Recitale
(1) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 13 iulie 2011 intitulată „Reforma politicii comune în domeniul pescuitului” a prezentat potențialele provocări, obiective și orientări ale politicii comune în domeniul pescuitului (denumită în continuare „PCP”) ulterior anului 2013. În perspectiva dezbaterii care a urmat publicării comunicării menționate, PCP a fost reformată prin Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Reforma PCP cuprinde toate elementele principale ale PCP, inclusiv aspectele sale financiare. În vederea îndeplinirii obiectivelor acestei reforme, este oportun să se abroge Regulamentul (CE) nr. 2328/2003 al Consiliului (5), Regulamentul (CE) nr. 861/2006 al Consiliului (6), Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului (7) și Regulamentul (CE) nr. 791/2007 al Consiliului (8), precum și să se înlocuiască toate aceste dispoziții cu prezentul regulament. Fiind recunoscut faptul că toate aspectele legate de oceanele și mările Europei sunt legate între ele, prezentul regulament ar trebui să sprijine, de asemenea, dezvoltarea în continuare a politicii maritime integrate (PMI) menționată în Regulamentul (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9).
(2) Domeniul de aplicare al Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) ar trebui să includă sprijin pentru PCP pentru conservarea resurselor biologice marine, pentru gestionarea pescuitului și a flotelor care exploatează respectivele resurse, pentru resursele biologice de apă dulce și acvacultura, precum și pentru prelucrarea și comercializarea produselor pescărești și de acvacultură, în cazul în care astfel de activități au loc pe teritoriul statelor membre, sunt desfășurate de navele de pescuit ale Uniunii sau de resortisanți ai statelor membre, fără se a aduce atingere responsabilității primare a statului de pavilion, ținând cont de dispozițiile articolului 117 din Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 (10) (CNUDM).
(3) Succesul PCP depinde de un sistem eficace de control, inspecție și aplicare, precum și de disponibilitatea unor date complete și fiabile, atât în vederea consultanței științifice, cât și în scop de punere în aplicare și control. Prin urmare, FEPAM ar trebui să sprijine politicile respective.
(4) Domeniul de aplicare al FEPAM ar trebui să includă sprijinul pentru PMI, inclusiv pentru elaborarea și punerea în aplicare a unor operațiuni și a unui proces decizional coordonate în legătură cu oceanele, mările, regiunile costiere și sectoarele maritime, în completarea diferitelor politici ale Uniunii legate de acestea, în special a PCP și a politicilor privind transportul, industria, coeziunea teritorială, mediul, energia și turismul. Ar trebui să se asigure coerența și integrarea în ceea ce privește gestionarea diferitelor politici sectoriale în Marea Baltică, Marea Nordului, Mările Celtice, Golful Biscaya și Coasta Iberică, bazinul maritim al Mării Mediterane și bazinul maritim al Mării Negre.
(5) Beneficiarii FEPAM, în sensul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11), pot fi operatori în sensul articolului 4 punctul 30 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pescari sau organizații de pescari, dacă nu se specifică altfel în prezentul regulament.
(6) În conformitate cu concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010, prin care a fost adoptată noua strategie a Uniunii pentru creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, în temeiul Comunicării Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 - O strategie pentru creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” („Strategia Europa 2020”), Uniunea și statele membre ar trebui să pună în aplicare măsuri pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, promovând în același timp dezvoltarea armonioasă în Uniune. Ar trebui ca resursele să fie concentrate în vederea atingerii obiectivelor și țintelor Strategiei Europa 2020, îndeosebi a celor legate de ocuparea forței de muncă, de schimbările climatice, de durabilitatea energetică, de combaterea sărăciei și de incluziunea socială, precum și în vederea îmbunătățirii eficacității prin punerea unui accent mai puternic pe rezultate. Includerea PMI în FEPAM contribuie, de asemenea, la îndeplinirea principalelor obiective de politică stabilite în Strategia Europa 2020 și corespunde obiectivelor generale privind creșterea coeziunii economice, sociale și teritoriale prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(7) Pentru a se garanta faptul că FEPAM contribuie la îndeplinirea obiectivelor PCP, PMI și ale Strategiei Europa 2020, este necesar să se pună accentul pe un număr limitat de priorități esențiale referitoare la încurajarea pescuitului și a acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere, stimulând punerea în aplicare a PCP, sporind ocuparea forței de muncă și coeziunea teritorială, încurajând comercializarea și prelucrarea, precum și punerea în aplicare a PMI.
(8) În toate etapele punerii în aplicare a FEPAM, Uniunea ar trebui să urmărească eliminarea inegalităților și promovarea egalității între bărbați și femei, precum și combaterea discriminării pe criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
(9) Obiectivul general al PCP constă în a garanta că activitățile din domeniul pescuitului și acvaculturii contribuie la crearea unor condiții de mediu în măsură să fie sustenabile pe termen lung, care sunt necesare pentru dezvoltarea economică și socială. De asemenea, politica comună în domeniul pescuitului ar trebui să contribuie la creșterea productivității, la un nivel de trai echitabil pentru sectorul pescuitului și la piețe stabile și ar trebui să asigure disponibilitatea resurselor și prețuri rezonabile pentru produsele livrate consumatorilor.
(10) Este extrem de important ca aspectele de mediu să fie mai bine integrate în PCP, ceea ce ar conduce la atingerea obiectivelor și țintelor politicii de mediu a Uniunii și ale Strategiei Europa 2020. PCP vizează o exploatare a resurselor biologice marine vii prin care să se refacă și să se mențină stocurile de pește la niveluri care să permită obținerea producției maxime durabile, până în 2015, dacă este posibil, și cel târziu până în 2020. PCP ar trebui să pună în aplicare abordări preventive și ecosistemice în ceea ce privește gestionarea pescuitului. În consecință, FEPAM ar trebui să contribuie la protecția mediului marin, astfel cum se prevede în Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12).
(11) Finanțarea prin intermediul unui fond unic, FEPAM, a cheltuielilor aferente PCP și PMI ar trebui să abordeze necesitatea unei simplificări și să consolideze integrarea ambelor politici. Extinderea gestiunii partajate la prelucrare și comercializare, inclusiv la compensațiile pentru regiunile ultraperiferice, la activitățile de control, de colectare de date și de gestionare, precum și la PMI, ar trebui să contribuie în continuare la simplificarea și la reducerea sarcinii administrative atât pentru Comisie, cât și pentru statele membre și, de asemenea, să ducă la sporirea coerenței și eficienței sprijinului acordat.
