Recitale
(1) Finanțarea din partea statului care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („tratatul”) reprezintă ajutor de stat și trebuie notificată Comisiei în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 109 din tratat, Consiliul poate stabili categorii de ajutoare care sunt exceptate de la această obligație de notificare. În conformitate cu articolul 108 alineatul (4) din tratat, Comisia poate adopta regulamente în legătură cu aceste categorii de ajutoare de stat.
(2) Regulamentul (UE) 2022/2586 împuternicește Comisia să declare că ajutoarele pentru coordonarea transporturilor, astfel cum se menționează la articolul 93 din tratat, pot fi exceptate, în anumite condiții, de la obligația de notificare.
(3) În conformitate cu articolul 93 din tratat, ajutoarele pentru transportul terestru sunt considerate compatibile cu tratatul dacă răspund necesităților de coordonare a transporturilor sau dacă constituie „compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public”.
(4) Pentru a atinge obiectivele Uniunii privind neutralitatea climatică stabilite în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (2), este necesară o transformare verde și digitală fundamentală a transporturilor în Uniune. În cadrul strategiei Comisiei din 2020 pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă (3), Uniunea a invitat statele membre să ia măsuri pentru a face toate modurile de transport mai sustenabile și să promoveze reorientarea către moduri de transport mai sustenabile.
(5) Articolul 11 din tratat subliniază angajamentul Uniunii față de protecția și durabilitatea mediului, subliniind integrarea cerințelor de protecție a mediului în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale.
(6) Pe baza experienței dobândite de Comisie în aplicarea articolului 93 din tratat, se consideră că anumite categorii de ajutoare de stat care răspund necesităților de coordonare a transporturilor nu cauzează denaturări semnificative ale concurenței și ale schimburilor comerciale dintre statele membre dacă îndeplinesc anumite criterii clare de compatibilitate stabilite pe baza practicii decizionale extinse.
(7) Prezentul regulament se aplică măsurilor de ajutor de stat pentru exploatare și investiții acordate în sectoarele transportului terestru durabil.
(8) Ajutoarele care îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament, atât cele generale, cât și cele specifice categoriilor relevante de ajutoare, ar trebui să fie exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat.
(9) Ajutoarele de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat care nu se încadrează în domeniul de aplicare al prezentului regulament fac în continuare obiectul obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din tratat. Prezentul regulament nu aduce atingere posibilității statelor membre de a notifica ajutoarele care au obiective ce corespund obiectivelor vizate de prezentul regulament.
(10) Prezentul regulament ar trebui să se aplice numai ajutoarelor care răspund necesităților de coordonare a transporturilor. În schimb, ajutoarele pentru îndeplinirea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public în sectoarele transportului terestru ar trebui să fie reglementate în continuare de Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (4) sau, în cazul în care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în regulamentul respectiv, ar trebui notificate Comisiei. Întreprinderile care furnizează servicii de transport cărora le-a fost încredințat un contract de achiziții publice de servicii ar trebui să poată beneficia de ajutoare acordate în temeiul prezentului regulament, cu condiția respectării în special a articolului 8 din prezentul regulament și a prevenirii supracompensării.
(11) Prezentul regulament ar trebui să permită o mai mare simplificare în conformitate cu obiectivele Comisiei (5), să sporească transparența și să permită evaluarea și verificarea eficace a respectării normelor privind ajutoarele de stat la nivel național și la nivelul Uniunii, cu menținerea în același timp a competențelor instituționale ale Comisiei și ale statelor membre. Acest lucru este în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind modernizarea ajutoarelor de stat în UE (6) și cu rezultatul verificării adecvării efectuate de Comisie în 2020 (7), care subliniază necesitatea reducerii sarcinii administrative și a asigurării eficienței cheltuielilor publice.
