de urgență constituie un mijloc de comunicare ce include nu numai servicii de comunicații de voce, ci și SMS-urile, mesageria, comunicațiile video sau alte tipuri de comunicații, de exemplu textul în timp real și serviciile de conversație totală și de redare de text. Statele membre, ținând seama de capacitățile și de echipamentele tehnice ale PSAP-urilor, ar trebui să poată stabili care servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere sunt potrivite pentru serviciile de urgență, inclusiv posibilitatea de a limita aceste opțiuni la serviciile de comunicații de voce și la echivalentul acestora pentru utilizatorii finali cu dizabilități sau de a adăuga alte opțiuni, de comun acord cu PSAP-urile naționale. Comunicarea de urgență poate fi declanșată în numele unei persoane printr-un apel de urgență de la bordul vehiculului sau eCall, astfel cum este definit de Regulamentul (UE) 2015/758.

(286) Statele membre ar trebui să se asigure că furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere oferă un acces fiabil și precis la serviciile de urgență, ținând seama de specificațiile și criteriile naționale, precum și de capacitățile PSAP-urilor naționale. Statele membre ar trebui să aibă în vedere capacitatea PSAP-urilor de a gestiona comunicațiile de urgență în mai mult de o limbă. În cazul în care serviciul de comunicații interpersonale bazate pe numere nu este asigurat prin intermediul unei conexiuni care este gestionată pentru a oferi o calitate specificată a serviciului, furnizorul serviciului ar putea să nu fie în măsură să asigure faptul că apelurile de urgență efectuate prin intermediul serviciului său sunt rutate cu aceeași fiabilitate către cel mai adecvat PSAP. Pentru astfel de furnizori independenți de rețea, și anume furnizori care nu sunt integrați cu un furnizor de rețele publice de comunicații electronice, este posibil ca transmiterea informației de localizare a apelantului să nu fie întotdeauna fezabilă din punct de vedere tehnic. Statele membre ar trebui să se asigure că standardele care garantează rutarea precisă și fiabilă și conectarea la serviciile de urgență sunt puse în aplicare cât mai curând posibil pentru a permite furnizorilor de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere independenți de rețea să își îndeplinească obligațiile privind accesul la serviciile de urgență și transmiterea informației de localizare a apelantului la un nivel comparabil cu cel impus altor furnizori de astfel de servicii de comunicații. În cazul în care astfel de standarde și sistemele PSAP aferente nu au fost puse în aplicare, serviciile de comunicații interpersonale bazate pe numere independente de rețea nu ar trebui să aibă obligația să furnizeze acces la serviciile de urgență decât într-un mod care este fezabil din punct de vedere tehnic sau viabil din punct de vedere economic. Aceasta ar putea include, de exemplu, desemnarea de către un stat membru a unui PSAP unic central pentru primirea comunicațiilor de urgență. Cu toate acestea, astfel de furnizori ar trebui să îi informeze pe utilizatorii finali când nu este prevăzut accesul la numărul european unic de urgență „112” sau la informația de localizare a apelantului.

(287) Pentru a îmbunătăți raportarea și evaluarea performanțelor de către statele membre în ceea ce privește răspunsul la apelurile de urgență și gestionarea acestora, Comisia ar trebui să prezinte, la fiecare doi ani, un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la eficacitatea punerii în aplicare a numărului european unic de urgență „112”.

(288) Statele membre ar trebui să ia măsuri specifice pentru a se asigura că serviciile de urgență, inclusiv numărul european unic de urgență „112”, sunt accesibile și utilizatorilor finali cu dizabilități, în special utilizatorilor finali surzi, cu deficiențe de auz, cu deficiențe de vorbire și surdo-muți, în conformitate cu dreptul Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Aceste măsuri ar putea presupune furnizarea de dispozitive terminale speciale utilizatorilor finali cu dizabilități atunci când alte moduri de comunicare nu sunt adecvate pentru aceștia.