(12) Bugetul Uniunii ar trebui să finanțeze cheltuielile aferente PCP și PMI prin intermediul unui fond unic, FEPAM, fie în mod direct, fie în cadrul gestiunii partajate cu statele membre. Gestiunea partajată cu statele membre ar trebui să se aplice nu doar măsurilor de sprijinire a pescuitului, a acvaculturii și a dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității, ci și prelucrării și comercializării, compensațiilor pentru regiunile ultraperiferice și activităților de control și de colectare de date, precum și PMI. Gestiunea directă ar trebui să se aplice consultanței științifice, măsurilor specifice de control și de executare, contribuțiilor voluntare la organizațiile regionale de gestionare a pescuitului, cunoașterii pieței, consiliilor consultative și operațiunilor de punere în aplicare a PMI și activităților de comunicare. Ar trebui să fie precizate tipurile de operațiuni care se califică pentru a fi finanțate prin FEPAM.
(13) Este necesar să se facă distincția între categoriile de măsuri de control și de punere în aplicare care sunt cofinanțate în cadrul gestiunii partajate și cele cofinanțate în cadrul gestiunii directe. Este esențială rezervarea resurselor care urmează a fi alocate activităților de control și de colectare de date în cadrul gestiunii partajate, permițând o anumită flexibilitate între cele două categorii de măsuri.
(14) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, sprijinul financiar din partea Uniunii în cadrul FEPAM urmează a fi condiționată de respectarea normelor PCP de către statele membre și de către operatori. Această cerință este menită a reflecta responsabilitatea Uniunii de a garanta, în interes public, conservarea resurselor biologice marine în temeiul PCP, în temeiul articolului 3 din TFUE.
(15) Îndeplinirea obiectivelor PCP ar fi subminată dacă sprijinul financiar din partea Uniunii în cadrul FEPAM ar fi acordată operatorilor care, ex-ante, nu au îndeplinit cerințele legate de interesul public de a se conserva resursele biologice marine. Prin urmare, cererile prezentate de operatori ar trebui să fie eligibile pentru finanțare în cadrul FEPAM numai cu condiția ca, într-o anumită perioadă înaintea depunerii unei cereri de sprijin, operatorii respectivi să nu fi să nu fi săvârșit nicio încălcare, infracțiune sau fraudă gravă și să nu fi fost implicați în operarea, gestionarea sau deținerea în proprietate a navelor de pescuit incluse pe lista Uniunii privind navele angajate în activități de pescuit ilegale, nedeclarate și nereglementate (INN) sau al navelor sub pavilionul unor țări identificate ca țări terțe necooperante astfel cum se prevede în prezentul regulament.
(16) De asemenea, beneficiarii ar trebui să îndeplinească în continuare cerințele de admisibilitate și după transmiterea cererii pentru sprijin, atât pe întreaga perioadă de punere în aplicare a operațiunii, cât și timp de cinci ani de la efectuarea plății finale către beneficiarul în cauză.
(17) Ar trebui să se aplice consecințe financiare și corecții în cazul în care beneficiarul nu îndeplinește condițiile de eligibilitate și de durabilitate. Pentru a determina cuantumul unei astfel de corecții financiare, ar trebui să se țină cont de natura, gravitatea, durata și caracterul repetitiv al comiterii încălcărilor, infracțiunilor sau fraudelor de către beneficiar, precum și de importanța contribuției FEPAM la activitatea economică a beneficiarului.
(18) Îndeplinirea obiectivelor PCP ar fi, de asemenea, subminată dacă sprijinul financiar din partea Uniunii în cadrul FEPAM ar fi furnizată statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de normele PCP legate de interesul public de a se conserva resursele marine, de exemplu obligațiile referitoare la colectarea de date și la aplicarea controalelor. Mai mult decât atât, în cazul neîndeplinirii obligațiilor respective, există riscul ca statele membre să nu detecteze cererile inadmisibile sau operațiunile neeligibile.
(19) Ca măsură preventivă, pentru a împiedica efectuarea unor plăți neeligibile, precum și pentru a stimula statele membre să se conformeze normelor PCP, ar trebui să se prevadă dispoziții pentru întreruperea termenului de plată și suspendarea plăților, ca măsuri cu durată și domeniu de aplicare limitate. Corecțiile financiare care au consecințe definitive și irevocabile ar trebui să se aplice numai cheltuielilor afectate de cazurile de neconformare.
(20) În vederea îmbunătățirii coordonării și a punerii în aplicare armonizate a fondurilor care oferă sprijin în temeiul politicii de coeziune, și anume Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE) și Fondul de coeziune (FC), a fondurilor pentru dezvoltare rurală și pentru sectorul maritim și al pescuitului, și anume Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și, respectiv, FEPAM, au fost stabilite dispoziții comune pentru toate aceste fonduri („fondurile ESI”) prin Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. În completarea Regulamentului (UE) nr. 1303/2013, prezentul regulament conține dispoziții specifice și complementare, datorate particularităților sectoarelor PCP și PMI.
(21) Principiul proporționalității ar trebui aplicat programului operațional și pe întreg parcursul ciclului de program, ținând cont de dimensiunea administrațiilor respective statelor membre și de cuantumul total al cheltuielilor publice alocat programului operațional.
(22) Comisia ar trebui să realizeze o defalcare anuală pe stat membru a creditelor de angajament disponibile, aplicând criterii obiective și transparente. Aceste criterii ar trebui să includă indicatori de măsurare a dimensiunii sectorului pescuitului și acvaculturii, a amplorii responsabilităților privind controlul și colectarea de date, a alocărilor istorice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 și a consumului anterior în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 861/2006.
(23) Îndeplinirea anumitor condiționalități specifice ex ante este extrem de importantă în contextul PCP, în special în ceea ce privește prezentarea unui raport privind capacitatea de pescuit și a unui plan strategic național multianual pentru acvacultură și capacitatea administrativă dovedită în vederea respectării cerințelor privind datele necesare pentru gestionarea pescuitului, precum și în vederea punerii în aplicare a unui sistem de control, inspecție și executare al Uniunii.
