Recitale
(1) Protecția temporară pentru persoanele strămutate din Ucraina care nu se pot întoarce în țara sau regiunea lor de origine din cauza războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, astfel cum a fost activată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului (1) și prelungită prin Deciziile de punere în aplicare (UE) 2023/2409 (2), (UE) 2024/1836 (3) și (UE) 2025/1460 (4) ale Consiliului, este în vigoare până la 4 martie 2027. Deși rămâne o dovadă a solidarității Uniunii cu poporul ucrainean, protecția temporară are, prin natura sa, un caracter temporar. Prin urmare, este necesar să fie pregătită o ieșire treptată, sustenabilă și bine coordonată din acest regim atunci când condițiile din Ucraina vor permite încetarea protecției temporare, ținând seama, în același timp, de capacitățile și nevoile de reconstrucție ale Ucrainei.
(2) În contextul discuțiilor privind viitorul și încetarea protecției temporare, statele membre au solicitat o abordare coordonată la nivelul Uniunii. Pe baza experienței statelor membre dobândite în urma activării protecției temporare prevăzute în Directivei 2001/55/CE a Consiliului (5), este esențial să se asigure responsabilitatea partajată între toate statele membre, la nivelul Uniunii, pe parcursul acestui proces.
(3) Unul dintre scopurile activării protecției temporare prevăzute în Directiva 2001/55/CE în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a fost acela de a evita ca sistemele de azil ale statelor membre să fie copleșite și să nu poată prelucra un număr mare de cereri de protecție internațională fără a suferi efecte negative asupra funcționării lor eficiente, în interesul persoanelor care solicită protecție. Obiectivul respectiv își menține importanța esențială în procesul de planificare a ieșirii treptate din regimul de protecție temporară pentru persoanele respective. În plus, chiar și într-un context de pace, Ucraina va avea nevoie de timp pentru a-și reconstrui capacitatea necesară pentru a putea primi înapoi toate persoanele strămutate din cauza războiului. Prin urmare, pentru a sprijini Ucraina în eforturile sale de reintegrare a persoanelor strămutate, este important ca procesul de tranziție să fie gestionat într-un mod flexibil, treptat și luând în considerare situațiile individuale ale persoanelor în cauză. Prin urmare, procesul de tranziție respectiv ar trebui să răspundă atât nevoilor celor care beneficiază în prezent de protecție temporară în Uniune, cât și nevoilor Ucrainei, menținând totodată integritatea sistemelor de azil ale statelor membre.
(4) Multe persoane strămutate din Ucraina care beneficiază de protecție temporară se află deja în Uniune de câțiva ani și s-au integrat în societățile gazdă, învățând limbile acestora, găsindu-și un loc de muncă și înscriindu-se în sistemul de învățământ. Acolo unde este deja posibil în temeiul dreptului intern sau al practicii administrative, statele membre ar trebui să facă uz de orice posibilitate pentru a permite persoanelor respective tranziția către statute juridice naționale care să reflecte mai fidel situația lor actuală în Uniune, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru continuarea șederii legale din alte motive. Astfel de statute juridice naționale ar putea presupune, de exemplu, permise de ședere bazate pe ocuparea unui loc de muncă, activitatea independentă, formarea profesională sau educația și cercetarea, motive familiale sau alte motive, sau permise de ședere specifice. Prin urmare, statele membre ar trebui să promoveze și să faciliteze ieșirea treptată din regimul de protecție temporară prin furnizarea de informații clare care să ajute persoanele în cauză să înțeleagă avantajele și drepturile conferite de celelalte statute juridice naționale în comparație cu protecția temporară sau cu alte forme de protecție internațională.
