Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ Text cu relevanță pentru SEE

(1) Ținând cont de rezultatele documentului de lucru al serviciilor Comisiei din 27 iunie 2011 intitulat „Raport de evaluare – Impactul și eficacitatea legislației UE privind achizițiile publice”, apare ca oportună menținerea normelor privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, deoarece autoritățile naționale pot influența în continuare comportamentul acestor entități, inclusiv prin participarea la capitalul acestora și reprezentarea în organismele de administrare, de conducere sau de supraveghere ale entităților. Un alt motiv pentru a reglementa în continuare achizițiile în aceste sectoare este caracterul închis al piețelor pe care își desfășoară activitatea entitățile în sectoarele respective, datorat existenței unor drepturi speciale sau exclusive acordate de statele membre în ceea ce privește aprovizionarea, punerea la dispoziție sau exploatarea rețelelor în vederea furnizării serviciului în cauză.

(2) În vederea garantării deschiderii către concurență a achizițiilor efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, ar trebui elaborate dispoziții de coordonare a procedurilor de achiziții pentru contractele care depășesc o anumită valoare. Această coordonare este necesară pentru a pune în aplicare principiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), mai exact libera circulație a mărfurilor, libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii, precum și principiile care derivă din acestea, cum ar fi egalitatea de tratament, nediscriminarea, recunoașterea reciprocă, proporționalitatea și transparența. Având în vedere natura sectoarelor afectate, coordonarea procedurilor de achiziții la nivelul Uniunii ar trebui să stabilească, simultan cu protejarea aplicării principiilor enunțate, un cadru pentru practici comerciale loiale și ar trebui să permită o flexibilitate maximă.

(3) Pentru achizițiile a căror valoare este mai mică decât pragurile care determină aplicarea dispozițiilor privind coordonarea la nivelul Uniunii, este recomandabil să se facă apel la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor TFUE.

(4) Achizițiile publice joacă un rol cheie în strategia Europa 2020, prezentată în Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (denumită în continuare „strategia Europa 2020” pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii), reprezentând unul dintre instrumentele de piață care trebuie utilizate pentru realizarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii, asigurând în același timp o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. În acest scop, normele în materie de achiziții publice adoptate prin Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) ar trebui revizuite și modernizate pentru a crește eficiența cheltuielilor publice, a facilita participarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) la achizițiile publice și a permite achizitorilor să utilizeze mai eficient achizițiile publice în sprijinul unor obiective societale comune. Totodată, este necesar ca anumite noțiuni și concepte de bază să fie clarificate pentru a asigura securitatea juridică și a încorpora anumite aspecte ale jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene în acest domeniu.

(5) La punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui luată în considerare Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (6), în special în legătură cu alegerea mijloacelor de comunicare, a specificațiilor tehnice, a criteriilor de atribuire și a condițiilor de executare a unui contract.

(6) Este oportun ca noțiunea de achiziție să fie cât mai apropiată de cea aplicată conform Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), ținând cont de particularitățile sectoarelor care intră sub incidența prezentei directive.

(7) Ar trebui reamintit că prezenta directivă nu obligă sub nicio formă statele membre să contracteze sau să externalizeze furnizarea de servicii pe care doresc să le pună la dispoziție ele însele sau să le organizeze prin alte mijloace decât prin intermediul achizițiilor în sensul prezentei directive. Nu ar trebui inclusă furnizarea de servicii în temeiul legilor, al regulamentelor sau al contractelor de muncă. În unele state membre, acesta ar putea fi cazul, de exemplu, pentru prestarea anumitor servicii pentru comunitate, cum ar fi furnizarea de apă potabilă.

(8) De asemenea, este oportun să se reamintească că prezenta directivă nu ar trebui să afecteze legislația statelor membre în domeniul asigurărilor sociale. De asemenea, aceasta nu ar trebui să abordeze liberalizarea serviciilor de interes economic general, rezervate entităților publice sau private, și nici privatizarea entităților publice furnizoare de servicii. Ar trebui reamintit totodată că statele membre au libertatea de a organiza furnizarea de servicii sociale obligatorii sau de alte servicii, cum sunt serviciile poștale, fie ca servicii de interes economic general, fie ca servicii fără caracter economic de interes general sau ca o combinație a acestora. Este necesar să se clarifice faptul că serviciile fără caracter economic de interes general nu ar trebui să facă obiectul prezentei directive.

(9) În cele din urmă, ar trebui să se reamintească faptul că prezenta directivă nu aduce atingere libertății autorităților naționale, regionale și locale de a defini, în conformitate cu dreptul Uniunii, serviciile de interes economic general, domeniul de aplicare al acestora și caracteristicile serviciului care trebuie furnizat, inclusiv eventualele condiții referitoare la calitatea serviciului, în vederea urmăririi obiectivelor lor de politică publică. De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere competenței autorităților naționale, regionale și locale de a furniza, contracta și finanța servicii de interes economic general în conformitate cu articolul 14 din TFUE și cu Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la TFUE. În plus, prezenta directivă nu are drept obiect finanțarea serviciilor de interes economic general sau schemele de ajutor oferit de statele membre în special în domeniul social, în conformitate cu normele Uniunii privind concurența.

(10) Un contract ar trebui să fie considerat contract de achiziții de lucrări numai în cazul în care obiectul său urmărește în mod special realizarea activităților prevăzute de anexa I, chiar dacă contractul în cauză cuprinde alte servicii necesare pentru realizarea respectivelor activități. În anumite cazuri, contractele de achiziții de servicii, în special în domeniul serviciilor de gestionare a proprietăților, pot include și lucrări. Cu toate acestea, includerea în contract a respectivelor lucrări, în măsura în care sunt auxiliare și constituie, prin urmare, o eventuală consecință sau o completare a obiectului principal al contractului, nu justifică clasificarea contractului de servicii în categoria contractelor de achiziții de lucrări. Cu toate acestea, ținând seama de diversitatea contractelor de achiziții de lucrări, este necesar ca entitățile contractante să poată prevedea atât atribuirea separată, cât și atribuirea comună a contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor. Prezenta directivă nu urmărește să recomande o atribuire separată sau comună a contractelor de achiziții publice.

(11) Realizarea unei lucrări corespunzătoare cerințelor menționate de o entitate contractantă presupune ca entitatea în cauză să fi luat măsuri în vederea definirii tipului de lucrare sau cel puțin să fi avut o influență decisivă asupra conceperii acesteia. În cazul în care contractantul efectuează lucrarea integral sau parțial prin mijloace proprii sau asigură realizarea lucrărilor prin alte mijloace, clasificarea contractului ar trebui să rămână aceea de contract de lucrări, atât timp cât contractantul își asumă obligația directă sau indirectă, executorie din punct de vedere legal, de a se asigura că lucrările vor fi efectuate.

(12) Noțiunea de „autorități contractante” și, în special, noțiunea de „organisme de drept public” au fost examinate în mod repetat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru a clarifica faptul că domeniul de aplicare ratione personae al prezentei directive ar trebui să rămână neschimbat, este adecvat să se mențină definițiile pe care Curtea s-a bazat și să se încorporeze un anumit număr de clarificări oferite de această jurisprudență ca o cheie a unei mai bune înțelegeri a definițiilor propriu-zise, fără intenția de a modifica înțelegerea conceptului astfel cum a fost elaborat în jurisprudență. În acest scop, ar trebui să se clarifice că un organism care funcționează în condiții normale de piață, care urmărește obținerea unui profit și care suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale nu ar trebui să fie considerat ca fiind un „organism de drept public”, deoarece necesitățile de interes general, pentru îndeplinirea cărora a fost creat sau pentru care i s-a încredințat sarcina de a le îndeplini, pot fi considerate a avea caracter industrial sau comercial. În mod similar, condiția referitoare la originea finanțării organismului examinat a fost, de asemenea, examinată în jurisprudență, care a clarificat, între altele, că finanțarea în „cea mai mare parte” înseamnă într-o proporție mai mare de jumătate și că o astfel de finanțare poate include plăți de la utilizatori care sunt impuse, calculate și colectate în conformitate cu normele de drept public.

(13) În cazul contractelor mixte, normele aplicabile ar trebui să fie determinate cu privire la obiectul principal al contractului, în cazul în care diferitele părți care constituie contractul nu pot fi separate în mod obiectiv. Prin urmare, ar trebui clarificat modul în care entitățile contractante ar trebui să stabilească dacă părțile pot fi separate sau nu. O astfel de clarificare ar trebui să se bazeze pe jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Determinarea ar trebui efectuată de la caz la caz, în care intențiile exprimate sau presupuse ale entității contractante de a considera diferitele aspecte care compun un contract mixt ca fiind indivizibile ar trebui să nu fie suficiente, dar ar trebui să fie sprijinite de dovezi obiective care să le justifice și să stabilească necesitatea de a încheia un contract unic. O astfel de nevoie justificată de a încheia un contract unic ar putea fi, de exemplu, prezentă în cazul construcției unei singure clădiri, din care o parte urmează să fie utilizată direct de către entitatea contractantă în cauză, iar o altă parte să fie exploatată în temeiul unei concesiuni, de exemplu pentru a furniza spații publice de parcare. Ar trebui să se clarifice faptul că nevoia de a încheia un contract unic poate fi justificată atât de motive de natură tehnică, cât și de natură economică.

(14) În cazul contractelor mixte care pot fi divizate, entitățile contractante au posibilitatea de a acorda contracte separate pentru diferite părți ale contractului mixt, situație în care prevederile aplicabile fiecărei părți ar trebui stabilite exclusiv cu privire la caracteristicile contractului respectiv. Pe de altă parte, în cazul în care entitățile contractante optează pentru includerea în achizițiile publice a altor elemente, indiferent de valoarea și de regimul juridic care ar fi fost aplicabil elementelor suplimentare, principiul de bază ar trebui să fie că, în cazul în care un contract se acordă în temeiul prevederilor prezentei directive, în mod separat, prezenta directivă ar trebui să se aplice în continuare întregului contract mixt.

(15) Cu toate acestea, ar trebui prevăzute dispoziții speciale pentru contractele mixte care includ aspecte legate de apărare sau de securitate sau elemente care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al TFUE. În aceste cazuri, neaplicarea prezentei directive ar trebui să fie posibilă dacă acordarea unui contract unic este justificată de motive obiective și dacă decizia de acordare a unui contract unic nu este luată în scopul excluderii contractelor de la aplicarea prezentei directive sau a Directivei 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8). Ar trebui să se clarifice faptul că entitățile contractante nu ar trebui să fie împiedicate să opteze pentru aplicarea prezentei directive la anumite contracte mixte în locul aplicării Directivei 2009/81/CE.

(16) În plus, contractele ar putea fi atribuite în scopul îndeplinirii cerințelor inerente mai multor activități și pot fi eventual supuse unor regimuri juridice diferite. Ar trebui precizat faptul că regimul juridic aplicabil unui singur contract destinat să acopere mai multe activități ar trebui să facă obiectul normelor aplicabile activității pe care o vizează în principal. Stabilirea activității pe care contractul o vizează în principal se poate baza pe analiza cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească contractul respectiv, efectuată de entitatea contractantă în scopul estimării valorii contractului și al întocmirii documentelor achiziției. În anumite cazuri, cum ar fi achiziționarea unui singur echipament destinat desfășurării unor activități pentru care nu sunt disponibile informații care să permită o estimare a ratelor de utilizare respective, poate fi imposibil, din rațiuni obiective, să se determine ce activitate vizează contractul în principal. Ar trebui să se indice normele aplicabile în astfel de cazuri.

(17) Ar trebui să se clarifice faptul că noțiunea „operatori economici” ar trebui interpretată în sens larg, pentru a include orice persoane și/sau entități care asigură executarea de lucrări, furnizarea de produse sau de servicii pe piață, indiferent de forma juridică în baza căreia au ales să funcționeze. Prin urmare, firmele, sucursalele, filialele, parteneriatele, societățile cooperative, societățile cu răspundere limitată, universitățile, publice sau private, și alte tipuri de entități, în afara persoanelor fizice, ar trebui să fie toate cuprinse în noțiunea de operator economic, indiferent dacă sunt sau nu „persoane juridice”, aflate în toate circumstanțele.

(18) Ar trebui să se clarifice faptul că grupurile de operatori economici, inclusiv în cazul în care s-au reunit sub forma unei asociații temporare, pot participa la proceduri de atribuire fără să fie necesar să adopte o anumită formă juridică. În măsura în care este necesar, spre exemplu în cazul în care este necesară răspunderea în solidar, se poate solicita o formă specifică în cazul în care contractul se atribuie unor astfel de grupuri. De asemenea, ar trebui să se clarifice că entitățile contractante ar trebui să poată stabili explicit modul în care grupurile de operatori economici trebuie să îndeplinească criteriile și cerințele pentru calificarea și selecția calitativă stabilite în prezenta directivă care sunt cerute operatorilor economici care participă pe cont propriu. Executarea contractelor de către grupuri de operatori economici poate necesita stabilirea unor condiții, care nu sunt impuse participanților individuali. Aceste condiții, care ar trebui să fie justificate de motive obiective și să fie proporționale, ar putea să includă, spre exemplu, cerința de numire a unor reprezentanți comuni sau a unui partener principal pentru procedura de achiziții sau de solicitare de informații cu privire la statutul lor.

(19) Pentru asigurarea unei deschideri reale a pieței și a unui echilibru just în aplicarea normelor privind achizițiile în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, este necesar ca entitățile menționate să fie identificate pe o altă bază decât statutul lor juridic. Prin urmare, ar trebui să se garanteze că nu se aduce atingere egalității de tratament între entitățile contractante din sectorul public și cele din sectorul privat. De asemenea, este necesar să se garanteze, în conformitate cu articolul 345 din TFUE, că nu se aduce atingere normelor care reglementează regimul proprietății în statele membre.

(20) Noțiunea de drepturi speciale sau exclusive este esențială pentru definirea domeniului de aplicare al prezentei directive, deoarece entitățile care nu sunt nici autorități contractante, nici întreprinderi publice în sensul prezentei directive intră sub incidența prevederilor acesteia doar în măsura în care desfășoară una dintre activitățile reglementate în baza unor astfel de drepturi. Prin urmare, este necesar să se precizeze că drepturile care au fost acordate printr-o procedură bazată pe criterii obiective, în special în conformitate cu legislația Uniunii, și pentru care s-a asigurat o publicitate adecvată, nu constituie drepturi speciale sau exclusive în sensul prezentei directive. Legislația respectivă ar trebui să includă Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9), Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10), Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11), Directiva 94/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12) și Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (13) ale Consiliului. De asemenea, ar trebui clarificat faptul că lista de legislație menționată nu este exhaustivă și că drepturile sub orice formă, inclusiv prin acte de concesiune, care au fost acordate prin intermediul altor proceduri pe baza unor criterii obiective și pentru care s-a asigurat publicitatea corespunzătoare, nu reprezintă drepturi speciale sau exclusive în scopul definirii domeniului de aplicare ratione personae al prezentei directive. Conceptul de drepturi exclusive ar trebui, de asemenea, să fie folosit atunci când se stabilește dacă o procedură de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare este sau nu justificată întrucât lucrările, produsele sau serviciile pot fi furnizate doar de un anumit operator economic datorită protecției anumitor drepturi exclusive. Cu toate acestea, ținând cont de diferitele ratio legis care stau la baza respectivelor dispoziții, ar trebui clarificat faptul că nu este necesar ca noțiunea de drepturi exclusive să aibă același înțeles în cele două contexte. În consecință, ar trebui clarificat faptul că o entitate care a câștigat dreptul exclusiv de a furniza un anumit serviciu într-o anumită zonă geografică în temeiul unei proceduri bazate pe criterii obiective, pentru care s-a asigurat transparența corespunzătoare, nu este în același timp și entitate contractantă, dacă este vorba de un organism privat, dar, cu toate acestea, este singura entitate care ar putea furniza serviciul în cauză în zona respectivă.

(21) Anumite entități activează în domeniile producerii, transmiterii sau distribuirii atât de căldură, cât și de răcire. Este posibil să existe nelămuriri cu privire la normele care se aplică activităților aferente încălzirii și, respectiv, răcirii. Prin urmare, ar trebui clarificat faptul că autoritățile contractante, întreprinderile publice și societățile de drept privat care activează în domeniul încălzirii fac obiectul prezentei directive, cu toate acestea, în cazul întreprinderilor private, se aplică condiția suplimentară de a funcționa pe baza unor drepturi speciale sau exclusive. Pe de altă parte, autoritățile contractante care funcționează în domeniul răcirii fac obiectul normelor prevăzute în Directiva 2014/24/UE, în timp ce întreprinderile publice și întreprinderile private, indiferent dacă cele din urmă funcționează sau nu în baza unor drepturi speciale sau exclusive, nu fac obiectul normelor privind achizițiile. În final, se impune clarificarea faptului că ar trebui examinate contractele atribuite atât pentru încălzire, cât și pentru răcire, în conformitate cu dispozițiile referitoare la contractele destinate desfășurării mai multor activități, pentru a stabili care sunt normele referitoare la achiziții care reglementează atribuirea acestora, dacă este cazul.