(24) În conformitate cu obiectivul de simplificare, toate activitățile în temeiul FEPAM care intră sub incidența gestiunii partajate, inclusiv controlul și colectarea de date, ar trebui să ia forma unui program operațional unic pentru fiecare stat membru, în conformitate cu structura națională a respectivului stat membru. Exercițiul de programare ar trebui să vizeze perioada cu prinsă între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2020. Atunci când întocmesc programul operațional unic, statele membre ar trebui să se asigure că volumul și conținutul programelor lor operaționale reflectă obiectivul de simplificare. Fiecare program ar trebui să stabilească o strategie pentru atingerea țintelor legate de prioritățile Uniunii în cadrul FEPAM și o serie de măsuri. Programarea ar trebui să respecte aceste priorități ale Uniunii, adaptându-se în același timp la contextele naționale, și ar trebui să completeze alte politici ale Uniunii, în special politica de dezvoltare rurală și politica de coeziune.
(25) În vederea promovării pescuitului costier la scară mică, statele membre care au pescuitul costier la scară semnificativ mică ar trebui să anexeze la programul lor operațional planuri de acțiune pentru dezvoltarea și asigurarea competitivității și a durabilității pescuitului costier la scară mică.
(26) Pentru a contribui la realizarea obiectivului de simplificare în cadrul punerii în aplicare a FEPAM și pentru a reduce atât costurile cu controalele, cât și rata de eroare, statele membre ar trebui să folosească la maximum posibilitatea de a folosi forme de granturi simplificate, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
(27) În vederea punerii în aplicare a obligațiilor în materie de control în temeiul PCP, statele membre ar trebui să elaboreze secțiunea privind controlul din cadrul programului operațional în conformitate cu prioritățile Uniunii adoptate de Comisie în acest domeniu de politică. În vederea ajustării programului operațional la nevoile în continuă schimbare în materie de control și executare, secțiunea privind controlul din cadrul programului operațional ar trebui revizuită regulat, în funcție de schimbările priorităților Uniunii în ceea ce privește politica de control și executare din cadrul PCP. Aceste modificări ar trebui să fie aprobate de Comisie. În vederea asigurării unei flexibilități continue în ceea ce privește programarea activităților în domeniul controlului, revizuirea secțiunii privind controlul din cadrul programului operațional ar trebui să facă obiectul unei proceduri simplificate.
(28) Statele membre ar trebui să elaboreze secțiunea privind colectarea de date din cadrul programului în conformitate cu programul multianual al Uniunii, astfel cum este menționat în Regulamentul (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (13). Pentru a se adapta la nevoile specifice legate de activitățile de colectare de date, statele membre, în conformitate cu regulamentul menționat, ar trebui să elaboreze un program de activitate care ar trebui să fie aprobat de Comisie.
(29) Fondurile care intră sub incidența gestiunii directe, cu excepția asistenței tehnice din partea Comisiei, ar trebui să fie predefinite prin obiective cu un grad de flexibilitate de 5 % și să fie reglementate de programe de activitate anuale.
(30) În vederea îmbunătățirii competitivității și a performanței economice a activităților de pescuit, este esențial să se stimuleze și să se ofere sprijin pentru investiția în inovare. Pentru a încuraja un nivel mai ridicat al participării, procedura de solicitare de sprijin pentru inovare ar trebui să fie simplificată.
(31) De asemenea, investițiile în capitalul uman sunt esențiale pentru îmbunătățirea competitivității și a performanței economice a activităților maritime și de pescuit. Prin urmare, FEPAM ar trebui să susțină serviciile de consultanță, cooperarea dintre oamenii de știință și pescari, formarea profesională, învățarea pe tot parcursul vieții, și ar trebui să stimuleze diseminarea cunoștințelor, să contribuie la îmbunătățirea performanței și a competitivității generale a operatorilor și să promoveze dialogul social. Recunoscând rolul pe care îl joacă în comunitățile de pescuit, soții, soțiile și partenerii de viață ai pescarilor independenți ar trebui, de asemenea, să primească, în anumite condiții, sprijin pentru formarea profesională, învățarea pe tot parcursul vieții, diseminarea cunoștințelor și participarea la rețele, care să contribuie la dezvoltarea lor profesională.
(32) Pentru a ajuta tinerii care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul pe piața muncii în sectorul pescuitului pe durata unei crize financiare persistente, FEPAM ar trebui să sprijine programele de stagiu și cursurile privind practicile de pescuit durabile și conservarea resurselor biologice marine.
(33) Fiind cunoscut potențialul oferit de diversificare celor care practică pescuitul costier la scară mică, precum și rolul esențial al acestora în cadrul comunităților costiere, FEPAM ar trebui să ofere sprijin investițiilor care contribuie la diversificarea veniturilor pescarilor prin dezvoltarea unor activități complementare, incluzând investiții la bord, turismul pentru pescuitul cu undița, restaurante, servicii de mediu aferente pescuitului și activități educaționale referitoare la pescuit.
(34) Crearea și dezvoltarea unor noi activități economice în sectorul pescuitului de către tinerii pescari reprezintă o provocare din punct de vedere financiar și constituie un element care ar trebui luat în considerare în procesul de alocare și de identificare a fondurilor din cadrul FEPAM. Dezvoltarea respectivă este esențială pentru competitivitatea sectorului pescuitului din Uniune. Prin urmare, ar trebui instituit un sprijin pentru tinerii pescari care demarează activități de pescuit, pentru a facilita inițierea unor astfel de activități de către aceștia. Pentru a asigura viabilitatea noilor activități economice sprijinite în cadrul FEPAM, sprijinul ar trebui să fie condiționat de dobândirea aptitudinilor și competențelor necesare. Sprijinul pentru demararea unei afaceri ar trebui să contribuie doar la achiziționarea primului vas de pescuit.
(35) În vederea abordării nevoilor în materie de sănătate și securitate la bordul navelor, FEPAM ar trebui să susțină investițiile care vizează garantarea siguranței, a condițiilor de lucru, a sănătății și a igienei la bord, cu condiția ca investiția sprijinită să depășească cerințele prevăzute de dreptul Uniunii sau de cel intern.
(36) Ar trebui să fie stabilite norme pentru acordarea indemnizațiilor și compensațiilor financiare pescarilor și armatorilor navelor de pescuit în cazul încetării temporare a activităților de pescuit, dacă încetarea temporară a activității este consecința directă a anumitor măsuri de conservare, excluzând stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, este prevăzută în anumite planuri de gestionare a activităților de pescuit la nivel național sau la nivelul Uniunii sau rezultă din nereînnoirea acordurilor de parteneriat în domeniul pescuitului durabil sau a protocoalelor la acestea. Astfel de norme ar trebui să fie stabilite, de asemenea, în cazurile de încetare definitivă a activităților de pescuit.