(5) Pentru a sprijini tranziția persoanelor care beneficiază de protecție temporară către alte statute juridice și pentru a le oferi o opțiune alternativă în circumstanțe fără precedent, precum și pentru a asigura continuitatea și a evita situațiile de ședere ilegală, statele membre ar trebui să permită persoanelor care beneficiază de protecție temporară, în special atunci când s-ar putea ca accesul la statute naționale să nu fie posibil, și care, altfel, s-ar califica pentru un alt statut în temeiul dreptului Uniunii, să solicite autorizații în temeiul Directivelor (UE) 2016/801 (6), (UE) 2021/1883 (7) și (UE) 2024/1233 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului. Autorizațiile în temeiul directivelor respective sunt posibile cu condiția ca persoanele în cauză să nu beneficieze concomitent de protecție temporară în Uniune. În consecință, statele membre ar trebui să informeze persoanele care beneficiază de protecție temporară, cât mai curând posibil și cel târziu în momentul depunerii cererii de autorizare, cu privire la diferența dintre drepturile conferite de statutul de protecție temporară și drepturile conferite în temeiul directivelor respective. De asemenea, statele membre ar trebui să le informeze, cât mai curând posibil și cel târziu în momentul depunerii cererii, că nu pot beneficia în același timp de protecție temporară și de o autorizație acordată în temeiul directivelor respective.
(6) Pentru ca statele membre să fie pregătite în cazul unei eventuale eliminări treptate a protecției temporare activate prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382, este esențial să se asigure faptul că întoarcerea acasă în Ucraina în vederea reintegrării are loc într-un mod organizat și în condiții umane și că sunt luate în considerare circumstanțele individuale diverse ale persoanelor strămutate prin sprijinirea celor care doresc și sunt în măsură să se întoarcă în Ucraina. Dacă unele persoane ar putea avea deja intenția de a se întoarce acasă în viitorul apropiat, altele ar putea avea nevoie de mai mult timp, având în vedere circumstanțele lor specifice. De asemenea, este important să se țină seama de capacitatea Ucrainei de a reintegra în mod sustenabil toate persoanele strămutate din cauza războiului. Prin urmare, statele membre ar trebui să ia măsuri care să pregătească terenul pentru o reintegrare sustenabilă și fără dificultăți în Ucraina, ținând seama de toate aceste considerații, prin utilizarea deplină și extinderea instrumentelor deja prevăzute la articolele 21 și 23 din Directiva 2001/55/CE.
(7) Uniunea, în special prin intermediul Mecanismului pentru Ucraina, instituit prin Regulamentul (UE) 2024/792 al Parlamentului European și al Consiliului (9), oferă Ucrainei un sprijin cuprinzător pentru a aborda consecințele sociale, economice și de mediu ale războiului de agresiune al Rusiei, contribuind la redresarea, reconstrucția și modernizarea țării și la redresarea după război a societății ucrainene, inclusiv prin crearea condițiilor sociale și economice care să faciliteze întoarcerea acasă a persoanelor strămutate intern și celor aflate sub protecție temporară în Uniune, odată ce condițiile permit acest lucru sau dacă persoanele în cauză își doresc acest lucru.
(8) Persoanele care au în vedere întoarcerea în Ucraina ar trebui să poată lua decizii în cunoștință de cauză, ceea ce ar contribui, totodată, la sustenabilitatea returnării lor. În contextul unei ieșiri treptate din regimul de protecție temporară pentru persoanele strămutate din Ucraina, statele membre ar trebui să stabilească o abordare mai structurată pentru promovarea vizitelor de verificare în condiții de autofinanțare, astfel cum se prevede la articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2001/55/CE. Vizitele respective ar putea constitui o măsură de consolidare a încrederii pentru persoanele care beneficiază de protecție temporară în Uniune, întrucât le-ar permite să verifice situația familiei sau a bunurilor, să evalueze nivelul de distrugere din comunitățile lor și, în general, condițiile din Ucraina. Pentru a spori eficacitatea acestora și pentru a preveni utilizarea lor abuzivă, statele membre ar trebui să stabilească parametrii, condițiile și cerințele pentru desfășurarea lor. Orice astfel de parametri, condiții sau cerințe ar trebui să fie coordonate cu alte state membre și să fie stabilite și comunicate într-un mod transparent. În acest scop, statele membre ar trebui să înființeze puncte de contact.