(289) Este important să se sporească gradul de conștientizare cu privire la numărul european unic de urgență „112”, în vederea îmbunătățirii nivelului de protecție și securitate al cetățenilor care călătoresc în Uniune. În acest scop, cetățenii ar trebui să fie pe deplin informați atunci când călătoresc în orice stat membru, în special prin intermediul informațiilor oferite în autogările, în gările, în porturile sau aeroporturile internaționale și în listele abonaților telefonici, în documentele pentru utilizatorii finali și în facturi, cu privire la faptul că numărul european unic de urgență „112” poate fi folosit ca număr de urgență unic în întreaga Uniune. Această informare este în primul rând responsabilitatea statelor membre, însă Comisia ar trebui să continue atât să sprijine, cât și să completeze inițiativele statelor membre în vederea sporirii gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la numărul european unic de urgență „112” și să evalueze periodic măsura în care numărul european unic de urgență „112” este cunoscut de către public.

(290) Informația de localizare a apelantului, care se aplică tuturor comunicațiilor de urgență, îmbunătățește nivelul de protecție și securitatea utilizatorilor finali și ajută serviciile de urgență în îndeplinirea atribuțiilor lor, cu condiția ca transferul comunicației de urgență și a datelor conexe către serviciile de urgență în cauză să fie garantat de sistemul național al PSAP. Primirea și utilizarea informației de localizare a apelantului, care include atât informația de localizare pe baza rețelei cât și, după caz, informația îmbunătățită de localizare a apelantului pe baza telefonului mobil, ar trebui să fie conforme cu dreptul relevant al Uniunii privind prelucrarea datelor cu caracter personal și măsurile de securitate. Întreprinderile care furnizează localizarea pe baza rețelei ar trebui să pună informația de localizare a apelantului la dispoziția serviciilor de urgență imediat după conectarea apelului la respectivul serviciu, independent de tehnologia utilizată. Cu toate acestea, tehnologiile de localizare bazate pe telefoanele mobile s-au dovedit a fi în mod semnificativ mai fiabile și mai eficiente din punctul de vedere al costurilor datorită disponibilității datelor furnizate de Serviciul european geostaționar mixt de navigare și de sistemul de navigație prin satelit Galileo, precum și de alte sisteme globale de navigație prin satelit și date wi-fi. Prin urmare, informația de localizare a apelantului obținută pe baza telefonului mobil ar trebui să vină în completarea informației de localizare pe baza rețelei, chiar dacă locația obținută pe baza telefonului mobil devine disponibilă numai după instalarea comunicării de urgență. Statele membre ar trebui să se asigure că, după caz, informația de localizare a apelantului obținută pe baza telefonului mobil este pusă la dispoziția celui mai adecvat PSAP. Acest lucru ar putea să nu fie întotdeauna posibil, de exemplu atunci când localizarea nu este disponibilă pe telefonul mobil sau prin intermediul serviciului de comunicații interpersonale utilizat sau când nu este fezabil din punct de vedere tehnic să se obțină respectiva informație. În plus, statele membre ar trebui să se asigure că PSAP-urile sunt în măsură să extragă și să gestioneze informațiile de localizare a apelantului disponibile, dacă este fezabil. Determinarea și transmiterea informației de localizare a apelantului ar trebui să fie gratuite, atât pentru utilizatorul final, cât și pentru autoritatea care tratează comunicarea de urgență, indiferent de mijloacele de determinare, cum ar fi prin intermediul telefonului mobil sau al rețelei ori al mijloacelor de transmisie, de exemplu prin canal de voce, SMS sau tehnologia de IP.

(291) Pentru a răspunde evoluțiilor tehnologice în ceea ce privește exactitatea informației de localizare a apelantului, accesul echivalent pentru utilizatorii finali cu dizabilități și rutarea apelurilor către cel mai adecvat PSAP, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte, prin intermediul unui act delegat, măsurile necesare în vederea asigurării compatibilității, a interoperabilității, a calității, fiabilității și a continuității comunicațiilor de urgență în Uniune, ca de exemplu dispoziții funcționale de stabilire a rolului diverselor părți din cadrul lanțului de comunicații, de exemplu furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere, operatorii de rețele și PSAP-urile, precum și în dispoziții tehnice de stabilire a mijloacelor tehnice pentru îndeplinirea dispozițiilor funcționale. Respectivele măsuri nu ar trebui să aducă atingere organizării serviciilor de urgență ale statelor membre.

