Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.
(2) Fără a aduce atingere regulilor procedurale speciale stabilite prin regulamente pentru anumite sectoare, prezentul regulament ar trebui să se aplice ajutorului din toate sectoarele; întrucât, în sensul aplicării articolelor 93 și 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia deține, în temeiul articolului 108 din TFUE, competența specifică de a decide asupra compatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă atunci când examinează ajutoarele de stat existente, atunci când adoptă decizii privind ajutorul nou sau ajutorul modificat și atunci când ia măsuri în cazul nerespectării deciziilor sale sau a obligațiilor privind notificarea.
(3) În contextul sistemului modernizat al normelor privind ajutoarele de stat menite să contribuie la punerea în aplicare a strategiei Europa 2020 pentru creștere și la consolidarea bugetară, articolul 107 din TFUE ar trebui să se aplice în mod eficient și uniform în întreaga Uniune. Regulamentul (CE) nr. 659/1999 a consolidat practica anterioară a Comisiei de a spori securitatea juridică și de a sprijini dezvoltarea politicii în domeniul ajutoarelor de stat într-un mediu transparent.
(4) Pentru a asigura securitatea juridică, este necesară definirea situațiilor în care un ajutor trebuie considerat ajutor existent. Realizarea și consolidarea pieței interne constituie un proces treptat, reflectat în evoluția permanentă a politicii în domeniul ajutorului de stat. Ca urmare a acestei evoluții, este posibil ca anumite măsuri, care în momentul punerii în aplicare nu reprezentau ajutor de stat, să fi devenit între timp ajutor.
(5) În conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE, orice proiect de acordare a unui nou ajutor trebuie notificat Comisiei și nu poate fi pus în aplicare decât după autorizarea acestuia de către Comisie.
(6) În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), statele membre au obligația de a coopera cu Comisia și de a-i furniza toate informațiile necesare pentru a-i permite Comisiei să își îndeplinească îndatoririle în conformitate cu prezentul regulament.
(7) Termenul în care Comisia urmează să efectueze examinarea preliminară a ajutorului notificat ar trebui să fie stabilit la două luni de la data primirii notificării complete sau a primirii unei declarații temeinic argumentate din partea statului membru în cauză, prin care acesta consideră notificarea completă, deoarece informațiile suplimentare solicitate de Comisie nu sunt disponibile sau au fost deja furnizate. Din motive de securitate juridică, examinarea respectivă trebuie să se finalizeze printr-o decizie.
(8) În toate cazurile în care, în urma examinării preliminare, Comisia nu poate decide dacă ajutorul este compatibil cu piața internă, trebuie să se deschidă o procedură formală de investigare, pentru a permite Comisiei să obțină toate informațiile necesare pentru evaluarea compatibilității ajutorului și pentru a permite părților interesate să își prezinte observațiile. Drepturile părților interesate pot fi cel mai bine protejate în cadrul procedurii formale de investigare descrise la articolul 108 alineatul (2) din TFUE.
(9) Pentru a evalua compatibilitatea cu piața internă a oricărui ajutor de stat notificat sau ilegal, pentru care Comisia are competența exclusivă în temeiul articolului 108 din TFUE, în scopul asigurării aplicării normelor privind ajutoarele de stat, ar trebui să se garanteze competența Comisiei de a solicita oricărei întreprinderi, asociații de întreprinderi sau oricărui stat membru toate informațiile necesare referitoare la piață, atunci când are îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii vizate cu normele Uniunii și a inițiat, prin urmare, procedura formală de investigare. În special, Comisia ar trebui să se prevaleze de această competență în cazurile în care se impune o evaluare de fond complexă. Atunci când decide să se prevaleze de această competență, Comisia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de durata examinării preliminare.
(10) În scopul de a evalua compatibilitatea unei măsuri de ajutor după inițierea procedurii formale de investigare, în special în ceea ce privește unele cazuri complexe din punct de vedere tehnic care fac obiectul unei evaluări de fond, Comisia ar trebui să fie în măsură, printr-o simplă cerere sau printr-o decizie, să solicite oricărei întreprinderi, asociații de întreprinderi sau oricărui stat membru să furnizeze toate informațiile referitoare la piață necesare pentru finalizarea evaluării sale, în cazul în care informațiile furnizate de statul membru vizat în cursul examinării preliminare nu sunt suficiente, ținând seama în mod corespunzător de principiul proporționalității, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.
(11) Din perspectiva relației speciale dintre beneficiarii de ajutor și statul membru vizat, Comisia ar trebui să poată solicita informații din partea unui beneficiar de ajutor numai în acord cu statul membru vizat. Furnizarea de informații de către beneficiarul măsurii de ajutor în cauză nu constituie un temei juridic pentru negocierile bilaterale dintre Comisie și beneficiarul respectiv.