(22) Înainte de a avea în vedere vreo modificare a domeniului de aplicare al prezentei directive și al Directivei 2014/24/UE pentru acest domeniu, ar trebui examinată situația sectorului răcirii, în scopul de a obține suficiente informații, în special în ceea ce privește situația concurențială, măsura în care există achiziții transfrontaliere și opinia părților interesate. Dat fiind faptul că aplicarea Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului (14) la acest sector ar putea avea urmări semnificative în ceea ce privește deschiderea pieței, ar fi oportună efectuarea unei examinări cu ocazia evaluării impactului Directivei 2014/23/UE.

(23) Fără a extinde în niciun fel domeniul de aplicare al prezentei directive, ar trebui să fie clarificat faptul că producția, vânzarea angro și cu amănuntul de energie electrică sunt incluse atunci când prezenta directivă se referă la furnizarea de energie electrică.

(24) Entitățile contractante care activează în sectorul apei potabile pot, de asemenea, să desfășoare alte activități legate de apă, cum ar fi proiecte în domeniul ingineriei hidraulice, al irigațiilor, al drenării solurilor sau al evacuării și tratării apelor uzate. În acest caz, entitățile contractante ar trebui să poată aplica procedurile de achiziții prevăzute în prezenta directivă în ceea ce privește toate activitățile lor legate de apă, indiferent de partea vizată din „ciclul apei”. Cu toate acestea, normele privind achizițiile publice de tipul celor propuse pentru produse sunt neadecvate pentru achizițiile de apă, având în vedere necesitatea de aprovizionare cu apă din surse aflate în apropierea locului de utilizare.

(25) Este necesar să se excludă achizițiile efectuate în scopul explorării petrolului și gazelor, deoarece s-a stabilit în repetate rânduri că acest sector este supus unor presiuni concurențiale care fac ca disciplina în materie de achiziții impusă de normele Uniunii privind achizițiile să nu mai fie necesară. Întrucât extracția de petrol și gaze continuă să fie inclusă în domeniul de aplicare al prezentei directive, ar putea fi nevoie să se facă distincția între explorare și extracție. Astfel, „explorarea” ar trebui înțeleasă ca incluzând activitățile întreprinse în vederea verificării dacă într-o anumită zonă sunt prezente zăcăminte de petrol și gaze și, dacă da, dacă sunt exploatabile comercial, în timp ce „extracția” ar trebui înțeleasă ca fiind „producția” de petrol și gaze. În conformitate cu practica stabilită în cazurile de fuziune, „producția” ar trebui înțeleasă ca incluzând și „dezvoltarea”, adică instituirea infrastructurii corespunzătoare pentru producția viitoare (platforme petroliere, conducte, terminale etc.).

(26) Autoritățile contractante ar trebui să recurgă la toate mijloacele posibile aflate la dispoziția acestora, prevăzute de legislația națională, pentru a preveni denaturări ale procedurilor de achiziții generate de conflicte de interese. Acestea ar putea include proceduri vizând identificarea, prevenirea și soluționarea conflictelor de interese.

(27) Prin Decizia 94/800/CE a Consiliului (15) a fost aprobat Acordul privind achizițiile publice al Organizației Mondiale a Comerțului AAP. Obiectivul AAP este de a institui un cadru multilateral de drepturi și obligații echilibrate referitoare la contractele de achiziții publice în scopul de a realiza liberalizarea și expansiunea comerțului mondial. Pentru contractele reglementate de anexele 3, 4 și 5 și de notele generale la apendicele I al Uniunii Europene la AAP, precum și de alte acorduri internaționale pertinente obligatorii pentru Uniune, entitățile contractante ar trebui să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul respectivelor acorduri prin aplicarea prezentei directive operatorilor economici din țările terțe semnatare ale acordurilor.

(28) AAP se aplică contractelor care depășesc anumite praguri, stabilite în AAP și exprimate în drepturi speciale de tragere. Pragurile stabilite prin prezenta directivă ar trebui adaptate pentru a corespunde echivalentului în euro al pragurilor fixate în AAP. De asemenea, ar trebui să se prevadă și o revizuire periodică a pragurilor exprimate în euro, pentru a le adapta, prin intermediul unei operațiuni pur matematice, la eventualele variații ale valorii monedei euro în raport cu respectivele drepturi speciale de tragere. În afara ajustărilor matematice periodice respective, ar trebui să se analizeze, cu ocazia următoarei runde de negocieri, posibilitatea unei creșteri a pragurilor stabilite în AAP. Pentru a evita multiplicarea pragurilor și fără a aduce atingere angajamentelor internaționale ale Uniunii, este, de asemenea, necesar să se continue aplicarea pragurilor respective tuturor entităților contractante, indiferent de sectorul în care își desfășoară activitatea.

(29) Ar trebui să se clarifice faptul că, în vederea estimării valorii unui contract, trebuie avute în vedere toate veniturile, indiferent dacă provin de la entitatea contractantă sau de la terți. De asemenea, ar trebui să se clarifice faptul că, în scopul estimării pragurilor, noțiunea de produse similare ar trebui să fie înțeleasă ca produse care sunt destinate utilizărilor identice sau similare, cum ar fi livrarea unei game de produse alimentare sau de articole diferite de mobilier de birou. În mod normal, un operator economic activ în domeniul respectiv ar putea să prezinte astfel de produse ca făcând parte din gama sa normală de produse.

(30) În scopul estimării valorii unei anumite achiziții, ar trebui să se clarifice faptul că ar trebui să se permită ca estimarea valorii să se bazeze pe o subdiviziune a achiziției numai în cazul în care aceasta se justifică din motive obiective. De exemplu, ar putea să fie justificată estimarea valorilor contractuale la nivelul unei unități operaționale separate a entității contractante cu condiția ca unitatea în cauză să fie responsabilă în mod independent de achizițiile sale. Se poate presupune că această situație are loc în cazul în care unitatea operațională separată derulează în mod independent procedurile de achiziții publice și ia deciziile de cumpărare, are o linie bugetară separată la dispoziție pentru achizițiile în cauză, încheie contractul în mod independent și îl finanțează dintr-un buget pe care îl are la dispoziție. O subdiviziune nu se justifică în cazul în care entitatea contractantă doar organizează o achiziție în mod descentralizat.

(31) Întrucât se adresează statelor membre, prezenta directivă nu se aplică achizițiilor efectuate de organizații internaționale în nume și pe cont propriu. Este necesar însă să se precizeze în ce măsură prezenta directivă ar trebui să se aplice achizițiilor publice reglementate de norme internaționale specifice.

(32) Ar trebui reamintit că serviciile de arbitraj și de conciliere și alte forme similare de soluționare alternativă a litigiilor sunt furnizate, de obicei, de organisme sau de persoane asupra cărora se convine sau care sunt selectate într-un mod care nu poate fi supus normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice. Ar trebui să se clarifice că prezenta directivă nu se aplică contractelor de servicii pentru furnizarea acestor servicii, indiferent de denumirea acestora în cadrul legislației naționale.

(33) O anumită serie de servicii juridice sunt puse la dispoziție de furnizori de servicii desemnați de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, presupun reprezentarea clienților în cadrul procedurilor judiciare de către avocați, trebuie să fie furnizate de către notari sau sunt legate de exercitarea autorității publice. Astfel de servicii juridice sunt furnizate de obicei de către organisme sau persoane fizice desemnate sau selectate într-un mod care nu poate fi reglementat de norme privind achizițiile publice, cum ar fi, de exemplu, desemnarea procurorilor generali în anumite state membre. Prin urmare, respectivele servicii juridice ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive.

(34) Este oportun să se specifice faptul că noțiunea de instrumente financiare, astfel cum este prevăzută în prezenta directivă, este definită în același mod ca și în alte acte legislative din domeniul pieței interne și, având în vedere crearea recentă a Fondului european de stabilitate financiară și Mecanismul european de stabilitate, ar trebui să se prevadă faptul că operațiunile efectuate prin intermediul respectivului fond și al respectivului mecanism ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. În cele din urmă, ar trebui să se clarifice faptul că împrumuturile, chiar dacă sunt sau nu sunt în legătură cu emiterea de valori mobiliare sau de alte instrumente financiare sau cu alte operațiuni legate de acestea, ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive.

(35) Ar trebui reamintit faptul că articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (16) dispune în mod explicit că Directivele 2004/17/CE și 2004/18/CE se aplică contractelor de servicii și, respectiv, contractelor de achiziții publice de servicii de transport public de călători cu autobuzul sau cu tramvaiul, în timp ce Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 se aplică concesionărilor de servicii publice de transport de călători cu autobuzul sau cu tramvaiul. În plus, ar trebui să se reamintească faptul că regulamentul respectiv continuă să se aplice contractelor (de achiziții publice) de servicii, precum și concesionărilor de servicii publice pentru transportul de călători pe calea ferată sau cu metroul. Pentru a se clarifica relațiile dintre prezenta directivă și Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, ar trebui să se prevadă în mod explicit că prezenta directivă nu ar trebui să se aplice contractelor de servicii pentru furnizarea de servicii publice de transport de călători pe calea ferată sau cu metroul, a căror atribuire ar trebui să facă în continuare obiectul regulamentului menționat. În măsura în care Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 lasă la latitudinea dreptului intern îndepărtarea de la normele stabilite în regulamentul menționat, statele membre ar trebui să poată continua să prevadă în dreptul lor intern faptul că contractele de servicii pentru servicii de transport public de călători pe calea ferată sau cu metroul trebuie să fie atribuite printr-o procedură de atribuire a contractelor având la bază normele lor generale de achiziții publice.

(36) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice anumitor servicii de urgență atunci când sunt prestate de organizații sau asociații non-profit, întrucât caracterul special al acestor organizații ar fi greu de menținut în cazul în care furnizorii de servicii ar fi selectați în conformitate cu procedurile prevăzute de prezenta directivă. Cu toate acestea, excluderea nu ar trebui să depășească strictul necesar. Prin urmare, ar trebui să se precizeze în mod explicit că serviciile de ambulanță pentru transportul pacienților nu ar trebui să fie excluse. În acest context, este necesar prin urmare să se precizeze că Grupa 601 CPV „Servicii de transport terestru” nu include serviciile de ambulanță, care sunt incluse în clasa 8514 CPV. Prin urmare, ar trebui să se clarifice că serviciile, care fac obiectul codului 85143000-3 al CPV și care cuprind în mod exclusiv servicii de ambulanță pentru transportul pacienților, ar trebui să facă obiectul regimului specific stabilit pentru servicii sociale și de altă natură (denumit în continuare „regimului moderat”); prin urmare, contractele mixte de furnizare a serviciilor de ambulanță în general ar face, de asemenea, obiectul regimului moderat, dacă valoarea serviciilor de ambulanță pentru transportul pacienților ar fi mai mare decât valoarea celorlalte servicii de ambulanță.

(37) În anumite cazuri, o autoritate contractantă sau o asociație de autorități contractante poate fi unica sursă a unui anumit serviciu, cu privire la furnizarea căruia beneficiază de un drept exclusiv în temeiul actelor cu putere de lege sau al actelor administrative publicate, care sunt compatibile cu TFUE. Ar trebui să se clarifice faptul că aplicarea prezentei directive nu este necesară în cazul atribuirii unui contract de servicii publice către autoritatea contractantă sau asociația respectivă.

(38) Există un nivel considerabil de incertitudine juridică cu privire la măsura în care contractele încheiate între autoritățile contractante ar trebui să facă obiectul normelor privind achizițiile publice. Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene face obiectul unor interpretări divergente între statele membre și chiar între autoritățile contractante. Dat fiind că jurisprudența respectivă s-ar aplica de asemenea autorităților publice atunci când desfășoară activități în sectoarele reglementate de prezenta directivă, este necesar să se garanteze că aceleași norme se aplică și sunt interpretate în același mod atât în cazul prezentei directive, cât și în cel al Directivei 2014/24/UE.

(39) Multe entități contractante sunt organizate sub formă de grup economic, care poate cuprinde o serie de întreprinderi separate; adesea, fiecare dintre aceste întreprinderi are un rol specializat în contextul general al grupului economic. În consecință, este oportun să se excludă anumite contracte de achiziții de servicii, produse și lucrări atribuite unei întreprinderi afiliate, a cărei activitate principală este furnizarea unor astfel de servicii, produse sau lucrări grupului din care face parte, în loc ca acestea să fie comercializate pe piață. Este de asemenea oportun să se excludă anumite contracte de achiziții de servicii, produse și lucrări atribuite de către o entitate contractantă unei asociații în participațiune formate dintr-un număr de entități contractante în scopul desfășurării activităților reglementate de prezenta directivă și din care face parte entitatea respectivă. Cu toate acestea, este oportun să se garanteze că această excludere nu determină denaturări ale concurenței în avantajul întreprinderilor sau al asociațiilor în participațiune care sunt afiliate cu entitățile contractante; este oportun să se prevadă un ansamblu corespunzător de norme, în special referitoare la limitele maxime ale părții din cifra de afaceri pe care întreprinderile o pot realiza pe piață și dincolo de care pierd posibilitatea de a li se atribui contracte fără invitarea la o procedură concurențială de ofertare, precum și referitoare la componența asociațiilor în participațiune și stabilitatea raporturilor dintre acestea și entitățile contractante care le compun.

(40) Este de asemenea oportun să se precizeze interacțiunea dintre dispozițiile privind cooperarea între autorități publice și dispozițiile privind atribuirea contractelor către întreprinderi afiliate sau în contextul asociațiilor în participațiune.

(41) Întreprinderile ar trebui să fie considerate drept afiliate atunci când există o influență dominantă directă sau indirectă între entitatea contractantă și întreprinderea în cauză sau când ambele sunt supuse influenței dominante a unei alte întreprinderi; în acest context, ar trebui ca participarea în regim privat să nu fie în sine relevantă. Verificarea afilierii unei întreprinderi la o entitate contractantă dată ar trebui să se realizeze cât mai ușor posibil. Prin urmare, și dat fiind faptul că posibila existență a unei astfel de influențe dominante directe sau indirecte ar trebui să fi fost deja verificată în scopul de a decide dacă ar trebui sau nu consolidate conturile anuale ale întreprinderilor și entităților în cauză, întreprinderile ar trebui considerate drept afiliate ori de câte ori conturile lor anuale sunt consolidate. Cu toate acestea, normele Uniunii privind conturile consolidate nu sunt aplicabile într-un anumit număr de cazuri, de exemplu datorită dimensiunii întreprinderii implicate sau fiindcă nu sunt îndeplinite anumite condiții referitoare la forma sa juridică. În astfel de cazuri, dacă nu este aplicabilă Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (17), va fi necesar să se examineze dacă există o influență dominantă directă sau indirectă luând în considerare acționariatul, participarea financiară sau normele care guvernează întreprinderea.

(42) Ar trebui să fie încurajată cofinanțarea programelor de cercetare și dezvoltare (C&D) de către surse industriale. Prin urmare, ar trebui să se clarifice faptul că prezenta directivă se aplică numai în cazul în care nu există o astfel de cofinanțare și în cazul în care rezultatele activităților de C&D trec la entitatea contractantă în cauză. Acest fapt nu ar trebui să excludă posibilitatea ca furnizorul de servicii care a desfășurat activitățile respective să poată publica un raport în legătură cu acestea, atât timp cât entitatea contractantă își păstrează dreptul exclusiv de a utiliza rezultatele C&D în cadrul propriilor activități. Cu toate acestea, partajarea fictivă a rezultatelor C&D sau participarea pur simbolică la remunerarea furnizorului de servicii ar trebui să nu împiedice aplicarea prezentei directive.

(43) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice nici contractelor destinate să permită desfășurarea unei activități care face obiectul prezentei directive, nici concursurilor de proiecte organizate pentru executarea unei astfel de activități, în cazul în care, în statul membru în care se desfășoară activitatea, aceasta este direct expusă concurenței pe piețe la care accesul nu este limitat. De aceea, este necesar să se mențină o procedură, aplicabilă tuturor sectoarelor sau anumitor părți ale acestora reglementate de prezenta directivă, care să permită luarea în considerare a efectelor deschiderii actuale sau viitoare către concurență. O astfel de procedură ar trebui să ofere certitudine juridică pentru entitățile vizate, precum și un proces decizional corespunzător, asigurând, într-un termen scurt, aplicarea uniformă a legislației Uniunii în acest domeniu. În vederea asigurării securității juridice, ar trebui să fie clarificat faptul că toate deciziile adoptate anterior intrării în vigoare a prezentei directive și care se referă la aplicabilitatea dispozițiilor corespunzătoare prevăzute la articolul 30 din Directiva 2004/17/CE se aplică în continuare.

(44) Expunerea directă la concurență ar trebui să fie evaluată pe baza unor criterii obiective, ținând seama de caracteristicile specifice ale sectorului respectiv sau ale părților vizate ale acestuia. Această evaluare este, totuși, limitată de faptul că termenele aplicabile sunt scurte, precum și de necesitatea de a se baza pe informațiile aflate la dispoziția Comisiei – fie că provin din surse deja disponibile, fie că au fost obținute în contextul aplicării articolului 35 – care nu pot fi completate prin metode care necesită mai mult timp, cum ar fi, în special, anchetele publice destinate operatorilor economici în cauză. Prin urmare, evaluarea expunerii directe la concurență care se poate efectua în contextul prezentei directivei nu aduce atingere aplicării integrale a dreptului concurenței.

