Recitale
(1) Corupția rămâne o problemă semnificativă la nivelul Uniunii, amenințând stabilitatea și securitatea societăților, inclusiv prin favorizarea criminalității organizate și a altor forme grave de criminalitate. Corupția subminează instituțiile democratice și valorile universale pe care se întemeiază Uniunea, în special statul de drept, democrația, egalitatea și protecția drepturilor fundamentale. Aceasta pune în pericol dezvoltarea, prosperitatea, durabilitatea și caracterul incluziv al economiilor noastre. Combaterea corupției este esențială pentru consolidarea calității democrației și pentru concretizarea deplină a statului de drept. Pentru prevenirea și combaterea eficace a corupției, este necesară o abordare cuprinzătoare și multidisciplinară. Scopul prezentei directive este de a combate corupția prin mijloace de drept penal, îmbunătățind cooperarea transfrontalieră între autoritățile competente.
(2) Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului (4) stabilește cerințe privind incriminarea corupției în sectorul privat. Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene (5) (denumită în continuare „Convenția privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene”) abordează anumite acte de corupție care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre în general. Însă instrumentele respective nu sunt suficient de cuprinzătoare, iar actuala incriminare a corupției variază de la un stat membru la altul, ceea ce împiedică un răspuns coerent și eficace la nivelul Uniunii. Au apărut, de asemenea, lacune în materie de aplicare a legislației și obstacole în cooperarea dintre autoritățile competente ale diferitelor state membre. Prezenta directivă are ca scop modificarea și extinderea dispozițiilor acestor instrumente. Având în vedere că modificările care urmează a fi aduse sunt substanțiale ca număr și natură, ambele instrumente ar trebui, din motive de claritate, să fie înlocuite în integralitate în privința statelor membre pentru care prezenta directivă este obligatorie.
(3) Cadrul juridic existent ar trebui să fie actualizat și consolidat pentru a facilita combaterea eficace a corupției la nivelul Uniunii. Prezenta directivă are ca obiectiv incriminarea infracțiunilor de corupție atunci când acestea sunt săvârșite cu intenție. Intenția și cunoașterea pot fi deduse din circumstanțe faptice și obiective. Dat fiind faptul că prezenta directivă prevede norme minime, statele membre pot adopta sau menține norme mai severe în ceea ce privește infracțiunile de corupție. Prezenta directivă se bazează pe cadrul juridic existent și nu ar trebui să fie interpretată ca urmărind slăbirea actualelor norme naționale anticorupție.
(4) Corupția este un fenomen transnațional care afectează toate societățile și economiile. Măsurile adoptate la nivel național sau la nivelul Uniunii ar trebui să recunoască respectiva dimensiune internațională. Prin urmare, acțiunea Uniunii ar trebui să țină seama de activitatea Grupului de state împotriva corupției (GRECO) al Consiliului Europei, a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC).
(5) Pentru a aborda în mod eficace cauzele profunde și consecințele corupției, este nevoie de o abordare coordonată și armonizată între statele membre a diferitelor manifestări ale corupției. Pentru a combate în mod eficace corupția sunt necesare atât mecanisme preventive, cât și represive. Statele membre sunt încurajate să adopte o gamă largă de măsuri preventive, legislative și de cooperare ca parte a luptei împotriva corupției. Întrucât corupția este în primul rând o infracțiune, iar infracțiunile de corupție specifice și infracțiunile legate de corupție sunt definite în dreptul intern și internațional, deficiențele în materie de integritate, conflictele de interese nedivulgate sau încălcările grave ale normelor în materie de integritate pot da naștere unor infracțiuni de corupție dacă nu sunt rezolvate. Prevenirea corupției reduce necesitatea adoptării de măsuri penale represive și are beneficii mai ample în ceea ce privește promovarea încrederii publicului și gestionarea comportamentului funcționarilor publici. Abordările anticorupție eficace în toate statele membre ar trebui să se bazeze pe măsuri de sporire a transparenței și a integrității, inclusiv prin reglementarea în domenii precum conflictele de interese, activitățile de lobby și practica „ușilor turnante”. Organismele publice ar trebui să adere la cele mai înalte standarde de integritate, transparență și libertate față de influențe necuvenite, ca parte importantă a combaterii corupției în sens mai larg. Un serviciu public dotat cu personal cu un nivel ridicat de competențe și integritate este un pilon fundamental pentru state membre eficiente, transparente și eficace care vizează eradicarea în mod eficace a corupției. Sporirea transparenței, a eficienței și a utilizării unor criterii obiective în recrutarea și promovarea funcționarilor publici ar putea contribui la atingerea acestui obiectiv de personal. Întrucât sectorul privat joacă, de asemenea, un rol esențial în prevenirea și depistarea corupției, statele membre pot încuraja dezvoltarea și punerea în aplicare a unor mecanisme solide și eficace de asigurare a conformității în cadrul întreprinderilor private. Pentru a asigura o abordare comună în ceea ce privește eficacitatea unor astfel de mecanisme de conformitate, care ar putea include o cartografiere a riscurilor, un cod de conduită, evaluarea de către terți, precum și controlul și auditul intern, statele membre pot coopera la elaborarea unor orientări comune.
(6) Deși prezenta directivă respectă pe deplin toate dispozițiile relevante din constituțiile, principiile constituționale și legile naționale, se subliniază că protejarea nejustificată a unor persoane – în special a celor care dețin funcții publice – de răspunderea pentru infracțiunile de corupție ar putea submina încrederea publică într-un mod incompatibil cu obiectivele prezentei directive.
