Recitale
(1) În Cipru a fost declarată apariția unor focare de febră aftoasă.
(2) Situația febrei aftoase din Cipru poate pune în pericol siguranța șeptelului din alte state membre prin schimburile comerciale cu animale biungulate vii și prin punerea pe piață a unora dintre produsele provenite de la acestea.
(3) Cipru a luat măsuri în cadrul Directivei 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003 privind măsurile comunitare de combatere a febrei aftoase, de abrogare a Directivei 85/511/CEE și a Deciziilor 89/531/CEE și 91/665/CEE și de modificare a Directivei 92/46/CEE (3), și a introdus măsuri suplimentare în zonele afectate.
(4) Situația bolii din Cipru impune necesitatea consolidării măsurilor de control pentru combaterea febrei aftoase luate de Cipru.
(5) Este necesar să fie determinate, cu titlu de măsură permanentă, zonele cu risc sporit și cele cu risc scăzut din statele membre afectate și să se interzică expedierea animalelor susceptibile din zonele cu risc sporit și cele cu risc scăzut, precum și a produselor provenite de la animalele din zonele cu risc sporit. Decizia trebuie să prevadă, de asemenea, normele aplicabile în cazul expedierii din zonele respective a produselor care nu prezintă riscuri și care fie au fost obținute, înaintea impunerii restricțiilor, din materii prime provenite din afara zonelor restricționate, fie au făcut obiectul unui tratament care s-a dovedit a fi eficient în privința inactivării virusului febrei aftoase.
(6) Stabilirea dimensiunilor zonelor de risc determinate depinde în mod direct de rezultatele procesului de depistare a eventualelor contacte cu exploatațiile agricole infectate și ia în considerare posibilitatea aplicării a unui număr suficient de controale privind circulația animalelor și a produselor. În acest moment, pe baza informațiilor furnizate de Cipru, întregul teritoriu al Ciprului trebuie să fie definit în continuare ca zonă cu risc sporit.
(7) Interdicția privind expedierea trebuie să fie aplicată numai în cazul produselor provenite de la animale din speciile susceptibile și care provin de la sau sunt obținute din animalele din zonele cu risc sporit prezentate în anexa I. Interdicția respectivă nu trebuie să afecteze tranzitul prin aceste zone al produselor care provin de la sau sunt obținute din animalele din alte zone.
(8) Directiva 64/432/CEE a Consiliului (4) se referă la problemele legate de sănătatea animală care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine.
(9) Directiva 91/68/CEE a Consiliului (5) se referă la condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare de ovine și caprine.
(10) Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute în anexa A capitolul (I) la Directiva 90/425/CEE (6) se referă, printre altele, la schimburile cu alte biungulate și material seminal, ovule și embrioni de ovine și caprine și embrioni de porcine.
(11) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (7) se referă, printre altele, la condițiile de sănătate privind producerea și comercializarea cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii separate mecanic, a preparatelor din carne, a vânatului de crescătorie, a produselor din carne, inclusiv stomacuri, vezici și intestine tratate și a produselor lactate.
(12) Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman (8), se referă, printre altele, la aplicarea mărcii de sănătate pentru alimentele de origine animală.
(13) Directiva 2002/99/CE a Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a normelor de sănătate animală care reglementează producția, prelucrarea, distribuția și introducerea produselor de origine animală destinate consumului uman (9) prevede un tratament specific al produselor din carne care să asigure inactivarea virusului febrei aftoase în produsele de origine animală.
(14) Decizia 2001/304/CE a Comisiei din 11 aprilie 2001 privind marcarea și utilizarea unor produse animale în legătură cu Decizia 2001/172/CE referitoare la unele măsuri de protecție contra febrei aftoase în Regatul Unit (10) se referă la o marcă de sănătate specifică care trebuie aplicată anumitor produse de origine animală care vor fi limitate la piața națională. Este necesar să se prevadă, într-o anexă separată, o marcare similară în cazul situației febrei aftoase din Cipru.
(15) Directiva 92/118/CEE a Consiliului (11) stabilește condițiile de sănătate publică și animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de produse care nu intră sub incidența condițiilor menționate, stabilite de reglementările comunitare specifice prevăzute în anexa A capitolul (I) la Directiva 89/662/CEE și, în ceea ce privește agenții patogeni, la Directiva 90/425/CEE.
(16) Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (12) prevede o serie de tratamente ale subproduselor animale menite să inactiveze virusul febrei aftoase.
(17) Directiva 88/407/CEE (13) a Consiliului stabilește cerințele de sănătate animală aplicabile în schimburile intracomunitare și la importul de material seminal congelat de animale domestice din specia bovină.
(18) Directiva 89/556/CEE (14) a Consiliului se referă la condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile de embrioni de animale domestice din specia bovină provenind din țări terțe.
(19) Directiva 90/429/CEE (15) a Consiliului stabilește cerințele de sănătate animală care se aplică schimburilor intracomunitare și importurilor de material seminal de animale domestice din specia porcină.
(20) Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar (16) prevede un mecanism de acordare a unor compensații exploatațiilor agricole afectate pentru pierderile înregistrate în urma aplicării măsurilor de control.
(21) Deoarece produsele medicamentoase prevăzute în Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare (17), în Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (18) și în Directiva 2001/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind aplicarea bunelor practici clinice în cazul efectuării de studii clinice pentru evaluarea produselor medicamentoase de uz uman (19) nu se mai încadrează în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, acestea trebuie să fie scutite de aplicarea restricțiilor stabilite prin prezenta decizie.
(22) Articolul 6 din Decizia 2007/275/CE a Comisiei din 17 aprilie 2007 privind listele animalelor și produselor care trebuie să facă obiectul unor controale la punctele de control la frontieră, în temeiul Directivelor 91/496/CEE și 97/78/CE (20) ale Consiliului, prevede o derogare de la controalele veterinare pentru anumite produse ce conțin produse animale. Este necesar să se permită expedierea unor astfel de produse din zonele cu risc sporit, în cadrul unui regim de certificare simplificat.
(23) Celelalte state membre, în afara Ciprului, trebuie să sprijine măsurile de combatere a bolii adoptate în zonele afectate, asigurându-se că animale susceptibile vii nu sunt expediate către acele zone.
(24) Pentru o mai bună înțelegere a situației epidemiologice și pentru facilitarea detectării unei eventuale infecții, este necesară punerea în aplicare a unei imobilizări prelungite a animalelor pe insulă, prevăzând în același timp posibilitatea sacrificării și transportului ecvideelor în condiții controlate.
(25) Situația va fi reexaminată la reuniunea Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală programată la data de 3 decembrie 2007 și măsurile vor fi adaptate, dacă este cazul.
(26) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,