(45) Evaluarea dacă un anumit sector sau părți ale acestuia sunt direct expuse concurenței ar trebui să fie examinată din perspectiva domeniului specific în care activitatea sau părțile vizate ale acesteia sunt desfășurate de către operatorii economici relevanți – așa-numita „piață geografică relevantă”. Întrucât această noțiune este de o importanță crucială pentru evaluare, ar trebui să fie definită în mod corespunzător, pe baza noțiunilor existente în dreptul Uniunii. De asemenea, ar trebui să fie clarificat că piața geografică relevantă ar putea să nu coincidă cu teritoriul statului membru vizat; în consecință, ar trebui să poată fi limitate deciziile care privesc aplicabilitatea scutirii la părți ale teritoriului statului membru vizat.

(46) Implementarea și aplicarea legislației corespunzătoare a Uniunii prin care se deschide un anumit sector sau o parte din acesta ar trebui să fie considerate ca oferind motive suficiente pentru a se considera că există acces liber la piața în cauză. Respectiva legislație corespunzătoare ar trebui să fie identificată într-o anexă care poate fi actualizată de Comisie. Atunci când actualizează anexa respectivă, Comisia ar trebui să țină cont, în special, de adoptarea posibilă a unor măsuri care atrag după sine o deschidere reală către concurență a altor sectoare decât cele pentru care se menționează deja o legislație la anexa respectivă, cum ar fi transporturile feroviare naționale de călători.

(47) În cazul în care, în temeiul punerii în aplicare a legislației corespunzătoare a Uniunii, nu este presupus accesul liber la o anumită piață, ar trebui să se demonstreze că acest acces este liber, de jure și de facto. În cazul în care un stat membru extinde aplicarea unui act legislativ al Uniunii care deschide către concurență un anumit sector la situații care depășesc domeniul de aplicare al respectivului act legislativ, de exemplu prin aplicarea Directivei 94/22/CE la sectorul cărbunelui sau a Directivei 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (18) la serviciile de călători la nivel național, împrejurarea respectivă ar trebui luată în considerare în momentul evaluării dacă accesul la sectorul vizat este sau nu liber.

(48) Autoritățile naționale independente, cum ar fi organismele de reglementare sectoriale sau autoritățile în domeniul concurenței, dispun în mod normal de know-how specializat, de informații și de cunoștințe care ar fi pertinente în momentul evaluării dacă o anumită activitate sau părți ale acesteia sunt expuse direct concurenței pe piețe la care accesul nu este limitat. În consecință, cererile de derogare ar trebui, după caz, să fie însoțite de o poziție recentă cu privire la situația concurenței în sectorul vizat sau să includă o astfel de poziție, adoptată de o autoritate națională independentă care deține competențe în legătură cu activitatea în cauză. În absența unei poziții argumentate și motivate adoptate de o autoritate națională independentă care este competentă în ceea ce privește activitatea respectivă, ar fi necesar mai mult timp pentru evaluarea cererii de derogare. Prin urmare, termenele în care Comisia trebuie să realizeze evaluările cu privire la astfel de cereri ar trebui să fie modificate în consecință.

(49) Comisia ar trebui să fie întotdeauna obligată să examineze cererile, care sunt în conformitate cu normele detaliate de aplicare a procedurilor prin care se solicită să se stabilească dacă o anumită activitate sau părți ale acesteia sunt direct expuse concurenței pe piețele la care accesul nu este restricționat. Cu toate acestea, ar trebui să se clarifice faptul că respectivele cereri ar putea avea un nivel de complexitate care să nu facă întotdeauna posibilă asigurarea adoptării, în limita termenelor aplicabile, a actelor de punere în aplicare care să stabilească dacă o anumită activitate sau părți ale acesteia sunt direct expuse concurenței pe piețele la care accesul nu este restricționat.

(50) Ar trebui să se clarifice faptul că Comisia ar trebui să aibă posibilitatea să solicite statelor membre sau entităților contractante să ofere, să suplimenteze sau să clarifice informațiile. Comisia ar trebui să stabilească un termen adecvat pentru realizarea acestui lucru care, luând în considerare în mod corespunzător și nevoia de a respecta termenele stabilite pentru adoptarea de către Comisie a actelor sale de punere în aplicare, ar trebui să țină cont de factori precum complexitatea informațiilor solicitate și dacă informația este ușor accesibilă.

(51) Încadrarea în muncă și munca contribuie la integrarea în societate și sunt elemente esențiale care garantează șanse egale pentru toți. În acest context, atelierele protejate pot juca un rol important. Același lucru este valabil și pentru alte întreprinderi sociale al căror principal obiectiv este de a sprijini integrarea socială și profesională sau reintegrarea persoanelor cu handicap și a persoanelor defavorizate, cum ar fi șomerii, membrii minorităților defavorizate sau alte grupuri marginalizate din punct de vedere social. Cu toate acestea, este posibil ca astfel de ateliere sau de întreprinderi să nu poată obține contracte în condiții de concurență normale. În consecință, este oportun să se prevadă că statele membre ar trebui să fie în măsură să rezerve pentru astfel de ateliere sau întreprinderi dreptul de a participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice sau a anumitor loturi din aceste contracte sau să rezerve executarea contractelor în cadrul programelor de angajare protejată.

(52) În vederea unei integrări adecvate a cerințelor de mediu, sociale și de muncă în cadrul procedurilor de achiziții publice, este deosebit de important ca statele membre și entitățile contractante să ia măsuri relevante de asigurare a îndeplinirii obligațiilor prevăzute de legislația din domeniul mediului, social și al muncii, care se aplică în locul în care sunt executate lucrările sau sunt furnizate serviciile, și care derivă din legi, regulamente, decrete și decizii, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii, precum și din contracte colective de muncă, cu condiția ca aceste norme și aplicarea lor să respecte legislația Uniunii. În aceeași măsură, obligațiile care decurg din acordurile internaționale ratificate de toate statele membre și menționate în anexa XIV ar trebui să se aplice în timpul executării contractului. Pe de altă parte, aceasta nu ar trebui să aducă atingere aplicării unor condiții de muncă și de încadrare în muncă mai favorabile pentru lucrători. Măsurile relevante ar trebui să se aplice în conformitate cu principiile de bază ale dreptului Uniunii, în special în vederea asigurării egalității de tratament. Aceste măsuri relevante ar trebui să se aplice în conformitate cu Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (19), într-un mod care să asigure egalitatea de tratament și să nu îi discrimineze direct sau indirect pe operatorii economici sau pe lucrătorii din alte state membre.

(53) Serviciile ar trebui să fie considerate ca fiind furnizate în locul în care sunt efectuate activitățile caracteristice. În cazul în care serviciile sunt furnizate la distanță, spre exemplu serviciile furnizate de către centrele de asistență prin telefon, serviciile ar trebui să fie considerate ca fiind furnizate la locul în care sunt efectuate, indiferent de locurile și statele membre cărora li se adresează serviciile.

(54) Obligațiile relevante ar putea fi reflectate în clauzele contractului. De asemenea, ar trebui să poată fi incluse clauze care să asigure o conformitate cu contractele colective de muncă, în conformitate cu dreptul Uniunii privind contractele de achiziții publice. Nerespectarea obligațiilor relevante ar putea fi considerată o abatere gravă din partea operatorului economic în cauză, care îl poate exclude pe acesta din procedura de atribuire a unui contract de achiziții publice.

(55) Controlul respectării dispozițiilor legislației în domeniul mediului, social și al muncii ar trebui să se realizeze în etapele relevante ale procedurii de achiziții publice, și anume în momentul aplicării principiilor generale de reglementare a selecției participanților și de atribuire a contractelor, în momentul aplicării criteriilor de excludere și în momentul aplicării dispozițiilor privind ofertele anormal de scăzute. Verificarea necesară în acest scop ar trebui să fie realizată în conformitate cu dispozițiile relevante din prezenta directivă, în special dispozițiile care reglementează mijloacele de probă și declarațiile pe propria răspundere.

(56) Nicio dispoziție a prezentei directive nu ar trebui să împiedice impunerea sau aplicarea de măsuri necesare pentru protejarea ordinii publice, a moralității și siguranței publice, a sănătății, a vieții oamenilor și a animalelor sau pentru conservarea vieții plantelor sau aplicarea altor măsuri de mediu, în special în vederea unei dezvoltări durabile, cu condiția ca respectivele măsuri să fie conforme cu TFUE.

(57) Cercetarea și inovarea, inclusiv ecoinovarea și inovarea socială, sunt printre principalele motoare ale creșterii viitoare și au fost înscrise în centrul strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii. Entitățile contractante ar trebui să dea achizițiilor publice o utilizare strategică optimă pentru a stimula inovarea. Achiziționarea de produse, lucrări și servicii inovatoare joacă un rol esențial pentru îmbunătățirea eficienței și a calității serviciilor publice, ținând cont în același timp de provocările societale majore. Aceasta contribuie la obținerea celui mai bun raport calitate-preț, dar și a unor beneficii economice, societale și de mediu mai ample prin generarea unor idei noi, transpunerea lor în produse și servicii inovatoare și promovarea unei creșteri economice durabile. Ar trebui amintit faptul că o serie de modele de achiziții au fost prezentate în Comunicarea Comisiei din 14 decembrie 2007 intitulată „Achiziția înainte de comercializare: încurajarea inovației pentru asigurarea unor servicii publice durabile de înaltă calitate în Europa”, care se ocupă cu achiziționarea acestor servicii de C&D care nu se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive. Modelele respective ar continua să fie disponibile, dar prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să contribuie la facilitarea achizițiilor în domeniul inovării și să sprijine statele membre în îndeplinirea obiectivelor inițiativei „O Uniune a inovării”.

(58) Datorită importanței inovării, entitățile contractante ar trebui să fie încurajate să permită variante cât mai des posibil. Prin urmare, atenția entităților respective ar trebui să fie concentrată asupra nevoii de a defini cerințele minime pe care trebuie să le îndeplinească variantele înainte de a se indica faptul că pot fi prezentate variante.

(59) Dacă necesitatea de a dezvolta un produs sau un serviciu inovator sau lucrări inovatoare și de a achiziționa ulterior produsele, serviciile sau lucrările care rezultă nu poate fi satisfăcută prin soluții deja disponibile pe piață, entitățile contractante ar trebui să aibă acces la o anumită procedură de achiziții în ceea ce privește contractele care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. Această procedură specifică ar trebui să permită entităților contractante să instituie un parteneriat pentru inovare pe termen lung pentru dezvoltarea și achiziționarea ulterioară a unui produs, a unui serviciu sau a unor lucrări noi, inovatoare, cu condiția ca un astfel de produs sau serviciu inovator sau astfel de lucrări inovatoare să poată fi furnizate la nivelurile de performanță și la costurile convenite, fără să fie nevoie de o procedură separată de achiziții publice în vederea achiziționării. Parteneriatul pentru inovare ar trebui să se bazeze pe normele procedurale care se aplică procedurilor de negociere cu invitație prealabilă la procedura concurențială de ofertare, iar atribuirea contractelor ar trebui realizată numai pe baza celui mai bun raport calitate-preț, care este cea mai potrivită pentru compararea ofertelor pentru soluții inovatoare. Atât în cazul proiectelor inovatoare de dimensiuni foarte mari, cât și în cazul proiectelor inovatoare de dimensiuni mai mici, parteneriatul pentru inovare ar trebui să fie structurat astfel încât să poată asigura un nivel al cererii din partea pieței („market-pull”) care să stimuleze dezvoltarea unei soluții inovatoare fără a îngrădi accesul pe piață. Prin urmare, entitățile contractante nu ar trebui să utilizeze parteneriatele pentru inovare într-un mod care împiedică, restrânge sau denaturează concurența. În anumite cazuri, crearea parteneriatelor pentru inovare cu mai mulți parteneri ar putea contribui la evitarea acestor efecte.

(60) Experiența a arătat că dialogul competitiv, care este prevăzut în Directiva 2014/24/UE, s-a dovedit util în cazurile în care autoritățile contractante sunt în imposibilitatea de a defini mijloacele pentru a-și satisface necesitățile sau pentru a evalua soluțiile pe care le poate oferi piața pe plan tehnic, financiar sau juridic. Această situație poate apărea în special în cazul proiectelor inovatoare, al implementării proiectelor majore de infrastructuri integrate de transport, al marilor rețele informatice sau al proiectelor care implică o finanțare complexă și structurată. În consecință, statelor membre ar trebui să li se permită să pună acest instrument la dispoziția entităților contractante. După caz, autoritățile contractante ar trebui să fie încurajate să numească un șef de proiect care să asigure buna cooperare între operatorii economici și autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire.

(61) Având în vedere efectele negative asupra concurenței, procedurile de negociere fără invitarea prealabilă la o procedură concurențială de ofertare ar trebui utilizate doar în circumstanțe excepționale. Excepțiile ar trebui să se limiteze la cazurile în care publicarea fie este imposibilă, din motive de extremă urgență determinate de evenimente care nu pot fi prevăzute de entitatea contractantă și care nu pot fi imputate acesteia, fie în cazul în care este clar de la început că publicarea nu ar duce la creșterea concurenței sau la rezultate mai bune în materie de achiziții, mai ales dacă există în mod obiectiv numai un singur operator economic care poate executa contractul. Acesta este cazul lucrărilor de artă, unde identitatea artistului determină în mod intrinsec caracterul unic și valoarea obiectului de artă. Exclusivitatea poate apărea, de asemenea, din alte motive, dar utilizarea procedurii de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare poate fi justificată numai de o situație de exclusivitate obiectivă, în care exclusivitatea nu a fost creată de către entitatea contractantă însăși în vederea viitoarei proceduri de achiziție. Entitățile contractante care depind de această excepție ar trebui să furnizeze motivele pentru care nu există alternative sau înlocuitori rezonabili, cum ar fi utilizarea de canale alternative de distribuție, inclusiv în afara statului membru al entității contractante sau luarea în considerare a lucrărilor, produselor și serviciilor comparabile din punct de vedere funcțional. În cazul în care situația de exclusivitate se datorează unor motive tehnice, acestea ar trebui definite în mod riguros și justificate de la caz la caz. Acestea ar putea include, de exemplu, cvasi-imposibilitatea tehnică ca un alt operator economic să atingă performanțele necesare sau necesitatea de a utiliza know-how, instrumente sau mijloace specifice de care dispune doar un singur operator economic. Motivele tehnice pot să fie generate, de asemenea, de cerințe specifice privind interoperabilitatea, care trebuie îndeplinite pentru a asigura funcționarea lucrărilor, produselor sau serviciilor care urmează a fi achiziționate. În cele din urmă, o procedură de achiziții nu este utilă în cazul în care produsele sunt achiziționate direct de pe o piață de mărfuri, inclusiv de pe platforme de tranzacționare pentru mărfuri, cum ar fi produsele agricole, materiile prime și bursele de energie, în cazul în care structura multilaterală de tranzacționare reglementată și supravegheată garantează în mod natural prețurile pieței.

(62) Ar trebui să se clarifice că dispozițiile privind protecția informațiilor cu caracter confidențial nu împiedică în niciun fel publicarea părților fără caracter confidențial din contractele încheiate, inclusiv a eventualelor modificări ulterioare.

(63) Mijloacele electronice de informare și comunicare pot simplifica foarte mult publicarea contractelor și pot spori eficiența și transparența procedurilor de achiziție. Acestea ar trebui să devină mijloacele standard de comunicare și de schimb de informații în cadrul procedurilor de achiziții, deoarece sporesc semnificativ posibilitățile operatorilor economici de a participa la procedurile de achiziții din întreaga piață internă. În acest scop, transmiterea anunțurilor în format electronic, disponibilitatea în format electronic a documentelor achiziției și – după o perioadă de tranziție de 30 de luni – comunicarea exclusiv electronică, în sensul comunicării prin mijloace electronice în toate etapele procedurii, inclusiv transmiterea cererilor de participare și, în special, transmiterea ofertelor (depunerea electronică) ar trebui să fie obligatorii. Statele membre și entitățile contractante ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a merge mai departe, dacă doresc acest lucru. De asemenea, ar trebui clarificat faptul că utilizarea obligatorie a mijloacelor electronice de comunicare în temeiul prezentei directive nu ar trebui, cu toate acestea, să oblige entitățile contractante să efectueze prelucrarea electronică a ofertelor și nici să facă obligatorie evaluarea electronică sau prelucrarea automată. În plus, în conformitate cu prezenta directivă, niciun element al procesului de achiziții publice, după atribuirea contractului, nu ar trebui să cadă sub incidența obligației de a utiliza mijloace electronice de comunicare, inclusiv comunicarea internă în cadrul entității contractante.

