Recitale
(1) Directiva (UE) 2024/1275 împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a stabili un cadru metodologic comparativ de calcul al nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică a clădirilor și a elementelor acestora, precum și pentru revizuirea nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor.
(2) Directiva (UE) 2024/1275 impune statelor membre să stabilească cerințe minime de performanță energetică pentru clădiri și elementele acestora, în vederea atingerii cel puțin a nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor. Statele membre au, de asemenea, obligația de a se asigura că cerințele pe care le stabilesc pentru sistemele tehnice ale clădirilor ating cel puțin cele mai recente niveluri optime din punctul de vedere al costurilor. Este la latitudinea statelor membre să decidă dacă referința utilizată la nivel național ca rezultat final al calculelor nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor este calculată din perspectivă macroeconomică (luând în considerare costurile și beneficiile investițiilor pentru eficiență energetică pentru societate în ansamblul ei) sau din punct de vedere strict financiar (luând în calcul numai investiția ca atare). Cerințele minime de performanță energetică la nivel național nu trebuie să fie mai indulgente cu mai mult de 15 % decât rezultatul calculelor nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor, considerat ca fiind referința la nivel național. Nivelul optim din punctul de vedere al costurilor trebuie să se situeze în intervalul nivelurilor de performanță pentru care analiza cost-beneficiu a ciclului de viață este pozitivă.
(3) Directiva (UE) 2024/1275 promovează reducerea consumului de energie în mediul construit, subliniind, de asemenea, faptul că sectorul construcțiilor este o sursă principală de emisii de gaze cu efect de seră și este responsabil pentru aproximativ jumătate din emisiile primare de particule fine în suspensie (PM 2,5) din Uniune, care cauzează moartea prematură și boli.
(4) Performanța componentelor de sine stătătoare intră în domeniul de aplicare al reglementărilor specifice produselor. Regulamentul (UE) 2024/1781 al Parlamentului European și al Consiliului (2) stabilește cerințe minime de performanță energetică pentru aproape toate categoriile de bunuri fizice, inclusiv pentru produsele cu impact energetic. La stabilirea cerințelor naționale pentru sistemele tehnice ale clădirilor, statele membre trebuie să țină seama de măsurile de punere în aplicare stabilite în temeiul regulamentului respectiv și de măsurile existente adoptate în temeiul Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Performanța produselor pentru construcții care urmează să fie utilizate pentru calcule în temeiul prezentului regulament trebuie să fie determinată în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2024/3110 al Parlamentului European și al Consiliului (4), precum și cu măsurile existente adoptate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(5) Obiectivul nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale performanței energetice ar putea, în anumite circumstanțe, să justifice stabilirea de către statele membre a unor cerințe privind nivelul optim din punctul de vedere al costurilor pentru elementele clădirii care, în practică, ridică obstacole în privința unor soluții de proiectare a clădirilor sau opțiuni tehnice, precum și să stimuleze utilizarea unor produse cu impact energetic care au o performanță energetică mai bună și, după caz, o performanță mai bună în ceea ce privește emisiile. În conformitate cu articolul 2 punctul 32 din Directiva (UE) 2024/1275, pentru a determina nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor, trebuie luate în considerare externalitățile de mediu și de sănătate ale consumului de energie, precum și costul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră ca parte a costurilor energiei.
(6) Etapele care alcătuiesc cadrul metodologic comparativ sunt stabilite în anexa VII la Directiva (UE) 2024/1275 și includ stabilirea unor clădiri de referință, definiția măsurilor de eficiență energetică și a măsurilor bazate pe surse regenerabile de energie care urmează să fie aplicate clădirilor de referință, evaluarea consumului total de energie primară și a emisiilor rezultate în urma acestor măsuri, precum și calcularea costurilor măsurilor respective, și anume valoarea actualizată netă.
(7) Cadrul comun de calcul al performanței energetice stabilit în anexa I la Directiva (UE) 2024/1275 se aplică, de asemenea, tuturor etapelor cadrului metodologic de calcul al nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor, în special în etapa de calcul al performanței energetice și a emisiilor clădirilor și a elementelor acestora. Producția de energie la fața locului care utilizează surse regenerabile de energie disponibile la nivel local (de exemplu, căldură ambiantă, căldură geotermală, energie termică solară, fotovoltaică etc.) înlocuiește energia furnizată din rețea și reduce impactul clădirii asupra rețelei energetice. Pentru a reprezenta aceste beneficii, impactul autoutilizării energiei din surse regenerabile produse la fața locului nu trebuie luat în considerare în consumul total de energie primară. Statele membre dispun de flexibilitate în ceea ce privește modul în care contabilizează energia din surse regenerabile produsă la fața locului care este consumată pentru alte utilizări decât PEC sau este exportată în rețea la calcularea energiei primare a unei clădiri.
