Recitale
(1) Astfel cum se recunoaște în preambulul la Protocolul din 2014 la Convenția nr. 29 privind munca forțată (denumită în continuare „Convenția OIM nr. 29”) a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), munca forțată constituie o încălcare gravă a demnității umane și a drepturilor fundamentale ale omului, contribuie la perpetuarea sărăciei și stă în calea dezideratului ca toată lumea să aibă acces la un loc de muncă decent. OIM a declarat eliminarea tuturor formelor de muncă forțată ca fiind un principiu al drepturilor fundamentale. OIM clasifică Convenția OIM nr. 29, inclusiv Protocolul de completare din 2014 la Convenția nr. 29 și Convenția OIM nr. 105 privind abolirea muncii forțate (denumită în continuare „Convenția OIM nr. 105”) drept convenții fundamentale ale OIM și formulează recomandări pentru a preveni, a elimina și a remedia munca forțată, precum Recomandarea nr. 203 privind munca forțată (Măsuri suplimentare). OIM a elaborat mai mulți indicatori utilizați pentru a identifica și a indica cazurile de muncă forțată, precum amenințările și vătămările fizice și sexuale reale, abuzul de poziția de vulnerabilitate, abuzul de condiții de muncă și de viață și orele suplimentare excesive, înșelăciunea, restricționarea libertății de mișcare sau izolarea la locul de muncă sau într-o zonă limitată, izolarea, servitutea pentru datorii, reținerea salariilor sau reducerea excesivă a salariilor, reținerea pașapoartelor și a documentelor de identitate sau amenințarea cu denunțarea la autorități, atunci când lucrătorul are un statut de imigrant ilegal. Munca forțată este foarte des legată de sărăcie și discriminare. Manipularea creditelor și a datoriilor, fie de către angajatori, fie de către agenți de recrutare, este în continuare un factor-cheie care ține captivi lucrătorii vulnerabili în situații de muncă forțată. Potrivit organismelor de supraveghere ale OIM, munca în penitenciare, inclusiv în cazul în care este prestată pentru întreprinderi private, nu constituie în sine muncă forțată, cu condiția ca aceasta să fie prestată în mod voluntar, în beneficiul deținutului și să se desfășoare în condiții similare cu cele ale unui raport de muncă încheiat voluntar. Munca în folosul comunității ca sancțiune penală alternativă la pedeapsa cu închisoarea ar trebui să se realizeze întotdeauna în interesul public și în niciun caz nu ar trebui să fie utilizată în mod abuziv de către state ca mijloc de umilire a persoanei condamnate sau de știrbire a demnității persoanei respective. Atunci când lucrul sau serviciul este impus prin exploatarea vulnerabilității lucrătorului sub amenințarea unei pedepse, nu este necesar ca amenințarea respectivă să ia forma unei sancțiuni penale, ci poate lua forma unei pierderi de drepturi sau beneficii.
(2) Munca forțată este o practică răspândită pe scară largă la nivel mondial. Se estimează că aproximativ 27,6 milioane de persoane au fost supuse la muncă forțată în 2021. Grupurile vulnerabile și marginalizate ale societății sunt expuse unui risc deosebit de a fi obligate să presteze muncă forțată. Astfel de grupuri includ femeile, copiii, minoritățile etnice, persoanele cu dizabilități, castele inferioare, populațiile indigene și tribale și migranții, în special migranții fără acte de identitate, care au un statut precar și lucrează în economia informală. Chiar și atunci când nu este impusă de stat, munca forțată este deseori o consecință a absenței sau lipsei bunei administrări a anumitor operatori economici și o dovadă a faptului că statul nu a reușit să asigure respectarea drepturilor sociale și de muncă, în special pentru grupurile vulnerabile și marginalizate. Munca forțată poate avea loc și ca urmare a consimțământului tacit al autorităților. 86 % din totalul cazurilor de muncă forțată se înregistrează în sectorul privat, în special prin exploatarea muncii forțate a 17,3 milioane de persoane. Obligațiile operatorilor economici stabilite în prezentul regulament ar trebui să fie previzibile și clare, pentru a asigura conformitatea deplină și efectivă și pentru a contribui la eliminarea muncii forțate.
(3) Eradicarea muncii forțate, în toate formele sale, inclusiv a muncii forțate impuse de stat, constituie o prioritate pentru Uniune. Respectarea demnității umane și universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului sunt consacrate în mod ferm la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Pentru a atinge obiectivul 8.7 din obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, Uniunea ar trebui să își susțină și să își promoveze valorile și să contribuie la protecția drepturilor omului, în special a drepturilor copilului. Articolul 5 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) interzice în mod explicit sclavia, servitutea, munca forțată sau obligatorie și traficul de ființe umane, iar articolul 4 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie. În repetate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interpretat că articolul 4 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impune statelor membre să pedepsească și să incrimineze în mod eficace orice act de ținere a unei persoane în situațiile prevăzute la articolul menționat. Dreptul la măsuri reparatorii este un drept al omului și un element fundamental în procesul de urmărire penală eficace a infracțiunilor. Dreptul în vigoare al Uniunii, Principiile directoare ale Organizației Națiunilor Unite privind afacerile și drepturile omului (UNGP), Recomandarea Consiliului Europei privind drepturile omului și afacerile și orientările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum Orientările pentru întreprinderile multinaționale privind conduita responsabilă în afaceri, afirmă că victimele au dreptul la o cale de atac eficace pentru încălcările sau abuzurile împotriva drepturilor omului în mediul de afaceri, inclusiv munca forțată.
(4) Toate statele membre au ratificat convențiile fundamentale ale OIM din domeniul muncii forțate, și anume Convenția OIM nr. 29, Convenția OIM nr. 105 și Convenția OIM nr. 182 privind cele mai grave forme ale muncii copiilor (denumită în continuare „Convenția OIM nr. 182”). Prin urmare, acestea sunt obligate din punct de vedere juridic să prevină și să elimine utilizarea muncii forțate și să transmită periodic rapoarte la OIM.
(5) Prin politicile și inițiativele sale legislative, Uniunea are ca scop eradicarea muncii forțate și promovarea muncii decente și a drepturilor lucrătorilor în întreaga lume. Uniunea promovează diligența necesară în concordanță cu orientările și principiile internaționale stabilite de organizațiile internaționale, inclusiv de OIM, OCDE și Organizația Națiunilor Unite, pentru a se asigura că munca forțată nu se practică în lanțurile de aprovizionare ale întreprinderilor stabilite în Uniune.
(6) Politica comercială a Uniunii sprijină lupta împotriva muncii forțate atât în relațiile comerciale unilaterale, cât și în relațiile comerciale bilaterale. Capitolele privind comerțul și dezvoltarea durabilă din acordurile comerciale ale Uniunii conțin un angajament de a ratifica și de a pune efectiv în aplicare convențiile fundamentale ale OIM, printre care se numără și Convenția OIM nr. 29 și Convenția OIM nr. 105, în timp ce dispozițiile privind comerțul și egalitatea de gen stabilesc o perspectivă de gen care este esențială pentru capacitarea economică a femeilor în vederea combaterii muncii forțate pe criterii de gen. În plus, preferințele tarifare unilaterale din cadrul sistemului generalizat de preferințe al Uniunii ar putea fi retrase pentru încălcări grave și sistematice ale Convenției OIM nr. 29 și ale Convenției OIM nr. 105.
(7) Munca forțată are un impact diferit asupra grupurilor vulnerabile și marginalizate, cum ar fi copiii, femeile, migranții, refugiații sau popoarele indigene și, prin urmare, este esențial să se adopte o abordare intersecțională și sensibilă la dimensiunea de gen pentru a combate în mod eficace munca forțată. Prin urmare, se preconizează că prezentul regulament va contribui la realizarea obiectivelor acordurilor și convențiilor internaționale relevante, cum ar fi Convenția OIM nr. 182, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, Declarația de la Beijing din septembrie 1995, Pactul global pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine, Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene și Convenția OIM nr. 169 privind popoarele indigene și tribale.
