Recitale
(1) Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a armonizat principiile evaluării impactului proiectelor asupra mediului prin introducerea de cerințe minime, în ceea ce privește tipul de proiecte evaluate, principalele obligații ale inițiatorilor proiectelor, conținutul evaluării și participarea autorităților competente și a publicului, și contribuie la asigurarea unui nivel înalt de protecție a mediului și a sănătății umane. Statele membre au libertatea de a adopta măsuri de protecție mai stricte în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(2) Comunicarea Comisiei din 30 aprilie 2007 intitulată „Examinarea intermediară a celui de al șaselea program de acțiune pentru mediu” și raportul Comisiei din 23 iulie 2009 privind aplicarea și eficacitatea Directivei 85/337/CEE a Consiliului (5), precursoarea Directivei 2011/92/UE, au insistat asupra necesității de a îmbunătăți principiile evaluării impactului proiectelor asupra mediului și de a adapta Directiva 85/337/CEE la contextul strategic, juridic și tehnic, care a evoluat considerabil.
(3) Este necesar ca Directiva 2011/92/UE să fie modificată pentru a consolida calitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru a alinia procedura respectivă la principiile reglementării inteligente și pentru a îmbunătăți coerența și sinergiile cu alte dispoziții juridice din dreptul Uniunii și cu alte politici ale Uniunii, precum și cu strategiile și politicile elaborate de statele membre în domenii de competență națională.
(4) Pentru a coordona și facilita procedurile de evaluare în cazul proiectelor transfrontaliere, în special pentru a desfășura consultări în conformitate cu Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier din 25 februarie 1991 (Convenția Espoo), statele membre implicate pot institui un organism comun, cu reprezentare egală.
(5) Mecanismele prevăzute în Regulamentele (UE) nr. 347/2013 (6), (UE) nr. 1315/2013 (7) și (UE) nr. 1316/2013 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului, relevante pentru proiectele de infrastructură cofinanțate de Uniune, pot facilita, de asemenea, punerea în aplicare a cerințelor Directivei 2011/92/UE.
(6) Directiva 2011/92/UE ar trebui să fie revizuită, de asemenea, de o manieră care să asigure îmbunătățirea protecției mediului, creșterea eficienței resurselor și sprijinirea unei creșteri durabile în Uniune. În acest scop, procedurile prevăzute în directiva respectivă ar trebui simplificate și armonizate.
(7) În ultimii 10 ani, aspectele legate de mediu, cum sunt utilizarea eficientă și durabilă a resurselor, protejarea biodiversității, combaterea schimbărilor climatice și a riscurilor de accidente sau catastrofe au devenit mai importante la elaborarea politicilor. Acestea ar trebui, prin urmare, să constituie elemente importante în procesul de evaluare și în cel decizional.
(8) În Comunicarea sa din 20 septembrie 2011 intitulată „Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor”, Comisia s-a angajat să includă aspecte mai ample privind utilizarea eficientă și durabilă a resurselor în contextul revizuirii Directivei 2011/92/UE.
(9) Comunicarea Comisiei din 22 septembrie 2006 intitulată „Strategia tematică pentru protecția solului” și Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor subliniază importanța utilizării durabile a solului și necesitatea de a aborda creșterea nedurabilă, în timp, a zonelor rezidențiale (ocuparea terenurilor). În plus, documentul final al Conferinței Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă, desfășurată la Rio de Janeiro în perioada 20-22 iunie 2012, recunoaște importanța economică și socială a bunei gestionări a terenurilor, inclusiv a solului, precum și nevoia de măsuri urgente pentru oprirea degradării terenurilor. Prin urmare, proiectele publice și private ar trebui să ia în considerare și să limiteze impactul pe care îl au asupra terenurilor, în special în ceea ce privește ocuparea terenurilor, și asupra solului, care include impactul asupra materiei organice, eroziunea, tasarea și impermeabilizarea; planurile și politicile la nivel național, regional și local privind utilizarea adecvată a terenurilor sunt de asemenea relevante în această privință.