(292) Un cetățean dintr-un stat membru care are nevoie să contacteze serviciile de urgență din alt stat membru nu poate face acest lucru deoarece serviciile de urgență pot să nu dețină informațiile de contact ale serviciilor de urgență din alte state membre. Ca atare, ar trebui să se constituie o bază de date sigură la nivelul întregii Uniuni cu numerele serviciului principal de urgență din fiecare țară. În acest scop, OAREC ar trebui să mențină o bază de date sigură a numerelor E.164 ale numerelor serviciilor de urgență din statele membre, dacă o astfel de bază de date nu este menținută de o altă organizație, pentru a se garanta că serviciile de urgență dintr-un stat membru pot fi contactate de către serviciile de urgență din alt stat membru.

(293) Au fost elaborate legislații naționale diferite în privința transmiterii de către serviciile de comunicații electronice a avertizărilor publice pentru situații de urgență și dezastre majore iminente sau în curs de agravare. Prin urmare, în vederea apropierii legislațiilor în acest domeniu, prezenta directivă ar trebui să prevadă că, atunci când există sisteme de avertizare publică, avertizările publice ar trebui transmise de către furnizorii de servicii mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere către toți utilizatorii finali vizați. Utilizatorii finali vizați ar trebui să fie considerați acei utilizatori finali care sunt situați în zonele geografice susceptibile să fie afectate de situații de urgență și dezastre majore iminente sau în curs de agravare în timpul perioadei de avertizare, după cum se stabilește de către autoritățile competente.

(294) Când se asigură comunicarea efectivă cu toți utilizatorii finali vizați, independent de locul lor de reședință sau de statul membru de reședință, și această comunicare îndeplinește nivelul cel mai înalt de securitate a datelor, statele membre ar trebui să poată prevedea transmiterea de avertizări publice prin intermediul unor servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât serviciile mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere și altele decât serviciile de transmisie utilizate pentru radiodifuziune, sau prin intermediul unei aplicații mobile transmise prin servicii de acces la internet. Pentru a informa utilizatorii finali care intră pe teritoriul unui stat membru cu privire la existența unor astfel de sisteme de avertizare publică, statul membru respectiv ar trebui să se asigure că utilizatorii finali în cauză primesc printr-un SMS, în mod automat, gratuit și fără întârzieri nejustificate, informații ușor de înțeles cu privire la modul în care pot primi avertizări publice, inclusiv prin intermediul echipamentelor terminale mobile care nu sunt activate pentru servicii de acces la internet. Avertizările publice, altele decât cele care se bazează pe servicii mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere, ar trebui să fie transmise utilizatorilor finali într-un mod ușor de primit. În cazul în care un sistem de avertizare publică se bazează pe o aplicație, ar trebui să nu impună utilizatorilor finali să se conecteze sau să-și creeze un cont la autorități sau la furnizorul aplicației. Datele privind localizarea utilizatorilor finali ar trebui utilizate în conformitate cu Directiva 2002/58/CE. Transmiterea de avertizări publice ar trebui să fie gratuită pentru utilizatorii finali. În cursul reexaminării prezentei directive, Comisia ar putea, de asemenea, să evalueze dacă este posibil în conformitate cu dreptul Uniunii și dacă este fezabil să se instituie un sistem de avertizare publică unic la nivelul Uniunii pentru a alerta publicul în cazul unui dezastru iminent sau în curs de agravare sau al unei stări de urgență majore în mai multe state membre.

(295) Statele membre ar trebui să poată stabili dacă propunerile de sisteme alternative, altele decât prin intermediul serviciilor mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere, sunt cu adevărat echivalente unor astfel de servicii, ținând seama în cea mai mare măsură de orientările corespunzătoare ale OAREC. Astfel de orientări ar trebui să fie elaborate după consultarea autorităților naționale responsabile de PSAP pentru a se asigura că experții în situații de urgență au un rol în elaborarea orientărilor și că există o înțelegere comună între diferitele autorități ale statelor membre a ceea ce este necesar pentru a se asigura punerea deplină în aplicare a acestor sisteme de avertizare publică în cadrul statelor membre, asigurând totodată faptul că cetățenii Uniunii sunt protejați efectiv în timp ce călătoresc într-un alt stat membru.