(8) Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) armonizează definiția traficului de persoane, inclusiv a muncii sau a serviciilor forțate, și stabilește norme privind sancțiunile minime. Orice norme stabilite privind interzicerea introducerii și punerii la dispoziție pe piața Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forțată, atât a celor fabricate pe plan intern, cât și a celor importate, sau a exportului unor astfel de produse, precum și obligația de a se asigura că aceste produse sunt retrase de pe piața Uniunii (denumită în continuare „interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată”) nu ar trebui să aducă atingere directivei respective și, în special, competenței autorităților de aplicare a legii și a autorităților judiciare de a investiga și de a urmări penal infracțiunile în legătură cu traficul de persoane, inclusiv exploatarea prin muncă.
(9) Regulamentul (UE) 2017/821 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede ca importatorii din Uniune de minerale sau metale ce fac obiectul domeniului de aplicare al regulamentului menționat să îndeplinească obligații de diligență necesară în conformitate cu anexa II la Orientările OCDE privind diligența necesară referitoare la existența unui lanț de aprovizionare responsabil în cazul minereurilor provenite din zone afectate de conflicte și cu risc ridicat, precum și cu recomandările referitoare la diligența necesară prevăzute în orientările respective. Regulamentul (UE) 2023/1542 al Parlamentului European și al Consiliului (5) conține obligații pentru operatorii economici de a efectua diligența necesară în lanțurile lor de aprovizionare, inclusiv în ceea ce privește drepturile lucrătorilor. Regulamentul (UE) 2023/1115 al Parlamentului European și al Consiliului (6) impune obligația de diligență necesară în ceea ce privește anumite produse de bază și produse asociate cu defrișările și degradarea pădurilor, inclusiv în ceea ce privește drepturile omului.
(10) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7) impune statelor membre să se asigure că anumiți operatori economici publică anual declarații nefinanciare în care raportează impactul activității lor în ceea ce privește aspectele de mediu, sociale și de personal și respectarea drepturilor omului, inclusiv cu privire la munca forțată, combaterea corupției și a dării sau luării de mită. În plus, Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului (8) referitoare la raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi a modificat această cerință prin introducerea unor cerințe detaliate de raportare pentru întreprinderile care intră sub incidența directivei respective în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, inclusiv în lanțurile de aprovizionare globale. Informațiile pe care întreprinderile le prezintă cu privire la drepturile omului ar trebui să includă, după caz, informații cu privire la munca forțată în lanțurile lor valorice.
(11) În calitate de membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Uniunea se angajează să promoveze un sistem comercial multilateral, deschis și bazat pe norme. Orice măsură introdusă de Uniune care afectează schimburile comerciale ar trebui să respecte normele OMC.
(12) În iulie 2021, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă au publicat orientări privind obligația de diligență necesară destinate întreprinderilor din UE pentru a gestiona riscul muncii forțate în cadrul operațiunilor și al lanțurilor lor de aprovizionare.
(13) După cum se recunoaște în comunicarea Comisiei din 23 februarie 2022 privind munca decentă la nivel mondial pentru o tranziție globală justă și o redresare sustenabilă, în pofida politicilor și a cadrului legislativ actual, sunt necesare acțiuni suplimentare pentru a atinge obiectivele de eliminare a produselor care presupun muncă forțată de pe piața Uniunii și, prin urmare, pentru a contribui în continuare la lupta împotriva muncii forțate la nivel mondial.
(14) Printre prioritățile fundamentale ale Uniunii, după cum sunt consacrate în Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024, se numără promovarea muncii decente și a unui viitor al muncii centrat pe factorul uman, care asigură respectarea principiilor fundamentale și a drepturilor omului, promovarea dialogului social, precum și ratificarea și aplicarea efectivă a convențiilor și protocoalelor relevante ale OIM, consolidarea gestionării responsabile în lanțurile de aprovizionare globale și accesul la protecție socială.
(15) În rezoluțiile sale din 9 iunie 2022 referitoare la un nou instrument comercial pentru a interzice produsele fabricate prin muncă forțată (9), din 17 decembrie 2020 referitoare la munca forțată și situația uigurilor din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang (10) și din 16 decembrie 2021 referitoare la munca forțată în fabrica Linglong și protestele de mediu din Serbia (11), Parlamentul European a condamnat în mod ferm munca forțată și a solicitat interzicerea produselor realizate utilizând muncă forțată. Prin urmare, este o problemă de moralitate publică faptul că produsele realizate utilizând muncă forțată ar putea fi disponibile pe piața Uniunii sau exportate către țări terțe în lipsa unui mecanism eficace de interzicere sau de retragere a unor astfel de produse.
(16) Pentru a completa cadrul legislativ și de politică al Uniunii privind munca forțată, ar trebui să se interzică introducerea și punerea la dispoziție pe piața Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forțată sau exportul de produse fabricate pe plan intern sau importate realizate utilizând muncă forțată și ar trebui să se asigure faptul că produsele respective sunt retrase de pe piața Uniunii.
(17) În prezent, nu există niciun act legislativ al Uniunii care să autorizeze autoritățile statelor membre să rețină, să confiște sau să dispună retragerea directă a unui produs dacă se constată că acesta a fost fabricat, integral sau parțial, prin muncă forțată.
(18) Pentru a se asigura eficacitatea prezentului regulament, interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată ar trebui să se aplice produselor pentru care s-a recurs la munca forțată în orice etapă a producției, fabricării, recoltării sau extracției produselor respective, inclusiv în cursul activităților de producere sau prelucrare asociate unor astfel de produse. Interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată ar trebui să se aplice tuturor produselor, de orice tip, inclusiv componentelor acestora, și ar trebui să se aplice produselor indiferent de sector, de origine, indiferent dacă sunt fabricate pe plan intern sau sunt importate, ori dacă sunt introduse sau puse la dispoziție pe piața Uniunii sau exportate. Prezentul regulament nu se aplică furnizării de servicii de transport.
(19) Interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată ar trebui să contribuie la eforturile internaționale de abolire a muncii forțate. Definiția „muncii forțate” ar trebui, prin urmare, să fie aliniată la definiția stabilită în Convenția OIM nr. 29, care prevede că munca forțată sau obligatorie înseamnă orice muncă sau serviciu care este impus unei persoane sub amenințarea unei pedepse și pentru care persoana respectivă nu s-a oferit de bunăvoie, exceptând orice muncă sau serviciu care este impus în temeiul legislației privind serviciul militar obligatoriu pentru activități cu caracter pur militar; orice muncă sau serviciu care face parte din obligațiile civice normale ale cetățenilor unei țări cu autonomie deplină; orice muncă sau serviciu care este impus oricărei persoane ca urmare a unei condamnări în fața unei instanțe judecătorești, cu condiția ca munca sau serviciul respectiv să fie efectuat sub supravegherea și controlul unei autorități publice și ca persoana respectivă să nu fie angajată sau pusă la dispoziția unor persoane fizice, întreprinderi sau asociații; orice muncă sau serviciu care este impus în caz de urgență, și anume în caz de război, calamitate sau de pericol de calamitate, precum incendii, inundații, foamete, cutremure, epidemii violente sau epizootice, invazii de dăunători ai animalelor, insectelor sau plantelor și, în general, orice circumstanță care ar pune în pericol existența sau starea de bine a întregii populații sau a unei părți a acesteia; și serviciile comunitare minore care, fiind prestate de membrii comunității în interesul direct al comunității respective, pot fi prin urmare considerate drept obligații civice normale care revin membrilor comunității, cu condiția ca membrii comunității sau reprezentanții lor direcți să aibă dreptul de a fi consultați cu privire la necesitatea unor astfel de servicii.