(12) Comisia ar trebui să selecteze destinatarii cererilor de informații pe baza unor criterii obiective, adecvate pentru fiecare caz, asigurând totodată faptul că, atunci când cererea este adresată unui eșantion de întreprinderi sau asociații de întreprinderi, eșantionul de respondenți este reprezentativ în cadrul fiecărei categorii. Informațiile solicitate ar trebui să consiste în special în date faptice referitoare la întreprindere și la piață și o analiză factuală a funcționării pieței.
(13) În calitate de inițiator al procedurii, Comisia ar trebui să fie responsabilă de verificarea atât a transmiterii informațiilor de către statele membre, întreprinderi sau asociații de întreprinderi, cât și a confidențialității prezumate pentru divulgarea informațiilor.
(14) Prin impunerea unor amenzi și penalități cu titlu cominatoriu proporționale, Comisia ar trebui să fie în măsură să se asigure că întreprinderile sau, după caz, asociațiile de întreprinderi dau curs cererilor de informații care le sunt adresate. La stabilirea valorilor amenzilor și penalităților cu titlu cominatoriu, Comisia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de principiile proporționalității și adecvării, în special în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii. Drepturile părților cărora li se solicită informațiile ar trebui să fie protejate, oferindu-li-se acestora posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere înainte de orice decizie de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar trebui să aibă competență nelimitată cu privire la aceste amenzi și penalități cu titlu cominatoriu, în temeiul articolului 261 din TFUE.
(15) Ținând seama în mod corespunzător de principiile proporționalității și adecvării, Comisia ar trebui să poată reduce penalitățile cu titlu cominatoriu sau le poate elimina în întregime atunci când destinatarii cererilor furnizează în cele din urmă informațiile solicitate, deși după expirarea termenului.
(16) Amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu nu sunt aplicabile statelor membre, deoarece acestora le revine obligația de a coopera sincer cu Comisia, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE, și de a furniza acesteia toate informațiile necesare pentru a-i permite să își îndeplinească sarcinile care îi revin în temeiul prezentului regulament.
(17) După analizarea observațiilor prezentate de părțile interesate, Comisia ar trebui să încheie examinarea printr-o decizie finală de îndată ce îndoielile sale au fost eliminate, întrucât, în cazul în care examinarea nu se finalizează într-o perioadă de 18 luni de la data deschiderii procedurii, este necesar ca statul membru în cauză să aibă posibilitatea de a solicita o decizie, pe care Comisia trebuie să o adopte în termen de două luni.
(18) Pentru a proteja dreptul la apărare al statului membru vizat, acesta ar trebui să primească copii ale cererilor de informații transmise altor state membre, întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi și ar trebui să fie în măsură să își prezinte observațiile cu privire la comentariile primite. Statul membru vizat ar trebui, de asemenea, să fie informat cu privire la denumirea întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi consultate, în măsura în care respectivele nu au arătat un interes legitim privind protecția identității lor.
(19) Comisia ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător interesul legitim al întreprinderilor în ceea ce privește protejarea secretelor comerciale ale acestora. Comisia nu ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza în nicio decizie informațiile confidențiale furnizate de respondenți, care nu pot fi agregate sau al căror caracter anonim nu poate fi asigurat, cu excepția cazului în care a obținut în prealabil acordul respondenților privind divulgarea acestor informații statului membru vizat.
(20) În cazurile în care informațiile marcate drept confidențiale nu par să intre sub incidența obligației de păstrare a secretului profesional, este oportun să se instituie un mecanism prin care Comisia să poată decide în ce măsură astfel de informații pot fi divulgate. Orice astfel de decizie de a respinge o cerere de a considera informațiile drept confidențiale ar trebui să indice un termen la sfârșitul căruia informațiile vor fi divulgate, astfel încât respondentul să poate utiliza orice protecție juridică pe care o are la dispoziție, inclusiv orice măsură provizorie.
(21) Pentru a asigura aplicarea corectă și efectivă a regulilor privind ajutorul de stat, Comisia trebuie să aibă posibilitatea de a revoca o decizie întemeiată pe informații eronate.
(22) Pentru a asigura respectarea articolului 108 din TFUE, în special a obligației de notificare și a clauzei suspensive prevăzute la articolul 108 alineatul (3), Comisia trebuie să examineze toate cazurile de ajutor ilegal. Pentru considerente de transparență și securitate juridică, trebuie adoptate procedurile de urmat în astfel de cazuri. Atunci când un stat membru nu a respectat obligația de notificare sau clauza suspensivă, Comisia nu este obligată să respecte termene.