(8) În sensul prezentului regulament, performanța în materie de emisii se referă atât la emisiile operaționale produse la fața locului (directe), cât și la cele rezultate din producția în afara amplasamentului a energiei utilizate de clădire (indirecte). Atunci când calculează nivelurile optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică, statele membre ar putea lua în considerare și potențialul de încălzire globală (GWP) pe durata ciclului de viață.
(9) În scopul adaptării cadrului metodologic comparativ la circumstanțele naționale, statele membre ar trebui să stabilească ciclul de viață economică estimat al unei clădiri și/sau al unui element al clădirii; costul adecvat pentru purtătorii de energie, produse, sisteme, costuri de întreținere, operaționale și costurile forței de muncă; factorii de conversie a energiei primare din surse regenerabile și neregenerabile sau factorii de ponderare pentru fiecare purtător de energie; factorii de conversie a emisiilor de gaze cu efect de seră; evoluția prețului energiei care urmează să fie presupusă pentru combustibilii utilizați în contextul lor național pentru energia utilizată în clădiri, ținând seama, după caz, de costul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și evoluția prețului carbonului. În ceea ce privește evoluția prețului energiei și al carbonului, statele membre trebuie să țină seama de informațiile furnizate de Comisie, precum și de noul sistem de comercializare a certificatelor de emisii pentru emisiile provenite din arderea combustibililor în clădiri, în transportul rutier și în alte sectoare (6). Statele membre pot include, de asemenea, evaluarea în bani a beneficiilor multiple ale măsurilor de eficiență energetică în calculele lor privind nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor, inclusiv, de exemplu, pentru sănătatea publică și privată și pentru produsul intern brut (PIB).
(10) Rata de actualizare reflectă într-o anumită măsură nu numai prioritățile de politică (pentru calculele din perspectivă macroeconomică), ci și diferitele medii de finanțare și condiții ipotecare. Alegerea unei rate de actualizare ar putea avea un impact semnificativ asupra rezultatului calculelor cadrului metodologic comparativ, iar statele membre trebuie să stabilească rata de actualizare cea mai adecvată pentru fiecare calcul după efectuarea evaluării sensibilității. Prin urmare, statele membre trebuie să stabilească și ratele de actualizare care vor fi utilizate la calculul din perspectivă macroeconomică și la cel din perspectivă financiară, după efectuarea analizei de sensibilitate a cel puțin două rate de actualizare pentru fiecare calcul.
(11) În conformitate cu angajamentele naționale de reducere a emisiilor stabilite pentru principalii poluanți atmosferici în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 a Parlamentului European și a Consiliului (7) și cu standardele mai stricte de calitate a aerului stabilite prin Directiva (UE) 2024/2881 a Parlamentului European și a Consiliului (8), emisiile de poluanți atmosferici sunt introduse în calculul din perspectivă macroeconomică. Perspectiva mai largă oferită de calculul macroeconomic prevăzut în prezentul regulament, inclusiv evaluarea în bani a impactului asupra sănătății și mediului legat de emisiile de PM2,5 și NOx, precum și a costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), oferă informații care ar putea fi utile, inclusiv în afara calculului nivelului optim din punctul de vedere al costurilor, de exemplu pentru stabilirea unor cerințe suplimentare, inclusiv în ceea ce privește performanța în materie de emisii, și a unor obiective mai ample de politică în domeniul climei, al mediului și al sănătății publice.
(12) Pentru a asigura o abordare comună în aplicarea cadrului metodologic comparativ de către statele membre, Comisia trebuie să stabilească condițiile cadru esențiale necesare pentru calcularea valorii actualizate nete, cum ar fi anul de începere a calculului, categoriile de costuri care trebuie luate în considerare și perioada de calcul care urmează să fie utilizată. Prezentul regulament ar trebui să înlocuiască cadrul metodologic comparativ existent prevăzut în Regulamentul delegat (UE) nr. 244/2012 al Comisiei (9).