(296) În conformitate cu obiectivele cartei și cu obligațiile consacrate în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, cadrul de reglementare ar trebui să asigure faptul că toți utilizatorii finali, inclusiv utilizatorii finali cu dizabilități, persoanele în vârstă și utilizatorii cu nevoi sociale speciale, au acces cu ușurință și în condiții echivalente la servicii de calitate ridicată la prețuri accesibile, indiferent de locul lor de reședință în Uniune. Declarația 22 anexată la Actul final al Tratatului de la Amsterdam prevede faptul că instituțiile Uniunii trebuie să ia în considerare nevoile persoanelor cu dizabilități în elaborarea măsurilor în temeiul articolului 114 din TFUE.

(297) Pentru a se asigura faptul că utilizatorii finali cu dizabilități beneficiază de concurență și de alegerea furnizorilor de servicii, avantaje de care se bucură majoritatea utilizatorilor finali, autoritățile competente ar trebui să stabilească, atunci când este cazul, ținând seama de condițiile naționale și după consultarea utilizatorilor finali cu dizabilități, cerințele în materie de protecție a consumatorilor privind utilizatorii finali cu dizabilități pe care furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului au obligația să le respecte. Printre cerințele respective se poate număra, în special, asigurarea de către furnizori a faptului că utilizatorii finali cu dizabilități pot beneficia de serviciile lor conform unor condiții echivalente, inclusiv în materie de prețuri, tarife și calitate, celor pe care le oferă altor utilizatori finali, indiferent de costurile adiționale pe care le suportă furnizorii în cauză. Alte cerințe pot privi acordurile la nivelul pieței angro între furnizori. Pentru a evita impunerea unei sarcini excesive furnizorilor de servicii, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă obiectivele privind accesul echivalent și posibilitatea de alegere pot fi realizate fără astfel de măsuri.

(298) Pe lângă dreptul Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor, prezenta directivă prevede noi cerințe sporite referitoare la accesibilitatea prețurilor și disponibilitatea echipamentelor terminale aferente și a echipamentelor și serviciilor specifice pentru utilizatorii finali cu dizabilități. În consecință, obligația corespunzătoare prevăzută în Directiva 2002/22/CE care a impus statelor membre să încurajeze punerea la dispoziție a echipamentului terminal destinat utilizatorilor finali cu dizabilități a devenit caducă și ar trebui abrogată.

(299) În sectorul furnizării de servicii de informații telefonice și de liste a abonaților telefonici s-a dezvoltat o concurență efectivă, în temeiul, printre altele, al articolului 5 din Directiva 2002/77/CE a Comisiei (39). Pentru a menține această concurență efectivă, toți furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere care atribuie numere dintr-un plan de numerotație utilizatorilor lor finali ar trebui să aibă în continuare obligația de a le pune acestora la dispoziție informațiile relevante într-un mod echitabil, adaptat în funcție de costuri și nediscriminatoriu.

(300) Utilizatorii finali ar trebui să fie informați cu privire la dreptul lor de a decide dacă doresc să fie incluși într-o listă a abonaților telefonici. Furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere ar trebui să respecte decizia utilizatorilor finali atunci când pun datele la dispoziția furnizorilor de servicii de informații telefonice. Articolul 12 din Directiva 2002/58/CE garantează dreptul utilizatorilor finali la respectarea vieții private în ceea ce privește includerea informațiilor lor personale într-o listă publică a abonaților telefonici.