(37) Ar trebui ca, în anumite condiții, să fie posibilă contribuția FEPAM la fonduri mutuale care acordă compensații financiare pescarilor pentru pierderile economice cauzate de fenomene climatice nefavorabile, incidente de mediu sau pentru costuri de salvare.
(38) Pentru a adapta activitățile de pescuit la posibilitățile de pescuit, FEPAM ar trebui să poată sprijini proiectarea, dezvoltarea, monitorizarea, evaluarea și gestionarea sistemelor de alocare a posibilităților de pescuit.
(39) Sunt extrem de importante integrarea în FEPAM a preocupărilor legate de mediu și sprijinirea aplicării măsurilor de conservare din cadrul PCP, ținând totuși cont de condițiile diferite din diversele ape ale Uniunii. În acest scop, este esențială elaborarea unei abordări pe regiuni a măsurilor de conservare.
(40) În mod similar, FEPAM ar trebui să poată sprijini reducerea impactului pescuitului asupra mediului marin, mai ales prin promovarea ecoinovării și a folosirii unor unelte și echipamente de pescuit mai selective, precum și prin măsuri care să vizeze protejarea și refacerea biodiversității și ecosistemelor marine și a serviciilor pe care le furnizează acestea, în conformitate cu Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020.
(41) În conformitate cu obiectivul principal al Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește schimbările climatice și eficiența energetică, FEPAM ar trebui să poată sprijini investițiile la bord și auditurile energetice.
(42) În vederea minimizării efectelor schimbărilor climatice și a ameliorării eficienței energetice a navelor de pescuit, ar trebui să fie posibilă acordarea de sprijin pentru modernizarea și înlocuirea motoarelor principale și secundare, cu condiția ca operatorilor activi în pescuitul costier la scară mică să li se acorde prioritate în procesul de selecție pentru a îmbunătăți accesul acestora la finanțare și cu condiția ca navele de dimensiuni mai mari să contribuie la reducerea puterii motorului.
(43) Pentru a nu pune în pericol obiectivul referitor la durabilitate al reformei PCP, cuantumul sprijinului financiar care poate fi alocat măsurilor care vizează flota, cum ar fi încetarea temporară și definitivă a activităților, precum și înlocuirea motorului ar trebui să fie plafonat, iar durata pentru care poate fi acordat sprijin financiar pentru încetarea definitivă a activităților ar trebui să fie limitată.
(44) În conformitate cu interdicția de aruncare înapoi în mare a capturilor, introdusă de PCP, FEPAM ar trebui să susțină investițiile la bord care urmăresc utilizarea optimă a capturilor de pește nedorite și valorificarea componentelor prea puțin utilizate ale capturilor de pește. Având în vedere resursele reduse, pentru a se maximiza valoarea capturilor de pește, FEPAM ar trebui să sprijine, de asemenea, investițiile la bord care urmăresc sporirea valorii adăugate a capturilor de pește.
(45) Fiind recunoscută importanța porturilor de pescuit, a locurilor de debarcare și a adăposturilor, FEPAM ar trebui să susțină investițiile relevante menite în special să sporească eficiența energetică, protecția mediului, calitatea produselor debarcate, precum și să îmbunătățească condițiile de siguranță și de muncă.
(46) Este esențial pentru Uniune să se atingă un echilibru sustenabil între resursele de apă dulce și exploatarea acestora. Prin urmare, având în vedere impactul asupra mediului și păstrându-se, totodată, viabilitatea economică a acestor sectoare, ar trebui prevăzute măsuri corespunzătoare care să susțină pescuitul în apele interioare.
(47) În conformitate cu Comunicarea Comisiei din 19 septembrie 2002, adresată Consiliului și Parlamentului European, intitulată „Strategia pentru dezvoltarea durabilă a acvaculturii europene”, și cu Comunicarea Comisiei din 29 aprilie 2013, adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social și Comitetului regiunilor, intitulată „Orientările strategice pentru dezvoltarea durabilă a acvaculturii UE,” cu obiectivele PCP și cu Strategia Europa 2020, FEPAM ar trebui să sprijine dezvoltarea durabilă a sectorului acvaculturii din punct de vedere economic, social și de mediu.
(48) Datorită impactului pe care l-ar putea avea animalele de crescătorie evadate din cadrul siturilor de acvacultură asupra populațiilor marine sălbatice, FEPAM nu ar trebui să ofere stimulente pentru creșterea de organisme modificate genetic.
(49) Acvacultura contribuie la creșterea economică și la crearea locurilor de muncă în regiunile costiere și rurale. Prin urmare, este esențial ca FEPAM să fie accesibil întreprinderilor din sectorul acvaculturii, în special întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), și să contribuie la implicarea unor noi producători în afaceri în sectorul acvaculturii. În vederea îmbunătățirii competitivității și a performanței economice a activităților din sectorul acvaculturii, este esențial să se stimuleze inovarea și antreprenoriatul. Prin urmare, FEPAM ar trebui să poată susține operațiunile inovatoare, dezvoltarea afacerilor întreprinderilor din domeniul acvaculturii în general, inclusiv a acvaculturii în scopuri nealimentare și de larg, precum și activități complementare cum ar fi turismul pentru pescuitul cu undița, serviciile de mediu aferente acvaculturii sau activitățile educaționale.
(50) De asemenea, investițiile în capitalul uman sunt esențiale pentru creșterea competitivității și a performanței economice ale activităților din sectorul acvaculturii. Prin urmare, FEPAM ar trebui să poată sprijini învățarea pe tot parcursul vieții și participarea la rețele, care stimulează diseminarea cunoștințelor, precum și serviciile de consiliere care contribuie la îmbunătățirea performanței și a competitivității generale a operatorilor.
(51) În vederea aducerii unei contribuții la dezvoltarea siturilor și infrastructurilor de acvacultură, FEPAM ar trebui să poată sprijini autoritățile naționale și regionale în alegerile lor strategice, în special în ceea ce privește definirea și cartografierea zonelor care pot fi considerate cele mai potrivite pentru dezvoltarea acvaculturii.