(20) Pe baza definiției muncii forțate prevăzute în Convenția OIM nr. 29 și folosită în prezentul regulament, indicatorii OIM privind munca forțată și orientările OIM intitulate „Greu de văzut, și mai greu de cuantificat” prezintă cele mai frecvente semnale care indică posibila existență a unui caz de muncă forțată și ar trebui să fie luate în considerare la punerea în aplicare a prezentului regulament. Cu toate acestea, este posibil ca respectivii indicatori să nu fie suficienți pentru identificarea cazurilor de muncă forțată impuse de autoritățile statului, care se bazează pe politici coercitive sistemice și globale care necesită indicatori suplimentari, concepuți în mod specific.
(21) Definiția „muncii forțate impuse de autoritățile statului” ar trebui să fie aliniată la Convenția OIM nr. 105, care interzice în mod specific utilizarea muncii forțate sau a muncii obligatorii ca mijloc de constrângere sau de educație politică sau ca pedeapsă pentru exprimarea opiniilor politice sau a opiniilor opuse din punct de vedere ideologic sistemului politic, social sau economic stabilit. Respectiva convenție interzice și utilizarea muncii forțate ca metodă de mobilizare și de utilizare a acesteia în scopul dezvoltării economice, ca mijloc de disciplinare a muncii, ca pedeapsă pentru participarea la greve sau ca mijloc de discriminare pe motive rasiale, sociale, de naționalitate sau religioase.
(22) Vânzările la distanță, inclusiv vânzările online, ar trebui, de asemenea, să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament. În cazul produselor oferite spre vânzare online sau prin alte mijloace de vânzare la distanță, produsul ar trebui considerat ca fiind pus la dispoziție pe piață în cazul în care oferta de vânzare este destinată unor utilizatori finali din Uniune. În conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii privind dreptul internațional privat, ar trebui să se efectueze o analiză de la caz la caz pentru a se stabili dacă o ofertă este destinată unor utilizatori finali din Uniune. O ofertă de vânzare ar trebui considerată ca fiind destinată unor utilizatori finali din Uniune dacă operatorul economic relevant își direcționează activitățile, prin orice mijloace, către un stat membru. Pentru analizele de la caz la caz, ar trebui să fie luați în considerare, în acest sens, factorii relevanți, cum ar fi zonele geografice către care este posibilă expedierea, limbile care sunt disponibile și utilizate pentru ofertă sau pentru comandă, mijloacele de plată, utilizarea devizei statului membru sau a unui nume de domeniu înregistrat într-unul dintre statele membre. În cazul vânzărilor online, este insuficient simplul fapt că interfața operatorilor economici sau a furnizorilor de piețe online este accesibilă în statul membru în care este stabilit sau își are domiciliul utilizatorul final. Faptul că produsele oferite spre vânzare online sau prin alte mijloace de vânzare la distanță sunt considerate a fi puse la dispoziție pe piața Uniunii în cazul în care oferta de vânzare este destinată utilizatorilor finali din Uniune împuternicește autoritățile competente să verifice și să ia măsurile necesare în legătură cu astfel de produse în temeiul prezentului regulament, chiar dacă acestea nu sunt încă introduse efectiv pe piața Uniunii în momentul ofertei de vânzare online sau prin alte mijloace de vânzare la distanță. Astfel de produse trebuie să respecte dreptul relevant al Uniunii care este în vigoare în momentul în care acestea sunt introduse efectiv pe piața Uniunii și, în cazul produselor care intră în Uniune, în momentul în care acestea sunt plasate sub regimul vamal de „punere în liberă circulație”. Faptul că produsul oferit spre vânzare online sau prin alte mijloace de vânzare la distanță se consideră a fi pus la dispoziție pe piață dacă oferta de vânzare este destinată utilizatorilor finali din Uniune nu ar trebui să aducă atingere normelor privind produsele care intră sau ies de pe piața Uniunii.
(23) S-a înregistrat o creștere a utilizării serviciilor intermediare, în special a piețelor online, pentru vânzarea de produse. În acest sens, orice informație referitoare la vânzarea de produse care încalcă interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată prevăzută în prezentul regulament ar trebui să fie considerată drept conținut ilegal în înțelesul articolului 3 litera (h) din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și ar trebui să facă obiectul obligațiilor și măsurilor prevăzute în regulamentul respectiv.
(24) Comisia și autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să identifice cazurile de încălcare a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată. Atunci când desemnează autoritățile competente, statele membre ar trebui să se asigure că acestea dispun de resurse umane și financiare suficiente și că personalul lor deține competențele și cunoștințele necesare, în special în domeniul drepturilor omului, al drepturilor lucrătorilor, al egalității de gen, al gestionării lanțului de aprovizionare și al proceselor de diligență necesară. Autoritățile competente ar trebui să colaboreze îndeaproape cu autoritățile naționale de inspecție a muncii și cu autoritățile judiciare și de aplicare a legii, inclusiv cu cele responsabile pentru combaterea traficului de persoane, astfel încât să se evite compromiterea investigațiilor desfășurate de autoritățile menționate.
(25) Pentru a asigura îndeplinirea eficace a sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament, în special în vederea efectuării de investigații, Comisia ar trebui să poată solicita asistența altor organe, oficii sau agenții ale Uniunii cu un mandat adecvat. Respectivele sarcini ar putea include: prelucrarea informațiilor transmise, sprijinirea alocării investigațiilor, desfășurarea investigațiilor preliminare și a investigațiilor, înlesnirea cooperării cu și între autoritățile statelor membre, facilitarea cooperării internaționale, sprijinirea dezvoltării de instrumente de sprijin și, dacă este cazul, sprijinirea punerii în aplicare de către autoritățile vamale și sprijinirea Comisiei în pregătirea deciziilor de interzicere a produselor realizate utilizând muncă forțată. Acest lucru nu aduce atingere sarcinii Comisiei, în calitatea sa de autoritate competentă principală, de a lua decizii de interzicere a introducerii pe piață a produselor realizate utilizând muncă forțată. În calitatea sa de autoritate competentă principală, Comisia ar trebui să-și exercite competențele în mod imparțial, transparent și cu respectarea corespunzătoare a obligațiilor privind secretul profesional și ar trebui să dispună de cunoștințele de specialitate necesare. Comisia ar trebui să dispună de mijloacele necesare pentru a finanța personalul necesar și costurile aferente pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredințate în temeiul prezentului regulament și pentru a consolida cunoștințele de specialitate necesare.
(26) Autoritățile competente și Comisia ar trebui să se ghideze după principiul proporționalității atunci când pun în aplicare prezentul regulament. Autoritățile competente și Comisia ar trebui să se asigure, în special, că toate măsurile și acțiunile întreprinse în timpul fazei preliminare a investigației și în timpul investigației și prevăzute în decizie sunt adecvate și necesare pentru atingerea scopului dorit și nu impun operatorilor economici o sarcină excesivă.
(27) Pentru a asigura cooperarea dintre Comisie și autoritățile competente desemnate în temeiul prezentului regulament și autoritățile desemnate în temeiul altor acte relevante din dreptul Uniunii și din dreptul intern și pentru a asigura coerența acțiunilor și a deciziilor lor, Comisia și autoritățile competente desemnate în temeiul prezentului regulament ar trebui să solicite informații de la alte autorități relevante, dacă este necesar, cu privire la măsura în care operatorii economici care fac obiectul evaluării îndeplinesc sau nu obligația de diligență necesară în ceea ce privește munca forțată, în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii sau cu dreptul intern aplicabil care stabilește cerințe referitoare la diligența necesară și la transparență în ceea ce privește munca forțată. Atunci când solicită informații de la operatorii economici, autoritățile competente ar trebui, atunci când este posibil, să urmeze principiul înregistrării unice al Comisiei, prin cooperare și dialog consolidat între autoritățile care sunt implicate în supravegherea reglementării produselor. În aceleași scopuri, după caz, autoritățile competente desemnate în temeiul prezentului regulament ar trebui să informeze alte autorități relevante, cum ar fi autoritățile de supraveghere a pieței, cu privire la acțiunile și deciziile lor.