(7) Fără a aduce atingere autonomiei lor instituționale și administrative, statele membre ar trebui să dispună de organisme sau structuri organizaționale însărcinate cu prevenirea și combaterea corupției. Statele membre nu sunt obligate să creeze organisme sau structuri organizaționale noi, cum ar fi instanțe specializate, în temeiul prezentei directive, și pot hotărî să încredințeze aceluiași organism sau aceleiași structuri organizaționale atât funcția preventivă, cât și cea represivă, precum și sarcini legate de alte infracțiuni, cum ar fi criminalitatea organizată. În conformitate cu principiul autonomiei statelor membre, astfel de organisme sau structuri nu trebuie neapărat să fie organisme sau structuri organizaționale centrale. Cu respectarea deplină a autonomiei instituționale și administrative a statelor membre, atunci când astfel de organisme anticorupție au competența de a lua decizii cu privire la cazurile care le-au fost aduse la cunoștință sau identificate de acestea sau de a formula orice recomandări pe care le consideră necesare, acestea ar trebui să își desfășoare activitatea fără ingerințe necuvenite sau influențe necuvenite din partea altora, fiind astfel protejate împotriva intervențiilor sau a presiunilor externe necuvenite. Pentru a asigura faptul că astfel de organisme sau structuri organizaționale își desfășoară activitatea în mod eficient, statele membre ar trebui să se asigure că resursele și competențele alocate unor astfel de organisme sau structuri organizaționale sunt proporționale cu buna administrare a sarcinilor care le revin și permit dobândirea de cunoștințe specializate privind prevenirea și combaterea corupției.
(8) Pentru a sensibiliza cetățenii cu privire la răspândirea, caracteristicile și efectele corupției, ar trebui să fie posibil să se ia diverse măsuri, inclusiv în cooperare cu părțile interesate relevante, cum ar fi societatea civilă, mediul academic și mass-media. Astfel de măsuri ar putea include, de exemplu, surse specifice de informare, compilații de publicații și reglementări pertinente, precum și campanii de conștientizare și seminare deschise publicului și într-un limbaj accesibil.
(9) Uniunea este parte la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției (UNCAC), care este cel mai cuprinzător instrument juridic internațional de combatere a corupției, combinând măsuri de prevenire și de combatere a acestui fenomen. Aceasta prevede obligația părților la convenție de a lua măsuri legislative și de altă natură pentru incriminarea faptelor referitoare la darea sau luarea de mită, deturnarea de fonduri și spălarea de bani și de a lua în considerare adoptarea unor măsuri legislative sau de altă natură pentru incriminarea altor fapte, cum ar fi abuzul de funcții, traficul de influență și îmbogățirea ilicită. În concordanță cu angajamentele cuprinse în declarația politică adoptată la sesiunea extraordinară împotriva corupției a Adunării Generale a ONU din 2021 intitulată „Angajamentul nostru comun de a face față în mod eficace provocărilor și de a pune în aplicare măsuri de prevenire și de combatere a corupției și de consolidare a cooperării internaționale”, Uniunea ar trebui, în măsura posibilului, să depășească cerințele minime ale UNCAC și să stabilească măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea corupției. Prezenta directivă se bazează pe observațiile și pe bunele practici care decurg din mecanismul de examinare a punerii în aplicare a UNCAC.
(10) Ținând seama de evoluția amenințărilor legate de corupție, de obligațiile legale ale Uniunii și ale statelor membre în temeiul dreptului internațional și de dezvoltarea cadrelor juridice naționale, definiția infracțiunilor de corupție ar trebui să fie armonizată în continuare în toate statele membre astfel încât să acopere într-un mod mai cuprinzător comportamentul corupt.
(11) Pentru a evita impunitatea pentru infracțiunile de corupție în sectorul public, domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să fie bine definit. În primul rând, conceptul de funcționar public ar trebui să includă și persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul organizațiilor internaționale, inclusiv în cadrul instituțiilor, agențiilor și organismelor Uniunii și al instanțelor internaționale. În al doilea rând, întrucât multe entități sau persoane exercită funcții publice fără a deține un mandat oficial, conceptul de funcționar public ar trebui să cuprindă toți funcționarii relevanți numiți, aleși sau angajați pe baza unui contract, care dețin o funcție administrativă sau judecătorească oficială, precum și toate persoanele care furnizează un serviciu public, fiind învestite cu autoritate publică sau aflate sub controlul sau supravegherea unor autorități publice în ceea ce privește desfășurarea unei astfel de funcții de serviciu public, chiar dacă nu dețin un mandat oficial. În sensul prezentei directive, definiția funcționarului public ar trebui să includă și persoanele care îndeplinesc funcții de serviciu public în întreprinderi deținute de stat și în întreprinderi controlate de stat, precum și în cadrul fundațiilor de gestionare a activelor și al întreprinderilor private care îndeplinesc funcții de serviciu public și al persoanelor juridice înființate sau deținute de acestea. Orice persoană care deține o funcție legislativă la nivel național, regional sau local ar trebui să fie asimilată unui funcționar național în sensul prezentei directive, în conformitate cu dreptul intern.
(12) Prin înalți funcționari ar trebui să se înțeleagă persoane care exercită funcții executive, administrative, legislative sau judiciare esențiale. Astfel de funcții pot include participarea activă la dezvoltarea sau la executarea funcțiilor guvernamentale, la stabilirea și punerea în aplicare a politicilor, la aplicarea legilor, la propunerea sau punerea în aplicare a legislației, la adoptarea și punerea în aplicare a dispozițiilor autorităților locale sau a decretelor normative, la luarea de decizii privind cheltuielile publice și luarea de decizii privind numirea persoanelor în funcții executive, administrative, legislative sau judiciare esențiale, precum și la pronunțarea de hotărâri cu privire la cauze în instanță. Categoria înalților funcționari poate include funcționari naționali, cum ar fi șefi ai administrației centrale și regionale, membri ai administrației centrale și regionale, miniștri adjuncți, secretari de stat, consilieri politici cheie, șefi și membri ai biroului privat sau ai cabinetului unui ministru, în cazul în care acestea au fost înființate, precum și membri ai camerelor parlamentare, membri ai curților constituționale și supreme, procurorul general și membri ai instituțiilor supreme de audit, precum și membri ai colegiului comisarilor Comisiei Europene și membri ai Parlamentului European.