(301) Măsurile aplicabile pieței angro care asigură includerea datelor utilizatorilor finali în baze de date ar trebui să respecte garanțiile pentru protecția datelor cu caracter personal prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679și la articolul 12 din Directiva 2002/58/CE. Punerea la dispoziția furnizorilor de servicii a acestor date la tarife orientate în funcție de costuri, prevăzându-se posibilitatea ca statele membre să instituie un mecanism centralizat menit să ofere furnizorilor de servicii de informații telefonice informații agregate cuprinzătoare, și furnizarea accesului la rețea în condiții rezonabile și transparente ar trebui să fie puse în aplicare pentru a se asigura faptul că utilizatorii finali beneficiază pe deplin de concurență, care a permis în mare măsură eliminarea acestor servicii din domeniul de aplicare al reglementării privind piața cu amănuntul și furnizarea unor oferte de servicii de informații telefonice în condiții rezonabile și transparente.

(302) În urma eliminării obligației de serviciu universal pentru serviciile de informații telefonice și având în vedere existența unei piețe funcționale pentru serviciile respective, dreptul de a avea acces la serviciile de informații telefonice nu mai este necesar. Cu toate acestea, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie în continuare în măsură să impună obligații și condiții întreprinderilor care controlează accesul la utilizatorii finali pentru a menține accesul și concurența pe piața respectivă.

(303) Utilizatorii finali ar trebui să poată beneficia de o garanție de interoperabilitate în privința tuturor echipamentelor comercializate în Uniune pentru recepționarea programelor radio în vehiculele noi de categorie M și a programelor de televiziune digitală. Statele membre ar trebui să poată cere adoptarea unor standarde minime armonizate în ceea ce privește aceste echipamente. Aceste standarde ar putea fi adaptate din când în când, ținând seama de evoluția tehnologică și de evoluția pieței.

(304) În cazul în care statele membre decid să adopte măsuri în conformitate cu Directiva (UE) 2015/1535 pentru interoperabilitatea echipamentelor radio pentru consumatori, aceste echipamente ar trebui să aibă capacitatea să recepționeze și să reproducă servicii radio furnizate prin intermediul serviciilor de radiodifuziune digitală terestră sau al rețelelor IP, pentru a garanta menținerea interoperabilității. Astfel s-ar consolida, de asemenea, siguranța publică, utilizatorii având posibilitatea să se bazeze pe o gamă mai largă de tehnologii pentru a accesa și a recepționa informații privind situații de urgență în statele membre.

(305) Este de dorit să se permită consumatorilor să beneficieze de cea mai completă conectivitate posibilă pentru televizoarele digitale. Interoperabilitatea este un concept în evoluție pe piețele dinamice. Organismele de standardizare ar trebui să facă tot posibilul pentru a asigura faptul că standarde adecvate evoluează în paralel cu tehnologiile în cauză. Este la fel de important să se asigure conectori pentru televizoarele digitale care pot transfera toate elementele necesare ale unui semnal digital, inclusiv fluxurile audio și video, informațiile privind accesul condiționat, informațiile privind serviciile, informațiile privind API și informațiile privind protecția contra copierii. În consecință, prezenta directivă ar trebui să garanteze faptul că funcționalitățile aferente conectorilor sau implementate în conectori nu sunt limitate de operatorii de rețele, de furnizorii de servicii sau de producătorii de echipamente și continuă să evolueze odată cu progresele tehnologice. Pentru afișarea și prezentarea serviciilor de televiziune conectată, realizarea unui standard comun prin intermediul unui mecanism impulsionat de piață este recunoscută ca fiind un beneficiu pentru consumatori. Statele membre și Comisia ar trebui să poată avea inițiative în materie de politică, în concordanță cu tratatele, pentru a încuraja această evoluție.

(306) Dispozițiile privind interoperabilitatea echipamentelor radio și de televiziune pentru consumatori nu împiedică ca echipamentele radio auto în vehiculele noi de categorie M să aibă capacitatea de a recepționa și a reproduce servicii radio furnizate prin intermediul serviciilor de radiodifuziune analogă terestră și nu împiedică nici statele membre să impună obligații pentru a asigura faptul că echipamentele radio digitale sunt capabile să recepționeze și să reproducă programe de radiodifuziune analogă terestră.

(307) Fără a aduce atingere dreptului Uniunii, prezenta directivă nu împiedică statele membre să adopte reglementări tehnice privind echipamentele de televiziune digitală terestră, pentru a pregăti migrarea consumatorilor către noi standarde de radiodifuziune terestră și pentru a evita furnizarea de echipamente care nu ar fi conforme cu standardele care urmează să fie implementate.