(12) Condițiile generale de aplicare a prezentului regulament sunt stabilite pe baza unui set de principii comune menite să asigure că ajutoarele: (i) servesc scopului de coordonare a transporturilor, (ii) au un efect stimulativ clar, (iii) sunt necesare, adecvate și proporționale, (iv) sunt acordate în condiții de transparență deplină și fac obiectul unui mecanism de control și al unei evaluări periodice și (v) nu afectează concurența și schimburile comerciale într-o măsură care să pună în pericol interesele generale ale Uniunii.
(13) Pentru a se asigura că ajutoarele sunt necesare și acționează ca un stimulent pentru dezvoltarea în continuare a unor activități sau proiecte, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice ajutoarelor destinate unor activități sau proiecte pe care beneficiarul le-ar efectua oricum, chiar și în absența ajutoarelor. Ajutoarele ar trebui exceptate de la obligația de notificare în temeiul prezentului regulament numai în cazul în care proiectul sau activitatea care beneficiază de ajutor începe după ce beneficiarul a depus o cerere scrisă de ajutor. Cumpărarea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea permiselor și realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor pentru proiectele care beneficiază de ajutor.
(14) În ceea ce privește ajutoarele pentru investiții ad-hoc care fac obiectul prezentului regulament acordate unui beneficiar care este o întreprindere mare, statul membru ar trebui să se asigure că, în plus față de respectarea condițiilor referitoare la efectul stimulativ și aplicabile beneficiarilor care sunt întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), beneficiarul a analizat, după cum reiese din documentația sa internă, viabilitatea investiției care beneficiază de ajutor în cazul acordării și, respectiv, al neacordării ajutorului. În astfel de cazuri, statul membru ar trebui să verifice dacă respectiva documentație confirmă faptul că ajutorul va duce la o creștere substanțială a domeniului de aplicare al investiției care beneficiază de ajutor, la o creștere substanțială a sumei totale cheltuite de beneficiar pentru o astfel de investiție sau la o creștere substanțială a ritmului de finalizare a investiției.
(15) Schemele de ajutoare automate sub formă de avantaje fiscale ar trebui să facă obiectul unei condiții specifice privind efectul stimulativ, având în vedere faptul că ajutoarele care rezultă din astfel de scheme de ajutoare se acordă automat. Această condiție specifică înseamnă că schemele de ajutoare respective ar trebui să sprijine numai proiectele sau activitățile pentru care lucrările încep după intrarea în vigoare a schemelor respective. Această condiție nu ar trebui să se aplice însă în cazul versiunilor ulterioare ale schemelor de ajutoare, cu condiția ca activitatea să fi făcut deja obiectul schemelor anterioare sub formă de avantaje fiscale. La evaluarea efectului stimulativ al versiunilor ulterioare ale schemelor de ajutoare, momentul esențial care trebuie avut în vedere este acela al includerii pentru prima dată a măsurii fiscale în schema inițială.
(16) Ar trebui să se considere că ajutoarele de exploatare pentru reducerea costurilor externe ale transporturilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul regulament au un efect stimulativ dacă ajutoarele sunt transferate utilizatorilor și, prin urmare, duc la creșterea cererii de servicii de transport durabil și de transfer modal. Publicitatea vizează sensibilizarea cu privire la măsurile disponibile pentru a reduce decalajul în materie de competitivitate dintre modurile de transport terestru durabile și transportul exclusiv rutier sau alte moduri de transport concurente mai puțin durabile. Prin urmare, se consideră că publicitatea asigură că ajutoarele se reflectă în prețul pe care utilizatorii trebuie să îl plătească.