(28) Asigurarea respectării uniforme a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată care intră sau ies de pe piața Uniunii poate fi realizată numai printr-un schimb sistematic de informații și prin cooperarea dintre autoritățile competente, autoritățile vamale și Comisie. Un astfel de schimb de informații și o astfel de cooperare ar trebui să fie sprijinite de către Comisie.
(29) Pentru colectarea, prelucrarea și stocarea informațiilor, într-o formă structurată, cu privire la aspecte legate de investigații, procesul decizional și asigurarea respectării interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată, autoritățile competente ar trebui să utilizeze Sistemul de informații și comunicare pentru supravegherea pieței menționat la articolul 34 din Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului (13), în conformitate cu actul de punere în aplicare al Comisiei pe care aceasta ar trebui să fie împuternicită să-l adopte în temeiul prezentului regulament (denumit în continuare „ICSMS”). Comisia, autoritățile competente și autoritățile vamale ar trebui să aibă acces la sistemul respectiv pentru a-și îndeplini sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament. De asemenea, este posibil ca autoritățile competente să utilizeze alte sisteme de comunicare existente pentru a comunica cu alte autorități din propriul stat membru, atât timp cât acest lucru nu afectează obligația de a utiliza ICSMS în scopul punerii în aplicare a prezentului regulament.
(30) Pentru a optimiza și a facilita procesul de control al produselor care intră sau ies de pe piața Uniunii, este necesar să se permită transferul automatizat de date între ICSMS și sistemele vamale. Ar trebui să se facă o distincție între trei tipuri diferite de transferuri de date, ținând seama de scopul fiecărui transfer. În primul rând, deciziile de constatare a unei încălcări a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată ar trebui să fie comunicate din ICSMS către Sistemul electronic de gestionare a riscurilor în domeniul vamal menționat la articolul 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (14), fără a aduce atingere niciunei evoluții viitoare a mediului de gestionare a riscurilor vamale, în vederea utilizării de către autoritățile vamale pentru a identifica produsele care pot face obiectul unei astfel de decizii. Interfețele disponibile ale mediului vamal ar trebui utilizate pentru acest prim tip de transferuri de date. În al doilea rând, în cazul în care autoritățile vamale identifică un astfel de produs, gestionarea cazurilor va fi necesară, printre altele, pentru a transfera notificarea suspendării, concluzia autorităților competente și rezultatul acțiunilor întreprinse de autoritățile vamale. Mediul aferent ghișeului unic al UE pentru vămi ar trebui să sprijine acest al doilea tip de transferuri de date între ICSMS și sistemele vamale naționale. În al treilea rând, sistemele vamale conțin informații privind produsele care intră și ies de pe piața Uniunii care ar fi relevante pentru ca autoritățile competente să își îndeplinească sarcinile, dar care nu le sunt accesibile. Prin urmare, informațiile relevante ar trebui să fie extrase și transmise către ICSMS. Cele trei interconexiuni ar trebui să fie foarte automatizate și ușor de utilizat, astfel încât să se limiteze orice sarcină suplimentară pentru autoritățile vamale. Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte, în cooperare cu autoritățile vamale și cu autoritățile competente, actele de punere în aplicare necesare pentru a stabili normele procedurale, modalitățile practice și elementele de date care trebuie să fie transferate între ICSMS și sistemele vamale, precum și orice altă cerință auxiliară.
(31) Comisia ar trebui să creeze o bază de date orientativă și neexhaustivă a riscurilor legate de munca forțată pentru a sprijini activitatea autorităților competente de evaluare a potențialelor încălcări ale interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată și pentru a ajuta operatorii economici să identifice posibilele riscuri legate de munca forțată în lanțurile lor de aprovizionare. Comisia ar trebui să poată recurge la cunoștințe de specialitate externe pentru a dezvolta baza de date. Baza de date ar trebui să identifice riscurile legate de munca forțată în anumite zone geografice sau în ceea ce privește anumite produse sau grupuri de produse, cu un accent special pe riscurile larg răspândite și grave legate de munca forțată, pe baza unor informații fiabile și verificabile furnizate de instituții internaționale, cum ar fi OIM și ONU, precum și de la instituții de cercetare și universitare. Respectiva bază de date ar trebui să fie pusă la dispoziția publicului prin intermediul portalului unic privind munca forțată. În cazul în care există probe fiabile și verificabile că produsele fabricate în anumite sectoare economice din anumite zone geografice prezintă un risc ridicat de a fi fost realizate utilizând muncă forțată impusă de autoritățile statului, sectoarele respective din zonele respective ar trebui să fie identificate în baza de date creată în temeiul prezentului regulament.
(32) Există posibilitatea ca microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (denumite în continuare „IMM-uri”) să nu dispună de resurse și capacitate suficiente pentru a se asigura că produsele pe care le introduc sau le pun la dispoziție pe piața Uniunii nu au fost realizate utilizând muncă forțată. Prin urmare, Comisia ar trebui să adopte orientări privind diligența necesară în ceea ce privește munca forțată, care să țină seama și de dimensiunea și de resursele economice ale operatorilor economici. În plus, Comisia ar trebui să emită îndrumări privind indicatorii de risc de muncă forțată, inclusiv modul de identificare a acestora, care ar trebui să se bazeze pe informații independente și verificabile, inclusiv pe rapoarte ale organizațiilor internaționale, îndeosebi ale OIM.
(33) Comisia ar trebui să prevină sarcinile administrative inutile pentru IMM-uri. În plus, Comisia ar trebui să elaboreze măsuri de însoțire pentru a sprijini eforturile operatorilor economici și ale partenerilor lor de afaceri din cadrul aceluiași lanț de aprovizionare, în special ale IMM-urilor. Statele membre ar trebui să desemneze puncte de contact pentru IMM-uri în sensul prezentului regulament care pot fi servicii de asistență existente pentru întreprinderi și drepturile omului sau punctele de contact privind diligența necesară. IMM-urile ar trebui să poată contacta autoritatea competentă a statului membru în care sunt stabilite, utilizând informațiile furnizate pe portalul unic privind munca forțată. Ele ar trebui, în special, să poată lua legătura cu o autoritate competentă pentru a le sprijini pe parcursul unei investigații. De asemenea, ar trebui să fie puse la dispoziție online suficiente resurse de sprijin, într-un mod clar și ușor de înțeles pentru IMM-uri.
(34) Comisia ar trebui să adopte îndrumări privind modul în care se dialoghează cu autoritățile competente pentru a îi ajuta pe operatorii economici, mai ales IMM-urile, precum și alte părți interesate, să respecte interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată. În plus, Comisia ar trebui, de asemenea, să emită îndrumări pentru a ajuta orice persoană sau asociație să transmită informații.
(35) Având în vedere varietatea dreptului Uniunii care abordează aspecte legate de munca forțată, Comisia ar trebui să ofere îndrumări pentru operatorii economici, în special pentru IMM-uri, cu privire la modul de aplicare a diferitelor obligații care decurg din dreptul Uniunii.