(52) În vederea promovării unei acvaculturi durabile din punct de vedere social și economic și din punctul de vedere al mediului, FEPAM ar trebui să poată susține activitățile din sectorul acvaculturii care respectă foarte mult mediul, conversia la managementul de mediu a întreprinderilor din sector, utilizarea sistemelor de audit, precum și conversia la acvacultura ecologică. În mod similar, FEPAM ar trebui, de asemenea, să poată susține acvacultura care furnizează servicii de mediu speciale.
(53) Fiind cunoscută importanța protecției consumatorilor, FEPAM ar trebui să poată asigura sprijinul corespunzător pentru fermieri în vederea prevenirii și atenuării riscurilor la adresa sănătății publice și a animalelor care pot fi cauzate de creșterea animalelor de acvacultură.
(54) Fiind recunoscut riscul investițiilor în activitățile din sectorul acvaculturii, FEPAM ar trebui să poată promova securitatea afacerilor prin contribuția la asigurarea stocurilor, garantând, prin urmare, veniturile producătorilor în cazul unor pierderi neobișnuite de producție provocate în special de dezastrele naturale, evenimentele climatice adverse, schimbările bruște în ceea ce privește calitatea apei, bolile sau infestările parazitare și distrugerea instalațiilor de producție.
(55) Dat fiind că abordarea bazată pe dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității s-a dovedit a fi, de-a lungul anilor, utilă în promovarea dezvoltării zonelor de pescuit și de acvacultură, precum și a zonelor rurale prin luarea în considerare în totalitate a nevoilor multisectoriale pentru dezvoltarea endogenă, pe viitor este necesar să se continue și să se consolideze sprijinul acordat.
(56) În sectoarele pescuitului și acvaculturii, dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității ar trebui să încurajeze abordările inovatoare pentru stimularea creșterii economice și crearea locurilor de muncă, în special prin creșterea valorii adăugate a produselor pescărești și prin diversificarea economiei locale către noi activități economice, inclusiv către cele oferite de „creșterea albastră” și sectoarele maritime mai mari.
(57) Dezvoltarea durabilă a sectoarelor pescuitului și acvaculturii ar trebui să contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 privind promovarea incluziunii sociale și reducerea sărăciei, la crearea de locuri de muncă și la încurajarea inovării la nivel local. De asemenea, as trebui să contribuie la realizarea obiectivului coeziunii teritoriale, care este una dintre principalele priorități ale TFUE.
(58) Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității ar trebui pusă în aplicare prin intermediul unei abordări ascendente de către parteneriatele locale care sunt compuse din reprezentanți ai sectorului public, ai sectorului privat și ai sectorului societății civile și să reflecte în mod corect societatea locală. Acești actori locali se află în poziția ideală pentru a elabora și a pune în aplicare strategii multisectoriale de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității, menite să satisfacă nevoile zonei de pescuit locale din care fac parte. Este important să se garanteze că niciun grup cu un anumit interes nu deține mai mult de 49 % din drepturile de vot în cadrul organismelor de luare a deciziilor ale grupurilor locale de acțiune (FLAG-uri) în sectorul pescuitului.
(59) Interconectarea diferitelor parteneriate locale este o caracteristică esențială a acestei abordări. Cooperarea dintre parteneriatele locale constituie, prin urmare, un instrument important de dezvoltare care ar trebui să fie sprijinit de FEPAM.
(60) Sprijinul acordat zonelor de pescuit prin intermediul FEPAM ar trebui coordonat cu sprijinul pentru dezvoltare locală oferit de alte fonduri ale Uniunii și ar trebui să vizeze toate aspectele care țin de elaborarea și punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității și a operațiunilor FLAG-urilor, precum și costurile de revigorare a zonelor locale și de desfășurare a parteneriatelor locale.
(61) În vederea asigurării viabilității pescuitului și a acvaculturii pe o piață extrem de competitivă, este necesar să se prevadă dispoziții care să ofere sprijin pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (14), precum și pentru activitățile de comercializare și prelucrare efectuate de operatori cu scopul de a maximiza valoarea produselor pescărești și de acvacultură. Ar trebui să se acorde o atenție specială promovării operațiunilor care integrează activitățile de producție, prelucrare și comercializare din cadrul lanțului de aprovizionare sau care constau în procese sau metode inovatoare. La acordarea sprijinului, ar trebui să se acorde prioritate organizațiilor de producători și asociațiilor de organizații de producători. În ceea ce privește planurile de producție și comercializare, ar trebui să fie eligibile pentru sprijin numai organizațiilor de producători și asociațiilor de organizații de producători. Pentru a se putea adapta la noua politică privind interdicția de aruncare înapoi în mare a capturilor, FEPAM ar trebui să susțină, de asemenea, prelucrarea capturilor nedorite.
(62) Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 prevede un mecanism de stocare pentru produsele pescărești destinate consumului uman, în vederea stimulării stabilizării piețelor. Pentru a asigura tranziția de la mecanismele de intervenție pe piață către o nouă abordare axată pe planificarea și gestionarea activităților de producție și de comercializare, sprijinul acordat de FEPAM ar trebui eliminat treptat până la 31 decembrie 2018.
(63) Fiind recunoscută concurența din ce în ce mai acerbă cu care se confruntă cei care practică pescuitul costier la scară mică, FEPAM ar trebui să poată susține inițiativele antreprenoriale ale acestor pescari, inițiative care conferă o valoare adăugată capturilor de pește ale acestora, în special prin prelucrarea sau comercializarea directă a respectivelor capturi de pește.
(64) Dat fiind faptul că activitățile de pescuit din regiunile ultraperiferice ale Uniunii întâmpină dificultăți legate, în special, de îndepărtarea acestora și de condițiile climatice deosebite, FEPAM ar trebui să poată lua în considerare dezavantajele specifice ale acestor regiuni, recunoscute la articolul 349 din TFUE.
(65) În vederea menținerii competitivității anumitor produse pescărești și de acvacultură provenite din regiunile ultraperiferice ale Uniunii în raport cu produsele similare din alte regiuni ale Uniunii, Uniunea a introdus, în 1992, măsuri pentru compensarea costurilor suplimentare conexe din sectorul pescuitului. Măsurile aplicate pentru perioada 2007-2013 sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 791/2007. Este necesar să se acorde în continuare sprijin pentru compensarea costurilor suplimentare generate de pescuitul, creșterea, prelucrarea și comercializarea anumitor produse pescărești și de acvacultură din regiunile ultraperiferice ale Uniunii, începând cu 1 ianuarie 2014, astfel încât compensația să contribuie la menținerea viabilității economice a operatorilor din respectivele regiuni.