(308) Statele membre ar trebui să poată impune întreprinderilor din jurisdicția lor, din considerente legitime de politică publică și numai dacă este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor de interes general definite în mod clar de statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii, obligații de difuzare („must carry”) care ar trebui să fie proporționale și transparente. Ar trebui ca obligațiile de difuzare să poată fi aplicate anumitor canale de difuzare a programelor radio și de televiziune și serviciilor complementare prestate de un anumit furnizor de servicii media. Obligațiile impuse de statele membre ar trebui să fie rezonabile, adică să fie proporționale și transparente, ținându-se seama de obiectivele de interes general definite în mod clar. Statele membre ar trebui să ofere o justificare obiectivă pentru obligațiile de difuzare pe care le impun în dreptul lor intern, în vederea asigurării faptului că respectivele obligații sunt transparente, proporționale și clar definite. Obligațiile ar trebui concepute într-un mod care să ofere suficiente stimulente pentru investițiile eficiente în infrastructură.

(309) Obligațiile de difuzare ar trebui să facă obiectul unei revizuiri periodice, cel puțin la fiecare cinci ani, în vederea actualizării lor în funcție de evoluția tehnologică și de cea a pieței și în vederea asigurării faptului că acestea continuă să fie proporționale cu obiectivele urmărite. Obligațiile respective ar putea, dacă este cazul, să fie însoțite de o dispoziție privind o remunerație proporțională, care ar trebui să fie prevăzută de dreptul intern. În acest caz, dreptul intern ar trebui să stabilească și metodologia aplicabilă pentru calcularea remunerației adecvate. Respectiva metodologie ar trebui să evite lipsa de consecvență cu măsurile corective privind accesul care ar putea fi impuse de autoritățile naționale de reglementare furnizorilor de servicii de transmisie utilizate pentru radiodifuziune care au fost desemnați ca având o putere semnificativă pe piață. Cu toate acestea, atunci când un contract cu durată determinată semnat înainte de 20 decembrie 2018 prevede o metodologie diferită, respectiva metodologie ar trebui să se poată aplica în continuare pe durata contractului. În absența unei dispoziții de drept intern privind remunerația, furnizorii de canale de televiziune sau posturi de radio și furnizorii de rețele de comunicații electronice utilizate pentru transmisia acestor canale de televiziune și posturi de radio ar trebui să poată conveni prin contract cu privire la o remunerație proporțională.

(310) Rețelele și serviciile de comunicații electronice utilizate pentru difuzarea publică a emisiunilor de radio sau de televiziune cuprind rețelele de difuzare prin cablu, prin internet (IPTV), prin satelit și pe cale terestră. Pot, de asemenea, să includă și alte rețele, în măsura în care un număr semnificativ de utilizatori finali folosesc aceste rețele ca principale mijloace de recepție a emisiunilor de radio și televiziune. Obligațiile de difuzare (must carry) referitoare la transmisiile de programe de televiziune analogică ar trebui avute în vedere numai în cazul în care absența unei astfel de obligații ar cauza o perturbare gravă pentru un număr important de utilizatori finali sau în cazurile în care nu există alte mijloace de transmisie pentru canalele de televiziune menționate. Obligațiile de difuzare pot include transmiterea de servicii concepute special pentru a permite accesul echivalent al utilizatorilor finali cu dizabilități. În consecință, serviciile complementare includ serviciile concepute în vederea îmbunătățirii accesibilității pentru utilizatorii finali cu dizabilități, cum ar fi videotextul, subtitrarea pentru utilizatorii finali surzi sau cu deficiențe de auz, descrierea audio, subtitrarea vorbită și interpretarea în limbajul semnelor, și ar putea include accesul la datele primare conexe, după caz. Având în vedere furnizarea și recepționarea pe scară tot mai largă a serviciilor de televiziune conectată și ținând seama de faptul că grilele electronice de programe sunt în continuare importante pentru alegerile făcute de utilizatorii finali, transmiterea de date referitoare la programe, necesare pentru a susține funcționalitățile televiziunii conectate și ale grilelor electronice de programe, poate fi inclusă în obligațiile de difuzare. Astfel de date referitoare la programe ar trebui să poată include informații cu privire la conținutul programului și cum se poate accesa, dar nu și conținutul programului în sine.