(36) Comisia ar trebui să adopte îndrumări pentru a înlesni punerea în aplicare a prezentului regulament de către operatorii economici și autoritățile competente. Îndrumările pentru operatorii economici ar trebui să includă îndrumări privind diligența necesară în ceea ce privește munca forțată, inclusiv pentru diferite tipuri de furnizori și sectoare de activitate, privind cele mai bune practici pentru eliminarea și remedierea muncii forțate și privind dezangajarea responsabilă. Prin „remediere” se înțelege readucerea persoanei sau a persoanelor sau a comunităților afectate la o situație echivalentă sau cât mai apropiată posibil de situația în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi avut loc munca forțată, proporțional cu implicarea întreprinderii în munca forțată, inclusiv despăgubirea financiară sau nefinanciară oferită de întreprindere persoanei sau persoanelor afectate de munca forțată și, dacă este cazul, rambursarea costurilor suportate de autoritățile publice pentru orice măsuri de remediere necesare. Îndrumările pentru autoritățile competente ar trebui să se concentreze asupra informațiilor relevante pentru punerea în practică a prezentului regulament. Îndrumările privind diligența necesară în ceea ce privește munca forțată ar trebui să se bazeze pe Orientările privind obligația de diligență necesară destinate întreprinderilor din UE pentru a gestiona riscul muncii forțate în cadrul operațiunilor și al lanțurilor lor de aprovizionare, publicate de Comisie și de Serviciul European de Acțiune Externă în iulie 2021. Acestea ar trebui să fie coerente cu alte orientări ale Comisiei în această privință și cu orientările relevante ale organizațiilor internaționale. Orientările ar trebui să fie elaborate în consultare cu părțile interesate relevante și ar trebui să se bazeze pe experiența și pe cele mai bune practici ale autorităților relevante ale statelor membre. Rapoartele organizațiilor internaționale, în special ale OIM, precum și alte surse independente și verificabile de informații ar trebui să fie luate în considerare pentru identificarea indicatorilor de risc.
(37) Întrucât munca forțată este o problemă globală și având în vedere interconexiunile dintre lanțurile de aprovizionare globale, este necesar să se promoveze cooperarea internațională împotriva muncii forțate, ceea ce ar îmbunătăți, de asemenea, eficiența punerii în aplicare a prezentului regulament. Comisia ar trebui, după caz, să coopereze și să facă schimb de informații cu autoritățile țărilor terțe, cu organizațiile internaționale și cu alte părți interesate relevante pentru a îmbunătăți punerea în aplicare eficace a prezentului regulament. Cooperarea internațională cu autoritățile din țările terțe, inclusiv cu țările care dispun de o legislație similară, ar trebui să se desfășoare în mod structurat, în cadrul structurilor de dialog existente cu țările respective sau, dacă este necesar, în cadrul unor structuri de dialog specifice care vor fi create ad-hoc. Această cooperare ar trebui să poată include schimburi de informații privind riscurile legate de munca forțată, cum ar fi cele identificate în baza de date, și privind deciziile de interzicere a produselor, dar nu ar trebui să includă informații privind investigațiile în curs. Delegațiile Uniunii pot contribui la diseminarea informațiilor cu privire la prezentul regulament și la înlesnirea transmiterii de informații privind riscurile legate de munca forțată de către părțile interesate relevante. Cooperarea internațională poate include, de asemenea, dezvoltarea de inițiative de cooperare și măsuri de însoțire pentru a sprijini părțile interesate relevante în eforturile lor de a elimina munca forțată din lanțurile de aprovizionare globale, precum și crearea unor medii propice în țările terțe pentru promovarea și protejarea drepturilor omului.
(38) Orice persoană fizică sau juridică sau orice asociație fără personalitate juridică ar trebui să aibă posibilitatea de a transmite informații autorităților competente atunci când consideră că sunt introduse și puse la dispoziție pe piața Uniunii produse realizate utilizând muncă forțată și ar trebui să fie informată cu privire la rezultatul evaluării informațiilor pe care le-a transmis. Transmiterea de informații cu privire la presupusele încălcări ar trebui să se realizeze prin intermediul unui punct unic de transmitere a informațiilor creat de Comisie și disponibil pe portalul unic privind munca forțată. Pentru a înlesni folosirea în vederea transmiterii informațiilor și standardizării informațiilor furnizate, Comisia ar trebui să emită îndrumări privind folosirea punctului unic de transmitere a informațiilor și ar trebui să poată adopta acte de punere în aplicare pentru a specifica normele procedurale, modelele și detaliile în legătură cu transmiterile de informații. Transmiterile de informații care sunt în mod vădit incomplete, nefondate sau făcute cu rea-credință ar trebui să fie respinse. Ar trebui să fie adoptate măsuri adecvate pentru a asigura protecția oricărei persoane asociate cu transmiterea de informații sau cu informațiile cuprinse în aceasta, inclusiv împotriva represaliilor.
(39) Avertizorii de integritate pot aduce noi informații în atenția autorităților competente pentru a le ajuta să detecteze încălcări ale prezentului regulament și a le permite acestora să ia măsuri. Pentru a se asigura existența unor proceduri corespunzătoare care să le permită avertizorilor de integritate să semnaleze autorităților competente cazuri concrete sau potențiale de încălcare a prezentului regulament și să le ofere avertizorilor protecție împotriva represaliilor, prezentul regulament ar trebui să prevadă că Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului (15) se aplică raportării încălcărilor prezentului regulament și protecției persoanelor care raportează astfel de încălcări, în măsura în care acestea intră în domeniul de aplicare personal al directivei respective.
(40) Pentru a spori securitatea juridică, aplicabilitatea Directivei (UE) 2019/1937 în temeiul prezentului regulament în ceea ce privește raportarea unor încălcări ale prezentului regulament și în ceea ce privește protecția persoanelor care raportează astfel de încălcări ar trebui să se reflecte în respectiva directivă. Prin urmare, anexa la Directiva (UE) 2019/1937 ar trebui să fie modificată în consecință. Statele membre sunt cele care trebuie să se asigure că, începând cu data aplicării prezentului regulament, modificarea respectivă este reflectată în măsurile de transpunere adoptate în conformitate cu directiva menționată. Cu toate acestea, adoptarea de măsuri naționale de transpunere nu este o condiție pentru aplicabilitatea respectivei directive în ceea ce privește raportarea unor încălcări ale prezentului regulament sau în ceea ce privește protecția persoanelor care efectuează astfel de raportări.
(41) Pentru a înlesni accesul la informațiile relevante privind prezentul regulament, Comisia ar trebui să creeze un portal web unic la nivelul Uniunii, care să fie pus la dispoziția publicului în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii.
(42) Atunci când identifică posibile încălcări ale interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată, Comisia sau autoritățile competente ar trebui să urmeze o abordare bazată pe riscuri și să evalueze toate informațiile de care dispun. Pentru a pune în aplicare abordarea bazată pe riscuri în stabilirea priorităților în cadrul investigațiilor lor, Comisia și autoritățile competente ar trebui să ia în considerare ponderea în produsul final a părții din produs despre care se suspectează că a fost realizată utilizând muncă forțată, cantitatea și volumul produselor în cauză, precum și amploarea și gravitatea muncii forțate suspectate, inclusiv dacă ar putea fi suspectată existența unui caz de muncă forțată impusă de autoritățile de stat. Comisia și autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să țină seama de dimensiunea și resursele economice ale operatorilor economici și de complexitatea lanțului de aprovizionare și să se concentreze, în măsura posibilului, asupra operatorilor economici și, după caz, asupra furnizorilor de produse care sunt mai apropiați de riscul de muncă forțată și care au cea mai mare pârghie pentru a preveni, a atenua și a elimina utilizarea muncii forțate.