(13) Stabilirea unei perioade de calcul comune nu intră în conflict cu dreptul statelor membre de a stabili ciclul de viață economică estimat al clădirilor sau al elementelor acestora, întrucât aceasta poate fi fie mai lungă, fie mai scurtă decât perioada de calcul stabilită. Ciclul de viață economică estimat al unei clădiri sau al unui element al acesteia are doar o influență limitată asupra perioadei de calcul, deoarece aceasta din urmă este determinată în schimb de ciclul de renovare a unei clădiri, reprezentând perioada de timp după care o clădire este supusă unei renovări majore.
(14) Calculele costurilor și previziunile cu multe ipoteze și incertitudini, inclusiv, de exemplu, evoluția prețurilor la energie de-a lungul timpului, sunt, în general, însoțite de o analiză de sensibilitate pentru a evalua soliditatea parametrilor de intrare cheie. În scopul calculării nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor, analiza de sensibilitate trebuie să abordeze cel puțin evoluția prețurilor energiei și rata de actualizare.
(15) Factorii de energie primară sau factorii de ponderare prospectivi și factorii de emisie de gaze cu efect de seră, luați în considerare în mod corespunzător pe parcursul perioadei de calcul, permit luarea în considerare la calcul a decarbonizării progresive a rețelei de energie electrică și a rețelelor eficiente de încălzire centralizată, în conformitate cu obiectivele de reducere a emisiilor și de neutralitate climatică pentru 2030 stabilite în planurile naționale privind energia și clima prezentate Comisiei în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Acești factori trebuie specificați în mod corespunzător, de exemplu, luând în considerare situația din primul an de calcul și progresele preconizate pe întreaga durată de viață a clădirii. Acești factori ar trebui revizuiți și, dacă este necesar, actualizați de fiecare dată când se efectuează un nou calcul al nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor. Aceștia pot coincide cu factorii stabiliți pentru calcularea performanței energetice a clădirilor, stabiliți în conformitate cu anexa I la Directiva (UE) 2024/1275. Factorii de energie primară sau factorii de ponderare prospectivi trebuie utilizați în calcul, în timp ce utilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră prospective este recomandată.
(16) Cadrul metodologic comparativ trebuie să permită statelor membre să compare rezultatele calculelor nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor cu cerințele minime de performanță energetică în vigoare și să utilizeze rezultatul comparației pentru a se asigura că cerințele minime de performanță energetică sunt stabilite în vederea realizării cel puțin a nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor și, după caz, a unor valori de referință mai stricte, cum ar fi cerințele privind clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero și cerințele privind clădirile cu emisii zero. Nivelurile respective trebuie să fie aliniate la traiectoriile naționale stabilite în planurile naționale privind energia și clima (PNEC) prezentate Comisiei în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2018/1999. De asemenea, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a lua în considerare stabilirea unor cerințe minime de performanță energetică la nivelul optim din punctul de vedere al costurilor pentru categoriile de clădiri pentru care nu au existat până în prezent cerințe minime de performanță energetică.
(17) Metodologia costului optim este neutră din punct de vedere tehnologic și nu favorizează o soluție tehnologică în defavoarea alteia. Acesta asigură o concurență a măsurilor, a pachetelor sau a variantelor pe durata de viață estimată a unei clădiri sau a unui element al acesteia.
(18) Pentru a reduce la minimum sarcina administrativă a statelor membre, trebuie ca acestea să aibă posibilitatea de a reduce numărul de calcule prin stabilirea unor clădiri de referință care sunt reprezentative pentru mai multe categorii de clădiri, fără a se aduce atingere obligațiilor lor în temeiul Directivei (UE) 2024/1275 de a stabili cerințele minime de performanță energetică pentru anumite categorii de clădiri.
(19) Nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor sunt, de asemenea, relevante pentru noul standard privind „clădirile cu emisii zero”, definit la articolul 2 punctul 2 din Directiva (UE) 2024/1275, întrucât pragurile maxime ale consumului de energie primară trebuie stabilite în vederea atingerii cel puțin a nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor și trebuie revizuite de fiecare dată când se revizuiesc nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor. În conformitate cu definiția clădirilor cu emisii zero, măsurile care produc la fața locului emisii de carbon generate de combustibilii fosili nu pot fi luate în considerare la calcularea nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor pentru clădirile cu emisii zero.
(20) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) nr. 244/2012 ar trebui abrogat.
(21) Experții desemnați de fiecare stat membru au fost consultați în conformitate cu articolul 32 alineatul (4) din Directiva (UE) 2024/1275,