(10) Convenția Organizației Națiunilor Unite privind diversitatea biologică (denumită în continuare „convenția”), la care Uniunea este parte în temeiul Deciziei 93/626/CEE a Consiliului (9), prevede evaluarea, pe cât posibil și după caz, a efectelor negative semnificative ale proiectelor asupra diversității biologice, definită la articolul 2 din convenție, în scopul evitării sau al reducerii la minimum a efectelor respective. O astfel de evaluare prealabilă a efectelor respective ar trebui să contribuie la atingerea obiectivului principal al Uniunii, adoptat de Consiliul European în concluziile sale din 25-26 martie 2010, de a opri pierderea biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice până în 2020 și de a le reface, dacă este posibil.
(11) Măsurile luate pentru evitarea, prevenirea, reducerea și, dacă este posibil, compensarea efectelor negative semnificative asupra mediului, îndeosebi asupra speciilor și habitatelor protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului (10) și al Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11), ar trebui să contribuie la evitarea oricărei deteriorări a calității mediului și a oricărei pierderi nete a biodiversității, în conformitate cu angajamentele Uniunii în contextul convenției și cu obiectivele și acțiunile strategiei Uniunii în domeniul biodiversității până în 2020 stabilite în Comunicarea Comisiei din 3 mai 2011 intitulată „Asigurarea noastră de viață, capitalul nostru natural: o strategie a UE în domeniul biodiversității pentru 2020”.
(12) În scopul garantării unui nivel ridicat de protecție a mediului marin, îndeosebi a speciilor și habitatelor marine, evaluarea impactului asupra mediului și procedurile de încadrare a proiectelor desfășurate în mediul marin ar trebui să țină seama de caracteristicile proiectelor respective, acordând o atenție deosebită tehnologiilor utilizate (de exemplu, studii seismice cu sonare active). În acest scop, cerințele Directivei 2013/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12) ar putea, de asemenea, facilita punerea în aplicare a cerințelor prezentei directive.
(13) Schimbările climatice vor continua să provoace daune mediului și să afecteze dezvoltarea economică. În acest context, este adecvat să se evalueze impactul proiectelor asupra climei (de exemplu, emisiile de gaze cu efect de seră), precum și vulnerabilitatea lor la schimbările climatice.
(14) Ca urmare a Comunicării Comisiei din 23 februarie 2009 intitulată „O abordare comunitară în privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om”, Consiliul, în concluziile sale din 30 noiembrie 2009, a invitat Comisia să se asigure că, în contextul punerii în aplicare, revizuirii și dezvoltării ulterioare a inițiativelor Uniunii, aceasta va lua în considerare preocupările legate de prevenirea și gestionarea riscurilor de dezastre și Cadrul de acțiune de la Hyogo al Organizației Națiunilor Unite (2005-2015) adoptat la 22 ianuarie 2005, care subliniază necesitatea de a institui proceduri de evaluare a implicațiilor riscurilor de dezastre aferente marilor proiecte de infrastructură.
(15) În scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a mediului, sunt necesare măsuri de precauție în cazul anumitor proiecte care, ca urmare a vulnerabilității lor față de accidente majore și/sau dezastre naturale (de exemplu, inundații, creșterea nivelului mării sau cutremure), pot avea efecte negative semnificative asupra mediului. În cazul unor astfel de proiecte, este important să se aibă în vedere vulnerabilitatea (expunerea și rezistența) lor față de accidente majore și/sau dezastre naturale, riscul ca aceste accidente sau dezastre să se producă și implicațiile în ceea ce privește probabilitatea ca acestea să aibă efecte negative semnificative asupra mediului. Pentru a se evita suprapunerile, ar trebui să fie posibilă utilizarea informațiilor pertinente disponibile, obținute ca urmare a evaluărilor de risc efectuate în temeiul dispozițiilor juridice din dreptul Uniunii, de exemplu al Directivei 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului (13) și al Directivei 2009/71/Euratom a Consiliului (14) sau obținute ca urmare a evaluărilor relevante efectuate în temeiul dreptului național, cu condiția respectării cerințelor prezentei directive.