(311) Facilitățile de identificare a liniei apelante sunt în mod normal disponibile în centralele telefonice moderne și, în consecință, pot fi puse la dispoziție tot mai des la costuri mici sau gratuit. Statele membre nu trebuie să impună obligații de furnizare a acestor facilități dacă ele sunt deja disponibile. Directiva 2002/58/CE protejează viața privată a utilizatorilor în ceea ce privește facturarea detaliată, oferindu-le mijloacele de a-și apăra dreptul la viață privată atunci când se activează facilitatea de identificare a liniei apelante. Dezvoltarea acestor servicii pe o bază paneuropeană ar fi în beneficiul consumatorilor și este încurajată de prezenta directivă. O practică comună a furnizorilor de servicii de acces la internet este de a le oferi clienților o adresă de e-mail cu denumirea lor comercială sau cu marca lor. Pentru a garanta că efectul asupra utilizatorilor finali nu este unul de „captivitate” legat de riscul pierderii accesului la e-mailuri atunci când se schimbă serviciile de acces la internet, statele membre ar trebui să poată impune furnizorilor de astfel de servicii obligația ca, la cererea clienților, aceștia să își poată accesa e-mailurile sau transfera e-mailurile trimise către contul (conturile) de e-mail relevant(e). Această facilitate ar trebui furnizată gratuit pentru o perioadă considerată adecvată de către autoritatea națională de reglementare.

(312) Publicarea informațiilor de către statele membre va asigura faptul că actorii de pe piață și potențialii noi operatori care intră pe piață înțeleg care le sunt drepturile și obligațiile și știu unde pot găsi informații detaliate relevante. Publicarea în jurnalul oficial național permite părților interesate din alte state membre să găsească informațiile relevante.

(313) Pentru a se asigura faptul că piața paneuropeană a comunicațiilor electronice este eficace și eficientă, Comisia ar trebui să monitorizeze și să publice informațiile privind taxele care contribuie la determinarea prețurilor pentru utilizatorii finali.

(314) Pentru a stabili dacă dreptul Uniunii se aplică în mod corect, Comisia trebuie să știe ce întreprinderi au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe piață și ce obligații au fost impuse actorilor de pe piață de către autoritățile naționale de reglementare. Prin urmare, este necesar ca, în afară de publicarea acestor informații la nivel național, statele membre să le transmită Comisiei. În cazul în care statele membre au obligația să transmită Comisiei informații, ar trebui să existe posibilitatea transmiterii acestora prin mijloace electronice, cu condiția să fi fost agreată o procedură de autentificare adecvată.

(315) Pentru a ține seama de evoluțiile pieței, precum și de cele sociale și tehnologice, inclusiv de evoluția standardelor tehnice, pentru a gestiona riscurile la adresa securității rețelelor și serviciilor și pentru a asigura accesul efectiv la serviciile de urgență prin intermediul comunicațiilor de urgență, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește stabilirea unui tarif unic maxim la nivelul Uniunii de terminare a apelurilor de voce pe piețele de comunicații fixe și mobile, adoptarea unor măsuri privind comunicațiile de urgență în Uniune și adaptarea anexelor la prezenta directivă. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (40). În special, pentru a se asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces în mod sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(316) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a adopta decizii de soluționare a interferențelor transfrontaliere prejudiciabile dintre statele membre, pentru a identifica o abordare armonizată sau coordonată în vederea abordării punerii în aplicare neuniforme de către autoritățile de reglementare a abordărilor generale în materie de reglementare cu privire la reglementarea piețelor comunicațiilor electronice, precum și în ce privește numerotația, inclusiv seriile de numere, portabilitatea numerelor și a identificatorilor, sistemele de conversie a numerelor și a adreselor și accesul la serviciile de urgență prin intermediul numărului european unic de urgență „112”; pentru a impune obligativitatea punerii în aplicare a standardelor sau a specificațiilor, sau pentru a elimina standarde sau specificații din partea obligatorie a listei de standarde; pentru a adopta măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru gestionarea adecvată a riscurilor de securitate a rețelelor și serviciilor, precum și referitoare la circumstanțele, formatul și procedurile aplicabile în cazul notificării incidentelor de securitate; pentru a preciza detaliile relevante referitoare la drepturile individuale comercializabile care se pun la dispoziția publicului, în format electronic standardizat, atunci când se constituie drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio; pentru a preciza caracteristicile fizice și tehnice ale punctelor de acces pe suport radio în zone restrânse; pentru a autoriza ori pentru a împiedica o autoritate națională de reglementare să impună anumite obligații de acces sau de interconectare întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață; pentru armonizarea anumitor numere sau serii de numere ca răspuns la cererea nesatisfăcută pentru resurse de numerotație la nivel transfrontalier sau paneuropean; precum și pentru a preciza modelul fișei de sinteză a contractului care se pune la dispoziția consumatorilor. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (41).