(13) Este necesară consolidarea cadrului juridic privind combaterea dării sau luării de mită și punerea unor instrumente eficace și proporționale la dispoziția autorităților de aplicare a legii și de urmărire penală. În contextul dării sau luării de mită care implică funcționari publici, se pot distinge două tipuri de infracțiuni. Darea de mită în sectorul public se referă la situația când o persoană promite, oferă sau acordă unui funcționar public foloase necuvenite de orice natură pentru a-l influența. Luarea de mită în sectorul public se referă la situația când un funcționar public pretinde sau primește astfel de foloase necuvenite ori acceptă oferta sau promisiunea de astfel de foloase pentru a acționa sau pentru a se abține de la a acționa într-un anumit mod. Foloasele pot fi tangibile sau intangibile, pecuniare sau nepecuniare. Un folos nu este considerat necuvenit atunci când, de exemplu, este permis prin lege sau prin norme administrative sau în cazul unor cadouri minime sau al unor cadouri de valoare foarte mică. Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să stabilească norme minime privind darea sau luarea de mită și alte forme de corupție în sectorul privat; în care întreprinderile se numără printre victimele directe care sunt afectate de comportamentul neloial și în care concurența liberă poate fi restrânsă de fiecare dare sau luare de mită. Infracțiunea de dare sau luare de mită în sectorul public se bazează pe infracțiunile de corupție pasivă și corupție activă definite la articolele 2 și 3 din Convenția privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene și nu ar trebui să fie interpretată sau aplicată într-un mod mai indulgent decât dispozițiile convenției.
(14) Un comportament care încalcă atribuțiile de serviciu de către directorii sau lucrătorii entităților din sectorul privat în cursul unor activități economice, financiare sau de afaceri poate aduce atingere intereselor unei întreprinderi din sectorul privat, putând, de asemenea, să provoace o denaturare a concurenței în ceea ce privește achiziționarea de bunuri sau de servicii comerciale, atât în detrimentul concurenților potențiali, cât și al publicului larg. Incriminarea dării sau luării de mită în sectorul privat urmărește descurajarea ambelor tipuri de prejudiciu. Acest lucru ar trebui să contribuie la împiedicarea terților să intervină necuvenit în desfășurarea corectă a activității prin promisiunea, oferirea sau darea oricărui folos necuvenit directorilor sau lucrătorilor entităților din sectorul privat pentru ca aceștia să acționeze sau să se abțină de la a acționa, cu încălcarea atribuțiilor lor (dare de mită în sectorul privat). De asemenea, infracțiunea ar trebui să vizeze și directorii și lucrătorii entităților din sectorul privat care pretind sau primesc orice folos necuvenit sau acceptă oferta sau promisiunea de astfel de foloase, pentru a acționa sau a se abține de la a acționa, cu încălcarea atribuțiilor lor (luare de mită în sectorul privat).
(15) Pentru a se asigura faptul că funcționarii publici nu prejudiciază în mod intenționat interesele financiare ale entității publice sau private în cauză prin folosirea de fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate, ar trebui să se stabilească norme privind infracțiunea de deturnare de către funcționarii publici a unor bunuri a căror gestionare le este încredințată. Pentru ca deturnarea de fonduri să constituie infracțiune, aceasta ar trebui să genereze un folos pentru funcționarul public sau pentru un terț sau un prejudiciu intereselor financiare ale entității publice sau private în cauză. Pentru a obține o abordare cuprinzătoare a luptei împotriva corupției, statele membre sunt încurajate, de asemenea, să incrimineze deturnarea de fonduri în sectorul privat. Statele membre nu ar trebui să definească infracțiunea ca necesitând atât stabilirea prejudiciului, cât și a folosului.
(16) Exercitarea de influență asupra factorilor de decizie publici în vederea obținerii unui folos necuvenit poate afecta grav buna funcționare a administrațiilor publice. Pentru a o combate în mod adecvat, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență ar trebui să se refere la două situații diferite, atunci când sunt săvârșite cu intenție. În primul rând, infracțiunea ar trebui să includă promisiunea, oferirea sau darea oricăror foloase necuvenite menite să exercite o influență necorespunzătoare în vederea obținerii unui folos necuvenit din partea unui funcționar public. În al doilea rând, infracțiunea ar trebui să includă, de asemenea, pretinderea sau primirea oricăror foloase necuvenite ori acceptarea unei oferte sau a unei promisiuni a unor astfel de foloase, pentru a exercita o influență necorespunzătoare în vederea obținerii unui folos necuvenit din partea unui funcționar public. Astfel de fapte ar trebui să constituie infracțiune, indiferent dacă influența a fost pretinsă sau reală, dacă influența a fost exercitată și dacă influența a condus sau nu la rezultatul preconizat. Infracțiunea nu ar trebui să includă exercitarea legitimă a formelor recunoscute de reprezentare a intereselor sau de reprezentare juridică, prin care se poate urmări influențarea legitimă a procesului decizional public, dar care nu implică un schimb de foloase necuvenite. Aceste forme de reprezentare a intereselor, cum ar fi reprezentarea unui interes, se desfășoară adesea într-un mediu reglementat tocmai pentru ca acestea să nu devină porți de acces pentru corupție prin lipsa lor de transparență. Existența unor norme suplimentare funcționale privind divulgarea conflictelor de interese, privind practica „ușilor turnante” sau privind finanțarea partidelor politice poate contribui, de asemenea, la evitarea zonelor gri și la prevenirea influenței nejustificate. În sensul infracțiunii de trafic de influență, folosul necuvenit pentru exercitarea unei influențe necorespunzătoare include remunerarea acelor forme de reprezentare în cazul în care astfel de activități sunt desfășurate într-un mod care întrunește celelalte elemente ale infracțiunii, inclusiv din cauza unei încălcări relevante a normelor aplicabile.