(17) În scopul asigurări transparenței, a egalității de tratament și a monitorizării eficace, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai ajutoarelor care pot fi calculate ex ante cu precizie, în echivalent subvenție brută, fără să fie necesară o evaluare a riscurilor („ajutoare transparente”). Pentru anumite instrumente de ajutor, cum ar fi împrumuturile, garanțiile, măsurile fiscale și, în special, avansurile rambursabile, prezentul regulament ar trebui să definească condițiile în care acestea pot fi considerate transparente. Ajutoarele incluse în garanții ar trebui să fie considerate transparente în cazul în care echivalentul subvenție brută a fost calculat pe baza primelor „safe-harbour” prevăzute pentru tipul respectiv de întreprindere. De asemenea, ajutoarele ar trebui considerate transparente în cazul în care, înainte de punerea în aplicare a măsurii, metodologia utilizată pentru calcularea intensității ajutoarelor aferente garanției de stat a fost notificată Comisiei și a fost aprobată de aceasta, în conformitate cu Comunicarea Comisiei referitoare la aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat privind ajutoarele de stat sub formă de garanții (8). În sensul prezentului regulament, ajutoarele care implică o evaluare economică complexă în vederea calculării cu precizie ex ante a echivalentului subvenție brută al ajutoarelor (cum ar fi ajutoarele cuprinse în investițiile de capital și în investițiile de cvasicapital) nu ar trebui considerate ajutoare transparente, cu excepția cazului în care echivalentul subvenție brută al acestor ajutoare este considerat a fi valoarea nominală a acestor investiții.
(18) Pentru a garanta faptul că ajutoarele sunt proporționale și limitate la valoarea necesară, ar trebui stabilite valori maxime ale ajutoarelor în termeni de intensități ale ajutoarelor în raport cu un ansamblu de costuri eligibile. Pe baza experienței Comisiei, intensitatea ajutorului ar trebui stabilită la un nivel care să reducă la minimum denaturările concurenței și ale schimburilor comerciale cauzate de activitatea care beneficiază de ajutor, abordându-se în același timp în mod corespunzător disfuncționalitățile pieței sau alte obstacole din calea coordonării transporturilor.
(19) La calcularea intensității ajutorului ar trebui incluse numai costurile eligibile. Identificarea costurilor eligibile ar trebui susținută de documente justificative clare, precise și actualizate. Ajutoarele care depășesc intensitatea relevantă a ajutorului nu ar trebui să fie exceptate de la obligațiile de notificare. Toate sumele utilizate pentru calcul ar trebui să fie cele cărora nu li s-au aplicat deduceri de impozite sau de alte taxe. Ajutoarele care pot fi plătite în mai multe tranșe ar trebui actualizate la valoarea lor în momentul în care sunt acordate. Costurile eligibile ar trebui, de asemenea, actualizate la valoarea lor în momentul respectiv.
(20) Comisia ar trebui să se asigure că ajutoarele autorizate nu afectează concurența și schimburile comerciale într-o măsură care să pună în pericol interesele generale ale Uniunii. Prin urmare, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament ajutoarele acordate unui beneficiar care face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei, prin care un ajutor este declarat ilegal și incompatibil cu piața internă.
(21) Ajutoarele destinat întreprinderilor aflate în dificultate ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Aceste ajutoare ar trebui evaluate pe baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (9).
(22) Prezentul regulament consolidează experiența vastă dobândită de Comisie în evaluarea ajutoarelor de exploatare destinate reducerii costurilor externe ale transporturilor. Aceste ajutoare ar trebui să fie cuantificate pe baza costurilor externe care pot fi evitate prin adoptarea unei soluții de transport mai durabile în locul unui mod de transport concurent, viabil din punct de vedere comercial, cum ar fi transportul exclusiv rutier. Ajutoarele pot lua forma unei reduceri a tarifelor pe care operatorii de transport le plătesc pentru utilizarea infrastructurii. Ajutoarele de exploatare pentru reducerea costurilor externe ale transporturilor ar trebui să fie reglementate de prezentul regulament numai în cazul în care denaturările concurenței și ale schimburilor comerciale sunt limitate și sunt supuse unor condiții bine definite. Acest lucru se întâmplă în cazul în care costurile externe evitate sunt calculate în conformitate cu normele și metodologia stabilite în Ghidul Comisiei privind costurile externe ale transporturilor (10), conform cărora intensitatea ajutoarelor rămâne sub anumite praguri și ajutoarele se acordă numai pentru serviciile de transport terestru durabil furnizate efectiv. Astfel se garantează că ajutoarele sunt limitate strict la compensarea costurilor externe asociate cu utilizarea unui mod de transport mai durabil.