(16) Pentru protejarea și promovarea patrimoniului cultural, care include situri urbane istorice și peisaje și care constituie o parte integrantă a diversității culturale pe care Uniunea s-a angajat să o respecte și să o promoveze în conformitate cu articolul 167 alineatul (4) din TFUE, pot fi utile definițiile și principiile elaborate în convențiile relevante ale Consiliului Europei, în special Convenția europeană pentru protecția patrimoniului arheologic din 6 mai 1969, Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei din 3 octombrie 1985, Convenția europeană a peisajului din 20 octombrie 2000 și Convenția-cadru privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate din 27 octombrie 2005. În vederea unei mai bune conservări a patrimoniului cultural și istoric și a peisajului, este important ca evaluările impactului asupra mediului să țină seama de impactul vizual al proiectelor, și anume de modificarea imaginii sau a aspectului peisajului construit sau natural și al zonelor urbane.
(17) La aplicarea Directivei 2011/92/UE, este necesar să se asigure o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, în concordanță cu obiectivele stabilite în Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 — O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”.
(18) În vederea îmbunătățirii accesului publicului la informații și a transparenței, informații privind mediul legate de punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie disponibile, în timp util, și în format electronic. Prin urmare, statele membre ar trebui să înființeze, la nivelul administrativ adecvat, cel puțin un portal central sau puncte de acces care să înlesnească și să îmbunătățească accesul publicului la informațiile în cauză.
(19) Experiența a demonstrat că, în cazul proiectelor sau al părților din proiecte care servesc unor obiective de apărare, inclusiv al proiectelor legate de activitățile forțelor aliate pe teritoriul statelor membre în conformitate cu obligațiile internaționale, aplicarea Directivei 2011/92/UE ar putea avea drept rezultat divulgarea unor informații confidențiale relevante care ar submina obiectivele de apărare. Prin urmare, ar trebui să se stabilească dispoziții prin care statele membre să fie autorizate să nu aplice directiva respectivă în astfel de cazuri, după caz.
(20) Experiența a demonstrat că, în ceea ce privește proiectele care au drept obiectiv unic reacția în cazurile de urgență civilă, respectarea Directivei 2011/92/UE ar putea avea efecte negative, printre altele, asupra mediului și prin urmare, ar trebui să se stabilească dispoziții prin care statele membre să fie autorizate să nu aplice directiva respectivă în anumite cazuri.
(21) Statele membre au mai multe opțiuni pentru punerea în aplicare a Directivei 2011/92/UE în ceea ce privește integrarea evaluărilor impactului asupra mediului în procedurile naționale. În mod corespunzător, elementele respectivelor proceduri naționale pot fi diferite. În consecință, concluzia motivată pe baza căreia autoritatea competentă încheie examinarea aspectelor de mediu ale proiectului poate face parte dintr-o procedură integrată de aprobare pentru dezvoltare sau poate fi introdusă în altă decizie cu caracter obligatoriu, necesară în vederea îndeplinirii obiectivelor prezentei directive.
(22) În vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății umane, procedurile de încadrare și evaluările impactului asupra mediului ar trebui să țină seama de impactul întregului proiect, inclusiv, dacă este cazul, în etapele care vizează suprafața și subteranul și în cursul fazelor de construire, funcționare și, după caz, demolare.
(23) Pentru realizarea unei evaluări complete a efectelor directe și indirecte ale unui proiect asupra mediului, autoritatea competentă ar trebui să realizeze o analiză, examinând conținutul informațiilor furnizate de inițiatorul proiectului și obținute în urma consultărilor, și luând în considerare, de asemenea, orice alte informații suplimentare, după caz.
(24) În cazul proiectelor adoptate printr-o măsură specifică de drept național, statele membre ar trebui să se asigure că obiectivele prezentei directive cu privire la consultările publice sunt realizate prin procesul legislativ.
(25) Ar trebui să fie asigurată obiectivitatea autorităților competente. Conflictele de interese ar putea fi evitate, printre altele, prin separarea funcțională a autorității competente de inițiatorul proiectului. În cazul în care autoritatea competentă este și inițiatorul proiectului, statele membre ar trebui să pună în aplicare, la organizarea funcțiilor lor administrative, cel puțin o separare adecvată a funcțiilor care intră în conflict ale autorităților care îndeplinesc obligațiile care decurg din Directiva 2011/92/UE.