(9) Statele membre au obligația de a adopta măsurile necesare pentru a face posibilă întoarcerea voluntară a persoanelor a căror protecție temporară s-a sfârșit, astfel cum se menționează la articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2001/55/CE. În acest scop, statele membre ar trebui să prevadă programe specifice de întoarcere voluntară, pentru care se pot baza pe sprijinul oferit de organizații internaționale. Pentru a le asigura eficacitatea și a evita riscurile de utilizare abuzivă, programele respective ar trebui să fie atent concepute, cuprinzătoare și bine comunicate, ținând seama de nevoile și de capacitatea Ucrainei, precum și de nevoile persoanelor strămutate din Ucraina care beneficiază de protecție temporară în Uniune, precum și de situația celor care au rămas în Ucraina, în vederea menținerii coeziunii sociale. Prin urmare, orice astfel de program ar trebui să acorde prioritate sprijinirii reintegrării, pentru care va fi disponibilă finanțare din partea Uniunii în Ucraina, în locul pachetelor individuale. Condițiile de eligibilitate pentru astfel de programe ar trebui să fie stabilite în mod clar, iar persoanele care doresc să beneficieze de acestea ar avea obligația să se înscrie. Statele membre ar putea avea în vedere, în cadrul acestor programe, acordarea de asistență pentru organizarea plecărilor, de exemplu în aceeași zonă din Ucraina. Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), instituită prin Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului (10), ar putea oferi sprijin logistic statelor membre în limitele mandatului său.
(10) Deși programele de întoarcere voluntară ar trebui să aibă o durată fixă și limitată, acestea ar trebui să prevadă un interval de timp suficient pentru a permite o coordonare adecvată cu autoritățile ucrainene, în vederea facilitării unei reintegrări treptate și corespunzătoare a persoanelor care se întorc în comunitățile lor, în domenii care includ accesul la servicii și facilități de bază, precum cazare, locuințe sau asistență medicală. Prin urmare, inclusiv pentru a se asigura că durata inițială a programului de întoarcere voluntară este coordonată cu toate statele membre și cu autoritățile ucrainene, programele de întoarcere voluntară ar trebui să prevadă o perioadă de plecare care să permită atingerea obiectivelor respective, mai precis o perioadă de un an, în principiu. Statele membre au la dispoziție sprijinul oferit de Fondul pentru azil, migrație și integrare (FAMI), instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului (11), pentru a răspunde nevoilor financiare legate de persoanele strămutate din Ucraina care beneficiază de protecție temporară, iar acesta poate contribui, de asemenea, la finanțarea programelor de întoarcere voluntară. Pe parcursul programului de întoarcere voluntară, persoanele în cauză ar trebui să fie autorizate să beneficieze în continuare de ședere legală în statul membru în care beneficiază de protecție temporară. Întrucât circumstanțele de pe teren pot evolua între data adoptării prezentei recomandări și sfârșitul protecției temporare, iar perioada prevăzută inițial în programele de întoarcere voluntară ar putea să nu fie suficientă pentru a garanta o reintegrare treptată și sustenabilă în Ucraina, statele membre ar trebui să se coordoneze între ele și cu autoritățile ucrainene cu privire la stabilirea unor termene diferite sau prelungite pentru plecarea voluntară în cadrul programelor lor de întoarcere voluntară. Măsurile privind programele de întoarcere voluntară nu aduc atingere Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12).
(11) Pentru a reduce sarcina administrativă generată de o posibilă eliberare individuală a permiselor de ședere pentru persoanele înscrise în programele de întoarcere voluntară, statele membre ar trebui să utilizeze posibilitatea prevăzută la articolul 21 alineatul (3) din Directiva 2001/55/CE, pentru a extinde toate drepturile aplicabile aferente protecției temporare, prevăzute în capitolul III din Directiva 2001/55/CE, la persoanele care au beneficiat de protecție temporară în temeiul Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 și care beneficiază de un program de întoarcere voluntară dincolo de data expirării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 până la data întoarcerii unei persoane strămutate în Ucraina sau până la încheierea perioadei pentru plecări voluntare din cadrul programului de întoarcere voluntară relevant. În plus, pentru a asigura continuitatea și a evita situațiile de ședere ilegală imediat după încetarea protecției temporare, statele membre ar trebui să se asigure că persoanele care au beneficiat de protecție temporară pot locui în mod legal pe teritoriul lor în perioada cuprinsă între expirarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 și expirarea timpului în care persoanele se pot înscrie într-un program de întoarcere voluntară.