(23) În plus, ajutoarele de exploatare pentru sprijinirea operatorilor de transport sau a organizatorilor de transporturi la lansarea de noi conexiuni comerciale de transport feroviar de marfă sau de transport pe căile navigabile interioare ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament numai în cazul în care denaturările concurenței și ale schimburilor comerciale sunt limitate și sunt supuse unor condiții bine definite. Acesta este cazul atunci când valoarea ajutorului se calculează în raport cu pierderile din exploatare suportate de beneficiar în primii cinci ani de funcționare a noii conexiuni comerciale de transport de marfă, iar intensitatea ajutorului rămâne sub un anumit prag.
(24) Investițiile în infrastructura de servicii feroviare, infrastructura de transport pe căile navigabile interioare și infrastructura de transport feroviar sau pe căile navigabile interioare multimodal, precum și în liniile de garare private din întreaga Uniune sunt esențiale pentru a asigura conectivitatea, funcționarea sustenabilă a economiei și coeziunea dintre statele membre. Astfel de investiții sprijină prioritățile strategiei Comisiei din 2020 pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă (11), care acordă prioritate dezvoltării infrastructurii de transport multimodal. Prezentul regulament ar trebui să vizeze ajutoarele pentru investiții pentru construirea, modernizarea și reînnoirea infrastructurii de servicii feroviare, a infrastructurii de transport pe căile navigabile interioare, a infrastructurii de transport feroviar sau pe căile navigabile interioare multimodal, precum și a liniilor de garare private. Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice ajutoarelor pentru infrastructura portuară (dane, debarcadere etc.) și ajutoarelor pentru infrastructuri de acces în porturi care sunt eligibile să beneficieze de ajutor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei (12). Cu toate acestea, prezentul regulament ar trebui să se aplice ajutoarelor pentru suprastructura portuară (amenajări de suprafață, cum ar fi cele destinate depozitării, infrastructuri de servicii, cum ar fi depozitele, precum și echipamentele utilizate pentru exploatarea infrastructurilor), atât timp cât suprastructura în cauză este situată într-o infrastructură de transport pe căile navigabile interioare sau într-o infrastructură de transport multimodal cu o conexiune feroviară sau pe căile navigabile interioare. Pentru acest tip de ajutor, sarcina administrativă cauzată de notificarea cazurilor simple de măsuri de ajutor de stat ar trebui redusă, ceea ce permite, de asemenea, Comisiei să se concentreze asupra cazurilor cu cel mai mare potențial de denaturare a concurenței. Condițiile de exceptare de la obligația de notificare a ajutoarelor pentru investiții acordate infrastructurii de servicii feroviare, infrastructurii de transport pe căile navigabile interioare, infrastructurii de transport feroviar sau pe căile navigabile interioare multimodal, precum și liniilor de garare private ar trebui să limiteze denaturarea concurenței și a schimburilor comerciale care ar submina condițiile de concurență echitabile pe piața internă. Denaturarea schimburilor comerciale și a concurenței este limitată în special prin asigurarea proporționalității ajutorului.