(26) Pentru a permite autorității competente să stabilească dacă proiectele, enumerate în anexa II la Directiva 2011/92/UE, și modificările sau extinderile acestora ar trebui să facă obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului (procedura de încadrare), ar trebui specificate informațiile pe care inițiatorul proiectului trebuie să le furnizeze, acordându-se o atenție deosebită aspectelor-cheie care permit autorității competente să ia o decizie. Decizia în cauză ar trebui să fie pusă la dispoziția publicului.
(27) Procedura de încadrare ar trebui să garanteze că o evaluare a impactului asupra mediului este necesară doar în cazul proiectelor care pot avea un impact semnificativ asupra mediului.
(28) Criteriile de selecție prevăzute în anexa III la Directiva 2011/92/UE, care sunt luate în considerare de statele membre pentru a stabili care proiecte ar trebui să facă obiectul evaluării impactului asupra mediului pe baza efectelor lor semnificative asupra mediului, ar trebui adaptate și clarificate. De exemplu, experiența a demonstrat că, adesea, este posibil ca proiectele care utilizează sau afectează resurse valoroase, proiectele propuse în zone sensibile din punctul de vedere al mediului sau proiectele cu eventuale efecte nocive sau ireversibile să aibă efecte semnificative asupra mediului.
(29) Atunci când stabilesc dacă este posibil ca proiectul să aibă efecte semnificative asupra mediului, autoritățile competente ar trebui să identifice cele mai relevante criterii care trebuie avute în vedere și să țină seama de eventualele informații disponibile ca urmare a altor evaluări prevăzute în dispozițiile juridice din dreptul Uniunii pentru a aplica în mod eficace și transparent procedura de încadrare. În această privință, este oportun să se specifice conținutul deciziei de încadrare, în special în cazul în care nu este necesară o evaluare a impactului asupra mediului. De asemenea, a ține seama de precizările nesolicitate furnizate de alte surse, cum ar fi membri ai publicului sau autorități publice, deși nu este necesară o consultare formală în etapa de încadrare, reprezintă o bună practică administrativă.
(30) Cu scopul de a îmbunătăți calitatea unei evaluări a impactului asupra mediului, de a simplifica procedurile și de a optimiza procesul de luare a deciziilor, autoritatea competentă, la solicitarea inițiatorului proiectului, ar trebui să emită un aviz referitor la domeniul de aplicare și nivelul de detaliu al informațiilor privind mediul care se comunică sub forma unui raport de evaluare a impactului asupra mediului (definirea domeniului de evaluare).
(31) Raportul de evaluare a impactului asupra mediului care se furnizează de inițiatorul proiectului ar trebui să includă o descriere a unor alternative corespunzătoare examinate de inițiatorul proiectului relevante pentru proiectul respectiv, inclusiv o sinteză adecvată a evoluției probabile a stării actuale a mediului în cazul în care proiectul nu este implementat (scenariu de bază), pentru a ameliora calitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și pentru a permite integrarea considerentelor de mediu într-o etapă timpurie a elaborării proiectului.
(32) Datele și informațiile incluse de inițiatorul proiectului în raportul de evaluare a impactului asupra mediului în conformitate cu anexa IV la Directiva 2011/92/UE ar trebui să fie complete și de o calitate suficient de bună. Pentru a se evita duplicarea evaluărilor, ar trebui să se țină seama, atunci când acestea sunt relevante și disponibile, de rezultatele altor evaluări efectuate în temeiul altor dispoziții juridice din dreptul Uniunii, precum Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15) sau Directiva 2009/71/Euratom, sau al dreptului național.
(33) Specialiștii implicați în pregătirea rapoartelor de evaluare a impactului asupra mediului ar trebui să fie calificați și competenți. Sunt necesare cunoștințe de specialitate suficiente în domeniul proiectului în cauză în vederea examinării acestuia de către autoritățile competente în scopul asigurării că informațiile furnizate de inițiatorul proiectului sunt complete și au un nivel ridicat în ceea ce privește calitatea.
(34) În scopul asigurării transparenței și responsabilității, autoritatea competentă ar trebui să aibă obligația de a își justifica decizia de a acorda unui proiect aprobarea de dezvoltare, indicând faptul că a luat în considerare rezultatele consultărilor efectuate și informațiile relevante colectate.