(64) Cu excepția anumitor situații specifice, entitățile contractante ar trebui să folosească mijloace electronice de comunicare care sunt nediscriminatorii, general disponibile și interoperabile cu produsele tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) de uz general și care nu limitează accesul operatorilor economici la procedura de achiziții. Utilizarea unor astfel de mijloace de comunicare ar trebui să ia în considerare, de asemenea, accesibilitatea pentru persoanele cu handicap. Ar trebui să se clarifice că obligația de a utiliza mijloace electronice în toate etapele procedurii de achiziții nu ar fi adecvată nici în cazul în care utilizarea mijloacelor electronice ar necesita instrumente specializate sau formate de fișiere care nu sunt, în general, disponibile, nici în cazul în care comunicările respective ar putea fi gestionate numai cu ajutorul echipamentelor de birou specializate. Entitățile contractante ar trebui, prin urmare, să nu fie obligate să solicite utilizarea mijloacelor electronice de comunicare în procesul de depunere a proiectelor în anumite cazuri, care ar trebui să fie enumerate exhaustiv. Prezenta directivă dispune că astfel de cazuri ar trebui să includă situații care ar necesita utilizarea echipamentelor de birou specializate care nu sunt în general disponibile pentru entitățile contractante, cum ar fi imprimantele de format mare. În unele proceduri de achiziții publice, documentele achiziției ar putea necesita prezentarea unui model fizic sau redus la scară care nu se poate depune la entitățile contractante prin mijloace electronice. În astfel de situații, modelul ar trebui să fie transmis entităților contractante prin poștă sau prin intermediul unui alt transportator adecvat. Cu toate acestea, ar trebui să se clarifice că utilizarea altor mijloace de comunicare ar trebui să fie limitată la acele elemente ale ofertei pentru care nu sunt necesare mijloacele de comunicare electronice. Este oportun să se clarifice faptul că, acolo unde este necesar din motive tehnice, entitățile contractante ar trebui să poată stabili o limită maximă a dimensiunii dosarelor care pot fi depuse.

(65) Pot exista cazuri excepționale în care entitățile contractante ar trebui să aibă posibilitatea să nu folosească mijloace electronice de comunicare, atunci când neutilizarea unor astfel de mijloace de comunicare este necesară în vederea protejării caracterului deosebit de sensibil al informațiilor. Ar trebui să se clarifice că, în cazul în care utilizarea instrumentelor electronice care nu sunt disponibile în general poate asigura nivelul necesar de protecție, ar trebui folosite aceste instrumente electronice. Un exemplu al unei astfel de situații ar putea fi acela în care entitățile contractante solicită utilizarea unor mijloace de comunicare securizate dedicate la care oferă acces.

(66) Formatele tehnice diferite sau standardele diferite în materie de procese și mesaje ar putea crea obstacole în calea interoperabilității, nu numai în cadrul fiecărui stat membru, ci, de asemenea, și în special, între statele membre. De exemplu, pentru a participa la o procedură de achiziții în care este permisă sau impusă utilizarea cataloagelor electronice, care sunt un format pentru prezentarea și organizarea informațiilor într-o manieră comună tuturor ofertanților participanți și care poate fi procesat electronic, operatorilor economici ar trebui să li se solicite, în absența standardizării, să își adapteze propriile cataloage la fiecare procedură de achiziții, care ar presupune furnizarea de informații foarte similare în formate diferite în funcție de specificațiile entității contractante în cauză. Standardizarea formatelor de catalog ar îmbunătăți astfel nivelul de interoperabilitate, ar spori eficiența și, de asemenea, ar reduce eforturile cerute din partea operatorilor economici.

(67) În cazul în care se analizează dacă este necesar să se asigure sau să se sporească interoperabilitatea dintre diferite formate tehnice sau standarde diferite în materie de procese și mesaje prin impunerea utilizării unor standarde specifice și, în caz afirmativ, care sunt standardele care trebuie impuse, Comisia ar trebui să țină seama cât mai mult posibil de opiniile părților interesate implicate. Aceasta ar trebui, de asemenea, să ia în considerare în ce măsură un anumit standard a fost deja utilizat în practică de operatorii economici și de entitățile contractante și cât de bine a funcționat respectivul standard. Înainte de a stabili obligativitatea utilizării unui anumit standard tehnic, Comisia ar trebui, de asemenea, să analizeze cu atenție costurile pe care acest lucru le-ar putea antrena, în special în ceea ce privește adaptările la soluțiile existente de achiziții electronice, inclusiv infrastructura, procesele sau programele informatice. În cazul în care standardele respective nu sunt elaborate de o organizație de standardizare internațională, europeană sau națională, acestea ar trebui să îndeplinească cerințele aplicabile standardelor TIC, astfel cum sunt stabilite în Regulamentul (UE) 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (20).

(68) Înainte de a specifica nivelul de securitate necesar pentru mijloacele de comunicare electronice care urmează să fie utilizate pe parcursul diverselor etape ale procedurii de atribuire, statele membre și entitățile contractante ar trebui să evalueze proporționalitatea dintre, pe de o parte, cerințele menite să asigure identificarea corectă și fiabilă a expeditorilor comunicării în cauză, precum și integritatea conținutului și, pe de altă parte, riscul apariției unor probleme, de exemplu în situații în care mesajele sunt trimise de un expeditor diferit decât cel indicat. În cazul în care celelalte condiții nu se modifică, acest lucru ar însemna că nivelul de securitate cerut, de exemplu, pentru un e-mail care solicită confirmarea adresei exacte la care va avea loc o reuniune de informare nu ar trebui să fie stabilit la același nivel ca și cel pentru oferta însăși, care constituie o ofertă fermă pentru operatorul economic. În mod similar, evaluarea proporționalității ar putea conduce la niveluri mai scăzute de securitate necesare în legătură cu depunerea din nou a cataloagelor electronice sau cu depunerea ofertelor în contextul procedurilor concurențiale secundare conform unui acord-cadru sau cu accesul la documentele achiziției.

(69) Deși elementele esențiale ale unei proceduri de achiziții – cum ar fi documentele achiziției, solicitările de participare, confirmarea interesului și ofertele – ar trebui să se efectueze întotdeauna în scris, comunicarea verbală cu operatorii economici ar trebui să continue să fie posibilă, cu condiția documentării la un nivel suficient a conținutului acesteia. Acest lucru este necesar pentru a se asigura un nivel adecvat de transparență care să permită o verificare a respectării principiului egalității de tratament. În special, este esențial ca respectivele comunicări verbale cu ofertanții care ar putea avea un impact asupra conținutului și evaluării ofertelor să fie documentate într-o măsură suficientă și prin mijloace corespunzătoare, cum ar fi înregistrările scrise sau audio sau rezumatele principalelor elemente ale comunicării.

(70) Există o puternică tendință pe piețele de achiziții publice din Uniune către agregarea cererii din partea achizitorilor publici, cu scopul de a obține economii de scară, de exemplu scăderea prețurilor și a costurilor tranzacțiilor, și de a îmbunătăți și profesionaliza gestionarea achizițiilor. Acest obiectiv poate fi atins prin concentrarea achizițiilor fie ca număr de entități contractante implicate, fie ca volum și valoare în timp. Cu toate acestea, agregarea și centralizarea achizițiilor ar trebui monitorizate cu atenție, pentru a se evita concentrarea excesivă a puterii de cumpărare și înțelegerile anticoncurențiale și pentru a menține transparența și concurența, precum și posibilitățile de acces la piață pentru IMM-uri.

(71) Utilizarea acordurilor-cadru ar putea fi o tehnică eficientă de achiziții în întreaga Uniune; cu toate acestea, este necesar să se stimuleze concurența prin îmbunătățirea transparenței și a accesului la achizițiile efectuate prin intermediul acordurilor-cadru. Prin urmare, este oportun să se revizuiască dispozițiile aplicabile acestor acorduri, în special dispunând ca atribuirea contractelor specifice bazate pe un astfel de acord să se facă în temeiul unor norme și criterii obiective, cum ar fi în urma unor proceduri de selecție restrânse, și limitând durata acordurilor-cadru.

(72) Ar trebui, de asemenea, să se clarifice că, în timp ce contractele bazate pe un acord-cadru urmează să fie atribuite înainte de expirarea acordului-cadru, nu este necesar ca durata contractelor individuale bazate pe un acord-cadru să coincidă cu durata respectivului acord-cadru, ci ar putea fi, după caz, mai lungă sau mai scurtă. În mod special, ar trebui să se poată stabili durata contractelor individuale bazate pe un acord-cadru luându-se în considerare factori cum ar fi timpul necesar pentru executarea acestora, în cazul în care este inclusă întreținerea echipamentelor cu o durată de viață preconizată mai mare de opt ani sau în cazul în care sunt necesare eforturi extinse de formare a personalului în vederea executării contractului. Ar trebui să se clarifice totodată că ar putea exista cazuri în care durata acordurilor-cadru ar trebui să poată fi mai mare de opt ani. Astfel de cazuri, care ar trebui să fie bine justificate, în special în cadrul obiectului acordului-cadru, ar putea apărea, de exemplu, când operatorii economici au nevoie să dispună de echipamente pentru care perioada de amortizare este mai mare de opt ani și care trebuie să fie disponibile în orice moment pe întreaga durată a acordului-cadru. În contextul special al întreprinderilor de utilități care furnizează servicii esențiale pentru populație, ar putea fi necesare în anumite situații atât de acorduri-cadru pe termen mai lung, cât și de o durată mai mare a contractelor individuale; de exemplu, în cazul acordurilor-cadru care vizează lucrări curente și lucrări excepționale de întreținere a rețelelor, care pot impune utilizarea unui echipament costisitor de către angajați care au urmat cursuri de formare ad hoc de înaltă specializare în scopul de a asigura continuarea serviciilor și de a reduce la minimum posibilele întreruperi.

(73) Având în vedere experiența dobândită, este, de asemenea, necesar să se adapteze normele care reglementează sistemele dinamice de achiziții pentru a le permite entităților contractante să profite pe deplin de posibilitățile oferite de respectivul instrument. Este necesară simplificarea sistemelor, în special, acestea ar trebui utilizate sub forma unei proceduri restrânse, eliminând astfel necesitatea ofertelor orientative, care au fost identificate ca reprezentând una dintre principalele dificultăți asociate cu sistemele dinamice de achiziții. În acest fel, orice operator economic care depune o cerere de participare și satisface criteriile de selecție ar trebui autorizat să participe la procedurile de achiziții publice desfășurate prin sistemul dinamic de achiziții în cursul perioadei sale de valabilitate. Această tehnică de achiziție le permite entităților contractante să dispună de o gamă deosebit de largă de oferte și să asigure astfel o utilizare optimă a fondurilor printr-o concurență extinsă în ceea ce privește produsele, lucrările sau serviciile standard sau de uz curent care sunt, în general, disponibile pe piață.

(74) Examinarea respectivelor cereri de participare ar trebui în mod normal să fie efectuată în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, având în vedere că evaluarea criteriilor de selecție va avea loc pe baza cerințelor de documentație stabilite de entitățile contractante, după caz, în conformitate cu dispozițiile simplificate ale Directivei 2014/24/UE. Cu toate acestea, în cazul în care se înființează pentru prima oară un sistem dinamic de achiziții, entitățile contractante s-ar putea confrunta, ca răspuns la prima publicare a anunțului de participare sau a invitației de confirmare a interesului, cu un număr atât de mare de cereri de participare încât să aibă nevoie de mai mult timp pentru a examina cererile. Acest lucru ar trebui să fie admisibil, cu condiția ca nicio procedură de achiziții să nu fie lansată înainte de a examina toate cererile. Entitățile contractante ar trebui să aibă libertatea de a organiza modul în care intenționează să examineze cererile de participare, de exemplu prin decizia de a efectua astfel de examinări doar o dată pe săptămână, cu condiția respectării termenelor pentru examinarea fiecărei cereri de admitere. Entitățile contractante care folosesc criteriile de excludere sau de selecție prevăzute de Directiva 2014/24/UE în contextul sistemului dinamic de achiziții ar trebui să aplice dispozițiile relevante ale respectivei directive în același mod ca autoritățile contractante care operează un sistem dinamic de achiziții în temeiul Directivei 2014/24/UE.

(75) Pentru a accentua și mai mult posibilitățile IMM-urilor de a participa la un sistem dinamic de achiziții la scară largă, de exemplu la un sistem care este administrat de către un organism central de achiziție, autoritatea sau entitatea contractantă în cauză ar trebui să fie în măsură să organizeze sistemul în categorii de produse, lucrări sau servicii definite în mod obiectiv. Astfel de categorii ar trebui să fie definite prin trimitere la factori obiectivi care ar putea, de exemplu, să includă dimensiunea maximă admisibilă a contractelor speciale care urmează să fie atribuite în cadrul categoriei în cauză sau o anumită zonă geografică în care urmează să fie executate contractele specifice ulterioare. În cazul în care un sistem dinamic de achiziții este divizat în categorii, autoritatea sau entitatea contractantă ar trebui să aplice criterii de selecție care să fie proporționale cu caracteristicile clasei în cauză.

(76) Ar trebui să se clarifice că licitațiile electronice nu sunt potrivite în mod normal pentru anumite contracte de achiziții de lucrări și pentru anumite contracte de achiziții de servicii care au drept obiect activități intelectuale, cum ar fi proiectarea de lucrări, deoarece numai elementele adecvate pentru evaluarea automată prin mijloace electronice, fără nicio intervenție sau apreciere de către entitatea contractantă, și anume elementele care să fie cuantificabile astfel încât să poată fi exprimate în cifre sau în procente, pot face obiectul licitațiilor electronice. Cu toate acestea, ar trebui să se clarifice, de asemenea, faptul că licitațiile electronice pot fi utilizate în cadrul unei proceduri de achiziții pentru achiziționarea unui anumit drept de proprietate intelectuală. De asemenea, este oportun să se reamintească faptul că, deși entitățile contractante continuă să aibă libertatea de a aplica criterii de selecție pentru a reduce numărul de candidați sau ofertanți atât timp cât licitația nu a început încă, nicio altă reducere a numărului ofertanților care participă la licitația electronică nu ar trebui să fie permisă după ce licitația a început.

(77) În permanență sunt dezvoltate noi tehnici electronice de achiziție, cum sunt cataloagele electronice. Cataloagele electronice sunt un format de prezentare și organizare a informațiilor într-un mod care să fie comun tuturor ofertanților participanți și care se pretează la procesarea electronică. Un exemplu ar putea fi ofertele prezentate sub formă de foaie electronică de calcul. Entitățile contractante ar trebui să poată solicita cataloage electronice pentru toate procedurile disponibile în cadrul cărora sunt necesare mijloacele electronice de comunicare. Cataloagele electronice contribuie la sporirea concurenței și la raționalizarea achizițiilor publice, în special datorită economiilor de timp și de bani. Cu toate acestea, este necesar să se prevadă anumite norme pentru ca astfel de utilizare să respecte prezenta directivă și principiile egalității de tratament, nediscriminării și transparenței. Astfel, utilizarea cataloagelor electronice pentru prezentarea ofertelor nu ar trebui să presupună posibilitatea ca operatorii economici să se poată limita la transmiterea catalogului lor general. Operatorii economici ar trebui, totuși, să își adapteze cataloagele generale în vederea procedurii de achiziții în cauză. O astfel de adaptare garantează că catalogul care este transmis ca răspuns la o anumită procedură de achiziții conține doar produsele, lucrările sau serviciile estimate de operatorii economici – după o examinare activă – că ar corespunde cerințelor entității contractante. Astfel, operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea să copieze informații conținute de propriul catalog general, dar nu ar trebui să li se permită să depună catalogul general ca atare. Mai mult, în cazul în care sunt oferite garanții suficiente în ceea ce privește asigurarea trasabilității, a egalității de tratament și a previzibilității, ar trebui să li se permită entităților contractante să genereze oferte cu privire la anumite achiziții pe baza unor cataloage electronice transmise în prealabil, în special în cazul reluării procedurii concurențiale în baza unui acord-cadru sau în cazul în care se utilizează un sistem dinamic de achiziții. În cazul ofertelor care au fost generate de către entitatea contractantă, operatorul economic în cauză ar trebui să aibă posibilitatea de a verifica că oferta astfel constituită de către entitatea contractantă nu conține erori semnificative. În cazul în care există erori semnificative, operatorul economic nu ar trebui să fie obligat de oferta generată de entitatea contractantă cu excepția cazului în care eroarea a fost corectată. În conformitate cu cerințele normelor aplicabile mijloacelor electronice de comunicare, entitățile contractante ar trebui să evite obstacolele nejustificate din calea accesului operatorilor economici la procedurile de achiziții în care ofertele trebuie prezentate sub forma cataloagelor electronice și care garantează respectarea principiilor generale de nediscriminare și de egalitate de tratament.

(78) Tehnicile de achiziție centralizată sunt din ce în ce mai utilizate în majoritatea statelor membre. Organismele centrale de achiziție sunt însărcinate cu efectuarea de achiziții, cu gestionarea sistemelor dinamice de achiziții sau cu atribuirea de contracte/acorduri-cadru pentru alte autorități contractante sau entități contractante, cu sau fără remunerare. Entitățile contractante pentru care este încheiat un acord-cadru ar trebui să îl poată utiliza pentru achiziții individuale sau repetate. Având în vedere volumele mari de achiziții, astfel de tehnici pot contribui la creșterea concurenței și ar trebui să contribuie la profesionalizarea achizițiilor publice. Prin urmare, ar trebui să se prevadă o definiție la nivelul Uniunii a organismelor centrale de achiziție pentru uzul entităților contractante și ar trebui să se clarifice faptul că organismele centrale de achiziție funcționează în două moduri diferite. În primul rând, acestea ar trebui să poată acționa în calitate de angrosiști prin activități de cumpărare, depozitare și revânzare sau, în al doilea rând, ar trebui să poată acționa în calitate de intermediari prin atribuirea contractelor, operarea sistemelor dinamice de achiziții sau încheierea acordurilor-cadru care urmează să fie utilizate de către entitățile contractante. Un astfel de rol de intermediar ar putea, în unele cazuri, să fie îndeplinit prin derularea procedurilor de atribuire relevante în mod autonom, fără instrucțiuni detaliate din partea entităților contractante în cauză; în alte cazuri, prin derularea procedurilor de atribuire relevante în conformitate cu instrucțiunile entităților contractante în cauză, în numele lor și pe seama lor. În plus, ar trebui stabilite norme pentru atribuirea responsabilității în ceea ce privește respectarea obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive, inclusiv în cazul măsurilor de remediere, între organismul central de achiziție și entitățile contractante care achiziționează de la acesta sau prin intermediul acestuia. În cazul în care organismului central de achiziție îi revine întreaga responsabilitate pentru derularea procedurilor de achiziții, el ar trebui să fie totodată exclusiv și direct responsabil de legalitatea procedurilor. În cazul în care o entitate contractantă desfășoară anumite părți ale procedurii, de exemplu reluarea procedurii concurențiale în baza unui acord-cadru sau atribuirea de contracte individuale pe baza unui sistem dinamic de achiziții, aceasta ar trebui să fie în continuare responsabilă pentru etapele pe care le desfășoară.