(25) Prezentul regulament ar trebui să se aplice ajutoarelor pentru investiții destinate achiziționării de vehicule pentru transportul feroviar sau pe căile navigabile interioare și de anumite categorii de echipamente care sunt necesare pentru transportul multimodal durabil (și anume unități de încărcare intermodale și macarale la bordul navelor) numai în cazul în care denaturarea concurenței și a schimburilor comerciale este limitată. Pentru achiziționarea anumitor tipuri de echipamente pentru transportul multimodal durabil, acesta este cazul schemelor de ajutoare care acoperă macaralele de la bordul navelor și părți ale costurilor aferente unităților de încărcare intermodale și în care intensitatea ajutorului rămâne sub praguri bine definite. Pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul feroviar sau pe căile navigabile interioare, acesta este cazul atunci când ajutoarele iau forma unei garanții acordate cumpărătorului vehiculului, sub rezerva unor condiții bine definite. În sectorul feroviar, IMM-urile și întreprinderile nou intrate pe piață întâmpină dificultăți în reînnoirea sau extinderea parcurilor lor de vehicule din cauza costurilor ridicate de investiții pentru achiziționarea de material rulant și a dificultăților în ceea ce privește accesul la finanțare. Întreprinderile mici cu capitalizare medie se confruntă cu provocări similare. În sectorul căilor navigabile interioare, majoritatea operatorilor sunt IMM-uri sau, în cel mai bun caz, întreprinderi mici cu capitalizare medie. Din acest motiv, acestea întâmpină dificultăți în reînnoirea sau extinderea flotei din cauza dificultăților de acces la finanțarea de pe piață. Prin urmare, ajutoarele pentru investiții sub formă de garanții acordate întreprinderilor nou intrate în sectorul feroviar, IMM-urilor și întreprinderilor mici cu capitalizare medie din sectoarele transportului feroviar și pe căile navigabile interioare promovează transportul durabil fără a denatura în mod nejustificat concurența și schimburile comerciale.
(26) În concordanță cu politicile Uniunii în domeniul digital și al transporturilor, este nevoie de eforturi suplimentare pentru a face posibilă comunicarea între diferitele sisteme de informații privind transporturile, precum și coordonarea rețelelor de transport și concurența transfrontalieră și pentru a îmbunătăți siguranța transporturilor în Uniune. Acest lucru este necesar din cauza standardelor diferite ale rețelelor de transport, a lipsei de armonizare tehnică, a instrumentelor și sistemelor incompatibile de colectare a datelor, precum și a preocupărilor legate de schimbul de date și suveranitatea datelor. În plus, experiența dobândită la evaluarea măsurilor de sprijin pentru interoperabilitate notificate în temeiul Liniilor directoare din 2008 privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor feroviare (13) a arătat că există disfuncționalități acute ale pieței cauzate de deficiențele de coordonare și de „dezavantajul primului venit”, în cazul în care beneficiile legate de adoptarea unei anumite tehnologii sau a unui anumit standard depășesc interesul comercial al operatorilor de transport.
(27) Este, de exemplu, cazul sistemelor de control al trenurilor și al traficului, cum ar fi Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS). ERTMS este un sistem european unic de semnalizare și control al vitezei, care asigură interoperabilitatea sistemelor feroviare naționale, reducând costurile de achiziționare și întreținere a sistemelor de semnalizare și mărind viteza trenurilor, capacitatea infrastructurii și nivelul de siguranță în transportul feroviar. ERTMS este alcătuit din Sistemul european de control și comandă al trenurilor (ETCS), un sistem de semnalizare în cabină care integrează un sistem de protecție automată a trenurilor, Sistemul radio mobil feroviar (RMR) și conducerea automată a trenului (ATO). Sistemul RMR utilizat în prezent pentru operațiuni feroviare, și anume Sistemul global de comunicații mobile – căi ferate (GSM-R), se bazează pe specificații finalizate în urmă cu 20 de ani. Din cauza uzurii tehnologice, este puțin probabil ca sprijinul industrial pentru GSM-R să fie asigurat după 2031. Având în vedere efectele negative limitate asupra concurenței și a schimburilor comerciale pe care le au ajutoarele pentru interoperabilitate și ținând seama de experiența dobândită, aceste ajutoare ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament în condiții bine definite.