(17) Exercitarea ilegală a funcțiilor publice riscă să submineze încrederea publică, statul de drept și echitatea economică și poate cauza prejudicii grave interesului public. Pentru a preveni astfel de prejudicii, statele membre ar trebui să identifice încălcările grave ale legii, fie că este vorba de acțiuni sau omisiuni, fie ambele. Astfel de încălcări grave ar putea include, de exemplu, încălcarea dispozițiilor legislative sau de reglementare menite să garanteze accesul liber și contracte în condiții egale pentru candidați sau aplicarea eronată și deliberată a legii de către judecători sau arbitri. Statele membre ar trebui să poată limita aplicarea infracțiunii de exercitare ilegală a funcțiilor publice la anumite categorii de funcționari publici. Atunci când identifică încălcările grave relevante ale legii, statele membre ar putea avea în vedere aspecte precum dacă un anumit comportament are drept finalitate obținerea unui folos necuvenit pentru funcționarul în cauză sau pentru un terț sau dacă are drept finalitate cauzarea de prejudicii drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.
(18) Obstrucționarea justiției este o infracțiune săvârșită în sprijinul, printre alte infracțiuni, al corupției. Acest lucru este recunoscut în dreptul penal al statelor membre. Prin urmare, este necesar să se incrimineze obstrucționarea justiției, care implică întrebuințarea de violențe, amenințări sau intimidări sau instigarea la mărturie mincinoasă sau la prezentarea de probe false. Ar trebui să intre în domeniul de aplicare al acestei infracțiuni și faptele care au drept scop influențarea unei declarații sau în producerea de probe sau intervenția necuvenită în exercitarea atribuțiilor oficiale de către personalul din sistemul judiciar sau responsabil cu aplicarea legii. În conformitate cu UNCAC, prezenta directivă se aplică doar obstrucționării justiției în cadrul procedurilor referitoare la o infracțiune de corupție. La transpunerea prezentei directive, statele membre nu ar trebui să fie obligate să stabilească o infracțiune specifică de obstrucționare a justiției în legătură cu infracțiunile de corupție, astfel cum sunt stabilite în capitolul II din prezenta directivă, în cazul în care dreptul lor intern include o dispoziție generală care incriminează obstrucționarea justiției, aplicabilă tuturor infracțiunilor, incluzând corupția. Statele membre rămân libere să incrimineze astfel de fapte prin intermediul mai multor infracțiuni la nivel național.
(19) La baza corupției stă urmărirea unor foloase necuvenite economice și de altă natură. Pentru a reduce motivația persoanelor fizice și a organizațiilor criminale de a săvârși noi fapte penale și pentru a descuraja persoanele fizice să consimtă să devină proprietari de bunuri prin interpuși, îmbogățirea prin infracțiuni de corupție ar trebui să fie incriminată. La rândul său, acest lucru ar trebui să îngreuneze ascunderea bunurilor dobândite ilegal și să reducă răspândirea corupției, precum și prejudiciile aduse societății. Transparența ajută autoritățile competente să identifice un posibil caz de îmbogățire ilicită. De exemplu, în jurisdicțiile în care funcționarii publici au obligația de a-și declara averile la intervale regulate, inclusiv la preluarea și încheierea atribuțiilor, autoritățile pot evalua dacă averea declarată corespunde veniturilor declarate.
(20) Statele membre ar trebui să adopte măsuri pentru a defini drept infracțiune care se pedepsește ascunderea sau disimularea intenționată a adevăratei naturi, a originii, a situării, a înstrăinării, a circulației bunurilor sau a adevăratelor drepturi de proprietate ori a adevăratului proprietar al acestora, cunoscând că bunurile respective provin din săvârșirea de infracțiuni de dare sau luare de mită în sectorul public sau privat, de deturnare de fonduri, de trafic de influență, de obstrucționare a justiției sau de instigare, complicitate și tentativă, astfel cum se prevede în prezenta directivă.
(21) Finanțarea politică ilegală poate fi un mijloc de a influența factorii de decizie să ia decizii care ar putea fi în interesul finanțatorului. Statele membre ar trebui să aibă în vedere luarea de măsuri adecvate împotriva tipurilor de finanțare politică ilegală, în conformitate cu principiul proporționalității și cu normele privind responsabilitatea și transparența de la nivelul Uniunii și de la nivel național, respectând totodată pe deplin libertățile fundamentale ale pieței interne și drepturile electorale ale cetățenilor Uniunii. Deși nu este reglementată de prezenta directivă, statele membre ar putea avea în vedere incriminarea unei astfel de finanțări politice ilegale în cazul în care aceasta reprezintă o amenințare la adresa democrației statelor membre și a Uniunii.