(35) Statele membre ar trebui să se asigure că sunt puse în aplicare măsuri de atenuare și măsuri compensatorii și că sunt stabilite proceduri adecvate de monitorizare a efectelor negative semnificative asupra mediului ca urmare a construirii și funcționării unui proiect, printre altele, pentru a identifica efectele negative neprevăzute cu scopul de a putea lua măsuri de remediere corespunzătoare. Această monitorizare nu ar trebui să se suprapună sau să se adauge monitorizării obligatorii în temeiul altor dispoziții juridice din dreptul Uniunii decât cele din prezenta directivă, sau în temeiul dreptului național.
(36) Pentru a stimula eficientizarea procesului decizional și pentru a spori securitatea juridică, statele membre ar trebui să se asigure că diversele etape ale evaluării impactului proiectelor asupra mediului se derulează într-un termen rezonabil, în funcție de natura, complexitatea, amplasarea și dimensiunea proiectului. Aceste termene nu ar trebui în niciun caz să compromită atingerea unor standarde ridicate de protecție a mediului, în special a celor care decurg din alte dispoziții juridice din dreptul Uniunii în domeniul mediului, altele decât cele din prezenta directivă, și nici participarea efectivă a publicului și accesul la justiție.
(37) Pentru a spori eficacitatea evaluării impactului asupra mediului, pentru a reduce complexitatea administrativă și pentru a spori eficiența economică, în cazul în care obligația de a efectua evaluări privind aspectele de mediu decurge simultan din prezenta directivă și din Directiva 92/43/CEE și/sau din Directiva 2009/147/CE, statele membre ar trebui să se asigure că sunt prevăzute proceduri coordonate și/sau comune care îndeplinesc cerințele respectivelor directive, după caz și ținând seama de caracteristicile lor organizaționale specifice. În cazul în care obligația de a efectua evaluări privind aspectele de mediu decurge simultan din prezenta directivă și din alte dispoziții juridice din dreptul Uniunii, cum ar fi Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (16), Directiva 2001/42/CE, Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17), Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (18) și Directiva 2012/18/UE, statele membre ar trebui să poată să prevadă proceduri coordonate și/sau comune care să îndeplinească cerințele dispozițiilor juridice relevante din dreptul Uniunii. La stabilirea procedurilor coordonate sau comune, statele membre ar trebui să desemneze o autoritate responsabilă pentru îndeplinirea sarcinilor respective. În funcție de structura instituțiilor lor, statele membre ar trebui să poată desemna mai multe autorități, în cazul în care consideră necesar acest lucru.
(38) Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide ce fel de sancțiuni aplică, precum și modalitatea de aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute în acest scop ar trebui să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare.
(39) În conformitate cu principiile securității juridice și proporționalității și pentru a asigura o tranziție cât mai lină de la regimul existent, prevăzut de Directiva 2011/92/UE, la noul regim care va decurge din modificările cuprinse în prezenta directivă, este necesar să se stabilească măsuri tranzitorii. Măsurile în cauză ar trebui să asigure faptul că regimul de reglementare a unei evaluări a impactului asupra mediului nu este afectat, în ceea ce privește un anume inițiator de proiect, în cazul în care oricare dintre etapele procedurale au fost deja demarate în cadrul regimului existent, iar proiectului nu i-a fost încă acordată aprobarea de dezvoltare sau o altă decizie cu caracter obligatoriu, necesară în vederea respectării obiectivelor prezentei directive. Astfel, dispozițiile aferente ale Directivei 2011/92/UE, înainte de modificarea acesteia prin prezenta directivă, ar trebui să se aplice proiectelor în cazul cărora a fost demarată procedura de încadrare sau procedura de definire a domeniului de evaluare (în cazul în care procedura de definire a domeniului de evaluare a fost cerută de inițiatorul proiectului sau de autoritatea competentă) sau a fost prezentat raportul de evaluare a impactului asupra mediului înainte de termenul-limită pentru transpunere.
(40) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (19), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(41) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume asigurarea unui nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății umane prin stabilirea de cerințe minime pentru evaluarea impactului proiectelor asupra mediului, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere domeniul de aplicare, gravitatea și natura transfrontalieră a problemelor de mediu care trebuie abordate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(42) Prin urmare, Directiva 2011/92/UE ar trebui modificată în consecință,