(28) Pentru a stimula competitivitatea transportului feroviar și pe căile navigabile interioare, este, de asemenea, necesar să se promoveze adaptarea tehnică și modernizarea în sectoarele transportului terestru durabil. Ajutoarele pentru astfel de investiții sunt supuse unor condiții care limitează denaturările concurenței și ale schimburilor comerciale care ar submina condițiile de concurență echitabile de pe piața internă. În special, condițiile pentru exceptarea unor astfel de ajutoare de la obligațiile de notificare ar trebui să asigure faptul că ajutoarele sunt necesare și proporționale și să includă garanții privind tipul de ajutoare și costurile eligibile.
(29) Ajutoarele acordate întreprinderilor pentru a se adapta la viitoarele standarde ale Uniunii ar putea avea ca rezultat atingerea mai devreme a unui nivel ridicat de armonizare și standardizare. Ajutoarele nu ar trebui să fie exceptate de la obligațiile de notificare în cazul în care investițiile au ca scop respectarea de către întreprinderi a standardelor Uniunii care au fost deja adoptate. Totuși, în cazurile în care standardul relevant al Uniunii a fost deja adoptat, dar nu este încă în vigoare, ajutorul poate avea un efect stimulativ dacă stimulează implementarea și finalizarea investiției cu cel puțin 12 luni înainte de intrarea în vigoare a standardului, cu condiția ca standardul să nu se aplice retroactiv. Pentru a nu descuraja statele membre de la a impune standarde naționale obligatorii mai stricte sau mai ambițioase decât standardele corespunzătoare ale Uniunii, măsurile de ajutor pot avea un efect stimulativ indiferent de existența unor astfel de standarde naționale obligatorii. Același lucru este valabil și în cazul ajutoarelor acordate în atunci când au fost adoptate standarde naționale obligatorii în absența standardelor Uniunii.
(30) Anumite categorii de ajutoare care acoperă ajutoare cu o valoare mare acordate pentru fiecare proiect ar trebui evaluate de Comisie după notificare, din cauza riscului mai ridicat de denaturare nejustificată a concurenței și a schimburilor comerciale. Prin urmare, orice ajutor acordat peste anumite praguri ar trebui să facă în continuare obiectul obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din tratat. Ar trebui să se asigure faptul că pragurile nu sunt eludate prin împărțirea artificială a proiectelor în mai multe proiecte cu caracteristici, obiective sau beneficiari similari.
(31) Având în vedere impactul potențial mai ridicat al schemelor de ajutoare de mare amploare asupra schimburilor comerciale și a concurenței, schemele de ajutoare cu un buget care depășește un anumit prag, într-un anumit an sau în total, calculat pe baza unei valori absolute, ar trebui să facă, în principiu, obiectul unei evaluări a ajutoarelor de stat. Obiectivul evaluării ar trebui să fie acela de a verifica: (i) dacă ipotezele și condițiile care stau la baza compatibilității schemei au fost confirmate și (ii) eficacitatea măsurii de ajutor în lumina obiectivelor sale generale și specifice. De asemenea, evaluarea ar trebui să indice impactul schemei asupra concurenței și a schimburilor comerciale. În vederea asigurării unui tratament egal, evaluarea ajutoarelor de stat ar trebui să se efectueze pe baza unui plan de evaluare aprobat de Comisie. Deși un astfel de plan ar trebui în mod normal să fie elaborat în momentul conceperii schemei și aprobat în timp util pentru ca schema să intre în vigoare, acest lucru ar putea fi imposibil în unele cazuri. Prin urmare, pentru a nu întârzia intrarea în vigoare a unor astfel de scheme, prezentul regulament ar trebui să li se aplice pentru o perioadă inițială maximă de șase luni. Comisia ar trebui să fie în măsură să prelungească această perioadă, după aprobarea planului de evaluare. În acest scop, planul de evaluare ar trebui notificat Comisiei în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a schemei. De asemenea, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a decide, în mod excepțional, că nu este necesară o evaluare, având în vedere caracteristicile specifice ale cazului.