(43) Înainte de a demara o investigație, autoritatea competentă principală ar trebui să poată solicita informații de la operatorii economici în curs de evaluare și de la alte părți interesate relevante, inclusiv de la persoanele sau asociațiile care au transmis informații relevante autorităților competente. Autoritatea competentă principală ar trebui să poată decide să nu solicite informații suplimentare de la operatorii economici în cazul în care consideră că acest lucru ar putea duce la o încercare a operatorilor economici respectivi de a ascunde o situație de muncă forțată și, prin urmare, de a pune în pericol investigația. Autoritatea competentă principală ar trebui să demareze o investigație în cazul în care, pe baza evaluării tuturor informațiilor disponibile sau pe baza oricăror alte date disponibile, în cazul în care nu a fost posibilă colectarea de informații și probe în timpul fazei preliminare a investigației, autoritatea stabilește că există o suspiciune motivată că a existat o încălcare a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată.
(44) Pentru a crește eficacitatea interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată, autoritățile competente ar trebui să acorde operatorilor economici un termen rezonabil pentru a identifica, a atenua, a preveni și a elimina riscul de muncă forțată, ținând seama, printre altele, de complexitatea procedurii și de numărul de părți interesate implicate.
(45) Înainte de a iniția o investigație, autoritatea competentă principală ar trebui să le solicite operatorilor economici care fac obiectul evaluării informații cu privire la acțiunile întreprinse pentru a atenua, a preveni, a elimina riscurile de muncă forțată sau a remedia cazurile de muncă forțată în cadrul operațiunilor și al lanțurilor lor de aprovizionare în ceea ce privește produsele care fac obiectul evaluării. Îndeplinirea obligației de diligență necesară în ceea ce privește munca forțată ar trebui să contribuie la reducerea riscului ca operatorul economic să recurgă la munca forțată în cadrul operațiunilor și al lanțurilor sale de aprovizionare. Îndeplinirea în mod adecvat a obligației de diligență necesară în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii și cu standardele internaționale poate contribui la identificarea și abordarea muncii forțate din lanțul de aprovizionare. Acest lucru înseamnă că nu ar trebui să fie inițiată nicio investigație în cazul în care autoritatea competentă principală consideră că nu există nicio suspiciune motivată cu privire la o încălcare a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată sau că motivele care au stat la baza unei suspiciuni motivate au fost eliminate, de exemplu, dar fără a se limita la acestea, ca urmare a legislației, orientărilor sau recomandărilor aplicabile sau a altor măsuri de diligență necesară în legătură cu munca forțată într-un mod care să atenueze, să prevină și să elimine riscul de muncă forțată.
(46) Atunci când solicită informații în cursul investigației, autoritatea competentă principală ar trebui să acorde prioritate, în măsura în care acest lucru este posibil și asigurând desfășurarea eficace a investigației, operatorilor economici care fac obiectul investigației și care sunt implicați în etapele lanțului de aprovizionare cât mai aproape de locul în care este probabil să apară riscul de muncă forțată și ar trebui să țină seama de dimensiunea și de resursele economice ale operatorilor economici, de cantitatea de produse vizate, precum și de amploarea muncii forțate suspectate.
(47) Autorităților competente principale ar trebui să le revină sarcina de a stabili dacă s-a recurs la munca forțată în vreuna dintre etapele de producție, fabricare, recoltare sau extracție a unui produs introdus sau pus la dispoziție pe piață sau destinat exportului, inclusiv în cursul activităților de prelucrare sau procesare asociate produsului, pe baza tuturor informațiilor și dovezilor colectate în cursul investigației, inclusiv în etapa preliminară a acesteia. Pentru a se asigura dreptul operatorilor economici la un proces echitabil, aceștia ar trebui să aibă posibilitatea de a prezenta informații în apărarea lor autorităților competente pe tot parcursul investigației. În cazul în care, ca răspuns la o cerere de informații din partea unei autorități competente principale, un operator economic sau o autoritate publică refuză sau omite, fără o justificare valabilă, să prezinte informațiile solicitate, prezintă informații incomplete sau incorecte cu scopul de a bloca investigația, prezintă informații înșelătoare sau împiedică în alt mod investigația, inclusiv atunci când este identificat un risc de muncă forțată impus de autoritățile de stat, autoritatea competentă principală ar trebui să poată stabili că interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată a fost încălcată pe baza oricăror alte informații relevante și verificabile colectate în timpul fazei preliminare a investigației sau în timpul investigației. Autoritatea competentă principală ar trebui, de asemenea, să țină seama de factorii respectivi atunci când reexaminează o decizie luată pe această bază.
(48) În cazul în care autoritatea competentă principală stabilește că operatorii economici au încălcat interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată, aceasta ar trebui să interzică fără întârziere introducerea și punerea la dispoziție a unor astfel de produse pe piața Uniunii și exportul lor din Uniune și să solicite operatorilor economici care au făcut obiectul investigației să retragă de pe piața Uniunii produsele în cauză puse deja la dispoziție și să doneze produsele perisabile în scopuri caritabile sau de interes public. În cazul produselor neperisabile, operatorii economici ar trebui să recicleze astfel de produse, iar dacă acest lucru nu este posibil, ar trebui să dispună distrugerea, scoaterea din uz sau eliminarea lor în alt mod în conformitate cu dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii, inclusiv cu dreptul Uniunii privind gestionarea deșeurilor. Cu toate acestea, ar trebui să se acorde o atenție deosebită prevenirii perturbărilor lanțurilor de aprovizionare de importanță strategică sau critică pentru Uniune și, în acest sens, ar trebui să se acorde o atenție deosebită produselor a căror eliminare ar modifica buna funcționare a pieței interne și a unor astfel de lanțuri de aprovizionare. În aceste cazuri, prin derogare de la obligația de a impune un ordin de eliminare a produsului în cauză, autoritatea competentă principală ar trebui, după caz, să poată dispune ca produsul în cauză să fie retras pentru o perioadă determinată, pe cheltuiala operatorilor economici. Atunci când evaluează importanța strategică sau critică a unui produs pentru Uniune, autoritatea competentă principală ar trebui, în special, să țină seama de lista sectoarelor stabilită în Regulamentul (UE) 2024/1735 al Parlamentului European și al Consiliului (16) și în Recomandarea (UE) 2023/2113 a Comisiei (17), precum și de produsele enumerate în Regulamentul (UE) 2024/1252 al Parlamentului European și al Consiliului (18). Atunci când evaluează dacă o derogare de la obligația de a impune un ordin de eliminare este adecvată, autoritatea competentă principală ar trebui să țină seama de probabilitatea ca operatorii economici în cauză să respecte condițiile de reexaminare a deciziei de constatare a unei încălcări a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată în perioada definită de autoritatea competentă principală. Perioada stabilită de autoritatea competentă principală ar permite operatorilor economici în cauză să demonstreze că au eliminat munca forțată în ceea ce privește produsul în cauză, prin încetarea acesteia în cadrul lanțului lor de aprovizionare. Schimbarea lanțului de aprovizionare, în sensul de a colabora cu alți furnizori, nu poate fi considerată o modalitate de a elimina munca forțată în ceea ce privește produsul vizat de decizia respectivă, deoarece ar duce la un produs diferit. În cazul în care operatorii economici în cauză prezintă dovezi prin care demonstrează că au eliminat munca forțată privind produsul în cauză, autoritatea competentă principală ar trebui să își reexamineze decizia de interzicere a introducerii și a punerii la dispoziție a unor astfel de produse pe piața Uniunii, cu consecința retragerii acesteia și, prin urmare, ar trebui să renunțe la retragerea produselor în cauză. În cazul în care operatorii economici în cauză nu prezintă astfel de dovezi, aceștia ar trebui să respecte ordinul de eliminare a produselor în cauză după expirarea perioadei prevăzute în decizia de interzicere a introducerii și a punerii la dispoziție a unor astfel de produse pe piața Uniunii, care cuprinde ordinul de a retrage produsele pentru o perioadă determinată.
