Recitale
(1) În conformitate cu articolul 174 alineatul (2) din tratat, politica comunitară privind mediul trebuie să urmărească asigurarea unui nivel ridicat de protecție.
(2) Comunitatea este preocupată de creșterea numărului de infracțiuni împotriva mediului și de efectele acestora, care se extind din ce în ce mai mult în afara granițelor statelor în care acestea sunt comise. Astfel de infracțiuni reprezintă o amenințare la adresa mediului și necesită prin urmare un răspuns adecvat.
(3) Experiența a demonstrat că actualele sisteme de sancționare nu au fost suficiente pentru a garanta respectarea în totalitate a legislației privind protecția mediului. O astfel de respectare poate și ar trebui să fie consolidată prin prevederea de sancțiuni penale, care demonstrează o dezaprobare socială de natură diferită din punct de vedere calitativ în comparație cu sancțiunile administrative sau cu un mecanism de compensare întemeiat pe dreptul civil.
(4) Existența unor norme comune privind infracțiunile dau posibilitatea utilizării unor metode de investigație și de asistență eficiente pe teritoriul statelor membre și între acestea.
(5) Pentru a realiza o protecție eficace a mediului, este deosebit de importantă introducerea unor sancțiuni cu un caracter descurajant mai ridicat pentru activitățile care dăunează mediului, care provoacă de obicei sau este probabil să provoace daune semnificative aerului, inclusiv stratosferei, solului, apei, animalelor sau plantelor, inclusiv în ceea ce privește conservarea speciilor.
(6) Nerespectarea unei obligații legale de a acționa poate avea același efect ca un comportament activ și ar trebui, prin urmare, să facă la rândul său obiectul unor sancțiuni corespunzătoare.
(7) În consecință, un astfel de comportament ar trebui considerat infracțiune pe întreg teritoriul Comunității în cazul în care se desfășoară cu intenție sau din culpă gravă.
(8) Actele legislative enumerate în anexele la prezenta directivă conțin dispoziții ce ar trebui să facă obiectul unor măsuri de drept penal care să asigure eficacitatea deplină a normelor privind protecția mediului.
(9) Obligațiile rezultate în temeiul prezentei directive se referă numai la dispozițiile din actele legislative enumerate în anexele la prezenta directivă care impun statelor membre obligația ca, atunci când pun în aplicare respectivele acte legislative, să prevadă măsuri restrictive.
(10) Prezenta directivă obligă statele membre să prevadă în legislația lor națională sancțiuni penale pentru încălcări grave ale dispozițiilor din dreptul comunitar privind protecția mediului. Prezenta directivă nu creează obligații privind aplicarea de astfel de sancțiuni sau a oricărui alt sistem disponibil de aplicare a legii în cazuri individuale.
(11) Prezenta directivă nu aduce atingere altor regimuri de răspundere prevăzute în dreptul comunitar sau în cel național pentru daune provocate mediului.
(12) Având în vedere că prezenta directivă prevede standarde minime, statele membre pot adopta sau menține măsuri mai stricte de protecție eficientă a mediului prin intermediul dreptului penal. Măsurile respective trebuie să fie compatibile cu dispozițiile tratatului.
(13) Statele membre ar trebui să informeze Comisia cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive pentru ca aceasta să poată evalua efectele prezentei directive.
(14) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume asigurarea unei protecții a mediului mai eficiente, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acestei directive, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(15) În cadrul oricărui act legislativ adoptat ulterior privind chestiuni legate de mediu ar trebui să se precizeze, după caz, că prezenta directivă urmează să se aplice. Atunci când este necesar, articolul 3 ar trebui modificat.
(16) Prezenta directivă respectă drepturile și principiile fundamentale recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,