(66) Având în vedere condițiile de comercializare diferite din regiunile ultraperiferice, fluctuațiile capturilor și ale stocurilor, precum și ținând cont de cererile pieței, deciziile cu privire la produsele pescărești eligibile pentru compensații, cantitățile maxime ale acestora și cuantumurile compensărilor în cadrul alocării totale acordate fiecărui stat membru ar trebui lăsate la latitudinea statelor membre implicate.
(67) Statele membre ar trebui să fie autorizate să diferențieze lista și cantitățile de produse pescărești în cauză, precum și cuantumurile compensațiilor din alocarea totală pe stat membru. De asemenea, statele membre ar trebui să fie autorizate să își ajusteze planurile de compensare, dacă acest lucru este justificat de schimbarea situației.
(68) Statele membre ar trebui să stabilească cuantumul compensațiilor la un nivel care să permită o compensare corespunzătoare a costurilor suplimentare generate de dezavantajele specifice regiunilor ultraperiferice. Pentru a se evita supracompensarea, această sumă ar trebui să fie proporțională cu costurile suplimentare pe care ajutoarele sunt menite să le compenseze. În acest scop, ar trebui de asemenea, luate în considerare alte tipuri de intervenții publice care au un impact asupra nivelului costurilor suplimentare.
(69) Este extrem de important ca statele membre și operatorii să dețină mijloacele necesare pentru a efectua controale la un standard ridicat, prin urmare asigurându-se respectarea normelor PCP și, în același timp, exploatarea sustenabilă a resurselor acvatice vii. Ar trebui să fie posibil, prin urmare, ca FEPAM să sprijine statele membre și operatorii în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (15). Prin crearea unei culturi a respectării normelor, sprijinul respectiv contribuie la creșterea durabilă.
(70) Sprijinul acordat statelor membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 861/2006 cu privire la cheltuielile generate de punerea în aplicare a sistemului de control al Uniunii ar trebui să fie sporit în cadrul FEPAM, urmărindu-se logica care stă la baza unui fond unic.
(71) În conformitate cu obiectivele politicii Uniunii în materie de control și executare, este oportună alocarea unei durate minime pentru controlul activităților de pescuit în ceea ce privește utilizarea navelor, aeronavelor și elicopterelor de patrulare, durată care trebuie stabilită exact pentru a oferi o bază pentru sprijinul din cadrul FEPAM.
(72) Având în vedere importanța cooperării dintre statele membre în domeniul controlului, FEPAM ar trebui să poată oferi sprijin în acest sens.
(73) Ar trebui să se adopte măsuri care sprijină colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului, astfel cum se specifică în programul multianual al Uniunii, în special pentru sprijinirea programelor naționale și a gestionării și utilizării datelor pentru analiza științifică și punerea în aplicare a PCP. Sprijinul acordat statelor membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 861/2006 pentru cheltuielile suportate în legătură cu colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului ar trebui continuat în temeiul FEPAM, urmărindu-se logica care stă la baza unui fond unic.
(74) Deciziile bune și eficiente cu privire la gestionarea pescuitului în cadrul PCP ar trebui să fie sprijinite de activități de cercetare și de cooperare, de furnizarea de avize științifice și socioeconomice și de consilierea necesară pentru punerea în aplicare și dezvoltarea PCP, inclusiv în zonele sensibile din punct de vedere biogeografic.
(75) De asemenea, este necesară sprijinirea cooperării între statele membre și, după caz, cu țările terțe, cu privire la colectarea datelor în cadrul aceluiași bazin maritim, precum și cu organismele științifice internaționale relevante.
(76) Obiectivul PMI este de a sprijini utilizarea durabilă a mărilor și oceanelor și de a dezvolta un proces decizional coordonat, coerent și transparent cu privire la politicile care privesc oceanele, mările, insulele, regiunile costiere și ultraperiferice și sectoarele maritime, astfel cum se reflectă în Comunicarea Comisiei din 10 octombrie 2007, adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor, intitulată „O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană”.
(77) Este necesară o finanțare susținută pentru punerea în aplicare și dezvoltarea ulterioară a PMI pentru Uniune, necesitate reflectată în Regulamentul (UE) nr. 1255/2011, în declarațiile Consiliului, în rezoluțiile Parlamentului European și în avizele Comitetului Regiunilor. Se preconizează că dezvoltarea sectorului maritim prin acordarea de sprijin financiar pentru acțiunile legate de PMI să aibă un impact semnificativ în ceea ce privește coeziunea economică, socială și teritorială.
(78) FEPAM ar trebui să susțină promovarea guvernanței maritime integrate la toate nivelurile, în special prin schimburi de bune practici, precum și prin dezvoltarea ulterioară și punerea în aplicare a strategiilor privind bazinele maritime. Aceste strategii urmăresc să stabilească un cadru integrat pentru abordarea provocărilor comune în bazinele maritime europene, să consolideze cooperarea între părțile interesate pentru a maximiza utilizarea instrumentelor financiare și a fondurilor Uniunii, precum și să contribuie la coeziunea economică, socială și teritorială a Uniunii. Din perspectiva experienței CISE, acțiunile și mecanismele care vizează îmbunătățirea cooperării între statele membre pot include cooperarea transfrontalieră și trans-sectorială între sectoare maritime, de exemplu activități în cadrul forumului european al serviciilor de pază de coastă, în vederea promovării schimbului de experiență și de bune practici pentru a asigura eficacitatea și coerența în cadrul legislației relevante existente a Uniunii.
(79) FEPAM ar trebui să susțină dezvoltarea ulterioară a unor instrumente destinate creării de sinergii între inițiativele adoptate în diferite sectoare și care privesc mările, oceanele și coastele. Acesta este cazul supravegherii maritime integrate, care are drept obiectiv o mai bună cunoaștere a situației maritime, prin schimburi de informații consolidate și securizate între sectoare. Totuși, operațiunile legate de supravegherea maritimă care fac obiectul domeniului de aplicare al titlului V din partea a treia din TFUE nu ar trebui finanțate prin FEPAM.