(22) Infracțiunea de îmbogățire ilicită prin infracțiuni de corupție ar trebui să includă fapta unui funcționar public care dobândește, posedă sau folosește bunuri despre care funcționarul public știe că sunt provenite din comiterea infracțiunilor de corupție săvârșite de un alt funcționar public. Infracțiunile de îmbogățire prin infracțiuni de corupție și ascundere nu aduc atingere Directivei (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului (6), în special articolului 3 alineatul (5) și considerentului (11) privind „autospălarea banilor”, după caz. Atunci când se analizează dacă bunurile provin din orice fel de participare infracțională în săvârșirea unei infracțiuni de corupție și dacă persoana respectivă știa acest lucru, ar trebui să fie luate în considerare circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte, precum faptul că valoarea bunurilor este disproporționată în raport cu venitul legal al persoanei acuzate și că activitatea infracțională și dobândirea bunurilor au avut loc în același interval de timp. Nu ar trebui să fie necesar să se stabilească cunoașterea tuturor elementelor de fapt sau a tuturor circumstanțelor legate de participarea infracțională, incluzând identitatea autorului. În plus, produsele obținute din săvârșirea infracțiunilor de corupție pot fi confiscate în temeiul Directivei (UE) 2024/1260 a Parlamentului European și a Consiliului (7). Directiva respectivă include, de asemenea, dispoziții privind alte tipuri de confiscare, inclusiv, în anumite condiții, confiscarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri a căror valoare corespunde produselor respective, care au fost transferate de o persoană suspectată sau acuzată unor terți sau care au fost dobândite de părți terțe de la o persoană suspectată sau acuzată, în cazul în care terții relevanți știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului sau al achiziționării era evitarea confiscării.
(23) Pentru a descuraja corupția pe întreg teritoriul Uniunii, statele membre ar trebui să prevadă tipuri și niveluri minime de sancțiuni penale și nepenale pentru infracțiunile definite în prezenta directivă. Nivelurile maxime ale pedepsei cu închisoarea și ale altor pedepse ar trebui să fie suficient de ridicate pentru a descuraja eventualii infractori și pentru a reflecta nocivitatea corupției. În același timp, nivelurile respective ar trebui să fie proporționale cu gravitatea fiecărei infracțiuni de corupție și să fie în concordanță cu nivelurile sancțiunilor penale stabilite în dreptul Uniunii și în dreptul intern. Statele membre ar trebui să se asigure că sancțiunile sunt puse în executare în măsura necesară pentru a descuraja săvârșirea acestor infracțiuni. În cazul în care dreptul intern prevede posibilitatea unor pedepse cu suspendare sau condiționate, liberarea anticipată, liberarea condiționată sau grațierea persoanelor condamnate pentru oricare dintre infracțiunile menționate în prezenta directivă, autoritățile judiciare ar trebui să poată lua în considerare, printre alți factori, gravitatea infracțiunilor respective.
(24) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere aplicării corecte și eficace a măsurilor disciplinare sau a sancțiunilor de altă natură decât cea penală, cum ar fi sancțiunile administrative. Sancțiunile care nu pot fi echivalate cu sancțiunile penale, care sunt aplicate aceleiași persoane pentru aceeași faptă, pot fi luate în considerare în momentul condamnării persoanei respective pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile definite în prezenta directivă. Ar trebui să fie respectat pe deplin principiul interzicerii de a fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem).
(25) Statele membre sunt încurajate să le permită autorităților lor competente să aplice, complementar sau ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea, sancțiuni sau măsuri care nu sunt neapărat de natură penală, cum ar fi excluderea de la procedurile de licitație sau interzicerea temporară de a candida la funcții publice. Aceste măsuri au un efect general de descurajare și ar putea reduce cazurile de recidivă a infractorilor condamnați. De asemenea, statele membre ar trebui să aibă în vedere stabilirea unor proceduri pentru suspendarea sau schimbarea temporară a repartizării unui funcționar public acuzat de săvârșirea unei infracțiuni menționate în prezenta directivă, ținând seama de necesitatea de a respecta principiul prezumției de nevinovăție și dreptul la o cale de atac efectivă.
(26) Pentru a consolida răspunsul justiției penale la infracțiunile legate de corupție și pentru a descuraja săvârșirea acestor infracțiuni, regimul de sancțiuni împotriva persoanelor juridice și a persoanelor fizice ar trebui să fie clarificat și aliniat la alte instrumente de drept penal ale Uniunii. În temeiul Directivelor 2009/81/CE (8), 2014/23/UE (9), 2014/24/UE (10) și 2014/25/UE (11) ale Parlamentului European și ale Consiliului, o condamnare pentru o faptă de corupție, prin hotărâre judecătorească definitivă, constituie un motiv de excludere de la participarea la o procedură de achiziții publice sau la o procedură de atribuire a unei concesiuni. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată decide și să includă, printre sancțiunile sau măsurile penale sau nepenale care pot fi aplicate persoanelor juridice și persoanelor fizice, excluderea respectivelor persoane juridice de la procedurile de licitație sau de la concesiuni, pentru a acoperi și procedurile de achiziții și procedurile de atribuire a concesiunilor care se situează sub pragurile prevăzute în directivele relevante.
(27) Persoanelor juridice nu ar trebui să li se permită să evite răspunderea recurgând la intermediari, inclusiv la persoane juridice conexe, pentru a oferi, a promite sau a da mită unui funcționar public în numele acestora. În plus, amenzile aplicate persoanelor juridice ar trebui să fie calculate luând în considerare cifra lor de afaceri la nivel mondial sau pe baza unor cuantumuri maxime fixe. Soluționarea extrajudiciară este aplicată în contextul infracțiunilor de corupție și este adesea considerată o modalitate pragmatică și eficientă de soluționare a cazurilor care, în caz contrar, ar necesita un volum semnificativ de timp și resurse pentru anchetarea și urmărirea penală înainte de a ajunge în instanță. Cu toate acestea, soluționarea extrajudiciară ar putea prezenta, de asemenea, unele provocări, iar statele membre sunt încurajate să țină seama de astfel de provocări.