(23) Comisia ar trebui să poată analiza, din proprie inițiativă, informații provenind din orice sursă privind ajutoarele ilegale, cu scopul de a asigura respectarea articolului 108 din TFUE și, în special, a obligației de notificare și a clauzei suspensive prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din TFUE și de a evalua compatibilitatea ajutoarelor cu piața internă.
(24) În cazul ajutorului ilegal, Comisia trebuie să aibă dreptul de a obține toate informațiile necesare pentru a adopta o decizie și pentru a restabili imediat, atunci când este cazul, concurența nedenaturată. În consecință, este necesar să i se permită Comisiei să adopte măsuri provizorii adresate statelor membre în cauză. Măsurile provizorii pot consta în ordine de furnizare a informațiilor, ordine de suspendare sau ordine de recuperare.În caz de nerespectare a unui ordin de furnizare a informațiilor, Comisia trebuie să poată lua o decizie pe baza informațiilor disponibile și, în cazul nerespectării unui ordin de suspendare sau de recuperare, să poată sesiza direct Curtea de Justiție, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) al doilea paragraf din TFUE.
(25) În cazul ajutoarelor ilegale care nu sunt compatibile cu piața internă, trebuie restabilită concurența efectivă. În acest scop, este necesară recuperarea fără întârziere a ajutorului, inclusiv a dobânzii. Este necesar ca recuperarea să se realizeze în conformitate cu procedurile de drept național. Aplicarea acestor proceduri nu trebuie să ridice obstacole în calea restabilirii concurenției nedenaturate, prin împiedicarea executării imediate și efective a deciziei Comisiei. Pentru a obține acest rezultat, statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura efectul util al deciziei Comisiei.
(26) Din considerente de securitate juridică, trebuie să se stabilească în ceea ce privește ajutorul ilegal, un termen de prescripție de zece ani, după expirarea căruia recuperarea ajutorului să nu mai poată fi dispusă.
(27) Din motive de securitate juridică, este necesar să se stabilească termenele de prescripție pentru impunerea și executarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu.
(28) Utilizarea abuzivă a ajutorului poate avea asupra funcționării pieței comune efecte similare cu cele ale ajutorului ilegal și, de aceea, trebuie tratată în temeiul unor proceduri similare. Spre deosebire de ajutorul ilegal, ajutorul susceptibil de a fi fost utilizat abuziv a fost aprobat anterior de către Comisie. În consecință, Comisiei nu trebuie să i se permită să recurgă la un ordin de recuperare în cazul utilizării abuzive a ajutorului.
(29) În conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE, Comisia, în cooperare cu statele membre, are obligația de a examina permanent toate schemele de ajutoare existente. Pentru considerente de transparență și securitate juridică, este necesar să se precizeze sfera de aplicare a cooperării prevăzute la acest articol.
(30) Pentru a asigura compatibilitatea schemelor de ajutor existente cu piața internă, și în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE, Comisia trebuie să propună măsuri adecvate în cazul în care o schemă de ajutor existentă nu este sau nu mai este compatibilă cu piața internă și trebuie să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE în cazul în care statul membru în cauză refuză să pună în aplicare măsurile propuse.
(31) Este necesar să se stabilească toate posibilitățile acordate terților pentru a-și apăra interesele în cadrul procedurilor privind ajutorul de stat.
(32) Plângerile reprezintă o sursă esențială de informații în vederea detectării încălcărilor normelor Uniunii în domeniul ajutoarelor de stat. Pentru a asigura calitatea plângerilor prezentate Comisiei și, în același timp, transparența și securitatea juridică, este necesară stabilirea condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească o plângere astfel încât Comisia să intre în posesia informaților privind un ajutor presupus ilegal și să declanșeze procedura de examinare preliminară. Plângerile care nu îndeplinesc aceste condiții ar trebui să aibă regimul unor informații generale referitoare la piață și nu ar trebui să ducă neapărat la o investigație ex officio.
(33) Reclamanților ar trebui să le revină obligația de a face dovada faptului că sunt părți interesate în sensul articolului 108 alineatul (2) din TFUE și al articolului 1 litera (h) din prezentul regulament. De asemenea, acestora ar trebui să le revină obligația de a furniza o serie de informații într-o formă pe care Comisia ar trebui să fie abilitată să o stabilească printr-o dispoziție de punere în aplicare. Pentru a nu-i descuraja pe reclamanții potențiali, dispoziția de punere în aplicare ar trebui să asigure faptul că cerințele pentru prezentarea de către partea interesată a unei plângeri nu sunt împovărătoare.
