Recitale
(1) Se impune adoptarea unor modificări substanțiale la Regulamentul (CE) nr. 2422/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 noiembrie 2001 privind programul comunitar de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou (3). Din motive de claritate, regulamentul în cauză ar trebui să fie reformat.
(2) Echipamentele de birou reprezintă o parte importantă a consumului total de electricitate. Diversele modele comercializate pe piața comunitară utilizează niveluri diferite de energie electrică pentru executarea de funcții similare și există un potențial semnificativ de optimizare a eficienței energetice a acestora.
(3) Ameliorarea eficacității energetice a echipamentelor de birou ar trebui să contribuie la ameliorarea competitivității Comunității și a securității aprovizionării acesteia cu energie, precum și la protecția mediului și a consumatorilor.
(4) Este esențială promovarea măsurilor care au ca obiectiv funcționarea corespunzătoare a pieței interne.
(5) Este de dorit să se coordoneze inițiativele naționale de etichetare referitoare la eficiența energetică, pentru a fi reduse la minimum efectele adverse ale măsurilor de punere în aplicare a acestor inițiative asupra industriei și comerțului.
(6) Deoarece obiectivul acțiunii propuse, și anume stabilirea normelor aplicabile programului comunitar de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(7) Protocolul la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, aprobat la Kyoto la 11 decembrie 1997, impune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității cu 8 %, cel mai târziu în perioada 2008-2012. Pentru atingerea acestui obiectiv, sunt necesare măsuri mai riguroase în vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon în cadrul Comunității.
(8) De asemenea, în Decizia nr. 2179/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 1998 privind reexaminarea programului Comunității Europene de politică și de acțiune în materie de protecție a mediului și de dezvoltare durabilă „Spre o dezvoltare durabilă” (4), se precizează că etichetarea referitoare la eficiența energetică a echipamentelor reprezintă o prioritate esențială în vederea integrării în domeniul energetic a cerințelor privind protecția mediului.
(9) Rezoluția Consiliului din 7 decembrie 1998 privind eficiența energetică în Comunitatea Europeană (5) a solicitat o mai mare utilizare a etichetării aparatelor și echipamentelor.
(10) Este de dorit să se coordoneze, oricând este oportun, cerințele, etichetele și metodele de încercare privind eficiența energetică.
(11) Majoritatea echipamentelor de birou eficiente din punct de vedere energetic sunt accesibile la costuri suplimentare reduse sau fără costuri suplimentare și, prin urmare, prin economia de electricitate realizată, pot compensa în numeroase cazuri costul suplimentar, într-un termen rezonabil de scurt. În consecință, obiectivele economisirii de energie și reducerii emisiilor de dioxid de carbon pot fi atinse în acest domeniu la un cost avantajos și fără inconveniente pentru consumatori sau industrie.
(12) Echipamentele de birou sunt comercializate în toată lumea. Acordul din 20 decembrie 2006 dintre Guvernul Statelor Unite ale Americii și Comunitatea Europeană privind coordonarea programelor de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou (6) (denumit în continuare „acordul”) ar trebui să faciliteze schimburile comerciale internaționale cu aceste echipamente, precum și protecția mediului. Acordul ar trebui să fie pus în aplicare în cadrul Comunității.
(13) Eticheta Energy Star referitoare la eficiența energetică este utilizată în întreaga lume. Pentru a influența cerințele programului de etichetare Energy Star, Comunitatea ar trebui să participe la acest program și la elaborarea specificațiilor tehnice necesare. La stabilirea acestor specificații tehnice împreună cu Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Protecția Mediului („USEPA”), Comisia ar trebui să urmărească stabilirea unor niveluri ridicate de eficiență energetică, având în vedere politica și obiectivele Comunității privind eficiența energetică.
(14) Este necesar un sistem eficace de punere în aplicare pentru a se garanta o aplicare corectă a programului de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou, condiții de concurență loială pentru producători și protecția drepturilor consumatorilor.
(15) Prezentul regulament ar trebui să se aplice numai echipamentelor de birou.
(16) Directiva 92/75/CEE a Consiliului din 22 septembrie 1992 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse la aparatele de uz casnic (7) nu este instrumentul cel mai potrivit pentru echipamentele de birou. Măsura cea mai eficientă, din punctul de vedere al costului pentru promovarea eficienței energetice a echipamentelor de birou, constă într-un program voluntar de etichetare.
(17) Sarcina de a contribui la stabilirea și la revizuirea specificațiilor tehnice comune ar trebui să fie încredințată unui organism competent, Biroul Energy Star al Comunității Europene, pentru a se obține punerea în aplicare a programului de etichetare referitoare la eficiența energetică în condiții de eficiență și neutralitate. Acest birou ar trebui să fie compus din reprezentanți naționali și reprezentanți ai părților interesate.
(18) Este necesar să se asigure coerența și coordonarea programului de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou cu prioritățile politicii comunitare și cu alte sisteme comunitare de etichetare sau de certificare a calității, precum cele stabilite prin Directiva 92/75/CEE și prin Regulamentul (CEE) nr. 880/92 al Consiliului din 23 martie 1992 privind sistemul comunitar de acordare a etichetei ecologice (8).
(19) Programul de etichetare referitoare la eficiența energetică ar trebui, de asemenea, să completeze măsurile luate în contextul Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2005 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor consumatoare de energie (9). Prin urmare, este necesară garantarea coerenței și coordonării între programul Energy Star și sistemul în materie de proiectare ecologică.
(20) Este de dorit să se coordoneze programul comunitar Energy Star conceput pe baza acordului cu alte sisteme voluntare de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou din Comunitate, astfel încât să se poată evita orice confuzie pentru consumatori, precum și eventuale denaturări ale pieței.
(21) Este necesar să se garanteze transparența în punerea în aplicare a programului Energy Star și să se asigure coerența acestuia cu normele internaționale relevante pentru a se facilita accesul și participarea la sistem a producătorilor și a exportatorilor din țările din afara Comunității.
(22) Prezentul regulament ia în considerare experiența acumulată în cursul perioadei inițiale de punere în aplicare a programului Energy Star în Comunitate,