(32) Ar trebui prevăzută obligația statelor membre de a furniza Comisiei toate informațiile de care aceasta are nevoie pentru a evalua planul de evaluare. Comisia ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea să solicite, după caz, informații suplimentare fără întârzieri nejustificate. Modificările schemelor care fac obiectul unei evaluări, altele decât modificările care nu pot afecta compatibilitatea schemei de ajutoare în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament sau care nu pot afecta semnificativ conținutul planului de evaluare aprobat, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Modificările precum cele de natură pur formală sau modificările administrative, inclusiv cele efectuate în cadrul măsurilor cofinanțate de Uniune nu ar trebui, în principiu, să fie considerate ca afectând semnificativ conținutul planului de evaluare aprobat.
(33) Pentru a stabili dacă pragurile de notificare și intensitățile maxime ale ajutoarelor prevăzute de prezentul regulament sunt respectate, ar trebui luată în considerare valoarea totală a măsurilor de ajutor de stat acordate pentru activitatea sau proiectul care beneficiază de ajutor. Prezentul regulament ar trebui să precizeze condițiile în care pot fi cumulate diferite categorii de ajutoare. Ajutoarele care sunt exceptate de la obligațiile de notificare în temeiul prezentului regulament ar trebui să poată fi cumulate cu orice alt ajutor compatibil exceptat în temeiul altor regulamente sau cu orice alt ajutor care este aprobat de Comisie, atât timp cât măsurile respective se referă la costuri eligibile identificabile diferite. În cazul în care surse de ajutor diferite se referă la aceleași costuri eligibile identificabile, care se suprapun parțial sau complet, cumularea ar trebui permisă până la cel mai ridicat nivel de intensitate sau până la valoarea maximă a ajutorului aplicabilă ajutorului respectiv în temeiul prezentului regulament. Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să stabilească norme speciale privind cumularea măsurilor de ajutor cu și fără costuri eligibile identificabile și privind cumularea cu ajutoarele de minimis. Adesea, ajutoarele de minimis nu sunt acordate pentru anumite costuri eligibile identificabile și nu sunt imputabile unor astfel de costuri. În acest caz, ar trebui să fie posibilă cumularea, în mod liber, a ajutoarelor de minimis cu ajutoare de stat exceptate în temeiul prezentului regulament. Cu toate acestea, în cazul în care se acordă ajutoare de minimis pentru aceleași costuri eligibile identificabile ca ajutoarele de stat exceptate în temeiul prezentului regulament, cumularea ar trebui permisă numai până la intensitatea maximă a ajutoarelor, după cum se prevede în capitolul II din prezentul regulament.
(34) Finanțarea gestionată la nivel central de instituții, de agenții, de întreprinderi comune sau de alte organisme ale Uniunii care nu se află în mod direct sau indirect sub controlul statelor membre nu constituie ajutor de stat. În cazul în care o astfel de finanțare este combinată cu ajutoare de stat, numai ajutoarele de stat ar trebui luate în considerare pentru a se stabili dacă sunt respectate pragurile de notificare și intensitățile maxime ale ajutoarelor sau cuantumurile maxime ale ajutoarelor. Acest lucru ar trebui să fie valabil cu condiția ca suma totală a finanțării publice acordate în legătură cu aceleași costuri eligibile să nu depășească rata cea mai favorabilă de finanțare prevăzută de normele aplicabile ale dreptului Uniunii.