(12) Este posibil ca, la data exactă a expirării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382, Ucraina va fi în măsură să răspundă nevoilor persoanelor care prezintă alte nevoi speciale decât cele legate de starea lor de sănătate. Pentru a asigura o întoarcere sustenabilă în Ucraina, care să țină seama de capacitatea Ucrainei de a răspunde nevoilor unor astfel de persoane, statele membre ar trebui, de asemenea, să aplice dispozițiile din dreptul intern care transpun articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2001/55/CE în cazul persoanelor cu alte nevoi speciale decât cele legate de starea lor de sănătate și să ia măsurile necesare în vederea asigurării condițiilor pentru continuarea șederii legale în Uniune. După caz, statele membre ar trebui să se asigure că condițiile de ședere țin seama de nevoile speciale ale persoanelor în cauză. O astfel de ședere ar trebui să înceteze de îndată ce Ucraina va fi în măsură să răspundă nevoilor speciale ale persoanelor în cauză.
(13) Statele membre ar trebui să utilizeze posibilitatea prevăzută la articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2001/55/CE pentru a permite persoanelor strămutate din Ucraina ai căror copii minori frecventează o școală într-un stat membru să locuiască pe teritoriul lor dincolo de durata protecției temporare prevăzută în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 pentru a le permite copiilor în cauză să încheie perioada școlară, de obicei un an școlar, care este în desfășurare în momentul expirării deciziei de punere în aplicare menționate.
(14) Pentru a garanta furnizarea de informații adecvate și pentru a ajuta persoanele care beneficiază de protecție temporară să facă alegeri în deplină cunoștință de cauză, este important să se utilizeze la maximum instrumentele și canalele existente și să se evite suprapunerea eforturilor. În acest scop, statele membre ar putea utiliza posibile centre de unitate, care au fost sau sunt înființate pe teritoriul statelor membre respective pentru a ajuta la menținerea legăturii cu ucrainenii care trăiesc în străinătate. Centrele de unitate ar trebui să fie utilizate pentru a furniza informații cu privire la tranziția către alte statute juridice, la vizitele de verificare și la programele de întoarcere voluntară sau pentru a indica de unde se pot obține astfel de informații. Pentru a sprijini centrele de unitate, statele membre pot utiliza fondurile disponibile în cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare, inclusiv alocările suplimentare rezultate în urma revizuirii la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 stabilit prin Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (13), precum și în urma evaluării la jumătatea perioadei a programelor statelor membre din cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare. În acest scop, s-ar putea primi sprijin și din partea organizațiilor internaționale și a țărilor terțe. Pentru a raționaliza eforturile, statele membre sunt încurajate să integreze cunoștințele, capacitățile și rețelele oferite de organizațiile internaționale în planurile lor individuale de înființare a centrelor de unitate. În plus, ar putea fi instituite campanii de informare în conformitate cu comunicarea Uniunii.
(15) Pentru a asigura o abordare coordonată între statele membre și cu autoritățile ucrainene în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentei recomandări, statele membre ar trebui să continue să se coordoneze, să facă schimb de informații și să monitorizeze situația de pe teren în diverse foruri relevante, inclusiv în cadrul platformei de solidaritate menționate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382, la care autoritățile ucrainene pot fi invitate alături de grupurile de pregătire relevante ale Consiliului, în limitele mandatelor și responsabilităților lor respective.
(16) Întrucât ieșirea treptată din regimul de protecție temporară a persoanelor strămutate din Ucraina va duce la schimbări semnificative ale statutului acestora, este esențial să se dispună de o imagine exactă a evoluției situației. Ținând seama, între altele, de hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-753/23 (14), în special de punctul 30, statele membre ar trebui să își intensifice eforturile de actualizare periodică și cu promptitudine a datelor lor privind protecția temporară pe platforma de înregistrare a protecției temporare, inclusiv a cifrelor privind înregistrările inactive, precum și în cadrul mecanismului de pregătire și gestionare a crizelor legate de migrație (Rețeaua aferentă planului UE de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și gestionarea acestora).
(17) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Irlanda și-a notificat, prin scrisoarea din 22 iulie 2025, intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei recomandări.
(18) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei recomandări și aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,