(80) Interconectarea sistemelor de informații operate de sectoarele respective poate necesita mobilizarea mecanismelor de finanțare proprii ale acestor sisteme într-o manieră coerentă și în conformitate cu TFUE. Pentru dezvoltarea sustenabilă a zonelor marine și a regiunilor costiere sunt esențiale amenajarea spațială maritimă și gestionarea integrată a zonelor costiere, ambele contribuind la îndeplinirea obiectivelor legate de gestionarea bazată pe ecosisteme și la dezvoltarea legăturilor dintre uscat și mare. De asemenea, aceste unelte sunt importante pentru gestionarea diverselor utilizări ale coastelor, mărilor și oceanelor noastre, pentru a permite dezvoltarea economică durabilă a acestora și pentru a stimula investițiile transfrontaliere, iar prin punerea în aplicare a Directivei 2008/56/CE vor fi definite mai exact limitele durabilității activităților umane care au un impact asupra mediului marin. În plus, este necesar să se îmbunătățească cunoștințele despre lumea marină și să se stimuleze inovarea prin facilitarea colectării, partajarea gratuită, reutilizarea și diseminarea datelor referitoare la starea oceanelor și mărilor.
(81) FEPAM ar trebui să sprijine creșterea economică durabilă, ocuparea forței de muncă, inovarea și competitivitatea în cadrul sectoarelor maritime și în regiunile costiere. Este deosebit de important să se identifice atât obstacolele legate de reglementare și deficiențele în materie de competență care împiedică creșterea în sectoarele maritime emergente și viitoare, cât și operațiunile menite să încurajeze investițiile în inovarea tehnologică, necesare pentru a spori potențialul de afaceri al aplicațiilor marine și maritime.
(82) FEPAM ar trebui să fie complementar și coerent cu instrumentele financiare existente și viitoare puse la dispoziție de Uniune și de statele membre, la nivel național și subnațional, în vederea promovării dezvoltării economice, sociale și teritoriale durabile, a protecției și utilizării durabile a oceanelor, mărilor și coastelor, contribuind la încurajarea unei cooperări mai eficace între statele membre și regiunile costiere, insulare și ultraperiferice ale acestora, luându-se în considerare ordinea priorităților și progresul proiectelor naționale și locale. FEPAM ar trebui să fie armonizat cu alte politici ale Uniunii care pot avea o dimensiune maritimă, în special cu FEDR, cu Fondul de coeziune și cu FSE, precum și cu Programul-cadru pentru cercetare „Orizont 2020” instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (16).
(83) În vederea realizării obiectivelor PCP la nivel global, Uniunea joacă un rol activ în activitățile organizațiilor internaționale. Prin urmare, este esențial ca Uniunea să contribuie la activitățile unor astfel de organizații care contribuie la asigurarea conservării și exploatării sustenabile a resurselor piscicole în marea liberă și în apele țărilor terțe. Sprijinul acordat organizațiilor internaționale în temeiul Regulamentului (CE) nr. 861/2006 ar trebui continuat în cadrul FEPAM, urmărindu-se astfel logica care stă la baza unui fond unic.
(84) În vederea îmbunătățirii guvernanței în cadrul PCP și pentru a se asigura funcționarea eficace a consiliilor consultative, este esențial ca acestea să primească fonduri suficiente și permanente pentru a-și putea îndeplini cu eficacitate rolul consultativ în cadrul PCP. Urmărind logica care stă la baza unui fond unic, sprijinul acordat consiliilor consultative în cadrul FEPAM ar trebui să înlocuiască sprijinul acordat consiliilor consultative regionale în temeiul Regulamentului (CE) nr. 861/2006.
(85) Prin intermediul asistenței tehnice, FEPAM ar trebui să faciliteze punerea în aplicare a programelor operaționale, prin promovarea, printre altele, a abordărilor și practicilor inovatoare în măsură să asigure o punere în aplicare simplă și transparentă. De asemenea, asistența tehnică ar trebui să includă înființarea unei rețele europene a FLAG-urilor, care să vizeze consolidarea capacităților, diseminarea informațiilor, schimburile de experiență și susținerea cooperării între parteneriatele locale.
(86) În interesul unui bun parteneriat de muncă și al promovării corespunzătoare a asistenței acordate de Uniune, ar trebui prevăzute acțiuni de informare și publicitate cât mai ample referitor la sprijinul acordat de Uniune. Autoritățile responsabile cu gestionarea asistenței ar trebui să răspundă și de aceste aspecte de informare și publicitate și de informarea Comisiei cu privire la măsurile adoptate în acest scop.
(87) În ceea ce privește toate operațiunile finanțate în temeiul prezentului regulament, atât în cadrul gestiunii partajate, cât și în cadrul gestiunii directe, este necesar să se asigure protecția intereselor financiare ale Uniunii prin aplicarea corespunzătoare a legislației relevante referitoare la protecția intereselor respective și să se garanteze efectuarea controalelor corespunzătoare de către statele membre și Comisie.
(88) Pentru a aborda condițiile specifice ale PCP menționate în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și pentru a contribui la respectarea normelor PCP, ar trebui prevăzute dispoziții suplimentare față de normele privind întreruperea termenului de plată, astfel cum este stabilit în Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. În cazul în care un stat membru sau un operator nu își îndeplinește obligațiile în temeiul PCP sau în cazul în care Comisia are dovezi care sugerează o astfel de neîndeplinire a obligațiilor, Comisia ar trebui să poată, ca măsură preventivă, să întrerupă termenele de plată.
(89) De asemenea, pe lângă posibilitatea de întrerupere a termenelor de plată, și pentru a evita un risc evident de a ajunge să ramburseze cheltuieli neeligibile, Comisia ar trebui să poată suspenda plățile în cazul unei încălcări grave a normelor PCP de către un stat membru.
(90) Programele operaționale ar trebui să facă obiectul monitorizării și evaluării în vederea îmbunătățirii calității lor și pentru a demonstra realizările acestora. Comisia ar trebui să stabilească cadrul unui sistem comun de monitorizare și evaluare, asigurând, printre altele, disponibilitatea datelor relevante în timp util. În acest context, ar trebui stabilită o listă de indicatori și impactul politicii FEPAM ar trebui să fie evaluat de către Comisie în raport cu obiectivele specifice.
(91) Responsabilitatea pentru monitorizarea punerii în aplicare a unui program operațional ar trebui partajată între autoritatea de gestionare și un comitet de monitorizare înființat în acest scop. În acest sens, ar trebui să fie precizate responsabilitățile care revin autorității de gestionare și comitetului de monitorizare. Monitorizarea programului operațional ar trebui să implice redactarea unui raport anual de punere în aplicare care trebuie înaintat Comisiei.