(79) Entitățile contractante ar trebui să fie autorizate să atribuie un contract de servicii pentru furnizarea de activități de achiziție centralizate unui organism central de achiziție, fără aplicarea procedurilor prevăzute în prezenta directivă. De asemenea, ar trebui să se permită ca astfel de contracte de achiziții de servicii să includă furnizarea de activități de achiziție auxiliare. Aceste contracte de achiziții de servicii pentru furnizarea de activități de achiziție auxiliare ar trebui, în cazul în care sunt derulate altfel decât de către un organism central de achiziție în legătură cu furnizarea activităților sale de achiziție centralizate către entitatea contractantă în cauză, să fie atribuite în conformitate cu prezenta directivă. De asemenea, ar trebui reamintit faptul că prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în cazul în care activitățile de achiziție centralizate sau auxiliare sunt furnizate altfel decât prin intermediul unui contract cu titlu oneros, care reprezintă achiziții publice în sensul prezentei directive.

(80) Consolidarea dispozițiilor privind organismele centrale de achiziție nu ar trebui în niciun caz să împiedice practicile actuale ale achizițiilor comune ocazionale, adică formele mai puțin sistematice și instituționalizate de achiziții comune sau practica stabilită de a recurge la furnizorii de servicii pentru pregătirea și gestionarea procedurilor de achiziții publice în numele și în contul unei entități contractante și conform instrucțiunilor acesteia. Dimpotrivă, anumite caracteristici ale achiziției comune ar trebui să se clarifice dat fiind rolul important pe care achiziția comună îl poate juca, nu în ultimul rând în legătură cu proiecte inovatoare. Achiziția comună poate lua diferite forme, de la achiziții publice coordonate prin elaborarea de specificații tehnice comune pentru lucrări, produse sau servicii care vor fi achiziționate de o serie de entități contractante, fiecare derulând o altă procedură de achiziții, la situații în care entitățile contractante în cauză derulează în comun o singură procedură de achiziții, fie acționând împreună, fie încredințând unei entități contractante gestionarea procedurii de achiziții în numele tuturor entităților contractante. În cazul în care mai multe entități contractante derulează în comun o procedură de achiziții, acestea ar trebui să fie responsabile în mod solidar de îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive. Cu toate acestea, în cazul în care numai anumite părți din procedura de achiziție sunt derulate în comun de către entitățile contractante, responsabilitatea comună ar trebui să se aplice numai acelor părți ale procedurii care au fost derulate împreună. Fiecare entitate contractantă ar trebui să fie unicul responsabil în ceea ce privește procedurile sau părțile procedurilor pe care le derulează pe cont propriu, cum ar fi atribuirea unui contract, încheierea unui acord-cadru, funcționarea unui sistem dinamic de achiziții sau reluarea procedurii concurențiale în cadrul unui acord-cadru.

(81) Mijloacele de comunicare electronice sunt deosebit de bine adaptate pentru susținerea practicilor și a instrumentelor de centralizare a achizițiilor, deoarece oferă posibilitatea reutilizării și procesării automate a datelor și a reducerii la minimum a costurilor de informare și de tranzacționare. Utilizarea acestor mijloace electronice de comunicare ar trebui așadar, într-o primă etapă, să devină obligatorie pentru organismele centrale de achiziție, facilitând în același timp convergența practicilor în întreaga Uniune. Ulterior ar trebui prevăzută o obligație generală de a utiliza mijloace electronice de comunicare pentru toate procedurile de achiziții, după o perioadă de tranziție de 30 de luni.

(82) Atribuirea în comun a contractelor de către entități contractante din state membre diferite se confruntă în prezent cu probleme juridice specifice în ceea ce privește conflictele între legile naționale. În ciuda faptului că Directiva 2004/17/CE permite în mod implicit achizițiile publice comune transfrontaliere, entitățile contractante se confruntă în continuare cu dificultăți juridice și practice considerabile în ceea ce privește efectuarea de achiziții de la organisme centrale de achiziție din alte state membre sau în ceea ce privește atribuirea în comun a contractelor. Pentru a permite entităților contractante să obțină beneficii maxime din potențialul pieței interne în termeni de economii de scară și de împărțire a riscurilor și beneficiilor, nu în ultimul rând pentru proiectele inovatoare care implică un risc mai mare decât riscul care poate fi asumat în mod rezonabil de către o singură entitate contractantă, dificultățile respective ar trebui remediate. Prin urmare, ar trebui prevăzute noi norme privind achizițiile comune transfrontaliere pentru a facilita cooperarea între entitățile contractante și pentru a consolida beneficiile pieței interne prin crearea unor oportunități de afaceri transfrontaliere pentru furnizori și pentru prestatorii de servicii. Aceste norme ar trebui să determine condițiile pentru utilizarea transfrontalieră a organismelor centrale de achiziție și să desemneze legislația aplicabilă în materie de achiziții publice, inclusiv legislația aplicabilă cu privire la căile de atac în cazul procedurilor comune transfrontaliere, care completează normele privind conflictul de legi din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (21). În plus, entitățile contractante din state membre diferite ar trebui să poată înființa entități juridice comune în temeiul legislației naționale sau al legislației Uniunii. Ar trebui să se stabilească reguli specifice pentru astfel de forme de achiziții comune. Cu toate acestea, entitățile contractante nu ar trebui să facă uz de posibilitățile de efectuare a unor achiziții transfrontaliere comune, în scopul eludării normelor obligatorii de drept public, în conformitate cu dreptul Uniunii, care li se aplică în statul membru în care sunt situate. De exemplu, aceste norme pot include dispoziții privind transparența și accesul la documente sau cerințe specifice privind trasabilitatea produselor sensibile.

(83) Specificațiile tehnice stabilite de achizitori trebuie să permită ca achizițiile publice să fie deschise concurenței și să îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În acest scop, ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluțiilor tehnice, a standardelor și a specificațiilor tehnice de pe piață, inclusiv a celor definite pe baza criteriilor de performanță legate de ciclul de viață și de sustenabilitatea procesului de producție a lucrărilor, a produselor și a serviciilor. Prin urmare, specificațiile tehnice ar trebui elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic. Elaborarea specificațiilor tehnice în termeni de cerințe de performanță și funcționale permite, în general, îndeplinirea acestui obiectiv în cel mai bun mod posibil. Cerințele funcționale și de performanță sunt, de asemenea, mijloace adecvate de favorizare a inovării în achizițiile publice și ar trebui să fie utilizate la o scară cât mai largă cu putință. Atunci când se face trimitere la un standard european sau, în absența unui astfel de standard, la un standard național, ofertele care au la bază alte soluții echivalente care îndeplinesc cerințele entităților contractante și care sunt echivalente din punctul de vedere al siguranței ar trebui să fie luate în considerare de către entitățile contractante. Responsabilitatea de a face dovada echivalenței cu eticheta solicitată ar trebui să revină operatorului economic. Pentru a face dovada echivalenței, ar trebui să fie posibil să li se ceară ofertanților să furnizeze dovezi verificate de către terți. Cu toate acestea, ar trebui permise și alte mijloace de probă adecvate, cum ar fi un dosar tehnic al producătorului, în cazul în care operatorul economic nu are acces la certificate sau rapoarte de încercare și nici posibilitatea de a le obține în termenele stabilite, cu condiția ca operatorul economic în cauză să dovedească în acest fel că lucrările, produsele sau serviciile îndeplinesc cerințele sau criteriile care figurează în specificațiile tehnice, în criteriile de atribuire sau în condițiile de executare a contractului.

(84) Pentru toate achizițiile destinate utilizării de către persoane, fie că este vorba de publicul larg sau de personalul entității contractante, este necesar ca entitățile contractante să stabilească specificații tehnice pentru a lua în considerare criteriile de accesibilitate pentru persoanele cu handicap sau proiectarea pentru toți utilizatorii, cu excepția cazurilor bine justificate.

(85) Entitățile contractante care doresc să achiziționeze lucrări, produse sau servicii cu caracteristici specifice de mediu, sociale sau de altă natură ar trebui să poată face trimitere la anumite etichete, cum ar fi eticheta ecologică europeană, etichete ecologice (multi)naționale sau oricare altă etichetă, cu condiția ca cerințele etichetei, cum ar fi descrierea produsului și prezentarea acestuia, inclusiv cerințele referitoare la ambalare, să aibă legătură cu obiectul contractului. Este de asemenea esențial ca cerințele respective să fie elaborate și adoptate pe baza unor criterii verificabile în mod obiectiv, printr-o procedură la care pot participa părțile interesate, precum organismele guvernamentale, consumatorii, producătorii, distribuitorii și organizațiile de mediu, și ca eticheta să fie accesibilă și la dispoziția tuturor părților interesate. Ar trebui să se clarifice că părțile interesate pot fi organisme publice sau private, întreprinderi sau orice tip de organizații neguvernamentale (organizații care nu fac parte din guvern și care nu sunt întreprinderi cu caracter lucrativ în sens convențional). De asemenea, ar trebui să se clarifice că organismele sau organizațiile naționale sau guvernamentale specifice pot fi implicate în stabilirea cerințelor de etichetare care pot fi folosite în legătură cu achizițiile de către autoritățile publice, fără ca respectivele organisme sau organizații să își piardă statutul de terți. Trimiterile la etichete nu ar trebui să aibă efectul de restricționare a inovării.

(86) La elaborarea specificațiilor tehnice, entitățile contractante ar trebui să ia în considerare cerințele care derivă din dreptul Uniunii în domeniul legislației în materie de protecția datelor, în special în legătură cu conceperea prelucrării datelor cu caracter personal (protecția datelor din momentul conceperii).

(87) Achizițiile publice ar trebui adaptate la necesitățile IMM-urilor. Entitățile contractante ar trebui să fie încurajate să utilizeze Codul celor mai bune practici inclus în documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 25 iunie 2008 intitulat „Codul european al celor mai bune practici care facilitează accesul IMM-urilor la contractele de achiziții publice”, care oferă îndrumări cu privire la modul în care acestea pot folosi cadrul de achiziții publice astfel încât să faciliteze participarea IMM-urilor. În acest scop, ar trebui să se prevadă în mod explicit posibilitatea de a împărți contractele în loturi. O astfel de împărțire ar putea fi realizată pe baze cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului. Dimensiunea și obiectul loturilor ar trebui să fie determinate în mod liber de către entitatea contractantă, care, în conformitate cu normele aplicabile privind calculul valorii estimate a achiziției, ar trebui, de asemenea, să fie autorizată să atribuie anumite loturi fără aplicarea procedurilor din prezenta directivă. Statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a merge mai departe în eforturile lor de a facilita participarea IMM-urilor la piața achizițiilor publice, prin introducerea obligației de a analiza oportunitatea împărțirii contractelor pe loturi la contracte mai mici, solicitând entităților contractante să prezinte o justificare pentru decizia de a nu împărți contractele pe loturi sau făcând împărțirea în loturi obligatorie în anumite condiții. În același scop, statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă libertatea de a pune la dispoziție mecanisme pentru plățile directe către subcontractanți.

(88) În cazul în care contractele sunt împărțite pe loturi, entitățile contractante ar trebui, de exemplu pentru a menține concurența sau pentru a garanta fiabilitatea aprovizionării, să poată limita numărul de loturi pentru care un operator economic poate depune oferte; acestora ar trebui, de asemenea, să li se permită să limiteze numărul de loturi care pot fi acordate unui anumit ofertant. Cu toate acestea, obiectivul favorizării unui acces mai mare al IMM-urilor la achizițiile publice ar putea fi frânat dacă entitățile contractante ar fi obligate să atribuie contractul pe loturi individuale, ceea ce ar presupune că trebuie acceptate soluții mult mai dezavantajoase în comparație cu o atribuire în care sunt grupate mai multe loturi sau toate loturile. În cazul în care posibilitatea aplicării acestei metode a fost clar menționată în prealabil, ar trebui prin urmare ca entitățile contractante să aibă posibilitatea să efectueze o evaluare comparativă a ofertelor, pentru a stabili dacă ofertele depuse de către un anumit ofertant pentru o anumită combinație de loturi ar îndeplini mai bine, per ansamblu, criteriile de atribuire stabilite în conformitate cu prezenta directivă cu privire la aceste loturi, decât ofertele pentru loturile individuale în cauză analizate separat. În acest caz, entitatea contractantă ar trebui să aibă posibilitatea să atribuie ofertantului în cauză un contract care combină loturile respective. Ar trebui să se clarifice că entitățile contractante ar trebui să efectueze această evaluare comparativă stabilind mai întâi ofertele care îndeplinesc cel mai bine criteriile relevante de atribuire stabilite, pentru fiecare lot în parte, și comparându-le apoi cu ofertele depuse de către un anumit ofertant pentru o anumită combinație de loturi, per ansamblu.

(89) Pentru a eficientiza și accelera procedurile, termenele pentru participarea la procedurile de achiziții ar trebui să fie cât mai scurte cu putință, fără a crea bariere nejustificate în calea accesului operatorilor economici din întreaga piață internă și în special al IMM-urilor. Prin urmare, ar trebui să se ia în considerare faptul că, în momentul în care stabilesc termenele de primire a ofertelor și a cererilor de participare, entitățile contractante ar trebui să țină seama în special de complexitatea contractului și de timpul necesar pentru elaborarea ofertelor, chiar dacă aceasta presupune stabilirea unor termene mai lungi decât termenele minime prevăzute în prezenta directivă. Utilizarea mijloacelor electronice de informare și comunicare, în special disponibilitatea integrală în format electronic pentru operatori economici, ofertanți și candidați a documentelor achiziției și transmisia electronică a comunicațiilor conduce, pe de altă parte, la o mai mare transparență și la economisirea timpului. Prin urmare, ar trebui să se prevadă reducerea termenelor minime aplicabile procedurilor deschise în conformitate cu normele stabilite în AAP și cu condiția ca acestea să fie compatibile cu modalitățile de transmitere speciale prevăzute la nivel de Uniune. În plus, entitățile contractante ar trebui să aibă posibilitatea de a reduce și mai mult termenele de primire a ofertelor în cadrul procedurilor deschise în cazul în care o stare de urgență face imposibilă respectarea termenelor normale ale procedurilor deschise, dar nu face imposibilă desfășurarea unei proceduri deschise cu un termen redus. Doar în situațiile excepționale în care o urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de către entitatea contractantă în cauză și care nu sunt imputabile respectivei entități contractante face imposibilă derularea unei proceduri normale, chiar și cu termenele limită reduse, entitățile contractante ar trebui, în măsura în care este strict necesar, să aibă posibilitatea de a atribui contractele printr-o procedură de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare. Acesta ar putea fi cazul în care catastrofele naturale necesită o intervenție imediată.

(90) Ar trebui să se clarifice că necesitatea de a asigura faptul că operatorii economici dispun de suficient timp pentru a elabora oferte reprezentative ar putea presupune o eventuală necesitate de a prelungi termenele stabilite inițial. Această situație ar putea să apară în special în cazul în care se efectuează modificări semnificative ale documentelor achiziției. De asemenea, ar trebui să se precizeze că, în cazul respectiv, modificările semnificative ar trebui să fie înțelese ca modificări, în special ale specificațiilor tehnice, în privința cărora operatorii economici ar avea nevoie de timp suplimentar, pentru a le înțelege și a reacționa în mod corespunzător. Cu toate acestea, ar trebui să se clarifice că aceste modificări nu ar trebui să fie atât de semnificative încât, dacă ar fi existat din etapa inițială, ar fi fost permisă admiterea altor candidați decât cei selectați inițial sau ar fi fost atrași participanți suplimentari la procedura de achiziții. Această situație ar putea să apară în special în cazul în care modificările fac ca contractul sau acordul-cadru să prezinte caracteristici care diferă în mod substanțial de cele stabilite inițial în documentele achiziției.