(28) Deși nu există o obligație de a majora pedepsele, statele membre ar trebui să se asigure că judecătorul sau instanța are posibilitatea de a lua în considerare circumstanțele agravante stabilite în prezenta directivă, astfel cum este pusă în aplicare în dreptul intern, când se pronunță o hotărâre împotriva autorilor infracțiunilor. Rămâne la aprecierea judecătorului sau a instanței să stabilească dacă majorează pedeapsa prin aplicarea circumstanțelor agravante specifice, luând în considerare circumstanțele specifice în fiecare caz în parte. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să prevadă circumstanțe agravante în cazul în care dreptul intern prevede că infracțiunile definite în Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (12) sunt pedepsite ca infracțiuni separate, iar acest lucru ar putea atrage sancțiuni mai severe.
(29) Statele membre ar trebui să se asigure că judecătorul sau instanța are posibilitatea de a lua în considerare circumstanțele atenuante stabilite în prezenta directivă, astfel cum este pusă în aplicare în dreptul intern, când se pronunță o hotărâre împotriva autorilor infracțiunilor. Sub rezerva puterii discreționare a instanței, astfel de circumstanțe ar trebui să includă situațiile în care infractorii furnizează informații sau colaborează în alt mod cu autoritățile. În mod similar, în cazul în care persoanele juridice au pus în aplicare programe de control intern, de etică și de conformitate autentice, eficace și evaluate corespunzător, ar trebui să fie posibil ca astfel de acțiuni să fie considerate drept circumstanțe atenuante cu ocazia sancționării unor astfel de persoane juridice. De asemenea, ar trebui să fie avută în vedere aplicarea unor sancțiuni mai reduse în cazul în care, la descoperirea unei infracțiuni, o persoană juridică divulgă rapid informații și ia măsuri de remediere. În orice caz, stabilirea cuantumului real al sancțiunii în funcție de circumstanțele atenuante specifice rămâne la latitudinea judecătorului sau a instanței, ținând seama de circumstanțele specifice fiecărui caz în parte, inclusiv, după caz, de faptul că persoana juridică are programe de conformitate numai formal, denumite și „window dressing” (de fațadă).
(30) Parlamentarii și alți funcționari publici pot să beneficieze de imunitate sau de protecție juridică împotriva investigării sau urmăririi penale, care contribuie la consolidarea independenței acestora prin protejarea lor împotriva plângerilor nefondate, în special în ceea ce privește opiniile sau voturile exprimate în cursul exercitării funcțiilor lor. Cu toate acestea, o astfel de imunitate poate împiedica investigarea și urmărirea penală eficace a infracțiunilor de corupție, inclusiv prin afectarea depistării și a investigării sau a urmăririi penale a altor persoane care nu beneficiază de imunitate și care ar fi putut participa la infracțiune. Prin urmare, ar trebui să existe un echilibru adecvat între orice imunități sau privilegii jurisdicționale acordate funcționarilor publici pentru actele îndeplinite în cursul exercitării funcțiilor lor, pe de o parte, și posibilitatea de investigare, urmărire penală și judecare eficace a infracțiunilor de corupție, pe de altă parte. Statele membre ar trebui să se asigure că privilegiile cu privire la investigare și urmărire penală și imunitatea împotriva investigării și a urmăririi penale acordate funcționarilor naționali pentru infracțiunile menționate în prezenta directivă pot fi ridicate. Cu toate acestea, statele membre nu ar trebui să fie obligate să își modifice constituțiile naționale sau principiile constituționale atunci când transpun prezenta directivă. În transpunerea prezentei directive în dreptul intern, precum și în aplicarea dreptului intern care transpune prezenta directivă, se iau pe deplin în considerare privilegiile și imunitățile respective, inclusiv respectarea libertății membrului în exercitarea mandatul. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze exercitarea legitimă a formelor recunoscute de reprezentare a intereselor, prin care se poate urmări influențarea legitimă a procesului decizional public, dar care nu implică un schimb de foloase necuvenite. Reprezentarea intereselor este importantă pentru elaborarea unei politici care să beneficieze de sprijin din partea societății civile și să poată contribui în mod legitim la sectorul public.
(31) Fără a aduce atingere structurii sistemelor judiciare naționale, competențele discreționare în temeiul dreptului intern de a nu urmări penal persoane pentru infracțiunile menționate în prezenta directivă ar trebui să fie exercitate în conformitate cu norme și criterii clare. Astfel de norme ar trebui să urmărească să se aibă în vedere necesitatea, în general, a unor sancțiuni penale efective, proporționale și cu efect de descurajare pentru infracțiunile de corupție și să asigure eficacitatea procedurii judiciare.
(32) Prezenta directivă nu aduce atingere normelor și principiilor generale din dreptul penal intern privind aplicarea și executarea sancțiunilor în conformitate cu circumstanțele concrete în fiecare caz în parte.
(33) Având în vedere în special mobilitatea anumitor autori și a produselor provenite din săvârșirea unor activități infracționale, precum și complexitatea anchetelor transfrontaliere necesare pentru combaterea corupției, ar trebui ca toate statele membre să își determine competența pentru a le permite autorităților competente să investigheze și să urmărească penal efectiv infracțiunea în cauză, inclusiv atunci când infracțiunea este săvârșită integral sau parțial pe teritoriul lor. Ca parte a acestei obligații, statele membre ar trebui să se asigure că în competența lor intră și situațiile în care o infracțiune este săvârșită prin intermediul unui sistem informatic utilizat pe teritoriul lor, indiferent dacă tehnologia respectivă se situează sau nu pe teritoriul lor.
(34) Pentru a se asigura faptul că autoritățile competente au suficient timp la dispoziție pentru a efectua anchete și urmăriri penale complexe, prezenta directivă prevede un termen minim de prescripție care permite depistarea, investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor de corupție într-un termen suficient după săvârșirea unor astfel de infracțiuni, fără a afecta statele membre care nu prevăd termene de prescripție pentru investigare, urmărire penală și executarea unei hotărâri judecătorești.