(92) În vederea îmbunătățirii accesibilității și transparenței informațiilor privind oportunitățile de finanțare și beneficiarii proiectelor, în fiecare stat membru ar trebui să fie disponibil un site sau portal internet unic conținând informații privind programele operaționale, inclusiv listele de operațiuni sprijinite în cadrul fiecărui program operațional. Site-urile internet specifice ale tuturor statelor membre ar trebui să fie accesibile, de asemenea, prin intermediul unui site internet oficial al Uniunii unic, pentru a facilita accesul cetățenilor din diferite state membre la informațiile publicate de toate statele membre. Aceste informații ar trebui să fie rezonabile, clare și concrete, astfel încât să ofere publicului larg și mai ales contribuabililor europeni o înțelegere a modului în care este cheltuită finanțarea din partea Uniunii în cadrul FEPAM. Pe lângă acest obiectiv, publicarea datelor relevante ar trebui să servească informării publicului în legătură cu posibilitatea solicitării de finanțare din partea Uniunii. Fără a aduce atingere punerii în aplicare a Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17), respectiva publicare poate include numele persoanelor fizice în conformitate cu dreptul intern al statelor membre.
(93) Pentru a completa și a modifica anumite elemente neesențiale ale prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se delege competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește identificarea perioadei de timp și a datelor de începere sau de încheiere relevante ale perioadei cu privire la criteriile de admisibilitate a cererilor, ajustarea procentelor referitoare la alocarea orientativă a fondurilor pentru fiecare obiectiv din cadrul gestionării directe, definirea operațiunilor și costurilor eligibile pentru investițiile privind igiena, sănătatea și siguranța și a investițiilor privind condițiile de muncă la bord sau în echipamente individuale, definirea costurilor eligibile ale operațiilor de protecție și de refacere a biodiversității și ecosistemelor marine în cadrul activităților de pescuit durabile, definirea costurilor eligibile pentru investițiile la bord sau în echipamente care vizează reducerea emisiilor de poluanți sau de gaze cu efect de seră și sporirea eficienței energetice a navelor de pescuit, definirea criteriilor pentru calcularea costurilor suplimentare generate de dezavantajele specifice ale regiunilor ultraperiferice, definirea cazurilor de neconformare de către statele membre care pot declanșa întreruperea termenului de plată sau suspendarea plăților, definirea criteriilor pentru fixarea nivelului corecției financiare care trebuie aplicată și de criterii pentru aplicarea corecțiilor financiare forfetare sau extrapolate și definirea conținutului și construcției sistemului comun de monitorizare și evaluare.
(94) Pentru a se realiza o tranziție fără dificultăți de la regimul prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 la regimul prevăzut de prezentul regulament, Comisiei ar trebui să îi fie delegată competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește stabilirea unor dispoziții tranzitorii.
(95) Atunci când adoptă acte delegate în temeiul prezentului regulament, este deosebit de importantă desfășurarea de către Comisie a unor consultări adecvate în timpul lucrărilor sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(96) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește stabilirea defalcării pe stat membru a resurselor globale disponibile pentru angajamente în cadrul gestiunii partajate, aprobarea programelor operaționale și a modificărilor acestora, aprobarea planurilor de activitate pentru colectarea de date, adoptarea programelor de activitate anuale referitoare la asistența tehnică la inițiativa Comisiei, recunoașterea existenței unor elemente care justifică o constatare de nerespectare gravă a obligațiilor existente în temeiul PCP, constatarea neîndeplinirii de către un stat membru a obligațiilor care îi revin în temeiul PCP, suspendarea tuturor plăților intermediare aferente programului operațional sau a unei părți a acestora, și efectuarea corecțiilor financiare prin anularea totală sau parțială a sprijinului din partea Uniunii la un program operațional. Comisia ar trebui să adopte aceste acte de punere în aplicare fără a aplica Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (18).
(97) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare și în ceea ce privește prezentarea elementelor programului operațional, normele privind procedurile, formatul și calendarele privind aprobarea, precum și prezentarea și aprobarea modificărilor referitoare la programele operaționale, programul de activitate anual în temeiul titlului VI capitolele I și II, structura planului de compensare pentru regiunile ultraperiferice, aplicarea unor puncte procentuale diferite pentru intensitatea ajutorului de stat, modelul de utilizat de către statele membre pentru prezentarea către Comisie a datelor financiare, stabilirea indicatorilor specifici pentru prioritățile Uniunii, normele privind informațiile care se comunică de către statele membre, precum și datele necesare și sinergiile între posibilele surse de date, formatul și prezentarea rapoartelor anuale de punere în aplicare și elementele care trebuie incluse în evaluările ex-ante. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 și să se recurgă la procedura de examinare.
(98) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare și în ceea ce privește adoptarea și precizarea oricăror modificări ale priorităților curente ale Uniunii în ceea ce privește executarea și controlul, de stabilire a unor norme pentru prezentarea datelor furnizate de autoritățile de gestionare, a caracteristicilor tehnice ale măsurilor de informare și publicitate referitoare la operațiune și a instrucțiunilor pentru crearea logoului și definirea culorilor standard. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Pentru a garanta o procedură mai rapidă și mai simplă, ar trebui să se recurgă la procedura de consultare.
(99) Deoarece obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, date fiind problemele structurale întâmpinate în dezvoltarea sectorului pescuitului, a sectorului acvaculturii și a sectorului maritim, precum și resursele financiare limitate ale statelor membre, dar, având în vedere amploarea și efectele operațiunilor care trebuie finanțate în cadrul programelor operaționale, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, prin furnizarea unui sprijin financiar multianual axat pe prioritățile relevante, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(100) Schema de sprijin prevăzută de prezentul regulament înlocuiește schema de sprijin instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2328/2003, Regulamentul (CE) nr. 861/2006, Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, Regulamentul (CE) nr. 791/2007, Regulamentul (UE) nr. 1255/2011 și articolul 103 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. Prin urmare, regulamentele și dispozițiile menționate ar trebui să fie abrogate cu începere de la 1 ianuarie 2014. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să afecteze continuarea sau modificarea asistenței aprobate de către Comisie în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 sau a oricăror alte dispoziții legislative aplicabile asistenței respective la 31 decembrie 2013.
(101) Este oportun să fie aliniată durata de aplicare a prezentului regulament cu cea a regulamentului (UE) nr. 1303/2013. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014,