(91) Ar trebui să se clarifice faptul că informațiile privind anumite decizii luate în cadrul unei proceduri de achiziții, inclusiv decizia de a nu atribui un contract sau de a nu încheia un acord-cadru ar trebui să fie trimise de entitățile contractante, fără a exista obligația candidaților sau a ofertanților de a solicita astfel de informații. De asemenea, ar trebui să se reamintească faptul că Directiva 92/13/CEE a Consiliului (22) prevede obligația entităților contractante, din nou fără a exista obligația candidaților sau ofertantului de a solicita acest lucru, de a furniza candidaților și ofertanților în cauză un rezumat al motivelor relevante pentru unele dintre deciziile centrale care sunt adoptate în cadrul unei proceduri de achiziție. În final, ar trebui să se precizeze posibilitatea pe care candidații și ofertanții ar trebui să o aibă de a solicita informații mai detaliate cu privire la aceste motive, pe care entitățile contractante ar trebui să fie obligate să le acorde, cu excepția cazului în care ar exista motive serioase să nu procedeze astfel. Aceste motive ar trebui să fie stabilite în prezenta directivă. Pentru a asigura transparența necesară în contextul procedurilor de achiziții care implică negocieri și dialoguri cu ofertanții, ofertanții care au depus o ofertă admisibilă ar trebui, cu excepția cazului în care ar exista motive serioase să nu procedeze astfel, de asemenea, ă aibă posibilitatea de a solicita informații cu privire la desfășurarea și progresul realizat în ceea ce privește procedura.

(92) În măsura în care acest lucru este compatibil cu necesitatea de a asigura practici comerciale loiale, permițând în același timp o flexibilitate maximă, este oportun să se prevadă aplicarea Directivei 2014/24/UE în cazul cerințelor legate de capacitatea economică și financiară și documentele justificative. Entitățile contractante ar trebui să poată aplica criteriile de selecție prevăzute în directiva menționată și, atunci când o fac, ar trebui să aibă obligația de a aplica anumite alte dispoziții privind, în special, pragul pentru cerințele legate de cifra de afaceri minimă, precum și dispozițiile privind utilizarea documentului european de achiziție unic.

(93) Entitățile contractante ar trebui să poată cere ca în timpul executării unui contract să fie aplicate măsuri sau sisteme de management de mediu. Sistemele de management de mediu, înregistrate sau nu conform unor instrumente ale Uniunii, cum este Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (23), pot demonstra că operatorul economic are capacitatea tehnică de a executa contactul. Este necesar să se accepte o descriere a măsurilor aplicate de operatorul economic pentru asigurarea aceluiași nivel de protecție a mediului, ca mijloc de probă alternativ la sistemele de management de mediu înregistrate, în cazul în care operatorul economic nu are acces la astfel de sisteme sau nu are posibilitatea de a le obține în termenul stabilit.

(94) Noțiunea de criterii de atribuire este esențială pentru prezenta directivă și, prin urmare, este important ca dispozițiile relevante să fie prezentate în cel mai simplu și raționalizat mod posibil. Aceasta se poate realiza prin utilizarea sintagmei „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” drept concept imperativ, deoarece toate ofertele câștigătoare ar trebui să fie alese, în cele din urmă, în conformitate cu ceea ce fiecare entitate contractantă consideră a fi cea mai bună soluție din punct de vedere economic dintre cele oferite. Pentru a evita confuzia cu criteriul de atribuire a contractului cunoscut în mod curent drept „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” din Directivele 2004/17/CE și 2004/18/CE, ar trebui să se utilizeze o terminologie diferită pentru a acoperi acest concept, respectiv „cel mai bun raport calitate-preț”. În consecință, acesta ar trebui să fie interpretat în conformitate cu jurisprudența cu privire la directivele menționate, cu excepția cazurilor în care există o soluție evidentă și semnificativ diferită în prezenta directivă.

(95) Atribuirea contractelor ar trebui realizată pe baza unor criterii obiective care să asigure respectarea principiilor de transparență, de nediscriminare și de egalitate de tratament, cu scopul de a asigura o comparație obiectivă a valorii relative a ofertelor pentru a determina, în condiții de concurență efectivă, care dintre ele este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Ar trebui să se stabilească explicit că oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic ar trebui să fie evaluată pe baza celui mai bun raport calitate-preț care ar trebui să includă întotdeauna un element de preț sau de cost. La fel, ar trebui să se clarifice că această evaluare a ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic s-ar putea realiza, de asemenea, fie doar pe baza prețului, fie doar pe baza eficacității din punctul de vedere al costurilor. Mai mult, este adecvat să se reamintească faptul că entitățile contractante sunt libere să stabilească standarde de calitate corespunzătoare în cadrul specificațiilor tehnice sau al condițiilor de executare a contractului. În scopul de a încuraja o mai bună orientare a calității achizițiilor publice, ar trebui să li se permită statelor membre să interzică sau să restricționeze utilizarea doar a prețului sau doar a costului pentru evaluarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic în cazul în care consideră necesar acest lucru. Pentru a garanta respectarea principiului egalității de tratament în cadrul atribuirii contractelor, entitățile contractante ar trebui să fie obligate să creeze transparența necesară pentru a permite tuturor ofertanților să fie informați în mod rezonabil cu privire la criteriile și modalitățile care vor fi aplicate în decizia de atribuire a contractului. Entitățile contractante ar trebui, prin urmare, să fie obligate să menționeze criteriile de atribuire a contractului și ponderea relativă pe care o are fiecare dintre respectivele criterii. Cu toate acestea, entităților contractante ar trebui să li se permită derogări de la această obligație de a indica ponderea criteriilor în cazuri justificate în mod corespunzător, pentru care trebuie să fie capabile să ofere motive, în cazul în care ponderile nu pot fi stabilite anticipat, în special din cauza complexității contractului. În astfel de cazuri, acestea ar trebui să indice criteriile în ordinea descrescătoare a importanței.

(96) Articolul 11 din TFUE dispune integrarea cerințelor de protecție a mediului în definirea și aplicarea politicilor și activităților Uniunii, în special în vederea promovării dezvoltării durabile. Prezenta directivă clarifică modul în care entitățile contractante pot contribui la protecția mediului și la promovarea unei dezvoltări durabile, garantându-le totodată posibilitatea de a obține cel mai bun raport calitate/preț pentru contractele lor.

(97) La evaluarea celui mai bun raport calitate-preț, entitățile contractante ar trebui să determine criteriile economice și calitative de atribuire legate de obiectul contractului, pe baza cărora vor evalua ofertele pentru a identifica cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic din perspectiva entității contractante. Respectivele criterii ar trebui astfel să permită o evaluare comparativă a nivelului de performanță al fiecărei oferte, care să fie evaluat în raport cu obiectul contractului, așa cum este definit în specificațiile tehnice. În contextul celui mai bun raport calitate-preț, prezenta directivă stabilește o listă neexhaustivă a posibilelor criterii de atribuire. Entitățile contractante ar trebui să fie încurajate să aleagă criterii de atribuire care să le permită să obțină lucrări, produse și servicii de înaltă calitate, care să fie adaptate în mod optim nevoilor lor. Criteriile de atribuire alese nu ar trebui să confere entității contractante o libertate nelimitată de alegere, ar trebui să asigure posibilitatea unei concurențe efective și loiale și să fie însoțite de cerințe care să permită verificarea efectivă a informațiilor furnizate de către ofertanți. Pentru identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, decizia de atribuire a contractului nu ar trebui să se bazeze doar pe criterii care nu sunt legate de costuri. Criteriile calitative ar trebui, prin urmare, să fie însoțite de un criteriu de cost care ar putea fi, la alegerea entității contractante, fie prețul fie o abordare bazată pe rentabilitate precum calcularea costului pe ciclu de viață. Cu toate acestea, criteriile de atribuire nu ar trebui să afecteze punerea în aplicare a dispozițiilor naționale de determinare a remunerării anumitor servicii sau de stabilire a prețurilor fixe pentru anumite produse.

(98) Atunci când dispozițiile naționale determină remunerarea anumitor servicii sau stabilesc prețuri fixe pentru anumite produse, ar trebui să se clarifice că rămâne posibil să se evalueze raportul calitate-preț pe baza altor factori decât doar prețul sau remunerarea. În funcție de serviciul sau de produsul în cauză, acești factori ar putea include, de exemplu, condiții de livrare și plată, aspecte legate de serviciile post-vânzare (de exemplu, extinderea serviciilor de consultanță și înlocuire) sau aspecte de mediu sau sociale (de exemplu, dacă s-au tipărit cărți pe hârtie reciclată sau pe hârtie obținută din lemn sustenabil, costul impus de efectele externe asupra mediului sau dacă s-a promovat integrarea socială a persoanelor defavorizate sau a membrilor grupurilor vulnerabile în rândul persoanelor desemnate să execute contractul). Având în vedere posibilitățile numeroase de evaluare a raportului calitate-preț pe baza unor criterii de fond, ar trebui să se evite recurgerea la tragerea la sorți ca unic mijloc de atribuire a contractului.

(99) În cazul în care calitatea personalului angajat este relevantă pentru nivelul de executare a contractului, entităților contractante ar trebui, de asemenea, să li se permită să utilizeze drept criteriu de atribuire organizarea, calificarea și experiența personalului alocat executării contractului în cauză, deoarece acesta poate afecta calitatea executării contractului și, prin urmare, valoarea economică a ofertei. Ar putea fi, de exemplu, cazul contractelor pentru servicii intelectuale, cum ar fi serviciile de consultanță sau serviciile de arhitectură. Entitățile contractante care recurg la această posibilitate ar trebui să se asigure, prin mijloace contractuale corespunzătoare, că personalul alocat executării contractului îndeplinește efectiv standardele de calitate specificate și că respectivul personal poate fi înlocuit doar cu consimțământul entității contractante care verifică dacă personalul de înlocuire permite un nivel echivalent de calitate.

(100) Este extrem de important să se exploateze pe deplin potențialul achizițiilor publice pentru a realiza obiectivele strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii. În acest context, ar trebui să se reamintească faptul că achizițiile publice sunt esențiale pentru stimularea inovării, ceea ce este de mare importanță pentru creșterea viitoare din Europa. Având în vedere însă diferențele importante dintre diversele sectoare și piețe, nu este oportun să se stabilească cerințe obligatorii generale pentru achizițiile care țin cont de aspecte ecologice, sociale și de inovare. Legislativul Uniunii a stabilit deja cerințe obligatorii în materie de achiziții pentru atingerea unor obiective specifice în sectorul vehiculelor de transport rutier (Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (24)) și al echipamentelor de birou [Regulamentul (CE) nr. 106/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (25)]. De altfel, s-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește definirea unor metodologii comune pentru calcularea costurilor pe ciclu de viață. Pare oportun să se continue pe această cale, lăsând în sarcina legislației sectoriale stabilirea obiectivelor și a țintelor obligatorii în funcție de politicile și condițiile specifice predominante din sectorul relevant și promovarea elaborării și utilizării unor abordări europene privind calcularea costurilor pe ciclu de viață ca stimulent suplimentar pentru utilizarea achizițiilor publice în sprijinul creșterii durabile.

(101) Aceste măsuri sectoriale specifice ar trebui să fie completate de o adaptare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE care abilitează entitățile contractante să urmărească obiectivele strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii în strategiile lor de achiziție. Ar trebui așadar precizat că, cu excepția cazului în care evaluarea se realizează doar pe baza prețului, entitățile contractante pot stabili cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic și cel mai scăzut cost folosind o abordare bazată pe calcularea costurilor pe ciclu de viață. Noțiunea de calculare a costurilor pe ciclu de viață cuprinde toate costurile pe durata ciclului de viață al lucrărilor, produselor sau serviciilor. Acestea înseamnă costuri interne, cum ar fi cercetarea care urmează a fi efectuată, costurile de dezvoltare, producere, transport, utilizare, întreținere și costuri de eliminare la sfârșitul ciclului de viață, dar pot include și costuri determinate de efectele externe asupra mediului, precum poluarea provocată de extracția materiilor prime utilizate în produs sau cauzate de produsul însuși sau de fabricația sa, cu condiția ca acestea să poată fi evaluate în bani și monitorizate. Metodele pe care entitățile contractante le folosesc pentru evaluarea costurilor determinate de efectele externe asupra mediului ar trebui să fie stabilite în prealabil în mod obiectiv și nediscriminatoriu și să fie accesibile tuturor părților interesate. Astfel de metode pot fi stabilite la nivel național, regional sau local, dar acestea ar trebui, pentru a evita denaturări ale concurenței prin metodologii adaptate, să rămână generale în sensul că nu ar trebui să fie instituite special pentru o anumită procedură de achiziții publice. Este necesar să se elaboreze metodologii comune la nivelul Uniunii pentru calcularea costurilor pe ciclu de viață pentru anumite categorii de produse sau servicii. Atunci când se elaborează astfel de metodologii comune, utilizarea lor ar trebui să fie obligatorie. Mai mult, ar trebui să se examineze fezabilitatea stabilirii unei metodologii comune pentru calcularea costurilor sociale pe ciclu de viață, ținând cont de metodologiile existente, precum Orientări pentru evaluarea socială a ciclului de viață al produselor, adoptate în cadrul Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu.

(102) În plus, în vederea unei mai bune integrări a considerațiilor de ordin social și de mediu în procedurile de achiziție, entităților contractante ar trebui să li se permită să utilizeze criterii de atribuire sau condiții de executare a unui contract privind lucrările, produsele sau serviciile care urmează a fi furnizate în cadrul contractului de achiziții publice în toate privințele și în orice moment din ciclul de viață al acestora, de la extracția materiilor prime necesare pentru produs până la etapa de eliminare a produsului, inclusiv în legătură cu factorii implicați în procesul specific de producție, în furnizarea sau comercializarea acestor lucrări, produse sau servicii, precum și în condițiile acestei comercializări, sau în cadrul unui proces specific într-o etapă ulterioară a ciclului lor de viață, chiar și în cazul în care astfel de factori nu fac parte din structura lor materială. Criteriile și condițiile referitoare la un astfel de proces de producție sau de furnizare sunt, de exemplu, faptul că fabricarea produselor cumpărate nu a implicat produse chimice toxice sau că serviciile achiziționate sunt furnizate utilizând utilaje eficiente din punct de vedere energetic. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta include, de asemenea, criterii de atribuire sau condițiile de executare a unui contract privind furnizarea sau utilizarea produselor din comerțul echitabil în cursul perioadei de executare a contractului care urmează să fie atribuit. Condițiile de executare a unui contract cu privire la aspectele de mediu pot include, de exemplu, furnizarea, împachetarea și eliminarea produselor, iar în ceea ce privește contractele de lucrări și servicii, reducerea la minim a deșeurilor sau utilizarea eficientă a resurselor. Cu toate acestea, condiția existenței unei legături cu obiectul contractului exclude criteriile și condițiile referitoare la politica generală a societății, care nu poate fi considerată ca un element care caracterizează procesul specific de producție sau furnizarea lucrărilor, produselor sau serviciilor achiziționate. Entitățile contractante ar trebui, prin urmare, să nu fie autorizate să solicite ofertanților să aibă o anumită politică de responsabilitate socială sau de mediu a întreprinderilor.

(103) Este esențial ca criteriile de atribuire sau condițiile de executare a unui contract privind aspectele sociale ale procesului de producție să se refere la lucrările, produsele sau serviciile care urmează a fi furnizate în temeiul contractului. În plus, acestea ar trebui să se aplice în conformitate cu Directiva 96/71/CE, astfel cum este interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și nu ar trebui să fie alese sau aplicate într-un mod care discriminează direct sau indirect operatorii economici din alte state membre sau din țări terțe care sunt parte la AAP sau la acordurile de liber schimb la care Uniunea este de asemenea parte. Astfel, cerințele privind condițiile de lucru de bază reglementate în Directiva 96/71/CE, cum ar fi salariul minim, ar trebui să rămână la nivelul stabilit de legislația națională sau de contractele colective de muncă aplicate în conformitate cu dreptul Uniunii în contextul acestei directive. Condițiile de executare a unui contract ar putea fi, de asemenea, destinate să favorizeze promovarea egalității între femei și bărbați la locul de muncă, creșterea participării femeilor pe piața muncii și reconcilierea vieții profesionale cu cea privată, protecția mediului sau bunăstarea animalelor, să respecte pe fond convențiile fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și să recruteze mai multe persoane defavorizate decât este necesar în conformitate cu legislația națională.

(104) Măsurile care vizează protecția sănătății personalului implicat în procesul de producție, favorizarea integrării sociale a persoanelor defavorizate sau a membrilor grupurilor vulnerabile în rândul persoanelor desemnate să execute contractul sau să se instruiască în vederea dobândirii aptitudinilor necesare pentru contractul în cauză pot, de asemenea, să facă obiectul criteriilor de atribuire sau al condițiilor de executare a contractului, cu condiția să se refere la lucrările, produsele sau serviciile care urmează să fie furnizate în temeiul contractului. De exemplu, astfel de criterii sau condiții s-ar putea referi, printre altele, la angajarea de persoane în căutarea unui loc de muncă pe termen lung, la punerea în aplicare a măsurilor de formare profesională pentru șomeri sau pentru persoanele tinere în cursul executării contractului care urmează să fie atribuit. În cadrul specificațiilor tehnice entitățile contractante pot prevedea astfel de cerințe sociale care caracterizează direct produsul sau serviciul în cauză, cum ar fi accesibilitatea pentru persoanele cu handicap sau proiectarea pentru toate categoriile de utilizatori.