(35) Transparența ajutoarelor de stat este esențială pentru aplicarea corectă a normelor prevăzute în tratat și contribuie la îmbunătățirea conformității, la sporirea responsabilității, la evaluările inter pares și, în ultimă instanță, la creșterea gradului de eficacitate a cheltuielilor publice. Pentru a se asigura transparența, statele membre ar trebui să creeze site-uri web cuprinzătoare, la nivel regional sau național, care să prezinte informații sintetizate privind fiecare măsură de ajutor exceptată în temeiul prezentului regulament. Alternativ, statelor membre ar trebui să li se permită să publice informațiile sintetizate privind fiecare măsură de ajutor exceptată în Modulul privind transparența ajutoarelor de stat al Comisiei. În conformitate cu practica standard în ceea ce privește publicarea de informații prevăzută în Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului (14), ar trebui utilizat un format standard. Acest format ar trebui să permită căutarea, descărcarea și publicarea cu ușurință a informațiilor pe internet. Pe site-ul web al Comisiei ar trebui să fie publicate linkuri către site-urile web privind ajutoarele de stat ale tuturor statelor membre. În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2586, pe site-ul web al Comisiei ar trebui să se publice rezumate ale informațiilor despre fiecare măsură de ajutor exceptată în temeiul prezentului regulament.
(36) Asigurarea respectării normelor privind ajutoarele de stat depinde în foarte mare măsură de cooperarea statelor membre. Prin urmare, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament, inclusiv conformitatea cu toate condițiile relevante a ajutoarelor individuale acordate în cadrul schemelor care beneficiază de o exceptare pe categorii.
(37) Pentru a asigura o monitorizare efectivă a măsurilor de ajutor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2586, este oportun să se stabilească cerințe privind raportarea de către statele membre a informațiilor privind măsurile de ajutor care au fost exceptate în conformitate cu prezentul regulament. În plus, este oportun să se stabilească norme privind evidențele pe care trebuie să le păstreze statele membre cu privire la ajutoarele exceptate în temeiul prezentului regulament, ținând seama de termenul de prescripție prevăzut la articolul 17 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (15).
(38) Pentru a se consolida eficacitatea condițiilor privind compatibilitatea prevăzute în prezentul regulament, Comisia ar trebui să poată retrage beneficiul exceptării pe categorii pentru viitor în cazul nerespectării condițiilor respective. Comisia ar trebui să poată restricționa această retragere la anumite tipuri de ajutoare, la anumiți beneficiari sau la măsuri de ajutor adoptate de anumite autorități, în cazul în care nerespectarea prezentului regulament afectează numai un grup limitat de măsuri sau anumite autorități. O astfel de retragere punctuală ar constitui o măsură corectivă proporționată, legată în mod direct de cazul constatat de nerespectare. În cazul în care o măsură de ajutor nu este notificată și nu îndeplinește toate condițiile pentru a fi exceptată de la notificare, aceasta constituie un ajutor ilegal, pe care Comisia îl va examina în cadrul procedurii relevante prevăzute în Regulamentul (UE) 2015/1589 pentru ajutoarele nenotificate. Retragerea beneficiului exceptării pe categorii pentru viitor nu ar trebui să afecteze faptul că măsurile anterioare care respectă prezentul regulament au beneficiat de exceptarea pe categorii.
(39) Pentru a se elimina diferențele care ar putea genera denaturări ale concurenței și ale schimburilor comerciale și pentru a se facilita coordonarea dintre diferitele inițiative de la nivelul Uniunii și de la nivel național referitoare la IMM-uri, precum și din motive de claritate administrativă și de securitate juridică, definiția IMM-ului în sensul anexei I la prezentul regulament ar trebui să se bazeze pe definiția din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (16).
(40) Politica privind ajutoarele de stat ar trebui revizuită periodic pe baza experienței Comisiei în acest domeniu. Prin urmare, perioada de aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie limitată. Este necesar să se prevadă dispoziții tranzitorii care să reglementeze tratamentul aplicat schemelor de ajutoare exceptate la sfârșitul perioadei de aplicare a prezentului regulament. Astfel de norme ar trebui să acorde statelor membre timpul necesar pentru a se adapta la orice regim viitor,