(35) Infracțiunile de corupție pot fi dificil de identificat și investigat, deoarece în majoritatea cazurilor au loc în secret. Prin urmare, un număr semnificativ de infracțiuni de corupție rămân nedetectate, iar autorii se pot bucura de produsele infracțiunilor de corupție săvârșite. Cu cât depistarea unei infracțiuni de corupție necesită mai mult timp, cu atât probele sunt mai dificil de obținut. Prin urmare, autoritățile de aplicare a legii și autoritățile competente ar trebui să dispună de instrumente de investigare adecvate pentru a colecta probe relevante privind infracțiunile de corupție care afectează adesea mai mult de un stat membru. În plus, statele membre ar trebui să asigure o formare suficientă, în strânsă coordonare cu Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL), inclusiv cu privire la utilizarea instrumentelor de investigare pentru desfășurarea cu succes a procedurilor și la identificarea și cuantificarea produselor infracțiunilor de corupție în contextul recuperării și al confiscării activelor. De asemenea, prezenta directivă facilitează colectarea de informații și probe prin stabilirea unor circumstanțe atenuante pentru infractorii care ajută autoritățile. Formarea autorităților de aplicare a legii și a autorităților judiciare ar trebui să vizeze cercetarea penală și procedurile penale referitoare la infracțiunile care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.
(36) Persoanele care furnizează autorităților competente informații dobândite într-un context profesional cu privire la cazuri de corupție din trecut, în curs sau planificate riscă să sufere represalii în acest context. Astfel de raportări ale avertizorilor de integritate pot consolida aplicarea legii, permițându-le autorităților competente să prevină, să depisteze și să urmărească penal cazurile de corupție în mod eficace. Având în vedere interesul public de a proteja instituțiile publice și private de astfel de acte și de a spori transparența, buna guvernanță și responsabilitatea, este necesar să se asigure existența unor mecanisme eficace care să le permită avertizorilor să utilizeze canale confidențiale, să alerteze autoritățile competente și să fie protejați împotriva represaliilor. Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului (13) se aplică în ceea ce privește raportarea încălcărilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la articolul 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii, și, prin urmare, se aplică în ceea ce privește raportarea tuturor infracțiunilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (14). Referitor la infracțiunile menționate în prezenta directivă, Directiva (UE) 2019/1937 ar trebui să se aplice în ceea ce privește raportarea acestor infracțiuni și protecția persoanelor care raportează astfel de infracțiuni, în condițiile stabilite în aceasta. Pe lângă obligațiile care decurg din Directiva (UE) 2019/1937, autoritățile naționale competente ar trebui să se asigure că persoanele care furnizează probe sau cooperează în alt mod în cadrul anchetelor penale au acces la protecția necesară, în conformitate cu dreptul intern.
(37) Întrucât publicul larg este afectat în mod negativ de infracțiunile de corupție și, în general, nu se poate reprezenta singur în calitate de victimă în cadrul procedurilor penale, în scopul aplicării eficace a legii, membrii publicului interesat ar trebui să aibă posibilitatea de a acționa în numele interesului general în cazurile de corupție, în conformitate cu dreptul intern și sub rezerva normelor procedurale relevante. Prezenta directivă nu impune statelor membre să introducă noi drepturi procesuale pentru membrii publicului interesat. Însă, atunci când într-un stat membru există astfel de drepturi procesuale ale membrilor publicului interesat pentru situații echivalente referitoare la infracțiuni, altele decât cele stabilite în temeiul prezentei directive, de exemplu dreptul de a se constitui ca parte civilă în cadrul unei proceduri judiciare, astfel de drepturi procesuale ar trebui să fie acordate membrilor publicului interesat și în cadrul procedurilor privind infracțiunile de corupție definite în prezenta directivă. Drepturile membrilor publicului interesat nu aduc atingere drepturilor victimelor, astfel cum sunt stabilite în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului (15). Noțiunile de „membrii publicului interesat” și „victime” ar trebui să rămână distincte, iar statele membre nu ar trebui să aibă obligația de a aplica drepturile victimelor și în cazul membrilor publicului interesat. Prezenta directivă nu impune statelor membre să acorde membrilor publicului interesat drepturile procesuale din procedurile penale pe care le acordă altor categorii de persoane decât membrii publicului interesat.
(38) Prezenta directivă impune statelor membre să adopte și să publice o strategie națională privind prevenirea și combaterea corupției. Statele membre sunt încurajate să elaboreze strategia națională în consultare cu societatea civilă, cu organismele sau structurile organizaționale anticorupție, cu experți independenți, cu cercetători și cu alte părți interesate. Strategia națională ar trebui să țină seama de nevoile, particularitățile și provocările statelor membre.
(39) Organizațiile independente ale societății civile sunt esențiale pentru buna funcționare a democrației și joacă un rol-cheie în susținerea valorilor comune pe care se întemeiază Uniunea. Acestea joacă un rol esențial de gardieni, semnalând amenințările la adresa statului de drept, contribuind la tragerea la răspundere a celor aflați la putere și asigurând respectarea drepturilor fundamentale. Statele membre ar trebui să promoveze participarea societății civile la activitățile anticorupție, după caz.