(34) Pentru a se asigura abordarea consecventă de către Comisie a unor chestiuni similare în cadrul pieței interne, este oportun să se instituie un temei juridic specific privind lansarea de investigații pe anumite sectoare ale economiei sau pe anumite instrumente de ajutor în mai multe state membre. Din motive de proporționalitate și din perspectiva sarcinii administrative ridicate pe care o presupun astfel de investigații, anchetele sectoriale ar trebui să fie întreprinse numai atunci când informațiile disponibile justifică o suspiciune rezonabilă conform căreia măsurile privind ajutoarele de sat dintr-un anumit sector pot restricționa sau denatura în mod semnificativ concurența pe piața internă în mai multe state membre sau conform căreia măsurile de ajutor existente dintr-un anumit sector în mai multe state membre nu sunt sau nu mai sunt compatibile cu piața internă. Astfel de anchete ar permite Comisiei să trateze în mod eficient și transparent aspectele orizontale privind ajutoarele de stat și să obțină o viziune globală ex ante a sectorului vizat.
(35) Pentru a permite Comisiei să monitorizeze eficient respectarea deciziilor Comisiei și pentru a facilita cooperarea dintre Comisie și statele membre în vederea examinării permanente, în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE, a tuturor schemelor de ajutor existente din statele membre, este necesară instituirea unei obligații generale de raportare privind toate schemele de ajutor existente.
(36) În cazul în care Comisia are îndoieli serioase privind respectarea deciziilor sale, ar trebui să aibă la dispoziția sa instrumente suplimentare care să îi permită obținerea informațiilor necesare pentru a verifica dacă deciziile sale sunt respectate efectiv. În acest scop, vizitele de control la fața locului sunt un instrument adecvat și util, mai ales în cazurile de posibilă utilizare abuzivă a ajutorului. În consecință, Comisia ar trebui împuternicită să efectueze vizite de control la fața locului și ar trebui să beneficieze de cooperarea autorităților competente din statele membre în cazul în care o întreprindere se opune unei astfel de vizite.
(37) Consecvența în aplicarea normelor privind ajutoarele de stat impune stabilirea de măsuri pentru cooperarea între instanțele statelor membre și Comisie. O astfel de cooperare este relevantă pentru toate instanțele statelor membre care aplică articolul 107 alineatul (1) și articolul 108 din TFUE, indiferent de context. În special, instanțele naționale ar trebui să se poată adresa Comisiei pentru a obține informații sau pentru a obține avizul acesteia în ceea ce privește unele aspecte legate de aplicarea normelor în materia ajutoarelor de stat. Comisia ar trebui să fie, de asemenea, în măsură să prezinte observații scrise sau orale instanțelor care trebuie să aplice articolul 107 alineatul (1) sau articolul 108 din TFUE. Atunci când oferă asistență instanțelor naționale în acest sens, Comisia ar trebui să acționeze în conformitate cu atribuția de apărare a interesului public care îi revine.
(38) Observațiile și avizele Comisiei nu ar trebui să aducă atingere articolului 267 din TFUE și nu ar trebui să aibă forță juridică obligatorie pentru instanțele naționale. Respectivele observații ar trebui prezentate în conformitate cu normele de procedură și practicile naționale, inclusiv cu normele de garantare a drepturilor părților, cu respectarea deplină a independenței instanțelor naționale. Observațiile prezentate de Comisie din proprie inițiativă ar trebui să se limiteze la cazurile care sunt importante pentru aplicarea coerentă a articolului 107 alineatul (1) sau a articolului 108 din TFUE, în special în cazurile care sunt importante pentru aplicarea sau dezvoltarea în continuare a jurisprudenței Uniunii în materie de ajutoare de stat.
(39) Din considerente de transparență și securitate juridică, este oportună asigurarea publicității deciziilor Comisiei, cu respectarea în același timp a principiului conform căruia deciziile privind cazurile de ajutor de stat se adresează statelor membre în cauză. În consecință, este necesară publicarea tuturor deciziilor care pot afecta interesele părților interesate, fie integral, fie în rezumat, sau punerea la dispoziția părților interesate de copii ale deciziilor care nu au fost publicate deloc sau nu au fost publicate integral.
(40) În momentul publicării deciziilor, Comisia ar trebui să respecte normele privind secretul profesional, și anume protecția tuturor informațiilor confidențiale și a datelor cu caracter personal, în conformitate cu articolul 339 din TFUE.
(41) Comisia, în strânsă colaborare cu Comitetul consultativ privind ajutoarele de stat, ar trebui să poată adopta dispoziții de punere în aplicare prin care să stabilească norme detaliate privind procedurile prevăzute în prezentul regulament,