(317) În fine, Comisia ar trebui să poată adopta, dacă este necesar, după ce a ținut seama în cea mai mare măsură de avizul OAREC, recomandări referitoare la identificarea piețelor relevante de produse și servicii, notificările în temeiul procedurii pentru consolidarea pieței interne și aplicarea armonizată a dispozițiilor cadrului de reglementare.

(318) Comisia ar trebui să reexamineze funcționarea prezentei directive periodic, în special pentru a se stabili necesitatea unor modificări în lumina evoluției tehnologice sau a condițiilor de pe piață.

(319) Atunci când efectuează analizele sale privind funcționarea prezentei directive, Comisia ar trebui să evalueze dacă, din perspectiva evoluției pieței și ținând seama atât de concurență, cât și de protecția consumatorilor, este necesar în continuare să se mențină dispozițiile privind reglementarea sectorială ex ante sau dacă dispozițiile respective ar trebui modificate sau abrogate. Întrucât prezenta directivă introduce noi abordări în ceea ce privește reglementarea sectorului comunicațiilor electronice, cum ar fi posibilitatea de a extinde aplicarea obligațiilor simetrice dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție și regimul de reglementare a coinvestițiilor, ar trebui să se acorde o atenție deosebită evaluării funcționării lor.

(320) Viitoarele evoluții tehnologice și ale pieței, în special modificările survenite în utilizarea diferitelor servicii de comunicații electronice și capacitatea acestora de a asigura accesul efectiv la serviciile de urgență, ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor din prezenta directivă referitoare la drepturile utilizatorilor finali. Prin urmare, OAREC ar trebui să monitorizeze aceste evoluții în statele membre și să publice periodic un aviz care să cuprindă o evaluare a impactului unor astfel de evoluții asupra aplicării în practică a dispozițiilor prezentei directive referitoare la utilizatorii finali. Comisia, ținând seama în cea mai mare măsură de avizul OAREC, ar trebui să publice un raport și să prezinte o propunere legislativă atunci când consideră necesar pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor prezentei directive.

(321) Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE, 2002/22/CE și articolul 5 din Decizia nr. 243/2012/UE ar trebui să fie abrogate.

(322) Comisia ar trebui să supravegheze trecerea de la cadrul existent la noul cadru.

(323) Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume crearea unui cadru armonizat și simplificat de reglementare a rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice, a facilităților și serviciilor asociate, a condițiilor de autorizare a rețelelor și serviciilor, a utilizării spectrului de frecvențe radio și a resurselor de numerotație, a accesului la rețelele de comunicații electronice și la facilitățile asociate, a interconectării acestora și a protecției utilizatorilor finali, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efecte acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea a obiectivului menționat.

(324) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (42), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, la notificarea măsurilor de transpunere să transmită, de asemenea, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(325) Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui limitată la dispozițiile care reprezintă o modificare de substanță față de directivele care se abrogă. Obligația de a transpune dispozițiile nemodificate decurge din directivele care se abrogă.

(326) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern și datele de aplicare a directivelor stabilite în anexa XII partea B,