(40) Pluralismul și libertatea mass-mediei sunt factori-cheie ai statului de drept, ai responsabilității democratice, ai egalității și ai luptei împotriva corupției. Mass-media independentă și pluralistă, în special jurnalismul de investigație, joacă un rol important în controlul afacerilor publice, în detectarea eventualelor cazuri de corupție și probleme de integritate, în sporirea gradului de conștientizare a opiniei publice și în promovarea integrității. Statele membre au obligația de a garanta un mediu propice pentru jurnaliști, de a le proteja siguranța și de a promova în mod proactiv libertatea și pluralismul mass-mediei. Recomandarea Comisiei din 16 septembrie 2021 referitoare la protecția, siguranța și capacitarea jurnaliștilor și a celorlalți profesioniști din domeniul mass-mediei în Uniunea Europeană, Recomandarea Comisiei din 27 aprilie 2022 privind protecția jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului implicați în acțiuni de mobilizare publică împotriva procedurilor judiciare vădit nefondate sau abuzive („acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice”) și Directiva (UE) 2024/1069 a Parlamentului European și a Consiliului (16) includ garanții și standarde importante pentru a se asigura faptul că jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului și alte persoane își pot îndeplini rolul în mod neîngrădit.
(41) Pentru a combate în mod eficace infracțiunile definite în prezenta directivă, este necesar ca autoritățile competente din statele membre să colecteze date statistice exacte, coerente și comparabile privind respectivele infracțiuni. Statele membre ar trebui, prin urmare, să asigure un sistem adecvat pentru înregistrarea, producerea și transmiterea datelor statistice disponibile privind infracțiunile definite în prezenta directivă. Este important ca respectivele date statistice să fie utilizate de statele membre pentru a analiza amploarea și tendințele în ceea ce privește infracțiunile legate de corupție, precum și pentru a furniza informații cetățenilor. Statele membre ar trebui să publice date statistice relevante privind procedurile legate de infracțiunile de corupție, extrase din datele care există deja la nivel centralizat sau descentralizat pe întreg teritoriul statului membru. Respectivele date pot fi analizate și utilizate de Comisie în contextul monitorizării, punerii în aplicare și evaluării prezentei directive, precum și în contextul aplicării oricăruia dintre instrumentele din setul de instrumente privind statul de drept, cum ar fi raportul anual privind statul de drept.
(42) Pentru combaterea eficace a corupției, este esențial schimbul eficient de informații între autoritățile competente responsabile cu prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor de corupție. Statele membre ar trebui să se asigure că între autoritățile competente de aplicare a legii se realizează un schimb de informații în mod eficace și în timp util utilizând aplicația de rețea pentru schimbul securizat de informații (SIENA) a Europol, în conformitate cu dreptul intern și cu dreptul Uniunii. Prezenta directivă, care urmărește să stabilească definiții comune ale infracțiunilor de corupție, ar trebui să servească drept criteriu de referință pentru schimbul de informații și cooperarea dintre autoritățile naționale competente în temeiul Regulamentelor (UE) nr. 603/2013 (17), (UE) 2018/1240 (18) și (UE) 2018/1862 (19) ale Parlamentului European și ale Consiliului, în temeiul Directivelor (UE) 2016/681 (20), (UE) 2019/1153 (21) și (UE) 2023/977 (22) ale Parlamentului European și ale Consiliului, și în temeiul Deciziei 2008/633/JAI a Consiliului (23).
(43) Corupția este o problemă transversală, iar vulnerabilitățile și modalitatea cea mai adecvată de corectare a acestora variază de la un sector la altul. Prin urmare, statele membre ar trebui, la intervale adecvate, să efectueze o evaluare pentru a identifica sectoarele sau categoriile profesionale cele mai expuse riscului de corupție și să elaboreze măsuri pentru a contracara principalele riscuri din sectoarele sau categoriile profesionale identificate, inclusiv prin organizarea periodică, dacă este cazul, a unor activități de conștientizare adaptate la particularitățile sectoarelor sau ale categoriilor profesionale identificate. Statele membre care au pus în aplicare strategii naționale ample de combatere a corupției ar putea, de asemenea, să aleagă modul în care abordează evaluările riscurilor în strategiile respective, atât timp cât riscurile sunt evaluate și măsurile sunt revizuite periodic. De exemplu, astfel cum se menționează în Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 23 ianuarie 2019 intitulat „Sisteme din Uniunea Europeană de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere pentru investitori”, programele de acordare a dreptului de ședere investitorilor se numără printre sectoarele care prezintă riscuri ridicate de corupție și, prin urmare, ar trebui să fie incluse în evaluările sectoarelor cele mai expuse riscului de corupție și în cursurile de formare care trebuie să fie oferite de statele membre, astfel cum se prevede în prezenta directivă.
(44) Pentru a asigura un nivel echivalent de protecție a intereselor financiare ale Uniunii și a intereselor financiare naționale, dispozițiile Directivei (UE) 2017/1371 ar trebui să fie aliniate la cele ale prezentei directive. În acest scop, normele aplicabile infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii în ceea ce privește sancțiunile penale sau nepenale, circumstanțele agravante și atenuante și termenele de prescripție ar trebui să fie echivalente cu cele prevăzute de prezenta directivă.
(45) Punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să asigure un nivel de protecție a intereselor financiare ale Uniunii echivalent cu cel asigurat protecției intereselor financiare naționale.
(46) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume de a stabili norme comune minime privind definirea infracțiunilor în domeniul corupției în toate statele membre și existența unor sancțiuni penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru infracțiunile respective, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele prezentei directive, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(47) Efectul de descurajare urmărit prin aplicarea sancțiunilor penale necesită o atenție deosebită în ceea ce privește drepturile fundamentale. Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu precădere dreptul la libertate și securitate, protecția datelor cu caracter personal, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la proprietate, dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, precum și principiul ne bis in idem.
(48) În conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (24), Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a emis un aviz la 21 iunie 2023.
(49) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat, prin scrisoarea din 10 iulie 2023, intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.
(50) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deciziacadru 2003/568/JAI continuă să fie obligatorie pentru Danemarca și să se aplice acesteia,