(105) Este necesar să nu fie atribuite contracte de achiziții publice operatorilor economici care au făcut parte dintr-o organizație criminală sau care au fost găsiți vinovați de corupție, de fraudă în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii, de infracțiuni teroriste, de spălare de bani sau de finanțarea terorismului. Neplata taxelor și impozitelor și a contribuțiilor la asigurările sociale ar trebui, de asemenea, să conducă la excluderea obligatorie la nivelul Uniunii. Statele membre ar trebui, cu toate acestea, să fie în măsură să prevadă o derogare de la aceste excluderi obligatorii în situațiile excepționale în care cerințele imperative de interes general fac indispensabilă atribuirea contractului. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, în cazul în care vaccinurile sau echipamentele de urgență de care este nevoie imediat nu pot fi cumpărate decât de la un operator economic căruia altfel i se aplică unul dintre motivele obligatorii pentru excludere. Având în vedere faptul că entitățile contractante care nu sunt și autorități contractante s-ar putea să nu aibă acces la dovezi incontestabile în această privință, este oportun să se lase acestor entități contractante opțiunea de a aplica sau nu criteriile de excludere prevăzute în Directiva 2014/24/UE. Astfel, obligația de a aplica articolul 57 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/24/UE ar trebui să fie limitată la entitățile contractante care sunt și autorități contractante.

(106) Entităților contractante ar trebui să li se ofere în continuare posibilitatea de a exclude operatorii economici care s-au dovedit a nu fi fiabili, de exemplu din motive de încălcare a obligațiilor de mediu sau sociale, inclusiv a normelor privind accesibilitatea pentru persoanele cu handicap sau alte forme de comitere a unei abateri profesionale grave, cum ar fi încălcări ale normelor de concurență sau a drepturilor de proprietate intelectuală. Ar trebui să se clarifice faptul că abaterile profesionale grave pot arunca un dubiu asupra integrității unui operator economic și astfel fac ca operatorul economic să devină inadecvat pentru a i se atribui un contract de achiziții publice, chiar dacă operatorul economic deține capacitatea tehnică și economică de a executa contractul. Ținând seama de faptul că entitatea contractantă va fi responsabilă pentru consecințele eventualei sale decizii eronate, entitățile contractante ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a considera că a existat o abatere profesională gravă, în cazul în care, înainte de luarea unei decizii finale și obligatorii privind prezența motivelor obligatorii de excludere, pot demonstra, prin orice mijloace corespunzătoare, că operatorul economic a încălcat obligațiile care îi revin, inclusiv obligațiile legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale, cu excepția unor dispoziții contrare din dreptul intern. Acestea ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să excludă candidați sau ofertanți a căror performanță în alte contracte de achiziții publice din trecut sau în contracte cu alte entități contractante a arătat deficiențe majore în ceea ce privește cerințele de fond, de exemplu nerespectarea obligației de a furniza sau de a executa, deficiențe semnificative ale produsului sau ale serviciului furnizat, ceea ce le-a făcut inutilizabile pentru scopul propus, sau un comportament necorespunzător care creează îndoieli serioase cu privire la fiabilitatea operatorului economic. Legislația națională ar trebui să prevadă o durată maximă pentru aceste excluderi. Atunci când aplică motive facultative pentru excludere, ar trebui să se acorde o atenție specială principiului proporționalității. Neregulile minore ar trebui să ducă la excluderea unui operator economic doar în circumstanțe excepționale. Cu toate acestea, cazurile repetate de nereguli minore pot arunca asupra fiabilității unui operator economic un dubiu care ar putea justifica excluderea lui.

(107) În cazul în care entitățile contractante sunt obligate sau aleg să aplice astfel de criterii de excludere, acestea ar trebui să aplice Directiva 2014/24/UE în ceea ce privește posibilitatea ca operatorii economici să adopte măsuri de conformare pentru remedierea consecințelor infracțiunilor sau ale abaterilor și pentru prevenirea în mod eficient a repetării comportamentului ilicit.

(108) Ofertele care par anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile ar putea să se bazeze pe ipoteze sau practici necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, economic sau juridic. Dacă ofertantul nu poate furniza o explicație suficientă, entitatea contractantă ar trebui să aibă dreptul de a refuza oferta. Respingerea ar trebui să fie obligatorie în cazurile în care entitatea contractantă a stabilit că nivelul anormal de scăzut al prețurilor sau al costurilor propuse rezultă din nerespectarea dreptului obligatoriu al Uniunii sau al dreptului intern compatibil cu aceasta în domeniul social, al muncii și al mediului sau a dispozițiilor internaționale în materie de dreptul muncii.

(109) Condițiile de executare a unui contract stabilesc cerințe specifice legate de executarea contractului. Spre deosebire de criteriile de atribuire a contractului, care reprezintă baza pentru o evaluare comparativă a calității ofertelor, condițiile de executare a unui contract reprezintă cerințe obiective fixe care nu au niciun impact asupra evaluării ofertelor. Condițiile de executare a unui contract ar trebui să fie compatibile cu prezenta directivă cu condiția să nu aibă, direct sau indirect, un caracter discriminatoriu, și să fie legate de obiectul contractului, care cuprinde toți factorii implicați în procesul specific de producție, furnizare sau comercializare. Acesta include condițiile referitoare la procesul de executare a contractului, dar exclude cerințele referitoare la politica generală a societății.

(110) Este important ca respectarea de către subcontractanți a obligațiilor aplicabile în domeniul mediului, în cel social și în dreptul muncii prevăzute de legislația Uniunii, de dreptul național, de contractele colective de muncă sau de dispozițiile internaționale în domeniul mediului, în cel social și în dreptul muncii enumerate în prezenta directivă, cu condiția ca acestea și aplicarea lor să respecte dreptul Uniunii, să fie asigurată de autoritățile naționale competente prin acțiuni adecvate în domeniul lor de competență și responsabilitate, cum ar fi inspectorate muncă sau prin agenții de protecție a mediului. De asemenea, este necesar să se asigure un anumit grad de transparență în lanțul de subcontractare, deoarece aceasta va asigura entităților contractante informații cu privire la persoanele prezente pe șantier, cu privire la lucrările executate pentru ele sau cu privire la întreprinderile care prestează servicii în clădiri, infrastructuri sau zone precum primării, școli municipale, instalații sportive, porturi sau autostrăzi pentru care entitățile contractante sunt responsabile sau asupra cărora exercită o supervizare directă. Ar trebui să se clarifice că obligația de transmitere a informațiilor necesare va intra, în orice caz, în sfera de responsabilitate a contractantului principal, fie pe bază de clauze specifice pe care orice entitate contractantă va trebui să le includă în toate procedurile de achiziții, fie pe bază de obligații pe care statele membre le vor impune asupra contractanților principali prin intermediul unor dispoziții cu aplicabilitate generală. Ar trebui să se clarifice, de asemenea, că ar trebui să se aplice condițiile legate de controlul respectării obligațiilor aplicabile în domeniul mediului, în cel social și al muncii prevăzute de legislația Uniunii, de dreptul național, de contractele colective de muncă sau de dispozițiile internaționale în domeniul mediului, în cel social și în dreptul muncii enumerate în prezenta directivă, cu condiția ca acestea și aplicarea lor să respecte dreptul Uniunii, oricând dreptul național al unui stat membru prevede un mecanism de răspundere în solidar între subcontractanți și contractantul principal. În plus, ar trebui să se precizeze explicit că statele membre ar trebui să poată merge mai departe, de exemplu prin extinderea obligațiilor de transparență, prin autorizarea plăților directe către subcontractanți sau prin autorizarea sau solicitarea autorităților contractante să verifice dacă subcontractanții nu se află în oricare dintre situațiile în care s-ar impune excluderea operatorilor economici. Atunci când aceste măsuri se aplică subcontractanților, ar trebui să se asigure coerența cu dispozițiile aplicabile contractanților principali, astfel încât existența motivelor de excludere obligatorii să fie urmată de o cerință de înlocuire a subcontractantului în cauză de către contractantul principal. Atunci când această verificare arată prezența unor motive neobligatorii de excludere, ar trebui să se clarifice că autoritățile contractante ar putea cere înlocuirea. Cu toate acestea, ar trebui, de asemenea, să se precizeze explicit că autoritățile contractante pot fi obligate să ceară înlocuirea subcontractantului în cauză dacă excluderea contractanților principali ar fi obligatorie în astfel de cazuri. De asemenea, ar trebui să se precizeze explicit că statele membre sunt libere să prevadă norme mai stricte de responsabilitate în dreptul național sau să meargă mai departe în dreptul național în privința plăților directe către subcontractanți.

(111) Având în vedere discuțiile actuale cu privire la dispozițiile orizontale care reglementează relațiile cu țările terțe în contextul achizițiilor publice, este oportun să se mențină pentru o perioadă de tranziție situația existentă în ceea ce privește regimul actual aplicabil sectorului utilităților, în temeiul articolelor 58 și 59 din Directiva 2004/17/CE. În consecință, respectivele dispoziții ar trebui să fie menținute neschimbate, inclusiv dispoziția referitoare la adoptarea actelor de punere în aplicare în cazul în care întreprinderile Uniunii întâmpină dificultăți în accesarea piețelor din țări terțe. În aceste condiții, respectivele acte de punere în aplicare ar trebui să fie adoptate în continuare de către Consiliu.

(112) Ar trebui reamintit că Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (26) se aplică la calcularea termenelor conținute de prezenta directivă.

(113) Este necesar să se precizeze condițiile în care modificarea unui contract pe perioada executării sale necesită o nouă procedură de achiziții, ținând cont de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Este obligatoriu să se desfășoare o nouă procedură de achiziții în cazul în care sunt aduse modificări semnificative contractului inițial, în special cu privire la domeniul de aplicare și conținutul drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților, inclusiv la distribuirea drepturilor de proprietate intelectuală. Modificările de acest tip demonstrează intenția părților de a renegocia clauze sau condiții esențiale ale contractului respectiv. Acest lucru este valabil cu precădere în cazul în care condițiile modificate ar fi avut o influență asupra rezultatului procedurii, dacă ar fi fost incluse în procedura inițială. Modificările contractului având ca rezultat o modificare minoră a valorii contractului ar trebui să fie întotdeauna posibile până la o anumită valoare, fără să fie necesară derularea unei noi proceduri de achiziție. În acest sens și în vederea asigurării securității juridice, prezenta directivă ar trebui să prevadă praguri de minimis, sub care să nu fie necesară o nouă procedură de achiziții. Modificările contractului peste aceste praguri ar trebui să fie posibile fără să fie necesară derularea unei noi proceduri de achiziție cu condiția ca acestea să respecte condițiile relevante din prezenta directivă.

(114) Entitățile contractante pot fi puse în situații în care devin necesare lucrări, produse sau servicii suplimentare; în astfel de cazuri se poate justifica o modificare a contractului inițial fără o nouă procedură de achiziții, mai ales atunci când livrările suplimentare sunt destinate fie pentru înlocuirea parțială, fie pentru extinderea serviciilor, a produselor sau a instalațiilor existente, în cazul în care schimbarea furnizorului ar obliga entitatea contractantă să achiziționeze materiale, lucrări sau servicii cu caracteristici tehnice diferite care ar conduce la incompatibilitate sau la dificultăți tehnice disproporționate de utilizare și întreținere.

(115) Entitățile contractante se pot confrunta cu situații externe pe care nu le puteau prevedea atunci când au atribuit contractul, în special când executarea contractului acoperă o perioadă mai lungă. În acest caz, este necesar un anumit grad de flexibilitate pentru adaptarea contractului la circumstanțele respective fără a desfășura o nouă procedură de achiziții. Noțiunea de circumstanțe neprevăzute se referă la situațiile care nu puteau fi anticipate în ciuda pregătirii cu o diligență rezonabilă a procedurii inițiale de către entitatea contractantă, luând în considerare mijloacele disponibile, natura și caracteristicile proiectului concret, bunele practici în domeniul în cauză și necesitatea de a asigura o relație corespunzătoare între resursele cheltuite pentru pregătirea procedurii de atribuire și valoarea sa previzibilă. Acest lucru nu se aplică însă în cazul în care o modificare conduce la o transformare a naturii achiziției globale, de exemplu prin înlocuirea lucrărilor, a produselor sau a serviciilor care urmează să fie achiziționate cu altele diferite sau prin modificarea fundamentală a tipului de achiziție, întrucât, în această situație, se poate presupune că modificarea respectivă va influența rezultatul.

(116) În conformitate cu principiile egalității de tratament și transparenței, ofertantul câștigător nu ar trebui înlocuit, de exemplu în cazul în care contractul este reziliat din cauza deficiențelor de executare, cu un alt operator economic fără reluarea procedurii concurențiale pentru contractul respectiv. Cu toate acestea, ofertantul câștigător care execută contractul ar trebui să poată întreprinde, în special în cazul în care contractul a fost atribuit mai multor întreprinderi, anumite schimbări structurale în cursul perioadei de executare a contractului, cum ar fi reorganizări interne, preluări, fuziuni și achiziții sau declararea insolvenței. Aceste modificări structurale nu ar trebui să necesite în mod automat noi proceduri de achiziții pentru toate contractele executate de ofertantul respectiv.

(117) Entitățile contractante ar trebui să aibă posibilitatea, în cadrul fiecărui contract, de a prevedea modificări prin intermediul unor clauze de revizuire sau de opțiune, dar aceste clauze nu ar trebui să le ofere o marjă discreționară nelimitată. Prezenta directivă ar trebui așadar să stabilească în ce măsură pot fi prevăzute modificări în contractul inițial. Ar trebui să se clarifice prin urmare că s-ar putea prevedea indexarea prețurilor în clauze de revizuire sau de opțiune suficient de clar redactate sau s-ar putea asigura că, de exemplu, echipamentul de comunicații care urmează să fie livrat pe parcursul unei perioade date continuă să fie adecvat și în cazul modificării protocoalelor de comunicare sau al altor modificări tehnologice. De asemenea, ar trebui să fie posibil să se prevadă, în clauze suficient de clare, adaptări ale contractului care devin necesare din cauza dificultăților tehnice care apar pe parcursul utilizării sau întreținerii. De asemenea, ar trebui să se reamintească faptul că în contracte s-ar putea include, de exemplu, atât întreținerea uzuală, cât și dispoziții legate de intervenții de întreținere excepționale care ar putea deveni necesare pentru a se asigura continuitatea serviciului public.

(118) Entitățile contractante sunt confruntate uneori cu situații care necesită încheierea înainte de termen a contractelor de achiziții publice în vederea respectării obligațiilor care decurg din dreptul Uniunii în domeniul achizițiilor publice. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că entitățile contractante au posibilitatea, în condițiile stabilite în dreptul intern, de a rezilia un contract de achiziții publice în perioada sa de valabilitate, în cazul în care este cerut în dreptul Uniunii.

(119) Concluziile documentului serviciilor Comisiei din 27 iunie 2011 intitulat „Raport de evaluare: impactul și eficacitatea legislației UE în domeniul achizițiilor publice” au sugerat că excluderea anumitor servicii de la aplicarea integrală a Directivei 2004/17/CE ar trebui revizuită. În consecință, aplicarea integrală a prezentei directive ar trebui extinsă la o serie de servicii.

(120) Anumite categorii de servicii, mai exact cele care sunt cunoscute ca servicii pentru persoane, cum sunt unele servicii sociale, de sănătate și educaționale, continuă, prin însăși natura lor, să aibă o dimensiune transfrontalieră limitată. Aceste servicii sunt furnizate într-un context specific, care variază foarte mult de la un stat membru la altul, datorită tradițiilor culturale diferite. Prin urmare, ar trebui să se instituie un regim specific pentru contractele de achiziții care au ca obiect aceste servicii, cu un prag mai ridicat decât cel care se aplică altor servicii. În contextul specific al achizițiilor în aceste sectoare, serviciile pentru persoane cu valori situate sub pragul menționat nu prezintă în mod normal interes pentru prestatorii din alte state membre, cu excepția cazului în care există indicii contrare concrete, de exemplu o finanțare din partea Uniunii pentru proiecte transnaționale. Contractele de servicii către persoane care depășesc pragul menționat ar trebui să facă obiectul obligațiilor de transparență la nivelul întregii Uniuni. Având în vedere importanța contextului cultural și sensibilitatea acestor servicii, statele membre ar trebui să dispună de o largă marjă de apreciere pentru a organiza alegerea furnizorilor de servicii în modul pe care îl consideră cel mai adecvat. Normele prezentei directive țin cont de acest imperativ, impunând numai respectarea principiilor fundamentale de transparență și de egalitate de tratament și garantând că entitățile contractante sunt în măsură să aplice criterii de calitate specifice pentru alegerea furnizorilor de servicii, cum ar fi criteriile prevăzute în Cadrul european de calitate pe bază voluntară pentru serviciile sociale publicat de Comitetului pentru protecție socială. La stabilirea procedurilor care urmează să fie folosite pentru atribuirea contractelor de servicii către persoane, statele membre ar trebui să aibă în vedere articolul 14 din TFUE și Protocolul nr. 26. În acest sens, statele membre ar trebui să urmărească totodată obiectivele simplificării și reducerii sarcinii administrative pentru entitățile contractante și operatorii economici; ar trebui să se clarifice faptul că această abordare ar putea implica totodată folosirea normelor aplicabile contractelor de servicii care nu fac obiectul regimului specific. Statele membre și entitățile contractante au în continuare posibilitatea de a furniza ele însele aceste servicii sau de a organiza serviciile sociale într-un mod care nu implică încheierea de contracte de achiziții publice, de exemplu prin simpla finanțare a acestor servicii sau prin acordarea de licențe sau autorizații pentru toți operatorii economici care îndeplinesc condițiile stabilite în prealabil de entitatea contractantă, fără limite sau cote, cu condiția ca un astfel de sistem să asigure un nivel suficient de publicitate și să respecte principiile transparenței și nediscriminării.