(49) Într-o decizie de constatare a unei încălcări a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată, autoritatea competentă principală ar trebui să precizeze constatările investigației și informațiile care stau la baza constatărilor și să stabilească un termen rezonabil în care operatorii economici ar trebui să se conformeze deciziei respective, precum și informații care să identifice produsul vizat de decizie. Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte actele de punere în aplicare necesare pentru a preciza detalii privind informațiile care trebuie să fie incluse în astfel de decizii. Deciziile autorității competente principale ar trebui să fie puse la dispoziția publicului.
(50) La stabilirea unui termen rezonabil pentru a se conforma ordinelor prevăzute într-o decizie de constatare a unei încălcări a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată, autoritatea competentă principală ar trebui să țină seama de dimensiunea și de resursele economice ale operatorilor economici în cauză.
(51) Pentru a se asigura respectarea lor efectivă, deciziile luate de o autoritate competentă principală dintr-un stat membru ar trebui să fie recunoscute și puse în aplicare de către autoritățile competente din celelalte state membre în ceea ce privește produsele cu aceleași elemente de identificare din același lanț de aprovizionare pentru care s-a constatat munca forțată.
(52) Operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita o reexaminare a deciziilor autorităților competente principale în temeiul prezentului regulament, după ce au furnizat noi informații substanțiale care demonstrează că produsele introduse sau puse la dispoziție pe piața Uniunii sau care urmează să fie exportate de pe piața Uniunii respectă interdicția privind produsele realizate utilizând muncă forțată. Autoritatea competentă principală ar trebui să își retragă decizia cu efecte pentru viitor în cazul în care operatorii economici demonstrează că s-au conformat deciziei respective și au eliminat munca forțată din operațiunile lor sau din lanțurile lor de aprovizionare în ceea ce privește produsele în cauză. Deciziile autorităților competente principale în temeiul prezentului regulament ar trebui să facă obiectul unui control jurisdicțional în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii și cu dreptul intern aplicabil.
(53) În cazul în care operatorii economici nu respectă decizia autorității competente principale până la expirarea termenului stabilit, autoritățile competente ar trebui să se asigure că se interzice introducerea sau punerea la dispoziție pe piața Uniunii sau exportul produselor în cauză sau că acestea sunt retrase de pe piața Uniunii și că orice produse perisabile rămase în stocul operatorilor economici pertinenți sunt donate în scopuri caritabile sau de interes public. Autoritățile competente ar trebui să se asigure că produsele neperisabile sunt reciclate sau, dacă acest lucru nu este posibil, că acestea sunt distruse, scoase din uz sau eliminate în alt mod, în conformitate cu dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii, inclusiv cu dreptul Uniunii privind gestionarea deșeurilor și proiectarea ecologică a produselor sustenabile, pe cheltuiala operatorilor economici. Atunci când este posibil, autoritățile competente ar trebui să se asigure că metoda de eliminare sau de distrugere aleasă dintre toate opțiunile disponibile are cel mai mic impact posibil asupra mediului. Autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să fie responsabile de asigurarea respectării deciziilor pe teritoriul lor, inclusiv a deciziilor adoptate de Comisie. După comunicarea unei decizii prin intermediul ICSMS, toate autoritățile competente vizate de decizia respectivă ar trebui să ia măsurile relevante prevăzute în prezentul regulament de asigurare a respectării legii.
(54) Efectul asupra stării de bine a animalelor ar trebui să fie luat în considerare atunci când se pune în aplicare interdicția de a introduce și a pune la dispoziție pe piață sau de a exporta produse realizate utilizând muncă forțată, pentru a scuti animalele în cauză de orice durere, stres sau suferință evitabilă. În plus, prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere dreptului Uniunii privind starea de bine a animalelor, cum ar fi Regulamentele (CE) nr. 1/2005 (19) și (CE) nr. 1099/2009 (20) ale Consiliului.
(55) Deciziile autorităților competente principale de constatare a unei încălcări a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată ar trebui să fie comunicate autorităților vamale, care ar trebui să urmărească identificarea produsului în cauză dintre produsele declarate pentru punere în liberă circulație sau pentru export. Autoritățile competente ale statelor membre sau Comisia ar trebui să fie responsabile pentru asigurarea respectării generale a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată pe piața Uniunii, precum și produsele care intră sau ies de pe piața respectivă. Întrucât munca forțată face parte din procesul de fabricare și nu lasă nicio urmă pe produs, iar Regulamentul (UE) 2019/1020 vizează numai produsele fabricate, iar domeniul său de aplicare este limitat la punerea în liberă circulație, autoritățile vamale nu ar fi în măsură să acționeze în mod autonom în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1020 pentru aplicarea și asigurarea respectării interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată. Organizarea specifică a controalelor din fiecare stat membru nu ar trebui să aducă atingere Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (21) și dispozițiilor sale generale privind competențele de control și de supraveghere ale autorităților vamale.
(56) Informațiile prezentate sau puse în prezent la dispoziția autorităților vamale de către operatorii economici includ doar informații generale privind produsele, dar nu cuprind informații privind fabricantul sau producătorul și furnizorii de produse și nici informații specifice privind produsele. Pentru ca autoritățile vamale să poată identifica produsele ce intră sau ies de pe piața Uniunii care încalcă prezentul regulament și care, în consecință, ar trebui să fie reținute la frontierele externe ale Uniunii, operatorii economici ar trebui să prezinte autorităților vamale informații care să permită identificarea produselor la care se referă o decizie a autorității competente principale. Printre informațiile respective ar trebui să se numere cele referitoare la fabricant sau producător și furnizorii produsului, precum și orice alte informații privind produsul propriu-zis. În acest scop, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate de identificarea produselor pentru care ar trebui să fie furnizate astfel de informații, utilizând, printre altele, baza de date creată în temeiul prezentului regulament, precum și informațiile și deciziile autorităților competente principale care sunt codificate în ICSMS. În plus, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte actele de punere în aplicare necesare pentru a preciza detalii privind informațiile care trebuie să fie prezentate sau puse la dispoziția autorităților vamale de către operatorii economici. Astfel de informații ar trebui să includă descrierea, denumirea sau marca produsului, cerințele specifice în temeiul dreptului Uniunii pentru identificarea produsului, cum ar fi tipul, numărul de referință, modelul, lotul sau numărul de serie aplicat pe produs sau furnizat pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul ori identificatorul unic al pașaportului digital al produsului, precum și detalii privind fabricantul sau producătorul și furnizorii produsului, inclusiv, pentru fiecare dintre aceștia, numele, denumirea comercială sau marca înregistrată a acestora, datele lor de contact, numărul unic de identificare în țara în care sunt stabiliți și, dacă este cazul, numărul lor de înregistrare și identificare a operatorilor economici. Reexaminarea Codului vamal al Uniunii va lua în considerare introducerea în legislația vamală a informațiilor care trebuie să fie prezentate sau puse la dispoziția autorităților vamale de către operatorii economici, pentru a asigura respectarea prezentului regulament și, în sens mai larg, pentru a spori gradul de transparență a lanțului de aprovizionare. Comisia ar trebui să emită îndrumări și să ofere sprijin operatorilor economici, în special IMM-urilor, cu privire la modul de colectare a informațiilor necesare.
(57) Autoritățile vamale care identifică un produs care poate face obiectul unei decizii comunicate de autoritatea competentă principală prin care se stabilește o încălcare a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată ar trebui să suspende punerea în liberă circulație a produsului respectiv și să notifice imediat acest lucru autorităților competente. Autoritățile competente ar trebui să ajungă la o concluzie într-un termen rezonabil cu privire la cazul care le-a fost notificat de către autoritățile vamale, fie confirmând, fie infirmând faptul că produsul în cauză face obiectul unei decizii. Dacă este necesar și justificat în mod corespunzător, autoritățile competente ar trebui să fie autorizate să solicite menținerea suspendării punerii în liberă circulație a produsului în cauză, ținând seama de daunele potențiale pentru operatorul economic. În absența unei concluzii din partea autorităților competente în termenul specificat, autoritățile vamale ar trebui să acorde punerea în liberă circulație a produselor dacă sunt îndeplinite toate celelalte cerințe și formalități aplicabile. În general, nici punerea în liberă circulație, nici exportul unui produs nu ar trebui considerate ca fiind o dovadă a conformității cu dreptul Uniunii, deoarece o astfel de punere în liberă circulație nu include neapărat o evaluare completă a acestei conformități.