(121) De asemenea, serviciile hoteliere și de restaurant sunt de obicei oferite doar de operatorii situați în locul de livrare specific al acestor servicii și au, prin urmare, de asemenea, o dimensiune transfrontalieră limitată. Prin urmare, acestea ar trebui să fie reglementate numai de regimul moderat, începând de la pragul de 1 000 000 EUR. Contractele mari de servicii hoteliere și de restaurant care depășesc pragul menționat pot fi de interes pentru diferiți operatori economici, cum ar fi agențiile de turism și alți intermediari, de asemenea pe bază transfrontalieră.

(122) În mod similar, anumite servicii juridice se referă doar la chestiuni care țin exclusiv de dreptul intern și, prin urmare, sunt furnizate numai de operatorii situați în statul membru în cauză și au, în consecință, o dimensiune transfrontalieră limitată. Prin urmare, acestea ar trebui să fie reglementate numai de regimul moderat, începând de la pragul de 1 000 000 EUR. Contractele mari de servicii juridice care depășesc pragul menționat pot fi de interes pentru diverși operatori economici, cum ar fi firmele internaționale de avocatură, tot pe o bază transfrontalieră, în special în cazul în care includ chestiuni juridice care rezultă din sau au ca bază dreptul Uniunii sau dreptul internațional sau care implică cel puțin două țări.

(123) Experiența a demonstrat că o serie de alte servicii, cum ar fi serviciile de salvare, serviciile de stingere a incendiilor și serviciile penitenciare prezintă, în mod normal, un anumit interes transfrontalier doar din momentul în care dobândesc suficientă masă critică prin intermediul valorii lor relativ ridicate. În măsura în care nu sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, ele ar trebui să fie incluse în regimul moderat. În măsura în care furnizarea lor se bazează efectiv pe contracte, alte categorii de servicii, cum ar fi serviciile de investigație și de siguranță, ar putea prezenta, în mod normal, un interes frontalier doar începând cu pragul de 1 000 000 EUR și, prin urmare, ar face exclusiv obiectul regimului moderat.

(124) Pentru a asigura continuitatea serviciilor publice, prezenta directivă ar trebui să permită ca participarea la procedurile de achiziții pentru anumite servicii în domeniile serviciilor de sănătate, sociale și culturale să poată fi rezervată organizațiilor care au la bază faptul că sunt deținute de angajați sau faptul că aceștia participă în mod activ la guvernanța acestora, precum și organizațiilor existente, cum ar fi cooperativele pentru participarea la furnizarea acestor servicii utilizatorilor finali. Ca domeniu de aplicare, prezenta dispoziție este limitată exclusiv la anumite servicii de sănătate, sociale și servicii conexe, anumite servicii în domeniul educației și al formării, bibliotecă, arhive, muzee și alte servicii culturale, servicii sportive și servicii la domiciliu și nu este destinată să acopere niciuna dintre excluderile prevăzute de prezenta directivă. Astfel de servicii ar trebui să facă doar obiectul regimului moderat.

(125) Este oportun să se identifice aceste servicii prin trimitere la poziții specifice din cadrul „Vocabularului comun privind achizițiile publice” (CPV), astfel cum a fost adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (27), care este un nomenclator cu structură ierarhică, împărțit în diviziuni, grupe, clase, categorii și subcategorii. Pentru a se evita insecuritatea juridică, ar trebui să se clarifice faptul că trimiterea la o diviziune nu presupune în mod implicit trimiterea la subdiviziunile subordonate. Acest domeniu de aplicare cuprinzător ar trebui însă să fie stabilit în mod explicit prin menționarea tuturor pozițiilor relevante, dacă este cazul sub forma unui set de coduri.

(126) În general, concursurile de proiecte sunt utilizate în mod tradițional în domeniile amenajării teritoriului, urbanismului, arhitecturii și ingineriei sau prelucrării datelor. Cu toate acestea, ar trebui reamintit că aceste instrumente flexibile ar putea fi, de asemenea, utilizate în alte scopuri și că ar putea fi prevăzută atribuirea contractelor de servicii ulterioare câștigătorului sau unuia dintre câștigătorii concursului de proiecte prin procedură de negociere fără publicare.

(127) Evaluarea a indicat faptul că există încă multe de îmbunătățit în aplicarea normelor Uniunii privind achizițiile publice. Având în vedere o aplicare mai eficientă și consecventă a normelor, este esențial să se obțină o bună imagine de ansamblu asupra potențialelor probleme structurale și a modelelor generale existente în politicile naționale privind achizițiile publice, pentru a soluționa eventualele probleme într-o manieră mai focalizată. Această perspectivă ar trebui dobândită printr-o monitorizare adecvată, ale cărei rezultate ar trebui să fie publicate periodic, în scopul de a permite o dezbatere documentată privind posibilele îmbunătățiri ale normelor și practicilor privind achizițiile. Obținerea unei perspective atât de bune ar putea permite și examinarea unor detalii privind aplicarea normelor de achiziții publice în contextul punerii în aplicare a proiectelor cofinanțate de Uniune. Statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a decide în ce mod și de către cine ar trebui să fie realizată în practică această monitorizare; în acest sens, acestea ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a decide dacă monitorizarea ar trebui să se bazeze pe un control ex post pe bază de eșantioane sau pe un control sistematic ex ante al procedurilor de achiziție publică reglementate de prezenta directivă. Acest lucru ar trebui să fie posibil în vederea aducerii problemelor potențiale în atenția organismelor corespunzătoare; acest aspect nu ar trebui neapărat să necesite cei care au efectuat monitorizarea să aibă calitate procesuală în fața instanțelor judecătorești. O mai bună orientare, informare și asistență pentru entitățile contractante și operatorii economici ar putea, de asemenea, contribui în mare măsură la creșterea eficienței achizițiilor publice, printr-o mai bună cunoaștere, creșterea securității juridice și profesionalizarea practicilor în materie de achiziții publice. Astfel de orientări ar trebui să fie puse la dispoziția entităților contractante și a operatorilor economici în măsura în care este necesar pentru a îmbunătăți aplicarea corectă a normelor. Orientările care trebuie furnizate ar putea acoperi toate aspectele relevante pentru achiziții publice, cum ar fi planificarea achizițiilor, procedurile, alegerea tehnicilor și a instrumentelor și bunele practici în ceea ce privește desfășurarea procedurilor. În ceea ce privește chestiunile juridice, orientările nu ar trebui să aibă neapărat amploarea unei analize juridice complete a aspectelor în cauză; acestea ar putea fi limitate la o indicație generală a elementelor care ar trebui luate în considerare pentru analiza detaliată ulterioară a chestiunilor respective, de exemplu prin menționarea jurisprudenței care ar putea fi relevantă sau a notelor de orientare sau a altor surse care au examinat problema specifică în cauză.

(128) Directiva 92/13/CEE prevede ca anumite proceduri de introducere a unei căi de atac să fie accesibile cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare a dreptului Uniunii în domeniul achizițiilor publice sau a normelor naționale care transpun legislația respectivă. Aceste proceduri de introducere a unei căi de atac nu ar trebui să fie afectate de prezenta directivă. Cu toate acestea, cetățenii, părțile interesate, organizate sau nu, precum și alte persoane sau organisme care nu au acces la procedurile de introducere a unei căi de atac în conformitate cu Directiva 92/13/CEE au, cu toate acestea, un interes legitim în calitatea lor de contribuabili de a dispune de proceduri riguroase de achiziție publică. Prin urmare, acestora ar trebui să li se ofere o posibilitate, altfel decât prin sistemul de introducere a unei căi de atac în temeiul Directivei 92/13/CEE și fără ca aceasta să implice în mod necesar faptul de a li se atribui capacitate procesuală în fața instanțelor judecătorești, de a indica eventuale încălcări ale prezentei directive unei autorități sau unei structuri competente. Pentru a nu se dubla autoritățile sau structurile existente, statele membre ar trebui să poată prevedea recurgerea la autoritățile sau structurile generale de monitorizare, la organismele de supraveghere sectoriale, la organismele de supraveghere municipale, la autoritățile din domeniul concurenței, la Ombudsman sau la autoritățile naționale de audit.

(129) În scopul de a valorifica pe deplin potențialul achizițiilor publice de realizare a obiectivelor strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii va trebui, de asemenea, ca achizițiile care țin cont de aspecte de mediu, sociale și de inovare să își îndeplinească rolul. Prin urmare, este important să se obțină o imagine de ansamblu a evoluțiilor în domeniul achizițiilor strategice astfel încât să existe o privire informată asupra tendințelor generale globale în acest domeniu. Orice rapoarte corespunzătoare, deja pregătite, pot fi, de asemenea, utilizate în acest context.

(130) Dat fiind potențialul IMM-urilor pentru crearea de locuri de muncă, creștere și inovare, este important să se încurajeze participarea acestora la achizițiile publice, atât prin dispoziții corespunzătoare în prezenta directivă, cât și prin inițiative la nivel național. Noile dispoziții prevăzute de prezenta directivă ar trebui să contribuie la îmbunătățirea nivelului de succes, prin care se înțelege ponderea IMM-urilor în valoarea totală a contractelor atribuite. Nu este necesar să se impună rate obligatorii de succes, însă inițiativele naționale de creștere a participării IMM-urilor ar trebui să fie monitorizate îndeaproape, dată fiind importanța acestei participări.

(131) O serie de proceduri și metode de lucru au fost deja stabilite în ceea ce privește comunicările Comisiei și contactele cu statele membre, cum ar fi comunicarea și contactele referitoare la procedurile prevăzute la articolele 258 și 260 din TFUE, la rețeaua de soluționare a problemelor intervenite pe piața internă (SOLVIT) și la EU Pilot, care nu sunt modificate prin prezenta directivă. Acestea ar trebui, cu toate acestea, să fie completate de desemnarea unui singur punct de referință în fiecare stat membru,în vederea colaborării cu Comisia, care să funcționeze ca punct de intrare unic pentru aspectele privind achizițiile publice din statul membru în cauză. Această funcție poate fi îndeplinită de persoane sau structuri care sunt deja periodic în contact cu Comisia cu privire la aspectele legate de achiziții publice, cum ar fi punctele de contact naționale, membrii Comitetului consultativ pentru achizițiile publice, membrii rețelei naționale de achiziții sau forurile naționale de coordonare.

(132) Trasabilitatea și transparența procesului de luare a deciziilor în cadrul procedurilor de achiziție sunt esențiale pentru garantarea unor proceduri solide, inclusiv combaterea eficientă a corupției și a fraudei. Autoritățile contractante ar trebui, prin urmare, să păstreze copii ale contractelor de mare valoare încheiate, în scopul de a putea furniza accesul la aceste documente către părțile interesate în conformitate cu normele aplicabile în materie de acces la documente. În plus, elementele esențiale și deciziile de proceduri de achiziții individuale ar trebui să fie documentate de către entitățile contractante într-un raport de achiziție. Pentru a se evita sarcini administrative ori de câte ori este posibil, ar trebui să se permită ca raportul de achiziție să se refere la informațiile deja prevăzute în anunțul relevant de atribuire a contractului. Sistemele electronice de publicare a notificărilor respective, gestionate de Comisie, ar trebui, de asemenea, îmbunătățite în vederea facilitării introducerii datelor în același timp cu facilitarea extragerii rapoartelor globale schimbului de date între sisteme.

(133) În vederea simplificării administrative și pentru a ușura sarcina statelor membre, Comisia ar trebui să examineze periodic dacă calitatea și caracterul complet al informațiilor conținute în anunțurile publicate în legătură cu procedurile de achiziție publică sunt suficiente pentru a permite Comisiei să extragă informațiile statistice care ar trebui altfel să fie transmise de către statele membre.

(134) Cooperarea administrativă eficientă este necesară pentru schimbul de informații de care este nevoie pentru efectuarea procedurilor de atribuire în situații transfrontaliere, în special în ceea ce privește verificarea motivelor de excludere și a criteriilor de selecție și aplicarea de standarde de calitate și de mediu. Sistemul de informare al pieței interne (IMI), instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (28) ar putea reprezenta un mijloc electronic util în vederea facilitării și consolidării cooperării administrative, administrând schimbul de informații pe baza unor proceduri simple și uniforme, depășind barierele lingvistice. În consecință, ar trebui să se lanseze cât mai curând posibil un proiect pilot pentru a testa adecvarea unei extinderi a IMI care să acopere schimbul de informații prevăzut în prezenta directivă.

(135) În vederea adaptării la evoluțiile rapide de ordin tehnic, economic și normativ, este necesar să se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, cu privire la o serie de elemente neesențiale din prezenta directivă. Datorită necesității de a respecta acordurile internaționale, ar trebui să i se confere Comisiei competența de a modifica procedurile tehnice aferente metodelor de calculare a pragurilor și de a revizui periodic pragurile; trimiterile la nomenclatura CPV pot face obiectul unor modificări normative la nivelul Uniunii și este necesar ca aceste modificări să se reflecte în textul prezentei directive; detaliile și caracteristicile tehnice ale dispozitivelor de recepție electronică ar trebui actualizate în funcție de evoluția tehnologică; totodată, este necesară abilitarea Comisiei pentru a impune anumite standarde tehnice obligatorii pentru comunicarea electronică pentru a se asigura interoperabilitatea formatelor tehnice, a proceselor și a mesajelor transmise în cadrul procedurilor de achiziții desfășurate prin mijloace electronice de comunicare, luând în considerare evoluțiile tehnologice; Comisia ar trebui, de asemenea, să fie împuternicită să adapteze lista actelor legislative ale Uniunii care stabilesc metodologii comune pentru calcularea costurilor pe ciclu de viață; lista convențiilor internaționale în domeniul social și al mediului și lista legislației Uniunii, a cărei aplicare creează prezumția de acces liber la o anumită piață, precum și anexa II, care cuprinde o listă de acte juridice care trebuie luate în considerare la stabilirea existenței drepturilor speciale sau exclusive, ar trebui adaptate rapid pentru a încorpora măsurile adoptate la nivel sectorial. Pentru a răspunde acestei necesități, Comisia ar trebui să fie împuternicită să actualizeze listele. Este deosebit de important ca, pe durata activităților pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor pertinente către Parlamentul European și către Consiliu.

(136) În vederea aplicării prezentei directive, Comisia ar trebui să consulte grupuri adecvate de experți în domeniul achizițiilor electronice, asigurând o compoziție echilibrată a principalului grup al părților interesate.

(137) Pentru a garanta condiții uniforme pentru aplicarea prezentei directive, este necesar să se confere Comisiei competențe de executare în ceea ce privește procedura de transmitere și publicare a datelor menționate în anexa IX, procedurile pentru elaborarea și transmiterea anunțurilor, formularele standard pentru publicarea anunțurilor. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (29).

(138) Ar trebui să se utilizeze procedura de consultare pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind formularele standard pentru publicarea anunțurilor, care nu au niciun impact din punct de vedere financiar sau asupra naturii și a sferei de aplicare a obligațiilor care decurg din prezenta directivă. Dimpotrivă, aceste acte sunt de natură strict administrativă și au scopul de a facilita aplicarea normelor stabilite de prezenta directivă. În plus, deciziile prin care se stabilește dacă o anumită activitate este expusă direct concurenței pe piețe la care accesul este liber ar trebui să fie adoptate astfel încât să se asigure condiții uniforme de punere în aplicare a dispoziției în cauză. Prin urmare, ar trebui să se acorde Comisiei competențe de executare și în ceea ce privește dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare a procedurii prevăzute la articolul 35, pentru a stabili dacă articolul 34 este aplicabil, precum și în ceea ce privește actele de punere în aplicare însele. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 182/2011. Pentru adoptarea acestor acte de punere în aplicare ar trebui utilizată procedura de consultare.

(139) Comisia ar trebui să revizuiască efectele asupra pieței interne care rezultă din aplicarea pragurilor și să prezinte un raport în acest sens Parlamentului European și Consiliului. În acest sens, Comisia ar trebui să țină seama de factori cum ar fi nivelul achizițiilor publice transfrontaliere, participarea IMM-urilor, costurile de tranzacție și compromisul costuri-beneficii. În conformitate cu articolul XXII alineatul (7), AAP face obiectul unor negocieri suplimentare la trei ani de la data intrării sale în vigoare și ulterior în mod periodic. În acest context, adecvarea nivelului pragurilor ar trebui să fie examinată, având în vedere impactul inflației în condițiile unei perioade lungi fără modificări ale nivelului pragurilor în AAP; în cazul în care nivelul pragurilor ar trebui să se schimbe în consecință, Comisia ar trebui, dacă este cazul, să adopte o propunere de act legislativ de modificare a pragurilor stabilite în prezenta directivă.

(140) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre aplicabile anumitor proceduri de achiziții publice, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, datorită dimensiunilor și efectelor sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(141) Directiva 2004/17/CE ar trebui abrogată.

(142) Potrivit Declarației politice comune a statelor membre și a Comisiei cu privire la documentele explicative din 28 septembrie 2011, statele membre și-au luat angajamentul de a adăuga, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor de transpunere, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele de transpunere naționale. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor asemenea documente este justificată,