(58) În cazul în care autoritățile competente concluzionează că un produs face obiectul unei decizii de constatare a unei încălcări a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată, acestea ar trebui să informeze imediat autoritățile vamale, care ar trebui să refuze punerea sa în liberă circulație sau exportul. Autoritățile vamale ar trebui să poată, în cazul în care o autoritate competentă solicită acest lucru și în numele și sub responsabilitatea autorității competente respective, să confiște produsul respectiv și să îl pună la dispoziția și sub autoritatea autorității competente respective. În astfel de cazuri, autoritatea competentă relevantă ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că produsul în cauză este eliminat în mod corespunzător, inclusiv prin donarea acestuia în scopuri caritabile sau de interes public, reciclarea sau eliminarea sa în alt mod în conformitate cu dreptul intern, care este conform cu dreptul Uniunii, pe cheltuiala operatorului economic relevant.
(59) Autoritatea competentă principală ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător riscul de dezangajare a operatorilor economici care fie au legătură cu produsele sau regiunile din baza de date, fie și-au retras produsul de pe piața Uniunii, ca și consecințele asupra lucrătorilor afectați. Prin urmare, autoritatea competentă principală ar trebui, dacă este cazul, să sprijine operatorii economici în adoptarea și punerea în aplicare a unor măsuri adecvate și eficace pentru a elimina munca forțată. O dezangajare responsabilă presupune respectarea convențiilor colective și elaborarea unor măsuri de escaladare.
(60) Condițiile aplicabile produselor pe durata suspendării punerii lor în liberă circulație sau a exportului, inclusiv depozitarea sau distrugerea și eliminarea lor în cazul unui refuz de punere în liberă circulație a unor astfel de produse, ar trebui să fie stabilite de autoritățile vamale, după caz, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 952/2013. În cazul în care produsele care intră pe piața Uniunii necesită o prelucrare suplimentară, acestea trebuie să fie plasate sub regimul vamal adecvat care permite o astfel de prelucrare în conformitate cu articolele 220, 254, 256, 257 și 258 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.
(61) În cazul în care, în scopul punerii în aplicare a interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată, este necesar să se prelucreze date cu caracter personal în temeiul prezentului regulament, o astfel de prelucrare ar trebui să se realizeze în conformitate cu dreptul Uniunii în materie de protecție a datelor cu caracter personal. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în scopul aplicării interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată este reglementată de Regulamentele (UE) 2016/679 (22) și (UE) 2018/1725 (23) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(62) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei cu privire la normele de procedură și detaliile privind modalitățile de utilizare a ICSMS; normele procedurale, modelele și detaliile pentru transmiterea de informații privind presupusele încălcări ale interdicției de a introduce sau de a pune la dispoziție pe piața Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forțată sau de a le exporta; deciziile adoptate de Comisie prin care se stabilește că interdicția privind introducerea sau punerea la dispoziție pe piața Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forțată sau exportul acestora a fost încălcată; retragerea deciziilor respective; detaliile privind conținutul deciziilor respective și al deciziilor echivalente adoptate de autoritățile competente principale; și modalitățile și detaliile pentru furnizarea sau punerea la dispoziția autorităților vamale a anumitor informații privind anumite produse sau grupe de produse. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (24).
(63) Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când, în cazuri justificate în mod corespunzător legate de retragerea deciziilor prin care se stabilește că a fost încălcată interdicția de a introduce sau de a pune la dispoziție sau de a exporta produse realizate utilizând muncă forțată, acestea sunt necesare din motive imperioase de urgență.
(64) În vederea completării sau a modificării anumitor elemente neesențiale ale prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui delegată Comisiei. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (25). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(65) Pentru a se asigura că autoritățile vamale sunt în măsură să acționeze în mod eficace, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea informațiilor suplimentare de identificare a produsului vizat pe care operatorii economici ar trebui să le pună la dispoziție sau să le furnizeze autorităților vamale în ceea ce privește produsele care intră sau ies de pe piața Uniunii. Aceste informații ar trebui să fie informații de identificare a produsului vizat, informații privind fabricantul sau producătorul și informații despre furnizorii produsului. Autoritățile vamale trebuie să aibă posibilitatea de a obține rapid informații cu privire la anumite produse, identificate în deciziile autorităților competente principale, pentru a întreprinde acțiuni și măsuri în mod eficient și rapid. În astfel de cazuri, actele delegate ar trebui să fie adoptate printr-o procedură de urgență.
(66) Statele membre ar trebui să confere autorităților lor competente competența de a impune și de a pune în aplicare sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare în cazurile în care operatorul economic nu a respectat o decizie de interzicere a introducerii pe piață a produselor realizate utilizând muncă forțată. Normele privind sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării unei decizii ar trebui să fie stabilite de statele membre, ținând seama în mod corespunzător de elemente precum gravitatea și durata încălcării, încălcările anterioare comise de operatorul economic, gradul de cooperare cu autoritățile competente și orice alt factor atenuant sau agravant aplicabil circumstanțelor cazului respectiv. Comisia ar trebui să publice îndrumări pentru statele membre cu privire la metoda de calculare a sancțiunilor financiare și la pragurile aplicabile, iar rețeaua Uniunii împotriva produselor realizate utilizând muncă forțată ar trebui să promoveze cele mai bune practici în aplicarea unor astfel de sancțiuni.
(67) Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a punerii în aplicare și a asigurării respectării prezentului regulament și să prezinte un raport cu privire la aceasta Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European. Raportul ar trebui să evalueze contribuția prezentului regulament la eliminarea de pe piața Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forțată și la combaterea muncii forțate, precum și la cooperarea dintre autoritățile competente și la cooperarea internațională în vederea eliminării muncii forțate. Raportul ar trebui să evalueze, de asemenea, impactul prezentului regulament asupra întreprinderilor, în special asupra IMM-urilor, și asupra victimelor, precum și costurile și beneficiile globale ale interdicției privind produsele realizate utilizând muncă forțată. Raportul ar trebui să evalueze în continuare alinierea prezentului regulament la alte acte relevante din dreptul Uniunii.
(68) Prezentul regulament respectă dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Cartă, care include, printre altele, dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să o afecteze. În acest sens, autoritatea competentă principală care efectuează investigația ar trebui să îi informeze pe operatorii economici în cauză cu privire la deschiderea investigației și la posibilele consecințe ale acesteia. Pentru a se asigura dreptul operatorilor economici la un proces echitabil, aceștia ar trebui să aibă posibilitatea de a prezenta informații în apărarea lor, la cerere, autorităților competente, pe parcursul investigației. Operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita autorității competente principale să reexamineze decizia care îi afectează, prezentând noi informații materiale. Deciziile adoptate de autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să facă obiectul controlului judiciar prevăzut în dreptul intern aplicabil. Deciziile adoptate de Comisie în temeiul prezentului regulament fac obiectul controlului Curții de Justiție a Uniunii Europene în conformitate cu articolul 263 din TFUE.
(69) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume interdicția ca operatorii economici să introducă și să pună la dispoziție pe piața Uniunii sau să exporte de pe piața Uniunii produse realizate utilizând muncă forțată, în scopul îmbunătățirii funcționării pieței interne, contribuind în același timp la combaterea muncii forțate, nu pot fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
(70) Pentru a se permite aplicarea cu promptitudine a măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,